Author: nelurs

“LA CIRC” – “D'ale democratiei – Editoriale. Tablete de toata ziua”

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

ADRIAN BOTEZ

Senator de Drept al Logos-ului Valah, “în iarna vrajbei noastre”: “D’ale democratiei – Editoriale. Tablete de toata ziua” – de Mircea Dinutz


…La Editura Nico, din Târgu Mures, a aparut o carte (144 de pagini) foarte subtil, dar dramatic tensionata – cu un continut relativ constant-dinamic al meditatiei si al ideatiei atitudinal-cetatenesti: “D’ale democratiei – Editoriale. Tablete de toata ziua” – de Mircea Dinutz. Tot ce se enunta aici se subsumeaza, în mod straniu, unei coperti foarte inspirat alese – “La circ”, reproducere dupa o lucrare a Tiei Peltz. Dar circul la care se raporteaza Mircea Dinutz nu-i distreaza decât pe…oamenii noi (les nouveaux riches, cum ziceau francezii, în veacul al XIX-lea… – parvenitii/ciocoii neo-îmburgheziti, cum zicem noi, valahii, azi!) – …în rest, ramâne Spectacolul Amaraciunii (disimulate cu discretie, eleganta si …rasa!). Si, în cel mai bun caz – al hazului de necaz. Evident, nu lipsit de revolta camus-iana: “Albert Camus asocia solidaritatea de o stare de revolta – cf. Omul revoltat, 1951. (…) E un mod de a te <<revolta>> împotriva conditiei tale de fiinta (fatalmente) limitata în timp si spatiu (…) o “revolta metafizica” – cf. M. Dinutz, p. 10.

În cele trei parti ale cartii, relativ bine echilibrate structural (I-Editoriale – 15 texte, II-Tablete de toata ziua, cap. divizat în De-ale noastre, de-ale lumii – 11 tablete si De-ale politicii – 9 tablete) – asistam la tragi-comedia, cvasi-onirica, a României în care traim. Astazi. si Acum. De fapt, totul, în carte, fierbe de imediatetea trairii – concomitenta, aproape, cu Privirea, Reflectia si Expresia Estetica. Un tur de forta care nu este la îndemâna oricui – mai ales când linia estetica nu este afectata grav, din acest cazan în forfotire, al incandescentei flacarii teatrului românesc – involuntar, dar istorico-vitalist! – de veac XXI!

Autorul marturiseste, în prima tableta, Scurta invitatie…la spectacol!, având valoare de Cuvânt înainte/Precuvântare – N-am crezut, pâna acum sapte-opt ani, ca voi scrie vreodata pamflet, pe care-l consideram resentimentar, nascut din zonele obscure ale sufletului si mintii – dar…cum te poti, altfel, elibera de raul si urâtul acestei lumi, cum te poti exorciza, daca nu prin cuvântul, e adevarat, deturnat de la functiile sale firesti, întemeietoare? Noi, însa, amintindu-ne celebrul distih arghezian: Am luat ocara, si torcând usure/Am pus-o când sa-mbie, când sa-njure– socotim ca pamfletul este doar aversul destructurator de învechita (în rele!) lume, al epopeii demiurgice (ca-n semantica dansului shivaito-dionysiac!) – deci, o specie cosmic-necesara, în economia restructurarii nucleare – complementare Facerii unei Noi Lumi/unui nou Ierusalim postapocaliptic.

…Majoritatea tabletelor sunt texte pe care cititorii fideli ai Jurnalului de Vrancea online, le-au mai citit – deci, pot pretinde (zic ei…) ca le cunosc. Este o iluzie insidioasa si o cursa perfid construit-premeditata, de catre artistul-autor: atunci când fiece tableta intra, în contextul tragi-comediei globale, în constructul global – se nutreste dintr-însa/-însul, amplificându-si, re-structurându-si semantica, devenind parte vie, organica dintr-un spectacol sofoclian-aristofanic. Tabletele lui Mircea Dinutz, nuntite si orientate Nordic cu premeditare, îsi amplifica, reciproc, rezonanta semantica…

…Reverenta dedicatiei face onoare autorului: Mentorului meu spiritual, bunului si înteleptului meu prieten, Constantin Calin. Pe ansamblu, Mircea Dinutz depaseste, cu mult, prin cartea de fata, complexul provincial-vrâncean – deschizându-se, prin ea, spre Valahia etern-ludica: I.L. Caragiale (Paznicul Dharmei Cetatii, Cinicul Privitor/Observator!) este si fantasia extatica/expresia livresca a respectului dinutzian – dar si tinta si miza cartii. Evident, e vorba de acel I.L. Caragiale…rânjitorul amar, cel care simtea enorm si vedea monstruos, cel care nu stia sa râda, cum depun marturie sumedenie dintre amicii sai. Din punctul nostru de vedere, cartea profesorului, criticului Mircea Dinutz, capitol cu capitol, tableta cu tableta (cu unele ajustari estetice si adaptata, mai clar, cerintelor dramatice), poate fi pusa în scena, de un iscusit regizor al Marelui si Bizarului Spectacol al României, nu doar Contemporane – ci…eterne.

…E drept, fiind eminamente profesor, Mircea Dinutz este îngrijorat, în primul rând si pâna la exasperare, de circul/bâlciul grotesc si distructiv din domeniul educatiei. Si, în definitiv, aceasta obsesie profesionala este deplin justificata: daca, într-o societate (oricare ar fi aceasta!) nu exista grija pentru Educatie, atunci, necesarmente, apar/vor aparea, cât de curând, îngrijorarile nu doar pentru viitorul ei, ci pentru însesi sansele ei existentiale, ca neam, ca natiune: La urma urmei, câta educatie se mai face în scoli?? Nu cumva, pentru multi dintre oamenii scolii, comunicarea se reduce la un schimb de informatii, în sensul ca profesorul da, ca sa reprimeasca totul într-un soi de ambalaj considerat, cu un plus de bunavointa, acceptabil?? Pe de o parte, parintii absorbiti cu totul de viata social, în lupta destul de aspra pentru supravietuire, nu mai au destul timp sa se ocupe de educatia copiilor, iar pe de alta parte, profesorii (…) trateaza cu superficialitate problema (atât de delicata) a formarii pentru viata a viitorului matur. Ce poate sa iasa de aici?! Adolescentii au/dobândesc – prematur – o libertate pe care, nu întotdeauna, sunt învatati sa o foloseasca, lasati prada modelelor-antimodele, livrate generous de mass-media, cu toata zestrea eclatantelor vremuri pe care le traim: bani, glorie, putere, daca se poate cu eforturi cât mai mici, sau chiar prin frauda!! (…) Succesul social pare sa-i intereseze, în egala masura, atât pe parinti, cât si pe copii – lucru firesc, dar nu si pe caile prin care se poate ajunge la obiectivul fixat! În ce fel de lume traim? Dar, o întrebare mult mai grava decât pare la prima vedere: în ce fel de lume vor trai copiii nostri??

Raspunsul si-l da singur, atât de atentul Paznic al Cetatii si Dharmei ei: într-o lume care capata, tot mai clar, peceti apocaliptice, prin disparitia dimensiunii morale a duhului ei: a– pe de o parte, sentimentul de rusine e numit cu un cuvânt ( rusine…?!) care se afla în plin proces de arhaizare, sub privirile noastre neputincioase si b– pe de alta, atitudinile uman-sociale, nobil-constructive de Duh – dispar. Spre exemplu, solidaritatea (Solidaritatea e acel sentiment puternic si nobil (…) care ne face sa nu întoarcem capul nepasatori, în fata nefericirii altora, sa fim demni, mai generosi cu semenii nostri (…). Sentimentul de solidaritate (naturala) îi face pe oameni sa se simta mai frumosi, mai puternici, mai încrezatori în puterile lor – pp. 9-13). Se ajunge la sloganul sinucigas: Numai dezbinati vom reusi împreuna! – …sa disparem ca stat, ca natiune, în mod sigur!

…Iata ce zicea, despre adolescenta (ce vârsta minunata, dar amenintând letal societatea, daca aceasta din urma nu o trateaza cu grija si raspunderea cuvenite!), cel mai important si vizionar pedagog iluminist, din veacul al XVIII-lea, Jean-Jacques Rousseau: Dar nicio vârsta nu e la fel cu cea dintâi vârsta în care omul începe cu adevarat sa traiasca (n.n.: adolescenta). Vârsta aceasta nu dureaza niciodata îndeajuns pentru folosinta pe care trebuie sa i-o dam, iar importanta ei pretinde o atentie neîntrerupta; iata de ce starui asupra artei de a o prelungi (…) împiedicati-l pe adolescent sa devina barbat, în momentul în care nu-i mai ramâne nimic altceva de facut decât sa devina.

…Se propun si solutii, din partea profesorului-moralistului îngrijorat si înspaimântat de augurii cei rai: …fixarea unor obiective clare, elaborarea unui program coerent (…) dar – mai important decât orice – schimbarea, în timp, a mentalitatii, încadrarea exiegenta a dascalilor în conditii de competenta reala (…) dar si o salarizare pe masura, renuntarea definitiva la practica paguboasa a numirilor pe criterii politice, revenirea, pe toate treptele de învatamânt, la concursurile de admitere (n.n.: o, Doamne, în sfârsit, un profesor care o spune cu voce tare!). (…) Asta numai daca acceptam, cu adevarat, ca învatamântul este prioritate nationala si nu un salon de nasteri premature, cu malformatiile la vedere (cf. Bacalaureat 2011. Ecouri – niciodata tardive, p. 24).

…Si scriitorul moralist, în sens iluminist (în niciun caz… moralizator!) Mircea Dinutz subliniaza instaurarea, în societatea contemporana (din pricina egoismului, plezirismului imbecil etc.) a simptomului singuratatii tragice: Sa fie, oare, singuratatea singurul mod de a vietui onest, într-o realitate atât de bulversata?” (cf. Vocatia prieteniei, p. 14).

…E normal ca lipsa de educatie a societatii veacului XXI sa duca la grave (si grotesti!) perturbari, în viata sociala si în cultura: În viata sociala, <<averea>> (la vedere) a ajuns sa fie sinonima cu <<valoarea personala>>, niciun alt criteriu nefiind atât de functional. (…) Unul nu citeste ca-l dor ochii, altul uraste cartile si nu se sfieste s-o spuna în gura mare, al treilea nu are timp de asemenea fleacuri – multi, multi altii nu vad folosul de a citi, dar…se feresc, ca de foc, sa faca asemenea marturisiri. (…) Asa au aparut contramodelele, oferite cu o generozitate criminala, generatiei tinere. Si, în acest sens, fireste ca un rol important si degenerativ îl au si mass-media vizuala …degenerata (cea mai…cautata, pentru ca… apari pe sticla, ca vedeta de doi bani jum’ate si de-o derizorie clipa… – în fata a milioane si milioane de gura-casca!) – precum si politica de geambasi ori de madame de bordel, care se face în România (si, de-o vreme, în întreaga lume!): Dar ce sa faci cu toate acestea, adica sa înveti, sa te straduiesti pentru a-ti face o cariera cinstita, când vezi ca un cioban de vocatie poate deveni europarlamentar, ce rost are sa te consacri muzicii, sa exersezi ani de zile, sa participi la concursuri epuizante, când te poti despuia cu usurinta si ajunge – într-un timp scurt – o cântareata sexy (mai degraba, doar sexy), când poti spune câte prostii poftesti, la emisiunile lui Maruta sau a lui Capatos, te poti numi Senzual, Plugaru sau Zavoranu – n-are nicio importanta! Vorba cuiva: <<…este foarte usor sa nu-ti fie frica când ai curaj>>. Dar parca <<tupeu>> ar fi cuvântul mai potrivit… (cf. De la aparenta la esenta si…retur!, p. 17).

…Ei, si într-o astfel de societate fara niciun Dumnezeu, fara repere morale – de maretie, onoare si demnitate – este aproape logic ca Adevarul sa umble cu capul spart! Marturie se afla unicul artist, disident român autentic, Paul Goma! (cf. O întrebare legitima, p. 29). Si cine-l prigoneste? Pai, tocmai aia care n-au avut, daca nu vizionarismul lui Goma, macar bunul-simt…de a tacea : elita! Cu dl N. Manolescu în frunte! A se vedea procesul intentat de acesta lui Liviu Ioan Stoiciu, pentru vina de a fi publicat, în “Viata Româneasca”, un fragment din Paul Goma…Si de ce anume îl acuza N. Manolescu, pe Goma (implicit, deci, si pe publicatorul lui Goma – L.I. Stoiciu!): evident, de anti-semitism! În treacat fie zis: sotia dlui Goma este de origine israelita…

„Cum e posibil sa fie, în continuare, marginalizat, ignorat, înjurat – Paul Goma, la 20 de ani de la revolutie?” – se întreaba, „patetic”, L. I. Stoiciu.

Uite-asa, BINE! „Astfel, numarul evreilor ucisi, victime ale holocaustului românesc (?!!), întrece orice imaginatie, prin transferarea, foarte generoasa, a cifrelor înregistrate de Ungaria horthysta si Rusia bolsevica, în contul României! Prea putini sunt cei care protesteaza public – iar, daca o fac, sunt suspectati de…antisemitism!” – cf. idem, p. 31.

Mda! Si asta, pentru ca, azi, suntem victimele unei cenzuri mondiale/mondialiste dictatoriale, cu nimic inferioara celei bolsevice: political correctness. N-are încotro, de corecta ce-i!

…O lume pe dos. O lume cu centri de Duh falsificati (prin puternice influente de sus, de cât mai de sus!). Mircea Dinutz cauta sa fie corect cu Adrian Paunescu, dar nu prea-i reuseste (în fara de splendidul citat din final de capitol, dintr-un poem al bardului de la Bârca – cf. Posteritatea lui Adrian Paunescu, p. 37) – în schimb, pe centrul fals, Cartarescu (la fel ca si pe alti centri grotesti si tragici, totodata: Liiceanu, Patapievici, Plesu… – cf. Fenomenul Mircea Cartarescu, p. 33) îl identifica bine (cu exceptia, poate, a faptului ca dl Cartarescu ar fi, totusi…erudit…?!) – în lupta sa, jalnic-infernala, cu demonii propriului orgoliu, dar si cu…provincia (dinainte si definitiv învinsa/condamnata la insignifianta, de catre domniile lor, bucurestenii…!): Un scriitor din provincie ajuns la Bucuresti se simte exact cum ma simt eu, când ma aflu la New York, Paris, Berlin, Londra… Dle Cartarescu, cu tot respectul, dar va cam paste (pe ici, pe colo…) paranoia capitalista, vorba lui Nae Catavencu! De aici vine si luarea de pozitie a lui Mircea Dinutz, fata de toate manifestarile (critice sau pseudo-critice), venite din partea unora dintre corifeii bucuresteni (unii, aflati, azi, în zdrente spirituale! – …singurul care si-a pastrat “sarita” se pare ca a ramas tot profesorul si academicianul Eugen Simion – fie si numai prin aristocratia frazei rostite, vis-à-vis de un Adrian Marino, înnebunit de atâta gaunosenie a Duhului si rasturnare a scarii valorilor românesti: Îl iert, a suferit prea mult!): Asadar, în acesti ani din urma, de câte ori ma apropii de un dictionar, de o istorie literara – o fac fara sa ma cutremur de piosenie, încercând sa apreciez cu luciditate scara de valori propusa, fara prejudecati si fara resentimente, dar si fara prea mari iluzii (cf. Ce-i mâna pe ei în lupta?, p. 46).

Si acest pasaj rimeaza semantic si întru sastisire – cu alt pasaj, din tableta lamuritoare De unde ne vin criticii?(p. 42): De peste tot, din Suceava sau de la Târgoviste, din Satu Mare sau Slobozia, Constanta ori Iasi, din Tg. Mures, Bacau sau Timisoara – fiecare contribuind la efortul colectiv dupa puteri si talent, oferind repere viabile si constructii respectabile, chiar daca unii dintre ei nu ajung prea des pe Calea Victoriei …

…În ceea ce-i priveste pe scriitori, ca si pe politicienii contemporani – spectacolul dat de cei fara har, dar cu tupeu (har Domnului…!) – este similar cu cel din schita caragialiana Mosii (1901): Turta dulce – panorame – tricoloruri – braga – baloane – soldati – mahalagioaice – lampioane – limonada – fracuri – decoratiuni – decoratii – donite – menajerii – provinciali – fluiere – cersetori – ciubere – cimpoaie – copii – ministri – pungasi de buzunare – hardaie… : toti impostorii Pamântului fojgaiesc de mama focului, sufocând prim-planul Duhului Românesc – ba sub pretextul ca, cica, scriu arta!”, ba ca fac reviste: Votez, cu toata convingerea, pentru Curca literara!!” ( – cf. Hai sa facem o revista!!!, p. 62), ba ca…România e în stare de urgenta!, la meciul România-Luxemburg…(cf. România în stare de urgenta!, p. 73)…!!!

… Farsorii, tupeistii, arlechinii veseli si zglobii, impostorii si circarii (cf. Stima noastra si mândria! – p. 59); Ei scriu/graveaza mani pe stânci, pietre, tablite, dar, mai ales, consuma cantitati uriase de hârtie, spre pieirea inutila a padurilor românesti. Stima noastra si mândria! – creându-se, dupa prostul model heliadesco-pasoptist, un si mai prost si periculos contramodel (analfabet si letal-gaunos!), de Duh si de Logos (complet degenerate!): Scri-ti baieti numai nu va lasa-ti! (cf. Scrieti, baieti, nu va lasati!, p. 54) – dus înainte (?!) de, sa zicem, un Mihail Galatanu… (n.n.: dar acest lucru este posibil numai cu complicitatea greilor, de tipul N. Manolescu, Alex Stefanescu etc.!).

…Ce-a fost si ce ramâne – gloseaza, nostalgic, Mircea Dinutz, asupra propriilor observatii, meditatii si constatari (…noi ne oprim aici, la zona culturala, adica la finele Partii a II-a – nu pentru ca Mircea Dinutz nu ar avea fler si “nerv” si pentru Circul Politic Românesc, ci pentru ca acest “Circ”, hidos si letal, ne este mult prea aproape-îngretosator, deci nu mai avem nici cerneala în calimara sa-l exorcizam prin Logos, nici saliva/flegma în gura… – pentru o zona în care impostura arogant-agresiva si mitocania înmarmuritoare, cronicizate pâna la genocid/crima de tradare nationala, nu se mai pot vindeca/alunga nici cu vorba dulce si specializat-hermeneutica, nici cu polemica aristocratica…cel mult, cu mitraliera cheguevarica!): Am cam uitat sa polemizam (cu eleganta, cu argument, cu respect pentru celalalt), am cam uitat ce înseamna obiectivitatea, ascunzându-ne (abil) dupa conceptual de subiectivitate creatoare, inerenta oricarui act critic, am cam uitat de reguli, de principia, pomenind doar acele norme etice care ne avantajeaza si ignorându-le, daca nu ne sunt de folos! Vom intra în normalitate doar în conditiile în care ne vom privi unii pe altii cu sincera dorinta de a ne cunoaste, citindu-ne cartile si comunicându-ne, cu onestitate, impresiile, fara râvna de a umili, de a distruge si a ne distruge. Pentru ca, unde e multa vanitate, tot atâta desertaciune…la ce bun sa avem principii si sa ne conducem dupa norme etice? Se poate vietui si asa (ce cultura? ce constiinta?), de trait e mai greu!

…Cunoscând noi mult prea bine mediul socio-spiritual al României de azi, am fi înclinati sa nu trecem, prea blajin, cu vederea, aceasta viziune cvasi-utopica a unui critic, devenit scriitor moralist (cu destule valente estetice, printre rândurile sale, uneori de-a dreptul… neagoebasarabiene!). Un Sfânt Francisc a fost de-ajuns omenirii! De ajuns cu utopiile si cu predicile în pustie! – ar zice altii, mult prea usuratici, iresponsabil de pripiti. Noi stim si cunoastem: 1.– Cel mai blând dintre sfinti (Sfântul Francisc din Assisi) a stiut sa fie când ferm, chiar aspru, când sa se înfatiseze blând si, deci, sa-si intre în firea lui cea de Hristos, data – totdeauna, în functie de scopurile luptei sale neodihnite, întru Hristos-Dumnezeu si întru mustrarea Lumii, care re-intra, hidos, în bezna din Kali-Yuga: de multe ori, a reusit sa fie muscator de pamfletar, chiar cu Sanctitatea Sa Papa Inocentiu al III-lea (pe la 1210)…2. -…chiar Mircea Dinutz este un spirit mereu încordat, în lupta cu sine, cu lumea, cu destinul, în plin secol XXI!

Asa cum Predicile de pe Munte nu sunt menite a crestina omenirea într-un…pocnet de bici, asa si îndemnurile morale ale unui critic si scrib (abras cârtitoriu!) al Faptelor Lumii, bine-cunoscator al Ahrimanizarii Lumii de Azi – nu sunt menite sa îndrepte, instantaneu, liniile de forta deviate/strâmbate, ale Luminii Morale de pe Terra ori, numai din România. Dar Mircea Dinutz a fost, o viata de om, în primul rând, profesor/pedagog, si, deci, stie bine ca orice îndemn spre Bine trebuie repetat, cu rabdare, de atâtea ori si cu o voce din ce în ce mai ridicata, încât sa blocheze, mental, altfel de porniri decât cele spre Bine…

…Mult mai curând decât predicator si chiar moralizator (chiar creator de teatru absurd-ionescian, în cele mai impetuoase dintre tabletele sale: Hai sa facem o revista! (p. 62), Trei întrebari si niciun raspuns (p. 101), Ce bine e în democratie!! (p. 113), Mircea Dinutz ne apare, în unele dintre cele mai îngândurate si încordate pagini ale sale (pseudo-ludice, atractive… – …dar, desi, deseori, problematizant-impresionante – nu ramân, totdeauna si constant, la cea mai înalta valoare estetica – aceea din, spre pilda, cosmic-liricul Instantaneu, autentic poem incantatoriu, epifanie si colinda metafizica, totdeodata: …<<E un sticlete>>, spuse, fara sa ezite, tovarasul sau. <<A fost>>, raspunse primul, îngropând pasarea, din nou, sub zapada, ceva mai departe de locul batut de toata lumea atât de grabita, încât nu stiuse sa vada, sa auda, sa simta fiorul dumnezeirii, care se aflase aproape, uimitor de aproape de ei… – doar cântecul ramasese între crengile copacului, pentru ca numai cei alesi, doar ei, sa-l asculte si sa se lase vrajiti!) – pagini nascute în iarna vrajbei noastre (cum zicea bardul Will…) – ca fiind un senator de drept al logos-ului valah contemporan (în linia George Pruteanu) – Logos contorsionat de toate vijeliile demonice (ale veacului si mileniului acestuia apocaliptic), care ne strâmba Duhurile, date noua spre Sfânta si Luminata Pastrare întru Dreptate, de catre El…

…REPETITIO [est] mater studiorum…dar poate si: …mater luciorum et revelationibus!

 

Nota:-Mircea Dinutz, D’ale democratiei – Editoriale. Tablete de toata ziua, Editura Nico, Tg. Mures, 2012.

 

E vremea să iau decizii!

On By nelursIn Biblia, Credinta, Familia, Incurajare, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

 George Danciu

„Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.””

                                                                    LUCA, 15.17-21

 .

TIMPUL – RISIPA UNEI MARI BOGĂȚII

Din vremuri străvechi omului îi place să știe ce se mai întâmplă în lume.

„Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu Pavel. Şi unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alţii, când l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: „Pare că vesteşte nişte dumnezei străini.” Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag şi au zis: „Putem să ştim care este această învăţătură nouă pe care o vesteşti tu? Continue reading “E vremea să iau decizii!” →

NINGE

On By nelursIn poetryLeave a comment

 

 

 

 

 

 

 

 .

.

.

    Vavila POPOVICI


NINGE

Ninge peste copaci,
peste pamânt
ninge.
Ninge peste orasul alb,
peste o parte a planetei,
ninge.
Ninge-n cimitire
si mortii-si pierd identitatea,
ninge.
Ninge ca un cosmar
peste gânduri triste,
ninge.
Ninge si gerul  
îngheata sperante si vise,
ninge.

 

(Vavila Popovici –  Raleigh, NC-USA)

 

 

Căutați pe Domnul!

On By nelursIn Biblia, Credinta, Eveniment, Incurajare, Inviere, Mantuire, Natura Umana, TineriLeave a comment

George Danciu

„Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.

Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.”

                                                                                                      ISAIA, 55.6-7

 .

DE CE SĂ-L CĂUTĂM PE DOMNUL

România e vizitată de străini din mai toate țările lumii. Românii caută, la rândul lor, să plece din țară în lumea largă, unde caută locuri în care să-și găsească împlinirea și fericirea. Continue reading “Căutați pe Domnul!” →

MIRCEA GEOANA ÎN VIZITA ÎN SUA – COMUNICAT DE PRESA

On By nelursIn Media, News, Romania, USALeave a comment

Simona BOTEZAN

 

„Trebuie sa aducem dimensiunea economica, cea comerciala si cea de investitii, dintre România si SUA la acelasi nivel la care se afla colaborarea militara…”

                                                  Mircea Geoana

.

Aflat într-o vizita de lucru în Statele Unite ale Americii, senatorul Mircea Geoana a participat, pentru a zecea oara, la National Prayer Breakfast, eveniment anual organizat în ultimii 60 de ani la Washington de catre membri ai Congresului Statelor Unite, la care participa politicieni si reprezentanti ai corpului diplomatic din peste 100 de tari. La evenimentul din acest an au participat presedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, Vice-presedintele Joe Biden, Secretarul de Stat Hillary Clinton, precum si zeci de senatori si congressmeni americani.

Cu ocazia prezentei sale la Washington, Mircea Geoana a avut, pe 1 si 2 februarie, numeroase întâlniri cu membrii ai Congresului SUA si ai administratiei americane. Astfel, Mircea Geoana a avut întrevederi cu senatorul Democrat Mary Landrieu, presedintele Comisiei pentru IMM-uri si antreprenoriat din Senatul Statelor Unite, senatorul Republican Charles Grassley – Ranking Member in Comisia pentru Justitie, senatorul Republican Jeff Sessions – Ranking Member în cadrul Comisiei pentru Buget, congressmanul Republican Robert Aderholt, membru în Comisia pentru Securitate si Cooperare în Europa (Helsinki Commission) din partea Camerei Reprezentantilor, congressmanul Republican Jeff Miller – presedintele Comisiei pentru Veterani din Camera Reprezentantilor si membru al grupului de prietenie cu România din Congresul SUA, congressmanul Democrat Gregory W. Meeks – Ranking Member în Subcomitetul pentru Europa al Comisiei pentru Relatii Externe al Camerei Reprezentantilor, care va conduce o delegatie la Bucuresti în saptamânile viitoare, Miriam Sapiro – Adjunctul Reprezentantului pentru Comert al Statelor Unite ale Americii si Phil Verveer, – Coordonator IT&C din cadrul Departamentului de Stat al SUA.

În cadrul acestor discutii, senatorul Mircea Geoana a subliniat importanta dezvoltarii parteneriatului si cooperarii bilaterale dintre România si Statele Unite si pe alte dimensiuni decât cele militare si strategice. Astfel, Mircea Geoana a sustinut nevoia de a aduce dimenisunea economica, comerciala, de investitii, cooperarea tehnologica, precum si transferul de tehnologie la acelasi nivel si intensitate ca si cooperarea militara. De altfel, Mircea Geoana a sustinut, cu ocazia fiecarei vizite avute în Statele Unite în ultimii doi ani, necesitatea dezvoltarii Parteneriatului Strategic dintre România si SUA si pe alte paliere decât cele traditional-militare, astfel încât România sa se poata dezvolta si sa poata profita pe deplin de relatia privilegiata pe care o are cu America.

În cadrul întrevederilor cu oficialii americani, Mircea Geoana a militat, asa cum a facut si cu ocazia vizitei anterioare în SUA, pentru includerea României în procesul de implementare a conceptului 3D – „Diplomacy, Development, Defense”, pentru tarile Africii de Nord si Orientului Mijlociu Extins. Totodata, senatorul român si-a exprimat din nou sustinerea pentru realizarea, si în România, a unui studiul similar Quadrennial Diplomacy and Development Review (QDDR), ce este elaborat la fiecare patru ani si al carui obiectiv este planificarea si integrarea eforturilor diplomatice si de dezvoltare si corelarea misiunilor Departamentului de Stat cu resursele disponibile. Mai mult, Geoana a reluat ideea organizarii, la Bucuresti, cu sprijinul NATO si al Departamentul de Stat al SUA, a unei conferinte pe teme de securitate, înaintea Summitului NATO de la Chicago din 2012.

Totodata, Mircea Geoana s-a întâlnit si cu conducerea Centrului International Woodrow Wilson, Joseph Gildenhorn – Presedintele Board-ului si Jane Harman – CEO al institutului, fosta membra a Congresului american. Cu acest prilej, a fost stabilita o relatie de colaborare între Centrul International Woodrow Wilson si Comitetul National pentru Dezvoltare, urmând ca în urmatoarele luni sa fie organizate conferinte comune la Bucuresti si la Washington.

În acelasi timp, Mircea Geoana a propus ca o delegatie economica americana sa viziteze România, sub coordonarea Reprezentantului pentru Comert al Statelor Unite si a Departamentului pentru Comert, pentru a identifica noi oportutnitati de afaceri si de investitii în tara noastra. De asemenea, senatorul român a încurajat colaborarea dintre Business Roundtable – asociatie ce reuneste liderii principalelor companii americane, care genereaza venituri de peste 6 miliarde de dolari si peste 14 milioane de locuri de munca, si partenerii din România.

În plus, senatorul Mircea Geoana a sustinut, prin eforturi de lobby parlamentar, eliminarea vizelor pentru români, cu atât mai mult cu cât chiar în perioada în care acesta se afla în America, în Congresul Statelor Unite a fost introdus un proiect de lege care schimba criteriile de eligibilitate pentru Programul Visa Waiver. Consecvent pozitiei exprimate anterior, Mircea Geoana sustine necesitatea intensificarii lobby-ului parlamentar al Legislativului de la Bucuresti pe lânga Congresul SUA pentru eliminarea obligativitatii vizelor pentru cetatenii români.

Pe de alta parte, Mircea Geoana a avut cu interlocutorii sai un schimb aprofundat de opinii asupra situatiei politice, economice si a perspectivelor electorale din România. De asemenea, au fost discutate si recentele evolutii politice si de securitate din Iran, dar si evolutiile economice din Grecia si cele din Uniunea Europeana.

Printre membrii Congresului SUA prezenti la National Prayer Breakfast se numara si senatorii Daniel K. Araka – Membru al Partidului Democrat , Chris Coons – Membru al Partidului Democrat, Michael Enzi – Membru al Partidului Republican, Kay Hutchinson – Membru al Partidului Republican, James Inhofe – Membru al Partidului Republican, Johnny Isakson – Membru al Partidului Republican, Amy Klobuchar – Membru al Partidului Democrat, Bill Nelson – Membru al Partidului Democrat, Charles Schumer – Membru al Partidului Democrat, Roger Wicker – Membru al Partidului Republican, precum si membrii Camerei Reprezentantilor: W. Todd Akin – Membru al Partidului Republican, Dan Boren – Membru al Partidului Democrat, Emanuel Cleaver II – Membru al Partidului Democrat, Virginia Foxx – Membru al Partidului Republican, Phil Gingrey – Membru al Partidului Republican, Al Green – Membru al Partidului Democrat, Gregg Harper – Membru al Partidului Republican, Mike McIntyre – Membru al Partidului Democrat, Heath Shuler – . Membru al Partidului Democrat.

Mircea Geoana urmeaza sa se afle la New York în perioada imediat urmatoare, unde Camera de Comert Româno-Americana va organiza o masa rotunda cu ocazia prezentei sale.

Simona BOTEZAN

Washington D.C.

Februarie 2012

 

Cine spun oamenii ca sunt eu!

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

.

„Un nume bun este mai de dorit decât o bogatie mare, si a fi iubit pretuieste mai mult decât argintul si aurul.”

                                                       PROVERBE, 22.1

.

„Isus a venit în partile Cezareii lui Filip si a întrebat pe ucenicii Sai: „Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul omului?”

Simon Petru, drept raspuns, I-a zis: „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!”

                                                                                                                                 Evanghelia dupa Matei, 16.

.

 .

PAREREA MEA SI A ALTORA, DESPRE MINE!

.

Eugène Ionesco, dramaturgul francezo-român, care a excelat în teatrul absurdului, se pare ca a zis si acest gând: Trasatura esentiala a geniului raului, e aceea ca aceasta se va afla cu foarte mare întârziere!

Dar nu numai geniul raului se va afla mult prea târziu, ci si cunoasterea personala sau a celor pe care-i punem în balanta în diferite ocazii în calatoria vietii. Fratii lui Iosif, care voiau sa-l omoare, însa în cele din urma fusese vândut de fratii sai ca sclav unei caravane care mergea în Egipt, si dupa ce a trecut prin mari peripetii, în închisoare si suferinte, ajunge al doilea om în Egipt, pe vremea unei mari foamete, vizitat de fratii lui care nu l-au recunoscut, ei marturisesc despre sine: suntem oameni de treaba…!

Un tânar pianist în formarea sa artistica, a dat un spectacol la care a venit multa lume. La încheiere aplauzele nu mai conteneau sa se opreasca, însa tânarul ramasese resemnat si apasat, nemanifestând aceeasi exaltare ca si numerosul public. Cineva l-a întrebat:

– De ce nu te bucuri de acesta reusita, alaturi de noi, entuziastii?, iar tânarul pianist, cu capul întristat, a zis:

– Da, ati aplaudat, chiar ridicati în picioare, însa vedeti, acolo, în rândul întâi e cineva care sta jos. El e profesorul meu. Parerea sa e foarte importanta pentru mine, aceea conteaza cel mai mult. Ori el nu a fost miscat de prestatia mea!

***

Sa privim în Evanghelia lui Luca unde gasim o pilda care ne va lamuri pe deplin:

Vindecarea robului unui sutas – LUCA, 7

“Un sutas avea un rob la care tinea foarte mult si care era bolnav pe moarte. Fiindca auzise vorbindu-se despre Isus, sutasul a trimis la El pe niste batrâni ai iudeilor, ca sa-L roage sa vina sa vindece pe robul lui.  Acestia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul si au zis: „Face sa-i faci acest bine;  caci iubeste neamul nostru si el ne-a zidit sinagoga.”  Isus a plecat cu ei; dar nu era departe de casa, când sutasul a trimis la El pe niste prieteni sa-I spuna: „Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru ca nu sunt vrednic sa intri sub acoperamântul meu.  De aceea nici nu m-am socotit vrednic sa vin eu însumi la Tine. Ci zi o vorba, si robul meu va fi tamaduit.  Caci si eu, care sunt sub stapânirea altuia, am sub mine ostasi. Si zic unuia: „Du-te!”, si se duce; altuia: „Vino!”, si vine; si robului meu: „Fa cutare lucru!”, si-l face.”  Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutas, S-a întors spre norodul care mergea dupa El si a zis: „Va spun ca nici chiar în Israel n-am gasit o credinta atât de mare.”  Când s-au întors acasa, trimisii au gasit sanatos pe robul care fusese bolnav.”

Sa vedem care sunt cele trei pareri despre Sutas:

  • parerea sa, a sutasului, despre sine;

  • parerea oamenilor;

  • parerea Domnului Isus.

Parerea Sutasului despre sine:

Daca ne-am pune în locul sutasului, am raspunde cumva asa: sunt roman, din Roma. Un sutas, o persoana importanta, am sub mine, sub comanda 100 de soldati. Sunt un conducator, cu functie responsabila. Am absolvit Academia de la Roma. Noi, romanii, suntem poporul ales, noi stapânim peste alte popoare, noi suntem deasupra, întelegeti…

Însa sutasul, despre sine avea o alta marturie – înaintea lui Dumnezeu care vede ce e în inima omului, care cunoaste totul -, sutasul a zis:

– „Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru ca nu sunt vrednic sa intri sub acoperamântul meu….”

Sutasul auzise de Isus, ca este un mare învatator, ca El poate si vindeca pe cei bolnavi. Auzise ca se vorbea ca El e Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii! Sutasul era într-adevar vrednic de functia sa, el avea un cântar drept în inima sa si a cântarit bine starea sa vis a vis de Maretia lui Dumnezeu. El s-a vazut un nimic, un pacatos, nu s-a considerat vrednic ca Domnul Isus sa se deranjeze atât si sa vina în casa lui. I-a cerut doar: „De aceea nici nu m-am socotit vrednic sa vin eu însumi la Tine. Ci zi o vorba, si robul meu va fi tamaduit. Caci si eu, care sunt sub stapânirea altuia, am sub mine ostasi. Si zic unuia: „Du-te!”, si se duce; altuia: „Vino!”, si vine; si robului meu: „Fa cutare lucru!”, si-l face.”

Parerea oamenilor despre Sutas:

O parere autentica nu o pot da decât aceea care te cunosc. Pe sutas îl cunosteau cei din comunitatea în care se misca el.

Fiindca auzise vorbindu-se despre Isus, sutasul a trimis la El pe niste batrâni ai iudeilor, ca sa-L roage sa vina sa vindece pe robul lui. Acestia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul si au zis: „Face sa-i faci acest bine; caci iubeste neamul nostru si el ne-a zidit sinagoga.”

Sutasul avea relatii bune cu niste batrâni ai iudeilor. Ei i-au zis lui Isus: „Face sa-i faci acest bine; caci iubeste neamul nostru si el ne-a zidit sinagoga.” Sutasul era vorbit de bine. Sutasul era un om iubitor si plin de mila. (asemeni sutasului Corneliu, din Faptele apostolilor, 10). Batrânii si-au dat cu parerea catre Domnul: „Face sa-i faci acest bine;”Ei l-au sustinut în problema lui. Au marturisit bine despre sutas. Sutasul era un om darnic, a zidit sinagoga!

Parerea Domnului despre Sutas:

Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutas, S-a întors spre norodul care mergea dupa El si a zis: „Va spun ca nici chiar în Israel n-am gasit o credinta atât de mare.”

Si Domnul Isus i-a îndeplinit rugamintea, vazând viata sutasului si credinta sa: Când s-au întors acasa, trimisii au gasit sanatos pe robul care fusese bolnav.”

***

Marturia, în paralel, a  apostolilor despre sine si aceea a Domnului Isus despre ei:

Parerea despre sine a apostolului 

Parerea Domnului Isus despre apostol

Pavel: Caci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic sa port numele de apostol, fiindca am prigonit Biserica lui Dumnezeu. (1 Corinteni, 15.9)

Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toti sfintii, mi-a fost dat harul acesta sa vestesc Neamurilor bogatiile nepatrunse ale lui Hristos. (Efes., 3.8)

O, adevarat si cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca sa mântuiasca pe cei pacatosi”, dintre care cel dintâi sunt eu. (1 Timotei, 1.15)

”Doamne”, a raspuns Anania, „am auzit de la multi despre toate relele pe care le-a facut omul acesta sfintilor Tai în Ierusalim; ba si aici are puteri din partea preotilor celor mai de seama, ca sa lege pe toti care cheama Numele Tau.” (Fapte, 9.13-14)

Dar Domnul i-a zis: „Du-te, caci el este un vas pe care l-am ales, ca sa duca Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împaratilor si înaintea fiilor lui Israel;si îi voi arata tot ce trebuie sa sufere pentru Numele Meu.” (Fapte, 9.15-16)

Petru: Când a vazut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus si I-a zis: „Doamne, pleaca de la mine, caci sunt un om pacatos.” (Luca, 5.8)

Simon Petru, drept raspuns, I-a zis: „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” (Matei, 16.16)

Si l-a adus la Isus. Isus l-a privit si i-a zis: „Tu esti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa” (care talmacit înseamna Petru). Ioan, 1.42

Si Eu îti spun: tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui. (Matei, 16.18)

***

Sa raspundem la 4 întrebari care ne vor edifica:

Isus a zis: Ci, când esti poftit (la o cina), du-te si asaza-te în locul cel mai de pe urma; pentru ca atunci când va veni cel ce te-a poftit sa-ti zica: „Prietene, muta-te mai sus.” Lucrul acesta îti va face cinste înaintea tuturor celor ce vor fi la masa împreuna cu tine.

Caci oricine se înalta va fi smerit; si cine se smereste va fi înaltat.” (Luca, 14.10-11)

a) Pot eu sa aleg locul cel mai de jos cu toata inima?

– Isus Cristos l-a ales, S-a coborât pe pamânt si s-a facut rob si ascultator pâna la moarte, si înca moarte de cruce;

b) Pot eu sa rabd ca altii sa stea mult mai jos?

– Domnul Isus, nu a rabdat sa ne vada cazuti jos, în pacat si deznadejde; El a venit sa ne ridice, sa ne înalte; celor smeriti, de jos, El le da har, îi ridica;

c) Pot eu sa ma las ca altii sa ma aseze jos?

– firii noastre nu-i place deloc sa fim asezati cât mai jos, în locurile din spatele societatii; trebuie sa învatam lectia smereniei; pentru ca apoi sa fim înaltati, ridicati de El, ca fii ai lui Dumnezeu;

Zacheu era asezat de societate foarte jos, dar Domnul Isus a intrat la el în casa si a zis ca si el, Zacheu, e fiul lui Avraam, ca si în casa lui a intrat mântuirea si l-a facut fiu de Dumnezeu. Numai El te poate înfia, prin har si credinta. Glorie lui!

d) Pot sa ma asez eu acolo jos, în gândurile mele tainice?

  • un copil a primit vorba de la tata sa stea jos; dar n-a ascultat, atunci tatal a ridicat tonul si s-a asezat; dar a spus fratelui, ca s-a asezat pe scaun, dar în gândul lui, era tot în picioare, neascultator.

Cine spun eu ca sunt?

Cine spun oamenii ca sunt eu?

Cine spune Dumnezeu ca sunt eu?

Dumnezeu vede în mine si în dta ceea ce esti în viitor. În Zacheu a vazut un fiu al lui. În Pavel, asupritorul, de odinioara, a vazut nu doar un fiu al lui Avraam si al Lui, ci si un apostol credincios si ascultator…!

Trimte-i Domnului, gândul tau, ca ai nevoie de Isus în necazurile si bucuriile tale, sa spuna doar o vorba si viata-ti va fi schimbata!

Domnul e aproape de fiecare, la distanta unei rugaciuni sincere!

Ai mila de mine, pacatosul! Amin.

GLORIE DOMNULUI!

(Text inspirat de Cuvântul pastorului Nelu Moldovan – Biserica Penticostala SPERANTA Oradea)

LUCRÂND LA REACTIVAREA FONDULUI SUFLETESC UMAN

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

Stefan Doru DANCUS

.

 BEN TODICA – IN DOUA LUMI


 

Înainte de a vorbi despre scriitorul Ben Todica, cel mai nimerit ar fi sa vorbim despre omul de cultura Ben Todica, o personalitate proeminenta a culturii române din Melbourne, Australia. Asta pentru a sublinia puterea de munca a celui ce a realizat cutremuratorul film documentar „Drumul nostru”, care activeaza la Televiziunea Comunitara Româna din Melbourne – canalul 31 si care realizeaza o emisiune radio în limba româna, adresata publicului român din Australia. Fireste, întâlnirile cu oameni marcanti ai Diasporei (si nu numai), cu scriitori, artisti, medici, pastori, actori si regizori, politologi si politicieni, ziaristi sau simpli cetateni si-au pus o amprenta benefica pe cultura autorului; aici putem observa cum pasiunea initiala pentru cinematografie se continua într-un mod fericit cu fascinatia scrisului si atinge punctul suprem cu aparitia celor doua volume – volumul „Între doua lumi” (Ed. „Atticea”, Timisoara) si volumul „În doua lumi” (Ed. „Singur”, Târgoviste) volume lansate si în România.

Cunoscut în toata lumea datorita articolelor aparute în presa ori pe multe site-uri de cultura ale Internetului, Ben Todica dovedeste o tenacitate si o gândire exemplare în raport cu noua conduita a omului modern, mereu consumat de ideea ca nu are timp sa le faca pe toate. Ceea ce-si propune si în acest volum care contine, pe lânga interviuri cu oameni din diverse domenii de activitate si un capitol destinat ecourilor la prima carte („Între doua lumi”) este crearea unui tablou socio-uman contemporan. Astfel, fiecare din cei intervievati are posibilitatea de a vorbi deschis despre propriile succese si despre modul cum vad societatea de azi; aceste „filtrari” ale ideilor exprimate fara rezerve creeaza, cum spuneam, un tablou mult mai complex decât multe carti de sociologie aparute în ultimul timp: una este sa afli parerea unui singur autor (indiferent cât de obiectiv s-ar pretinde) si cu totul alta sa ai multiple oferte ideatice.

Dincolo de pasiunea pentru arta, Ben Todica este si un patriot adevarat (oricât de demonetizat poate parea cuvântul!) pentru care nu exista ezitare în finalizarea practica a proiectelor propuse. Aproape întreaga sa activitate (si viata) este dedicata spatiului românesc, ramas astazi atât de sarac în valori morale. De multe ori, intervenind în marturisirile interlocutorilor, adauga un plus de culoare spontana ce provoaca destainuiri spontane si în asta rezida si frumusetea acestor interviuri-convorbiri care pot fi citite de oricine si care n-au tenta voit academica ce îndeparteaza potentialul public, în loc sa-l apropie de cuvântul scris.

Volumul de fata, prin continutul sau de exceptie, ne spune de ce, cu cât ne apropiem de sfârsit, avem o viziune tot mai globala asupra lucrurilor. Încercând sa ne structuram cumva emotiile, visurile, sentimentele, evolutia – am crezut ca principiul stratificarii va face ordine. Dar cum sa te pregatesti pentru echilibru, îndoindu-te de existenta lui Dumnezeu sau crezând orbeste în El? O întrebare esentiala care a diversificat opiniile si a lovit sistematic în presupusa facere de ordine. Acestui tip de întrebari si framântari încearca Ben Todica sa le raspunda aducând în fata cititorului oameni pregatiti pentru asta.

Se spune ca orice revolutie trebuie sa schimbe, sa imprime blocului social în care apare, realitatile altor visuri. La noi (românii, n.a.) revolutia (din 1989, n.a.), în spiritul docilitatii noastre ca popor (asteptam sa se umple paharul) s-a transformat rapid în ceea ce analistii politici au numit o vreme „restauratie” iar apoi „haos economic”. În cursa spre „europenism”, spre „occidentalism”, ne-am pierdut intelectualii, adevaratii studenti, oamenii de cultura. Crosul supravietuirii n-a fost însa abandonat de buticari, agramati, semidocti. Axele acestui început de mileniu sunt bisnita, coruptia, minciuna ce-au reusit sa impuna ritmul unui nou regulament la scara planetara. S-ar putea ca Ben Todica, lucrând la reactivarea fondului sufletesc uman, sa fie printre ultimele redute de aparare ale constiintei poporului nostru.

Îl felicit si invit pe toata lumea la acest „festin” al inteligentei si culturii numit „În doua lumi”, a doua carte a unui mare român care de acolo, din celalalt capat al lumii, ne spune ca n-a uitat de unde a plecat.

 

Stefan Doru DANCUS

Director revista „Singur”

http://www.revistasingur.ro

februarie 2012

Părerea mea și a altora, despre mine!

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Eveniment, Familia, Mantuire, Miracole, Natura UmanaLeave a comment

 George Danciu

„Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul.”

PROVERBE, 22.1

„Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!”

                                                                      Evanghelia dupa Matei, 16.

 .

Cine spun oamenii că sunt Eu?

Eugène Ionesco, dramaturgul francezo-român, care a excelat în teatrul absurdului, se pare că a zis și acest gând: Trăsătura esențială a geniului răului, e aceea că aceasta se va afla cu foarte mare întârziere! Continue reading “Părerea mea și a altora, despre mine!” →

MOARTEA VINE PRINTRE NAMETI!

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Magdalena ALBU

  .

„Ce înseamna adevarul?

Omul – iata singurul adevar!”

                                   Maxim GORKI

 

.

Ati citit piesa de teatru „Azilul de noapte” a scriitorului rus Maxim Gorki? Daca da, e bine, daca nu, parcurgeti-i, va rog, rândurile! Este deosebit de necesara spiritului omenesc în aceste vremuri cumplite, când moartea si saracia domina fiecare metru patrat de caldarâm al unei Românii înghitite de nameti si de ger cumplit. „Toti oamenii mor? De ce? Ei si, n-au decât sa moara cu totii!”, rosteste, la finalul uneia dintre scrierile gorkiene, personajul principal al acesteia – Bulîciov. Trebuie spus faptul ca Aleksei Maksimovici Peskov, care si-a publicat toate textele sale sub pseudonimul atât de cunoscut lumii de Maxim Gorki, a asezat la temelia dramaturgiei universale a tuturor timpurilor, alaturi de nu mai putin celebra „Vassa Jeleznova”, „Micii burghezi”, „Dusmanii” ori „Egor Bulîciov si altii”, una dintre capodoperele extrem de mult jucate pe scenele lumii – „Azilul de noapte” – tocmai pentru problematica profunda pe care aceasta o scoate la iveala prin intermediul replicilor date de personaje sale aflate la granita dintre vietuire si supravietuire, dintre viata si ceea ce poate oferi ea ca perspectiva fiintei umane sarace sau saracite din varii motive existentiale – moartea sub toate formele ei firesti ori ba.

Aidoma tabloului gorkian din azilul de noapte al lui Costîliov, unul total anti-romantic, ce alunga din centrul sau exact Omul – acel individ dovedit neputincios în lupta lui cu tarele unei societati dominate de haos si de deziluzii dureroase cu privire la orice, chiar si la un simplu tratament de dezalcoolizare -, imaginea unei bune parti a tarii românesti scufundate în zapada, saracie si deznadejde ni se aseaza în aceste zile în fata ochilor precum un luciu imens de apa care acopera Viata. De colo pâna colo, infernul alb îsi întinde cu repeziciune trupul înghetat, chemând dupa el, ca o cucuvea cu privirea fixa si cu tipatul ascutit, cobind nemilos a rau, moartea. „O-mul! Trebuie sa ai respect fata de om! Nu trebuie sa-l compatimesti … sa-l înjosesti cu mila ta … trebuie sa-l respecti!”, spune cu profunzime si inteligenta Satin, actorul sinucigas din „Azil”. Un principiu pe care, din nefricire, nu l-a respectat nimeni nici ieri si nu îl respecta absolut nimeni nici azi.

Anul 2012, dincolo de izurile sale mai mult sau mai putin apocaliptico-electorale, a fost declarat de catre Patriarhia româna drept „Anul Sfântului maslu si al îngrijirii bolnavilor”. Ma tem ca este doar o simpla formulare de tip PR-istic si-atât. Pentru ca, de când gerul si viscolul au lovit România, oameni mor pe capete în aceasta tara si nu doare pe nimeni acest fapt dramatic. Doar sunt niste simple cifre statistice prinse într-un recensamânt oarecare, nu-i asa ?!… Izolati printre nameti, cu ambulante care nu mai cum sa ajunga din cauze meteorologice evidente, unii dintre ei nu mai au parte nici macar de o lumânare în ceasul ultim. Altii mor din picioare secerati de ger si astupati de viforul zapezii sau, pur si simplu, înghetati de frig în propriile case insuficient spre deloc încalzite.

Am încercat în aceste ultime zile negre din decorul cvasialb un sentiment al deznadejdii pure si al micimii fiintei umane în fata stihiilor naturii, dar si în fata naturii umane analizata în întregul ei. Priveam cum Omului în sine putin îi pasa în ziua de azi de Celalalt semen al sau. Si nu am scris Celalalt cu majuscula din greseala, ci din respect. Antropologic vorbind, asa este corect. Numai ca omeneste vorbind, nu mai stiu exact ce mai este corect, din pacate, fiindca Omul a uitat, mai nou, de Om, de el însusi si de Celalalt ca oglinda a sa – cultivându-si sau cultivându-i-se, mai bine zis, acum, din nefericire, extrem de puternic acest sentiment distructiv al uitarii, asa cum nu a experimentat-o, cred, niciodata în lunga sa istorie legata de planeta Pamânt -, însingurându-se pe zi ce trece în propria-i vizuina a mortii sinistre.

„Minciuna este religia robilor si a stapînilor … Adevarul e credinta omului liber!”, ne transmite ca mesaj Maxim Gorki prin acelasi complex personaj al sau, Satin. Stau si eu si ma întreb, în conditiile foarte grele de trai ale zilei de azi, când oamenii mor de frig în ger si în nameti ori sunt gazduiti, care dintre ei apuca acest lucru, evident, într-un azil de noapte românesc de aceasta data, daca oamenii au reflectat vreodata asupra propriei lor vieti si conditii individuale din perspectiva discursului fiecarui personaj al cunoscutei piese de teatru gorkian?!… Poate ca da, poate ca nu. Cert este ca, având filozofia pe buze în momentul mortii sau nu, principiul ca Omul e „singurul adevar” a disparut, se vede, de mult. Caci, tot asa precum îi este tratata viata pacientului-marfa în spitalul-algocalmin, tot la fel de „nepretuita” devine, iata, aceeasi viata pentru semenii sai în conditii naturale extreme. În era fibrei optice si a nevroticelor strategii de comunicare date la-ntors, pare-se ca lumânarea în clipa sfârsitului a devenit ceva mult prea demodat si totalmente incomod sub semnul luciferic dominator de azi – crucifixul rasturnat, batu-i-ar Dumnezeu pe toti sa-i bata si sa-i lumineze, în acelasi timp!…

 

FERICIREA – atitudinea fata de Dumnezeu

On By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

George Danciu

(Text inspirat de predica pastorului Daniel Chereji din Baia Mare)

„Ferice de cel cu faradelegea iertata si de cel cu pacatul acoperit! Ferice de omul caruia nu-i tine în seama Domnul nelegiuirea si în duhul caruia nu este viclenie!” PSALM 32

„Ferice de cei ce plâng, caci ei vor fi mângâiati!”

                                         Evanghelia lui Matei, 5.4

.

CAPACITATEA DE A DISCERNE

.

Comerciantii si ofertantii de servicii  se fac cunoscuti prin reclame, dar reclamele nu refleacta  întotdeauna  calitatea produselor si serviciilor prezentate. Proba timpului si experimentarea practica va demonstra, fara nici o îndoiala, realitatea situatiei.

Societatea a functionat dupa o regula simpla: Cererea si Oferta. Dar, din dorinta de câstig, profitorii, au inversat aceasta regula fireasca. Reclamele ne întâmpina si ne agaseaza cu oferte la care nici nu ne-am fi gândit si nici n-am fi visat vreodata, pentru lucruri de care nu doar ca nu avem nevoie, dar care, în final se vor dovedi ca ne-au fost nefavorabile.

Televiziunile, prin emisiunile comerciale de tot felul, nu doar acelea gen «show», vin ca adevarate spectacole, chiar si atunci când prezinta stiri, emisiuni sociale sau de politica,  toti urmaresc propriul câstig, un rating cât mai bun.

Legendarul Solomon, probabil cel mai întelept om care atrait vreodata, în Cartea Proverbelor ne spune ca în lume sunt doua feluri de voci care striga oamenilor: Prostia si Întelepciunea! Iar omul are câteva posibilitati ca raspuns si manifestare: sa auzim vocea Prostiei (Prov., 9.13-18) si s-o luam de buna si s-o îmbratisam. Fie sa auzim,  vocea Întelepciunii care striga (Prov., 1.20-33; 2.1-9.12), s-o credem si s-o urmam, fie sa le urmam când pe una, când pe alta…

Solomon arata exact cum se întâmpla. Si una, si alta, vin cu aceleasi cuvinte:

Întelepciunea (…) striga…:

„Cine este prost, sa vina încoace!” Celor lipsiti de pricepere le zice:„Veniti de mâncati din pâinea mea si beti din vinul pe care l-am amestecat! Lasati prostia si veti trai, si umblati pe calea priceperii!” (Prov., 9.4-6)

Prostia si nebunia, Solomon o personifica cu o femeie galagioasa, proasta, care nu stie nimic, care, însa, striga:

„Cine este prost, sa vina aici!” Iar celui fara minte îi zice: „Apele furate sunt dulci, si pâinea luata pe ascuns este placuta!” El nu stie ca acolo sunt mortii si ca oaspetii ei sunt în vaile Locuintei mortilor. (Prov., 9.16-18)

Ambele voci, striga la fel: „Cine este prost, sa vina încoace!”

Solomon mai subliniaza ca cei chemati, din ambele categorii, au aceeasi trasatura comuna: le lipseste întelepciunea si priceperea. Aici intervine, din partea celui ce aude, atitudinea sa la auzul vocii, sinceritatea lui, ce cauta si ce-si doreste el?  Care e scopul vietii?

Adesea, omul e plin de sine, mândru, el crede ca el le stie pe toate, si, în final, va alege glasul prostiei… drumul cu Satana, care e tatal minciunii.

***

CONSTIINTA – busola si ajutor

Dumnezeu e Cel care vede în inima noastra. Înaintea Lui totul e gol si descoperit. Nu ajunge gândul sa se înfiripe bine si El ne stie vrerea. Nu putem ascunde nimic de El! La El trebuie sa venim ca niste copiii la Tatal lor. Un copil, la Tatal, vine în rugaciune, cu umilinta si credinta ca va fi intele pe deplin si ajutat.

David, împaratul lui Israel, avusese si el pacatele lui. Dar el îl iubea pe Domnul, avea o atitudine buna, însa cazuse în pacatul curviei cu Batseba, pe când barbatul ei era plecat la razboi. David a cautat sa-si acopere urmele, sa ascunda nelegiuirea comisa. Prin viclenie si intrigi, sotul Batsebei moare, iar el o ia de sotie. Dupa mai bine de un an totul parea ca e de domeniul trecutului, ca se asternuse peste pacatul crimei praful uitarii. Dar n-a fost asa.

Plata pacatului, e moartea: a murit copilul nascut de Batseba. Si s-au mai întâmplat si alte nenorociri în familia lui David. Iar el  era fara vlaga, secatuit, uscat, el care altadata era în fruntea celor care-L preamareau pe Dumnezeu. De ce? Pentru ca a pacatuit  si nu si-a marturisit înaintea Domnului  pacatul, nu  s-a rugat de iertare. Iar mâna Domnului apasa greu asupra lui, i se topeau oasele de gemetele lui necurmate. Era bolnav. Suferea. Pacatul aduce boala în viata omului. Nu mai avea partasie cu Dumnezeu. Omul e facut de Creator astfel ca sa fie într-o relatie de prietenie cu El. Ori pacatul pune un zid de despartire.

David este vizitat de prorocul Natan care-i spune o istorioara in care un om se purtase imoral. David da cu usurinta verdictul, e bun de plata omul. Însa acela facuse asemenea pacatelor comise de el! Plata, nu e alta decât moartea! Dar, Natan îi dezvaluie ca povestea l-a prezentat pe el, pacatul lui,  el e vinovatul!

David se lasa cercetat de Duhul lui Dumnezeu, de constiinta sa, si îsi recunoaste întreaga vina. Si scrie Psalmul 32.

Atunci  Ti-am marturisit pacatul meu si nu mi-am ascuns faradelegea. Am zis: „Îmi voi marturisi Domnului faradelegile!” Si Tu ai iertat vina pacatului meu.

Pagubele produse de pacat, când nu cauti iertarea:

– gemetele omului; mâna Lui apasa greu asupra sa;

– o personalitate distrusa (uscat spiritual);

– trupul slabit, bolnav;

– constiinta apasa.

Câteva cauze care nu aduc iertarea celor vinovati:

a)Iuda, vânzatorul lui Isus, si-a marturisit greseala mai marilor preoti, celor care l-au platit cu 30 de arginti (Am vândut sânge nevinovat). Acestia, i-au raspuns simplu: Treaba ta. El trebuia sa se pocaiasca înaintea lui Dumnezeu si Domnului Isus, caruia le-a gresit.

b) Nu marturisim acum, personal în dreptul nostru. N-o vom putea face dupa moarte. (Popa, la groapa, zice: Îsi ia iertare de la … de la… Sa avem curajul si întelepciunea de-a veni acum sa ne împacam cât mai suntem pe drumul acesta al vietii pamântesti, cât mai avem timp, pâna nu e prea târziu.)

c) Timpul le rezolva pe toate. Asta auzim adesea, dar nu este adevarata zicerea. Trebuie sa venim cu pocainta acum. Cu trecerea timpului, doar ca miroase si mai tare si mai urât.

d) Marturisim viclean. Si aia nu e marturisire. Atunci când avem ocazia sa marturisim, raspundem viclean si superficial: sunt pacatos; nu e om sa nu greseasca, zilnic. Dar nu numim greseala, nu promovam pocainta. La TV, când vedetele sunt întrebate, dupa îndelunga lauda care li se aduce… Sunt întrebate: Dar, ce defecte aveti …? A, da, am si defecte, sunt adesea prea credul, prea sincer…! Sinceritatea, defect!!!! Dimpotriva, e virtute.

Rezolvarea problemei pacatului si primirea iertarii:

Demascarea pacatului. Trebuie sa fie personala; eu recunosc greseala, nu mi-o pune altul în cont, desi e adevarata; eu mi-o însusesc ca îmi apartine si raspund de consecinte;

Marturisirea pacatului. Cui? Mai întâi, Domnului, caci ofensa e adusa întotdeauna si Domnului. Apoi în fata celui caruia i-am gresit. Apoi, dupa caz, public. Caci David a facut publica pocainta sa, prin Psalmii sai.

Marturisirea e specifica. Nu e globala: am pacatuit, am gresit. Ci, identific clar care-mi sunt faradelefile comise.

Chestiunea e urgenta. La vremea potrivita, sa se roage orice om evlavios, Tie. Acum este vreema potrivita, e urgent, nu amâna.

Statisticile Bisericii catolice arata ca din 1962 – 2012, în România au fost petse 20 de milioane de avorturi. Iar marturisirea acestor pacate si iertarea nu vin. Iata de unde seceta mare, lipsa de vlaga si de putere a poporului român. Mâna lui Dumnezeu înca apasa tare asupra României. Nu e pocainta, nu va veni curând bucuria neprihanitilor de care vorbeste David spre sfârsitul psalmului, dupa iertarea sa.

Cum de sunt iertati pacatosii

Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire. (1 Ioan, 1.9)

La moartea Sa pe Cruce, Isus a luat pacatele noastre si ne-a înlocuit, în moarte:

– Datorita harului lui Dumnezeu, a iubirii lui de Tata si a milei Sale (nu pentru ceea ce am putea fi noi);

– Numai printr-o relatie directa cu Dumnezeu se obtine iertarea, prin Mijlocitorul Isus, care e El Înssusi Dumnezeu:1 Timotei, 2.5;

– iertarea e în baza credintei noastre, prin har; o gasim redata prin 3 cuvinte în limba greaca: nasa, casaf, hasaf.

Nasa= 1.29 Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii

Casaf= El ascunde dinaintea ochilor Lui pacatele noastre

Hasaf= a nu tine seama, a anula datoriile; a nu-si mai aduce aminte de ceea ce am facut noi, El îsi impune sa uite aceste datorii. În Pvrov. Gasim ca e o cinste sa nu ne mai amintim ce au gresit altii fata de noi. Iar Dumnezeu e Cel mai onest, gata sa nu ne mai aminteasca cât am fost noi de rai si de neascultatori si sa ne primeasca ca pe niste fii. Marturia vamesilor nu era acceptata de nici un Tribunal Evreiesc (Matei, Zacheu), dar Dumnezeu le-a sters zapisul cu ce le statea împotriva…

Oamenii spun: „evreii L-au omorât pe Isus,Mântuitorul lumii”, dar Dumnezeu zice altfel: „pacatele voastre, alefiecarui om L-au omorât...”. Asrfel ca ura nu e deloc corecta a fi îndreptata spre evrei, ci spre pacatul din noi însine, si sa-l abandonam, întorcându-ne cu pocainta la Dumnezeu.

Marile beneficii aduse în viata omului iertat de Dumnezeu

  1. Calauzirea duhovniceasca

  2. Bucuria (Drumul spre fericire)

  3. Trezirea spirituala

Versetele 1 si 2: enuntul conditiilor pentru a fi fericit.

Versetele 3 si 4: consecitele pacatului.

Versetul 5: marturia pacatului, pocainta si primirea iertarii.

Versetul 6: Aici începe calauzirea pacatosului iertat pe drumul credintei.

David, a trecut hopul. El este deja pe cealalta parte a baricadei, el este în interiorul mâinilor protectoare ale lui Dumnezeu. Primeste lumina, pace, calauzire…

Versetul 8: Dumnezeu însusi este la cârma vietii credinciosului iertat:

„Eu – zice Domnul – te voi învata si-ti voi arata calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfatui si voi avea privirea îndreptata asupra ta.”

Într-o carte, autorul arata ca, copil fiind, i-a murit mama. I-a cerut tatalui sa doarma cu el în acelasi pat, de teama ca nu cumva sa-l piarda si pe el. Pe întunerec, i-a cerut tatalui sa doarma cu fata spre el. L-a întrebat:

– Tati, esti cu fata la mine?

– Da, fiule, sunt cu fata la tine!

Si, copilul, a adormit în pace, în baza promisiunii tatalui, ca e cu fata spre el.

Pentru credinciosul iertat, cel cu pacatul acoperit de sângele protector al lui Isus, pe lemnul crucii de la Golgota, Dumnezeu sta cu fata spre el, plin de bunavointa. Mai înainte, însa, pacatul facea un zid de despartire, fata-i era ascunsa.

Când îti întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, si nu ti se umple fata de rusine. (Psalm, 34.5) 

„… cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui. Neprihanitilor, bucurati-va în Domnul si înveseliti-va! Scoateti strigate de bucurie, toti cei cu inima fara prihana!” (Psalm, 32.10-11)

Dupa iertare, întorcându-te cu fata spre Dumnezeu, si El spre tine, te luminezi de bucurie.

Fara iertare, omul, în vesnicie va fi în iad, despartit de fata si lumina lui Dumnezeu.

Numai iertarea îti poate da bucuria si fericirea de care are nevoie fiinta ta, dar si sanatatea fizica si spirituala. Iar în final, fericit, omul va fi în vesnicie cu Dumnezeu, pentru totdeauna!

Glorie Domnului! Amin.

 

ÎNTÂLNIRE LA NIVEL ÎNALT

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Eveniment, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura Umana, TineriLeave a comment

 George Danciu

„În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

Serafimii (…) Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”” Isaia, 6.

 .

„Vai de mine! Sunt pierdut…!”

Democrația ca doctrină a societății, atât cât poate ea să existe, are părțile ei bune și rele. Dacă în epoca comunistă nu aveai voie să-ți manifești nemulțumirea față de conducătorii suspuși, acum, în democrație, în anumite limite o poți face fără să te aștepți că vei da vreodată socoteala cuiva Continue reading “ÎNTÂLNIRE LA NIVEL ÎNALT” →

MAI SUNT CERSETORI IN LUMEA ASTA!

On By nelursIn EssaysLeave a comment

„Un cersetor sanatos este mai fericit

decât un rege bolnav.”

Arthur Schopenhauer

.

Zilele acestea am primit o revista cu câteva imagini ale unor oameni care cersesc. Una dintre ele mi-a atras atentia: Era o femeie în vârsta, slaba, cu parul alb îngrijit tuns, îmbracata decent, stând cu mâinile întinse în fata unui bol în care astepta sa-i cada niste bani. M-am întrebat de îndata ce a putut-o determina sa ajunga sa se umileasca? Foamea desigur! Si imediat m-am gândit la structura noastra sufleteasca, cât de diferiti suntem unii de altii, cum unii rezista cu riscul mortii si altii se umilesc pentru a-si salva viata. Asa au fost si cei din temnitele comuniste: Cei care nu au rezistat batailor, au cedat… Altii au preferat sa moara, nu si-au patat demnitatea. Dar nici unul dintre noi nu-si cunoaste limitele pâna când nu ajunge într-o situatie similara, deci este greu a judeca. Si cum sa nu vibram la urmatoarele cuvinte? „Deschide-ti gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor parasiti! Deschide-ti gura, judeca cu dreptate, si apara pe cel nenorocit si pe cel lipsit.”

A CERSI, conform dictionarului explicativ al limbii române înseamna a cere de pomana; a cersetori; a cere ceva cu staruinta; a se înjosi cerând ceva; a umbla cu cerutul; a se milogi; a cere cu umilinta.

A RUGA înseamna tot a cere, dar în mod staruitor, îndeplinirea unei dorinte, un serviciu, o favoare etc. Înseamna a cere foarte insistent un lucru de la cineva; a pofti, a invita. Verbul reflexiv – a face o rugaciune, a invoca divinitatea; a cere cuiva voia sau îngaduinta de a face ceva.

A REVENDICA înseamna tot a cere, a reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau apartine cuiva si care se afla în posesiunea altcuiva.

Un om care cere vrea sa i se dea si cere fiindca are nevoie de ceva. Dar cum cere? Am putea întelege ca cererile noastre se pot face nuantat: cu umilinta, cu revolta, cu fatarnicie sau cu demnitate.

Cersetorul este un om cu multe nevoi, sarac, calic, milog. Saracia, uneori si lenea, îi împinge pe oameni la acest act degradant al cersetoriei. Una este sa ceri cuiva rugându-l, invocând formule de politete, de dragoste, care sa ridice persoana ta la rangul demnitatii si alta este sa cersesti înjosindu-te, ori sa recurgi la acte de violenta. Se mai poate vorbi de demnitate în rândul cersetorilor?

Suntem întâmpinati de cersetori în diferite locuri: pe strazi, la intrarea în magazine, pe lânga biserici, în metrouri, trenuri, lânga poduri etc. Nu sunt violenti. Resemnarea o poti vedea pe chipurile lor, în gesturile lor. Avem doua alternative: Ori trecem nepasatori pe lânga ei, ori bagam mâna în buzunar si scoatem niste bani pe care-i aruncam, nedorind atingerea… Un sentiment de respingere din partea noastra, totusi exista. Nu poti sa-i sfatuiesti sa munceasca, sa câstige în mod cinstit, onorabil banii, fiindca nu toti sunt în stare, sau nu au unde munci si apoi nimeni nu i-a învatat. Ei au alta scoala a vietii! Unii îti cauta privirea, întind mâinile cersind cu îndrazneala, dar… mai poti vedea printre ei si câte unul cu capul plecat, sa auzi un suspin sau sa vezi câteva lacrimi prelingându-se pe obraji, fiindca exista printre cei care mimeaza neputinta si oameni cu adevarat sarmani, ologi, batrâni.

Rasfoiesc ziarele din ultimele saptamâni: „Patru copii, suspectati ca ar fi dati la cersit de parinti, au disparut”; „Copilul care a murit la cersit facea parte dintr-o familie de rromi nomazi”; „Românii au fost luati peste picior în Franta, la un show televizat. Protagonistii emisiunii, niste marionete, interpretate bineînteles de comici, spun ca sportul national în tara noastra este cersitul.” „Guvernul francez vrea sa extinda programul de expulzari. Autoritatile franceze pregatesc o lege care îi va trimite acasa pe toti imigrantii care fura si cersesc”; „O românca a fost gasita înjunghiata pe o strada din Dublin. Se pare ca femeia cersea pentru a-i trimite la scoala pe cei doi copii ai sai, care ramasesera în România, în judetul Timis”; „Prefectul de politie al Parisului a interzis, începând de marti, cersetoria pe bulevardul Champs Élysées, o masura ce vizeaza în primul rând grupurile de cersetori originari din România, multi dintre ei minori, organizati de retelele mafiote care au pus stapânire pe anumite sectoare si pe transportul public din capitala Frantei, a semnalat cotidianul Le Figaro”; „A cersi pe Champs Élysées în numele României nu ne face cinste, afirma Ministru de Externe al tarii noastre. Trebuie sa conlucram cu francezii pentru ca aceste retele de cersetorie sa fie dezmembrate.”

Probabil ca multi dintre acesti cersetori care cersesc zilnic pe strazile oraselor din multe alte tari, aplica proverbul: „C-o picatura ce cura, butia se umple pâna-n gura.”

Într-o carte a inginerului Florea Dudita, fost rector al Universitatii din Brasov, intitulata „Magister ex cathedra” – carte cu replici memorabile, unele de inspiratie personala, altele culese din carturaria universala, scrie: „De ce credeti ca oamenii dau de pomana cersetorilor, orbilor si ologilor, dar nu dau poetilor si filozofilor?“ „Probabil, se gândesc ca ar putea deveni si ei cersetori, orbi, dar niciodata poeti sau filozofi.” M-a amuzat!

Am sa vorbesc despre cersetori, despre acei oameni care se umilesc pentru a obtine putinul care li se poate da, oameni carora noi le oferim, asa zisa milostenie.

Începând cu Noul Testament, cersetorul a devenit personajul unei saracii care nu poate fi condamnata; pe vremea crestinismului medieval el a fost privit ca un potential Hristos revenit printre oameni pentru a-i încerca. Avem si noi românii povesti cu acest subiect care reflecta viziunea poporului fata de acest personaj. Scriitorul Ion Creanga, recunoscut datorita maiestriei basmelor, povestilor si povestirilor, imaginatiei sale bogate, povesteste cum Dumnezeu si Sfântul Petru s-au pus fiecare la câte un cap de pod, iar Ivan având asupra lui numai „doua carboave”, a dat câte una fiecaruia, zicând: „Na-va! Dumnezeu mi-a dat, eu dau si Dumnezeu iar mi-a da, ca are de unde!” Iar Dumnezeu îi spune: „Cine da saracilor, împrumuta pe Dumnezeu…” Scriitorul a fost inspirat desigur de cuvintele lui Iov rostite la aflarea vestilor tragice a pierderii averii si a fiilor si fiicelor sale: „Dumnezeu a dat si Dumnezeu a luat. Binecuvântat sa fie numele lui Dumnezeu” (Iov 1:21) si de proverbul românesc: „Cine da saracilor, împrumuta pe Dumnezeu”.

Unii i-au dispretuit si îi dispretuiesc pe cersetori, îi considera paraziti, lenesi. De-a lungul secolelor problema a preocupat statele si au fost priviti diferit, în diferite perioade: când cu mila, când cu ostilitate. Multi si-au spus parerile, reclamând ca sunt „Vampiri ai statului, ca vagabondajul este pepiniera hotilor si asasinilor”. Stând si judecând drept, unii dintre ei sunt handicapati, ologi, neavând alta posibilitate de supravietuire decât cersitul, apelând la bunavointa si mila celorlalti. Oricum ar fi priviti, este cert ca cei mai multi nu iubesc munca, iar a patra porunca biblica cere omului sa munceasca sase din cele sapte zile ale saptamânii. Deci, cei apti de munca ar trebui sa munceasca. Dar unde? Cum si cine sa faca selectia? În zilele noastre numarul saracilor de acest fel a crescut si aceasta crestere se atribuie de catre unii relaxarii moravurilor si depravarii oamenilor (iata ca s-au organizat în retele mafiote!). Unii care detesta haosul si doresc a se institui ordinea, au propus munca obligatorie, o politie riguroasa si chiar însemne vizibile pe care cersetorii trebuie sa le poarte. Dar acest scenariu este diametral opus spiritului libertatii! Si-atunci? Cineva si-ar fi exprimat parerea ca „în gura lor este necontenit Paradisul, iar în inima lor este Infernul.” Unii spun ca cei care dau de pomana cersetorilor de pe strazi sau de la portile bisericilor ar fi vinovati, pentru ca acestia, cersind, ar întretine o adevarata „scoala a cersetoriei”.

Cu adevarat, saracia este degradanta si nu poate fi o conditie sociala buna. Este îngrozitor sa te umilesti continuu, o viata, cersind! Chiar si numai o perioada a vietii! Mihai Eminescu spunea ca „saracia e un izvor de rele fizice si morale, care, la rândul lor, sunt cauze ale decadentei economice”. Ideal ar fi ca statul sa asigure tuturor cetatenilor hrana, îmbracamintea si un mod de viata sanatos. Este un vis, o utopie? Ceva irealizabil? Are statul de unde sa le dea? Si-atunci?

Românul, cu imaginatia si istetimea sa, a completat cugetarea lui Schopenhauer: „Un cersetor sanatos este mai fericit decât un rege bolnav, însa mai bine bogat si sanatos, decât sarac si rapciugos.” Trebuie totusi sa admitem ca sunt niste nenorociti ai sortii. „Ar fi usor sa-i aruncam peste bord”, cum s-au exprimat în mod cinic unii, dar aceasta atitudine ne-ar scoate din rândul oamenilor si am putea fi numiti animale, fara ratiune si fara sentimentul compasiunii fata de semeni. Sunt tari care pastreaza evidenta cersetorilor, le da sansa de a cersi un timp limitat într-un oras, dupa care îi forteaza sa plece si astfel, unii se plictisesc de vagabondaj si se apuca de munca. Ar fi o solutie?

Am amintit în alt eseu, de vremea când Episcopul Râmnicului si Argesului ne-a povestit cum o cersetoare a donat Episcopiei o suma mare de bani pentru refacerea acoperisului unei manastiri. „Toata truda cersetoriei a daruit-o lui Dumnezeu“, ne spunea. Si astfel, chiar daca noi nu am avut intentia sa daruim bani vreunei manastiri si nu am cunoscut destinatia banilor pe care i-am daruit cersetoarei respective, ei au ajuns acolo unde trebuia, acolo unde nici nu gândeam, acolo unde ne-a ajutat Îngerul sa daruim, dând un ban acelei cersetoare… Iata ca exceptiile exista si multe sunt „caile Domnului”! De curând am auzit stirea ca alta cersetoare si-a strâns bani sa vada manastirile din Grecia. Poate ca acolo, închinându-se în fata unei icoane, în filmul derulat al amintirii ei, sa fi fost si chipurile noastre – ale persoanelor care i-au daruit bani – si gândurile ei, imaginile, sa fi urmat drumul cosmic… Nimic nu e întâmplator în lumea asta! Cred ca datoram iubire si acestor oameni sarmani, sufocati de atâta suferinta.

Îmi amintesc cât de mult m-a impresionat cartea lui Mark Twain „Print si cersetor” citita în copilarie! Si astazi visul oricarui cersetor este, probabil, de a ajunge print, iar… cei mai multi printi (ma refer la oameni dotati, merituosi) ajung astazi sa traiasca ca niste cersetori!

Sa nu uitam ca în Deuteronomul 15:11 (cea de a cincea carte a lui Moise din cele cinci carti, numite de evrei si Tora, care alcatuiesc o Biblie în miniatura si în care sunt redate succesiv ruina, rascumpararea si readucerea omului în partasie cu Dumnezeu, apoi calauzirea divina si dragostea lui Dumnezeu care reuseste mereu sa ne scoata la capat, etimologic – din limba greaca: deuteros – a doua si nomos – lege) se specifica: „Întotdeauna vor fi saraci în tara; de aceea îti dau porunca aceasta: Sa-ti deschizi mâna fata de fratele tau, fata de sarac si fata de cel lipsit din tara ta”.

Trecând pe strazile orasului, într-o zi umeda si friguroasa de toamna, si vazând atât de multi cersetori, am scris:

Mai sunt cersetori în lumea asta,/ mai sunt cersetori în orasul meu!/ Cu trupuri despuiate,/ lipite de asfaltul rece,/ cu mâini întinse,/ cântând «Aria cersetorului»… / Trista le e cântarea,/ trist e sa-i privesti cersind!/ Se-ntuneca strada cu trecatori,/ se-ntuneca sufletul meu… / Luati acesti tristi oameni,/ încalziti-le trupurile, sufletele!/ Ce falsa-i fericirea/ cât timp mai sunt cersetori/ în lumea aceasta,/ cât timp mai sunt cersetori/ în orasul meu!

 Vavila Popovici, SUA

 

UN OM NEBUN SI-ATÂT DE OM!

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Roni CACIULARU

 

Convorbire cu  ZOLTAN TERNER,  

autorul recentei carti de succes:

. 

„LUMEA DE SUB POD SI ZARVA EI”

 

 . 

Roni CACIULARU: V-am citit cartea recent aparuta la Bucuresti si trebuie sa recunosc ca am avut un „soc”. Pozitiv. Socul viitorului. Si al prezentului. Socul trecutului actual. Mi-a placut! Si, sincer sa fiu, m-a surprins. Si m-a pus pe gânduri. In final, mi-am spus: Cartea asta „Lumea de sub pod si zarva ei”, se cere recitita. Ea promite placeri noi si noi întelesuri. Te cheama la o noua patrundere. E ca o femeie aparte, atragatoare. Si ascunsa. Chiar si când o saruti. E o carte de senzational si de fantastic, de idei si trairi surprinzatoare; o carte profund umana, uneori prea profund, încât… ma cam sperie. Ca si autorul ei. Dar o face cu o anume dulceata intelectuala. Cartea are pe vino-ncoa’, te învaluie si te prinde. Te-aduce unde vrea si te lasa, apoi, sa te descurci. Sa te-ncurci si apoi sa ajungi la unele din concluziile autorului, adica la ale lui si ale tale. Adevarul e ca citind „maratonul narativ”, cum numiti pe drept aceasta scriitura în proza, am încercat, domnule Zoltan Terner, sa va cunosc mai bine. Din pacate, n-am reusit, decât într-o oarecare masura. Am dat, spre bucuria mea, peste un Hamlet. Un fel de Hamlet, un întelept jucând cartea dementei, dubitativ si paradoxal, care stie, în esenta, foarte bine ce si cum. Dar care pune mereu întrebari, afirmând. Un Zoltan Terner care cântareste destinul lumii, întrebându-se si el, în felul sau specific, acum când toata lumea se apropie deprapastia existentei: „A fi sau a nu fi?”. Sunteti cam încifrat. Sunteti cam ascuns în dumneavoastra însiva. Repet: n-am reusit sa va cunosc în destula masura. Acesta este, de fapt, si scopul convorbirii noastre de acum: sa încerc sa va descifrez ceva mai bine. Cu scuzele de rigoare, dar mi se pare ca, în ochii unor cititori, apareti în postura de nebun. Un nebun bun, totusi nebun! Sunteti un Hamlet predestinat, dar poate ca trasaturi din Hamlet avem, în anumite privinte, fiecare dintre noi. De fapt, domnule ZoltanTerner, sunteti cunoscut ca eseist, regizor, cineast, poet, filozof, prozator. Si totusi, la-ntrebarea mea simpla „Cine sunteti?”, s-ar impune un raspuns. Poate chiar mai multe… Va propun sa pornim tocmai de la „nebunia” amintita. De acord?

Zoltan TERNER: Dupa un astfel de preambul, nu prea am încotro. Dar îti raspund: ai si n-ai destula dreptate, ai în destule dar nu în suficiente privinte, deci ai uneori dreptate. Modestia ma obliga sa primesc filtrate unele aprecieri prea  pozitive (fie si daca numai sugerate). In esenta, despre orice om cu o puternica obsesie, se poate spune ca e „nebun”. Sa ne gândim la marii „nebuni” ai literaturii: Hamlet, Don Quijotte… Cum se manifesta nebunia mea? Levitez. Imi curat si îmi pieptan zilnic aripile. Nimic din ce e omenesc nu mi-e strain: gârâi, sughit, tusesc, grohai… Joc tontoroiul când aud gemetele lumii. Stau bine cu viata omeneasca, mai ales atunci când ma închipui a fi un câine credincios. Imi plac si ma nelinistesctautologiile. „A” este „A”, adica identitatea a ceva cu sine mi se pare un mister de nepatruns si o imposibilitate. Repet mereu, mirându-ma de fiecare data, ca ceea ce este, chiar este cu adevarat. Ma uimeste de fiecare data faptul ca reuseste sa existe chiar si ceea ce mi se pare a fi un miracol. Ma gândesc cu groaza ca tot ce fiinteaza ar putea sa nu mai fie. Ca miracolul Fiintei poate sa ia sfârsit. Mi se mai nazare ca si imposibilul e posibil. Ca si inefabilul poate fi perceput. Ca si indicibilul poate fi exprimat. Nu ti se pare ca toate acestea sunt gânduri de narod, de netot? Sau de poet. Ori poate, cum ziceai, de nebun. Adica de firoscos. „Scos din fire”. Intelept iesit din minti! Om prin care vorbesc zeii. Un Iresponsabil. Un sfânt. Sau un Demon. Ori chiar Daimon-ul lui Socrate. Ori Mefisto al lui Faust. Ori Iluzia pe care o traia „Cavalerul tristei figuri”, sublimul nebun Don Quijotte de la Mancha. Cu prietenul sau, prostul binevoitor, plin de bun simt si blândete, Sancho Panza. Imi amintesc cu ce ma ocupam, când eram copil nebun. Cu chestii aiuristice. Intram cu capu-n gard. Tata zicea ca sunt bolund la capatâna. Bunicul ma linistea, laudându-ma pentru aiurelile mele. Bunicul ma îndemna sa fac pipi contra vântului, sa tai frunze la câini, sa numar stelele, sa vorbesc alandala, adica pasareste, profetic, poetic, mistic, aiuristic. Sa pictez lumea în culoarea vântului turbat. Sa ma scufund în balta cu papura si pipirig…Eram tralala si asa am ramas! Bunicul era la fel. De la el am învatat ca toate-n lume sunt paradoxale, adica sunt si „asa” si „invers”. Ca ce e aproape e departe, ca ce e rece e cald, ca ce e mare, e mic, ce zici ca vine, de fapt pleaca, iar ce e bun, e rau.Si viceversa.  Desi parea serios si grav, bunicul era hâtru, vorbea în dodii, era un întelept de-a-ndoaselea, un fel de Cilibi Moise ceva mai habauc si mult mai profund. Tata spunea sa ma-nvat minte. Iar eu ma dezvatam ne-cuminte. Si acum asta fac. Gândesc de-a curmezisul, în raspar, înnot contra curentului. Inca nu m-am dat pe brazda. Si nici n-am de gând, cu toate ca împlinesc, ca mâine, 80 de ani! Tata spunea mereu sa-mi bag mintile în cap, iar eu mi le scoteam din cap.

Roni CACIULARU: Le scoateti din cap si acum, iar ele devin eseuri, filme, povestiri, versuri… Cartea de curând aparuta („Lumea de sub pod si zarva ei”) este, de exemplu, un succes incontestabil. Face valuri, cum se spune. Ma gândesc, printre altele, si la Colocviul de la Asociatia Scriitorilor Israelieni de Limba Româna, condus cu inteligenta si subtilitate de Profesor Doctor Honoris Causa, Andrei Strihan. S-au implicat acolo, la o buna temperatura intelectuala, numerosi scriitori si distinsi oameni de cultura. Dovada ca scrisul dumneavoastra este percutant, incitant, intrigant. Apropo, de ce scrieti?

Zoltan TERNER: Imi place sa fiu singur… cu mine. Cu lumea din capul meu, cu capul din lumea mea. Si totusi, scrisul îl percep ca pe un risc si ca pe o penitenta. Când scriu, parca as tine în palma un cartof fierbinte. Asta ma tine treaz, viu, lucid, chiar în alerta uneori. Pe cale de a ma naste. Asta cred ca este scriitorul: mereu pe cale de a se naste, un amestecator de nori, un pieton descult pe carbuni încinsi. Dar asta se întâmpla doar la cei vânduti definitiv. Înhamati pe veci la jugul minunat  al scrisului. Eu sunt doar un diletant. Ruda cu Pandele de la scularie, vecin cu bormasina de cartier. Agatat de frontispiciu, înscris la tabula rasa. N-am destule cuvinte sau am prea multe. Vin greu ori dau navala sa-mi ciuguleasca din palma. Sau sa-mi dreaga ochii cei nevazatori. Când îmi iese ceva ca lumea, am sentimentul rar si pretios ca scrisul ma daruie mie însumi, sau ca îmi restituie sinele. Asta face scrisul, în ultima instanta, te restituie pe tine tie însuti. Repet: asta se poate spune numaidaca e vorba de un adevarat scriitor. Poate sunt si eu, când si când, o asemenea struto-camila. Chestia asta n-am descoperit-o acum, la spartul târgului. Dar trag tare abia acum, aproape de stinsul felinarelor.

Roni CACIULARU: Dupa felinare pot urma becuri, neoane, lampi fluorescente… Iar literatura prelungeste lumina, chiar si-n timp.

Zoltan TERNER: Nu fac din umorile mele literatura. Mai degraba din viziuni, naluciri  si obsesii. Din chinuitoarele mele pierderi sau din gaselnitele care ma urmaresc. Nu din cele fixe. Ma mândresc cu faptul ca nu am idei fixe. Pentru asta sunt taxat de schimbator de sine în pareri. Eu, pur si simplu, mi le revizuiesc. Altfel as plonja în senilitate. În scleroza vârstei a paispea. M-as repeta la infinit. Cazând în pacatul de a gândi, îmi aleg cuvintele. Ma bâlbâi. Nu am ticuri verbale. Nu am formule prestabilite. Am grija sa ma feresc de clisee. Totusi, uneori pic si eu în capcana câte unui cliseu. O clipa de neatentie si…

Roni CACIULARU: Sa recunoastem ca ne place mai mult ceea ce facem fiecare din noi, si mai putin ce-i al altora. Ceea ce e bine dar, mai ales, daunator. Arghezi scrisese – si câta dreptate are: „E parca un facut ca nimanui/ Sa nu-i miroase murdaria lui,/ Pe când, pe vrute sau nevrute,/ Parfumul altuia îi pute” („Inscriptie pe un flacon de cristal”). Nu-i usor sa-ti recunosti, nu numai calitatile, ci si propria prostie. Ca nu suntem numai destepti, ci si prosti. Importanta e proportia.

Zoltan TERNER: Dublul sau Triplul meu, într-adevar, nu recunoaste întotdeauna ca nu întelege. Îl înteleg. Accepta greu ca ar avea si defecte. Inteleg si asta. Adica e de înteles. Asa e omeneste. In orice om exista dorinta de a apare în lume mai bun decât este, mai frumos, mai destept. Asta-i de când lumea. Spunându-i cuiva ca e prost – chiar daca faptul e vizibil pentru oricine – echivaleaza cu o insulta. In fond, cine esti tu sa apreciezi nivelul de inteligenta sau de neghiobie al unui om? Nu-ti cunosti sau nu recunosti propria prostie, dar pretinzi de la altuls-o faca

Roni CACIULARU: Deci, nu-i spui omului tot ce crezi despre el?

Zoltan TERNER: Anumite lucruri le pastrez numaipentru mine, sau nici macar pentru mine. Si, de altfel, de când a început sa-mi dea târcoale senectutea, m-am jurat sa ma dezvat de naravul de a judeca oamenii din jurul meu. Oamenii trebuie întelesi, nu judecati. Cine are caderea sa ridice primul piatra? Cine are autoritatea morala sa condamne pe semenul sau?   

Roni CACIULARU: In acest context, care este relatia lui Zoltan Terner cu el însusi?

Zoltan TERNER: Când ma asez fata catre fata cu mine însumi, îmi apar ca în ochii unui vecin. Sau ai unui trecator oarecare. Eu si umbra mea. Eu si corpul meu, mâna mea, fata mea. Chipul meu de nerecunoscut. Relatiile dintre mine si strainul din mine sunt, în general, destul de complicate, adeseori de nedescâlcit. Uneori, între mine si mine  e un adevarat razboi rece. Alteori – seisme. Ciocniri. Tornade si alte fenomene climatice extreme. Nu sunt un ascet si nici nu practic violentarea sinelui. Nu beau si nu ma droghez. M-am lasat si de fumat acum treiscinci de ani. Nu stiu sa fi trecut prin derive morale. Consum fermenti sufletesti tot mai bine distilati. Nu stiu daca si cât sunt de drept cu mine. Am la activ si autogoluri. Am jucat cu mine si la remiza. Chiar si în anul optzeci al vietii ma mai joc cu mine de-a câinele si pisica. Sau si mai rau, de-a soricelul caruia i se arata, periodic, motanul.

Roni CACIULARU: Saracu’ de dumneavoastra! Numai ca un soricel, sau chiar un guzgan, nu consuma „fermenti sufletesti bine distilati”. Care „soricel”, domnule Zoltan Terner?! Unul cu zeci de premii cinematografice si literare? Ala-i soricel? Sunteti o forta intelectuala, un om toba de carte, un creator cu succese. Aproape pe tot ce ati pus mâna, ati reusit. Si înca cu brio! Dialogând cu dumneavoastra însiva, vorbiti cu o lume întreaga. Cum sa va sperie vreo mâta insignifianta?! Va rog , lasati delicatetea si spuneti-mi cu mâna pe inima, tocmai pornind de la dimensiunile pozitive reale, evidente ( dar si de la unele ascunse în intimitatea dumneavoastra): ce nu va place la Zoltan Terner ? 

Zoltan TERNER: Ce sa spun despre mine, acela pe care nu îl plac?! Ca îl cam detest. Exista si un Zoltan Terner mereu nesatul de hrana mintala…

Roni CACIULARU: Asta suna mai mult a lauda.

Zoltan TERNER: Ai dreptate. Asa-i cum zici! De-aia nu-l pot suferi. Cade în prosteasca fudulie. E voinic la proiecte si  trândav la fapte, se complace în comoditate, e neînstare sa se hotarasca la un singur drum, vrea sa le încerce pe toate, împrastiindu-se în toate vânturile. N-are destula rabdare sa ajunga la miez, la esenta, la sâmbure. E fricos si excesiv de timid. Sau de arogant.  Este ori prea tolerant cu sine, ori excesiv de pretentios si deaspru. In momentul în care îsi pierde simtul desertaciunii, cu greu îl mai pot suferi. Mai vrei sa continui? Mai am ocari pentru cel care sunt si care nu sunt.

Roni CACIULARU: Nu. Dar as vrea sa-mi spuneti ce regretati din viata dumneavoastra.

Zoltan TERNER: Timpul pierdut cu fleacuri. Ocaziile pierdute. In masura în care le cunosc. Regret ca n-am scris cartile pe care le-am trait în închipuire si as fi putut sa le scriu. Regret filmele pe care le-am visat si cred ca as fi fost în stare sa le realizez. Pe unele nu le-am povestit nici prietenilor. Pe altele, nici mie însumi…

Roni CACIULARU: Sunteti un om prietenos, domnule Terner? Aveti prieteni adevarati?

Zoltan TERNER: Am vocatia, amchiar cultul prieteniei. Ma bucur de câteva prietenii care dureaza de o viata si jumatate. Am prieteni din copilarie  cu care comunic  telepatic chiar si la mii de kilometri. Cred în existenta unor suflete-pereche. Am experimentat miracolul coexistentei pe  aceeasi lungime de unda. Am fost atent, desi nu întotdeauna îndeajuns, la însotiri. S-a întâmplat ca, din sminteala, sa mai cad în capcana unor însotiri proaste. Astea de acum, din aceasta perioada, mi se par bune. De exemplu, Eugen Campus, Ion Stiubea, Dorel Schor, Miriam si Eli Cojocaru… Dar am si prieteni virtuali, datând înca din tinerete. Si cu ei ma întâlnesc mereu: Montaigne, Heine, Rilke, Baudelaire. Mai recenti – Kafka, Camus, Borges. As fi fost fericit sa le pot strânge mâna si sa le spun cât de tare îi iubesc si îi admir. Apropo, tot în aceasta perioada îi reîntâlnesc si stau la taifas si cu alti vechi prieteni, pe numeGogol, Flaubert, Gide, Tolstoi, Dostoievski, Thomas Mann, Bulgakov. Recitesc si filozofie. „Constiinta nefericita” a lui Fundoianu am reluat-o a nu stiu câta oara, în ultimii zece ani. La fel – cartile lui Ortega Y Gasset, febletea mea în materie de eseistica filozofica. Si pentruca am trecut de la prietenii mei în carne si oase, la cei tot vii, din carti, cu care îmi umplu sufletul si o buna parte din timpul meu, vreau sa-ti spun cu mândrie ca am aici, în casa, lânga mine, cu mine, toate marile carti ale omenirii – multe dintre  ele în format electronic. Copil fiind, ori adolescent, citeam calare, citeam în caruta care troncanea alene pe-nserate; mai târziu – în troleibuz, în tren, sau flanând pe aleile Cismigiului. Chiar si în somn visam ca citesc. Ma umpleam de realitatea din preajma. Ma istoveau dragostele din podul cu fân de deasupra grajdului (întelegi, desigur, ca ma refer la o parte din tineretea mea!). Cititul din marea carte a vietii ma înnebunea, deopotriva cu buchisitul cartilor. Citeam de toate si întelegeam mai nimic. La pasune, cu calul; cu gâstele; la pescuit… Era fericirea! Aveam si carte, visând si meditând la ea, aveam si viata frematând în mine si în jurul meu…

Roni CACIULARU: Nu vreau sa-ntrerup fluxul amintirilor, chiar daca alunecam putin  de la întrebarea mea. Imi permit doar sa subliniez ce patima mare este cartea pentru dumneavoastra. 

Zoltan TERNER: Ce sa fac?! Biografia mea e jalonata de lecturile care m-au format. Nu ma laud cu femeile pe care le-am cucerit, ci cu cartile care m-au sedus ele pe mine. Cum sa nu ma fudulesc cu patima mea pentru carte, din moment ce ma socotesc, în privinta culturii europene, prima generatie a familiei mele „iesita în lume”?! Tata era taran. N-a citit o carte-n viata lui. Dar era doldora de anecdote si povestiri pe care le servea cu un farmec inegalabil. Eu ma consider, fata de el, prima generatie încaltata. N-am avut în familie nici medici, nici avocati, nici bancheri. Dar bunicul dinspre mama, despre care ti-am mai vorbit, bunicul „haham”, cu stiinta de carte a unui mare rabin, el da! – a fost un intelectual, un erudit, un întelept. Asa nebun cum se straduia sa para.

Roni CACIULARU: Si-asa, cu-n bunic bolund, pe care îl aveti mereu în suflet si în cap, ati trecut prin lume, prin viata… Mâine-le de ieri a devenit azi. Sunteti multumit de viata dumneavoastra, domnule Zoltan Terner? Mai exact, sunteti multumit de biografia dumneavoastra spirituala?

Zoltan TERNER: N-am motive serioase sa nu fiu. Daca as zice „Aduceti cerneala,/ sa facem socoteala”, cum spune Arghezi, pe care vad ca-l iubesti si dumneata, as spune ca am vazut principalele muzee ale lumii. Am cunoscut la fata locului toate monumentele culturii universale, visate de mine înca din copilarie: Acropole, Marile Piramide, Valea Regilor, Sfânta Sofia, cele mai frumoase catedrale gotice… Doar în Mexic, India si la Zidul Chinezesc n-am ajuns. Dar nici n-am dorit foarte tare. Am citit marile carti, inclusiv Poemul lui Ghilgames si Ramayana. Am frecventat texte ale marilor întelepti si filozofi. M-am cufundat în istoria artelor, fizica atomica, cosmologie, psihologie si antropologie. Facând filme despre Einstein, am învatat cu pasiune Teoria Relativitatii. Mi-a fost dat sa înteleg câte ceva esential despre om si lume. Sa-ti spun sincer, n-am urmarit reusite materiale sau sociale. N-am alergat cu limba scoasa dupa bani sau obiecte. Am convietuit cu Don Quijotte. Dar, din pacate, n-am fost îndeajuns de nebun sa ma bat cu morile de vânt. Am avut întrebari comune cu Micul Print. I-am fost partas de nedumeriri lui Alisa înTara Minunilor . In mine au salasluit un visator si un lucid. Fiecare dintre acestia având momente de prea-prea si de foarte-foarte. Si tot vorbind de viata mea, trebuie sa recunosc ca am avut si norocul de a face ceea ce ma pasiona: filme. M-am jucat de-a imaginile. Am avut un hobby destul de bine platit. Ma duceam cu placere la „munca”. Retine te rog, n-am avut niciodata sefi. Si am mai avut un mare noroc: am întâlnit si am ramas cu femeia vietii mele.

Roni CACIULARU: As vrea sa revenim putin la ce am mai discutat mai înainte. V-ar deranja sa va referiti la neputintele, la nerealizarile dumneavoastra?

Zoltan TERNER: Ma întorc la neputinta mea de a ma limita, de a alege. M-am dedulcit aproape cu toate cele ale cunoasterii: biologie,chimie, psihologie, mitologie, filozofie, mistica, estetica, lingvistica… Singurele stiinte care m-au lasat indiferent au fost cele tehnice, economice, medicale, cartografia si turismul. Nici geografia nu ma pasionat. N-am fost un elev silitor. Adica n-am facut nimic în sila…  Ma gândesc la ce m-ai întrebat, la hibele mele ca om, si-mi dau seama, înca o data, ca n-am stiut niciodata sa cultiv „relatiile” sus puse si influente. Ma tem mai tare de oameni decât de câini. Ma multumesc cu raul, de teama si mai raului. Repet vorba tatalui meu: „Rau cu rau, dar mai rau fara rau”. Si înca o vorba de-a lui: „Las-ca-i bine si-asa rau.” Neputinte mele? Nestiintele mele? Multe dintre cele practicate de oameni eu nu le stiu si nu le pot face. Nu stiu sa înnot, sa joc poker, sa trag cu pusca, sa pescuiesc în ape tulburi, sa laud prostia si ticalosia. Si chiar daca ma repet: sunt timid, rusinos cu nerusinare. Pot spune si eu ca Arthur Rimbaud: „Par delicatesse j’ai perdu ma vie”. Metehnele care mi-au casunat mult în viata au fost timiditatea excesiva, hipersensibilitatea. Am fost prea simtitor si prea repede scos din fire. Am suferit, cum s-ar zice, de un grad ridicat de seismicitate. De când ma stiu. Dar nu fac pagube în jur. Sunt un nestapânit, oarecum stapân pe sine. Fac exercitii sa ma tin în frâu, dar rezultatele sunt partiale. Si, mai presus de toate, ma simt uneori mult prea  înlantuit de viata mea. Nu am loc de întors. Din pacate, fac prea dese pariuri cu viata. Iar când pierd, ma arunc în pariuri si mai si…

Roni CACIULARU: Ar fi înca multe sa va-ntreb. Dar trebuie sa punem, odata si o data, punct. Suntem datori, cu totii, unui punct. De final. Când vrem, dar mai ales când nu vrem. Daca ar fi sa încercati o schita de portret a lui  Zoltan Terner, cam cum ar fi ea?

Zoltan TERNER: Dar pâna acum, ce-am facut?

Roni CACIULARU: Totusi, eu sunt convins ca ati mai avea de adaugat…

Zoltan TERNER: Ar fi niste tuse, cu lumini si umbre, poate mai mult umbre; si niste linii de contur. S-a afirmat ca as fi erudit. Vreau sa stii ca nu dau doi bani pe eruditie si nu cred nici o iota din ce se spune despre stiinta mea. La ce foloseste sa stii? Trebuie sa si intelegi ce stii. Altfel esti un computer, adica un geniu imbecil. Autoportret? Si înca sincer! Nu e o treaba usoara. As putea sa-ti spun ca ma fascineaza scânteierile jucause ale ideilor. Si curgerea formelor. Vibratia culorilor. Reverberatiile cuvintelor. Sunt fascinat de infinitatea de oglindiri ale lumii. Si stii ceva? Ma farmeca ideile si simtamintele indicibile, expresiile ambigue, lumile cetoase, inefabilul, misteriosul, tainele tainelor. Concomitent, sunt prapastios, închipui scenarii peste scenarii, sunt de-adreptul bolnav de „scenarita”. Merg pâna la ultimele consecinte ale unei temeri. Sunt perfectionist peste masura. Sunt avid de toate cele nemateriale: ahtiat dupa idei si cuvinte, jinduitor de întelesuri, hraparet la frumusete, vesnic nesatul de luminile neîntelegerii lumii. Am fost totusi – si am ramas! – un risipitor. Nu sunt parcimonios: urasc zgârcenia, reticentele, masura farmaceutica, rezervele si insinuarile. Nu-mi plac oamenii prea moderati.

Ma fascineaza tot ce e nemasurat. Masurile ma lasa rece. Cred ca numai nemasura merita suprema admiratie. Sublimul, geniul, capodopera, Divinitatea, absolutul, infinitul nu au masura. In rest, ce sa zic? M-am nascut stângaci. Am devenit ambidextru. Nu am platfus. Nu sunt miop, decât când ma prefac ca sunt. Nu sunt sportiv si nici jucator la loto. Si înca ceva, care îmi cam da de furca si-mi cam face nume rau: sunt plin de contradictii. Cred ca se observa si în convorbirea noastra. Ti-am mai spus: am multe certuri cu mine. Am si zile când fac pace cu mine si ma simt oarecum multumit cu persoana mea. Pastrez o relatie amiabila cu mine. Dar nu tine mult. Ma trezesc izbindu-ma de neputintele mele, de limitele mele, de prostia mea. In general, nu ma plictisesc cu mine însumi. Asta e unul din marile mele noroace. Dar nu prea stiu sa-mi pun lacat la gura. Mi se-ntâmpla sa fac si oaresicare abuz de ego. Sa las nestrunite orgoliile mele.Ca orice om cu limitele lui, si eu  realizez ca am facut o prostie numai dupa ce am facut-o. Am „mintea românului cea de pe urma”. Mediocritatea mea are si momente de uitare de sine si de salturi în golul necunoscutului, adica iesiri din conditia mediocra. Am destule hibe. Sunt retractil, recalcitrant, capricios, alunecos, obscur si neprevazut. Am fost si am ramas pentru mine o enigma, un misterios necunoscut. Stiu totusi câte ceva despre mine. Cred ca rau nu sunt în stare sa fac nimanui. Nu stiu sa fi facut vreodata. Mai degraba invers. Totusi, sa supar pe cineva, mi s-a mai întâmplat. Nici nu e greu. Oamenii sunt suparaciosi. Iar eu, printre ei. Dar mie îmi trece repede. Si stiu sa iert. Mai e ceva. Nu duc lipsa de prostie personala, la purtator. Altfel, ce m-as face? As fi într-o minoritate insuportabila. Din moment ce prostia conduce lumea, de ce sa nu fiu si eu în clasa conducatoare?

Roni CACIULARU: Mi-ati subliniat atâtea defecte pe care considerati ca le aveti!… Nu stiu cum se face, dar ele se-ntorc, pâna la urma, tot în favoarea dumneavoastra. Aveti un farmec aproape mistic si un mister mai mult luminos. Cel putin asa mi se pare mie. De fapt, ati conturat aici un portret, mai ales spiritual, convingator si neconventional, al lui Zoltan Terner. Asta am si vrut! Va multumesc. Dar nu pot sa nu va spun ca, personal, ma cam tem de dumneavoastra. Pentruca nu stiu cine sunteti. Nu stiu, pur si simplu!… La urma urmei – nu va cunosc. Ar trebui sa mai vorbim…

 

Zoltan TERNER: Cu placere.

 

A consemnat,

Roni CACIULARU

Israel, februarie 2012