Constiinta lucrului bine facut. Interviu cu Rodica Danciu, director la Scoala "Avram Iancu" din Dej, judetul Cluj

scoala-avram-iancu-dejRODICA DANCIU,  directoare   la   SCOALA „AVRAM IANCU”  din DEJ, judetul CLUJ, s-a lasat condusa de un gând al lui Nicolae IORGA

Nu spune niciodata “nu se poate”, ci incepe cu “sa vedem“. Gând  pe care l-a tradus faptic cu: Ceea ce poti face azi, fa. Ceea ce trebuie sa faci, sa si faci.

Acest principiu l-a aplicat totdeauna, oriunde s-a aflat. Fie atunci cand a predat la catedra    geografia,   fie ca director.

A indrumat  generatii de elevi cu personalitati diferite, avand mereu in minte si in suflet principiul lucrului bine facut. Pentru ea, satisfactiile au venit in mod firesc, dar nu usor, in timp, ca o rasplata pentru munca, dragostea si seriozitatea cu care a stiut sa isi desfasoare activitatea de educator sau director.

Performanta scolara a discipolilor ei inseamna pentru Rodica Danciu o si mai mare implinire. Nu putini sunt cei care au optat pentru  geografie, ca  obiect de examen la bacalaureat, iar altii au ales geografia pentru  viitorul lor in pregatirea universitara.
Scoala condusa de ea a prosperat atat pe linia performantei elevilor la diferitele olimpiade, dar mai ales printr-o pregatire omogena, de foarte buna calitate a majoritatii lor. Scoala „Avram Iancu” Dej, straluceste nu numai de curatenie si de  o atmosfera prielnica practicarii unui invatamant sanatos, dar si prin implinirea aspiratiilor dascalilor  la catedra. Pentru ei, nimic nu e mai inaltator decat sa vada ca munca si  daruirea  lor a dat rezultate excelente.

Rodica Danciu s-a nascut pe 10 februarie 1951 in Cotusca, in judetul Botosani. Isi aduce aminte cu mare placere de primele clase la care invatatoare i-a fost sora mamei, tanti Tincuta. Dupa absolvirea cursurilor preuniversitare in Botosani, Liceul „Mihai Eminescu”, dorea sa faca Medicina, dar mama a îndrumat-o spre Geografie, absolvind Institutul din Suceava în 1973.

Îmbratiseaza cariera pedagogica. Dupa ce a profesat în satul Podriga (Botosani) sau Tarlisua (Bistrita-Nasaud), satul unde s-a nascut Liviu Rebreanu, primeste postul de profesor titular la scoala „Mihai Eminescu” din  Dej si la Scoala „Avram Iancu”-Dej.
Rodica Danciu locuieste in prezent in Dej,  este casatorita, are o fiica, Adina, si patru nepoti (doua fete si doi baieti gemeni) si, impreuna cu ginerele, Nelu, traiesc in  Hickory-NC, din 2004.

Cum si de ce ati ales învatamântul pentru manifestarea personalitatii dvs. si câstigarea pâinii cea de toate zilele?
– Doream sa fac medicina, dar viata grea de atunci, a facut ca mama sa ma determine sa scurtez perioada de pregatire universitara si sa optez pentru geografie.  Am simtit ca mi se potriveste si ca poate fi o alternativa viabila. Iubesc mult natura, drumetiile si calatoriile, trebuia sa stiu  totul in amanunt, dar si sa impartasesc cu ceilalti ceea ce stiu, ceea ce vad, ceea ce iubesc.  Asa se face ca pasul de a fi profesoara a venit de la sine. Nu cred ca as fi putut lucra într-un birou.  Nu suport stereotipia, simt nevoia sa ies mereu din cotidianul anost,  cum altfel decât inconjurata de copii!  Imi place si stiu sa iau decizii. Nu trec indiferenta pe unde merg. Observ, constat si vad ce trebuie facut. Cu elevii am avut întotdeauna o relatie buna, calda. Am facut impreuna numeroase excursii în care ne-am cunoscut mai bine tara si pe noi insine…

Cum ati ajuns pentru prima data directoare de scoala?
– Dupa 1989, s-a introdus pentru un timp regula  ca directorul sa fie ales de colectivul de profesori-invatatori.  Nu aspiram la asa ceva, dar colegii m-au ales. Am avut, laînceput, emotii mari. Ma întrebam,  cum voi putea sa ma achit cu bine de sarcini într-o scoala care era si infiintata de curând?  Scoala generala nr. 5 Dej, cu oameni noi, profesori si elevi, circa 45 de dascali si peste 700 elevi. Dar am luat-o pas cu pas.
Pricipiul care m-a calauzit a fost dupa o vorba a lui Nicolae  Iorga, botosanean ca si mine: Nu spune niciodata “nu se poate”, ci începe cu “sa vedem“. Acest gând l-am tradus faptic cu: Ceea ce poti face azi, fa. Ceea ce trebuie sa faci, sa si faci.  Acest principiu l-am aplicat totdeaunat. Când am predat la catedra   geografia,   dar  si in cei  16 ani de ani de directorat.

Dar director la Scoala  „Avram Iancu” cum ati devenit?
Banuiesc ca asta s-a întâmplat  deoarece   activitatea mea de director era bine cunoscuta la Inspectoratul Judetean Cluj, iar postul mi s-a propus ca o alternativa normala.  Scoala „Avram Iancu” urma sa treaca prin schimbari de innoire. Asa se face ca trebuia sa vina si un nou manager. Aici activeaza peste  65 de cadre, didactice si nedidactice, si invata 850 elevi. Iar noua etapa a impus sustinerea unui  concurs  de ocupare a postului, atât in 2002, cât  si  in 2006, odata la patru ani.

Cum arata o zi obisnuita la scoala?
La ora 7.30 sunt în scoala. Imi deschid “agenda” în care am trecute probemele în curs de rezolvare si de perspectiva. Îmi fixez obiectivele si sarcinile pentru  ziua respectiva. Stabilesc prioritatile si intâlnirile  pe care urmeaza sa le am.  Ma consult cu directorul adjunct Dana Herineanu în organizarea, coordonarea si controlul activitatilor din scoala. Dau dispozitiile necesare (directorului adjunct si serviciilor, secretariat, contabilitate  etc., dar si urmaresc sau îndrum aplicarea acestora.  La baza sta  planul manageral al scolii  care se intocmeste la inceputul fiecarui an. Insa apar si multe situatii  neprevazute, intâlniri cu parintii pentru diverse probleme, problemele elevilor  indisciplinati, probleme medicale ale profesorilor-elevilor,  intâlniri cu reprezentanti din Comunitatea locala (primaria, politia,  biserica etc.) si altele. Exista si cazuri când trebuie  sa particip la diferite  activitati din cadrul  Primariei, aniversari locale, deplasari la  Inspectoratul scolar.  Fiecare zi e unica. Se incheie dupa ora 16.00. Dar ai si satisfactia lucrului bine facut.

Ce realizari deosebite aveti?
De la preluarea conducerii acestei scoli gândul meu a fost ca trebuie sa-i schimb imaginea. Fiind o scoala construita in  1964 am trecut imediat la executarea de  proiecte de modernizare. Am realizat  si obtinut aprobarea multor proiecte  pentru înlocuirea  usilor si ferestrelor, modernizarea  sistemului deîncalzire prin dotarea cu o centrala proprie cu functionare pe gaz metan, acestea fiind realizate prin accesarea de fonduri europene. Scoala este zugravita  frumos la interior-exterior si a devenit prezentabila!  Am realizat si  modernizarea  mobilierului cu sprijinul unor organizatii nonguvernamentale, din lipsa fondurilor de la minister.

Pe de alta parte, am gasit solutii de dotare cu material didactic,  materiale pentru laboratoarele de chimie, fizica, biologie. Dotarea  cabinetelor de   geografie , istorie si  de  logopedie (care deserveste toate scolile si gradinitele din oras).

Pe  linie de invatamnat am cautat sa pun in valoare capacitatea profesionala a fiecarui cadru didactic. Le-am creat cadrul necesar si i-am stimulat,  pe diverse cai,  pentru a da randamentul optim. Elevii nostri au obtinut premii la olimpiade si concursuri locale, judetene si nationale.

Ce activitate metodico-stiintifica aveti?
La nivelul scolii, judetului si la nivel national am participat la activitati diverse in cadrul comisiei metodice a profesorilor de geografie din Dej (pe care o conduc), a cercului pedagogic, realizand lucrari de specialitate prezentate la nivel de municipiu in sesiunile de comunicari. Am participat la conferinte organizate de societatea de geografie din Romania cu diverse lucrari. Am publicat lucrari stiintifice de specialitate in Revista Terra in Studia Universitatis Babes Bolyai Ca exemplu de lucrare, mentionez «  Procese geodinamice in Bazinul Vaii Ilisua ».

Va  rugam sa ne vorbiti despre colaborarea cu colectivul didactic din scoala.
Colaborarea este foarte buna. Se bazeaza pe valori si principii morale binecunoscute, pe respect reciproc, pe accentul pus pe deontologia profesionala. Caut intotdeauna sa pun in valoare capacitatea si personalitatea celuilalt. Stiu ca este loc de mai bine.De aceea, initiativele colegilor sunt bine venite daca acestea duc la obtinerea performantelor scolare. Ca urmare,  elevul are numai de castigat, si, totodata, noi ceilalti.

Ce proiecte de parteneriat ati avut ?
Scoala nostra este parte la numeroase proiecte. Proiectele sunt grupate pe cinci mari teme: [1] Democratia-idealul tuturor (cu 12 proiecte); [2] Sanatatea pentru toti (cu 2 proiecte); [3] Mediul curat- premisa pentru sanatate (cu 4 proiecte); [4] Unitate in diversitate (cu 9 proiecte); [5] Arta pentru frumos (cu 3 proiecte).

Ce finalitate au avut?
Majoritatea au avut finalizare si rezultate.  Scoala si-a consolidat prestigiul bun. A crescut totodata nivelul civic al elevilor si profesorilor.

Mentionati cazul uni proiect?
As mentiona proiectul european „e-Twinning Painea in Europa” care a avut ca scop  dezvoltarea spiritului inovator si antreprenorial al elevilor din scoala noastra si o scoala din Slovacia. Finalitatea s-a concretizat intr-un targ de paine in 23 mai 2009 care a scos in evidenta, cu prisosinta,  obiectivele mentionate.

Va  rugam sa ne dati  o definitie a educatiei.
– Educatia cuprinde un ansamblu de masuri didactice aplicate sistematic in vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor , avand ca scop buna crestere si pregatire in vederea unui  comportament adecvat in societate.
Educatorii,  avem aceasta dificila responsabilitate, de a forma educatia tinerilor pentru a putea  intra in activitatea sociala.

Ce recomandare ati dori sa le faceti tinerilor care doresc sa aleaga o cariera in invatamant?
Sa iubeasca materia pe care o preda, sa se instruiasca permanent si  sa aiba o mare dragoste fata de copii.

Cum va petreci timpul liber? Ce hobby-uri aveti?
Imi place sa fiu activa. Dorm putin. Ma trezesc devreme. Beau o cafea si incep sa fac cate ceva. Dar, cum am spus, imi plac excursiile.  In tara si afara. De curand am fost la Viena, Praga si Bratislava. Si am avut ce vedea, varietatea formelor geografice traversate, orasele pline de istorie si cibilizatie. Toate acestea  “vorbesc”  daca stii sa asculti!

Ce ganduri aveti pentru viitor?
Intrucat numai un an ma desparte de …. pensie, nepotii mei  sunt “viitorul” meu. Ei ma umplu de bucurie. Prezentul si viitorul meu sunt ei.  Nu ma vad fara ei!  E posibil ca unul din ei sa-mi calce pe urme, sa urmeze cariera de profesor.

Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
Sa citeasca site-ul dumneavoastra, acest interviu, dar nu numai. Sa ne aducem aminte de inaintasii nostri si sa urmam exemplul lor. Constantin Brancusi spunea undeva ca: “Lucrurile nu sunt greu de facut, greu este sa te pui in starea de-a le face”.

CONŞTIINŢA LUCRULUI BINE FĂCUT – Interviu cu Rodica Danciu, director la Şcoala "Avram Iancu" din Dej, judetul Cluj

scoala-avram-iancu-dejRODICA DANCIU –  directoare la Şcoala „Avram Iancu”  din Dej, judetul Cluj – s-a lăsat călăuzită de un gând al lui Nicolae Iorga:

Nu spune niciodată “nu se poate”, ci incepe cu “să vedem”.

Gândul l-a tradus faptic cu: Ceea ce poti face azi, fă. Ceea ce trebuie să faci, să si faci.

Acest principiu l-a aplicat totdeauna, oriunde s-a aflat. Atunci când a predat la catedra de geografia,  dar şi atunci când a ocupat postul de director.

A indrumat  generatii de elevi cu personalitati diferite, insă avea  mereu in minte si in suflet principiul lucrului bine făcut. Pentru ea, satisfactiile au venit in mod firesc, dar nu usor, in timp, ca o rasplată pentru munca, dragostea si seriozitatea cu care a ştiut să-şi desfasoare activitatea de educator si director.

Performanta şcolară a discipolilor ei inseamna pentru Rodica Danciu o si mai mare implinire. Nu putini sunt cei care au optat pentru  geografie, ca  obiect de examen la bacalaureat, iar altii au ales geografia pentru  viitorul lor in pregatirea universitară.

Şcoala condusă de ea a prosperat atât pe linia performantei elevilor, la clase, dar si  la diferitele olimpiade, dar mai ales printr-o pregătire omogenă, de foarte bună calitate a majoritatii lor. Şcoala „Avram Iancu” Dej, străluceste nu numai de curătenie si de-o atmosferă prielnică unui invătămant sănătos, dar si prin implinirea aspiratiilor dascălilor la catedra. Pentru ei, nimic nu e mai inăltător decat să vadă că munca si  dăruirea  lor a dat rezultate excelente.

Rodica Danciu s-a nascut pe 10 februarie 1951 in Cotuşca, in judetul Botoşani. Işi aduce aminte cu mare plăcere de primele clase unde invătătoare i-a fost sora mamei, tanti Tincuta.

După absolvirea cursurilor preuniversitare in Botoşani, Liceul „Mihai Eminescu”, dorea să facă Medicina, dar mama a indrumat-o spre Geografie, absolvind Institutul din Suceava in 1973.
Imediat imbrătişează cariera pedagogică. După ce a profesat in satul Podriga (Botosani) sau Tarlişua, satul unde s-a născut Liviu Rebreanu, primeşte postul de profesor titular la Şcoala „Mihai Eminescu” din  Dej, dar si la Şcoala „Avram Iancu”-Dej.
Rodica Danciu locuieste in prezent in Dej,  este căsătorită cu ing. Gheorghe Danciu  si  impreuna au o fiică, Adina, dar şi patru nepoti (doua fete si doi baieti gemeni) care, impreună cu ginerele, Nelu, trăiesc in SUA –  in NC, Hickory, din 2004.

Cum şi de ce ati ales invatamantul?
– Doream sa fac medicina, dar viata grea de atunci, a facut ca mama sa ma determine sa optez pentru geografie.  Am simtit ca mi se potriveste. Iubesc mult natura, drumetiile şi trebuia sa stiu  totul in amanunt, dar şi sa impartaşesc cu ceilalti ceea ce stiu, ceea ce vad, ceea ce iubesc.  Asa se face ca pasul de a fi profesoara a venit de la sine. Nu cred ca aş fi putut lucra la fel de bine intr-un birou.  Nu suport stereotipia, simt nevoia sa ies mereu din cotidianul anost, şi cum altfel decat inconjurata de copii!  Imi place şi stiu sa iau decizii. Nu trec indiferenta pe unde merg. Observ, constat si vad ce trebuie facut. Cu elevii am avut intotdeauna o relatie buna, calda. Am facut impreuna numeroase excursii in care ne-am cunoscut mai bine tara şi pe noi insine…

Cum ati ajuns pentru prima data directoare de şcoala?
– Dupa 1989, s-a introdus pentru un timp regula  ca directorul sa fie ales de colectivul de profesori-invatatori.  Nu aspiram la asa ceva, dar colegii m-au ales. Am avut, la inceput, emotii mari. Ma intrebam,  cum voi putea sa ma achit cu bine de sarcini intr-o scoala nou infiintata?  Şcoala generala nr. 5, cu oameni noi, profesori si elevi  (circa 45 dascali si peste 700 elevi). Dar am luat-o pas cu pas.
Pricipiul care m-a calauzit a fost dupa o vorba a lui Nicolae  Iorga (botosanean ca si mine): Nu spune niciodata “nu se poate”, ci incepe cu “sa vedem”. Gand  pe care l-am tradus faptic cu: Ceea ce poti face azi, fa. Ceea ce trebuie sa faci, sa si faci.  Acest principiu l-am aplicat totdeaunat. Cand am predat la catedra    geografia,   dar  si in cei  16 ani de ani de directorat.

Dar director la Şcoala  „Avram Iancu”, cum ati devenit?
Banuiesc ca, deoarece   activitatea mea de director era bine cunoscuta la Inspectoratul Judetean Cluj, postul mi s-a propus ca o alternativa normala.  Şcoala „Avram Iancu” urma sa treaca prin schimbari de innoire. Asa se face ca trebuia sa vina si un nou manager. Aici activeaza peste  65 de cadre didactice si nedidactice si invata 850 elevi. Dar, noua etapa a impus sustinerea unui  concurs  de ocuparea postului, atat in 2002, cat  si  in 2006. Odata la patru ani.

Cum arata o zi obisnuita la scoala?
La ora 7.30 sunt in scoala. Imi deschid agenda in care am trecute probemele in curs de rezolvare si de perspectiva. Notez obiectivele si sarcinile pentru  ziua respectiva. Fixez prioritatile si intalnirile  care urmeaza sa le am.  Ma consult cu directorul adjunct in organizarea, coordonarea si controlul activitatilor din scoala. Dau dispozi?iile necesare directorului adjunct si serviciilor ( secretariat, contabilitate  etc.).  La baza este planul manageral al scolii,  care se intocmeste la inceputul fiecarui an. Insa apar si multe situatii  neprevazute, intalniri cu parinti pentru diverse probleme, elevi cu indisciplina, probleme medicale ale profesorilor-elevilor,  intalniri cu reprezentanti din Comunitatea locala (primaria, politia,  biserica etc.) si altele. Exista si cazuri cand trebuie  sa particip la diferite  activitati din cadrul  Primariei, aniversari locale, deplasari la  Inspectoratul scolar.  Fiecare zi e unica. Se incheie dupa ora 16.00. Dar ai si satisfactia lucrului bine facut.

Ce realizari deosebite aveti?
De la preluarea conducerii acestei scoli gandul meu a fost ca trebuie sa-i schimb imaginea. Fiind o scoala construita in  1964 am trecut imediat la executarea de  proiecte de modernizare. Am realizat  si obtinut aprobarea multor proiecte  pentru inlocuirea  usilor si ferestrelor, modernizarea  sistemului de incalzire prin dotarea cu o centrala proprie cu functionare pe gaz metan, acestea fiind realizate prin accesarea de fonduri europene. Şcoala este zugravita  frumos la interior-exterior si a devenit prezentabila!  Am realizat si  modernizarea  mobilierului cu sprijinul unor organizatii nonguvernamentale, din lipsa fondurilor de la minister. Pe de alta parte, am gasit solutii de dotare cu material didactic,  materiale pentru laboratoarele de chimie, fizica, biologie. Dotarea  cabinetelor de   geografie , istorie si  de  logopedie (care deserveste toate scolile si gradinitele din oras).
Pe de alta parte, pe linie de invatamnat, am cautat sa pun in valoare capacitatea profesionala a fiecarui cadru didactic. Le-am creat cadrul necesar si i-am stimulat,  pe diverse cai,  pentru a da randamentul optim. Elevii nostri au obtinut premii la olimpiade si concursuri locale, judetene si nationale.

Ce activitate metodico-stiintifica aveti?
La nivelul scolii, judetului si la nivel national am participat la activitati diverse in cadrul comisiei metodice a profesorilor de geografie din Dej (pe care o conduc), a cercului pedagogic, realizand lucrari de specialitate prezentate la nivel de municipiu in sesiunile de comunicari. Am participat la conferinte organizate de societatea de geografie din Romania cu diverse lucrari. Am publicat lucrari stiintifice de specialitate in Revista Terra in Studia Universitatis Babes Bolyai Ca exemplu de lucrare, mentionez «  Procese geodinamice in Bazinul Vaii Ilisua ».

Va  rugam sa ne vorbiti despre colaborarea cu colectivul didactic din scoala
Colaborarea este foarte buna. Se bazeaza pe valori si principii morale binecunoscute, pe respect reciproc, pe accentul pus pe deontologia profesionala. Caut intotdeauna sa pun in valoare capacitatea si personalitatea celuilalt. Stiu ca este loc de mai bine.De aceea, initiativele colegilor sunt bine venite daca acestea duc la obtinerea performantelor scolare. Ca urmare,  elevul are numai de castigat, si, totodata, noi ceilalti.

Ce proiecte de parteneriat ati avut ?
Şcoala nostra este parte la numeroase proiecte. Proiectele sunt grupate pe cinci mari teme: [1] Democratia-idealul tuturor (cu 12 proiecte); [2] Sanatatea pentru toti (cu 2 proiecte); [3] Mediul curat- premisa pentru sanatate (cu 4 proiecte); [4] Unitate in diversitate (cu 9 proiecte); [5] Arta pentru frumos (cu 3 proiecte).

Ce finalitate au avut?
Majoritatea au avut finalizare si rezultate.  Scoala si-a consolidat prestigiul bun. A crescut totodata nivelul civic al elevilor si profesorilor.

Mentionati cazul uni proiect?
As mentiona proiectul european „e-Twinning Painea in Europa” care a avut ca scop  dezvoltarea spiritului inovator si antreprenorial al elevilor din scoala noastra si o scoala din Slovacia. Finalitatea s-a concretizat intr-un targ de paine in 23 mai 2009 care a scos in evidenta, cu prisosinta,  obiectivele mentionate.

Va  rugam sa ne dati  o definitie a educatiei.
– Educatia cuprinde un ansamblu de masuri didactice aplicate sistematic in vederea formarii si dezvoltarii insusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor , avand ca scop buna crestere si pregatire in vederea unui  comportament adecvat in societate.
Educatorii,  avem aceasta dificila responsabilitate, de a forma educatia tinerilor pentru a putea  intra in activitatea sociala.

Ce recomandare ati dori sa le faceti tinerilor care doresc sa aleaga o cariera in invatamant?
Sa iubeasca materia pe care o preda, sa se instruiasca permanent si  sa aiba o mare dragoste fata de copii.

Cum va petreceti timpul liber? Ce hobby-uri aveti?
Imi place sa fiu activa. Dorm putin. Ma trezesc devreme. Beau o cafea si incep sa fac cate ceva. Dar, cum am spus, imi plac excursiile.  In tara si afara. De curand am fost la Viena, Praga si Bratislava. Si am avut ce vedea, varietatea formelor geografice traversate, orasele pline de istorie si cibilizatie. Toate acestea  “vorbesc”  daca stii sa asculti!

Ce ganduri aveti pentru viitor?
Intrucat numai un an ma desparte de …. pensie, nepotii mei  sunt “viitorul” meu. Ei ma umplu de bucurie. Prezentul si viitorul meu sunt ei.  Nu ma vad fara ei!  E posibil ca unul din ei sa-mi calce pe urme, sa urmeze cariera de profesor.

Ce mesaj ati dori sa le transmiteti cititorilor nostri?
Sa citeasca site-ul dumneavoastra, acest interviu, dar nu numai. Sa ne aducem aminte de inaintasii nostri si sa urmam exemplul lor. Constantin Brancusi spunea undeva ca: “Lucrurile nu sunt greu de facut, greu este sa te pui in starea de-a le face”.

"Semnatura iubirii" de Petru Lascau Cand marea dragoste a lui Dumnezeu ia forma de versuri crestine

semnatura.iubirii

Motto: “Eu, subsemnatul/ Declar ca:/ VA IUBESC!”

Petru Lascau este un poet al fiorului religios. Versurile sale sunt incarcate de spiritualitate si denota o credinta profunda. Lirismul lui Petru Lascau are ca element definitoriu iubirea – fata de Dumnezeu, in primul rand, apoi fata de aproapele si de pamantul natal. „Un mare poet se ridica din Ardealul rastignit de istorie inca odata prin acest fecior de tarani cat muntii, biciuit de flacarile teologiei si de pucioasa unor ani amirosind a blestem si ura si apostazie, din care Dumnezeul cel viu l-a smuls si azvarlit ca pe un Iona in pantecul chitului exilului pustiitor. Vorbeste o constiinta siroind pe crucea veacului in ranele Mielului rastignit de la inceputul lumii pentru izbavirea neamurilor si a fiecaruia dintre noi,”, spunea despre Petru Lascau, poetul Ioan Alexandru.

Volumul „Semnatura iubirii” include versuri grupate in „Pasi spre lumina”, „Biserica in asediu”, „Intre zambet si suspin”, „In racoarea diminetii”, „Portrete”, etc. Stabilit in SUA de peste doua decenii, Petru Lascau locuieste in prezent, in Phoenix, AZ. Drumul sau pe pamantul fagaduintei incepe mai intai in suflet si in minte: “Cer pasaport de-a emigra/Intr-o tara unde se poate visa.” („Cerere”) Ajuns intr-o astfel de tara, autorul traieste in continuare, acelasi destin nefericit. „Mi-e sufletul uneori/ ca o gara/ in toamna tarzie/ in care opresc trenuri/ si pleaca/ din care nimeni,/ vreodata,/ nu urca,/ nici coboara.” („Asteptare”) De fapt, conditia poetului este aceea de exilat, izolat intr-o lume secularizata, de pamantean care stie ca singura certitudine ramane cerul. „Te-astept, Isuse, ca pe-o-ntoarcere acasa/ Din tari necunoscute si ostile.” („Te astept”) Cautator de absolut, om al credintei, cu o aspiratie perpetua spre eternitate, Petru Lascau crede in idealul religios. „Un cort/ nu lasa urme/ decat in constiinta/ dar si acolo/ numai daca alaturi de el/ din pietre nepangarite/ de dalta si ciocan/ se ridica altarul.” („Avraam”) Continue reading “"Semnatura iubirii" de Petru Lascau Cand marea dragoste a lui Dumnezeu ia forma de versuri crestine”

Poluarea spiritului sau debusolare cvasi-totala

maria_diana_popescuDiana Popescu, Agero, Stuttgart
http://www.agero-stuttgart.de

Aproape douazeci de ani de libertati si debusolare cvasi-totala, timp in care noi forme de poluare au vindecat pina si urmele notiunilor de respect, generozitate, demnitate, adevar, compasiune, in locul lor fiind sustinute altele, precum: vulgaritate, vedetism, prostie, violenta, tupeu, senzational, sexualitate. Cind vorbim de poluare, nu ne gindim numai la apa, aer si pamint, ci la o grava poluare a spiritului, foarte evidenta in ultima vreme. Lumea si poluarea ei se invirt in jurul televiziunilor, a televizoarelor sau mai bine spus, televiziunile invirt lumea pe degete, antrenind in flux tot mai multi doritori de macabru. Sintem asaltati de imagini violente, cu caracter sexual, la ore de maxima audienta, interesele comerciale ale televiziunilor au redus la minimum sau au anulat cu totul orele rezervate culturii, educatiei si religiei. Sex cu minori, crime, cadavre, singe, vorbim despre escaladarea violentei in aria vizualului si de efecte asemanatoare cu ale wasabi-ului. Faimoasele crime prezentate in fiecare zi pe ecrane pe un ton tragic si sobru, pentru o si mai mare gravitate, maltrateaza, schingiuie, timoreaza milioane de ochi, care vor ramine cu sechele. Eventual, dintre ei multi isi vor gasi in aceste imagini modelul perfect pentru crima, vor ajunge poate criminali. Continue reading “Poluarea spiritului sau debusolare cvasi-totala”

"Tragedie si Triumf" tese o panza nevazuta intre Dumnezeu si Omenire

by Teodora S. Cotrau

Kuala Lumpur, Malaysia

Tragedie si triumfTie, care citesti aceste randuri, permite-mi sa-ti pun o simpla intrebare: ai fost vreodata inspirat de o carte cu atata intensitate, incat cuvintele pe care le-ai parcurs sa-ti ghideze pasii spre zari ingemanate cu raspunsuri la atatea intrebari care nesolutionate, au sapat un vid in viata ta? Insa o data intoarsa si ultima pagina, o data atins si ultimul cuvant, pentru tine sa insemne de fapt, primul pas facut spre o destinatie in care stii ca speranta te inunda cand esti incarcat de indoiala, zambetul, cand esti ranit de lacrimi, pacea, cand frica te imobilizeaza spiritual, o destinatie unde il gasesti pe Dumnezeu si implicit, te regasesti pe tine, eliberat si implinit, fericit, reinnoit in atitudine si suflet. Si mai mult ca sigur, nu este o coincidenta. Cartea respectiva nu a zabovit din intamplare, in mainile tale. Continue reading “"Tragedie si Triumf" tese o panza nevazuta intre Dumnezeu si Omenire”

CULTURA PRIN TURISM IN TARA SFANTA,De vorba cu ing. VICTOR CAMIL

BERZINTU-Lucretia-wbInterviu realizat de Lucretia Berzintu
Israel

http://www.trilulilu.ro/Dositeea/98dcc3241d5e93

In una din excursiile organizate cu pelerini romani la Locurile Sfinte crestine din Israel, am avut marea bucurie de avea ca sofer, si, in acelasi timp, ghid pe autocar, unul din cei mai profesionisti angajati ai companiei Egged (se citeste Eghed), israelian originar din Romania. Pe cand ma aflam in Valea Hozevei din Desertul Iudeei, am profitat de o pauza si am stat de vorba cu soferul autocarului, licentiat in istorie. Cu mana stanga conduce volanul, iar cu mana dreapta tine microfonul. Nu mai vorbesc de faptul ca este o enciclopedie, mai ales in cunostinte de istorie si geografie.

– Stimate domn, va rog sa va prezentati pentru cititorii romani de pretutindeni, apoi sa ne relatati cate ceva despre aceste pelerinaje cat si despre activitatea dumneavoastra, atat la compania unde lucrati cat si cu pelerinii romani la locurile sfinte. Continue reading “CULTURA PRIN TURISM IN TARA SFANTA,De vorba cu ing. VICTOR CAMIL”

"Bucuria si implinirea sufleteasca in urma muncii depuse nu se pot cumpara cu niciun fel de salar." Interviu cu Ioan Ciobota, redactor la Radio Vocea Evangheliei Timisoara

ioanciobotaPasionat de jurnalism, Ioan Ciobota se descopera ca un om ce traieste zilnic bucuria sufleteasca a lucrului bine facut. Debutul sau in mass media s-a produs la revista “Lydia”, insa adevarata implinire profesionala a venit pentru el abia in 1996. De atunci, Ioan Ciobota slujeste cu daruire si punctualitate, in radio. Toata munca de aici il incanta si considera ca frumusetea unui program o face invitatul insusi. Ioan Ciobota este in prezent, redactor la Radio Vocea Evangheliei Timisoara, unde realizeaza emisiuni, documentare, stiri, corespondente, interviuri, etc. Activitatea in eter se completeaza in cazul lui, cu editarea de carti care contin dialogurile pe diverse teme pe care le-a construit si difuzat tot la acest post de radio.

Ioan Ciobota a absolvit Facultatea de Calculatoare si Automatica din Timisoara si are o specializare la BBC School of Journalism. In anul 1998, primeste Premiul National “Civic Media Awards”, iar in 2005, Premiul Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) pentru jurnalism in Romania. Ioan Ciobota s-a nascut in Ardeal, in orasul Alba Iulia, la 23 decembrie 1968. Este casatorit si are doi fii, Isac-Daniel (8 ani) si Luca-Petuel (5 ani).

– Cate ore munciti pe zi? Cum arata programul dvs. intr-o zi obisnuita de lucru, cu alte cuvinte cat de mult seamana o zi cu cealalta?
– Opt ore pe zi, dar nu in flux continuu. De obicei, patru ore dimineata si patru ore seara. Nicio zi nu seamana cu cealalta. Mereu se ivesc noi interviuri de facut, oameni noi pe care trebuie sa-i cunosc, locuri noi in care sa merg pe teren.
Cred ca am intervievat peste o mie de persoane in ultimii 13 ani.

– Au fost si proiecte la care a trebuit sa renuntati? De ce?
– Nu au fost proiecte la care sa renunt undeva pe parcurs, sa le abandonez. Imi place sa duc orice lucru la bun sfarsit.
Un proiect incheiat recent si de care imi pare rau ca s-a incheiat a fost editarea de carti care contin interviuri de la Radio Vocea Evangheliei.

Tilturile acestor carti sunt:”Vieti transformate”, volumele 1, 2 si 3;”Depresia – durerea sufletului. Unde se poate gasi eliberare si pace?”; “Ce nume i-ai da copilului tau nenascut?” (despre avort); “Ce s-a intamplat de fapt, de Pasti?”; “Homeopatie, acupunctura, bioenergie si alte forme de medicina alternativa. O perspectiva crestina.”; “Alcoolismul – exista totusi speranta!”; “Singuratatea – o viata pustie?”

O mare parte dintre aceste carti au fost distribuite gratis pentru evanghelizare in Oltenia, Moldova, etc. Acum, ar fi nevoie de 10.000 $ pentru a reedita toate aceste titluri, pe care misionarii ni le cer, dar pe care nu le mai avem din lipsa fondurilor.

– Ce ati dorit sa le comunicati cititorilor prin aceste carti? Ce impact au avut asupra acestora, ce reactii ati primit?
– Am dorit sa transmit speranta, speranta, speranta, dragoste si bucurie. Bucuria intalnirii cu Cristos, inca de pe acest pamant, in mijlocul problemelor si suferintelor si bucuria intalnirii cu Dumnezeu in Cerul pregatit pentru noi.

– Vi s-a intamplat sa va confruntati cu problema monotoniei in emisiunile cu care iesiti pe post?
– Nu, niciodata. Frumusetea unei emisiuni o face invitatul. Daca invitatul este plicticos, prefer sa inchei emisiunea mai repede si sa difuzez muzica, decat sa plictisesc ascultatorii.

– In ce masura reusiti sa mentineti idealul crestin de educare a publicului in spiritul valorilor biblice, dar sa le si oferiti ascultatorilor ceea ce isi doresc?
– Eu stiu foarte foarte clar ce cred, de ce cred ceea ce cred, dar mai ales in CINE cred.
Daca trambita da un sunet neclar, oamenii nu stiu incotro sa alerge, insa, daca trambita da un SUNET FOARTE CLAR, oamenii stiu exact directia in care trebuie sa mearga.

Eu imi doresc sa fiu o trambita a lui Dumnezeu, cu un SUNET FOARTE  FOARTE  CLAR.

Radio Vocea Evangheliei este o fereastra catre Dumnezeu. Daca noi prezentam Evanghelia clar si fara compromisuri fata de lumea din jur, oamenii apreciaza aceasta pozitie, pentru ca orice om simte dincolo de cuvinte puterea Duhului Sfant al lui Dumnezeu.

– Cat de important este pentru dvs. acest loc de munca in raport cu aspectul financiar?
– Financiar este catastrofal, dar nu se compara cu bucuria sufleteasca. Bucuria si implinirea sufleteasca in urma muncii depuse nu se pot cumpara cu niciun fel de salar.
Salariul meu aici este cam cu 70-75% mai putin fata de cat as putea castiga “in lume”, deci eu castig doar pe un sfert fata de fostii mei colegi de faculate, dar nu-mi pare rau deloc.
Niciodata nu ne-a lipsit in familie painea de pe masa.

Iar cel mai important lucru pentru mine este ca lucrez pentru IMPARATIE si sunt sigur ca Dumnezeu “contabilizeaza” asa zisele “pierderi financiare” ale mele datorita muncii in “via LUI”. si stiu ca Dumnezeu este credincios si drept, iar rasplata pentru mine, copiii si sotia mea este mare in Cer.

– Cum este sa lucrezi in echipa si sa imparti succesul?
– In termenii “lumii”, gandind egoist, este “nasol”, dar noi, fiind slujitori umili ai Imparatului nostru, nu avem astfel de probleme. Ne bucuram impreuna de succes si plangem impreuna pentru nerealizari.
Nu avem merite speciale niciunul. Meritul este al Domnului.

– Ce realizari deosebite ati avut ca echipa in ultimul an?
– Au fost oameni care s-au botezat ascultand emisiunile de la Radio Vocea Evangheliei. Acestea sunt cele mai valoroase realizari – sufletele oamenilor.

– Tot la realizari, insa personale se incadreaza si cele doua importante premii pe care le-ati primit in 1998 si in 2005. Va rugam sa ni le prezentati.
– In 1998 am avut harul din partea Domnului sa primesc Premiul National “Civic Media Awards”, oferit de Revista Bucharest Business Week si Fundatia Tinerilor Jurnalisti. Eu am concurat cu un documentar pe probleme sociale. A fost singurul premiu laic acordat unui post de radio crestin. Am primit premiul pentru sectiunea Radio, iar la TV acest premiu a fost castigat de Televiziunea Romana, si la Presa scrisa de “Curierul National”.

Premiile au fost in valoare de 100$ si au fost decernate de Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti pe scena Salii Palatului din Bucuresti, in timpul unui concert. Cu ocazia respectiva ni s-au acordat si noua, castigatorilor, cate 2-3 minute sa spunem cateva cuvinte. Eu am folosit acele minute ca sa citesc 1 Corinteni 13 – capitolul despre dragoste – in fata tuturor celor prezenti, iar Sala Palatului era atunci arhiplina. Am fost foarte incantat.

In 2005 am avut din nou harul din partea Domnului sa castig un alt Premiu National, si anume Premiul Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) pentru jurnalism in Romania. La acest concurs am participat cu un documentar despre avort, intitulat “CE  NUME I-AI DA COPILULUI TAU NENASCUT?”. Juriul a fost alcatuit din Lucia Hossu-Longin, Florian Pittis si Ioana Avadani.

Am primit premiul tot pentru sectiunea Radio, iar la TV acest premiu a fost castigat din nou de Televiziunea Romana, si la Presa scrisa de “Evenimentul zilei”.

Premiul a constat intr-un reportofon digital si un laptop. A fost acordat tot la Sala Palatului, cu ocazia aniversarii a 50 de ani de cand Romania este membra ONU (UN), tot in timpul unui concert cu sala arhiplina, doar ca eu nu am putut merge atunci la Bucuresti, deoarece copilul cel mic s-a imbolnavit grav chiar in seara dinainte. A mers un coleg din Bucuresti sa ridice premiul in locul meu.

Asadar, in 1998 si in 2005 Domnul mi-a daruit titlul de cel mai bun jurnalist radio din Romania, intre toate posturile de radio – crestine si laice deopotriva.

Spun asta cu toata smerenia, dar si cu toata bucuria, bineinteles. Nici nu-mi puteam dori o rasplata mai mare din partea Imparatului meu. stiam ca El rasplateste cu varf si indesat, dar nu cum ne asteptam noi, ci “dumnezeieste”, cum noi nici macar nu ne putem gandi.

Un al treilea premiu, dar care nu a fost de fapt, un premiu ca si celelalte doua dinainte, dar pe care eu il consider cel mai important, este faptul ca in anul 2003, de Pasti, BBC radio din Londra – sectia romana – a transmis un documentar radio realizat tot de mine, intitulat “CE S-A INTAMPLAT DE FAPT, DE PASTI?”.
Este un documentar de 15 minute, care contine Evanghelia pura, dar spusa pe limba celor “de afara”, deci nu cu un limbaj de lemn pe care sa-l inteleaga doar “ai nostri”.

A fost singurul documentar preluat in toata istoria de BBC sectia romana de la un alt post de radio si difuzat integral.

– Care a fost cel mai mare proiect la care ati lucrat pana acum?
– Documentarele pe care le-am facut de-a lungul timpului.

– Dar pentru viitor, ce proiecte aveti?
– Lucrez acum la doua documentare: unul despre DEPENDENTA DE INTERNET si inca unul despre PORNOGRAFIE. Sunt probleme grave, care afecteaza deopotriva si biserica si lumea.

– Ce recomandare ati dori sa ii faceti unui tanar care aspira sa lucreze in radio?
– Sa iubeasca oamenii din toata inima.

– Ce pasiuni aveti, cum va petreceti weekend-ul sau vacanta?
– Pasiunea mea este sa raspandesc Evanghelia. In weekend-uri de multe ori pregatesc materiale cu emisiuni radio, pe care le trimitem ulterior misionarilor din Oltenia si Moldova.Vacantele le petrec cu familia, cu sotia si copiii.

– Ce alte posturi de radio va place sa ascultati, in afara de Radio Vocea Evangheliei?
– Uneori, nici Radio Vocea Evangheliei nu-mi place sa ascult si atunci dau telefon colegilor care sunt de serviciu in ziua respectiva…
Glumesc, dar asa e la noi, in echipa de la Timisoara – veghem unii asupra altora in ceea ce priveste emisiunile. Ne sustinem, ne criticam si ne incurajam reciproc, unii pe altii.

Alte posturi de radio nu-mi place sa ascult. De fapt, pe orice canal media laic – radio, TV, ziare, online, etc., poti auzi doar cum se cearta presedintele cu parlamentul, primarul cu nu-stiu-cine sau barfe murdare, de doi bani. Nu ma intereseaza asa ceva si simt ca nu primesc nimic pentru sufletul meu.

De asta si cred ca este MARE, MARE NEVOIE de media crestina – oamenii sunt insetati dupa un mesaj pentru suflet, si doar media crestina poate oferi acest mesaj. Media laica pare ca o cutie goala de tinichea, asta atunci cand nu ofera continut pornografic. Daca mai transmite si pornografie…, atunci zic si eu ca Pavel, apostolul… totul este gunoi

– Care este visul dvs.?
– Un post de radio crestin national, ca de exemplu de talia Europa FM – daca as avea bani, as cumpara Europa FM si as transmite continut crestin.
Un post de televiziune crestin – de talia PRO TV – daca as avea bani, as cumpara PRO TV si as transmite continut crestin, de calitate BUNA.
Un ziar crestin national sau o revista de talia ziarului “Adevarul”.
si online, bineinteles. Pe online sunt cateva site-uri absolut incantatoare, din punct de vedere crestin, vorbind.

– Dar cel mai mare vis?
– Toti romanii sa se intoarca la Cristos, sa se pocaiasca. Nu in sensul ca sa se inchida bisericile ortodoxe si catolice, ci in sensul ca si ortodocsii si catolicii si baptistii si penticostalii si crestinii dupa Evanghelie, etc., toti sa se pocaiasca cu adevarat, sa arunce tot ce este de aruncat si sa-si traiasca crestinismul conform Bibliei.

Sa nu creada cineva ca doar ortodocsii si catolicii au idoli la care se inchina. Nici vorba. Va dau un exemplu: am vizitat de curand o familie de buni pocaiti dintr-un sat din jud.Bacau. Ne-am intalnit prima data in viata si am stat la ei 20 minute. Am fost socat ca sora respectiva nu-si putea desprinde ochii din televizor, chiar si cand vorbea cu noi. Era TOTAL DEPENDENTA de televizor – idolul din casa ei – la care se inchina fara sa stie si fara sa recunoasca.

De fapt, nimeni care se inchina la idoli nici nu stie, nici nu recunoaste.
Altii se inchina la bani, la masini, la case luxoase, etc., etc.

Ma doare pentru astfel de oameni.

– Ce gand de final ati dori sa le adresati cititorilor acestui interviu?
– Sa ne punem pe genunchi si nu ne ridicam de acolo pana cand nu simtim ca Dumnezeu ne vorbeste. Sa citim Biblia constant, din scoarta in scoarta, nu ca pe o reclama pe care o primesti pe strada.
Si chipul lui Dumnezeu va straluci pe fata noastra.

Iov 19:25-27
Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu,
si ca se va ridica la urma pe pamant.

Chiar daca mi se va nimici pielea,
si chiar daca nu voi mai avea carne,
voi vedea totusi pe Dumnezeu.

Il voi vedea si-mi va fi binevoitor;
ochii mei Il vor vedea,
si nu ai altuia.

Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inauntrul meu.

Pericol de moarte

dangerPe www.hotnews.ro din 24.08.2009 gasim informatii despre pericolul fumatului de narghilea: “Studiu: Narghileaua, mai periculoasa decat tigarile” de Victor Cozmei.

“Fumatul de narghilea poate avea consecinte mai grave pentru fumatori decat tigarile traditionale, se arata intr-un studiu efectuat de Departamentul Sanatatii si Centrul de Control si Cercetare privind consumul de tutun, citata de BBC. Studiul arata ca fumatul de narghilea poate determina o crestere a nivelului de monoxid de carbon din sange, fapt ce poate provoca leziuni cerebrale sau pierderea cunostintei.
Cercetatorii au determinat ca o “sesiune” de fumat narghilea poate duce la o crestere a nivelul de monoxid de carbon din sange de cel putin patru sau cinci ori mai mare fata decat in cazul in care se fumeaza o tigara normala.
Departamanetul Sanatatii a declarat ca este greu de determinat cat monoxid de carbon este produs de o singura tigara din cauza diferentelor de inhalare a fumatorilor, dar prin masurarea concentratiei gazului din aerul expirat s-a observat ca, in cazul unui non-fumator, tutunul de la o tigara afecteaza aproximativ 1% din sange, in cel al unui fumator ocazional, 2-4%, iar in cel al unui fumator permanent, 5-7%.
Cercetatorii au aratat apoi ca fumatorii de narghilea au in sange o concentratie de monoxid de carbon de 8-12%, “informeaza sursa citata.
Cei care s-au ocupat de efectuarea studiului s-au aratat surprinsi de rezultate, mai ales in conditiile in care multe majoritatea persoanelor nu privesc narghileaua ca “fumat”, ci, dimpotriva, privesc narghileaua ca fiind o alternativa sanatoasa la consumul de tigari.
Studiul a concluzionat ca, in cele mai rele circumstante, fumatul de narghilea poate fi de 400 – 450 de ori mai periculoasa decat o tigara.

Una din asa zisele Legi ale lui Muprhy spune “Tot ce e bun ori e ilegal, ori e imoral, ori ingras. Farmacist Gabriela Manoliu (Help Net) recomanda cinci reguli pentru un stil de viata sanatos, care, pe scurt, s-ar traduce in: apa in loc de alcool, sport in loc de tigari, cantar in loc de junk-food.

“Junk food” este denumirea data preparatelor care nu ofera organismului substante nutrivite, cu alte cuvinte este o mancare gustoasa dar in acelasi timp nesanatoasa.
Franta si Marea Britanie au luat o prima decizie in privinta reclamelor pentru mancarea de tip junk food de la televizor. Acestea au fost interzise pe programele pentru copii si se intentioneaza si scoaterea cutiilor cu dulciuri din fata caselor de marcat.

Consumatorii de junk food sunt fie copii, fie adulti. In Romania numarul supraponderalilor se ridica la 7 milioane de persoane. In general cel mai afectati sunt copiii care ajung sa devina dependenti de acest tip de mancare si astfel si numarul de obezi creste foarte mult.

Existenta chioscurilor de langa scoli care pun spre vanzare produse de tip junk- food reusesc in timp sa schimbe alimentatia copiilor. Consumul prea des de aceste alimente nu face decat sa ii afecteze pe copii si sa devina in timp dependenti de o astfel de alimentatie. Uita de ceea ce inseamna consumul unei supe sanatoase sau in general al unor preparate gatite in mod sanatos in casa.
Astfel, se intentioneaza ca aceste chiosuri sa nu mai existe in apropierea scolilor. Daca aceasta lege intra in vigoare produsele care vor fi interzise sunt urmatoarele: cartofii prajiti, sucurile acidulate, hamburgerii si chipsurile. Un rol important in alimentatia copiilor o au si parintii. Acestia trebuie sa supravegheze modul in care se hranesc si sa-i educe in asa fel incat sa inteleaga diferenta dintre un preparat care le poate dauna si unul sanatos. La del de importante sunt si mesele in familie care ii dezvata pe copii de consumul de “mancare din deseuri”.
Un motiv pentru care se consuma tot mai des astfel de preparate este lipsa de timp. Este mult mai usor sa mananci un hamburger decat sa prepari o supa.

Slow food lupta cu junk food
Exista si preparate de tip “slow-food”. Termenul de slow-food reprezinta practic o idee care promoveaza mancarea traditionala. Totul a pornit de la ideea unui jurnalist italian care a organizat un protest in fata unui nou restaurant care servea junk food.
Membrii acestui curent incearca sa-i invete pe oameni sa manance sanatos si sa evidentieze mancarea traditionala din tara din care fac parte. In prezent sunt peste 80.000 de membri in 50 de tari. Slow food a creat si prima universitate dedicata Stiintelor Gastronomice. De asemenea, se pot face si cursuri pentru persoanele care vor sa stie mai multe despre cum se pot hrani si prepara mancare in mod sanatos.

Bebelusii sunt afectati inainte de a fi nascuti
Bebelusii se obisnuiesc cu mancarea nesanatoasa inca din pantectul mamei.
Daca in timpul sarcinii femeia consuma des mancare junk food este posibilitatea foarte mare ca bebelusul sa devina si el dependent pe viitor de o astfel de alimentatie. Acesta nu mai reuseste sa-si controleze poftele si in timp ajunge sa consume alimente grase.
Este indicat astfel ca mamele sa aiba grija inca din timpul sarcinii, cat mananca si mai ales ce avand in vedere si faptul ca trebuie sa aiba grija si de bebelusul din burtica.

RECOMANDARE
Incearca sa renunti sa mananci nesanatos si sa te lupti cu aceasta dependenta care te poate imbolnavi.

SA OBSERVAM ca Dumnezeu a dat o porunca importanta omului:

“Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: Poti sa mananci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit.”- Geneza 2.16-17
Omul, ca si in antichitate Adam si Eva, zice, sa incerc, sa vad ce se va intampla. Oare e posibil sa fie atat de grav? E un pericol asa de mare? E un pericol de moarte?

Fumatorii de tutun, continua sa fumeze, desi afla ca dauneaza foarte grav sanatatii, ca tutunul poate ucide, ei continua sa fumeze tutun.
Nu mai cred nici in stiinta, nici in medicina. Ei spera, probabil, ca de ei nu se va prinde cancerul de plamani sau bolile de inima.

Poate nu stiti ca suntem in pericol de moarte? Sansele ca sa murim in pat linistiti sunt reduse. Oricand poti avea un infarct. Nu e cu totul exclus, Doamne fereste, sa fii prins intr-un accident de masina sau de tren sau de avion sau sa fii in mijlocul unui cutremur de pamant, cazuri in care fara indoiala suntem in paricol de moarte.

Apostolul Pavel spune: “In fiecare zi eu sunt in primejdie de moarte; atat este de adevarat lucrul acesta, fratilor, cat este de adevarat ca am de ce sa ma laud cu voi in Cristos Isus, Domnul nostru.”- 1 Corinteni 15.31

Iar imparatul David, in Psalmul 56 (v.:13) zice: ” Caci mi-ai izbavit sufletul de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cadere, ca sa umblu inaintea lui Dumnezeu, in lumina celor vii.” Si mai subliniaza acest fapt si in alt loc: ” Da, Tu mi-ai izbavit sufletul de la moarte, ochii din lacrimi, si picioarele de cadere.”-Psalm 116.8

Apostolul Ioan declara la randul lui: “Adevarat, adevarat va spun, ca cine asculta cuvintele Mele, si crede in Cel ce M-a trimis, are viata vesnica, si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata.”-Ioan 5.24

Trupul nostru, da, e supus putrezirii, degradarii, insa sufletul traieste pentru a ajunge in cele din urma, in Cer unde se afla si Dumnezeu cu Domnul Isus si sfintii Sai, sau in iad unde se afla Satana si demonii lui.

Sunt unele lucruri, poate fi o anumita mancare sau o alta, pentru hranirea trupului sau a sufletului care sa ne para nepriculoasa insa consecintele nu vor intarsia sa apara.
Fie ca Dumnezeu Insusi sa ne netezeasca pasii si gandurile de a-I fi placuti, sa nu mancam din fructul oprit care ne va duce in cele din urma la moarte.
Sa fim constienti, ca suntem, in orice clipa in pericol de moarte.
Gasim scris: ” daca nu pazeste Domnul o cetate, degeaba vegheaza cel ce o pazeste.” Psalm 127.1.

De aceea sa ne incredintam viata noastra in mana lui Dumnezeu, prin credinta in Domnul Isus Cristos, si El ne va pazi viata, trupul si sufletul intregi. Amin! ( 1 Tes. 5.23)

SAPTAMANA PATIMILOR PROTESTANTISMULUI

patimileIn aceasta saptamana biserica protestanta (am folosit intentionat litere mici) a “uimit” intreaga lume printr-o decizie a bisericii lutherane din America, prin care s-a dat liber sodomiei nu doar in biserica ci si in conducerea ei.

Dupa biserica episcopala, iata ca o nou biserica “protestanta” calca in picioare fara nici o jena principiile de baza ale Reformei pentru care s-au jertfit atatia oameni de-a lungul istoriei.

Ma gandesc la ce ar crede Luther sau Calvin astazi daca s-ar uita la cei care fara rusine isi leaga numele de ei.

Este uimitor cat de mult se pot schimba lucrurile intr-o perioada foarte scurta, ma intreb cand vom avea caini si pisici ca membri sau ca predicatori.

Probabil ca inainte de asta pedofilia va deveni a “virtute crestina” alaturi de sodomie si astfel vom fi toti o apa si un pamant.

Iata ca biserica catolica si ortodoxa atat de mult criticate de protestanti au meritul de a-si respecta cu sfintenie principiile.

Toate aceste sunt cuvinte spuse cu durere de un neoprotestant, care vede realitatea spirituala dincolo de corectitudinea politica a societatii.

Pe de alta parte “tarile protestante” se intrec in a da liber principiilor si obiceiurilor islamului.

Dupa Anglia, Norvegia este cea care aproba burqini (tinuta musulmana) in piscinele publice.

Cu adevarat traim o vreme in care cine este sfant trebuie sa se sfinteasca, iar cine traieste in necuratie sa traiasca mai departe in necuratie.

Este un mare semnal de alarma pentru fiecare dintre noi care ne numim crestini si trebuie sa reconsideram atitudinea noastra fata de Biblie si fata de Christos.

Falimentul protestantismului sta in indepartarea lui fata de Scripturi si acceptarea unor interpretari convenabile. Asa cum invatam din Scriptura insasi ea trebuie interpretata doar prin Scriptura si nu prin prisma indeilor noastre preconcepute.

Iata ca primii crestini au suferit fara teama pentru ceea ce au crezut, insa “crestinii moderni” nu mai vor sa sufere pentru nimic.

Ma intreb daca nu cumva aceste patimi sunt mai dureroase pentru Christos decat cele pe care le-a suferit cand era pe pamant…

Elvis is "alive" in Malaysia…through 18 Impersonators

by Teodora S. Cotrau
Kuala Lumpur, Malaysia

TEOThe King of Rock’n’Roll walked away from this world 32 years ago. But it should not be a wonder if I tell you that in fact, he walked across a bridge, and not “away”. He reached the other side, people’s heart, the biggest stage that was ever built, where he still lives and he still sings.

This explains why on August 16, 2009, 18 Elvis Impersonators kept the crowd on toes for ten hours, exactly in the capital of Malaysia, Kuala Lumpur. The enthusiasm and joy just couldn’t be refrained between walls. OL’ Skool, the Club where the event took place, was too small to gather the amount of people who were unveiling so much energy and happiness. Wherever you were turning your head to, you could meet a smile, even on people’s face that were just passing by…And the source of these fireworks of emotions was without doubt Elvis’s heart. Weren’t these two: energy and happiness the King’s trademark?

“It was a marathon. I wanted to break my own record and this time I launched the event with 18 Impersonators. I’ve started with 14 participants on 2006. The competition was not meant to be strict. It was more a fun party. We gave space for participants to improve themselves”, shares Calvin Guneratne, the owner of OL’ Skool, who planned the whole show.

The King was God’s sent

Elvis Celebration Marathon 2009 was a marathon indeed, a marathon of smiles, enthusiasm, joy, dance, songs, all carrying Elvis’s touch and why not? At the end, all who took part felt themselves Kings, for a day. The event went to that extend that if you really craved for the King’s food, you could easily have a bite from his favorite peanut – butter banana sandwich that was on sale. “This year, the show was covered charge. I was quite worried. Two or three competitors were organizing the same thing in town, celebrating Elvis’s death Anniversary, but eventually all fans were out for me” Calvin added.

The good response from the public should not be a surprise. The OL’ Skool Club doors opened on August 2005, at one single knock of Elvis’s heart that Calvin didn’t miss it. He heard that knock in an instant when he was just seven years old. He was playing in the room, when his mother called him to show him something that came on newspapers, the news about Elvis’s death. “I remember that I was looking at the newspaper and then back at my mother’s face. I just couldn’t understand the tears in her eyes at that time. But something inside me was stirred up. Elvis got under my skin. He was my inspiration to pick up music by myself, playing different instruments, especially keyboards. And I do all this by ear. In this way, the sounds come from the mind and heart” confesses Calvin.

And the little boy grew up with Elvis’ touch in his heart. Later on he understood the tears in his mother’s eyes, so well. Those delicate drops, human emotions display were the stepping-stones for his dream. “I opened the club especially for Elvis. And I am so proud that I got stuck with old music and I had the chance to open doors to a place where all these sounds of 50’s, 60’s to 80’s to be set free. Nowadays, the crowd educates the DJ’s and the bands play the same songs without turning ears to past. Music became a chaos. And I wanted to change this and the music scene to become the other way around. I just love Elvis. The way he was kneading sounds playing gospel, rock, and blues was magnificent. He was God’s sent. This is my strong belief”, admits Calvin, who owes another two clubs in town, (including the biggest Indian Disco in South East Asia), and is planning to open another one, on November this year.

And it’s amazing how during the show, I discover his belief on all impersonators’ lips. “He is God’s miracle. I think when you serve God as worship leader as I do, I believe that I’m tithing my talent…” opines Alex Wong, 33 years old, one of the participants. His faith drew him to success. On 2002, he won the First Prize to Graceland at Elvis Impersonators Competition organized across Malaysia. “I remember like it was yesterday, the day when I call the radio station who organized the show at that time to register myself. But before doing this, I prayed. I just wanted to give a try. God’s response was such an amazing surprise. Despite the amount of impersonators willing to take part into the competition, I was the first one on the line and eventually the first on stage”…added Alex.

Elvis’s way of communication made the difference

Elvis, the best-selling solo artists in the history of music, selling over one billion records worldwide, owed his success and immortality in people’s heart to one special thing, called “Love”. But it was music, his unique way to channel “Love” to people that made the whole world to vibrate with emotions. People just couldn’t help, but falling in love with him, as one of his songs says…”It’s a genius. My decision to be Elvis’s Impersonator leaned on his special way to communicate and connect to people. It was <<emotion to deliver>> all about. I feel so great when I am on stage, because I can do what he could do, delivering emotions and the connection with people is a magic moment” states Frankie Fong. The King was more than an icon and there are so many cases to prove that. He effectively gave a helping hand to people in need even after he passed away.

“I’ve been Elvis Impersonators since I was 14. This is how I’ve been earning my living. He helped me to get a job and even to get my second wife, I’m not kidding, I was hospitalized for some days and somebody spread the news in the hospital that I look and sound like Elvis. This is how I got her attention. She was part of the medical staff.  And another thing… Elvis makes me feel and look so young. There is one reason for this, when I’m on stage, worries just disappear….” shares Ezanee Sultan.

Many Elvis Impersonators competition took place around the world, in one place or another. But the event in Malaysia was one of a kind. The King’s heart approached the public in such a diverse ways. It was not all relied on blending different styles of music that he was famous for. This time Elvis’s touch was displayed through three different nationalities that live in this country and different generations. The audience was just mesmerized to see the Chinese, Indian and Malay Elvis, all equipped with the King’s glittering costumes…The oldest competitor, Eskandar Eyaw was 64 years old.

Among participants, a great presence on stage was the special guest, Alfred Ho. He lost his sight many years ago, but his touch on strings, his voice holding so many emotions set long applauses free in the audience.

The event is over, but it still lingers in so many people’s heart, it’s the engine that makes Calvin’s dreams to go on…The good news is that next year he is planning to organize another Elvis Impersonators Marathon but on a higher level. It will take place in a five star hotel, where the public will be spoiled with a sit down dinner and even a unique moment…He hopes to have the opportunity to be in touch straight with Graceland during the show, organizing a video-conference…and made the connection with Elvis’ land possible…

It’s amazing how and you could see with your own eyes, the connection between a mother’s eyes and her child, recalled The King’s heart and touched so many people’s lives around the world, no matter how far their country is from Graceland…..

Berea zilnica mareste riscul de cancer la stomac si colon

by Madalina CHITU
cotidianul Gandul
bereOamenii de stiinta de la Universitatea McGill din Montreal sustin ca persoanele care beau zilnic bere sau alte bauturi alcoolice tari prezinta un risc de trei ori mai mare de a dezvolta diferite forme de cancer. Mai mult, cercetatorii canadieni spun ca persoanele care beau zilnic cel putin un pahar de alcool sunt expuse riscului de a dezvolta celule cancerigene in organism, comparativ cu cele care beau alcool ocazional sau deloc.
La cercetare au participat 3.600 de barbati, cu varste cuprinse intre 35 de ani si 70 de ani, iar specialistii au monitorizat efectele consumului de alcool asupra organismului. Cele mai frecvente tipuri de cancer inregistrate in randul persoanelor care consuma zilnic alcool sunt cele la esofag, stomac, colon, pancreas, plamani, ficat si prostata.

Expertii de la Universitatea McGill au luat in considerare si tipul de alcool baut si au observat ca numai berea si bauturile spirtoase, nu si vinul, pot spori riscul de a dezvolta aceste forme de cancer. Ei au descoperit ca barbatii care consuma alcool de pana la sase ori pe saptamana prezinta cu 83 la suta mai multe riscuri sa dezvolte cancer la esofag decat abstinentii si persoanele care consuma alcool ocazional, in timp ce cei care consuma alcool zilnic risca de trei ori mai mult sa se imbolnaveasca. “Rezultatele pe care le-am obtinut arata ca cei care au consumat alcool cel mai frecvent de-a lungul vietii au fost expusi si celei mai mari cresteri a riscurilor de a avea mai multe forme de cancer”, spune profesorul Andrea Benedetti, coordonatorul studiului.

PICTURA FLORALA: FARMECUL NATURII SI SIMPLITATEA GESTULUI

SCHOR-Dorelby Dr. DOREL SCHOR

Tel Aviv, Israel

Sa ne vorbim prin flori spune poetul….Stia el ceva, pentru ca florile au semnificatii universale, ocupind un loc central in pictura. Tablourile cu flori au devenit, cu timpul, un subiect si chiar o categorie de arta in care multi pictori s-au specializat. Desi au fost reprezentate plastic inca din antichitate, florile devin un gen de sine statator abia prin secolul 16, in Tarile de Jos. Se stie ca in evul mediu, florile aveau semnificatii simbolice, in special trandafirul (rosu si alb), sau crinul intrat in heraldica…  Mai tirziu, motivul floral este abordat numai pentru frumusetea culorilor si potentialul de a exprima stari emotionale…
Si iata-ne, mai aproape de zilele noastre, cind pictorii impresionisti confera din nou florilor semnificatii speciale. Ele exprima dragoste, pasiune, puritate sau credinta, razbunare si gelozie, iertare si marinimie…Renoire si Monet exceleaza in domeniu, dar probabil ca nici un alt pictor al vremii nu s-a identificat precum van Gogh cu floarea soarelui…Noi, cei nascuti in Romania am cunoscut crizantemele, garoafele si bujorii din picturile lui Nicolae Tonitza, anemonele inegalabile ale lui Stefan Luchian, florile de cimp ale lui Dumitru Ghiata sau macii rosii ai contemporanului nostru, Liviu Lazarescu…

Pictorii isrelieni care s-au inspirat din nesfirsita varietate de forme si culori ale florilor nu sint mai mai putin numerosi. Ii vom cita pe Rubin, pe Iancu, Zvi Shor, Ardon, Blum, Naton, Lubin, Mane Katz, Ovadiahu s.a. pina la contemporanii Yosl Bergner, Ofer Lellouche, Miriam Cojocaru, Zahava Lupu…  Poezia luminii si bogatia de nuante ale Naturii se decanteaza aici, la Mediterana oarecum altfel. Dar intensitatea si arderea cromatica a tonurilor, caldura irizata din petale vin numai sa sublinieze atmosfera specifica, care nu evoca numai exteriorul, ci si mediul afectiv . La toti artistii plastici talentati, indiferent de meridianul pe care se afla, se releva simtul poetic, gustul ales in compozitia elementelor, organizarea lor decorativa.

Atmosfera florala nu evoca numai elementul vegetal. Artistul va stii sa adauge elemente de arta populara, un amanunt de artizanat sau un fundal oarecum specific care sa ne ajute sa localizam subiectul. O ulcica de lut, un stergar, o vaza sau o frunza care se identifica geografic cu un anume loc fac treaba aceasta.  Oricum, dincolo de argumentul decorativ subinteles, maestrii  si-au pus semnaturile pe lucrari din care irizeaza lirismul, caldura sentimentelor, prospetimea si rafinamentul coloritului, farmecul naturii, simplitatea gestului. Are dreptate poetul: sa ne vorbim prin flori !

Interviu cu scriitorul ION MURGEANU

BERZINTU-Lucretia-wbby Lucretia Berzintu,

Israel, august 2009

Motto: ”Ion Murgeanu canta soarele ce face iarba sa creasca, mustul de soare curgand pe pamant, vantul, dragostea. Inspiratia sa e navalnica si uneori solemn exaltata…” (G. Calinescu)

Pentru Ion Murgeanu (poet, prozator, jurnalist), poezia in sine, nu poate fi decat un fel de metafizica practica, dupa cum singur a dedus. La tinerete a scris versuri doar in voia inspiratiei, ceea ce a facut sa-i aduca numai necazuri: pe de o parte Cenzura ”epocii de aur”, iar pe de alta parte, Securitatea regimului ceausist.
Este un poet inconfundabil cu altii, el insusi fiind un ”turn al onoarei”, dupa titlul unui volum aparut initial 1987, Editura Cartea romaneasca, reluat de Editura Vinea ca titlul editiei de autor 2004.

Poetul Ion Murgeanu publica pentru prima oara in ”Flacara Iasului” la varsta de 19 ani (1959), dar debutul literar este cel din revista Contemporanul, cu versuri salutate de G. Calinescu.

Debuteaza editorial cu volumul de versuri Repaose, in anul 1969.
Selectiv, intre cei care au scris despre poezia sa, au fost: G. Calinescu, Paul Georgescu, Stefan Augustin Doinas, Dinu Flamand, Al. Piru, Ion Cristofor.

– Domnule Ion Murgeanu, cand v-ati descoperit talentul de scriitor si in ce imprejurari?
– Foarte de timpuriu si as putea zice intr-un mod nostim: faceam plugusoare la Anul Nou, cerute de flacaii din Zorlenii natali contra-cost, “tematice”, am putea spune, critice si umoristice, vizand realitati locale. Mi se plateau. As putea zice acum, ca am fost un “scriitorcapitalist” avant la lettre. Dar talentul meu, in mod paradoxal, s-a relevat in proza, cand in clasa a cincea fiind, la ciclul doi, cum se spunea pe atunci, profesoarade limba romana, Dna Vasilache, cand ne-a predat despre schitele lui I.L Caragiale, facu un experiment, cerandu-ne sa facem si noi, dupa cum ne taie capul o schita de autor. A mea va fi iesit deosebita, dovada nu nmai ca m-a laudat, dar m-a pus sa o citesc la catedra, in fata clasei. Sigur ca evenimentul nu a trecut fara “incidente”: Ionel Popa, baiatul inatatoarei Dna Sofia si a preotului Gheorghita, se arata invidious reactionand brutal si “ireconciliabil”. “A copiat-o, sustinea el, din revistra Cravata rosie.” Atunci auzeam prima oara ca ar exista o revista cu acest titlu si “doamna Vasilache, ii ceru lui Ionel sa ma confrunte aducand data viitoare la scoala revista cu schita respectiva. Bineinteles ca neavand ce aduce, conflictul s-a stins tacit “intre noi” si drept scuza, s-au prins cu minciuna, Ionel a plans. Dar acesta a fost primul semn al invidiei literare, care de-a lungul intregii vieti m-a insotit, intr-un fel sau altul.

Cu Ionel Popa (care intr-un final deveni contabil sau asa ceva) fiind pe atunci intr-o acerba competitie , an de an, la premiul intai cu coronita, care, bineinteles, i se atribuia lui, cel mai des, pe motive de parinti. “Coruptia”, in formele ei “inocente” nu este la noi un fenomen nou sau colateral…

– A existat cineva care sa va influenteze in creatia literara, dintre marii scriitori?
– Primele versuri, e destul de ciudat, mi-au fost “influentate”de Alecsandri si de Toparceanu. Citeam Caragiale, fiind in acea vreme si centenarul nasterii marelui satiric (1952), pentru ca impreuna cu sora mai mica, Tincuta, am fost selectati sa jucam pentru scena caminului cultural, in schita “Vizita”, dar si in actul IV al “Scrisorii pierdute”: regizoare era, de data aceasta, Dra Tasca, de fizica. Am reintalnit-o cativa ani mai tarziu la liceu la Barlad si nu ma uitase;va inchipuiti; in schita“Vizita” eu eram Ionel cel obraznic, iar Tincuta madam Popescu, dar in actul “Scrisorii pierdute”, Tincuta fiind, fireste, Zoe, mie imi reveni o partitura de mare comic: Agamita Dandanache. Succesul a fost fulminant: “ si …clopoteii conita..linca linca, linca linca…imi tiuie in urechile…”Lumea in sala era toata un hohot de ras, un singur spectator doar…plangea: era tata; el plangea de emotia descoperirii a cat de talentat era ca actor baiatul lui… Povestea este mai lunga, caci ea s-a repetat si in ultimul an de liceu, la Vaslui, unde am jucat in piesa lui Hasdeu “ Trei crai de la rasarit” sau “Orthonerozia”(1879), rolul frantuzitului musiu Jorj; de pe scena stiu ca am iesit pe strada asa cum jucasem, in piesa, in frac si cu tilindru, iar copiii urbei se tineau dupa mine, imitandu-ma: „Musiu Jorge, Musiu Jorge!”; din pacate spectatorul meu devotat tata era in puscarie, fireste pe motive politice, si n-a putut sa-mi trimita decat o amarata de carte postala, pe care tanarul director al liceului- scoala medie, fostul liceu “Kogalniceanu” de la Vaslui, ma chema la cancelarie sa mi-o arate: “Acum inteleg eu mai multe despre tine”. Sotia sa, profesoara de fizica, la care eram vax, era atat de incantata de talentul meu dramatic, dar mai ales comic, deci conchise ca nu sora, ruda de mi-ar fi, ar face totul sa dau la teatru…Decise ca as fi putut deveni unul din marii actori , din viitor, ai tarii noastre. Dar cariera mea de actor fu scurta si motivata, cand am ajuns la Eminescu, afland de pasiunea poetului adolescent pentru teatru…Dar pana la Eminescu-autor, mai va! Mai intai, cum se intampla. M-am indragostit de biografia lui neobisnuita, iar pe versurile lui, care mi se pareau atat de fluide, dar in mod sigur “simple si musicale” abia daca… digitalizam…

– Familia a avut vreun rol in acest sens?
– Am povestit despre “extazul” lui tata in fata talentului meu ca “actor”. El ne inculcase, de altfel ideea, total neproductiva, observ peste ani si nepedagogica, de-a fi fost si eu si surorile mele “deosebiti”, oricum “altfel”, decat ceilalti copii din sat…El, din conditia lui de “taran”( vorba vine, pentru ca mai mult se ocupa de afaceri si cu negustoria), avu ambitia sa-si invetecopiii, sora mea Condela, fiind printreprimele care intrase la liceul de fete “Iorgu Radu” din Barlad. De la ea am sustras primele mele lecturi mai deosebite: romanul “Rosu si Negru” de Stendhal…dar si…”Mitul androginului” de Mircea Eliade, ce nu era interzis inca in anii liceali ai Condelei, cand liceul mai era inca liceu, in formula lui clasica… Eu nu am avut parte decat de “ruinurile” fostului colegiu “Codreanu”de la Barlad, de unde m-am si mutat, obligat s-o fac din motive de nesupunere, la Vaslui…Visul meu ar fi fost Iasi cu fostul Liceu Internat, la care auzisem ca invatasera toti marii nostri scriitori de dupa Eminscu. Posibilitatile de atunci nu ne permiteau, deci am fost obligat, astfel, sa ma multumesc cu Vasluiul, un alt semn din biografia mea: totdeauna blocat in destin de la marile idealuri. Le pot numi, fara sa risc nimic, inca “romantice”.

– De-a lungul anilor ati fost redactor la cateva publicatii de renume, incepand cu ziarul ”Clopotul” din Botosani si continuand cu ”Romania libera”, ”Tribuna Romaniei”, ”Curierul Romanesc” si ”Meridianul Romanesc” din California (SUA) la care sunteti si in prezent Redactor responsabil, Suplimentul cultural. Astfel, ati avut ocazia sa cunoasteti oameni de diferite caractere. Cine v-a impresionat cel mai mult, sau ce moment deosebit vi s-a fixat in memorie din timpul activitatii jurnalistice?
– În cartea mea “Himera literaturii” , scrisa sub forma unui dialog epistolar cu fratele Ion Lazu, basarabean stramutat in Oltenia, dupa cedarea fara lupta a provinciei romanesti de peste Prut, spun totul sau aproape totul si despre acest subiect. Un capitol este numit, in mod ostentativ zic eu, ”Amintiri de la”Tribuna Romaniei. Elevata revista fiind anume creata pentru romanii din exil, dupa ideea si modelul lui N. Iorga; in anii de “desprimavarare” ideologoca, atunci cand Ceausescu batand America “la pas” isi pusese in cap sa-i cucereasca pe romanii de acolo, dar numai cu metode securistice si comuniste nu se putea. Le-a promis revista aceea in romaneste, si trebuie spus ca iesise ceva deosebit, fara propaganda ziarelor de acasa, si nici neam de “cult al personalitatii, care se initia in acei ani, de la o zi la alta. “Tribuna Romanei” publica la Craciun colinde iar la celelalte sarbatori traditii specifice. Va dati seama: toti dizidentii sitoti fugitii de mai tarziu, se luptut sa apara, unde nume ca N. Balota, bunaoara, publicau in mod curent. Ce vreau sa subliniez este faptul ca eu am facut, in toate cazurile gazetarie culturala, dar nu am speculat din pacate, si latura practica, a cunoasterii celor mai importanti oameni de cultura ai vremii… Asa a fost si asa a ramas cu acest “minus” intolerabil caracterul meu, cu modestia lui imposibila, sau poate derivand dintr-o timiditate suspecta, pe masura ce anii treceau…

– Despre G. Calinescu, ce amintiri aveti?
– Pe Caliescu nu l-am cunoscut personal; versurile noastre i-au fost trimise de G.Ivascu prin George Muntean, unul din fostii lui studenti preferati si am putea zice chiar “intimii” lui.

– Dar despre Tudor Arghezi?
– L-am cunoscut si detin de la el un autograf, in stilul insinuant arghezian: “Pentru colegii Ion Murgeanu si Ion Iancu Lefter, dragoste si voie buna”; fiind, intre altele in epoca “lefterismelor”. Cezar ne numea“campioni ai umorului” in epoca, si nu numai el. Legenda vaganta, pe care cativa ani am tarat-o cu noi, pe multi ii indreptatea sa ne vada asa: fiind total dezinhibati…si in raspar cu “realitatile socialiste” si celelale poncife vehiculate in epoca. Merita evocata mai pe larg memorabila intalnire si vizita la “Martisor”, unde ramasese sa locuiasca, pe-atumci doar Barutu, care ne-a si condus si prezentat parintelui sau genial: “Barutule, i-ai dus pe baieti la Martisor: cum i-a latrat cainii?!”

– Ce inseamna pentru dumneavoastra M. Eminescu, avand in vedere ca i-a?i dedicat si versuri?
– Eu ca poet nu sunt un “eminescian”; dar, cum spuneti, nu amratat faza cand, la tinerete, i-am dedicat unele poeme: cel putin unul ramane si azi valabil, fiind poezie pura, de inspiratie si elan specifice, pe care o selectez, in orice sumar al unei antiologii din versurile mele. Eminescu e mai mult decat genial; prin sacrificiulasumat pentrulimba romaneaca si Tara ei, el este Hristosul nostru. Si sfantul nostru in absolut. Arghezi insusi l-a numit “sfantul prea curat al ghiersului romanesc”…Ma mir ca Biserica nu l-a canonizat, tinand cont de inceptul Evangheliei dupa Ioan: “La inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul s-a facut om etc..”Acesta a fost si este Emiescu al limbii Romane: intruparea Cuvantului.

– Pe Cezar Ivanescu l-ati cunoscut in timpul liceului din Barlad si va considera, un frate mai mare. În ultimele 35 de zile ale vieti, poetul Cezar Ivanescu v-a simtit cel mai aproape spiritual. Oare, de ce?
– Nu stiu daca “spiritual” cat omeneste, pur si smplu. Am scris despre acele zile simptomatice, cand le privim azi, si premonitorii. Cezar “viteazul meu din poveste” se simtea urmarit si-mi cerea seara tarziu, sa-l conduc pana la poarta. Diferiti “golani” il agresau din nimic. Asa a fost si ultima oara, cu patru zile inainte de a fi fost ucis. Caci eu sustin si voi sustine mereu varianta aceasta: Cezar Ivanescu devenise prea incomod si a trebuit scos din peisaj. Nu altfel s-a intamplat, la vremea lor, cu Eminescu si N. Labis. Sau cel mai recent cu basarabeanul Grigore Vieru.

– Pe cine, dintre marii scriitori, ati mai cuoscut?
– Depinde ce doriti sa spuneti prin “mari scriitori”; daca va referiti la cei din recentele istorii literare, absolut pe toti. Si e tarziu pentru mine, dar citind Istoria critica a Dlui Manolescu mi-am dat seama ca o adevarata istorie, fie ea si critica as fi putut-o scrie si eu. Asta “critica“… i-a suflat-o la ureche, ca idee, G. Calinescu, dar ce a iesit nu mai are in ea nimic calinescian. Istoria lui Calinescu fiind geniala e unica, modelul ei nu poate fi repetat, decat cu riscul esecului, cum e si cazul Istoriei Dlui Manolescu, o “victorie a unei ambitii” si cam atat. Istoria critica de N.M nefiind decat opera unui belfer orgolios si a unui suflet uscat si complice cu clientela sa. Am scris despre cartea aceasta, insa din respect pentru amintirea tanarului Manolescu, al carui talent “calinescian” l-am admirat, am cautat cat s-a putut,sa mamentin in limitele unui bun simt elementar… Lipsesc multe din cartea Dlui N.M, si cele ce sunt tratate sunt, in mod ciudat, cam improvizate. “Noua literatura” este o varza, ingramadita toata in acelasi ambalaj al “generatiei 60”. Iar pe Labis il ataseaza “generatiei 40”. Dl Manolescu recunoaste ca G.C a ignorat total criticii din vremea lui, pre cand dansul citeaza tot ce citeaza, prin criticii vremii noastre si a lui; chiar si din Eugen Barbu, pe care stim ce mult l-a “iubit” si “cum” si “cat”…

– Cate volume de carti ati scris pana in przent si ce fel de poezie scrieti?
– “Non multa, sed multum”, spune stramosul nostru latin. “Nu multe, ci mult”. Scriu o poezie directa, inspirata si “vitalista”, cum o numea un critic (G. Grigurcu) care ar trebui poate sa se citeasca mai mult si nu se citeste aprope deloc. Fiind prea simplu si sincer unii ma considera “complicat”. Pentru a fi si mai clar cred ca am reusit, cel mai adesea, sa scriu o poezie a adevarurilor eterne; mai aproape de rugaciune decat de blasfemie si pornografie…Nici nu as putea sa scriu ce scriu asa zisii “prostmodernisti” cum le spun eu. Iar “clasicii congelati” ai Dlui Manolescu raman intre preferintele mele, in frunte cu Eminescu, redescoperit la fiecare noua lectura…

– La ce lucrati acum? Ce proiect de viitor aveti?
– Proiectul de viitor ar fi sa-mi pot tipari si “opera mea critica”, contractata candva de edituile Ideea Europeana si EuroPress, prin directoarea lor operativa, poeta Aura Cristi, si lasata, cum se spune, cu caruta rupta-n drum. Cele doua volume CLASICII NOSTRI MODERNI si EXCELSIOR ( care a fost si culeasa, ultima, si corectata de autor dupa culegere) s-au impotmolit “din lipsa de bani”.

– În opera dumneavoastra exista multe teme biblice. De unde aceasta influenta din Biblie?
– Pentru ca imi incep fiecare zi cu o lectura din Biblie. E ceva rau in asta?!

– Ce v-a determinat sa scrieti o carte despre Iisus Hristos?
– Daniel Turcea m-a readus in biserica, iar de la parintii Sofian Boghiu si Contantin Galeriu, am invatat nu numai sa inteleg cuvantul Domnului, dar si smerenia. În fine, ample discutii am avut, de-a lungul anilor, despre Iisus, cu Mircea Ciobanu, care nu era din biserica noastra, considerand sljuba duminicala “un scenariu istoric”. Si totusi, el m-a indemnat cel mai insistent, auzind ce revelatii traisem, sa scriu o carte despre IISUS. Ceea ce am si facut, dar din pacate cand cartea aparu, Mircea plecase el la Domnul ,si e drept ca l-am visat, ca si pe Daniel Turcea (mort la 33 de ani, “varsta lui Iisus”), intr-o splendoare …La fel mai tarziu pe Cezar Ivanescu. În fine, simtindu-ma obligat sa scriu o carte despre Iisus, am observat, ca de fapt, si pana la urma, nici nu am “scris-o” eu: mi-a fost dictata de Duhul Sfant.

– Care a fost cel mai frumos moment din cariera scrisului?
– Cuvantul “cariera” nu l-am agreat niciodata asociat cu scrisul, cu poezia mai ales. Am fost surprins ca Cezar Ivanescu il folosea in mod curent. Tocmai el, geniul incontestabil, si scriitor de vocatie, indiscutabil.

– Care este sensul vietii dumneavoastra?
– Zilnic incerc sa-l aflu si zilnic aflu ca-i mereu altul. Viata e o multitudine de sensuri, daca vreti.

– Va considerati un imnolog?
– Daca prin “imnolog” intelegem o anume “exaltare” a sentimentului religios ( in sensul bun si grav al termenului), poate. E drept ca prima mea carte, respinsa total de cenzura comunista (primul caz de acest fel la noua editura, pe-atunci, Cartea Romaneasca-in reluare), era alcatuita din “imnuri” si se numea “Confesorul”. A trebuit sa “negociem” ca sa apara: nufara a-i arunca furios lui Mihai Gafita,redactorul sef al ”editurii lui Preda”, pus sa negocieze cu mine: “Eu nu scriu poezii in gospodaria colectiva”- lucru care l-a infuriat teribil pe fostul functionar literar, care mi-a pus manuscrisul in brate: “Faceti ce vreti, e opera dvs. Înainte a fost aici la noi pentru acelasi lucru Ioan Alexandru, dar el s-a dovedit mai intelegator”. Mi-a spus o anecdota cu Itic si Strul, a carei morala era ca Itic, care se imprumutase de la Strul nu vrea sa-i mai dea inapoi nici un ban, dar fiind solicitat pentru mediere rabinul, Itic i-ar fi spus acestuia: Un cacat, asta ii dau lui Strul; si Strul: Vezi rabine, vezi. Rabinul: Tie nu ti-a dat nimic, mie mi-a spus c-o sa-ti dea totusi ceva, un cacat.

Asa era deci si cu cenzura comunista: de pe-atunci se exersa sa cedeze cate putin- asa incat pana la urma si cartea mea aparu, mutilata, fireste, cu titlul, “Confesiunea”, iar imnurile devenisera, “canturi. Cartea, chiar si asa aparuta, avu un ecou nemaipomenit. În toate interviurile lui Gafita era considerata “un bun castigat greu”, iar directorull Cartii Romanesti, Marin Preda, propuse volumul la premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, suspicios de la inceput ca-l va lua! Nu l-a luat. Iar M.P stia el bine ce stia. Securitatea veghea si la premii ca si la cafenea, unde, e drept ca motivat, dar si ostentativ, aveam gura prea mare pe-atunci…comparandu-i pe comuinisti cu…legionarii de altcandva. O asociere pe care ulterior am regretat-o!

– Criticile au fost pe masura asteptarilor?
– Niciodata. Un singur critic a scris cinstit despre mine, tarziu, in urma aparitiei editiei de autor “Turmul onoarei” la Editura Vinea (titlu preferat de poetul N. Tone, patronul si directorul acestei edituri aproape exclusive de poezie); titlul meu era, fireste, “Confesorul”, dar i-am dat dreptate lui Tone. Prea imi purtase ghinon peste ghinion titlul meu de-a lungul anilor…Vorba mamei: schimbi camasa, schimbi norocul. Desi norocul vietii mele a fost ca bunul Dumnezeu m-a predestinat sa scriu poezie si despre poezie. Criticul de care vorbesc se numeste Gh. Grigurcu, observand si el, de la inceput chiar, justetea verdictului critic calinescian, “inspiratia navalnica si uneorisolemn exaltata, temperamental solar…” Oricat de modesti amfi, totce am scris e scris in acesti parametri de insufletire si rigoare. Desi, se stie: modestia ucide poezia…Poate de aceea si sunt un cititor zilnic de Biblie, mai ales de Noul Testament, sa-mi pot stapani orgolilu si sa-mi “instruiesc” modestia, atat de necesara, nu numai scrisului, dar si vietii in sine.

– Ce parere aveti despre criticii literari contemporani?
– Sunt “baieti de gasca”. Exista unul singur credibil: Daniel Cristea Enache…; am auzit ca l-au dat afara din redactia in care lucra…Despre critici, nu numai cei actuali, parerea mea, se vede dupa cate premii mi s-au acordat: niciunul…Ori premiile la noi se dau si…contracost! Fiind greu de crezut, nu-i asa?! Dar in mod sigur si obligat trebuie sa te raliezi unei “gasti” si…sa dansezi cum “canta” ei.

– Sunteti membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Cum caracterizati aceasta organizatie?
– Este pana una alta “locul meu de munca”. Doar nu ati vrea sa-mi critic “locul de munca!?!

– Daca ati avea puterea deplina de a conduce Romania, care ar fi prima decizie pe care ati lua-o, pentru binele tarii si a poporului roman?
– M-as declara Rege. Numai un rege credibil ar mai putea restabili traditia si cutuma acestei tari, care asa cum arata azi, intre atatea calamitati si parasiri, e ca o casa gata sa se prabuseasca…Sunt printre cei putini care plang sincer soarta tarii mele. De altfel, hai s-o spun si pe asta, eu sunt din acei romani, care plang cand asculta Imnul de Stat.

– Cum caracterizati politicienii de azi ai Romaniei? Dar pe cei care ne reprezinta in Parlamentul European?
– Draga, eu am primit un “Apel disperat” al unei romance, care nu a parasit tara, si este de profesie psiholog. L-am selectat ca sa apara data viitoare ( in luna septembrie) in Suplimenmtul literaral Meridianului Romanesc (USA), la rubrica „Istoria la zi”. Observa ca si eu ma aflu, cu cele ce fac si lucrez in mod curent, in exil. Nu gasesc cuvinte sa-i repudiez pe politicieni si sa nu accept politica ce o fac ei: un amestec securisto- comunist post-festum.

– Cum vedeti o reforma a invatamantului romanesc, avand in vedere ca sunteti si profesor?
– Învatamantul era bun asa cum era; mai putin excesele ideologice. Dar eu cand am lucrat in invatamant ca profesor de limba si literatura romana, procedam in felul urmator: inca de la prima ora, cand trebuia sa prezentam manualul. Ce poezii avem noi aici? Iar “scolerii” imi dictau autorii: Dan Desliu, George Lesnea, Mihai Beniuc si altii ca acestia. Treceti peste ei sau puteti chiar rupe filele, dar nu e frumos sa rupem cartile. Ce mai avem noi acolo, ce poeti? Deja apareau si texte de Eminescu, Arghezi, Labis. Cine va invata pe de rost cate o poezie din acesti autori va primi la sfarsitul trimestrului media 10. Sa nu credeti ca metoda mea “exclusivista” n-a prins. Eu fiind sigur ca acei “scoleri” au ramas cu acele versuri memorate pe viata. S-a spus despre mine ca am fost un “dificil” fiindca eram un nonconformist notoriu si nu m-am temut niciodata de regimul comunist, caruia de la inceput nu i-am acordat nici o sansa. Reformele, de acum, din invatamant, aparute ca puricii, l-au stricat si continua sa-l strice. Si banii. Si destrabalarea din scoli. Frica “ de trecut” a profesorilor. Marota asta “cu trecutul” e ultima inventie a comunismului, devenit peste noapte, vorba lui Mos Ilici Iliescu, profetul bolsevic, ce s-a dorit “un despot luminat”; i-a reusit doar acest “capitalism de cumetrie”. Cine s-ar pricepe mai bine sa numeasca ceva ce doar el a facut?!

– La 31 august 2009 se implinesc 20 de ani de la proclamarea limbii romane ca limba de stat in Republica Moldova si adoptarea Legislatiei cu trecere la alfabetul latin. Aveti vreun comentariu in acest sens?
– M-as revolta inutil. Între timp l-au asasinat si pe fratele Grigore Vieru, pe care l-am cunoscut si ne-am iubit inca in vremuri debejenie…IarMircea Dinescu scrie in “Cotidianul”, unul din cele mai mizerabile articole din cate va fi scris el vreodata, plin de mistocaria specific miticista “bucresteana”, dar atacandu-i pe moldoveni de fapt ca generalitate istorica. “Limba dulce, cur viclean/ Caracter de moldovean” zice Dinescu, citand, chipurile, din “folclor”. Ca sa nu mai spun de enormitatea pe care o sustine, ca rusii si ucrainenii ii egaleaza ca numar pe moldovenii numiti romani. Datele ultimului recensamant de stat il contrazic in mod clar: moldovenii si romanii (cati si-au redobandit deja cetatenia) sunt peste trei milioane in timp ce restul, rusi, ucraineni, gagauzi, sunt de ordinul sutelor de mii…E clar al cui joc il face M.D , despre care se spune ca ar fi agentul Moscovei; in chestiunea Basarabiei, cel putin, zvonul nu se dezminte; si a prieteniei lui cu Ion Iliescu, de la inceput; sau inclinatia spre “stanga”, desi a facut, rand pe rand si jocul lui Patriciu, Basescu, Stolojan etc., etc.Din poet adevarat a ajuns, cum deja scria cineva in revista “22” o “deziluzie”…Prezenta lui in CNSAS ne-o dovedeste din plin, mai ales defaimarea lui Cezar Ivanescu si amestecul lui “moral” in moartea marelui poet. Si nu numai C.I…din cand in cand mai scoate la iveala cate un dosarel descriitor…ultimul, poetul Petru Romosan, obligat sa recunoasca ce si cum a “colaborat” cu fosta securitate. Într-o emisiune televizata cu George Roncea, face niste dezvaluiri teribile, in care e implicata toata asa zisa elita culturala si dizidenta post-decembrista, in frunte…cu un Mircea Dinescu “agent dublu”…

– Vreti sa transmiteti un mesaj cititorilor?
– Sa fie curajosi si demni. Sa creada ca astazi nu e maine. Si sa nu abandoneze scoala, sau si mai grav, limba romana.

– Eu va multumesc, dorindu-va multa sanatate si inspiraatie in ale scrisului!
– Eu va multumesc si ma bucur sa ne putem numi Prieteni. Cu drag si cu prietenie, deci. ION MURGEANU.

IonMurgeanu

Biografie:
Poet, prozator, jurnalist. N. Zorleni, judetul Tutova, 07.06.1940 SC.Cas.Murgeanu Elena, inginer chimist. Cercetator. Co. Irina (n. 1984, cas. Grigore, 2008). Studii:. 1953-1969) Sc.Elementara Zorleni, Lic.Codreanu Barlad,lic. Mihail Kogalniceanu Vaslui, Fac. Filologie UB. Profesor de limba si literatura romana. J. Vaslui. Galati. Inspector Intreprinderea Cinematografica Suceava, 1957-1959. Redactor ziarul Clopotul ,Botosani, 1958-1970. Redactor coresp. Romania libera, 1971-1974. Redactor Tribuna Romaniei, 1979-89; Redactor sef sectie cultura si civilizatie, Curierul romanesc, serie noua. 1989-2000; Redactor responsabil, Suplimentul cultural, Meridianul Romanesc, Anaheim, California USA, 1997-2009 si in continuare.

Debut literar: primele versuri salutate de G. Calinescu in revista Contemporanul, articolul POEZIE , urarea de bun venit in lit.romana. Deb.E: vol. versuri REPAOSE, 1969. Membru titular al Uniunii Scriitorilor , 1970, recomandat de Geo Bogza, A. E. Baconsky. N. Manolescu. Au urmat: CONFESORUL, 1970, primul manuscris al noii edituri Cartea Romaneasca, intors fara viza complet, pe motivul continutului religios/mistic. Cartea a aparut totusi la insistentele editurii cu titlul CONFESIUNEA. Considerata una din victoriile editurii in lupta ei cu cenzura, directorul Marin Preda, a propus volumul la Premiul US pentru debut.Premiul nu s-a acordat din motive ideologice.. Urmarit si obstructionat de fosta Securitate mai ales la venirea in Capitala: 1975 (fond d, dosar nr. 11.190, vol.18, f.131/132).

Participant direct la evenimentele din decembrie 1989, refuza certificatul de revolutionar, chiar arestat din strada, retinut la Militia Capitalei si spus barbariei tortionare a elementelor securiste ( cf. romanul Carla in decembrie, E.Cetatea literara, 2002). OPERA: 10 volume de versuri, 1969-1999. 3 romane: EDENUL, Cartea Romaneasca, 1980; VIA, Ed.Tineretului, 1984; CARLA ÎN DECEMBRIE, Cetatea lit. 2002. Autor al unui eseu: IISUS, Ed.Crater, 1999, reeditat cu titlul VIATA LUI IISUS, Euro Press Croup, 2007.Postfata: Pr.Dr.Theodor Damian, New York. Editii de autor: TURNUL ONOAREI, 294 p., prefata de Miron Blaga; METAFIZICA PRACTIC?, 285 p., cu o postfata de Gheorghe Grigurcu: o severa selectie din opera poetica de peste 40 de ani, EDITURA VINEA, vol.I, 2004; vol II, 2005. Buna primire din partea criticii majore din presa vremii. HIMERA LITERATURII,- dialog epistolar-, Ion Lazu-Ion Murgeanu, 388 p. ED. Curtea Veche. IM timp de peste 10 ani a scris singur o revista literara in miniatura cu 7 rubrici fixe sub forma Suplimentului Cultural al Meridianului Romanesc USA.

O dare de seama lunara a principalelor acte culturale din Tara pentru romanii din diaspora. Istorie la zi, clasicii nostri, teatru, film, muzica, noua literatrura, excelsior. Dupa un avc, octombrie 2008, in curs de recuperare , IM continua suplimentul foarte apreciat de romanii in special USA si Canada,sub forma unui digest. Referinte critice despre poet si scriitor: G. Calinescu, Paul Georgescu, Stefan Aug. Doinas, Al. Piru, Gheorghe Grigurcu, etc. A publicat si continua sa publice in principalee reviste din tara si strainatate, inclusiv in noile reviste on line. Oameni care i-au influentat viata si opera: Poetii Lucian Valea si Traian Chelariu, Cezar Ivanescu si Gheorghe Istrate, NIchita Stanescu si Mirecea Ciobanu, Daniel Turcea poetele Constanta Buzea si Angela marinescu; preotii Sofian Boghiu si Constantin Galeriu si toti cei evocati in HIMERA LITERATURII, o carte a devenirii ca scriitor si ca om integru, si “dificil”,fara compromisuri , adica, si rest. Judecata de la debut, datorata lui G. Calinescu, verdictul sau critic, se resimte valabil si azi, din fericire, in tot ce scrie IM: “Inspiratia navalnica, uneori solemn exaltata…o expresiune incantatoare a combativitatii ardente a temperamentului solar, o literatura, in fine, fara nici un loc comun.” Aula liceului din Complexul Scolar, din satul natal al poetului, Zorleni, ii poarta numele. Cei care vin vor putea gasi acolo cartile lui, parte din biblioteca de lucru de o viata, insotite si de o arhiva intima minimala…