Author: nelurs

La malul Marii Imbrium exista un singur anotimp – Doar primavara!

On By nelursIn Interview, literature, Media, News, RomaniaLeave a comment

Poezii de Daniela Voiculescu, in turcoazul etern al cifrei doi”

“Zarurile au fost aruncate/ intre rasarit si apus…” (“Giving Up at All!”)

Malul mariiAutoare a opt volume, intre care se remarca “Nsoromma”, “Doimea materiei” (carte dedicata celui mai mare poet religios al neamului, Vasile Voiculescu), “Indigo si portocaliu” si “Orphika”, Daniela Voiculescu debuteaza pe 9 septembrie 1989, cu poezii, in revista “Arges”. Detinatoare a „Premiului Special al Palatului Culturii din Pitesti”, aceasta este colaborator la o serie de publicatii nationale si din strainatate, cum ar fi “Ecoul”, “Tanarul scriitor”, “Luceafarul romanesc”, “Oglinda literara”, “Destine Literare”, “Romania, Libera in viitor”.

In august 2008, alaturi de alti autori romani de pretutindeni, Daniela Voiculescu semneaza in volumul II din „Marturisirea de credinta literara”, ce face parte din seria depozitiilor colective initiate de Asociatia Romana pentru Patrimoniu si Asociatia Scriitorilor Crestini din Romania. Marturisirea ei de credinta literara este de fapt, asa cum afirma poeta insasi, cheia adevarului. La Daniela Voiculescu, “nemasurata iubire, masura vietii…” se concretizeaza intr-un mesaj puternic, ce are la baza o filosofie simpla. “Daca dragoste nu e, nimic nu e.”

La inceputul acestui an, pe 11 februarie, are loc lansarea celui de al cincilea volum de poezii al Danielei Voiculescu, „Zeita de turcoaz”. Scrierea ii este dedicata singurului alpinist roman care a escaladat asa numita „Zona a mortii” din Everest, Alex Gavan. Doua saptamani mai tarziu, pe 24 februarie 2009, la editura Tiparg, vede lumina tiparului cel de al saptelea tom al Danielei Voiculescu, „Indigo si portocaliu”. Cu o prefata semnata de redactorul sef de la „Destine Literare”, Dan Vulpe, si avand pe coperta pictura „La querrera” (Razboinicul), realizata de Marisol Hume, cartea vine sa intregeasca experienta poetica a autoarei.

De numele Danielei Voiculescu se leaga si volumul „In memoriam ARTUR SILVESTRI”. Intr-un eseu si un poem… poeta isi exprima regretul pentru faptul ca nu a reusit sa il cunoasca pe marele om de cultura decat prin firul unei lumi virtuale… Si ca un tribut adus amintirii sale, pe care o va pastra mereu vie, Daniela Voiculescu isi propune sa scrie, sa traiasca si sa iubeasca adevarul.

“La malul Marii Imbrium”, cel de al noualea volum scris de Daniela Voiculescu, imbina intr-un mod cat se poate de fericit, simplul cu senzationalul, intr-un stil original. Universalizand propria experienta de viata, autoarea prezinta lupta sa pentru a fi inteleasa, iubita si pretuita, ce devine, in simbol, lupta oricarei femei… Cartea debuteaza sub semnul certitudinii. Primul poem, “Nicio nedumerire”, vorbeste despre o descoperire cu valoare initiatica, atat pentru poeta, cat si pentru cel pe care il iubeste: “ieri, am inteles ca nu exista nicio nedumerire, nicio farama de negru intre noi… si plictiseala, despre care tu vorbesti, nu va veni niciodata, pentru ca noi suntem inventatorii cuminti ai cuvantului, mangaierii, sarutului si timpului cu ingeri!”. De altfel, gandul plictisului, al spleen-ului, teama de acel azi sau maine in care nu se intampla nimic, i-a coplesit dintotdeauna pe cei ce scriu, indiferent de timpul in care au trait si de curenul literar caruia i-au apartinut. Probabil ca tocmai aceasta spaima de o stare sufleteasca apasatoare ce s-ar putea instala candva, intre ea si cel drag, o determina pe poeta sa se raporteze la “ieri”. Trecutul ramane un reper stabil, pe cand prezentul si viitorul nu ofera siguranta.

Timpul in sine este format din clipa, clipa cu valoare de simbol, pe care Daniela Voiculescu isi doreste sa o dumnezeiasca. In “Nesocotind logica”, aceasta ia o decizie esentiala: “nu mai plang de neimplinire,/ nu ma mai uit dupa albul/ pantofilor de mireasa…/ plang de fericire, calc liber,/ langa pasul tau rosu…”. Prea multe renuntari, prea multe negatii, iar de aici si pana la a ajunge la ideea ca “exista un scenariu de soarta” (Protestul ingerului) nu mai este decat un pas. Iata de ce, asa cum este si firesc, poeta constientizeaza efemerul existentei: “eu sunt un vis…/ si visul tine putin!/ eu sunt un vis frumos…/ si visul frumos tine si mai putin!”. De altfel, starea de tristete persista si devine emblematica pentru paradisul pierdut al Danielei Voiculescu: “lacrimile ma definesc. seamana cu un vers scris la vremea cand portocalii se scutura de floare… iubirea ma paraseste! din nou… a stat putin langa mine! el nu crede in dragostea mea, in verdele senin al inimii mele… si acest indecis sfarsit de aprilie imi zguduie presimtirea!” (Prin intuneric). Lucrurile merg atat de departe, incat intr-un final, in acelasi poem, autoarea reuseste sa frapeze prin sinceritate si fermitate absolute, recurgand la solutia extrema: “voi abandona jocul.”

Odata cu poemul “Sweet Basil”, Daniela Voiculescu gaseste “formula unei singuratati acceptate.” Ea intelege ca “oamenii nu se mai complica/ sa iubeasca…” (Via Dolorosa), de aceea, timpul “trece/ pe drumul suferintei,/ acolo unde stau doar sufletele/ care cred in Dumnezeu…”. Timpul isi pastreaza aceleasi valente, chiar daca poemul este diferit. “…timpul nu o sa ma asculte… si imi va aduce alte amintiri! si iubirea mea va ramane tot pe hartie, pustie!” (Mi ama pensare, pe favore!). Peste tot, Daniela Voiculescu ramane asa cum o stim – experimenteaza azi, acel ieri ce ii contureaza profilul si dragostea: “ma uit la ceas si vad trecutul./ fluturi de mai, vibrand pe inima noastra.” (Ultima dubla). “In extremis”, poeta se vede obligata sa penduleze “intre taina si delir, picurand alchimic un fir pe care se vor strange inimi de perle”. Aceasta echilibristica sfarseste in recunoasterea plina de franchete a unei nelinisti existentiale, ce are ca rezultat destramarea universului ce o tine captiva: “m-am tot luptat cu indoiala, cu moartea care imi pandea numele… si-acum pot sa evadez cu linistea unei nopti albe!” (Scoicile isi cauta locul).

Acest univers, amintind de spatiul lui Dostoievski, in care viata este vazuta ca inchisoare, la Daniela Voiculescu este viu si in expansiune. “si inchisoarea mea va creste ca un turn din vise, povesti si sperante… cat voi mai continua? poate… o vesnicie! traind din poezie. firava ca o frezie, minunata iluzie!” (Protestul ingerului). Obsesia timpului se proiecteaza asupra celui iubit, perechea alaturi de care poeta afla sensul echilibrului barbat-femeie: “esti timpul meu…/ lectia pierduta de tristul profesor,/ ca sa simta dulcele mister al jocului/ din rai… si toti, citind acest poem,/ isi vor dori sa moara… hai-hui…”. (A, da, iubesc!). ?i totusi, Daniela Voiculescu sfideaza moartea. Ea are puterea sa spuna: “am murit… si ma bucur!” Pentru ca “de fapt… am invins timpul! (Un mesaj de iubire). Insa Cronos nu poate fi biruit decat metaforic. Iar poeta intelege acest lucru.

In celalalt taler al balantei se afla sentimentul sacrului. Dialogul poetei cu divinitatea este nostalgic, cu valoare de experiment, dovedind vulnerabilitatea fiintei ei: ”ce caut eu, Doamne,/ in pustiul lumii?/ mangaie-ma, Doamne,/ cheama-ma la Tine!” (Black wind). In poezia Danielei Voiculescu, nimeni si nimic, in afara divinitatii, nu are legatura cu viitorul. ”as vrea… sa evadez in viitor! sa patinez pe refrenul unui cantec portughez… si sa te gasesc pe portocaliul inimii mele… luptand pentru filozofia simpla a unui licurici, cautand drumul ce duce spre vesnicie!” (Unio Mystica). In ”Fire de jasp”, zbaterile si cautarile acesteia se finalizeaza din pacate, ca si pana acum, cu o concluzie avand valoare de verdict: ”si nu mai stiu sa-mi privesc viitorul!”. Starea ei este una incompleta, pentru ca nicio fiinta nu poate fi intreaga, atunci cand nu are parte de bucurie. Din nou, in ”Oriental Swetness”, aceasta Il invoca pe Dumnezeu, de care depinde ca unica optiune viabila: ”Doamne, cata dezamagire ma impinge de la spate, cata tristete ma intampina!”.

Durerea poetei nu este o masca: ”este ca si cum ai incepe direct cu sfarsitul… gata, trebuie sa mori!” (Un numar prea mare). Incursiunea in propria existenta incepe la Daniela Voiculescu cu un punct terminus.
Povestea ei de viata are gust de ”sare de lacrima amara”, iar fericirea este elementul lipsa in poezie. Autoarea stie un singur lucru – ”trebuie/ sa accept viata… nefericirea.” (Sadness). Tocmai din acest motiv, cu o ironie stinsa, ea se separa de experientele obisnuite, cotidiene: ”nu mai vreau sa ma privesc in oglinda… nu pentru ca nu as fi frumoasa, ci pentru ca este prea multa durere in ochii mei!” (About immortality). Lucrurile evolueaza, pana cand aceasta se adanceste in ”cea mai neagra noapte”: ”sunt in mlastina… pana la gat! atata mi-a mai ramas… privirea disperata!”, se confeseaza Daniela Voiculescu in ”Roving Eye”. Aceiasi dezamagire marcheaza si momentele ce ar trebui sa fie de bucurie. La aniversarea zilei de nastere, autoarea recunoaste cu luciditate ca isi va ”sarbatori suferinta si-atat. un tort in forma de inima si un pahar de sampanie pentru tot circul… pentru prostia de a crede ca fericirea este simpla! simplu este sa daruiesti si sa deschizi mereu bratele sufletului! nu ai cum sa fii fericit, atunci cand deschizi usa si timpul iti trece prin fata ochilor, singuratic…” (Vine vremea sa plec!).

“Prostia de a crede ca fericirea este simpla” face ca trairile emotionale ale Danielei Voiculescu sa fie incarcate de dramatism. Declaratiile ei vadesc o sensibilitate acuta, cu o rezonanta afectiva ce aminteste de tragediile antice, asa cum este in ”Tristetea”: ”moartea s-a hotarat, demult…/ sa mor mai mult decat traiesc!”. Lacrimile si moartea au in poemele Danielei Voiculescu culoarea unui vis rosu. La malul marii ei, “cerul nu se vede…/ si rastignirea se face pe scena/ unei vrajitoare cu tipat/ de mandragora…/ totul e o sfasiere de suflet,/ o halucinatie de dor…” (In orezarie). In aceste conditii, devin cat se poate de firesti intrebarea si mirarea din acelasi poem mai sus amintit: ”ce haz mai au aceste lacrimi?/ sau aceasta moarte!”. Intr-un astfel de joc, ce aminteste de simbolismul lui De L’lsle Adam – ”si tu ma vei pierde,/si eu ma voi pierde/ caci eu sunt cea pierduta/ de indata ce a fost gasita” – poeta se intreaba retoric: ”la malul marii mele,/ cine ma va mai gasi,/ daca eu nu ma mai gasesc?”.

Pentru autoare, iubirea ar trebui sa fie elementul dinamic, menit sa ii asigure comunicarea, libertatea, sa destrame intunericul. Ea isi exprima credinta in perfectiunea cuplului edenic, primii parinti, Adam si Eva, revenind mereu la ei, in versurile pe care le scrie. ”cred in aerul domnesc al perechii, cred in semne si tipare… da, asta e talcul! noi ne punem, unul pe altul, in randuiala, in lumina! si Dumnezeu se va bucura de aceasta lucrare-mesaj!” (Passiflora). Divinitatea Insasi e chemata sa Se bucure de unirea ei cu cel iubit, asa cum S-a bucurat, de prima nunta, in Eden. Iata de ce, cu atat mai neagra, venita din semiobscuritate, cu strafulgerari oculte, este decizia omului pereche de a pune capat iubirii. Vinovat de crima, raspunzator pentru o situatie fara iesire, el este cel ce ar fi trebuit sa aduca si nu sa ucida lumina: ”m-ai ucis, iubitule, tocmai cand lumina/ imi patrunsese in suflet, cu luna…” (In orezarie).

Un element luminos in versurile Danielei Voiculescu este faptul ca dincolo de aceasta tristete ancestrala, poeta nu traverseaza o criza de identitate. Divinitatea o ajuta sa depaseasca momentele de cumpana. ”vom spune tuturor ca timpul trebuie trait in sensul ca Dumnezeu este mereu prezent… singura clipa in care putem sa folosim timpul in favoarea noastra este prezentul!” (Celebrul ”Acum”) sau ”Dumnezeu imi paseste in ochi, liber” (A sasea fericire). Spectacolul poeziei Danielei Voiculescu pune in valoare frumusetea sufleteasca a autoarei si vorbeste despre sansa noatra, ca oameni, de a trai intr-o lume de calm si echilibru. Conditia este ca fiecare sa gandeasca si sa traiasca, urmand modelul iubirii, modelul primordial: ”nu pot sa urasc pe nimeni, nu mai pot sa urasc… simplu! ce voi face? as vrea sa schimb ceva, sa ies in strada si sa strig! sa trezesc lumea din intuneric, sa o mangai… cine se va mai lupta cu diavolul, daca se ingroapa viata, trairea adevarata?” (Protestul ingerului).

Sobrietatea stihurilor sale arata ca Daniela Voiculescu isi traieste poezia pe care o creeaza si ii confirma stilul inimitabil. Poeta produce o stare, concretizata in aspiratii si nazuinte ce provin dintr-o altfel de lume, din lumea ei interioara, ce a ramas curata, neatinsa totusi, de dezamagirile traite: ”sunt un copil./ tresar si sper…/ iubesc si visez…/ rostesc, cu dor albastru,/ seninul unei inimi.” (Pneuma). Intr-o lume in care tinerii au inceput sa priveasca romantismul ca pe o bizarerie, poezia Danielei Voiculescu ne propune un univers paralel cu cel real, in care fiecare poate parcurge un drum ascendent, spre absolut. Acesta este drumul intelepciunii, este soarele unui anotimp al belsugului: “vreau…/ sa miros a pamant intelept,/ a toamna insorita de belsug!” (Khawwa). Imaginea profanata a iubirii este salvata de la disparitie, prin aceeasi intelepciune: ”noi ne iubim ca necuvintele,/ prin intelepciunea amanarii…” (Insolatia spirituala). In ”Tristetea unei iubiri”, Daniela Voiculescu se intreaba retoric: “ce se va alege de filosofia mea? chiar nu-mi va cunoaste nimeni numenul? chiar nu-mi va intelege nimeni visul?”. Natura feminina a versurilor din volumul “La malul Marii Imbrium” releva un spatiu al sinelui ce pastreaza dorinta dupa frumusetea si perfectiunea edenica: “ma duc in alta gradina,/ sa imi culeg narcise si lalele,/ sa te astept cu vers transparent!/ si pe banca din suflet, rotunda,/ voi asculta simfonii pierdute/ in zambet…” (Un mesaj de iubire).

Daniela Voiculescu iubeste si respecta literele, crede in lumea lor.
Versurile ce ii poarta numele se detaseaza ca o pledoarie pentru slefuirea unei emotii esentiale – iubirea – emotia sfanta a sufletului. La fel ca toate volumele ei, “La malul Marii Imbrium” reuseste sa uimeasca placut, atragand prin sinceritatea trairilor, prin grija pentru detaliu. Mesajul cartii se indreapta spre iubire, cel mai frumos sentiment, cel mai frumos dar in viata unui om. Poezia sa nu este un mars triumfal, ci un argument pentru acel soi de discretie incarcata de dramatism, in care iubirea, tristetea, perechea edenica, Dumnezeu sunt piese ale unui puzzle ce aminteste de “o combinatie de vis” (Doi adolescenti). Viata este surprinsa nefardata, iubirii i se aduce un elogiu profund, impostura in dragoste este demascata. Poeta marturiseste deschis, fara ascunzisuri de prisos, fara pudori inutile, ceea ce se intampla in interiorul sufletului ei. Starea de tristete a Danielei Voiculescu prinde, cu fiecare vers, un contur nou. Imaginile se imbina natural, intr-un amestec perfect de modern si romantic.

“La malul Marii Imbrium” este o carte a trairilor dinamice, a unui apogeu erotic, in care Viata si Iubirea isi dau intalnire intr-o metafora. Chiar daca “viata nu mai tine cont de nimic, ea aranjeaza cartile, ea triseaza!” (Symbol of the Power of Love), Daniela Voiculescu este in continuare, in cautarea dragostei.
Volumul de fata se dovedeste o incursiune in prezentul devenit pe negandite, trecut, in care balansul poetei “se intreaba ce iubire sa aleaga… reala sau virtuala?” (Symbol of the Power of Love). Volumul se incheie, asa cum era de asteptat, cu un gand despre iubire. Experienta descrisa este una reala, traita, risipita cu generozitate. Dragostea se transforma la Daniela Voiculescu, intr-o capodopera, in singura investitie de suflet cu valoare. Taina stihurilor sale izvoraste si aluneca “pe firul timpului in doi/ mai sus de viata amanata…” (Tristetea). Daniela Voiculescu percepe puterea ascunsa a destinului implacabil, dar are totusi, taria sa mai creada in iubire, in bine, in implinire. Experientele potrivnice, vrajmase – “Doamne, cata dezamagire ma impinge de la spate, cata tristete ma intampina!” (Oriental Sweetness) – nu i-au rapit puterea de a crede in dragoste. Concluzia la care ajunge Daniela Voiculescu, stand “La malul Marii Imbrium” este ca “eternitatea nu poate exista fara iubire!” (Twinflames song), ca “iubirea nu dispare niciodata!!!” (Respiratia semintei). De azi inainte, Marea Imbrium isi va purta si pe mai departe, valurile, dinspre larg catre tarm si poate ca odata, intr-un final, poeta care i-a cantat frumusetea va gasi nu doar idealul mult visat, ci si raspunsul la o intrebare ce pare retorica, in momentul de fata: “cine este Regina din Saba?” (Roving Eye).

“La malul Marii Imbrium” cu poeta Daniela Voiculescu. Versuri despre timp, culoare si un chip de cantec

Cum este sa traiesti din poezie, intr-un timp de inger. “La malul Marii Imbrium”, versuri de Daniela Voiculescu, despre esenta iubirii, sensul jocului si dorinta unei inimi curate

“La malul Marii Imbrium” exista un singur anotimp – “Doar primavara!”. Poezii de Daniela Voiculescu, in turcoazul etern al cifrei doi

Zambetul unui curcubeu rasarit “La malul Marii Imbrium”. Poezii semnate de Daniela Voiculescu

Ultimul dans al amintirilor, intr-un joc cu oglinda “La malul Marii Imbrium”.
Poezii despre un vis deschis, semnate de Daniela Voiculescu

"Ascultatorul este rasplata muncii noastre."Interviu cu Alina Arbajter, realizator la Athenaisradio, Germania

On By nelursIn Europe, Interview, Media, NewsLeave a comment

Alina_ArbajterAlina Arbajter este un om realizat. Lucreaza in Germania, ca moderator radio, emisiunile ei au mare audienta, colaboreaza la diferite posturi de televiziune si radio din Romania, a scris o carte – pereche a unui program radiofonic realizat de ea, are proiecte interesante. Nimic, insa, nu poate egala farmecul copilariei fara griji petrecute in cartierul bucurestean Berceni, unde s-a 13 noiembrie 1968. Pe masura trecerii deceniilor, pe langa coronita care-i rasplatea efortul la invatatura si serbarile de sfarsit de an scolar urmate de vacantele petrecute, cu familia, la mare, prilej de placute aduceri-aminte au devenit si uniforma scolara sau cravata de pionier. Cea care astazi este un reprezentant cunoscut si recunoscut al diasporei romanesti, recunoaste, la randul ei, ca omul care este datoreaza totul mediului familial deosebit in care a crescut si vorbeste cu multa admiratie despre parintii ei – model de iubire conjugala, care au dat si o buna educatie copiilor lor.

Alina Arbajter s-a despartit de parinti, de fratele ei mai mic, de orasul natal, de casa, de prieteni in septembrie 1990 cand, cu o valiza in care isi adunase cei cu putin peste 20 de ani pe care-i avea, iesind pentru prima oara dintre granitele tarii, a coborat pe peronul unei imense gari, in mijlocul unor oameni cu mentalitate, obiceiuri si limba necunoscute. De aceea, adaptarea s-a produs mai greu. Primii 16 ani si i-a petrecut in oraselul Frankenberg, din centrul Germaniei. A avut, aici, timp de 7 ani, un magazin cu rochii de mireasa. Terminase, in Romania, un liceu economic si activitatea comerciala nu i-a creat probleme. Apoi s-a mutat la Nürnberg, unde locuieste si acum si este angajata a unui post de radio.

Ce semnificatie are denumirea Athenaisradio? De unde acest nume?

Etimologia cuvantului Athenais. Numele, de etimologie necunoscuta, al unei Zeite grecesti – fiica lui Zeus, din care s-a nascut complet inarmata. Atena, marea Zeita tutelara a antichitatii grecesti, este in acelasi timp reprezentanta Pacii si a Razboiului, a Artei si a ?tiintei, a Inimii si a Ratiunii. Atena era socotita protectoarea Artelor, a mestesugurilor, a literaturii si a agriculturii, a oricarei actiuni care presupunea ingeniozitate si spirit de initiativa. Ea patroana viata sociala si cea statala, era sfatuitoarea grecilor si aparatoarea lor in razboaie.

In ce scop si cand a luat fiinta Athenaisradio?

Acest post de radio s-a nascut din iubirea de oameni, din dorinta de a aduce in sufletul romanilor si in casa acestora cultura, arta, literatura, oameni de o valoare spirituala remarcabila, talentele ascunse ale unor oameni obisnuiti, dar cu o frumusete interioara deosebita.

Ce fel de emisiuni se promoveaza la Athenaisradio?

Emisiunile pe care noi le aducem in casele romanilor din Diaspora si nu numai ale lor, ci si ale celor din tara, sunt niste emisiuni interactive, cu realizatori foarte talentati, iar avand in vedere distantele care ne despart – pe prezentator si ascultator – pe aceasta cale virtuala, pot spune ca am reusit sa intram in inima si casa ascultatorului. Iar, pentru noi, Ascultatorul este rasplata muncii noastre.

De cand lucrezi aici?

Eu lucrez la acest post de radio – Athenais – de cateva luni, pe fondatoarea acestui post, Doamna Elena Mezin de la Paris, cunoscand-o de o buna perioada de timp, de cand mi-am ales aceasta cale, a radioului.

Cand s-a nascut pasiunea ta pentru radio?

Pasiunea pentru radio, cred ca am simtit-o de cand eram copil, de cand a pasit pe culoarele Radioului, la Bucuresti, aceea fetita care era dusa de parinti in fiecare iarna la serbarea pomului de Craciun in incinta Radiodifuziuni Romane.

Cand a demarat „Visul unei femei”?

Visul unei femei cred ca s-a nascut odata cu mine dar, in trecerea anilor, a prins radacini si, acum doi ani, m-am decis sa pun pe hartie sufletul femeii.

Al cui vis a fost „Visul unei femei”si cum a luat fiinta?

M-am apucat sa aduc in prim-plan femeia – aceea fiinta uitata de noi. Am vrut sa readuc in sufletul ei, acel suflet plin de candoare si sensibilitate, lumina Iubirii.

Ce face, concret, Alina Arbajter, la emisiunea „Visul unei femei”?

Eu cred ca am reusit sa readuc in inima ascultatorului ?armul fericirii. Multe dintre doamne se vor regasi in aceste minute de Iubire.

Ce durata are aceasta emisiune?

Emisiunea pe care eu o realizez la Athenaisradio vinerea si duminica, tine doua ore, intre 21 – 23, si poate fi asculta live, din studioul de la Nürnberg.

Care sunt elementele cheie ale emisiunii tale? Ce rol joaca in „Visul unei femei” creativitatea? Dar continuitatea?

Eu spun adesea in emisiunile mele „Fiecare e iubirea vietii cuiva”.
Iar Femeia este un izvor al frumusetii, al artei, al intelepciunii. Femeia are stil si eleganta, iar pentru cei ce nu au cunoscut-o inca, niciodata nu este prea tarziu. Ascultandu-ma oamenii vor intelege, cred, mai bine omul pe care il au langa ei.

Pe aleile sufletului, colindam o viata intreaga, nici ploile nici furtunile inimii nu impiedica femeia sa iubeasca.
Intunericul destinului ne calauzeste pasii incercati de necazurile vietii, uneori, in locuri nepatrunse de nimeni, acolo unde lumina frumusetii nu patrunde, iar noi, femeile, ramanem acolo, incoltite de necazurile vietii, alteori ne desprindem de acele furtuni si ploi, in inima sufletului nostru poposind IUBIREA.
FEMEIA, un subiect de o amploare deosebita, o zeita a frumuseti, a strabatut timpul uimindu-ne cu farmecul ei. Singurul lucru, de-a lungul timpului, pe care ea nu il poate schimba este IUBIREA.
Este greu de inteles tristetea femeii,
Este greu sa cuprinzi lacrimile in causul palmelor,
Este greu sa privesti lumea prin nelinistea femeii,
Este greu sa aduci iubirea din nou in inima ranita,
Este greu sa luminezi calea tunelului intunecat al suferintei,
Dar mai greu este sa raspunzi iubirii cand sufletul iti este plin de amaraciune, tristete si nelinisti

Iubind invatam sa pretuim viata, iubind cunoastem parfumul destinului, descoperind FEMEIA.

Femeia este iubire, ea este chiar amagire, este iubirea ascunsa in lacasul inimii uitat de vreme, este candoare, lumina, este simfonia cuvintelor la lumina lumanarii,
Femeia, o divinitate un simbol greu de inteles, greu de parcurs, un val care nu se va sparge niciodata,
O lacrima pe un obraz imbatranit de vreme,
O mana intinsa si deseori respinsa,
O mama o iubita, o puritate in viata oricui dar greu pretuita.
O femeie uitata de toti de copii de nepoti.
O femeie chinuita pe drumul vieti.
O femeie care se ridica atunci cand cade si nu se lasa zdrobita de urcusuri si coborasuri.
Aceasta este FEMEIA,
Aceasta sunt eu,
Acestea sunteti voi, FEMEILE.

Se bucura de audienta „Visul unei femei”? Ce parere au tinerii despre aceasta emisiune??

Publicul care ma asculta nu face parte dintr-o anume categorie de varsta; auditoriul meu acopera toate categoriile de varsta.

Ce legatura exista intre o carte si o emisiune radio care poarta acelasi nume – „Visul unei femei”?

Odata cu carticica mea – pentru ca este o carticica, nu o pot compara cu un roman – a izvorat dorinta de a realiza aceasta emisiune, „Visul unei femei”.

Cum, cand si unde ti-ai promovat cartea si emisiunea?

Am prezentat acest vis al meu anul acesta la Bucuresti, la diferite posturi Tv, chiar de 8 Martie, deci ca un cadou pentru toate doamnele si mamicile. Am fost invitata de Doamna Rodica Elena Lupu in emisiunea Doamnei Lucky Marinescu Show unde am cunoscut oameni foarte naturali si foarte frumosi sufleteste. Am fost in emisiunea Doamnei Iuliana Marciuc la TVR1, la TVRM si la Radio Romania International unde a fost o mare surpriza pentru mine sa pasesc in lumea adevarata a radioului.

In planurile tale de viitor intra si televiziunea?

Pe langa proiectul acesta, radiofonic, am pornit, in paralel, un proiect Tv aici, in Germania, la un post regional, la Nürnberg FrankenTv, unde, de la mijlocul anului 2010, voi avea onoarea sa realizez si sa moderez prima emisiune Tv pentru Diaspora. Aceasta emisiune este un concept propriu de promovare si integrare a romanilor in viata si cultura poporului german. Voi promova mai ales Romania, valorile ei culturale, romani de succes din aceasta zona si tot ce inseamna arta si traditii romanesti. Eu voi reveni in Romania in septembrie si sper ca ascultatorii si cititorii revistei ma vor cunoaste mai bine prin intermediul mass media si mi-ar face o deosebita placere sa iti rupi cateva minute din timpul pretios ascultandu-ma pe:
www. Athenaisradio.ning.com: http://athenaisradio.xplor.ro:9000/listen.pls

Ce mesaj vrei sa le transmiteti cititorilor nostri?

Acum, la incheiere, as dori sa transmit cititorilor revistei, ca si ascultatorilor postului Athenaisradio, tot binele din lume. Viata lor sa fie plina de iubire si dragostea sa-i faca tot mai buni.

Secularismul duce la islamizarea Europei – incepe Anglia

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Europe, News1 Comment

eurabiaPiscine din Marea Britanie organizeaza sedinte speciale in care toti inotatorii trebuie sa respecte codul vestimentar musulman

de A.N. HotNews.ro
Conducerile mai multor piscine publice din Marea Britanie au decis sa organizeze sedinte speciale in care toti inotatorii trebuie sa respecte codul vestimentar musulman, informeaza Telegraph. Potrivit noilor reguli, inotatorii, inclusiv cei non-musulmani, nu au dreptul sa intre in piscina in costume de baie obisnuite.

In schimb, inotatorii sunt rugati sa respecte strict codul vestimentar musulman: femeile trebuie sa poarta burqini, un costum de baie care acopera intreg corpul, cu exceptia fetei, mainilor si picioarelor, in timp ce barbatii, care inoata separat, trebuie sa fie acoperiti de la buric pana la genunchi.

De asemenea, unele scoli de stat au decis sa organizeze sedinte de inot doar pentru musulmani.

Publicatia prezinta cazul unei comunitati din sudul Londrei care a decis ca, sambata si duminica, piscina sa poata fi folosita doar de cei imbracati in costume de baie care respecta legile musulmane, in timp ce, la Glasgow, o sedinta de inot la care au voie doar barbati “acoperiti de la buric pana la genunchi” este organizata de o moschee locala la o piscina publica.

Masurile adoptate au fost criticate de politicieni britanici, care afirma ca ele incurajeaza “diviziunea si resentimentele intre musulmani si non-musulmani, erodand coeziunea sociala”.

Telegraph sustine ca sedintele speciale pentru musulmani au facut deja ca unor non-musulmani sa le fie refuzat accesul. David Toube si fiul sau in varsta de cinci ani nu au putut intra intr-o piscina publica din Hackney (estul Londrei), dupa ce li s-a spus ca sedinta de duminica este doar pentru barbati musulmani.

Publicatia precizeaza ca decizia contrasteaza cu cele intamplate in Franta, unde saptamana trecuta, oficialii au interzis unei femei musulmane sa inoate intr-o piscina publica deoarece era imbracata in burqini. Personalul piscinei aflata in estul Parisului i-a interzis femeii accesul in apa, citand “grija pentru igiena”.

Femeia, care este o frantuzoaica convertita la Islam, sustine ca a fost discriminata, insa primarul din Emerainville, Alain Kelyor, a declarat ca “toate acestea nu au legatura cu Islamul”, adaugand ca burqini nu este “un costum de inot islamic” si ca “nu exista in Coran”.


Nu stiu cum sunteti voi, dar eu cand ma gandesc la ceea ce a fost Europa odata… imi amintesc de cuvantul Scripturii care zice: “S-au falit ca sunt intelepti, si au innebunit” – Romani 1:22
Atunci cand Il scoatem pe Dumnezeul crestin din ecuatie nu ramane un vid spiritual, ci alte religii mult mai agresive si mai putin tolerante decat Crestinismul ii iau locul. Societatea fara Dumnezeu este o societate care se deschide influentei diavolului si a raului.
In alta parte Biblia spune ca nebunia lui Dumnezeu este mai inteleapta decat intelepciunea omului.
Ceea ce vad la ora actuala in “tarile civilizate” este o nebunie politizata a omului care crede ca ajuns la cel mai inalt nivel de cunoastere.
O lege naturala este aceea a consecintelor si se pare ca actiunile noastre politice, sociale si religioase au consecinte mult mai grave si mult mai rapide decat ne asteptam.
Dragii mei este vremea ca cel sfant sa se sfinteasca si sa se pregateasca de o vreme a cernerii. Toate acestea sunt semne vizibile ale faptului ca lumea isi schimba total atitudinea fata de crestini si aceasta va duce la prigoane aspre care vor incepe in tarile care se considera “democratice”.
Nu sunt nici profet si nici politolog insa atunci cand dai atentie Scripturii iti dai seama ce vremuri traiesti si ce trebuie sa faci pentru a te pregati din punct de vedere spiritual.
Atentie tuturor celor care traiesc o viata de indiferenta spirituala si tuturor celor care traiesc o viata crestina superficiala.

DECRET DIVIN- cuvantul si pildele lui Isus

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Natura UmanaLeave a comment

divineIsus i-a zis: Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine. – Ioan 14.6


Caci este un singur Dumnezeu, si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Christos, care S-a dat pe Sine insusi, ca pret de rascumparare pentru toti– 1 Timotei 2.5

 

Ziarul Romania Libera sub titlul “Sfanta Maria, convocata la prezidentiale“, prezinta faptul deja arhicunoscut, cum politicienii au profitat, ca de fiecare data, de evenimentul religios din 15 august ca sa adune capital electoral pentru alegerile prezidentiale.

Primul a sosit la manastire premierul Emil Boc. […], El s-a inchinat la Icoana Facatoare de Minuni a Fecioarei Maria, pe care a sarutat-o . […], Pelerinii de la Nicula nu au fost foarte impresionati de gestul politicienilor de a merge pe jos. “Daca veneau cu familia, nu cu colegii de partid, ii credeam”, a spus un barbat.”. Manastirea Nicula este cel mai important centru de pelerinaj din aceasta regiune. Cel mai cunoscut este pelerinajul anual care are loc la fiecare 15 august. Oamenii vin sa se inchine in fata unei icoane a Fecioarei Maria cu Pruncul Iisus, despre care pelerinii cred ca ar fi facatoare de minuni, pictata de preotul Luca din Iclod.

De altfel, si presa de duminica, 16 August 2009, si emisiunile informative TV, ne informeaza ca presedintele Traian Basescu si sotia sa s-au inchinat la moastele Sfantului Andrei si la moastele Sfantului Pantelimon aduse la lacasul de cult de Arhiepiscopul Tomisului, la Manastirea din Prislop. Slujba religioasa de la Manastirea Prislop fusese oficiata de un sobor de preoti si de Episcopul Maramuresului si Satmarului, IPS Iustinian, dar si de Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.

PUNCTE DE VEDERE
In clasa I-a sau in anii de gradinita, cei mai multi dintre noi am fost invatati cum sa scriem. Imitand. Dupa cum eram indrumati. Cand mana mea nu facea cifra sau litera cum trebuia, invatatoarea imi lua mana in care tineam creionul si-mi conducea mana si creionul in formarea corecta a ceea ce trebuia scris. Continue reading “DECRET DIVIN- cuvantul si pildele lui Isus” →

FECIOARA MARIA-Intre adevarul Biblic si legenda

On By nelursIn Biblia, Credinta, Mantuire2 Comments

 

fecioara.maria

IGNORANTA CA NORMA SI CANON!

 

Vezi si articolul din cotidianul ZIUA din 15 august.


Boc si Geoana asista la Manastirea Nicula la slujba de Adormirea Maicii Domnului

15 august, 10:35

 

Premierul Emil Boc si presedintele Senatului, Mircea Geoana, au ajuns, sambata dimineata, la Manastirea Nicula din judetul Cluj, unde vor asista la slujba de Adormirea Maicii Domnului tinuta de IPS Bartolomeu, mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, transmite NewsIn.

[pullquote]

(Isus a zis:)Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi.

Evanghelia dupa Ioan, 8:32

[/pullquote]

Premierul impreuna cu mai multi lideri PDL din Cluj au parcurs pe jos cei aproximativ doi kilometri care despart satul de manastire. Odata ajuns la manastire, Boc s-a inchinat la Icoana Facatoare de Minuni si a luat loc alaturi de oficialitati la tribuna amenjata pentru oficiali, transmite corespondentul NewsIn. Printre cei prezenti se numara Mircea Geoana, ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, lideri clujeni din partea PDL si PSD.

La Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului sunt asteptati anul acesta in jur de 200.000 de credinciosi la Manastirea Nicula, care poarta hramul Sf. Maria . Slujba de duminica este oficiata de Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, alaturi de IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, al Europei Centrale si de Nord si de Prea Sfintitul Vasile. Zeci de mii de credinciosi, veniti din mai multe judete ale tarii, au sosit la Nicula inca de vineri.

Icoana Facatoare de Minuni a fost scoasa din biserica in cursul serii de vineri, s-a facut slujba religioasa, dupa care un sobor de preoti a condus credinciosii intr-o procesiune, de trei ori in jurul lacasului sfant. Aceasta a avut loc in jurul orei doua noaptea. Preotii au purtat si icoana, care a fost depusa in biserica la final, pentru a se putea inchina credinciosii la ea.

[pullquote]

“Eroarea se petrece numai in natura intelesului.“

Nichita Stanescu

[/pullquote]

Icoana facatoare de minuni dateaza din 1681, cand preotul roman Luca din Iclod a pictat-o pe scandura de brad, ea fiind intarita cu doua cingatoare de brad, cu o grosime de doi centimetri. Potrivit legendei, icoana a lacrimat timp de 26 de zile, intre 15 februarie si 12 martie 1694, din momentul in care un ofiter si mai multi soldati din regimentul de cavaleri “Hohenzollern”, au venit la Nicula. Cavalerii erau romano-catolici.


 Nichita Stanescu, poetul celor 11 elegii, in volumul de proza RESPIRARI, spune undeva: “Exagerarea este unul dintre criteriile artei.” Continue reading “FECIOARA MARIA-Intre adevarul Biblic si legenda” →

Pericolul pornografiei

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Natura Umana, TineriLeave a comment

danger computerDomnul Dumnezeu a luat pe om si l-a asezat in gradina Edenului, ca s-o lucreze si s-o pazeasca. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit.- Geneza 2.15-17

Dupa secole si milenii de practicare a fumatului, pe google, gasesti informatii numeroase care sa te alarmeze despre nefericitul obicei. Fumatul de tutun este una dintre cele mai frecvente forme de abuz de substante folosite in scop recreational si este cea mai frecventa modalitate de a fuma, fiind folosita de peste un miliard de persoane, in majoritatea societatilor umane.

Despre fumat, astazi, se cunosc multe lucruri. Fumul de tigara contine peste 4000 de substante, incluzand cateva care sunt active farmacologic, antigenice, citotoxice, mutagene si carcinogene. Dintre acestea, una este nicotina, un alcaloid foarte toxic, stimulent si sedativ neuroendocrin si da dependenta.
Pe pachetul de tigari trebuie sa se scrie de catre producatori:
Fumatul dauneaza grav sanatatii!
Fumatul poate ucide! Continue reading “Pericolul pornografiei” →

O PASARE ALBA -POATE UN PORUMBEL… "WHITE DOVE"- INSEMN DE PROPRIETATE LIRICA.

On By nelursIn Europe, Inspirational, Interview, literature, Media, News1 Comment

Interviu cu ADELA-ADRIANA MOSCU

AdelaMoscu“A city girl”: o clujeanca-newyorkeza, rezidenta a orasului Lancaster, Pennsylvania, cetatean mondial (citizen of the world), mama, sotie si artista multilaterala, Adela-Adriana Moscuisi declara, ca domeniu de activitate, “Promovarea Pacii si Iubirii prin arte”. Sedusa, pe viata, de New York, umblata prin multe parti ale lumii, centrul Pamantului ramane, pentru ea, Clujul in care s-a nascut la 9 noiembrie 1958,in a carui Piata Mihai Viteazu a locuit pana la 17 ani si unde revine deseori, imaginar, iar efectiv, mult mai rar decat si-ar dori. La 18 august 1976, Adela a ajuns,impreuna cu mama sa,in America, asteptate, de noua ani, la New York, de tatal ei. Adela-Adriana Moscu a studiat psihologia la Brooklyn College – New York City. Pregatirea pentru profesiune a continuat cu un masterat la New York University in Manhattan. Dupa absolvire, a obtinut un post de psihoterapeut la o clinica de sanatate mintala care functioneaza in cadrul organizatiei Catholic Charities in Ridgewood, Queens, unde a lucrat panain 1992, cand, la inceputul iernii, s-a casatorit si s-a mutat in oraselul Lancaster din statul Pennsylvania. Adela-Adriana isi descrie sotul ca fiind “un om interesant, independent, deseori introvertit, complex si o persoana ce inca reprezinta, uneori, un mister” pentru ea. El lucreaza in acelasi domeniu – psihiatric -,indeplinind functia de director, ca “mental health specialist”. Cei doi soti au multe afinitati. S-au format in culturi foarte diferite, totusi si-au descoperit pasiuni si preferinte comune. S-au cunoscut intr-o ambianta exotica, la o petrecere cu preparate culinare persane si muzica internationala. Desi se considera clujeanca-newyorkeza si, pe langa centrul Clujului,in care a copilarit, The Big Apple, New York City (Marele Mar) a fost si va ramane mereu fascinant pentru ea, Adela-Adriana Moscu s-a acomodat foarte bine cu viata din Lancaster, unde spatiul citadin – remarcabil prin arhitectura, parcuri, gradini, locuri de agrement – se completeaza cu un climat cultural-artistic ales. Despre felul in care isi petrece timpul, Adela-Adriana Moscu spune ca ocupatia ei actuala consta din “impletirea activitatilor de mama si artista”. Continue reading “O PASARE ALBA -POATE UN PORUMBEL… "WHITE DOVE"- INSEMN DE PROPRIETATE LIRICA.” →

Atunci cand autenticitatea si prospetimea devin o emblema in rime. Despre poezia Corinei Lupu

On By nelursIn Europe, Inspirational, Interview, literature, Media, Romania1 Comment

Corina LupuPoezia Corinei Lupu este ornamentala, linistita, expresiva. Poeta priveste cu interes constructiv viata, cu imaginile si experientele ei, astfel ca versurile seamana cu un mozaic. Cu o desfasurare de registre tematice si de exprimari cuminti, emotionate si emotionante, lumea din poemele Corinei Lupu este diversa si atragatoare prin varietate, ca o despletire a sufletului ce atrage si stimuleaza imaginatia.

Corina Lupu s-a nascut pe 7 aprilie 1967, la Bucuresti. In iulie 1989, isi ia licenta la Facultatea de Limbi si Literaturi Straine din cadrul Universitatii Bucuresti, iar in octombrie acelasi an, se casatoreste cu Octavian Lupu. Dupa terminarea studiilor, aceasta este profesoara de limbra si literatura romana si apoi, traducator. Pasiunile sale raman neschimbate, aceleasi ca si in anii studentiei. Autoarea este atrasa de arta in general, si in special de literatura, preferandu-i pe Pierre Lotti, Jane Austen, Daphne du Maurier, Aghata Christie si Georges Simenon. In ceea ce priveste poezia, are o adevarata pasiune pentru Sara Teasdale, Emily Dickinson si Ezra Pound, iar in pictura pentru tablourile lui Karl Briulov, Ingres, Emil Munier si Elisabeth Louise Vigee Le Brun.

Pe langa arta, una dintre preocuparile de capatai ale Corinei Lupu sunt lucrurile spiirituale. Dragostea pentru Dumnezeu, studiul Bibliei si inchinarea fac parte din viata ei obisnuita de credinta. Apartenenta la o biserica crestina ii aduce liniste si pace interioara si o sustine pe calea vietii. In afara de Cartea Cartilor, din lecturile Corinei Lupu fac parte scrierile unor autori crestini ca John Bunyan si Charles Spurgeon. De altfel, din literatura religioasa, aceasta a preluat in poeziile sale nota de verticalitate, standardul moral, exprimarea “cu suflet” a ideilor.

“Literatura nu e in genere, o vocatie feminina, ci barbateasca”, spunea Eugen Lovinescu. Minusurile atribuite in general, literaturii feminine (considerata, lirica, subiectiva, imatura, etc.) nu se regasesc in poezia Corinei Lupu, care foloseste un stil cultivat, dar in acelasi timp lejer, degajat, dinamic. Apeland la unelte literare cum ar fi epitetul, comparatia, metafora, pentru a crea imagini estetice de valoare, poeziile Corinei Lupu dau impresia de tablouri, de panze atent lucrate, de pictura in cuvinte, in culori vii, pastelate, insa in acelasi timp diafane. Versurile ei se remarca prin abilitatea de a surprinde in mod clar, fara ezitari si cu detalii pretioase, un anumit aspect din realitate. Corina Lupu are puterea de a transfigura, de a declansa fara ostentatie, emotia generala, sintentizand imagini autentice, ce pornesc de la evenimentul trait. Poemele sale sunt rezultatul unei sensibilitati dispuse la comunicare, necenzurate, care o situeaza sub zodia originalitatii.

Corina Lupu descrie ceea ce vede si ceea ce aude, intorcand totusi privirea asupra propriului continut sufletesc. Ea stie sa ne atraga atentia, cu tact, intr-o demonstratie eleganta si convingatoare, asupra atributului “feminin”. Compozitia sa este autentica, uniliniara, fara alunecari de prisos si fara crispari morale, oferind ragazul trairilor launtrice lucide si pertinente. Fara sa se abata de la obiectivul initial – sa fii sincer la modul absolut, aceasta ne convinge ca dincolo de cuvinte, se afla un om viu, in permanenta miscare. Iar optiunea sa ramane orientarea spre nuante filologice limpezi, cu semne, deprinderi si expresii caracteristice. Iata de ce, meritul poeziilor Corinei Lupu este acela al simplitatii si spontaneitatii unor rostiri elementare.

Autoarea dovedeste o fantezie inteligenta, alegand categorii limpezi in domeniul spiritului si avand vocatia directitatii si gustul pentru propozitiile concise. Chiar daca nu ajunge la concepte, adica la filosofie, poezia sa nu este cu nimic inferioara, intrucat poeta prefera scenariul clasic, insa intr-o rescriere moderna. Formularea frazelor este, in versurile Corinei Lupu, nuantata si riguroasa, iar stilul este controlat, elegant, sobru, fara efuziuni retorice si clisee lenese. Caracterizandu-se prin coerenta si expresivitate, analizele sale sunt atente, migaloase, de o logica impecabila. Lectura ne descopera o autoare cu un spirit liber, deschis, colocvial, echilibrat, cu o atitudine relaxata, dezbarata de orice inhibitie.

Poezia Corinei Lupu se remarca prin capacitatea de a nu anihila intimitatea, inefabilul, visarea, frumosul si alte sentimente, stari si ipostaze care tin de complexitatea persoanei poetice si de autonomia esteticului. Trairile sale sunt intense, ceea ce o determina sa deschida supapa expresiei, in speranta ca marturisirea in versuri ii va aduce eliberarea. Aristotel spunea ca “speranta este visul omului treaz”, iar poezia Corinei Lupu depaseste limitele iluziei, imbratisand intr-un mod miraculos o realitate necosmetizata.
Nu exista monotonie, ambiguitate, lipsa de perspectiva in poemele acesteia. Stihurile sale vorbesc despre semnificatia vietuirii intr-un univers unic, real, insa in acelasi timp, estetic prin sine insusi.

De vorba cu Ligia Seman, despre cum este sa le slujesti lui Dumnezeu si oamenilor, prin scris

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Family, Inspirational, Interview, literature, Media, Ministry, News, Romania1 Comment

 

Ligia_Seman3Numele Ligiei Seman le este cunoscut iubitorilor de literatura crestina din tara si din diaspora, datorita romanelor “Funiile dragostei“, “Handicapul constiintei“, “Tragedie si triumf” si “Domnind peste imprejurarile vietii“. Succesul de care se bucura si acum, cartile ei, are la baza multe ore de munca, dar si un mesaj universal, ce incorporeaza atat trairi personale din copilarie, cat si experiente unice cu Dumnezeu, ale autoarei.

Se spune ca de obicei, copilaria este cea mai frumoasa si mai fericita perioada din viata. Atunci cand vine vorba de Ligia Seman insa, lucrurile stau cu totul diferit. La varsta la care majoritatea copiilor se bucura de o lume a inocentei, aceasta are parte de o tragedie. Parintii divorteaza, iar ea ajunge in grija uneia dintre bunici, care este nevazatoare. Incet-incet, copilul foarte puternic si curajos care fusese pana atunci Ligia Seman, devine retras si emotiv. Un singur lucru o mai intereseaza, iar acestea sunt cartile. In universul lor, romanciera de mai tarziu isi gaseste un adevarat refugiu. Pasiunea ei pentru condei incepe astfel, sa prinda contur si sa se slefuiasca, in timp. In prezent, Ligia Seman este scriitoare si misionara. 2009 marcheaza un moment important pentru ea si sotul ei, Timotei : aniversarea a 21 de ani de casatorie. Impreuna, acestia au doua fiice, Ruth – Diana, in varsta de 19 ani si Rebeca, de 16 ani. Ligia Seman s-a nascut pe 13 august 1968. Scriitoarea locuieste in orasul sau natal, Hunedoara. Continue reading “De vorba cu Ligia Seman, despre cum este sa le slujesti lui Dumnezeu si oamenilor, prin scris” →

"Replici" de atunci si de acum, intr-un dialog cu Lucky Marinescu, artist liric

On By nelursIn Europe, Family, Interview, literature, Media, RomaniaLeave a comment

luckyLucky Marinescu apartine unei generatii de artisti ce a ramas ca un reper pentru teatrul liric romanesc. Calitatile vocale excelente, talentul, pregatirea temeinica, dar si fizicul agreabil au ajutat-o pe aceasta sa ajunga foarte repede, o stea pe firmamentul muzicii noastre usoare. Oamenii se obisnuisera cu vocea ei si o ascultau de fiecare data, cu aceeasi placere. Devenise pentru foarte multi, artista preferata si facea o impresie buna asupra publicului.

Lucky Marinescu s-a nascut pe 12 iulie 1934, la Cahul, in Republica Moldova. Este absolventa a Conservatorului Gheorghe Dima, din Cluj. De altfel, toata copilaria si tineretea ei prind forma si se deruleaza, in acest oras. De primii ani de viata, pe artista o leaga amintiri de neuitat. Ii placeau patinajul, echitatia, dansul, dar mai ales, isi dorea inca de pe atunci, sa devina vedeta. Nu o data, aceasta isi improviza din te miri ce, un microfon si ii incanta pe toti cu vocea ei. Cei care au sprijinit-o, au inteles-o si au ajutat-o pe Lucky Marinescu sa isi vada visul cu ochii, au fost bunicii si parintii, care nu au precupetit nimic pentru ca intr-o zi, copilul lor drag sa isi implineasca nazuintele. In prezent, Lucky Marinescu locuieste in Bucuresti. Are un fiu, Laurentiu, care a mostenit pasiunea pentru muzica a mamei sale. Continue reading “"Replici" de atunci si de acum, intr-un dialog cu Lucky Marinescu, artist liric” →

Bowling-ul romanesc la primul Campionat Mondial, in Las Vegas

On By nelursIn Europe, News, Romania, YouthLeave a comment

by Laurentiu Fulga
Sydney, Australia

bowlingFederatia Romana de Popice – Bowling este o structura sportiva de interes national constituita prin asocierea cluburilor sportive si asociatiilor de popice si bowling, fiind singura autorizata sa desfasoare, sa organizeze si sa controleze activitatile de popice si bowling din Romania. www.popice-bowling.ro
Bowling-ul in Romania este un sport nou ce abia acum incearca sa-si gasesca un culoar in miscarea sportiva romaneasca. Avand legitimati in prezent doar 20 de fete si 160 de baieti, bowling-ul romanesc se confrunta cu un buget extrem de limitat.
Din acest motiv si deplasarea lotului national de fete la Campionatul Mondial din Las Vegas, in perioada 23 iulie ? 3 august 2009, a fost sponsorizata de NIRO Group, gratie implicarii dnei Elena Pana, sprijin fara de care lotul ar fi ramas acasa, deoarece federatia nu oferea banii necesari acestei deplasari. Continue reading “Bowling-ul romanesc la primul Campionat Mondial, in Las Vegas” →

Ultimul cuvant al Lui Dumnezeu

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Inviere, MantuireLeave a comment

“Dupa ce a vorbit in vechime, parintilor nostri, in multe feluri si multe chipuri, Dumnezeu, la sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.”- Evrei 1.1-2

king_james_bibleMarele critic literar George Calinescu a spus si urmatoarele cuvinte:
“Daca Sadoveanu e rapsodul literaturii romane moderne, Rebreanu e romancierul ei.”

Asadar, romancierul  genial LIVIU REBREANU [1885-1944], muncind cu tenacitatea târanului ardelean de pe Somesul Mare a daltuit in litere personaje puternice si memorabile, romane nepereche, cum sunt: Ion, Rascoala, Padurea spanzuratilor, Ciuleandra, care au fost si ecranizate cu succes.

Popasurile lui Liviu Rebreanu in locurile unde a copilarit, apoi acelea in care a trudit la opera sa, s-au materializat in câteva “Case Memoriale”. Prima, la Nasaud, in vechea casa a parintilor sai. Tatal, invatatorul Vasile Rebreanu si mama, Ludovica, o femeie harnica si mare iubitoare de teatru, in tinerete, mama a 14 copii, i-au indrumat pasii spre invatatura. Liviu e primul lor copil. A doua “Casa memoriala”, e in Maieru-judetul Bistrita-Nasaud, localitate unde invatatorul Rebreanu lucra in acea vreme (1888-1895).

“ In Maieru am trait cele mai frumoase si mai fericite zile ale vietii mele. Pana ce, cand sa implinesc zece ani, a trebuit sa merg la Nasaud, la liceu. “ – scria prozatorul.

In 1959, tânarul profesor din Maieru, Sever Ursa, inflacarat iubitor al operei si scriitorului Liviu Rebreanu, dar si al lui Vasile Rebreanu (culegator de folclor, de datine si obiceiuri poporale romanesti), organizeaza un mic muzeu în sala de intrare a scolii, apoi, in anii ‘70, un important muzeu in intreaga cladire cu etaj a Casei muzeu, unde se gasesc peste 300 de obiecte de muzeu din vremea aceea, dar si multe lucruri care au apartinut scriitorului.

De curând, am vizitat “Casa muzeu” din Maieru. Ghidul, nimeni altul decât bravul profesor Sever Ursa, mic de statura, acum cu parul alb-bogat, atragea atentia prin verva de actor si spiritul mereu proaspat in care insira cu maiestrie informatii precise, presarate cu abilitate, astfel ca auditorul sa-l urmeze cu atentie, peste tot.

Muzeografii din Nasaud si Maieru au mentionat ca importanta ora exacta a trecerii in nefiinta a marelui romancier, 2.13 a zilei de 1 septembrie 1944, precizând ca Rebreanu scria numai noaptea, pâna la cinci sase pagini, alteori deloc, si, consuma exagerat de multe cafele, 10… 15, si multe tigari, 40… 60, pe zi, obicei care i-a grabit sfârsitul, inregistrând o boala grava la plamâni. Cuprins de boala, Liviu Rebreanu se retrage din Bucuresti la Valea Mare, judetul Arges, inca din 4 aprilie 1944. Flacara geniului rebrenian s-a stins, cum am mai spus, la 1 septembrie 1944, la ora 2.13, in casa spatioasa din Valea Mare unde adesea se regasea impreuna cu sotia sa Fanny. Aici scrie o parte importanta din opera sa, in cea de a treia Casa Memoriala. Cea de a patra “Casa memoriala” constituindu-se in apartamentul cumparat in 1934 in Bucuresti, pentru fiica lor Puia Florica, lânga Palatul Cotroceni.

Debutul propriu-zis l-a avut in Ungaria, in limba maghiara, dar scria la fel de bine si germana, limbi pe care in acea vreme le stapânea mai bine, deoarece, dupa clasele gimnaziale urmate in Nasaud si Bistrita, a urmat “Scoala reala superioara de honvezi din Sopron”-(1900-1903) si Academia militara “Ludoviceum” din Budapesta(1906-1908). De altfel, in perioada1908-1909, a lucrat in garnizoana din Gyula ca sublocotenent.

Dupa ce in România devenise celebru, intr-unul din interviurile sale din 1927, Rebreanu marturiseste:

“Pe cand eram in clasa a opta s-a intamplat marele eveniment de a-mi vedea tiparita o schita intr-o revista din Budapesta. [ … ] Intr-o buna zi mi-am dat seama de hibriditatea acestei literaturi internationale. As zice c-a fost, daca mi s-ar ierta prezumtiozitatea, mica mea criza pe drumul Damascului, cand am simtit ca, in tot ce scrisesem pana atunci, imi lipsise pamantul sub picioare. M-am intors si am pornit din nou pe o cale mai spinoasa, mai modesta si mai lunga, pe care totusi ma miscam mai cu drag.”

Profesorul Sever Ursa a captat in intregime atentia noastra, indeosebi in momentul in care a comunicat care a fost ultimul cuvânt al scriitorului Liviu Rebreanu pentru cei dragi – la data de 1 septembrie 1944:

“Sa nu se rupa crucea familiei!”

Cei dragi formau familia sa. Sotia sa, Fanny, de profesie actrita, fiica, Puia-Florica si sotul acesteia.

Descifrand mesajul, batrânul profesor a spus ca Rebreanu dorea ca familia sa ramâna unita. Familia sa nu renunte la cruce, sa lupte impreuna contra furtunilor vietii care vor sa rupa unitatea familiei.

Ce iubesti mai mult, doresti sa ramâna intreg, sa nu se rupa, sa nu se farâmiteze.

Aceasta dorinta L-a animat si pe Domnul Isus Cristos, in drumul Sau hotarat spre Cruce: urmasii Lui sa fie una, uniti, in Dumnezeu.

“ Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine, si Eu in Tine; ca, si ei sa fie una in noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis.”- Ioan 17.21

Multi oameni mari au cautat sa vada care a fost ultima vorbire a Lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. Care a fost ultimul Lui Cuvânt. Apostolii Domnului au scris despre aceasta.

Acest cuvant il gasim in Epistola catre Evrei, dar il vom descifra putin mai tarziu.
Tot in aceasta epistola, autorul, Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu, ne dezvaluie un fapt extraordinar:

“Cuvântul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai teietor decat orice sabie cu doua taisuri: patrunde pâna acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gândurile inimii“

Ati observat, nu-i asa, ca oamenii intelepti vorbesc cu mare greutate, cu chibzuinta, rar, fara graba. Acest obicei il are  Creatorul nostru, Atotputernicul Dumnezeu, dupa cum gasim in Cuvântul Sau.

“Tânarul Samuel slujea Domnului inaintea lui Eli. Cuvântul Domnului era rar in vremea aceea, si vedeniile nu erau dese.” (1 Samuel 3.1).

Cei care cunosc cartea “1 Samuel”, stiu ca preotul Eli nu avea o inima predata in intregime in slujba Domnului. Preotul Eli nu s-a straduit ca toata energia si destoinicia sa-i fie indreptata in implinirea rânduielii lasate de Domnul, prin Moise. Si consecinta dureroasa a fost ca “Cuvântul Domnului era rar in vremea aceea, si vedeniile nu erau dese.”

Nu exista zi, poate secunde, in care cineva sa nu se intrebe de ce tace Dumnezeu. De ce Dumnezeu ingaduie sa se intâmple cutare sau cutare lucru. De ce nu intervine prin autoritatea si bunatatea Sa proverbiala in a opri groaznicele intâmplari pe care le auzim la tot pasul.

Pastorul german Busch, povesteste, in una din conferintele sale dinainte de 1966, cum in vremea hitlerista, pe strada, a intâlnit pe un baiat de 16 ani cu care se cunostea. Acesta, foarte tulburat si zguduit, i-a marturisit pastorului: ”M-au dus cu forta la spital si m-au facut steril, pentru ca mama e evreica. Si când am venit acasa, parintii mei fusesera ridicati”. Nu i-a mai revazut niciodata. Tatal, dus la inchisoare, mama, dusa in lagarul de concentrare si exterminare din Auschwitz. Pastorul l-a ajutat sa ajunga in Olanda si de acolo in America.

Milioane de oameni au avut intâmplari asemanatoare in Germania acelor ani, ca si in alte tari. Se putea auzi mereu: ”Mi s-a intamplat asta si asta, pentru ca sunt evreu, sau pentru ca nu sunt german. Pe cei din familia mea nu i-am mai vazut niciodata”. Atunci apare intrebarea: “Si Dumnezeu?” “Unde-i Dumnezeu?” “De ce tace Dumnezeu?”

DE CE TACE DUMNEZEU?
La stirile de la ora 5.00 p.m., un post TVdin România  transmite zilnic o duzina de intâmplari groaznice, ucideri din te miri ce motive, accidente rutiere sau alte catastrofe la care omul devine victima neajutorata. Mame ramase fara copii, copii ramasi fara parinti, infirmitati si boli incurabile. Iar Dumnezeu tace. De ce tace? De ce tace El la toate aceste lucruri groaznice?   “Poate ca nu exista nici un Dumnezeu?! Poate ca cerul e gol?! Poate ca ateismul e totusi adevarat?!”

Insa, cui îi vin aceste gânduri trebuie sa se infioare. Caci daca ar fi asa, daca n-ar exista un Dumnezeu adevarat, atunci ar fi ceva ingrozitor. Atunci noi oamenii – noi fiarele – am fi lasati singuri. Atunci am fi ca niste copii rataciti, care nu mai gasesc drumul spre casa. Sa nu existe Dumnezeu? Atunci ar fi groaznic! Cand oamenii zic “Sunt ateu!” sau ca “Nu exista Dumnezeu!”. Nimic deasupra noastra! Lsati singuri! Singuri unii cu altii! Nimic mai groaznic! Romanii aveau un proverb: “Homo homini lupus”- “Omul este un lup pentru celalalt”- groaznic!

Si pentru ca se pune atât de des aceasta intrebare, “De ce tace Dumnezeu?” Sa vedem de ce.

Sa constatam cu totii, ca, Dumnezeu nu e ca un decan de universitate, sau ca un mare episcop, deasupra multora. Daca pe Dumnezeul l-am intelege ca pe un decan sau ca pe un episcop, n-ar fi cu nimic mai presus decât acestia. Pe ei îi putem inelege, insa acela n-ar fi Dumnezeu, daca l-as intelege.

“Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul.” (Isaia 55.8).

E clar. Pastorul german atrage atentia ca intrebarea e pusa complet gresit, “De ce tace Dumnezeu?”, e invers pusa pe rol, nu in desfasurarea normala.  Ca si cum pe scaunul judecatorului dintr-un tribunal ar sta doamna Schulze sau pastoral Busch iar pe banca acuzatilor Dumnezeu. Iar Dumnezeu este luat la rost: “Inculpat Dumnezeu, cum de poti sa ingadui toate acestea? De ce taci? Oare nu e treaba ta sa ne ocrotesti? Oare nu trebuie sa fii la dispozitia dorintelor noastre?” Dar trebuie sa intelegem foarte clar: un Dumnezeu care ne-ar lasa sa sedem pe scaunul de judecator si S-ar lasa asezat pe banca acuzatilor, n-ar mai fi Dumnezeu!

Unii se inchina la icoane, nu trec fara sa-si faca cruce prin anumite locuri “sfinte”, dar nu uita sa si injure in diverse situatii cand sunt suparati, chiar si pe Dumnezeu, aceleasi personae care in alte ocazii se inchina si-si fac cruce. Ma intristez de aceasta situatie, dar nu ma tem de acesti dumnezei, care sunt intotdeauna muti, deoarece sunt creati de om, de mâna lor, sau de inchipuirea si imaginatia lor!

Unii, in disperarea lor si in nestiinta lor, spun: ‘Dupa ce voi muri, desi nu cred ca exista Dumnezeu, dar daca exista, ma voi duce inaintea Lui sa-I strig in fata, “Cum ai permis sa moara in razboi, accidente, catastofe, atatia oameni? Cum ai permis sa moara atatia copii de foame? De ce ai permis ca oamenii sa fie chinuiti de boala si sa moara?” Jos cu tine! Sterge-o! ‘ Da, putem spune, jos cu un asemenea dumnezeu!

Ascultati! Dumnezeul inaintea caruia ai putea sa mergi astfel si sa-i spui ce s-a zis mai inainte, care se lasa tras la raspundere, tu ca judecator si el ca acuzat – acela exista numai in imaginatia unor oameni nestiutori. Acelora putem sa le spunem: “Jos cu acest dumnezeu! Jos cu acest dumnezeu prost, pe care si l-a construit epoca noastra, pe care-l putem acuza, sa-l dam deoparte sau readuce inapoi la nevoie! Sa stiti, dumnezeul acela nu exista!

Dar vreau sa va spun, ce exista: Exista un alt Dumnezeu adevarat. Inaintea Lui vei sta ca acuzat si nu vei putea deloc sa deschizi gura cand te va intreba: “De ce nu M-ai cinstit? “De ce nu M-ai chemat? De ce ai trait in necuratie? “De ce ai mintit? “De ce ai urat pe altii? “ De ce …?” Asa vei fi intrebat. Atunci vorba ti se va opri in gât. Dintr-o mie de intrebari, nu vei putea raspunde la nici una! Nu exista nici un dumnezeu caruia sa-i poti spune “Jos cu tine!”. Ci exista un Dumnezeu sfant, adevarat, care El ne-ar putea spune odata: “Jos cu tine!”.

Deci, daca auzim pe cineva reprosând lui Dumnezeu: “Cum poate Dumnezeu sa permita toate aceste lucruri? De ce tace Dumnezeu?”, atunci le puteti spune: “ Acela ar fi un dumnezeu prost si infumurat, acela pe care l-am putea noi acuza! Exista numai un Dumnezeu sfânt si Atotputernic, care ne acuza pe noi, pe voi si pe mine!”

Ati pazit poruncile Lui Dumnezeu? Ce va inchipuiti atunci? Dumnezeu ia in serios poruncile Lui. Noi suntem acuzati, si nu El!
Da, Dumnezeu tace deseori. Si tacerea Sa e cea mai teribila judecata asupra noastra. Sunt convins ca e asa cum spune Biblia: exista iad. Iadul va fi cand Dumnezeu nu mai are nimic de spus omului. Atunci , cel care nu-L cheama acum, pana mai e har, poate sa-L cheme, sa-L strige, sa-L roage. El nu va mai raspunde. Dostoievski scrie undeva ca iadul e locul spre care Dumnezeu nu se mai uita” si unde , am scapat definitiv de El, unde suntem intr-adevar parasiti de Dumnezeu. Da, tacerea Lui Dumnezeu, e judecata Sa! Cu asta incepe iadul de aici, ca tace Dumnezeu.

Biblia vorbeste cum, impotriva rautatii si depravarii grosolane a oamenilor din Sodoma si Gomora, Dumnezeu, dupa ce, la rugamintea lui Avraam, l-a scos de acolo pe neprihanitul Lot care-si chinuia sufletul, a lovit cu foc si cu pucioasa aceste localitati, si, in cele din urma, le-a sters de pe fata pamantului. Atunci, e posibil, ca oamenii, când afara ploua cu foc si cu puciasa, sa inceapa sa strige cu mainile ridicate, catre “bunul Dumnezeu”, catre “Dumnezeu dragutul”, la inceput mai timid, apoi tot mai tare, tot mai cu adresa si continut:

“Doamne, fie-ti mila! Am pacatuit! Te-am dispretuit! Dar opreste totusi prapadul! Tu esti totusi ‘bunul Dumnezeu! ‘, esti totusi indurator, ca un tata! Dumnezeule, fie-ti mila!”
Apoi bratele le-au cazut jos, si au strans pumnul: “Dumnezeule, de ce taci?” Si tacerea a ramas tacere! Puteau de-acum sa blesteme sau sa se roage, Dumnezeu nu mai raspundea.

Exista o granita, pe care un om, niste oameni sau un oras sau un popor o poate trece, o granita a indiferentei fata de Dumnezeul cel viu. De aici incolo Dumnzeu nu mai asculta sau nu mai raspunde. De aici puteti sa va rugati sau sa blestemati, El nu mai raspunde. Tacerea de peste Sodoma, era judecata Sa. Dumnezeu nu mai avea nimic sa le spuna.

http://www.youtube.com/watch?v=HL2rZRmwwAY&NR=1

“Si acum, fiindca ati facut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindca v-am vorbit dis-de-dimineata, si n-ati ascultat, fiindca v-am chemat si n-ati raspuns, voi face [ … ] intocmai cum am facut lui Silo.”- Ieremia 7.13-14

Tacerea Lui Dumnezeu, nu odata a prevestit o grozava pedeapsa.

“Pocaieste-te dar. Altfel, voi veni la tine curand, si Ma voi razboi cu tine cu sabia gurii Mele.”- Apocalipsa 2.16

Vorbind unei familii de pensionari, am adus vorba despre pocainta, despre pacat, despre Cuvântul lui Dumnezeu. Doamna, mi-a spus: “Ei, uite ce e, toate ca toate, dar nu cred ca mi-ar putea demonstra cineva ca am pacat!”. “ De ce sa ma pocaiesc?”. “Nu inteleg de ce trebuie sa ma pocaiesc.” Zic: “aceasta e mai usor s-o explic!” Dar n-am reusit, n-a primit cuvantul, ca omul se naste in pacat, cum zice David, ca in pacat m-a zamislit mama mea. (“Iata ca sunt nascut in nelegiuire, si in pacat m-a zamislit mama mea.”, Ps. 51.5).

Am spus, vezi, copiii mici, nimeni nu-i invata sa minta, iar ei mint de mici, microbul minciunii e sadit din nastere in copil. Au sarit ca arsi, amandoi, nici vorba sa creada, sau sa fie de acord cu asa ceva. “Nepoata noastra de 6 ani” , ziceau ei, “departe de a fi contaminata de minciuna. Ea nu minte!” Am incercat sa spun, la ea, se observa mai greu, sunt unii pe care Dumnezu i-a creat mai cu har. Degeaba! N-au primit, au contestat.
De fapt Biblia spune  ca Duhul Sfant va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, judecata si neprihanirea (Ioan 14.8).  Nu omul, ci Duhul Sfant va dovedi omului ceea ce trebuie sa dovedeasca. Numai omul sa vrea sa primeasca cercetarea Duhului! Doamne ajuta! Doamne da izbanda!

Se stie ca, mai intai, cu mult inaintea lui L.Rebreanu, a fost un drum al Damascului pe care calatorea prigonind crestinii, apostolul Pavel, cand, deodata a stralucit o lumina din cer in jurul lui. Pavel a cazut la pamant, si a auzit un glas, care-i zicea: “Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?” “Cine esti Tu, Doamne?” a raspuns el. Si Domnul a zis: “Eu sunt Isus, pe care-L prigonesti”. Pavel, tremurand si plin de frica, a zis: “Doamne, ce vrei sa fac?” Pavel, a ascultat de Domnul, a devenit copilul lui Dumnezeu, devenind unul din cei mai faimosi apostoli ai Domnului!.

Se stie, nu-i asa, ca si pentru Fiul Risipitor a fost o zi cand si-a revenit din betia placerilor de o clipa ale pacatului, dar si din durerea lipsurilor de care suferea departe de casa tatalui, unde era belsug de hrana. Si s-a intors acasa. Si a zis: “Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta” Tatal l-a vazut de departe, i-a iesit in intampinare. Fiul spune: ”Tata, am pacatuit!” Atunci tatal il ia in brate, il strange la piept cu drag, si striga: “Aduceti cea mai buna haina, puneti-i un inel in deget si incaltaminte in picioare!”

Cand se afla departe, nu mai auzea glasului tatalui. Dar acum il aude din nou. Daca nu auzi glasul tatalui, inseamna ca te-ai departat prea mult de El! Trebuie sa te intorci numaidecat!

CARE E ULTIMUL CUVANT AL LUI DUMNEZEU?

“Dupa ce a vorbit in vechime, parintilor nostri, in multe feluri si multe chipuri, Dumnezeu, la sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.”- Evrei 1.1-2

Stiti cine este Fiul? Este Fiul lui Dumnezeu. Acesta este Isus. Acest Isus este, cum a fost numit, Cuvantul lui Dumnezeu devenit Om.

“Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi”. (Ioan 1.14).

Cand rostim un cuvant, s-a si dus, ca rasuflarea noastra din acel moment. Dumnezeu a lasat ca un cuvant al Sau sa devina trup, in Isus. Isus e ultimul cuvant al lui Dumnezeu!

V-ati prins? V-ati prins cum sta treaba? Ultimul cuvant al celui care a fost marele romancier Liviu Rebreanu, e ffff important pentru familia sa si pentru natiune, deoarece cand l-a rostit era directorul Teatrului National din Bucuresti si era membru al Academiei Romane . Era si romancierul literaturii romane, cum spusese Calinescu.

Dar, cu cat mai important si demn de a-I acorda toata gloria cuvenita, este ultimul cuvant al lui Dumnezeu, ISUS, care este Creatorul Universului, Creatorul si sustinatorul tuturor lucrurilor?

Biblia vorbeste de leprosi. In antichitate, omul era invatat ca la vederea acestora, sa se indeparteze, strigand: “Necurat!” “Necurat!” Lepra e asemanatoare pacatului, e urata si se ia foarte usor. Trebuie sa ne indepartam de pacat. Sa fugim. Nu e deloc de glumit.

Intr-o zi, un lepros a strigat, el, spre ultima promisiune a lui Dumnezeu, Isus, zicand: “Doamne, daca vrei, poti sa ma curatesti”, iar Domnul Isus i-a raspuns: “Da, vreau, fii curatit.”
Cine are lepra putezeste de viu. Asa e si cu pacatul, omul putrezeste, incet-incet, de viu. Biblia spune ca un asemenea om, pacatos, e mort spiritual, “iti merge numele ca traiesti, dar esti mort!” (Efeseni 2.1, Apoc. 3.1). Nu se poate pune mana pe un lepros fara un mare risc de a te imbolnavi. Dar Isus l-a atins, si, acest lepros s-a vindecat. Nici o murdarie nu e prea dezgustatoare sau prea mare pentru Mantuitorul Isus. Pe El, care e Creatorul, nimic necurat nu-l atinge, nu-l contamineaza!
Oamenii adesea striga “Necurat!” “Necurat!” Dar Domnul Isus, plin de mila si iubire, se atinge de neputinta, de boala noastra, de pacatul nostru si ne da vindecare deplina daca venim din toata inima la El si ramanem alipiti de El pentru totdeauna.

Si pe femeia pacatoasa, prinsa de farisei in preacurvie, El a iertat-o, si i-a spus: “Nici eu nu te osandesc. Du-te si sa nu mai pacatuiesti.” In alta ocazie Isus zice: “Du-te si sa nu mai pacatuiesti sa nu ti se intample ceva si mai rau.”

Unui miner, pe nume Amsel, in timp ce lucra in mina, i-a cazut o piatra pe coloana vertebrala si a paralizat. Si era fara nici o nadejde in scaunul cu rotile in ziua in care pastorul Busch s-a dus sa-l viziteze. Masa era plina de sticle de rachiu, iar Amsel, inconjurat, de alti mineri plini de bautura si ura, a strigat: “Popa, afara cu tine! Unde era Dumnezeul tau cand mi-acazut piatra pe spate? De ce tace Dumnzeu?” Apoi au inceput injuraturile, era iadul pe pamant. De cealalta parte, tacere! Dupa cateva zile, niste prieteni ai pastorului, la intrunirea barbatilor credinciosi, cu mare galagie, il aduc fortat si pe Amsel in scaunul cu rotile! Pastorul Busch a avut ocazia sa vorbeasca din tema sa favorita: “ISUS – destinul nostru”, folosind cuvantul care spune: “Fiindca atat demult a iubit Dumnezeu lumea incat a dat pe singurul Sau Fiu.” A vorbit, despre ultimul cuvant al lui Dumnezeu, ISUS.

“ Pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”.

Si omul (de obicei) nu asculta ultimul cuvant al lui Dumnezeu. Si, ce e si mai grav, nu-L crede!
Amsel auzea pentru prima oara de Isus. Si dintr-o data a vazut lumina si dupa trei luni a devenit al proprietatea Domnului, fiu al lui Dumnezeu. Casa lui s-a curatit de toata murdaria, ca si inima lui. Vechii lui prieteni, au plecat, a primit altii noi, au disparut sticlele cu rachiu, dar pe masa a aparut Biblia. Inainte de plecarea la cele vesnice de pe acest pamant, a fost intrebat, de Busch: “Amsel, cum iti merge?”. “Ah, de cand viata mea apartine lui Isus, de cand am iertarea pacatelor mele, de cand sunt copilul lui Dumnezeu, in casa mea este” – dupa ce se gandise cateva clipe, continua – “in fiecare zi e ca in ajun de Craciun”. Apoi, a continuat Amsel: “Cand voi ajunge in fata lui Dumnezeu ii voi multumi ca mi-a rupt sira spinarii!”. “Cum poti zice asa ceva?”. “Stiu ce spun. Vezi, daca nu s-ar fi intamplat asta, paralizia, daca Dumnezeu m-ar fi lasat sa merg mai departe in nelegiuire, atunci as fi mers direct in iad, in osanda vesnica. A trebuit ca Dumnezeu sa actioneze dur si sa-si arate marea Sa dragoste salvatoare, sa-mi rupa sira spinarii sa-L pot intalni pe Fiul Sau Isus. Prin El, prin Isus, am devenit un copil fericit al lui Dumnezeu. Si vreau sa-I multumesc pentru aceasta!”

In biserica noastra, avem un tanar, Viorel, acum are poate 35 de ani. Dar in urma cu circa 10 ani era politist, o meserie frumoasa, care-i placea. Se bucura de respect. Era inconjurat de prieteni, de parintii si fratii sai, plin de viata. Avea tot viitorul inainte. Dar, intr-o zi, acum 10 ani, a avut un foarte grav accident de motocicleta. A intrat in coma, cateva luni. Si-a revenit partial, treptat, dar mult timp avea o stare de paralizie. Apoi, era mai mult os, extrem de putina carne, aproape deloc: os si piele, deoarece pe timpul cat a fost in coma, din neglijenta, a ramas neintors, mult timp, putrezandu-i carnea. Cu timpul, dupa cativa ani, a inceput sa umble ajutat de o bota, cum ii spune el (carja). In urma accidentului si a vindecarii treptate, a avut ocazia sa auda care e “ultimul cuvant al lui Dumnezeu” –Isus, si L-a primit in inima lui, a devenit copilul lui Dumnezeu. Zi si noapte ii multumeste lui Dumnezeu pentru accident, ca doar asa a ajuns sa-L cunoasca, sa primeasca iertarea pentru pacate si sa aiba o viata curata, in care sa-L preamareasca pe Domnul. GLORIE DOMNULUI!
Dumnezeu e Acela care stie ce e mai bine pentru noi si ne iasa in intampinare chiar si prin imprejurari neplacute, daca e cazul, dar, in schimb ne da o viata noua, o relatie cu El!

“Atrage-ma o, Tata, catre Fiul
Ca si Fiul sa ma atraga spre Tine;
Duhul Sfant sa locuiasca in inima mea
Iar mintea si gandul meu sa stie
Ca am gustat si am simtit pacea Ta
De aceea-Ti cant si joc din inima.”

Parafrazand spusele lui Liviu Rebreanu, as dori, ca Dumnezeu sa cerceteze pe multi doritori de El, doritori de Isus, doritori ai ultimului Cuvant. Dumnezeu Sa-i cerceteze, in dragostea Sa nemarginita, prin Duhul Sfant, sa vina ziua sa poate si ei vedea, ca si lor le este randuita o “ criza pe drumul Damascului, cand am simtit ca [ … ] imi lipsise pamantul sub picioare. M-am intors si am pornit din nou pe o cale mai spinoasa, mai modesta si mai lunga, pe care totusi ma miscam mai cu drag”.

Doamne ajuta! Doamne da izbanda!

Glorie Domnului Isus!

http://www.youtube.com/watch?v=NDBUwXulmO0&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=U5uKSxEig2I&feature=related