Author: nelurs

„Spiritualitate si caracter crestin” – Mesaje semnate Iosif Ton, despre cum sa ajungem la ascultare deplina de vointa lui Dumnezeu

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, History, Inspirational, literature, Persecution, Romania, TheologyLeave a comment

Se intampla in anul 1988. Propaganda comunista in Romania incerca sa creeze falsa imagine ca partidul merge inainte si ca niciodata epoca de aur nu va apune. Cu toate acestea, de dincolo de cortina de fier si chiar de peste ocean, existau o multime de voci care anuntau sfarsitul erei totalitare si inceputul democratiei, intr-un timp foarte scurt. Deja lucrurile se aflau intr-un proces de schimbare profunda in mai toate tarile socialiste, iar Romania nu avea cum sa ramana in afara acestui proces istoric evolutiv.

Iosif Ton – O voce la Radio Europa libera

Printre vocile celor care vorbeau despre inceputul unei noi ere a libertatii si democratiei pentru Romania se afla si cea a lui Iosif Ton, care prin mesajele transmise la postul de radio Europa libera, reusea sa mentina vie flacara credintei in Dumnezeu si intr-un destin mai bun. Avand ocazia de a tine o „slujba religioasa evanghelica” pe calea undelor, pastorul Iosif Ton a putut sa zugraveasca inaintea ochilor mintii ascultatorilor, tezaurul plin de valoare al Sfintelor Scripturi, in materie de „Spiritualitate si caracter crestin”.

In momentul de fata, avem sansa de a citi mesajele pastorale prezentate de Iosif Ton la postul de radio Europa libera in perioada ianuarie 1988- aprilie 1989. Este o ocazie de a retrai atmosfera unei epoci care desi a apus, inca ne mai determina prezentul si poate chiar viitorul, ca popor roman. Dorinta cea mai fierbinte a autorului era de a reaprinde credinta in spatiul romanesc si de a-i face pe oameni sa se intoarca la Dumnezeu si la Scriptura. De aceea, cartea „Spiritualitate si caracter crestin” de Iosif Ton se constituie ca un apel peste timp, avand aceeasi forta motivatoare ca si acum mai bine de 20 de ani. In cele din urma, mesajul Evangheliei lui Hristos este valabil pentru fiecare generatie.

„Ce am pierdut si ce am castigat”

„Caracterul poate fi viciat si pervertit tot asa cum poate fi si remodelat sau refacut. Eu cred ca cei 40 de ani de nenorocire comunista au distrus anumite trasaturi ale caracterului romanesc si au format altele. Ramane de vazut ce am pierdut si ce am castigat. Poate ca nici nu este rau ca am pierdut anumite caracteristici ale noastre din trecut. Poate ca traumele produse in caracterul nostru nu fac altceva decat sa ne pregateasca pentru adoptarea unor noi trasaturi de caracter, care sa ne faca o natiune mai buna pentru viitor.”

Este admirabil modul in care Iosif Ton intrezarea perspectiva renasterii natiunii romane dincolo de suferintele si durerile produse de comunism. Mesajul sau plin de speranta aducea lumina si bucurie intr-un timp de intuneric si persecutie. Putem spune astfel, prin prisma evenimentelor pe care acum le stim, ca Iosif Ton a fost un vizionar, un om care a avut capacitatea sa intrezareasca miscarile istorice ce aveau sa se produca la putin timp dupa aceea. De fapt, aici este esenta mesajului crestin, si anume ca niciodata nu este prea tarziu sa te intorci si ca in orice cadere exista refacere. Iar cand vorbim despre caracterul poporului roman, intelegem ca exista o sansa de refacere, odata cu sfarsitul dictaturii.

„Avem nevoie sa ne intoarcem spre Dumnezeu”

Un prim grupaj al predicilor tinute de Iosif Ton se concentreaza pe tema „caracterului si comportamentului crestin”. Pe parcursul a sase ocazii si parcurgand mai multe fragmente cheie din Sfanta Scriptura, autorul ne familiarizeaza cu diferitele curente de opinie contemporane la acea data, relativ la ce inseamna si rostul caracterului. Astfel, intr-o prezentare sintetica de exceptie, ne sunt expuse roadele conceptiilor de sorginte evolutionist –darwinste despre lume si viata, asa cum s-au manifestat la Kant, Nietzsche si Jean Paul Sartre, precum si in gandirea unor „practicieni revolutionari”, cum au fost Lenin, Stalin si Hitler. In final, toti acestia nu au reusit sa ofere o formula logica si rationala pentru caracterul uman. Si demonstratia de maestru a lui Iosif Ton sta in faptul ca fara credinta in Dumnezeu, nu poate exista un adevarat caracter.

„Daca vrem sa traim intr-o societate unde fiecare fiinta umana are valoare si unde principiile morale sunt puternic ancorate, avem nevoie sa ne intoarcem spre Dumnezeu si sa-L intrebam pe El cum vrea El sa ne traim viata si cum vrea El sa ne organizam societatea. El nu ne obliga sa venim la El si ne lasa sa incercam sa facem asa cum consideram sa facem si fara El . Dumnezeu ne da aceasta libertate tocmai pentru ca in final sa vedem unde ajungem fara El. Si sper ca noi, in Romania, am ajuns la momentul adevarului. Acum stim ce fiinte devenim fara Dumnezeu si stim ce societate producem fara El.”

Caracterul – chipul lui Hristos in noi

In concluzie, caracterul nu este rodul intamplarii si nici consecinta vreunei filosofii omenesti. Chiar comportamentul crestin autentic reprezinta standardul cel mai inalt la care poate ajunge fiinta umana, insa numai in relatie cu Dumnezeu. Parcurgand diferite fragmente din cuprinsul Bibliei, autorul ne arata mai departe, modul in care Cuvantul lui Dumnezeu ne ofera acea motivatie rationala pentru a fi oameni buni, de caracter, oameni integri, adica oameni de valoare.

„In masura in care noi citim Biblia, meditam si ne rugam, Duhul Sfant ne da priceperea de a aplica in vietile noastre ceea ce citim si ne da puterea de a birui inclinatiile naturii noastre cazute, ne da biruinta asupra ispitelor si astfel, creeaza in noi chipul lui Hristos sau caracterul dupa voia lui Dumnezeu.”

Ascultarea de Dumnezeu

O alta tema asupra careia scriitorul insista de-a lungul a trei prelegeri este cea a „ascultarii de Dumnezeu”, care pe de o parte, este baza caracterului autentic, iar pe de alta parte, ne conduce la acceptarea de sine. De fapt, nu se poate vorbi de un crestinism autentic in afara respectarii principiilor si normelor stabilite prin intermediul Cuvantului lui Dumnezeu, al Scripturii, si de aceea, amorsarea procesului de preschimbare interioara se realizeaza atunci cand intelegem sa ne supunem cu totul Creatorului nostru.

„Cand asculti de poruncile lui Dumnezeu, devii frumos in caracter, ca Dumnezeu. Si opusul este adevarat: cand refuzi sa asculti de Dumnezeu, launtrul tau se urateste, caracterul tau se schimonoseste. Legea lui Dumnezeu reflecta si descrie caracterul Sau. Si a asculta de legile lui Dumnezeu, a trai dupa poruncile Sale inseamna a trai ca Dumnezeu, a imprima caracterul Sau in fiinta ta.”

„O stare suprema de armonie si fericire”

Mai departe, Iosif Ton ne vorbeste despre ce inseamna sa-I dam slava lui Dumnezeu si prin ce se caracterizeaza smerenia si mandria, doua atitudini extreme. Teza principala este ca trasatura de baza a unui caracter crestin se fundamenteaza pe dorinta de a-I da slava lui Dumnezeu si de a ramane intr-o atitudine de smerenie sincera.

„Noi avem nevoie sa vedem si sa recunoastem ca tot ce suntem si tot ce avem ne vine de la Dumnezeu si astfel, sa Ii dam cinste si slava cu scopul de a ajunge la fericita stare a partasiei, a comunicarii cu Cel ce ne-a creat si ne sustine. Astfel, gloria lui Dumnezeu reprezinta binele nostru suprem si cand facem din aceasta scopul vietii noastre, ajungem intr-o stare suprema de armonie si fericire.”

In ce priveste umilinta crestina, Iosif Ton nota: „A fi umil nu inseamna a umbla incovoiat si a zice ca nu esti inzestrat cu nimic special. Dimpotriva, a fi umil inseamna a vedea clar cate lucruri bune a pus Dumnezeu in tine si a recunoaste ca toate iti vin de la Dumnezeu, fapt ce te conduce sa-I dai slava si lauda.”

Cea mai mare porunca

O alta tema cu un impact direct asupra problemei caracterului este legata de definirea a ce inseamna „cea mai mare porunca” data de Dumnezeu, pentru a ajunge la o ascultare deplina de vointa Sa. Cu siguranta ca nu este simplu si nici usor sa conturezi valoarea poruncilor divine si cu atat mai putin sa evidentiezi la modul practic, care este cea mai mare. Cu toata aceasta dificultate, Iosif Ton are acea capacitate de a extrage esenta invataturii crestine in materie de ascultare de Dumnezeu. Prin ilustratii deosebit de sugestive, imbinate cu o prezentare profunda a invataturilor biblice, cuvintele sale ne inspira, ne indeamna si ne conduc la Creatorul nostru.

„Cine traieste dupa legile lui Dumnezeu este un om de caracter, asa cum l-a conceput Dumnezeu sa fie. Prin urmare, Domnul Isus ne spune ca a fi om de caracter, a fi asa cum vrea Dumnezeu sa fii, inseamna – reducand totul la esenta – sa Il iubesti pe Dumnezeu cu toata fiinta ta si sa-l iubesti pe semenul tau ca pe tine insuti.”

In consecinta, intelegem ca implinirea poruncilor lui Dumnezeu consta in a fi un om de caracter, un om care reflecta imaginea lui Dumnezeu. „Cand Dumnezeu ne porunceste sa fim drepti, curati, sa spunem numai adevarul, sa iubim pe aproapele nostru, sa fim buni, sa-i ridicam si sa-i reabilitam pe altii, sa fim credinciosi, statornici, plini de bucurie, El de fapt, Se descrie pe sine si ne cere sa fim ca El. Poruncile pe care ni le da Dumnezeu au un caracter creativ si sunt menite sa creeze in noi un caracter divin.”

Fericirea de a fi asemenea cu Isus Hristos

Insa, cele mai multe prezentari din acest volum se concentreaza pe conceptul de „viata spirituala crestina”. Ce inseamna acest lucru si cum poate fi tradus in viata noastra, reprezinta o preocupare permanenta a lui Iosif Ton, ce trece dincolo de acest volum de predici. Am putea spune ca aproape in orice prezentare a sa vom regasi cate ceva din aceasta tema principala a vietii spirituale crestine. Cu un talent deosebit si folosindu-se de cunostintele aprofundate dobandite in materie de limba greaca, autorul ne calauzeste in intelegerea conceptului nasterii din nou, precum si in cel de sfintire a vietii.

Fara sa intre intr-o teologie foarte inalta si ramanand la simplitatea a ceea ce sta scris, avem ocazia sa intelegem planul lui Dumnezeu pentru noi de a deveni asemenea Lui in ce priveste caracterul. „Trista este situatia oamenilor care desi spun ca au credinta in Dumnezeu, care desi stiu ca au un suflet si un spirit, totusi nu-si cultiva partea lor spirituala. Repet. Exista foarte multi oameni care cred sincer in Dumnezeu, cred ca au o parte spirituala in ei insisi, dar niciodata nu fac nimic pentru a-si hrani si dezvolta viata spirituala.” Putem afirma ca apelurile autorului sunt adresate celor care desi se numesc crestini, nu sunt constienti de valoarea acestui cuvant si de implicatiile pe care le aduce si nu ajung sa guste puterea lui Dumnezeu si fericirea de a fi asemenea cu Isus Hristos.

Sigiliul Duhului Sfant

Iata de ce, pe parcursul a 13 prelegeri, suntem invatati asupra fundamentelor credintei crestine in materie de preschimbare a vietii, mai precis, a caracterului. Pe de o parte, Iosf Ton ne demonstreaza pe baza Scripturii, deosebirea dintre „firea pamanteasca” si trupul nostru, precum si dintre spirit si suflet. In final, ne dezvaluie secretul unei vieti impreuna cu Dumnezeu, care consta in locuirea Duhului Sfant in interiorul nostru.

„Duhul Sfant este Dumnezeu venit in noi. El este Cel care ne-a dat credinta in Domnul Isus. El este Cel care ne-a intors privirile spre Isus si Cel care ne-a ajutat sa ne deschidem fiinta inaintea Lui. El este Cel ce ne-a nascut din nou si ne-a facut copii ai lui Dumnezeu. El a venit in fiinta noastra ca un sigiliu, ca o pecete a proprietatii lui Dumnezeu si ca o garantie pe care ne-o da Dumnezeu ca suntem copiii Sai.”

Dupa 20 de ani

Folosind conceptia nou-testamentala ca trupul nostru este Templul Duhului Sfant, Iosif Ton dezvolta astfel, o suita de prezentari ce ne ajuta sa urcam treapta cu treapta pe scara desavarsirii crestine. Revenind la atmosfera anilor 80, atunci cand dictatura se apropia de sfarsit, ne putem gandi la impactul deosebit pe care l-au avut aceste cuvinte, asemenea unor stele stralucitoare in intunericul noptii, asupra celor ce le ascultau. Cati oameni poate, stand in frig sau in conditii precare, langa un aparat de radio dat la un volum minim, nu au primit lumina din lumina, care este Isus Hristos, prin cuvintele lui Iosif Ton. Facand referinta la cei 20 de ani care s-au scurs de atunci, putem constata cat de actuale au ramas cuvintele rostite atunci, prin intermediul postului de radio Europa libera.

De fapt, „Spiritualitate si caracter crestin” reprezinta un volum ce se recomanda a fi citit de catre orice credincios crestin, indiferent de confesiune. In spiritul unui adevarat mesaj ecumenic, dar si evanghelic, autorul ne demonstreaza ca a avea un caracter autentic nu este o intamplare, ci este pur si simplu rodul legaturii pe care o putem dezvolta cu Dumnezeu. Daca ne gandim la renasterea morala a natiunii noastre romane, atunci vom afirma cu siguranta, ca destinul nostru fie va fi crestin, in sensul autentic al cuvantului, fie nu va fi deloc.

„Puterea cuvântului”

On By nelursIn Interview, literature, RomaniaLeave a comment

interviu cu scriitorul Florin Caragiu,
(de Victorita Dutu, realizator de emisiuni la TVRM)

– Care este rolul dumneavoastra în cetate, în comunitate?
– Într-un interviu publicat la începutul anilor ’90 în revista 22, Adam Michnik, cunoscutul dizident polonez, afirma categoric: „Eu consider ca obligatia mea este sa spun adevarul”. Nu comentez aici ce întelegem unii sau altii prin adevar, esential este sa marturisesti adevarul în care crezi si sa nu faci din acesta, cum spunea Octavian Paler, o oportunitate de care sa te servesti. Pe de alta parte, cred ca este o greseala sa teoretizam, în linii foarte principiale, care este rolul intelectualului în societate. Kant îi atribuia geniului puterea de a se limita. Bine este sa ne constientizam propriile limite si aptitudini. Nu orice intelectual este dotat pentru o anume angajare sociala sau politica. Si totusi, cu totii trebuie sa constientizam faptul ca facem parte dintr-o societate civila si, atunci când e cazul, se cuvine si e salutar sa ne exprimam atitudinea în fata tendintelor agresive, agresive chiar la adresa constiintei morale.

– Va rog sa ne spuneti o întâmplare, un exemplu din care sa tragem învataminte, cum ne raportam la noi însine când ne întâlnim cu o situatie fara limite, fara iesire…
– O întâmplare semnificativa petrecuta în viata mea este, as spune, întâlnirea cu marele parinte si duhovnic Ghelasie Gheorghe, pe care am descris-o în cartea „Cuviosul Ghelasie Isihastul”. Aceasta întâlnire providentiala, as spune, pe lânga faptul ca mi-a oferit chei la situatii aparent fara iesire, nu a ramas importanta doar pentru mine. Acest fapt a reprezentat un punct de pornire în dialogul cu ceilalti, facându-ma sa constientizez mai adânc rolul omului, acela de a fi o fiinta a dialogului, mai ales a dialogului extins, prin participare liturgica si manifestari creatoare. O situatie fara iesire este caracterizata tocmai prin faptul ca nu se întrevede o rezolvare în urma tuturor încercarilor noastre de rationalizare a situatiei. Atunci o solutie fericita ar putea veni în urma încredintarii de sine în voia lui Dumnezeu, pentru ca o situatie fara iesire poate fi, pe lânga aspectul ei dramatic, si o oportunitate a unei depasiri a limitarilor proprii, prilejul unei schimbari sau înnoiri a mintii, a unei înaintari în credinta, a transcenderii ratiunii prin taina. Iar câstigul rezultat, în pofida aspectelor dramatice ale situatiei în sine, nu este deloc minor. De aceea, personal cred ca totul e cumva învaluit în iconomia divina si situatiile fara iesire sunt si ele în acelasi registru dialogic, un dat ce ne întâmpina cu un sens, mai mult sau mai putin ascuns, un dat care ni se adreseaza si cere un raspuns, o atitudine, un salt spiritual, o schimbare în ordinea prioritatilor. Este, cred, important, ca persoane precum cea a Parintelui Ghelasie sa fie mai mult cunoscute. De altfel, de curând am participat la organizarea, în cadrul Centrului de Documentare Europeana din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, a Primului Colocviu National dedicat operei si personalitatii sale. Exista, dupa cum se poate vedea, în spatiul românesc, o deschidere si un potential semnificativ în ce priveste întâlnirea celor mai diverse valori.

– Care este importanta sacrului, raportarea la Dumnezeu în arta, în creatie, în ceea ce facem?
– Sacrul are multiple întelesuri. Teologul si filosoful Jean Yves Lacoste a opus chiar sacrul liturgicului, care reprezinta ceea ce ramâne din sacru atunci când toti idolii sau zeii înselatori cad. La Wagner, dupa sacrul din tetralogie, dupa Amurgul Zeilor, urmeaza ca încununare a sacrului Parsifal. Acest sacru fara fata înselatoare este în centrul unei conceptii prin excelenta crestina. Interpelat de un om de cultura cu cuvintele: „Sfintii Parinti spun despre om ca e nimic”, Parintele Ghelasie a dat un raspuns memorabil: „Într-adevar, omul e nimic, dar din nimic a creat Dumnezeu lumea”. Iata aici extraordinara perspectiva deschisa de revelatia divina! În arta, sacrul trebuie si poate fi cautat chiar cu mijloacele specifice artei. Cu versatilitatea ei specifica, în arta se arata cum totul poate fi sacralizat, de fapt pseudeosacralizat, printr-un proces enigmatic de iluzionare; si, de asemenea, cum ceea ce e menit sa se sfarâme, se sfarâma fara crutare. Ce este, în fapt, idolul? O falsa valoare, s-ar putea spune. Sau ceea ce pare ca-l poate înlocui pe Dumnezeu, cel putin în ordinea prioritatilor, printr-un proces de amagire, este un obiect sau o fiinta în care investim ca într-o valoare absoluta. Dialectica relatiei cu idolul este amagirea si deziluzia. Ca exemplificare, stiinta poate ajunge idol când avanseaza mitul cunoasterii absolute prin intermediul ei. De asemeni, atunci când dezvolta mitul comunicarii absolute prin mijlocirea ei, televiziunea poate deveni, de asemeni, un idol. Revenind, arta prezinta ridicarea si sfarâmarea idolilor, pune în discutie temeiurile ultime ale existentei, opozitia dintre sacru si pseudosacru, dintre realitate si amagire, dramatizând fenomenul de pseudorealitate. Arta autentica este un exercitiu de constiinta.

– Sunteti autorul volumului „Antropologia iconica – reflectata în opera Parintelui Staniloae”, aparuta în 2008 la editura Sophia. Pornind de la prima evidenta a titlului, va voi întreba care este legatura dintre om si icoana?
– Omul sta fata în fata cu icoana lui Dumnezeu, în care îsi regaseste chipul din adânc, personalitatea lui integrala, calitativa si nemuritoare, cu toate aspiratiile ei spre desavârsire. Pornind de la o definitie a Parintelui Staniloae, care vorbea despre „ratiunile plasticizate ale lumii”, am tinut sa arat ca în opera Parintelui Staniloae limbajul, el însusi, a devenit ca o ratiune plasticizata, o unitate între sensibil si inteligibil, ce poarta pecetea trairii, si astfel, a capatat puterea de a convinge, în masura în care a rezonat cu un întreg edificiu uman. Conceptul de icoana este unul complex, Sfântul Ioan Damaschin vorbind despre o întreaga scara de întelegere a sa, plecând de la Fiul lui Dumnezeu ca Icoana naturala a lui Dumnezeu Tatal, pâna la icoana ca obiect de cult. Referitor la aceasta din urma, este îmbucuratoare existenta unui valoros grup de pictori iconografi, în primul rând Monahul Ilie, apoi Georgeta Marioara, Alexandru Nicolau, Monahia Andreea, s.a., care au reusit sa reînvie, în lucrarile lor, spiritul traditiei iconografice din perioada ei de vârf… Temeiul icoanelor sta în Întruparea Fiului lui Dumnezeu. As mai dori sa remarc faptul ca icoana Maicii Domnului cu Pruncul sintetizeaza taina creatiei si mântuirii lumii. Astfel, figura Maicii Domnului reprezinta, dupa cum arata Parintele Ghelasie, chipul creatiei care Îl întrupeaza pe (Fiul lui) Dumnezeu, iar figura pruncului Iisus, imaginea (Fiului) lui Dumnezeu care se întrupeaza în creatie. De aici, chipurile de barbat si femeie, ambele oglindind taina Întruparii divine, în cele doua orientari specifice. Cât despre icoanele sfintilor, ele certifica faptul ca parcurgerea celor trei trepte ale vietii crestine, anume purificarea de patimi, luminarea si îndumnezeirea omului, reliefate în mod constant de traditia patristica, nu constituie o utopie. „Dumnezeu s-a întrupat pentru ca omul sa se îndumnezeiasca”, afirma Sfântul Atanasie cel Mare. Icoana este, pe de o parte, o marturie despre originile omului, redescoperirea sau rememorarea chipului de rai, pe de alta, însa, anticipeaza si adevereste despre chipul omului rascumparat în Hristos si transfigurat în slava dumnezeiasca.

– Anul trecut ati fost nominalizat cu volumul „catacombe. aici totul e viu” la premiul Mihai Eminescu si premiul revistei România Literara, pentru debut. Anul acesta ati publicat, tot la editura Vinea, un nou volum, „Sentic”. Ce reprezinta pentru dumneavoastra poezia?
– În viziunea mea, poezia nu poate fi rupta de un proces de meditatie, de filosofare si nici chiar de rugaciune. Însa, în principal, intuitia poetica pune în lumina circuitul investitiilor afective si spirituale, modul cum ne investim fiinta în anumite valori si lumi. Titlul celui de-al doilea volum al meu de poezie, SENTIC, recent aparut la editura Vinea, reliefeaza chiar aceasta idee. Notiunea de sentic, introdusa de dr. Manfred Clynes, s-a încercat sa fie tradusa ca „simtire întelegatoare”, ca sa folosesc un termen din traditia patristica, si totodata de „simtire creativa”. Asta spune, în fond, ca atmosfera lumii fiecaruia este creata dupa felul în care el simte. Din pacate, se pare ca adesea uitam sa simtim, si ca nu mai avem nici curaj sa simtim. Cu timpul am devenit imitatori si consumatori, si mai putin creatori si rugatori.

– Care este rolul cuvântului, cu trimitere la Logos si la sfântul Apostol Ioan?
– Dupa Evanghelia lui Ioan, în Logos este viata si lumina. Lumea este a Cuvântului, dar se poate ca fiind a Cuvântului sa nu-L primeasca pe acesta. Rolul Cuvântului întrupat este esential pentru om. El este temeiul, reperul si speranta, marturisite sau nu, pentru toate demersurile si încercarile omului, mai mult sau mai putin deviate de la telul împlinirii umane. Poezia însasi marturiseste apartenenta lumii la Cuvânt. Omul are de ales între Cuvânt si propria sa nimicire. Vorbea frumos Parintele Dumitru Staniloae despre om ca fiinta cuvântatoare, afirmând despre cuvântul cu substanta spirituala ca este, mai mult decât o simpla informatie, o comunicare de prezenta.

– Ca editor al revistei „Sinapsa”, în raport cu intentiile dvs., ce loc si ce rol îi rezervati acestei publicatii în peisajul cultural românesc?
– Suntem la al patrulea numar al acestei reviste interdisciplinare cu participare internationala (între autori se numara Parintele Andrew Louth, Tristram Engelhardt Jr., Alexei Nesteruk, s. a.), pe care am initiat-o împreuna cu Parintele Neofit Linte si maestrul Dan Puric, revista care abordeaza teme de teologie, filosofie, stiinta si arta, gândite dintr-o perspectiva crestina. O mare parte din cultura contemporana este, dupa cum se stie, rodul unor determinari extra-culturale. Ma gândesc la masiva influenta economica si chiar politica asupra culturii, din care rezulta un caracter comercial si propagandistic antireligios, ostil chiar valorilor spirituale clasice, pe care îl manifesta un anumit tip de cultura la moda. As zice ca revista „Sinapsa” îsi propune, în peisajul spiritualitatii noastre, sa resuscite acea spiritualitate crestina de tip organic, care aspira sa refaca legatura cu omul integral a cunoasterii, a diferitelor moduri de cunoastere partiala. Ca urmare, stilul abordarii unei probleme aspira sa fie situat între simplu si academic, furnizând informatie complexa, riguroasa si la zi într-un mod atractiv, menit sa intereseze tot omul.

– Ce ne puteti spune despre Serile Sinapsa pe care le-ati organizat la sediul Uniunii Scriitorilor?
– Cu plecare de la revista Sinapsa au fost organizate la Uniunea Scriitorilor serile Sinapsa de poezie si muzica religioasa, cu participarea unor scriitori si poeti de renume. Sensul acestei actiuni tine tot de idea de întâlnire si dialog între multiplele zone de activitate spirituala.

– Sunteti directorul editurii Platytera din Bucuresti. Ne puteti spune câteva cuvinte despre activitatea editurii dvs.?
– La editura Platytera au fost publicate din pâna în prezent un numar de aproximativ 70 de titluri. Publicarea integrala a scrierilor parintelui Ghelasie Gheorghe este unul dintre deziderate. De asemeni, mentionez ca au aparut numeroase traduceri din greaca si rusa tratând despre viata si învataturile unor sfinti si stareti din diverse perioade, precum si lucrari ale unor teologi contemporani de seama, cum ar fi Pr. George Florovsky, sau Pr. Philotheos Pharos, s. A. De asemeni volume precum „Cine suntem” de Dan Puric, sau „Puterea dragostei” de Pr. Teofil Brasoveanu, dar si carti de poezie.

– Sunteti co-autor al cartii „Repere patristice în dialogul dintre stiinta si teologie”, aparuta recent la editura „Basilica” a Patriarhiei Române, editie prefatata de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. Care este importanta acestui dialog, cine beneficiaza de el mai mult, teologii sau oamenii de stiinta?
– Si unii, si ceilalti, daca vor consimti sa priveasca lucrurile cu onestitate. De dragul coerentei si consistentei gândirii însesi, nu putem lepada temeiurile transcendente, dumnezeiesti, ale imaginii lumii. Sorin Vieru, în „Riscul gândirii”, afirma ca gândirea incolora, fara sentiment, are o singura pasiune, aceea pentru uitare. Ea pare ca functioneaza bine, ca un joc artificial, cu reguli inventate, tocmai pentru ca a dat la o parte problemele grave si reale. Pe aceste presupozitii amnezice îsi întemeiaza o mare parte din stiinta autoritarista concluziile ei de tip scientist. Aceasta este una dintre concluziile majore ale volumului în discutie.

Teologia se poate afla oricând într-un dialog onest cu Stiinta

On By nelursIn Interview, Romania, TheologyLeave a comment

by Stelian Gombos

Nascut în anul 1971, la Cugir, în judetul Alba, Adrian Lemeni a absolvit mai întâi Liceul de Matematica-Fizica din orasul natal. Instructia în domeniul tehnic, care s-a încheiat în 1995, cu obtinerea licentei în specializarea Ingineria sistemelor de productie, i-a dat posibilitatea cunoasterii aprofundate în domeniul stiintelor exacte. La aceasta s-a adaugat o pregatire teologica solida. Doctor în Teologie, din anul 2002, cu teza „Sensul eshatologic al creatiei“, beneficiar al unor stagii de pregatire la Institutul de la Bossey, Elvetia, si al studiilor post-doctorale la Institutul Catolic din Paris, Adrian Lemeni preda, din anul 1999, Teologia dogmatica si fundamentala la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti. Din luna februarie anul 2009 este Secretar de Stat pentru Culte în cadrul Guvernului României.

Astazi putem articula un dialog onest între teologie si stiinta. Uneori, prin exagerare, se considera ca unica forma de cunoastere legitima si autentica este cea data de cunoasterea stiintifica. Cu toate acestea, exista savanti de vârf care depasesc aceasta pozitie de autosuficienta, îsi dau seama de limitele interne ale cercetarii stiintifice si se arata deschisi catre alte forme de cunoastere, inclusiv cunoasterea religioasa.“ „Plinatatea Ortodoxiei trebuie marturisita si celor care au cautari oneste. Am întâlnit oameni de stiinta care, dupa zeci de ani de cercetare, au dobândit o disponibilitate de a primi adevarul de viata religios.“ Ca atare, în cele ce urmeaza, va supunem atentiei dumneavoastra, un interviu cu domnul Adrian Lemeni – Conferentiar în cadrul Universitatii Bucuresti, Facultatea de Teologie Ortodoxa si Secretar de Stat pentru Culte în cadrul Guvernului României

Stelian Gombos: – Domnule professor Adrian Lemeni, cum este privit astazi, în mediile universitare, în mediile intelectuale dialogul dintre teologie si stiinta?
Conf. Univ. Dr. Adrian Lemeni: – În ceea ce priveste un posibil dialog dintre teologie si stiinta, exista un interes, exista deschideri reciproce, atât din partea teologilor, cât si din partea unor savanti redutabili, care, plecând de la diferite cercetari oneste în diverse domenii de vârf ale stiintei, recunosc si îsi asuma limitele proprii, specifice demersului de cercetare stiintifica ceea ce-i face sa fie deschisi dialogului cu alte forme de cunoastere. Traim astazi, totusi, într-o societate dominata de ceea ce înseamna puterea epistemologica a stiintei. Practic, stiinta are o autoritate cu totul deosebita. Uneori, prin exagerare, se considera ca unica forma de cunoastere legitima si autentica este cea data de cunoasterea stiintifica. Cu toate acestea, mai ales la vârf, exista savanti care depasesc aceasta pozitie de autosuficienta si îsi dau seama de limitele interne ale cercetarii stiintifice. În felul acesta, se arata deschisi catre alte forme de cunoastere, inclusiv cunoasterea religioasa. De asemenea, de partea cealalta, în mediul teologic, exista o preocupare de a stabili anumite punti de legatura catre cunoasterea stiintifica si, mai ales, de a valorifica semnificatiile filosofice ale unor descoperiri din stiinta, care pot fi exploatate din perspectiva potentialului foarte cuprinzator al Traditiei teologice si, în mod special, al Traditiei ortodoxe.
„Dialogul nu înseamna dizolvarea identitatilor“

S.G. – Faceti o scurta istorie a acestei ascensiuni a ratiunii, care a ajuns triumfatoare si orgolioasa, impunându-se în forma ei maxima, în secolul al XX-lea.
A.L. – Ar fi mult de discutat în prezentarea unui asemenea parcurs, dar as vrea sa punctez ca, odata cu scolastica si poate chiar la începutul mileniului al II-lea, când, în jurul anului 1000, exista o asteptare înfrigurata a celei de-a doua veniri a Mântuitorului, se constata o schimbare în mentalitatea colectiva. Primul mileniu – si ma refer aici la spatiul occidental – este dominat, prin Fericitul Augustin si cei care i-au urmat, de filosofia lui Platon. Fericitul Augustin si cei care i-au urmat au prezentat un fel de separare între „cetatea lui Dumnezeu“ si „cetatea terestra“. Orientarea accentuata spre „cetatea lui Dumnezeu“ a favorizat o separare între lumea de aici si lumea de dincolo. Acest lucru, însa, nu s-a întâmplat în Traditia rasariteana, influentata de teologia Sfintilor Parinti. Nu trebuie în nici un caz sa-l blamam pe Fericitul Augustin de asta… Dimpotriva, multe premise de ale lui au fost interpretate ulterior în mod exagerat. Dar e clar ca a existat o separare între natural si supranatural, aceasta conducând la separarea în planul cunoasterii între ratiune si credinta. Lucrurile acestea au fost dezvoltate în scolastica. La începutul mileniului al II-lea, cu aceasta schimbare de mentalitate, care, în plan istoric, are un corespondent, oamenii spunând: daca nu am cucerit Ierusalimul ceresc sau daca Ieruslimul ceresc nu a venit la noi, sa-l cucerim pe cel terestru. Spiritul cruciadelor este o expresie foarte concreta a acestei schimbari de mentalitate, care poate fi înteleasa ca o ofensiva înspre terestru, inclusiv în planul cunoasterii.
Evident, punctul de cotitura semnificativ îl va reprezenta Galileo Galilei… Si odata cu el, vine impunerea stiintei moderne si are loc o rasturnare de paradigma. Si pentru ca l-am mentionat pe Platon, vreau sa reamintesc ca filosofia lui sintetiza gândirea unei paradigme ancorate în Traditie, în sensul ca accentul era pus pe contemplarea lumii ideilor. Platon spune ca aceasta este cunoasterea adevarata. Adica ceea ce tine de lumea ideilor era cunoasterea sigura, iar cunoasterea realitatii empirice era cunoasterea aproximativa, nesigura. Odata cu modernitatea, se schimba aceasta viziune si cunoasterea sigura devine cunoasterea lumii vizibile, iar cunoasterea aproximativa devine cunoasterea lumii supranaturale. Bineînteles, stiinta moderna se dezvolta pornind de la aceste premize, punând accentul pe experiment empiric, pe verificarea rezultatelor în cadrul unei anumite teorii, dupa aceea, pe matematizarea teoriilor, pe matematizarea fenomenelor fizice. Se încearca sa fie pus absolut totul într-o ecuatie, si, cu cât avem o ecuatie mai clara, care sa descrie fenomenele fizice, cu atât teoria respectiva este mai veridica. Rezultatele fizicii clasice, elaborata de Galilei si Newton, au fost interpretate pe o anumita filiera, într-un anumit context filosofic, în termenii autonomizarii ratiunii.
Practic, explicând lumea plecând de la datele lumii, nu mai avem nevoie de alt reper. În felul acesta, ajungem la o descentralizare, practic, la o rupere a lumii de catre suportul ei fundamental, care este de natura transcendenta si, bineînteles, de relatia cu Dumnezeul cel viu.În timpul iluminismului, al pozitivismului, în secolele XVIII-XIX, constatam asemenea presiuni ale ideologiei. Exista o carte a lui Denert, „Religia oamenilor de stiinta“, care, foarte interesant, face anumite statistici, atât pentru secolul al XVIII-lea, secolul iluminismului, dar si pentru secolul al XIX-lea, considerat „veacul necredintei“, în care cerceteaza opiniile a aproximativ 400 de savanti. Daca vedem rezultatele statisticilor lui, observam ca doar câtiva, 5-6, se declara atei, vreo 10-15 se declara sceptici, iar restul se declara credinciosi.
Spectaculos este ca, în secolul XX, au aparut voci foarte autorizate din stiinta, care depasesc aceasta pozitie bazata pe autosuficienta. Apare o turnura semnificativa, care pleaca din interiorul stiintei, astfel încât, astazi, suntem într-un context, în care, plecând de la rezultatele spectaculoase din domeniile de vârf ale cercetarii stiintifice, putem articula un dialog onest între teologie si stiinta. Dialogul, de fapt, nu înseamna dizolvarea identitatilor, ci asumarea propriei identitati, dar în care îsi face loc o marturie a fiecarui demers în parte.
„S-a ajuns pâna acolo încât se crede ca si teologia este o stiinta“

S.G. – Care ar fi resursele Ortodoxiei particulare, care ar putea da o turnura dialogului stiinta-teologie?
A.L. – Din perspectiva importantei dialogului dintre teologie si stiinta, cred, se poate vedea o responsabilitate a teologiei ortodoxe de a da o marturie specifica a ceea ce înseamna propria Traditie, o marturie foarte consistenta, generoasa, cuprinzatoare. Din pacate, ea nu este suficient asumata si actualizata, inclusiv în aceasta problematica a relatiei dintre teologie si stiinta. Ca unul care sunt implicat de mai mult timp în acest dialog dintre teologie si stiinta, pot spune ca sunt foarte determinat si motivat în acest demers de cercetare, de valorificare a potentialului Traditiei ortodoxe. Exista, azi, în lume, diferite perspective de abordare a dialogului dintre teologie si stiinta.
Vorbim de un dialog dintre teologie si stiinta, dezvoltat mai ales din perspectiva teologiei protestante sau teologiei romano-catolice. În mod special, în lumea anglo-saxona, exista constituit un domeniu si exista discipline academice în acest sens. Despre relatia dintre teologie si stiinta au aparut mii de lucrari si studii. Deci, iata, cum putem vorbi de o dezvoltare în acest domeniu, în mod special, în lumea anglo-saxona, la care participa teologia protestanta, neoprotestanta sau teologia anglicana. Si în cazul teologiei romano-catolice exista o dezvoltare remarcabila cu domenii de reflectie sau de investigatie.
Din pacate, exista o insuficienta dezvoltare a perspectivei ortodoxe în dialogul dintre teologie si stiinta. De aceea, se simte nevoia asumarii si valorificarii Traditiei specifice a ortodoxiei în acest dialog. Am avut ocazia sa discut cu mai multe persoane si mi-am dat seama ca exista aceasta perceptie, plecând chiar de la denumirea domeniului, teologie si stiinta.
S-a ajuns pâna acolo încât se crede ca si teologia este o stiinta. Si atunci avem, practic, acest dialog în interiorul stiintei academice, între stiinta teologica si stiintele din alte domenii. Nu este bine individualizata constiinta identitatii profunde a teologiei, nu se întelege faptul ca teologia nu se epuizeaza în dimensiunea ei academica. Si vorbim aici de asumarea si respectarea exigentelor academice. Nu fac o pledoarie pentru eludarea acestor exigente, dimpotriva. Trebuie pastrata si valorificata constiinta ca teologia nu se epuizeaza în ceea ce înseamna dimensiunea academica. teologia, ca maniera de viata, ancorata în constiinta ecleziala, este o experienta a Adevarului, a Adevarului întrupat printr-un mod de a fi. Vorbim aici de ceea ce înseamna puterea Adevarului-Hristos, Hristos-Adevarul, Care este trait într-un anumit fel.
Acest dialog dintre teologie si stiinta nu trebuie sa fie, în acelasi timp, o anexa a unei mentalitati care încearca sa-L justifice pe Dumnezeu rational, sau sa-si justifice experienta religioasa sau credinta, plecând doar de la datele ratiunii. Un francez spunea foarte bine ca Dumnezeu nu are nevoie de avocati, ci de martori.
„În acest dialog dintre teologie si stiinta, cred ca Ortodoxia poate sa spuna foarte multe“

S.G. – Mesajul Ortodoxiei este unul pozitiv. Poate el sa ajunga în forma lui vie la oamenii de stiinta, care sunt cufundati în adâncul cercetarilor lor?
A.L. – Puterea Ortodoxiei sta în afirmatie, nu în negare. Este puterea de viata în sine a Bisericii lui Hristos. De acest adevar da marturie Traditia ortodoxa, Traditia sfintitoare, în care s-au nevoit sfintii Bisericii, mari dascali ai lumii. Vorbim de o responsabilitate care trebuie asumata, nu din triumfalism. Trebuie sa fim foarte atenti… De multe ori, în interiorul Traditiei ortodoxe, credem ca este suficient sa fim ancorati în aceasta Traditie, fara s-o cunoastem, si, cu atât mai mult, s-o traim autentic. Or, noi avem responsabilitatea de a da marturie în fata lumii. Inclusiv în acest dialog dintre teologie si stiinta, cred ca Ortodoxia poate sa spuna foarte multe. Nu înregimentam Traditia ortodoxa la datele Stiintei, asa cum se poate crede eronat uneori. Poate de aceea exista o rezerva în mediul teologiei. Se crede ca, în felul acesta, s-ar ceda ceva din plinatatea Ortodoxiei. Nu, noi marturisim plinatatea Ortodoxiei. Plinatatea Ortodoxiei trebuie marturisita si celor care au cautari oneste. De exemplu, am întâlnit multi oameni de stiinta care, plecând de la zeci de ani de cercetare, cu cautari oneste, au dobândit o disponibilitate de a primi adevarul de viata religios.
Teologia este experienta adevarului dumnezeisc de viata si, în Traditie ortodoxa, a lui Hristos Domnul, Domnul istoriei si Domnul cosmosului, Dumnezeul acestei lumi, Care este împartasit în cadrul Bisericii, în interiorul unei Traditii pline de viata, care conduce înspre sfintenie. Daca reusim sa evidentiem fundamentele patristice, asumate în constiinta ecleziala, în relatiile dintre teologie si stiinta, cred ca putem veni cu ceva consistent. Si putem deschide o perspectiva care n-a fost aprofundata pâna în momentul de fata.
Am încercat, împreuna cu alti colegi, implicati si ei în acest dialog, sa dezvoltam aceasta perspectiva. Ea este insuficient aprofundata si în contextul românesc si în cel international. A aparut de curând o lucrare a unui cosmolog rus, ancorat si în Traditia ecleziala, Alexei Nesteruk, care încearca sa prezinte aceasta perspectiva, dar fara sa o fi dezvoltat, ci doar deschizând aceasta abordare, într-o forma incipienta. Trebuie sa continuam în acest sens. Speram ca, în viitorul apropiat, sa fie publicata lucrarea „Repere patristice în dialogul dintre teologie si stiinta“, cu binecuvântarea Prea Fericitului Parinte Patriarh Daniel. Coordonez aceasta lucrare în care sunt implicate persoane de la diferite centre universitare semnificative din România. Prin ea se încearca recuperarea si asumarea reperelor patristice în dialogul actual dintre teologie si stiinta.
„Cred foarte mult în roadele acestui efort de împartasire a Traditiei vii a Bisericii“

S.G. – În ce fel ar putea sa patrunda un mesaj viu al Biserici, al teologiei în politic? La noi este proaspata teama de ideologizare si, apoi, avem o teama mai veche, din perioada interbelica, atunci când o generatie de intelectuali au încercat sa recupereze Traditia si totul a fost manipulat spre extremism politic.
A.L. – Aici trebuie sa facem fiecare, din locul în care suntem, ceva ca sa putem da marturie de cugetul Bisericii. Astazi, oricum traim într-o lume dominata de ideologii. Avem nevoie de o împartasire de ceea ce înseamna Traditia vie, care nu înseamna doar un depozit din trecut. Nu. Traditia presupune fidelitate, statornicie. Si, în context românesc, avem o responsabilitate speciala. Dumnezeu ne-a dat foarte multe daruri prin oameni care s-au nevoit, prin sfinti, prin nevointe cu totul deosebite. Avem nevoie de asemenea atitudini, mai ales în contextul secularizarii de astazi, în care valorile sunt inversate de multe ori, unde ni se propun false idealuri sau idealuri amagitoare, ce fac sa ne concentram doar pe ceea ce înseamna existenta de aici. Acestea sunt: fie puterea banului, fie puterea de tip politic, fie dobândirea unei anumite pozitii sociale. De multe ori, suntem victime ale propriilor noastre agende si pierdem din vedere tocmai ceea ce este esential, ceea ce da continut existentei noastre. Acest lucru se întâmpla mai multor oameni, indiferent de categoria sociala, fie ca e vorba de oameni politici, fie ca e vorba de alte categorii. Pentru cei care au si anumite responsabilitati, cum sunt oamenii politici, se pune mai ales problema întoarcerii spre ceea ce înseamna profunzimea acestui popor. Si acest demers trebuie facut fara nationalisme ieftine, fara ideologizare.
Cred foarte mult în resursele, în modul nostru de a fi, cultivat în istorie, în special, în ceea ce înseamna profunzimea Traditiei, fara a fi autarhici, dând dovada de spirit de deschidere si de mult echilibru, cultivând cu responsabilitate propria noastra identitate. Acest lucru nu cred ca este usor. El presupune un efort constant de a ne confrunta cu noi însine. Si este foarte greu, pentru ca traim într-o lume marcata de agitatie, într-o lume care se deplaseaza spre exterioritate. E nevoie de un efort, iar omul de astazi nu prea e dispus la efort si concentrare. Eu cred însa foarte mult în resursele Traditiei, care ne explica pe noi, nu cum credem noi, ca suntem interpreti ai Traditiei. Cred foarte mult în roadele acestui efort de împartasire a Traditiei vii a Bisericii.
„Profesorii de religie trebuie sa fie foarte documentati ca sa faca fata întrebarilor elevilor“

S.G. – Cum ar fi posibil ca acest mesaj de viata, necesar unei lumi îmbatrânite si osificate de o cunoastere excesiv matematizata si stiintifica, sa patrunda la nivelul comun al oamenilor?
A.L. – Bineînteles, e nevoie ca rezultatele acestui dialog sa fie mediatizate, pentru a fi însemnat cât mai pe larg în constiinta opiniei publice. Dar eu cred foarte mult ca mai ales prin învatamânt se poate face acest lucru. În sistemul educational avem nevoie de oameni foarte bine pregatiti, pe diferite paliere, atât în învatamântul gimnazial, dar mai ales liceal. Adolescentii sunt la vârsta marilor întrebari, aflati într-o anumita cautare, cu o anumita deschidere fata de ceea ce înseamna problemele de tip existential. Avem nevoie de profesori capabili sa foloseasca informatia zilelor noastre, sa citeasca prin ochii constiintei ecleziale toate aceste rezultate care vin, provocator, de cele mai multe ori, din diferite domenii ale stiintei.
Avem anumite programe, cu proiecte concrete, prin care sa organizam întâlniri cu profesorii de religie, pentru a-i familiariza cu rezultatele din diferite domenii ale stiintei, ca ei sa nu ramâna complexati si sa nu cultive o atitudine negativista. Trebuie neaparat depasit negativismul. Apar atitudini dezbinate, la ora de biologie, elevilor li se spune ca omul provine din maimuta, iar la religie învata altceva. Si ei nu mai stiu ce sa creada. Mai trebuie lucrat la cultivarea unui discernamânt, care nu se bazeaza doar pe lozinci. Profesorii de religie trebuie sa fie foarte documentati ca sa poata face fata, cel putin întrebarilor care vin din partea elevilor, sa fie familiarizati cu ceea ce se întâmpla în domeniile stiintei. E foarte important ca elevul sa nu fie familiarizat cu cliseele ideologice, care-l pot marca pentru totdeauna. El ramâne „formatat“ în aceste tipare, nemaiavând acces, dupa aceea, nici la stiinta propriu-zisa. Cred ca un profesor adevarat poate sa-l ajute pe elev sa se deschida, sa-i cultive apetitul spre ceea ce înseamna informare autentica.
În mediul academic, unele cursuri ar fi binevenite, inclusiv în facultatile bazate pe stiinta. Nu cred ca ar fi rau sa existe un curs optional, facultativ, în care sa fie prezentate anumite elemente care tin de posibilitatea acestui dialog. La fel, la Facultatea de Teologie ar fi nevoie de cultivarea unor elemente care sa permita o atitudine plina de discernamânt, o familiarizare cu rezultatele de vârf din domeniile stiintei, cu semnificatiile lor. Se poate face o familiarizare a studentilor cu semnificatiile rezultatelor stiintifice la vârf si al modului de a raspunde al teologiei. Aici trebuie sa fim atenti pentru a nu deturna vocatia teologiei înspre altceva. Dar o familiarizare cu semnificatiile rezultatelor de vârf din diferite domenii ale stiintei este foarte necesara, tocmai pentru a arata care este dimensiunea misionara a teologiei. Si – foarte important – se poate dezvolta o constiinta a dialogului.

S.G. – În alta ordine de idei, daca îmi îngaduiti o ultima întrebare legata de actuala dumneavoastra functie – aceea de Secretar de Stat pentru Culte – cum vedeti relatiile Stat – Culte Religioase în România postcomunista si ce experienta puteti spune ca ati acumulat în ultimii ani, în acest domeniu, din prisma acestui statut?
A.L. – Pot afirma cu toata convingerea si responsabilitatea ca relatiile Stat – Culte religioase din România zilelor noastre se afla într-o stare de normalitate, cu exceptia unor incidente si evenimente pasagere ori minore, de parteneriat si dialog – fundamentate, articulate si certificate de noua Lege a Cultelor – Legea nr. 489/2006 privind „Libertatea religioasa si regimul general al cultelor” . În ce ma priveste pe mine personal si experienta acumulata în ultimii ani în acest domeniu, ce se afla într-o continua refacere si rearticulare, pot spune ca am încercat si încerc totdeauna sa gestionez cu maxima seriozitate, dispozitie si responsabilitate dialogul – atât de necesar, si relatiile dintre Stat si Culte, în urma carora am satisfactii si împliniri, mai cu seama de ordin sufletesc; poate o încununare a acestora ar fi chiar definitivarea acestei Legi a Cultelor – care era imperios necesara…

S.G. – Acestea fiind zise, va multumesc foarte mult pentru amabilitate si disponibilitate, dorindu-va sa aveti în continuare parte, de mult succes, mult spor si multe împliniri!

DESPRE KAMO – NUMAI DE BLUES & JAZZ

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

by Doru IONESCU

Stiam ca e bolnav, dar eram convins ca va duce boala pe picioare; cuvantul de ordine in ce-l priveste a fost NEOBOSIT! De altfel, il filmasem la Garana in vara, a cantat (ba a si organizat) pana in noiembrie… Stirea m-a luat total pe nepregatite. Mai mult decat ce s-a putut vedea aseara la JURNAL CULTURAL… va putea fi urmarit intr-un portret al lui Kamo duminica 24 ian 2010, ora 17, pe spatiul emisiunii REMIX… dar tot o selectie sumara din materialul bogat pe care l-am filmat cu muzicianul, de la primul interviu PHOENIX (martie 2002) pana la Garana 2009. Pana atunci cateva scurte extrase…

„Primul meu grup a fost la liceul german Lenau, unde exista o brigada de agitatie care trebuia acompaniata. Eram la tobe, a venit si Covaci, apoi s-au adaugat Florin „Moni” Bordeianu, Adrian Pavlovici, Claudiu Rotaru si Ioan „Pilu” Stefanovici. Ne numeam SFINTII, de la serialul cu Roger Moore, dar dupa ce am avut ceva de furca cu autoritatile (comunismul era ateu, nu?) ne-am schimbat numele în PHOENIX, la ideea lui Claudiu. Erau primii ani ’60, lumea era înnebunita de sunetul chitarelor electrice. Am ajuns în atentia orasului, cântam pe la serile de dans ale studentilor, unde veneau toti tinerii timisoreni… Am cântat la cantina MV, pâna nu s-a mai putut din cauza aglomeratiei, apoi la Constructorul devenit Lola, cu toata lumea venind dupa noi…

(…)

Prima recunoastere oficiala a venit de la Iasi. Lui Cornel Chiriac – care era seful comisiei – i-a placut, el era deschis, era mereu cu ochii pe ce era mai nou, pe avangarda; am luat marele premiu, iar la o saptamâna ne-a adus în Bucuresti, sa cântam la RadioTeleviziune. Sunam occidental, asta era însusirea noastra, asa ceva nu se mai vazuse pe posturile nationale, la ore de mare audienta. Imediat au pus ochii pe noi si niste impresari italieni, speram sa ne duca la casa de discuri unde era si Celentano. (mama lui Nicu, dna Tamara, vorbea de un fabricant de instrumente muzicale din Italia – n.m.) Ca timisoreni, fuseseram favorizati de aceasta conectare cu Vestul. Apoi, Moni primea muzica din Statele Unite. Eu eram prieten cu celebrul Drâmba, campion mondial la floreta, care mi-aducea dupa fiecare deplasare câte un disc. Tin minte primele doua single-uri BEATLES, luate de pe la Tokio, care au facut înconjurul orasului pâna abia se mai auzeau cu toate pârâiturile capatate de la uzura…

(…)

De fapt, toata generatia de tineri, de intelectuali din noul val se uita spre Occident, spre lumea artistica de-acolo. În particular, eram influentati de Tinerii Furiosi, un curent al anilor ’60, înainte de Hippie (care nu ne-a schimbat mai mult decât sub aspectul îmbracamintii). Era o vreme când la noi aparusera tot felul de carti si toate acele filme – «Blow up», «Z», «Ziua când vin pestii», «Viata sportiva» – care aveau în prim plan tineri deloc cuminti, furiosi, protestatari, destul de duri; de-acolo ne revendicam. Nebunul… e inspirat din piesa BEATLES – «Fool On The Hill», directia melodiei e una precisa – despre Ceausescu era vorba – dar nu si-au dat seama… Textierii erau din gasca noastra, aveau acelasi mod de viata cu al nostru, nu scriau la comanda ci în spiritul gastii.

(…)

Eram inconstienti, faceam totul din placere, nu ne pasa de bani. Altii de-afara, ajunsi în tara lor la nivelul PHOENIX-ului în România, sunt oameni bogati azi. Dintre fostii mei colegi nici unul nu s-a realizat pe partea asta, de la mine si pâna la membrii celei de-a doua formule. Cu compozitorii de curte era altceva, ei erau difuzati toata ziua cu muzica lor usoara. La noi nu era cazul, era un adevarat curaj sa dai pe post PHOENIX. Pentru primul nostru disc cu «Hei tramvai», vândut în peste jumatate de milion de bucati, am luat fiecare 600 de lei, cât un salariu mediu de-atunci. Nu fac un caz din asta, asa a fost istoria, nu? Dar i-am fentat cu textele, cu «Canarul»…

Pentru mine, dupa plecarea lui Moni, PHOENIX si-a încheiat activitatea. Nici nu m-ar fi interesat directia etno, care a fost un pact nescris cu Ceausescu, la întoarcerea din China. Pe de alta parte, un motiv serios de despartire a fost si faptul ca Nicu îmi tot striga sa cânt mai tare, în timp ce eu îi ceream sa cânte el mai încet, sa ne auzim unul pe altul; eu voiam sa aud totul…

(…)

Eu as face distinctie clara, pentru ca noi am cântat o muzica în limbaj international si sunt mândru de asta. Noi am creat aceasta formatie; nu sunt laudaros în general, dar asta-i adevarul, si numele tot noi l-am dat, a fost de notorietate internationala. Apoi a fost generatia cu etno, ce-i drept de mai mare succes, cu acele texte foarte bune.”

GRAMOFON în pliantul festivalului CLUB A din 1981: “Formatia reprezinta azi vârful unei vieti muzicale timisorene care, chiar daca nu are intensitatea de alta data, a reprezentat mult pentru jazzul si rockul românesc. Grupul s-a remarcat la festivalurile de la Sibiu, evolutia din ’77 – cu “Muzica sferelor” – reprezentând o prezenta de fusion-jazz, cu inspiratii WEATHER REPORT de cea mai înalta calitate. Dupa despartirea de flautistul si saxofonistul Liviu Butoi – autorul unor piese de succes prezentate la Sibiu în 1978 – “Serial”, “Între nori”, “Gramofon” -, grupul în componenta Doru Apreotesei, Bela Kamocsa, Mihai Farcas, Tiberiu Ladner se prezinta la actualul spectacol-concurs cu “Uvertura” (Apreotesei), “Urme de pasi pe lut” (Farcas), “Urme de pasi pe omat” (Kamocsa), “Urme de pasi pe infinit” (Apreotesei).”

Doru IONESCU
Fragmente din cartea “Timpul chitarelor electrice”
ed. Humanitas, 2006

* Bela KAMOCSA alias KAMO (asa cum îl alintau prietenii) nascut la Oradea la 2 decembrie 1944. Chitarist de faima. A fost unul ditre fondatorii celebrei trupe „Poenix”. A cântat cu cei mai renumiti cântareti de jazz români, precum Johnny Raducanu, Mircea Tiberian sau Anca Parghel. În 2007 a primit titlul de Cetatean de Onoare al Timisoarei. Ne-a parasit joi 14 ianuarie 2010.

George ROCA
Redactia ROM VIP

PÂINEA NOASTRA…

On By nelursIn Europe, RomaniaLeave a comment

by NICOLAE IUGA

BRAD,Romania

Pe parcursul celor peste 19 ani trecuti de la Revolutie am raspuns de nenumarate ori la întrebarea pusa de prieteni, vecini si cunoscuti despre motivele care m-au îndemnat sa nu încep o activitate privata în domeniul panificatiei, activitate pe care o cunosteam dupa 15 ani cât am fost seful filialei de morarit si panificatie din municipiu. De fiecare data mi se evoca acest motiv al cunoasterii domeniului si de fiecare data raspundeam ca tocmai fiindca cunosc domeniul nici nu ma gândesc sa îmi îndrept atentia spre acesta.
Ceea ce nu am crezut eu, atunci în anii 90, este ca vor fi necesari 18 ani pâna sa înceapa sa devina iminente motivele care ma îndepartau atunci pe mine de acest domeniu [nu îi mai putin adevarat, ca pentru mine, nu a fost unul mai fast, nici cel spre care m-am îndreptat pâna la urma]. Atunci, nu venirea „cu bâta” a Europei peste noi ma speria ci altele erau la acea ora motivele descurajarii. Astfel, fiind bine fixat in mentalul colectiv faptul ca pâine se face la fabrica [si nu în alta parte] eram confruntati saptamânal si chiar mai des, cu reclamatii asupra a tot felul de defecte ale pâinii cumparate, pâine care la o observatie sumara se dovedea ca nu era fabricata în unitatea noastra. Dealtfel, toate organismele de control, de la politie pâna la primarie si de acolo pâna la cele cu resedinta la judet, [pompieri, OPC, protectia muncii, garzile de tot felul, etc] erau si ele tributare aceleiasi fixatii si îsi „ascuteau permanent ghearele” tot pe arhicunoscuta fabrica, unde de bine de rau se facea pâine dupa o serie de reguli si legi si cu respectarea unor retete si ne aflam într-o locatie specializata si nu faceam pâine în garajul din care …am scos ieri trabantul. Despre faptul ca pâine se mai facea înca în câteva locuri în oras nu vroiau sa auda niciunele din organismele care controlau domeniul [de ce oare ?] si subit uitasera ca respectivele firme de panificatie nu îndeplinesc nici unele din conditiile legale de a putea sa depoziteze acolo, temporar, un sac de faina, necum sa faca, Doamne fereste, pâine în maghernitele respective. Surpriza enorma a fost ca si populatia abia daca se mai apropia de fabrica noastra si de magazinele ei, nemaidorind sa manânce „pâine comunista” ci doar din aceea „capitalista”, fabricata de fapt cu toti „consumatorii” si necalificatii pe care îi daduseram noi afara în decursul timpului. Dintr-o data, toti si toate, cei care în fabrica spalau ambalaje si betoane, devenisera „specialisti” în diverse firme.
Astfel ca, în ce fel ne puteam compara noi si cum puteam intra în competitia data de economia libera de piata, cu firme care nu aveau nevoie de nici una din autorizatiile si aprobarile care ni s-au cerut noua ca sa putem functiona. Despre ce concurenta loiala putea fi vorba când din start celelalte firme ne surclasau net la costuri si preturi, ei nefiind obligati de lege sa aiba de nici unele dintre cele care afecteaza pretul de cost.
Cum toate privirile erau invariabil îndreptate spre fabrica noastra, noi nu am fi putut functiona nici o saptamâna, [si nu aproape douazeci de ani, cum s-a întâmplat], fara spatii adecvate, fara magazii specializate, fara personal calificat, fara laborator si analize cu personal specializat pe fiecare schimb, fara masini de transportat pâinea specializate si autorizate inclusiv la veterinar [daca va vine sa credeti], fara acte si registre clare, s.a.m.d.
Apoi doresc sa relev fara sa comentez, [desi cunosc în detaliu] principiile de functionare si modul cum se tin gestiunile unei asemenea unitati, de maniera ca unitatea sa fie rentabila în realitate si nerentabila în acte, ceea ce din nou în fabrica nu era posibil asa ceva si din nou nu puteam concura cu sanse egale pe piata. Apoi, cum crede cineva ca poate fi rentabila o astfel de unitate daca îsi da toate darile corect dupa fiscalitatea de la noi, si are în functiune tot ceea ce cere legislatia în materie de dotari etc, când în diferenta dintre pretul fainii cumparate si cel al pâinii vândute, nu încap sub nici o forma toate cheltuielile dar sa mai fie si profit ? Si totusi brutarii se mai deschid, nu se închid…
Desigur, cele relatate, si altele, nu sunt fenomene caracteristice doar orasului si zonei noastre, [asa explicându-se si faptul ca nu exista o referire nominala la vreo localitate] ele fac parte dintr-un fenomen larg cât tara si astfel se face ca acum când vine Europa peste noi, ne dam subit seama cu totii, consumatori si organe, ca peste 80% dintre unitati nu corespund. Ne speriem ca nu corespund legilor europene, dar habar nu avem, si nu am avut mai ales, ca nu au corespuns deloc si nici o clipa în toti acesti ani nici legilor române, asa putine si slabe cum se dovedesc [înca] a fi. Si nu e problema ca… chipurile “saracele organe” nu au stiut. Au stiut, dar au fost “ajutate”… sa taca.
Din ratiuni de spatiu ma rezum la aceste motive din multele care m-au împiedicat sa deschid o brutarie, [daca se va încerca punerea în legalitate la milimetru a brutariilor, o vreme o sa importam pâine] desi resimt si acum frustrarea ca n-am intuit cât de permisive pot fi, când vor, legile noastre. Daca as fi stiut, cine stie, poate ma razgândeam.

Voua … oameni

On By nelursIn literature, poetryLeave a comment

by George Filip

toropit de-asa nedumerire
timpul, lapsus, fierbe buruiene
în tingiri spoite cu psaltire
rastignite-n marmore perene.

puii lumii, prinsi de jonglerie,
nasc printre sperante premature
si când joaca diavolii-n chindie
nu mai vor jandarmii sa ne-njure.

este criza de eternitate.
clopotele-n troiti sunt seduse.
regii fug din blânda mea cetate
cu arginti si alte catrafuse.

s-a nascut chiar gripa feminina
si suspecta este o amioba
care – cu sarutul contamina
anticorpii conservati sub roba.

nu mai ploua – cine sa mai ploua ?
ceL batrân ia droguri, cu reteta;
va soptit o paparuda – voua
c-o sa nastem prunci în eprubeta ?

extirpam legendele frumoase
si le dam o nostima alura,
cioplim crucea doar din doua oase
nemurind cu rugile pe gura,

din mileniul vechi vine solie
câte un poet, cu-ntârziere,
latra clar a nevremelnicie
obosind planeta cu tacere.

orbii, pestii, caii, trandafirii,
vii parintii, mortii-morti si apa,
toti eroii, criminalii, mirii,
ticluim printre spelunci – agapa.

piro-piros, lacomul fuego
si alte simboluri pertinente,
bat tenace-n vesnicul alegro
printre caraule neatente.

este votul pentru echilibru.
focu-n sine nu-i piromanie.
importanta-i arma de calibru
ce-o purtam în sânge, din pruncie.

criminala-i fuga din ideie,
jocul cel secund, cu sens banal,
litera sapata-n epopeie
prin tot târgul nostru epocal.

urla vântul a melancolie.
doar strajerii morti mai stau pe ziduri.
tartorii se-ncing în sindrofie
si planeta geme printre riduri.
X
…dar iata : satrapul numara bani.
urca la cer concentrice focuri.
zadarnic venim din os de tarani,
strabunii nu-s tocmiti pentru jocuri.

vin piromani din unghere de cer.
uniformele lor sunt doar zdrente
iar noi mai avem un ciob de eter
si-un imn mut – sufocat în cadente.

hai, proletari, sa ardem planeta,
sa puta prin Eden numai a seu
si-n mars triumfal sa cînte flasneta :
tovarasi…ciopliti un alt Dumnezeu !

13 octombrie, 2009,
la MONTRERAL

PRIMARIA MUNICIPIULUI CHISINAU COMUNICAT DE PRESA: „GRIGORE VIERU – O CARTE PENTRU FIECARE COPIL”

On By nelursIn Children, Europe, History, InspirationalLeave a comment

Primarul general Dorin Chirtoaca a lansat o initiativa prin care în anul 2010, an care va fi declarat „Anul Grigore Vieru”, fiecare copil din municipiul Chisinau sa primeasca gratuit o carte de poezii semnata de marele poet. Dorin Chirtoaca a declarat ca cinstirea memoriei poetului însemna în primul rând cunoasterea operei sale. Edilul capitalei propune ca din sursele municipiului Chisinau si elevii din cele opt scoli cu predare în limba româna din regiunea transnistreana sa primeasca câte o carte a poetului.

Primarul general considera însa ca actiunea trebuie extinsa astfel încât toti copiii de pe teritoriul întregii Republici Moldova, inclusiv copiii plecati împreuna cu parintii lor peste hotare, precum si copiii din regiunea transnistreana, indiferent de originea etnica si de limba în care studiaza, sa primeasca în aceleasi conditii, câte un volum de poezii al poetului Grigore Vieru, pentru ca opera lui Grigore Vieru sa uneasca cetatenii Republicii Moldova de pe cele doua maluri ale Nistrului si sa ne ajute sa fim mai aproape unii de altii.

Cartile lui Grigore Vieru trebuie sa ajunga în casele tuturor familiilor din Republica Moldova, dar si dincolo de hotarele acesteia, inclusiv peste Prut si mai departe în Europa unde se afla familiile celor plecati peste hotare în cautarea unei vieti mai bune. Grigore Vieru este prin excelenta un poet european, alaturi de marii poeti ai omenirii si opera sa merita sa ajunga pe toate meridianele lumii.

„Primaria Chisinau îsi doreste ca fiecare copil sa cunoasca poezia lui Grigore Vieru, sa-i ramâna în memorie si sa transmita mai departe generatiilor viitoare dragostea de mama, dragostea de pace, dragostea de neam si tara, valori pentru care a militat poetul Grigore Vieru”, a mentionat Dorin Chirtoaca.

Pâna la ziua de nastere a poetului, 14 februarie 2010, Directia Cultura si Directia Educatie a municipiului Chisinau urmeaza sa propuna conceptia actiunii si modul de distribuire a cartilor, precum si titlurile volumelor potrivite pentru fiecare categorie de vârsta, pâna la 18 ani.

O alta actiune a Primariei Chisinau este achizitia de carte în anul 2010 pentru bibliotecile municipale si cele scolare a volumelor de poezie semnate de Grigore Vieru. De asemenea, în anul 2010 unei strazi din capitala i se va da numele “Grigore Vieru”, va fi instalat bustul poetului pe Aleea Clasicilor din Gradina Publica „Stefan cel Mare si Sfânt”, vor avea loc un sir de manifestari, festivaluri, lansari de carte dedicate poetului.

Astazi, 18 ianuarie 2010, la un an de la trecerea în eternitate a poetului Grigore Vieru, functionarii din cadrul Primariei Chisinau au depus flori la mormântul poetului, iar sedinta operativa a Primariei a început cu un minut de reculegere în memoria lui Grigore Vieru.

18 ianuarie 2010
Directia Relatii Publice a
Primariei mun. Chisinau
bd. Stefan cel Mare si Sfânt, nr. 83
MD 2012, Chisinau, Republica Moldova
Tel.: + 373 22 201 707; Fax: + 373 22 201 708
e-mail: drp@pmc.md; web: www.chisinau.md

Israelienii au salvat si salveaza vieti omenesti în Haiti, lucrând 24 de ore din 24

On By nelursIn Inspirational, NewsLeave a comment

Motto: ”Sanatatea este o comoara pe care putini stiu sa o pretuiasca, desi aproape toti se nasc cu ea” (Hippocrate).

Când devastatorul cutremur a lovit Haiti la 12 ianuarie 2010, lumea întreaga n-a ramas indiferenta. Israelul, imediat, a trimis o delegatie formata din 220 de persoane, incluzând medici, asistenti medicali, ingineri si experti cu câini dresati pentru cautare, evacuare si recuperare de victime omenesti la Port-au-Prince.
Delegatia israeliana a aterizat în capitala Port-au-Prince vineri seara, 15 ianuarie 2010, si a stabilit instalarea spitalului de campanie pe un teren de fotbal în apropierea aeroportului.

Dimensiunea catastrofei este de necrezut. Delegatia israeliana a fost prima echipa straina pentru a opera în spital, a spus Sora Sheva, de la Kibbutz Ein Yahav în Negev.

Câteva publicatii americane dar si posturi de televiziune straine, precum BBC, CBS, ABC, Sky News si CNN au elogiat delegatia israeliana care actioneaza în Haiti. CNN a specificat ca Israelul, care ”a venit din cealalta parte a lumii”, a înfiintat în numai patru ore un spital de campanie.

Spitalul este dotat cu cea mai avansata tehnica, având saloane cu o capacitate de 150 de paturi, doua sali de operatii, o unitate de terapie intensiva, o farmacie, un laborator medical, un x-Ray Center, o camera de urgenta, un departament de interne si un salon de maternitate, un serviciu de urgenta pentru copii, plus o divizie tehnica ce a creat o retea de comunicatii si de Internet pentru coordonare si videoconferinte cu colegii medici de acasa.

Spitalul poate trata aproximativ 500 de pacienti, în fiecare zi, si, în plus, efectueaza operatii preliminare.

Col. Dr. Itzik Reis a clarificat faptul ca delegatia FIL lucreaza în cooperare cu diverse echipe de salvare.

Chiar în primele ore ale activitatii lor, echipele de salvare israeliene de la Port-au-Prince au reusit sa salveze o persoana care a stat patru zile sub darâmaturi.
Echipele de salvare, împreuna cu câinii dresati, au continuat sa verifice ruinele Universitatii din capitala Port-au-Prince, în speranta ca sub darâmaturi vor reusi sa gaseasca studenti în viata. Cautarile au dus la alte salvari de vieti omenesti, si eforturile au continuat.

Dupa cele transmise de corespondenta Natasha Mozgovaya din Haiti pentru ziarul israelian Haaretz, un copil cu vârsta sub un an, a fost scos de sub darâmaturi, cu rani deschise pe picioare. Dupa parerea medicilor, era în stare de soc, dar i s-a administrat, imediat, tratamentul adecvat, s-a intervenit chirurgical, si starea de sanatate a copilului a devenit destul de buna. A fost un caz rar de supravietuire, dupa cele spuse de Dr. Assaf Amit, medicul care conduce serviciul de urgenta pentru copii. A fost ca un miracol supravietuirea sa, dupa ce a stat în moloz fara alimente, timp de cinci zile. Parintii copilului nu au fost gasiti, probabil ca nu mai sunt în viata. Asistentele medicale l-au mângâiat si l-au hranit cu lapte cald din sticla.

Zilele trecute erau în îngrijire 87 de copii pentru tratament, se facuse câteva operatii chirurgicae si câteva amputari.

Dr. Avi Yitzhak, imigrant în Israel din Etiopia, în 1991, spune ca simte o legatura speciala cu pacientii din Haiti si face totul ca sa trateze si salveze cât mai multe vieti, neexistând acolo nicio retea organizata de clinici.

”Unde te duci?” îl întreaba asistenta pe unul din pacienti. ”N-am unde sa merg, casa noastra a fost distrusa, poate în tabara de corturi”, în durere, mergând în cârje, dupa amputarea unor degete de la picioare, fiind afectate de gangrena.

Duminica, 17 ianuarie 2010, se naste primul copil în Spitalul israelian de campanie, un baiat frumos si sanatos. Mama sa, Jeanne – Michelle, când a fost întrebata ce nume îi va da, aceasta raspunde cu fata plina de zâmbet: ”Israel”.

Ca un semn de apreciere si recunostinta, mama sa a decis sa-i dea numele de Israel, în onoarea tarii care a ajutat-o.

De asemeni, mama se simtea bine si, dupa câteva ore, trebuia sa paraseasca spitalul pentru a lasa loc la altcineva.

Foarte impresionant! Dr. Dar Shir spune ca într-un loc, unde, chiar si fara catastrofe, mortalitatea infantila este printre cele mai ridicate din lume iar majoritatea femeilor nu nasc în spital, acum, cu cei mai buni specialisti din Israel s-a nascut copilul ei. Atât mama cât si copilul sunt într-o stare excelenta.

Directorul Spitalului de campanie, Dr. Itzik Reis spune ca se lucreaza non-stop la salvarea de vieti omenesti, cu interventii chirurgicale, terapii intensive, nasteri.
Pâna în prezent, 22 ianuarie 2010 au fost tratati aproximativ 500 de raniti de catre echipele israeliene ce actioneaza la Spitalul de campanie din Port-au-Prince.

Delegatia israeliana de salvare în Haiti va ramâne înca o luna de zile, pentru a lucra la Spitalul de campanie. Peste doua saptamâni, echipele vor fi înlocuite.
Generalul de Brigada, Shalom Ben – Aryeh, comandantul Spitalului de campanie israelian în Port-au-Prince a declarat ca delegatia FIL s-ar întoarce acasa, doar dupa convingerea ca ranitii au primit tratamentul adecvat.

Presedintele statului Haiti, Rene Preval a afirmat ca tara sa a apreciat ajutorul Israelului în urma cutremurului de saptamâna trecuta.

Presedintele statului Israel, Simon Peres, i-a felicitat pe membrii delegatiei israeliene.

Lucretia Berzintu
Israel, 22 ianuarie 2010

O privire in bisericile din Romania-AZI: Biserica Baptista din SIGHETU MARMATIEI 1

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Familia6 Comments

Motto: “Evrei 13.7 “Aduceti-va aminte de mai marii vostri care v-au vestit Cuvantul lui Dumnezeu; uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta.”


I. Sighetul Marmatiei: Informatii de interes turistic
Accesul feroviar spre municipiul Sighet se face dinspre judetul Bistrita–Nasaud (prin Pasul Setref), urmarind cursul râului Viseu pâna la varsarea acestuia in Tisa, apoi calea ferata urmeaza cursul râului Tisa, de-a lungul frontierei cu Ukraina, calatorul atent absorbind panorame deosebite.
Unul din locurile de trecere a frontierei Romaniei este in zona Sighetul Marmatiei – Solotvino (Romania – Ucraina), asezat in dreptul podului peste râul Tisa, destinat traversarii pietonilor si autovehiculelor mici. Trecerea este permisa doar pe baza pasaportului, viza nefiind necesara cetatenilor Uniunii Europene). Insa spre Ucraina se mai poate ajunge si cu trenul, prin punctul de frontiera Câmpul Lung la Tisa, doar pe calea ferata, existand garnituri care fac legatura intre Sighet si orasele de pe dreapta Tisei.
De-a lungul vremii, numele orasului de care ne ocupam a cunoscut mai multe modificari, dintre care amintim: Zygeth, Sihet, Sziget, Maramorosszighet, Sighet, Marmatia, Sighetul Marmatiei.
Sighetul apare consemnat pt prima oara in documente in anul 1326, insa in zona s-au gasit vestigii arheologice ale altor asezari umane mult anterioare atestarii.
Repere istorice:
– 1472, Matei Corvin intareste privilegiile orasului Sighet;
– 1551, Sighetul are dreptul de a tine târguri;
– 1611, imparatul Leopold acorda dreptul de stema al orasului (capul de bour-zimbru);
– 1717, tatarii jefuiesc bogatiile sighetenilor ascunse in biserica reformata (la Borsa vor fi nimiciti); – – – 1816, pe toate edificiile publice s-au afisat insemnele imperiale (vulturul cu doua capete); limba oficiala – germana; limba de cancelarie si in congregatia comitatensa – latina;
-1940, Dictatul de la Viena, Maramuresul este incorporat Ungariei hortiste;
– 1945, Maramuresul este incorporat (doar temporar) Ucrainei subcarpatice prin diversiunea organizata de Odoviciuc;
– 1948, se desfiinteaza judetul Maramures cu resedinta la Sighet, orasul fiind incorporat regiunii Baia Mare;
– 1950, la inchisoarea din Sighet sunt intemnitati tinerii opozanti: liceeni, ministri, sefi de guvern, liderii partidelor istorice, generali, academicieni si oameni de cultura, episcopii bisericii greco-catolice, opozanti ai instalarii comunismului in Romania.
– 1990, fosta Inchisoare din centrul orasului devine Muzeu, in amintirea locatarilor de marca ai inchisorii comuniste;
• 1988 – Îngerii Negri terorizeaza Sighetul.
• 2007 – S-a deschis frontiera cu Ucraina pentru prima data permitându-se trecereea la vecini si comertul cu produse între cele doua tari

Repere turistice
a).Închisoarea din Sighet, temuta in regimul communist pentru exterminarea elitelor României. În prezent cladirea închisorii este amenajata, începând din 1994, ca muzeu, aici avându-si sediul Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, cunoscut ca Memorialul Durerii din Sighet. Memorialul a fost initiat si realizat de catre Fundatia Academia Civica (presedinte fondator Ana Blandiana).
b).Muzeul Satului Maramuresean, în aer liber, este constituit ca o rezervatie de monumente de arhitectura taraneasca, urmarindu-se recrearea unui sat cu specific zonal, cu case si gospodarii grupate pe principalele subzone ale Maramuresului istoric.
c). Muzeul Etnografic al Maramuresului, situat în centrul orasului, în cladirea care azi gazduieste cinematograful. În muzeu se pot vedea obiecte folosite de-a lungul timpului în ocupatiile de baza din zona Maramuresului. De asemenea sunt expuse icoane pe sticla si lemn, piese din portul popular, masti si costumatii, purtate cu ocazia datinilor din preajma sarbatorilor de iarna etc.
d). Muzeul Culturii Evreiesti, cu o expozitie dedicata sigheteanului laureat al premiului Nobel pentru pace Elie Wiesel.
e). Casa-Muzeu “Dr. Ioan Mihalyi de Apsa”.

Astazi principalele ramuri industriale se bazeaza pe producerea mobilei si a confectiilor. Dar, odata cu intarirea statutului de centru al Maramuresului, Sighetul a inceput sa isi dezvolte si latura comerciala. Astfel in ultimii ani, s-au deschis multe unitati cu profil comercial, bancar si prestatoare de servicii diverse.

II. Din istoria baptistilor din Sighet.

IN PRIMUL EPISOD  am vazut o parte din traseul unuia dintre primii crestini baptisti, IVANCIUC VASILE, care a fost botezat la 14 sept. 1919. Atunci am aratat câteva din primele botezuri nou testamentale de la Sighet.

Sa mentionam si botezul din anul 1928, oficiat de catre Covaci Teodor, urmatooarelor 5 persoane, din Iapa (Sighet): Mih Gheorghe (Patruc) cu sotia Ileana, Mih Toader cu sotia Nita, Mih Maricuta sotia lui Mih Simion.

In anul 1930, Ivanciuc Vasile, aflandu-se in orasul Sighet, o intalneste pe Doca Simionca, o femeie din Sarasau, careia-i spune din Evanghelie. Aceasta il invita acasa,la Sarasau, unde sunt invitati sa asculte Cuvantul si fratii ei Dumitru Dudas cu sotia si Mihai Dudas cu sotia, Lucian Ilie si altii. Dumnezeu lucreaza prin Duhul Sfant la inima lor. Doca Simionca este botezata in 1931, iar familiile Dudas (Dumitru si Mihai cu sotiile) si Simionca Gheorghe, Codrea Petru cu Ilisca, Lucian Ilie cu Ana, sunt botezate in 1932.
Prin activitatea misionara a fr. Ivanciuc Vasile se infiinteaza un loc de misiune la Rona de Jos, crestini batisti care ulterior se transfera la biserica penticostala, prin tatal lui Petran Gheorghe venit din America.

La 9 iunie 1941, pastorul Covaci Teodor il boteaza pe Gheorghe MICH (n. 25.01.1921 d. 23.11.2009 din Sighetu Marmatiei), acesta fiind primul din cei zece copii ai familiei Nita si Teodor Mich. Fratele MICH GHEORGHE a avut 5 copii, 18 nepoti, 22 stranepoti. Una dintre fiice, la plecarea tatalui in vesnicie, in 23 dec 2009, i-a multumit Domnului pentru tatal ei, Gh. Mich, care le-a cerut ascultare si traire prin credinta in Dumnezeu chiar daca atunci n-au inteles tot si n-au vrut cu tot dinadinsul sa-L urmeze pe Domnul Domnilor, Isus Cristos. Insa acum este fericita si plina de credinta in cel ce a spus „EU SUNT Cel ce sunt”-Exod 3.14 . Una dintre cântarile sale favorite a fost:

„Imnuri de Slava spre Domnul din Ceruri
Frati si surori azi sa-I inaltam
Sufletul si viata noastra intreaga
Cu bucurie sa i le-nchinam”

si o alta preferata era: „In ceruri cu Isus” .

In 1948 Biserica a fost pastorita de fr. Covaci Teodor din Oradea. Atunci a venit si fr. Moise Restea, când biserica avea 45 de membri si 20 de apartinatori.
Câtiva ani a functionat pastorul Ilie Tincu din Ocna Sugatag si Gheorghe Mitrofan, Aostacioaiei Ioan, Nicolae Miclaus si altii.
In 1980 a fost pastor Ioan Gug, când erau 78 de membri si 70 de apartinatori, iar la plecarea sa in 1984 existau 140 de membri si 95 de apartinatori.

In 1952 biserica avea ca organist pe Cornel Ivanciuc. Insa in dirijat si armonizari au excelat fratii Jean si Mihai Grigor (primul dintre ei având si compozitii proprii).

Despre persecutii.
In cartea „Studiul monografic”, Grel Petru pomeneste de unele persecutii ale crestinilor baptisti din Sighet, din care mentionam:
– laPag. 91: „nici fr.Ivanciuc Vasile din Sighet n-a fost scutit de persecutii. La un moment dat este arestat impreuna cu fr. Mih Simion si sunt dusi de jandarmi pâna la Cluj la Consiliu de Razboi, de unde, dupa o ciomageala buna li s-a dat drumul sa plece acasa”.
– laPag. 95: „au fost inchise si sigilate bisericile din Salistea de Sus, din Sighet, din Sugatag etc din 14 decembrie 1938 pâna la 31 martie 1939.”
– In 1954, invatatorul Ivanciuc Cornel este descalificat si destituit pentru motivul ca frecventa biserica baptista, iar comunistii au decretat ca dascalii nu aveau voie!
– destituiti din serviciu au mai fost: Jean Grigor, Ivanciuc Ilie, Vasile Mich;
– de perchezitii la domiciliu, amenzi si interogatorii la securitate, au avut parte Pricop traian, Grigor Mihai, Ivanciuc Cornel, Mich Vasile, Ivanciuc Ilie, Mich Teodor si altii;
– in cadrul perchezitiei acasa la Ivanciuc Ilie, in 1967, patru securisti au cotrobait si au gasit Biblii, carti de cantari, carti religioase, un magnetofon cu 7 benzi; ar fi ramas si fara Biblie, daca nu avea una imprumutata;

CONSTRUCTIA cladirii bisericii baptiste au ridicat-o pe locul casei socrului lui Ivanciuc Vasile (Ona Dumitru) din str. Dr. Gheorghe Bilascu nr.15, teren donat, dupa cum am mai spus, numai pentru o Casa de Rugaciune. Prima constrctie s-a facut din lemn, in care s-au adunat in perioada 1938-1999.

Biserica Baptista Nr. 2 (de astazi) a fost deschisa la subsol la 17 Dec 2000.
Insa in perioada urmatoare au avut loc numeroase lupte la Tribunal pentru terenul pe care se afla constructia, teren pe care-l revendica abuziv si fostul sef al Securitatii din Sighet, om cu mare influienta la Tribunal. Au fost ani multi de tergiversari „judecatoresti” si lupte de ambele parti. Dupa mai multi ani, Biserica a renuntat la apararea prin avocat, a trecut la regim de post si rugaciune, dupa care Domnul a intervenit cu o boala incurabila asupra unui membru al familiei care pretindea terenul de care vorbim. Atunci, in regim de urgenta, Biserica Baptista a fost chemata deindata la tribunal sa i se inmaneze actul de proprietate! Slava Domnului!

Asa se face ca numai la data de 17 Decembrie 2009 s-au putut aduna crestinii baptisti in sala de sus.

Intr-una din duminicile de dupa Sarbatoarea Nasterii Domnului, prin harul Domnului, am fost prezent la adunarea fratilor la inchinare. Sarbatoarea zilei Domnului a fost onorata si de prezenta Corului bisericii, condus cu maiestrie de dirijorul cu origini sighetene, Mihai Grigor. S-au intonat din inima cântaretilor o duzina de imnuri de slava in onoarea Celui care merita toata gloria noastra.
Venit de la Munchen, unde este stabilit de peste 20 de ani impreuna cu sotia sa Anny, Mihai Grigor a predicat Cuvântul Sfânt vorbind despre intoarcerea lui Zacheu. Vorbitorul a spus ca chiar daca Zacheu era mic, nu numai de statura, ci si spiritual, a gasit undeva forta de-a-L cauta pe Domnul Isus pe drumul pe care stia ca Isus umbla. Intâlnirea cu Domnul l-a facut sa-si schimbe atitudinea fata de nedreptatile comise, anuntând ca pe cei pe care i-a inselat îi va despagubi. La fel, spunea dânsul, pe vremea când era copil, îsi inselase prietenul cu un timbru filatelic. Mustrat de constiinta, la pocainta sa, plin de remuscari i-a marturisit celui inselat miselia comisa. Cineva care se intâlneste cu Domnul, nu mai e acelasi, e o faptura noua, o noua zidire, o noua creatie. Devine un om nou, schimbat, cu totul altul ca orientare spirituala. Dezbraca vechea haina a minciunii si a inselatoriei si imbraca acum haina adevarului si a smereniei. Domnul sa ne dea si noua aceasta haina crestineasca, a blândetii si a compasiunii fata de aproapele nostru. Domnul este aproape!

In perioada 2005-2010 Biserica Baptista nr. 2 Sighet (BETANIA) este slujita cu pricepere si har de catre pastorul Sorin Emanuel SÂRB.

Fie ca Domnul Isus Cristos sa se nasca inca in multe inimi si Biserica Domnului din Sighet sa fie de 1000 de ori mai numeroasa si dupa inima Sa iubitoare!

Glorie Domnului Isus Cristos! Amin.

Stare de urgenta in statul Arizona

On By nelursIn News, USALeave a comment

O furtuna puternica a lovit joi, 21 ianuarie, statul Arizona. Pasageri ramasi blocati în aeroporturi, autostrazi acoperite de apa si persoane evacuate din locuinte din cauza riscului de inundatii, asa arata bilantul evenimentelor de joi noaptea, din Statul Marelui Canion. Desi meteorologii prevedeau ca furtuna va fi urmata de o tornada puternica, uriasul vârtej s-a îndreptat spre est de California, ocolind Arizona.

Precipitatii masive în Arizona

Începând de marti, 19 ianuarie, nori de ploaie s-au ridicat deasupra însoritei Arizona. Miercuri a fost din nou senin, urmând ca joi, conform previziunilor meteo, sa se dezlantuie o noua ploaie torentiala. Caderile masive de precipitatii si intensificarile puternice ale vântului l-au determinat pe guvernatoarea statului Arizona, Jan Brewer, sa declare starea de urgenta. Întrucât pericolul înca nu a trecut, autoritatile locale sunt în continuare pregatite si în stare de alerta maxima pentru a putea interveni, asa cum au facut si pâna acum, în caz de nevoie.

În City of Surprise, de exemplu, pentru a elimina orice risc din punct de vedere al bunurilor, locuitorii care au dorit sa îsi protejeze locuintele contra inundatiilor au avut la dispozitie saci de nisip pe care au putut sa îi ridice gratis, în noaptea de joi spre vineri, de la locatiile anuntate.

6.000 de persoane au ramas fara curent electric

In Arizona sunt doua companii mari furnizoare de electricitate: Salt River Project (SRP) si Arizona Public Services (APS).
Din cauza furtunii s-au înregistrat caderi ale retelei electrice, angajatii celor doua companii furnizoare de electricitate din Arizona,  Salt River Project (SRP) si Arizona Public Services (APS), au intervenit prompt pentru a remedia situatia. Joi seara, la ora 10:00 pm, SRP raportasera ca 6.000 din clientii ei au ramas fara curent electric.

Nu în ultimul rând, ploile abundente au reusit sa perturbe traficul aerian si rutier. Furtuna a tinut la sol avioanele care ar fi trebuit sa plece de pe aeroportul din Sky Harbor joi, în intervalul 1-2 p.m. si a facut imposibila aterizarea avioanelor pe aeroportul din Phoenix, pâna la ora 10.30 a.m.

Vremea rea se mentine si în weekend

Conform datelor primite de la Serviciul National de Meteorologie, vremea rea se va mentine pe toata durata weekend-ului. Potrivit meteorologilor, în urmatoarele zile în Arizona se asteapta precipitatii, zapada si temperaturi si mai scazute. Mai alarmant este faptul ca acestia au emis o atentionare pentru inundatii extreme în Sedona si zonele adiacente, valabila pâna sâmbata dimineata, 23 ianuarie. În Oak Creek, nivelul apelor se preconizeaza sa creasca dramatic, pâna vineri, 22 ianuarie, la ora 2 a.m.

Perspectiva este cu atât mai neobisnuita cu cât statisticile (www.city-data.com) indica faptul ca în Statul Marelui Canion, fenomenele naturale extreme sunt cât se poate de rare. Daca Texas, Oklahoma si Florida au parte de tornade, iar California este predispusa la cutremure, în Arizona lucrurile stau cu totul diferit. Metropola Phoenix, de exemplu, se situeaza în topul oraselor cu cele mai putine calamitati. Inundatii asemanatoare s-au mai produs în Arizona, în 2004.

Când durerea ma apasa…

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Inspirational, literature, poetry, USA, YouthLeave a comment

by Alina Ilioi

Când singura sunt, ma iau de mâna si-mi spun : ”Eu sunt cu tine!”
Îmi sterg lacrimile si încerc sa sper ca totul va fi bine.
Când nimeni nu simte cu mine durerea ce ma apasa,
Ma încurajez si apuc pe drumul care duce spre casa.
Si stiu ca chiar atunci când lumea din jurul meu s-a prabusit,
Eu una, am sa privesc în jur si-am sa plang înabusit.
Chiar când noaptea grea se lasa peste-a mea viata,
Am sa încerc sa-mi pastrez acel sâmbure de speranta.
Chiar când am sa beau din nou paharul suferintei
Si din ochii mei vor curge lacrimile caintei,
Am sa-mi sterg lacrimile si voi sti unde sa privesc-
În sus, spre cer, spre singurul pe care-L iubesc!

Amin!

„ASTA SUNT EU”: CEL „CU INIMA ÎN PALMA”

On By nelursIn Interview, literature, poetry, RomaniaLeave a comment

by Angela Monica Jucan

De câte ori scriu sau vorbesc, scriu si vorbesc cuiva anume, calitatea cuvântului meu este corespunzatoare calitatii celui care ma citeste sau ma asculta (Al. Florin Tene)

A aparut deja, în contul anului 2010, la Editura Contrafort din Craiova, CU INIMA ÎN PALMA. DIALOGURI PRIVILEGIATE – un volum de interviuri cu Al. Florin Tene realizate de Monica Muresan, Costel Iftinchi, Menut Maximinian, Ionut Caragea, Maria-Diana Popescu, Elisabeta Iosif.

Pe coperta, o imagine a idealului exprimat (greu de zis) material – substanta sugestiva si de o forma superba, sculptura Vol de nuit a lui Marian Sava. Cartea – nu întâmplator închisa într-o asemenea coperta – a avut, în ce ma priveste, puterea de a întinde pânze pentru o navigare de-o clipa înspre finele mileniului de un deceniu încheiat, când, într-o redactie, dorind sa facem cunostinta, cineva de-al casei a luat un ziar, mi-a aratat o semnatura si a spus: „Asta sunt eu”. Numele si omul erau Al. Florin Tene.

Citind, acum, dialogurile strânse în prea putinele pagini ale cartii Cu inima în palma, concluzia se contureaza în vechea prezentare. „Asta” este cel care semneaza Al. Florin Tene – omul care a raspuns „cu inima în palma” la toate întrebarile; scriitorul care îsi afirma plastic punctul de vedere, observatiile, explicatiile, marturisirile, chiar destainuirile din viata personala, omul care contribuie la reusita dialogului (cu dezvoltari si completari ale temei propuse, când e cazul) scapând de banalitate ori de saturatie unele întrebari; promotorul cultural care nu e loc unde sa nu vorbeasca si despre altii.

În relatia de dialog cu Monica Muresan, care a dorit sa creeze câteva focare de interes, Al. Florin Tene face transari ale chestiunilor, emite obiectii si trece sub tacere cele câteva perle din întrebarile partenerei de discutie. Raspunsurile catre Costel Iftinchi sunt frumoase, relaxate, chestionarul acesta fiind cel mai economic conceput, echilibrat, elegant si cu rost.

Costel Iftinchi conecteaza interlocutorul (daca, în afara comunicarii vorbite, se pot folosi termenii „locutor” si „interlocutor”) la problema, apoi îl lasa „singur”, asa încât e asigurata si favorizata anatomia replicii. Menut Maximinian este mai posesiv, pare ca nu suporta opinii diferite si, o data cu întrebarea, traseaza orientari raspunsurilor (pune întrebari de influentare, „reinekeniene”) si este interesat (cam o patrime) de cuantificari. Al. Florin Tene nici nu-l lasa sa piarda.

„Din toate timpurile, scriitorul a fost în… criza”. Ionut Caragea încearca sa nu-si divulge preferintele, totusi exista un punct vulnerabil: „Putem sa ne nastem pe Internet?”, la care „poetul nascut pe google” primeste un raspuns obiectiv: „Nu! Cu NU mare”. Sigur ca da. Nu mai departe, Ionut Caragea – scriitor veritabil si activ (nu virtual), cu scris reliefat, caruia „cu fiecare cuvânt [i] se scurge o picatura din viata”, doar ca gândul si fantezia nu se coaguleaza la contactul cu papirusul, ci, cum ar zice Steinhardt, „undeva, printre infinituri si abstractiuni si idei pure” si unde nu se pierde, ci unde e receptionat.

Interviul Mariei-Diana Popescu, si ea poeta (poeta si în versuri, si în proza) este senzational, surprinzator, chiar putin ofensiv, dar întrebarile sunt prevenitor redactate si au un nu stiu ce aristocratic. Maria-Diana Popescu initiaza tratative. Este o arta a expresiei si una a diplomatiei în interviul ei, din care îsi asuma partea de problematizare, lui Al. Florin Tene revenindu-i rezolvarile.

Elisabeta Iosif prefera cozeria, întrebarile sunt compuse în doi timpi (unul preparator si, totodata, proba de eruditie, altul propriu-zis interogativ) si impune un schimb de pareri (nefacând un secret din ale ei). Dialogul cu Elisabeta Iosif are o mai pronuntata urma de oralitate, desi, probabil, ca si celelalte, interviul se va fi… nascut pe internet (!), a fost publicat în format electronic si abia apoi a fost fixat si, traditional, pe hârtie – presa si carte.

Desi nu agreez cifrele (considerabila, e drept, cantitatea nu are, totusi, capacitatea de a asigura perenitatea operei), as vrea sa semnalez o informatie depasita, în prezent. Al. Florin Tene nu mai are publicate 26 de carti, ci, cu aceasta, s-au facut 28. Alaturi de ele sunt si realizarile „altcumva”: Liga Scriitorilor, cenaclurile, revistele întemeiate demult sau mai de curând, multe alte activitati culturale doar în parte pomenite în interviuri.

Si înca o obiectie. Ceea ce face, pe lânga scris, scriitorul Al. Florin Tene neaga ideea exprimata de nimeni altul decât Domnia Sa, în încheiere, cum ca, „în contradictie cu largirea orizontului de cunoastere si de transmitere a informatiilor prin intermediul internetului, rolul intelectualului s-a restrâns doar la cel de gânditor”. Al. Florin Tene este si cel putin un mentor. Daca este si profet, vor afla-o cei care vor urma dupa noi.

PASTILA SAPTAMÂNII – FERICIT SAU NEFERICIT? ASTA-I ÎNTREBAREA!

On By nelursIn Life and Health, literatureLeave a comment

by Zoltan TERNER

Fericirea e un dar de la nastere. Dat (aproape) fiecaruia. E în tine dar trebuie s-o aduci la lumina. Sa înveti sa fii fericit.

În fiecare om exista fericirea în stare de somnolenta. Trebuie doar s-o trezesti. Ea te asteapta. Trebuie doar s-o recunosti.

Fericirea nu vine din afara, ea este o comoara buna, bine ascunsa în tine însuti. E o tainica lumina interioara. Trebuie numai s-o faci sa cânte. Dar vei sti oare pe ce buton sa apesi? Aici e greutatea. Si atunci ? Începe cu ce e mai simplu. Opreste-te din goana, din plâns, din îngrijorare si vaicareala. Repeta-ti de câteva ori, în gând: Exist! Traiesc! Ce grozav ca sunt pe lume si ca nu ma doare nimic! Ca nu mi-e frig, nu mi-e foame, nu mi-e sete. Nu-mi lipsea pâna acum decât acest gând bun care sa ma faca fericit.

Fericirea e atunci când simpla ta existenta în lume îti da destula lumina sa te fericeasca.
Esti fericit când zbori, când te inunda visele cu ochii deschisi. Esti fericit când îti simti gândirea curgând prin tine ca o miere sau ca un foc. Esti fericit când asezi cuvintele în versuri, când potrivesti culorile pe pânza, când pritocesti idei despre lucrurile lumii.

Fericirea nu se poate cumpara cu bani. Nu depinde de numarul obiectelor pe care le posezi.

Si iar întrebam, nedumeriti: Fericit? Adica cum? Asa: multumit si încrezator în tine, în cei din jurul tau, în lume. Poti? Nu te vor socoti infatuat, prost, naiv?
Pentru unii fericirea e pacea, pentru altii e lupta. Fericirea nu poate fi suprema seninatate cum au spus unii. Creatia nu e (aproape) niciodata senina. Nu putini cunosc nasterea în chinuri a fericirii. Se si spune: Suferinta e o cale catre fericire..

De foarte multe ori fericirea însasi e o suferinta. Dar o suferinta fericita.

Pentru unii alesi, chiar prin suferinta se dobândeste fericirea. Beatitudinea. Extazul. Marile fericiri. E greu de înteles.

Medicii si psihologii ne asigura ca fericirea e un medicament pe care ni-l preparam noi însine. Cum? Învatând sa chemam asupra noastra câte un gând bun, o decizie buna, o ideie frumoasa, o certitudine de bine. Chiar si o speranta. Sau un tel superior. Drumul spre acesta va putea fi fericirea.

Când suntem fericiti, si corpul si sufletul se simt bine împreuna.

Când fericirea te va lumina cu lumina ei, vor lucra mai bine si sufletul si corpul tau. Nu numai gândirea, memoria, imaginatia sau intuitia, ci si inima, stomacul, plamânii, ficatul. Toate cele ale tale. Sângele îti va circula mai liber. Te vei simti mai usor, mai senin. Mai plin de plinatatea vietii. Mai sanatos.

Folosim metafore, de parca,totusi, fericirea s-ar naste înafara noastra si ar veni de undeva, de sus, de departe, de aproape, din pamânt, din iarba verde.

Când nu e fericire, e , deobicei, nefericire. Sau nimic. Moarte vie. Nefericirea e fericirea negativa. Ea nu e numai rea si urâta si chinuitoare, e si oarecum imorala. Îi superi pe cei din jur, le stânjenesti fericirea sau le amplifici nefericirea. Daca nu te gândesti la asta e rau. Daca te gândesti e si mai rau. Ai înca o grija care te roade. Multe, poate cele mai multe din grijile pe care le avem, ni le creem noi însine. Din ceva mic, o grija mare. Din nimic, o suspiciune, o banuiala, o parelnica parere. Primul pas spre fericire este a învata sa te dezveti de grijile inutile, de prisos, de fandacsii.

„?i s-a parut ca…”, „Ai impresia ca…”, „?i-e teama ca…” Fiecare e câte un prim pas spre nefericire. Sunt însa multi primi pasi si spre fericire.

Un prim pas spre fericire : Multumeste-te cu ce ai. Nu te uita la ce au altii.

Iata înca un prim pas spre fericire: îmbuna-te! Când esti bun, se apuca sa cânte si lumina fericirii tale. E un cerc nu vicios, ci profund virtuos : esti bun, trezesti muzica fericirii din tine. Fiind fericit, devii apt sa fii bun, întelegator, fara ranchiuna, fara mormaieli, fara mohoreala. Asta-i cercul: Bunatatea sufleteasca aduce fericire, iar fericirea aduce bunatate sufleteasca.

Înca un prim pas spre fericire: minunatul gând ca poti sa fericesti alti oameni. Gândul ca le esti folositor, ca ai ce sa le daruiesti, ca le darui si li te darui.

Fericirea nu este ceva pe care-l meriti, ca o rasplata. Nici ceva câstigat ca la loterie. E ceva realizat de tine însuti, cu propriile tale gânduri si energii sufletesti. Muzica fericirii tale este creatia ta si numai a ta.

Cine râde de mine ca spun toate astea, râde de el însusi. Poate si eu râzând de ceea ce spun. Pentru ca nu e usor sa fac ce spun. Nu e simplu. Si nu e totul. Nu exista un buton al sufletului pe care sa apesi, nici un punct anume pe care sa faci click. Sunt cu milioanele punctele luminoase si întunecate ale sufletului.

Nu-ti pasa de ce spun ceilalti despre tine? E rau. Esti socotit orgolios. Plin de tine. Iar daca îti pasa prea tare de ce zice lumea, daca ti-e teama de ce spun altii, îti pierzi încrederea în tine. Te socoti un neispravit, un nimeni. Devii nefericit. Totul e îngrozitor de complicat.

Dar trebuie încercat. Merita. Dar, fi atent: Când vine prea târziu fericirea seamana cu moartea.

Când vine prea devreme, fericirea seamana leit cu joaca.

Când nu stii ca a venit, tânjesti dupa ea. Câti oameni nu sunt fericiti fara sa stie?! Pentru ca fericirea are nenumarate chipuri. Ea poate fi mirabila Pasare Albastra a poetului, poate fi o femeie, un prieten, o lumina, o chemare, o nestemata, un har, o caldura izbucnind dinauntru, ca o muzica sau ca o furtuna eliberatoare. Poate fi un gând simplu si bun.

Dar fi atent: o fericire prea înflacarata te poate pârjoli.

Fi atent: exista si nefericirea de a te sufoca de fericire.

Gândurile bune, am spus, induc fericirea. La fel, o hotarâre buna de care sa ai credinta ca e buna. În schimb, îndoiala, invidia si ura aduc asupra ta nefericirea. Hamlet e profund nefericit. Iago la fel. Lady Macbeth la fel.

Nu confunda fericirea cu o ora de delicii, cu o aschie de fericire. Cu un licar semanând cu o armonie muzicala. Ea poate sa te minta. Ea poate sa te fulgere, sa te sageteze. Sa te rataceasca. Sa te piarda.

Când simti ca-ti da târcoale fericirea, e semn ca esti pe drumul cel bun, nu-l schimba. Fericirea se va tine scai de tine. Vei auzi în suflet, mereu, muzica ei. Cu timpul, vei deveni tu însuti, în întregimea ta, instrumentul pe care se cânta aria fericirii.

Toate acestea mi le-am spus, înainte de toate, (poate chiar numai) mie însumi. Ca sa ma ajut sa le învat. Pentru ca si eu de multe ori ma trezesc facând din neantentie sau din repezeala, ori împins de demonii din mine, câte un prim pas catre gândurile rele, catre nefericire.

Fiecare dintre cititori le va putea alege pe acelea care i se potrivesc. Toate, unele, sau niciuna.