PREMIUL DE EXCELENTA PENTRU UN WEBMASTER DE NOTORIETATE: VALERIU LUCIAN HETCO REVISTA NEWAGERO LA ANIVERSARUL UNUI DECENIU DE LA APARITIE

by CEZARINA ADAMESCU, AGERO
9 februarie 2010

În virtutea faptului ca suntem români si dorim sa ne pretuim valorile si personalitatile de exceptie devenite emblematice pentru cultura noastra, forurile culturale galatene au hotarât sa acorde Domnului Lucian Hetco – Premiul de Excelenta pentru activitatea de promovare a culturii si artei românesti peste hotare, cu atât mai mult cu cât, se apropie Jubileul de zece ani de la aparitia revistei „AGERO”.
Din multitudinea aparitiilor revuistice, fie pe suport clasic, fie în sfera on-line, ce s-au afirmat cu adevarat si au rezistat nesigurantei tranzitiei, prin valoare, competenta, profesionalism si, mai ales, tinând piept tentatiilor de a se banaliza, urmând spiritul gregar al momentului si al trendului, din ce în ce mai agresiv, dar nu si valoros, al epocii actuale, în special în anii de dupa 2000, revista AGERO s-a distins înca de la început, prin calitatea ei, prin înalta profesionalitate si iscusinta de conducator a directorului si redactorului sef, Domnul Lucian Hetco.
Aparitie permanenta de-a lungul acestor ani, AGERO, Revista de Cultura, Opinie si Informatie, serveste interesele informationale si culturale ale românilor. AGERO – un simbol al educatiei si culturii latine, al bunului gust si al tolerantei este o Tribuna libera de lupta împotriva prabusirii valorilor nationale si internationale.
Revista AGERO, din Stuttgart, editata de eseistul, poetul, publicistul si promotorul cultural Lucian Hetco, care este si redactor responsabil, om de cultura complet si intelectual de marca, se constituie de ani buni, într-o publicatie de cultura si informatie pe web, adresata tuturor persoanelor vorbitoare de limba româna si este o tribuna libera, asa cum am afirmat, în slujba onestitatii, democratiei si integritatii morale a românilor din Germania si din alte parti ale lumii.
O munca prodigioasa, coplesitoare, jertfelnica, încununata cu succes, care se reflecta în tirajul absolut impresionant de 10-12 mii de accesari pe zi – un adevarat record! AGERO – este o enciclopedie la purtator!
Înfiintata în urma cu aproape zece ani, în cadrul Asociatiei Germano-Române din Stuttgart, cu acelasi nume, revista AGERO si-a propus înca de la început în platforma-program, sa informeze cititorii în mod competent si realist asupra fenomenului cultural si social românesc. Socotita ca o publicatie reprezentativa de referinta, de gradul 5 pe Google, în ceea ce priveste interesul cititorilor, cu circa 600 de corespondenti români si straini din cele cinci continente, cu 8000 pâna la 12.000 de accesari zilnice, cu un Forum pentru comentarii care au creat diferite curente de opinii – revista AGERO si-a câstigat un binemeritat loc pe podiumul celor mai prestigioase publicatii din lume. Glasul românilor, prin aceasta tribuna culturala se face zilnic auzit, în cele mai îndepartate colturi ale planetei. Astfel, ea a devenit un adevarat fenomen cultural de masa, pusa în slujba românismului si a principiilor democratice autentice, a onestitatii si integritatii morale a românilor din Germania si de pretutindeni. Fara a fi elitista cu tot dinadinsul, ea se adreseaza oamenilor de cultura si arta, ofera raspunsuri si conduce la adevarate valori spirituale, menite sa devina perene.
Firul luminos care a strabatut-o si o strabate permanent este dragostea de neam si cultura, descoperirea de noi valori si în acelasi timp, pastrarea traditiilor si obiceiurilor specific românesti bazate pe creatia înaintasilor, toate acestea conectate la marile valori ale civilizatiei omenirii. Având ca principiu selectia riguroasa a informatiei, departe de agresivitatea vulgului si a kitsch-ului, revista AGERO are o structurare excelenta, pe domenii, un design placut si atractiv. Gasim aici articole de istorie, etnografie, publicistica, proza, cultura, critica si istorie literara, analize si comentarii, opinii privind actualitatea germana, actualitatea româneasca, dar si oferind posibilitatea de deconectare prin rubrica de caricatura, umor si epigrame. Principalul reper, însa, îl constituie cultura, adânc implementata în contingent, în realitatile si specificul românesc, de care tine totdeauna seama, prin rubricile permanente: Cultura, Istorie, Publicistica, Analize si comentarii, ori prin sectiunea: Actualitatea germana, care contrapuncteaza, scotând si mai mult în evidenta, specificul românesc. Neaservita vreunui partid ori coalitii politice, bazându-se doar pe adevar, revista AGERO a refuzat polemicile si atacul la persoana, exhibitionismul, trivialitatea si violenta de limbaj si, în mod principial, nu au fost admise loviturile sub centura. Cultura competitiei însa, pentru revista AGERO este stimulatoare si nu falimentara. Revista a semnalat continuu unele aspecte ale civilizatii actuale si în mod special, grava criza de comunicare interumana, socotind ca o datorie de onoare sa focalizeze intelectuali români si straini de pretutindeni, pentru a-i pune în legatura si a le stimula creatiile, într-o permanenta emulatie spirituala. Atingând domeniile cheie ale vietii materiale si spirituale, revista AGERO nu contesta valorile anterioare, ci le cultiva si le cinsteste. Marturie stau paginile de istorie româneasca si contemporana, semnate de condeie de prestigiu. Înca de la început, revista s-a adresat în primul rând cetatenilor originari din România care traiesc în zona Stuttgart si indirect în spatiul landului federal german Baden-Wurttemberg, simpatizanti si membri ai Societatii Agero-Stuttgart, înfiintata în anul 2000 precum si tuturor cetatenilor germani originari din România, dar treptat si-a largit sfera de cuprindere.
Revista AGERO este o revista a performantelor si cei 10 ani de activitate permanenta, au dovedit-o pe deplin. Ea contribuie la consolidarea unitatii spirituale si culturale, a românilor de pretutindeni. Printre performante, amintim: Daca în 2004 erau semnalate 1 milion de accesari, în 2006 numarul accesarilor s-a dublat. Din aprilie 2004, redactorul sef al acestei publicatii, Lucian Hetco a devenit presedinte al Asociatiei pentru doi ani, iar din 2004-2006, Presedintele Ligii Asociatiilor Românesti din Germania (LARG).
O revista care, atinge domeniile cheie ale vietii materiale si spirituale: Istorie, Proza, Jurnalistica, Economie, Cultura, Limbi straine, Analize si comentarii, Actualitatea germana, Comunicate, rubrici de Poezie si rubrici permanente de comemorare a unor personalitati: IN MEMORIAM: Cezar Ivanescu, Zoe-Dumitrescu-Busulenga, Artur Silvestri, Grigore Vieru.
Liederul acestui focar de cultura româneasca, Domnul Lucian Hetco, intelectual de marca, bun organizator de manifestari culturale, este, de asemenea, initiatorul si înfaptuitorul numeroaselor întâlniri si comuniuni spirituale cu românii din aceasta parte a globului, tinând totodata o strânsa legatura cu revistele culturale de pe mapamond. El este si un poet remarcabil care cultiva în cartile sale poezia vocatiei pentru eternitate, de la identificare la autocunoastere si autodefinire. Omul si Poetul sunt doua chipuri distincte ale Aceluiasi. Fie ca are preocupari publiciste în domeniul istoriei si etnografiei, filozofiei, economiei, culturii, artei, actualitatilor germane, Lucian Hetco se dovedeste a fi egal cu sine, cât se poate de echilibrat si de riguros, si nu face rabat de la calitate.
Domnul Lucian Hetco este un om al performantelor. El si-a depasit conditia de cetatean strain, demonstrând ca, muncind asiduu, corect si cu devotiune, poti ajunge la podium, pe treptele cele mai de sus ale competitiei. Fiindca viata în astfel de conditii este cu adevarat o competitie acerba, si numai cel care a trait aceste realitati poate pricepe cu adevarat, cât de dificil este sa te afirmi într-un loc unde nu te cunoaste nimeni si nu esti atât de bine venit, asa cum te-ai fi asteptat. Lucian Hetco ne ofera în chip uluitor, un Model, o pilda a unei existente românesti rezonabile si demne, departe de casa.
Zestrea nativa de drum i-a dat forta formidabila de a rezista si de a duce lucrurile la bun sfârsit. Lupta pentru refacerea imaginii României prin intermediul revistei AGERO, revista de cultura în limba româna, prima de acest gen din Germania, a devenit un comandament suprem si o datorie de onoare, pentru ca Lucian Hetco n-a uitat, asa cum marturiseste, – ca „sunt al Vostru, dintotdeauna”. Ori: „Sunt radacina în pamântul strainilor”.
Emotionant document de credinta.
Faptul ca domnul redactor sef Lucian Hetco a reusit sa focalizeze în jurul Domniei sale, atâtia intelectuali români si straini, este cea mai buna dovada ca este un bun promotor al valorilor culturale si traditionale românesti, reusind performante greu de atins. Lucru cât se poate de important si pretios pentru noi, cei de acasa, pentru românii din Germania si cei de pretutindeni, care nu pot ramâne indiferenti la aceste initiative. Domnia sa se face astfel, ambasadorul culturii românesti peste hotare. ?i nu este doar o parere personala ci, unanima.
Numai cine nu vrea, nu recunoaste acest merit al Domniei sale.
Creator, formator de opinie dar si slujitor al artei – Domnul Lucian Hetco îsi exprima Crezul literar si artistic în aceasta forma de larga circulatie, oferind colaboratorilor si beneficiarilor cititori, idei originale, manunchiuri de stiri si fapte de viata, opinii si deziderate, dând totodata posibilitatea atâtor autori de prestigiu sa-si manifeste talentul, reflectia proprie, prin diferitele modalitati de expresie literar-artistica existente în domeniile revistei.
O structurare excelenta care alcatuieste întregul perfect, cu miile de nuante specifice dovedind totodata, un înalt profesionalism.
?i, înca un amanunt, marturisit de Domnul Lucian Hetco într-un interviu: „Politica noastra redactionala: calitate, gratuitate, spirit de corectitudine, lipsa atacului la persoana, evitarea oricarei forme de scandal.”
?i noi credem cu tarie ca Valeriu Lucian Hetco, focalizând un nucleu de români autentici, a devenit un stimul si o forta dinamizatoare pentru binele confratilor sai aflati la un moment dat în impas.
Observatiile pertinente oferite în editorialele sale si în articolele de fond, de catre Lucian Hetco, sunt rodul unor cercetari si documentatii serioase si responsabile. Ca intelectual, ca om de stiinta si cultura, el simte nevoia acerba sa ia atitudine în fata acestor realitati.
„Românimea de peste tot” – ca un glas comun, unanim, plin de forta, îsi striga drepturile. ?i Lucian Hetco se face pentru aceasta „coplesitoare românime” – tribun si, cu glas de stentor, rosteste adevaruri care uneori deranjeaza. El si-a asumat acest rol aproape profetic pentru ca propria constiinta îl obliga.
Lucian Hetco scrie si analize si comentarii privind Actualitatea germana, care nu poate sa-l lase indiferent, în nici un caz. Astfel el este moderatorul între cele doua culturi, facându-le cunoscute una-alteia, cât si pe amândoua, în lume.
Deosebit de interesanta este recenta sa carte de eseuri: „Criza si morala”, în care autorul subliniaza: „Actuala criza este una a lipsei de încredere, este esecul total al societatii postmoderne, golita de continutul moralei.” Facând ca un veritabil analist astfel de radiografieri ale societatii contemporane, autorul scoate în evidenta simptomele grave ale crizei actuale.
Ar fi foarte dificil sa patrundem în totalitate în profunzimea ideilor acestui prodigios analist, pentru ca toate frazele din eseuri, articole, studii sunt remarcabile.
Lucian Hetco si-a faurit de-a lungul anilor o oaza de libertate si de românitate în acelasi timp, în care spiritul haladuieste neîncorsetat de reguli si pravile, fara constrângeri de nici un fel.
Prin tribuna numita AGERO, webmasterul ei, distinsul scriitor si publicist Lucian Hetco ne transmite gândurile si sentimentele, nu numai ale domniei sale, dar ale miilor de oameni care o citesc, o cultiva, o respecta, o apreciaza. ?i nu în zadar, dimpotriva. Principii ferme, de bun simt, bazate pe o temelie cât se poate de trainica: Adevarul, Credinta, întelegerea reciproca si respectul pentru om.
Un portret admirabil al domnului Lucian Hetco realizeaza scriitorul Corneliu Leu în cea mai recenta carte a acestuia „Criza si morala” în prefata intitulata:”Lucian Hetco – intelectual român, adept al intelectualitatii europene”.

„Sa vedem cum ni se descrie autorul principal al cartii de fata, spune scriitorul Corliul Leu:

-Crescut într-un mediu intelectual românesc autentic, de formatie militant nationala si religioasa, adica având continuitatea tocmai a acelei formari spirituale pe care comunismul a încercat sa o decapiteze ca sa-si impuna o manipulabila intelectualitate pseudomarxista sau, în egala masura, o pseudo-intelectualitate marxista.
-Contaminat si cu cât trebuie ca sa stie în ce consta, de educatia publica a epocii, cu toate relele si mai putin relele ei, inclusiv stagiul militar al demagogiei pentru „apararea cuceririlor poporului”.
-Angajat în sistemul economiei socialiste, aflat în direct contact cu problemele de atunci ale economiei reale, ale repartitiei ei nedrepte, ale aspectelor ei de pricepere a unora si de neeficienta a altora, ale minciunilor triumfaliste cu care era împodobita, ale consolidarii unei clase profitoare si ale demagogiei patriotarde pusa în locul eficientei bazate pe morala si competenta.
-Nu a fost nici macar unul dintre cei care si-au cautat libertatea dinainte, ci si-a ales de bunavoie sa traiasca în Germania dupa 1990.
-Lucreaza acolo constant, într-un domeniu tehnic de conceptie, facând cariera de specialitate în aceeasi firma la care s-a angajat de la început, ceea ce demonstreaza ca nu e afectat prea tare de complexul emigrantului ci stie sa-si însuseasca atributele pozitive necesare existentei în acel mediu social avansat.
-Dar, în acelasi timp, nu-si uita nici identitatea culturala ajungând sa reprezinte prin propriul sau eu splendidul principiu modern al inter-culturalitatii europene.
-Are si un aport substantial la afirmarea acestuia, aport care este, în egala masura, o contributie de cetatean german respectuos, cu toate principiile democratiei occidentale, ca si de etnic român dedicat spiritualitatii limbii sale.
-?i face aceasta nu ca un Rastignac visând sa cucereasca, indiferent cum, gloria marilor metropole, ci dedicându-si timpul liber, voluntar si fara vreun interes financiar, politicilor culturale pe care le promoveaza.”
În acesti zece ani rodnici, de activitate sustinuta, cu aparitii bisaptamânale, revista AGERO n-a ramas indiferenta la „suferintele culturii” românesti si la tendintele si directiile acesteia în ultimii ani, constientizând ca globalizarea nu înseamna pierderea identitatii culturale, a traditiilor si datinilor, a valorilor limbii, ci sporirea lor cu noi modalitati de expresie. Având un colectiv redactional international, serios si cu un înalt grad de profesionalism, cu opere remarcabile, si activitate publicistica meritorie, condusi exemplar de redactorul sef si webmasterul revistei, care le-a imprimat o disciplina ferma si anumite atribute obligatorii, printre care: experienta, pricepere, intuitie, perspicacitate, munca, perseverenta, acestia si-au însusit deviza coordonatorului revistei: „Munca, munca si iar munca”.
O suma de personalitati marcante, cu voci distincte în cultura nationala si-au pus semnaturile în paginile revistei, în eseuri, comentarii, analize, studii, referate, interviuri de exceptie si creatii originale, pagini care au fost imediat reperate, citite si comentate.
Au scris aici, condeie redutabile din tara si din întreaga lume, s-au promovat si afirmat noi talente, s-au lansat initiative valoroase, s-a creat un spatiu pentru cinstirea si omagierea marilor personalitati, promotori ai culturii si spiritualitatii românesti. Din partea redactorului sef, ca si a redactorilor si colaboratorilor a existat o munca onesta, o daruire jertfelnica, o corectitudine exemplara, o deontologie profesionala careia nu i se poate reprosa nimic, un axis moral care n-a putut fi înclinat si nici n-a facut rabat de la constiinta. Toate acestea demonstreaza cu prisosinta faptul, ca literatura diasporica româneasca – poate exprima adevarurile perene ale culturii românesti, atunci când se afla în sufletul celor care au ramas români – indiferent de locul în care îsi duc la un moment dat existenta.
AGERO a devenit, incontestabil – o tribuna culturala de prestigiu care astazi îsi croieste drumul sau, propria sa personalitate, care o defineste pe deplin si care-i ofera posibilitatile de deschidere si sustinere, pe treptele afirmarii depline.
Ceea ce ne îndreptateste sa credem într-o idealitate cât se poate de fireasca, în legatura cu acest fenomen cultural-artistic numit, atât de inspirat, AGERO, iar de o vreme încoace, NEWAGERO.
În consecinta, Grupul Oamenilor de Cultura din Galati, Atelierele Poetei Angela Baciu, GalART PENTRU TINERI, si Cenaclul Artelor ION CHIRIC îi acorda Domnului LUCIAN HETCO – PREMIUL DE EXCELENTA PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE PUBLICISTICA, POETICA, ESEISTICA ?I DE PROMOVARE A CULTURII ROMÂNE?TI ?I A VALORILOR SPIRITUALE ÎN LUME.
Se cuvine în aceste momente, sa-si primeasca acest premiu de excelenta, simbolic e adevarat, dar un semn si pecete a pretuirii noastre, a tuturor celor care au deschis, fie si o data, paginile revistei si s-au regasit în diferite ipostaze umane la care, poate, nu s-ar fi gândit nici o clipa, înainte.

NECTARUL DIN SUFLET

(Regretatului domn,

Constantin Nicolae Malinas)

Din lacrimi cristaline durute sub zapezi
Un giuvaer de floare si-ascunde în petale
Întreaga-i prospetime, iubirea din amiezi
Si bucurie-ascunde, lumina din pocale.

Vesteste primavara minunea cea suava
Si ochii ni-i încânta cu straiul alb si pur
Ridica gingas capul si parca zice-n slava:
Nu-i vreme de tristete, e bucurie-n jur!

Privesc spre ghiocelul ce mi-e atât de drag
Si-i sorb duios lumina ce-mprastie în cale
Nectar din suflet tandru astern tacut în prag
Si-astept din departare… chemarea vocii tale.

De-ai stii câta iubire am adunat în suflet
Si câta primavara am strâns la pieptul meu
Câti ghiocei sadit-am si-al ramurilor scâncet
L-am ascultat cu jale ori l-am trait mereu…

Ai alerga prin valuri, prin nori ti-ai face cale
Si lumea ai strabate-o, mi-ai cauta privirea
Nectarul meu din suflet s-ar scurge prin petale
De ghiocei, si-n soapte ti-ar darui iubirea.

Te-mbraca-n primavara, iubito, vino-n graba
Adu-mi iubirea-n dar si linistea-mi vegheaza
Un colier de vise ne-asteapta, tu… te-ntreaba
De-s eu sau de nu-s eu, ce mai conteaza…

Si printre ramuri crude, priveste-mi neputinta
Eu voi patrunde tainic pamântul ce musteste,
În juru-mi totu’-nvie si-mbraca-n flori dorinta
Dar asta primavara… „Malinul nu-nfloreste…”

————————————————————


As vrea sa pot sa spun mai mult însa mi-e peste vrere… L-am cunoscut atât de putin pe-acest om dar m-a impresionat atât de mult… Când ne-am auzit prima si ultima oara la telefon, intrebându-l daca pot a-i fi de folos cu ceva… mi-a raspuns cu o voce calda si calma: „Rugati-va sa-mi dea Dumnezeu doar un pic de sanatate… nu vreau mai mult”… deja ochii domniei sale nu mai desluseau lumina… Însa LUMINA a ramas si va ramâne de-a pururi în sufletul celui ce-a fost scriitorul, prietenul si mai ales OMUL – CONSTANTIN NICOLAE M?LINAS. A plecat grabit alaturi de doamna sufletului sau, doamna Elena, si-acum ne va veghea de-acolo de Sus…


Odihneasca-se-n pace!


Georgeta RESTEMAN

Oradea

25 februarie 2010

—————————-

* Poemul simbolizeaza o dedicatie facuta de regretatul C. N. Malinas sotiei sale Elena…

plecata si ea în lumea celor drepti în urma cu doi ani. (nota red.)

OTTAWA – PRIMAVARA

by Elena BUICA
De Martisor 2010
Ottawa, Canada

Indiscutabil, cel mai frumos anotimp pentru vizitat Ottawa este primavara, în special perioada înfloririi lalelelor. Miile de lalele râzând în soare, nu numai ca îti transmit bucuria si dragostea de viata, dar ele poarta în cupele lor sentimentul de prietenie al canadienilor si pe cel de recunostinta al Olandei. Fermecatoarea imagine a miilor de lalele are o frumoasa si miscatoare poveste.

În perioada celui de al doilea Razboi mondial, Familia regala din Olanda s-a refugiat în Canada, la Ottawa si a locuit în casa Guvernatorului general. Printesa Juliana era însarcinata si trebuia sa nasca. Conform traditiei olandeze, mostenitorul tronului trebuia sa se nasca pe pamânt olandez. În asemenea conditii, Guvernul canadian a decretat camerele spitalului ocupate pentru nasterea printesei Margareta, ca fiind “pamânt olandez”, iar steagul Olandei a fluturat alaturi de cel canadian pe Turnul Pacii al Parlamentului Federal. In anul 1945 principesa Juliana a oferit o suta de mii de bulbi de lalele în semn de prietenie si recunostinta pentru gestul Guvernului canadian si pentru suportul primit în timpul razboiului.

De atunci, în fiecare primavara, Olanda trimite bulbi de lalele.

Asa a luat nastere din 1953 Festivalul International dedicat prieteniei, denumit generic “Festivalul lalelelor”. In anul 2008 a participat si România pentru prima oara. Primavara este întotdeauna frumoasa si dataoare de energii si pofta de viata. Dar celelalte anotimpuri care ne umplu viata, îsi au si ele frumusetile lor, numai sa îti deschizi sufletul pentru ele.

Cu toate ca am avut în gând imaginea lalelelor, ochii ne-au stat acum la frumusetile iernii, chiar daca ne-a mai ciupit frigul, ori hainele mai groase ne-au facut miscarile mai lente si mai grijulii. Pâna sa ajungem la Ottawa, din masina, am privit iarna în toata splendoarea ei stapâna pe întinderile care pareau fara sfârsit. Stând confortabil în scaunele încalzite, privind frumusetile iernii pe fereastra, sa tot calatoresti, cu gândul si imaginatia în deplina libertate si ele. Albul curat al zapezii abundente parea ca are puterea sa scoata omul chiar si din cele mai pagâne gânduri si sa le înlocuiasca cu calmul, blânetea, bunatatea, mângâierea sufleteasca, aplecarea spre a face bine. Pomii fara frunze, întindeau spre cer ramuri negre si prelungeau pe albul zapezii umbrele lor, parca povestindu-si viata numai de ei stiuta. Casele, având deschiderea mai larga spre lume nemaifiind ascunse de frunzisul pomilor, se însirau de-a lungul drumului si ne vorbeau mai mult despre cei ce le umplu de viata. Culorile lor sunt mai vii, mai proaspete. Firul fumului care se înalta din cosuri ne trimitea cu gândul la anii copilariei petrecuti la tara, când, de-abia asteptam sa se faca o potecuta pe lânga garduri ca sa ne ducem la jocurile cu zapada proaspata, la sanius, la bulgarit sau sa facem oameni de zapada. Parca asteptam sa auzim clinchetul clopoteilor de la gâtul cailor alergând cu saniile de odinioara.

Încântarea si mai mare am avut-o în Ottawa. Încarcate de zapada, acoperisurile caselor din Ottawa formau un peisaj plin de poezie, mai ales acolo unde turturii straluceau de frumusete. Parca nicaieri nu am întâlnit o asa mare dantelarie de turturi. Albul zapezii pe jos, pe acoperisuri, pe marginile ferestrelor si ale balcoanelor faceau din Ottawa o imagine spectaculoasa.

Cuibarita pe malurile majestuaselor râuri Ottawa, Rideau si Gatineau, capitala Canadei, Ottawa, arata în albul zapezii ca o bijuterie a iernii. Oriunde îti aruncai ochii, vedeai imagini ca în ilustratele pregatite pentru sarbatorile de iarna. Nu stiu ce îi da un farmec deosebit, încât face cea mai frumoasa capitala a lumii în timpul iernii, dupa cum arata statisticile. Canalul Rideau, prin îngrijirea edililor, devenit cale de acces pe gheata, îti da un fel de neastâmpar sa te duci si tu acolo, fara sa îti mai numeri anii vietii.

Ne-am plimbat când cu masina, când pe jos, strabatând strazi si parcuri în timpul celor patru zile petrecute în Ottawa care respira un stil de viata mai lejer decît cel trait de noi în ultimii ani. Simti în timpul plimbarilor un fel de relaxare, de destindere, de bucurie a vietii.

Trecând prin fata Parlamentului, îi simti maretia, îi respiri frumusetea si eleganta europeana, te emotionezi simtindu-i puterea. Sunt multe de vazut într-un oras, capitala unei tari puternice si în nenumarate rânduri am putut sa ne desfatam cu informatii sau frumuseti, caci Ottawa este unul din frumoasele si cochetele orase ale lumii. Acum ne interesau conditiile oferite de Universitatea lor pentru viitorii studenti. Vizita facuta la Universitate ne-a trimis cu gândul la dureroasa diferenta de conditii si de organizare între ce am vazut si ce stiam din România.

În aceste zile, ne-am propus sa facem o vizita, pentru multa lume rarisima, la adapostul antiatomic, construit în timpul Razboiului Rece pentru a proteja conducerea tarii, care trebuia sa îsi continue acolo activitatea. Dupa cum se stie, n-a fost folosit în scopul cu care a fost construit si acum a devenit muzeu, numit Diefenbaker.

Ce am vazut a fost pentru noi fascinant, si constructia, si informatiile, si felul în care ne era prezentata – cu intelegere pentru acea perioada istorica si nu de putine ori cu umor. Nu e o cladire obisnuita. Totul la ea e ciudat, interesant, diferit.

Imaginati-va Canada anilor ’50. Dupa ororile celui de-al doilea Razboi Mondial si a conflictului din Coreea, canadienii aveau mari sperante de viitor, economia crestea pe zi ce trece. In acest timp, pe scena politica mondiala se ridica Cortina de Fier în Europa, iar supraputerile URSS si SUA testau arme nucleare. Guvernul canadian era de parere ca un razboi nuclear era foarte probabil si în anticiparea lui multi civili faceau pregatiri sa supravietuiasca unui atac nuclear. În 1961, Organizatia de Masuri de Urgenta a Canadei a publicat o carte numita „11 pasi pentru supravietuire”, care includea, între altele, si instructiuni pentru felul cum trebuie sa îti cladesti un adapost de bombe nucleare si cum sa supravietuiesti în el. S-au facut si filme cu isteria asta, unele amuzante, altele de groaza, dupa cum fiecare regizor a vrut sa evidentieze un aspect sau altul al isteriei generale care cuprinsese aproape tot globul în timpul razboiului rece.
În aceasta atmosfera de teama continua, în toiul razboiului rece în august 1958 s-a anuntat în Camera Comunelor de catre primul ministru de atunci, John Diefenbaker initierea unui Program de Continuitate a Guvernului. Scopul acestui program era sa tina în viata cu un fir subtire atât de necesara conducere guvernamentala în caz de atac nuclear al Americii de Nord, pentru a se evita posibilitatea anarhiei în tara.

?i asa a început constructia unui proiect misterios.

Între 1959 si 1961 rezidentii din Carp, un satulet la 35 km vest de Ottawa, se tot uitau si se gândeau ce-ar putea fi acel urias proiect de constructie pe dealul unei ferme mai mari. Curiosilor li se spunea pe scurt ca armata construieste un Stabiliment de Semnale Experimentale. Spre deosebire de azi, pe vremea aceea nu era reteaua complicata si sofisticata de sateliti de spionaj capabila sa transmita potentialilor dusmani informatii despre natura exacta a proiectului. Ce nu se stia la acel timp era ca acesta era locul ales pentru protejarea guvernului în caz de atac nuclear. De asemenea, urma sa fie cel mai puternic si important punct de telecomunicatie militara canadiana. Primul si cel mai mare si sofisticat bunker de protectie a guvernului era construit aici. Urma sa fie primul dintr-o retea pe întreaga Canada (17 au fost construite în total). În total ele toate urmau sa adaposteasca 8.000 de guvernanti.

Cartierul general al guvernului central de urgenta – acesta era numele oficial a ceea ce mai târziu a fost cunoscut de toti ca Diefenbunker, de la numele primului ministru al vremii, John Diefenbaker Proiectat sa sustina o explozie nucleara de 5 milioane de tone de TNT la 1 mila distanta, bunkerul este întarit de 32.000 de metri cubi de beton si 5.000 de tone de otel – cam cât e nevoie pentru o cladire obitnuita de 20 de etaje. Betonul a fost turnat manual cu ajutorul roabelor. Uneori a fost necesar sa se toarne beton încontinuu, 45 de ore la rând, pentru a forma o masa de beton solida si continua.

Tot bunkerul sta pe 1.5 m de pietris ca sa se atenueze socul unei bombe prin spatiile libere dintre pietricelele din acest pat de pietris si sa nu se transmita socul în toata cladirea în întregimea lui. Cladirea formeaza un patrat cu latura de 50m si adâncimea de 20 m; fiecare podea are 50 cm, iar baza, precum si acoperisul are 1.5 m; sunt 36 de coloane puternice de sustinere care au 1.25 cm diametru, dar care la baza si la varf ajung la 3 m diametru ca sa distribuie egal presiunea greutatii în caz de atac nuclear.

Bunkerul a avut doua fântâni pentru apa din care doar una mai este operationala acum. Constructia s-a terminat în 1961 si a costat $22 milioane dolari, la valoarea de atunci. Preocuparea acestui guvern ipotetic adapostit aici era de guvernare de mai lunga durata în urma unui atac nuclear, nu era un guvern care sa se ocupe de masuri de urgenta.

Dezvoltarea armamentului a facut sa nu mai fie sigura supravietuirea într-o asemenea locatie pentru ca armele nucleare pot fi acum indreptate exact catre o anume locatie si deci, nu se mai poate tine secret un asemenea loc pentru multa vreme (se afla si deci, este vulnerabil oricata protectie fizica se încearca). Sfârsitul razboiului rece a venit simbolic cu caderea zidului Berlinului, în 9 noiembrie 1989, si colapsarea Uniunii Sovietice la începutul anilor ’90. Toate acestea au facut ca Departamentul de Aparare Nationala sa închida Diefenbunkerul în 1994 si sa-l transforme în Muzeul Razboiului rece. Se descuie si se dezvaluie astfel secretele îndelug tinute cu grija ale Diefenbunkerului.

Încheind aceasta vizita, iesi din buncar bulversat. Îti ramân pe retina si pe creier multe imagini. Nu-ti iese usor din minte imaginea usii care trebuia sa închida ascunzatoarea tezaurului tarii, usa groasa cam de o jumatate de metru, cu 10 închizatori mânuite prin mecanisme sofisticate. Nu poti uita tunelul prin care intri si cobori ca pe drumul ce te duce spre alte lumi nemaivazute. Nu poti sa uiti multe imagini si pleci de acolo urmarit de ele aproape obsedant.

Aflandu-te în fata marturiilor de mari risipe materiale si vieti omenetti, nu-ti poti opri gândul sa renunte la întrebarea: „De ce, Doamne, ai lasat faptura omeneasca sa îsi foloseasca inteligenta pentru autodistrugere în atatea feluri si chipuri de-a lungul existentei ei?”

Iesind din bunker, întinderea alba si curata a zapezii era o marurie ca viata poate fi traita si frumos daca dorim, ca acum avem momentul trairii în calm si buna întelegere în aceasta parte a lumii si ca trebuie sa ne bucuram de acest dar al vietii.

“Optimismul bacovian” de Angela Monica Jucan – Pentru ca punctul terminus înseamna un nou început

Se spune despre Bacovia ca este un poet trist, ca versurile sale sunt deprimante. Si totusi, Bacovia este poetul unei imense vitalitati. În sprijinul acestei idei vine si cartea Angelei Monica Jucan, intitulata “Optimismul bacovian”, aparuta la Casa de editura Dokia, Cluj-Napoca, în 1999. „Tocmai pentru ca este simbolist pur, la Bacovia „ploua, ploua, ploua”, dar mohoreala este numai un aspect exterior. Esenta ploii sta – stie oricine – în puterea ei fertilizatoare. Când ti se pare ca Bacovia sta sa moara de plictis în poeziile lui „ploioase”, el vorbeste, în realitate, de cea mai mare potentialitate de viata masiv comasata în câteva versuri. Optimismul numai nu explodeaza de sub simbol”, spune autoarea.

Sapte poeme

În “Optimismul bacovian”, Angela Monica Jucan analizeaza sapte din cele mai cunoscute poezii ale lui Bacovia („Plumb”, „Lacustra”, „Amurg violet”, „Decembre”, „Negru”, „Rar”, „Tablou de iarna”), într-o interpretare exclusiv a volumului „Plumb”, si trei din cele mai frecvente simboluri cultivate de el (ftizia, clavirul, culoarea gri).

Poemele „Plumb” si „Lacustra” sunt emblematice pentru creatia bacoviana. Angela Monica Jucan se refera la Bacovia ca la un simbolist a carui poezie poarta în sine „permanenta, echilibrul, pacea… Îl preocupa pe Bacovia, indiferent cum si cât s-ar exterioriza, ponderabilitatea, în felul ei, materna, a plumbului”. În acceptiunea autoarei, „Lacustra” nu aduce un sentiment nelinistitor, dimpotriva, trimite la ideea de adapost, ce semnifica încredere.

Gri si violet

Ftizia – una din temele favorite ale lui Bacovia, care, afirma Angela Monica Jucan, „din punct de vedere poetic… nu are valoare în sine, ci doar prin capacitatea nebanuit de larga, de a sugera, a acestei boli „fara speranta” – contribuie pe alt plan, la ideea de moarte, de cadavru „coborând spre odihna si re-facere în tarâna”, din „Plumb”. Existenta cotidiana (de fiecare zi, obisnuita) este la Bacovia un pustiu launtric, care anticipeaza sfârsitul, ca de exemplu, în poemul „Gri”.

Însa fie ca este vorba de clavirul la care cineva interpreteaza o melodie „înceata si monotona, lipsita de orice agresivitate”, fie de culoarea gri, („Griul este spiritual, spre deosebire de violetul material”) ori de optimismul din poemul „Rar” („Optimismul deriva din puncte – punctele nu de suspensie, ci de suspans implicând asteptare care, evident, e aproape sinonima cu încrederea”), autoarea ne reliefeaza un Bacovia a carui poezie cânta prin excelenta, bucuria vietii.

Negru

Asemenea lui Baudelaire, Angela Monica Jucan este preocupata în cartea sa si de aspectul estetic al poeziei bacovine, de aceea, ne vorbeste de corespondente. Legaturile ce exista între culori (gri-violet, muzica-descântec), au rolul sa ne demonstreze ca poetul este un artist ce stie sa se foloseasca de muzicalitate si variate tonuri de culoare. Una dintre culorile preferate de Bacovia, abordata si de Angela Monica Jucan în “Optimismul bacovian”, este negru. În poezia “Negru” se gasesc alaturate sicrie metalice, flori carbonizate, vesminte funerare. Nu numai lumea materiala este simbolizata la Bacovia prin negru, ci si lumea sentimentelor. În acest decor învaluit în negru, tristul Amor are penele carbonizate.

Si totusi, Angela Monica Jucan afirma: „Bacovia îsi propune sa scoata în evidenta prin amplificare impresia de negru, lasând-o la libera perceptie a cititorului, dar o dilata pâna într-atât încât lumea îl crede pesimist. Cititorii vad doar punctul terminus, când, de fapt, acest punct coincide cu altul initial si poezia se încheie în „Negru, numai noian de negru” când tocmai urma „Sa dea pamântul din sine verdeata”…”

„Golul plin”

Noaptea, ploaia, golul, moartea, plânsul, nevroza, sentimentul de monotonie exasperanta, toate amintind de creatia lui E. A. Poe, Baudelaire si Verlaine, devin la Bacovia, în viziunea Angelei Monica Jucan, „golul plin”. Este probabil, „celalalt” unghi al simetriei””, asa cum spune chiar autoarea, pe care îl regasim în simbol, la Paul Verlaine, în poemul „Apus de sori”: „Stranii întelesuri,/Curg din departari,/Parca sori din zari/Coborâti la sesuri.”

Mama pe Pamânt

de Alexia Teodora Raicea – 11 ani

Te iubesc pe tine,
Mai mult decât pe-oricine.
Dar vrei sa-ti spun, acum,
Ce esti tu, mama, pe pamânt?

O zâna gratioasa,
O fata preafrumoasa,
Un înger necajit,
Un om nefericit.

Fecioara mica,
Lacrima pitica,
O inima zdrobita,
O flacara topita.

O floare ofilita,
O Doamna umilita,
O cruce uitata,
O stea colorata.

Padure retezata,
Nadejde spulberata,
Trandafir gatit,
Porumbel ranit.

Astfel te-as numi,
Dac-ai vrea sa stii,
Cum ar trebui sa fii
Numita de copii.

(scrisa la miezul noptii pentru Mama)

DESPRE EMIGRANTI SI ALTI ROMÂNI

by Alexandru PETRESCU
Madrid
martie 2010

Poporul român a ramas si astazi fidel Cazaniei si Pravilelor de acum 300 de ani si, parca nu are curajul sa înfrunte provocarile modernismului. Cei care au lasat totul în urma, copii, sotii, parinti si prieteni doar pentru a le fi mai bine au ajuns sa-si piarda identitatea în schimbul laptelui si mierii visate. Foarte multi dintre ei au într-adevar, situatii de invidiat, familiile lor s-au integrat perfect în marele „sin fin” al societatii adoptive si totusi, fiecare viseaza la brânza cu mamaliga, iar în perioda alegerilor, chiar si pe pamânt strain, la un mic, o bere si niste manele lautaresti. Cu toate acestea, românii continua sa fie tristi, sa viseze la emigrare, ca apoi sa viseze la întoarcerea acasa.

Mergând prin satele românesti, unsprezece luni din an vezi tristetea la portile caselor. Este usor sa identifici în ce tara au emigrat copiii celor de pe marginea drumului, dupa drapelul atârnat la streasina casei, unde acum un sfert de veac se întindeau suncile si jamboanele de porc afumate. Privind panorama postdecembrista trebuie sa învatam macar acum si sa acceptam ca suntem nu numai o generatie de sacrificiu, ci si una pierduta. Nimeni din politicienii români nu vrea o întoarcere acasa a românilor. Ar însemna pentru România înca doua milioane de someri si tot atâtea probleme. Ar trebui ca românul sa învete sa fie el însusi, sa-si ridice fruntea si sa-si vânda cât mai scump pielea.

De ce românul a emigrat este probabil problema tabu al guvernarilor anterioare. Emigararea în masa a românilor a adus o usurare sociala a statului român pe deoparte iar pe alta scutirea de proiecte viabile, un plan de pensii si întarâtarea capitalismului salbatic contra clasei muncitoare haituite. Iata-ne într-o U.E. generoasa care ne-a primit cum a putut clasa muncitoreasca ce dorea sa ajunga în Paradis (parafrazând unul din filmele lui Antonioni parca) sau niste versuri scrise pe un servetel într-o cofetarie iliesciana: „Sir dupa sir, trecând din vis în vis,/ Saracimea româna se duce-n paradis,/ Ca heruvimii, dupa cum se stie,/ Habar nu au de spaclu, ruleta sau mistrie!”.

Marea maree a românimii ce a invadat occidentul nu a venit pregatita sa fie ca Manole de la Curtea de Arges ci se prezentau pe santierele spaniole cu tupeu raspunzând patronilor ca stiu sa faca „orice”. Românii nu stiau ca acesta meserie nu exista. Si cum nu stiau cum se zice la mistrie pe limba telenovelei îngânau precum Gulita a lu’ Coana Chirita „mistria…tion, zugrava…vision”… Încet, dar sigur noua clasa a miticilor români s-a înrolat în „colhozurile” spaniole ca mâna de munca ieftina si nepragatita. Si spaniolii s-au lasat pacaliti, sau poate chiar i-am pacalit. Ingineri, fosti militieni, tinichigii auto, brutari, ciobani, lucratori pe la caile feratea… s-au transformat în oameni de nadejde ai monarhiei caramizilor spaniole, asa cum fusesera programati de catre sloganurile cincinalurilor noastre trecute.

Spania a însemnat pentru multi dupa anul 2000 refugiul într-o democratie autentica si nu originala. Spania a însemnat o scoala de viata transformând gloata noastra si educând-o în a fi mai toleranta. I-a învatat sa poarte castile de protectie pe teasta si sa se spele pe mâini când patronul îi ducea la restaurant… Sa fumeze si un puro (tigara de foi) ca un mic burghez! Spania, Spania…! Muncitorii români s-au transformat într-un test al viitoarei democratii românesti care va domesticii sigur apucaturile animalice ale capitalistior feroci ramasi în tara cu biciul într-o mâna si diplomatul în alta. Clasa muncitoare romana a învatat aici sa se respecte pentru ca a fost respectata. Stie care-i sunt obligatiile si drepturile. Poate de aceea românii supti acum de seva puterilor si aruncati la groapa gunoiului istoric de catre o economie spaniola care a ajuns la tarm vor dori sa vina în tara. Dar nu vor mai mânca din surfertasele din aluminiu si dormi în baracile de placaj ca cele din reclamele despre „consumul de coniac ce uneste”.

Si cum patronii de pe malurile Dâmbovitei, Dâmbului, Ariesului si alte ape nu vor putea sa se adapteze cerintelor noii clase muncitoare, vor fracasa, producându-se convulsii sociale în viitori ani. România nu întinde o mâna de ajutor somerilor români din Iberia de dragul concetatenilor, ci smechereste, stiind ca vor veni bine pregatiti de acolo… Desigur vor fii mai buni de folosit decât indienii si pachistanezii ce vor zgâria la portile europenelor din est. Asa vom parea umani, salvând înecatii cu fire de paie.

Normal statul român ar trebui sa creeze un organism oficial care sa se ocupe în mod expres doar de problemele emigrantilor români atât a celor care se reîntorc cât si a celor care vor ramâne în exteriorul tarii. Sa fie subordonat Ministerului Muncii si Securitatii Sociale si sa fie corelat cu toatele instantele locale. În aceasta noua forma se pretinde în a ajuta emigrantii într-un proces de integrare în societatea de origine. Ar trebui creat un statut special pe o perioada de pâna la doi ani a celor care se reîntorc în tara lor de origine, prin care sa fie protejati în mod expres de un pachet de legi si un împrumut bancar cu interese financiare zero sau minime. Un salariu sau ajutor de somaj pâna la integrarea efectiva în munca, o renta activa de integrare în societate…

În cazul românilor reîntorsi ar trebui sa primeasca din partea statului plata cumulata pentru perioada de somaj care corespunde zilelor muncite legal în statul în care a prestat munca. În cazul celor care se reîntorc din tari din afara UE taxele vamale ale obiectelor cumulate si aduse sa fie zero. Sprijinirea creari de mici afaceri si noi activitati ce genereaza noi locuri de munca, reducerea intereselor si a creditelor, asistenta tehnica si formare profesionala a celor care se transforma în mici patroni.

Omologarea si validarea tuturor titlurilor si studiilor din sistemele educative obtinute în tarile din care provin în timpul emigrarii. Crearea de burse speciale gratuite chiar pentru copii celor reîntorsi în tara. Românii stiu ca nimic din toate astea nu-i va astepta acasa si de aceea tot spera în miracolul ca Madridului sa-i fie atribuita organizarea Jocurilor Olimpice din 2016 si vreo noua expozitie ca cea de la Zaragoza… Vor fi suficiente câteva petice pentru cârpirea pantalonilor înca o decada si întoarcerea în tara trimfal. Vor veni acasa chiar daca au fost cândva provinciali, aproape de mega-capitala Bucuresti într-o vila construita de spanioli sau italieni, cu un stil si o imagine substantial îmbunatatita, traind dintr-o pensie adevarata (si nu neaparat privata) a statului european unde si-au rupt cocoasa muncind.

Diferenta între cele doua milioane de spaniolii emigranti care s-au întors pâna la sfârsitul secolului trecut si românii ce vor marca viitorul deceniu va fi uriasa. „Los indianos” acei spanioli ce dupa ani si ani se reîntorceau în satele din care saraci fugisera de foame si franchism reveneau oferind, construind parca datori colectivitatii lasate la vatra, bilblioteci, biserici, scoli, spitale, case sociale pentru persoanele de vârsta a treia si chiar cartiere. Românul de moment construieste o casa cu înca doua -trei camere mai mare decât vecinul de peste drum care lucreaza în o alta tara ca el! Îsi cumpara o masina mai tare cu câteva mii de euro! Si astea se datoreaza cu siguranta reticentei de a fii învatat si crescut într-o societate unilateral (sub)dezvoltata care ne-a vaccinat cu ura. Românii din tara în loc sa fie stimulati de cei care vor (ar) veni cu o prosperitate economica, si sa-i ajunga în bunastare, îi vor trage în jos dorind ca vecinul sa pateasca ceva si sa fie la fel de sarac ca el… O iluzorie lume ancestrala, România profunda.

În slujba cui este jurnalistul?

by Marina Glodici

Daca în materialele anterioare am vorbit despre statutul jurnalistului maramuresean, acum mi-am propus sa dezbat o alta tema extrem de importanta si foarte de actualitate. Aceasta ar putea fi raspunsul întrebarii care si-o pun aproape toti în ziua de azi: „În slujba cui este jurnalistul?”
Desigur ca odata ce statutul de jurnalist este gresit înteles si rolul acestuia este la fel perceput.
Mi s-a întâmplat sa vad jurnalisti înregimentati politic, ba chiar cu functie în partid, sau chiar consilieri la primarii. Ma întrebam atunci eu, cum pot acestia sa slujeasca la „doi stapâni”, adica reprezentau statul, dar si societatea civila. Ori cum puteau ei oare a fi echidistanti în materialele pe care le semnau? Dar asta nu e tot. Zelosi cum se dadeau, luau exemplul politicienilor galagiosi (respectiv neeficienti) si hartuiau chiar si colegii pe motive politice. Si te trezeai ca esti învaluit din toate partile, ba din punct de vedere politic, ba social, ba religios si nimeni nu întelegea, cui profita vacarmul acesta din societate? Cuiva îi era tare drag, cineva se alegea cu ceva în urma acestei distrageri totale a atentiei de la lucrurile importante.
Legislatia presei reglementeaza clar profesia de jurnalist. Ori daca cineva este atras de politica poate sa o faca în mod deliberat si cu succes într-un cadru legal si nu blocând dreptul de exprimare al jurnalistilor în favoarea unei fomatiuni politice. Personal nu pledez pentru un anumit partid politic, dar apreciez foarte mult valorile noastre ale românilor care sunt în fiecare partida politica. Problema e ca trebuie sa se gaseasca o modalitate de compromis în care sa se oglindeasca solutii privind ridicarea nivelului de trai si progresul societatii românesti si de ce nu, al celei europene.
Am observat un regres privind libertatea jurnalistului din cauza unei paturi corupte care fac presiuni, hartuie social, financiar si emotional reprezentantii acestei bresle. Si nu e corect. Eu cred ca Guvernul României ar trebui sa faca ceva pentru jurnalisti. Pentru ca pâna al urma aparam aceleasi valori si dorim sa se faca dreptate si adevarul sa triumfe întotdeauna.
De asemenea si agentiile de presa care cunosc cadrul legal de exercitare a profesiei sa ia masuri împotriva jurnalistilor care nu corespund din punct de vedere al pregatirii si mai ales sunt membrii ale unor partide politice. Si asta pentru ca ei nu vor putea fi niciodata obiectivi. Trebuie sa ne respectam unii pe altii si sa vedem în fiecare un potential. De aici se nasc acele informari eronate, materialele scandaloase care nu au gir jurnalistic, ataca persoana, si genereaza o stare generala nu tocmai propice pentru munca si solidaritate precum si de dialog si de armonizare între membrii societatii si chiar între stat si societatea civila.
O alta problema ar fi conducerile firmelor din mass media care ar trebui sa angajeze manageri cu pregatire de specialitate care stiu legislatia presei si cunosc felul în care se procedeaza în sectorul de marketing. Dar din pacate nu înteleg multi de ce oamenii nepotriviti la conducere ar trebui eliminati. Si cum se spune din popor ca „sunt multi chemati” sa facem cumva sa fie cât mai putin „nealesi”si cât mai multi oameni de calitate („alesi”). În concluzie, sa se creeze conditii ca toti jurnalistii sa fie numai în slujba poporului ale carei democratii si interese le promoveaza.

Fundatia Nadia Comaneci sustine campania «Suflet pentru România»

Fundatia Nadia Comaneci

COMUNICAT DE PRESA

Fundatia Nadia Comaneci împreuna cu Asociatia Viata Copiilor va sustine campania „Suflet pentru România”, intiata de prof. Mihaela Serban, prin organizarea unui teledon pentru strângerea fondurilor necesare dezvoltarii campaniei.

Campania «Suflet pentru România», lansata la finalul anului trecut, în cadrul «Galei Umanitatii», îsi propune sa strânga fonduri pentru sprijinirea copiilor strazii, orfani si abandonati, prin crearea si sustinerea unor centre de adapost si eduare dedicate acestora.

„În fata unei campanii precum «Suflet pentru România» nu poti ramâne indiferent, pentru ca ar însemna sa întorci spatele unor copii neajutorati, pentru care si o alinare constituie un sprijin extraordinar. Si am încredere ca, organizând acest teledon, vom putea sa le oferim acestor copii mai mult decât o vorba buna, sa le oferim o casa, o masa si un mediu familial în care sa creasca frumos. Pentru mine, în viata exista o dimensiune esentiala pentru a te simti cu adevarat împlinit: solidaritatea umana. Familia si prietenii reprezinta puncte-cheie în traiectoria personala si profesionala. În masura în care ai reusit sa-ti consolidezi aceste coordonate viata, sa te înconjori de dragoste si încredere, e imposibil sa nu iradiezi, sa nu comunici, la rândul tau, lumii, dragoste si încredere. Pentru noi si pentru toti cei care sunt alaturi de noi, ele pot fi rezumate într-un triptic: generozitate, gratie, gratitudine. De aceea, sper sa fiti alaturi de mine în sustinerea acestui proiect, pentru ca numai împreuna utem oferi o sansa acestor copii”, a declarat Nadia Comaneci.

Teledonul va avea loc în a doua jumatate a lunii aprilie si se va bucura de prezenta unor personalitati din lumea sportului si showbiz care, timp de 4 ore, vor raspunde la apelurile celor care vor dori sa faca donatii, orice suma fiind binevenita. Vedetele si-au exprimat deja dorinta de a face donatii pentru copiii abandonati si orfani, iar sumele colectate vor fi facute publice la finalul teledonului.

Totodata, în cadrul acestui eveniment, vor fi scoase la licitatie câteva tablouri donate de Alexandra Nechita, cunoscuta la nivel mondial drept Micuta Picasso, precum si alte obiecte oferite de vedete internationale, banii oferiti pentru acestea urmând sa fie folositi pentru derularea campaniei „Suflet pentru România” si a altor proiecte sociale initiate de Fundatia Nadia Comaneci.

Evenimentul va fi sustinut de institutii publice si private, precum si de oameni de afaceri din România si se va bucura de promovare în presa scrisa, radio si tv, urmând sa fie transmis în direct pe un post national de televiziune.

Conturile deschise de Fundatia Nadia Comaneci pentru strângerea fondurilor destinate campaniei „Suflet pentru România” vor fi facute publice de reprezentantii fundatiei înainte de eveniment si vor ramâne la dispozitia celor interesati si dupa încheierea teledonului.

Fundatia Nadia Comaneci

Fundatia Nadia Comaneci este o organizatie apolitica, nonguvernamentala si nonprofit, înfiintata la initiativa celei mai mari gimnaste a sportului românesc. Urmând modelul Nadiei Comaneci, o personalitate simbol a succesului, fundatia care îi poarta numele îsi propune sa încurajeze, sa sprijine si sa promoveze performanta, atât în sport, cât si în alte domenii de activitate, militând pentru o viata de nota zece pentru toate vârstele.

Campania Suflet pentru România

Campania «Suflet pentru România» doreste ocrotirea copiilor într-un mediu rezidential sau în centre speciale prin oferirea unor mese, asigurarea vestimentatiei si a tuturor lucrurilor necesare cresterii unui copil în conditii demne. În timpul sederii într-un astfel de centru, copiii, vor creste într-un mediu de viata decent, vor desfasura activitati educative cu educatori si asistenti sociali, eliminând totodata riscurile unei vieti fara adapost.

Virgil MUNTEANU
Director general Fundatia Nadia Comaneci
0744 3737 531
virgil.muntean@nadiacomaneci.eu
Bucuresti
4 Martie 2010

MAMA

Zaharia Bonte – Sombreffe, Belgia 04 martie 2010

Trecuta prin toate anotimpurile,
Batuta de toate vanturile…
Cercata in toate privintele;
Ramasa mereu iubitoare,
Curata si gingasa floare !

Te priveam mereu zambitoare,
Iti cadeam instinctiv la picioare;
Fiinta divina, adanc iertatoare
Iti datoram toate cuvintele,
Prin tine atinsu-ne-am tintele.

Nu-i alta fiinta ca tine pe lume,
Nu-i pedagog mai bun sa indrume ;
Nu-s rugaciuni mai fierbinti si duioase
Ca ale mamei deplin credincioase,
Nu sunt femei mai frumoase !

Cu tine incep invatamintele;
Pana si rostul ce au mormintele
Sa-l pricepem ti-ai dat toate silintele.
Astazi din cer ne zambesti, raza de soare,
O, mama, fiinta pe veci nepieritoare !!!

Cine pe cine controleaza?

by Marina Glodici

O plaga cu care am ramas de pe vremea regimului totalitarist este naravul unora din societate de a tine controlul asupra semenului, colegului ori a vecinului sau. Ceea ce este extrem de periculos.
A existat o categorie de persoane care dadeau informatii la diferite institutii, precum politie ori securitate si se alegeau probabil si cu bani pentru asa ceva. Ei, acum, acestia se straduiesc sa-si pastreze „mâna de lucru” si au grija de câte cineva din societate.
Observ cunoscuti care nu întretin relatii de amicitie sau prietenie cu tine, dar pun pe altcineva sa te spioneze, sa afle totul ce faci. Pentru ce oare? Pentru simplul fapt ca le sta în fire si acum trebuie sa le spun ca obligatoriu va trebui sa-si schimbe practica, si în primul rând mentalitatea. Dictatura, totalitarismul, dorinta de subordonare absoluta a celuilalt, dorinta de a intra în lucruri strict legate de intimitatea individului duce la o practica infractionala care este pedepsita de Codul penal, dar si de Constitutia României.
Unii dintre oamenii de afaceri si-au pus camera de supraveghere (si bine au facut, daca este vorba despre domeniul public) pentru protectie. Însa unii vor sa stie chiar tot despre angajati, ori cine stie despre cine. Aici vreau sa spun ca e inadmisibil sa stie mai multe decât trebuie, respectiv ”Ce tie nu-ti place altuia nu face!”.
Am întâlnit oameni care au în subordine angajati pe care îi conduce prin coruptie, manipulare si control. Întâi izoleaza persoana în cauza si este interesat de tot ce vorbeste cu subordonatii lor. Apoi îi blocheaza orice legaturi pe care nu le pot controla. ?i a fost o mare perioada de timp în care oameni aflati în situatia aceasta nu au simtit ca a fost o revolutie în societate. Pentru ca acesti ”controlori” sunt pregatiti bine, nu se tem de nimeni deoarece sunt sustinuti de o parte dintre cei care au parvenit si au scopuri obscure sau cum se spune în popor despre lup si-au „schimbat parul, dar naravul ba”.
Aceasta practica de spionaj personal duce la formarea de controverse, dar chiar la o devianta, respectiv ruperea legaturilor dintre indivizi. Ceea ce ar putea genera dezechilibru si o stare generala degradata din punct de vedere al relatiilor sociale. De aceea sunt si atâtea nerealizari deoarece practica „controlului” este specifica persoanelor autoritare. Contrar unui stat democratic.
Desigur ca rautatea, lipsa de toleranta si respect fata de cei din jur îi determina pe unii sa aiba grija „caprei vecinului” sau mai stiu ce alt motiv tot meschin si neonorabil sa fie la mijloc?
Remediul la asemenea manifestari antipersoana porneste de la fiecare individ în parte, de la o analizare amanuntita a sinelui si de o hotarâre puternica de a fi autentici si corecti în raport cu concetatenii si cu întreaga societate în care ne ducem existenta de zi cu zi.

RITUALURI EGOISTE

by Gabriela CALUTIU SONNENBERG

Desteptatorul îngâna alene o melodie ambientala placuta si se îmbujoreaza în culori pastelate, ton în ton, ca la baia populara de aburi. Barbu casca si se întinde cinci minute. Are grija sa respecte macar în linii mari instructiunile din cartea de yoga. Îi vine greu sa se dea jos din patul cu saltea modelata dupa conturul coloanei sale vertebrale, anume conceput ca sa-i faciliteze odihna placuta. Odata ajuns în baie, întinde mecanic mâna spre tubul cu pasta de dinti hi-tec, protectie maxima cu înalbitori si întaritori de smalt. Ca sa poata zâmbi mai târziu fara complexe, daca-i vine. La micul dejun consuma un iaurt cu culturi benefice, care-l ajuta sa mearga regulat la WC. Ca sa aiba o zi buna, fara dureri de stomac. Bea o cafea fara cofeina, îmbogatita cu extracte de ginko. Îmbunatateste memoria si combate senilitatea. Arunca ambalajul de la iaurt în sacul de deseuri recuperabile si depune cana de cafea în masina de spalat vase. Pentru un consum economic. Si ca sa crute planeta.

În masina asculta muzica clasica. Îi induce buna dispozitie, ca sa ajunga destins la serviciu. Cu un zâmbet deschis îsi saluta colegii în parcare si pe culoar. Când vor avea nevoie de el, îsi vor aminti ca are o fire optimista si-l vor trata cu prietenie, chiar daca nu vor fi de acord întotdeauna cu ce spune. Legat de zâmbet îsi aminteste de pasta de dinti si-si propune sa nu uite s-o treaca pe lista de cumparaturi din agenda electronica. Efortul de memorie e numai bun ca exercitiu mental, caci creierul trebuie antrenat si mentinut în forma, ca un muschi.

Barbu îsi trateaza partenerii de afaceri cu mare amabilitate. Le zâmbeste pâna si la telefon. Pentru ca stie ca zâmbetul îsi pune amprenta imperceptibila pe ce spunem si se transmite telepatic interlocutorului. Barbu se straduieste sa fie atent la tot ce se întâmpla în jur, fidel mottoului sau preferat: “sa nu pierzi nimic!”.

În pauza de masa manânca o salata dreasa cu multa lamâie si cu un strop de ulei de masline, urmata de o supa-crema de morcovi nu prea fierbinte (previne cancerul de esofag) si o felie de pâine integrala cu putina brânza de vaci. Asa se alimenteaza cu cap si economiseste timp, evitând coada de la banda cu mâncare gatita. În fond “mâncam ca sa traim, nu traim ca sa mâncam”. Autocontrolul e o dovada de civilizatie si Barbu e constient ca prin asta se distinge el de marea masa.

Ca premiu autoadministrat pentru timpul economisit îsi permite luxul unei plimbari prin parc în pauza de masa, si o puncteaza din loc în loc cu exercitii de respiratie profunda si de destindere constienta a muschilor.

Întors la birou, Barbu da totul ca sa atinga randamentul maxim. Pentru el tot un fel de sport, mai ales de când are scaunul ergonomic care-l obliga sa-si tina spatele drept. Îsi termina treaba cu o jumatate de ora înainte de finalul programului si profita de ocazie ca sa-si sune prietenii (pe Bucur si pe Balan) si sa se puna reciproc la curent cu ultimele noutati. Contactele sociale sunt sarea si piperul vietii, asta stie oricine.

Dupa program se întâlneste cu sotia. Împreuna inspecteaza câteva masini la mâna a doua. E timpul sa schimbe marca si sa-si ia ceva de fabricatie mai recenta, mai nepoluant. Intra apoi la o librarie, ca tot e în drum. Doamna Barbu îsi cumpara revista “Myself” si doua volume de literatura pentru femei. Barbu nu-si poate suprima zâmbetul superior, amuzat de preferintele ei literare. Ea se scuza cochet: „N-am chef de clasici greu digerabili în concediu. Revista e pe post de «o seara la meci» iar romanele sunt antidot la serialele tale politiste”. Barbu o saruta charmant în timp ce o mângâie împaciuitor pe obraz. Îi zâmbeste si o priveste lung în ochi pâna numara în minte de la unu la cinci. Ocheade sub cinci secunde pot trece neobservate; cele mai lungi de cinci secunde pot provoca suspiciuni. Îsi alege si el doua carti: una de antrenament autogen si una cu pratici de succes pentru investitii sigure.

Pentru copiii lor, ambii studenti, Barbi cumpara manualul „Cum sa facem impresie buna” si bestsellerul „Viata mea îmi apartine numai mie”. Apoi iau masa la un restaurant cu produse naturale. Comanda peste. Întorsi acasa se uita împreuna la stiri. Barbu cedeaza sotiei fotoliul de la tastatura si o lasa sa cotrobaie în voie prin internet dupa o destinatie de vacanta care sa satisfaca pe cât posibil gustul lor barbinian (un pic din toate, daca se poate la pret usor rectificat în jos, se întelege). El se destinde la televizor cu un documentar despre cele mai dificile meserii din lume, emisiune recomandata de revista Program TV, explicit pentru barbati. Pentru seara urmatoare, Barbii au deja program. Sunt invitati acasa la Bucuri, cuplu de medici, el estetician, ea dentista.

Weekendul e de asemenea programat cu atentie. Îl vor petrece împreuna cu Bucurii si cu Balanii – avocati specializati pe taxe si impozite – într-un hotel de tratament din capitala. Pachetul “wellness” e convenabil la pret pentru grupuri de mai mult de cinci persoane si contine tot ce e necesar unei destinderi fructuoase, inclusiv o reprezentatie de teatru experimental în casa scarilor a unui bloc vechi din fostul cartier muncitoresc socialist.

Daca starea vremii va corespunde prognozei pe termen mediu, Barbii, Bucurii si Balanii vor savura un weekend perfect si se vor întoarce stimulati pentru noi randamente maxime pe saptamâna urmatoare. Întins în pat, Barbu încearca un zâmbet înainte de a adormi. Ca sa viseze frumos. Dar nu-i vine. Renunta, ca tot nu-l vede nimeni pe întuneric în pat. Asa ca n-a pierdut nimic.

Fragment din “¿Que pasa?”
de Gabriela CALUTIU SONNENBERG
Editura ANAMAROL, Bucuresti, 2010

***

SONNEMBERG Gabriela, nascuta CALUTIU, la 17 noiembrie 1967, la Talmaciu, jud. Sibiu.
Email: villa@la-gamba.net

Educatie:

1974 – 1982, Scoala generala nr. 1, Talmaciu, sectia cu predare în limba germana;

1982 – 1986, Liceul de matematica-fizica “Gheorghe Lazar” (astazi Colegiul National Gheorghe Lazar), Sibiu, profil matematica–fizica

1987 – 1992, Academia de Studii Economice Bucuresti, Facultatea de Comert, Sectia “Economia Serviciilor de Alimentatie Publica si Turism, finalizarea studiilor cu Titlul Academic de Doctor în Economie (2001);

Specializari complementare:

Traducator din limba germana în limba româna, domeniul Stiinte Economice, autorizat de Ministerul Culturii – 1992; absolventa a Scolii Internationale de Vara a Universitatii Economice Viena, promotia 1991; stagiu de cercetare la aceeasi Universitate, doua semestre, an universitar 1993 – 1994, specializarea Conducere de Personal.

Experienta profesionala:

septembrie 1992 – martie 1996, asistenta universitara la Catedra de Turism si Servicii din cadrul Facultatii de Comert, ASE – Bucuresti, colaborari la disciplinele Economia Serviciilor si Turismului, Marketing (predare în limba germana), Comert; activitate didactica (seminar) la Universitatea Româno – Americana din Bucuresti în domeniul management si marketing;

februarie 1993 – martie 1996, redactor plin la revista „Tribuna Economica”, departamentul Economie Mondiala, activitate cumulativa desfasurata concomitent cu experienta didactica din învatamântul universitar;

aprilie 1996 – octombrie 1998, asistent-cumparari (junior buyer) în centrala Metro Cash & Carry România, componenta în echipa de implementare a concernului în România; începând cu decembrie 1998 si pâna astazi, odata cu stabilirea în Spania, colaborari literare diverse în internet, respectiv la revista de cultura pentru diaspora româna din Canada si America de Nord „Observatorul” din Toronto (cu începere din 2003).

Cunostinte în limbi straine:

Româna (limba materna), germana (foarte bine), franceza (bine), engleza (bine), spaniola (bine).

Lucrari stiintifice si publicatii:

1987 – 1994 lucrari prezentate la sesiunile de comunicari stiintifice studentesti, respectiv ale cadrelor didactice din Învatamântul Superior, Bucuresti: „Ambalajele si promovarea produselor” (1987), „Program de valorificare turistica a satelor românesti” (1987), „Gândirea filozofica a lui Heidegger” (1989), „Perfectionarea lucratorilor unei întreprinderi prin metode moderne de instruire” (1992), „Teorii motivationale si impactul lor asupra climatului de munca” (1994);

1993 – 1995 peste 60 de articole în rubrica proprie (Lumea si noi) precum si la sectiunea Economie Mondiala din revista Tribuna Economica (decanul de vârsta al presei economice românesti); „Tendite si perspective în managementul resurselor umane” – teza de doctorat (Bucuresti, 2002); 2003 si pâna în prezent peste 35 de articole publicate în diverse publicatii de limba româna din tara si din strainatate precum revista «Observatorul» din Toronto, «Mesagerul» din Hamilton, «Agero» din Stuttgart, «Arcada» din Nuernberg, «Romanian VIP» din Dallas, publicatiile Asocatiei Române pentru Patrimoniu, sub egida fundatiei «Intermundus» s. a.)

ianuarie 2007, volumul „Vine seninul”, culegere de texte, aparuta la Editura ANAMAROL, Bucuresti, semnata cu numele de autor Gabriela Calutiu Sonnenberg.

Domenii speciale de interes personal:

literatura si multilingvism (limba de expresie – impuls sau frâna creatiei literare?); filozofie si stiinte exacte (zone de demarcatie, respectiv domenii de suprapunere), confluente interdisciplinare, în general; fenomenul cotidian – diferente de perceptie datorate filtrului cultural individual, multiculturalism si reflectia lui în plan personal; identitatea si omogenitatea de cultura în conditiile globalizarii accesului la ea prin internet, compatibilitatea cu noi forme de comunicare (meta-limbaj).

Scrisoare Mamei

by Daniel STAN

Îmi cere inima sa scriu,
Plângând, o poezie…
Cum as putea eu sa descriu
Iubirea ta cea vie ?

Cum as putea sa rasplatesc
Iubirea ta de mama?
Cuvinte simple ce palesc
Sa scriu, îmi este teama.

Caci pentru noi ai fost si esti
Fiinta cea mai draga,
Si clipele ce le traiesti
Doar de copii te leaga.

Atât de mult ai suferit,
Ca Mielul în tacere
Si pentru noi tu te-ai jertfit,
Sa crestem far’ durere.

Cred ca astepti la geam privind
În lacrimi si suspine,
Sa vezi copiii tai venind,
Ca n-au uitat de tine.

Iar clipele se scurg cu greu
În lunga-ti asteptare.
Tu i-ai crescut cu drag mereu –
De ce nu vin ei, oare?

Ne-ai îndrumat si ne-ai tot spus
Cum sa pasim în viata.
Sa fim tot timpul cu Iisus,
Asa ne-ai dat povata.

As vrea o clipa sa mai fim
Cu totii împreuna.
Caci meriti, Mama, sa iubim
Fiinta ta cea buna !

Care este unica religie adevarata?

by Marina Glodici

Într-una din zile, câteva persoane m-au întrebat daca este adevarat ca se va impune o singura religie în tara noastra. Le-am asigurat ca este o speculatie cine stie a cui si nu e bine sa creada în zvonieri si raspândaci.
Daca am optat pentru pluripartidism în politica, de ce oare am impune o singura confesiune religioasa obligatorie? Nici gând. Asta ar însemna dictatura si lezarea libertatii de constiinta. Ca si casatoria care se face „de buna voie si nesilit de nimeni”doar pe baza dreptului de alegere si la viata intima tot asa omul decide sa aiba sau sa nu aiba relatie cu Dumnezeu. Fiecare actioneaza în concordanta cu propria sa revelatie.

Fara a sustine vreo confesiune religioasa crestina, sunt de parere ca exista o unica religie adevarata. Adica relegarea (religia) adevarata cu Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus Hristos care a gratiat lumea de pedeapsa pacatului ascentral.

Definitia religiei adevarate care are o pratica adecvata este scrisa în Biblie în Epistola catre Iacob: „Religia curata si neîntinata înaintea lui Dumnezeu si Tatal este: sa cercetezi pe orfani si pe vaduve în necazurile lor si sa te pazesti pe tine însuti nepatat de lume”.

Teoria ca teoria, dar practica ne omoara pe toti, spune o vorba româneasca. Si se pare ca se adevereste si în zilele noastre. Unii se multumesc doar cu apartenenta la o confesiune si cred ca e deajuns. Ei nu au un crez autentic, ci fac o politica religioasa. Aceasta categorie de oameni provoaca cele mai multe controverse pe teme religioase, ajungându-se chiar la dispute serioase, injuste.

Religia nu reprezinta o doctrina, ci un crez, o cale si o practica cristica si nu anticristica. Adica pentru stimularea si regenerarea persoanei si nu împotriva persoanei, respectiv distrugerea ei. Greu de înteles acest lucru pentru unii. Si din pacate, numarul acestora se înmulteste din zi în zi. Înterese? Lipsa de întelepciune? „Omul nou al comunismului” înca neschimbat în democratic? Ramâne înca o dilema. Am întâlnit oameni realizati profesional si financiar, dar care erau nefericiti. Ei nu au un ideal maret, un scop bine identificat. Prin faptele lor, ei dau dovada ca nu au Dumnezeu. Stimuleaza si îndeamna tineretul la desfrânare, la tot feluri de practici murdare si apoi duminica se duc la o biserica. Ce pacat ca nu cunosc cu adevarat preceptele biblice care pot avea puteri miraculoase asupra caracterului!

Ceea ce este esenta tuturor poruncilor date de Dumnezeu este sa-l iubim pe Domnul Dumnezeu din toata puterea noastra si numai Lui sa ne închinam si pe aproapele nostru ca pe noi însine. Atunci nu vom putea fi lacomi sa luam nici proprietatea, nici nevasta sau sotul aproapelui nostru si în concluzie, vom fi cu adevarat toleranti cu toti cei din jurul nostru, respectând legile statului în care traim si principiile unei societati umane.
Un mare ciritc literar român a spus ca respectul fata de sine si cel de aproape înseamna onoare. Sa dea Dumnezeu ca religia noastra a fiecaruia sa ne transforme pe toti în Oameni onorabili.