Ocupati cu alergatura zilnica, observam cu oarecare intarziere ca, peste tot in jurul nostru, natura a inceput sa-si schimbe straiele. Ne surprinde mai intai ba un gagait de gaste salbatice, vaslind pe cer in obisnuita formatie de varf de lance, ba amurgul coborat peste zari inainte de vreme, ba racoarea diminetilor din ce in ce mai intarziate.
Zilele se comprima, obligandu-ne sa ne gandim la finalizarea lucrarilor din gradina si la pregatirile trebuitoare pe langa casa, inainte de a ne retrage in tihna odailor incalzite. Frunze de tot soiul se zgribulesc sub sfichiul palelor de vant, starnit de nu stii unde. Imbujorate de racoarea noptii, in nuante de galben si rosu, valuri de frunze se grabesc sa plece “in bejenie”, dupa vorba poetului nostru, dezgolind in pomi ramuri scheletice si rarele fructe ramase neculese prin vii si prin livezi.
Contrar asteptarilor logice, tocmai pe cand se pregatesc de iarna, pomii ne ofera una din cele mai spectaculoase palete de culori. Spre deosebire de noi, oamenii, pomii se dezbraca de haine in asteptarea ploilor si a zapezii. La primavara, odata cu dezghetul si intoarcerea pasarilor calatoare, isi vor pune haine noi.
In natura lui Dumnezeu, numai florile rivalizeaza cu pomii in splendoarea coloritului, in nesfarsita diversitate a prezentarii si creativitate a formelor. Florile ne aduc frumusete si mireasma, ne impodobesc gradinile, ne incanta ochiul si ne ingaduie cu generozitate a ne oferi unii altora buchete din comoara lor cromatica. Pomii ne ofera si ei flori aninate in ramuri, poate nu la fel de frumoase, si mai efemere, scopul lor fiind mai prozaic – sa ne pregateasca ceva mai consistent la toamna, sa-si implineasca in roade menirea.
Ati observat desigur evolutia coloritului in pomi. Pe fondul verde al frunzelor, apar primavara, pentru scurta vreme, flori viu colorate – un spectacol pentru ochi, o atractie dulce pentru insecte si un interes vital pentru pom. Curand culoarea dispare, odata cu ofilirea florilor si, pentru cateva saptamani, verdele preia din nou controlul. Incetul cu incetul, culoarea iese din nou la iveala, de data asta in fructe, pomii oferindu-ni-se acum “placuti la vedere si buni la mancare”.
Cand roadele au fost culese, culoarea dispare iarasi. Apoi, cu un ultim efort, inainte de a se dezbraca definitiv pentru somnul lung de iarna, culoarea izbucneste pentru ultima data, de data asta in frunze. Se aprind ruguri prin mai toti pomii – combinatii de galben, rosu, portocaliu, ruginiu, bordo, sau argintiu, multe din ele tivite cu nuante mai deschise (ori mai inchise). Acum frunzele confera spatialitate coroanei, evadand din monotonia de verde prafuit al sezonului cald. Pomii par in flacari, straluminati din interiorul coroanei. Cu greu iti iei ochii de la ei. Pacat ca spectacolul nu tine mai multa vreme!…
Soarele, la randul lui, ne ofera cu tot mai multa zgarcenie caldura cu care ne-a rasfatat in vara. Obosit parca, el urca tot mai anevoie spre zenit si scapata tot mai grabit spre asfin?it. Ne mangaie acum cu raze blande, trimise in unghiuri ascutite. Cauta parca sa ne priveasca drept in ochi, cercetandu-ne cu atentie fata. Spre rusinea noastra, ne afla deseori incruntati, preocupati, cu priviri plecate spre pamant. Uitam ca-i vremea roadelor, sezonul culesului, al bucuriei, al satisfactiei pentru lucrul bine facut, al recunostintei pentru un bilant imbelsugat, ori macar pentru strictul necesar, de care nimeni nu duce lipsa.
Soarele ne priveste drept in obraz, asteptand sa citeasca raspunsul dorit, iar vantul ne pune cu insistenta aceeasi intrebare, suierand nerabdator pe la urechi, iar primii stropi de ploaie ai toamnei ne gonesc in casa, oferindu-ne ragazul unui raspuns cantarit cu toata sinceritatea.
Cea mai rara si mai pretuita floare creste si-si deschide petalele la urma, dupa ce toate celelalte flori s-au scuturat de mult, frunzele au cazut, iar roadele au fost adunate in hambare. Este floarea unica, a carei mireasma imbie si bucura chiar si pe Dumnezeu. Floare pe care Duhul o cauta si in inima ta. Numele ei este Recunostinta, parfumul ei se cheama Multumire si vremea ei este pentru tine Acum.
O va gasi oare …
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon
Author: nelurs
REGAL MARIUS BODOCHI LA OPERA NATIONALA BUCURESTI AMADEUS
By Mihaela Dordea
Mozart si Salieri…Inocenta si pacat. Ispasire…
De secole, milenii chiar, crestinismul isi sustine teoria despre pacat, cea cu oaia ratacita si rascumpararea prin penitenta. Cu siguranta, este o metoda evoluata fata de modul pagan de a simti, a practica si mai ales a sanctiona pacatul. Ma intreb daca nu cumva, practicile exterioare impuse de penitenta crestina gen matanii, rugaciuni, post, nu ofera acestei operatiuni un aer de contract, de „do ut des”, un fel de targ , de aranjament formal. Sigur, exista si aici remuscare si parere de rau, altfel ele nu ar avea nici loc si nici rost.
Totusi, penitenta reala, cea care se naste din constiinta ca ai gresit, ca ai savarsit un pacat fata de lume, fata de tine insuti, este chinul tantalic de a rabda. Astfel de „plati” nu sunt nici catalogate, nici tarifate in coduri. Rascumparam suferind. Noi, in noi, cu noi, pentru noi insine.
Suferinta rascumpararii nu are limite prestabilite. Sorocul ispasirii nu este ca in canoanele crestine, implinirea unui anume stoc de actiuni, catehisme legiferate si tarifate, nu! Termenul este cu totul altul! Durata genului de ispasire launtrica poate fi de o zi, o luna, un an sau o viata. Pentru ca niciodata nu putem sti cand vine acel moment in care cel ce stie care e vina si cata, iarta.
In lista martiriurilor posibile, acest tip de ispasire este cel mai dramatic si da, cel mai nobil.
Iata cu ce ne intalnim in spectacolul prezentat de Studioul Experimental de Opera si Balet „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Nationala Bucuresti, in colaborare cu Fundatia Ileana Mustatza, pe textul lui Peter Schaffer, „ AMADEUS”, in regia unui tanar artist care a impresionat prin viziunea patrunzatoare in sufletul si mintea umana, atat de intortocheate, Marcel Top.
Se vorbeste despre un destin necrutator al lui Mozart. Despre o viata franta prea devreme in conditii pe care nu le vom elucida poate niciodata.
Drama insa nu se consuma aici si acum, la moartea compozitorului. Drama incepe odata cu primele sale compozitii ascultate de Salieri, compozitor care poate, desi ii este greu, sa recunoasca valoarea tanarului sau confrate, dar se lupta cu tentatia de a-l distruge. Si o face treptat, treptat. Cel putin asa spun gurile rele ale vremii. Drama insa va ajunge la apogeu dupa ce Mozart nu va mai fi. Pura geometrie emotionala, generatoare de sensuri morale.
Moartea e prin natura ei ceva senzational, in comparatie cu cotidianul vietii obisnuite. Salieri reuseste o inversare categorica de situatii. Ceea ce se intampla cu el dupa ce se consuma moartea lui Mozart devine cu adevarat senzational. Efortul de a trece, de a supravietui, macinat de spaime si rataciri , de lupta launtrica, cu tine insuti pentru o ispasire numai de tine stiuta, devine un efort moral de fiecare clipa, un efort dramatic, senzational. Si Marius Bodochi, exprima toate aceste stari, intr-o evolutie de exceptie, facand un Salieri dramatic, ironic, inspaimantat, pierdut uneori in cautarea unui raspuns…Oare il va gasi vreodata?
In Amadeus avem de-aface cu un Salieri hartuit de indoieli, de disperare, in anumite momente, dar dureros de constient de neputinta sa ca individ in fata evidentei, si chiar, gandeste el, ca artist.
Marius ne dezvaluie noua, spectatorii sai, un Salieri care pune in discutie anumite indoieli, anumite spaime, dar si o luciditate speciala, si mai ales, face ca noi sa vedem nu doar o constiinta impovarata cat si, sau mai ales, o anume maretie.
Marius Bodochi este unul dintre putinii, rarii actori care au forta sa exprime cu atata eleganta un astfel de personaj. El reuseste sa evoce plastic si dramatic epoca, eroul si destinul sau in pofida unei opere care incearca sa prinda intr-o frantura de timp vasta structura simfonica a unei vieti, a unui suflet. As spune despre Marius Bodochi ca este un artist, un creator al imaginii din toate unghiurile ei, psihologic, pana la identificare fizica, prin puterea de expresie, prin nuantele subtile pe care numai un mare artist le sesizeaza la un personaj de factura lui Salieri.
Dincolo de regalul oferit de Marius Bodochi, in Amadeus avem muzica. Muzica de calitate. Mozart si da, Salieri.
Solistii Operei Nationale Simonida Lutescu, Mihaela Ispan, Vasile Chisiu, Marius Bolos acompaniati de un grup de muzicieni din orchestra operei, avand ca dirijor pe Ciprian Teodorascu, unul dintre cei mai distinsi dirijori ai ONB, in regia muzicala a lui Dan Ardelean, creeaza o atmosfera cu efecte lirice de mare calibru in cadrul acestui spectacol complet si complex.
Si, da, Marius Bodochi are veleitati lirice si el, cantand o arie.
Mozart. Un personaj care schimba putin atmosfera, aducand o pata de culoare, as spune, o anume relaxare tensiunii din scena, in ciuda finalului necrutator, Mozart este interpretat de un tanar actor, care se straduieste sa sustina partitura alaturi de titan, Marius Bodochi, si , lauda lui, reuseste sa ne convinga ca este un actor plin de pasiune, cu talent, si mai ales cu pofta de joc, si da, de ce nu, de joaca, Razvan Oprea.
Atmosfera de epoca, cu usoare aluzii la burlesc, este creata de costumele create de Anca Cernea si realizate de Romanita Iovan.
Decorul simplu, dar cuprinzator, un decor care nu incarca scena si nu incurca povestea, este semnat de Daniel Divrician.
Spectacolul este unul dintre cele pe care le tii minte, cu care pleci acasa, si despre care ai tendinta sa vorbesti multa vreme dupa ce l-ai vazut. Impresionant din punct de vedere regizoral, Amadeus incepe in foaierul Operei , loc cu adanci semnificatii lirice, apoi Salieri ne invita sus, ca sa nu ramana singur , prada temerilor de o viata, epuizat de intrebarea la care nu va afla niciodata raspunsul: oare are vreun amestec in moartea lui Mozart?
Chiar asa: are?….
Testele de saliva anti-drog ajung in Belgia
By Tatiana Scurtu-Munteanu
Soferii vor putea fi supusi testului de saliva de la 1 octombrie cu ajutorul caruia ofiterii de politie vor determina daca conducatorul auto este sub influenta drogurilor. In consecinta, proba va fi prelevata printr-o sonda care va fi atinsa de limba individului si apoi introdusa intr-o „masina” computerizata care va detecta in 12 minute prezenta drogurilor in corpul persoanei testate printr-un rezultat pozitiv sau negativ.
Testul de saliva poate detecta prezenta in organism a substantelor active din canabis, amfetamina, metamfetamina, morfina, heroina, codeina, cocaina.
Pana acum doar testele de sange si de urina au permis detectarea stupefiantelor din corpul unei persoane. Asemanatoare testelor de sarcina, testul de saliva indica rezultatul printr-o bara roz. Aparitia primei bare semnaleaza faptul ca testul a fost efectuat corect, in timp ce aparitia celei de-a doua dezvaluie prezenta uneia sau a mai multor substante interzise. De asemenea, testul de saliva este de marimea unui test de sarcina si ambalat individual, de unica folosinta, devenind o adevarata revolutie in controlul rutier, iar politia nu va mai fi astfel afectata de pierderea de timp ca pana in prezent.
Astfel Belgia va fi prima tara din Europa care va putea detecta existenta stupefiantelor din organism luate in ultimele 12 ore.
Directorul politiei federale rutiere, comisarul diviziei Michael Jonniaux si responsabilul postului de circulatie, Lionel Deleu, ne explica modul in care acest test va permite efectuarea mai multor controale rutiere privind conducerea autovehiculelor sub influenta drogurilor. „ Verificarile realizate pana in prezent necesitau trei etape. Prima consta in formalitatea completarii mai multor formulare cu privire la starea automobilistului, bazate pe semnele exterioare ale fizionomiei. Dupa care trebuia sa i se ceara conducatorului auto suspectat de consumul de droguri sa efectueze o serie de exercitii fizice, o etapa care, odata cu intrarea in vigoare a testului de saliva nu va mai fi necesara. „Ofiterul trebuia sa-l faca pe sofer sa mearga de-a lungul unei linii albe… In cazul in care individul nu putea indeplini aceasta proba, trebuia sa se recurga la cea de-a treia etapa si anume prelevarea probei de urina, dupa care la analiza de sange, pentru toate acestea avandu-se un medic la dispozitie”, a declarat Lionel Deleu. Adaugand problemele de fiabilitate ale testului de urina, trei saptamani mai tarziu, dupa obtinerea rezultatelor de sange, politia se pomenea in fata unui rezultat negativ si retragerea inutila a unui permis de conducere.
Odata cu sosirea testelor de saliva toate aceste probleme nu ar mai exista si, prin urmare, numarul controalelor s-ar inmulti semnificativ, iar eficienta procedurii ar creste.
Cântece despre lumina din vis
“Calatoria gândului” de Ilinca Nathanael, Bucuresti, Editura Anamarol, 11 p.
In volumul de versuri « Calatoria gândului », publicat in antologia “Spiralele vietii”, Victorita Dutu, semnand cu pseudonimul Ilinca Nathanael, picteaza folosind cuvinte. Aici, Victorita Dutu nu este doar poeta, ci si artist plastic, astfel ca versurile carora le da viata devin cantece ale atmosferei, culorii si luminii. Expresia este concentrata si concisa si totul sta sub semnul metaforei si al epitetului cromatic evocator: « Cu mainile muiate in apele cerului/ Ca in florile lacului meu,/ Daca as putea sa cant/ Cu privirile-n soare… » (“Daca m-ai lasa”)
Victorita Dutu – matematician, filosof, poet si artist plastic
Poeta si prozatoarea Victorita Dutu este cunoscuta iubitorilor de arta prin cartile “Spatii”, “Vreau o alta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, etc. Detinatoare a Premiului International de poezie “NAJI NAAMAN”, obtinut in anul 2009, Victorita Dutu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Poeta este absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi si are un masterat in logica si hermeneutica. In prezent, Victorita Dutu este profesor titluar de matematica la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM Cultural si Educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”.
“Ce faci lumina in visul meu”
In „Visul meu”, lumina devine un topos edenic, aducand cu sine efluvii olfactive persistente. Poezia se detaseaza printr-o prezenta puternica a eului liric in peisaj, precum si prin sublimarea elementelor acestuia in stari de suflet bazate pe ambiguitate si sugestie: “Ce faci lumina in visul meu/ Mã chinui sã te privesc,/ Sa-ti privesc mainile/ Picioarele sarutate de ape,/ Dar tu te asemeni cu mine/ Foarte mult,/ Esti la fel de singura/ Ca atunci cand te caut.”
“Zgomotul ce striveste ninsori”
Rememorarea afectiva, spatiul amintirii unei trecute iubiri se concretizeaza la Victorita Dutu intr-o comuniune cu natura, pe care eul liric o transfigureaza poetic printr-o imagistica bogata. Poeta descrie senzatii si simboluri ale solaritatii, redate sugestiv prin filtrarea luminii in clipe nesfarsite de liniste. Forta cosmica a energiilor vitale este evocata prin elementul acvatic, fie ca este vorba de lacrima, apa sau ninsoare. Starii de liniste de la inceput ii ia locul, in final, zgomotul care ucide. “Intr-un cantec sublim/ Izvoarele saltau/ La visul tau albastru/ Si florile plangeau/ Odata cu tine./ De dupa zari ma priveai/ Cu lacrima ta de soare/ Si canta inima mea/ Impreuna cu lacrima ta nebuna/ Te iubeam, te iubeam/ Dar acum a sfarsit aceasta iubire/ Apa nu exista decat la un pret foarte/ Scump/ Si e mereu cãlcata in surdina/ De zgomotul ce striveste ninsori.” (“Cantec”)
“Zãpezile…ah, zãpezile”
In “Asfintit”, poeta creeaza un tablou de o cromatica intensa, textul cumuland cu figuri de stil extrem de expresive: ” Soarele era uneori la asfintit/ Valea suna a pustiu/ Desi era primavara,/ Se topeau zãpezile/ Zãpezile…ah, zãpezile…/ Atata fum de aburi/ Se-naltã din florile/ Ce urmau sã infloreascã/ Dar unde infloriserã,/ Unde era adancul nestiut/ Nevãzut incã de oameni,/ Plutitor dincolo de cuvinte?” Plinatatea luminii, fecunditatea cosmica revarsata in plan terestru vor transforma toate elementele in principii vegetale, redate prin florile ce urmeaza sa se deschida. Poeta conserva in aceste versuri o lume fixata intr-o aura de eternitate, intr-un orizont al sevelor reunite, cosmice si telurice.
Secunde
In “Scrisoare” – “Am primit o scrisoare./ De la cine e ?/ E de la tine la mine” – rememorarea afectiva a unei povesti de dragoste schimba perspectiva poetica. Versul penduleaza intre un plan al prezentului si unul al trecutului, intre “secunda aceasta,/ Si secunda aceea”. Atmosfera erotica este tipic romantica, de basm, de ritualitate a momentelor si a gesturilor dintre cei doi iubiti. Sentimentul de reverie rezulta si din cele doua secvente temporale, trecutul si prezentul, ce se intalnesc intr-o simetrie perfecta. “Mã voi intoarce din drum candva”, afirma poeta, amplificand astfel atmosfera de melancolie in care se inscrie intreaga poezie.
“Trebuie sã fie si altceva!!!!”
In “Masca”, reflectia asupra trecerii timpului, usor mirata, sta sub semnul cugetarii filosofice: “Aceeasi masã pe care scriu,/ Aceeasi copaci care-si leagãnã frunza,/ Oamenii ce seamãnã intre ei,/ Trec pe stradã agale,/ Aceleasi masini , cu acelasi zgomot,/ Trec prin fata blocului meu./ Privesc in gol/ Si totul dispare in trecut/ Intr-o lume lipsitã de valoare./ Trebuie sã fie si altceva!!!!”
Acest “Trebuie sã fie si altceva” reflecta starea de neliniste nedefinita a eului liric, asa cum se regaseste si in afirmatia poetei din “Puterea de a intelege”: “Unul din cele mai mari daruri cu care a fost inzestrat omul de catre Dumnezeu este acela de a cunoaste. Care este sensul existentei umane pana la urma?” Cu alte cuvinte, ce se afla dincolo de evident, ce altceva mai exista in spatele cortinei? Tot autoarea este cea care ne da raspunsul: „Deodatã o floare mi-a cãzut in manã./ Era galbenã, cu raze de soare in ea.” Adevarata valoare, mireasma de floare si lumina solara, acest altceva in cautarea caruia poeta a pornit intr-o calatorie a gandului, este poezia. Pe care Victorita Dutu o plamadeste si acum, ca de fiecare data, cu daruire, pasiune si suflet.
Octavian Curpas
Phoenix, Arizona
RATACIND PRINTRE SOAPTE SI TRANDAFIRI GALBENI de MIHAELA DORDEA
PREFATA
Un buchet de oamnei -flori!
Iata si o carte – Trandafir! O carte floare? Credem ca mai degraba este o carte-buchet din florile cele mai flori pe care le are in acest moment teatrul romanesc! Ne vine greu sa ne oprim la anumite nume, nici nu stim cu care sa incepem, o facem dupa ordinea aleatorie a materialelor publicate: Radu Beligan, Stefan Iordache, Misu Fotino, Cozorici, Dan Puric, Mircea Albulescu…
Este o carte in care asa-numitii monstri sacri devin oameni care soptesc despre ei, despre fascinanta lume a scenei, despre viata, despre idealuri, vise si neimpliniri…
Mihaela Dordea ridica un pic din marginile cortinei numita viata si-i roaga pe multi dintre artistii nostri… sa-i sopteasca….
Ei sunt oameni-flori, pot fi si petale disparate din aceasta lume unica. Ei pastreaza culoarea, parfumul, forma, prospetimea…colosala viziune despre lumea in care traiesc, lumea teatrului romanesc de la inceputul mileniului trei…
Personal nu mi-am lamurit ce rol joaca autoarea in aceasta lume a tuturor teatrelor noastre, stiu ca este cunoscuta de la portar la masinist, ca toti artistii ii sunt prieteni, ca ei sunt „Vanzatorii de vise”.
Mihaela Dordea face parte din familia celor care iubesc, dar mai ales slefuiesc in metafora cuvantul.
Liniile astrale ale fiecarei existente au legi pe care nu le stim. Altfel cum ne-am explica faptul ca eu, nascut in singurul sat cu doi academiceni si noua scriitori atestati sunt invitat sa-mi lansez o carte la Festivalul National de Literatura Isanos-Camilar si o intalnesc pe Mihaela, una dintre laureate, ca facem schimb de adrese de messenger si dupa ce postam niste vorbe pe sticla ajungem prieteni, ii si mi se incredinteaza scrieri din sertarele noastre…
Asa am aflat ca solicitata de mai toate revistele din tara si strainatate sa scrie despre lumea teatrului, nimeni nu i-a oferit posibilitatea de a-i tipari o carte-document, care sa adune acest buchet imaginar de fresce pe suflete, trairi si simtiri.
Iubim, dar si pacatuim prin cuvinte. Fiecare-si sculpteaza din cuvinte idealul de viata, dar mai ales cel de dragoste.Cea de-a doua carte este o poveste careia i-as pune in fata alta „poveste” numita „Targul de iubire”.
Este povestea reala, dar si fictiva, care-l are ca personaj pe celebrul artist Stefan Iordache. El este Printul. Omul care la o anumita varsta simte ca traieste „Ultima iubire”. Se zice ca aceasta-i cea mai mare, mai puternica, mai arzatoare… Lucrul cel mai important este faptul ca eroina si autoarea acestei povesti ii da un uluitor de original continut artistic. Noutatea este ca personajul este real, dar cartea nu-i nici o autobiografie, nici o romantioasa poveste de dragoste.Eroul, prietenii lui constata ca el devine Printul, ea, Printesa.
Cititorul trebuie sa inteleaga un lucru: este o poveste reala.Ar putea fi considerata si fictiune artistica, avem de-a face cu o carte!. O opera literara, in care Printul declara: ”Avem prea multa iubire de dat”! Si, poate cel mai dureros lucru este sa constatam ca ii este refuzata implinirea acestui deziderat. Ca „…iubirea ce ni s-a dat este doar o promisiune a nemuririi”!
Profesor Constantin T. Ciubotaru
FATA DINTRE METAFORE
Iata-ma, parca dus in juvat, pe marea scena a teatrului romanesc.
Sunt invitatul, cu bilet de favoare, al scriitoarei Mihaela Dordea – pe care, sincer ma intreb mirat : cine a pus-o sa intre pe aceasta scena a zeilor nostri contemporani – ACTORII cei mai de vaza?
Teatru. Toata istoria planetei noastre este un teatru, mai antic, medieval sau contemporan.
Ei bine, fata aceasta s-a dus ca reporterita pe scena si prin culisele marilor monstri sacri ai teatrului, eruditii mai contemporani.
Sa nu se supere CEL DE SUS, dar el a creat la inceput femeia si barbatul. O scurta sceneta in doi, as spune. Dar femeia lui, la prima ocazie, in Eden, a muscat din fructul oprit declansand pe Pamant tragedia. De aceea o numesc pe autoarea in discutie – FATA – este mai pudic si chiar mai decent. Dar, exigent fiind, o voi suspecta de posiblie si imprevizibile abateri de la conduita divina si-o voi urmari pe tot traseul multelor ei pagini adunate cu migala in cartea pe care, cu onoare o semneaza. Pe inculpata am remarcat-o in scriitura mai proaspata ca pe o dibace reporterita, mare investigatoare in
ale interviurilor.Iat-o, deci, in lumea corifeilor. Evit sa dau numele unor mari actori cu care s-a duelat si despre care a scris fiindca nu-mi propun sa scriu o noua BIBLIE. Ba am sa spun totusi cateva, ca nu se poate altfel : Radu Beligan, Mircea Albulescu, Ion Lucian, George Motoi, Mihai Fotino, Stefan Iordache….
Asa, o bucata de fata, a intrat in tainele nu chiar prea rasfatatilor de muze – pe care ii pune intr-un buchet de metafore si ne dezvaluie fetele lor vizibile, invizibile si chiar imprevizibile.
Scriitura Mihaelei Dordea nu este o explozie obisnuita spre exterior, spre cunoastere, ci, dimpotriva, o implozie spre microcosmosul, poate cel mai inversunat ascunzator de taine.
Acolo, in culisele mici, scriitoarea a descoperit marile adevaruri despre multele personaje ce acum dorm, sau inca nu, intre copertile cartii ei bine chivernisita.
Ce-ati vrea ? Sa va povestesc cartea ? Nici nu ma gandesc ! Doar cronicarii cei fara de duh in calimari ii obosesc pe cititori cu fragmente intre ghilimele, citate, replici etc. Eu va recomand si va indemn sa lecturati cartea. Veti descoperi singuri rarisimele mijloace de investigatie, calmul pana la extremis, truda revarsata in literele de tus, negru sau albastru,ale autoarei.
Mihaela Dordea sfideaza timpul si intregul din continut nu este arestat de bariere conventionale sau de conjunctura. Personajele ei se misca lent, festina lentae, chiar cand sunt mai tumultoase.
Dresoarea, autoarea, se implica foarte subtil in biografiile zeilor cu sau fara armuri ai cartii. Nu forteaza nota niciodata. Din eleganta nu iubeste pe nimeni in special si isi dojeneste eroii in egala masura. Nici varstele nu constituie vreun impediment. Nu face butaforie si nu poleieste gratuit pe nimeni cu aur. Predominant in conturarea personajelor sale este realul, fiecare personaj cu diamantele ascunse in profundis.
De unde aceasta putere la Mihaela Dordea sa planga si sa rada, sa rada si sa planga cu o dezinvoltura, desigur, specifica, langa toti printii de pe scena fara cortina a vietii ?
Eu, pe aceasta fata dintre metafore as biciui-o cu multe buchete de flori.
La acest inceput de mileniu TREI, cand se planuiesc noi maceluri mondiale, cand stranepoatele Evei l-au speriat si pe Dracu, vine EA, Mihaela Dordea – si trudeste si scrie si ne daruieste un letopiset atat de minunat ! Mi s-ar poticni si frange plaivazul daca n-as pritoci cateva cuvinte mai acatarii despre fata-eroina a scriselor mele de azi.
Cam atata pun eu pe frontispiciul cartii pe care o aveti acum la-ndemana.
Va previn ca metaforele acestui letopiset nu le sunt adresate si delicventilor de drept comun ai epocii in care actualmente respiram.
Si o ultima precizare : prin aceasta importanta carte Mihaela Dordea intra in literatura romana pe usa din fata – si este foarte bine asa.
Lectura placuta tuturor !
poet George FILIP- Montreal, Canada
MELC, MELC, CODOBELC….
Mihaela Dordea este un paradox pentru critica teatrala insasi. Caci critica in sine se bazeaza pe o anumita distanta de subiect si pe « suflul rece al ratiunii », ca sa citam din clasici. Dar nimic din toate acestea ! Caci Mihaela se apropie cu o inocenta dezarmanta fata de « fiara artistica » pe care o imblanzeste, o seduce fara insa sa o tranchilizeze pentru o eventuala operatie pe cord deschis. Apoi ii ofera inima ei. Naucit, artistul se apara cu ce are mai bun, adica cu inima lui. Si asa, incet, incet, Mihaela a strans inimile artistilor nu pentru sine ci pentru o eventuala eternitate a celui al carui nume « este scris pe nisip ». De fapt, la o privire mai atenta, Mihaela Dordea este o zana buna deghizata in critic. Iar noi, artistii, ca un paradox al firii, speriati de breasla asta care vesnic ne critica, ne-am indragostit pe rand si in timp de ea, de Mihaela, fara sa ne dam seama, ca de un dor implinit, ca de o mangaiere de mult asteptata.
Cate cuvinte urate si nedrepte s-au scris despre noi, cate lucruri superficiale, ba chiar si adevaruri, dar la ce bun daca sunt spuse cu cruzime, ne-au facut pana la urma sa ne ascundem, bietii de noi, in propria fiinta, ca intr-o cochilie.
Cand eram copil, undeva la tara, la marginea unei paduri, pe o ploaie marunta, o fetita m-a invatat ceva magic. Din iarba, printre picaturile de ploaie se vedea o forma ciudata fara viata.
« Melc, melc, codobelc
Scoate coarne bouresti
Si te du la Dunare
Si bea apa tubure… », murmura ca pe un descant fetita. Si din bucata aceea incremenita mijea viata. Intai, doua cornite ca doua antene apareau prudente, apoi incet, incet, toata faptura. Toate asa-zisele interviuri luate de Mihaela Dordea artistilor au ceva din acel descantec al fetitei ce chema la viata. Caci, precum melcul acela, si fiinta ranita si sensibila a artistului iese la suprafata si dupa ce pipaie cu sufletul imprejurimile si se asigura de absenta oricarei primejdii, abia atunci isi marturiseste piatra de pret a inimii sale, copilaria sufletului sau ascuns. Aceasta este starea de gratie pe care o infaptuieste discret, de fiecare data Mihaela atunci cand se intalneste cu un artist.
Da, Mihaela Dordea produce o temperatura aparte, la care frumosul apare de la sine. Adaugati apoi eleganta cu care se trece peste neizbanzile, cateodata firesti, ale profesiei oprindu-se cu superba mirare asupra florilor ce-au izbutit sa creasca printre spini.
« Sunteti flori ! », parca i se aude glasul. « Sunteti bucuriile noastre ! » si caruta cu paiate se opreste din mersul ei prin viscolul vietii.
Apoi un biet actor inghetat ridica felinarul sa vada cine a vorbit.
– « A, e Mihaela, zana noastra cea buna ! », spune el celorlati.
– « Si noi te iubim, Mihaela ! », se auzi ca o bucurie stinsa glasul celorlalti ramasi in caruta.
Apoi o pocnitura de bici si caruta disparu in ninsoarea de veac a teatrului romanesc.
DAN PURIC
ROSIORII DE VEDE, BALCIUL ANUAL, CRIZA, CULTURA SI MILENIUL TREI
Constantin T. CIUBOTARU
Motto:
“Fac pe internet o revista la Dallas si ma gandesc
cu drag la cei care mai sunt interesati de literatura.
Constat ca urbea Rosiorii de Vede se vede si se aude pana la Sydney via Dallas”. Asta da… vuvuzea culturala!
(Un prieten australian de origine romana, George Roca).
Afland ca traiesc la Rosiori, in Campia Burnasului, cineva pretins exeget, a intrebat in ce parte a Africii se mai afla si tarisoara asta, cumva, pe la Tropice? Nu, amice! Burnasul este o parte din Campia Romana! Iar Rosioriul este fericitul oras aflat la 100 de km de Bucuresti, Craiova si Pitesti, exact in centrul Baraganului, la 50 km de Dunare. Cam pe unde au fost Codrii Deliormanului.
Drumul comercial care leaga Sudul Europei, Turcia si Grecia de Nordul ei, trece prin Rosiori, de aceea aici are loc targul anual, numit si Balci, al doilea ca marime in Sud. Ultima antologie (Rodul Campiei, 2009) alcatuita de subsemnatul consemna 7 prozatori, 9 eseisti si publicisti (4 membri U.S.R), 6 istorici, un folclorist, un scenarist, matematicieni, fizicieni cu carti sau culegeri de probleme, 6 artisti plastici, (pictori cu expozitii in tara si lume), un ceramist, un sculptor (2 membri U.A.P.).
Replica la Balciul sau Targul anual a fost Zilele Municipiului Rosiorii de Vede aflate la a zecea editie. (ce-i drept cu unele elemente de balci politic si social-uman ocazional!) Dar domina Cultura in acest oras atestat de 625 ani si sarbatorit anul acesta. Iar o dovada a prezentei editii a fost aniversarea unui deceniu de la infiintarea Asociatiei Culturale „Mileniul 3”. Cele doua activitati s-au impletit armonios incat se poate afirma ca am avut parte de un eveniment cultural deosebit. Emblematic sau nu, cu siguranta ca fara nici o intentie la situatia de criza in care suntem aceste „Zile” au debutat cu „O istorie a tradarii la romani”! (vol.II), de Gh. Vlad. Concomitent s-a deschis o expozitie de pictura si grafica a viitorilor artisti (Indrumator, Ion Mitroi) Oras de negustori, deci lansarea unei monografii de profil: cartea “Camera de Comert, Industrie si Agricultura a judetului teleorman, Paul Schiopu.
In ultima vreme se vorbeste tot mai des si mai mult de Sindromul lui Ulysse. Si din orasul nostru au luat drumul strainatatii multi oameni. Legata de aceste evenimente este poeta si artistul plastic Eugenia Dumitriu pe care subsemnatul am intalnit-o la Madrid, cu ocazia lansarii romanului Los securistas fueron extraterrestres (Ed. NIRAM ART, 2010) si care si-a manifestat dorinta de a deschide si o expozitie in orasul natal, dupa ce a expus in Spania, Franta, Italia, Portugalia si alte tari. Doamna director Constanta Ciubuc a fost de accord si asa se face ca pe 6 sept. 2010 la Centrul Cultural Rosiorii de Vede (Da avem si o sala de expozitie datorata fostului primar Daniel Fierascu) s-a vernisat expozitia Emisfera imortalitatii. Sculptorul Doru Dragusin a punctat cateva aspecte despre drama artistilor care s-au autoexilat. C.T.C s-a facut purtatorul de cuvant al pictorilor Teo Serbanescu si D.Ciocan-Sin, prezentandu-le opiniile despre arta pictorului E. Dumitriu. Am audiat si o impresionanta marturie de credinta lecturata de nora artistei (Monica Mitroi), caci, din motive care nu-si au loc in acest material autoarea n-a putut fi prezenta la un vis de 6 ani! Alta lansare de carte, pe teme de ecologie: Vecini cu abisul, de Petre Bozdoc si Gabriela Bozdoc Dragusin.
Aminteam ca anul acesta orasul isi aniverseaza cei 625 de ani de atestare: S-a prezentat Placheta omagiala 1385-2010, prilej pentru care s-au facut mai multe invitatii. Au raspuns acad. Dan Berindei, Cetatean de Onoare al orasului si prof. Dinu Zamfirescu sub genericul „Intalnirea cu istoria”, prezentator si autorul plachetei prof. Argentin Porumbeanu. In acest cadru festiv s-au inmanat si „Cerificatele de absolvire elevilor de la Cursul de jurnalism” (Indrumatori: Liviu Comsia si Aurelia Barbut).
La Muzeul orasenesc Petre Voivozeanu acelasi eveniment a fost sustinut de un simpozion cu urmatoarele comunicari: „Rosiori, marturii istorice despre viata si activitatea locuitorilor, prof. Angela Sandulescu, Traditii si obiceiuri ale rosiorenilor, prof. Gh Vlad si Contributia locuitorilor din Rosiorii de Vede la dezvoltarea economico-sociala a Romaniei, Prof. Victor Osaceanu. Ne simtim obligati sa amintim si Pelerinajul cu icoana facatoare de minuni a Nasterii Maicii Domnului si alte spectacole desfasurate la Targul anual, de unde n-a lipsit de acum banalul foc de artificii…
Literatura si-a avut un loc important in acest florilegiu de actiuni. Martea sunt trei ceasuri rele, se spune. Marti 7 sept., a.c au fost patru ceasuri bune! Primul s-a desfasurat in Sala de marmura a Casei Orasenesti de Culura, care, cum rar se intampla la un astfel de eveniment a fost arhiplina. Imi iau permisiunea sa afirm ca Liviu Comsia este mentorul spiritual al scriitorilor din Rosiori si nu numai. Cunoscutul exeget, lector universitar, redactorul sef al revistei „Astra” si apoi al „Foii pentru minte, inima si literatura”, din Brasov a fost adus de soarta la Rosiorii de Vede, unde conduce publicatia „Drum”. Prezent in „Mendra” si „Caligraf”, din Teleorman, dar si in alte reviste ca: „Oglinda literara”, Focsani, „Cetatea literara”, Cluj, „Dealul Melcilor”, Brasov, „Dor de dor”, Calarasi, „Poesis”, Satu Mare, „Fereastra”, Mizil, „Sud”, Bolintin din Vale.
Autorul romanului Invinsii (Premiat de US Brasov pentru roman de debut), Cartea Scriitori din Rosiori”, o sinteza-exegeza a ceea ce este viata literara a acestui oras, urmat de romanul Frica, un cutremurator document literar a ceea ce au fost cu adevarat comunistii si Revolta de la Brasov . A fost lansat volumul de proza scurta Deruta. Comentarii: Iulian Chivu, C.T. Ciubotaru, Iulian Bitoleanu si dintre invitati Gh. Andrei Neagu („Oglinda literara”, Focsani), Virgil Diaconu („Cafeneaua literara”, Pitesti).
Orele 17, dupa cum arata si programul:
Seara de poezie: Mileniul 3, 10 ani de activitate culturala.
Lansare de carte: Suflete casante, autor, C.T. Ciubotaru.
Recital de muzica si poezie.
Locul: Biserica Sfantul Ioan Boptezatorul.
Asociatia Culturala „Mileniul 3”
Normal ar fi fost ca la acest moment aniversar sa ne bucuram de prezenta autoritatilor. N-am avut aceasta cinste, nici unul dintre cei care ar fi trebuit sa reprezinte orasul nu si-a facut timp sa ne salute. Si ni s-a spus de la inceput ca nu sunt bani pentru noi. Deci am fost sponsorizati cu ZERO lei, suma din care, de ici de colo am servit si pe invitatii nostri, pe care imi face bucuria sa-i prezint:
Ionela Flood, s-a declarat „Sora geamana” cu milenarii in dragostea pentru frumosul realizat prin metafora. Vine din Londra ca sa vada ce fac milenarii si sa ne ureze: „Gandul bun si aripile ingerilor sa fie tot timpul deasupra noastra in drumul catre lumina din noi!” autoarea unei antologii Generatia Mileniuluii III”, doctoranda ASE, fondatoare si presedinte al Asociatiei Info-Manager si al societatii Romanca, (Marea Britanie, 2005) si vicepresedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Spirituala a Romanilor de Pretutindeni (2006) si altele.
Stiati ca exista o metafora numita „Tarmurile iubirii”? Ca pentru noi aceasta incepe in Londra, pe malurile Tamisei si ca a ajuns pe cele ale Vedei din Teleorman? Ca despre aceasta carte 58 de iubitori de poezie de la Basarabia noastra cu Mihai Cimpoi, la ce-a mai ramas din Bucovina de dincolo, Vasile Tarateanu la cei mai cei poeti romani, englezi, dar si din Spania au avut numai cuvinte de lauda? Ca din Sydney, George Roca ne-a urat succes? Ca am avut onoarea sa-i avem preezenti la aceste manifestari pe domnii Gh. A. Neagu, Focsani, Lautentiu Magureanu, poet, Focsani. Virgil Diaconu, Pitesti, Gigi Smarandache si Vali Ciurea, fotoreporter si ziarist, din Slatina.
Mihaela Dordea, critic dramatic si scriitor, Bucuresti. Sorin Arbanas, poet, membrul Mileniului 3, din Rosiori, caruia anul trecut i-am lansat o carte tot aici, in curtea bisericii. Traducatorul Stelian Ciampuru, din Alexandria.
Nu exagerez deloc daca afirm ca sufleteste si-au manifestat dorinta de a fi alaturi si alti membri ai asociatiei noastre din alte localitati, incepand cu Madridul, Marin Trasca, Tudor Serbanescu si Grupul Niram (Romeo Niram, Ariadna Petri, Fabianni Belemuski, Antonio Calderon de Jesus, Constantin Popa, Maricica Manciuc, Al. Toma si alti romani ajunsi in tara lui Don Quijote!
Canada: poetul George Filip. Si romanii: N. Darabant, Brasov, Alex. Cutieru, Silistea Gumesti, Nicoleta Milea, Alexandria, Ion Georgescu, Tufeni, Vasile Corneliu, Caracal, Florea Miu, Craiova, C.Carbarau, Bolintin, C. Blanaru, Iasi, V. Delceanu Salcia, Teleorman, precum si alti prieteni care ne-au publicat grupaje sau pagini din creatiile noastre. ( Emilian Marcu, Iasi, Mircea Dinutz, Focsani, Stefan Dinica, Alba Iulia, Toma Marin, Calarasi, Lucian Manailescu, Mizil, Stan V. Cristea, Alexandria).
Ne-a surprins placut ca de la Biblioteca judeteana „Marin Preda” a participat metodista, d-na Nicoleta Alexa. Presa locala a fost prezenta prin: Aurelia Barbus, (Drum) Ion Badoi (Opinia Teleormaneana), Gabriel Argeseanu, (Gazeta de Teleorman), Teodora Ciofalca (Media Sud). Gata, ca mai sunt si altii care ne agreeaza, dar pare a lauda… Am multumit preotului paroh Emilian Trica, preotilor Adrian Trandafir, Emilian Carnaru si Gigel Baltoiul pentru minunata gazduire si „omenirea” care stiam ca ii asteapta pe musafiri.
Asociatia Culturala Mileniul 3 la 10 ani !
Oare ce ar trebui sa spunem dupa un deceniu de stradanii, de griji, dar si de realizari? Dupa cum vedeti ne-a luat destul timp ca sa-i prezentam pe toti oaspetii, asa ca vom comprima cele multe dintre cele dorite sa vi le aducem la cunostinta. Mai intai trebuia sa se numeasca „Drum”, dupa publicatia omonima pe care majoritarea dintre viitorii nostri membri au reusit s-o editeze intr-o noua serie. N-a fost sa fie. Primul sediu a fost intr-o gunoiernita, unde inainte si azi se pastreaza tomberoanele. A fost „donatia” puterii din 2000, pentru Mileniul 3, Asociatie Culturala, pentru Partidul Pensionarilor si CAR cadre didactice, dupa cum se vede, cele trei categorii atat de pretuite de toate puterile politice: Oamenii de cultura, pensionarii si cadrele didactice!
Am voiajat de la Biblioteca oraseneasca la cea a Liceului Economic la Casa de Cultura, ca dupa patru ani sa ni se dea sediul de azi, dar nu si combustibil pentru incalzire. L-am adus de la casele noastre pana acum doi ani, cand „bolnavi de literatura si cultura” fiind, am fost tratati cu caldura in sala de asteptare a Cabinetului particular al medicilor Veronica si Viorel Dinu, carora le multumim si pe aceasta cale. Ne-am constituit in aceasta asociatie cu gand sa facem ce se poate pentru viata culturala a orasului si judetului si …
Ce am facut, voi incerca sa telegrafiez.
Prima realizare: Ne-am intalnit in fiecare joi, cei care au dorit, care au putut sa ne informam si sa planuim ce s-ar putea face. Am realizat doua antologii literare cu creatiile noastre: Nepotii lui Moromete. 13 scriitori din Teleorman, prefata Horia Garbea, Editor, Marin Codreanu. Poezie, proza, eseuri, exegeze. Ed. Muzeul Literaturii Romane, Buc., 2003. Rodul Campiei, alcatuita de C.T. Ciubotaru si Liviu Comsia. Cuprinde: poezie, proza, eseistica, publicistica, istorie, matematica, fizica, religie, film, arta plastica etnologie, practic tot ce a aparut in volume in 2006. (Ca si prima antologie a avut o perioada de…gestatie de trei ani). Am participat efectiv la peste 85 de lansari de carte. Am initiat o coletie de carte „Mileniul 3-RO”, sub egida careia au aparut 23 de carti ale milenarilor, la 12 subsemnatul am scris pre sau postfete.
Am avut relatii de parteneriat cu Bibliotecile: „Marin Preda”, „Casa Corpului Didactic”, Alexandria, cu cele din Rosiori de la oras si liceee, cu scoli ca Maldaieni, Troianu, Dobrotesti, Voluntari, Stejarul Liceul Economic, unde am sprijinit activitatea culturala, aparitia revistelor scolare etc. Ne putem lauda ca am debutat 9 scriitori. Ca am pus umarul la majoritatea actiunilor culturale din oras si judet. Ca acum am facut „cadou” orasului un concert de gala Dan Iordachescu, un spectacol de teatru modern sustinut de actorii Ioana Bratila si Andrei Bratu, regia Margit Olteanu. Cu un spectacol de muzica usoara avand ca solisti pe Maximilian si Seabastian Muntean.
Ni s-a spus ca „e cam laudata activitatea milenarilor”. Trebuia sa pastram un moment de reculegere pentru membri fondatori care nu mai sunt: Paul Amet si Florin Troscot. Au fost prezentati ceilalti membri fondatori: Mihai Athansaie Petrescu, G.Tutcalau, Gabi Argeseanu si cei mai activi membri din ultimii ani, cu mentiunea ca Doamna Florina Isache a fost sufletul activitatilor din ultimii ani, secondata de Dr. Viorel Dinu, prof. Ion Scarlat, Pictorul D. Ciocan, Liviu Nanu, pr. Vasile Berlic, ceramistul Ciprian Anghel, si cei care vin din urma, Valentin Saptefrati, Cristina Stanescu, Ion Mihaila, Nicu Baldovin, Cristian Moraru.
Am publicat in mai toate revistele din tara, am fost prezenti la TVR si la mai toate televiziunile locale. Am fost prezenti la publicatiile romanesti din lume prin Domnita Neaga, Liviu Nanu, Mihai Petrescu, Gabi Argeseanu si C.T.Ciubotaru. Ne-am facut prezenta si pe sticla, la „Agonia ro”, la „RoLiteratura” si la Radio Cultural Romania, unde am citit poezii si proza.
Au citit poezii Florina Isache si G. Tutcalau. Ne-au incantat cu muzica folk doi elevi de la Anastasescu: Mihai Radut si Gabriel Stefan si un grup de eleve de la Liceul Economic ni l-a readus in suflet pe Eminescu prin romantele cunoscute, sub indrumarea prof. Geanina Voican.
Suflete casante, de C.T. Ciubotaru (Ed. Paralela 45, Pitesti, 2010), cu o prefata de Liviu Comsia. Ostilitatile au fost deschise de Liviu Comsia, care a subliniat ideea din prefata ca „Omul vesel, pontagiu, ironistul si imprevizibilul C.T.C. cu felul histrionic de a fi este un om trist, care-si ascunde aceasta stare sub… zambet, calambur, zeflemea, o masca pe care putini i-au descifrat-o. Rasul din lacrima al autorului ascunde un om literalmente tragic, el rade in timp ce lacrimeaza. Este o carte scrisa in varful degetelor, pentru a nu sparge acele suflete casante care-i sunt personajele romanului.
I. Bitoleanu: „Dupa ce a reusit sa ne convinga ca este un scriitor redutabil, care a fost tradus in spaniola, aceasta carte ni se pare cea mai realizata scriere a sa, caci aparentul profesor hatru se dovedeste un observator atent a unei umanitati deformata de societate, Subtil sugerate de doua planuri paralele, unul cel al naratorului, celalalt prezentat prin jurnal, situatiile prezentate cu acribie, unde nu apar fisuri pe care memoria este imposibil sa le retina, asta demonstreaza fara tagada ca aceasta carte este unul dintre romanele de sertar, asa cum marturiseste si autorul”.
Nu putem incheia aceasta lunga si importanta perioada fara a multumi Consiliului municipal si primarului Ion Nuta, care au realizat un act reparator fiind primul oras din Romania, dupa alte cinci metropole din lume, care i-au oferit baritonului Dan Iordachescu diploma de Cetatean de Onoare al orasului Rosiorii de Vede.
Ma gandesc ce „cadou” sa propun din partea milenarilor pentru anul viitor, pentru ca autoritatile sa nu mai „uite” ca milenari au stat in spatele multor activitati din anii trecuti, dar un amic, Florea Miu, se plangea ca nu stie ce sa faca pentru a refuza onorurile oficialilor.. I-am spus ca din acest punct de vedere sunt fericit: La noi doar defunctii si strainii se bucura de asta!
Constantin T. CIUBOTARU
Rosiorii de Vede
septembrie 2010
Problema emigratiei hispanicilor in SUA privita prin ochii unui roman din Mexic
Ce a insemnat pentru omul si scriitorul Marcel Vasilache plecarea in Mexic?
Plecarea in Mexic pentru mine, sincer sa fiu, a insemnat o schimbare radicala a fiecarui simtamant si percepere a vietii. O schimbare de atitudine si chiar a felului de a vedea viata prin Domnul Isus.
Eu, in Romania, locuiam la Barlad si veneam dintr-o biserica penticostala doar cu o suta de membri, pe acele timpuri, si am ajuns in Ciudad de Mexico, unde am locuit patru ani si care are 28.000.000 de locuitori, cu sapte milioane mai mult decat toata Romania, si m-am facut membru al unei biserici care avea 5000 de membri. Ca eu sa ma adaptez acestui nou stil de viata, am avut nevoie de cel putin doi ani si nopti intregi de plans dupa pamantul care m-a vazut nascandu-ma si crescand 26 de ani pana cand m-am putut adapta si iubi aceasta noua tara, unde Domnul a permis sa ma naturalizez mexican doar dupa patru ani de la venirea mea aici. Am avut un adevarat sprijin in sotia mea, Blanca si in soacra mea, Maria Elena Sandoval.
• Realizari literare si planuri de viitor.
Cartea La Cizaña (Neghina) inca nu este publicata, dar deja se pot gasi poeziile din aceasta carte pe pagini din foarte multe tari din America Latina, ultima tara unde s-au publicat poeziile mele este Costa Rica.
Dupa tiparirea acestei carti, voi incepe sa scriu alta, tot in limba spaniola, dar de data aceasta o voi dedica sotiei mele. Noua carte va cuprinde poezii de dragoste, avand ca influenta Cartea Sfanta, ceea ce simtea Sulamita pentru iubitul ei si invers. Va fi o carte care va arata celor care sunt casatoriti cum trebuie sa se iubeasca si sa se daruiasca unul altuia, cu frica de Domnul, dar folosind un romantism sanatos, nu unul murdar si departe de orice simtamant spiritual.
• Repercusiunile crizei mondiale asupra vietii din Mexic.
Criza economica, sincer sa fiu, a speriat pe foarte multi, mai ales pe cei care aveau investitii enorme la bursa sau la companii care dadeau semne de slabiciune, dar mai ales pe toti cei care aveau ceva de pierdut si nu se incredeau in Dumnezeu. Oamenii de rand din Mexic sunt obisnuiti sa treaca prin probe economice si sa le suporte muncind si luptand. Ultima devalorizare a monedei a fost in 1994. De fapt, datorita faptului ca mexicanii sunt foarte muncitori s-a reusit sa se iasa din criza economica foarte repede, ca in momentul de fata tara sa aiba o crestere a pib-ului simtitoare si imbucuratoare, Mexic fiind una dintre tarile cele mai bogate din America Latina impreuna cu Brazilia.
• Reactii locale in urma legii adoptate in Arizona cu privire la imigratia ilegala.
Reactii in urma adoptarii legii SB1070 au fost foarte multe in Mexic si in toata America Latina. Guvernatoarea Statului Arizona fiind catalogata de catre ziarele de pe continent drept nazista. Cred ca este femeia pe care o urasc mase intregi de persoane de toate nationalitatile. Mie, ceea ce imi place la mexicani e ca sunt foarte curajosi si nu le este teama de nimic cand este vorba de propria lor demnitate. Guvernul condus de catre Felipe Calderon inca lupta impotriva acestei legi, care, cu siguranta a fost inspirata de catre cel rau, imigrantii fiind considerati cu totii drept niste criminali si tratati ca atare. Imaginati-va!
• Exemple de viata din comunitatea in care Marcel Vasilache este pastor.
Domnul a gasit cu putinta sa ma aduca tocmai din Romania, fara sa cunosc limba spaniola, fara sa cunosc mentalitatea de aici din Mexic, sa fiu pastor intr-o biserica in care nici macar nu se vorbeste romaneste. Biserica, la care sunt pastor, se numeste “Fuente de Vida” (Fantana Vietii). Domnul Isus a ridicat biserica folosindu-ma pe mine si pe sotia mea, multi erau impotriva si spuneau ca suntem nebuni si nu este posibil ca un strain sa faca asa ceva. Ca in momentul de fata biserica sa creasca intr-un ritm foarte accelerat. Acum facem parte din Ministerios Elim, cei care ne sustin in tot ceea ce facem.
Multi dintre membrii bisericii, inainte sa se pocaiasca aveau vieti distruse. Unii erau alcolici, sechestratori de persoane, criminali, oameni care isi bateau sotiile pana la sange din cauza machismului implementat atat de puternic in cultura Americii Latine, avand copii cu diferite femei, oameni care inainte de a-L cunoaste pe Domnul, se drogau si umblau cu tot felul de arme la ei fiindca faceau parte din benzi criminale. Unul din frati mi-a marturisit ca inainte sa se pocaiasca mergea inspre casa lui decis sa isi impuste familia fiindca isi batea joc de el, avand deja o arma automata la el. Dar in drum spre casa, fiind drogat si beat, ajunge in fata unei biserici evanghelice, pe poarta careia iese pastorul si il intreaba, ce are de gand sa faca? Cu dragoste ii lua arma din maini, il invita in biserica, acolo unde ii aduna pe frati si pe surori sa se roage pentru el. Dupa cateva ore omul pleaca acasa la el fara arma, ci cu pace in inima.
A doua zi se hotaraste sa mearga din nou la biserica unde l-au iubit si s-au rugat pentru el. Cand ajunge… in acel loc unde el vazuse biserica si a cunoscut pe pastor, de fapt era doar un teren gol, nu avea nici macar o constructie ridicata. Fratele mi-a marturisit ca el era sigur ca pastorul care l-a intampinat in fata bisericii era chiar Isus. Cu lacrimi in ochi marturisesc ca ii iubesc foarte mult pe membrii bisericii Domnului unde sunt pastor, fiindca astfel se implineste cuvantul din 1 Corinteni 1:27-29 „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari. Si Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, si lucrurile dispretuite, ba inca lucrurile care nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt; pentru ca nimeni sa nu se laude inaintea lui Dumnezeu.”
Marcel Vasilache (Queretaro, Mexico) in dialog cu Tatiana Munteanu (Bruxelles, Belgia).
DOAR LUMINA RAMANE!
By Dumitru Buhai
Uita de zilele reci, cu ploaie si cu vant,
De noptile lungi, cu ger mare si furtuna
Cu zapada-n troienele albe de pe pamant,
Ci lasa-n tine doar Lumina sa mai ramana!
Nu lasa sa se tulbure apa limpede de la izvor,
Din care-ar putea sa bea un insetat calator,
Ci las-o sa curga mereu curata si linistita la vale,
Ca sa se bucure de ea si florile-ntalnite pe cale!
Apa curata si sfanta din silabele cantecului meu
As vrea sa-ti racoreasca seceta pacii-n sufletul tau!
Cuvintele din cupa versului de-argint fie-ti o alinare,
Un elixir al unei vieti noi, in Isus Cristos, pe carare!
Fiecare cuvant, as dori, sa-ti aduca in gand bucuria
Sa poti trai clipe de Cer, cand citesti atent poezia,
Iar cantecul subteran al versului meu din izvorul divin
Sa sune de bucurie in sufletul tau captat de susurul lin!
Impressions of Romania from a land far far away
Years ago, when I was beginning my adventure to Romania, I never knew what it was like over there. Much of my research I did while I was in Malaysia. Looking at the wild frontier, the old building structures caught my eyes and heart and then it also hit me that the country suffered the downfall of ‘communism’ and it was towards the road to recovery. One thing only was running in my mind that my wife comes from that country. I was curious about the people, food and culture and I know that I will not be able to find Romanian food here in Malaysia nor even find a trace of Romania here in Malaysia, probably they were not easy to identify, Romanian communities quite non-existent. After I spend a long time in Romania, I made it like my second home though initially when I arrived there life was different. It was like I went through a time machine and came to another land that is way beyond what I saw over the Internet. With images that caught me it was hard for me to blend in that society when I was like the first stranger and in this city called Oradea which lies on the West part of Romania closer to the Hungary border people at that time don’t take to foreigners too lightly and to walk with a Romanian girl was like robbing of their heritage ‘why does a colored guy takes our girl’?
What ran in their minds, people were staring at me and giving me the eye that made me very uncomfortable, but I did not care though at times they do get me on my nerves. I had made a choice to stay there because of my wife and also to learn about the Romanian history and culture in any great depth. I found myself wanting to find out more about my wife’s culture, looking for her roots and her identity as a Romanian. The story of the immigrant is always deeply emotional and melancholic. I left my country where I was born living all what was left of me in Malaysia, for different reasons and chose to live among Romanians. But no matter where we go, and no matter for how long we stay away from our home country we carry our identity with us, we become very fond of small objects and memories that remind us of home. For each of us there is always only one home. It is where our heart is, and not necessarily where we live. But to me, Romania is a mixture of feelings – good and bad, memories of a world I have found nowhere else, it’s the little diamonds of Romania that makes me treasure it. My wife is from Maramures and how happy she was coming from that little town that holds a lot of good memories. When we were there together, she showed me her home, the school she studied, where she did all her growing to teenage hood. I was going through a kaleidoscope of images she painted to me when we were communicating with each other before my trip to Romania. I recollect my childhood days when I used to live in a beautiful country side called Malacca where my brother was born. Chances like this was given to me because my dad works with the police force and whenever my dad gets posted from town to town it was our opportunity to taste the towns we lived in. So when I was growing a short while in Malacca, which is situated in the south of Malaysia, after school I used to run to an open field and sit under palm trees and watch the sheep, cows, goats, gazing in a open field and farmers plough their rice fields. Just watching nature and its wonders, feeling the warm sun on your skin is such a feeling as the day slips through your fingers. Time has so much to offer when you enjoy these beautiful moments. This was missing home and I am sure my wife has her golden moments in her home town running around, mingling with friends, and going to the market in Maramures was a nice sight I saw and the other was the butcher house just next to the market great walls. The monasteries and antique buildings have so much history to it. Walking up the hill in the mid summer and watching the mountain tops and endless hills I feel that I could communicate with GOD, as he is so close by. Walking about through small villages and towns I used to see shepherds sell cheese, and sweet honey from the market place brought in by villagers. I am pretty sure that my wife has her collection of traditional objects that belong to the national customs, painted glass, handmade traditional blouses and skirts, ceramics. I carry memories with me and they fill my Malaysian small universe in Romania. Romania has amazing historical small towns and cities that carry the international culture and customs acquired over past centuries from different foreign occupations. It is hard to remain a stranger once you get to Romania as everyone is so friendly and willing to feed you and to introduce you to the people and customs of the area where you find warmth and caring. Far away from the winding roads there are small villages, traditional ones. Maramures is a region that is very rich in tradition where old people carry on the region’s pride and customs. When they celebrate they wear national costume. In winter they rejoice in the traditional songs. One can see small children wrapped in colored clothes, sheepskins, as is the custom, young girls with red cheeks who are very fond of the colorful scarves that cover their heads. The people of Maramures are warm and friendly. I remember as me and my wife were walking through the market and through lanes breathtaking scenes and greenery beautiful mountain tops and antique buildings. It was when I approached a beautiful painting gallery and saw beautiful crafted paintings that hung on walls. There was this lady sitting on a chair and let her fingers run through cloth skins mastering her craft when I greeted her and asked her to explain me about the paintings. Instantly we became friends and she invited us for an evening barbeque they planned. I took up the offer and we were warmly greeted by her husband who is a painter and two lovely teenage children a son and a daughter and later part of the day to my surprise they told me check out from the place we were renting and to move in with them. I felt so warm and very welcome from a very beautiful family who in the end became my family. One morning they took us to Morgosa, a beautiful mountain retreat where there is a huge open lake and a beautiful ski place, where you can lose yourself in the great wonders of pure nature. It was breathless and I relived my wife’s growing years in her hometown and how she explained to me in detail how she used to go into those cable with her winter clothes and skiing equipment and glide down the snowy tops. What a lovely feeling though I have not skied in my life! I can imagine the feeling my wife went through. It was a memorable moment we spent with this wonderful family, something I will treasure with all my heart. Romania will still hold a memory in my heart and someday I hope that I will be able to make a home in this wonderful land.
By Joshua Raj
Kuala Lampur, Malaysia
„Prin muzica, omul poate fi inaltat spiritual sau coborat” – Interviu cu Amalia Cimpean, din Arizona, interpreta de muzica crestina
Amalia Mihaela Cimpean, interpreta de muzica crestina, a ajuns in Arizona in iarna lui 2005, cand sarbatoarea Craciunului batea la usa. La scurt timp, mai precis pe 22 Ianuarie 2006, aceasta se casatoreste cu Calin R. Cimpean, la biserica penticostala Happy Valley. Lansarea primului album de muzica, “Fii cu mine pas cu pas”, al interpretei Amalia Cimpean, se datoreaza intr-o mare masura, ajutorului acordat de sotul ei, Calin, despre care solista spune ca este o binecuvantare de la Dumnezeu. Incurajarea si sprijinului lui au sustinut-o pe Amalia in pregatirea si editarea albumului. Amalia si Calin au doi fii, Andrew Joseph (3 ani) si Nathaniel (10 luni), pentru care isi doresc in primul rand, sa ramana langa Dumnezeu si sa Ii slujeasca. Amalia Mihaela Cimpean s-a nascut pe 29 octombire 1985, la Valenii de Munte, Prahova. Interpreta provine dintr-o familie numeroasa si spune ca parintii au fost cei care au facut tot ce le-a stat in putinta pentru ca ea si cei cinci frati si surori pe care ii are, sa ajunga sa isi vada visele devenite realitate. Ei si-au incurajat, si-au spirijinit financiar copii, chiar daca lucrul acesta a insemnat sacrificii serioase. Amalia locuieste in prezent in Surprise, Arizona si afirma despre sine ca este, pe langa interpreta de muzica crestina, studenta si full-time mama.
“Fii cu mine Pas cu Pas”
– Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru muzica crestina?
– Dorinta de a canta s-a nascut in inima mea la varsta de 5 ani. Pot spune ca mama mea si matusa mea, Any Mehedinti, sunt cele ce au descoperit talantul meu. Ele au fost cele care m-au invatat prima mea cantare – „Biblia ma-nvata” – si de atunci incolo am laudat mereu pe Domnul prin cantare.
-Este “Fii cu mine Pas cu Pas” primul tau album muzical?
– Da, “Fii cu mine Pas cu Pas” este debutul meu muzical.
– Stiu ca anul trecut ai fost in vizita in Romania, ocazie cu care ai si lansat “Fii cu mine pas cu pas”. Cum s-a nascut acest album?
– Dorinta de a lansa un album cu muzica crestina s-a nascut in inima mea dupa ce eu si surorile mele am inceput sa cantam in duet in biserica, in urma cu zece ani. Totusi, acum doi ani, in urma rugaciunilor si la indemnul si incurajarea sotului, parintilor, fratilor si surorilor crestine din multe biserici de aici si din Romania, si nu in ultimul rand, la incurajarea prietenei mele, Romelia Radu, interpreta de muzica crestina, am inceput colaborarea cu Vali Mocanu. El este compozitor de muzica crestina si organist al unor formatii si interpreti ca Ruben Filote, Romelia Radu, grupul Saron, grupul Eliezer si chiar grupul Speranta, anumite melodii.
Un vis indeplinit
– Te rugam sa ne spui in cateva cuvinte ce inseamna pentru tine “Fii cu mine pas cu pas”?
– Pentru mine, albumul „Fii cu mine pas cu pas” este un vis indeplinit, o dorinta indeplinita pe care Dumnezeu a pus-o in inima mea de multi ani. Prin acest album am vrut si vreau sa aduc oamenii mai aproape de Dumnezeu, sa le ating inimile, sa ii incurajez, sa ii imbarbatez si sa le aduc aminte ca sus in cer avem un Tata care ne iubeste si ne-asteapta.
– Cine sunt colaboratorii tai la albumul “Fii cu mine pas cu pas?”
– Colaboratorii albumului ‘’Fii cu mine pas cu pas’’ sunt Vali Mocanu (compozitor si organist), Calin Cimpean (interpret voci aditionale), Samuel Buduleanu (interpret voci aditionale), Ema Mocanu (interpreta voci aditionale), Studio Targoviste (mixaj si procesare) si Studio Speranta (timbru si multiplicare).
– De ce acest titlu?
– Am ales titlul « Fii cu mine pas cu pas », pentru ca doresc ca Dumnezeu sa fie cu mine in orice clipa a vietii mele pe acest pamant. In acelasi timp, pot spune ca piesa numarul cinci, « Fii cu mine pas cu pas », are o insemnatate aparte pentru mine si de aceea i-am ales titlul ca sa caracterizeze albumul meu.
O muzica inaltatoare
– Cum ai defini stilul care caracterizeaza primul tau album de muzica crestina?
– Am dorit ca acest album sa cuprinda cat mai multe categorii de oameni, de aceea stilul de muzica prezentat este divers. Nu pot defini un stil anume.
– Ai si compozitii proprii? (muzica, text)
– Prefer a fi mai mult interpret decat compozitor, de aceea pe albumul meu muzical am introdus doar o singura melodie compusa de mine, muzica si versuri – Deschide-ti inima.
– De ce ai ales muzica crestina si nu un alt gen muzical?
– Nu mi-as imagina vreodata ca as putea canta un altfel de gen muzical decat cel crestin. Dumnezeu m-a inzestrat cu acest talant si vreau sa-l pun in negot pentru lucrarea Lui.
– Prin ce se deosebeste muzica crestina de celelalte genuri muzicale?
– Pentru mine, muzica crestina este muzica ce imi sensibilizeaza inima si ma aduce mai aproape de Dumnezeu. Prin muzica, omul poate fi inaltat spiritual sau coborat. Muzica crestina este o muzica inaltatoare care incurajeza descurajatii si le da speranta celor pierduti.
Un mesaj special
– Canti si in engleza? Intentionezi sa scoti pe viitor si un album in engleza?
– Obisnuiesc sa cant si in engleza, dar prefer sunetele muzicii romanesti pentru ca nu o aud la orice pas si in acelasi timp imi aduce aminte de patria mama, Romania. In legatura cu a doua intrebare, raspunsul meu este da, as dori pe viitor sa public un album in care sa introduc cateva piese in limba engleza, pe langa cele in limba romana.
– Ce simti atunci cand interpretezi o melodie crestina?
– Am o bucurie enorma cand stiu ca pot sa laud numele Domnului prin vocea pe care El mi-a daruit-o.
– Care este mesajul pe care il transmiti celor care te asculta?
– Fiecare melodie pe care am ales-o pe album are un mesaj special si este indreptata spre toate categoriile de oameni (tineri, varstnici, mantuiti, nemantuiti, descurajati, incercati, asteptatori ai venirii Domnului, doritori de umplerea cu Duhul Sfant, etc).
O impletire de genuri muzicale
– Cum ai defini muzica crestina contemporana?
– Muzica crestina contemporana este o impletire de genuri muzicale care aduce inovatii repertorului crestin muzical in fecare zi.
– Cine sunt cantaretii tai de muzica crestina preferati, atat romani cat si americani?
– Pot spune ca am multi cantareti crestini preferati, dintre acestia amintesc grupul Speranta, grupul Ierusalim, Ramona si Catalin Lup, Simina si Gabriela, Marius Livanu (cantareti romani), Selah, Third day, Mathew West, Michael W. Smith, Jaci Velasquez (cantareti americani) si multi altii.
Bachelor in Business Adminstration
– In prezent, impreuna cu sotul tau, esti studenta in ultimul an in programul de Bachelor la Universitatea din Phoenix, specializarea Business Administration – tu, Business Management – sotul tau. Anul acesta in septembrie iti vei lua licenta in “Business Administration” tu, „Business Management”, sotul?
– Da, anul acesta in septembrie voi lua diploma de Bachelor in Business Adminstration eu, iar sotul in Business Management”.
– Ce intentionezi sa faci dupa terminarea studiilor? Ai in perspectiva un anumit job sau vrei sa-ti deschizi un business? Dar sotul tau?
– Dupa terminarea studiilor, am in perspectiva dorinta de a incepe a lucra ca si Academic Councelor la Universitatea din Phoenix. In acelasi timp, doresc sa continui studiile de master in Business Administration. Oricum, eu astept sa mai creasca cei mici, ei fiind mai importanti decat profesia mea.
– Pe de alta parte, Calin insa, dupa terminarea studiilor, are in vedere pozitia de Postal Inspector, in prezent lucrand ca si supervisor la United States Postal Service (USPS).
„Arizona, un fel de Californie”
– Ce anume gasesti atractiv aici in Arizona?
– Cred ca pentru noi, romanii, cel mai atractiv lucru pe care il gasim in acest stat este clima superba din timpul iernii si al primaverii. Arizona este asezata strategic, daca dorim zapada, mergem la Flagstaff (3 ore de noi), iar daca dorim „Marea Neagra”, mergem la ocean, in California (5 ore de noi). Pe deasupra, in ultimii ani, s-au facut atat de multe constructii si s-au plantat atat de multi palmieri, ca nici nu iti mai dai seama ca locuiesti in desert. Arizona a devenit un fel de Californie mai uscata…
– Tii legatura cu comunitatea romana din Surprise? Cum ai caracteriza aceasta comunitate?
– In general, tinem legatura cu romanii din Surprise, Arizona, dar si din celelate zone ale Phoenix-ului. Obisnuim sa ne bucuram impreuna la seri de rugaciuni romanii punandu-si casele la dispozitie pentru a avea partasie cu cei din neamul lor. In acelasi timp, ne bucuram impreuna la bisericile din zona Phoenix-ului si uneori la un lunch dupa programul de dimineata. Poate, pe viitor, vom organiza evanghelizari si concerte in oraselul Surprise, pentru ca si ceilati romani ce nu Il cunosc pe Dumnezeu sa isi predea viata in mana Lui.
– Cat de usor ai reusit sa te adaptezi la cultura americana?
– La inceput mi-a fost foarte greu sa ma adaptez, dar Ii multumesc lui Dumnezeu pentru sotul meu care m-a ajutat foarte mult la aceasta. Si in acelasi timp Ii multumesc Lui, ca a ingaduit ca parintii mei si cea mai mica surioara sa participe la nunta mea si sa stea aici, timp de trei luni. Si nu in ultimul rand, multumesc Domnului ca m-a ajutat sa invat limba engelza inca din clasele primare. In acest fel, tranzitia a fost mai usoara.
„Imi place gastronomia”
– Am inteles ca iti place sa calatoresti. Ce state ai vizitat si care dintre ele ti-a placut cel mai mult?
– Da, imi place sa calatoresc. Statele pe care le-am vizitat sunt California, Texas si Portland. Pot spune ca toate mi-au placut, fiecare au ceva deosebit. In California mi-au placut oceanul si numeroasele activitati pe care le poti face acolo, in Texas mi-au placut constructia caselor moderne si istoria acestui stat, iar in Portland m-au incantat clima din perioada de vara si tendinta acestui stat de a semana foarte mult cu relieful Romaniei.
– Cum iti petreci timpul liber?
– Momentan, scoala si copilasii imi ocupa tot timpul. Totusi, in putinul meu timp liber ma bucur sa am oportunitatea de a ma implica intr-unul din grupurile de inchinare de la biserica Happy Valley.
– Ce hobby-uri ai?
– Pe langa hobby-ul de a canta si de a calatori, imi place gastronomia.
– Ce mesaj ai dori sa le transmiti cititorilor nostri?
– Mesajul meu pentru cititori este sa priveasca in jurul lor, la natura, la flori si chiar la fiinta lor si sa creada ca avem un Dumnezeu mare, care tine in mana Lui ziua si noaptea, pamantul si cerul, viata ta si viata mea. El doreste sa ne inchinam Lui cu reverenta si sa Il slavim pe El cu darurile pe care ni le-a dat.
Octavian Curpas
Surprise, Arizona
CE SE-NTAMPLA, OARE, CU ROMANIA…?!-sau: despre pacate din mass-media romaneasca… –
…Privesc la televizor (Antena 3, ProTV si TVR 1), azi, 22 septembrie 2010: imagini cu grevisti, chipuri si glasuri care stiu (probabil s-au facut ceva repetitii, in culise…) cum trebuie sa „se prinda” de sticla…
…Dar nu cine stie ce revolta, dar nicicum clocotul unei razmerite, cum s-ar cuveni (…si cum doar 200 de infirmieri si asistente au stiut face, la Spitalul de Urgente, din Braila, dandu-i peste cap, vitejeste, pe „dulaii” cei grasi ai Puterii Celei Ticaloase!!! – probabil ca, pentru restul de 21 milioane si ceva de romani, din tara si de aiurea, DEMNITATEA, ONOAREA, LIBERTATEA DUMNEZEIASCA – N-OR MAI FI FIIND …”URGENTE”!!! ), intr-o Romanie tot mai dominata de foame, intuneric si absurd… – nu-nu: doar „antisepticismul” sindical, bine organizat „pe voci”… – bun de vodevil, dar nu de insanatosirea Tarii si Neamului…
Nu-i mai mangaiati cu flori, pe jefuitorii de GRADINA!!! Si Romania este Gradina Maicii Domnului, data spre jaf si spurcare, de catre niste iude nemernice de la „carma” ei (dar si de nesimtirea/non-reactiunea noastra!) , oricui e mai obraznic, mai criminal si …”mai iute de mana”!!!
…Ce se intampla, Romanie, cu Tine?! Cat mai suporti acest tembelism „generalizato-globalizat”?!
…Pe 15 septembrie 2010, in plin Parlamant al Romaniei (noroc, totusi, de cativa profesionisti onesti, de la Antena 3 si Realitatea TV…!) s-a produs cea mai nerusinata, daca nu si cea mai mare frauda nationala, cu implicatii vitale, pentru Neamul Romanesc: cand sa se voteze criminala Lege a pensiilor, ne-doamna Roberta Anastase, obraznicatura de presedinta a Camerei Deputatilor (spurcata progenitura basesciana, deh!), a numarat oamenii din sala, precum Pristanda, steagurile (…”Roberta” cea Nesimtita ajungea, mereu, de la 76 de „prezente”- fie la 260, fie doar la…160!!!):
„- PRISTANDA: Apoi sa le numaram, coane Fanica; sa le numaram: doua la prefectura… – TIPATESCU: Doua… – PRISTANDA: Doua pe piata lui 11 Fevruarie…- TIPATESCU: Patru… – PRISTANDA (cautand in gand): Doua la primarie… – TIPATESCU: Sase… – PRISTANDA (acelasi joc): Unul la scoala de baieti… – TIPATESCU: Sapte… – PRISTANDA: Unul… la scoala de fete… – TIPATESCU: Opt… – PRISTANDA: Unul la spital… – TIPATESCU: Noua… – PRISTANDA: Doua… la catrindala, la Sf. Niculae… – TIPATESCU: Unsprezece.- PRISTANDA: Doua la prefectura… paispce…- TIPATESCU (razand): Le-ai mai numarat pe ale de la prefectura. – PRISTANDA: Nu, coane Fanica, sa traiti! (continua repede, pe nerasuflate) Doua la primarie, optspce, patru la scoli, douazeci si patru, doua la catrindala la Sf. Niculae, treizeci… – TIPATESCU (razand): Le-ai mai numarat o data pe toate astea si aduni rau… – PRISTANDA: Doamne pazeste, coane Fanica, sa traiti, patruzeci si patru, in cap… patruzeci si patru… Cum zic, unul-doua, poate vantul… ori cine stie…”
…Da, Tipatescu rade (ii da mana: “mosia mosie, fonctia fonctie, coana Joitica, coana Joitica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache” – adica, ai poporului!) – …”vantul” (?!) cel parsiv…bate, si ia nu doar steagurile (si moneda, si Imnul Cel Sfant Romanesc…pentru ca aflaram ca in judetele Ardealului Romanesc – Harghita, Covasna, Mures – nu se mai canta decat…IMNUL SECUIESC!!!), ci vietile celor ce sunt acum pensionari, precum si ale celor ce vor mai apuca sa fie (limita de varsta, EGAL, pentru femei si barbati, 65 de ani…deocamdata!: poate ca nu va dura mult pana se va legiui: “munca silnica PE VIATA!”), in viitorul numai Dumnezeu stie cat de lung…
SUTE DE MILIOANE DE ASASINATI POTENTIALI, INTR-O SINGURA SEARA – PRINTR-O GURA SPURCATA DE MINCIUNA SI PRIN 76 DE MAINI RIDICATE STRAMB…, STRAMBATE DE SEMNUL LUI CAIN!
…Pe 12 septembrie, tot la televizor, pe Realitatea TV – dis-de dimineata, o stire (pe care, apoi, la urmatoarele buletine de stiri, n-a mai dat-o nimeni…dar nici Realitatea TV n-a repetat-o! … – pe principiul: “Cine prinde, bine, cine nu, sa moara prost!”): “Mii de familii de romani din Ardeal isi dau copiii la scoala IN UNGARIA (s.n.), pentru ca, acolo, in scolile din Ungaria, exista piscine, lift si …biblioteci”. Sec!
…Am scuturat, buimac, din cap – …ma trezisem, sau, inca, visam?! : deci, romanii isi dau copiii la scoala in Ungaria, pentru piscina si pentru lift…ca bibliotecile, doar nu credeti ca ar contine carti in romaneste, despre romani si despre adevarurile cele romanesti si despre drepturile lor si despre flagrantele nedreptati, care li se fac, de catre “vecini”, de o mie de ani incoace (SI N-AU INCETAT!!!)…Adica, romanii au ajuns sa inteleaga prin SCOALA, nu locul unde se dezleaga (sau: ar trebui sa se dezlege, daca n-ar fi, multe dintre cadrele didactice – fie “iepuroase” intru…curaj, fie slab pregatite!) tainele Neamului si lumii, nu locul unde se vorbeste despre si se face plutire a Sfantului Duh, a Dumnezeului Neamului… – ci: UN LOC CU PISCINA SI LIFT …parca ii si vad pe “liftologii” aia de copii cum grohaie de grasime, ca nu se-ndura nici niste parlite de scari sa urce…o liota de handicapati locomotori …”handicapati” de BUNA-VOIE!!!…si, apoi, incercand sa-si mai reduca stratul de slanini rancede, azvarlindu-se in piscina…PTIU!
…Deci, faptul ca trec intr-o zona de religie ALTA DECAT A NEAMULUI LOR STRAMOSESC (maghiarii sunt fie de rit romano-catolic, fie protestanti – calvini sau lutherani…sau neo-protestanti, cu duiumul! – nicidecum ORTODOCSI!), nu-i deranjeaza ABSOLUT DELOC! – NICI PE PARINTI, DAR NICI PE ZIARISTI!…
…Cand e sa arate/anunte tarfe “celebre” ori hoti, mardeiasi ori manelisti, care de care mai… “celebri”, dar…gasiti ”nevinovati” si grozav de…”talentati”, fiecare in “profesia” lui! – asa-zisii “ZIARISTI”, dintre care, unii/unele, uneori, nu se prea deosebesc de…”persoanele celebre” promovate… – reiau stirea si imaginea, ambele plictisitoare, tembelizatoare si scabroase – DE SUTE SI MII DE ORI, pe toate canalele “valide”!!! – dar, cand e sa dea o stire de maxima gravitate pentru Neamul Romanesc, decazut in/la stadiul de nauca “populatie” mancurtizata, a bietei Romanii – N-O REPETA, CU GLAS DE ARAMA!!!
…PARINTILOR DE COPII ROMANI SI ZIARISTILOR, care ziaristi ar trebui sa fie “dulaii stanei” ( ziaristi zisi “romani” – dar, multi, RUSINANDU-SE CA SUNT ROMANI!) – nu le produce insomnii ori frisoane nici faptul ca MULTI DINTRE PRUNCII NEAMULUI ROMANESC vor invata (daca vor invata ceva pe-acolo…) toate calomniile si falsurile/minciunile, despre Istoria Neamului Romanesc si despre Geografia Romaniei (ca, doar, noi am vazut, cu ochii nostri, nu doar harta Ardealului din 1940, de dupa Diktat, ci si o harta recenta, de prin 2000, care arata ca, de la Marasesti la Iasi, NU ESTE ROMANIA, CI “TARA CEANGAILOR”!!! – adica, pe de o parte, ce mai scapasera eroii nostri de pe linia Marasesti-Marasti-Oituz, din trupul sfartecat al Romaniei, in 1917, maghiarii ne luau, acum, prin “scormonirea/instigarea” perfida a nefericitilor de ceangai…pe de alta parte, era clar, prin harta asta, ca se duce o munca “ideologica” de zi cu zi si de ceas cu ceas, pentru indoctrinarea ceangailor ca sunt nu doar catolici – asta si sunt, acum! – ci ca ar fi…MAGHIARI!!! – …pe la Cleja si Ploscuteni, cand au intrat agentii maghiari, duminica, in Sfanta Biserica plina, cu “sfintele taine” ale maghiarizarii, au fost luati cu pietre, de catre ceangaii de pe-acolo… – DAR MASS-MEDIA A INTORS SPATELE, N-AUDE, N-A VEDE, N-A GREUL PAMANTULUI…!!!).
PARINTILOR DE COPII ROMANI SI ZIARISTILOR nu le pasa, deci, de stirea ca ROMANI SUNT PREGATITI, METICULOS, SISTEMATIC SI TEMEINIC, SA DEVINA DUSMANII ROMANILOR! –adica, dusmanii Neamului care i-a nascut, si ai limbii care i-a crescut si ai credintei care i-a daruit Lui Hristos-Mantuitorul!!!
PARINTILOR DE COPII ROMANI SI ZIARISTILOR “ROMANI” putin le pasa ca mii si mii de prunci romani se ridica impotriva Dumnezeului Neamului lor, si-l scuipa pe acest Dumnezeu al Luminii, cu sictir il scuipa, dintre niste buze devenite baloase, de atata nesimtire/tampenie/paralizie cerebrala!!!
…Deci, mass-media romaneasca (in majoritatea ei!) nu se sinchiseste de nimic din ce-i CU ADEVARAT GRAV!!! (“treaba ei” au devenit balciurile demente si cretine, precum si manipularile… – atat de usor de izbutit, cu un popor care a renuntat si la informatie, si la reactie, ba, treptat, si la Credinta!). Si nu mai cere, dupa cum i s-a indicat, prin milioane de indicatoare si semne ale perversei “comunicari mass media”, decat…CIRC FARA PAINE!!!
…Putine sunt/au mai ramas si ziarele (“de hartie” sau online) carora le pasa si sangereaza de mila fata de Neamul lor Romanesc – fara fariseism ori demagogie – ci din autentic si vital-reactiv patriotism!
….Zice (DACA il zice vreodata!) ziaristul/postul TV (sau radio) o SINGURA data, pe furis (…si cat de prost il zic! – si cat inmarmuritor analfabetism se afla “inglobat”, in formularea si comunicarea stirilor – primejduind, astfel, gandirea si Duhul a milioane si milioane de romani, de pretutindeni!!!!) , un adevar… – si-apoi: “Doar n-o sa tocam de doua ori, pentru o baba surda!”
BA, SA TOCATI, SA TOCATI, STIMABILILOR SI…VENERABILILOR DIN PRESA! – daca sunteti romani si nu cumva au dreptate cei ce afirma ca, in toata lumea, presa este aservita Ocultei Mondiale (iar in Romania, cel putin o treime dintre oamenii din redactii sunt agenti infiltrati!!! – numai Dumnezeu si Oculta stiu din ce/cate tari sunt acele “servicii” care-i infiltreza!). Da, sa tocati aceste adevaruri (daca vreti sa nu credem zvonurile, deloc favorabile voua!) – nu doar de doua ori sa tocati, CI ZI DE ZI SI CEAS DE CEAS! (numai asa vor fi contracarati dusmanii Neamului Romanesc!) – …si pentru babe, dar, mai ales, pentru tineretul asta “distrofic mental”, pe care cu greu il mai scoti, azi, din gheara parsiva a discotecilor si barurilor…si cu greu mai poti acorda calificativul de “OM” acestor vietuitoare stranii si cu ochi tulburi de suferinta interioara a ignorantei celei mai crase…, cu tatuaje pana si pe…FATA (…doar suntem facuti “dupa chipul si asemanarea” unui Dumnezeu de Trib Papuas, nu-i asa, nefericitilor???!!!), imbelciugate nu doar sub burta…CI SI SUB LIMBA!!! – de aceea si graiesc atat de rinocereste, limba romaneasca, aceea “ca un fagure de miere”…!!!
…Ce se-ntampla, oare, cu Tine, Romanie?! Te tradeaza, azi, toti, cu zambetul pe buze (unii, cu zambet tampit, altii, cu zambet viclean…!) – te vand pe mai putin de 30 de arginti!!! Si nici n-au de gand, macar, sa azvarle din mana, inapoi, in curtea Templului lui Caiafas, Argintii Tradarii! Ba chiar se mandresc cu tradarea: “ASA suntem noi europeni, ASA se face in Uniunea Europeana…SCOPUL SCUZA MIJLOACELE!”
…Asta zicea unul Machiavelli, dar de ce nu va intereseaza ce ziceau Voievozii vostri/nostri (spre o pilda, Neagoe Basarab, in Invataturile sale, catre fiul sau, Theodosie…!) si Martirii vostri/nostri, si Voievozii vostri/nostri Martiri, precum Brancovenii, si Stefan, si Mihai, si Vlad, si Ioan… – TOTI cei din veac?! Ca Uniunea asta “Europeana” este, de fapt, pe de o parte, o “incarligare” impotriva oricarei firi (nationala, istorica etc. etc. – ca doar nu s-or impaca, sincer, pana la Judecata cea Mare, francezii cu englezii, francezii si cu nemtii…!!!) – pe de alta, este o clica de banditi si de paianjeni hulpavi si raschirati, care ne tot imprumuta cu bani, ca sa ne mane, apoi, ca pe sclavi, pe “plantatiile” lor economice (au si inceput, imediat dupa 1989!), cand nu vom putea intoarce datoria, catre creditori…! – …si ziceam noi candva (si, din pacate, cu dreptate ziceam…), in revista Epoca, a regretatului ARTUR SILVESTRI:
“La 1 ianuarie 2007, Romania a intrat in UE. Au varat-o niste politicieni total iresponsabili!!! La fel ca la „Circul-Clinton“, la Bucuresti (cand Romania fusese lãsatã afarã din NATO…), sau la „Curcubeul lui Bush“ (pe care Bush il durea, vorba lui Marin Preda, „in bumbãreazã“, de Romania si de binele romanilor) — romanii, hipnotizati de niste lideri de opinie cretini (ori trãdãtori — s-aleagã domniile lor tabãra unde vor a se-aseza!) se bucurã (de fapt, s-au bucurat, cu inconstientã, in acel moment de AN NOU… — acum, au coborat intr-o mohorealã indiferentã…mahmurã…) — de nu mai pot/puteau… Orãsenii, dar si tãranii… — …cã, cicã, „se dã“, dacã intri in UE…Am ajuns, noi, un popor cu o istorie multimilenarã, prin ADEVÃRATII NOSTRI STRÃMOSI — TRACII — noi, cei mai vechi locuitori ai Europei!!! — am ajuns niste cersetori dezgustãtori, care se bucurã — de ce ? — cã li se dã voie, oficial, de la Bruxelles-Strasbourg-Luxembourg, sã existe in casa lor dintotdeauna!!! Si, bineinteles, ca rãsplatã pentru ce era dreptul lor, sã se lase (vorba neculcianã)“beliti“ de sapte piei, mancurtizati — sub mieroase zambete si pretentii de ajutor „dezinteresat“… Pe 24 octombrie 2006, Anglia, urmatã de Irlanda etc. — ne-au demonstrate ce inseamnã cu adevãrat, pentru tãrile estico-ortodoxe, intrarea in UE: „Treci si slugãreste unde te punem noi, aristocratii Vestului — MARS la agriculturã si procesare alimentarã, cat te vãd!!!“ Si doar raiul UE puteam sã-l vedem clar, trãgand cu ochiul la vecinii nostri unguri — mai vestici decat noi, dar care trec zilnic frontiera, dupã mancare, la romanii incã nu deplin inregimentati UE…(n.n.: azi, trecem NOI la ei, dupa mancare mai ieftina, cat de cat…!). Venit la Bucuresti, pe 27 septembrie 2006, Presedintele Comisiei Europene, JOSÉ MANUEL DURAO BARROSO, ranjindu-i complice domnului Bãsescu, din stanga sa, a lãmurit, pe sleau, misiunea komisarului European al oricãrei tãri (nefondatoare de gascã-UE): <<Comisarul European al unei tãri nu va reprezenta niciodatã intersele tãrii de unde provine — ci va transmite tãrii de unde provine COMANDAMENTELE UE!>> Ce definitie mai clarã a trãdãtorului de Patrie/Neam mai vreti, decat cea a komisarului euroman, datã de dl. Barroso si acceptatã, hlizit, de dl. Bãsescu ? Cat de idioti am putut deveni, incat ajungem sã (mai) credem cã, intr-o lume mercantilizatã la maxim, cineva strãin (devenit, printr-o istorie degenerativã, dacã nu dusman fãtis, cel putin adversar, economic si spiritual!) ar „da“ ceva — asa, de frumusetea ochilor nostri celor albastri, in mod generos si dezinteresat!…
Drept consecintã a oricãrui program strãin de „ajutorare a Estului“ — se pretind Estului, din ce in ce mai brutal — din ce in ce mai multe cedãri spirituale (esential-ontologice!), dar, fireste, se intãreste si statutul Romaniei de starv-colonie, pe care se bat Corbii cei Mari (care se scoalã mai de dimineatã: vin Clinton-Bush — ai lor suntem! — americanofono-marlani de frunte! — se face Reuniune Francofonã cu Chirac-i la Bucuresti — ai lor suntem! — francofoni la comandã si la cataramã! — cãci poate n-ati uitat tendinta, de panã in anul de gratie 2006, de a se ELIMINA pas-pas, franceza, din scolile romanesti… — sub pretext cã „ar fi corespuns doar unor vremi revolute, Socialismului Francez-Frate cu Socialismul din URSS“… — si, de s-or invartosa chinezii, japonezii ori mongolii panã la noi — vom schimba macazul „ein-zwei“ — ca tot romanul impartial…! — devenind sino-japono-mongolofonificati…) — CORBI aflati in plinã „operã“ de recolonizare/neo-colonizare a tãrilor lumii.
Priviti spre invãtãmant si fondurile PHARE: ORICE BAN PRIMIT DINAFARA TÃRII, PRIN ASA-ZISELE „PROGRAME“ — FACE SÃ DISPARÃ, CU BRUTALITATE BARBARÃ, DIN MANUALELE SI DIN SUFLETELE COPIILOR/TINERILOR, CATE UN ARGUMENT DE EXISTENTÃ NATIONALÃ, DEMNÃ SI MANDRÃ (EXISTENTÃ DE UNDEVA SI PENTRU CEVA…INALT/SFANT!!!) — CATE-UN SENTIMENT NOBIL SI OMENESC — SI VA FACE SÃ TASNEASCÃ, PE VIITOR, CATE UN BUTOI DE LACRIMI SI UNUL DE SANGE, DE LA FIECARE ROMAN!”
…In loc sa tot trambitati “fericirea” noastra, de proaspat “miluiti”/intrati in UE (adica, in gura unei haite de lupi nesatui!), mai bine, domnilor din mass media romaneasca (evident, nu ma refer chiar la toti, ci ma refer la…cei ce se stiu!), mai bine ATI SUNA, NECONTENIT, TRAMBITA DE ALARMA, PENTRU ACEST NEAM ADORMIT, PENTRU ACEASTA TARA DE RAI, IN CARE “Privighetori din alte tari/Vin doina sa ne-asculte;/La noi sunt cantece si flori/Si lacrimi multe, multe…”
…Ce se-ntampla azi, oare, cu Romania, de nu invata odata sa-si scuture, dand cu ele de pamant, OMIZILE CELE PAROASE, GRASE/INGRASATE (PRIN LIPSA NOASTRA DE REACTIUNE) SI SCARBOASE?! De ce nu se gaseste macar UN patriot AUTENTIC, printre toate iudele si besnitele astea, ragaind de-atatea roade furate din Gradina Romaniei – care sa-si foloseasca banii (castigati cinstit si cu frica Lui Dumnezeu!) nu pentru sine, nici pentru tradarea catre “agenturi straine” (acum am invatat, pe pielea noastra, ca Nicolae Ceausescu, Dumnezeu sa-l ierte! – stia bine ce zicea!), ci pentru Binele Neamului Care spre Fiinta l-a Nascut?!
…Nu vor face nicio branza toate “maimutarelile” si “bulevardierele teatre” sindicaliste (de doi bani…: cum adica, din 22 de milioane de saraci lipiti pamantului, acum condamnati – …cu tineri, copii si batrani, cu femei si barbati! – la moarte prin foame si frig si la innebunitoare si continua umilire si la nedreptate strigatoare la ceruri, prin toate batjocurile varsate, ca hardaiele cu zoaie, peste capetele lor… – sa se stranga, pentru “proteste”, doar cateva biete mii…?!), daca nu izbucneste URAGANUL CEL PEDEPSITOR DE IUDE!!! Daca nu izbucneste POTOPUL CEL NIMICITOR DE NEMERNICIE SI DE LASITATE – SI CURATATOR SI PLIVITOR DE TOATE UMILINTELE SI DE TOATE PACATELE CONTRA DUHULUI SFANT, POTOP PRIN CARE SA NE “MUTAM IN ALTA TARA” – cum ii zicea, candva, Martirul Goga – Oltului… – …ADICA, DIN NOU, IN “TARA-GRADINA CERURILOR DE LUMINA”, daruita noua spre/prin Misiune Dumnezeiasca…iar nu sa …”invatam”… in piscine unguresti!!!:
“Sa versi pagan potop de apa/Pe sesul holdelor de aur;/Sa piara glia care poarta/Instrainatul nost’ tezaur;/Tarana trupurilor noastre/S-o scurmi de unde ne-ngropara/Si sa-ti aduni apele toate -/Sa ne mutam in alta tara!”
…Romanie, Romanie, oare cand va veni, si pentru Tine, Slobozirea din Intunericul LASITATII SI NIMICNICIEI… (Tu, Gradina a Maicii Domnului, Candela pentru Re-Apriderea Luminii Credintei Lumii in Hristos-Mantuitorul – Tu, Mireasa Sfanta a Lui Hristos-Lumina Lumii!) – …cand, oare, se va indura Cel de Sus sa intoarca pe dos toate crugurile Cerului, sa se sleiasca viforul cumplitelor incercari, sa moara tot ce-i invechit intru Rau si otravit de necredinta si de ne-vointa si nimicnicie – si SA SE NASCA, PE ACEASTA GLIE, O ALTA SI CU TOTUL NOUA GENERATIE – PLINA DE VIATA, DE VOINTA SI CREDINTA … – si sa vina si ceas de trezie si de bucurie (CUMPLITA BUCURIE! – dobandita fie si prin violenta vitala, precum “biciuirea zarafilor”, violenta necesara supravietuirii si continuitatii Unirii cu Hristos, a poporului Neamului Romanesc!), pentru Alesul Neam Adormit, care in Gradina Ta Dumnezeiasca haladuieste, si, din veac, te-a slavit…, DAR, ACUM, A UITAT PANA SI SA TE MAI VADA (nu-ti mai vede nici frumusetea, dar nici crimele faptuite impotriva Chipului si Duhului Tau!!!) – …cum, de altfel, nu-si mai vede nici Duhul Sau de Neam Eroic, nici pe Martirii Cei Sfinti, nici macar pe Hristosul Maririi…”CALEA, ADEVARUL SI VIATA”?!
…Ii intreb pe ei, pe “dulaii stanei” – si le graiesc (cu, mereu, aceeasi lacrima de revolta, durere si furie) si “dulailor stanei” – lor, ziaristilor “paznici de Dreptate”: “Pana cand aveti de gand sa transformati Presa de Alarma – in Tejgheaua lui Iuda ori in Magazin Parsivit, de Boieli si Cosmeticale?!
…Vai voua, miseilor, caci va vede Dumnezeu, pe voi, tradatorilor de Porunca Divina – care asa suna, cu raspicata si mare manie: “ Gura ta sa rosteasca doar Adevarul, inchisa pe veci sa fie pentru minciuna si rastalmacire marsava – iar limba ta sa fie curata, doar spre Mantuirea Neamului invartita, precum Sabia Logos-ului Dumnezeiesc!”
…Celor pe care El altfel i-a menit, iar ei de El n-au voit a asculta – dreapta si cumplita pedeapsa le va veni, intocmai dupa fapta!
Si Faptuirea lor – TOT TRADARE, MEREU TRADARE DE NEAM SI DE TARA SE NUMESTE!!!
prof. dr. Adrian Botez
Habacuc sau metafora disperarii ce sfarseste in credinta
Cristian Barbosu, „Habacuc”, Arad, editura Carmel Print, 2009, 127 p.
Nu este simplu sa vorbesti despre profetul Habacuc. Mai intai, fiindca modul in care este scrisa aceasta carte a profetului Habacuc nu este nici pe departe atractiv. Iar pe de alta parte, fiindca subiectul si intrebarile pe care le ridica profetul Habacuc nu se lasa decodificate cu usurinta. Pentru a avea o elementara intelegere a acestei carti, este necesara o anumita experienta spirituala in studiul Bibliei, dar deopotriva si o inclinare pastorala din partea celui doritor sa cunoasca mesajul lui Dumnezeu din cartea profetului Habacuc.
Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia din Arad si autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie?”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”, etc.
„Habacuc si Dumnezeu iti vor deveni prieteni”
In „Habacuc”, Cristian Barbosu reuseste sa imbine talentul de pastor cu cel de carturar aplecat asupra sulurilor sfinte. Si nu intamplator, Cristian Barbosu chiar reuseste sa extraga un mesaj viu, sensibil si aplicabil fiecarui cititor. Chiar de la inceput, suntem intampinati cu urmatoarele cuvinte: „Dincolo de un studiu exegetic, aspectul aplicativ, practic si personal prevaleaza, iar Habacuc si Dumnezeu iti vor deveni prieteni, identificandu-se cu tine si problemele tale si ajutandu-te sa treci cu bine prin ele. Este o carte pentru minte, pentru inima, mai ales pentru inimi zdrobite si framantate, dar si pentru credinta zbuciumata a multora dintre noi.”
„Doamne, unde sunt dragostea si dreptatea Ta?”
De fapt, aceasta carte reuneste mai multe mesaje predicate de catre autor, fapt pentru care putem spune ca atunci cand o citim, nu facem altceva decat sa il ascultam pe Cristian Barbosu predicandu-ne adevarul din Sfintele Scripturi. Ca formula de prezentare, volumul este structurat in patru capitole, fiecare conturand o anumita problematica. Astfel, primul capitol are un titlu tulburator prin semnificatia sa: „Doamne, unde sunt dragostea si dreptatea Ta?”
Mai departe, urmatorul titlu de capitol este la fel de provocator: „Lasa Dumnezeu pacatul nepedepsit?” Iar dupa aceea, se pune intrebarea: „Doamne, mai am sanse de scapare?”, finalul fiind „Habacuc – credinta”. Cu alte cuvinte, avem un parcurs spiritual, un itinerariu in urma caruia suntem condusi de la indoiala si disperare la o credinta ferma si neclintita in Dumnezeu.
„O relatie cu Divinul”
Ca de fiecare data, Cristian Barbosu nu se limiteaza doar la citirea si interpretarea directa a Bibliei, ci adauga o bibliografie consistenta, ce i-a fost de folos in intelegerea mesajului cartii profetului Habacuc. Acest lucru este deosebit de important atunci cand studiem Sfanta Scriptura, pentru ca putem sa aprofundam mai bine mesajul sfant, dintr-o perspectiva mai larga, ce presupune obligatoriu, contributia unor lucrari de referinta.
In ceea ce priveste maniera de prezentare, putem remarca modul in care autorul stie sa faca de fiecare data cate o introducere atractiva, care capteaza atentia si ne da incredere asupra tratarii ulterioare a subiectului. „Umblarea omului cu Dumnezeu implica mai mult decat un simplu crez sau o traditie, implica o relatie cu Divinul, si nu una platonica, nominala, nici macar rituala, ci implica o relatie vie, activa cu Isus, dincolo de religie, dincolo de rutina.”
„Dumnezeu are o perspectiva diferita de a noastra”
De asemenea, pe parcursul prezentarilor pe care le face, autorul trimite la propria sa experienta, ceea ce da o nota de autenticitate studiului teologic. Suntem astfel, familiarizati cu evenimente cheie din viata sa, care l-au determinat intr-un fel sau altul sa inteleaga la modul practic mesajul cartii profetului Habacuc.
„Este extraordinar modul in care lucreaza Dumnezeu. Cand nici nu ma asteptam, in cele mai bizare si contrare locuri, prin oamenii cei mai ciudati, El a actionat cu ani inainte de a reusi eu sa inteleg ceva. De ce? Fiindca Dumnezeu are o perspectiva diferita de a noastra.”
„Un Dumnezeu drept, sfant si iubitor”
Drama profetului Habacuc este de fapt, si drama noastra, atunci cand nu intelegem ce vrea Dumnezeu sa realizeze cu noi si cu viata noastra: „Habacuc era debusolat, socat si coplesit. Nu putea impaca atributele lui Dumnezeu, drept, sfant si iubitor, cu realitatile pe care le vedea in jurul sau. Ceea ce vedea nu se potrivea cu ceea ce credea, cu ceea ce stia despre Dumnezeu.”
„Dumnezeu este prezent oriunde si oricand”
Dar trecand dincolo de aceasta disperare, profetul Habacuc ajunge in urma unei experiente revelatoare, sa inteleaga relatia cu Dumnezeu dintr-o perspectiva diferita, facand tranzitia de la tristete la bucurie. „Bucuria in incercare pare un concept anormal pentru omul firesc, omul care nu poate intelege cum de un credincios adevarat poate sa stea linistit in mijlocul furtunii. Aici nu este vorba despre fanatism, ci despre credinta ca Dumnezeu este prezent oriunde si oricand. El vede totul, stie totul si este interesat de fiecare dintre noi, fiindca ne iubeste.”
Marea diferenta este conferita de trecerea la o relatie vie cu Dumnezeu, care se concretizeaza intr-o experienta plina de viata, de bucurie si implinire, indiferent de incercare.
Octavian Curpas
Phoenix, Arizona
Mesaje: Bumper Stickers and License Plates
Bumper stickers si license plates de toate soiurile; ordinare si personalizate (acestea din urma comune sau originale, terne ori excentrice) iti fulgera pentru o clipa prin fata ochilor pe drumurile publice. Zambesti involuntar, ori pufnesti in rafale de ras, te cabrezi in duh ca palmuit peste orgoliu, strambi din nas a dispret sau dai din cap dezaprobator, in functie de natura fugarului mesaj si de gradul in care te simti lezat de el.
Oricum ai reactiona la vederea lor, pe strada, in magazine, ori la locul de munca, toate acestea au devenit in ultimii ani o alta forma de expresie a individului (sau a grupului caruia apartine). Desigur, aceste fituici purtatoare de mesaje sunt create de industria de comert, dar alegerile sunt ale individului si-ti pot spune cate ceva despre alchima lui mentala. Unele se vor nostime – ocheada aruncata lumii (la intamplare), altele sunt “dead serious”. Traim intr-o lume, poate nu atat libera, cat eliberata din constrangeri si tabu-uri vechi de milenii; unele justificate, altele doar justificabile. Primul impuls al libertatii proaspat dobandite este a da frau liber personalitatii pana mai ieri constranse intre parametrii previzibili ai normei sociale. Dar, o libertate nestrunita, fara considerente morale autoimpuse, fara reglementari sociale unanim acceptate si fara o filosofie de viata coerenta, vor duce inevitabil la confuzie ideologica, impas social si fundatura finala a conditiei umane, ale caror semne se prefigureaza clar pe cerul viitorului.
Exemplific cu mesajul unui singur “bumper sticker”, voit nostim in forma, nociv in esenta, care pare sa caracterizeze mai cu seama genul feminin (nu exclusiv). No offense!
“I saw it; I wanted it; I trew a fit, and I got it”.
Un merit, care trebuie recunoscut acestor ”mesaje”, este scurtimea lor în forma si concizia in continut, ambele reclamate de spatiul limitat si, in multe cazuri, de viteza cu care isi trec prin fata ochilor. Daca aceste tablite te provoaca si te inspira, ce-ai alege, la randul tau, sa transmiti lumii, limitat fiind la o singura fraza?
Revista ARMONIA - Saltmin Media 