"Si eu sunt mama lui Adam Lanza"

On December 18, 2012 By nelursIn TestimoniesLeave a comment

UN SEMNAL DE ALARMA, AUZIT SI DIN ROMÂNIA!

.
Cotidianul online Gândul.info priveste masacrul de la scoala elementara din Newtow, statul american Connecticut, prin marturia mamei unui baiat de mentalitate si violenta asemanatoare aceleia a lui Adam Lanza, tânarul de 20 de ani care în 14 decembrie si-a ucis mama si alte 26 de pesoane (6 profesori si 20 de elevi) – din motive încetosate (neascultarea de parinti, vizionarea în mod repetat a programelor si filmelor needucative, fiind caracterizat si de teribilism, violenta, ocultism, autism).

Masacrul de la scoala din Connecticut, în care au fost ucisi 20 de copii si sase adulti, a motivat o mama sa îsi faca povestea cunoscuta, unul dintre fiii ei având o afectiune mintala, care îi provoaca accese grave de furie, la fel ca în cazul ucigasului Adam Lanza, scrie Huffington Post.

Marturia Lizei Long a venit la nici o saptamâna de la tragedia din Connecticut, încercând sa traga un semnal de alarma asupra numarului mare de copii cu afectiuni care îi fac foarte violenti si pentru care singura solutie este închisoarea. Dincolo de repornirea dezbaterii privind controlul armelor, sustine femeia, cel mai important este ca societatea americana sa aiba o discutie reala despre bolile mintale.

“Locuiesc cu fiul meu, care este bolnav psihic. Îl iubesc, dar ma înspaimânta”, începe povestea mamei. Femeia descrie mai departe un episod din viata fiului ei, care s-a enervat peste masura doar pentru ca purta o pereche de pantaloni de alta culoare decât accepta scoala în care învata. În momentul în care i s-a atras atentia cp trebuie sa se schimbe, Michael, în vârsta de 13 ani si cu un IQ mult peste medie, a luat un cutit în mâna si si-a amenintat mama cu moartea. “Esti o nenorocita! Pot sa port ce pantaloni vreau eu. Suntem în America, am drepturi!”, a tipat copilul la mama lui, care i-a interzis apoi sa se mai joace pe calculator.

Mai târziu, baiatul s-a scuzat, dar, când mama i-a spus ca este pedepsit, a amenintat ca se sinucide. În acel moment, însa, Liza Long a întors masina si l-a dus pe Michael la spitalul de psihiatrie. Scena din fata spitalului, în care mama îsi îmbratisa fiul, în timp ce acesta o musca si se zbatea violent, a fost oprita abia de politisti. Asistentul social al lui Michael a sfatuit-o pe Liza Long sa depuna plângere împotriva lui, tocmai pentr

“Nu cred ca locul fiului meu este la închisoare, mai ales ca este un mediu haotic si asta n-o sa-l ajute în niciun fel cu boala lui. Dar se pare ca SUA folosesc închisoarea drept solutie pentru oamenii bolnavi psihic. Nimeni nu vrea sa trimita acolo un geniu de 13 ani, care iubeste Harry Potter si colectia lui de animale de plus. Însa sistemul nostru defect, societatea noastra, nu ne ofera alte optiuni. Trebuie sa facem ceva”, a mai scris Liza Long, adaugând ca statisticile arata ca numarul bolnavilor psihic din închisori a crescut de patru ori în perioada 2000-2006 si este în continua crestere.

Totodata ….. putetiI citi AICI continuarea articolului din Gândul.info.

Scrisoarea integrala, în limba engleza, poate fi citita pe blogul The Anarchist Soccer Mom.

Sursa: http://www.gandul.info/international/apelul-impresionant-al-unei-femei-pentru-natiunea-americana-si-eu-sunt-mama-lui-adam-lanza-10398679

Un act imperativ (6)

On December 18, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Eveniment, Familia, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura Umana1 Comment

“În Biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători … Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.” (FAPTE, 13:2)

Fiți plini de Duhul!

POSTUL ȘI RUGĂCIUNEA

Creștinii zilelor noastre oscilează adesea în modul lor de percepție și de manifestare, stare care de fapt oglindește societatea de azi, în ansamblul ei, dar de la creștini Domnul așteaptă ca ei să rămâna alipiți de Dumnezeu și de învățătura apostolilor Domnului. Și, pe neașteptate, mulți creștini ajung să fie purtați de valurile învățăturii și ale lăudăroșiei lumii, când într-o parte, când într-alta. Așadar, apar ca legitime câteva întrebări pe care putem să ni le punem fiecare dintre noi – de ce s-a ajuns aici, care este cauza și ce avem de făcut? Continue reading “Un act imperativ (6)” →

ATAC CRIMINAL

On December 18, 2012 By nelursIn EssaysLeave a comment

Teama-i obsesia de care nu se izbaveste
cel caruia credinta îi lipseste!

…. Nu a trecut mult timp de la alt incident armat, când a fost redeschis subiectul armelor de foc, usurinta cu care ele se procura, folosind reclame comerciale, de genul: „Armele nu ucid oameni. Oamenii ucid alti oameni” si din nou, iata, America este însângerata! Din nou omor în masa, baie de sânge în Newtown, statul Connecticut, cu 26 de victime, dintre care 20 de copii împuscati într-o scoala. Adam Lanza, acesta este numele atacatorului, în vârsta de 20 de ani, si-a omorât mama, vineri, 14 decembrie, dupa care a mers la o scoala elementara din Newtown si a împuscat mortal cele 26 de persoane, apoi s-a sinucis.
.. Ma întrebam de fiecare data si ma întreb si acum, pe buna dreptate, daca este în regula ca un tânar care nu poate merge la scoala, sa poata merge la un magazin sa-si cumpere o arma, sau armele sa fie la dispozitia copilului, a tânarului, în casa în care locuieste cu parintii – în acest caz. Îl controleaza cineva daca este în deplinatatea facultatilor mentale atunci când se duce sa-si cumpere un om o arma, sau atunci când acestea se afla la dispozitia lui? I se cere un astfel de certificat? În fond, pentru ce are nevoie omul de arma? Pentru a se apara? Traim în jungla? Beneficiem de libertate nelimitata? Câta ura trebuie sa se fi acumulat în sufletul acestui tânar de numai 20 de ani, pentru a putea recurge la asemenea gest? Ce se poate face pentru ca asemenea acte de violenta sa nu se mai repete?
.. Aminteam cândva de spusele unora, cum ca violenta ar fi rautatea genetica care trebuie stapânita prin vointa si prin educatie. Dar daca nu avem vointa si nici educatie? Indiferent, daca le avem sau nu le avem, nu ar fi bine sa cautam a ne îndrepta fata spre credinta si a ne calauzi pasii dupa ea? Cunoasterea legilor divine bazata pe duhul blândetii, întelepciunii si iubirii, ar putea salva aceste suflete! Fiindca cert este ca sunt suflete ratacite! Numai cunoscând sentimentele nobile, opuse violentei, prostiei, urii, pot merge pe calea cea buna, se pot vindeca de aceste boli ale sufletului. Numai astfel se vor convinge ca nu trebuie sa puna mâna pe arma pentru a-si domoli ura, setea de razbunare. Recurgerea la violenta este un mod de a te sinucide, de a renunta la viata aceasta care are si frumusetile ei, la oamenii si natura care ne ofera dragoste la tot pasul, dar care trebuie cautata, gasita, apreciata. Ar trebui sa fim mai iubitori unii fata de ceilalti, constientizând scurtimea si valoarea acestei vieti. Omul are nevoie de libertate, dar trebuie în primul rând sa respecte legile bunei cuviinte, altfel echilibrul social nu este posibil. Buna-cuviinta si comportamentul civilizat în societate nu pot fi separate de moralitate; un comportament frumos este si moral, iar moralitatea sta la baza relatiilor sociale.
.. Copiii, tinerii se joaca de multe ori de-a uciderea si parintii nu observa aceasta placere a lor, ba uneori chiar este încurajata. Mai demult jocul de-a uciderea si uciderea din realitate se deosebeau enorm. Astazi însa, odata cu progresul tehnologiei calculatoarelor, virtualitatea si realitatea s-au apropiat foarte mult. Ce sa mai spunem de filmele din care nu lipsesc actele de violenta! Pentru regizori, violenta, îmi pare, ca a ajuns ca „sarea si piperul”- condimentele necesare pentru a da gust unui film. Ajuns în spatiul audio-vizualului sau al celui cibernetic, constiinta omului se schimba si crimele virtuale trec usor, pe neobservate în lumea reala. Efectele sunt dureroase, dar cauzele sunt prea putin analizate. Scriitorul român Mircea Eliade (1907-1986), istoric al religiilor, scriitor, filozof si profesor român la Universitatea din Chicago, scria printre altele: „Comportarea religioasa a oamenilor contribuie la mentinerea sfinteniei lumii”. Viata ne demonstreaza valabilitatea acestei afirmatii.
.. Legea da dreptul oricarui cetatean sa-si cumpere unelte pentru atac. Bun, nebun, de voie, de nevoie, cu bani îti cumperi arme dupa bunul plac. Ati vazut cu câta placere, chiar dragoste îsi aleg unii armele? Oare nu este aceasta o dragoste perversa? Traditie? Teama? Trufie? Cred, mai curând, ca este instinctul salbatic din noi, de sute de ani perpetuat. S-au schimbat atâtea-n jurul nostru, în viata noastra, dar noi, în noi, nu ne-am schimbat. Nu dialogam cu propriul suflet, nici cu sufletele din preajma noastra, ne lipseste respectul fata de noi însine si fata de cei de lânga noi. Pe semne salbaticia, ura, invidia, se afla adânc înradacinate. Si nu ne straduim a ne transforma, a ne înalta sufleteste. Dar paralel cu aceasta gândire cu aspect uman, o încercare de modificare a legislatiei regimului armelor si munitiilor, cred ca ar fi bine venita în lume. De ce armele sa nu se afle doar în mâna celor specializati si apti a le folosi?
.. Violenta repetata, iata unde poate duce libertatea fara de constienta. Cu ce i-au gresit victimele, acei copii nevinovati? Viata unui copil e ca floarea al carei boboc sta sa-nfloreasca si vine, iata, un vânt al mortii, într-o scoala unde copiii învata ce-i bucuria si cum s-o traiasca. Un vânt al nebuniei care a rapit fapturi plapânde, trupuri nepângarite, nelasându-le sa creasca, sa se-mplineasca, iar vietile atâtor parinti dintr-o data naruite… Ne doare, sigur ca ne doare si pe noi cei multi care traim aceste zile sub puternica impresie a acelei tragedii.
.. Dar, speranta, cea care nu moare niciodata, ne face sa fim încrezatori în masurile care se vor lua, pentru ca aceste fapte reprobabile sa nu se mai repete, oamenii afectati sa-si regaseasca linistea dorita, sa poata uita acest episod atât de dureros pe care l-au trait.

Vavila Popovici
Raleigh NC

Interviu cu Marina Constantinoiu, redactor sef la Jurnalul National

On December 17, 2012 By nelursIn InterviewLeave a comment

„Jurnalistul este mai degraba sanitar decât om de cultura. Sanitar al societatii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informatie, caci omul informat este puternic.” (Marina Constantinoiu)

Secretul profesiei de jurnalist:

„Totul sta în puterea unui virus – virusul presei!”

Cuvântul scris a fost si va ramâne o forta care poate schimba lumea, ceea ce confera jurnalismului un statut clar, bine conturat în teatrul existential al fiecarei natiuni. În acest context, conditia sine qua non pentru transmiterea informatiei si prezentarea fidela a realitatii este propria informare si documentare a specialistului din presa scrisa. Acuratetea si rigurozitatea informatiei sunt extrem de importante, dar destul de dificil de realizat, mai ales în cazul politicii externe – ramura de top a genului gazetaresc. Jurnalistul – în general, cel de politica externa – în special are nevoie în permanenta de documentare si informare corecta.

Un astfel de profesionist, fin analist de politica externa pentru care munca reprezinta o adevarata pasiune este si Marina Constantinoiu, redactor sef al unuia dintre cotidienele presei centrale din România: „Sunt pasionata de Orientul Mijlociu, în special de Israel, pe care l-am vizitat de nenumarate ori, dar am fost si în Iordania si Siria. Am vizitat multe tari din Europa, în jur de 20, si am ajuns de doua ori în Statele Unite”. Munceste intens de mai bine de 10 ani la Jurnalul National, mai întâi ca sef al departamentului de politica externa si apoi ca redactor sef, considerând ca alegerea acestei profesii nu-i apartine, hotarârea în acest sens luând-o „viata însasi”.

Bucuresteanca 100%”, Marina Constantinoiu este pasionata de tot ce înseamna politica externa, înclinatie evidenta manifestata înca din copilarie. Licentiata a Facultatii de Jurnalism si ?tiintele Comunicarii a Universitatii din Bucuresti (1994), în prezent preda studentilor de aici doua materii de specialitate. Ca o „Leoaica” ce este (nascuta la 13 august 1970), reuseste sa-si exercite obligatiile profesionale cu abilitate si dedicare, în pofida faptului ca timpul alocat familiei nu este întotdeauna asa cum si-ar dori. Este casatorita cu fostul sau coleg de banca din liceu, caruia ar vrea sa-i poata aloca mai mult timp decât o face, pentru ca, inevitabil, meseria de jurnalist înseamna multa munca, un program aleatoriu si implicare permanenta.

Daca are abilitatea de a depasi greutatile inerente care apar în exercitarea acestei meserii atât de complexe este pentru ca „puterea de a merge mai departe a venit natural”, fara a fi nevoie de o „reteta speciala” si asta pentru ca „totul sta în puterea unui virus: virusul presei!”

***

Octavian D. CURPAS: Explicati-ne care este motorul acestei pasiuni, acestei nelinisti pe care o aveti în frumosul scop ales pentru viata si daca nu este prea mult pentru o femeie care trebuie sa se achite si de alte obligatii?

Marina CONSTANTINOIU: Sincer, n-a fost alegerea mea. Viata a vrut sa fie asa. Am fost pasionata de mica de tot ceea ce însemna presa, ascultam posturi de radio „imperialiste” deloc pe placul regimului comunist, cum ar fi Radio Europa Libera, Vocea Americii si Deutsche Welle, dar si Radio France Internationale sau BBC. În aceeasi masura urmaream si Telejurnalul ceausist, dintr-un masochism extrem, probabil. Eram fascinata de modurile în care putea fi masluita realitatea.

Octavian D. CURPAS: Am ramas impresionat de munca intensa pe care o faceti la ziarul dumneavoastra. Poate ne spuneti din ce punct ati plecat? Poate si câteva cuvinte despre drumul parcurs, despre experienta pe care o aveti în cei 20 de ani de profesat jurnalismul?

Marina CONSTANTINOIU: Din ce punct am pornit la Jurnalul National? Am venit aici acum 10 ani, la 15 iunie 2002, ca sef al departamentului de politica externa a ziarului. Veneam de la agentia de presa Mediafax, unde lucrasem patru ani si jumatate la politica externa. Eu am lucrat efectiv în presa înca din primul an de facultate, din primul semestru de scoala. Am avut ocazia sa colaborez la postul national de radio si nu am ratat-o. A fost o scoala extraordinara si cred ca asa a si ramas, de aceea o recomand oricarui tânar jurnalist. Nu cred ca regret nimic din toti acesti ani. În ciuda faptului ca recunosc din ce în ce mai putin profesia în ceea ce se numeste azi „presa” în România, eu nu îmi regret alegerea. Am ales cu inima.

Octavian D. CURPAS: Cred ca sunteti o fire optimista, aveti cu prisosinta în suflet bucuria de a trai si de a învinge dificultatile, de a nu abandona niciodata lupta cu animozitatile vietii, fiindca banuiesc ca ati întâlnit si greutati. Cum le-ati trecut? Care este secretul fortei dvs.?

Marina CONSTANTINOIU: Hm, la prima vedere. De fapt, nu prea sunt o optimista. Dar poate uneori e bine sa fii ca mine. Sa pui raul înainte, pentru a nu avea dezamagiri socante. Greutati? Evident ca am întâlnit. Am trait, deci am întâlnit. Au fost momente de cumpana uneori, au fost oameni care m-au dezamagit, au fost subiecte care m-au rascolit. Puterea de a merge mai departe a venit natural, nu exista o reteta speciala pentru asta, nu exista niciun tonic secret care sa poata fi administrat. De fapt, totul sta în puterea unui virus. Pe care îl ai sau nu. Virusul presei.

Octavian D. CURPAS: Credeti în libertatea de a exprima ceea ce gândesti sau simti în adâncul fiintei tale, fara sa îti fie teama?

Marina CONSTANTINOIU: Ati astepta, poate, un raspuns-standard si simplu, „da”. Nu-l voi da. Pentru ca nu cred ca traim vremurile potrivite pentru asa ceva. Nicaieri. Cred, mai degraba, ca trebuie sa învatam a fi mai diplomati decât oricând.

Octavian D. CURPAS: Va rugam sa ne dati câteva date biografice, mai amanuntite si mai relevante, din existenta si evolutia dvs. ca jurnalist, ca om de cultura.

Marina CONSTANTINOIU: Om de cultura este foarte mult spus. Jurnalistul este mai degraba sanitar decât om de cultura. Sanitar al societatii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informatie, caci omul informat este puternic. Parcursul meu ca jurnalist a fost lin. Aventura a început în copilarie, s-a concretizat în studiu, la facultate, apoi în munca propriu-zisa, mai întâi ca reporter, care nu se sfia sa opreasca oameni pe strada pentru a le pune întrebari, ulterior ca redactor la departamentul de politica externa, apoi ca sef. Sefia în presa poate parea atractiva celor din afara sistemului, dar unuia atins de virusul meseriei cu siguranta îi stirbeste din placere. Presupune multa rutina, te lipeste de scaun si îti fura tocmai contactul cu lumea pe care se presupune ca ar trebui s-o cunosti cel mai bine.

Octavian D. CURPAS: România, tara în care traiti si va desfasurati activitatea, cum vi se pare astazi fata de „altadata”, de vremurile copilariei dvs., de exemplu? Sunteti aproape de toate durerile românilor? Pentru ei vreti sa fiti mesager în activitatea de jurnalist extern?

Marina CONSTANTINOIU: „Aproape de toate durerile românilor” e, din nou, mult spus. Parte dintre ele le traiesc, ca doar sunt aici. Jurnalul National este ziarul care a reusit sa resusciteze reportajul în presa scrisa din România si îl tine în viata, tocmai pentru ca jurnalistul sa fie acolo unde îi este locul: lânga oameni.

Octavian D. CURPAS: Lucrul cel mai greu în viata este sa-ti gasesti locul. Locul în societate care sa te multumeasca. Coincide acest loc cu interiorul sufletului dvs., cu nasterea pasiunii pentru jurnalism?

Marina CONSTANTINOIU: Da si nu. Eu mi-am gasit locul, dar între timp societatea nu mai este ceea ce visam. De multe ori apare în mine regretul ca nu am schimbat locul.

Octavian D. CURPAS: Vorbiti într-un interviu de necesitatea unei culturi vaste a jurnalistului si aceasta în multele directii. Reusesc oare jurnalistii sa acopere toate domeniile cunoasterii? Câte vieti ne-ar trebui pentru a fi ceea ce visam noi, toti jurnalistii? Cum s-ar putea realiza acest lucru într-o viata? Credeti în acele posibile punti dintre oamenii de stiinta, arta, filosofie etc. si noi jurnalistii, cu dorinta de a veni unii spre altii?

Marina CONSTANTINOIU: Evident ca jurnalistii nu pot acoperi toate domeniile cunoasterii. Cine ar putea asta? Nimeni nu are o asemenea pretentie, dar în jurnalism lipsurile în materie de cultura generala sunt vizibile. Se taxeaza pe loc, într-o secunda. Pentru jurnalisti publicul nu gaseste scuze. Nici macar nu încearca.

Octavian D. CURPAS: Si în final, ce reprezinta activitatea de jurnalist pentru dvs.?

Marina CONSTANTINOIU: Sapte zile din sapte, 14-16 ore din zi? Uneori 24 din 24, caci si noptile sunt jurnalistice, în sensul ca problemele nu te parasesc, iar subiectele în desfasurare peste zi se continua în minte, noaptea. Mai înseamna si izolare într-o lume în care altora nu le place sa traiasca, în care e multa adrenalina, dar care este extrem de egoista, care acapareaza.

Octavian D. CURPAS: Am înteles ca vorbiti fluent franceza si engleza, stiti putina germana si un pic de ebraica. Franceza este însa limba pe care stiu ca o stapâniti foarte bine.

Marina CONSTANTINOIU: A fost prima dragoste. Am avut un profesor extraordinar, putin neobisnuit, care nu mi-a adus manuale, care nu mi-a cerut sa învat teorie, care a facut conversatie cu mine, care nu stiam o boaba de franceza. L-am urât aproape un an, caci nu îl întelegeam când îmi vorbea, dar pe urma l-am iubit. Francezei îi datorez si mare parte din parcursul meu profesional. Mi-a deschis multe usi, mi-a adus în viata multi oameni interesanti.

Octavian D. CURPAS: Ati vizitat foarte multe tari în Europa, în jur de 20 la numar, ati vizitat si Israelul si ati afirmat ca va atrage aceasta tara. Puteti sa ne vorbiti despre toate aceste tari, în rezumat desigur, despre politica lor si care sunt aprecierile facute de catre dvs. dupa vizitarea lor si contactul cu anumite personalitati? Puteti face o comparatie, asupra politicii acestor tari?

Marina CONSTANTINOIU: Oooo… e un întreg interviu concentrat în aceasta întrebare. Da, ma pasioneaza Israelul. Si Orientul Mijlociu, în general. Israelul este fascinant prin tot ceea ce reprezinta, prin fiecare piatra pe care scrie Istorie cu majuscule, este o tara minuscula care – profesional vorbind – da de lucru presei din întreaga lume zilnic. Am vazut multe tari europene, pentru fiecare am câte o parere, pentru fiecare am câte un album foto imaginar, de fiecare îmi amintesc cu mai multa sau mai putina placere, în functie de ceea ce mi-a oferit. în Israel însa as reveni oricând.

Octavian D. CURPAS: Ati putea sa ne vorbiti despre tarile mici din Uniunea Europeana care se afla la vârful deciziilor importante pentru Uniune si cum explicati acest fapt?

Marina CONSTANTINOIU: Vi se pare? Pentru mine, daca Germania nu e, nimic nu e.

Octavian D. CURPAS: Puteti face o comparatie între PIB –ul Belgiei, de exemplu, si cel al României?

Marina CONSTANTINOIU: Îmi dati voie sa nu fac o astfel de comparatie? România este o tara cu probleme specifice, cam greu de comparat cu un stat occidental, cu democratii cu vechime, ba chiar destul de greu de comparat cu „suratele” ei foste comuniste.

Octavian D. CURPAS: Cum vedeti viitorul Belgiei, cele doua entitati existente vor putea convietui în viitor? Care ar putea fi viitorul capitalei Bruxelles?

Marina CONSTANTINOIU: Uniunea Europeana ar trebui sa fie casa noastra, a tuturor. Si discutiile despre autonomii si secesiuni sa devina glume. Nesarate.

Octavian D. CURPAS: Daca înveti politica româneasca, lucrurile întotdeauna se complica, nu le mai dai de capat si adesea te trezesti ca tot ce ai învatat nu mai e valabil, de azi pe mâine. Totusi, exista tari cu politica mai stabila. Care sunt ele si în ce consta stabilitatea lor?

Marina CONSTANTINOIU: Stabilitatea asta este destul de relativa. Dar acolo unde exista, de exemplu în Germania sau Elvetia, ea exista doar pentru ca legea este mai presus de toate. Fara respect pentru lege nu exista nici democratie, nici stabilitate, nici progres.

Octavian D. CURPAS: Cum considerati ca va evolua situatia din Afganistan în perioada urmatoare si ce impact posibil va avea asupra participarii României ca membru al Aliantei Nord Atlantice? Cât de oportuna este continuarea implicarii României în acest teatru de razboi?

Marina CONSTANTINOIU: Prea târziu discutam despre cât de oportuna e sau nu e participarea României la aceste operatiuni. Situatia din aceasta tara este departe de a se clarifica.

Octavian D. CURPAS: Data fiind actuala criza financiara din zona euro, cât de utila va fi aderarea la moneda unica de catre România? Poate România sa corespunda standardelor necesare ramânerii în zona euro, date fiind cheltuielile supradimensionate din sectoarele finantate din bugetul de stat în raport cu performantele economice modeste ale economiei? În plus, în ce stadiu credeti ca se va afla criza din zona euro la data când România si-a propus sa adere la moneda unica europeana?

Marina CONSTANTINOIU: Nu cred ca suntem pregatiti pentru o asemenea aventura prea curând. ?i nu cred ca Europa mai este pregatita sa riste noi aderari, date fiind experientele recente cu state din zona euro.

Octavian D. CURPAS: Cum se vede astazi America de peste ocean, dupa dobândirea libertatii, atât de mult dorita de noi, românii?

Marina CONSTANTINOIU: Bunicii si strabunicii nostri i-au asteptat pe americani sa vina. I-au asteptat atât de mult, ca au si murit asteptând. Acum au venit americanii. Multi spun ca au venit prea târziu, altii spun ca au venit degeaba. Si câtiva spun ca sunt aliatii nostri strategici. E clar ca este mai bine cu ei, decât fara ei. Dar pentru un tango de calitate e nevoie de doi. Care sa-si doreasca sa ramâna în echipa si sa faca treaba buna. Timpul ne va arata daca suntem pregatiti pentru asta.

Octavian D. CURPAS

Slava Domnului S-a coborât

On December 16, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Eveniment, Incurajare, Inviere, Mantuire, Natura Umana1 Comment

“În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare.“

LUCA, 2.8-9

Doamne, arată-ne slava Ta!

Lumina și Adevărul sunt de la Dumnezeu, de aceea oamenii care n-au primit lumina și adevărul Lui vorbesc despre Crăciun și sărbătoresc Crăciunul. Dar cei care înțeleg și cunosc adevărul, sărbătoresc un eveniment excepțional pentru omenire, Întruparea lui Dumnezeu în Pruncul Isus.

Astăzi și noi avem obiceiul de a cânta despre acele unice și minunate evenimente. Dar, oare, îngerii cântau? Și în ce gama cântau ei? Continue reading “Slava Domnului S-a coborât” →

Străjerii, Iona și noi

On December 16, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Eveniment, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura Umana1 Comment

“Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”

2 Timotei, 3.16-17

Secolul Imoralității și al Nepăsării

Tema străjerului din Cartea “Ezechiel”, a Vechiului Testament, este tot mai marginalizată de credincioșii secolului XXI. Dacă secolul trecut a fost numit de unii Secolul Vitezei, acest secol poate fi numit Secolul Imoralității și al Nepăsării. Deși viteza a tot crescut, totuși n-avem timp și pentru ceilalți. Nu ne mai dăm unii altora veștile bune, oamenii au devenit mult prea egoiști. Cât despre emisiunile și programele TV sau ale ziarelor online, acestea sunt pline de un divertisment deloc educativ (de-un spirit ocult și distructiv) și de acele informații și lucruri negative care închistează tot mai mult omul, cu vești rele from beginning to end. Continue reading “Străjerii, Iona și noi” →

Autism religios

On December 15, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

Aninoiu Constantin aduce în prim plan un subiect de mare actualitate.

Dumnealui este un creștin care impune respect. Dar nu doar prin vârsta sa venerabilă, cât mai ales prin credincioșia arătată Domnului Isus.

“S-a discutat la Trinitas despre sfinții canonizați. Cum că ei ar fi dorit ca după moarte trupurile lor să fie împărțite în cât mai multe părți ca să ajungă în cât mai multe biserici. Ca oamenii să se închine la ele, în timp ce Biblia spune că numai lui Dumnezeu trebuie să i te închini.” (http://meditatii-crestine.blogspot.com/) Continue reading “Autism religios” →

MASTER CORALE – JOY OF THE SEASON

On December 15, 2012 By nelursIn CultureLeave a comment

„Muzica este o lege morala. Ea da suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii,
farmec tineretii, viata si veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenta ordinii,
înaltând sufletul catre tot ce este bun, drept si frumos.”

Platon

Marti 11 decembrie 2012, ora 19:30, la Centrul Artelor Performante din orasul Raleigh – Carolina de Nord, „Master Corale”, prescurtat NCMC, a sustinut Concertul vocal-simfonic intitulat JOY OF THE SEASON. O corala fondata în anul 1942 si devenita performanta în toti acesti 60 de ani de la înfiintare, este considerata ca fiind o capodopera, constituita din 170 de voci ale Corului simfonic, 22 de voci ale Corului profesionist de camert si acompaniament orchestral. „Master Corale” colaboreaza cu orchestre simfonice, companii ale operei, balet si productii de turnee. Directorul muzical Alfred E. Sturgis – în aceasta functie din anul 1993 – este si dirijorul Coralei, formatie deosebita, cu un palmares impresionant si cu numeroase concerte sustinute de-a lungul timpului.
….Scriam si anul trecut la audierea acestei Corale despre un studiu facut care estimeaza un mare numar de coruri în SUA, începuturile carora sunt facute în scoli, datele statistice aratând felul si rolul educatiei, precum si implicarea familiilor în arta – caramizile din care se zideste viata copiilor si adultilor, ajutându-i la formarea si consolidarea abilitatilor sociale, la implicarea în viata comunitatii.
Lucrarile corale americane sunt deosebit de variate si bogate, având diverse surse de inspiratie, elaborând în acest mod concerte grandioase.
….Concertul din ziua respectiva a inclus Corul simfonic, Corul de Camera alcatuit din minunate voci – soprane, altiste, tenori si basi, precum si Orchestra formata din instrumente cu coarde, instrumente de suflat si instrumente de percutie. Dintre instrumentele cu coarde si arcus, impresionant! – 10 viori, 3 viole, 2 violoncele; instrumente de suflat – contrabas, flaut, oboi, clarinet, fagot, corn, trompeta, trombon, timpan; instrumente de percutie – harpa si pian.
….În prima parte a programului am ascultat Suita de concert din The Polar Express, piesa a lui Silvestri si Ballard, aranjament muzical – Jerry Brubaker, executata de orchestra; Angels we have heard on high – aranjament muzical – Barlow Bradford, executata de Corala si Orchestra; Gaudete, un colind de Craciun, cântec religios din perioada medievala, polifonic (îmbinare melodica a mai multor linii melodice), aranjament muzical – Richard Price, piesa ale carei cuvinte au sunat duios si vestitor: „Gaudete, gaudete! Christus est natus/ Ex Maria virgine, gaudete!...” Si The Shepherd’s Carol – superba piesa, angelica – de Bob Chilcott, ambele executate de Corul de Camert ; Gloria and Et in terra pax – una dintre cele sapte piese cu tenta populara, familiara, de muzica sacra scrisa de Antonio Vivaldi (1678-1741), compozitor italian, preot catolic, considerat reprezentantul barocului muzical venetian, cel care a contribuit la evolutia concertului catre forma lui solistica: „Gloria in excelsis/ Gloria in excelsis Deo./ Et in terra/ Et in terra pax/ hominibus bonae voluntatis./ Gloria to God in the highest/ and on earth peace/ tom en of good will.” Si Sussex Carol, aranjament muzical – Bradford, impresionanta piesa muzicala!, ambele piese executate de Corala si Orchestra; din L’enfance du Christ (Copilaria lui Hristos) am ascultat piesa executata de orchestra – Flight Into Egypt de Hector Berlioz (1803-1869), stralucit reprezentant al creatiei franceze, compozitor, scriitor si critic, unul dintre corifeii romantismului muzical; înca o piesa de Berlioz din L’enfance du Christ – Shepherd’s Farewell, interpretata de Corala si Orchestra, cu interventia inspirata a instrumentelor de suflat. Au urmat alte doua piese Child of the Stablets Secret Birth a compozitorului contemporan de muzica clasica Thomas Hewitt Jones si Christmas Roundelay a compozitorilor David Warner si Mack Wilberg.
….În scurta pauza ma gândeam câta dreptate avea filozoful care spusese ca viata fara muzica ar fi o greseala. Disparând armonia sunetelor, aparuse zgomotul scaunelor si vocilor noastre…
Dupa pauza am ascultat piesa Good Christian Men Rejoice, aranjament muzical Darmon Meader, White Christmas, aranjament Kirby Shaw, interpretate de Corul de camera; Away in a Manger si Have Yourself a Merry Little Christmas, aranjamente Bradford si interpretate de Corala si Orchestra; Grinch! A Christmas Choral Medley, aranjament Andy Beck, o piesa vesela cu ritm vioi, interpretata de Corul de Camera; It’s the Most Wonderful Time of the Year, compozitor David T. Clydesdale, interpretata de Corul de camera si Orchestra. A urmat veselul si antrenantul cânt Nutcracker Jingles, aranjament Chuck Bridwell, interpretat de Corala si Orchestra; Sing We Joyous aranjament Gary Fry, la care audienta salii a fost invitata sa cânte împreuna cu corul si orchestra. S-au putut auzi cuvintele cântecului: „Deck the hall with bought of holly,/ Fa la la la la la la la la/ This the season to be jolly,/ Fa la la la la la la la la…” dupa care s-a aplaudat frenetic si la sfârsit piesa Joy to the World, aranjament Joseph Willcox Jenkins, executata de tot ansamblu, cu un final forte, înaltator.
….Ne-a încântat cu prezenta modesta si interpretarea de exceptie a acompaniamentului muzical, pianista Susan Mc. Claskey Lohr, care acompaniaza solisti si coruri de la vârsta de 10 ani. A primit titluri în educatie muzicala si performanta pianistica la Universitatea din Kentucky, locul în care s-a nascut si a studiat.
….În cele doua ore ale concertului, stilul energic, vesel, pozitiv al dirijorului Alfred E. Sturgis a reusit sa realizeze vibratia nu numai a instrumentelor si corzilor vocale existente în formatie, ci si a inimilor celor care au umplut sala de concert.
….Muzica este, dupa cum afirma Ludwig van Beethoven, mediatorul între viata spirituala si cea trupeasca. În lumea de astazi când interesele pentru confortul personal si pentru dobândirea puterii au prioritate, iata ca exista si posibilitatea de a ne scalda sufletele în apa curata a muzicii si a credintei, credinta fiind radacina spiritualitatii, a legaturii tainice cu divinitatea.
….Pe lânga importantele cuceriri ale cunoasterii, ale tehnologizarii, efortul de afirmare si dezvoltare a personalitatii umane include, fara tagada, rolul muzicii în peisajul vietii sociale. Amintirea, retrairea evenimentului Nasterii Domnului în atmosfera unei sali de concert se face cu iubire, cu omenie, însusiri care stau la baza credintei sanatoase, pa?strata înca vie în sufletele multora dintre noi.

Vavila Popovici
Raleigh NC

POEME ÎN OGLINDA (1)

On December 14, 2012 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Georgeta RESTEMAN & Ion VANGHELE

Ion VANGHELE:

E VIATA O CONTINUA OGLINDA

E viata o continua oglinda
Privesc în ea cu ochii tai cei verzi
Si fruntea sprijinindu-se de grinda
Când eu ma uit, tu, oare, cum ma vezi?

Deschide-ti gândul risipind fereastra
Spre universul celor patru zari
Si ai sa vezi din nou fecioara asta
Cu-amurgurile nechezând calari.

În foamea ta de patime închide
Un labirint de raiuri ce se ?terg
Si ziua pe taraba de voi vinde
Spre noaptea noastra pribegind eu merg

În mine o fecioara patima?a
Emotiile mi le-opre?te-n crâng
Molatec când desface din cama?a
Doi îngeri de mireasma care plâng.

Georgeta RESTEMAN:

TE VAD OGLINDA-N TRUPUL DEPARTARII

Te vad oglinda-n trupul departarii

Pe tâmpla de fecioara plânge clipa

Esti lacrima-nsetata-n gustul sarii,

Un pescarus ce-si arcuieste-aripa

În zbor sublim spre piscul neuitarii.

Deschid ferestrele drapate-n vise

Nadejdi târzii ivite-n pleoapa zarii

Renasc dorinti de-nchipuiri ucise.

Fecioarei din oglinda-i simt fiorul

Când gândurile împletesc cununa

E viata piesa-n care joaca dorul,

Un rol tivit pe-un coltisor de luna.

De-acolo se revarsa-n lume, tainic,

Si-ascute-n spinul rozelor simtirea

Oglinda sparge, dorul cel navalnic,

În ochii-i verzi înmugurind iubirea.

***

Ion VANGHELE:

IARNA CA O COAPSA DE FEMEIE

Iarna-i ca o coapsa de femeie
Si ma joc în nopti pe derdelu?
Luminând în cerul ei scânteie
Ursulet cu lacrime de plu?.

Iarna vine-n mine valurita
Si se leapada de feregea
O iubesc de patimi stapânita
Si-o sarut pe pleoapa de margea.

Se lumina totul, când, bezmetic
Carnea rece, dulce, o ating
Când iubind tacerile frenetic
În fereastra viselor ma sting.

Este între noi o sanioara
O speranta duce catre poli
Îngerii care în ceruri zboara
De iubirea iernii sunt matoli.

Beat ?i eu stau neclintit de veacuri
Somnul ei în mine îl rastorn
Gura ei de înghetate lacuri
Viu trozne?te-n pa?i de unicorni.

Zânele în alb iar se drapeaza
Trec tacând padurea de argint
Si la vara care-o fi viseaza
Scuturându-?i stelele de mirt.

Hai sa ne iubim în noaptea lunga
Eu pe tine alb-al lunii sol
Sa-ti sarut suflarea ta profunda
Si tot jarul trupului tau gol.

Dar tu ai plecat iara?i departe
De plecari parca nu ostene?ti
Si apoi îmi la?i ca semn de carte
Când îmi spui ce tare ma iube?ti.

Poarta a-nghetat astazi cu totul
Peste pomi a nins cu fulgi, mocnit,
Voi mânca de ziua mea eu, tortul,
De-amintirea visului pocnit.

Neaua se va strânge jucau?a
La fereastra stelelor ce mor
Am sa las zavorul de la u?a
Poate vii cu noaptea în pridvor.

Ne-om iubi imaginar prin basme
Tu, o zâna stând la rasarit
Eu, o umbra ratacind fantasme
Într-un colt de casa încalzit.

Georgeta RESTEMAN:

MAI CERNE IARNA TIHNA, FULGI SI VISE

Mai cerne iarna tihna, fulgi si vise

Când se-aprind luminile-n tacere

Cu roi de fluturi albi, aripi deschise

Peste noian de gânduri – mângâiere.

Zvâcnesc în trupul iernii începuturi

Sperante înghetate-n haina-i alba

Când fulgii dau vazduhului saruturi

La gât purtând dorinte prinse-n salba

Pasim într-un meleag de prospetime

Umplând potire de clestar cu doruri

Freamat de clipe-n ceas de curatime

La geam, iubire lina-n loc de storuri

Pervazuri de argint, o floare albastra

Ce se-oglindeste-n licar de scânteie

Clipiri de fulgi peste trairea noastra

Când iarna-i ca o coapsa de femeie.

Se zbate gându-n pleoapele-nserarii

Lasând pe scutul clipei urme frânte

Si-mbratisând fantasma departarii

Când în ninsori i-e dat sa se-nvesmânte.

***

Ion VANGHELE:

PRIN MINE CAD TARDIVELE ÎNGHETURI

Prin mine cad tardivele îngheturi

Cu degete-mbracate-n staniol

Din versuri scot uitate întelesuri

Ca din vesminte trupul tau cel gol.

Ma-ngâna basmul cu povestea rara

Si ninge alb, cu furii de poet,

În nostalgia ta crepusculara

Ce înfloreste arborii încet.

Aripa ta s-a leganat la poarta

Cuvintele s-au prabusit troian

În clipa care, alba ca o moarta,

A început solfegiul ei la pian.

Pagâni ne ducem undeva, aiurea,

Prin noptile de patime si dor

Unde din umbre va cânta padurea

Si licuricii stelelor în cor.

Ne musca crivatul plin de ninsori

Cu turturii cuvântului ce-ngheata

Îti spun acuma, între doua flori,

Ca e schimbarea gerului la fata.

Cai negri ne gonesc întru galop

Spre înaltimea muntelui Parnas

Chiar daca uneori mi-e versul schiop

Si ninge cu colinde fara glas.

Georgeta RESTEMAN:

ALUNG-ACUM ÎNGHETURI ÎN ABIS

Alung-acum îngheturi în abis

Si lasa-ti inima-n caldura lina

Sa împletim cuvinte-n paradis

Tesute-n doruri fine de lumina.

Te-ntoarce-n basmu-acela ostenit

Al viselor meleag care te-mbata

De-n brate-ti tremur, poate-am ametit

Ma iarta-n palma lunii preacurata.

Strivindu-ma-n decor înnametit

În alb de nea si-o stea nevinovata

Ne cânta clipa valsul nesfârsit

Pe-o ciutura de vremuri înghetata.

Lasa-vom noptii vraja de argint

Când umbrele padurii se-nfioara

Din cer ne curga-n taina dulce-alint

Doi îngeri tristi si-o struna de vioara.

De gerui-va crivatul prin noi

Cu limbi de foc îi risipim popasul

Viclean, de vrea sa vina înapoi,

În zeghe-si va afla de-a pururi masul.

Din basmul nostru ninge în cuvânt

Cu nestemate de trairi sublime

Nu sunt o sfânta, tu nu esti un sfânt,

Dar ne-mbatam cu-a iernii prospetime.

***

Ion VANGHELE:

RUP HIENELE DIN MINE

Rup hienele din mine, carnea dulce – aburinda
Cerul noptilor, în cruce, cu dizgratii ma colinda
Numai tu, pierduta-n vreme calci prin iarna mea saraca
Sa-mi saruti iubito, gura, cu mustati de promoroaca

Si în sal de umbre moarte,si în frunze care nu-s
Umbra mea, tacut o poarta în sarutul din apus.
Cu îmbratisari ma plimba în oglinda ta de lacuri
Printre tot atâtea clipe, care curg prin noi ca veacuri

Când de doruri si dorinte, ca o salcie se-ndoaie
Inima mea nevazuta în penumbra din odaie
Tu sa vii calcând, prozaic, cu conduri de poezie
Si sa-mi darui calda, gura cu sperante, numai mie.

Georgeta RESTEMAN:

VIN CU FULGI DE NEA ÎN PLETE

Vin cu fulgi de nea în plete si-ti aduc în seara tihna

Peste munti îmi arcui gândul cautâdu-ti azi odihna.

Umbre reci alung din juru-mi si pe jar de clipa dulce

Te cufund în ochii-mi tandri, ruga, poate, te-o aduce

Într-un leagan de visare pe-un tapsan al nesfârsirii

Sa ne cânte-un lied vioara savârsind versul iubirii

Si-ntr-o limpezime sacra, cotropiti de-atâtea doruri,

Sa scapam de-ncatusare si tristeti, în dulci fioruri.

Gurii tale sa-i fiu roaba, bratului sa-i fiu alintul

În nepamântesti dorinte, tâmplelor-lucind argintul-

Sa le daruim doar linisti, în oglinda dintre lacuri

Curga nestemate-clipe de acum si pâna-n veacuri!

***

Ion VANGHELE:

SARUT MÂNA, DOAMNA MEA

Sarut mâna, doamna mea,
Mi-a fost dor de tine-aseara
Dorul meu nu se compara
Nici cu arderea de stea.

Unii zic ca dorul trece
Si ramâne doar nimicul
Te iubesc în infinitul
Care nu mai vrea sa plece.

Într-un univers de gânduri
Te pastrez în mine, doamna,
Pomii scuturati de toamna
Zac pe-aleea vietii, singuri.

Te iubesc ca pe-o vioara
Cu emotii, nostalgie,
Când scriu asta pe hârtie
Nu las sufletul sa-mi moara.

Ne-om vedea poate-n târziul
Îngerilor care pleaca
Va ramâne ziua seaca
Plin de umbre doar pustiul.

Pasarile se vor duce
În amurgul lor sa doarma
Te iubesc, frumoasa doamna,
Cu ochi mari, cu gura dulce.

Georgeta RESTEMAN:

FII TU CLIPA MEA – ODIHNA

Fie-ti ziua, domnul meu,

Ca un râu ce curge-n tihna

Prin hotar de Dumnezeu

Fii tu clipa mea-odihna.

Caci de-aseara, zavorâta

În castelul meu de ceata

Sortii jur, ma-ntarâta

Sa zâmbesc de dimineata!

Si-mi îndrept apoi spre tine

Sufletu-n alai de muguri

Când sclipiri diamantine

Turturi curg sub stresini-ruguri.

Lasa taina ta sa umple

Caneluri în trup – scânteie

Ca de-o fi sa se întâmple,

Iarna – coapsa de femeie –

Se va stinge-n rug de floare

Când va-nmuguri malinul

Din tristetea care doare

Vom topi-n iubire crinul.

Si-n amurg de-nsingurare

Vom lasa viori sa cânte

Din cenusi rascolitoare

Vor renaste aripi frânte.

“Hocheiul te învata sa te ridici imediat ce ai cazut”

On December 14, 2012 By nelursIn SportLeave a comment

Dupa calificarea în Superliga de hochei la categoria U14 si obtinerea unor rezultate deosebit de frumoase în Campionatul Austriei din acest sezon, Gladiatorii de la Clubul Sportiv Dunarea Galati continua pregatirea specifica si la celelalte categorii de vârsta, depasind piedicile de natura administrativa sau financiara. Turneul al doilea din Campionatul National de juniori U13 al Austriei s-a încheiat pentru Gladiators Dunarea Galati cu un real succes, acestia lasându-i pe adversarii lor fara cuvinte si fara drept de apel. Din 8 meciuri disputate, 6 au fost câstigate de galateni fara nicio ezitare. Copiii nostri s-au daruit si au reusit performanta de a se mentine în forma si de a face fata celor doua saptamâni de deplasare, alaturi de aceeasi echipa extraordinara de tehnicieni si sustinatori.
Deoarece acum sunt în perioada de pregatire pentru urmatoarele etape competitionale, Gladiatorii sunt obligati sa se organizeze de unii singuri si sa-si programeze cât mai multe meciuri de verificare si de întretinere a formei sportive.
Promenada Mall Braila a gazduit sâmbata, 8 decembrie 2012, un meci amical de hochei pe gheata între echipele de juniori U10 din Galati si Buzau. Gladiatorii din Galati, unii dintre ei doar de câteva saptamâni pe gheata, dar si buzoienii au aratat curaj si pasiune pentru sportul numit de antrenorul galatean Cristi Munteanu “sah-viteza”, care face si în acest sezon selectie printre copiii cu vârste cuprinse între 5-7 ani, atât în Galati cât si în Braila, cu certitudinea ca “hocheiul te învata sa te ridici imediat ce ai cazut, nu-ti da timp de gândire si nici posibilitatea de a simula. Asa e si în viata.”
La o temperatura de 18-20 de grade, cu o galerie de invidiat, formata din parintii si apropiatii copiilor prezenti, echipele au jucat timp de doua ore în linii de câte 3, prin amabilitatea doamnei Geanina Grigore, administratorul micului patinoar, care, l-a sfârsitul meciului, i-a si recompensat pe sportivi cu dulciuri oferite de Carrefour. “Copiii au nevoie de factori care sa-i stimuleze sa practice si sa continue acest sport. În afara de antrenamente variate sunt necesare si multe meciuri”, spune antrenorul Cristi Munteanu, iar daca la Galati nu se gaseste bunavointa si sprijin, patinoarul din incinta mall-ului brailean este suficient pentru primii ani de initiere în hocheiul pe gheata.
Urmatoarea întâlnire a celor doua echipe este programata pe data de 22 decembrie, la ora 9.00, competitie premergatoare celor din Campionatul National de Juniori U10, prima etapa din cadrul caruia va avea loc la Tg. Secuiesc, în perioada 27-28.12.2012, iar Gladiatorii de la U12 vor fi prezenti în zilele de 14 si 15 decembrie la Bucuresti, pe patinoarul M. Flamaropol, alaturi de o echipa din Brasov si trei din Bucuresti, pentru primele lor meciuri din acest sezon.

Tatiana Scurtu Munteanu

Seminar despre viata (1)

On December 14, 2012 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

“Viata pe acest pamânt este o scoala. Sa ne straduim s-o terminam cu bine.”

Vavila Popovici

Asta e conditia fiintei: viata, nu durata vietii. (Ion Luca Caragiale)
Isus a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine. (Evanghelia Ioan, 14.6)
Viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. (Isus Hristos)
Averea cea mai de pret este viata, si viata noastra, va rog sa ma credeti, nu atârna decât de un fir de par. (Alexandre Dumas)
Viata este munca si numai munca îi da omului dreptul la viata. (Ioan Gura de Aur)
Viata nu-i decât o suflare. (Katherine Beauvoir)
Adevarat, adevarat va spun ca cine asculta cuvintele Mele si crede în Cel ce M-a trimis are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata. (Isus Hristos)
Caci, dupa cum Tatal are viata în Sine, tot asa a dat si Fiului sa aiba viata în Sine. (Isus Hristos)
Dupa cum o zi bine întrebuintata ne da un somn linistit, tot astfel o viata bine folosita ne da un sfârsit fericit. (Leonardo da Vinci)
Viata-i o gluma foarte serioasa. (Victor Hugo)
Ce-i viata, daca nu umbra unui vis care fuge? (Umberto Eco)
Cercetati Scripturile pentru ca socotiti ca în ele aveti viata vesnica; dar tocmai ele marturisesc despre Mine. (Isus Hristos)
Duhul este acela care da viata, carnea nu foloseste la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh si viata. (Isus Hristos)
Isus le-a vorbit din nou si a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Ma urmeaza pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vietii.” (Ioan, 8.12)
Pentru ca oricine va vrea sa-si scape viata o va pierde; dar oricine îsi va pierde viata pentru Mine o va câstiga. (Isus Hristos)
Isus a mai facut înaintea ucenicilor Sai multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; si, crezând, sa aveti viata în Numele Lui. (Evanghelia Ioan, 20.30-31)
Totul se sfârseste pentru ca totul sa reînceapa, totul moare pentru ca totul sa traiasca. (Jean Henri Fabre)
Adevarata savoare a vietii se gaseste înlauntrul vostru. (Osho)
Spre a se bucura de viata, omul are de o mie de ori mai multa nevoie de o inima plina si de un cuget bun, decât de un portofel tixit si de o trasura de lux. (Friedrich Wilhelm Foerster)
O singura viata avem si ea ne este data odata pentru totdeauna. (Ion Gavanescu)
Viata fiecaruia depinde de el însusi, de atitudinea sa fata de semeni si fata de Dumnezeu.(George Danciu)
Credinta în Isus Hristos îti spulbera orice neliniste în fata mortii. (George Danciu)
În viata trebuie sa urci mereu spiritual pentru a ajunge la viata vesnica. (George Danciu)
Viata ia prea mult timp oamenilor. (Stanislaw Jerzy Lec)
Viata nu e oare de o suta de ori prea scurta, pentru a ne îngadui luxul de a ne plictisi? (Friedrich Nietzsche)

Romania, pretuieste-ti libertatea!

On December 14, 2012 By nelursIn RomaniaLeave a comment

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

13 decembrie 2012

ROMANIA, PRETUIESTE-TI LIBERTATEA!

Luna aceasta comemoram probusirea comunismului in Romania acum 23 de ani in decembrie 1989. De atunci deja a trecut o generatie de oameni, numarul celor nascuti si crescuti sub comunism scade, iar al celor nascuti si crescuti in libertate creste. Uneori tinerii intreaba pe cei mai in varsta: cum a fost sub comunism? Cum se traia atunci? S-a meritat sa faceti “revolutia” lui 1989? Raspunsul este afirmativ, neindoielnic afirmativ.

Dedicam editia de astazi libertatii in Romania. Libertatea e o valoare fundamentala. Libertatea e pretioasa, nu a existat din totdeauna si nici nu exista in intreaga lume. Noi, insa, cei care traim in Romania post-decembrista, suntem privilegiati sa cunoastem libertatea si sa o experimentam. Indemnan pe toti sa mediteze asupra insemnatatii ei si sa aprecieze faptul ca astazi Romania e o tara libera. Romanii nu mai cauta azil politic in alte tari. Strainii cauta azil in Romania. In Romania, libertatea cuvintului, a religiei, a presei sau de asociere sunt practic neingradite. Libertatea de a participa in procesul democratic al tarii ne este pusa la dispozitie. Doar anul acesta am votat de trei ori. Democratia romana nu e perfecta, dar nici una nu e. Cea americana se apropie de 250 de ani dar nu e nici ea perfecta. Inca se perfectioneaza, asa cum se perfectioneaza si democratia britanica, franceza ori germana. Romania merita aprecieri pentru ca face progres. Atacurile impotriva Romaniei in mass media romana sunt la moda. Noi, insa, vedem si lucruri pozitive in Romania care consideram ca trebuie apreciate, progresul democratic fiind unul din ele.

Romania comunista

Astazi privim in urma, la trecutul Romaniei sub comunism. O facem insa din perspectiva prezentului nord corean. Rare sunt cartile publicate de catre sau despre cei care scapa din infernul comunist nord corean. In aprilie jurnalistul american Blaine Harden a publicat experientele unei astfel de persoane intr-o carte intitulata Escape from Camp 14 (“Evadare din lagarul 14”) E vorba, se pare, de singurul nord corean nascut intr-un lagar de concentrare, crescut intr-un lagar de concentrare si evadat din acelasi lagar de concentrare, cunoscut oficial ca Lagarul 14. La aproape 30 de ani tinarul nord corean a aflat pentru prima data ca mai exista o alta lume dincolo de firele electrice ale lagarului, o alta viata, alte tari, alte civilizatii, si ca se vorbesc si alte limbi. La 30 de ani a reusit sa scape din lagar, dar nu in cautarea libertatii, pentru ca nu stia ce e libertatea, ci in cautare de hrana. Ii era foame. Evadat din lagar, tinarul a vagabondat prin Corea de Nord in compania unei haite de tineri infometati care scormoneau cimpurile dupa mincare ori furau porumb si varza din curtile taranilor. De la tovarasii de hotii a aflat despre China si America. A ajuns la granita Chinei unde cu citeva tigari si biscuiti a mituit granicerul nord corean care i-a aratat pe unde poate trece riul atunci inghietat in China. Asa a ajuns in China iar dupa citiva ani in America. Jurnalistul Harden descrie viata in Lagarul 14 din perspectiva experientelor tinarului evadat. In linkul care vi-l dam aflati o recenzie a cartii si cum o puteti comanda la Amazon.com. Evenimentele descrise in carte sunt incredibil de oribile si dificil de descris in cuvinte. E greu de imaginat ca in Secolul XXI inca mai exista un astfel de regim antiuman pe planeta noastra. http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=19727470&msgid=1734255&act=F9ZM&c=585695&destination=http%3A%2F%2Ftownhall.com%2Fcolumnists%2Fjeffjacoby%2F2012%2F05%2F09%2Fthe_ghastly_hellhole_of_camp_14

Lagare similare au existat si in Romania comunista. Mai ales in anii 40 si 50. Unul dintre ele a fost Canalul Dunarea-Marea Neagra. Sute de mii de oameni, adica parinti si bunici de ai nostri, au murit in acele lagare. E bine sa nu uitam lucrul acesta. Nici odata. Au pierit pentru ca au respins comunismul si ateismul, si au pretuit libertatea si credinta. Romania, pretuieste-ti libertatea!

Redam in traducere romana citeva pagini de la inceputul cartii Escape from Camp 14. Traducerea, excelenta, a fost facuta pentru noi de un voluntar AFR, Octavia Nastase. Ii multumim. Va dorim o lectura placuta.

EVADAT DIN LAGARUL 14

Prima executie: Prima sa amintire este o executie. Mergea cu mama sa catre un camp de grau aflat langa raul Taedong, unde garzile adunasera mai multe mii de prizonieri. Agitat de multime, baiatul s-a tarat printre picioarele adultilor catre primul rand, unde a vazut garzile legand un om de un stalp de lemn. Shin In Geun avea patru ani, prea tanar pentru a intelege discursul rostit inaintea acelei executii. La numeroasele executii din anii urmatori, auzea gardianul care supraveghea spunand multimii cum ca prizonierului care urma sa moara i s-a oferit eliberarea in schimbul muncilor grele, dar acesta refuzase generozitatea guvernului Nord Coreean. Pentru a preveni ca prizonierul sa blesteme statul care urma sa-i ia viata, gardienii ii indesasera pietre in gura si ii acoperisera capul cu o gluga.

La prima executie, Shin a privit trei gardieni tintind. Fiecare a tras de trei ori. Zgomotul pustilor lor l-a inspaimantat pe baiat care a cazut pe spate. Dar s-a ridicat pe picioare la timp ca sa vada gardienii dezlegand corpul moale, plin de sange al prizonierului, infasurandu-l intr-o patura si urcandu-l intr-un carucior.

In Lagarul 14, o inchisoare pentru inamicii politici ai Coreei de Nord, adunarile a mai mult de doi prizonieri, erau interzise, cu exceptia executiilor unde toata lumea trebuia sa asiste. Lagarul de munca folosea executiile publice – si teama pe care o genera – ca pe un moment educativ. Gardienii lui Shin din lagar i-au fost profesori – si educatori. Ei ii erau mama si tata. Ei l-au invatat ca prizonierii care incalca regulile lagarului merita omorati. Pe un deal de langa scoala sa, a fost afisat un slogan: “Totul conform regulilor si regulamentelor.” Baiatul a memorat cele zece reguli ale lagarului, “Cele zece porunci” asa cum le-a numit mai tarziu, pe care le poate inca recita. Prima spunea: “Oricine este prins incercand sa evadeze va fi impuscat imediat.”

Dupa zece ani

La zece ani dupa acea prima executie, Shin s-a intors pe acelasi camp. Din nou, gardienii au adunat o multime mare de oameni. Din nou, un stalp de lemn a fost infipt in pamant. O spanzuratoare provizorie a fost de asemenea construita. Shin a sosit de aceasta data pe bancheta din spate a unei masini condusa de un gardian. Avea catuse la maini si era legat la ochi cu o carpa. Tatal sau, de asemenea incatusat si legat la ochi, sedea alaturi de el in masina. Fusesera eliberati dupa ce au stat opt luni intr-o inchisoare subterana din Lagarul 14. Ca o conditie a eliberarii, au semnat documente promitand sa nu discute niciodata despre ceea ce li s-a intamplat in subteran.

In inchisoarea lagarului, gardienii au incercat sa obtina prin tortura marturii din partea lui Shin si a tatalui sau. Voiau sa stie despre evadarea esuata a mamei si unicului frate al lui Shin. Gardienii l-au dezbracat, i-au legat carpe la incheieturile mainilor si la glezne si l-au agatat de un carlig din tavan. Apoi l-au atirnat peste foc. Shin a lesinat cand carnea sa a inceput sa arda. Dar nu a marturisit nimic. Nu avea ce sa marturiseasca. El nu conspirase cu mama si cu fratele ca sa evadeze. El credea ceea ce gardienii il invatasera inca de la nastere in lagar: ca nu va scapa niciodata si ca trebuie sa declare pe oricine care vorbeste despre evadare. Nici macar in visele sale Shin nu se gandea la evadare.

Gardienii l-au invatat ceea ce orice scolar nord coreean invata: ca americanii sunt niste ticalosi care planuiesc sa-i invadeze si sa le devasteze tara. Coreea de Sud este panarama sefului american. Coreea de Nord este o tara mareata ai carei conducatori curajosi si geniali starnesc invidia intregii lumi. Intr-adevar, Shin nu cunostea nimic despre existenta Coreei de Sud, a Chinei sau a SUA. Spre deosebire de conationalii sai, el nu a crescut cu fotografia omniprezenta a Dragului Conducator, cum era numit Kim Jong Il. Nici nu a vazut fotografii sau statui ale tatalui lui Kim, Kim Il Sung, Marele Conducator care a fondat Coreea Nord si care ramane presedintele etern al tarii, in ciuda mortii sale din 1994.

Informator

Desi nu a fost destul de important pentru spalarea pe creier, Shin a fost invatat sa-si toarne familia si colegii de scoala. Primea mancare ca recompensa si se alatura gardienilor batandu-i pe copiii pe care-i trada. Colegii sai, la randul lor, radeau de el si il bateau. Cand gardianul i-a scos legatura de la ochi si a vazut multimea, stalpul de lemn si spanzuratoarea, Shin a crezut ca urmeaza sa fie el executat. Totusi, nu i se bagasera pietre in gura. Catusele i-au fost scoase. Un gardian l-a condus in fata multimii. El si tatal sau urmau sa fie spectatori. Gardienii au tarat o femeie de varsta medie la spanzuratoare si au legat un tanar de stalpul de lemn. Acestia erau mama si fratele mai mare al lui Shin.

Un gardian a strans un lat in jurul gatului mamei sale. Aceasta a incercat sa-l priveasca pe Shin insa acesta a evitat privirea ei. Dupa ce aceasta a incetat sa se mai zbata agatata in franghie, fratele lui Shin a fost impuscat de trei gardieni. Fiecare a tras de trei ori. Privindu-i murind, Shin era usurat ca nu era el cel omorat. Era manios ca mama si fratele sau planuisera sa evadeze. Si desi nu a spus-o nimanui timp de cinsprezece ani, el era responsabil pentru executiile lor.

Dupa noua ani

Noua ani mai tarziu dupa executia mamei sale, Shin s-a strecurat printr-un gard electric si a fugit prin zapada. Era 2 ianuarie 2005. Inainte de acest moment, nimeni nascut intr-un lagar nord correan nu mai evadase. Si dupa cate se pare, Shin este singurul. Avea douazeci si trei de ani si nu cunostea pe nimeni in afara lagarului. Intr-o luna a ajuns in China. In doi ani, traia in Coreea de Sud. Patru ani mai tarziu, traia in California de Sud si era ambasador senior la organizsatia Libertate pentru Coreea de Nord (LiNK), un grup american pentru drepturile omului.

Numele sau acum este Shin Dong-hyuk. L-a schimbat dupa ce a ajuns in Coreea de Sud, o incercare de a se reinventa ca om liber. Este aratos, cu ochi repezi si precauti. Un stomatolog din Los Angeles i-a lucrat dantura, pe care nu putuse s-o perieze in lagar. Starea generala de sanatate este excelenta. Corpul sau, totusi, este o harta a greutatilor cresterii intr-un lagar de munca despre care guvernul nord coreean sustine ca nu exista.

Pipernicit de malnutritie, este scund si subtire – 168cm si aproximativ 55 kg. Mainile ii sunt garbovite de la munca din copilarie. Mijlocul si fundul ii sunt pline de cicatrici arse de la torturi. Pielea din zona pubiana are o cicatrice ca o strapungere de la carligul folosit sa-l tina deasupra focului. Gleznele au cicatrici de la catusele cu care era agatat cu capul in jos la carcera. Degetul mijlociu de la mana dreapta este taiat pana la prima articulatie, pedeapsa primita de la un gardian pentru ca a scapat masina de cusut dintr-o fabrica de imbracaminte din lagar. Fluierele picioarelor, de la glezne la genunchi, sunt mutilate si cu cicatrici arse de la gardul electric care n-a reusit sa-l tina in lagar.

Lagarul de concentrare

Shin este cam de aceeasi varsta cu Kim Jong Eun, al treilea fiu al lui Kim Jong Il care a preluat conducerea in urma mortii tatalui sau din 2011. Ca si contemporani, Shin si Kim Jong Eun intruchipeaza antipozii privilegiilor si ai privatiunii in Coreea de Nord, o societate fara clase in care, de fapt, nepotismele decid totul. Shin s-a nascut ca un sclav si a fost crescut in spatele unui gard electric de inalt voltaj. A fost invatat sa numere si sa citeasca intr-o scoala din lagar la un nivel elementar. Deoarece sangele sau era considerat contaminat de faptele criminale ale fratilor tatalui sau, traia in afara legii. Pentru el, nimic nu era posibil. Traiectoria vietii lui planificata de catre stat era munca grea si o moarte timpurie provocata de infometarea cronica – totul fara o acuzatie sau un proces, totul in secret.

In povestirile despre supravietuirea in lagarele de concentrare, exista un arc narativ conventional. Fortele de securitate fura protagonistul de langa familia iubitoare si casa confortabila. Pentru a supravietui, acesta abandoneaza principiile morale, isi inhiba sentimentele fata de ceilalti si inceteaza sa mai fie o fiinta umana civilizata. In una din cele mai cunoscute astfel de povestiri, “Noaptea”, scrisa de castigatorul premiului Nobel, Elie Wiesel, povestitorul in varsta de treizeci de ani explica chinul cu viata normala pe care a avut-o inainte ca el si familia sa sa fie bagati in trenuri destinate lagarelor naziste. Wiesel a studiat zilnic Talmudul. Tatal sau era proprietarul unui magazin si avea grija de un sat din Romania. Bunicul sau celebra intotdeauna sarbatorile evreiesti. Insa dupa ce intreaga sa familie a pierit in lagare, Wiesel a ramas “singur, ingrozitor de singur intr-o lume fara Dumnezeu, fara oameni. Fara dragoste sau mila. “

Relatii de familie

Povestea de supravietuire a lui Shin este diferita. Mama sa il batea si el o privea ca pe un concurent la mancare. Tatal sau, care avea permisiunea sa petreaca numai cinci nopti pe an cu mama sa, il ignora. Fratele ii era ca un strain. Copiii din lagar nu erau de incredere si il abuzau. Inainte sa invete orice, Shin a invatat sa supravietuiasca prin ai turna pe toti.

Dragostea, mila, familia erau cuvinte fara inseamnatate. Dumnezeu nu disparuse, nici nu murise. Shin nu auzise niciodata de El. In Lagarul 14 Shin nu stia ca exista literatura. El a vazut o singura carte in lagar, o gramatica Coreeana, in mainile unui profesor care purta uniforma de gardian, purta un revolver la sold si care a batut pe unul din colegii lui Shin pana la moarte cu un bat de indicat la tabla.

Spre deorebire de cei care au supravietuit unui lagar de concentrare, Shin nu a fost luat dintr-o viata civilizata si fortat sa intre in iad. El s-a nascut si a crescut in iad. I-a acceptat valorile. Si l-a numit “acasa”. Lagarele de munca din Coreea de Nord exista de doua ori mai mult timp decat Gulagul sovietic si de douasprezece ori mai mult decat lagarele de concentrare naziste. Nu exista nicio discutie despre locatia acestora. Fotografii de inalta rezolutie din satelit, accesibile prin Google Earth oricarui om cu conexiune la internet, arata vaste structuri imprejmuite intinzandu-se prin muntii colturosi ai Coreei de Nord. Guvernul Sud Coreean estimeaza ca exista un numar de o suta cinzeci si patru de mii de prizonieri in lagare, in timp ce Departamentul de Stat American si mai multe grupuri pentru drepturile omului estimeaza doua sute de mii.

Exista sase lagare, conform agentiei de spionaj sud coreeana si grupurilor pentru drepturile omului. Cel mai mare are treizeci si unul de mile in lungime si douazeci si cinci de mile in latime, o suprafata mai mare decat Los Angeles-ul. Garduri electrificate – punctate de turnuri de supraveghere si patrulate de oameni inarmati – inconjoara majoritatea lagarelor. Doua dintre acestea, numerele 15 si 18, au zone de reeducare unde cei mai norocosi intre detinuti primesc instructiuni corective din invataturile lui Kim Jong Il si Kim Il Sung. Daca prizonierii memoreaza destul din aceste invataturi si conving gardienii ca sunt loiali, pot fi eliberati, insa sunt supravegheati pentru tot restul vietii lor de catre serviciile de securitate.

Restul lagarelor sunt “districte de control complet” in care prizonierii, numiti “irecuperabili”, sunt munciti pana la moarte. Lagarul lui Shin, numarul 14, este un district de control complet. Prin reputatie, este cel mai dur din toate din cauza conditiilor dure de munca, a vigilentei paznicilor si a modului in care statul considera de neiertat crimele comise de detinuti, dintre care multi sunt oficiali indepartati impreuna cu familiile lor. Fondat in 1959 in centrul Coreei de Nord – Kaechon, in sudul provinciei Pyongan – lagarul 14 gazduieste un numar estimat de cinsprezece mii de detinuti. Avand treizeci de mile in lungime si cinsprezece mile in latime, are ferme, mine si fabrici imprastiate prin vaile muntoase abrupte.

Majoritatea nord coreenilor sunt trimisi in lagare fara niciun proces si majoritatea mor fara sa afle ce acuze li se aduc. Sunt luati de la casele lor, de obicei noaptea, de catre Bowibu, Agentia Nationala de Securitate. Vina prin asociere este legala in Coreea de Nord. Un delicvent este adesea intemnitat cu parintii si copiii sai. Kim Il Sung a stabilit legea in 1972: “Dusmanilor de clasa, oricare ar fi acestia, trebuie sa le fie distrusa semintia din societate pana la trei generatii.”

CAUTAM VOLUNTARI – PROIECT ANTIPORNOGRAFIE

Redam anuntul acesta facut saptamina trecuta si care deja a generat citiva voluntari. O cititoare din Bucuresti ne-a trimis mesajul alaturat cu o initiativa laudabila. Va rugam sa-l cititi cu atentie, iar cei care doriti sa va implicati va rugam sa ne contactati la office@alianta-familiilor.ro.

Buna ziua: Vreau sa va multumesc, in primul rand, pentru mesajele pe care le primesc de la dvs., mesaje care de multe ori m-au ajutat sa inteleg in profunzime problemele cu care ne confruntam in prezent si fata de care trebuie sa avem o perspectiva crestina. Ma bucur de initiativa privind campania electorala si consider ca este important sa cunoastem valorile pe care viitorii deputati si senatori le promoveaza. Probabil ca deja aveti cunostinta despre dl. prof. Virgiliu Gheorghe (eu abia astazi l-am auzit prezentand problema dezvoltarii si functionarii creierului la copii si tineri: http://www.youtube.com/watch?v=A37ehFbcoNg). Daca nu, va recomand din toata inima sa-l ascultati. Printre altele, vorbeste de pornografie si despre efectele acesteia asupra copiilor si tinerilor si despre faptul ca, in Romania, cotidienele cum sunt Libertatea, Click, Can Can etc au f multa pornografie. Nu este normal pt un cotidian sa contina astfel de materiale si, dupa cum el spunea, asa ceva nu se intampla in celelalte tari din UE. Va marturisesc ca primul gand a fost ca AFR are puterea de lobby pt a schimba si a interzice acestor cotidiene sa mai publice astfel de imagini. Cred sincer ca impreuna putem schimba lucrurile acestea pt ca pornografia este cea mai periculoasa dependenta la nivel mondial. Face cele mai multe victime si cei mai multi bani.

Referitor la ce v-am spus mai sus as vrea sa va povestesc o intamplare personala. Intr-una din zile, mergand cu metroul dimineata, am vazut in fata mea, pe scaun o doamna care se uita pe unul dintre aceste cotidiene, avand alaturi fetita ei de 7-8 ani. Citea un articol si pe cealalta pagina era o imagine cu un cuplu complet dezbracat intr-o pozitie sexuala denigranta. Fetita se uita consternata la imagine, incercand sa inteleaga ce se petrece in acea ilustratie. Vazand nepasarea totala a mamei fata de fiica ei, am indraznit sa-i spun si s-o atentionez la ceea ce o expune pe fetita, dar aceasta mi-a raspuns cu nepasare, ca oricum sunt expusi copiii la tot felul de imagini, asa ca ce mai conteaza. I-am raspuns ca macar noi, ca parinti, ar trebui sa-i ferim si sa ne pese de ei, iar ea a intors pagina unde era, de asemenea, o alta imagine pornografica. E o realitate cruda si oamenii nu sunt constienti de pericolele care ii pandesc si apoi, peste ani, nu inteleg comportamentul ciudat al copiilor lor. Copii care au fost victime ale nepasarii.

M-as bucura sa primesc un raspuns de la dvs. in legatura cu ceea ce v-am scris si daca sunteti interesati (si cred ca sunteti) sa incercam sa schimbam continutul acestor cotidiene. Poate fi un pas inainte spre o generatie sanatoasa. Va multumesc, IP [Nota AFR: Intentionam sa dam curs invitatiei acestei cititoare dupa Anul Nou. Cei care doriti sa va implicati, va rugam sa ne scrieti]

ANUNT AFR DE SFÂRSIT DE AN

Grupul editorial si de voluntari AFR care scoate editiile de marti si joi AFR va face o mica pauza pina la sfarsitul anului. Toti merita o pauza bine venita si multa odihna. Le uram tuturor sarbatori placute si odihna placuta. Ne auzim din nou, cu voia lui Dumnezeu, la Anul Nou. Doamne ajuta!

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro