O fiica a Sebesului de Sus de nota 10
„Multi sebeseni poarta numele Stanila si Badila! Sunt raspânditi prin tara, dar de te straduiesti, îi poti afla prin toata lumea, pâna departe, în Mexic, si multi dintre ei fac cinste satului nostru! Cel mai bun exemplu este Luciana Stanila, profesor universitar la medicina, la Cluj, fata lui Dumitru Stanila. Lucica este un om de nota 10, de care sebesenii pot fi mândri!”
Doctor în stiinte medicale, profesor la Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj, detinând într-un palmares de exceptie cele mai înalte titluri academice, Luciana Stanila este imaginea fidela a femeii de cariera: inteligenta, ambitioasa, riguroasa, pentru care necunoscutul constituie întotdeauna o provocare. Preda timp de sapte ani la doua universitati din Algeria, viziteaza o multime de tari din întreaga lume si nu se lasa coplesita de temeri atunci când sta fata în fata cu aventura: e curajoasa si participa la un safari în Namibia!
Am vorbit de curând câteva zeci de minute cu doamna profesor la telefon si am avut privilegiul de a afla o multime de lucruri despre Domnia Sa. Cooperanta, deschisa, foarte simpatica si cu un real simt al umorului, Luciana Stanila a rememorat câteva momente semnificative din viata si cariera sa, dezvaluindu-mi, printre altele, principiile care i-au folosit drept jaloane în plan personal si profesional.
„În viata, sunt doua lucruri importante: familia si cariera!”
Iata filosofia de viata a doamnei profesor Luciana Stanila! Am povestit minute în sir despre nea Mitica si Sebesul de Sus, despre viata si experienta Domniei Sale. Este un om împlinit, traieste la Cluj, împartindu-si timpul liber între Cluj, orasul care a adoptat-o cu multi ani în urma, Sibiu si Sebesul de Sus, pe care nu uita sa-l viziteze atunci când timpul îi permite. Casa pe care a mostenit-o de la familie în satul natal a vândut-o acum câtiva ani, unei familii sarmane… Acum, doamna Luciana este pensionara si se bucura de fiecare moment, încercând sentimentul împlinirii la portile senectutii.
S-a nascut în Sebesul de Sus la 27 decembrie 1941, într-o familie de oameni cumsecade. Dumitru Stanila (foto), tatal sau, era din Sebesul de Sus iar mama, care moare foarte tânara, când Luciana de-abia împlinise doi anisori, era din Sebesul de Jos…
Ce coincidenta stranie, mama lui Mitica Sinu murise când acesta avea trei ani! Iata doi copii ramasi orfani de mama care nu-si vor aminti vreodata nici chipul si nici mângâierile celor ce le-au dat viata, doi copii care, în ciuda lipsei dragostei materne, primesc o educatie sanatoasa si îsi urmeaza fiecare calea, reusind sa-si împlineasca visele si sa-si faca un rost în viata. Luciana era mica, avea doar sapte ani când Dumitru Sinu a plecat din România. Nea Mitica îsi aminteste însa de Lucica de-atunci, pentru ca mama vitrega a lui era buna prietena cu bunica Lucicai si între cele doua familii relatiile erau foarte apropiate. Este crescuta de bunica din partea tatalui pâna la vârsta de sase ani, când tatal sau se recasatoreste cu o femeie inimoasa si descurcareata. Ea va avea grija de Luciana, ca de copilul ei. Se muta la Cluj, si Dumitru Stanila ajunge secretarul Facultatii de Medicina.
Dupa absolvirea scolii primare, Luciana Stanila urmeaza cursurile Liceului „George Cosbuc” (Liceul nr. 2) din Cluj. Anul 1959 aduce mare bucurie în familia Stanila, pentru ca Luciana devine studenta la medicina (absolvind, apoi, facultatea cu rezultate deosebite). Stagiatura o face în orasul de pe malul Somesului Mic, în perioada 1965-1966, dupa care se înscrie imediat la doctorat, urmând cursurile la zi (1966-1969).
În trei ani de munca asidua, de studiu intens si cercetare, publica mai multe referate si articole de specialitate. Rezultatele cercetarilor efectuate îi aduc satisfactie, culminând cu finalizarea si sustinerea tezei de doctorat.
O cariera de succes
Dupa ce-si sustine teza de doctorat, în 1970, performantele obtinute o impulsioneaza sa patrunda tot mai adânc tainele domeniului în care se specializase si pleaca pentru trei luni în Germania (1 septembrie – 1 decembrie), unde lucreaza alaturi de specialistii germani într-un laborator de biologie celulara. Este primul contact cu strainatatea, care se pare ca-i va deschide tinerei doctor în microbiologie, apetitul pentru munca în afara granitelor. În timpul sederii în Germania face o scurta calatorie în Franta. Cum securitatea comunista era foarte vigilenta, Luciana Stanila este chestionata imediat asupra motivului deplasarii sale în Franta. Societatea româneasca a acelor timpuri era în plina efervescenta comunista, iar deplasarile în strainatate se puteau face numai dupa îndelungi verificari ale solicitantilor. Absolut totul trebuia raportat sub forma acelor vestite informari scrise, care, dupa evenimentele din decembrie 1989, pre multi au sa popeasca…
Pe parcursul urmatorilor aproape patru ani, pâna în 1974, Luciana Stanila este asistent universitar în cadrul UMF Cluj, facând parte din corpul profesoral al catedrei de microbiologie.
Prin anii ’70, gratie protocoalelor încheiate între guvernele României si cele ale tarilor mai putin dezvoltate din Africa de Nord, cu precadere Algeria si Maroc, pe fondul unei crize acute de cadre didactice în institutiile de învatamânt din aceste tari, un mare numar de profesori români, din toate domeniile, vor preda în scolile africane. Luciana Stanila pleaca în baza unui contract de cinci ani în Algeria, unde ocupa functia de sef de catedra la Facultatea de Medicina din capitala tarii, Alger (1974-1979).
Revine la Cluj în cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) „Iuliu Hatieganu”, unde urca o treapta profesionala, ajungând conferentiar universitar. Ramâne la universitatea clujeana pâna în 1983, când se întoarce în Algeria. În intervalul acesta, îi pierde, unul dupa altul, pe cei dragi din familie: în 1980, mama sa vitrega se stinge din viata. Tatal sau, Dumitru Stanila îsi urmeaza sotia la scurt timp, în 1981, ca apoi, în 1982, sa plece la cele vesnice si bunica ce i-a fost atât de draga – mama tatalui sau, astfel ca, doamna Stanila se va dedica în exclusivitate profesiei.
Pe parcursul derularii celui de-al doilea contract cu Algeria, activitatea Lucianei Stanila se desfasoara la Constantine (al treilea oras algerian, ca marime), în calitate de conferentiar la facultatea de medicina din localitate. În anul 1984, în timpul sederii sale în Algeria, reuseste sa viziteze Egiptul.
Revine în România în anul 1985 si va lucra, pâna la vârsta de pensionare, la UMF „Iuliu Hatieganu” din Cluj, urcând, treapta cu treapta, în ierarhia profesionala, dupa cum urmeaza:
1985 – 1990 – asistent universitar;
1990 – 1993 – sef de lucrari;
1993 – 2004 – conferentiar universitar;
2004 – 1 octombrie 2007 – profesor universitar.
În toata aceasta perioada, Luciana Stanila continua cercetarile în domeniul în care se specializase si preda cursuri universitare multor generatii de tineri. În acelasi timp, publica o sumedenie de articole si lucrari de specialitate. Editeaza astfel mai multe carti, unele traduse si în limbile franceza si engleza, ce vor deveni materiale de studiu pentru viitorii medici si mijloace de informare pentru cei care deja lucreaza în domeniu. Amintesc aici câteva titluri: Microbiologia bolii parodontale, 1993, Microbiologia cavitatii orale, 1994, General bacteriology and virology, 2001 (editata si în limba franceza în anul 2003) si altele.
În 2007, doamna profesor Stanila se pensioneaza, însa continua sa colaboreze cu UMF Cluj, în sistem plata cu ora. Ar fi avut posibilitatea sa lucreze oriunde în lume în profesia în care era senator de drept, însa a iubit dintotdeauna universitatea clujeana, a iubit Clujul, orasul în care s-a format ca om si profesionist; în plus, scoala medicala clujeana este renumita în Europa si în întreaga lume, medicii putându-se remarca si aici la fel de bine ca în orice tara din lume.
UMF „Iuliu Hatieganu” – Pepiniera valorilor medicinei românesti si internationale
Stiinta medicala este cea mai apropiata de suflet, fiind cea mai apropiata de om – spunea Iuliu Hatieganu (1885-1959), eminentul clinician, organizatorul serviciului medical transilvanean dupa al Doilea Razboi Mondial, al carui nume îl poarta astazi universitatea de medicina clujeana. Autor a numeroase lucrari stiintifice si articole de specialitate, Iuliu Hatieganu este fondatorul scolii medicale clujene si simbolul universitatii din orasul de pe malul Somesului Mic.
Traditia educatiei medicale clujene este cunoscuta pe toate meridianele lumii. Avându-si începuturile înca din Evul Mediu, a cunoscut o dezvoltare de amploare la sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului XX. Victor Babes, renumit specialist în domeniul microbiologiei, Emil Racovita, explorator polar si fondator al biospeologiei, Iuliu Moldovan, pionier al politicilor de sanatate publica, Iuliu Hatieganu, clinicianul stralucit al Transilvaniei, Octavian Fodor, întemeietorul gastroenterologiei în România, Valeriu Bologa, unul dintre cei mai importanti istorici ai medicinei din Europa si alti ilustri profesori si cercetatori s-au numarat printre specialistii universitatii medicale clujene care i-au ridicat cota si prestigiul, punându-si în slujba stiintelor medicale, si în speta a omului, toata inteligenta si munca lor.
Studentii absolventi ai universitatii medicale clujene au demonstrat de asemenea calitatea studiilor efectuate aici prin profesionalismul ce i-a facut cunoscuti pretutindeni în lume. Corpul profesoral de exceptie a avut ocazia sa se perfectioneze, mai ales dupa 1989, în unitati similare din Europa Occidentala sau Statele Unite.
Conditiile de studiu create, spatiile de învatamânt modernizate si dotarile laboratoarelor cu tehnica moderna, alaturi de institutorii de marca, au atras tot mai multi studenti straini, UMF Cluj devenind o institutie internationala, în care studentii pot deslusi tainele medicinei în limbile engleza si franceza.
Luciana Stanila a avut o contributie esentiala la înfiintarea sectiilor universitatii cu predare în limbi straine: linia engleza, în 1998, ea însasi predând în limba lui Shakespeare pâna în 2004, si linia franceza, în anul 2000. Îmi spunea distinsa doamna profesor ca la întoarcerea din Africa, avea o grupa formata aproape în exclusivitate din tunisieni, asa ca este lesne de înteles faptul ca înfiintarea sectiilor cu predare în limbi straine devenise o necesitate.
Iata cum prezinta astazi Profesor Doctor Constantin Ciuce, Rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” din Cluj, institutia în fruntea careia se afla:
Studentii nostri au posibilitatea sa studieze în conditii foarte moderne si sa participe la cursuri în amfiteatre bine dotate. La dispozitia studentilor se afla o biblioteca bogata, cu un serviciu personalizat. Timpul liber poate fi petrecut la baza sportiva a universitatii noastre, sau prin participarea la activitatile culturale, atât de variate în orasul nostru, dar si prin vizitarea punctelor turistice ale zonei. Taxele de scolarizare sunt foarte accesibile, iar costul vietii nu este ridicat.
Orasul Cluj Napoca este situat în inima Transilvaniei, este un oras frumos, cu o buna infrastructura, cu o bogata viata culturala, cu foarte multi tineri ce studiaza în cele sase universitati. Amprenta multiculturala dateaza de peste 1.000 de ani, iar locuitorii clujeni sunt toleranti si prietenosi. Multi dintre fostii studenti la medicina s-au îndragostit de acest oras si s-au stabilit aici, întemeind o familie. În gluma, se poate spune ca acesta este singurul pericol care îl pândeste pe cel/cea care ar vrea sa studieze aici.
Suntem mândri sa va invitam sa cititi aceste rânduri si, ca urmare, sa veniti sa ne vedeti lucrând.”
Îmi vorbise doamna profesor despre UMF Cluj cu un respect deosebit. S-a simtit legata de tot ce însemna acesta a doua sa casa si, chiar daca a profesat sapte ani pe alte meridiane, nu s-a gândit vreodata sa se stabileasca în alta parte. Experienta anilor petrecuti în Algeria n-a facut altceva decât sa-i deschida caile cunoasterii spre o altfel de lume, dar, prin revenirea la Cluj, a simtit împlinirea.
O experienta palpitanta – sapte ani în Algeria!
Dupa câstigarea independentei Algeriei, în 1962, odata cu plecarea în masa a francezilor, forta intelectuala a tarii a scazut considerabil. Primii ani ce au urmat au fost marcati de framântari sociale si politice care au imprimat tarii o stare de instabilitate. Începând cu 1965, timp de aproape 25 de ani, Algeria cunoaste o stabilitate relativa, sub socialismul unipartid al presedintelui Houari Boumédiènne.
Cum evolutia economica si sociala a unui stat este în strânsa legatura cu nivelul de pregatire al populatiei, în Algeria este initiata o reforma a învatamântului, care impune comasarea unui numar însemnat de cadre didactice aduse din strainatate, în scolile algeriene. În vederea materializarii acestei reforme, Algeria a încheiat protocoale de colaborare cu tarile lagarului socialist, printre care Polonia, Bulgaria si, mai ales, România, de unde sute de cadre didactice apartinând tuturor formelor de învatamânt au venit sa predea în Algeria. În baza unui astfel de protocol a ajuns aici si Luciana Stanila.
Facând o trecere în revista a perioadei petrecute în Algeria, Luciana Stanila mi-a povestit câteva lucruri interesante: Algeria este o tara frumoasa, are o coasta asemanatoare Coastei de Azur, deosebindu-se însa prin faptul ca nu este amenajata la fel de frumos. Au muntii Atlas, care o traverseaza în nord, iar în partea de sud, desertul algerian, o poarta deschisa spre Sahara. Orasele cele mai importante sunt Alger, Oran si Constantine, dar cel mai frumos, nu numai din Algeria, ci din toate tarile maghrebiene, este Algerul. Însa Algeria de astazi nu mai este ca cea de-atunci. Fundamentalistii au câstigat teren, si se pare ca tara aceasta nu mai este atât de sigura… Într-adevar, evenimentele recente din Algeria si tarile vecine, ca de altfel framântarile politice si sociale din toata lumea araba, vin sa confirme spusele doamnei profesor.
Algeria se întinde pe o suprafata de 2.378.907 kilometri patrati.
Statisticile consultate mi-au furnizat informatia conform careia, la 1 ianuarie 2011, populatia Algeriei era de 36.300.000 de locuitori.
Algeria este una dintre cele trei tari ale Africii de Nord cunoscute sub denumirea de tarile maghrebiene, însa, prin istoria lor, si Egiptul, partial si Libia si Mauritania, au multe trasaturi comune cu primele trei (în limba araba Maghrib înseamna Vest). O zicala araba spune ca Magreb este o pasare sfânta. Trupul ei este Algeria, aripa sa dreapta, Tunisia, iar cea stânga, Marocul (Wikipedia).
Doamna Luciana îi cataloga într-un mod original, spunându-mi ca marocanii sunt considerati a fi artizanii Maghrebului, algerienii sunt taranii acestuia, iar tunisienii, intelectualii.
În Algeria, Luciana Stanila lucreaza în doua etape: 1974-1979, în capitala Alger, iar între 1983 si 1985, în orasul Constantine, în cadrul facultatilor de medicina din cele doua orase. Salariul n-a fost cine stie ce: cel aferent primului contract era foarte mic, deoarece statul român îsi lua întotdeauna partea. Al doilea contract a fost ceva mai avantajos, retributia fiind ceva mai mare, în jur de 1.500 de dolari, din care impozitul pe care-l lasa statului român era de 1.000 de dolari, iar restul de 500 erau ai ei. Statul român a facut multa valuta prin aceste retineri, nestipulate în nicio lege internationala. Dar, totusi, câstigul era superior celui din tara.
Perioada petrecuta în Algeria a fost una palpitanta – marturiseste doamna Luciana –, în primul rând pentru ca am luat contact cu o lume diferita de cea în care traisem, cu alte obiceiuri si alta cultura si în al doilea rând, pentru ca toti traiam sub impactul fricii de a nu cadea în dizgratia celor de la ambasada. Daca cineva sufla ceva despre tine la ambasada, aveai toate sansele sa te trimita acasa si sa nu mai parasesti România niciodata.
Când a plecat prima oara în Algeria, avionul cu care calatorea transporta 180 de persoane, cei mai multi, profesori, restul, membri ai familiilor lor. Foarte multi români au avut atunci astfel de contracte. În schimb, în 1983, când Luciana Stanila a plecat din nou, doar 12 dintre pasagerii avionului calatoreau în acelasi scop cu ea, în Algeria. Deja algerienii îsi formasera cadre didactice indigene si numarul strainilor care predau în scolile lor scazuse considerabil.
Nu mi-am facut nici macar un prieten algerian, desi pareau prietenosi. Nu-ti inspirau nicio încredere – mi-a spus Luciana Stanila, si apoi mi-a povestit despre atitudinea si conditia femeii în societatea algeriana, care au uluit-o. Era interesata de aspectele legate de viata celor în mijlocul carora traia, de cultura si traditiile algeriene, dar mai cu seama de felul în care este tratata femeia în familie si societate.
Are ocazia sa participe la o nunta algeriana si o face fara ezitare. Bineînteles ca surprizele n-au contenit sa apara. A fost uimita sa vada ca la nunta, mireasa era izolata de restul nuntasilor, statea singura într-o camera. Femeile petreceau într-o încapere, iar barbatii, separat, în alta. Au servit masa întâi barbatii, si de-abia când au terminat, au fost servite femeile. Un vas mare, cu un fel de ciorba, era asezat în mijlocul încaperii, si din el au mâncat cele sapte femei prezente. Felul doi era o combinatie ciudata: un soi de pilaf cu dulceata. Asta n-a fost chiar asa de rau, ca putea sa serveasca fiecare din acel vas, cu o furculita – îmi spunea râzând doamna Stanila. Probabil, în timpul mesei si-o fi amintit cum sunt nuntile în România, cu aperitivele acelea bogate, depasind marginile farfuriei, si supa cu taietei de casa, cu friptura bine rumenita în cuptor si inegalabilele sarmale!
Ei, dar acum vine momentul forte al evenimentului: mirele si mireasa au disparut… toata lumea astepta nerabdatoare sa vada cearceaful! S-a consumat si acest moment… si mireasa a scapat cu obrazul curat! Dar cu cearceaful… patat!
În cei sapte ani algerieni, au existat multe momente inedite în viata doamnei Stanila – a avut ocazia sa cunoasca îndeaproape oamenii si traditiile lor, sa le patrunda tainele si sa le guste valorile culturale traditionale. Însa nici de tensiuni nu a dus lipsa, pentru ca toti cei veniti din tara sa lucreze aici erau suspectati în permanenta de catre securistii ambasadei române din Alger de posibila ratacire si ramânere prin vreo tara occidentala. Au fost multe cazuri de acest gen: de exemplu, îmi spunea Luciana Stanila ca la prima descindere în Algeria, avionul cu care a calatorit a facut escala la Zurich, în Elvetia. Desi aeroportul era bine securizat, doua dintre familiile din grupul lor au reusit sa dezerteze, creând un precedent si motivând într-o oarecare masura atitudinea angajatilor de la ambasada. Din prima transa de profesori care au plecat în Algeria odata cu ea, cu putin peste jumatate s-au întors în România, restul au reusit sa se strecoare si sa emigreze, cei mai multi dintre ei ajungând în Canada, la Quebec, via Paris. Prin 1985, si Luciana Stanila fusese tentata sa faca un astfel de gest, pentru ca toti trageau de ea sa ramâna, dar n-a facut-o. Îsi aminteste cum unul dintre lucratorii ambasadei române, un tip arogant si foarte rautacios, parca adulmecându-i intentia, i-a spus ca drumul de întoarcere spre România trece prin… Occident!
Dupa cum îmi precizase înca de la începutul convorbirii noastre, familia si profesia constituiau doua lucruri esentiale în viata sa. Avea doua persoane dragi, la care tinea foarte mult: bunica din partea tatalui, pe care o vizita ori de câte ori ajungea în tara, la Sebesul de Sus, si pe tatal ei. În timpul primului contract cu Algeria, doamna Stanila îsi duce tatal în vizita, pentru o perioada de trei saptamâni. Când au plecat spre Algeria, au facut un popas la Roma. Asftel a vazut si Dumitru Stanila Italia. Apoi, la întoarcerea în tara, au luat vaporul pâna la Marsilia si de-acolo s-au îndreptat spre Paris: i-a aratat si Franta! Era împacata ca îi facuse o mare bucurie tatalui sau.
Cei sapte ani de Algeria au sporit setea de cunoastere a doamnei profesor si placerea de a calatori si a vizita cât mai multe tari si continente, ceea ce a si facut în anii ce au urmat.
Calatoare prin lumea-ntreaga
Fiind la Constantine, în a doua perioada de lucru în Algeria, Luciana Stanila face o excursie în Egipt. Fascinata de miturile faraonilor, dornica sa viziteze Egiptul cu vestita Vale a Regilor si enigmaticele piramide, cu lunca Nilului si vechile orase egiptene, calatoreste de la Cairo pâna la Aswan, traind o experienta unica.
Dupa ce îsi încheie misiunea în Algeria, mai precis, dupa deschiderea granitelor României ca urmare a evenimentelor din decembrie 1989, ajunge din nou în Africa neagra, cum îi spune doamna profesor continentului african, dar de data aceasta merge în Namibia. Avea acolo prieteni români, carora le face o vizita. Nu se sfieste sa traiasca senzationalul si participa la un safari. A fost o experienta unica, palpitanta.
Dar nu s-a oprit aici cu calatoriile, voia sa vada si continentul nord-american, si merge la Ambasada americana de la Bucuresti, pentru viza. Când i-a vazut consulul pasaportul si viza de Namibia si a auzit ca a facut safari, s-a uitat la ea într-un mod mai ciudat. Sesizându-i privirea, doamna Stanila se gândea în sinea ei: asta zice ca-s nebuna, precis nu-mi da viza! Dar a primit-o, si în acelasi an, 1992, traverseaza Atlanticul si face prima vizita în Statele Unite. A fost atunci în zona Chicago, statul Michigan, unde avea foarte multi consateni si rude. Neamul Stanila este raspândit peste tot în America si în lume, stiam acest lucru de la nea Mitica. Si el descinde dintr-o ramura a acestui neam, având unul dintre bunici cu numele Stanila – bunicul din partea mamei, Ion, poreclit Tiglaru’.
Au urmat mai multe vizite ale Lucianei Stanila în Statele Unite: a fost la Chicago, Seattle, San Francisco, Los Angeles, Las Vegas si Phoenix. A ajuns si în Florida, undeva lânga Boca Raton. A profitat de faptul ca se afla pe pamânt american si a vizitat si câteva orase din Canada. I-a placut foarte mult la Vancouver.
În America de Sud a ajuns în Brazilia, în orasul carnavalurilor, Rio de Janeiro.
Vizitând batrâna Europa, i-a ramas la suflet insula Santorini, din Marea Egee, cea mai frumoasa din salba de insule grecesti ce strajuiesc cu legendele lor, tara uneia dintre cele mai vechi civilizatii, civilizatia greaca.
„Ma consider un om împlinit!”
Luciana Stanila este un om împlinit: a reusit sa urce cea mai înalta treapta academica, profesor universitar doctor în microbiologie la una dintre cele mai cunoscute universitati medicale europene, Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hatieganu” din inima Transilvaniei. A format si modelat, gratie cunostintelor si priceperii sale didactice, mii de studenti apartinând multor generatii ce i-au trecut prin mâna, atât la universitatea clujeana, cât si în cei sapte ani petrecuti în Algeria.
A calatorit mult, bucurându-se de frumusetile si misterele lumii, însa i-au ramas în suflet satul natal, imaginea celor care au înconjurat-o mereu cu dragoste si amintirile copilariei. Nu si-a uitat niciodata originile, Sebesul de Sus din Marginimea Sibiului, vizitându-l cu drag, ori de câtre ori timpul i-a permis. Si-a iubit neamul si familia ce a înconjurat-o mereu cu grija si dragoste.
Astazi, cei dragi ai sai îi simt gândurile pline de dragoste si recunostinta, de-acolo din cer, de Sus… Dar rudele si consatenii îi sunt aproape. Se implica în viata culturala a Sebesului de Sus, în organizarea acelor întâlniri devenite traditionale, Fiii satului.
Chiar daca sunt la mii de kilometri departare, Luciana Stanila si nea Mitica Sinu tin legatura. Nicole si Mitica Sinu au primit-o cu drag în Arizona, când a avut ocazia sa viziteze împreuna cu ei orasul si împrejurimile, si au retrait pentru câteva zile amintirile împletite în fire de dor, despre Sebesul de Sus si despre consatenii lor.
Dupa ce am vorbit cu doamna profesor Stanila minute multe la telefon, într-o atmosfera destinsa, deschisa si deosebit de placuta, aflând atâtea despre viata si cariera Domniei Sale, am înteles si mai bine de ce nea Mitica, atunci când povesteste de ea, rosteste cu atâta naturalete: Lucica!
Octavian Curpas
Phoenix, Arizona
septembrie 2011
Cârdei V. Mariana
Revista ARMONIA - Saltmin Media 