Despre Ateism si Creatie

George Danciu

Ateism: Nimicul preexistent, a explodat!

Creatie: Dumnezeu a creat totul din nimic

.

Uneori, existenta sau gândurile unora nu fac sens…

Copil, elev în primele clase, am citit Biblia. Am avut deseori probleme de întelegere, nici nu se putea altfel. Sunt putini autodidacti competenti, asta depinde de capacitatea intrinseca cu care e dotat copilul si de vârsta sau maturitatea sa. A fost dificil sa înteleg sau sa accept cum a creat Dumnezeu totul din nimic.

La început, Dumnezeu a facut cerurile si pamântul. Pamântul era pustiu si gol; peste fata adâncului de ape era întuneric, si Duhul lui Dumnezeu Se misca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Sa fie lumina!” Si a fost lumina. (Geneza, 1.1-3)

În final n-am avut însa probleme de pricepere, pâna aici, deoarece nu-mi era greu sa cred ca la Dumnezeu – Creatorul – toate îi sunt cu putinta. Pentru El nimic nu e prea greu sau imposibil. Orice ne putem imagina, El poate sa si faca. Doar sa minta nu poate, nici sa ierte pe cineva care nu-i cere iertare în mod sincer si din toata inima…

De neîntes a fost însa cu totul altceva. Care e Geneza lui Dumnezeu?

Ei, când am ajuns la aceasta întrebare, la care n-am gasit raspuns, am observat ca introducând din când în când în capsorul meu aceasta chestiune la care nu rezulta si un raspuns, dimpotriva o solicitare paguboasa, am renuntat a mai cerceta problema…, asteptând cuminte sa o rezolve Dumnezeu în locul meu si sa mi-mi comunice istoria Sa…

Si astazi copiii sunt depasiti de multe probleme, care nu sunt potrivite pentru vârsta lor, jocuri pe computer sau desene animate la TV care nu fac decât sa le zdruncine sanatatea, sa-i agite pe cai incontrolabile si de nestapânit…

Toate îsi au vremea lor si fiecare lucru de sub ceruri îs are ceasul lui.(Eclesiastul, 3.).

Caci cunoastem în parte si prorocim în parte; dar, când va veni ce este desavârsit, acest „în parte” se va sfârsi.

Când eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am facut om mare, am lepadat ce era copilaresc.

Acum, vedem ca într-o oglinda, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea fata în fata. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaste deplin, asa cum am fost si eu cunoscut pe deplin.(1 Corinteni, 13.9-12).

***

CREDINTA

Si credinta este o încredere neclintita în lucrurile nadajduite, o puternica încredintare despre lucrurile care nu se vad.

Pentru ca, prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie.

Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvântul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad.

Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decât Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el înca, macar ca este mort.

Prin credinta a fost mutat Enoh de pe pamânt, ca sa nu vada moartea. Si n-a mai fost gasit, pentru ca Dumnezeu îl mutase. Caci înainte de mutarea lui, primise marturia ca este placut lui Dumnezeu.

Si, fara credinta, este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.

Prin credinta Noe, când a fost înstiintat de Dumnezeu despre lucruri care înca nu se vedeau, si, plin de o teama sfânta, a facut un chivot ca sa-si scape casa; prin ea, el a osândit lumea si a ajuns mostenitor al neprihanirii care se capata prin credinta.

Prin credinta Avraam, când a fost chemat sa plece într-un loc pe care avea sa-l ia ca mostenire, a ascultat si a plecat fara sa stie unde se duce. (Epistola EVREI, 11.1-8)

Cheia întelegeri si a priceperii e credinta. Credinta în Dumnezeu ca El e atotputernic si ca El poate totul. El, creatorul nostru, stie cum s-a întâmplat totul si descopera acest fapt prin credinta celor carora doreste El sa o faca.

Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvântul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad.

Domnul Isus a cunoscut ca asa este si a spus aceste memorabile cuvinte:

În vremea aceea, Isus a luat cuvântul si a zis: „Te laud, Tata, Doamne al cerului si al pamântului, pentru ca ai ascuns aceste lucruri de cei întelepti si priceputi, si le-ai descoperit pruncilor. Da, Tata, Te laud, pentru ca asa ai gasit Tu cu cale!” „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatal Meu; si nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, afara de Tatal; tot astfel nimeni nu cunoaste deplin pe Tatal, afara de Fiul si acela caruia vrea Fiul sa i-L descopere. (Matei, 11.25-27)

***

ATEISM

Ateismul este credinta ca la început a fost nimic si nu s-a întâmplat nimic acestui nimic, ca apoi într-un mod magic acest nimic a explodat fara nici un motiv si a creat totul si apoi din acest tot care a fost creat  o parte s-a rearanjat fara absolut nici un motiv în bucatele care s-au înmultit copiindu-se unele pe altele si au creat dinozaurii. Face absolut sens… (PE GINDURI)

.

.

.

..

.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.