SCRIITOAREA MARINA GLODICI A LANSAT ROMANUL „AURUL NOBLETII”

George ROCA

Muzeul de Mineralogie Baia Mare a fost, recent, gazda unui eveniment monden si inedit care a marcat nasterea unui nou roman istoric. Este vorba despre lansarea celei de a noua carti semnate de scriitoarea baimareanca Marina Angela Glodici intitulata „Nobletea aurului”. Lucrarea a fost editata de Editura Univesitatii de Nord din Baia Mare si a vazut lumina tiparului la Tipografia Risoprint din Cluj Napoca.

Moderata de ing. Elisabeta Fodor, Seful Sectiei de Mineralogie a institutiei gazda, manifestarea s-a desfasurat în 7 octombrie, începând cu ora 13 si cu participarea unui public select format din muzeografi, studenti, elevi, profesori, scriitori, jurnalisti si iubitori de cultura. Într-o atmosfera de înalta tinuta, au vorbit despre carte Nicolae Scheianu, redactorul de carte, criticul literar Augustin Cozmuta, istoricul Lucica Pop, având în marea majoritate doar cuvinte de apreciere atât fata de noul roman cât si despre autoare.

Despre aceasta lucrare pot spune ca este un roman istoric, bine conturat, ce cuprinde revolutia pasoptista si o frumoasa poveste de dragoste ce s-a întâmplat în Cavnicul anilor aceia. Este ceva aparte fata de celelalte carti lansate de autoare care sunt biografice. Este o lucrare accesibila, usor de citit si profunda, promovând valorile umane si acel «aur» al nobletei care ar trebui exploatat si în ziua de azi. Cred ca romanul va avea succes si o felicit pe Marina Glodici pentru acesta frumoasa carte”, a subliniat Augustin Cozmuta.

Asa cum am mai spus si în prefata, romanul este o alta surpriza pe care ne-a facut-o Marina Glodici dupa ce ne-a învatat cu volumele de versuri care pot spune ca sunt de o mare valoare îndeosebi cele religioase. Romanul acesta este o poveste de dragoste romantioasa dintre un print englez si o nobila românca din Tara Lapusului. El subliniaza ca nobletea nu este numai casta, onorurile si averile ci, îndeosebi puritatea sufleteasca, dragostea de semeni, bunatatea fara conditionare, puterea de sacrificiu si de daruire înspre oameni. Este o carte frumoasa, accesibila si profunda si o recomand cu caldura tuturor”, a precizat Nicolae Scheianu.

Prin maniera sa accesibila si totusi riguroasa de prezentare a evenimentelor istorice, prin stilul narativ placut al desfasurarii destinului principal, autoarea trezeste în mod voit, curiozitatea de a cunoaste locuri si fapte din trecutul acestor locuri, de a descoperi “aurul nobletei” la generatiile de altadata. Recomand cu multa caldura aceasta carte. Ea nu trebuie sa va lipseasca din bilbioteca”, a spus istoricul Lucia Pop.

Printre cei care au fost la lansare s-a numarat si baimareanul Vasile Tatar care a completat în mod spontan sirul luarilor de cuvânt. „Eu personal sunt foarte placut surprins de aceasta carte care este singura scrisa despre Cavnic, orasul meu natal unde am absolvit liceul. Este foarte bine ca se promoveaza si zona aceea pitoreasca încarcata de istorie inclusiv cea a mineritului. La ora actuala, reprezentanti ai societatii civile sunt de parere ca ar trebui sa se redeschida mineritul, pentru a putea depasi criza economica. O felicit pe autoare si o asigur ca multi cavnicari îi vor ramânea recunoscatori pentru acest frunos roman care cu siguranta va atrage multi turisti în judetul nostru”, a opinat Vasile Tatar.

Multumind pentru participare, Marina Glodici a tinut sa precizeze cât de important este sa avem un sistem de valori adecvat pentru a putea contura caractere care sa genereze relatii sociale armonioase ce stau la baza colaborarii si a progresului general. În încheiere, cei prezenti au fost invitati sa admire superba colectie de flori de mina a Muzeului de Mineralogie care este unic în Europa si chiar în lume.


Un top al informatorilor români


Investigatii în arhivele Securitatii 

Neculai Constantin Munteanu, fostul director al Radio Europa Libera, dupa o munca încununata de succes, a publicat pe situl Europa Libera un articol incitant si foarte documentat despre informatorii români care au facut mult rau angajatiolor postului de radio.

Dupa Revolutie, Neculai Constantin Munteanu s-a dedicat cercetarii în arhivele Securitatii Române cu scopul declarat de a dezvalui culisele atacurilor criminale ale Securitatii în care si-au pierdut viata mai multi directori ai REL.

În acest articol,  preluat si de Revista 22, Neculai C. Munteanu prezinta un Top 5 cei mai scârbosi informatori.

Ar fi putut fi denumit Topul marilor dezamagiri, fiindca toti cei 5 au pozat cu nerusinare în anticomunisti, atât înainte cât si dupa 1989, iar din acea postura au intrat usor în relatii apropiate cu angajatii REL si au primit bani pentru activitatea depusa (la REL si Securitate).

Îi cunosc personal pe toti cinci. Toti au avut legaturi cu Europa Libera. Cu unii am si lucrat. Trei dintre ei, fosti detinuti politici sau urmasi ai vechii boierimi, aveau motive sa nu fie de partea Securitatii. Pentru serviciile lor au fost remunerati si au avut privilegiul de a calatori în Vest.

Toti sunt sau par a fi produsul schizofreniei generalizate pe care o presupunea viata într-un regim totalitar comunist. Toti au slujit cu zel Securitatea, facând naveta între imoralitate si amoralitate, cu o anumita voluptate perversa a ticalosiei. Niciunul nu pare a avea remuscari.

Cititi articolul întreg publicat în  Revista 22.

O moarte printre noi dansa

 

Se facuse târziu,

venise chiar noaptea.

Ne aflam undeva în inima padurii,

cu o sticla de bere si-alune pe masa.

O tigara tremura între degetele tale

si fumul urca spre ochii-nlacrimati.

Vântul începea sa miste padurea,

     Vavila POPOVICI,  Raleigh NC               luna printre stele aluneca grabita.

                                                                                           Ti-am vorbit despre lumina si întuneric,

                                                                                           despre lumina care poate alerga

                                                                                           doar în spatii binecuvântate…

                                                                                           Nu stiu cât si ce ai înteles din toate!

                                                                                           Se facuse târziu,

                                                                                           noi ne aflam undeva în inima padurii…

                                                                                           Caleasca îndraznelii rotile-si pierdea

                                                                                           si o moarte printre noi dansa!

(Din volumul Poemele iubirii, 2011)

PROBLEMA ARDEALULUI VAZUTA DE UN AMERICAN

by Corneliu FLOREA

MILTON G. LEHRER: „ARDEALUL PAMÂNT ROMÂNESC”

 

Prezentarea scriitorului american

În prefata volumului de cinci sute de pagini, istoricul Ion Patroiu face o scurta prezentare a autorului, jurnalistul si scriitorul american Milton G. Lehrer, pe care îl caracterizeaza drept un om de cultura, perfect informat, observator atent si obiectiv, având un stil concis prin selectarea esentialului. În continuarea prefetei, Ion Patroiu care, în 1991 împreuna cu sotia autorului, Doamna Edith Lehrer, a îngrijit editia volumului aparut la Editura Vatra Romaneasca din Cluj Napoca, precizeaza ca obiectivele lui Milton G. Lehrer au fost etalarea adevarului istoric si social din Transilvania, a monstruozitatii Dictatului de la Viena (August 1940) si a metodele propagandei unguresti: falsul deliberat, minciuna sfruntata, nerusinarea cinica.

Milton G. Lehrer s-a nascut în 1906 la New York. Tot din prefata aflam ca parintii sai erau evrei din România care, dupa un timp trait în Statele Unite s-au reîntors în tara. Milton si-a continuat studiile în România deprinzând limba româna foarte bine. Apoi a plecat la Paris la studii universitare si a obtinut doctoratul în drept international. Fiind cetatean american si vorbind ebraica, engleza, româna si franceza a facut ziaristica la diferite publicatii europene, dar angajat permanent era la „La Tribune des Nations”. În 1939, datorita unei zgomotoase propagande despre asa zisele nedreptati pe care le sufera minoritatea ungara în statul roman, redactia hebdomadarului îl trimite pe Milton G. Lehrer în Transilvania sa se informeze si sa informeze corect despre realitatea minoritatilor din Transilvania unita cu România din 1918.

La 6 octombrie 1939, Milton G. Lehrer scrie în hebdomadar: „Opinia publica occidentala este voit dezinformata de propaganda revizionismului maghiar. Situatia minoritatii maghiare din România este departe de cea incriminata zilnic de presa sovinista ungara. Pentru a impresiona strainatatea, lucrurile sunt prezentate sub o falsa lumina. Ungurii îsi au scolile lor, bisericile lor, asociatiile lor, si duc o viata potrivit traditiilor lor”. În continuarea articolului: „Daca, pe lânga superioritatea numerica a elementului românesc, se are în vedere trecutul istoric al Transilvaniei, provincie autonoma timp de secole, încorporata Ungariei abia în 1867 – cum este posibil sa se conceapa revizuirea Tratatului de la Trianon care nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotriva, a reparat una. Drept care a fost din nou, reafirmat si consfintit, în Tratatul de la Paris din 1947 al natiunilor europene”. În urmatoarele luni Milton G. Lehrer publica în „La Tribune des Nations” alte articole pe aceasta tema printre care si unul intitulat „Transilvania, pamânt românesc” ce va fi si titlul volumului sau, de mai târziu, în care a adunat toata, repet toata documentatia disponibila la acea vreme despre istoria locuitorilor transilvaneni cu ajutorul careia a pledat, informat si magistral, ideea ca Tratatul de la Trianon nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotriva, a reparat una, pe cea facuta secole de-a rândul românilor ardeleni, majoritari autohtoni în Transilvania.

Dupa ocuparea Parisului de catre trupele germane în 1940, Milton G. Lehrer are motive întemeiate sa paraseasca capitala franceza si se refugiaza în România, la Bucuresti. Astfel, traieste alaturi de poporul român tragedia „Ultimatului de la Moscova” si a Dictatului de la Viena. Observa atent situatia internationala, sta de vorba cu refugiatii din partea Transilvaniei ocupate de Ungaria si aduna materiale pentru volumul intitulat „Le probleme transylvain vu par un americain” cu subtitlul „La Transylvanie – terre roumaine”, terminat în franceza si româna în 1944, an în care versiunea româneasca este editata si publicata în prima editie. Din nefericire pentru natiunea româna, versiunea franceza nu a putut fi publicata în Franta din motive financiare si este înca o rusine a guvernantilor români care aveau posibilitati de finantare, dar nu au facut-o! Si nu numai a guvernantilor dar si a Academiei Române, a istoricilor si scriitorimii române, a avutilor din acea vreme printre care nu s-a gasit nici un sponsor pentru publicarea volumului în Parisul eliberat. Astfel opinia publica occidentala nu a fost informata corect despre „le probleme transylvain”, lasând cale libera propagandei unguresti de atunci si pâna în prezent.

Editia de fata, a treia, este de fapt prima editie completa a volumului document, imbatabil martor al adevarului si se datoreaza sotiei autorului, Doamna Edith Lehrer, care a venit în România aducând manuscrisul primei parti a volumului, în care se arata continuitatea populatiei autohtone în Dacia, parte ce nu a fost publicata în editiile anterioare. Aparitia editiei de fata se datoreaza si Uniunii Nationale „Vatra Româneasca” si istoricului Ion Patroiu.

Am lasat pentru alta data, comentariile asupra interzicerii reeditarii acestui volum necesar cunoasterii istoriei romanesti din 1944 pâna acum si de acum înainte, pentru ca actualii guvernanti ai statului român sunt înscaunati de udemeristii iredentisti, carora le sunt vasali pentru aceasta înscaunare. Îmi permit sa afirm si sa sustin ca, la ora actuala, toti evrei din România au un statut privilegiat, indiferent daca au facut ceva pentru români sau împotriva lor, cu exceptia lui MILTON G. LEHRER care a fost unul dintre cei mai buni si mari avocati internationali ai drepturilor românilor ardeleni din toate timpurile si trebuie asezat alaturi de marile personalitati istorice românesti care au pledat si luptat pentru drepturile românesti în Ardeal. Acum însa, când propaganda udemeristilor are un avânt cumplit, guvernul statului roman si pseudo-elitele bucurestene ce domina mass-media romaneasca nu o contracareaza real, subliniez real, din contra anihileaza unitatea nationala, denigreaza Uniunea Nationala „Vatra Romaneasca” si îl marginalizeaza, discrimineaza istoric si intelectual pe MILTON G. LEHRER.

Tainuirea si dosirea acestui volum, si a autorului lui, în aceast moment de exacerbare a iredentismului ungar, inoculat cu ura în tânara generatie de unguri si secui ardeleni, demonstreaza, înca odata, ca actualii guvernanti români si o parte din elitele culturale nu sunt nici macar trestii gânditoare, ci doar niste trestii de balta aplecate dupa cum bate vântul si interesele lor meschine…

Spicuiri notabile din prefata volumului

Istoricul Ion Patroiu cu seriozitate istorica si curaj civic scrie o prefata de 25 de pagini ce trebuie mai mult decât citita, meditata. Prefata începe cu Nicolae Iorga care în 1938 a tinut la Abrud conferinta „Lupta stiintifica împotriva dreptului românesc”, prin care documentat arata efectele negative ale propagandei unguresti, deformarile si minciunile în tromba prin care se încearca sa se conteste drepturile poporului român asupra teritoriului sau national prin negarea identitati si a continuitatii. În acest sens, câteva paragrafe mai jos, Ion Patroiu vine cu un exemplu prin care ne arata cât de departe merg ungurii cu dezinformarea si falsul istoric. De curând s-a aflat, din „Cronica de la Saint Denis” – cronica considerata buletin oficial al regatului Frantei – cum s-a celebrat la Paris, din ordinul regelui Carol al VI-lea, victoria regelui Ungariei, Sigismund de Luxenburg, la Rovine, împotriva lui Baiazid! Da, ati citit bine, asa scrie în cronica franceza ca… a avut loc o mare procesiune si s-au tras clopotele la Notre-Dame în cinstea regelui, care, nu s-a aflat acolo în timpul bataliei, sosind în ajutorul lui Mircea cel Batrân, când batalia luase sfârsit cu înfrângerea otomanilor care deja se retrageau, cu Baiazid cu tot, peste Dunare dupa cum scriu chiar cronicile otomane. Dupa înfrângerea lui Baiazid la Rovine de catre Mircea cel Batrân, solii unguri au dus la Venetia vestea despre vitejia regelui Ungariei care s-a batut corp la corp cu Baiazid! Mai departe, vestea vitejiei regelui ungur a ajuns pâna la Paris. Da, se practica din toate timpurile, ca unii sa se laude cu victoriile altora, dar ungurii îi întrec pe toti si ma mir cum de s-au oprit aici cu fabulatia, fara sa ne spuna cine a învins din bataia corp la corp dintre cei doi, când era atât de simplu sa adauge: viteazul rege al Ungariei i-a taiat capul lui Baiazid, dar doctorul personal al sultanului i l-a cusut la loc, pe loc. Ce mai conta, în afara de faptul ca la Notre-Dame de Paris s-ar fi tras clopotele o saptamâna, în loc de o zi.

Lasând la o parte ridiculul propagandei unguresti, Ion Patroiu arata ca, de cum românii au intrat pe scena istoriei universale, fiinta si faptele lor sunt numai de unii prezentate corect iar de altii sunt deformate, minimalizate sau chiar negate si exemplifica cu Robert Roesler, primul care ne-a scos din Dacia Superioara, din Dacia lui Burebista si Decebal, spulberându-ne din Europa

!

Mai trebuie retinut din prefata si alte aspecte ale propagandei unguresti. În timp ce toti vecini Ungariei sunt distorsionati prin fals si minimalizati cu ura, ei, ungurii cu aroganta vorbesc de milenarul regatului lor european, când de fapt pentru aproape o jumatate de mileniu nu a existat un stat ungar de sine statator. Cu tot acest adevar istoric, ei nu contenesc nici astazi sa tipareasca si sa raspândeasca harti cu marele regat ungar ce a exista înainte de pierderea Dalmatiei (1430) si a bataliei de Mochacs (1526)! Opus acestei tardive grandomanii unguresti, istoricul Ion Patroiu face o comparatie pertinenta cu Turcia si Austria, foste mari imperii europene, care în zilele de acum nu tiparesc, pentru raspândire si propaganda, cât de întinse le-a fost imperiile lor. Chestie de bun simt social, istoric pe care nu îl au ungurii revizionisti de astazi, în frunte cu Laszlo Tokes de la noi si Viktor Orban de la ei.

Spre sfârsitul prefetei, autorul ajunge la concluzia ca românii nu cunosc adevarata istorie si propaganda a vecinului nostru ungar, din mai multe motive. Mentionez doua: obstructia de astazi a adevarului despre propaganda iredentista anti-româneasca si inexistenta unei istorii corecte a ungurilor scrisa de un român pentru români. E adevarat, dar acest mare gol se poate completa citind volumul „Ardealul pamânt românesc” scris de americanul Milton G. Lehrer.

Scurta prezentare a volumului

Aceasta prezentare succinta o fac în ideea ca cititorul român, sau de ce ungur nu, sa faca rost si sa citeasca întregul volum, care este un comentariu pertinent prin sutele de documente istorice, din surse diferite, românesti si straine, despre Transilvania, despre populatia si istoria ei. Milton G. Lehrer îsi împarte volumul în cinci parti:

PARTEA ÎNTÂIA – Ce este Transilvania?

La aceasta întrebare autorul raspunde pe cât de direct, pe atât de corect: „Transilvania este unitatea pamântului locuit de români si începe cu poporul daco-get”. Si ca sa dovedeasca acest fapt recurge la diferite recensaminte ale populatiei din Transilvania, insistând mai mult asupra celui din 1930. Acest recensamânt a fost luat în considerare la Viena, când s-a început arbitrajul pentru Transilvania, arbitraj care pâna la urma s-a sfârsit ca un dictat prin amenintare cu forta. Dupa acest recensamânt în Transilvania avea 5.548.363 de locuitori dintre care români erau 3.207.880, unguri 1.353.276, sasi si svabi 543.852. deci în Transilvania din patru locuitori numai unul era ungur. Milton G. Lehrer din datele statistice ale acestui recensamânt demonstreaza ca românii formeaza marea majoritate a locuitorilor Transilvaniei, ca sunt autohtoni, armonios raspânditi, pe când celelalte minoritati sunt intruse, colonizate începând cu secolul XI-lea. De asemenea autorul, cu argumente istorice, citând peste douazeci de autori straini, atesta continuitatea populatiei daco-gete în Transilvania, contracarând teoria lui Robert Roesler, prin care la venirea ungurilor aceasta era un spatiu pustiu, un vid.

PARTEA A DOUA – Transilvania leaganul românismului

În aceasta parte de 112 de pagini, autorul scrie pe rând, sucit dar esentialul despre Daci, Romani, Români, demonstrând istoric continuitatea si transformarea poporului daco-get în spatiul carpatin, cu toate vicisitudinile sutelor de ani prin care a trecut, sustinându-le existenta permanenta aici si, prin dovezi si rationament istoric, demoleaza pe rând toate teoriile propagandistice anti-românesti prin care Dacia romana ar fi ramas goala dupa retragerea aureliana (247 A.D.) Pentru cei mai putin informati si pentru tânara generatia post decembrista, care este complet dezinformata istoric si politic, recomand acest capitol din care se va afla cum istoricii unguri au distorsionat adevarul istoric, dându-ne disparuti de acasa pentru o mie de ani. În esenta, dupa plasmuirile unguresti odata cu retragerea legiunilor romane întregul popor daco-roman a parasit Dacia lui Decebal si a pribegit pastorind pe nu stim unde si dupa o mie de ani s-a întors înapoi, ca niste valahi arhaici, napadind marele lor principat transilvan. Si dupa ce ne-au primit, din mila, ne-am numit popor român si ne-am facut stapâni la ei acasa. Cititi: „Timp de o mie de ani un gol imens în centrul Europei, în cea mai fertila si mai bogata regiune a continentului, gol pe care aveau sa-l umple ungurii abia în secolul al IX-lea” (Ardealul pamânt românesc, editia 1991, pag 72). Ungurii s-au trudit mult sa nascoceasca o asemenea teorie a discontinuitatii si exodului, de o mie de ani a poporului român, dar nu au putut dovedi cu probe si rationamente istorice aceste nascociri. În schimb a venit Milton G. Lehrer care îi demoleaza prin eruditie istorica. Întâi de toate, nu exista un fenomen asemanator în tot imperiul roman, adica, odata cu retragerea legiunilor romane sa plece si populatia autohtona dupa ele. De ce tocmai din Dacia, cea mai fertila si bogata regiune a continentului? A doua întrebare fara raspuns este: unde sunt documentele celorlaltor popoare, a cronicarilor si istoricilor lor, prin care sa ateste acest exod si nomadism al poporului geto-dac prin tarile lor, cunoscut fiind ca în asemenea situatii inevitabil ar fi fost mari confruntari, lupte între bastinasi si intrusi consemnate în documente, cronici, istorii. Lipsesc dovezile si rationamentul istoric din teoriile unguresti. Unde ar trebui sa-i plasam pe daco-români, se întreaba celebrul istoric Ferdinand Lot de la Sorbona, pentru ca ungurii, sârbii, bulgarii si grecii sunt de acord ca ei nu au ce cauta nici în Serbia, nici în Bulgaria, nici în Macedonia sau în Pind. Nu exista documente si nici logica istorica, în schimb Milton G. Lehrer aduce zeci de dovezi si considerente rationale împotriva teoriei nomadismului nostru si al vidului din Transilvania! Cititi pagina a saptea, de exemplu sau capitolul „Anonymus – Belae regis notar” – care a scris în latina cea mai veche si importanta cronica despre unguri. Notarul regelui scrie: „în momentul cuceririi Transilvaniei de catre unguri, tinutul era locuit de catre vlahi si slavi organizati în ducate” (voivodat = ducat în latina) Deci vidul a trebuit cucerit! De la cine? De la Gelu ce avea un voivodat în centrul Transilvaniei la Gilau, de la voivodatul lui Menumorut din Crisana si de la Glad ce avea ducatul în Banat. Aceste dovezi nu i le iarta ungurii lui Anonymus, marele lor cronicar latin.

Milton G. Lehrer nu se opreste la Anonymus, care rastoarna tot zbuciumul falsificarii istoriei de catre unguri. El aduce si alte dovezi vechi scrise despre Terra Vlachrorum, argumente arheologice, toponimice, lingvistice. Dovada continuitatii folosirii limbii latine, în proportie de 80%, pe care o vorbesc românii este valoroasa în a contracara falsitatea nomadismului poporului daco-get, prin fapt si rationament. Cum poate fi un popor etichetat drept nomad pentru o mie de ani, fara sa se poata preciza pe unde a fost nomad, dupa care îl regasim pe vatra stramosilor sai vorbind aceiasi limba ca ei?

PARTEA A TREIA – Transilvania dupa navalirea ungurilor

Este o parte condensata de date concrete pe care Milton G. Lehrer o începe cu Anul 896, când ungurii patrund în Panonia si, pe parcursul a 200 de pagini, autorul ajunge pâna la Tratatul de la Trianon –1920, când Ungaria devine stat independent, de sine statator dupa o jumatate de mileniu de atârnari si compromisuri. Este un capitol dens de istorie, de data aceasta si mai încarcata de fapte, personalitati istorice si documente din istoria noastra, a ungurilor si cea universala. La sfârsitul lecturii acestui capitol, am imaginea clara a unei fresce istorice de o mie de ani si am ajuns la ideea, pe care nu am gasit-o aici, nici în alte lecturi istorice, despre mileniul de împilare a românilor ardeleni de catre unguri!

Fresca istorica prezentata de Milton G. Lehrer începe cu sosirea ungurilor în Panonia si fiind opriti din incursiunile lor de jaf si prada de Otto Cel Mare lânga Augsburg, se retrag din vest, întorcându-se spre Transilvania. Aceste fapte sunt atestate istoric si înca odata autorul demonstreaza ca teoria lui Robert Roesler, despre golul transilvan, este doar o propaganda ungureasca nefondata. Odata patrunsi în Transilvania încep, mai ales în Secuime, maghiarizarea si deznationalizarea timpurie a românilor prin mai multe cai. Unele fortate prin administratie, scoala, religie, armata, si una voluntara, prin care unii români vazând ce drepturi si privilegii au ungurii fata de ei, se maghiarizeaza de la sine.

Spatiul ocupat de unguri este mult prea mare pentru numarul lor redus, pentru a face fata autohtonilor nemultumi si acestea sunt motivele reale ale colonizarii Transilvaniei, care s-a facut în trei rânduri consecutiv cu sasi, svabi si unguri. În primul rând, în secolele XI si XII, au fost adusi spre colonizare sasi si teutoni la marginea de sud – est a Transilvaniei, care, pentru împroprietaririle primite, deveneau supusii regilor unguri, îndatorati, obligati sa le apere domeniile de navalitori, dar mai ales sa contrabalanseze populatia autohtona. Cum o alta mare parte a pamânturilor românilor erau deja stapânite de nobilimea ungara, iobagindu-i pe valahii tolerati, tensiunile cresc între intrusi si românii ardeleni într-un tumultus rusticorum, cum e mentionat în cronicile latine ale timpurilor, pâna ce se ajunge la Rascoala de la Bobâlna – 1437. În acest moment critic, nobilimea se apara si printr-o alianta împotriva rasculatilor autohtoni numita „Unio Trium Nationum” în care se unesc ungurii, secuii si sasii. Cele trei natiuni, secuii se considerau natiune separata de unguri, prin aceasta uniune iau cele mai diabolice hotarâri împotriva românilor, care de acum înainte sunt doar valahii tolerati desi erau cei mai vechi în Transilvania iar numarul lor întrecea toate cele trei natiuni unite la un loc! Tolerati în propria lor tara aveau de suportat asuprirea ca o clasa inferioara. În „Dieta Transilvaniei” în 1653, s-a votat legea „Approbatae et Compilatae” prin care: „Romanii sunt tolerati numai, si aceasta în chip provizoriu în aceasta tara, atât timp cât va place principelui domnitor si nobililor”. Episcopul unit al romanilor ardeleni, Inocentiu Micu-Klein, în „Dieta transilvana” ia apararea toleratilor dupa pofta principelui si-a nobililor demonstrând ca sunt cei mai vechi si numerosi în Transilvania. El scrie 24 de petitii la Viena, împaratului prin care cere drepturi romanilor, pentru ca cine are obligatii trebuie sa aiba si drepturi! Nobilimea ungureasca îl uraste de moarte, urzind mijloace necinstite împotriva sa. Inocentiu Micu-Klein este chemat la Viena pentru o judecata, de unde nu se mai întoarce.

Ideea mea, dupa lectura acestei parti din acest tratat istoric, este ca românii ardeleni erau în plin mileniu de împilare cetateneasca si nationala, în care începuse un proces puternic de renasterea nationala. Rascoala lui Horea, Closca si Crisan este o continuare importanta a acestui proces al emanciparii. Cât de hotarâti, dar saraci erau românii reiese din faptul ca Horea si delegatia sa a mers pe jos pâna la Viena, patru saptamâni la dus si tot atâta la întoarcere! Cât de cruzi si lugubri au fost nobilii unguri reiese din faptul cum i-au torturat pe capii rascoalei, în numar de douazeci si cinci în frunte cu Horia si Closca. Crisan, care s-a spânzurat în închisoare, a fost condamnat post mortem prin tragere pe roata, apoi l-au despicat în patru parti, expunând câte o parte la Abrud, la Brad, la Bucium si Mihaleni! Era în anul 1785, când nobilii ungurii îsi dadeau aere de mari crestini si luminatori ai noii spiritualitati europene.

Evenimentelor din Ardeal ale revolutiei unguresti din 1848-1849, autorul le aduce, pe de o parte date de retinut despre intentiile ungurilor fata de romanii ardeleni, în frunte cu Kossuth si pe de alta parte înfatiseaza lupta pentru libertatea a romanilor în frunte cu Avram Iancu. Sunt multe de scris pentru a învata, a nu uita si mai ales a tine seama, ma rezum doar la bilantul platit de români: doua sute treizeci de sate sterse de pe suprafata pamântului, viata a patruzeci de mii de oameni, pagube de 30 milioane florini aur. Kossuth înfrânt fuge pâna în Statele Unite si concepe un sistem dunarean federalizat dar condus de ei, de unguri cea mai splendida realizare a speciei umane. Saraca splendida subspecie! Împaratul austriac cade cu picioarele pe pamânt si concepe un nou sistem imperial bazat pe individualitatile istorico-politice din imperiul sau. Sistem ce acorda anumite drepturi tuturor nationalitatilor înglobate în imperiu, dar refuzat de nobilimea ungureasca, care din acest motiv începe sa-l urasca pe împarat. Totusi ceva s-a miscat în privinta drepturilor valahilor tolerati pâna în anul 1867, când se instaleaza dualismul austro-ungar iar românii ardeleni cad sub jurisdictie ungureasca si pentru urmatorii cincizeci si unu de ani se instaleaza cea mai neagra pagina de opresiune si maghiarizarea lor fortata. Românii ardeleni îsi cer drepturile si trimit împaratului în 1881 un memorandum, pe care acesta nici nu-l deschide si-l trimite parlamentului de la Budapesta. Ramânând fara efect la curtea de la Viena, memorandistii români trimit o copie la Paris pentru publicare, care a produs o puternica impresie în Franta si celelalte tari europene, declansând vii si puternice proteste împotriva austo-ungarilor. Rezultatul a fost tipic unguresc, memorandistii au fost arestati, judecati si aspru pedepsiti. Razbunarea ungureasca s-a întins asupra tuturor românilor ardeleni prin politica agresiva de deznationalizare impusa de guvernul Tisza Istvan si legile contelui Apponyi, prin care s-au interzis ziare si reviste românesti s-au desfiintat si maghiarizat scolile primare si secundare românesti în Transilvania.

Odata cu începerea razboiului in 1914, când unii l-au declansat si aclamat si cu totul altii au fost sacrificati, nimeni ne prevazând ca va degenera într-un razboi mondial, o jumatate de milion de români ardeleni a fost târât si sacrificat pe diferite fronturi ale imperiului austro-ungar, care îsi traia ultimii ani. Tot în acest timp se apropia de sfârsit si mileniul de împilare a românilor ardeleni de catre unguri .

Milton G. Lehrer, în repetate rânduri consemneaza, în baza dovezilor milenare, ca ungurii au facut si continua sa faca propaganda si parada, cu infatuare si aroganta, despre mileniul lor european. Noi, românii nu ar trebui sa le tot socotim cât au fost ei de stapâniti si atârnati de altii în gloriosul lor mileniu, pe care trebuie sa-l cunoastem, ci ar trebui, mult mai mult, sa cunoastem cum a fost mileniul nostru de împilare sub ei. Aceasta este ideea prezentarii pe larg, spre cunostinta, a volumului „Ardealul pamânt românesc” din care reiese cu prisosinta mileniul împilarii românilor ardeleni de catre vecinii nostri de la apus. Acestia, dupa Tratatul de la Trianon, au început si continua insistent propaganda despre drepturile lor istorice asupra Transilvania, vituperând în toate formele România si pe Români, acuzându-i în toata lumea ca îi priveaza de drepturi cetatenesti pe etnicii lor de la noi. Perfidie si palavre.

PARTEA A PATRA – Ungaria de la Trianon

Înainte de-a ajunge la Tratatul de la Trianon, trebuie cunoscute alte evenimente istorice. Sfârsitul abominabilului razboi în 1918 a declansat desprinderea natiunilor din fostul imperiu habsburgic, ajuns o umbra dupa compromisul austro-ungar. În octombrie se desprind cehii si polonezii din imperiu, în noiembrie stindardul libertati flutura la Zagreb si la Ljubljana, apoi începe o revolta în Austria ce a dus la descompunerea austro-ungara, iar la întâi Decembrie, Transilvania se uneste cu Regatul României. Ungaria devine ceea ce geografic, istoric si demografic este din toate punctele de vedere, dar majoritatea nu accepta realitatea si nemultumirile lor degenereaza într-o stare revolutionara de care profita comunistii. Astfel Ungaria devine republica sovietica dupa modelul sovietic sub conducerea lui Bela Kun, un evreu din Transilvania, care nu recunoaste unirea Transilvaniei cu România si fara nici o declaratie de razboi, armata ungara ataca România în noaptea de 15/16 Aprilie 1919. Trupele ungare sunt respinse pâna pe linia Tisei si astfel Bela Kun recunoaste unirea Transilvaniei cu România. Este o recunoastere falsa, de moment pentru ca era învins si avea nevoie de timp sa urzeasca cu Lenin un nou atac, împreuna de data aceasta, ei din vest si ucrainenii din nord-est. Si din nou, fara declaratie de razboi, ataca România în data de 19/20 Iulie 1919. De data aceasta trupele române nu se mai opresc pâna la Budapesta, unde victorioase ridica tricolorul românesc pe parlamentul comunist a lui Bela Kun, plus o opinca pentru luare aminte de catre cea mai splendida dintre natiuni. Nu românii au declansat ostilitatile, le-au contracarat si au înfrânt agresiunea comunistului Bela Kun, care a fugit din Budapesta pâna la Viena, unde printre altele pune mâna pe o parte din tezaurul Ungariei trimis aici mai înainte. Este arestat de politia vieneza si folosit drept schimb cu prizonieri austrieci din Rusia Sovietica. Aici este folosit intensiv ca mare comisar sovietic sub Lenin, dar cade în dizgratie sub suspiciosul Stalin care i-a hotarât sfârsitul.

Ungurii acelor ani au fost fericiti ca au fost scapati de Bela Kun, de republica lui, dar au ramas profund afectati de tricolorul si opinca româneasca de pe parlamentul lor. Aceasta victorie a Armatei Române împotriva agresiunii ungare le-a stârnit si mai puternic vechile resentimente fata de români, declansând cea mai cumplita campanie de distorsiune si calomniere la adresa Armatei Romane desi i-a scapat de Bela Kun si nu s-a amestecat în viata sociala si politica a Ungariei, care în acest timp, dupa vointa ei a redevenit regat. Din lipsa de rege s-a multumit cu un regent, un fost amiral, care, ramas fara flota, s-a multumit si cu un cal. Armata româna s-a retras din Ungaria în Noiembrie 1919.

Dupa semnarea Tratatului de la Trianon, jurnalistul si scriitorul american scrie ca ungurii s-au plâns în cele patru colturi ale lumii de marea nedreptatea care li s-a facut prin ceea ce ei numesc dictatul pacii, dar el si conchide: „li s-a luat ungurilor atât cât au încalcat ei în cursul vremurilor prin violenta”. Cu o rabdare si meticulozitate, pe care o gasim doar la putini intelectuali români, Milton G. Lehrer citeaza, în pagini dupa pagini, date demografice din multe monografii si recensaminte straine ce atesta drepturile indiscutabile ale romanilor în Ardeal, documentati-va despre acestea citind paginile de la 348 la 373. Dupa acestea urmeaza pagini si pagini despre ofensiva propagandei maghiare, despre modurile oportuniste prin care ungurii denatureaza adevarul si ridica stindardul revizionismului de la început. În 1920, în ziua în care deputatii unguri au votat în parlament ratificarea Tratatului de la Trianon au jurat astfel: „Cred în Dumnezeu. Cred în patrie. Cred în reînvierea Ungariei milenare!” Clar, pentru cei lucizi, ce s-au întrebat care Ungarie milenara!?

PARTEA A CINCEA – Dictatul de la Viena

Ultima parte a acestui competent tratat istoric despre Ardealul pamânt românesc pe care noi, românii i-l datoram cu apreciere si consideratie doctorului în drept international, Milton G. Lehrer, este despre Dictatul de la Viena prin care trupele horthyiste au reocupat Nord Vestul Transilvaniei între septembrie 1940 si octombrie 1944. Sunt patru ani de cumplita teroare împotriva românilor ardeleni: de la detentie, deportari, munca fortata, si crime antiumane împotriva populatiei civile la deznationalizare si maghiarizare fortata.

Înainte de-a demonstra cu date si cifre cele mentionate mai sus, trebuie sa reproducem un paragraf din comunicatul guvernului maghiar din data de 31 August 1940: „Întreaga Ungarie este recunoscatoare Fuhrerului Hitler si Ducelui Mussolini pentru opera lor constructiva, care, dupa ce a desfiintat Tratatul de la Versailles, suprima si Tratatul de la Trianon. Cercurile politice din Ungaria constata ca actualul arbitraj de la Viena contribuie si mai mult la strângerea relatiilor amicale dintre Ungaria si puterile Axei. Ungaria îsi asuma cu mândrie rolul ce o asteapta în noua Europa alaturi de puterile Axei. Ungaria va sta si în viitor cu aceiasi fidelitate si amicitie nestramutata ca si pâna acum alaturi de puterile Axei”.

Si acum sa vedem ce rol cu mândrie si-a asumat Ungaria în Transilvania. Milton G. Lehrer între paginile 478 si 495 ne ilustreaza elocvent rolul lor: „Furia ungureasca s-a dezlantuit vijelioasa asupra taranimii si intelectualitatii românesti…” si citând din «Les Assassinants» aflam ca: „în primele doua luni ale ocupatiei Transilvaniei, au fost ucisi 919 români, 771 persoane torturate, 3.373 batute si maltratate, peste 13.000 de români detinuti”. Ungaria horthysta poate fi mândra de acest rol! Si era numai începutul, numai doua luni din cele 49 de luni de ocupatie! Cititi aceste pagini si veti gasi cazuri concrete despre cei ce au murit sau suferit cele mai groaznice regimuri inchizitoriale si de teroare cum le-au numit multi autori.

Sfârsitul acestui tratat de istorie despre împilarea românilor ardeleni de catre unguri contine trei mici parti: Epilogul ocupatiei si bucuria autorului, un Remember în care autorul, cu tâlc, îl citeaza pe Henry Barbusse: „omul este o masina care uita si sa fim atenti cum se vor prezenta ungurii la conferinta de pace fara sa sufle desigur nici un cuvânt cu privire la campania lor revizionista”. Si a avut dreptate…

Postfata, este scrisa de sotia autorului, doamna Edith Lehrer, care face niste dezvaluiri pe care sa le citim cu multa luare aminte. Întâi ne vorbeste despre bucuria pe care au avut-o în seara zilei de 30 ianuarie 1945, când la Athenée Palace, înconjurati de personalitati din guvern, academicieni, elite intelectuale, scriitori, jurnalisti, prieteni au lansat prima editie a cartii, ce a fost primita cu entuziasm si pe drept apreciata ca o valoare academica. Nu trece prea mult si schimbarile politice si sociale trec de la democratia sperata spre dictatura ce încorseteaza toata societatea româneasca si doamna Edith Lehrer scrie: „Numerosii prieteni ai sotului meu – mari patrioti – au fost pe rând împrastiati. O atitudine glaciala din partea noilor oficialitati s-a instalat treptat si fata de sotul meu… Nu mult timp dupa aceia, cartea, tiparita si asa într-un tiraj simbolic, a fost pusa la index, iar autorul a început sa fie prigonit. Am fost dati afara din toate serviciile, ori de câte ori reuseam sa gasim o slujba… Prigonit, hartuit, în cele din urma sotul meu s-a îmbolnavit si a murit în 1969…”

Aceasta cartea a fost pusa la index patruzeci si sapte (47) de ani, timp în care românii ardeleni nu au avut voie sa-si spuna suferinta iar urmasi lor sa nu cunoasca nimic despre mileniul împilari românilor ardeleni, si în acest timp propaganda iredentista si revizionismul unguresc ne defaimeaza insistent în toata lumea. Oare chiar sa fi ajuns o natiune degenerata în care patriotismul este anemic, hulit si interzis de politicieni si de lefegii lor din cultura si de mass-media. Sperantele românilor dupa Decembrie 1989 s-au spulberat ca si cele din 1944-1945, numai propaganda si sperantele unguresti au ramas aceleasi. Se pare ca si astazi cartea aceasta este pusa la index! Au trecut douazeci si unul (21) de ani de la ultima ei editie si cât de necesara este!

Corneliu FLOREA

25 octombrie 2011

 

Cartea „Exilul românesc la mijloc de secol XX”

Despre cartea „Exilul românesc la mijloc de secol XX; Un alt fel de pasoptisti români în Franta, Canada si Statele Unite” de Octavian Curpas, editura „Anthem”, Arizona, SUA, octombrie 2011

de Anca Negru

Aceasta carte se încadreaza undeva la confluenta a trei mari domenii: documentul istoric, memorialistica si beletristica surprinzând cu nonsalanta si dezinvoltura într-un stil jurnalistic aparte elemente din toate cele trei arii de cunoastere mai sus-mentionate.

Este document istoric prin faptul ca noteaza acte istorice si vine cu date, evenimente, situatii ale exilului românesc si diasporei respective, este memorialistica pentru ca amintirile lui nea Mitica (Dumitru Sinu) sunt liantul, motorul, pretextul si conglomerantul întregului excursus, este beletristica pentru darul de a povesti, adica pentru povestirile cu sarmul lor implicit prezentate în aceasta opera.

Cartea debuteaza prin întâlnirea cu personajul-liant si a celor secundare (exilul, prietenii de exil, satul românesc, traditiile, România si românii) subîntelese mai întâi, abia apoi redate, descrise în amanuntime atât în privinta vietii, cât si a carierei lor (p. 5 „Nea Mitica, pe numele sau Dumitru Sinu, parasise România în 1948. avea sa îmi povesteasca însa, mai târziu, despre plecarea sa din tara. Daca tot trebuia sa vorbeasca despre trecut, ce altceva îi era mai aproape de suflet decât satul în care vazuse lumina zilei, într-un sfârsit de toamna târzie, chiar de ziua Sfântului Andrei, 30 noiembrie?”).

Cartea este structurata dupa personajele ce sunt descrise (personaje-capitol) sau teme-capitol (satul, traditiile) sau presarate pe parcursul întregii carti memoriile personajului principal, Dumitru Sinu.

Fiecare capitol este o suma de povestiri din care se desprind lectii de viata, cogitouri asupra existentei.

Povestirile se înlantuie unele de altele, iar autorul omniscient le „prevesteste”, urmând fiecare ita de poveste, stiind-o, încadrând-o în sirul nuvelistic al cartii.

Trecutul devine astfel ca un fluviu evenimential, factic si uman, iar revenirile în prezent nostalgice.

Povestirile sunt punctuale, factice, spuse, culese si alese cu talent de povestitor, cititorul trecând dintr-una într-alta ca într-un labirint de povestiri.

Povestirile vin cu detalii istorice relevante, dar si cu umor ceea ce adauga o anume savoare lucrarii (e.g. „o stampila nemteasca facuta dintr-un cartof si cerneala”, „Da, domnule, Pierre Rosetti este francez” etc).

Totusi, apar unele explicatii redundante sau facile („alfabetul Braille (sistem de scriere pentru orbi, inventat de Louis Braille)”), repetari de informatii uneori binevenite pentru reîmprospatarea memorie, alteori agasante, venite la prea scurt timp (e.g. Capitolul XV Titi Filip, iar în capitolul XVI, p. 100 „Unul dintre ei, Titi Filip, stia si greaca si cu o grecoaica s-a casatorit”), expresii repetitive („orasul luminilor”, „tara frunzei de artar”, „ortaci de pribegie”, „limba lui Voltaire”).

Personajul si personalitatea lui nea Mitica prinde contur cu fiecare povestire: autodidact, încapatânat, insistent în a-si urmari visele, loial, devotat, iubitor de carte si cultura, plin de umor, hotarât etc, întreaga lucrare debordeaza de spiritul lui atât de frumos.

Cartea „Exilul românesc…”de Octavian Curpas este o lucrare în care realitatea, memoria si documentul istoric se integreaza în armonia cuvântului, ca pentru a da o mai mare frumusete povestirilor, ca pretext de a face literatura.

 

Saul din Tars, gasit de Dumnezeu

Pe Drumul Damascului

by George Danciu

Dumnezeu priveste spre omul cazut si pacatos, prin Jertfa Domnului Isus, si-l vede curat doar pe acela care  la rândul lui îsi îndreapta privirea spre Dumnezeu, cu credinta, si asteapta ceea ce numai El poate sa-i dea (iertarea de pacare, mântuirea, nasterea din nou si viata vesnica).

În anii de dinaintea întânirii istorice cu Datatorul Vietii, Saul din Tars – viitorul Apostol Pavel – nu a fost un sfânt si nu a fost dupa voia lui Dumnezeu. Îsi are obârsia in Tarsul Ciliciei, fiind evreu din semintia lui Beniamin, un fariseu care a  “ … învatat la picioarele lui Gamaliel sa cunosc cu de-amanuntul Legea parintilor nostri si am fost tot atât de plin de râvna pentru Dumnezeu, cum sunteti si voi toti azi” – va marturi, de-acum apostolul Pavel la acuzele aduse peste ani de mai marele preot de la Ierusalim.

Dumnezeu, care e bogat în bunatate si îndurare, l-a cautat si pe el si l-a gasit. L-a gasit,  deoarece si Saul era in cautare dupa adevar, de Dumnezeu si de viata eterna.

Si, unde l-a gasit Dumnezeu pe Saul din Tars? L-a gasit în omul plin de ura fata de cei care erau ucenicii Domnului Isus. Isus Hristos Domnul a venit sa mântuiasca pe pacatosi. El e cel care poate ridica pacatul omului. Numai la El este iertare si spalare de pacate, prin Sângele Sau Sfânt. Fara varsare de sânge nu este iertare, caci plata  pacatului este moartea. Isus Hristos ne-a înlocuit în moarte. Glorie Lui! Amin!

Saul, având în buzunar scrisori de acreditare din partea mai marilor preoti, pentru actiuni de prigonire a celor care credeau în Isus, înainta pe drumul Damascului în cautarea celor care nu mergeau pe calea lor, a preotilor, oficiala, prigonindu-i pâna la privarea  acelora de libertate,  în închisoare,  sau omorârea cu pietre.

Dar, de aceasta data, fara nici un preaviz, Saul a fost trântit la pamânt de Dumnezeu si  orbit de o lumina puternica.

 – Frate Saule! Asa l-a numit ucenicul Anania, la porunca Domnului,  pe asasinul Saul din Tars,  care, nu cu mult timp mai înainte, privise cu însufletire cum este omorât cu pietre martirul Stefan (Fapte, 6, 7).

Dar Saul sufla înca amenintarea si uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot si i-a cerut scrisori catre sinagogile din Damasc, ca, daca va gasi pe unii umblând pe Calea credintei, atât barbati, cât si femei, sa-i aduca legati la Ierusalim. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodata a stralucit o lumina din cer în jurul lui. El a cazut la pamânt si a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?”„Cine esti Tu, Doamne?”, a raspuns el. Si Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigonesti. Ti-ar fi greu sa arunci înapoi cu piciorul într-un tepus.”  Tremurând si plin de frica, el a zis: „Doamne, ce vrei sa fac?” „Scoala-te”, i-a zis Domnul, „intra în cetate, si ti se va spune ce trebuie sa faci.” (Fapte, 9)

Saul, avea râvna pentru Dumnezeu, dar fara pricepere. Numai Dumnezeu ne poate îndruma –  nemijlocit si a ne curata si a ne înnoi -, prin Duhul Sfânt.

Saul s-a sculat de la pamânt; si, macar ca ochii îi erau deschisi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini si l-au dus în Damasc.Trei zile n-a vazut si n-a mâncat, nici n-a baut nimic. În Damasc era un ucenic, numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iata-ma Doamne”, a raspuns el. Si Domnul i-a zis: „Scoala-te, du-te pe ulita care se cheama „Dreapta” si cauta în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Caci iata, el se roaga;si a vazut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el si punându-si mâinile peste el, ca sa-si capete iarasi vederea.”

Doamne”, a raspuns Anania, „am auzit de la multi despre toate relele pe care le-a facut omul acesta sfintilor Tai în Ierusalim; ba si aici are puteri din partea preotilor celor mai de seama, ca sa lege pe toti care cheama Numele Tau.”

Dar Domnul i-a zis: „Du-te, caci el este un vas pe care l-am ales, ca sa duca Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împaratilor si înaintea fiilor lui Israel; Chiar în clipa aceea, au cazut de pe ochii lui un fel de solzi; si el si-a capatat iarasi vederea. Apoi s-a sculat si a fost botezat. (Fapte, 9)

Observam ca prigonirea e perceputa de Domnul Iisus ca personala!

Mai târziu, dupa convertirea sa, Pavel spune ca traieste, dar nu mai traieste el, ci Isus Christos traieste în El. Când e marturisit Iisus, El e si prigonit, nu Pavel.

Nu e prigonita calea preotilor de azi, pentru ca nu prezinta strict Calea si Adevarul lui Iisus. Ei fac loc si altor cai si canoane (ale lor). Observati, în biserica ortodoxa, cât  timp e propovaduita Evanghelia lui Isus si cât timp se fac si alte propovaduiri sau ritualuri (cultul maicii Domnului, careia, în Biblie i s-a acordat câteva versete, necesare, însa despre Jertfa lui Isus ponderea e însemnata, ocupând peste o treime.

Cine are urechi  sa auda ce zice bisericii Duhul.

Oamenii, ziaristii, cei care sunt obijnuiti sa aiba o pozitie, se revolta doar atunci când sunt de-a dreptul oripilati de atitudini inumane din partea preotilor (nu si de doctina lor): botezul copiilor mici care produc traume copiilor (sau decesul), refuzul slujirii la serviciul de înmormântare a celor sarmani, care nu pot sa platesca suma pretinsa abuziv pentru o slujba pentru care sunt platiti  din bani publici si alte abuzuri sau pacate grave!

Fiecare ucenic (autentic) al Domnului, si nu al maicii Domnului sau al altor sfinti (sfinti parinti, preoti, etc) trebuie sa aiba (si are) un Drum al Damascului în care l-a întâlnit pe Domnul Vietii, Isus Christos! Glorie Lui!

Ai avut si dumneata, scump cititor, un drum al Damascului, personal, de care sa-ti amintesti, care ti-a schimbat viata si numele? Din pacatos, sa devii un copil al lui Dumnezeu?

Daca, da, Slavit sa fie Domnul!

Daca, nu, Domnul sa-ti rezerve un astfel de moment divin! AMIN!

Mai pot spera?

 

Stiai ca asteptarea doare?

Unde sa te mai caut?

Doar în visele mele te mai gasesc.

Opreste-te din a ta goana,

sparge odata tacerea

fa-o tandari si las-o sa se împrastie!

Revino!  Adânceste-ti privirea în ochii mei, atât adevar vei gasi în ei!

       Vavila POPOVICI        Mi-e dor de zâmbetul tau – raza de soare,

             Raleigh, NC                de râsul tau – fluviu curgând în cascada,

                                                         de lumina ochilor tai

                                                         venita din înstelate ceruri.

                                                          Despartirile dor si uneori,

                                                          parca as vrea  s-ajung în vârf de munte,

                                                          de-acolo sa-mi strig iubirea…

                                                          Poate într-o zi ma vei auzi!?

                                                         
(Din volumul Poemele iubirii, 2011)

ROMÂNIA – ADOPTII INTERNATIONALE SAU EXPORT DE COPII?

 ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

contact@alianta-familiilor.ro

 

17 noiembrie 2011

Am citit si noi, la fel ca unii dintre d-tra, cu surprindere si consternare, ca saptamâna trecuta Camera Deputatilor a votat un proiect de lege pentru reluarea adoptiilor internatioanle a copiilor nostri

Suntem dezamagiti si perturbati. Din mai multe motive. Starea demografica a Romaniei este jalnica. Adoptiile internationale vor contribui in mod direct la declinul demografic continuu al tarii.

Milioanele de români care de 20 de ani incoace au parasit România contribuie la progresul demografic, ori ameliorarea crizei demografice, al tarilor in care s-au stabilit. Transformarea acestei practici intr-o politica oficiala a tarii ni se pare un lucru neîntelep. Cele câteva mii de copii români care in cursul anilor vor fi dusi din România si se vor instraina de tara de bastina ar putea usor fi o binecuvântare pentru tara in care s-au nascut. Multi dintre ei, insa, vor deveni o binecuvântare pentru tarile straine in care vor ajunge. Romania are nevoie de medici, oameni de stiinta, diplomati, oameni de afaceri si personalitati talentate asa cum are fiecare natiune. Lipsa de intelepciune a Guvernului in aceasta privinta e surprinzatoare si chiar irita. 

 In plus, Romania trebuie sa investeasca in orfanii tarii. Ori daca nu o face, trebuie sa invete sa o faca. Orfanii sunt viitorul de miine al tari si al nostru. Lor trebuie sa li se acorde un loc special intre prioritatile natiunii. Trebuie priviti ca niste fiinte cu potential promitator pentru societate, nu ca o povara. Daca investim in ei azi, ei vor investi in noi, generatia de astazi, miine. Din asta avem cu totii de cistigat. Fiecare fiinta umana poarta in ea o comoara si un potential inestimabil. Fiecare fiinta umana e valoroasa. Datoria noastra este sa valorificam potentialul copiilor nostri. Trebuie sa ne preocupe investitia in fiintele umane mai mult ca orice. De aceea, in 2009, in contextul revizuirii Codului Civil, AFR a sugerat de mai multe ori adoptarea de catre stat a unor stimulente financiare pentru familiile romane care adopta orfanii tarii. Intretinerea si educarea orfanilor necesita resurse financiare, resurse pe care statul le-ar putea folosi mai bine si eficient acordind stimulente financiare familiilor care se ofera sa creasca acesti copii. 

  

Mai mult, adoptiile internationale au degenerat intr-un comert corupt. Un comert in fiinte umane lipsit de moralitate si etica din care castiga intermediarii. O carte influenta asupra acestei practici a fost publicata acum citeva luni de sociologul international american Scott Carney: The Red Market: On the Trails of the World’s Organ Brokers, Bone Thieves, Blood Farmers, and Child Traffickers (2011). O recomandam fiecarui parlamentar si politician roman pentru a se educa asupra unor fenomene si practici imorale care se petrec sub ochii nostri, printre ele adoptiile internationale. A separa un orfan de cultura si civilizatia in care s-a nascut si crescut nu este un lucru de apucat ci unul care poate rezulta in daune majore copiilor.  

  Ne ingrijoreaza si dimensiunea diplomatica a acestui “targ” in fiinte umane cum il definesc unii. Articolul de mai jos crediteaza diplomatia americana cu reluarea adoptiilor internationale de catre Romania. Ipoteza aceasta ni se pare cit se poate de viabila. Din comertul international de copii (orfani) beneficiaza un procent foarte mare de homosexuali americani, canadieni, britanici, israeliti, si altii. Administratia Obama a facut promovarea intereselor si agendei comunitatii homosexuale americane o prioritate in politica interna si externa a SUA. Secretarul de Stat Clinton promoveaza homosexualitatea peste tot pe unde ajunge. Romania nu face exceptie la acest imperialism valoric promovat de Casa Alba care insa este respins si dezaprobat cu fermitate de crestinii americani. El se manifesta si cu prilejul participarii ambasadorului american de la Bucuresti la marsurile homosexualilor din Romania fara ca statul roman sa ia atitudine. Nu ne indoim, deci, ca homosexualii americani au pus presiune asupra diplomatiei americane sa pledeze cauza adoptiilor internationale din care si ei profita. In vara lui 2010 au incercat acelasi lucru in Rusia, dar Rusia a spus categoric nu. Letargica Romanie insa este diferita, iar diplomatia ei o reflectie a acestei letargii – e inepta. Diplomatii americani pleaca cu sacul plin de la Bucuresti iar diplotatia romana cu sacul gol de la Washington. 

 

 Saptamina trecuta am primit la redactie mai multe materiale despre aceasta tema controversata, din care publicam citeva. Impreuna cu ele am primit si comentarii din partea unora dintre d-tra in care va exprimati dezaprobarea fata de reluarea adoptiilor internationale. Va simtim durerea si v-o impartasim. 

  România reia adoptiile internationale. Homosexualii pot adopta copii – dar individual, nu în cuplu Autor ROBERT VERESS 11 noiembrie 2011

 (http://apologeticum.wordpress.com/2011/11/14/sodoma-europeana-in-romania-homosexualilor-li-s-a-permis-sa-adopte-copii-premierul-marii-britanii-ameninta-pe-cei-care-nu-sustin-homosexualitatea/


Legea privind regimul juridic al adoptiei a fost modificata de Parlament, iar forma adoptata permite adoptiile internationale si adoptiile de catre homosexuali. Votul final a fost dat miercuri, în plenul Camerei Deputatilor. Nu s-a adoptat niciun amendament la varianta care a iesit din Comisia Juridica a Camerei Deputatilor, unde proiectul propus de Guvern a fost serios amendat, pentru a fi în consonanta cu prevederile noului Cod Civil. Interesant este ca proiectul propus de Guvern a fost plin de erori de logica, de sintaxa si gramaticale, dupa cum a sesizat Consiliul Legislativ. Iata înca un argument în defavoarea adoptarii legilor prin asumarea raspunderii.

  Dar Consiliul Legislativ a mai remarcat un aspect care NU a fost corectat de parlamentari: cetatenii români devin defavorizati la adoptie, în fata cetatenilor straini. Iata de ce: cetatenii români sunt obligati sa stea efectiv în tara minim 9 luni din cele 12 luni dinaintea adoptiei. În schimb, în cazul adoptiilor internationale, parintii adoptivi au doar obligatia de a se deplasa în România si de a ramâne aici o luna înaintea adoptiei. 

  Stoparea adoptiilor internationale a fost una dintre conditiile de preaderare ale României la Uniunea Europeana. Înainte de câstigarea primului mandat de presedinte, Traian Basescu a facut cariera criticând comertul cu copii practicat de guvernarea Nastase chiar si dupa instituirea Moratoriului asupra adoptiilor internationale. Statele Unite au exercitat presiuni constante pentru reluarea adoptiilor internationale, dar România a fost obligata sa-si respecte angajamentul luat fata de Uniunea Europeana. Telegramele Wikileaks au consemnat o serie de discutii între oficiali ai SUA si cei români pe tema adoptiilor internationale, americanii exprimându-si nemultumirea ca nu s-au înregistrat progrese în mandatul Tariceanu. 

  

În primul an de mandat al guvernarii Boc, noua conducere a Oficiului Român pentru Adoptii (ORA) a propus modificarea legislatiei, pentru reluarea adoptiilor internationale. Emil Boc a anuntat ca nu va promova proiectul. Doi ani mai târziu, însa, viziunea s-a schimbat si, iata, s-a liberalizat, din nou, exportul copiilor. De notat ca masura a fost adoptata cu o larga majoritate, chiar si parlamentarii PNL votând în favoarea reluarii adoptiilor. 

  Deputatul liberal Alina Gorghiu, secretar al Comisiei Juridice a Camerei inferioare a Parlamentului, motiveaza: „S-a constatat ca regimul adoptiilor nu functiona. Iar aceasta lege, chiar daca ramâne perfectibila, este un progres. Trebuie sa se flexibilizeze procedurile de adoptie, sa nu ramâna atâtia copii institutionalizati pâna ce ajung la vârste când deja adoptia devine foarte dificila”.  

  Un alt aspect controversat al proiectului este cel legat de orientarea sexuala a parintilor adoptivi. Teoretic, legea nu le permite cuplurilor de homosexuali sa adopte copii, însa limitarea este interpretabila, legata de cea din Codul Civil, care nu permite casatoriile între persoanele de acelasi sex. Legea însa nu limiteaza adoptiile la cupluri. Orice persoana (teoretic singura) poate adopta. Iar orientarea sexuala nu este o conditionalitate la adoptia de catre o persoana. Aceasta poate trai, fara a fi casatorita, cu o persoana de acelasi sex. Deci, un copil adoptat poate fi crescut de un cuplu de homosexuali -a caror relatie nu este oficializata-, avându-l, formal, doar pe unul dintre acestia drept parinte. „Legea nu poate introduce discriminari legate de religia sau de orientarea sexuala a adoptatorului. Ar fi împotriva conventiilor internationale la care România este parte. Ratiunea pentru care nu este permisa adoptia de catre cuplurile de homosexuali nu este orientarea sexuala a acestora, ci faptul ca, în Codul Civil nu exista institutia casatoriei între persoane de acelasi sex”, spune Alina Gorghiu.

  Social-democratul Ciprian Nica, vicepresedintele Comisie Juridice se declara, la rândul sau, multumit de noua lege: „E bine ca macar cuplurile de homosexuali nu pot adopta. Am fost la un pas de a avea si casatorii între persoane de acelasi sex. Când s-a dezbatut Codul Civil s-a încercat legiferarea cuplurilor de homosexuali si nu a trecut, pentru ca Bogdan Ciuca (vicepresedinte al Comisiei Juridice, PNL) si cu mine ne-am opus categoric”. 

 DEPUTATUL ALINA GORGHIU

Perturbati de afirmatiile atribuite d-nei Deputat Alina Gorghiu, i-am trimis nota de mai jos. Am incercat de buna credinta sa confirmam din partea dinsei daca afirmatiile din materialul precedent atribuite ei de autor sunt corecte. Ne-a ingrijorat in mod special declaratia dinsei ca Romania trebuie sa permita homosexualilor sa adopte copiii Romaniei pentru a se conforma obligatiilor impuse Romaniei de conventiile internationale. Afirmam cu respect ca aici dna deputat a gresit si a vorbit fara sa fie in tema. De fapt, multi parlamentari fac la fel – afirmatii eronate pe care le justifica blamind conventiile internationale ale Romaniei. Conventiile internationale, ne spun ei, impun Romaniei sa adopte legislatiile interne antivalori pe care le voteaza din cind in cind. D-na Deputat Gorghiu din nefericire intra in aceasta categorie. Nu exista nici o conventie internationala care sa impuna Romaniei ori vreunui alt stat sa permita homosexualilor sa adopte copii. 

  Va redam scrisoarea AFR catre Dna Deputat cit si raspunsul ei. 

  Buna dimineata stimata dna Deputat: Va scriem din partea Aliantei Familiilor din Romania in legatura cu materialul de mai jos depistat in presa. Subiectul preocupa membrii Aaliantei Familiilor iar comentariul atribuit d-tra mai jos ne ingrijoreaza. Va scriem cu un deosebit respect dar avind in vedere obligatiile noastre fata de constituenta pe care o reprezentam trebuie sa ne exprimam dezaprobarea fata de pozitia dtra. 

  

AFR se pronunta impotriva adoptiile internationale. Cind Codul Civil a fost revizuit si dezbatut in 2009 am sugerat ca guvernul sa adopte masuri stimulatoare financiare pentru familiile din Romania sa adopte copii orfani si pe cei lipsiti de parinti. Avind in vedere criza demografica a Romaniei, “exportul copiilor” (cum se exprima majoritate oamenilor de rind), nu are nici un sens si nu ne promoveaza interesele. Acesti copii pot fi crescuti in Romania si pot deveni membri productivi ai societatii. Generatia noastra trebuie sa investeasca in ei (nu sa se debaraseze de ei) pentru ca si ei la rindul lor sa investeasca in noi in citeva decenii. 

  In al doilea rind, suntem ingrijorati de comentariul facut de d-tra privind “religia sau orientarea sexuala a adoptatorului.” Ne intrebam de care parte a subiectului va aflati. In 2009 AFR a pledat cu sirguinta interzicerea adoptiilor copiilor nostri de catre homosexuali. Este adevarat ca in final in Cod a fost introdusa formula “cuplurile de acelasi sex” nu pot adopta. Suntem lasati fara cuvinte de afirmatiile d-tra avind in vedere efectul nefast pe care modul de viata homosexual il are asupra copiilor. Studiile asupra acestui subiect sunt multe si toate au aceasi concluzie – e rau. Interesele supreme ale copilului nu sunt servite cind copilul e crescut de catre homosexuali sau e expus modului de viata homosexual. 

  Bai mai mult, suntem dezamagiti de afirmatia ca interzicerea adoptarii copiilor de catre homosexuali e “impotriva conventiilor internationale la care Romania este parte.” Nu este adevart. Nu exista nici o conventie internationala care obliga Romania sa permita homosexualilor sa adopte, asa dupa cum Romania nu e obligata de conventii internationale sa acorde drepturi homosexualilor decit dreptul la nediscriminare la locul de munca. Tratatul de la Amsterdam (1989) care include orientarea sexuala interzice discriminarea doar la locul de munca. Nimic mai mult. Nici nu exista vre-o directiva UE care sa constanga tarile membre sa interzica discriminarea pe baza de orientare sexuala in nici [un] alt domeniu decit in cel al muncii. Deci, afirmatia dtra este eronata si trebuie corectata. 

  Adaug ca afirmatiile eronate facute de parlamentari sunt frecvente si daunatoare. Va rugam deci sa fiti cu mai multa grija cind faceti astfel de afirmatii. 

  Problema de mai jos e foarte serioasa pentru noi si nu o putem trece cu vederea. In 2006 AFR a inregistrat in Guvern 650.000 de semnaturi pentru protejarea casatoriei naturale barbat-femeie. Afirmatia d-tra atinge acestui principiu si submineaza pozitia majoritatii covarsitoare a romanilor. Regret sa va informez, dar joia viitoare vom face publica afirmatia d-tra cititorilor notei noastre saptaminale. AFR a lansat Declaratia de la Timisoara, semnata pina acuma de peste 8.000 de persoane, care afirma dreptul copilului la ” o mama si un tata.” Le vom comunica semnatarilor afirmatia dtra si nu credem ca vor fi multumiti. http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=19727470&msgid=1680835&act=F9ZM&c=585695&destination=http%3A%2F%2Fwww.alianta-familiilor.ro%2Fdecl_timisoara.php   In plus, Conventia internationala a drepturilor copilului afirma un drept al copilului la o mama si un tata. Suntem deci nedumeriti de afirmatia dtra. Nota noastra e bazata pe ce am citit mai jos. Daca afirmatiile atribuite dtra mai jos nu sunt corecte, va rog sa-mi comunicati. Va multumesc. 

  Raspunsul D-nei Deputat: Stimate domn, Ma asteptam sa imi cereti mie punctul de vedere inainte de a acuza. Spun asta pentru ca la cat de interesat sunteti de subiect, aveam convingerea ca stiti pozitiile mele constante din Comisia Juridica pe acest subiect, atat pe legea adoptiilor, cat si pe codul civil, pe temele de interes pentru asociatia dvs. Sper ca v-am raspuns la intrebare si voi suna si in redactia ziarului. Zi placuta. Alina Gorghiu 


Dupa cum vedeti, raspunsul deputatei Gorghiu nu este un raspuns de fel. Suntem deci constrinsi sa credem ca afirmatiile atribuite dinsei in presa sunt corecte si lipsite de intelepciune si acuratete. 

ROMANIAFARA COPII

Romania se goleste de copii, iar parlamentarilor le arde de exportul copiilor tarii. Hemoragia demografica a tarii devine tot mai acuta. Pe masura ce trece timpul, tot mai multe articole sunt publicate pe tema asta. Ultimul pe care l-am aflat, bazat pe datele preliminare ale recentului recensamint, e urmatorul:

  Harta natalitatii! Cum a evoluat natalitatea in ultimii douazeci de ani in fiecare judet. Topul judetelor pe cale de disparitie

de Dana Mihailovici – Noiembrie 10, 2011 – 00:28

 Romania se stinge incet. Nu mai este nici un secret ca suntem o tara imbatranita, cu o rata mare a deceselor, dar si cu o natalitate in scadere. Exista multe prognoze internationale, care considera ca Romania va fi printre primele tari care vor disparea sau ca populatia se va injumatati in cateva decade. Sunt studii peste studii care avertizeaza ca romanii sunt tot mai putini iar acest fapt este o realitate. Chiar si judetele Moldovei, care altadata erau pe primele locuri la natalitate, si-au mai pierdut din acest elan in ultimii ani. Econtext va prezinta evolutia natalitatii in toate judetele tarii din 1990 si pana in 2010. Inainte insa, sa vedem care este clasamentul judetelor dupa numarul copiilor nascuti anul trecut. Astfel, capitala tarii este campioana absoluta la numarul nasterilor, fapt evident prin numarul populatiei.

  Harta natalitatii: In 2010, s-au nascut 21.147 de copii in Bucuresti, mai mult decat dublu fata de urmatoarea clasata, care este judetul Iasi. In Iasi s-au nascut anul trecut 9.499 de copii. Urmatoarele pozitii sunt ocupate de Constanta (8.161 de nou-nascuti), Suceava (8.001), Bacau (7.305), Prahova (7.172), Cluj (6.839), Timis (6.837). Dupa cum se observa, judetele mari, unde este cea mai numeroasa populatie, se afla si pe primele locuri la nasteri. ar pe ultimele pozitii regasim judetele mici, gen Covasna, Tulcea, Salaj, etc.

  Evolutia natalitatii: Si sa trecem la partea mai importanta a acestui articol. Cum a evoluat natalitatea in fiecare judet din Romania din 1990 si pana in anul 2010. Din nefericire, natalitatea este pe un minus accentuat in aproape toata tara. Singura luminita de la capatul tunelului vine de la Bucuresti si Ilfov. Acestea sunt singurele sperante, singurele locuri in care natalitatea se situeaza pe plus in 2010, comparativ cu 1990. In schimb, in celelalte judete este dezastru. Natalitatea a scazut cu valori cuprinse intre 18% si 50%. Astfel, cea mai drastica scadere, de 50%, a avut loc in judetul Hunedoara (de la 7.358 de copii nascuti in 1990, pana la 3.683 in 2010).

  Oltenia si Moldova: Iar urmatoarele pozitii sunt ocupate, preponderent, de judete din Moldova si Oltenia. Ceea ce arata un lucru interesant: la numarul de copii nascuti in 2010 judetele mari ocupa primele pozitii. Totusi, la ritmul scaderii natalitatii din 1990 si pana in 2010, judetele din Oltenia si Moldova conduc detasat. Explicatia ne-a fost furnizata de specialistii din cadrul Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii. „Cei care au plecat in strainatate sunt, cu precadere, tinerii, cei care isi intemeiaza familii. Iar cea mai mare parte a celor care au plecat provin din zonele mai sarace ale tarii, care sunt exact acestea, Moldova si Oltenia. Practic, cei care erau motoarele sporului natural au parasit tara”, au explicat specialisti din cadrul institutiei. In plus, in judetele mari, unde veniturile sunt peste medie, rata natalitatii a scazut mai putin, mai lent. Cu alte cuvinte, judetele din Oltenia si Moldova se ‘sting’ cel mai rapid. Impreuna cu o rata crescuta a deceselor, aceste zone au cele mai mari sanse sa ramana cu o populatie tot mai scazuta. (Va recomandam si linkul acesta unde puteti vedea harti si date statistice de interes http://www.econtext.ro/dosar–2/analiza/harta-natalitatii-cum-a-evoluat-natalitatea-in-ultimii-douazeci-de-ani-in-fiecare-judet-topul-judetelor-pe-cale-de-disparitie.html)

  PENTRU ROMANII DIN FLORIDA

Declinul demografic al Romaniei nu se datoreaza doar migratiei masive din Romania in ultimii 20 de ani. Se datoreaza in primul rind nivelului ridicat al avortului practicat de noi romanii dupa  1990. Comentatorii care discuta declinul demografic al Romaniei evita subiectul acesta si nu mentioneaza avortul ca si o cauza a lui. Primele legi adoptate de Guvernul ad hoc (si ilegitim adaugam noi) al Romaniei, format in decembrie 1989, au legalizat avortul si au abolit pedeapsa capitala. Legalizarea avortului s-a facut fara nici o dezbatare nationala. Consecintele acelui act negindit si prematur le purtam acuma cu totii. Daca acum 22 de ani societatea romana nu a dezbatut subiectul avortului, opinia noastra este ca a venit vremea sa o faca.  

  Ingrijorati de amploarea avortului la romani, cit si de lipsa de interes fata de acest cataclism national, AFR impreuna cu bisericile romane din aria metropolitana Miami au initiat o zi de post si rugaciune privind practica avortului la romani. Despre asta am scris si saptamina trecuta. Evenimentul va avea loc Duminica, 27 Noiembrie intre 9 dimineata si 1 dupa masa la Biserica Romana din Hollywood, Florida. Adresa bisericii este 1811 Arthur Street, Hollywood, Florida 33020. Persoana de contact este dl Florin Vancea, Tel. 954-410-5633. 

 

 Romanii din America nu pot organiza marsuri pentru viata asa cum fac organizatiile proviata din Romania. Dar pot face si ei o contributie la fel de valoroasa prin rugaciune si post. Prin asta incercam sa constientizam natiunea si sa tragem un semnal de alarma asupra consecintelor avortului. Pe linga noi s-au alaturat acestui eveniment si alte organizatii din Romania si Moldova, printre ele, Asociatia Pro Vita (Bucuresti), Mercy’s Action Ministries (Florida), Asociatia Generala a Romanilor Uniti Greco-Catolici (Baia Mare), Alianta Evanghelica Romana din SUA si Canada, Forumul Civic Crestin (Bucuresti), PNTCD, Organizatia Gratia Pro Deo (Bucuresti), Uniunea Femeilor din Bihor, Prison Ministries – Romania (Cluj), Alianta pentru Salvarea Familiei (Republica Moldova), etc. 

  Invitam si alte organizatii proviata si profamilie din Romania si din afara Romaniei sa se alature acestui eveniment scriindu-ne la office@alianta-familiilor.ro. Cu toate ca evenimentul se va derula in incinta unei biserici, evenimentul nu e desemnat ca o slujba religioasa ci ca o intrunire a oamenilor de buna credinta si tematori de Dumnezeu pe care ii preocupa directia gresita in care meregem. Initial evenimentul trebuia sa aibe loc la un liceu din Miami, dar recent am fost instiintati ca auditoriul liceului nu mai este disponibil la data cind evenimentul era programat. De aceea a fost mutat la Biserica romana din Hollywood care poate acomoda sute de participanti. Deci este loc pentru toti care doresc sa participe. Participarea este libera. 

 DETROIT

Unul dintre cititorii nostri care a participat la ziua de post si rugaciune din Detroit saptamina trecuta ne-a comunicat ca la eveniment au participat 50.000 de persoane. 

  COPII, COPII SI TOT MAI MULTI COPII

Acesta e mottoul unei carti recent publicate dupa care cresterea proportiei generatiei tinere in societate e garantia dezvoltarii ei sociale si economice. http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=19727470&msgid=1680835&act=F9ZM&c=585695&destination=http%3A%2F%2Fwww.lifenews.com%2F2011%2F11%2F08%2Fan-economic-case-for-more-kids-no-population-control-needed%2F%3Fpr%3D1 Contraintuitiv intitulata “Selfish Reasons to Have More Kids” (“Motive egoiste pentru a avea mai multi copii”), autorul explica premisa simpla a cartii – investitia pe care o facem in copii dindu-le viata iar apoi crescindu-i si educindu-i, este cea mai buna investitie pe care parintii si societatea o poate face. Bine echipati pentru viata, fiecare copil devine un adult productiv care da inapoi societatii de multe ori investitia care societatea a facut-o in el. Autorul cartii, Bryan Caplan, e profesor de studii economice la George Mason University in Statele Unite, tata a mai multor copii si sot. Caplan deplinge ingustimea crescinda a societatii privind familia si mai ales copiii. E la moda sa gindesti despre copii ca sunt o povara pentru adulti si in special parinti. Dar fara ei, spune Caplan, ar fi si mai rau, in primul rind din punct de vedere economic, iar apoi psihologic. Caplan crede si promoveaza principiul din Facerea “Cresteti si inmultiti-va.” Vreti sa fiti fericiti intreaba el? Casatoriti-va, intemeiati familii si faceti copii!

 FELICITARI LUI IOANA POPESCU!

 Felicitari lui Ioana Popescu, persoana care a dat, pe 7 noiembrie, semnatura 8.000 la Declaratia de la Timisoara. http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=19727470&msgid=1680835&act=F9ZM&c=585695&destination=http%3A%2F%2Fwww.alianta-familiilor.ro%2Fdecl_timisoara.php O rugam sa ne contacteze,  cu dorinta de a adresa o nota cititorilor nostri cu prilejul acestui eveniment cu care ne mindrim. Ii multumim, si va multumim tuturor care ati semnat. Continuati sa semnati.

  

Ce facem? La sfarsitul lui octombrie am lansat ultimul apel pentru semnarea Declaratiei de la Timisoara. De atunci am primit mai multe intrebari din partea d-tra daca se mai poate semna, pina cind, sau daca am incetat sa mai promovam Declaratia. Avem convingerea ca am putea ajunge chiar la 10.000 de semnaturi, insa nu dorim sa va iritam prea mult cu insistenta noastra. Ati fost amabili sa dati 8.000 de semnaturi. Declaratia insa ramine disponibila sa fie semnata fara limita de timp. Daca considerati potrivit sa reluam campania de semnaturi pina la 10.000, va rugam sa ne scrieti. Cert este ca, dupa cum vedeti, folosim, si vom continua sa folosim, Declaratia si semnaturile dtre ca o platforma pentru promovarea valorilor si intereselor familiei romane. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

 RYANAIR

Suntem informati ca Ryanair, binecunoscuta companie europeana de aviatie, intentioneaza sa instaleze pe zborurile ei acces la pornografie pentru pasageri in timpul zborurilor. Ni se pare incredibil si nepotrivit. Pornografia distruge. Cititi detalii aici: http://www.PornHarms.com/no-porn-on-the-plane/ AFR a semnat o Declaratie Comuna impreuna cu alte organizatii profamilie din Europea si America de Nord prin care se opune actiunii lui Ryanair si ii cere abandonarea proiectului.

ANUNT PRO-VITA

Din partea lui Pro-Vita (Bucuresti) am primit urmatorul anunt: Prieteni, în ultima zi a conferintelor „Serile Filocalice”, pe 28 noiembrie, de la ora 18:00, în Aula Magna a Facultatii de Drept din Bucuresti, fondatorul Asociatiei PRO VITA pentru Nascuti si Nenascuti, parintele Nicolae Tanase, se va întâlni cu noi si ne va vorbi despre „Tarele copilariei – copii care cresc într-o lume fara suflet”. Daca puteti, veniti sa îl ascultati si sa îl cunoasteti.  

VRETI SA FITI INFORMATI? 

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.  

FACETI-NE CUNOSCUTI! 

 Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.   

 ANUNTURI 

 Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro

  Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

Busola – Gândirea și Iubirea

Cuget și Exist

              George Danciu

Crestinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit.

                                                                              PETRE ȚUȚEA

De-a lungul secolelor, încă de la începuturile existenței sale, omul a crezut despre el ba una, ba alta. I-a fost grau să creadă realitatea imediată. Când René Descartes (1596 – 1650) a spus simplu Cuget, deci exist!, oamenii n-au prins  profunzimea  cuvintelor sale.

Descartes  a avut o lumină a mesajului divin. Acum, beneficiind și de alte pârghii Continue reading “Busola – Gândirea și Iubirea”

INTERVIU CU RODICA DACIN – GUVERNATOR 2010-2011 „DISTRICT LIONS 124”- ROMANIA

George ROCA

George ROCA: Distinsa doamna, va multumesc ca ati acceptat acest interviu. În perioada 2010-2011 ati detinut functia de presedinte pe tara sau mai bine zis Guvernator (România) al selectului club „Lions”, mandat încheiat de curând. Ati participat intens la diferite evenimente de prestigiu, fiind mereu implicata în actiuni de ajutorare menite sa imbunatateasca conditiile de trai ale românilor si nu numai. Stiu ca aveti un curriculum vitae demn de invidiat. As dori sa ne faceti cunoscut inceputurile dumneavoastra… De unde ati pornit?

Rodica DACIN: M-am nascut în orasul Vascau, judetul Bihor, fiind al saselea din cei sapte copii ai familiei preotului Alexandru Bursasiu. Nu întotdeauna am avut posibilitati materiale corespunzatoare, mai ales dupa confiscarea averilor si cooperativizarea agriculturii în sistemul socialist. Mi-a placut insa sa învat. Mi-a placut gimnastica, pe care am practicat-o din clasa a patra pâna în anul întâi de facultate. Mi-a placut sa desenez, mostenind talentul tatalui meu si la rândul ei, fiica mea, Camelia, care de cinci ani cutreiera meleagurile ceresti, a dus talentul mai departe… terminând facultatea de arte plastice.

Având ca model pe diriginta mea din anii de liceu am urmat facultatea de biologie în centrul universitar Cluj-Napoca. Chiar si fiul meu, Radu, mi-a mostenit ceva: talentul didactic, fiind pe lânga avocat si cadru universitar. Am visat sa devin cercetator, dar iata ca am devenit profesor de biologie în oraselul meu natal, apoi în Stei, Beius si, dupa revolutie, mutându-ma cu întreaga familie la Oradea, am functionat la Liceul Emanuil Gojdu din Oradea – liceu de elita al judetului Bihor.

George ROCA: Foarte interesant! Profesor la mai multe licee bihorene… de la Vascau la Stei, de la Stei la Beius si de acolo la prestigiosul Colegiu National „Emanuil Gojdu” unde ati devenit sefa Catedrei de Biologie-Geografie. Care au fost motivele peregrinarilor dumneavoastra si câteva amintiri placute despre aceste locuri unde ati functionat ca profesor.

Rodica DACIN: Vascau este un orasel mic. În primii ani de profesorat am fost precum cel mai constiincios elev. Aveam catedra formata din 25 de ore (când norma era de 18 ore), incluzând: biologie, chimie si psihologie. Îmi pregateam zilnic planurile de lectii cu partea stiintifica, metodica si experimentala. Abia atunci am descoperit ce frumoasa si interesanta este chimia. Am participat la un Simpozion al cadrelor didactice în Bucuresti, cu publicarea metodicii desfasurarii unei lectii de învatare prin descoperire a unei lectii de chimie si m-am simtit apreciata pentru ceea ce am realizat. Ulterior, modificându-se repartitia orelor, am obtinut completarea catedrei la Stei, fostul oras Dr. Petru Groza pe atunci – la un liceu industrial.

Treptat Liceul din Vascau s-a desfiintat si nu mai aveam ore suficiente. Sotul meu a cerut transferul ca Secretar al Primariei din Beius, iar eu m-am transferat la Liceul Industrial Beius. Aici am gândit si coordonat dotarea unui cabinet modern de biologie.

Visul sotului meu, Florian, era sa lucreze în municipiul Oradea. Întrucât eu nu aveam origine „sanatoasa”, nici el nu a putut promova pe vremea comunistilor. Dupa revolutie, a fost chemat sa lucreze la Primaria Municipiului Oradea, iar eu am obtinut prin concurs de dosare, catedra la Liceul Gojdu. Am spus atunci ca aceasta este scoala care mi se potriveste: marea majoritate a elevilor învatau bine si foarte bine. Pot sa afirm ca am adus un nou suflu la Gojdu, privind partea experimentala a biologiei. La una din sarbatorile „Zilelor Scolii” am fost caracterizata drept „eleganta calma”.

George ROCA: Eleganta calma…! Frumoasa caracterizare, frumoasa sintagma! În perioada cât ati functionat ca profesor ati avut o activitate publicistica destul de intensa. Ne puteti enumera câteva lucrari publicate si revistele unde au aparut acestea?

Rodica DACIN: De fapt sunt doar doua publicatii, una privind metodica predarii biologiei: „Fiziologia aparatului osteo-muscular” (publicata în revista „Natura”) si una privind metodica predarii chimiei: „Învatarea prin descoperire la obiectul Chimie” (publicata în volumul: „Educarea elevilor prin munca productiva”).

George ROCA: Dupa iesirea la pensie… nu v-ati lasat în acel „dolce far niente” pensionaresc, ci din contra ati profitat de timpul liber si v-ati implicat în mai multe actiuni care tin de domeniu obstesc, actiuni de caritate si ajutorare, socializare si nu în ultimul rând de coordonare si conducere. Cum va motivati acest elan? Ce v-a determinat sa deveniti membru al Clubului „Lions”?

Rodica DACIN: Dupa cem-am pensionat am realizat urmatoarele lucruri importante:

  • Am început sa învat limba engleza;

  • Am intrat în Lions;

  • Am învatat sa lucrez pe calculator;

  • Am initiat fondarea a doua cluburi de tineri în Oradea: „Leo Veritas” si „Leo Black Eagle” cu care ne mândrim;

  • Am vizitat diferite locuri din tara si din strainatate, unde mi-am facut prieteni;

  • Am tradus documente Lions (uneori cu sprijinul unor specialisti) si anul acesta am publicat un volum cu aceste traduceri;

  • Am scris numeroase articole despre viata lionistica, publicate în revista „The Lion-Romania”!

Ce m-a determinat sa intru în Lions? Cred ca sufletul meu, mostenirea mea genetica. Sotul meu a înfiintat primul club Lions din Oradea, un club mixt, pentru domni si doamne. Îmi placea tot ceea ce faceau ei; adesea veneam cu idei pe care ei le punea în aplicare. Simteam ca mi se potriveste ceea ce întâmpla acolo. Îmi place sa spun ca am activat ca „neoficial” în Lions, pe lânga sotul meu, timp de patru ani. Când sotul meu a ajuns Guvernator, a dorit sa înfiinteze un club de doamne în Oradea, iar eu am fost aleasa presedinte fondator, pentru faptul ca la prima întâlnire am explicat celor prezenti multe lucruri legate de activitatea lionistica.

George ROCA: Deci dupa aproape patru ani ca „neoficial” pe lânga Clubul „Lions” Oradea, v-ati decis sa înfiintati clubul de doamne „Lions Oradea 22”, unde ati devenit pe lânga fondator si presedinte. Care au fost obiectivele acestuia?

Rodica DACIN: Nu aveam la început un program bine stabilit. Fiindca se apropiaCraciunul, ne-am gândit sa aducem bucurie în casele unor familii cu trei-patru sau cinci copii. Am realizat prima tombola ca sa adunam fonduri, am avut prima sponsorizare în produse; am cerut o lista de la Serviciul social al Primariei cu familiile cu multi copii si desigur adresele lor si ne-am dus cu pachete si bani la ei acasa, spre mirarea si bucuria lor. Ulterior am aflat de la televiziunea locala oradeana ca trei surori (eleve), pe care le vizitaseram, au ramas orfane de ambii parinti. Ani de zile ne-am ocupat de aceste fete din punct de vedere a îmbunatatirii conditiilor de viata, de sanatate si al educatiei.

Ulterior, cazurile se iveau, veneau spre noi. Clubul a crescut de la an de an, iar noi am câstigat experienta. Acum avem programe permanente si ocazionale. De trei ani, consecutiv realizam o tabara de vara pentru copii diabetici; în prealabil un concert de caritate pentru aceasta tabara; organizam un mini-târg de Craciun ca sa adunam fonduri pentru o bursa anuala pe care sa o oferim unui student, selectat printr-un concurs riguros. Anul acesta am vândut pâine si placinte ca sa adunam bani! Actiunile sunt multe, spatiul nu ne permite enumerarea lor.

George ROCA: Ce alte activitati ati avut, în cadrul clubului în anii ce au urmat? Ma refer la perioada 2002 pâna în 2010, an în care chiar aici la Sydney ati fost „unsa” în functia de Guvernator al Districtului „Lions” – România?

Rodica DACIN: Am fost pe rând:

  • Presedinte pe Zona de Nord-Vest a României

  • Presedintele Comisiei de femei a Districtului

  • Presedintele Comisiei de regulamente, traduceri, constitutie

  • Viceguvernator II

  • Viceguvernator I

  • Guvernator în perioada 1 iulie 2010- 30 iunie 2011

George ROCA: Între timp ati reluat si activitatea dumneavoastra publicistica. Ati devenit redactor la mai multe reviste, ati înfiintat chiar una dintre acestea. Câteva detalii va rog.

Rodica DACIN: Între anii 2002-2003 am redactat prima publicatie lionistica din România: „Buletin informativ”, care a aparut în trei numere. În perioada 2010-2011 am fost coredactor în fapt la revista „The Lion – Romania”, care s-a tiparit la Oradea.

George ROCA: Stiu ca ati participat în ultimii 12 ani la nenumarate congrese, conventii, forumuri, tabere ale clubului „Lions” care au avut loc în strainatate. Ati acumulat în acest fel o experienta ampla pe plan international. Cum se materializeaza aceasta în munca dumneavoastra?

Rodica DACIN: Esenta lionismului este caritatea si prietenia, fara granite. Suntem globali, ne ajutam unii pe altii în spiritul solidaritatii internationale. Contactele si prieteniile legate pe plan international mi-au creat sentimentul special ca apartin acestei lumi si ca lumea îmi apartine. În România avem un lionism tânar, avându-si începuturile în 1990, asa ca am avut multe de învatat din experienta acumulata.

Ca Guvernator am avut cele mai strânse relatii cu „Districtul 103 Sud-Vest”, Franta. Prin e-mailuri si vizite reciproce am întarit prietenia ce ne leaga ca districte înfratite. Am construit programe comune. Am fost sprijiniti de Fundatia Internationala Lions si anul acesta la rândul nostru am sprijinit prin intermediul acestei fundatii, Lions Japonia si japonezii, în efortul lor de reconstructie al tarii dupa dubla catastrofa suferita. Ne mândrim cu faptul ca am reusit sa donam mai mult decât am primit! Sunt doar câteva exemple.

George ROCA: Sa ne reîntoarcem la Sydney! Cum a fost posibil sa fiti nominalizata si apoi aleasa în onoranta functie de Guvernator al Districtului „Lions” – România? Cine au fost cei care v-au propus si cei care v-au ales? Desigur ca as dori sa ne spuneti si câteva cuvinte despre cei care v-au acordat aceasta functie.

Rodica DACIN: Câtiva membri Lions si fosti guvernatori care îmi cunosteau activitatea m-au rugat si mi-au cerut sa candidez pentru functia de Viceguvernator II. La Conventia Nationala de la Bucuresti am fost votata pentru aceasta functie de catre delegatii cu drept de vot ai Districtului.

La fel s-a întâmplat pentru functia de Viceguvernator I si Guvernator. În perioada 28 iunie – 2 iulie 2010, în Australia, la Sydney, a avut loc Conventia Internationala Lions. Americanul Sid Scruggs III, a fost ales Presedinte International. Guvernatorii alesi ai Districtelor din cele 206 tari componente ale LCI au fost numiti în functie de catre Presedintele International; eu am fost numita Guvernatorul D 124 (România).

George ROCA: Chiar daca nu sunt membru al Clubului „Lions”, am fost invitat de catre dumneavoastra, aici la Sydney – fapt pentru care m-am simtit onorat si va multumesc – sa particip la parada care a avut loc pe principalele artere ale orasului. Grupul condus de dumneavoastra a fost destul de numeros si consider ca a facut onoare României. Uniformele purtate au fost foarte apreciate, iar palarioarele din Oas au fost foarte admirate. Stiu ca dupa terminarea parazii, în piata faimoasei „Opera House” ati daruit publicului toate „elementele românesti” pe care le aduseserati de acasa: steaguri, palarioare, insigne, suveniruri… Câti participanti „Lions” a avut România la Conventia Internationala de la Sydney si câte tari au trimis reprezentanti?

Rodica DACIN: 39 de membrii Lions si invitatii lor au participat la Conventia Internationala de la Sydney. Peste 120 de tari au avut delegati la aceasta conventie.

George ROCA: Care sunt obiectivele si dezideratele Clubului „Lions” România?

Obiectivele si dezideratele le-am transformat în realizari. Va voi prezenta câteva: stimularea activitatii cluburilor prin înscrierea acestora în programele nationale pe orizontala propuse de guvernator, si prin crearea unui cadru competitiv – constructiv, prin derularea „Concursului între cluburi”.

Cu bucurie am constatat acceptarea de catre cluburi ca programe nationale pe orizontala a trei dintre cele sase-sapte pe care le-am propus districtului si… iata ca s-a facut o treaba buna, iar concursul intre cluburi i-a ambitionat pe unii! S-a creat o emulatie intre câteva cluburi, stimulându-le sa realizeze cât mai multe actiuni.

Câtiva presedinti, împreuna cu cluburile lor, s-au ambitionat foarte tare în dorinta de a câstiga. Întotdeauna avem nevoie de competitie si învingatori. Toate cluburile care se afla în top sunt foarte bune, foarte active, inventive, de succes. Felicitari tuturor!

Multe cluburi si-au inserat în agenda ca programe noi – cele privind vederea, diabetul si mediul, înscriindu-se în programele nationale si în campaniile globale lansate de catre Presedintele International, domnul Sid Scruggs III, si nu în ultimul rând, impresionati de efectele catastrofelor naturale, fie din România, fie din Japonia, cluburile au raspuns la chemarea de a sprijini persoanele afectate, mobilizându-se exemplar, culminând cu Ziua Nationala de plantare de arbori si arbusti (PAA), când 40 de cluburi au actionat concertat în vederea îmbunatatirii calitatii mediului, realizând totodata cea mai mare vizibilitate Lions de pâna acum.

George ROCA: Ati primit nenumarate diplome, medalii, distinctii, certificate de apreciere din partea conducerii „Lions International”. Care dintre acestea va încânta cel mai mult?

Rodica DACIN: Azi am primit prin posta o frumoasa placheta din poliester de la fostul Presedinte International Sid Scruggs: „Light Keeper – Harbor Light, Master Award, Silver Level” (Motto-ul Presedintelui International 2010-2011 a fost: „Un far al sperantei”: Leii sa fie un far al sperantei în toate domeniile activitatii lionistice). Motivatia acordarii acestei plachete a fost pentru faptul ca mai mult de jumatate din cluburile districtului s-au implicat în doua din cele patru campanii global-service lansate de catre Sid. Într-adevar eu am fost cea care a informat, cerut, stimulat si impulsionat cluburile sa realizeze aceste programe: Colectarea si distribuirea de alimente si plantarea de arbori si arbusti. Mâine este ziua mea de nastere! Am primit acest premiu ca pe un cadou lionistic de ziua mea si sunt mândra pentru asta.

George ROCA: Va felicit si va doresc din toata inima „La multi ani!”. Pe insigna dumneavoastra, a guvernatorului de fapt, scrie „Prietenie, Caritate, Progres”. La ce va referiti? Putine detalii va rog. Ce reprezinta celelalte elemente heraldice ale insignei?

Rodica DACIN: Prietenie, caritate, progres, este motto-ul cu care am condus activitatea districtului în acest an lionistic. În toate întâlnirile si comunicarile realizate, s-a simtit aerul prieteniei, al respectului reciproc, al aprecierii a ceea ce este frumos în prietenia care ne leaga: dorinta de ne ajuta semenii mai putin favorizati de soarta. Am învatat, deasemenea, ca pentru a pastra prietenia si ceea ce este valoros în ceea ce ne uneste, uneori, este nevoie de a trece peste orgolii, este nevoie de a face mici compromisuri, ceea ce nu este usor, dar daca reusesti cu atât mai mare este satisfactia.

Ne-am câstigat noi prieteni, fie cu ocazia întâlnirilor internationale, fie prin cluburile nou fondate. Ca puncte slabe, sau neîmpliniri, as aminti faptul ca uneori nu am fost suficient de ferma, ca am abuzat de prietenia unora, pentru a-i împaca pe altii. Le multumesc celor care m-au înteles si mi-au acordat ajutorul. Actele caritabile pe care le-am realizat fiecare în coltul lui de tara, sau, concertat la nivel de district, au reusit sa aline suferinta oamenilor bolnavi, sa depisteze într-o faza precoce probleme de sanatate, sa asigure o masa mai îmbelsugata saracilor si batrânilor, sa sprijine zonele sinistrate ale Moldovei, sa contribuie la cresterea calitatii mediului si pe de alta parte sa educe tânara generatie Leo în spiritul voluntariatului, sa sprijine si sa stimuleze tinerele talente sau sa asigure material posibilitatea continuarii studiilor pentru elevi si studenti si sa nu uitam gestul nobil de umanitarism, de solidaritate internationala pe care l-am realizat toti împreuna pentru a sprijini locuitorii Japoniei, cea mai grav afectata zona geografica a globului de catastrofe naturale, nu numai cu bani si rechizite scolare, ci ceea ce e si mai valoros, prin oferta de a gazdui si oferi toate conditiile de viata unor familii japoneze si tot ceea ce înseamna o tabara de vara pentru copii japonezi. Am raspuns în toate aceste cazuri la „Chemarea de a fi un far al sperantei” pentru cei aflati în nevoie.

Progres? Da exista! Exista în viata celor pe care i-am sprijinit sau stimulat, dar si în viata noastra personala. Satisfactiile morale izvorâte din rezultatele lucrului bine facut, întarirea prieteniei si dorinta de a gasi si rezolva noi si noi nevoi ale comunitatii. Si toate acestea enumerate mai sus înseamna simplu: LIONS!

Fiind profesor de biologie si membru Lions, mi-am ales ca simbol o floare endemica Bihorului: „Melampirum bihariense” stilizata. Mi-a placut foarte mult deoarece aceasta evidentiaza culorile originare Lions: violet si auriu (acum sunt albastru si auriu), culori care simbolizeaza: loialitatea si integritatea, respectiv, sinceritatea scopului, idei progresiste, generozitatea în gândire, inima si punga fata de cei ce au nevoie.

George ROCA: Câti membri si câte cluburi „Lions” sunt în România?

Rodica DACIN: La 1 iulie 2010 districtul avea 1.284 de membri. La sfârsitul anului lionistic, respectiv 30 iunie 2011, numaram 1.348 membri. Privind numarul de membri din cluburile active, s-a constatat o mare fluctuatie. Pierderile de membri întreceau adesea numarul de noi membri. Cresterea numarului de membri la nivel de district s-a realizat mai mult prin formarea de noi cluburi: 8 noi cluburi au luat fiinta, doua fiind în lucru… În prezent în România exista 60 de cluburi „Lions”.

George ROCA: Cu ce îi ajutati pe cei nevoiasi? Ma refer la fapte caritabile? La actiuni de binefacere…

Rodica DACIN: Prin programele nationale pe orizontala s-au realizat urmatoarele:

  • Programe legate de sanatatea vederii. Prin Screening oftalmologic au fost testate 2.390 de persoane. Cazurile cu deficiente depistate au fost îndrumate catre cabinetele medicale specializate. S-au realizat multe alte tipuri de proiecte vizând vederea la nivelul cluburilor. De asemenea, prin Comisia districtului de Ocrotire a vederii, s-au realizat actiuni de atragere a medicilor oftalmologi catre programele Lions legate de vedere cum sunt:

-Prezentarea Programului Lions „Vedere clara – ochi sanatosi” la Congresul de Oftalmologie 2010

-Prezentarea în premiera a filmului „Going blind” – vizionat de 150 medici.

  • Programe vizând constientizarea, depistarea si tratarea diabetului. S-a facut testarea glicemiei la 1.625 persoane, iar de „constientizare si educare” au beneficiat 2580 persoane.

În câteva orase ale tarii s-a realizat iluminarea în albastru a unor cladiri reprezentative si lansarea de baloane albastre… lumina albastra fiind simbolul atentionarii asupra pericolulului pandemiei diabetice.

  • Tabere pentru copiii diabetici, au realizat si realizeaza LC Bacau, LC Oradea (+concert pentru copii diabetici), LC Satu Mare.

  • În Programul National de Plantare de arbori si arbusti au fost implicate 40 cluburi. Au fost plantati peste 29.000 arbori si arbusti si 6 hectare suprafata a fost împadurita.

Apreciez în mod deosebit numarul mare al cluburilor care au reusit sa organizeze si sa desfasoare acest program, facând apel la persoana de specialitate, antrenând ca voluntari membrii Leo, elevi, membrii de familie si alte persoane, sau realizând parteneriate cu scolile, primariile, Ocolul silvic. A fost o actiune „service” placuta, nu chiar usoara… Pentru unii accesul la parcelele alocate a fost cam dificil. Ne-am simtit bine lucrând în echipa si în general am încheiat cu o socializare bine venita. În diferite orase ale tarii mass-media a redat actiunile organizate.

Putem fi mândri ca peste ani de zile puietii pe care i-am plantat noi acum – vor deveni arbori si arbusti adulti, contribuind la refacerea unor zone defrisate, sau vor înfrumuseta parcuri si implicit vor contribui la scaderea poluarii mediului. Programul National de Plantare ramâne – o investitie pentru viitor. Ar mai fi multe de enumerat dar nu as vrea sa va rapesc spatiul…

George ROCA: Nu va faceti probleme! Internetul are spatiu nelimitat! V-as ruga sa continuati. Consider ca sunt fapte si actiuni importante…

Rodica DACIN: Am realizat un „Program National”, care s-a nascut initial ad-hoc la nivelul cluburilor si apoi dirijat prin implicarea Viceguvernatorului I, Ionel Lupu, referitor la sprijinirea zonelor sinistrate din Moldova, în vara anului trecut, exprimându-ne astfel solidaritatea fata de persoanele afectate de urmarile inundatiilor. S-au organizat puncte de colectare de alimente, îmbracaminte, mobilier; în unele cazuri Lions sau Leo au distribuit direct ajutoarele pregatite, prin deplasarea în zonele sinistrate. S-a acordat sprijin financiar, sau în produse de larg consum si materiale de constructii. S-au implicat 22 cluburi Lions si 13 cluburi Leo. Contributiunile banesti au constituit suma de 36.000 RON.

Cu materialele donate au fost sprijinite 8 familii, astfel: Caramida donata de catre Dorin Mirea din LC Câmpulung, Rucar-Bran, s-a folosit la constructia a doua case. Pentru alte 6 familii s-a asigurat ciment, adeziv, izolatii, cherestea pentru reparatii acareturi, împrejmuiri, izolatie exterior pentru case. Am beneficiat si de un grant LCIF în valoare de 10.000 USD prin intermediul Clubului Lions Bucuresti Millenium.

În lunile martie-aprilie am lansat un program national de urgenta: Sprijinirea Lions Japonia si a japonezilor în general, prin intermediul LCIF, în vederea reconstructiei tarii în urma dezastrului natural fara precedent ce s-a abatut asupra lor. Impresionati de urmarile catastrofei, de demnitatea japonezilor în lupta ce a urmat, de exemplul dat de Lions Japonia, ne-am strâns rândurile si am reusit împreuna (District, cluburi si membri Lions individual) sa donam peste 16.000 USD, incluzând si doua seturi „Scoala în cutie”.

Iata, deci, ca în acest an legatura de sprijin financiar cu LCIF s-a realizat în dublu sens. Putem fi mândri ca am reusit sa oferim mai mult decât am primit.

A mai fost demarat si programul: „Centrul National Lions de educare a câinilor însotitori de nevazatori”. Prin implicarea LC Timisoara, a Comisiei juridice si a secretariatului Districtului s-au pregatit actele constitutive. LC Timisoara, a demarat proiectul pilot privind achizitionarea si educarea primului câine. Le doresc mult succes în continuare!

George ROCA: Alte realizari?

Rodica DACIN: Alte realizari au fost cele cu privire la comunicarea dintre noi. Împartasirea activitatilor s-a realizat-lunar prin newsletters. Informatiile primite lunar, mi-au permis sa cunosc preocuparile si realizarile tuturor si sa apreciez cluburile foarte active. Odata la doua luni revista „The Lion România”, venea sa împartaseasca aceste realizari cu tot districtul, constatându-se cresterea numarului de activitati împartasite, constituind totodata un punct de inspiratie pentru cluburile mai noi.

Din consideratie si prietenie, pentru oaspetii nostri, revista care a aparut cu ocazia Conventiei Nationale de la Oradea, în mai 2011, are presarate articole în limba franceza si engleza. Am organizat un concurs de desene cu tema „Afisul pentru pace” pentru copii cu vârste cuprinse între 11 si 13 ani. Faza pe district, a reunit 19 cluburi pe arena competitiei. Imaginile lucrarilor câstigatoare au fost prezentate în „Calendarul Lions” ce a însotit revista „The Lion România”.

De asemenea, s-au organizat emotionante festivitati de premiere a copiilor talentati, care au fost stimulati sa gândeasca despre pace, sa-si exprime prin desen sentimentele lor privind pacea. Licitatia desenelor câstigatoare a avut succes.

În relatia Leo-Lions pot sa va spun ca ne preocupa educarea generatiei de mâine în spiritul voluntariatului, al caritatii si al leadershipului. As puncta aici câteva aspecte: cabinetele comune Lions-Leo; Tabara internationala Lions de la Diham; sprijin financiar, material si consiliere „Leo Europa Forum” (care se va desfasura în România, la Sibiu); parteneri de proiecte la nivelul cluburilor; sponsorizarea înfiintarii de noi cluburi… Comisia „Tabere si Schimb de tineri” raporteaza: 35 de aplicatii completate prin Cluburile Lions din România pentru tabere în Europa, America, Japonia, dintre care 25 sunt acceptate si 10 în asteptare. Acesti tineri vor fi mesagerii nostri în diferite tari. Ne mândrim cu tinerii nostri colaboratori Leo si le multumim tuturor pentru originalitatea, frumusetea si valoarea programelor pe care le realizeaza. Îi asteapta marea lor pregatire a LEF: trebuie sa le fim alaturi în continuare si sa-i sprijinim.

George ROCA: Abia acum am înteles diferenta dintre „Lion” si „Leo”. Acestia din urma sunt „leutii”, adica juniorii… As vrea sa va mai întreb cum va formati viitorii lideri? Ma refer la cei la care va trebui sa predati stafeta. Care este sistemul de alegere a unui lider „Lion”, prin vot, prin nominalizari… sau contributii financiare?

Rodica DACIN: Lions România a participat la mai multe „traininguri” privind formarea liderilor si a trainerilor. Acestea au fost reprezentate sub forma seminarii (Seminar de noi strategii – LENS) si cursuri de pregatire a viitorilor presedinti de club. Viitorul guvernator este propus si sustinut de catre clubul sau. Uneori sunt mai multi candidati pentru functia de Vice Guvernator. În cazul meu, trei membrii Lions si-au anuntat intentia de a candida, dar mai apoi… au renuntat la competitie.

George ROCA: Exista un statut, un ghid de îndrumare, sau niste documente scrise dupa care va orientati?

Rodica DACIN: Exista o Constitutie standard a districtului si una a clubului, pe baza carora se adopta statutul acestora. Privind Cadru definit, cunoscut si aplicat, din 2005 am dorit sa realizez ceva pentru district care sa dainuiasca: m-am ocupat de traducerea a numeroase documente Lions, beneficiind si de sprijinul unor membri Lions2 abilitati.

Anul acesta, am editat si distribuit conducerii districtului si presedintilor cluburilor manualul de traduceri „Ghid de orientare în Lionism 2011” cu obligativitatea de a fi retransmis presedintelui nou ales în fiecare an, ghid care este postat si pe site-ul nostru. Consider ca acest Ghid trebuie sa stea în permanenta pe masa presedintelui de club si nu numai.

George ROCA: Multumesc mult! Un adevarat raport de activitate! Din ce fonduri se gospodareste „Lions Club” din România? Primiti si ajutoare din partea Guvernului României sau din strainatate?

Rodica DACIN: Fondurile în majoritate provin din cotizatiile membrilor. În luna ianuarie a fiecarui an organizam un Revelion lionistic al districtului (unele cluburi organizeaza baluri), în cadrul caruia prin tombola si licitatie se aduna fonduri. De asemenea se obtin fonduri si prin sponsorizari.

Noi suntem o organizatie nonguvernamentala, asa ca… pentru situatii de urgenta, precum cele provocate de catastrofe naturale (ex. inundatii), Fundatia Internationala a Cluburilor Lions ne-a acordat în doi ani câte un Grant de urgenta de câte 10.000 de dolari americani.

George ROCA: Ce proiecte de viitor are „Clubul Lions” din România?

Rodica DACIN: Se vor continua unele dintre proiectele de succes ale „anului lionistic” ce abia s-a încheiat, cum sunt:

– Plantarea (în continuare) de arbori si arbusti

– Programe de ocrotirea vederii, de depistare si tratare a diabetului

– Crearea unui centru de instruire a câinilor însotitori ai nevazatorilor s.a.

dar si programe noi-privind:

– Lupta anti-drogare

– Sprijinirea refugiatilor, etc.

George ROCA: Acum, la încheierea mandatului dumneavoastra, va rog sa transmiteti un mesaj sau un apel catre cei care sunt membri ai clubului „Lions” si nu numai.

Rodica DACIN: Am încheiatmandatul meu de guvernator cu satisfactia ca am reusit sa motivez si sa inspir, sa stimulez si sa consiliez, sa simt pulsul cluburilor, sa pot sa-i apreciez pe cei valorosi, sa-i sprijin pe cei aflati în impas. Toate acestea le-am realizat împreuna cu colegii, sau mai bine zis, cu prietenii „Lions”, fapt pentru care le multumesc din suflet pentru tot si toate. Pentru mine a fost o experienta extraordinara, un mod de a privi lumea cu mai multa întelegere…

Multumesc celor doi viceguvernatori, întregului cabinet, precum si echipei de presedinti de cluburi ai acestui an, pentru toata activitatea depusa.

Multumesc familiei mele si în special sotului meu, Florian, pe care uneori i-am neglijat dedicându-ma muncii pentru „Lions” de dimineata pâna seara târziu. Florian a fost mâna mea dreapta: deosebit de ambitios în a face noi cluburi, chiar bolnav fiind în anumite perioade… Un bun consilier, un bun observator si cunoscator al vietii lionistice! El a fost cel care… a visat pentru mine realizarea înfiintarii a zece cluburi în mandatul meu si acum e fericit din acest punct de vedere, doua dintre ele fiind deja în lucru.

Nelu Ianceu si Razvan Rotta au fost pentru mine, doua puncte de mare sprijin, unul ca „ministru de finante”, consilier si organizator al Conventiei iar celalalt (Razvan), a fost cel care mi-a pus calculatorul în brate cerându-mi sa învat sa lucrez pe el! S-a putut constata de ce mare folos mi-a fost, iar anul acesta a sponsorizat „telefonul guvernatorului” si s-a implicat în directia membership si festivitati de cartare si si-a asumat o munca deloc usoara, cea de a fi Comisar al Conventiei. Deosebite multumiri pentru amândoi.

Deosebita, prezenta de suflet si sensibilitate, cu cea mai intensa comunicare si colaborare în acest an lionistic, absorbind ca un burete tot ce înseamna Lions, a fost Narcisa Mederle – presedinta tânarului, dar foarte activului club „Timisoara Diamond”.

Multumesc Clubului Lions Oradea pentru sprijinul acordat. Am lasat la urma, clubul meu de prietene Lions „Oradea 22”, care m-au înteles si m-au sprijinit si parca s-au întrecut pe sine, în dorinta de a fi anul acesta la înaltime, câstigând concursul între cluburi. Cu urari de bine tuturor!

Fie ca lionismul românesc sa cunoasca noi si noi realizari în anii ce vin. Mult, mult succes echipei care va urma. Mult, mult succes tuturor românilor în anii ce vor urma.

George ROCA: Impresionant! Va multumesc si va doresc mult succes în tot ceea ce faceti.

——————————

A consemnat,

George ROCA

Sydney-Oradea

24 august 2011

 

Cuvintele tale

.

Cuvintele pe care tu

mi le repetai în fiecare zi…

Sacre cuvinte!

Leit motivul care suna

ca o apasare

pe clapele unui pian

cu timbrul unic…

       Vavila POPOVICI         Sacru leit motiv!

             Raleigh, NC                 Zâmbetul tau care-aduna

                                                          precum cosul cu flori,

                                                          vesele colori ale inimii…

                                                          Sacru zâmbet!

                                                          Cum de s-a pierdut totul?

                                                           Astazi,

                                                          doar tacerea din jur îmi vorbeste.


(Din volumul Poemele iubirii, 2011)

CALCATORII DE CONSTITUTIE SI FACATORII DE SFINTI…

Sâmbata, 12 noiembrie 2011, un tânar, ALEXANDRU ALEXE – care, DE UNUL SINGUR (deci, ne-uzitând, macar, de dreptul constitutional la întrunire!), si-a exprimat public, în Piata Universitatii, în mod civilizat, nemultumirea fata de abuzurile tiranice ale prezentului guvern, cerând sa i se explice în ce “directie” au luat-o banii lui (MUNCITI CINSTIT!) si dati statului/guvernului român, sub forma de “dari”/taxe (“Constitutia României, Art. 30 – (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile!) . Rezultatul : “a fost, la scurt timp, legitimat si ridicat de jandarmi, pe motiv ca ar instiga la revolta si ar încerca sa organizeze adunari publice neautorizate” – cf.VIDEO NEWS, 15 noiembrie 2011. Apoi, l-au târât (mai mult pe sus!), ca pe un …”Fat Frumos Cel Fraier,/ Calare pe aer” (…nu, Doamne fereste, ca pe un “NOBIL INTERLOP! – …ca pe astia mi ti-i tratariseste cu guleaiuri si cu plecaciuni si salamalecuri, însusi musiu CÂRC-SERDARUL, seful…”despartirii”!),“la despartire” (circa de politie!), vorba lui nenea Iancu (Ipingescu:Ei! daca nu-i ajungea, DESPARTIREA e aproape; sa fi poftit la mine la despartire cu lacramatie, ca-i împlineam eu cât i mai lipsea!”), nu i-au chiar “împlinit cât îi mai lipsea” – …dar l-au “ars”, lejer, pe bietul june, cu o amenda de 1.000 de RONI…leafa lui pe o luna!!! (Constitutia României, Art. 30: “(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine”).

…“Cu patru zile înainte, mi-am anuntat prietenii ca voi face gestul acesta, care este iesit din comun, dar nu au venit sa ma sustina. Mi-a luat o ora sa-mi fac curaj si nu stiam în ce directie va ajunge mesajul. A fost acolo UN DISPOZITIV DE PESTE 30 DE JANDARMI SI UN COLONEL CARE O COORDONA. S-AU PREGATIT PENTRU REVOLUTIE! Aveau directiva interna si li s-a spus imperativ sa nu permita sa ajunga situatia din România, ca în Grecia” – a spus asa zisul protestatar, marti seara, la Antena 3.

CONSTITUTIA ROMÂNIEI – “Libertatea de exprimare – ARTICOLUL 30
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisa.

(3) Libertatea presei implica si libertatea de a înfiinta publicatii.

(4) Nici o publicatie nu poate fi suprimata.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligatia de a face publica sursa finantarii.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, îndemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în conditiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege”.

Uite ca Preamilostivul TRAIAN nu-i aplica Litera si Duhul Constitutiei popei Tökes (Constitutia României, Art. 30: (7) Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, îndemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri”), cel care ne scuipa la noi, acasa, în batatura… – si ne huleste, pâraste si defaimeaza-calomniaza, cu limba de sarpe, si la Bruxelles, unde l-a trimis votul “mistofelit” de catre Traianul nostru… – …dar este “turnat la hârdaul lui Petrache” un nevinovat “ca helgea”, care, cu glasciorul lui, sugrumat de mirarea în fata…propriei îndrazneli, îsi cere dreptatea cea mai simpla: întreaba UNDE SE DUC BANII DIN “DARILE” LUI, CÂND ROMÂNIA SE SURPA SI SE PRABUSESTE, CA UN “HARAM DESELAT”, DIN TOATE PARTILE/ÎNCHEIETURILE…ÎN RÂNJETUL SATISFACUT AL CAMATARILOR LUMII?!

 

…Mai frate, pentru câteva clipe, vazând imaginile cu „gugustiucul cel viteaz”, însfacat, cu sadism, de „gaile cele rele”… – …am re-trait crâmpeie de sentimente din zilele sfârsitului lui decembrie 1989! DECI, SI ASTIA DE ACUM, SE TEM, TOTUSI! – …la fel ca si Militia si Securitatea din decembrie 1989! – din moment ce trimit (NUMAI pentru un tânar firav si excesiv de politicos, în discurs!) „UN DISPOZITIV DE PESTE 30 DE JANDARMI SI UN COLONEL CARE O COORDONA”. Înseamna ca pâna si farsa initiala cu OCCUPY WALL STREET“, din 15 noiembrie 2011 – le-a scapat “venerabililor” de sub control! Deci, Masoneria (recte, dracul!) numai se lauda ca este tare: daca UNUL dintre oameni, NUMAI UNUL!!! – afla, în el, TARIE ÎN CREZUL SAU si CREDINTA TARE DE A SE EXPRIMA, constient si fara frica, împotriva Raului – …da în “ei” strechea!

Acesta pare a fi înca un semn de “sfârsit de ciclu” (existential si politic): nu stiu daca se potriveste cu cel anuntat de liote întregi de astrologi, pentru ziua de 11.11.2011… – dar ESTE UN FAPT!!! DE NETAGADUIT!!!

…Complotistilor Lumii nu le merge chiar atât de bine , pe cât se lauda “ei”! SOLIDARITATE CRESTINA – si veti învinge, oameni buni!!! “NU VA TEMETI!” – nu înceteaza sa va strige Hristos, prin glasul de arama al Parintelui JUSTIN PÂRVU!!!

Nu procedati precum “tovarasii/pseudo-prietenii tânarului” (“mi-am anuntat prietenii ca voi face gestul acesta, care este iesit din comun, DAR NU AU VENIT SA MA SUSTINA”) – CI, VENITI ODATA, PENTRU DUMNEZEU, LA LUPTA CEA DIMPREUNA CU SFÂNTUL DUH, CONTRA SATANELOR LUMII!!!

Sau, la urma urmei, fie si cum zic versurile batrânei Internationale: “Unire, muncitori, unire, /Si lumea va scapa de ei! “ – …atâta ca acesti “ei” nu sunt “regi, ciocoi si dumnezei” – ci doar…MASONI SI CIOCOI!!!

Din pacate, astfel de MASONI SI CIOCOI s-au strâns si acolo de unde asteptam CEL MAI FRATESC SI ÎNDUHOVNICIT AJUTOR: la vârfurile B.O.R.!!! MASONI SI CIOCOI… – PRINTRE CARE HAHAIE, DE NU MAI POATE, DRACUL-SEF AL MÂRLANIMII DRACILOR (n.mea: nici macar un…Mefistofel, acolo… – … adica un diavol ceva mai instruit si mai spalatel…!) – Întunecimea Sa “de mai an”, BASESCU TRAIAN !!!

…Iata ce se scrie, într-un îndrumar bisericesc, crestin-ortodox:

Despre canonizarea sfintilor
în Biserica Ortodoxa

 

Prin canonizare, în Aghiologia ortodoxa, ca si în Dreptul Bisericesc ortodox, se întelege actul prin care Biserica recunoaste, declara si asaza pe eroii dreptei credinte adormiti întru Domnul în rândul sfintilor pe care ea îi venereaza, pe temeiul învataturii sale dogmatice.

 

Istoria vietii bisericesti ne arata ca initiativa pentru asezarea eroilor credintei crestine în rândul sfintilor a avut-o întotdeauna poporul credincios. Evlavia populara a fost aceea care a identificat pe adevaratii sfinti, a început sa-i venereze creându-le un cult neoficial, local sau general.

 

Trebuie relevat faptul ca Biserica n-a cautat niciodata sa impuna cultul vreunui sfânt, ci ea numai l-a constatat, si l-a însusit, si l-a legalizat, definindu-l mai precis. Nu exista în viata Bisericii Ortodoxe niciun caz în care vreun Sinod sa fi încercat a crea, a institui si a impune credinciosilor cultul vreunui sfânt neconsacrat în prealabil de evlavia poporului.

 

O problema, care s-a pus chiar si de catre unii teologi ortodocsi în legatura cu canonizarea, este aceea de a se sti ce caracter are actul de canonizare a sfintilor? Are acest act un caracter constitutiv, sau un caracter declarativ? Cu alte cuvinte: actul canonizarii este cel care «eo ipso» îl face pe sfânt prin puterea Bisericii, sau actul canonizarii este numai un act de recunoastere si de declarare a sfinteniei unui erou al credintei?

 

Fara îndoiala ca si aceasta problema este de pura esenta scolastica, si ca ea purcede din ignoranta teologica a celor ce si-au pus-o.

 

Punerea acestei probleme presupune considerarea actului canonizarii ca o sfânta taina, ca a opta taina a Bisericii, ca o lucrare sfânta prin care Biserica ar împartasi cuiva darul sfinteniei, mai mult decât o harisma, însasi desavârsirea îngereasca. Dar Biserica nu poate face acest lucru si nici nu exista vreo dovada ca ea l-ar fi încercat. Nici harismele nu s-au transmis prin tainele Bisericii; ele s-au dobândit prin lucrarea directa a Sfântului Duh. Cu atât mai putin poate Biserica sa înzestreze pe cineva cu desavârsirea morala si religioasa, sa-l faca adica sfânt. Biserica ofera doar mijloacele prin care si conditiile în care cineva poate sa-si dobândeasca desavârsirea deplina a sfinteniei. Ajutorul si lucrarea Domnului, nepatrunsa Lui dragoste, milostivire si întelepciune, sunt acelea prin care se proslaveste cineva ca sfânt. Numai Domnul îsi proslaveste pe sfintii Sai. Numai El le rasplateste nevointele lor cu semnele sfinteniei. El si nu Biserica îi face pe sfinti.

 

Prin canonizare, Biserica nu face decât sa constate, sa recunoasca si sa declare, sa marturiseasca sfintenia unui fiu al ei, care a fost proslavit de Domnul cu puterea sfinteniei. Deci canonizarea are un caracter evident declarativ, iar nu unul constitutiv.

 

Prin canonizare, Biserica îsi îndeplineste însa nu numai formal, ci si în fond, cele trei misiuni mântuitoare ale ei; misiunea învatatoreasca: pastrând, adâncind si raspândind dreapta credinta în cultul sfintilor si prin acest cult; misiunea sfintitoare: sporind izvoarele de har mântuitor, prin recunoasterea si aratarea puterii sfintilor si a lucrarii lor pentru mântuirea sufletelor credinciosilor sai; misiunea conducatoare: prin îndrumarea vietii crestinilor pe caile trairii si lucrarii aratate de sfinti, pe cele mai drepte cai ale mântuirii.

 

Canonizarea sfintilor marturiseste, sporeste, întareste si raspândeste dreapta credinta, sporeste sfintenia vietii credinciosilor si-i cârmuieste pe caile Domnului.

 

Importanta religioasa a actului canonizarii pentru Biserica si pentru mântuirea credinciosilor este de netagaduit si proportiile ei nu pot fi întelese just decât în perspectiva istorica pe care ne-o ofera dezvoltarea bimilenara a vietii Bisericii lui Hristos.

 

Pentru a se putea proceda în zilele noastre la acte de canonizare, trebuie sa fie îndeplinite urmatoarele conditii de fond:

 

1. Ortodoxia neîndoielnica a credintei celui despre care se trateaza, ortodoxie pastrata pâna la moarte, fie în tot timpul vietii, fie în timpul de la care a îmbratisat credinta ortodoxa.

 

2. Proslavirea lui de catre Domnul, cel putin printr-unul din urmatoarele daruri sau puteri:


a) puterea de a suferi moartea martirica pentru dreapta credinta.
b) puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii, pentru marturisirea dreptei credinte, pâna la moarte.
c) puterea de a-si închina viata celei mai desavârsite trairi morale si religioase.
d) puterea de a savârsi minuni în viata sau dupa moarte – sau în fine –
e) puterea de a apara si de a sluji cu devotament eroic credinta si Biserica Ortodoxa.

3. Raspândirea miresmei de sfintenie dupa moartea lui si confirmarea acesteia, prin cultul spontan pe care i-l acorda poporul credincios, numarându-l în rând cu sfintii. Cultul acesta poate fi organizat sau difuz, manifestându-se printr-o cinstire simpla, prin faima sau numele de sfânt. De la îndeplinirea acestei conditii pot face exceptie numai mucenicii dreptei credinte.

 

Existenta conditiilor de fond, si anume existenta neîndoielnica a primei si a celei de a treia – care poate lipsi numai în cazul martirilor – ca si a oricareia dintre cele enumerate la cea de a doua, îndreptateste autoritatea bisericeasca sa procedeze la actul de canonizare.

 

Cultul unui sfânt astfel instituit, cu observarea conditiilor de fond si cu îndeplinirea actelor formale, este un cult însusit, consacrat, organizat si statornicit în chip oficial de catre cârmuirea bisericeasca competenta, si el devine cult obligatoriu prin actul de autoritate pe care-l cuprinde savârsirea solemna a canonizarii de catre Sinod. El devine obligatoriu pentru o întreaga Biserica autocefala sau pentru parti ale ei, dupa cum a fost instituit, fie ca un cult general sau numai ca un cult local în sens propriu, sau ca un cult provincial.

 

Istoria cultului sfintilor ne arata ca au existat si ca exista sfinti locali, în sensul cel mai restrâns, adica sfinti venerati într-o cetate sau si numai într-o manastire, apoi sfinti locali, în sensul mai larg al cuvântului, adica sfinti venerati într-o regiune sau într-o provincie, apoi sfinti nationali, venerati într-o Biserica nationala autocefala, sfinti generali venerati într-o Bi­serica autocefala sau în întreaga Ortodoxie, si sfinti universali, venerati atât în Biserica Ortodoxa cât si în cea catolica.

 

Cu privire la sfintii nationali, observam ca ei nu sunt întotdeauna sfinti generali ai unei Biserici autocefale, ci ei sunt si pot fi si numai sfinti ai unui popor sau ai unei natiuni, care ocupa doar o parte din teritoriul unei Biserici autocefale. Dar de obicei, prin sfinti nationali se înteleg sfintii al caror cult s-a nascut pe teritoriul unei Biserici nationale autocefale, fie în vremea când o Biserica autocefala actuala constituia numai o parte dintr-o Biserica autocefala mai mare, fie dupa ce ea si-a dobândit autocefalia.

 

Dezvoltarea organizatiei bisericesti, care a facut sa se constituie din ce în ce mai multe Biserici autocefale în sânul Ortodoxiei, a adus dupa sine si o cinstire mai deosebita a sfintilor nationali, «caci – precum zice PS Iosif, Episcopul Argesului – macar ca toti crestinii cinstesc si praznuiesc pe toti sfintii ca pe niste placuti lui Dumnezeu si rugatori pentru dânsii, dar deosebita evlavie au catre sfintii care ori se trag de neam din tara sau orasul lor, sau ca au marturisit acolo pentru Hristos în vremile tiranilor, sau ca au statut dascali credintei, sau arhierei, sau pentru ca au pustnicit acolo».

 

Numarul sfintilor nationali în Bisericile autocefale variaza. Unele îi numara cu sutele, altele aproape ca nu si-i cunosc, sau nu au apucat nici macar sa-i canonizeze. Între cele din urma se însiruie si Biserica Ortodoxa Româna, desi ea nu este lipsita de sfinti nationali canonizati prin pietatea poporului, sau prin grija altor Biserici Ortodoxe”.

 

(cf. Fragmente din articolul Despre canonizarea sfintilor în Biserica Ortodoxa – notiuni introductive – de pr. prof. Liviu Stan, publicat în Ortodoxia, an II, nr. 2, aprilie-iunie, Bucuresti, 1950)

 

…Sâmbata, 12 noiembrie 2011, a fost canonizat, în CATEDRALA MITROPOLITANA DE LA SIBIU, Mitropiltul ANDREI SAGUNA(n. 20 ianuarie1808, la Miskolt/ Ungaria — d. 28 iunie1873, Sibiu) – cel despre care se spune ca a fost “militant pentru drepturile ortodocsilorsi ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brasov (1851), membru de onoare al Academiei Române. Care va sa zica, pentru a merita canonizarea, adica nu CONSTITUIND un sfânt (cum au facut grecii, în veacul al XVIII-lea, cu Cosma, ucigasul si calomniatorul de aromâni! – ci doar “declarând” o sfintenie…”dobândita prin lucrarea Sfântului Duh” (cf.: “Biserica nu face decât sa constate, sa recunoasca si sa declare, sa marturiseasca sfintenia unui fiu al ei, care a fost proslavit de Domnul cu puterea sfinteniei. Deci CANONIZAREA ARE UN CARACTER EVIDENT DECLARATIV, IAR NU UNUL CONSTITUTIV”) –…cel ce l-a propus, fie ÎnaltpreasfintitulSTREZA, fie PreafericitulDANIEL(“COLEGI” DE GÂNDIRE SI ÎNTRU ECUMENISM – …si, deci, ÎNTRU NE-ORTODOXIE!) trebuie sa fi avut si niste motive puternic duhovnicesti, dar si urmând criterii de dogma traditionala:

Pentru a se putea proceda în zilele noastre la acte de canonizare, trebuie sa fie îndeplinite urmatoarele conditii de fond:

 

1. Ortodoxia neîndoielnica a credintei celui despre care se trateaza, ortodoxie pastrata pâna la moarte, fie în tot timpul vietii, fie în timpul de la care a îmbratisat credinta ortodoxa.

 

2. Proslavirea lui de catre Domnul, cel putin printr-unul din urmatoarele daruri sau puteri:


a) puterea de a suferi moartea martirica pentru dreapta credinta.
b) puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii, pentru marturisirea dreptei credinte, pâna la moarte.
c) puterea de a-si închina viata celei mai desavârsite trairi morale si religioase.
d) puterea de a savârsi minuni în viata sau dupa moarte – sau în fine –
e) puterea de a apara si de a sluji cu devotament eroic credinta si Biserica Ortodoxa.

Oare de ce Înaltpreasfintitului BARTOLOMEU ANANIA, Mitropolit si Enciclopedist-Carturar, LUMINA A ORTODOXIEI, nici nu i-a trecut prin minte, o clipa macar, sa-l propuna pe ANDREI SAGUNA, pentru canonizare? Înaltpreasfintitul BARTOLOMEU numai de ignoranta nu putea fi acuzat, cum nici de lipsa de curaj ori de “stricarea, delasarea ori tradarea rânduielilor Ortodoxiei”! – DIMPOTRIVA! Atunci, cine stie, poate ca sus-zisele “criterii”, de care nu prea fac caz nici Preafericitul Patriarh DANIEL, nici Înatpreasfintitul STREZA (ambii ecumenisti de frunte!), nu se pot aplica, în “Cazul SAGUNA”?!

1. Ortodoxia neîndoielnica a credintei celui despre care se trateaza, ortodoxie pastrata pâna la moarte, fie în tot timpul vietii, fie în timpul de la care a îmbratisat credinta ortodoxa”. Ce stim despre “ortodoxia” miskolteanului-aromân ANDREI SAGUNA?

 

Naum Saguna, tatal lui Andrei Saguna, a trecut în 1814 la catolicism, religie în care si-a botezat copiii. În 1816 Anastasie (numele de botez a lui Andrei) a început scoala la Miskolt. În 1826A TERMINAT GIMNAZIUL CATOLIC LA CALUGARII PIARIsTI DIN PESTA.

La 29 decembrie1826 a trecut la ortodoxie. Între 1826-1829, URMEAZA FILOZOFIA sI DREPTUL LA BUDA”. Bun, se va zice ca si Sfântul Apostol Pavel a suferit metanoia/preschimbarea crestina a sufletului, PE DRUMUL DAMASCULUI – …si, din prigonitor si ucigas de crestini – a devenit cel mai mare si convingator Propovaduitor/Raspânditor si Aparator al Logosului Hristic…! Dar, dupa cum vedeti dvs., si dupa ce trece la Ortodoxie, Duhul îl trage, pe “svetiANDREI SAGUNA, spre cele lumesti (“filosofie si drept”), si abia în 1929 se apuca de teologie, la Vârset…

N-a suferit “moarte martirica” (ci a murit, bine-mersi, în patul lui, tihnit!); chiar daca “Începând cu anul 1854, a organizat peste 800 de scoli primare confesionale. Tot sub îndrumarea sa au fost întemeiate gimnaziile ortodoxe din Brasov si Brad. Gimnaziul de la Brasov, inaugurat în 1850, este una dintre cele mai vechi scoli superioare românesti, astazi purtând numele mitropolitului Saguna: Colegiul National „Andrei Saguna”. Scolii din Brad îi daruieste Andrei Saguna în 1870 suma de 2000 fl. Din îndemnul sau vor fi tiparite 25 de titluri de manuale scolare, Andrei Saguna sprijina ideea lui Ioan Puscariu de a înfiinta Astra. Saguna este ales primul presedinte al Astrei” – observam ca NU DISPRETUIESTE, NICI ÎN PLINA MATURITATE (SPRE SENECTUTE…!) FIIND, ONORURILE LUMESTI: nu doar ca accepta sa se “traga în poza”, în primul sir al “astristilor” – …dar, în 1851 (deci, la 43 de ani!), accepta slavirea lumeasca, devenind “membru de onoare al Academiei Române”.

N-a fost un Duh modelar, pentru Neamul Românesc: “misiunea conducatoare: prin îndrumarea vietii crestinilor pe caile trairii si lucrarii aratate de sfinti, pe cele mai drepte cai ale mântuirii”. N-a avut nici :

a-“puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii, pentru marturisirea dreptei credinte, pâna la moarte” – nici :
b- “puterea de a-si închina viata celei mai desavârsite trairi morale si religioase” – cu atât mai putin

c- puterea de a savârsi minuni în viata sau dupa moarte – sau în fine –
d-puterea de a apara si de a sluji cu devotament eroic credinta si Biserica Ortodoxa!

 

Dimpotriva! PE 17 IANUARIE 1847, A PREDAT-O, CU MÂNA LUI, AUTORITATILOR AUSTRIECE (ÎN BUCIUM-POIENI), PE ECATERINA VARGA (“DOAMNA MOTILOR“), MILITANTA ROMÂNO-MAGHIARA, PENTRU DREPTURILE ROMÂNILOR ARDELENI, DIN MUNTII APUSENI – MOTII, CEI MAI SARACI ROMÂNI AI ARDEALULUI!!!

Ca rasplata pentru aceasta miseleasca tradare de neam, “PE 2 FEBRUARIE 1834, ÎN BISERICA CATEDRALA DIN CARLOVIt, A FOST ÎNAINTAT DIACON VIITORUL MITROPOLIT ANDREI SAGUNA”.

Nici a treia conditie n-a fost împlinita: “Raspândirea miresmei de sfintenie dupa moartea lui si confirmarea acesteia, prin cultul spontan pe care i-l acorda poporul credincios, numarându-l în rând cu sfintii”. Mai ales ca, în mijlocul Ne-cinstitei Adunari de la Sibiul Ecumenic a tronat Diavolul în persoana, “în carne si oase” – TRAIAN BASESCU-TRADATORUL/VÂNZATORUL DE NEAM VALAH! – s-a raspândit, în vazduh, mai curând, putoare de pucioasa, decât… “mireasma de sfintenie!! Iar “poporul credincios” (vreo 10.000 de someri si de gura-casca obisnuiti!) avea alte necazuri, în suflet: scaderea marimii pâinii, de pe masa, pentru copii …si scaderea jalnica, pâna la stafidire, a salariului, ne-îndeajuns pentru supravietuire… – si, deci, se înregistreaza nu “cultul spontan” al norodului, pentru “svetiSAGUNA – ci, dimpotriva, se înregistreaza murmure de revolta si cresterea mizeriei morale si fizice…în “turma” data/încaputa (dupa plecarea la îngeri a Înaltpreasfintitului BARTOLOMEU ANANIA!) – pe mâna Macelarului, iar nu a Pastorului Bun!!!

NU, ANDREI SAGUNA ERA CEL MAI PUTIN INDICAT, DINTRE PERSONALITATILE ROMÂNESTI (SI ROMÂNESTI-ARDELENESTI!), DE A FI CANONIZAT! Sunt martiri români autentici, sunt traitori crestin-ortodocsi cu nemasurat mai multa forta de lumina, sunt români cu merite spirituale infinit mai mari, cu spiritualitate infinit mai incandescenta, decât acest popa tradator:…Dumnezeu îi va judeca aspru, pe toti înaltii ierarhi, care, prin canonizarea lui Andrei Saguna (…în hahaielile “legitime” ale Golanului-Sef, Basescu, pe post de…Mefisto!), au comis o blesfemie!

…Si când te gândesti ca, din rândul clerului ortodox, Înaltpreasfintitii STREZA si Preafericitul DANIEL puteau sa-i canonizeze, cu atâta folos, pentru Duhul Neamului Românesc – pe Parintii DUMITRU STANILOAE, pe ARSENIE BOCA (la mormântul lui Arsenie Boca se savârsesc minuni, fara sa-I ceara voie ori sa-l întrebe cineva, pe “Patriarhul Diavolului“-Daniel Ciobotea!), pe TEOFIL PÂRÂIANU, ILIE CLEOPA, ILARION ARGATU, ARSENIE PAPACIOC, ADRIAN FAGETEANU… – …iar din rândul carturarilor patrioti si chiar martiri ai Neamului Românesc, cel putin pe OCTAVIAN GOGAMARTIRUL ARDEALULUI!!!

Duhul Sfânt n-a avut nicio tangenta cu ce s-a petrecut, sâmbata, 12 noiembrie 2011, la CATEDRALA MITROPOLITANA DIN SIBIU (“satanizatmefistofelizata”, prin prezenta “energica” a lui HAHAILA-DE-COTROCENI!!), cum n-a avut nici în clin, nici în mâneca, acelasi Duh Sfânt, cu A.N.B.-ul Masonic, “majoritat” de “Mafia Lui Dumnezeu”/OPUS DEI (cu masonii Sorin Frunzaverde, Constantin Balaceanu-Stolnici, Trifon Belacurencu etc. etc.), atunci când a fost decisa alegerea Preafericitului “Diavol” DANIEL (“Profesor timp de peste opt ani de zile la Institutul Ecumenic de la Bossey – Elvetia, ba chiar director adjunct, Mitropolitul Daniel este suspectat de unii de o relatie nu tocmai ortodoxa cu organele Securitatii Statului” – cf. Alegerea Patriarhului – Masonerie, interese politice si santaj , în revista online Masoneria bolsevica, 19 septembrie 2007) – care l-a alungat de la Palatul Patriarhal din Bucuresti, cu mare nedreptate si umilire, cu sfidare si obraznicie! – în mai 2006, pe Bunul Pastor, pe Înaltpreasfintitul BARTOLOMEU, Mitropolitul Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului.

Drumul spre iad a fost, deja, presarat/pavat, nu cu “intentii bune”, ci cu HORCAITURILE “HAHAITE”, AVERTIZATOARE PENTRU ORTODOXIA VALAHA, ale Diavolului Masonic-Pseudo-Politic…!!!

…Dar va judeca Dumnezeu! – … si numai El îi va alege pe ai Sai!!! Sfintii Neamului Valah sunt cei alesi de Dumnezeu, iar nu paiatele împaiate de panglicari, judecati, deja, de Duhul Dumnezeiesc al AMINULUI/EMINESCU:

(…)Toti pe buze-avînd virtute, iar în ei moneda calpa,
Quintesen
ta de mizerii de la crestet pîna-n talpa.
Si deasupra tuturora, oastea sa si-o recunoasca,
Î
si arunca pocitura bulbucatii ochi de broasca…
Dintr-ace
stia tara noastra îsi alege astazi solii!
Oameni vrednici ca sa
saza în zidirea sfintei Golii,
În came
si cu mîneci lunge si pe capete scufie,
Ne fac legi
si ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrio
tii! Virtuosii, ctitori de asezaminte,
Unde spumega desfrîul în mi
scari si în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane,
sed pe locuri
Si aplauda frenetic schime, cîntece si jocuri…”

 

Iata ca s-a ajuns la o tiranie generalizata! Iata ca, între CALCAREA NONSALANTA A CONSTITUTIEI si DICTATURA FACERII DE SFINTI – nu prea exista mari diferente (desi Pastorii cei Buni nu lipsesc, în România! – …dar sunt smeriti, cuviinciosi cum-se-cade si tare discreti, ascunsi în tariile muntilor, PAZNICI MEREU VEGHETORI, STRASNIC VEGHETORI, ÎN DREPTUL INTRARILOR/PORTILOR SPRE CERURI!!! – … si nu ne sar, la modul exhibitionistic, în drum ori de gât, ci asteapta sa-i cautam si, deci, sa-i aflam – NOICU TARIA CREDINTEI NOASTRE!) – …nu doar în societatea cezarica, ci si în biserica “cezarizata” – creând falsa impresie ca, “aici”, ca si “acolo”, vor sta lucrurile cam la fel…”precum în cer, asa si pre pamânt” – …SI VICEVERSA!!! …Pentru ca omului de azi, simplu, cu credinta scazuta si fara multa lumina de teologie în suflet si minte, îi vine “peste mâna” sa faca diferenta între “Biserica-de-Zid”, “cezarica” – si SFÂNTA si VESNICA – “BISERICA-LUI-HRISTOS” – Cea a CAII DREPTE/ORTODOXE, A ADEVARULUI SI IUBIRII…!!!

Doamne,-ajuta-Ti, cu toata Înalta Mila Ta – Neamul tau, cazut la grea boala a orbiei si Somnului de Duh – si tamaduieste-l de boala vederii, adu-l spre LUMINA TA!

 

prof. dr. Adrian Botez

 

 

15 NOIEMBRIE 1987

Viorel VINTILA

Va spune ceva data de 15 noiembrie 1987? Pentru unii este doar o simpla data în calendar, pentru altii o pagina importanta în manualul de istorie, un moment de referinta pentru posteritate, un act de curaj nebun în fata unei dictaturi represive care devenea din ce în ce mai greu de suportat si luminita de la capatul tunelului (democratiei) era într-o eclipsa totala. Ziua de 15 noiembrie 1987, o zi de duminica, în care plebea mioritica era chemata sa-si dea votul unicului candidat comunist, o mascarada regizata, o simpla formalitate si un gest civic lipsit de importanta, jocurile politice fiind deja facute, câstigatorul cursei electorale (sic!) fiind cunoscut înainte ca stampila sa legifereze candidatul la rangul de cetatean, cu trese politice, al protipendadei comuniste.

Ca de obicei în acea perioada se lucra sase, chiar sapte zile pe saptamâna, chipurile, sa realizam planul, în timp ce salariile erau macelarite si taiate cu pâna la 40%… ducând la disperare si totala deznadejde pe cei 25 de mii de angajati ai Întreprinderii de Autocamioane, Steagul Rosu Brasov. Cutitul ajunsese la os si pe la colturi tot mai multi îsi manifestau oprobriul si scârba fata de conducerea comunista în frunte cu al sau dictator, Ceausescu. În acea zi de duminica, inevitabilul s-a produs si mamaliga a explodat.

Ca participant activ la Revolta Anticomunista din 15 Noiembrie 1987, va voi prezenta evenimentele din acea zi, asa cum le-am perceput si simtit eu la vremea respectiva:

Eram un tânar care d-abia terminase armata si eram angajat al sectiei 410 (Scularie) si ca toti ceilalti angajati ai Întreprinderii de Autocamioane, „fluturasul” cu chenzina, îmi fusese „alterat” serios, pe 15 noiembrie ma uitam la „lichidare” si aveam 800 de lei în minus… la un salariu de 2500 de lei… pe lânga mizeria, frigul si cozile interminabile pentru o bucata de carne sau pentru un litru de lapte. În jurul orei sapte dimineata, am ajuns la locul de munca si trecând prin fata sectiei 440 (Matrite) am vazut adunati si foarte nervosi un grup de zeci de muncitori care fluturau „fluturasii” cu salariul ciuntit, exprimându-si nemultumirea si indignarea prin decibeli puternici care se puteau face auziti pâna la poarta uzinei. Ceea ce nu stiam era ca revolta mocnea înca din noaptea de 14 noiembrie, când schimbul III încetase munca si îsi manifesta nemultumirea; în dimineata zilei de 15 noiembrie, scânteia avea sa explodeze si sa culmineze cu marsul catre Comitetul Judetean al PCR-ului. În jurul orei opt dimineata, ies si eu împreuna cu mai multi colegi în fata sectiei si ne îndreptam spre cei de la sectia 440, unde venise un director economic, care încerca sa calmeze spiritele, însa, muncitorii erau deja la saturare si nu mai vroiau sa auda limbajul de lemn cu promisiuni goale si explicatii marxist-leniniste si au început sa-l îmbrânceasca pe director si unul dintre muncitori chiar îi daduse una peste bot… Deja ne adunaseram câteva sute de muncitori si înca mai ieseau si din alte sectii… s-a format o multime care intra din sectie în sectie cu mesajul: „Veniti cu noi!” Revolta începuse!

Luat de val m-am alaturat muncitorilor care dupa ce si-a îngrosat rândurile au decis sa se îndrepte spre „Palat” (administratia uzinei)… acolo, muncitorii revoltati au spart mai toate geamurile cladirii… Multimea revoltata si nervoasa se întreba ce are putea face pentru ca mesajul lor sa poate fi receptionat…cineva a strigat: „Haideti la Comitetul Judetean!”… idee care a fost imediat împartasita de cei prezenti, astfel încât coloana protestatarilor a decis sa paraseasca uzina, moment în care câtiva dintre muncitori au luat cu ei si câteva steaguri tricolore care erau atârnate la poarta uzinei.

Odata ajunsi în fata spitalului judetean s-a cântat „Desteapta-te române!”, ceea ce a descatusat oamenii de refularea si tribulatiile care îi macinau de peste 20 de ani… si ca din senin a urmat: „Jos Ceausescu!”. Mii de oameni, printre care elevi si studenti, aveau în sfârsit curajul sa protesteze si sa se alature coloanei „Stegarilor”… un sprijin deosebit de important care a facut ca protestul, initial social, sa devina unul politic… s-a ajuns de la „Vrem banii nostri” sau „Vrem caldura si mâncare” pâna la: „Jos comunismul!” si „Jos Ceausescu!”, o idee politica care nu a stat la baza declansarii acestei revolte spontane. Sincer, mie nu îmi venea sa cred ce se întâmpla atunci, ma frecam la ochi si la urechi si eram total siderat… sa strigi „Jos Ceausescu!” într-un stat atât de dictatorial cum era România, era ceva ce nu se mai auzise… mai auzisem vag atunci, ca în anul 1977 avusese loc o revolta în Valea Jiului, dar cred ca manifestatia din 1987 a fost mai ampla si a avut un rasunet si un impact mult mai puternic, zdruncinând din temelii sistemul comunist. Dupa estimarile de atunci, se pare ca au fost în jur de 15-20 de mii de protestatari, care anesteziati de frigul din casa, de lipsa de mâncare si de taierile salariale, au îndraznit sa se ia la trânta cu sistemul comunist si sa-l puna la zid, strigând: „Jos Comunismul!”

Ajunsi în fata Comitetului Judetean, sediul comunist a fost devastat, s-au spart geamuri, s-a aruncat cu banane, portocale (ceea ce romanul de rând vedea o data pe an) cu telefoane… si într-un final cineva a aruncat si portretul lui Nicolae Ceausescu aflat undeva sus la ultimul geam… în prealabil, câtiva dintre colegii mei l-au luat la tinta cu oua, dar în momentul când tabloul a fost aruncat, lumea era în delir, parca fusesera izbaviti de o tiranie care nu se mai termina…. tabloul a fost rupt în bucati si a fost incendiat în uralele multimii extaziate la vederea acestui gest unic, nebunesc, dar cât se poate de real.

Nu exista un organizator, un lider care sa încerce sa organizeze multimea si, eventual, sa initializeze un dialog cu cei de la conducerea Comitetului Judetean de Partid, în care sa fie prezentate nemultumirile muncitorilor. Pur si simplu a fost o revolta spontana, declansata pe neasteptate, în urma taierilor de salariu care nu pareau sa mai aiba sfârsit. Nimeni nu stia ce deznodamânt va avea aceasta revolta, probabil adrenalina de moment ne blocase simtul realitatii si frica disparuse total. Realitatea avea însa sa fie alta… dupa vreo doua ore de devastare a Primariei în uralele celor de pe gazonul din fata Primariei… militia si scutierii îsi fac aparitia si se desfasoara… fiecare fuge cum poate… fortele de represiune intervin brutal si pun capat revoltei. Am revenit seara sa vad ce se mai întâmpla… totul era încercuit si se lucra de zor la repararea geamurilor sparte si la curatirea spatiului verde din fata Primariei. A doua zi dimineata, totul arata ca nimic nu s-ar fi întâmplat.

Alta era însa, situatia în uzina, unde aveau loc sedinte extraordinare de UTC si de Partid în fiecare zi, ocazie cu care se înfiera actiunea manifestantilor si se condamnau acei care au luat parte la aceste acte de „huliganism”. Cei care au fost arestati atunci, au fost anchetati, batuti si torturati groaznic în beciurile militiei si securitatii din cauza carora unii s-au ales cu boli degenerative. Dupa fiecare sedinta de acest gen, mai disparea câte unul dintre noi, fiind luat si anchetat, iar apoi chiar deportat în afara judetului. Am avut colegi de munca, printre care chiar secretarul UTC din acel timp, Eugen, care fusese arestat si deportat în alt judet… Unul dintre colegii mei, un bun prieten, Postolachi Florin, Presedintele Asociatiei 15 noiembrie, a fost si el arestat, anchetat si batut de securisti, acum este deputat în Parlamentul României. Chiar daca ne lega o prietenie deosebita, niciodata nu mi-a dat detalii despre clipele petrecute în beciurile militiei, aceste momente marcându-i toata viata si de aceea îi era greu sa-si reaminteasca si sa povesteasca prin ce a trecut… mi-a spus însa ca a fost batut rau, dar nu a vrut sa intre în amanunte.

Dupa ce initial se anuntase pedeapsa capitala pentru muncitorii arestati, sub presiunea opiniei publice mondiale, comunistii au revenit asupra hotarârii lor, deportând, în urma unui proces înscenat, un numar de 61 de muncitori si schimbând locurile de munca ale altor 27 de persoane dintre cele peste 300 arestate si anchetate în sediile Militiei si Securitatii din Brasov si Bucuresti”.(http://www.15noiembrie1987.ro/istoric.php). Cei deportati s-au reîntors la începutul anului 1990 si au fost reangajati la vechiul lor de munca si fiecaruia dintre ei le-a fost repartizat un apartament în Centrul Civic al Brasovului. Nu stiu daca acum mai sta careva dintre ei acolo, multi dintre ei au vândut businessurilor care s-au dezvoltat acolo…

În amintirea zilei de 15 noiembrie 1987, în fiecare an, pe la aceasta data se organizeaza Crosul „15 Noiembrie”- traseul de 5 kilometri al crosului rememorând drumul dintre uzina „Steagul Rosu” (Roman SA) si Comitetul Judetean de Partid (actuala Prefectura), parcurs de masa de manifestanti anticomunisti în noiembrie 1987. Câti îsi mai amintesc de momentul 15 noiembrie 1987? Oare a meritat sacrificul celor care atunci, si-au riscat efectiv viata si au dat dovada de un curaj nebun, iesind pe strazi si scandând lozinci împotriva lui Ceausescu? Sa nu-i uitam pe cei 61 de muncitori deportati si pe cei 300 de arestati si anchetati care au fost supusi terorii si chinurilor din beciurile Militiei si Securitatii.

Eu, unul, ca brasovean si ca participant la evenimentele din 15 noiembrie 1987 nu pot uita aceasta zi istorica si prin acest articol vreau sa îmi exprim respectul si aprecierea pentru cei 61 de muncitori deportati (dintre care 12 nu mai sunt printre noi) si pentru cei 300 de arestati si anchetati care au suferit de pe urma revoltei de la Întreprinderea de Autocamioane. Revolta de la „Steagul Rosu” a fost bomba cu efect întârziat care avea sa explodeze doi ani mai târziu, când Revolutia din decembrie 1989 avea sa-l detroneze pe dictatorul Ceausescu si sa dea sperante unei vieti mai bune, care, din pacate, pentru multi nu s-a adeverit.

Sa nu uitam momentul 15 noiembrie 1987, ziua când frica a fost învinsa si pusa la respect de catre 15 mii de oameni curajosi, care au îndraznit sa-l înfrunte pe dictator si sa arunce cu oua în tabloul lui Ceausescu atârnat pe frontispiciul cladirii Comitetului Judetean si sa strige:Jos Ceausescu!”.

Viorel VINTILA

San Francisco, SUA

15 noiembrie 2011