Teologia se poate afla oricând într-un dialog onest cu Stiinta

by Stelian Gombos

Nascut în anul 1971, la Cugir, în judetul Alba, Adrian Lemeni a absolvit mai întâi Liceul de Matematica-Fizica din orasul natal. Instructia în domeniul tehnic, care s-a încheiat în 1995, cu obtinerea licentei în specializarea Ingineria sistemelor de productie, i-a dat posibilitatea cunoasterii aprofundate în domeniul stiintelor exacte. La aceasta s-a adaugat o pregatire teologica solida. Doctor în Teologie, din anul 2002, cu teza „Sensul eshatologic al creatiei“, beneficiar al unor stagii de pregatire la Institutul de la Bossey, Elvetia, si al studiilor post-doctorale la Institutul Catolic din Paris, Adrian Lemeni preda, din anul 1999, Teologia dogmatica si fundamentala la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti. Din luna februarie anul 2009 este Secretar de Stat pentru Culte în cadrul Guvernului României.

Astazi putem articula un dialog onest între teologie si stiinta. Uneori, prin exagerare, se considera ca unica forma de cunoastere legitima si autentica este cea data de cunoasterea stiintifica. Cu toate acestea, exista savanti de vârf care depasesc aceasta pozitie de autosuficienta, îsi dau seama de limitele interne ale cercetarii stiintifice si se arata deschisi catre alte forme de cunoastere, inclusiv cunoasterea religioasa.“ „Plinatatea Ortodoxiei trebuie marturisita si celor care au cautari oneste. Am întâlnit oameni de stiinta care, dupa zeci de ani de cercetare, au dobândit o disponibilitate de a primi adevarul de viata religios.“ Ca atare, în cele ce urmeaza, va supunem atentiei dumneavoastra, un interviu cu domnul Adrian Lemeni – Conferentiar în cadrul Universitatii Bucuresti, Facultatea de Teologie Ortodoxa si Secretar de Stat pentru Culte în cadrul Guvernului României

Stelian Gombos: – Domnule professor Adrian Lemeni, cum este privit astazi, în mediile universitare, în mediile intelectuale dialogul dintre teologie si stiinta?
Conf. Univ. Dr. Adrian Lemeni: – În ceea ce priveste un posibil dialog dintre teologie si stiinta, exista un interes, exista deschideri reciproce, atât din partea teologilor, cât si din partea unor savanti redutabili, care, plecând de la diferite cercetari oneste în diverse domenii de vârf ale stiintei, recunosc si îsi asuma limitele proprii, specifice demersului de cercetare stiintifica ceea ce-i face sa fie deschisi dialogului cu alte forme de cunoastere. Traim astazi, totusi, într-o societate dominata de ceea ce înseamna puterea epistemologica a stiintei. Practic, stiinta are o autoritate cu totul deosebita. Uneori, prin exagerare, se considera ca unica forma de cunoastere legitima si autentica este cea data de cunoasterea stiintifica. Cu toate acestea, mai ales la vârf, exista savanti care depasesc aceasta pozitie de autosuficienta si îsi dau seama de limitele interne ale cercetarii stiintifice. În felul acesta, se arata deschisi catre alte forme de cunoastere, inclusiv cunoasterea religioasa. De asemenea, de partea cealalta, în mediul teologic, exista o preocupare de a stabili anumite punti de legatura catre cunoasterea stiintifica si, mai ales, de a valorifica semnificatiile filosofice ale unor descoperiri din stiinta, care pot fi exploatate din perspectiva potentialului foarte cuprinzator al Traditiei teologice si, în mod special, al Traditiei ortodoxe.
„Dialogul nu înseamna dizolvarea identitatilor“

S.G. – Faceti o scurta istorie a acestei ascensiuni a ratiunii, care a ajuns triumfatoare si orgolioasa, impunându-se în forma ei maxima, în secolul al XX-lea.
A.L. – Ar fi mult de discutat în prezentarea unui asemenea parcurs, dar as vrea sa punctez ca, odata cu scolastica si poate chiar la începutul mileniului al II-lea, când, în jurul anului 1000, exista o asteptare înfrigurata a celei de-a doua veniri a Mântuitorului, se constata o schimbare în mentalitatea colectiva. Primul mileniu – si ma refer aici la spatiul occidental – este dominat, prin Fericitul Augustin si cei care i-au urmat, de filosofia lui Platon. Fericitul Augustin si cei care i-au urmat au prezentat un fel de separare între „cetatea lui Dumnezeu“ si „cetatea terestra“. Orientarea accentuata spre „cetatea lui Dumnezeu“ a favorizat o separare între lumea de aici si lumea de dincolo. Acest lucru, însa, nu s-a întâmplat în Traditia rasariteana, influentata de teologia Sfintilor Parinti. Nu trebuie în nici un caz sa-l blamam pe Fericitul Augustin de asta… Dimpotriva, multe premise de ale lui au fost interpretate ulterior în mod exagerat. Dar e clar ca a existat o separare între natural si supranatural, aceasta conducând la separarea în planul cunoasterii între ratiune si credinta. Lucrurile acestea au fost dezvoltate în scolastica. La începutul mileniului al II-lea, cu aceasta schimbare de mentalitate, care, în plan istoric, are un corespondent, oamenii spunând: daca nu am cucerit Ierusalimul ceresc sau daca Ieruslimul ceresc nu a venit la noi, sa-l cucerim pe cel terestru. Spiritul cruciadelor este o expresie foarte concreta a acestei schimbari de mentalitate, care poate fi înteleasa ca o ofensiva înspre terestru, inclusiv în planul cunoasterii.
Evident, punctul de cotitura semnificativ îl va reprezenta Galileo Galilei… Si odata cu el, vine impunerea stiintei moderne si are loc o rasturnare de paradigma. Si pentru ca l-am mentionat pe Platon, vreau sa reamintesc ca filosofia lui sintetiza gândirea unei paradigme ancorate în Traditie, în sensul ca accentul era pus pe contemplarea lumii ideilor. Platon spune ca aceasta este cunoasterea adevarata. Adica ceea ce tine de lumea ideilor era cunoasterea sigura, iar cunoasterea realitatii empirice era cunoasterea aproximativa, nesigura. Odata cu modernitatea, se schimba aceasta viziune si cunoasterea sigura devine cunoasterea lumii vizibile, iar cunoasterea aproximativa devine cunoasterea lumii supranaturale. Bineînteles, stiinta moderna se dezvolta pornind de la aceste premize, punând accentul pe experiment empiric, pe verificarea rezultatelor în cadrul unei anumite teorii, dupa aceea, pe matematizarea teoriilor, pe matematizarea fenomenelor fizice. Se încearca sa fie pus absolut totul într-o ecuatie, si, cu cât avem o ecuatie mai clara, care sa descrie fenomenele fizice, cu atât teoria respectiva este mai veridica. Rezultatele fizicii clasice, elaborata de Galilei si Newton, au fost interpretate pe o anumita filiera, într-un anumit context filosofic, în termenii autonomizarii ratiunii.
Practic, explicând lumea plecând de la datele lumii, nu mai avem nevoie de alt reper. În felul acesta, ajungem la o descentralizare, practic, la o rupere a lumii de catre suportul ei fundamental, care este de natura transcendenta si, bineînteles, de relatia cu Dumnezeul cel viu.În timpul iluminismului, al pozitivismului, în secolele XVIII-XIX, constatam asemenea presiuni ale ideologiei. Exista o carte a lui Denert, „Religia oamenilor de stiinta“, care, foarte interesant, face anumite statistici, atât pentru secolul al XVIII-lea, secolul iluminismului, dar si pentru secolul al XIX-lea, considerat „veacul necredintei“, în care cerceteaza opiniile a aproximativ 400 de savanti. Daca vedem rezultatele statisticilor lui, observam ca doar câtiva, 5-6, se declara atei, vreo 10-15 se declara sceptici, iar restul se declara credinciosi.
Spectaculos este ca, în secolul XX, au aparut voci foarte autorizate din stiinta, care depasesc aceasta pozitie bazata pe autosuficienta. Apare o turnura semnificativa, care pleaca din interiorul stiintei, astfel încât, astazi, suntem într-un context, în care, plecând de la rezultatele spectaculoase din domeniile de vârf ale cercetarii stiintifice, putem articula un dialog onest între teologie si stiinta. Dialogul, de fapt, nu înseamna dizolvarea identitatilor, ci asumarea propriei identitati, dar în care îsi face loc o marturie a fiecarui demers în parte.
„S-a ajuns pâna acolo încât se crede ca si teologia este o stiinta“

S.G. – Care ar fi resursele Ortodoxiei particulare, care ar putea da o turnura dialogului stiinta-teologie?
A.L. – Din perspectiva importantei dialogului dintre teologie si stiinta, cred, se poate vedea o responsabilitate a teologiei ortodoxe de a da o marturie specifica a ceea ce înseamna propria Traditie, o marturie foarte consistenta, generoasa, cuprinzatoare. Din pacate, ea nu este suficient asumata si actualizata, inclusiv în aceasta problematica a relatiei dintre teologie si stiinta. Ca unul care sunt implicat de mai mult timp în acest dialog dintre teologie si stiinta, pot spune ca sunt foarte determinat si motivat în acest demers de cercetare, de valorificare a potentialului Traditiei ortodoxe. Exista, azi, în lume, diferite perspective de abordare a dialogului dintre teologie si stiinta.
Vorbim de un dialog dintre teologie si stiinta, dezvoltat mai ales din perspectiva teologiei protestante sau teologiei romano-catolice. În mod special, în lumea anglo-saxona, exista constituit un domeniu si exista discipline academice în acest sens. Despre relatia dintre teologie si stiinta au aparut mii de lucrari si studii. Deci, iata, cum putem vorbi de o dezvoltare în acest domeniu, în mod special, în lumea anglo-saxona, la care participa teologia protestanta, neoprotestanta sau teologia anglicana. Si în cazul teologiei romano-catolice exista o dezvoltare remarcabila cu domenii de reflectie sau de investigatie.
Din pacate, exista o insuficienta dezvoltare a perspectivei ortodoxe în dialogul dintre teologie si stiinta. De aceea, se simte nevoia asumarii si valorificarii Traditiei specifice a ortodoxiei în acest dialog. Am avut ocazia sa discut cu mai multe persoane si mi-am dat seama ca exista aceasta perceptie, plecând chiar de la denumirea domeniului, teologie si stiinta.
S-a ajuns pâna acolo încât se crede ca si teologia este o stiinta. Si atunci avem, practic, acest dialog în interiorul stiintei academice, între stiinta teologica si stiintele din alte domenii. Nu este bine individualizata constiinta identitatii profunde a teologiei, nu se întelege faptul ca teologia nu se epuizeaza în dimensiunea ei academica. Si vorbim aici de asumarea si respectarea exigentelor academice. Nu fac o pledoarie pentru eludarea acestor exigente, dimpotriva. Trebuie pastrata si valorificata constiinta ca teologia nu se epuizeaza în ceea ce înseamna dimensiunea academica. teologia, ca maniera de viata, ancorata în constiinta ecleziala, este o experienta a Adevarului, a Adevarului întrupat printr-un mod de a fi. Vorbim aici de ceea ce înseamna puterea Adevarului-Hristos, Hristos-Adevarul, Care este trait într-un anumit fel.
Acest dialog dintre teologie si stiinta nu trebuie sa fie, în acelasi timp, o anexa a unei mentalitati care încearca sa-L justifice pe Dumnezeu rational, sau sa-si justifice experienta religioasa sau credinta, plecând doar de la datele ratiunii. Un francez spunea foarte bine ca Dumnezeu nu are nevoie de avocati, ci de martori.
„În acest dialog dintre teologie si stiinta, cred ca Ortodoxia poate sa spuna foarte multe“

S.G. – Mesajul Ortodoxiei este unul pozitiv. Poate el sa ajunga în forma lui vie la oamenii de stiinta, care sunt cufundati în adâncul cercetarilor lor?
A.L. – Puterea Ortodoxiei sta în afirmatie, nu în negare. Este puterea de viata în sine a Bisericii lui Hristos. De acest adevar da marturie Traditia ortodoxa, Traditia sfintitoare, în care s-au nevoit sfintii Bisericii, mari dascali ai lumii. Vorbim de o responsabilitate care trebuie asumata, nu din triumfalism. Trebuie sa fim foarte atenti… De multe ori, în interiorul Traditiei ortodoxe, credem ca este suficient sa fim ancorati în aceasta Traditie, fara s-o cunoastem, si, cu atât mai mult, s-o traim autentic. Or, noi avem responsabilitatea de a da marturie în fata lumii. Inclusiv în acest dialog dintre teologie si stiinta, cred ca Ortodoxia poate sa spuna foarte multe. Nu înregimentam Traditia ortodoxa la datele Stiintei, asa cum se poate crede eronat uneori. Poate de aceea exista o rezerva în mediul teologiei. Se crede ca, în felul acesta, s-ar ceda ceva din plinatatea Ortodoxiei. Nu, noi marturisim plinatatea Ortodoxiei. Plinatatea Ortodoxiei trebuie marturisita si celor care au cautari oneste. De exemplu, am întâlnit multi oameni de stiinta care, plecând de la zeci de ani de cercetare, cu cautari oneste, au dobândit o disponibilitate de a primi adevarul de viata religios.
Teologia este experienta adevarului dumnezeisc de viata si, în Traditie ortodoxa, a lui Hristos Domnul, Domnul istoriei si Domnul cosmosului, Dumnezeul acestei lumi, Care este împartasit în cadrul Bisericii, în interiorul unei Traditii pline de viata, care conduce înspre sfintenie. Daca reusim sa evidentiem fundamentele patristice, asumate în constiinta ecleziala, în relatiile dintre teologie si stiinta, cred ca putem veni cu ceva consistent. Si putem deschide o perspectiva care n-a fost aprofundata pâna în momentul de fata.
Am încercat, împreuna cu alti colegi, implicati si ei în acest dialog, sa dezvoltam aceasta perspectiva. Ea este insuficient aprofundata si în contextul românesc si în cel international. A aparut de curând o lucrare a unui cosmolog rus, ancorat si în Traditia ecleziala, Alexei Nesteruk, care încearca sa prezinte aceasta perspectiva, dar fara sa o fi dezvoltat, ci doar deschizând aceasta abordare, într-o forma incipienta. Trebuie sa continuam în acest sens. Speram ca, în viitorul apropiat, sa fie publicata lucrarea „Repere patristice în dialogul dintre teologie si stiinta“, cu binecuvântarea Prea Fericitului Parinte Patriarh Daniel. Coordonez aceasta lucrare în care sunt implicate persoane de la diferite centre universitare semnificative din România. Prin ea se încearca recuperarea si asumarea reperelor patristice în dialogul actual dintre teologie si stiinta.
„Cred foarte mult în roadele acestui efort de împartasire a Traditiei vii a Bisericii“

S.G. – În ce fel ar putea sa patrunda un mesaj viu al Biserici, al teologiei în politic? La noi este proaspata teama de ideologizare si, apoi, avem o teama mai veche, din perioada interbelica, atunci când o generatie de intelectuali au încercat sa recupereze Traditia si totul a fost manipulat spre extremism politic.
A.L. – Aici trebuie sa facem fiecare, din locul în care suntem, ceva ca sa putem da marturie de cugetul Bisericii. Astazi, oricum traim într-o lume dominata de ideologii. Avem nevoie de o împartasire de ceea ce înseamna Traditia vie, care nu înseamna doar un depozit din trecut. Nu. Traditia presupune fidelitate, statornicie. Si, în context românesc, avem o responsabilitate speciala. Dumnezeu ne-a dat foarte multe daruri prin oameni care s-au nevoit, prin sfinti, prin nevointe cu totul deosebite. Avem nevoie de asemenea atitudini, mai ales în contextul secularizarii de astazi, în care valorile sunt inversate de multe ori, unde ni se propun false idealuri sau idealuri amagitoare, ce fac sa ne concentram doar pe ceea ce înseamna existenta de aici. Acestea sunt: fie puterea banului, fie puterea de tip politic, fie dobândirea unei anumite pozitii sociale. De multe ori, suntem victime ale propriilor noastre agende si pierdem din vedere tocmai ceea ce este esential, ceea ce da continut existentei noastre. Acest lucru se întâmpla mai multor oameni, indiferent de categoria sociala, fie ca e vorba de oameni politici, fie ca e vorba de alte categorii. Pentru cei care au si anumite responsabilitati, cum sunt oamenii politici, se pune mai ales problema întoarcerii spre ceea ce înseamna profunzimea acestui popor. Si acest demers trebuie facut fara nationalisme ieftine, fara ideologizare.
Cred foarte mult în resursele, în modul nostru de a fi, cultivat în istorie, în special, în ceea ce înseamna profunzimea Traditiei, fara a fi autarhici, dând dovada de spirit de deschidere si de mult echilibru, cultivând cu responsabilitate propria noastra identitate. Acest lucru nu cred ca este usor. El presupune un efort constant de a ne confrunta cu noi însine. Si este foarte greu, pentru ca traim într-o lume marcata de agitatie, într-o lume care se deplaseaza spre exterioritate. E nevoie de un efort, iar omul de astazi nu prea e dispus la efort si concentrare. Eu cred însa foarte mult în resursele Traditiei, care ne explica pe noi, nu cum credem noi, ca suntem interpreti ai Traditiei. Cred foarte mult în roadele acestui efort de împartasire a Traditiei vii a Bisericii.
„Profesorii de religie trebuie sa fie foarte documentati ca sa faca fata întrebarilor elevilor“

S.G. – Cum ar fi posibil ca acest mesaj de viata, necesar unei lumi îmbatrânite si osificate de o cunoastere excesiv matematizata si stiintifica, sa patrunda la nivelul comun al oamenilor?
A.L. – Bineînteles, e nevoie ca rezultatele acestui dialog sa fie mediatizate, pentru a fi însemnat cât mai pe larg în constiinta opiniei publice. Dar eu cred foarte mult ca mai ales prin învatamânt se poate face acest lucru. În sistemul educational avem nevoie de oameni foarte bine pregatiti, pe diferite paliere, atât în învatamântul gimnazial, dar mai ales liceal. Adolescentii sunt la vârsta marilor întrebari, aflati într-o anumita cautare, cu o anumita deschidere fata de ceea ce înseamna problemele de tip existential. Avem nevoie de profesori capabili sa foloseasca informatia zilelor noastre, sa citeasca prin ochii constiintei ecleziale toate aceste rezultate care vin, provocator, de cele mai multe ori, din diferite domenii ale stiintei.
Avem anumite programe, cu proiecte concrete, prin care sa organizam întâlniri cu profesorii de religie, pentru a-i familiariza cu rezultatele din diferite domenii ale stiintei, ca ei sa nu ramâna complexati si sa nu cultive o atitudine negativista. Trebuie neaparat depasit negativismul. Apar atitudini dezbinate, la ora de biologie, elevilor li se spune ca omul provine din maimuta, iar la religie învata altceva. Si ei nu mai stiu ce sa creada. Mai trebuie lucrat la cultivarea unui discernamânt, care nu se bazeaza doar pe lozinci. Profesorii de religie trebuie sa fie foarte documentati ca sa poata face fata, cel putin întrebarilor care vin din partea elevilor, sa fie familiarizati cu ceea ce se întâmpla în domeniile stiintei. E foarte important ca elevul sa nu fie familiarizat cu cliseele ideologice, care-l pot marca pentru totdeauna. El ramâne „formatat“ în aceste tipare, nemaiavând acces, dupa aceea, nici la stiinta propriu-zisa. Cred ca un profesor adevarat poate sa-l ajute pe elev sa se deschida, sa-i cultive apetitul spre ceea ce înseamna informare autentica.
În mediul academic, unele cursuri ar fi binevenite, inclusiv în facultatile bazate pe stiinta. Nu cred ca ar fi rau sa existe un curs optional, facultativ, în care sa fie prezentate anumite elemente care tin de posibilitatea acestui dialog. La fel, la Facultatea de Teologie ar fi nevoie de cultivarea unor elemente care sa permita o atitudine plina de discernamânt, o familiarizare cu rezultatele de vârf din domeniile stiintei, cu semnificatiile lor. Se poate face o familiarizare a studentilor cu semnificatiile rezultatelor stiintifice la vârf si al modului de a raspunde al teologiei. Aici trebuie sa fim atenti pentru a nu deturna vocatia teologiei înspre altceva. Dar o familiarizare cu semnificatiile rezultatelor de vârf din diferite domenii ale stiintei este foarte necesara, tocmai pentru a arata care este dimensiunea misionara a teologiei. Si – foarte important – se poate dezvolta o constiinta a dialogului.

S.G. – În alta ordine de idei, daca îmi îngaduiti o ultima întrebare legata de actuala dumneavoastra functie – aceea de Secretar de Stat pentru Culte – cum vedeti relatiile Stat – Culte Religioase în România postcomunista si ce experienta puteti spune ca ati acumulat în ultimii ani, în acest domeniu, din prisma acestui statut?
A.L. – Pot afirma cu toata convingerea si responsabilitatea ca relatiile Stat – Culte religioase din România zilelor noastre se afla într-o stare de normalitate, cu exceptia unor incidente si evenimente pasagere ori minore, de parteneriat si dialog – fundamentate, articulate si certificate de noua Lege a Cultelor – Legea nr. 489/2006 privind „Libertatea religioasa si regimul general al cultelor” . În ce ma priveste pe mine personal si experienta acumulata în ultimii ani în acest domeniu, ce se afla într-o continua refacere si rearticulare, pot spune ca am încercat si încerc totdeauna sa gestionez cu maxima seriozitate, dispozitie si responsabilitate dialogul – atât de necesar, si relatiile dintre Stat si Culte, în urma carora am satisfactii si împliniri, mai cu seama de ordin sufletesc; poate o încununare a acestora ar fi chiar definitivarea acestei Legi a Cultelor – care era imperios necesara…

S.G. – Acestea fiind zise, va multumesc foarte mult pentru amabilitate si disponibilitate, dorindu-va sa aveti în continuare parte, de mult succes, mult spor si multe împliniri!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.