Sfaturile bioterapeutei Djuna Davidajvili

Eugenia Davidasvili, cunoscuta azi in intreaga lume ca Djuna (Giuna), s-a nascut pe 22 iunie 1949, in Georgia.
S-a afirmat atat prin eficienta tratamentelor sale, cat si prin acuratetea diagnosticelor, testele efectuate la Washington Research Center aratand o acuratete de 97% in diagnosticare.
In prezent, Djuna detine o clinica extrem de solicitata in Moscova. Djuna Davitasvili este un nume foarte cunoscut, cu puternice rezonante speciale pentru milioane de oameni.
Dar nu despre persoana sau personalitatea vestitei vindecatoare vom vorbi mal jos, ci vom reproduce – fara comentarii – o serie de sugestii si retete pentru terapia (sau profilaxia) diverselor afectiuni ce macina astazi lumea vie. Sunt, de fapt, reguli de viata general valabile, bazate exclusiv pe ceea ce ne ofera natura.

Alimentatia sta la baza sanatatii, prin modul in care stim sau nu sa o facem prin prisma ratiunii, si nu doar a pornirilor instinctuale. Djuna identifica trei categorii mari de alimente, dupa cum urmeaza:

1. carne, peste, zeama de carne, oua, fasole (bob), ciuperci, nuci, floarea soarelui (seminte), vinete.

2. verdeata, fructe, legume, pepene verde, pepene galben, vin sec, unt, grasimi, ulei vegetal.

3. paine, peste, fainoase, orez, cartofi, zahar, miere de albine.

Pentru curatirea organismului de substantele daunatoare acestuia, introduse in corp prin alimentatia curenta, trebuie sa se tina seama de cateva reguli usor de respectat.

– Categoria nr. 1 de alimente reprezinta acizii, iar categoria nr. 3 – bazele. Nu se amesteca la aceeasi masa alimentele din categoria 1 cu cele din categoria 3.

– Se pot combina categoria 1 cu categoria 2 sau categoria 2 cu categoria 3.

– Diferenta dintre mesele acide si cele bazice trebuie sa fie de minimum 3 ore.

– In curatirea organismului, lactatele sunt excluse.

– Nu se bea apa in timpul mesei, ci abia la o ora dupa aceasta.

– Tot cu o ora mai tarziu se pot consuma si fructe, intrucat ele se digera mai repede decat restul alimentelor.

– Pe langa alimentele enumerate mai sus, dimineata si seara se consuma cate un catel de usturoi.

– Curatirea organismului se face, de preferinta, in luna iunie.

Curatirea limfei si a sangelui
Dimineata, se beau 100 ml de apa rece, in care s-a dizolvat sare amara, atat cat sa fie baubila. Se prepara un suc din portocale (900 ml), grapefruit (900 ml) si lamaie (200 ml). La o ora dupa ce s-a baut solutia de sare amara, se beau 100 ml din sucul respectiv si 100 ml de apa fiarta si racita. Apoi, aceeasi cantitate (100 ml suc si 100 ml apa racita) se bea la fiecare jumatate de ora, pana se termina cantitatea de 2 litri din fiecare. Tratamentul dureaza 3 zile, perioada cand nu se mananca si nu se bea nimic altceva.

Curatirea ficatului
Timp de 2 zile, se beau cate 5-6 pahare de suc de mar. In a treia zi, bolnavul se culca la ora 19 pe partea dreapta, cu o sursa de caldura (perna electrica) sub ficat. Se prepara un amestec din 3 linguri de ulei de masline si 3 linguri zeama de lamaie, care se bea din sfert in sfert de ora, pe durata a circa 2 ore. Cantitatea totala trebuie sa fie de 300 ml ulei de masline si 300 ml zeama de lamaie. A doua zi de dimineata se face clisma, care va elimina toate reziduurile de la ficat.

Curatirea rinichilor (calculi renali)
Pe parcursul unei saptamani, nu se mananca decat pepene verde cu paine neagra. In ziua a saptea, intre orele 2 si 3 (noaptea), se face o baie calda, cu corpul cufundat in apa pana la gat si se mananca pepene verde rece. Dupa circa o ora, vor fi eliminate pietrele. Eventual, procedura se repeta dupa doua saptamani.

Curatirea articulatiilor de saruri (spondiloza, artrita, poliartrita)
Se fierb 5 g foi de dafin in 300 ml apa, timp de 5 minute, dupa care se tin intr-un termos, 3-4 ore. Pe parcursul a 12 ore, se consuma lichidul, luandu-se cate o lingurita. Tratamentul dureaza 3 zile, insotit de alimentatie de regim, dar o singura data pe an.

„Elixirul tineretii” (indicat in special persoanelor care au probleme legate de inima si de circulatia sangelui)
Se piseaza foarte bine 300 g usturoi, intr-o piulita de lemn. 200 g din cantitate se scot de la fundul vasului si se pun intr-un borcan de sticla, impreuna cu 200 ml alcool de 90º. Se inchide bine si se tine 10 zile la macerat. Tratamentul va dura 11 zile, cu o jumatate de ora inaintea fiecarei mese, preparatul luandu-se in cate 20 ml lapte rece, dupa cum urmeaza:
ziua 1 – 2 picaturi dimineata (D), 2 picaturi la pranz (P), 2 picaturi la cina (C);
ziua 2 – 4 D, 5 P, 6 C;
ziua 3 – 7 D, 8 P, 9 C;
ziua 4 – 10 D, 11 P, 12 C;
ziua 5 – 13 D, 14 P, 15 C;
ziua 6 – 15 D, 14 P, 13 C;
ziua 7 – 12 D, 11 P, 10 C;
ziua 8 – 9 D, 8 P, 7 C;
ziua 9 – 6 D, 5 P, 4 C;
ziua 10 – 3 D, 2 P, 1 C;
ziua 11 – 25 D, 25 P, 25 C.

O reteta relativ mai simpla se bazeaza pe amestecul obtinut din 500 g usturoi pisat, cu zeama de la 24 de lamai. Se pune intr-un borcan, se acopera cu tifon si se tine 24 de zile, amestecandu- se periodic. Se consuma cate o lingura la o jumatate de pahar cu apa, seara, inainte de culcare.

Anexite, fibrom, boli vaginale
Se toaca marunt ceapa, se pune intr-un tifon si se unge acest tampon cu unt nesarat. Se introduce in vagin, noaptea. Acelasi procedeu se poate face cu untura de gasca.

Boli de plamani (tuberculoza, bronsita etc.)
Se face un amestec din 500 g miere de albine, 5 capatani de usturoi, pisate si 5 lamai tocate in masina, amestec care se lasa 7 zile la macerat. Se consuma cate 4 linguri, seara, inainte de culcare, inghitindu-se foarte incet.

Hipertensiune
In fiecare dimineata se consuma o sfecla rosie coapta. Seara – o salata din sfecla rosie cruda, usturoi, morcov ras si ulei.

Reumatism
Se pun, intr-un borcan de 0,5 l, rame, intr-un strat de circa 2-3 cm grosime. Peste ele se toarna gaz sau alcool, atat cat sa le acopere cu 2 cm si se tin la soare 7 zile. Tratamentul propriu-zis consta in frectii pe zonele afectate cu gazul (alcoolul) respectiv.

Spondiloza (lumbago)
Se aplica la cald frunze de brusturi, cu partea nelucioasa pe locul dureros. O alta procedura – dintr-un amestec obtinut din ridiche neagra tocata marunt si o capatana de usturoi pisat, aplicat pe locul respectiv.

Scleroza vasculara cerebrala
Se rade marunt o lamaie si se amesteca cu macese (un pahar), rachitica (un pahar) si miere de albine (un pahar). Se iau cate 20-40 g inainte de masa. De asemenea, acelorasi bolnavi li se recomanda ceaiul din radacina de patrunjel sau 20 g scoarta de scorus fiarta in 0,5 l apa, timp de 2 ore si bauta zilnic, de 2-3 ori cate o lingura.

Varice (tromboflebita)
Timp de 20 de zile, se imbraca piciorul de la coapsa pana la talpa cu frunze de varza alba incalzite bine si unse o seara cu miere, o seara cu alcool de 90s, alternativ. Se infasoara cu prosoape calde si se doarme in acest fel.
Hemoroizi
O procedura simpla consta in taierea unui cartof in fasii (de forma supozitoarelor! ), care se ung cu ulei si se tin in anus cat mai mult. Acelasi lucru se poate face cu un catel de usturoi uns cu saliva si tinut pe toata perioada noptii.

Prostata, impotenta
E recomandabil sa se consume mult praz, precum si ceaiul de ghimpe si busuioc. Daca boala vine pe fond nervos, se pun circa 750 g gheata intr-un tifon impaturit in opt si se leaga. Compresa se tine un minut la baza creierului, un minut la inima si un minut pe organele genitale. Se repeta procedura de 4-5 ori pe zi.

Besaras siendo enamorado

Besaras los pies que todos aman,
El polvo que cubrio cada herida,
Besaras…
Como nunca pudiste besar con vanidad
Los pies de tu antiguo amo
En vicios con amargura arrodillado.

Besaras cada llamado que sale de su boca…
Imaginate el cielo viendolo a El como te habla,
Besaras cada palabra,
Perdido en amor eterno.

Besaras siendo enamorado
Olvidando cada lagrima
Que en las miradas de los lobos
Confiabas…
Perdonando cada piedra
Que apuntaban tus miradas
En el rostro del Señor.

Besaras los pies que te guiaron
Por arriba de las culpas…
Y las olas grandes
Que quisieron destruir tu barco de la fe…
Besaras cada mejilla
Que recibio por ti los golpes
Al llorar sin tener alguna culpa…
Besaras siendo enamorado. 
 

By Marcel Vasilache

Un roman a facut „Fuziunea Informatiei” in capitala Scotiei

In perioada 26-29 iulie 2010, romano-americanul Florentin Smarandache, nascut la Balcesti in 1954, profesor universitar la Facultatea de Matematica a Universitatii „New Mexico”, din orasul Gallup, statul New Mexico, SUA, a fost in orasul Edinburgh, din Scotia, Marea Britanie, pentru a participa cu mai multe lucrari stiintifice la A 13-a Conferinta Internationala de Fuziunea Informatiei, organizata anual de catre Societatea Internationala pentru Fuziunea Informatiei in diverse locuri de pe glob, gazduita in acest an de catre Centrul International de Conferinte din capitala Scotiei.

Fuziunea Informatiei este un domeniu al tehnologiei de varf care foloseste informatii (date) provenite de la surse de naturi diferite (electronice, optice, acustice, mecanice, umane), cu numeroase aplicatii militare si civile. Deoarece intre informatiile provenite de la aceste surse pot exista contradictii, este necesar un model matematic pentru selectarea informatiilor credibile, ca sa se poata lua decizii corecte. Exista mai multe astfel de modele matematice, purtand denumirea generica de „Teorie”, unul dintre ele fiind „Teoria Dezert-Smarandache” (notata prescurtat TDSm, pentru a se deosebi de „Teoria Dempster-Shafer”, care se prescurteaza TDS), realizata de catre inginerul electronist francez Jean Dezert, cercetator la Oficiul National pentru Studii si Cercetari Aeronautice (ONERA) din Chatillon, Franta, impreuna cu Florentin Smarandache. Din anul 2008, o sectiune a conferintei, condusa de Jean Dezert si Florentin Smarandache, se numeste „Dezvoltari si aplicatii ale TDSm”.

La Edinburgh, acesta a fost si titlul unei conferinte de trei ore sustinuta de catre cei doi autori ai TDSm.

In cadrul sectiunii speciale dedicate TDSm, Florentin Smarandache a prezentat lucrarile: „Fuziunea surselor de probe cu diferite importante si credibilitati” (scrisa impreuna cu Jean Dezert si cu un alt cercetator francez, Jean-Marc Tacnet, de la CEMAGREF (Institutul de Cercetari pentru Stiintele si Tehnologiile Mediului Inconjurator) si „Metoda ?-reducerii pentru luarea multicriteriala a deciziei” (scris numai de catre balcesteano-gallupeanul Florentin Smarandache).

Mircea MONU
septembrie 2010

VREMURI DE COSMAR!

Vremurile astea de cosmar sunt un cosmar pentru toata lumea truditoare. Cineva, (din pacate, era chiar un prim ministru foarte demn, cu onoare si personalitate) spunea, cu cativa ani in urma, ca nu conteaza azi munca, ci capitalul, intrucat, daca nu ai capital, nu poti genera locuri de munca. Avea dreptate, desigur. Dar rationamentul sau era si este valabil pentru o societate dintr-o epoca neasezata, partajata, in care capitalul si munca erau, ca in „Capitalul” lui Marx, rupte si neinfratite, una dintre parti creand plusvaloarea iar cealalta insusindu-si-o, toata lumea fiind asa cum a fost. Numai ca sistemul se dovedeste a fi vulnerabil si haotic. Sistemul financiar al lumii, nereformat niciodata si doar cocotat in varful lumii, are evolutii haotice, deci imprevizibile si greu de controlat si de gestionat, intrucat este extrem de sensibil la variatia conditiilor. De aceea, el genereaza cutremure financiare uriase, care zguduie din temelii economia, distruge tari, firme si vieti, produce uriase conflicte si chiar razboaie.

Putin le pasa insa politicienilor romani de  asta. Si ei sunt cocotati, la randul lor, cu ajutorul celor care-i voteaza, tot acolo, in piscul tarii pe care o pastoresc si, bineinteles, nu le pasa daca oile sunt mancate de lupi. De aceea exista lupi si de aceea exista oi. Lupii nu mananca pastorii, ci doar oile.

Cam asa ceva cred, dupa cum se vede, politicienii din tara noastra. Dumnezeu stie cum au ajuns politicieni! Chirurg nu poti sa ajungi decat daca faci scoala, ai talent, stii si poti sa „repari” cu bisturiul, cu inteligenta si cu responsabilitatea viata unui om. Profesor universitar nu ajungi decat daca treci prin toate treptele ierarhiei si esti capabil sa-i inveti ceva pe studenti. General nu ajungi – si n-ar trebui sa ajungi – decat daca treci prin toata ierarhia militara pana la treapta acestui grad de demnitar militar si daca ai cunostinte, deprinderi, priceperi, abilitati si competente strategice. Asa ar trebui sa fie, desigur… Dar una este ar trebui si cu totul altceva ceea ce se intampla in realitate…

1. Realitate iesita din logica realului

Realitatea Romaniei de azi n-are nicio legatura cu cea la care au visat oamenii politici si romanii atunci, demult, in 1877, in 1917, in 1940, in 1989, si pentru care Armata Romaniei a facut sacrificiul suprem pe toate campurile de bataie ale razboaielor mondiale, ale razboaielor pacii, dictaturilor si democratiilor noastre de tot felul, foarte originale sau foarte imprumutate de pe la altii, in partile convenabile pentru protipendada. Realitatea de azi este o corcitura intre dictatura incompetentei, incompetenta dictaturii, cinismul pungasilor de averi, de voturi si de iluzii, credulilor, indiferentilor, prostilor fuduli, fudulilor prosti si restului. Adica fricosilor, oportunistilor, egoistilor, molustelor bipede, tantarilor omniferi si insipizilor.

Cei mai multi dintre militarii romani n-au nicio legatura cu cocina asta murdara de facut averi, de furat natiunea si de inrobire a tarii. La treaba asta se pricep totdeauna, in si prin toate timpurile, doar marii smecheri ai natiei, intelighentia perversa, profitorii, camatarii si impostorii. Ceilalti, grosul, doar suporta. Si trac. Dumnezeu cu mila… Toti potentatii natiei au nevoie de o masa amorfa pe care s-o manevreze, de o multime buna de indurat mizeria si umilinta, de o prostime proasta sau prostita indeajuns ca sa fie proasta-proasta si de o mare masa care se multumeste cu cinci lei, cu un ciur de malai, un kil de vin si un tricou pentru a vota pe cine i se spune. Pentru ca, oricum, oamenii, chiar si cei cat de cat instruiti, habar n-au care politician este bun si care nu-i bun, cine poate scoate tara din rahat si cine o poate baga la loc, cati potentati si cati politicieni de treaba sau de vocatie trebuie sa fie in Parlamentul Romaniei, cate camere sa aiba Parlamentul si cu ce se ocupa o astfel de institutie care, in opinia lor de oameni care nu stiu mai nimic nici despre lumea in care traiesc nici despre cea in care nu traiesc, ar putea, foarte bine sa si lipseasca. Masa asta uriasa de romani ramasi in Evul Mediu are nevoie de un tatuc, la care sa intinda mana si la care sa se inchine. Pentru ca, probabil, cred ei, pana la Dumnezeu, ai nevoie de sfinti pamanteni… Nu de tara! Tara este o notiune fara acoperire. Iar mai noii nostri dascali politici, care au invatat pe unde au invatat toti cei de teapa lor, ii considera pe cei care se gandesc la tara niste nostalgici, invechiti, depasiti, nationalisti, inactuali si barbari… Dar, la urma urmei, vorbind de cei din marea masa, cui ii mai pasa de tara cand n-are omul un colt de paine sa-l puna pe masa la copii!?

Cam acesta ar fi tabloul general construit in doua decenii de democratie post-comunista, incropita mai ales din potentati frustrati si complexati si din foarte putini politicieni de vocatia si de caracter (pentru ca sunt si dintre acestia in Romania!) care cu greu pot avea un cuvant care sa fie ascultat.

Evident, militarii romani n-au ce sa caute aici. Ei sunt foarte departe de noua elita simandicoasa, aroganta, parvenita, bogata cat cuprinde si pusa pe jaf cat nu cuprinde. Umbla si ei, militarii, prin strainatate, dar in teatrele de operatii din Africa, din Balcani, din Orientul Mijlociu si din Asia, acolo unde se moare, unde glontul sau DEI-urile te pandesc la fiecare pas, unde se genereaza mereu conflicte si tensiuni care pot aprinde cu destula usurinta fitilul unei uriase bombe ce poate distruge din temelii lumea. Astazi, este de-ajuns o singura scanteie, pentru ca lumea sa ia foc, iar incendiul sa nu mai poate fi stins. Pentru ca ar putea fi un incendiu terorist, nuclear, planetar…

Prea multe tensiuni s-au acumulat! Prea multe arme! Douasprezece de mii de capete nucleare active asteapta doar o apasare pe butonul rosu… Prea multe interese se bat si se zbat in zavoarele lumii! Si prea multi profitori folosesc incertitudinile pentru a-si umple buzunarele! Dar asa este lumea asta facuta! Unii sa nu mai poata de bine, altii de rau!

Armatele au primit misiunea sa vegheze ca o astfel de scanteie sa nu se produca… Si nu le este deloc usor… Pentru ca, in afara de o astfel de misiune care devine universala si le scoate cumva din rostul lor traditional (acela de a apara si proteja, prin mijloace militare, natiunea, inteleasa ca totalitate coerenta a indivizilor si comunitatilor care formeaza o tara),  ele trebuie sa aiba in vedere si razboiul clasic, acela de armata contra armata, precum si razboaiele disimetrice, bazate pe disproportie si pe legea fortei, si cele asimetrice care n-au nicio lege. In misiunile de gestionare a conflictualitatii lumii, toate armatele sunt aliate. Dar posibilitatea ca, in anumite conditii, unele dintre ele sa devina chiar inamice nu poate fi exclusa cu desavarsire.

Militarii romani gandesc mereu la aceste lucruri, la misiunile lor, la problemele cu care se confrunta si nu la jocurile murdare si periculoase din batalia pentru puterea politica, la jocurile de culise, la santajele de care sunt unii capabili, la precaritatea deciziilor care se iau, la analfabetismul strategic al celor care iau decizii cu implicatii strategice etc. Poate or fi si unii dintre militari care s-au gandit ca le sta bine cu un grad de general pe umar sau cu o stea de general in plus, si, drept raspuns de multumire, au plecat capul si s-au facut ca nu vad, ca nu inteleg, ca nu e treaba lor, ca asa vor altii sa fie tara aceasta – distrusa, umilita, adusa in sapa de lemn – si ca vointa noastra, a romanilor, este prea mica si prea nesustinuta pentru a indrazni sa ridicam privirea din pamantul in care zac oasele inaintasilor… Or fi, eu nu-i stiu si nu vreau sa-i stiu. Daca sunt, ar trebui sa le fie rusine! Chestiune de caracter.

Militarii romani nu apartin politicienilor Romaniei, ci Armatei Romaniei, iar Armata Romaniei apartine poporului roman. Comandantul armatei este Presedintele Romaniei, „tutorele” ei legal si legitim este Parlamentul Romaniei, iar seful ei direct este Guvernul Romaniei. Acesti sefi supremi si, in numele poporului, manageri (administratori) ai Armatei Romaniei ar trebui sa aiba grija de aceasta institutie de risc extrem, de viata si de moarte, sa-i asigure toate conditiile necesare si, desigur, posibile pentru a se instrui si pentru a-si indeplini misiunile. Armata este, deopotriva, ultima creasta, adica ultima rezistenta in cazul unei agresiuni (prima si cea mai consistenta rezistenta fiind Cultura, adica sistemele de valori ale natiunii, educatia si pregatirea oamenilor pentru a trai in Romania, potentialul economic, social, stiintific si informational) si varful de lance in punerea in opera a unei decizii politice prin mijloace militare. Orice roman – de la copilul de clasa a IV-a la savant, de la omul de pe strada la Presedintele tarii – stie acest lucru si crede ca o astfel de regula care functioneaza de mii de ani este si respectata.

Ce fac insa capii politici de azi (ca si cei de ieri, de alaltaieri si chiar de totdeauna) ai institutiei militare? Fac exact ce le trece lor prin cap. Adica nimic. Sau, dimpotriva, fac exact ce n-ar trebuie sub nicio forma si cu nici un pret sa faca. Distrug. Nu le este, desigur, de-ajuns faptul ca, intr-o forma sau alta, politizeaza si aceasta institutie dupa interesul lor foarte marunt si lipsit complet de orice conexiune cu interesul tarii. Pentru simplul motiv ca un astfel de interes al tarii este confundat cu interesul lor sau al grupusculului lor.

Politizarea armatei n-ar fi chiar o catastrofa. A mai fost, candva, asa ceva. O stim cu totii. Ar trebui doar sa o si oficializeze. Mai mult, in Armata Germana, spre exemplu, militarii pot face parte din partide politice, pot fi alesi in Parlament, pot candida pentru functia de parlamentar, de primar si pentru alte functii politice publice. Bineinteles, dincolo de incinta unitatii. Noua ne este frica de asa ceva. Nu vrem sa implicam armata – institutie de caracter si de onoare – in mizeria politicii romanesti! Nemtii nu se tem insa de armata lor si nici nu vor sa faca din ea o mare muta si surda, s-o tina departe de viata politica a Germaniei, nu se tem de partizanatul politic al armatei, pentru ca armata, ca institutie, nu este partizana din punct de vedere politic, si nu-si fac probleme in legatura cu rolul acestei institutii. Ei nu acuza armata pentru greselile sau deciziile politicienilor, ci au grija de institutia militara ca de ochii din cap.

Toate tarile civilizate au foarte mare grija de aceasta institutie, fara sa o trateze vreodata ca pe o institutie periculoasa sau inutila, ca pe o entitate de rang inferior sau ca facand parte dintr-o alta epoca istorica si nici ca pe un atu in batalia pentru puterea politica. In Franta, armata este o institutie de elita, in Statele Unite, bugetul apararii reprezinta peste 4 % din PIB, in Elvetia, armata dispune nu doar de cele mai moderne mijloace, ci si de un concept strategic caruia i se acorda o importanta uriasa, desi tara aceasta n-a mai avut razboaie de cinci secole si este protejata de toata lumea…
Ce se intampla insa in Romania?

In Romania, in ceea ce priveste institutia militara, functioneaza, din toate timpurile, o condamnabila lege nescrisa a nepasarii politice, a indiferentei politice si a oportunismului politic mizerabil, a indiferentei si dispretului politic si, deopotriva, a oportunitatilor perverse. Un jurnalist roman, de varsta respectabila, prezent mai tot timpul pe ecranele televizoarelor, facea o remarca prin care arata cam ce gandesc capetele inguste, dar arogante si cu pretentii geniale ale unor politicieni din Romania. Jurnalistul respectiv spunea ca, de fapt, n-ar trebui sa se acorde prea mare importanta militarilor acestei institutii, mai ales generalilor, nici in ceea ce priveste salariile, nici pensiile, intrucat nu sunt relevante meritele lor, pentru ca nu au mai fost de multa vreme razboaie. Asa ca, in viziunea jurnalistului respectiv si a unora dintre cei care se rusineaza cu cazonismul desuet al armatei, nu e deloc oportun si util sa se acorde acestei institutii un interes special. E o institutie ca oricare alta si atat. Si brusc politichia romaneasca a coborat bugetul apararii la 1,3%! Logic, nu? Dar s-au dus pe apa sambetei toate programele de inzestrate si de modernizare. Pentru ca, reducerea efectivelor, fara o inzestrare corespunzatoare, nu inseamna abslout nimic, in afara de distrugerea institutiei respective. Putem face apel si la clasicul silogism al Stagiritului, asa cum probabil, au facut din toate timpurile si fac si astazi unele dintre capetele politice ale acestei natii. Premisa majora: Rostul armatelor este sa faca razboaie.

Premisa minora: Razboaiele sunt din ce in ce mai putine si chiar e posibil sa dispara. Concluzia: Deci, armatele trebuie sa fie din ce in ce mai reduse si chiar sa dispara.

Intregul rationament este insa fals. Pentru ca premisele sunt false. Un silogism mai realist ar trebui construit astfel: Premisa majora: Lumea este conflictuala. Starea ei permanenta este conflictul, inclusiv razboiul. Rostul major al armatelor este acela de a asigura in permanenta securitatea militara a tarii, adica de a proteja natiunea (statul) prin mijloace militare, in caz de razboi sau in situatii limita si de risc extrem care necesita o astfel de protectie si aparare. Premisa minora: O astfel de protectie militara o pot asigura numai armatele bine organizate, bine pregatite si bine inzestrate. Concluzia: Un stat trebuie sa aiba in permanenta o armata bine organizata, bine pregatita si bine inzestrata.

Din aceste rationamente pot fi deduse si altele, cu conditia ca si celelalte principii ale logicii sa fie respectate. Desigur, nu totdeauna ceea ce este logic este si adevarat. Dar daca premisele sunt adevarate, concluzia nu poate fi falsa. Omul de rand poate chiar crede ce-i spun acei politicieni foarte abili, care se folosesc, in discursul lor, de cea mai perfecta entimema si de cea mai profunda epicherema sau de cel mai convingator rationament inductiv din lume. Daca nu sunt razboaie si tara are probleme de securitate economica si financiara – pentru ca ei, politicienii, au distrus, instrainat sau neglijat toate intreprinderile Romaniei, toata agricultura si toata viata noastra economica, cu gandul ca se vor ocupa altii, mai buni administratori ca ei, de ea –, atunci la ce bun sa ne permitem luxul intretinerii unei armate, pe deasupra, si profesioniste!? Ne apara NATO si UE, daca e ceva, au ei grija de noi – cum au avut altii mereu in istorie –, ca doar nu suntem singuri si neajutorati sub soare… Noi, romanii de rand, nu trebuie sa facem altceva decat sa-i votam pe ei, pe genialii politicieni ai Romaniei Prosterne, sa ascultam orbeste de ei, sa facem ce ni se spune si sa gandim cum vor ei, acesti potentati galagiosi si tupeisti, care sunt deja umblati prin lume, altfel decat cei ce se duc la cules de capsuni in Spania sau la munci necalificate in Italia. Ei, foarte umblatii politicieni imbuibati ai unei Romanii aduse in sapa de lemn, invata nu doar „la gat cravata cum se leaga nodul”, ci si cum trebuie sa aiuresti mintile oamenilor cu jucarele care sa-i tina in robie si sa le dea iluzia ca sunt liberi, democrati si stapani ai lumii. Sa le dai iluzia ca, in tara lor, ei sunt adevaratii decidenti. Pentru simplul fapt ca au libertatea sa injure cum vor ei, cand vor ei si pe cine vor ei – generali, magistrati, cercetatori, profesorii etc. –, sa le dea in cap pe strada si sa-i considere, precum o sugereaza tocmai primul ministru al Romaniei, ca privilegiati si nesimtiti care trebuie adusi in rand, adica in sapa de lemn, cu toata lumea muritoare de foame, precum a  fost adusa tara sarmanilor. Si pacostele astea de pensionari! Care nu mor dracului odata, pentru a scapa guvernul si toata lumea asta noua de ei… Nimeni nu mai tine seama de faptul ca toti pensionarii – chiar si cei care nu au contribui direct, cu bani, la fondul de pensii – si-au construit pensia in timpul unor decenii de munca grea, incordata, prin sacrificii imense, iar statul n-ar trebui sa faca altceva decat sa se comporte macar ca o banca unde acesti oameni si-au depus economiile pentru ca sa le aiba la batranete, dar nu dupa voia lor, ci dupa cum a stabilit statul. Si militarii – care dispun de o pensie ocupationala, adica de serviciu – au contribuit cu varf si indesat la pensia pe care trebuie sa o primeasca dupa patru-cinci decenii de slujire neintrerupta, douazeci si patru de ore din douazeci si patru, la ostire, in niste conditii in care nici cainii n-ar trebui sa traiasca. Solda lor mizerabila – cam de 2-3 ori mai mica decat solda primita de militarii altor armate – continea in ea si dreptul la pensie. Adica era diminuata ab initio cu cuantumul contributiei la pensia de serviciu, chiar daca nu se intocmeau hartii in acest sens. Mai mult, inca din timpul comunismului, cadrele militare au fost nevoite sa achite si o contributie pentru asa-zisa pensie suplimentara, care se adauga, la finele carierei, la pensia de serviciu… Ca sa nu mai vorbim de numeroasele obiective economice la realizarea carora armata a contribuit in modul cel mai substantial, fara ca militarii sa fi fost vreodata remunerati si pentru munca prestata in folosul economiei…

…Nu ma gandeam, atunci, in decembrie 1989, cand eram in strada impreuna cu toti acei oameni entuziasti care nu doreau altceva decat libertatea fiintei, a cuvantului, a vietii, a economiei, a informatiei, ca, in numai doua decenii, o noua casta aroganta de noi imbuibati din avutia tarii va pune stapanire pe tot ce s-a cladit in tara asta, va distruge tot, va acumula averi incomensurabile si, la greu, adica in situatii de criza, il va pune tot pe bietul salariat, pe omul care-si numara maruntisul pentru a-si cumpara o bucata paine, sa plateasca incompetenta, jigodismul, nepriceperea, hotia, lacomia celor care au jefuit toate unitatile economice ale tarii, tot ce s-a durat prin zeci de ani si cu eforturi uriase. Oamenii acestia clameaza astazi sloganuri impotriva Armatei Romaniei, a generalilor ei, taie bugete, salarii, instituie curbe de sacrificii si, ce-i mai rau si mai rau, infiltreaza in toate structurile statului pe care vor sa-l modernizeze un clientelism politic de cea mai joasa speta, dar de cea mai teribila aroganta.

2. Adevaratul inamic al Armatei Romaniei, azi

De cand exista tara aceasta, oamenii au fost nevoiti sa se organizeze si din punct de vedere militar, pentru a-si apara fiinta. Niciodata n-a fost altfel. Si nici acum nu este. S-au modificat doar imprejurarile. Problema este aceeasi. Numai ca, acum, spre deosebite de ieri, tara nu se mai apara construind fortificatii la frontiera, ci participand activ si efectiv la procesul de gestionare a crizelor si conflictelor, intrucat, potrivit teoriei haosului, un conflict de foarte mica amploare si de joasa intensitate ar putea genera, in anumite conditii, un razboi de mare intensitate si chiar de mare amploare…

Armata Romaniei nu se confrunta, la ora actuala, cu un inamic bine inarmat, feroce, care ameninta tara dinspre toate orizonturile, ca in preajma celui de-Al Doilea Razboi Mondial, desi, la modul cum se deruleaza azi conflictualitatea lumii, probabil, ca nu este prea departe nici o astfel de vreme. Deteriorarea grava a economiei, a patrimoniului, a resurselor, a culturii, recrudescenta unor numeroase provocari, sfidari, pericole si amenintari de tot felul, inclusiv nucleare, teroriste, energetice, informationale, la adresa lumii intregi, deci si a Romaniei, ca entitate, a ordinii si securitatii publice, sociale si societale au vulnerabilizat la maximum tara si pot genera si o astfel de escaladare.

Din pacate, Armata Romaniei este agresata chiar de proprii ei conducatori politici, ca si cum acestia ar dori sa se razbune pe aceasta institutie, s-o umileasca, s-o degradeze si s-o distruga. Ca si cum ar fi inamicii ei cei mai feroce si, in acelasi timp, cei mai parsivi. Ca si cum armata n-ar fi instrumentul lor de forta, puterea lor armata, singura institutie care poate si trebuie sa asigure apararea tarii prin mijloace militare, in cadrul Aliantei Nord-Atlantice si in cel deschis de politica europeana de securitate si aparare. Sau inafara acestora, in situatia in care aceste organisme nu vor mai exista, pentru ca nicio Alianta nu dureaza o vesnicie, pe cand o tara dureaza cat va dura aceasta lume, daca vrea sa fie o tara si sa conteze ca tara in aceasta lume…

Din 1990 incoace, impotriva Armatei Romaniei s-au desfasurat un numar foarte marte de agresiuni, dintre care as aminti doar cateva:

– desfasurarea, din 21 decembrie 1989 pana la impuscarea lui Ceausescu, a unei diversiuni radioelectronice de proportii uriase (este vorba de mii de tinte aeriene), prin care se simula o operatie aeriana de mari proportii si se sugera ca ar fi fost in derulare o agresiune cu baze interne si extreme, urmarindu-se angajarea armatei, crearea confuziei, dezinformarea, producerea de incidente grave (o unitate sa deschida focul impotriva altei unitati etc.);

• culpabilizarea ulterioara a militarilor pentru evenimentele din decembrie 1989, cand, de fapt, armata nu a facut altceva decat sa protejeze obiectivele strategice si sa creeze conditii pentru a se intra in normalitatea politica si strategica, fiind singura institutie care, in acele conditii grele, a ramas verticala, lucida si de caracter;

• acordarea, incepand cu 1990, fara nici un fel de discernamant si de justificare, a gradului de general unui numar mult prea mare de ofiteri care nu numai ca nu aveau nici un fel de pregatire militara si de competenta strategica, dar nu dispuneau nici de cele mai elementare merite care sa justifice astfel de avansari;

• introducerea masiva, pe functii importante, a unor politicieni sau clienti politici, fara nici un fel de legatura cu institutia militara, care au afectat grav verticalitatea si onoarea armatei.

Transformarea gradului de general intr-o halvita politica acordata unor oameni loiali sau oricaror altora propusi pentru o astfel de avansare constituie, fara indoiala, cea mai grava agresiune care poate fi exercitata asupra unei armate, intrucat afecteaza nivelul strategic. Gradul de general este valoarea suprema a unei armate – generalul este strategul (strategos – general) –, iar nivelul politic (care este nivel decident) trebuie sa protejeze si sa respecte acest grad. In Armata Franceza, spre exemplu, gradul de general este echivalent cu cel de demnitar. Acordarea gradului de general, chiar daca este un drept al Presedintelui Romaniei, ar trebui sa urmeze un proces riguros si destul de dificil. Gradul de general cere o trecere la un nivel de competenta strategica. Si chiar daca, spre exemplu, brigada nu este, potrivit unor viziuni, un esalon strategic, ci unul tactic – brigada este o mare unitate de lupta –, modul ei de angajare, competenta de management si rolul ei in razboi ca si in operatiile de gestionare a crizelor si conflictelor (mentinere a pacii, impunere a pacii etc.) necesita competenta strategica din partea comandantului ei. De aceea, inclusiv primul grad din corpul generalilor, cel de general de brigada, este un grad care presupune pregatire strategica si competenta strategica.

Cu alte cuvinte, gradul de general ar trebui sa se acorde numai militarilor in activitate, in urma unor rezultate stralucite si dobandirii, prin sistemul de pregatire profesionala, prin experienta si calitati manageriale remarcabile, prin cultura strategica si inteligenta creativa probata si evaluata, a competen?ei strategice.

Fel de fel de oameni – veterani de razboi, politicieni care aveau un grad militar in rezerva sau in retragere, subofiteri si chiar oameni care nu au absolut nicio legatura cu armata si cu nivelul ei strategic – au fost propusi pe liste si avansati fara nici un fel de problema la gradul de general. Ne pronuntam categoric impotriva unei astfel de practici care distruge pur si simplu nivelul strategic si introduce in sistem oameni care nu au nicio legatura cu acest nivel, cu onoarea si demnitatea armatei si, mai ales, cu uriasa responsabilitate a nivelului strategic.

Astfel de avansati corup nivelul strategic, il aservesc si, in cele din urma, il distrug. Desigur, s-ar putea obiecta ca avansarile la gradul de general nu vizeaza direct armata activa, ci se acorda unor oamenii care, la vremea respectiva, ar fi meritat sa fie avansati la acest grad, dar nu au fost. Dimpotriva, functiile de general din armata au fost reduse la minim (exista, spre exemplu, o singura functie de general cu patru stele!), iar in alte structuri, care par a fi mai utile momentului, acestea s-au multiplicat… Dar sa nu ne uitam in ograda vecinului…

Ce au administratorii politicieni alesi prin vot de poporul roman cu Armata Tarii? Cine a facut, a dezbatut, a votat si a promulgat legile de reforma, de salarizare, de pensionare si de angajare a militarilor si pensionarilor Armatei Romaniei? Cine a redus armata de la 300.000 de oameni la 75.000 de militari? Cine a stabilit cuantumul pensiilor si salariilor? Pe ce lume si in ce tara au trait, in toti acesti ani de legiuiri si nelegiuiri, cei care sunt astazi la putere si arunca vorbe grele la adresa unor oameni care au slujit si slujesc in mod stralucit Armata Romaniei? Desigur, pot sa spuna ca ei au fost in opozitie, n-au fost de acord cu aceste legi si, venind la putere, vor face altele care le convin lor. Legea nu mai e deci lege, ci doar un instrument al puterii politice pe care-l schimbi asa cum ai tu cheful sau interesul… In numele unor idealuri care nu exista. Ce va urma?

In momentul in care, in Bucuresti, in plin centru, s-a tras primul glont de razboi – chiar daca el s-a tras in sus, pentru descurajare –, normalitatea s-a spulberat si una dintre cele mai grave crize din istoria Romaniei s-a declansat. Iar vina nu apartine armatei, ci decidentului politic. Dimpotriva, Armata Romana s-a comportat eroic atunci, in decembrie 1989, intr-o situatie de maxima incertitudine pentru care nu a fost niciodata pregatita sa o gestioneze. La vremea potrivita, adica dupa ce a asigurat toate conditiile posibile pentru ca noua putere politica, legitimata de Revolutie sa-si faca treaba, s-a intors in cazarmi, si-a intensificat eforturile pentru indeplinirea conditiilor necesare integrarii in NATO si s-a supus fara cracnire tuturor reformelor si transformarilor prin care, cu sau fara voia ei, a trecut. Concomitent cu reducerea drastica a efectivelor, cu efectuarea restructurarilor succesive si cu trecerea la profesionalizare, armata trebuia sa beneficieze de punerea in aplicare a unor programe de inzestrare corespunzatoare… Decidentul politic a stopat, practic, toate initiativele, toate programele si toate strategiile de inzestrare. Desigur, pe motiv ca nu sunt bani, iar razboiul nu bate la usa… Intre timp, bancile romanesti au fost distruse, economia romaneasca – asa cum era si cat era – a fost spulberata sau vanduta pe nimic, conturile din tara si, mai ales din strainatate ale unor profitori ai momentului au crescut, tara s-a umplut de vile somptuoase ale demnitarilor si altor personalitati care se cred de anvergura europeana si mondiala, tiganii au devenit rromi, pentru ca numele lor sa fie mai usor conexat si asociat cu cel al tarii care poarta numele Romei, cu cel al clanurilor care se bat cu sabii si cu pistoale in centrele unora din orasele Romaniei, de parca tara ar fi un sat fara caini si fara oameni, invatamantul este bulversat, cercetarea stiintifica facuta varza, productia de petrol a scazut de la 14 milioane de tone, cat era in 1976, la 5 milioane de tone, marile intreprinderi romanesti au disparut, agricultura s-a intors la conditia de subzistenta marunta sau a facut pamanturile parloaga, satele s-au prapadit, sufletele s-au inveninat, crimele s-au inmultit, retelele de traficanti de droguri au proliferat, oamenii s-au scarbit sau s-au inrait… Nu se mai suporta, sar unii la gatul altora sau se ascund speriati pe unde pot, de regula pe sub propria lor piele, devenita imuna la toate. Si imunda…

3. Un precedent paradoxal, cu consecinte imprevizibile

Ar trebui ca eu, pensionar militar, sa nu-mi bat capul cu toate astea. Nu este treaba mea. Mai exact, n-ar trebui sa fie. Dar cum sa nu fie, cand, de ani de zile, inafara unor campanii electorale interminabile, unor balacareli ca la usa cortului, unor minciuni fara rusine si a unei impotente economice si manageriale strigatoare la cer, nu vezi nimic si nu intelegi nimic?! Televiziunile fac rating, fel de fel de oameni isi dau cu parerea, Puterii arogante nu-i pasa, iar intre timp totul se prabuseste. Salariile bugetarilor scad cu un sfert, pensiile, impozitate deja, se reduc cu 15 %, poporul plateste!

Eu sunt doar un soldat care se supune legilor si regulamentelor armatei si nu cer nimic in afara de ceea ce mi se ofera prin lege, prin cutuma, prin ordinele si dispozitiunile ierarhice. Daca onor Presedintele Romaniei, onor Parlamentul tarii, onor Guvernul considera ca solda mea este prea mare, n-are decat s-o reduca la cat cred ei de cuviinta. Niciodata, niciunul dintre guvernele Romaniei nu a negociat solda cu mine. El a scris si eu am semnat. Daca pensia mea este prea mare, sau, la acordarea ei, nu s-a respectat intocmai legea, n-are decat sa faca ajustarile si corecturile necesare, asa cum se procedeaza in intreaga lume civilizata. Dar sa nu-mi ridice, mie, soldatului pregatit sa invinga sau sa moara pentru viata natiunii, toata tara in cap ca am o solda prea mare sau o pensie nesimtita, cand el, Statul, a hotarat si a scris prin lege, fara sa ma intrebe pe mine, fara sa ma consulte, fara sa negocieze niciodata cu mine, cat sa fie aceasta solda si cat sa fie aceasta pensie. Tine de competenta acestor onorabile institutii democratice sau de care or fi, nu de vox populi, de care n-au auzit demult sau de care aud doar atunci cand le convine unora sau unde le convine altora.

Cand am venit in Armata, statul a facut cu mine un contract standard, nenegociabil, obligandu-se sa-mi dea echipament, solda, medicamente si o pensie (cand va veni vremea), asistenta medicala gratuita, iar eu sa pun in slujba tarii viata mea, sa fiu in orice moment gata sa pun in aplicare, prin mijloace militare, indiscutabil si imediat, o decizie politica legala si legitima cu privire la apararea tarii. Eu am fost pregatit si instruit sa fiu invingator intr-un razboi sau sa-mi dau viata pentru tara, dar sa nu fac niciodata un pas inapoi in fata inamicului. Si asa am trait toata viata. Apoi, onor Statul s-a debarasat incet, incet de angajamentul sau, a uitat ca in Legea 80 scrie asistenta si medicamente gratuite, mi-a impozitat pensia si, pe deasupra, prin vocea unui prim-ministru cazut din Luna, m-a facut si posesor al unei pensii nesimtite, deci nesimtit. Stie ca n-o sa-l dau in judecata, ca n-o sa fac nimic, iar el, impreuna cu toti cei care au conditionat dezastrul economic al tarii, abia asteapta sa trec pe lumea cealalta, pentru a face economie la bugetul de stat… Cu alte cuvinte, statul caruia ii apartin si ale carui ordine le execut intocmai si la timp a devenit inamicul meu numarul unu, cu care  nu ma pot lupta pentru ca este seful meu…

Din pacate, Guvernul acesta nu este chiar singurul care se uita la armata ca la o sperietoare sau la o institutie parvenita si nefolositoare. Unii tineri au scris, negru pe alb, pe diferite  forum-uri, ca n-o sa le fie lor bine in tara aceasta pana nu mor toti cei care au peste 50 de ani… Undeva, pe o trecere de pietoni, in orasul in care exista unul dintre cele mai bune licee din tara, liceul meu, „Fratii Buzesti”, un tanar de 21 de ani loveste cu pumnii un batran de varsta bunicului sau si il lasa acolo mort. Pe motiv ca nu a traversat mai repede pe zebra. Batranul tinea de mana o fetita, nepotica lui… Nimeni nu a sesizat faptul ca un tanar a lovit un batran, ceea ce este foarte grav, ci doar faptul ca l-a omorat. La fel de grava este si mentalitatea celor care au scris pe blog ca nu va fi bine in tara aceasta pana nu mor batranii, pe motiv ca astia ar fi fost comunisti… Dar tot cam asa se gandeste si prin alte parti, pe unde se hotaraste soarta Romaniei Neputincioase, a Romaniei Distruse, a Romaniei Sarmane. Sau cel putin asa gandim noi ca s-ar gandi prin acele cancelarii. Da, Doamne, sa gresesc! Dar nu gresesc in legatura cu modul in care primul ministru al tarii trateaza generalii si pensionarii militari. Daca avea nevoie de noi, de sacrificiul nostru, trebuia sa ne ceara cinstit sa acceptam ca, pe o durata limitata, sa cedam jumatate din solda sau din pensie pentru a sprijini iesirea din criza. Si cei mai multi dintre noi ar fi facut-o fara nici un fel de obiectie, chiar daca unii ar fi murit de foame! Sau sa fi procedat macar asa cum a procedat Stalin, dupa 1945, cu invalizii de razboi care cereau mancare si drepturi. I-a trimis pe toti in Extremul Orient sa-si ingrijeasca ranile si sa primeasca acolo un blid de mancare. Jumatate dintre ei au murit pe drum, iar cei mai multi dintre cei care au ajuns acolo, unde nu ii astepta nimic, nu s-au mai intors niciodata… Bravos Natiune! Halal sa-ti fie! Cum ar fi spus marele Caragiale, in alte vremuri fandosite.

Romanii au fost si sunt oameni ca toti ceilalti. Nu mai stiu precis daca mai sunt si astazi. Sunt prea dezamagit de injuraturile lor si de inconstienta multora dintre ei, pentru a-mi permite sa mai emit judeca?i explicative sau justificative despre mul?i dintre cona?ionalii mei. Dar sa presupunem ca sunt. Nu sunt nici mai buni, nici mai rai, nici mai rabdatori, nici mai nerabdatori ca altii. Romanii sunt un popor sedentar. Si ei fac parte din categoria acelor popoare sedentare care au castigat, asa cum afirma Gerard Chaliand in monumentala sa lucrare Anthologie mondiale de la strategie,  confruntarea cu popoarele migratoare razboinice, suferind insa si ei, ca toti sedentarii, influenta acestora, mai exact, efectul de contraasimilare. N-au invatat insa de la acestia disciplina si respectul fata de semenul lor, ci, in parte, si-au pastrat doar ura si invidia fata de celalalt, care are ograda alaturi… Si, pe vremea copilariri mele, tatele din satul meu se certau peste gard cat era ziulica de mare. Isi strigau tot ce le venea la gura, iar a doua zi se impacau sau o luau de la capat. Unele nu mai vorbeau intre ele ani buni sau chiar toata viata…

Militarii romani fac parte din poporul roman si, la randul lor, nu sunt nici ei nici mai buni, nici mai rai ca parintii, fratii, rudele si vecinii lor, ca mediul politic, social, economic si informational in care isi duc viata. Singurul lucru care-i deosebeste de acestia este ca aproape toti au invatat si stiu sa fie buni camarazi, ca sunt in stare sa isi dea viata unii pentru altii si, impreuna, formeaza o entitate de mare forta si de o moralitate ireprosabila, probata, de-a lungul istoriei, in toate razboaiele la care a participat Armata Romanie si confirmata si azi in teatrele de operatii ale lumii. Militarii romani, si azi, in teatrele de opera?ii ale lumii, sunt printre cei mai buni din lume.

Profesia de militar este tot o profesie. Profesiile nu se compara intre ele, pentru ca nu se substituie intre ele, pentru ca profesiile sunt doar complementare si nu concurente. Nu se face un tabel cu calitatile si competentele medicului si un altul cu calitatile si competentele ofiterului pentru a le compara intre ele si a spune care dintre cele doua profesii este mai cu mo?, mai importanta sau mai valoroasa. Ar fi absurd. Nicaieri in lume nu se face asa ceva. Pentru ca fiecare profesie este unica in felul ei, iar arealul ei, in ansamblul vietii si securitatii oamenilor si comunitatilor, isi are un rol absolut necesar si foarte distinct, de neinlocuit. Profesia de militar este, desigur, una de risc extrem. Dar si cea de medic este una la fel de riscanta, mai ales cand este vorba de salvarea oamenilor in timpul unor razboaie, calamitati si dezastre.

Ce au facut insa unii dintre politicienii Romaniei, aflati, in timp ce noi scriem aceste randuri, la guvernare, impreuna cu primul lor ministru? Au calificat, intr-o forma sau alta, prin cuvinte mai mult sau mai putin chibzuite, militarii romani, indeosebi generalii si pensionarii militari, ca si alte categorii de bugetari si pensionari, ca fiind beneficiari ai unor salarii de lux si ai unor pensii nesimtite, in timp ce majoritatea salariatilor si pensionarilor traiesc din pensii si salarii foarte mici. In conceptia primului ministru al Romaniei, acesta este un dezmat caruia trebuie sa i se puna capat. In acest timp, numarul ministerelor pe care el le conduce a crescut, la fel ca si cel al secretarilor de stat si consilierilor de tot felul. Ma rog, acestea sunt chestiuni de bucatarie guvernamentala, si nu e bine sa le discutam decat punctual.

Revoltator este ca, prin astfel de afirmatii nejustificate, fara un suport real, fara calcule si evaluari precise, primul ministru al tarii a creat unul dintre cele mai abjecte precedente din istoria Romaniei, ridicand populatia necajita a tarii impotriva generalilor Armatei Romaniei si a pensionarilor militari care, in opinia acestui demnitar inconstient, beneficiaza de privilegii pe care nu le merita. Legile de recalculare a salariilor si pensiilor si legea inva?amantului sunt deja in Parlament, iar guvernul urmeaza sa-si asume raspunderea…

Cand situa?ia a fost analizata la bani marun?i, s-a dovedit ca onor prim ministru nu prea stia ce spune, dar raul fusese deja facut.  Este ca si cum eu m-as supara pe mana dreapta si as acuza-o in vazul lumii, ca are o manusa mai calduroasa decat mana stanga, afirmand sus si tare ca mana dreapta este nesim?ita, in timp ce mana stanga este o victima a nerusinarii mainii drepte, ca si cum nu amandoua mainile ar fi ale mele si comandate de creierul meu…

In timp ce onor Guvernul hotaraste sa reduca salariile bugetarilor cu un sfert – ceea ce este o crima! – si pensiile cu 15 %, marii oameni de afaceri datoreaza guvernului, numai pentru perioada 2004-2006, din taxe si impozite neplatite, 3,7 miliarde de euro! Dar pe astia nu-i trage nimeni la raspundere si nu-i executa nimeni silit. Conturile lor sunt, probabil, bine mersi, iar contribu?ia lor la iesirea din criza este absolut nula, intrucat ei s-au imboga?it din tranzac?ii imobiliare sau cu terenuri, din afaceri cu statul si nu din productia de bunuri materiale necesare acestei na?ii.

Concluzie sinistra

Acesti domni, ajunsi, asa cum au ajuns, pe locurile pe care odinioara au fost Carol I, Ferdinand, Bratianu si alte mari personalitati care au facut Romania de astazi, inclusiv cu jertfa militarilor romani care s-au acoperit totdeauna de glorie, de onoare si de demnitate pe campurile de bataie ale neamului, ar trebui sa stie si sa nu uite un adevar pe care orice politician cu scaun la cap il stie: Istoria oamenilor a dovedit ca, pentru a trai in siguranta si in securitate, un stat trebuie sa-si pregateasca sute de ani o armata pe care, atunci cand vine vremea, o foloseste un an, o saptamana, o zi sau doar cinci minute. Dar, este foarte posibil ca, daca, in acel moment, n-o are, sa dispara pentru totdeauna ca neam si ca tara de pe fata pamantului.
General de brigada (r) dr. Gheorghe VADUVA
http://vadgeo.wordpress.com/2010/05/

A inflorit un mar in noi

By Tatiana Scurtu-Munteanu

A inflorit un mar în noi,
Un mar din cei cu mere coapte,
Intins-am bratele-amândoi
Prin crângul pomului vâlvoi
De-atâtea flori si-atatea soapte.

Ne cânta primavara-n zbor
Pe aripi de privighetoare
La maru-mpodobit cu floare
Si cu parfum imbietor,
In sfânta zi de sarbatoare.

Ravase încoltesc pe-un ram,
Le ancorez de ploi si vânt,
Spre poala cerului zburând,
Sa-ti bata dimineata-n geam,
Trezindu-te la mine-n gând.

Astern petalele de mar,
Din marul cel cu mere coapte,
Pe masa veche din ungher,
Iar tu îmi prinzi tacut în par
Ravase încoltite-n noapte.

Obiective turistice argesene. Manastirea Curtea de Arges

Biserica Domneasca Sfantul Nicolae din Curtea de Arges, avand planul arhitectonic in modelul clasic bizantin al bisericilor de tip „Cruce greaca inscrisa”, datand din vremea imparatilor Comneni, este ctitoria lui Basarab I Intemeietorul (1310-1352) si este inclusa in Lista Indicativa UNESCO.

Ctitoria Basarabilor de la Curtea de Arges este un edificiu de dimensiuni mari, format din trei incaperi: un pronaos ingust (2,80 m), un naos spatios (11,80 x 12,40 m) si altarul compus dintr-o absida mare, centrala, flancata de doua absidiole.

Naosul, incaperea principala si, totodata, cea mai reprezentativa a bisericii, are in mijloc patru stalpi de sectiune patrata, care impart spatiul in trei compartimente lungi – trei nave: una mediana, larga, si doua laterale, mai inguste, prelungite, fiecare din cele trei, spre rasarit, cu cate o absida.

Aspectul exterior al cladirii este impunator si de o cromatica rafinata, data de combinatia dintre caramida si piatra de rau. Din materiale nepretentioase, arhitectul a reusit sa realizeze cu iscusinta o imbinare de linii si volume de o eleganta deosebita.

Forma si ingustimea ferestrelor se datoreaza adaptarii la circumstantele vremii, cladirea oferind, in trecutele vremuri, si un loc de refugiu in caz de primejdie.

… Patrund in interiorul bisericii si am senzatia ca tin in maini o carte de istorie. Incep sa-i rasfoiesc paginile impregnate cu parfumul timpului…

Pictura bisericii

Pe peretii Bisericii Domnesti se pastreaza picturi datand din trei momente ale evolutiei artei noastre religioase: frescele din secolul al XIV-lea, cele din secolul al XVIII-lea, realizate de Radul Zugravul si cele de la inceputul secolului al XIX-lea, datorate zugravului Pantelimon.

Exista unele diferente intre pictura din altar si cea din naos. Intre picturile murale din altar, sunt bine conservate: pe latura estica – Pilda celor zece fecioare, Petru si Ioan in fata mormantului gol si Iisus in muntii Galileii, Cortul Marturisirii si Impartasania apostolilor, Mormantul si Iisus infasurat in giulgiu (in proscomidie); pe peretele nordic – Izgonirea negustorilor din templu si Inmultirea painilor; pe cel sudic – Recensamantul lui Quirinus, Sarutul lui Iuda si Drumul crucii; catre sud-est – Spalarea picioarelor si Rugaciunea de pe munte; peretele de vest – Adormirea Fecioarei – una dintre cele mai ample din intreaga pictura medievala romaneasca.

Marturii ale vremii

In timp, au fost descoperite aici 14 – marturii ale unei lumi feudale romanesti prea putin cunoscute pana atunci. Inventarul acestora a procurat informatii pretioase in special  despre vestimentatia de moda occidentala a boierimii din statele feudale romanesti – imbracaminte fastuoasa, vorbind despre posibilitatile materiale ale clasei dominante, beneficiara a unor mari venituri de pe urma intinselor mosii pe care le poseda.

In aceste morminte s-au gasit diverse podoabe: inele de aur inscriptionate in latina sau slavona, diademe de margaritare sau din lame de aur, aplice din aur, o egreta de argint, un fragment de brau si multe altele. Cand a fost deschis al zecelea mormant, presupus a fi al lui Vladislav Vlaicu (atribuit, multa vreme, lui Radu I, legendarul Negru Voda), aflat intre cei doi stalpi de pe latura sudica a pronaosului, s-a constatat ca mormantul scapase intact timp de sase veacuri, iar cand piatra funerara a fost ridicata de pe sarcofag, a aparut cadavrul nealterat al cavalerului din secolul al XIV-lea. ,,Pe cap purta o diadema de margaritare, incheiata cu un lant de aur peste pletele lungi, lasate pe spate. La gat, peste tunica din matase purpurie, venetiana, se rasfrangea un guler de dantela lucrata in matase si aur. Un sir de circa 30 de nasturi de aur incheiau [sic] tunica, impodobita la gat, la piept si la manseta cu siruri de margaritare. Colturile pulpanelor erau impodobite in fata cu doua rozete de margaritare. Nasturi de aur erau si la maneci, iar coatele erau brodate cu galoane de fir. Peste solduri avea petrecuta o centura brodata cu fir de aur si margaritare, care se incheia cu o magnifica pafta de aur. […] Paftaua reprezinta o cetate gotica cu doua turnuri poligonale la colturi. In partea centrala, pe un fond de smalt albastru, este lucrata in relief o lebada cu cap de femeie, a carei semnificatie n-a fost descifrata nici pana acum. Lateral, in doua balcoane, stau parca de vorba un cavaler si o doamna. In contact cu aerul, stofa s-a pulverizat. S-au pastrat numai cateva fragmente ici- colo. Din vesta au mai ramas margaritarele ce o impodobeau. Imaginea unei lumi feudale, de moda europeana, pe care istoricii nu indraznisera sa si-o inchipuie, era demonstrata cu probe elocvente, rasarite de sub podeaua Bisericii Domnesti”. (http://bisericadomneasca.ro/descoperiri.html).

Astazi, mormantul este expus sub sticla, conservandu-se si resturi din vesmantul feudal ornamentat cu aur si pietre pretioase.

Domnitorul celor 20 de razboaie

Fiul lui Radu al IV-lea cel Mare si al doamnei Catalina – Radu de la Afumati, domnitor al Tarii Romanesti in ianuarie-aprilie, iunie-august, octombrie 1521 – aprilie 1529 – este inmormantat in Biserica Domneasca din Curtea de Arges. El si-a inceput glorios domnia – cu o victorie asupra lui Mehmed-beg, roman turcit, aspirant la tronul Tarii Romanesti. Spre finele anului 1525, decedeaza sotia lui Radu, fiica vornicului Vlaicu, iar in anul urmator, 1526, in luna ianuarie, se recasatoreste, cununandu-se, de data aceasta, cu Ruxandra, fiica cea mai mica a lui Neagoe Basarab. Prin aceasta casatorie, Radu a intrat in puternica familie a Craiovestilor, beneficiind de sprijinul acestora, dar atragandu-si, in acelasi timp, ura Draculestilor, care l-au socotit tradator. Acest mariaj a declansat si dusmania lui Stefanita, domnul Moldovei, care considera ca Ruxandra ar fi trebuit sa-i devina lui sotie, ca urmare a unei vechi fagaduieli a lui Neagoe. Pe deasupra, Radu a domnit in vremuri tulburi, cand Imperiul Otoman dorea transformarea tarii in pasalac. El, insa, a izbutit sa impiedice planurile sultanului Soliman Magnificul, purtand lupte crancene cu turcii si cu alti pretendenti la tron.

I s-a dat supranumele nobiliar „de la Afumati” dupa denumirea unei mosii pe care o avea in satul Afumati din Judetul Ilfov. Pentru a putea fi deosebit de alti voievozi pe care i-a chemat Radu, i s-au dat si alte nume: in timpul vietii i s-a zis Radu Voievod cel Nou si Radu-Voda cel Tanar, in documente se intitula „Io Radu Voievod, fiul marelui si preabunului Radu Voievod”, iar dupa moarte i s-a mai spus si Radu cel Viteaz. Inscriptia de pe mormant consemneaza toate razboaiele pe care le-a purtat. La primul razboi nu este mentionata localitatea. Urmatoarele sunt: „la Gubavi; la satul Stefeni pe Neajlov; la Clejani; la Ciocanesti; la cetatea Bucuresti; la cetatea Targovistei; la raul Argesel, la satul Plata; la Alimanesti, pe Teleorman; cel mai iute si cel mai vartos din toate razboaiele la Grumazi, cu 7 sangeacuri; la Nicopole; la Sistov; la cetatea Poenari, cu taranii; la Gherghita; iar la Bucuresti; la oras, la Slatina; la cetatea Bucuresti, cu Vladislav voievod; la satul Rucar; la Didrih.” (http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:TLO6yIHqFX4J:www.descopera.ro/maratoanele-descopera/descopera-istoria-romanilor/5117364-radu-de-la-afumati-domnitorul-celor-20-de-razboaie+%22la+Alimanesti,+pe+Teleorman%3B+cel+mai+iute+%C5%9Fi+cel+mai+vartos+din+toate+razboaiele+la+Grumazi%22&cd=2&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

Sprijinit de Craiovesti, recunoscut de turci, Radu ar fi putut domni mult timp, daca nu ar fi fost victima unui complot.

Nemultumiti de puternica familie a Craiovestilor, la sfarsitul anului 1528, vornicul Neagoe si postelnicul Dragan se ridica impotriva domnului care, neavand la indemana oastea spre a li se opune, fuge inspre partea de apus a tarii, sperand sa primeasca sprijinul Craiovestilor. Dar la Ramnicu Valcea, in biserica de pe dealul Cetatuii, nerespectandu-se sfantul locas, in data de 2 ianuarie 1529, sub privirile ingrozite ale preotului, Radu de la Afumati este ucis. Radu, care iesise victorios din 20 de mari lupte, cadea sub sabia unor boieri manati de interese meschine. In aceeasi zi este ucis si Vlad, fiul sau.

DOAMNE, CE MINUNE SA FII OM!

Motto:
„Iert si eliberez trecutul cu iubire. Aleg sa-mi umplu
Sufletul cu bucurie si fericire eterna!…”

Sunt sortit sa fiu poetul sufletului in cautare
De fericire, pe pamant strain, cu lupte si dureri,
Unde-nvinge cel ce are tupeul cu bani de sfidare,
Iar crestinii asteapt-ajutorul din Cer, ca strajeri…

Prin lume alearga nelinistita o noua stafie… Pare ca are chipul de om, dar, de fapt, este o creatura hibrida in care se amesteca aluatul de pamant cu combinatiile chimice venite din izvoarele mocirloase ale infernului. Este neomul timpurilor noastre rele si grele. Acesta incearca sa subjuge si sa anihileze creatura frumoasa a lui Dumnezeu: pe omul cu sufletul sau.
„Neomul” este o persoana lipsita de insusirile proprii unui om normal. Este o fiinta omeneasca lipsita de omenie, fara mila, cruda, rea si salbatica, rece, grabnica sa verse sange, egoista, imorala, mieroasa, orgolioasa, ticaloasa si mincinoasa, necinstita, sireata, in stare sa defaimeze, sa spioneze, sa barfeasca, fara frica de Dumnezeu…
„Neoamenii” – ne spune Biblia – „… au schimbat slava Dumnezeului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile, caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin… Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, El i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase. Sunt soptitori, barfitori, uratori de Dumnezeu, obraznici, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, neascultatori de parinti, fara pricepere, calcatori de cuvant, fara dragoste fireasca, neinduplecati, fara mila. Si macar ca stiu hotararea lui Dumnezeu ca cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totusi ei nu numai ca le fac, dar si gasesc buni pe cei ce le fac” (Romani 1:25, 26-a, 27- 32).
Pe neoameni ii gasesti in toate locurile, ca pe paianjeni…
Vrei, nu vrei, paianjenul – neam de spion ce sta la panda – este prezent pretutindeni: in case, in pivnite, in grajduri, in palate si in bordeie. Ce pacat!… Nu lipseste – mai ales in zilele noastre intoarse pe dos – nici din biserici, lipit de pereti, de tavane, de lampi, de amvoane…
Paianjenii au o lume aparte, un cerc al lor, inconjurat si aparat de fire multiple si otrava. Sunt tot felul de paianjeni; unii-s mai deschisi, altii de o culoare mai bruna, unii-s mai otravitori, dar toti parca-s azvarliti pe pamant sa aduca groaza in lume. Si mai ales pentru musculitele mici si neinsemnate, pe care, pandindu-le, le ucid fara mila. Oamenii se duc, dar paianjenii raman sa sperie si sa continue sa prinda in plasele lor prada…
Paianjenii formeaza cercuri inchise si vaneaza ocazia oarba…
Mi-e groaza de paianjenii mai mici sau mai mari. Mi-e teama de otrava lor… De aceea astept sunetul vremurilor bune, doar cu oamenii lui Dumnezeu…
Doamne, ce minune sa fii om! Sa fii om dupa asemanarea lui Dumnezeu si sa stii ca ai fost creat cu un scop. Sa nu pierzi putinul aur din multul nisip de pe albia cautarilor, ca sa raspunzi la intrebarea: Cine sunt?
Esti neomul creionat mai sus, sau esti fiinta inteligenta, capodopera creata de Arhitectul universului, si asezata pe planeta Pamant, ca chirias al Timpului, pentru aproximativ 26.650 de zile, adica vreo 70 de ani, ca sa-ti pregatesti sufletul in Scoala vietii de pe Pamant, pentru a te muta in Cerul lui Dumnezeu ?…
Dumnezeu a pus in om creierul ce macina mintea, pe care o simtim si fara de care n-am putea exista. In corpul nostru, avem asezate „motorase”, care lucreaza fara incetare, ca sa ne sustina existenta, pe timpul acordat de Creator, ca sa urmam Scoala vietii. Sunt plamanii nostri, inima, ficatul, rinichii, pancreasul – adevarate „uzine chimice”, care lucreaza fara incetare in cei „cativa ani” ce-i petrecem, ca niste calatori prin campiile, vaile si muntii acestui pamant, pe soare, pe zapada, pe ploaie, pe vant… Organele acestea – si altele mai mici – fara de care n-am putea trai – sunt conectate unele de altele prin tuburi si tubulete, prin care ne circula viata, sub forma de sange ce ne tine caldura si bucuria oportunitatii sa fim creati unicate, ca sa traim si sa ne pregatim vesnicia.
Definitia data de Dictionarul limbii romane omului este ca acesta „este o fiinta superioara, sociala, care se caracterizeaza prin gandire, inteligenta si limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic, prin pozitia verticala a corpului si structura piciorului adaptata la aceasta, mainile libere si apte a efectua miscari fine si creierul deosebit de dezvoltat”. Din definitia aceasta lipseste esenta omului: sufletul sau, pus in cortul lui de lut, ca sa-i dea viata, chiar de Dumnezeu…
Sufletul este locatarul ceresc, invizibil si intangibil, fara greutate, al fiintei umane, sculptata cu maiestrie si grija divina de Dumnezeu. El este misterul de viata ce ne tine treaza mintea, izvorul logicii, dar si al entitatii ce ne dirijeaza sentimentele si actiunile. Eu simt si cred ca sufletul este un atom de lumina din Dumnezeu, asezat invizibil, undeva-n corpul meu…
Un om al lui Dumnezeu a scris ca „sufletul este un suflu de la Dumnezeu si desi este de natura celesta, se lasa amestecat cu pamantul. El este lumina inchisa in pestera, dar care nu este mai putin o lumina divina si nepieritoare”.
Cu alte cuvinte, sufletul face din interiorul corpului meu un lacas, in care se afla lucruri din Cer, sosite in mine prin caile tainei divine ce m-a miluit cu harul divin direct de la Dumnezeul meu.
Sufletul este partea invizibila a existentei omului, partea netrecatoare si neschimbatoare, dar si nemuritoare. Fiinta noastra ar fi ca un avion fara pilot, sau ca o masina fara sofer, daca nu i s-ar fi revarsat sufletul, ca o legatura cu Cerul si cu Misterul… Fara pilot, avionul este o masinarie inutila, iar masina fara sofer este doar un obiect ce sta in parcare. Sufletul este pilotul sau soferul trupului nostru de lut, care asculta de el, daca mintea omului este conectata la Inventatorul ei, cum este tabloul de comanda cu circuitele de lumina conectat la sursa de electricitate.
Am fost facuti cu un scop clar: sa fim oameni!… Oameni dupa chipul lui Dumnezeu: buni, altruisti, milosi, cinstiti, curajosi, neprihaniti, sfinti, intelepti, rabdatori, credinciosi, pasnici, impaciuitori, iubitori de bine, iertatori, harnici, plini de bunatate, cuviinciosi, legati, prin credinta, de Arhitectul trupurilor noastre si din care purcede sufleul nostru.
De altfel, toate partile alcatuitoare ale trupului nostru uman – inima (motor), plamanii (oxigenarea sangelui), creierul (cu menirea lui in inmagazinarea si administrarea tehnica a gandirii), tendoane, rotule, mainile, ca niste scripeti, oasele, ca niste mijloace de sustinere, pielea, ca invelitoare a casei noastre de lut etc. ne indeamna sa ne gandim la Creatorul nostru, in ochii Caruia suntem fiinte de pret, caci ne-a creat sa mostenim viata vesnica, pentru care trebuie sa ne pregatim sufletul, cata vreme suntem in scoala dura de pe pamant.
Omul trebuie sa stie ce inseamna sa fii Om si sa doreasca sa traiasca dupa legile lui Dumnezeu. Doar gasind sensul vietii poti sa afli esenta fericirii si linistea sufleteasca. Simtul vietii te ajuta sa te acomodezi conditiilor de pe pamant, dar constiinta – parte din sufletul nostru – ne ajuta sa alegem binele de rau si sa traim o viata in plinatatea ei spirituala. Aceasta viata este deplina doar cand intelegem adevaratul sens al vietii aratat de Mantuitorul nostru Isus Cristos, care S-a numit pe Sine „Fiul Omului”. El ne-a aratat prin viata Sa cum trebuie sa fie omul. El a fost si este idealul nostru. El a vazut viata clar si a trait in armonie cu ceea ce stia ca este o cale desavarsita. Partasia Lui intima cu Tatal Ceresc i-a fost taria si secretul vietii. Viata Lui pe pamant a fost inradacinata in Dumnezeu, iar curatia Lui biruitoare este idealul spre care ne atrage Duhul lui Dumnezeu, cand ne lasam sub calauzirea Sa.
Cand iti afli sensul vietii si traiesti ca om – ca om al lui Dumnezeu –, simti in sufletul tau fericirea si bucuria mantuirii, caci credinta te-a legat cu Cerul. Fericirea este treapta a bucuriei de maxima intensitate: o stare de multumire sufleteasca intensa si deplina. Fericirea presupune plinatatea bucuriei pe care o simti si o traiesti, dar se si vede in lumina ochilor tai, pe fata ta, in gesturile si in comportarea ta, care devin molipsitoare, caci transmit in jurul tau uimire si dorinta altora de a fi ca tine, in circumstante asemanatoare. In fericire, auzi vocea lui Dumnezeu ce vorbeste sufletului tau… Si Cerul se coboara in tine cu bucuria de pace si bine…
Bucuria fericita de om a lui Dumnezeu este o stare de suflet: acea scanteie divina de multumire si bine, pusa in tine de Dumnezeu, care te-a creat unicat. Nu poate altcineva sa-ti toarne bucuria in suflet, cum ai turna apa de izvor rece si buna, intr-un pahar de cristal, si sa dai cuiva din el sa bea, cand este de tot insetat. Sufletul tau poate fi inchis ermetic, iar incuietoarea este pe dinauntru; si doar tu poti descuia bucuriei sa intre, ca sa te faca fericit mantuit… La usa inimii tale, poate sa stea, pentru a intra, chiar Urzitorul fericirii tale, a Carui voce o poti descifra, oprindu-te din alergare: „Iata Eu stau la usa si bat.
Folosesc aici cuvantul „om” cu sensul de fiinta care crede ca Dumnezeu este Creatorul lui si ca, prin credinta in Mantuitorul Isus, el este salvat si traieste o viata crestina reala si fericita, pregatindu-se, in scoala vietii de pe pamant, pentru vesnicia in Patria de Sus.
Stiu, din experienta vietii mele, ca urcusul bucuriei spre varful fericirii este presarat cu neprevazute incercari neplacute si nedorite, din cauza integritatii de caracter a crestinului, dar la capatul drumului de urcus si experiente, ca o pecete de aprobare si trecere a examenului de o viata, sunt cuvintele Invatatorului ce suna ca un imn al multumirii ce pecetluieste fericirea credinciosului: „Bucurati-va si veseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in Ceruri, caci tot asa au prigonit pe proorocii, care au fost inainte de voi”. Ce minunat indemn si incurajare de rezistenta la orice incercare a bucuriei pe cale!
Cand vorbesc de bucurie, ma refer la bucuria credinciosului, care este superioara altor forme de bucurii efemere, deoarece nu poate ajunge cineva sa aiba bucurie prin Duhul Sfant, pe aceste pamant, inainte de a fi cat mai aproape de Dumnezeu, avand pacea in suflet, care deschide calea spre Adevar si Lumina Divina. Darul de bucurie, ajuns la treapta de fericire, ne ajuta sa ne desfatam privirea si sa ne inundam de sentimentele de adanca multumire, cand privim la tot ce este frumos si bun, lasat de Dumnezeu in natura, in om si in lumea aceasta, creata de Tatal Ceresc.
Bucuria si fericirea trebuie invatate, exersate si practicate, ca sa devina parti din noi, asa cum a vrut de la inceput Dumnezeu.
Doamne, ce minune sa fii Om!… Om al lui Dumnezeu….
Daca ai un zambet permanent in sufletul tau, exteriorul vibreaza de bucurie; si atunci toate sunt in ordine si in pace. Fii fericit ca esti tu insuti si bucura-te de tot ce este bun in fiinta ta, lasand si pe altii sa se oglindeasca in aceasta bucurie!
Dumnezeu te-a creat sa fii Om fericit!
Sa traim ca oameni ai lui Dumnezeu!

Prof. Dumitru Buhai

SOTUL MEU

In clipa in care Isac a iesit din cabinetul medicului, a simtit ca sfirsitul vietii lui se apropia si doar o minune il va putea salva. Transplantul de ficat! A incercat sa-si reprime gandurile negre, constient ca trece printr-un colaps si ca daca nu va fi puternic, o poate lua razna. Stia ca moartea este individulala si ca intr-o zi va bate si la usa lui, dar inca nu era pregatit sa se retraga de pe scena vieti. Se gindea mai ales la cei doi copii ai lui, care aveau nevoie de el.

In urma cu un an se mutasera cu toti  intr-un apartament nou, in speranta ca aici nu vor mai fi urmariti de ghinion. Fata era la facultate iar baiatul deabia ii sarbatorise barmitva si el ii promisese ca vor face impreuna o calatorie in Europa. Copii stiau ca este bolnav din momentul cand isi intrerupsese munca de la Haifa Chimicale, unde lucrase aproape douazeci de ani. Sufereau alaturi de el cu toate ca tatal lor nu se plangea niciodata, incercand sa-i menajeze si parand foarte optimist. Acum cand primise vestea, inima lui de parinte plangea tacut in pieptul lui, gandindu-se ca poate destinul nemilos nu-l va ajuta sa supravetuiasca.

A iesit in curtea spitalului Adassa din Ierusalim si s-a asezat pe o banca. Privirea lui pierduta s-a atintit spe pamintul pe care, pentru prima oara simtea ca il uraste, la gandul ca doar la numai patruzeci si sapte de ani acesta il poarte inghiti. Trist cu ochii in lacrimi a ridicat pentru o clipa privirea spre cerul luminos si a implorat ajutorul celor dragi, care disparusera lasand in inima lui multa durere. Parintii lui si sotia! Viata il pedepsise destul de mult si ii lasase sa duca in spatele o povara foarte grea, pe care scria cimitir. Gandul ca si el ar pleca cit de curand acolo il ingrozea si era hotarat sa faca totul ca sa traiasca, asa ca s-a incurajat si a plecat spre masina.

Drumul spre casa era destul de lung si in timp ce conducea imaginile si amintirile din viata lui au inceput sa se desfasoare in fata ochilor. Se vedea pe el la varsta de saisprezece ani, cand insotit de parinti si cele doua surori au sosit in Israel. Primi ani a invatat si a lucrat in Chibut, apoi a plecat in armata. Cand a izbucnit razboiul de sase zile, mama lui care era foarte bolnava s-a stins. Isac o iubea enorm si a fost o lovitura cumplita! Inainte de eliberare viata i-a scos in cale prima dragoste. Dupa cateva lui s-a casatorit, apoi a venit si ziua fericita cand a devenit tatal unei fetite. Era fericit, tanar si cu dorinta de munca! Anii care au urmat a reusit sa-si cumpere o casa si el cu sotia au fost binecuvantati din nou cu inca o fetita. Isac cu gandul la familia lui muncea zi si noapte facind ore suplimentare si nimic nu i-se parea greu. Cu sotia se intelegea foarte bine si se iubeau, dar peste fericirea lor a venit o zi in care nenorocirea s-a abatut brusc. El era la lucru, iar fetita cea mare la scola. Acasa se afla sotia lui cu fetita cea  mica care se juca in salon cu o papusa. Mama a plecat putin pana la baie, iar fata a mers la geamul deschis sa priveasca afara. Papusa i-a scapat din mana, iar ea s-a aplecat mult peste balustrada intinzand manutele si a cazut. Un militar care trecea pe trotuar s-a repezit sa prinda fetita, dar a aruncat mai intii arma de pe umar jos si a fost prea tarziu. Fetita i-a scapat printre degete si s-a zdrobit de pamant. Imi este greu sa descriu ce a urmat in sufletul mamei si al tatalui care a sosit disperat. Tot ce a urmat, moartea fetitei, ancheta, i-au distrus sufleteste pe cei doi ca si pe toata familia.

Ani care au venit spre ei, au fost foarte grei, dar o raza de soare a aparut din nou in viata lor. Sotia lui a adus pe lume un baiat! Isac nu traia decat pentru fericirea copiilor lui si a sotiei. Viata a devenit mai prietenoasa cu destinul lui si se credea un om implinit. Anturajul si prieteni din jur l-au c-am facut sa iubeasca bautura, dar nu intr-o masura foarte mare incat sa-i schimbe comportamentul. Ramasese acelasi sot si parinte foarte devotat familiei. A urmat moartea tatalui de care el era foarte legat si inca odata umbra mortii a venit peste sufletul lui, dar se obisnuise cu toate loviturile vietii. A luptat mai departe ca celor dragi sa nu le lipsesca nimic si cand boala l-a lovit, nu s-a lasat doborat si a continuat sa munceasca.

Cand toata familia era ingrijorata pentru el, sotia lui s-a imbolnavit si ea brusc. Doctorii au spus ca multa lume sufera de aceiasi boala si doar la aproximativ un milion exista o situatie ca a ei. O infectie care era foarte grava si spusele lor s-au dovedit adevarate. Nu dupa mult timp a fost nevoita sa stea numai in spital. Isac a facut totul pentru ea, ca sa aiba cele mai bune tratamente si conditii. A mers in toate locurile sfinte, la cei mai mari Rabini, dar speranta nu aparea. In tot acest timp el a continuat sa munceasca, sa aiba grije de copii. Fata era deja la facultate, dar baiatul abia implinise zece ani. Desi el era suferind, isi ducea viata intre fabrica, casa si spital.

Perioada care a urmat a fost groznica si durerea lui pentru sotia iubita, care s-a stins l-a doborat. In lunile care au venit el a incercat sa-se ridice sprijinit de dragostea celor doi copii. Cand a sosit anul in care trebuia sa faca barmitva baiatului, Isac  se afla in spital, dar a gasit puterea sa-i ofere acestuia o petrecere de vis, intr-un local superb. Toata familia lui si a sotiei au fost prezenti, desi cu totii purtau in inima spaima, ca el era macinat de boala. Multi dintre cunoscuti si prieteni nu au venit la petrecere, iar unii s-au prezentat fara sotii si Iasc a pierdut multi bani, deoarece comandase foarte multe locuri. Dezamagit de pierdere, nu s-a lasat si a scos din economiile pe care le avea, plecand cu baiatul intr-o excursie prin Europa.

Desi foarte slabit, cu fata palida, el a incecat sa faca totul ca fiul lui sa fie fericit. Au fost momente cand nu reusea sa-se tina pe picioare, dar a rezistat eroic pana la revenirea in tara, cand s-a internat din nou. Intr-o zi medicii l-au anuntat ca este pregatit pentru el un ficat, dar pe masa de operatie si-au dat seama ca era o problema si norocul lui a fost ca nu incepusera operatia, astfel totul se termina. Din nou ghinionul l-a lovit si el astepta o alta sansa!

Prin foarte multe interventii, a reusit sa plece in Oklahoma unde a fost ajutat sa isi gaseasca o locuinta langa spital si sa astepte. Renuntase la serviciul de la fabrica, unde l-au pus sa semneze ca accepta sa-l ajute cu o suma, dar sa renunte la pituimi*, la orice ajutor, daca va scapa cu bine de la operatie… Cum era disperat a fost de acord, dar mai tirziu a  regretat ca s-a lasat pacalit si s-a consolat la gandul ca poate viata il va ajuta sa-se salveze. Avea nevoie de multi bani si s-a apelat la prieteni, la oameni care l-au ajutat si pentru care el se roaga si acum. Dupa o jumatate de an copiii au venit si ei acolo deoarece, erau singuri donatori de sange in cazul unui transplant. Au trecut inca cateva luni si doctorii i-au spus, ca nu s-a ivit un ficat compatibil pentru el, iar al lui se petrificase. Acest fapt insemna ca isi traia ultima luna din viata si l-au indemnat sa-se intoarca in Israel dar el a refuzat.

Dupa inca doua saptamani, intr-o noapte a sunat telefonul si a fost dus la spital. Se ivise un donator, deoarece un tinar avusese un accident cu motocicleta. Problema era ca pentru acel ficat era inca un pacient, iar doctorii au facut din nou teste si Isac a trebuit sa treaca prin emotii cumplite. A primit vestea ca era cel ales si bucuria a rasarit din nou in sufletul lui! Si-a imbratisat copii cu inima stransa, de spaima ca poate sa nu-i mai vada, dar s-a gandit ca speranta moare ultima si el trebuie sa fie increzator. Operatia a reusit si dupa inca o luna se afla in avionul care il aducea acasa. Se simtea bine si ii multumea vietii ca nu il parasise.

Dupa operatie nu mai avea bani, decat pensia. Vanduse masina lui si a fetei, toti bani din banca se terminasera, asa ca i-a fost greu dar a rezistat. Fabrica nu l-a mai ajutat cu nimic, ratele pentru casa de la banca erau in urma si a trebuit sa faca sacrificii. Familia il sfatuia sa-se casatoreasca, asa ca el a incercat sa isi refaca viata. Fata plecase cu prietenul ei sa munceasca in America, iar baiatul era inca la scoala.

Intr-o zi cineva i-a facut cunostinta cu mine. Nu are importanta cum ne-am cunoscut, cert este ca in cateva luni ne-am casatorit. Am depasit impreuna greutatile si ne intelegem bine. Avem aproape paisprezece ani de casatorie si traim la fel ca ceilalti, intre bucurie si durere, intre bine si greu, dar amandoi multumim cerului ca ne-am cunoscut. Eu nu am copii, dar am reusit sa castig pe parcurs prietenia copiilor lui si acest fapt ma bucura. Fata lui s-a casatorit si a adus pe lume doua fete si un baietel minunat.

In ziua in care Isac alaturi de celalalt bunic, si-a tinut primul nepot in brate ca sa i-se faca brit**, a fost cel mai fericit om! Nici nu visase la acel moment! Am vazut lacrimi in ochii sotului meu si am inteles ca in sufletul lui se impletea bucuria cu dragostea de viata. Iubeste viata chiar si acum cand a implinit virsta de saizeci de ani, iar eu sunt fericita ca l-am cunoscut. Este un barbat de aur si il iubesc foarte mult! Sper ca dragostea noastra sa mearga inainte si sa ne bucuram de multi ani de acum incolo, deoarece eu stiu ca dragostea este tot ce ramine intre noi si dupa noi…
Doar dragostea!
—————————–
*Pituim (ivr) – Indemnizatie oferita de patron unui salariat atunci cand acesta paraseste voluntar locul de munca. Plata de separare.
**Brit (ivr) – Eveniment ritual care marcheaza descendenta patrilineara.

Silvia KATZ
Israel
septembrie 2010

Cum sa cunoastem si sa intelegem „Cele zece porunci” – Un volum de Cristian Barbosu

O carte despre Cele Zece Porunci? Poate fi un astfel de subiect interesant, la inceput de secol XXI? Cu siguranta ca multi ar raspunde ca problematica atat de complexa a Decalogului reprezinta ceva depasit, lipsit de actualitate. Cu toate acestea, cartea „Cele Zece Porunci” de Cristian Barbosu ne convinge ca este important sa reexaminam cu seriozitate continutul acestor porunci date de Dumnezeu prin Moise, pentru intreaga umanitate.

Cristian Barbosu, un pasionat de Cuvantul lui Dumnezeu

Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia Arad (www.bisericametanoia.ro). Acesta s-a nascut la Arad si a urmat trei scoli teologice, absolvind (BA) Moody Bible Institute in 1995, Dallas Theological Seminary (ThM) in 1999, si Trinity Evangelical Divinity School (PhD) in 2009.

Cristian este casatorit cu Anne, originara din Franta si impreuna au doua fete, Tara (8 ani) si Fiona (12 ani). Printre hobby-urile sale se numara cartile si muntele. Cristian Barbosu este autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”.

Nevoia de Absolut

Subliniind mutatiile ce au avut loc in gandirea oamenilor pe parcursul ultimei perioade de timp, Cristian Barbosu mentiona: „Filosofia post-modernista a patruns subtil in toate ramurile vietii, influentand pe nesimtite atat creierul cat si inima, ba uneori, si sufletul, creand o noua etica, un nou sistem de valori, ba chiar si o noua forma de spiritualitate, privata insa de absoluturi si mai ales de Absolut.”

Pornind de la aceasta nevoie de Absolut, cartea „Cele Zece Porunci”  ne cheama la o reevaluare temeinica a continutului si actualitatii poruncilor divine aplicate la viata de zi cu zi. Fara a insista pe aspecte scolastice care ar fi condus la o prezentare academica, prin reliefarea aspectelor de baza ale invataturii morale din cuprinsul Celor Zece Porunci, autorul reuseste sa transmita unei mase largi de oameni un mesaj pozitiv, ce se constituie ca o chemare in a respecta adevarul de origine divina.

Despre legile morale si spirituale

Autorul spune: „Asa cum exista legi materiale, legi ale fizicii, biologiei, chimiei, etc., la fel exista si legi morale sau spirituale impuse de catre Dumnezeu. Asa cum legile naturii sunt imposibil de contestat, ele actionand indiferent daca vrem sau nu, la fel si legile morale sau spirituale exista si nu pot fi ignorate. Si asa cum cercetatorul stiintific studiaza si le explica oamenilor intelesul adanc al legilor naturii, este de datoria noastra, a celor ce studiem Sfintele Scripturi, sa explicam semenilor nostri legile morale si spirituale, legi care afecteaza atat destinul terestru al omului, cat si dimensiunea eterna a sufletului nostru.”

„Cele Zece Porunci” – o carte ce li se adreseaza tinerilor

Asa cum putem citi din primul capitol, cu privire la porunca intaia, vom constata faptul ca argumentele lui Cristian Barbosu se succed intr-o ordine logica, fara a forta in vreun fel textul biblic si fara a purta amprenta prejudecatilor de natura spirituala. Putem spune ca autorul reuseste sa prezinte in mod obiectiv adevarurile Scripturii, presarand impresii si experiente ce tin de realitatea cotidiana. Beneficiul unei astfel de abordari consta in faptul ca aceasta carte poate fi citita si de catre cei care nu au o pregatire teologica. Si aici in mod deosebit, autorul a tinut sa se adreseze tinerilor, mai precis acelei generatii de regula ignorata de catre mesajul evanghelic traditional.

O lista a dependentelor

Iata ce afirma Cristian Barbosu despre practica idolatriei in secolul nostru: „Omul, fie ca vrea sau nu, fie ca recunoste sau nu, se inchina cuiva. Pe vremea lui Moise, cand Cele Zece Porunci au fost scrise in piatra, oamenii se inchinau diferitilor zei. Indiferent unde s-ar fi aflat, inchinarea oamenilor a fost devotata unor anumiti zei. Da, astazi nu mai avem Baali si nici Astartee. Dar astazi avem aceleasi concepte, aceleasi ritualuri, imbracate insa sub o alta forma. Baal si Astarteea erau zeii placerilor de orice fel. Inchinarea inaintea lor nu era ceva mistic, ci dimpotriva, consta din pereceri si orgii scaldate in alcool si sex. Azi noi nu mai avem inchinatori la idoli, dar avem atat de multi oameni care au cate un viciu, oameni care se intoxica in mod abuziv cu alcool sau care isi distrug casnicia din cauza prostitutiei sau pornografiei. Nu, ei nu se inchina niciunui idol, dar ei sunt vanduti poftelor lor. Iar lista dependentelor poate continua.”

Este posibila renasterea spirituala?

Aceasta idolatrie ascunsa a zilelor noastre nu poate fi scoasa la lumina decat prin intermediul Celor Zece Porunci. Prin urmare, mesajul pe care ni-l transmite Cristian Barbosu consta in faptul ca nu este posibil sa iesim cu bine din dilemele morale ale sec. XXI decat luand in considerare ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit prin aceste porunci.

Intotdeauna, idolatria a fost distructiva si autodistructiva, afectand deopotriva pe cei care o practica, dar si pe cei ce se afla in vecinatatea acestor inchinatori. De aceea, renasterea spirituala a generatiei prezente nu se poate produce decat prin cunoasterea si aplicarea deplina a Celor Zece Porunci.

Importanta fundamentelor

Cu siguranta ca aceasta provocare pe care ne-o lanseaza autorul se consitutie ca un element de valoare ce recomanda citirea acestei carti si insusirea elementelor de valoare prezentate.

„In era post-moderna in care traim exista o nevoie acuta de absoluturile lasate de Cel Divin pe paginile Scripturii. Relativismul a patruns in mai toate sferele societatii in care traim. Avem nevoie insa, de niste fundamente, de aceste absoluturi dumnezeiesti, cuprinse in Cele Zece Porunci. Ele iti pot oferi o baza sanatoasa, trainica, atit in viata aceasta cat si in eternitate.”

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

Stephen Hawking. Maxime celebre

Intâmplarea joaca un rol important in gândirea si cântarirea fenomenelor de catre majoritatea  oamenilor de stiinta când vorbesc despre Dumnezeu.

Asa se face ca, pentru cei care nu au o credinta autentica  in Dumnezeu Creatorul nostru, ci eventual cel mult una formala, de circumstanta, logica acestora este pe alocuri confuza, suprapunându-si ideile “lor” (numai naivii mai pot crede ca poate fi vorba de originalitate, dupa cum o spune si Jorge Luis Borges) cu “pasaje” cunoscute din Creatia si opera lui Dumnezeu. Nu e greu de imaginat ce ar deveni opera unora dintre ei daca ar scoate din ea tot ceea ce gasim luat din Biblie! N-ar mai avea logica, deoarece liantul care le tin ideile impreuna e tocmai invatatura desprinsa din testamentul literar stiintific creationist lasat de Dumnezeu pentru om.

La inceput  Dumnezeu a facut cerurile si pamantul”- Geneza 1.1.   El a creat totul din nimic. Pamântul e suspendat pe nimic si e un rotocol, pe care inca de la creatie se juca pe el Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, cum gasim scris  deja de catre proorocii lui Dumnezeu cu cca 1.500 de ani inainte de a “descoperi” acest fapt mari fizicieni  precum Galileo Galilei, Giordano Bruno, Copernic sau altii.

Dar acum pot sa spuna cu nonsalanta, cunoscând Sfanta Scriptura, fraze celebre precum ar fi aceea a lui Stephen Hawking:

Deoarece exista o lege precum cea a gravitatiei, Universul poate si se va crea din nimic. Creatia spontana este motivul pentru care Universul exista, pentru care noi existam

Ce se observa foarte usor din zicerea sa? Compileaza doua legi (initial, cuprinse in legea creatiei a lui Dumnezeu), legea gravitatiei si legea creatiei, prezentandu-le ca pe un postulat, fara a mai fi nevoie de o demonstatie. Cine ar putea sa il contrazica? Pe Stephen Hawking sau, de fapt,  pe Dumnezeu?

***

Mai jos se afla  articolul care ne-a incitat si pe noi din   Evenimentul zilei  din 7 sept 2010, articolul  “Stephen Hawking. Zece maxime celebre” scris de autorul   Dan Arsenie

Dupa ce a spus ca nasterea Universului a fost un rezultat firesc al legilor fizicii, iar Dumnezeu nu a fost necesar în acest proces, jurnalistii de la The Telegraph au facut un top al celor mai interesante citate ale omului de stiinta.

1. Stephen Hawking despre motivul existentei Universului:

“Daca gasim raspunsul la acest mister, ar fi cel mai mare succes al mintii umane – cand vom ajunge acolo, vom descoperi mintea lui Dumnezeu”

2. Stephen Hawking despre Dumnezeu:

“Deoarece exista o lege precum cea a gravitatiei, Universul poate si se va crea din nimic. Creatia spontana este motivul pentru care Universul exista, pentru care noi existam”

3. Stephen Hawking despre posibilul contact cu extraterestrii:

“Cred ca ar fi un dezastru. Extraterestrii trebuie sa fie mult mai dezvoltati decat noi. Iar istoria întalnirilor dintre rase avansate si primitive nu este una foarte vesela, chiar daca erau rase din aceeasi specie. Cred ca ar trebui sa ne ascundem”

4. Stephen Hawking despre succesul comercial al cartilor:

“Cineva mi-a spus ca fiecare ecuatie pe care o pun în carte va înjumatati vanzarile. Asa ca nu am inclus nicio ecuatie”

5. Stephen Hawking despre virusul informatic:

“Poate ca si asta spune ceva despre natura umana: singura forma de viata pe care am creat-o este pur distructiva”

6. Stephen Hawking despre eutanasie:

“Victima ar trebui sa aiba dreptul de a-si pune capat zilelor, daca vrea. Dar cred ca ar fi o mare greseala. Cat de urata ar parea aceasta viata, exista mereu ceva nou de facut, si poti face acest lucru cu succes. Cat timp exista viata, exista speranta”

7. Stephen Hawking despre celebritate:

“Partea proasta a celebritatii mele este ca nu pot merge nicaieri în lume fara a fi recunoscut. Nu este de ajuns sa port ochelari de soare si peruca. Scaunul rulant ma da de gol”

8. Stephen Hawking despre masuri de criza:

“Pentru a prezenta aceasta diagrama, as avea mare nevoie de un ecran cvadridimensional. Dar, deoarece guvernul face economie, am reusit sa obtin doar unul bidimensional”

9. Stephen Hawking despre imperfectiune:

“Fara imperfectiune, tu si eu nu am fi existat”

10. Stephen Hawking despre Stephen Hawking:

“Ar fi o pierdere de timp sa fiu furios pentru handicapul meu. Omul trebuie sa mearga înainte, iar eu nu am facut-o tocmai rau. Oamenii nu vor avea timp pentru tine daca tu esti mereu furios si te plangi”

Despre Stephen Hawking

Desi atins de scleroza laterala amiotrofica, aproape paralizat, Stephen Hawking este unul dintre cei mai populari oameni de stiinta ai lumii.

Pentru a comunica, un prieten i-a creat lui Hawking (68 de ani) un aparat special, compus dintr-un computer si un sintetizator vocal. Computerul poate fi controlat cu mici miscari ale capului si globilor oculari. Acest aparat îl ajuta pe savant sa îsi expuna teoriile, dar cu o viteza foarte mica: 15 cuvinte pe minut.

Principalele domenii de cercetare ale lui Stephen Hawking sunt cosmologia teoretica, relativitatea generala si mecanica cuantica.

Dintre cartile celebre ale savantului britanic pot fi amintite “Scurta istorie a timpului”, “Visul lui Einstein si alte eseuri”, “Universul într-o coaja de nuca”, “O mai scurta istorie a timpului”, “George si cheia secreta a Universului”, “George si vanatoarea de comori în Cosmos”. Ultimele doua sunt carti SF pentru copii.

JURNALISTUL OCTAVIAN CURPAS (PHOENIX, ARIZONA, SUA)

Nascut în luna august, 1972, în Oradea, Romania, Octavian Curpas a ajuns pe pamântul fagaduintei în martie 1997, dupa ce a lucrat timp de trei ani ca redactor la un cotidian din România. A ales pentru început California unde a locuit timp de opt ani, dupa care s-a stabilit – din 12 martie, 2005 – în orasul Surprise din Arizona, Statele Unite. În acelasi an, dupa sosirea în acest stat, si-a unit viata cu Roxana, de profesie asistent dentar. Amândoi înzestrati cu putere de munca si harnicie si-au deschis propriul business în domeniul imobiliar în care lucreaza si în prezent. În data de 19 mai 2009 au primit cel mai frumos dar al Domnului, primul lor copil, micuta Janice, nume ales de parinti pentru semnificatia deosebita „Dumnezeu este îndurator”.

Scriitor, publicist de voca?ie si jurnalist (cu studii superioare în jurnalism, stiinte juridice si business international), Octavian Curpas este un nume important al presei zilelor noastre. Scrie cu har si daruire la multe publicatii din Statele Unite, dar si din România; este redactor la publicatiile „Gândacul de Colorado” si „Phoenix Magazine”. Întotdeauna mi-am imaginat jurnalistul ca un iubitor de literatura si oameni, cu un caracter frumos, cu dragoste de meserie, acea emulatie scriitoriceasca, chemare, talent, spirit de observatie si de dreptate, dragoste pentru tot ce este în jurul sau.

Am crezut si cred ca jurnalistul nu trebuie sa se lase pacalit de aparente sau de interventii, sa aiba discernamânt în ceea ce vede, aude si scrie; sa fie cinstit fata de sine, adica fata de gândirea si judecata sa, cinstit si fata de cel care greseste si caruia îi sare în ajutor cu deschiderea judecatii sale, expusa în cuvinte, pe pagina unui ziar; sa-i lipseasca îngâmfarea, aroganta, dar sa fie integru, transant; sa aiba demnitate, sa nu se lase ispitit de provocari, insulte; sa aiba umor, desigur numai în situatii posibile, acel umor specific spiritului românesc, cu care poate descreti fruntile cititorilor, încruntate din cauza provocarilor cotidiene ale vietii; sa nu fie ranchiunos, ci prietenos si sa admita cu seninatate ca si el poate gresi; sa stie sa-si ceara, în aceasta situatie, scuzele necesare; sa fie îndraznet, curajos si cu iubire de Dumnezeu; articolul lui sa fie concis, adica sa aiba maximum de informatie cu minimum de cuvinte. Cam multe cerinte si totusi, pentru o atât de frumoasa cariera, merita sa cauti aceste calitati în sufletul tau si sa le scoti la suprafata, sa le cizelezi, pentru binele oamenilor, al societatii în care traim.

Toate aceste calitati le-am descoperit la Octavian Curpas. Prin trupul sau curge acea « vâna » de jurnalist si aceasta se simte în nenumaratele interviuri, dialoguri, în care stie sa uzeze de calitatile respective, scotând în evidenta oameni deosebiti, de multe ori vârfuri ale societatii care merita sa fie mai bine cunoscute. În activitatea de critica literara are capacitatea de a deosebi o carte buna de o carte proasta si talentul de a descoperi autori care stau cu sfiala deoparte, dar a caror opere merita sa fie comentate, sa fie scoase din anonimat, si o face cu talent, cu meticulozitate si profunzime a întelegerii. În cronicile pe care le realizeaza, prinde cu inteligenta ideile si mesajele cartilor, pune în lumina elementele pretioase, valoarea literara a lucrarilor si în final creeaza titluri rezumative foarte bine inspirate.

Spre deosebire de unii cronicari care trateaza cu superficialitate opera, omitând multe „perle” ale scrierilor, Octavian Curpas prefera sa realizeze o concisa monografie a cartii, sa scoata în relief frumusetile ascunse ale creatiei, dându-le stralucire, fiindca bine spunea Cioran: „Când scrii o carte nu stii niciodata care-i va fi soarta… O carte uitata sau o carte fara ecou poate oricând sa revina la viata.” Dupa cum literatura este arta a cuvântului prin intermediul careia scriitorii dau expresie artistica imaginatiei, sentimentelor, fenomenelor sociale, tot asa si critica literara este arta, iar celui care se încumeta sa o faca, i se cere chiar mai mult decât unui scriitor, existenta obligatorie a bagajului culturii, atât din punct de vedere cantitativ, cât si din cel al calitatii. Octavian Curpas are acest bagaj si este un vesnic însetat de cultura.

Sunt convinsa ca toti jurnalistii ziarului „Gândacul de Colorado” au intrat în viata si-n cariera cu entuziasm, cu optimism si cu idealuri. Numarul aparitiilor revistei a crescut, va creste, vor trece anii si ei, jurnalistii, vor fi si mai tineri si mai frumosi ca la început, fiindca vor avea acea tainica lumina pe chipuri, ce va izvorî din sufletele lor, savârsind adevarate minuni ale creatiei lor jurnalistice.

Sarbatorindu-va, sarbatorindu-ne, traim o mare satisfactie profesionala, caci putem rosti cu mândrie, fiecare la rându-ne : sunt si voi fi colega ta!

Domnul sa ne dea sanatate, sa ne putem bucura de ceea ce înfaptuim!

La multi si frumosi ani revistei, colectivului de conducere si colaboratorilor ei!
Cu recunostinta si cu veneratie,

Vavila Popovici

O privire in bisericile din Romania – AZI: Biserica Baptista din CASEIU

Comuna Caseiu este situata in partea dreapta a râului Somes si este traversata de soseaua nationala Cluj-Dej-Baia Mare, fiind pozitionata la 6 km nord-vest de orasul Dej si la 65 km de Cluj Napoca. Este situata la poalele de sud ale Dealului Chiuiesti (Dealurile Ciceului), in zona de confluenta a râului Salatruc cu râul Somes. Comuna este compusa din centrul de comuna Caseiu si satele Coplean, Custura, Gârbau Dejului, Guga, Leurda, Rugasesti, Salatruc si Urisor. Se intinde pe o suprafata de peste 83 km2, populatia intregii comune fiind de 4.943 de locuitori. Localitatea apare mentionata in documente din 1261 sub numele de Kassal. Pe teritoriul localitatii Caseiu a fost descoperit un castru roman, ridicat in jurul anului 106 odata cu linia de aparare Porolissum – Tihau – Caseiu – Ilisua. Initial a fost construit din pamânt apoi a fost refacut din piatra (in vremea lui Hadrian in secolul al III-lea dupa Cristos).
Caseiu are edificiile clasice de prima importanta: Gradinita, Scoala, Biserici de toate denominatiile, Caminul cultural, Primariasi Politia.

De-a lungul timpului, credinta baptista in Caseiu a existat in inima unor frati si surori care se adunau fie in casele lor fie in adunarile din Dej, Câtcau sau Rugasesti.

Din anul 2005, la intrarea in localitatea Caseiu, pe partea dreapta, s-a ridicat o frumoasa Casa de Rugaciune unde crestinii baptisti si prietenii lor se aduna la rugaciune si ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu.

In perioada 24-28 Februarie 2010 au vut loc câteva seri de evanghelizare cu predicatori cunoscuti din Comunitatea Baptista de Cluj, lucrarea fiind organizata de catre pastorul pensionar Ionel MÂNZAT. Acesta a fost insotit de frati si surori din Biserica Speranta din DEJ, dar si de un grup de lauda si inchinare (prin cântare) condus de Paul Costea si Pavel IORGA la orga.

Astfel, in 24.02.2010 la serviciul de predicare a Evangheliei, pastorul Vasile TAMAS din Cluj (originar din Chiuiesti) a rostit cuvântul Domnului din Faptele apostolilor 8.26-40, cunoscut sub numele „Filip si famenul etiopian” sau „Intoarcerea la Dumnezeu a famenului etiopian” (famen= barbat decazut din punct de vedere moral).

“Un inger al Domnului a vorbit lui Filip, si i-a zis: Scoala-te, si du-te spre miazazi, pe drumul care pogoara spre Ierusalim la Gaza, si care este pustiu. Filip s-a sculat si a plecat. Si iata ca un Etiopian, un famen cu mare putere la imparateasa Candace a Etiopienilor, si ingrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca sa se inchine, se intorcea de acolo, si sedea in carul lui, si citea pe prorocul Isaia. Duhul a zis lui Filip: Du-te, si ajunge carul acesta!”

Pentru un om insetat si flamând de Dumnezeu, Dumnezeu pune in miscare forte insemnate, un inger al Domnului, un apostol al Domnului, Filip, cuvântul Sau s.a..
Etiopianul, desi de o moralitate decazuta a dorit sa i se inchine lui Dumnezeu. Pentru aceasta a facut un drum foarte lung, de câteva zile. Auzise de locurile sfinte de la Ierusalim. (Acum oamenii vorbesc si de alte locuri sfinte de inchinare, multe, dar Domnul Iisus a spus ca adevaratii inchinatori trebuie sa I se inchine Lui Dumnezeu in duh si in adevar, deoarece Dumnezeu este Duh-Evanghelia Ioan 4.24) .
Famenul nu s-a dus sa faca turism de „inchinare”, ci sa se inchine lui Dumnezeu, nu idolilor. Sufletul nostru are nevoie de Dumnezeu, de apa duhovniceasca. Sufletul nu se astâmpara cu nimic altceva decât cu apa duhovniceasca, cuvântul lui Dumnezeu. De aceea Domnul Iisus a strigat si a zis „Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.” Si, de asemeni, ca “Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara.”
Cine il va cauta pe El, din toata inima, il va gasi!
Famenul acesta nu s-a multumit cu o inchinare oarecare, si, gata! El a cumparat cartea Isaia care ( in cap. 53) vorbeste de ispasirea pacatelor noastre prin suferinta rastignirii Domnului Iisus. Si a inceput sa citeasca, dar nu oricum, ci cu mare atentie. Nu intelegea.
Dumnezeu, dorind sa-l ajute, il trimite pe apostolul sau Filip sa-i desluseasca Scriptura. Daca-L cauti, Dumnezeu intervine. Famenul si-a aratat neputinta de a intelege ce citeste. Azi multi, tot mai multi, zic ca ei inteleg. Si Dumnezeu nu le trimite ajutorul, nerecunoscându-si nevoia de a fi ajutati la nevoie. Si asa multi continua sa rataceasca.
Dar famenul nostru, desi era ca un ministru de finante, l-a primit lânga el pe un om simplu, in car, pentru ca Dumnezeu se descopera celor smeriti, acestora El le da mult har. Famenului nu i-a fost rusine sa-si arate neputinta si nevoia de a fi umil in car lânga Filip. A ascultat cu credinta cele spuse, ca din partea Domnului, adevarul: ca Iisus Cristos si-a dat viata ca rascumparare pentru vina mea si a altora. L-a crezut pe Filip. A crezut cuvântul Scripturii. S-a coborât in duhul sau si a zis “Cred!”

“Uite apa; ce ma impiedica sa fiu botezat? Filip a zis: Daca crezi din toata inima, se poate. Famenul a raspuns: Cred ca Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu. A poruncit sa stea carul, s-au pogorat amandoi in apa, si Filip a botezat pe famen. Cand au iesit afara din apa, Duhul Domnului a rapit pe Filip, si famenul nu l-a mai vazut. In timp ce famenul isi vedea de drum, plin de bucurie,…”

Scriptura e foarte importanta dupa cum zice si Pavel in Romani 1.16-17

„Caci mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Hristos; fiindca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede: intai a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece in ea este descoperita o neprihanire, pe care o da Dumnezeu, prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris: Cel neprihanit va trai prin credinta.”

si in Romani 10.17
„ Astfel, credinta vine in urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Cristos”.

Dumnezeu sa ne ajute sa avem o inima deschisa, smerita, dornica de inchinarea in duh si in adevar. Amin!
Fii binecuvantat:

„Fiti oameni” – Un volum semnat Iosif Ton despre rugaciune, credinta si biruinta

Nimic nu este mai simplu decat sa predici Evanghelia intr-o societate libera. Este usor sa le vorbesti oamenilor despre Hristos, atunci cand nu iti este nu exista restrictii cu privire la ceea ce poti spune. Nu e nicio problema sa fii un predicator care aduna masele de oameni, cand acest lucru nu este interzis, dar a realiza toate aceste lucruri in contextul unei societati supuse unui regim dictatorial reprezinta o provocare careia putini pot sa ii faca fata.

„Cuvinte fara de moarte”

Societatea comunista a apus, cel putin in Romania. Deja vorbim de timpuri trecute, ce nu isi mai gasesc un corespondent imediat in lumea in care traim. Cu toate acestea, invatamintele pe care le-am deprins in acea perioada ar trebui sa ramana vii, tocmai pentru ca istoria sa nu se mai repete. In acelasi timp, memoria actelor de curaj si barbatie dovedite de catre oamenii credintei in acele timpuri nu trebuie sa dispara. Astfel de amintiri se constituie ca adevarate diamante de mare pret, zamislite in cuptorul suferintelor pentru Hristos, in mijlocul noroiului si pietrisului unei societati abrutizante.

In acest sens, cartea „Fiti oameni”, alcatuita dintr-o selectie a predicilor tinute catre Iosif Ton in perioada 1973-1981 reprezinta un adevarat tezaur de nestemate, ce stralucesc in lumina care vine de la tronul lui Dumnezeu. Valoarea acestor „cuvinte fara de moarte” poate fi in mod corect evaluata doar in perspectiva vesniciei, fiind cu atat mai mare cu cat timpul in care au fost aduse la viata era unul de intuneric, necredinta si disperare.

Chemare la o viata transformata

„Care au fost caracteristicile de baza ale predicilor mele din acea perioada adunate in volumul acesta reprezentativ?”, spune Iosif Ton. „In primul rand, prin multe dintre aceste predici am cautat sa dau oamenilor curajul de a sta drept in picioare, de a infrunta persecutia cu barbatie, de a fi gata de orice sacrificiu pentru credinta, de a ramane cu Domnul Isus prin orice incercare.” Nu este simplu sa iti propui un astfel de obiectiv si cu atat mai greu este sa il si realizezi, dar prin viata si exemplul pastorului Iosif Ton putem spune ca acest obiectiv a fost atins. De asemenea, in aceste predici se poate urmari o tema care apare iarasi si iarasi in scrierile lui Iosif Ton, avand drept subiect transformarea vietii.

„In al doilea rand, preocuparea mea a fost sa vad ca credinta oamenilor nu ramane ceva teoretic, ci ca ea este un act care duce la o viata transformata. Pe scurt, prin predicile mele am vrut sa produc oameni de caracter. Am predicat un mesaj care sa duca la transformare launtrica si la o traire curata.”

Sursa adevaratei bucurii

O prima tema pe care o abordeaza Iosif Ton este cea a „adevaratei bucurii”. Pare destul de dificil sa vorbesti despre bucurie unor oameni intristati si apasati de felurite suferinte, dar aici este puterea de exceptie a crestinismului. Un crestin nu poate fi decat un om care gusta din adevarata bucurie cereasca, in timp ce bucuria oferita de aceasta lume este intotdeauna trecatoare si dureaza putin.

„Sursa acestei bucurii este o gandire schimbata. Si eu accentuez – si ati vazut ca accentuez mereu: sa te lasi patruns mereu de acest gand: ca esti fiul lui Dumnezeu, ca esti unit cu Hristos, ca esti in mana Lui. Acest gand trebuie sa te patrunda pana in adancurile tale. Eu asa inteleg secretul bucuriei, prin a sti ca Dumnezeu imi este tata.”

„Voi biruiti!”

Un alt aspect important din viata de credinta este cel al „luptei impotriva pacatului si biruinta asupra sa”. Cu siguranta ca acest subiect a fost amplu dezbatut in repetate randuri, de catre multe persoane. Dar caracteristica pentru Iosif Ton este acea abordare practica, avand implicatii imediate, a luptei pe care o dam impotriva pacatului, indiferent de forma. In aceasta lupta ne regasim ori de cate ori ne opunem raului din lume si celor care-l promoveaza. Dar in aceasta lupta, cel care prezinta adevarul nu trebuie sa ramana singur, ci alaturi de el trebuie sa fie toti cei care cred in Hristos.

„Vreau sa stiti ca voi, cei care va rugati in taina, voi sunteti cei care faceti biruinta Evangheliei. Nu predicatorul este cel care biruie; voi biruiti! Predicatorul este asemenea lui Iosua, care se lupta in vale cu dusmanul. Moise, cel de pe munte, cel care se roaga pentru Iosua, sunteti voi! Cand Moise isi lasa mainile in jos, Iosua era slab si pierdea batalia. Aceasta se aplica si la mine, ca si la toti cei care vestesc Evanghelia. Daca noi slabim, slabim pentru ca voi ati lasat mainile in jos, pentru ca nu v-ati rugat indeajuns pentru cei care prezinta adevarul.”

„Oameni care indraznesc sa lupte”

De asemenea, atat in vremuri totalitare, cat si in cele „normale” avem datoria sa il recunoastem pe „cel rau si metodele lui”. Imaginea propusa de Iosif Ton cu privire la natura bisericii este deosebit de relevanta, fiind intr-o directa contradictie cu ceea ce ar fi dorit stapanii acelui regim de intuneric. Irozii din toate vremurile au cautat sa aduca slabiciune in mijlocul poporului lui Dumnezeu, propagand idei si conceptii care sa-i nimiceasca puterea. Adevaratii martori ai lui Dumnezeu au stiut sa aiba o conceptie corecta despre biserica.

„Unii oameni isi imagineaza de cele mai multe ori biserica, asemenea unui spital, un locas al sufletelor bolnave, o adunare a oamenilor infranti in viata, care nu mai pot tine piept problemelor vietii acesteia si care gasesc in religie un refugiu, o alinare, o mangaiere intr-o viata pierduta. Insa imaginea aceasta este cu totul falsa. Daca ar fi sa comparam biserica cu o institutie omeneasca, in mod corect si dupa cuvantul lui Dumnezeu, nu am compara-o cu un spital, ci cu o armata. De ce? Pentru ca aici nu vin oameni infranti cum s-ar crede, ci oameni care indraznesc sa lupte. Aici vin oameni care nu dau inapoi in fata vietii, ci oameni care au fost descatusati de sub puterea celui rau si care au declarat pe fata razboi intunericului.”

„Sa stai singur in furtuna”

Daca exista un lucru care provoaca abaterea de la acest ideal crestin al unei biserici luptatoare si biruitoare, atunci acela decurge din influenta demoralizatoare a vremurilor pe care le traim, caracterizate de neliniste, ingrijorare si teama. Iar dintre toate acestea, poate cea mai periculoasa amenintare este cea a compromisului, a abaterii de pe calea cea dreapta.

„Primejdia de a nu mai merge pe drumul drept, primejdia de a o lua pe ocolite, aceasta este primejdia cand vremurile sunt cumplite, vremuri in care oamenii se abat de pe cale, cand oamenii o iau razna. Vremuri in care nu ai pe nimeni ca sprijin langa tine. Vremuri in care nu ai pe nimeni care sa te ajute sa stai pe calea cea dreapta. Vremuri in care esti aruncat fara mila intr-o situatie in care trebuie sa stai singur in furtuna.”

„Adevarul, corectitudinea si cinstea”

Tocmai in astfel de vremuri, adevaratii crestini sunt asemenea unor repere morale si spirituale, stand in picioare atunci cand toti se culca la pamant, fiind oameni atunci cand toti ceilalti abandoneaza acest statut. A fi om, a fi puternic in mijlocul furtunii presupune o experienta interioara pe care putini oameni o dobandesc. Inseamna sa ai radacini adanci in Sfanta Scriptura si in Dumnezeu si sa nu te lasi impresionat de desfasurarea fortelor celui rau sau chiar de propria neputinta.

„Omul adevarat este omul care are principii clare. Are principii sanatoase si nu le sacrifica. Mai bine moare. El nu isi calca principiile dumnezeiesti, iar cand e vorba sa le aplice, el o face cu dragoste, cu blandete. El este in dragoste credincios adevarului. Este omul care se daruie pentru altii, care abandoneaza egoismul marsav si meschin si iese sa imbogateasca pe altii. Care se revarsa in dragoste spre altii. Omul adevarat este omul care tine la principii, care este sever cu el insusi si nu incalca in niciun chip adevarul, corectitudinea si cinstea.”
Adevarata sete dupa Dumnezeu

Ce ideal deosebit a asezat Iosif Ton in fata celor care erau destinati sa ajunga „ oameni noi”, dupa chipul fricii! Fara a vorbi in mod direct impotriva regimului, pastorul Iosif Ton lovea la radacina principiilor de intuneric care stateau la baza acestuia. De fapt, crestinismul autentic va fi totdeauna o amenintare pentru oricine doreste sa fie stapan peste semenii sai, precum si pentru oricine doreste sa se inalte impotriva Celui Prea Inalt.

Experimentul comunist nu a fost altceva decat o batalie pentru mintea oamenilor, o incercare de a-i abate de la realitatea lumii spirituale, de a-i arunca in suferinta si de a distruge notiunea de om. Pentru toate aceste aspecte, Iosif Ton a dedicat predici care sa restaureze valoarea umana, care sa ne determine sa nu fugim de suferinta pentru Hristos, sa credem in realitatea lumii viitoare, sa invatam abecedarul Evangheliei si sa castigam batalia pentru mintea noastra. Autorul ne-a aratat ce inseamna adevarata sete dupa Dumnezeu si cum putem primi viata de la Duhul Sfant, pentru ca in final, sa traim experienta unor solutii neobisnuite pentru situatii deznadajduite si sa ne acceptam pe noi insine, sa nu mai fim cu inima impartita si sa fim asemenea cu Hristos.

„Functionam bine… pe baza de dragoste”

„Cand Dumnezeu ne-a conceput, primul lucru pe care l-a realizat a fost ca noi sa nu functionam bine decat pe baza de dragoste. Primul lucru de care are nevoie un copil este dragostea mamei lui, nu numai hrana. Daca un copil nu simte dragostea mamei, daca un copil nu este inconjurat de iubirea parintilor, el se usuca in interior. Uitati-va la un copil nedorit si la un copil caruia parintii ii spun ca e nedorit. Uitati-va cat e de speriat, cat e de complexat si cat e de derutat in viata, copilul caruia nu i s-a aratat dragoste.”

In creuzetul urii, minciunii si fricii, al timpurilor in care experimente aberante se faceau pe natiuni intregi, cu totii devenisem niste copii nedoriti ai acestei lumi sau conceputi doar pentru a fi sclavii unui sistem fara mila. Uitand de Dumnezeu, am ajuns sa uitam si de noi insine, de ceea ce suntem si de ceea ce putem deveni. Indoctrinati cu o ideologie atee, materialista si evolutionista in sensul rau al cuvantului, am ajuns sa credem ca omul este doar un animal evoluat si ca nu exista nimic dincolo de mormant si de orizontul acestei lumi. Cu toate acestea, Biblia a continuat sa straluceasca si in vremuri de intuneric. Ba chiar, lumina ei a fost mai puternica decat in timpuri obisnuite. Cum a fost posibil acest lucru? Minunea descatusarii Cuvantului lui Dumnezeu s-a realizat prin oameni adevarati, oameni ai credintei, oameni ai adevarului, printre care se numara si pastorul Iosif Ton. De aceea, aceasta carte apel – „Fiti oameni” – ramane valabila, indiferent de vreme. Nimic nu s-a schimbat, decat doar decorul. Lupta este aceeasi.