Author: nelurs

Romgleza? – Niciodata

On By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

By Angela-Monica Jucan

Obedienta romanului in fata Vestului este numai aparenta. Romanul este, in general, un mare xenofil – ii admira si pe „rasariteni”, si pe „vestici”, dar aceasta este mai mult din cauza ca, avand innascuta smerenia crestina, nu se stie considera „elita” si nu-i vine sa creada ca in randurile lui pot exista varfuri (de aceea valorile noastre umane nu sunt bagate in seama tocmai de noi) si se simte inferior unora mult mai putin merituosi, dar „straini” (straini de smerenie, insa). De acolo si cantitatea considerabila a imprumuturilor lingvistice – in special lexicale: ale lor ni se par mai grozave decat ale noastre.
Asistam, acum, la o puternica miscare de adoptare a unor cuvinte englezesti. Fenomenul este normal. S-a schimbat un regim. Concomitent, calculatorul ne-a acaparat viata privata si cea profesionala. Nu aveam termeni adecvati pentru a exprima toate noutatile care au aparut. S-au deschis granitele teritoriale si ne-am pomenit intr-un camp de influenta marcat de extinderea si la altii a folosirii termenilor englezesti. Au fost contaminate si limbile de larga circulatie, daramite a noastra. Englezismele sunt, in vremurile noastre, si o necesitate, nu doar o moda.
Dar, daca se poate vorbi de „frangleza” si alte „-gleze”, romgleza nu va fi vreodata. Noi avem o limba invulnerabila pentru ca are legi foarte bune, iar „rezervorul” lexical este facut dintr-o membrana extrem de elastica (parca ar fi fost conceputa de batranii nostri ca o prefigurare a spatiului informatic-electronic).
Puzderia englezismelor, care pe cei din generatia mea (aflata, acum, in asfintitul vietii) de multe ori ii oripileaza (pe mine, la fel) imbogateste limba romana, ii face bine si o fortifica.
Majoritatea cuvintelor importate sunt substantive. Si primul lucru care se face, spontan, cu ele este acela de a fi tratate ca fiind de genul neutru (poate sa fie si vreo exceptie). Deci creste mult inventarul acestui gen pe care nicio alta limba romanica nu-l conserva, desi latina l-a avut.
Neutre fiind, acestor cuvinte li se face un plural in „-uri” (cu desinenta legata, provizoriu, prin cratima: „mouse-uri”, „site-uri”, „show-uri”; sau, deja, cu terminatia neprecedata de linioara: „clickuri”, „e-mailuri”, „weekenduri”), ceea ce inseamna o adevarata resuscitare a unei caracteristici lingvistice romanesti, stiut fiind ca, de mai demult, se manifesta un curent de inlocuire a acestui plural cu cel in „-e” (simtit ca fiind mai modern si mai distins, de asemenea, mai economic). Nu e finalizata, desi legiferata, trecerea de la „chibrituri” la „chibrite” si de la „visuri” la „vise”. Dar sunt uitate „basinuri”, „brilianturi”, „canaluri”, „contrasturi”, „elementuri”, „palaturi”, „tiparuri” – acestea fiind doar cateva exemple din categoria destul de mare si, mai ales, prospera a pluralului „-uri” (activ in secolul al XIX-lea) transformat in „-e”. Tineretul asta – pe care multi il vedem superficial, comod, slab instruit si lipsit de constiinta de neam –, dintr-un instinct romanesc (ca din ce altceva?) reinvie o desinenta de a carei rarefiere nu el e vinovat.
Cuvintele imprumutate in timpurile noastre sunt modelate si mai departe, tot dupa tipicul gramatical-morfologic romanesc. Astfel, le intrebuintam in vorbire/scriere declinate si, mai ales, insotite de articol nehotarat („un mail”, „un site”, „un soft”) sau de articol hotarat (unele scrise fara cratima, altele, deocamdata, cu: „mailul”, „site-ul”, „softul”, dar curand va disparea, la toate, linioara, iar grafia englezeasca se va romaniza: „sait”, „saitul”). Or, existenta in paralel a articularilor proclitica si enclitica este alt lucru care diferentiaza romana de celelalte limbi romanice; in plus, o deosebeste si fata de latina – limba fara articol.
Mai mult, encliza si procliza neprivind numai articularea – toata flexiunea morfologica prin clitice se realizeaza –, sunt intarite si alte categorii gramaticale, in special cele care privesc verbul, deoarece si verbe s-au importat, dar in cantitate mai mica.
Se vede, din toate acestea, cum datorita neologismelor – dominate acum de englezisme – structura limbii noastre este, atat calitativ, cat si cantitativ, in castig – prin reluarea unor mai vechi obiceiuri de vorbire si prin mai intensa afirmare a celor ramase actuale. Putem aduce oricate englezisme. Daca le supunem (si le supunem) gramaticii noastre, ele sunt romanesti, pentru ca primesc trasaturi romanesti. Le romanizam atat la nivel morfologic, cat si sintactic (relatiile, functiile, topica) sau fonetic. Poate ca termenul „frangleza” a fost compus in gluma. Dar frangleza poate exista fiindca morfologia nominala a limbii franceze cunoaste o variatiune minimala, substantivele necapatand alt look, cu exceptia pluralului, dar si pluralul, majoritar in „-s”, din franceza este acelasi cu pluralul exclusiv in „-s”, din engleza, nerezultand, in cazul imprumuturilor, vreo acomodare a termenului strain, alta decat fonetica.
Sa nu mai vorbim de sfera lexicala – adica de continutul semantic – cat de mult are de castigat. Sinonimia perfecta – stie oricine – este extrem de rara, poate inexistenta. E exasperant sa tot auzi de „job”, dar trebuie sa recunoastem ca are un inteles special fata de „serviciu”. Jobul denumeste un loc de munca pe care nu-l consideri stabil (desi angajarea se poate face pe termen nelimitat) si contine o nuanta de lucru in domeniu afacerist. Batranul „serviciu”, care de multe ori era loc de munca pe viata (ma rog, pana la pensionare) sau cel putin avea perspectiva unui termen lung, evoca o ocupatie asezata.
Iar pentru obtinerea unui job (serviciul mai mult se ocupa, decat se obtinea…), nu-ti mai depui actele sau cererea, nu te mai inscrii la un concurs, ci „aplici”. Suna tare rau verbul in contextul amintit, dar se aliniaza si aceasta optiune spiritului vorbitorului care a cautat intotdeauna sa se debaraseze de compusi gen „de-gat-legau” sau „de-parete-frecatoriu”. „A aplica” a prins si pentru ca e dintr-o bucata (bucata vocabulara), si pentru ca e (oribil zis!) „in tendinte”. Se largeste sfera omonimelor, dar, in limite rezonabile, omonimia nu deranjeaza – gustul pentru mister fiind foarte dezvoltat, la romani (atata doar ca „a aplica” suna dizgratios: un caz particular, insa).
Daca, la noi, omonimia nu ia, proportii exagerate, la englezi e catastrofal, pentru ca, natie „superioara”, cu limba „de circulatie”, n-o sa se coboare sa imprumute nici din limbi inferioare, nici din limbi clasice – demodate si uitate. Nu-i ramane, englezului, decat sa-i zica „soarece” (engleza n-are nici diminutive) atat unui mic mamifer rozator, cat si piesei cu care se pune in miscare cursorul de pe ecranul calculatorului – si toata terminologia informatica englezeasca are notiuni luate din cotidian. Noi, insa, foarte primitori, avem si „maus” (o vreme, vom scrie „mouse”), si „soarece”, si „soricel”, si „soarece de biblioteca”. Sarmanta, enigmatica, omonimia, dar uzam de ea cu masura.
Asa ca, pasagera pe la noi engleza consolideaza limba romana si-i largeste si mai mult campul lexical (si inainte bogat), marindu-i puterea de nuantare in comunicare.
Nu e ceva nou. Au trecut efectiv ori au ramas pe-aici populatii migratoare, dintre care unele ne-au si stapanit – pana le-am asimilat pe nesimtite, dupa ce le-am „smuls” toate cuvintele care ne-au placut sau le-am considerat utile. Mai notorii sunt slavii. Ne-a luat cam opt generatii sa-i integram, dar ne-am insusit de la ei si am adaptat limbii noastre, intre multe altele, cele mai poetice si calde cuvinte (total lipsite de farmec, in limba lor): duh, nadejde, vesnicie – cuvintele apropierii de Dumnezeu.
Apa trece, pietrele raman.

Comunicat: Un nou Targ Vintage si Handmade la Galati/Romania

On By nelursIn Art, Inspirational, NewsLeave a comment

“Madame VINTAGE”

Organizatoarele acestui nou targ Constance VINTILA si Angela BACIU invita pe toti iubitorii de frumos si arte in perioada:

22 – 24 octombrie 2010 in Club “Zodiar”(fostul cinema “Popular) la o noua editie a Targului Vintage si Handmade “Madame Vintage…la Galati”.

Ideea celor doua organizatoare este  si de aceasta data de a oferi publicului comparator 3 zile de bucurie si relaxare, intr-o atmosfera ambientala, veche, intr-un spatiu generos, deschis, aerisit, clubul “Zodiar” fiind deja cunoscut pentru ospitalitate, o echipa tanara si dinamica, muzica buna, in asa fel incat puteti veni sa admirati hainele si accesoriile vintage, dar si contemporane, bijuterii hand made din pietre semipretioase si fimo, argintarie, dantelarii, carti, obiecte de anticariat si multe alte surprize.

Puteti cumpara: hainute, esarfe, saluri, brose, inele, cercei, bratari deosebite, genti, cadouri, rame de fotografii si multe alte surprize.

Invitam cu aceasta ocazie toti artistii care doresc sa expuna si  sa vanda produse vintage si hand made, inscrierile au inceput deja, persoana de contact: Constance Vintila (officedecoratiuni@yahoo.com ) , dar si  pe toti stilistii de moda, fashionistele si cei ce iubesc schoping-ul.

Oferim ca de fiecare data: locatie frumoasa, spatiu accesibil, concept expozitional, continuitate, echipa profesionista, promovare media atat inainte, cat si dupa organizarea targului.

La “Madame Vintage” din Galati poti gasi, daca ai rabdare ,o multime de lucruri frumoase, inedite, cu preturi accesibile si mai mult decat prietenoase, iar pentru mai multe cumparaturi se ofera reduceri, iar din partea “casei” suveniruri de neuitat.

Ca la fiecare editie, va fi prezent si un fotograf profesionist care, la cererea vizitatorilor, va face fotografii de epoca in mijlocul obiectelor expuse.

Invitam pe toti galatenii, brailenii si turistii ce trec prin orasul nostru sa viziteze targul.

Scopul targurilor noastre este de a oferi vizitatorilor o clipa de relaxare si bucurie, de a-ti petrece intr-un mod agreabil timpul liber si de a promova si incuraja artistii

hand made.

Evenimentul beneficiaza, ca si pana acum de promovare media in presa scrisa, on line, reviste de specialitate, televiziuni si radio – si le multumim tuturor ca ne sunt aproape – dar si prin afise, flyere si pliante promotionale.

Accesul gratuit pentru vizitatori, intervalul orelor de vizitare este:

 11.00 – 19.00, va asteptam la o cafea fierbinte.

 
Echipa organizatorica “Madame Vintage”

Angela BACIU

scriitor, consilier cultural

                  &

Constance VINTILA

artist decorator

Romania literara se prezinta. Targul de carte de la Frankfurt, 6-10 Octombrie 2010

On By nelursIn Devotional, Europe, InterviewLeave a comment

Reportaj de Viorel Baetu

Standul Romaniei, la Targul de Carte de la Frankfurt, unul din cele mai importante evenimente culturale internationale ale anului, a fost organizat si in acest an de Ministerul Culturii si Patrimoniului National.
Editurile care au fost prezente aici in 2010, au fost: AD LIBRI, ALL, Amaltea, Cartea Romaneasca, Casa Radio, Coresi, Curtea Veche, Corint, Egmont, Grupul Editorial Humanitas, Editura Niculescu, Editura Lider, Litera International, Lamserv Trading, Editura Logos, Meteror Press, EdituraMix, Nemira Publishing House, Polirom, Paralela 45, Rao International, Regia Autonoma Monitorul Oficial,Sedcom Libris, Simona kessler International, Editura Teora, EdituraTrei, Editura Tritonic, Editura Universitatii din Bucuresti, Editura Vivaldi, Editura Vremea.
Programul prezentat la standul Romaniei a adus pe platforma literara nume mai noi sau mai vechi, scriitori mai cunoscuti, sau mai putin cunoscuti, dar care cu totii sau straduit sa faca cinste acestei tari de la poalele Carpatilor numita Romania.
Invitatii speciali din acest an au fost scriitorii:
Dan Lungu – Cum sa uiti o femeie (Polirom), carte aparuta si in limba germana la editura Residenz Verlag
Gabriel Chifu – Nastrusnica istorie a lumii de gabriel chifu traita si tot de el povestita (Ramuri)
Varujan Vosganian – Cartea soaptelor (Polirom)
La stand si-au prezentat cartile si scriitori:
Horia Garbea.(Foto) – Azer–focul viu (Editura Noua)
Karin Gündisch – Weit, hinter den Wäldern (Editura Schiller, Sibiu)
Joachim Gremm – Siebenbürgische Reise (Editura  Schiller, Sibiu)
Adriana Carcu – Povestea zilelor noastre. Artisti romani plecati in lume, (Editura Institutului Cultural Roman) – tradusa si aparuta in limba germana  la editura Waro Verlag din Heidelberg.
Aceasa prezentare a avut loc in cadrul unei mese rotunde la care au participat scriitori romani si germani.(Foto)
Doamna Ana Andreescu, consilier in Ministerul Culturii care a fost coordonatoarea acestui proiect mi-a acordat un scurt interviu.
R:Va rog sa faceti o scurta prezentare a standului.
A.A: Standul national al Romaniei organizat de ministerul Culturii si Patrimoniului National, gazduieste anul acesta 29 de edituri interesate sa-si promoveze autorii si operele publicate, pe plan international.
R:Targul de Carte in general, este la ora actuala vital pentru supravietuirea cartii romanesti, credeti ca suplineste deficientele difuzarii de carte dezastruoasa si monopolizata din Romania?
AA: Nu in nici un caz.
La targurile clasice romanesti, BooK Fest si Gaudeamus,  numarul vizitatorilor este in continua crestere si vanzarea de carte este foarte buna.
Lumea vine la targ si cumpara pentru ca aici preturile sunt mai mici.
Problema este pretul destul de ridicat al cartilor, raportat la puterea noastra de cumparare la ora actuala, dar speram in mai bine.
Distributia de carte este o problema spinoasa care nu este nici in ziua de azi inca total rezolvata. Distributia costa enorm si inca nu exista companii serioase care sa se implice constructiv in aceasta problema.
R:Care sunt liniile directoare ale Ministerului Culturii, privind scriitori romani din diaspora.
AA: In ultima vreme exista un reveriment al interesului general, din partea Ministerului Culturii, Uniunii Scriitorilor, ICR, pentru scriitori romani din diaspora, de fapt se organizeaza o intalnire anuala cu acestia.
Foarte bine structurata este relatia noastra cu scriitori de limba romana din Israel, din Germani, din Spania. De asemenea ne straduim sa largim aria de colaborare si cu toate tarile in care traiesc scriitori romani din diaspora.
R:Ce le lipseste autorilor romani pentru a fi la fel de cunoscuti ca cei din SUA si Vestul Europei.
AA: Trebuie cred eu sa depasim un handicap psihologic, handicapul unei limbi de mica circulatie, care nu are foarte multi traducatori.
Dar lucrurile se dezvolta in sens pozitiv, asa de exemplu cartea lui Dan Lungu aparuta anul trecut ”Cum sa uiti o femeie” a fost deja tradusa in trei limbi de mare circulatie.
R: Va multumesc si sper sa ne reantalnim la unul din targurile de carte din Romania la care Ministerul Cultelor va invita si scriitori din diaspora in anul 2011.

Deci nu ne ramane decat sa speram ca marile edituri din Romania, vor edita si vor distribui in librariile din tara, intr-un viitor apropiat, mai multe carti scrise de scriitori romani care traiesc in afara granitelor tarii.
O colaborare mai stransa in domeniu cultural, pe taramul literaturii intre asociatiile romanesti din tarile in care diaspora romaneasca este foarte bine reprezentata, Germania, SUA, Spania, Franta, Italia, Belgia, Olanda, Anglia, Canada, Australia, de altfel de peste tot pe unde s-a imprastiat neamul romanesc de-a lungul anilor si Ministerul Culturii, ar fi benefica pentru numele de Roman si Romania.

Despre formele cerului si imaginea constiintei – „Ilinca”, proza scurta de Victorita Dutu

On By nelursIn Art, literature, MinistryLeave a comment

Motto: “In mine e doar cer, e doar cer.”

In volumul de proza scurta „Ilinca”, Victorita Dutu aduce in prim plan simbolul incriptat. Ermetismul pe de o  parte si profunzimea acestei proze pe de alta parte, se concretizeaza in expresia ampla, dar si in concetrarea de idei in care cuvintele si simbolurile izbucnesc dintr-un spatiu ascuns, uman si infinit in acelasi timp. Concizia Victoritei Dutu reflecta o constiinta nelinistita, complexa si vasta, aflata in cautarea unei lumi superioare celei existente. Scriitoarea se exprima cu simplitate si fiecare povestire ascunde sensuri figurate, metaforice, atent elaborate.

Victorita Dutu – pe scurt

Poeta si prozatoarea Victorita Dutu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Urmeaza volumele “Cuvintele”, “Vreau o alta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, “Singuratatea tatalui” si “Izvoarele vietii”. Poeta s-a nascut pe 12 august 1971, la Podriga, in judetul Botosani. Absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi si avand un masterat in logica si hermeneutica, Victorita Dutu este in prezent, profesor titluar de matematica, la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM Cultural si Educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”. Anul 2009 i-a adus Victoritei Dutu, Premiul International de poezie   “NAJI  NAAMAN”. Pe langa literatura, televiziune si munca de dascal, Victorita Dutu mai are inca o preocupare – pictura.

„In haina de nunta”

„Mancarea aceasta mi-a fost data din nou si eu nu pot ajunge la ea, poate ca nu pot sa lupt pentru ea, m-am gandit eu”, spune autoarea. Hrana aceasta, despre care vorbeste Victorita Dutu este impartasirea de destinul artistului, in speta al scriitorului. Detaliile ce particularizeaza proza ei au o latura spectaculoasa.  La acestea vin sa se adauge tiparele ceremoniale ale desfasurarii vietii cotidiene, plina de culoare si de parfumul unei altei lumii, asa cum este in „Caprioara”. De remarcat ca in aceasta povestire exista posibilitatea imixtiunii fictionalului, descoperit mai ales in finalul apoteotic: „Ilinca zbura cu sufletul si plutea cu trupul prin zapada care ii imbraca pasii si gandurile in culorile ei transparente, spre manastirea de unde venise. Intra in biserica in haina de nunta, pentru ca incepuse vecernia.”
 
„Acest mister”

In „Ilinca”, pentru autoare, “cerul continua sa fie… mai departe ca o salvare.”  Pe baza acestei realitati, Victorita Dutu construieste imaginea, dar si o actiune fictionala, ce ii dezvaluie viziunea. „Eu chiar pictez in minte si ma vad plutind undeva foarte departe in timp, in eternitatea memoriei si a constiintei mele, si de aceea nu ma indoiesc ca aceste imagini o sa le gasesc puse la locul lor si peste cateva sute de ani cand eu poate as fi vrut sa ma intorc, dar nu o s-o mai pot face pentru ca atunci voi explora acest mister care acuma vine peste mine cu puterea acestui albastru.” Rod al imaginatiei creatoare, misterul are la Victorita Dutu functie primordiala, dand dinamism naratiunii si conturand personajele, surprizand starea momentului.
„Singura mea sansa este arta mea”
Destinul terestru al scriitoarei se suprapune pana la un anumit punct cu cel al Ilincai. In „Sentiment al vastitatii” de exemplu, zbuciumul scufundarii in neant, in uitare, este depasit prin arta, mijlocul prin care se produce fixarea eroinei in eternitate.  „Daca m-as putea dezveli si m-as putea revarsa cu mintea mea asemeni unui film sau unei carti, oare cum as putea sa arat cu atatea imagini pe care niciodata nu as putea sa le mai scot din minte singura mea sansa este arta mea daca vreau sa traiesc forma sublima de exteriorizare.”

“Imaginea ferestrei”

In “Imaginea ferestrei”, lucrurile sunt reasezate in ordinea fireasca si bunul simt are castig de cauza, prin arta, in fata irationalului si agresivitatii societatii. Doar astfel poate fi explorata lumea, iar mediul malefic, irational, pervertitor al imaginilor „care ne bulverseazã, care ne incitã, care ne provoacã, care ne umilesc, care ne fac sã vedem in noi doar o fiintã decãzutã fãrã nici o posibilitate de salvare, de schimbare”, creand un absurd existential, este redus la nefiinta.

„Imaginea care purifica”

“Arta, arta, aceasta este menirea ei, sã fie expresia acestei cãutãri a noastre, prin imaginea care purifica, nu imaginea care distruge, care ucide, care ne transformã in simpli utilizatori ai instinctelor.” Odata cu aceasta definitie a artei, a catharsisului, intram in domeniul poeticului, imaginatia cititorului deschizandu-se spre o realitate noua, imposibil a fi devorata de timp, complet opusa materialitatii lumii.

„Pe fruntea unui gand si in lacrima unei inimi”

In aceeasi categorie a poeticului se incadreaza si povestirea „Floare de colt”. „Atunci o minune se petrecu, in timp ce soarele o invaluia in lumina lui calda inima ei inflori, inflori floarea de colt, ce se prelungea, se prelungea devenind raza de soare calatoare spre stele. Floarea de colt lacrima, lacrima deveni diamant ce cuprindea in el razele rasaritului de soare. Diamantul acela sta si acum pe fruntea unui gand si in lacrima unei inimi.” Scena memorabila, aceasta inflorire are un sens profund, pentru ca ne trimite cu gandul la  viitor. 

“A birut lumina”

Astfel, viata se dezvaluie cu cele doua fete ale ei – trecutul si viitorul, intunericul si lumina, profanul si sacrul. Nelinistea generata de actul creatiei este imbracata in elemente religioase, semn ca truda artistului preface uratul in estetic, iar damnarea, teama de singuratate si suferinta sunt inghitite de credinta in Divinitate. “Ah, Dumnezeule, se vede lumina, se vede portiunea de foc printre nori, a rasarit soarele inante de a ajunge pe lac. A birut lumina, e ca aparitia ta, Dumnezeule in negura mintii mele de om muritor.” (“Ciocarlia”) Iluminarea spirituala este formula unui viitor in care vecinatatea cerului aprinde scanteia de divin din uman. Si astfel, se intampla miracolul: “acesta este panã la urmã infinitul, floarea aceasta care are radacinile in cosmos si se lasa privita de mine.” („Sentiment al vastitatii”) „Acesta este panã la urmã infinitul”, afirma prozatoarea, iar intre plus si minus infinit, traiesc cuvintele sale, intrupate in „puterea pe care i-o da Dumnezeu de a  merge inainte, orice ar fi.”

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

Going to Theater – The American Way

On By nelursIn Art, USALeave a comment

Going to Theater – The American Way
By Ioana Moldovan

The University of Southern California (USC) in Los Angeles
You’d think that going to see a play is the same everywhere in this wild world. Wrong! Every society has its way of staging things, has its own rituals around the event itself and if you are a theater critic, not only the performance is the show you must pay attention to, but it’s everything that goes around it as well. Every piece of theater is actually a fair piece of the society that it was conceived in and for.

For an Eastern European, the Mark Tape Forum in Los Angeles seams a building that just has been opened. So much creativity goes in the building and in the space around it that it seams the work of a contemporary and not at all a product of the ‘60s. It’s hard to believe that the American society, while breaking down taboos on sexism and racism, kept on building in such a way that 40 years later it still looks hip! And if from outside the theater looks so advanced, the performance hall is the grand matrix one is so accustomed with: the Greek amphitheater.
The foyer started to buzz with people around 7 in the evening, just one hour before the curtains were supposed to rise up. Sorry! For the light to go down – that is! The bar just left to the entrance was a sort of a mix alter, one for capitalism and business – another way to make an extra dollar, but I can also see the relevance of it in a foyer, as a modern worship place for Dionysus, the ancient Greek God of wine, the one whose crazy celebrations brought the art of tragedy to people.

I’ve passed the invitation the curly god was waving me into. I wanted to feel it all and let myself dazzled by the talent of the playwright, the director, the actors, the stage designer, the light designer… They all were the drug I wanted to taste. I wanted their wit and profoundness to play with my mind! I am a theater junkie and there for I am the perfect spectator to have in the audience. I pay attention to people’s conversation around me and if I get details I know that are not right, I enter the conversation explaining about everything, giving secret details on theater and its masonry. I am a performer of a kind, I think. I am the one that gives away for free points of view and little stories that make up the Gnostic theater history. Each audience, at each performance, everywhere in the world, has one of such every time. I like to think I am that one every time I step in a theater hall.

The Glass Menagerie is a play I’ve never dared to see. I feel it’s about my life and I am Tom and Laura, one each of a time. It’s a play about how the hardships can consume even ties that can’t really be broken, as the family ones. But then, if you look in a Darwinist view, a family will still survive, by name at least, if the toughest gets away from the pack that consumes him. And this is what Tom was doing – I thought.

I was curious how this all American story is told by Americans for Americans. I was ready to plunge in the complete darkness, only to emerge on the other side, with the characters. Just when I was taking that last breath of reality, ready for a 3 hours ride to where it happens, I bumped my head on the green EXIT sign. There is no pitch dark in an American theater! The stairs are all lit, as well as exit doors. One feels as in the airplane, flying in a protected and highly controlled way. The last thing you hear is a nice voice asking you to locate the nearest exit door. And they are not being polite in case you dislike the play and decide to go home before it ends.

“We do not perform unless the exit signs are switched off”, a character shouted in my mind, a distant play I’ve seen many times in Bucharest / Romania, in a basement. This is what Mr. Bruscon, in Histrionics by Austrian playwright Thomas Bernhard says at one point in the play. And he was right to ask for that, just as I wanted to shout that too. Or at least to whisper it to someone’s ear.

The new production of The Glass Menagerie at Mark Tape Forum in Los Angeles, directed by Gordon Edelstein was a new approach to otherwise a classic American piece, a one of a kind family drama, a memory play that seams to haunt the collective memory of the New World’s people. I would have never dared to link humor to Tennessee Williams. Even the witty lines stir only a grimace, never a laugh. But the audience laughed during this performance. And it wasn’t the Southern accent that made worlds run as long trains through one’s ears. There was a twist in each character that made them provoke laughter. The measure was the same in each, so as a whole the play went on harmoniously, without conflicting. It was as if the director took the chess pieces and the board, kept them in same positions but moved the whole ensemble from the shade and cold to nice spring light. Gordon Edelstein took the play from a lock-in status and delivered it again, as an open to interpretation text. Debates may stat here. Philosophy is ready to claim The Glass Menagerie’s domain but what really counts is the body language of the audience. They were surprised; they reacted and played along; they laughed and applauded. More than a few stud up to congratulate the bowing actors: Patch Darragh (as Tom), Judith Ivey (as Amanda), Keira Keeley (as Laura) and Ben McKenzie (as Jim).

The stage design envisioned a humble habitation, with pieces of furniture gathered only for the purpose of their function and no other attribute. The bed, the table, the chairs, the desk were entirely poorest version that were ever made by the early 20th century. The bleak atmosphere was there but characters seemed to live in another dimension, not really wanting to acknowledge their true lives.

I’ve watched dazzled the staged flooding with Judith Ivey’s Amanda: a powerful acting and a deep connection with the character, a natural flow of all that was her’s in the literature of the character through this three dimensional human being that seamed to rule over an entity so fragile delimited, on paper, by the author himself.

When it was time to blow the candle and wake up to reality, the audience started to wave as in a slow waking up: heads, face-muscles, hands. When the claps started to sound, the magic was dissolving rapidly.

It was surprisingly how little the audience was applauding, only enough for a bow for each actor. Probably each member of the audience is too much aware of the gratitude they’ve already shown by using their credit cards to enter there in the first place. And then, in America, more than in any other place,”time is money” and “tomorrow is another day”.

So the audience left in a hurry, as midnight was getting near. Don’t think all were about to turn into pumpkins.

Probably only me…

REGAL DE POEZIE BALCANICA LA BRAILA

On By nelursIn Art, Inspirational, literature, poetry, RomaniaLeave a comment

Sfarsitul lunii Septembrie(24-25) a adus  la Braila asa cum dealtfel ne-a obisnuit in ultimii 4 ani o boare placuta si valoroasa de poezie balcanica, anul acesta fiind randul poeziei albaneze. Manifestarea s-a vrut si a si reusit sa fie un colaj de poezie si interactiune culturala romano-albaneza. Amfitrionii care au prezidat intalnirea au fost:  scriitorul Nicolae Marasanu, critical literar Vasile Spiridon, presedintele USR-filiala Galati-Braila  Corneliu Antoniu  si gazda propriuzisa dir. Bibliotecii Panait Istrati Dragos Adrian Neagu iar partea albaneza a fost reprezentata de Ministrul Consilier la amabasada Albaniei Luan Topciu.
Festivalul s-a deschis cu prezentarea invitatilor din Albania reprezentati de : Emir Nika – Director la Ministerul Culturii din Albania, Sami Pirraj – Directorul Bibliotecii din Priscina,  Bardbyl Londo precum si a celor din Romania poetii; Ileana Malancioiu, Rodian Dragoi, Valentin Talpalaru, Adrian a lui Gheorghe, Victoria Milescu, Adrian Munteanu, Constantin Gherghinoiu, Sanda Panait, Angela Baciu, prozatorului Vasile Datcu si a criticilor literari Vasile Spiridon si Voinescu.
Ministrul  Luan Topciu a invitat  audienta la o calatorie abstracta in lumea culturala albaneza cu accente pe momentele de apropiere ale celor doua literaturi.
Pe parcursul celor doua zile ale manifestarilor la Braila,  Romania si Albania s-au transformat in doi plamani care au alimentat inima poeziei,  recitaluri poetice ale invitatilor albanezi si roamani au facut ca in foaierul Casei Tineretului sa rasune muzicalitatea sunetelor poetice inalte.
Poezia a dovedit inca o data ca este un liant pentru prieteniile de calitate multe din personalitatile prezente legand prietenii literare care speram sa se intinda peste timp. Festivalul a fost colorat in ce-a de-a doua zi de formatia Serenada al Asocia?iei Liga Albanezilor din România care a prezentat un program de muzica albaneza.
S-au prezentat Caietele Balcanica, ale invitatilor festivaluluii si s-au dezbatut teme si probleme care insotesc cultura literara ale ambelor tari,  poeta Victora Milescu lansand ultimul vloum de poeme. Atmosfera pe cat de placuta pea tat de prieteneasca a fost plina de valoare spirituala confirmarea venind si de la prezenta uneia din Doamnele Poeziei Romanesti poeta  Ileana Malancioiu si a mesajului transmis de marele prozator brailean Fanus Neagu care tintuit de probleme de sanatate n-a putut onora invbitatia dar a tinut sa fie in festival chiar prin absenta transmitand iubirea si respectful domniei sale intregii asistente.
Prezenta personalitatilor a fost salutata cu respect prin inmanarea unor diplome de participare tuturor invitatilor.
Premiile Festivalului Balcamnica urmatoarele:
– pentru traduceri:
“Premiul Balcanica pentru traduceri”, a fost obtinut de braileanul Marius Dobrescu (România) si Baki Ymeri (Albania).
– pentru poezie:
“Premiul Balcanica pentru poezie”, a fost obtinut de  poetul Adrian Alui Gheorghe (România) si Bardbyl Londo (Albania).
– pentru intreaga activitate:
“Premiul Balcanica pentru întreaga activitate”, a fost obtinut de poeta  Ileana Malancioiu.

Pana la editia  urmatoare sparam se pare invitata va fi Poezia Greaca, salutam intentia si eforturile gazdelor!
Sanda Panait

POLITICA, CULTURA SI NEOBRAZAREA

On By nelursIn Essays, Media, OpinionsLeave a comment

“Da, frate, sunt nevrednic, sunt vinovat in toate ; 

Un biet batut de patimi si de pacate plin”.
Moliere

Despre neobrazare as vrea sa scriu astazi, fiindca mi se pare ca a atins cote inalte.  Prezenta in toate mediile, cel politic, cel cultural, in spatiul strazii, ma rog, unde te invarti in aceasta societate dai de oameni obraznici, plini de ura, sentiment care musteste in sufletul lor, gata oricand sa rabufneasca sub forma unei spume  pentru a murdari suprafetele din jur. Ori ceea ce musteste in sufletele acestor oameni nu beneficiaza de nici o calitate umana necesara. Ori fac „spume” la gura cand vorbesc, dovedind o mare doza de neseriozitate, de multe ori de incultura, ori isi reveleaza orgoliul in cel mai dibaci mod. Vreau sa spun ca printr-o atitudine de neobrazare, de vulgaritate, multi isi apara prostia, necunoasterea, ravnesc sau isi apara puterea, dar nu si tara. Devin dintr-o data demagogi si vorba lui Nicolae Balcescu, niciodata un demagog nu poate fi un adevarat om de stat, dar nici un adevarat om de cultura, nici un adevarat functionar public care sa deserveasca oamenii constiincios si corect, nici, nici… Cand vorbesc, politicienii de exemplu, uita ca reprezinta o particica din acest popor  si vorbesc de cele mai multe ori in numele lor propriu, aparandu-si interesele. Uita ca sunt alesi unii pentru a avea grija oamenilor din jur si a fi preocupati de viata lor, de destinul tarii.
   Aristotel spunea ca omul prin natura sa este un animal politic, iar Jean Jacque Rousseau spunea ca viata fiecarui om este politica. Bun, deci politica sta la baza vietii noastre! Dar atunci cand ea se amesteca cu cultura, la loc nepotrivit si timp nepotrivit, totul devine dizgratios. Cred, totusi, ce nu au invatat in scoli oamenii si ar fi trebuit sa invete, este ce si cum sa vorbeasca in fata unui public. Un politician, sau un om de cultura, din moment ce se afla in fata unui public, reprezinta o particica din poporul sau si trebuie sa aiba mandria sa (a nu se confunda cu vanitatea!), curajul sau, dar si demnitatea sa. Se dovedeste insa ca neobrazarea, vorba proverbului romanesc, este boala fara leac si poate ca este raspandita in numele democratiei prost inteleasa, in orice parte a globului. Democratia cu libertatea ei o fi ea un mod de regim politic, dar este un mod de viata pe care ni l-am dorit si pe care l-am dobandit. Nu am dobandit usor! si acum ne batem joc de ea? Einstein spunea ca „Bunul simt este o colectie de prejudecati dobandite pana la varsta de 18 ani”. Nu cumva ele ne lipsesc?
   Lipsa bunului simt loveste in intentiile bune ale libertatii din sistemul democratic. O fi rezultatul conceptiei de viata formata de copiii crescuti in fata blocurilor cu cheile legate cu un snur de gat, la un loc cu cei coborati din vilele conducatorilor politici, pentru a cunoaste viata, si vocabularul strazii, a invata sa dea din coate?
   Pana aici, inca toate bune si-ntelese sau oarecum intelese, la modul general. Dar, ma intreb cum a fost posibil ca intr-un local public reprezentativ pentru cultura romana, sa fie judecata pleiada oamenilor de cultura a acestei tari? A fost poate confundat cu un tribunal? Fara sa cunosc persoanele respective, dar citindu-le cartile, pot afirma alaturi de multi alti cititori ca am avut si avem cativa oameni de valoare ai culturii noastre, cativa de viata carora si de cartile carora ar trebui sa ne bucuram, sa fim fericiti ca-i avem, fiindca astfel de oameni cu dragoste de cultura, cu daruire, se nasc rar si se formeaza greu. Era locul si momentul sa-i dojenim? si cum s-a putut, ma intreb in continuare, la incercarea unuia dintre ei (poate si cel mai valoros!) de a se realiza un dialog civilizat, respectand invitatul si cautand cu diplomatie si finete sa-i trezeasca putina posibila dragoste de tara (doar venea din afara!), putina posibila prietenie fata de cei care reprezinta cultura noastra, sa se prefere de catre invitat o discutie pe linie exclusiv politica, sa continue acuzele, sa fie considerat un spectacol de circ ceea s-a incercat a se organiza in onoarea invitatului si sa se foloseasca cuvinte nedemne pentru localul pe care noi il consideram a fi bijuteria tarii, simbolul culturii nationale? Chiar: „De ce nu v-ati enervat” si ati continuat sa fiti politicos? si cum a fost posibil ca publicul sa aplaude prosteste? Politete? Tartufism? Oare publicul a venit pentru a lua cunostinta de talentul omului invitat sau a venit sa auda un cuvant pe care-l poate auzi in locuri unde nu i-ar face placere sa stea prea mult? De curiozitate am cautat acel cuvant in dictionarul limbii romane. El nu exista! Luati aminte academicieni, introduceti – l urgent! A fost exprimat de un inalt invitat al tarii noastre! si cum s-a putut ca unui om de cultura, cu multa sensibilitate, cu mult, prea mult bun simt care „a indraznit” un dialog civilizat, sa i se spuna, intr-un articol, cu o oarecare satisfactie, ca a fost umilit?
   Mi se pare ca fraiele comportamentului uman, a judecatii noastre, a bunului simt au fost complet abandonate. Constantin Noica in cartea sa „Pagini despre sufletul romanesc” incepe astfel un articol: „Avem noi, romanii, un proverb curios: Unde e multa minte, e si prostie multa.” O fi adevarat?
Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina

Un meci de senzatie la Galati: CSM Dunarea Galati – HSC Mircurea Ciuc, scor 6-4, in CN de hochei pe gheata

On By nelursIn News, RomaniaLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Marti, 12 octombrie 2010, Galatiul invinge pe teren propriu campioana Romaniei, HSC Miercurea Ciuc, intr-un meci echilibrat, care a tinut publicul cu sufletul la gura.
Pentru invingatori au marcat Michal Benadik (10:35), Juraj Zemko (24:40), Atilla Tanko (35:07), Levente Elekes (42:43), Nutu-Petrus Andrei (56:31), Catalin Geru (59:41), iar pentru oaspeti punctand Ede Mihaly (15:48), Szabolcs Papp (33:31), Istvan Nagy (37:58) si Tihamer Becze (50:48).

Ciucanii au pus infrangerea pe seama oboselii din cauza programului incarcat cu meciurile din Campionatul National si Liga Mol, astfel incat tanara echipa galateana, formata in mai putin de o luna din sportivi recent trecuti de juniorat, invinge cu scorul de 6-4(1-1, 2-2, 3-1) o echipa care are in componenta sa sportivi din Ungaria, Slovacia, Cehia, Finlanda si antrenor din Suedia. Meciul a fost arbitrat de Cosmin Toparceanu (Bucuresti), asistat de  Mihai Trandafir si de Razvan Scriban (Galati); observator – Daniel Trandafir.

Trebuie mentionat faptul ca odata cu acest meci a fost inaugurata si gheata patinoarului din Galati pentru acest sezon sportiv. Dupa cum putem observa suntem in plin sezon competitional, iar sportivii dunareni nu s-au putut antrena pe teren propriu decat inaintea acestui meci, ei fiind nevoiti sa plece intr-un cantonament de pregatire la Gheorgheni, in Slovacia si Austria, gratie sustinerii financiare a Clubului Dunarea si a lui Ionel Corciova.

Dupa acest meci, echipa CSM Dunarea Galati, antrenata de Cristi Munteanu, Marius Trandafir si Eduard Hartmann, isi pastreaza locul 3 in clasament dupa cum urmeaza: pe primul loc se afla SCM Fenestela 68 Brasov, 13 puncte (6 jocuri), urmata de HSC Miercurea Ciuc, 12 puncte (5 jocuri), CSM Dunarea Galati, 9 puncte (5 jocuri), Steaua, 8 puncte (5 jocuri), Progym Gheorgheni, 3 puncte (5 jocuri), Sportul Studentesc, 0 puncte (4 jocuri).

Dupa Credinta Vine Fapta

On By nelursIn Christian Life, Christian Perspective, DevotionalLeave a comment

Un grup de tineri credinciosi petrecusera revelionul impreuna si acum se indreptau spre casele lor. Era dimineata devreme si un ger aspru intampina prima zi a anului. Deodata le aparu in cale un om intins pe pamant, cu pieptul si burta dezgolite, lipit de gheata care acoperea strada. Apropiindu-se, si-au dat seama ca era un tanar, de varsta lor. Bolborosea cuvinte abia auzite, ca pentru sine insusi. Tinerii crestini l-au ridicat de jos si, cu mare greutate, l-au induplecat sa intre cu ei in holul unui bloc din apropiere, unde s-a incalzit putin stand cu spatele rezemat de calorifer. Era si baut, dupa cum se cuvenea unui barbat tanar in noaptea de revelion, lucru care stanjenea si mai mult comunicarea cu el. Curand au aflat ce era mai important din istoria lui; singur-singurel pe lume, dezamagit si satul de viata, tanarul voia sa moara. Se intinsese pe gheata, abandonat racelii, asteptand sa se imbolnaveasca si sa scape de toate necazurile.
Una din fete si-a dezbracat “alain-delon”-ul si l-a pus pe umerii celui pescuit din intunericul acestei lumi, in noaptea cea mai plina de sperante a anului.
– “N-am sa racesc, locuiesc la doi pasi de aici”, spunea ea, “in doua minute sunt acasa”. A incercat sa explice tanarului esuat pe marea de gheata a iernii romanesti, ca avea sa fie asteptat in aceeasi zi, seara, la biserica din cartier, unde urma sa inapoieze haina imprumutata. Dandu-si seama ca avea putine sanse de a se face inteleasa, ori ca tanarul sa retina adresa bisericii, a incercat o alta metoda; a scris pe o hartiuta adresa bisericii si cum se putea ajunge acolo, apoi a strecurat hartia in buzunarul hainei, insistand ca tanarul mahmur sa retina doar atat; sa caute in buzunar mesajul lasat de ea. Altceva nemaifiind de facut, l-au lasat in holul blocului, grabindu-se fiecare spre casa lui, cu gandul sa puna laolalta macar doua-trei ore de somn, inainte de a se pregati de plecare spre biserica, la primul serviciu din anul pe care tocmai il intampinasera.
Gest necugetat din partea tinerei fete crestine, vom fi tentati sa gandim! Daca ar fi s-o si spunem cu gura, poate ca am zice doar “riscant”. Sa imbraci cu haina ta pe un betiv necunoscut, cules de pe drumuri si sa mai si astepti sa ti-o aduca inapoi! Inteleg, sa imprumuti o haina ca aceea, care costa pe vremea respectiva salariul pe cateva luni de zile, unui prieten, sau unui cunoscut de incredere, de la care esti convins ca o primesti inapoi. Dar unui strain cu mintea incetosata de bautura?…
Interes pentru aproapele cazut intre talhari? Credinta naiva, de copil? Incercare de a trai practic cele citite in Scripturi? Cum am putea califica aceasta fapta in adevarata ei luminaa Poate chiar asa, simplu, ca pe o fapta a credintei.
Ne vine sa credem sau nu, dar in seara aceleiasi zile, tanarul cules de pe drum a fost prezent la intalnire cu binefacatorii lui. Trezit din mahmureala, a venit sa inapoieze haina imprumutata. Pentru el intalnirea a fost marcata la inceput de multa stanjeneala, aflandu-se dintr-odata intr-un mediu nefamiliar lui, unde nu stia nici cum sa se poarte, nici ce sa spuna si, pe deasupra, imbracat cam pestrit. Dar exuberanta si caldura cu care tinerii crestinii il inconjurau au topit repede gheata dintre ei. Anul nou inceput cu stangul, in disperare si dezgust pentru viata, lua o turnura nevisata pentru el prin intalnirea cu cativa tineri credinciosi, aflati in dragostea dintai, dornici a implini literal cuvintele Domnului, asa cum numai tinerii sunt dispusi s-o faca, fideli atat in cuvinte cat si in fapte. In seara primei zile din an, el venea, fara sa stie, la intalnire cu Cel ce se identifica pe Sine cu facatorii de asemenea fapte.
Iar tanara crestina, care si-a pus haina pe umerii necunoscutului inghetat de gerul iernii, cum odinioara Ilie si-a aruncat mantaua peste Elisei, era aceeasi fata credincioasa, a carei rugaciune scurta castiga o mare batalie prin credinta, situatie descrisa in articolul precedent. Prin credinta ea se adresa Domnului ei in rugaciune, iar prin fapte vorbea, la fel de convingator, semenilor.
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon

O OAZA A DREPTATII

On By nelursIn Art, Essays, InspirationalLeave a comment

STILURILE  ORIENTULUI SI OCCIDENTULUI

Neve Tzedek este numele unui cartier situat in sud vestul Tel Avivului. Este prima asezare construita in apropierea vechiului port din Yaffo, inceputurile sale datind de prin 1887, adica cu douazeci si doi de ani inainte de data fondarii oficiale a primului oras ebraic modern. Astazi, cartierul este inglobat in mijlocul marei metropole dar, prin grija municipalitatii, si-a pastrat caracteristicile inceputului, ramanind un loc expresiv, cu o atmosfera ce aminteste de localitatile rurale.

Constructiile joase, strazile inguste, fatadele picturale realizeaza in Neve Tzedek o oaza pastorala in mijlocul marelui oras trepidant. De altfel, numele cartierului, in traducere inseamna “o oaza a dreptatii” , expresie extrasa din biblie unde este considerata una din denumirile dumnezeirii. Multi artisti si scriitori au locuit si au creat aici. Printre ei, laureatul premiului Nobel pentru literatura Smuel Joseph Agnon, vestitul rabin Abraham Kook, pictorul Nahum Gutman…

Era firesc ca artistii plastici sa gaseasca o permanenta sursa de inspiratie. Reuben Rubin, Tziona Tager, Yehoshua Grossbard, Yehezkel Streichman, Arie Lubin, Shimshon Holzman, Nachum Gilboa, Miriam Cojocaru, Silvia Ghinsberg si altii au fixat pe pinza  pitoresti paisaje urbane sau interioare in care se amestecau stilurile orientului si occidentului, eclectismul unei perioade atit de deosebite. Interesant este insa faptul ca, indragostiti de acest loc, cel mai mult s-au inspirat doi pictori nascuti in Romania, ajunsi de foarte tineri pe aceste meleaguri.

Primul este Nahum Gutman, unul din cei mai cunoscuti artisti israelieni (n. in 1898 la Tebulesti), cu un stil pictural foarte distinct, in care influentele europene si atmosfera orientala recreaza spiritul timpului, prima jumatate a secolului trecut.
Tablourile lui surprind peisaje, dar si scene de viata, imortalizind oameni, ocupatii si obiceiuri care au disparut. Gutman e un pictor figurativ, dar novator si nu odata se dovedeste un revotat, trecind la elemente abstracte sau linii nervoase, sugestii colorate.

Cel de al doilea, contemporan cu noi, este Avi Schwartz, bucurestean prin nastere, un artist patimas indragostit de zona care cuprinde vechiul port din Yafoo, cafenelele din piata de vechituri si cartierul Neve Tzedek. Bun colorist, exigent cu umbrele si lumina, Avi introduce in peisaj pesonaje pitoresti, elemente vetuste dar caracteristice, reconstituind pentru noi o lume miraculoasa, care a disparut, dar si-a lasat cu demnitate semnatura in modernitate.
                                                                       Dr. DOREL  SCHOR

Ciocarlia in rasarit

On By nelursIn Inspirational, literatureLeave a comment

M-am dus spre rasaritul de soare si m-am intors cu el pe
umeri si cu urma razelor sale pe chip.
Aud in departare cantand cocosii dand glas diminetii, anuntand
venirea ei, anuntand rasaritul de soare si cate un latrat de caine
taie dimineata. Simt cum satul se trezeste din clipa in clipa prin
cantecul divin al ciocarliilor ce anunta rasaritul de soare si cate
un latrat de caine anunta… simt cum satul se trezeste din clipa
in clipa prin catecul divin al cocosilor, ce anunta rasaritul de
soare, cantec ce are cuprins in esenta sa acest trei ce duce
spre eternitate, spre inaltare, spre rasaritul de soare. Ciocarlia
si-a inceput trilurile inante de rasaritul soarelui, ca o ruga parca
adusa luminii si caldurii lui, ca o dorinta de a se inalta spre
lumina lui, spre caldura lui in plina vara, spre discul sau de foc.
Canta ciocarlia simfonia eternitatii naturii si a rasaritului
de soare si a inaltarii spre soare, e cantecul divin in cautarea
divinului, in cautarea dumnezeirii, in cautatrea lui Iisus.
Floarea soarelui, ii simt parfumul sau dumnezeiesc in dimineata
cu rasarit de soare. E totul umed si cald, un cald racoros.
Tacerea miresmei florii soarelui si cantecul ciocarliei
simfonizeaza rasaritului de soare. Rasarita e indreaptata cu
fata spre soare iar ruga ei rasaritului de soare. E parfumul ei
dumnezeiesc impletit cu trilurile ciocarliei si cu urma pasilor lui
Iisus ce pluteste deasupra si cu cautarea mea a razelor
rasaritului de soare.
Numai o data cu rasaritul de soare ciocarlia se inalta
spre cer. Merg spre sararitul de soare, merg spre rasaritul de
soare, si printre trilurile ciocarliei si spre drumul de tara auzind
in departare un cantec de cocos ca o avertizare parca a
rasaritului de soare. Sorb mireasma florii soarelui, mireasma
florii soarelui si as fi vrut sa nu am acum in urechi zgomotul
infernal si satanic de autobuz.
Toate petele norilor sunt date deoaprte, sunt fugarite
parca din fata soarelui facand loc, drum aparitiei divine a
soarelui si parintele Natanael trece prin fanaturi spre toaca ce
suna in jur, e toaca naturii, e cantecul meu poate ce
simfonizeaza cu cantecul naturii inchinat rasaritului de soare si
lui Dumnezeu. Nu sunt inca sus pe deal, dar astept parca ivirea
zorilor soarelui sa patrunda in toata fiinta mea si aceasta
mireasma zeiasca a florii soarelui indreptata cu petalele ei
galbene spre razele de soare si spre soarele ce va rasari.
Ah, Dumnezeule, se vede lumina, se vede portiunea de
foc printre nori, a rasarit soarele inante de a ajunge pe lac. A
birut lumina, e ca aparitia ta, Dumnezeule in negura mintii mele
de om muritor.
Privesc razele soarelui cum se revarsa deasupra norilor
si printre nori spre noi. Ciocarlia a primit si ea binecuvantarea
luminii. Ciocarlia se inalta sus, sus pana la cer spre soare si-mi
duce parca tacerea iubirii mele spre soare, spre Dumnezeu.
Razele soarelui, mireasma naturii, cantecul naturii si
iubirea mea sunt ca o explozie simfonica inaltata lui Dumnezeu.

VICTORITA DUTU

NASCUT DIN NOU!

On By nelursIn Christian Life, Devotional, Inspirational, poetryLeave a comment

Din ceata cautarilor indelungate, m-am trezit la viata…
Si ca o corabie batuta de furtuna, am ancorat la mal.
Departe de pericolul abisului adancului, departe de val,
Sunt acum pregatit si gata de zbor spre Cer, in siguranta!

Ma simt nascut din nou in Lumina tesuta-n eterna viata
Si-n suflet port o floare-a credintei in Iisus ce ma cheama
Sa urc treptele vesniciei cu bucuria din anii de dimineata,
Ca sa merg fericit spre Casa de Sus de-acum fara teama…

De cand credinta mi-a pregatit sufletul meu pentru Cer,
Ma simt – inca de pe pamant – renascut, bucuros si fericit,
Caci infiat in Familia lui Dumnezeu, nu sunt un stingher,
In lumea de ger, pe drumul spre Cer, caci stiu ca sunt mantuit!

Dumnezeu mi-a dat un dar minunat: aripile Duhului Sau,
Cu care sa zbor in bucurie sfanta spre Cer, ca un porumbel,
Fara grija zilei de maine, ci ca un copil ce-i ferit de-orice rau,
Sa traiesc pe pamant, ca mantuit, in asteptarea-ntalnirii cu El.

Dumitru Buhai

LECTIA DE PEDAGOGIE: Violenta familiala si urmarile ei in procesul educativ

On By nelursIn Children, Essays, Family, Life and Health, ParentingLeave a comment

„Istoria umana, spunea H.G. Wells, devine tot mai mult o intrecere intre educatie si catastrofa”. Si asta pentru ca violenta umana a atins cote alarmante, iar educatia inca mai bajbaie.
Tinerii, inclusiv scolarii, se confrunta cu diverse tipuri de violenta, acestea variind de la abuzul copilului in familie la agresiunea stradala, de la violenta cauzata de framantarile sociale sau politice pana la conflictele deschise sau razboiul declarat. Indiferent de forma sa, impactul violentei asupra tinerilor este deosebit de nociv; aceasta le distruge increderea in sine si le diminueaza sentimentul ca pot avea o contributie pozitiva in societate.
Una din formele acute ale violentei isi are radacina in mediul familial, acolo unde copiii ar trebui sa intretina relatii intergrupale necesare socializarii si formarii sale ca personalitate.
Totul incepe cu neglijenta parintilor, grija prea mare pentru ziua de maine ii face pe acestia sa-si scape copiii de sub control si sa nu mai dea atentie nevoilor si modului de comportare al copiilor. La acestea se adauga anturajul din care fac parte adolescentii si dezinteresul lor fata de cei din jur. Traiesc continuu cu parerea ca lumea le apartine. O mare influenta asupra „micilor delincventi” o au, in alta odine de idei, criza nebuna de bani si faptul ca sunt crescuti intr-un mediu al alcoolemiei in care toti sunt invatati sa obtina ce vor prin fel si fel de metode, departe de a tine cont de o anume lege.
Sunt iesiti de sub control din dorinta de afirmare, de distractie. Vor sa copieze pe altii pentru ca ajung sa nu se mai cunoasca pe ei insisi. Pun in practica ce vad la televizor, in jurul lor si, din pacate, in familie: violenta, neglijenta, dezinteresul, razbunarea. Foarte multi dintre adolescenti abandoneaza scoala, iar sansele de a deveni un delincvent sunt mult mai mari.
Delincventa juvenila, tot mai des intalnita in ziua de azi, este masca „la moda” a acelor tineri care incep sa se maturizeze si trec printr-o perioada cu multiple schimbari ce implica tulburari comportamentale si crize de personalitate. Deci, o etapa de viata – normala dealtfel – stimulata de indiferenta si carente educationale, ce poate duce la conturarea unui psihic haotic si un ego traumatizat.
Societatea este un mediu care favorizeaza rebuturile umane pentru ca ea perverteste, corupe umanitatea din noi, o altereaza – cum ar spune Rousseau. Saracia este una din ranile societatii ce sangereaza mereu in mii de familii. De aici incolo, tinerii aceia firavi, curati, sunt impinsi la afaceri nu tocmai potrivite valorilor sociale: droguri, prostitutie, jaf, crima. Periferia societatii vine peste noi, sufocandu-ne, distrugandu-ne…
Un alt factor frecvent in lumea contemporana este dezbinarea familiei tanarului sau potentialele scandaluri provocate de gelozie, alcool si chiar droguri.
Ce-i de facut in sprijinul eliminarii efectelor negative ale societatii asupra adolescentului?
Un sistem educational corespunzator, deopotriva, valorilor societatii, dar si moralei comunitatii. In privinta sistemului educational, dincolo de litera manualului sau de perceptia socialului este relatia educator-educat, relatie in care trebuie sa primeze raportul instructiv-educativ bazat pe echilibrul dintre autoritate si libertate. Numai asa educatia poate deveni un control social.
Educatia fiind o colaborare intergeneratii, adultul, parintele sau profesorul au – ca reprezentanti ai maturitatii sociale – anumite prerogative rezultate din aceasta situatie: autoritate, control, coercitie, sanctiune etc. Tanarul trebuie sa suporte si sa se supuna rigorilor rezultate din caracteristicile sociologice ale acestui raport.
Relatia adult-tanar este o relatie de socializare prin care se transmit anumite modele ale raporturilor sociale scoala face acest lucru. Numai ca atunci cand adultul de acasa nu colaboreaza educational cu minorul, lasat prada violentei, efortul scolii este zadarnic, ea trebuind sa suporte actele violente ale tanarului care se crede prea liber, propriul lui stapan. Ca autoritatea adultului, profesorului sa fie eficienta in eliminarea comportamentului deviant ea trebuie sa fie de natura morala. Numai asa apar in educator doua conditii. Prima este vointa, a doua este autoritatea. Dar, autoritatea implica incredere, iar adolescentul nu poate avea incredere in cineva care ezita, care revine asupra hotararilor sale. Aceasta conditie este importanta numai daca educatorul insusi simte cu adevarat in el autoritatea pe care urmareste sa o faca simtita in copil. Educatorul, ca reprezentant al autoritatii, resimte totdeauna tentatia unui abuz de putere, a violentarii relatiei educator-educat, conform principiului: „eu sunt matur, prin urmare gandesc bine”. Aceasta stare, denumita de E. Durkheim „megalomanie scolara” rezulta din sentimentul exagerat al educatorului despre propria sa putere in raport cu educatul. In fapt, ea rezulta din decalajul psihosocial dintre cei doi. In acest caz relatia educationala este ineficienta, chiar nociva pentru copil care traumatizat devine violent, nu pentru ca si-a insusit modelul educatorului, ci pentru a se refula, a domina si el prin forta pe altii.
Autoritatea veritabila nu include nici orgoliul, nici vanitatea, nici pedanteria. Ea consta in intregime in respectul pe care educatorul il are fata de „functia sa”. Autoritatea fara libertate nu poate da nastere unui om cu personalitate bine formata, apta sa raspunda cerintelor sociale, politice, economice si culturale ale societatii. Dar libertatea sa fie fiica autoritatii bine inteleasa. „Caci a fi liber – spune Durkheim – nu inseamna a face ceea ce-ti place, ci a fi stapan pe tine, adica a te purta rational si a-ti face datoria. Pentru a dota un copil cu stapanire de sine, trebuie utilizata autoritatea educatorului, iar autoritatea acestuia nu este decat un aspect al autoritatii datoriei si ratiunii”.
Copilul va fi nevoit sa o recunoasca in cuvantul educatorului si sa renunte la o parte din prerogativele libertatii sale, constient ca prea multa libertate duce la disparitia unui model comparativ, la haos si dezumanizare. Numai in acest fel va sti mai tarziu sa o gaseasca in propria-i constiinta si sa i se supuna.
Un posibil dezechilibru intre autoritate si libertate ar duce, fie la despotism, fie la disparitia moralei sociale. In ambele cazuri numai violenta triumfa. Biruinta ei inseamna disparitia frumosului, a iubirii, a firescului dintre noi…
Scoala trebuie sa se deschida catre societate si sa constituie o viata interna bazata pe echilibrul autoritate-libertate in educatie. Considerand scoala ca o „societate scolara” unde au loc fenomene de contagiune sau de moralizare colectiva, de efervescenta, Durkheim spune ca educatorul trebuie sa precizeze prin actiunile sale sociale sensul notiunii de grup. Pentru ca in grup se invata bazele activitatii sociale transformatoare, se asimileaza regulile, se descifreaza intelesul autoritatii si iubirii, se intelege semnificatia lui „noi” in raport cu „ei”.
Marea problema a scolii de azi este disciplina, lipsa educatiei familiale, lipsa minimului de moralitate. Se poate vedea cu tristete ca tinerii – educatii nostri de toate zilele – fac parte din noi, din lacrima dulce plecata haihui inspre niciunde…
O putem strivi intre degete, ori saruta ca si cum am fi gresit cu noi insine.
_______________

Bibliolgrafie: Durkheim, Emile. – Education et sociologie / Emile Durkheim ; préf. de Maurice Debesse ; introd. de Paul Fauconnet. – [9e éd.]. – [Paris] : Presses Universitaires de France, 2005. – 130 p. ; 19 cm.,  ISBN 2–13–055329–X.

Prof. George Baciu