De vorba cu Ligia Seman, despre cum este sa le slujesti lui Dumnezeu si oamenilor, prin scris

 

Ligia_Seman3Numele Ligiei Seman le este cunoscut iubitorilor de literatura crestina din tara si din diaspora, datorita romanelor Funiile dragostei“, “Handicapul constiintei“, “Tragedie si triumf” si “Domnind peste imprejurarile vietii. Succesul de care se bucura si acum, cartile ei, are la baza multe ore de munca, dar si un mesaj universal, ce incorporeaza atat trairi personale din copilarie, cat si experiente unice cu Dumnezeu, ale autoarei.

Se spune ca de obicei, copilaria este cea mai frumoasa si mai fericita perioada din viata. Atunci cand vine vorba de Ligia Seman insa, lucrurile stau cu totul diferit. La varsta la care majoritatea copiilor se bucura de o lume a inocentei, aceasta are parte de o tragedie. Parintii divorteaza, iar ea ajunge in grija uneia dintre bunici, care este nevazatoare. Incet-incet, copilul foarte puternic si curajos care fusese pana atunci Ligia Seman, devine retras si emotiv. Un singur lucru o mai intereseaza, iar acestea sunt cartile. In universul lor, romanciera de mai tarziu isi gaseste un adevarat refugiu. Pasiunea ei pentru condei incepe astfel, sa prinda contur si sa se slefuiasca, in timp. In prezent, Ligia Seman este scriitoare si misionara. 2009 marcheaza un moment important pentru ea si sotul ei, Timotei : aniversarea a 21 de ani de casatorie. Impreuna, acestia au doua fiice, Ruth – Diana, in varsta de 19 ani si Rebeca, de 16 ani. Ligia Seman s-a nascut pe 13 august 1968. Scriitoarea locuieste in orasul sau natal, Hunedoara.

La ce varsta ai inceput sa scrii in mod serios? Cum ti-ai dat seama ca sosise momentul sa te dedici scrisului?

– Am inceput sa scriu inca din anii copilariei. Am avut o copilarie nu foarte fericita, din pricina tragediei divortului parintilor mei. Dintr-un copil foarte puternic si curajos, dupa divortul parintilor putin cate putin, m-am prabusit emotional si astfel, am inceput sa ma retrag din mediul de joaca al copiilor de varsta mea. M-am refugiat in carti. La o varsta frageda, savuram deja, romane grele ale literaturii universale. Cartile devenisera prietenii mei cei mai buni si totodata, modul prin care puteam explora lumea si lumea interioara a oamenilor, despre care imi doream sa cunosc cat mai multe. Din clasele primare am inceput sa scriu poezie, asa cum poate gandi un copil la acea varsta cronologica, dar maturizat prematur. In clasele gimnaziale, pe langa poezie – am inceput sa scriu si proza si eram foarte apreciata si incurajata de toti profesorii de limba si literatura romana. Totodata, in acea perioada, in momente de criza adolescentina: fie eram frustrata de lipsa mamei in familia noastra, cand as fi avut mai multa nevoie de ea, fie de un esec in dragoste -ma retrageam la biroul din camera mea si incropeam in imaginatie, schema unui roman. Aceasta era un catharsis emotional.

Implinisem patrusprezece ani, cand am debutat intr-un cenaclu literar, din orasul meu natal. Coordonatorul cenaclului investea cu multa abnegatie, in toti aceia la care descoperea talent si acest lucru a fost foarte important pentru dezvoltarea gandirii mele literare si accensiunea mea, de atunci. Desi eram cea mai tanara din acel cenaclu, imi aduc aminte ca atunci cand am debutat  el a consemnat acest eveniment intr-un ziar din vremea aceea, numit “Drumul Socialismului“. Era un ziar judetean. Totodata, sub indrumarea lui, am castigat cateva premii, la concursuri literare de referinta, din acea vreme.

In perioada in care am frecventat cenaclul, mi-a fost creata oportunitatea de a cunoaste modul de gandire al unor oameni care deja ajunsesera in elita literaturii contemporane romanesti si totodata, alaturi de tineri visatori, asemeni mie, am putut sa imi dezvolt capacitatea de a manui penelul.

Pentru ca traiam in vremea vechiului regim si nu puteam fi de acord cu o literatura care il excludea pe Dumnezeu  am renuntat la cenaclul literar. Aceasta renuntare a fost dureroasa, atat pentru mine, cat si pentru coordonatorul cenaclului, care investise mult in mine, dar atunci a fost cea mai buna alegere a mea. A continua sa ma dedic in acei ani, artei scrisului, pentru mine insemna sa fac compromisuri cu noile mele principii de viata, pentru ca intre timp Il cunoscusem pe Dumnezeu. Afirm aceasta, pentru ca in timpul vechiului regim  majoritatea scriitorilor nu putea ajunge in varful piramidei decat facand anumite concesii cu ei insisi, promovand idei in care ei nu credeau si folosindu-si talentul pentru a elogia patria si conducatorul. Mi-a fost redesteptata nazuinta de a scrie, in primul an dupa revolutie, dar intr-un mod nou. L-am cunoscut intre timp, pe Dumnezeu si motivatia de a ma dedica artei scrisului Acum, vedeam in arta scrisului o farama a chipului Creatorului meu, un dar special si nemeritat, prin care puteam sluji semenilor mei.

Dumnezeu mi-a vorbit cu totul special, printr-un pasaj din cartea “Pasi spre lumina” a pastorului Petrica Lascau , aparuta imediat dupa revolutie, in prefata scrisa de profesorul Iosif Ton, : “Ne aflam la momentul intoarcerii poporului roman spre spiritualitate, spre crestinism. Chemam tanara generatie de credinciosi evanghelici sa indrazneasca sa se avante in creatia literara. Dupa decenii de intuneric si de urat in literatura, este timpul ca noi, cei ce ne-am format la lumina Cuvantului lui Dumnezeu, sa aducem din nou, frumusetea in literatura.

 

– Am debutat in anul 1995, cu romanul “Funiile dragostei“. Urmatoarele volume au fost: “Handicapul constiintei“, care a aparut in anul 1999, a urmat in 2004, romanul “Tragedie si triumf“, iar in 2006, “Domnind peste imprejurarile vietii” – o carte de eseuri impletita cu psihoterapie, cu adresabilitate feminina si solutii avand temei Biblia.

Ce fel de romane scrii? Ai scris mai multe categorii de carti? Ti-ai format deja, un stil al tau, inconfundabil?

– Eu as spune ca scriu romane crestine. De ce afirm aceasta? Spre deosebire de romanele obisnuite, in care scriitorii urmaresc a proiecta cat mai bine, anumite aspecte din realitate: sentimente, framantari, experiente, toate acestea vazute din perspectiva umana, romanul crestin are menirea de a arata cititorului ca dincolo de experienta umana limitata este divinitatea. In fata confruntarilor cu durerea, cu zbaterile, cu marile tragisme ale umanitatii, ale societatii  raspunsurile umane sunt limitate. Convingerea mea personala este ca un scriitor, oricat ar fi de iscusit in a reda anumite stari sufletesti sau evenimente, daca exclude vocea lui Dumnezeu din scrierile sale, nu si-a atins intru totul menirea. Eu cred ca oamenii, cand citesc o carte, nu au nevoie sa fie pusi fata in fata cu realitatile zguduitoare ale vietii si atat. Nu suntem doar spectatori ai propriei noastre vieti, si cand lecturam o carte nu e suficient sa urmarim spectacolul altor vieti, in care sa ne regasim si nimic mai mult… Oamenii au nevoie de solutii, sa inteleaga ca durerilor, zbaterilor, problemelor cu care se confrunta, exista Cineva care le poate da raspunsuri, nu doar pentru viata aceasta efemera, ci pentru vesnicie. Daca nu ar exista Acest Cineva -Dumnezeu, care sa ofere un cadru de referinta, omul ar fi ca o corabie purtata de valurile vietii, aruncata de pe un mal pe altul, fara o busola dupa care sa se indrepte, fara o tinta spre care sa navigheze. In cartile mele  dorinta de a-i ajuta pe cititori sa gaseasca acest cadru de referinta, portul inspre care sa navigheze pentru a-si regasi identitatea – a fost obiectivul de baza care m-a calauzit.

Descrie-ne procesul aparitiei unui roman. Te calauzesti dupa principiul ca trebuie sa scrii macar o pagina, zilnic? Exista si zile cand te asezi la masa de lucru si nu ai inspiratie sau zile cand pur si simplu, nu te simti in stare sa scrii? Cum procedezi in asemenea situatii?

Inainte de toate, ma rog pentru calauzire, in ceea ce priveste tema noului roman. Dupa ce primesc aceasta siguranta, urmeaza al doilea pas – documentarea. Ce inseamna pentru mine acest lucru? Stau de vorba cu diferite persoane, a caror experienta de viata se incadreaza in tema care ma intereseaza. De asemenea, citesc carti care trateaza acest subiect: carti religioase, carti din literatura universala si carti de psihologie, care ma ajuta sa inteleg mai bine modul de gandire, cauza pentru care oamenii reactioneaza intr-un anumit fel, in diferite situatii din viata. Mai presus de toate aceste resurse de documentare, consider Cartea Cartilor, Biblia – cea mai insemnata sursa de inspiratie si calauzire.

Nu pot spune ca ma calauzesc dupa principiul ca trebuie neaparat, sa scriu o pagina zilnic, pentru ca pe langa faptul ca scriu, sunt implicata si in alte activitati. De multe ori trebuie sa calatorim si sa petrecem timp departe de casa, slujind semenilor nostri prin conferinte, seminarii si consilieri. In aceste perioade, avand in vedere solicitarile foarte mari si consumul de energie – am scos cu totul din calcul faptul ca ar trebui sa si scriu. Dar imi planific timpul. Intr-o anumita perioada, tin seminarii sau organizez conferinte, calatoresc acolo unde sunt nevoi, in alta perioada, ma focalizez pe scris. Cand ma pregatesc pentru conferinte, trebuie sa citesc carti de invatatura si sa studiez mai mult Biblia, cand scriu, trebuie sa citesc si carti din literatura universala.

M-ai intrebat daca exista si zile cand ma asez la masa de lucru si nu am inspiratie sau zile cand pur si simplu, nu ma simt in stare sa scriu. Nu pot spune ca nu ma confrunt cu astfel de situatii. Sa scrii o carte inseamna multa munca si infruntarea multor greutati, cand ai, insa o motivatie serioasa, esti gata sa renunti la multe altele, esti gata sa te darui pe tine insuti cu toata fiinta, cauzelor ce merita. Am stiut cand am pornit pe acest drum, ca pentru a face un lucru maret, trebuie sa platesti un pret si greutatile cu care ma confrunt pe parcursul scrierii cartilor imi aduc mereu aminte de aceasta. Vreau sa spun in primul rand, ca nu m-am bazat pe ceea ce pot face eu, ci pe intelepciunea si credinciosia lui Dumnezeu. Programul meu, planurile mele, care de cele mai multe ori, prin puterea mea, mi se pareau imposibil de realizat, le-am incredintat in fiecare dimineata, in mana Domnului. Niciodata nu m-am asezat la masa de scris, pana nu am stiut ca binecuvantarea lui Dumnezeu este peste mintea si inima mea. De multe ori, eram foarte obosita, din pricina orelor prea putine de somn. Din cauza multelor ore de munca petrecute in fata calculatorului, in timpul zilei, noaptea nu puteam dormi, alteori, imi veneau idei si trebuia sa le scriu, pentru a nu le uita pana dimineata. Cu toate acestea, am simtit mereu binecuvantarea si inviorarea lui Dumnezeu, pentru a putea inainta: uneori, o pagina pe zi…, alteori doua, alteori patru sau zece…, au fost zile cand am scris si douazeci de pagini… Au fost, insa si zile cand nu am putut scrie nimic… Mi-a fost foarte greu sa accept astfel de stari, aveam impresia ca pierd timpul, pe parcurs, am inteles, insa ca de fapt, nu e asa. Am nevoie de asemenea situatii, pentru ca Dumnezeu sa-mi smereasca inima si sa-mi aduca astfel, mereu aminte, ca tot ceea ce sunt sau pot face, se datoreaza doar harului Sau nemarginit si ca ” puterea Lui in slabiciuni e facuta desavarsita.”

Ti se intampla ca un episod, o poveste din carte sa prinda viata in mintea ta, in timp ce te ocupi de altceva? Ai vrea sa ne descrii mediul tau de lucru?

– Daca nu ar fi sa prinda viata in mintea mea personajele si episoadele descrise in cartile mele – cred ca nu as reusi sa scriu ceva de calitate. Avand in vedere ca pornesc de la fapte reale si oameni reali – chiar daca acestea se impletesc cu fictiune – pentru mine, personajele create incep sa devina vii. Cand descriu trairile sufletesti, imi imaginez cum as gandi eu, ce sentimente as avea, daca as fi in locul lor. Acest lucru nu se intampla doar la masa de lucru. Se poate sa imi fac indatoririle casnice: gatesc, fac curat si meditand la proiectul in lucru, sa imi vina idei. Uneori, merg pe strada si cuget, alteori, sunt in natura. Dintr-o data, imi este elucidata varianta cea mai buna pentru “drumul” pe care trebuie sa conduc personajele creionate, prin hatisurile vietii, nu pentru a regiza un “happy end”, ci avand drept obiectiv o proiectare cat mai asemanatoare cu realitatea a personajelor, evenimentelor, astfel incat oamenii sa se regaseasca si totodata, sa gaseasca si solutii zbaterilor si propriilor experiente de viata. Dorinta mea nu este de a scrie carti usoare, care odata parcurse de cititor, pentru a afla cele intamplate, sa nu mai aiba in viitor, motive pentru a relua lectura.

In romanele de pana acum, prezinti experiente de viata impresionante. Cum te-ai documentat, de unde ai acumulat atata informatie? Ce surse de inspiratie ai avut si ai, in prezent?

– Obiectivul unui roman este acela de a intruchipa insasi calitatea vietii, subiectul oricarui roman este experienta umana. Fireste deci, ca principala sursa a unui scriitor este realitatea care-l inconjoara si cum o percepe el. In fiecare roman, am avut cadru de referinta anumite evenimente ce m-au marcat, persoane, experiente, dar toate acestea au fost impletite cu fictiune. As putea spune metaforic, ca romanele mele sunt imaginatie brodata pe realitate.

De exemplu, pentru primul roman, “Funiile dragostei”, evenimentul care m-a marcat si a constituit pentru mine punctul de plecare in scrierea lui, a fost moartea unui prieten scump, in perioada premergatoare revolutiei din ’89. A urmat apoi, un timp de documentare, cand am cautat sa stau de vorba cu persoane care au suferit din pricina persecutiilor securitatii din regimul comunist. In acest context, am aflat despre cazuri asemanatoare cu al prietenului nostru, de oameni ce au trebuit sa plateasca cu insasi viata, pentru inaltele lor nazuinte crestine, pentru implicarea in a introduce literatura religioasa in tara, in vremea vechiului regim.

Pentru romanul “Handicapul constiintei” – Dumnezeu m-a pregatit inca din anii copilariei, cu o sensibilitate speciala. Dupa divortul parintilor, loc de mama mi-a tinut o bunica nevazatoare. Traind impreuna cu ea, eu am inteles psihologia oamenilor cu deficiente. De aceea, cand Dumnezeu mi-a pus pe inima tratarea acestui subiect in roman, am stiut ca voi reusi. Pentru personajul principal Adina, al cartii, am fost inspirata de prietena mea nevazatoare, Andreea. Dragostea, perseverenta parintilor au ajutat-o sa-si depaseasca handicapul, printr-o raportare deosebit de indrazneata la acest neajuns. Inainte de a scrie cartea, pe parcursul ei, am stat de vorba ore in sir cu Andreea, care mi-a dezvaluit mai multe secrete decat o facuse bunica mea, din lumea celor care nu vad cu ochii, ci doar cu sufletul. De asemenea, pentru a intelege psihologia parintilor cu handicap ai personajului principal, Emanuel – am stat mult timp de vorba cu familia care m-a inspirat pentru a crea aceste personaje. El este surd si cu un picior amputat, iar ea s-a nascut o deficienta la picioare. A trebuit sa aflu toata istoria vietii unor astfel de oameni. Cum s-au raportat parintii lor la handicapul lor, cu ce s-au luptat in timpul vietii pentru a se simti acceptati intr-o lume a “oamenilor normali” sii multe alte lucruri.

Nu ii las doar pe cei care sunt o sursa de inspiratie sa imi povesteasca. Ii intrerup, cand este ceva care cred ca m-ar interesa in mod special, ne oprim asupra acelui lucru. Daca ei nu sunt destul de documentati sa-mi dea lamuriri, le caut in alte surse.

Pentru cartea “Tragedie si triumf”, unde tratez viata copiilor strazii, in scopul unei documentari autentice, am petrecut special, cateva zile pe strazile orasului Timisoara, vizitand locurile unde traiesc acesti copii: canale, gari, locuinte parasite, culcusuri pe langa poduri. Am stat de vorba cu ei, le-am pus tot felul de intrebari. Toate acestea le notez, dar de multe ori nici nu e nevoie, cred ca Dumnezeu mi-a daruit un mare har: sensibilitatea fata de suferintele oamenilor. Imi aduc aminte, cand eram intr-o gara si cautam sa gasim niste copii ai strazii, in scopul de a aduna informatii pentru roman, sotul meu m-a oprit si mi-a zis: “Ligia, tu trebuie sa privesti aici! ” M-am uitat si era un copil “aurolac” ce dormea pe niste cutii de carton. Era vara, dar el era imbracat intr-un palton gros. Celui care ne insotea nu i s-a parut o imagine foarte graitoare si ca mi-ar fi de folos in relatarea romanului, acest amanunt, insa a fost foarte important pentru mine si citind “Tragedie si triumf”, poti intelege ceea ce vreau sa spun. De asemenea, pentru a putea intelege cu adevarat lumea lor – nu a fost suficient atat. Avem o familie scumpa de prieteni, care au lucrat in jur de noua ani de zile, cu astfel de suflete. Am stat de vorba cu ei ore si zile in sir, pentru ca sa-mi impartaseasca tot ceea ce au invatat in anii acestia, despre copii strazii. Am dorit ca prin aceste discutii, sensibilitatea acumulata de ei in anii acestia  sa-mi fie transmisa si mie, pentru a putea deschide ochii cititorilor, ca sa cunoasca lumea lor. Dar nici aceste informatii nu le-am considerat suficiente. La indrumarea lor, am studiat cele mai bune carti scrise in acest domeniu: beletristica si carti de specialitate (psihologice, de asistenta sociala), care trateaza problemele copiilor din institutii si ale copiilor strazii.

Ce rol are cititorul, atunci cand scrii?

– Pentru mine, cititorul are un rol insemnat, incepand cu primul pas al conceperii unei carti. Am afirmat ca primul pas in proiectarea unei carti este alegerea temei. Consider un mod special al lui Dumnezeu de a ma calauzi, pentru a face aceasta alegere, faptul ca imi daruieste sensibilitate si intelegerea nevoilor cu care se confrunta publicul caruia doresc sa ma adresez. De exemplu : motivul primordial in alegerea temei cartii “Tragedie si triumf” a constituit-o faptul, ca am observat ca nu exista in inimile multor oameni o intelegere clara a adevarului ca dragostea si dreptatea divina nu se contrazic. Am pornit de la un personaj principal , un copil al strazii, o victima a abuzurilor si nedreptatilor, mult defavorizat in comparatie cu altii. Acest personaj, avand o masura mica de iubire ramasa intacta in sanctuarul sufletului, poate iubi cu adevarat, si prin faptul ca se incredinteaza lui Dumnezeu, ajunge in “varful adevaratului munte al succesului”: dragoste jertfitoare si adanca virtute crestina.

Ce reactii ai primit din partea cititorilor la volumele de pana acum?Cum se raporteaza tinerii la creatiile tale?

– Am fost incurajata de cititori, mai mult decat mi-am putut imagina. Am primit multe scrisori si telefoane, atat din tara, cat din diaspora, din majoritatea locurilor din lume unde s-au stabilit romanii. Am o nespusa bucurie sa observ ca aproape in orice casa unde intru, exista in biblioteca, printre cartile religioase si nu numai…, cel putin unul dintre volumele pe care le-am scris sau cand vorbesc cu oamenii, constat ca ei sau cunoscuti de ai lor au citit cel putin una dintre aceste carti. Este un sentiment al implinirii nespus de minunat, pe care il impartasesc cu sotul meu si fetele noastre. Prin aceste carti , de-a lungul anilor, Dumnezeu mi-a deschis o cale extraordinara de a cunoaste oamenii si nevoile lor, s-a largit foarte mult domeniul relatiilor noastre, conexiunile care s-au facut… Cititorii imi cunosc deja modul de gandire din carti, si lecturarea lor a zidit incredere in ceea ce as putea sa le ofer si prin puterea cuvantului vorbit. Dumnezeu a folosit aceste carti pentru a largi hotarele lucrarii noastre de a sluji semenilor, dezvoltand o lucrare publica minunata, asa cum am visat: cu impact pentru generatia noastra: seminarii, conferinte si consiliere.

In privinta tinerilor  de asemenea, sunt coplesita sa constat cat de mare impact au avut asupra lor romanele. Cand particip in tabere de tineret vin tineri la mine care imi spun: Ligia, in urma lecturarii cartii “Funiile dragostei”, am hotarat sa ma pastrez curat pana in ziua casatoriei” sau : “Uite, aici, pe prima pagina a Bibliei mele, am pus un citat din cartea “Funiile dragostei”, pentru ca sa imi aduc mereu aminte, ca tineri ca mine au platit cu pretul vietii, ca eu azi, sa ma pot bucura in libertate, de ea.”

Una dintre surprizele cele mai minunate mi-a fost daruita cand, in timpul unei vizite intr-o biserica din Paris  au venit la mine mai multi tineri si mi-au spus ca prin romanul “Tragedie si triumf” – Dumnezeu le-a dat o viziune speciala. In urma lecturarii, ei s-au hotarat sa infiinteze o misiune speciala, pentru a ajuta copii din orfelinate si copii strazii din Romania si Republica Moldova. ” Majoritatea, (imi destainuiau ei) dintre cei care citesc acest roman – sunt motivati la aceasta lucrare si ni se alatura”.

Cine este cel mai mare critic al tau (in afara de tine insati)?

– Este cunoscut faptul ca in procesul literar, rolul cheie nu este jucat de autor, nici de catre editori, ci de catre cititori si ca ei determina in mare parte, ceea ce rezista in timp, deci eu cred ca cel mai mare critic al meu este publicul larg.

Ai fost incurajata de cei din jur sa continui sa scrii sau se poate vorbi mai degraba, de o incredere in Dumnezeu si in capacitatile proprii? Ce anume te-a ajutat sa te concentrezi pe scris? Au existat si momente cand ai fi vrut sa abandonezi?

– In timpul dedicat scrierii primului roman, “Funiile dragostei”, pentru ca atunci, era o perioada de tranzit, cand de abia trecuseram dincolo de linia intunecata a comunismului  majoritatea celor din jurul meu nu aveau inca un orizont de gandire foarte larg. Din pricina aceasta, nazuinta mea de a aduce ceva nou in literatura autohtona, prin romanul crestin  a fost privita cu scepticism si neincredere. Plus de asta, din pricina faptului ca sunt femeie  gandirea oamenilor atunci, nu mi-a acordat un mare credit legat de viziunea a ceea ce inseamna puterea cuvantului scris, materializat in creatie literara. Au fost, insa doua persoane care au avut incredere in materializarea visurilor mele. Prima persoana este Dumnezeu, care are darul vederii duble. El m-a vazut asa cum eram eu, atunci: sincera de a-L sluji pe El si semenilor, dar cu putina experienta si putini sustinatori. Totodata, El m-a vazut asa precum El insusi isi faurise visul Lui maret, legat de viata mea si de impactul pe care  El si eu – cu mana mea in Mana Lui, cu vointa mea mica racordata la Vointa Atotputernica, cu putinul meu talent inmultit de intelepciunea manifestata prin harul Lui  L – am putea avea in inimile oamenilor. Aceste caracteristici ale lui Dumnezeu, de incurajator si sustinator al viziunilor, dincolo de limitarile umane, au fost manifestate zilnic, in viata, mea prin sotul meu. Bucuria lui la cele mai mici realizari ale mele, timpul acordat pentru a-mi asculta bataile inimii cu sperante sau deznadejdi, cred ca pot spune metaforic – a fost “uleiul” prin care Dumnezeu a alimentat motorul mintii mele, pentru a gandi mai departe, chiar si atunci cand omeneste, nu vezi nici o solutie la marele puzzle care inseamna firul unui roman fictiv sau al vietii insasi, fie destinul personajelor create pe paginile unei carti sau al circumstantelor vietii. El a fost primul cititor al scrierilor mele si delicatetea aprecierilor si indrumarilor lui a facut ca acest cerc al comunicarii, atat de esential pentru un scriitor, sa imi dea satisfactia unei complexitati, pentru a nu abandona in momente grele. Spunea scriitorul Philip Yancey : ” Noi, crestinii, suntem chemati sa aratam dragoste chiar si acolo unde s-ar parea ca Dumnezeu nu ar arata-o“. Dupa ce am terminat scrierea acestui prim roman, imi amintesc ca a urmat o perioada mai grea decat cea a creatiei. Scriitorii in general, sunt vulnerabili la tot ceea ce inseamna procesul creatiei, de cele mai multe ori, insa pentru debutanti  mai dureros este procesul de publicare. Pentru mine, contactul cu lumea pragmatica a editurilor, conduse de spiritul productiei si al marketing-ului, a fost un adevarat soc. Era total diferita de lumea in care eu, ca autor sensibil traisem, de mediul in care fusese desfasurat procesul creatiei. Putinele edituri care erau in vremea aceea  nu au avut incredere in ceea ce ar putea aduce nou, o tanara scriitoare. Cel putin un an de zile, am stat cu manuscrisul in sertar. Am primit tot felul de “incurajari” in aceasta situatie. Imi amintesc de una dintre ele, tragic – comica:  “Nu te nelinisti. Scrie mai departe, caci majoritatea scriitorilor au fost pretuiti dupa moartea lor.” Dar, multumesc lui Dumnezeu pentru capacitatea de luptatoare pe care El mi-a daruit-o si pentru ca toate aceste situatii nu m-au daramat, dimpotriva, au creat in mine si mai multa dorinta de a atinge idealurile pe care am stiut ca El le-a pus in inima mea.

Ai vrea sa ne vorbesti despre influenta crestinismului in proza ta? Ce alte concepte, in afara celui crestin, te-au mai calauzit in ceea ce ai creat?

– Consider ca ideile propagate de marii ganditori ai lumii sunt fie pro, fie contra crestinism. Asadar, toata sursa inspiratiei mele a fost influentata de conceptul crestin. Crestinismul este suficient de complex si il putem regasi in toate domeniile existentei, incepand de la arte pana la structura societatii.

– La ce lucrezi in prezent, ai in pregatire o alta carte? Cand va vedea lumina tiparului? Ai vrea sa ne dezvalui in avans, cate ceva despre subiectul pe care il trateaza?

– In prezent, lucrez la un nou roman. Subiectul pe care il abordez este de actualitate: consecinta relatiilor intime in afara casatoriei, avort, divort. Doresc sa surprind doua generatii: cea a anilor sub regimul comunist si apoi a noii generatii, dupa revolutia din 89.

Te declari multumita cu statutul tau actual, de romancier crestin sau ti-ai fi dorit altceva?

– Avand in vedere scopul primordial al vietii mele : acela de a reflecta frumusetea inimii lui Hristos in aceasta lume plina de suferinta si nevoi, nu am cuvinte sa multumesc Tatalui ceresc pentru increderea si onoarea acordate de a sluji semenilor mei prin arta scrisului. Puterea cuvantului scris in toate vremurile, a fost coplesitoare. Cand scriu, chiar daca la masa de lucru sunt numai eu cu Domnul , vad in fata mea multimi insetate si infometate spre nevoile carora inima Domnului se apleaca pentru a imparti mila, speranta si sens vietilor. Cartile se publica in mii de exemplare si astfel, puterea transformatoare de vieti si de raspandire a Evangheliei are un impact uimitor. Oamenilor nu le poti da dintr-o data o carte doctrinara, dar un roman il primesc si il citesc cu bucurie. Mi-au fost relatate multe cazuri despre persoane care au avut prima intalnire cu Dumnezeu in urma lecturarii acestor carti. ?i ce as putea sa imi doresc mai mult?

Ca parte sensibila a statutului de scriitor, si aici vorbesc de ceea ce se intampla in mod general – este faptul ca oamenii sunt binecuvantati de ceea ce Dumnezeu le daruieste prin scriitorul pus la dispozitia Sa, dar sunt prea putini, chiar foarte putini care considera ca ajutand practic sau financiar la tiparirea unei carti, fac o investitie care merita. Imi este greu sa abordez acest adevar pentru multi ,,spinos,, si cred ca din aceasta pricina  noi, crestinismul romanesc, avem mult de suferit probabil aceasta este una din cauzele pentru care avem atat de putini slujitori consacrati in acest domeniu.

Ce parere ai despre literatura crestina contemporana, ce plusuri si ce minusuri are?

– In literatura crestina contemporana, cred ca ar fi nevoie de mai multa originalitate si realism sa fie surprinse problemele actuale asa cum se prezinta ele, fara masti sau clisee religioase despre felul in care crestinii doresc sa fie lumea sau interventia lui Dumnezeu in lumea noastra. Aici nu ma refer la cartile de invatatura, ci la beletristica. Avand in vedere imoralitatea care predomina in publicatiile din mass-media, de faptul ca librariile sunt pline de carti superficiale, obscene, care pangaresc adevarata arta literara, se cere o literatura la noi standarde, curate, morale. Sunt de parere ca crestinii ar trebui sa ia in mod mult mai serios chemarea lui Dumnezeu la creativitatea autentica, prin intermediul careia, omenirii sa-i fie transmis intr-un mod calitativ literar scopul, directia vietii si adevaratele valori.

Exista in prezent, o miscare literara crestina careia ii apartii?

– Nu cunosc in momentul de fata, o miscare literara crestina despre care sa pot afirma ca ii apartin. Un impact deosebit in gandirea mea literara l-au avut scriitori realisti ca Dostoievski, Tolstoi, Maxence Van der Meersch, Jack London, Liviu Rebreanu, Thomas Hardy. Avand in vedere faptul ca opera mea contine si elemente noi, daca ar trebui sa numesc o miscare literara careia sa-i apartina – as incadra-o in curentul neorealist.

Ce altceva ti se pare relevant in experienta de pana acum si ai dori sa ne impartasesti? Ce ne poti spune in acest context, despre conferinta de la Mamaia, din 23-27 iunie a.c.?

– Cu ajutorul lui Dumnezeu, in fiecare an, impreuna cu sotul meu organizam o conferinta nationala pentru femei. Anul acesta, a fost a treia editie. S-a desfasurat la un hotel din statiunea Mamaia. A durat cinci zile si au participat peste trei sute de femei din tara si diaspora. Tema conferintei a fost “Cum isi poate pastra echilibrul o femeie, cand lumea din jur se clatina”.Vrem sa accentuam in mod deosebit ca aceste conferinte nu sunt pentru promovarea miscarii feministe si nici nu ne dorim o miscare feminista, ci aceasta lucrare face parte din miscarea de trezire spirituala a familiilor din Romania, prin invatatura curata a Bibliei Viziunea noastra este de a atinge prin femei – familiile, bisericile si societatea, avand in vedere ca femeia, ,,ajutorul potrivit”, este cea care intretine atmosfera caminului si totodata, ea este proiectata intr-un mod unic, cu instinctul matern de incurajare si rugaciune de care familiile si bisericile au atat mare nevoie. Totodata, viziunea noastra cuprinde si femeile care au nevoie de Evanghelie. In programul conferintei au fost incluse sesiuni generale de invatatura, unde am avut harul sa slujesc impreuna cu minunate femei pe care Dumnezeu le foloseste in lucrarea nationala in randul femeilor, marturii personale si marturii de misiune.Pe langa sesiunile de invatatura, am facut si impartiri pe grupe de cel mult douasprezece femei impreuna cu o lidera. Sesiunile pe grupe au avut drept scop aprofundarea invataturii primite la sesiuni, realizarea unei partasii autentice si observarea de catre lidera a nevoilor, pentru a putea sa le slujeasca prin rugaciune.

Am avut impreuna cu noi o echipa de consiliere spirituala foarte bine pregatita in diferite domenii: consiliere pentru nevoi emotionale, consiliere pentru nevoi intime si in probleme legate de sarcina si avort si consiliere special pregatite pentru consilierea de vindecare interioara si eliberare emotionala .

Totodata, in acest timp, am avut impreuna cu noi o echipa puternica de rugaciune si mijlocire. Aceasta echipa a slujit in “ateliere de rugaciune”, unde femeile care au avut nevoie, au fost binecuvantate.

Am considerat prin ceea ce s-a intamplat la aceasta conferinta ca Domnul a facut un apogeu al lucrarii noastre de pana acum. Visam sa se intample asa ceva, dar nici nu imi puneam imagina ca Dumnezeu va face de fapt, ca realitatea sa fie dincolo de asteptarile si visurile noastre. In timpul sesiunilor de invatatura, al inchinarii, a fost o prezenta a lui Dumnezeu atat de coplesitoare, incat aveam impresia ca daca vom intinde mana, Il putem atinge. ?i Mana Lui chiar a atins inimile femeilor, pentru ca majoritatea au plecat transformate si cu hotarari noi in inima. Mi-am dorit ca in grupele de partasie, pe langa faptul ca femeile vor fi slujite, sa primeasca ele insele viziunea grupelor autentice de partasie, care sunt vitale pentru o viata crestina autentica si absolut necesare pentru cresterea spirituala a bisericii, pentru ca numai in cadrul lor se poate experimenta compasiunea, rugaciunea unora pentru ceilalti, slujirea, incurajarea. O multime de femei au marturisit ca au plecat de aici hotarate sa infiinteze grupuri de partasie in bisericile lor.

In timpul consilierilor  s-a intamplat de asemenea, ceea ce am dorit. Femei care niciodata nu au avut cui sa impartaseasca poverile sufletesti, traume, rani nevindecate – au fost eliberate, vindecate, restaurate prin harul Domnului Aceste minuni s-au intamplat si in atelierele de rugaciune.

Avem si femei care in urma acestui timp au hotarat sa-si predea viata in Mana Domnului. Dintre ele, in urma acestei hotarari, unele au facut deja, botezul in apa. Initial, au dorit sa chemam pastorii si sa fie botezate in mare, dar apoi au hotarat ca e mai bine in biserica lor, unde vor fi impreuna cu toti cei dragi ai lor si multumim Domnului pentru cele ce l- au facut deja.

Consider, totodata, o nespus de mare binecuvantare a acestui timp al conferintei  vindecarea ranilor femeilor vaduve. Au fost inconjurate cu multa iubire si alte femei care au trecut ele insele peste aceasta durere le-au consiliat. Una dintre ele, tanara, careia i-a murit sotul anul trecut, a marturisit ca in urma acestei conferinte a inteles ca Dumnezeu nu a incetat s-o iubeasca si ca scopul vietii ei nu s-a sfarsit odata cu moartea sotului. In anii petrecuti cu sotul ei . El si-a aratat iubirea intr-un fel, iar acum El si-o arata in alt fel, dar e tot iubirea Lui.

Unde te vezi in viitor, ce aspiratii ai?

– In primul rand, pentru viitor, imi doresc ca omul meu interior sa se schimbe tot mai mult dupa chipul lui Hristos, pentru ca acest lucru este mai important decat oricare realizari, conferinte uimitoare si lucrari extraordinare. Pun mereu in calcul ca s-ar putea, vreodata, din pricina unor anumite circumstante: poate boala, poate restrictia societatii impotriva religiei, sa nu mai pot fi atat de implicata in aceste lucrari publice, dar as vrea sa am acel duh smerit, incat sa fiu gata pentru orice si sa consider adevarata valoare a vietii mele prezenta lui Hristos in toate fibrele fiintei.

Apoi, mi-as dori ca El, care pana acum a ascultat rugaciunea si a marit nespus hotarele lucrarii noastre, sa faca acest lucru si mai departe. Prin credinta, eu vad in viitor conferinte nationale de dimensiuni si mai mari, prin care sa fie atinse vietile mai multor femei. In urma rezultatelor conferintei de la Mamaia  am primit semnale din toata tara ca mult mai multe femei vor dori sa participe la acest fel de conferinte. De asemenea, as dori sa avem o echipa nationala largita si mai inchegata in acest domeniu si totodata, aceasta viziune sa fie transmisa si generatiei care vine in urma noastra.

In domeniul scrisului  imi doresc sa pot darui mai multe carti poporului meu, nu doar beletristica, ci si carti de studiu biblic, care sa raspunda specific nevoilor femeilor din Romania, precum am scris ultima carte  “Domnind peste imprejurarile vietii”.

Ce i-ai sfatui pe cei care abia acum incep sa scrie?

– Un motto semnificativ pentru lucrarea mea de slujire prin arta scrisului a fost : “Dumnezeu inmulteste putinul pus la dispozitia Lui“. Este un principiu al economiei lui Dumnezeu ca El sa investeasca acolo unde are de castigat! Daca Dumnezeu a daruit talentul de a scrie si dorinta este a fi folosit pentru a sluji semenilor, El ii va da toate resursele pentru inspiratie, timpul, energia necesare si nu in ultimul rand, acea stare a inimii dupa voia, Lui astfel incat din prisosul ei sa curga mirul ales, care sa aduca mangaiere,vindecare, incurajare celor din jur.

One thought on “De vorba cu Ligia Seman, despre cum este sa le slujesti lui Dumnezeu si oamenilor, prin scris

  1. Anisoara Faur

    Draga Ligia,

    Nu am avut niciodata fericita sansa sa ne fi cunoscut fata in fata, dar as dori sa-mi exprim aprecierea pentru modul deosebit in care ai inteles sa-ti pui talentul la dispozitia lui Dumnezeu si sa te lasi folosita de El.
    Trebuie sa mrturisesc faptul ca port in inima un regret pe care n-am avut niciodata ocazia sa-l impartasesc cu tine. In vremea cand tu incercai sa gasesti oameni care sa fie interesati si sa te incurajeze in publicarea primului tau roman, eu eram studenta la Litere in Oradea si sotul meu Emanuel Faur care este tot din Hunedoara mi-a adus manuscrisul tau ca sa-l citesc. Desigur, nu te cunoscusem personal si timpul meu intre familie si scoala era destul de limitat. Trebuie sa admit faptul ca gandindu-ma cat de tanara erai si fara experienta, nu mi-am facut timp ca sa citesc manuscrisul tau. Cu alte cuvinte, nu ti-am acordat sansa pe care Dumnezeu ti-a oferit-o cu mult drag si cu inima larga.
    Mai tarziu am citit primele tale romane si am fost absolut uluita de talentul extraordinar cu care Dumnezeu te-a inzestrat si de modul in care ai inteles sa-L slujesti prin arta scrisului fiind o binecuvantare pentru atatea suflete. De-atunci port in suflet aceasta dorinta de a-ti comunica regretul meu personal ca am avut a vedere scurta si o intelegere limitata cu privire la talentul pe care Dumnezeu l-a pus in tine. Probabil, acesta a fost unul din testele mele, un test la care am cazut, dar Dumnezeu m-a invatat ceva: toti avem nevoie de incurajare; eu insami aveam veleitati literare si ma gandeam la o posibila cariera de scriitoare, si stiu cat de mare nevoie are cineva de incurajare mai ales cand este la inceput de drum.
    Imi exprim din nou regretul ca n-am fost cea de-a treia persoana care sa te fi incurajat in vremea inceputurilor!
    E bine ca avem un Dumnezeu care vede dincolo de ceea ce vede omul muritor si care e gata sa ne dea o sansa fiecaruia din noi.
    Primeste deci aprecierile mele, venite de departe si destul de tarziu. Iti doresc cele mai alese binecuvantari din partea lui Dumnezeu in viata personala si in lucrare, si poate, drumurile noastre se vor mai intalni candva, speram cu noi sanse…

    Cu sincera apreciere,
    Ani Faur

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.