LECTIA DE PEDAGOGIE: Violenta familiala si urmarile ei in procesul educativ

„Istoria umana, spunea H.G. Wells, devine tot mai mult o intrecere intre educatie si catastrofa”. Si asta pentru ca violenta umana a atins cote alarmante, iar educatia inca mai bajbaie.
Tinerii, inclusiv scolarii, se confrunta cu diverse tipuri de violenta, acestea variind de la abuzul copilului in familie la agresiunea stradala, de la violenta cauzata de framantarile sociale sau politice pana la conflictele deschise sau razboiul declarat. Indiferent de forma sa, impactul violentei asupra tinerilor este deosebit de nociv; aceasta le distruge increderea in sine si le diminueaza sentimentul ca pot avea o contributie pozitiva in societate.
Una din formele acute ale violentei isi are radacina in mediul familial, acolo unde copiii ar trebui sa intretina relatii intergrupale necesare socializarii si formarii sale ca personalitate.
Totul incepe cu neglijenta parintilor, grija prea mare pentru ziua de maine ii face pe acestia sa-si scape copiii de sub control si sa nu mai dea atentie nevoilor si modului de comportare al copiilor. La acestea se adauga anturajul din care fac parte adolescentii si dezinteresul lor fata de cei din jur. Traiesc continuu cu parerea ca lumea le apartine. O mare influenta asupra „micilor delincventi” o au, in alta odine de idei, criza nebuna de bani si faptul ca sunt crescuti intr-un mediu al alcoolemiei in care toti sunt invatati sa obtina ce vor prin fel si fel de metode, departe de a tine cont de o anume lege.
Sunt iesiti de sub control din dorinta de afirmare, de distractie. Vor sa copieze pe altii pentru ca ajung sa nu se mai cunoasca pe ei insisi. Pun in practica ce vad la televizor, in jurul lor si, din pacate, in familie: violenta, neglijenta, dezinteresul, razbunarea. Foarte multi dintre adolescenti abandoneaza scoala, iar sansele de a deveni un delincvent sunt mult mai mari.
Delincventa juvenila, tot mai des intalnita in ziua de azi, este masca „la moda” a acelor tineri care incep sa se maturizeze si trec printr-o perioada cu multiple schimbari ce implica tulburari comportamentale si crize de personalitate. Deci, o etapa de viata – normala dealtfel – stimulata de indiferenta si carente educationale, ce poate duce la conturarea unui psihic haotic si un ego traumatizat.
Societatea este un mediu care favorizeaza rebuturile umane pentru ca ea perverteste, corupe umanitatea din noi, o altereaza – cum ar spune Rousseau. Saracia este una din ranile societatii ce sangereaza mereu in mii de familii. De aici incolo, tinerii aceia firavi, curati, sunt impinsi la afaceri nu tocmai potrivite valorilor sociale: droguri, prostitutie, jaf, crima. Periferia societatii vine peste noi, sufocandu-ne, distrugandu-ne…
Un alt factor frecvent in lumea contemporana este dezbinarea familiei tanarului sau potentialele scandaluri provocate de gelozie, alcool si chiar droguri.
Ce-i de facut in sprijinul eliminarii efectelor negative ale societatii asupra adolescentului?
Un sistem educational corespunzator, deopotriva, valorilor societatii, dar si moralei comunitatii. In privinta sistemului educational, dincolo de litera manualului sau de perceptia socialului este relatia educator-educat, relatie in care trebuie sa primeze raportul instructiv-educativ bazat pe echilibrul dintre autoritate si libertate. Numai asa educatia poate deveni un control social.
Educatia fiind o colaborare intergeneratii, adultul, parintele sau profesorul au – ca reprezentanti ai maturitatii sociale – anumite prerogative rezultate din aceasta situatie: autoritate, control, coercitie, sanctiune etc. Tanarul trebuie sa suporte si sa se supuna rigorilor rezultate din caracteristicile sociologice ale acestui raport.
Relatia adult-tanar este o relatie de socializare prin care se transmit anumite modele ale raporturilor sociale scoala face acest lucru. Numai ca atunci cand adultul de acasa nu colaboreaza educational cu minorul, lasat prada violentei, efortul scolii este zadarnic, ea trebuind sa suporte actele violente ale tanarului care se crede prea liber, propriul lui stapan. Ca autoritatea adultului, profesorului sa fie eficienta in eliminarea comportamentului deviant ea trebuie sa fie de natura morala. Numai asa apar in educator doua conditii. Prima este vointa, a doua este autoritatea. Dar, autoritatea implica incredere, iar adolescentul nu poate avea incredere in cineva care ezita, care revine asupra hotararilor sale. Aceasta conditie este importanta numai daca educatorul insusi simte cu adevarat in el autoritatea pe care urmareste sa o faca simtita in copil. Educatorul, ca reprezentant al autoritatii, resimte totdeauna tentatia unui abuz de putere, a violentarii relatiei educator-educat, conform principiului: „eu sunt matur, prin urmare gandesc bine”. Aceasta stare, denumita de E. Durkheim „megalomanie scolara” rezulta din sentimentul exagerat al educatorului despre propria sa putere in raport cu educatul. In fapt, ea rezulta din decalajul psihosocial dintre cei doi. In acest caz relatia educationala este ineficienta, chiar nociva pentru copil care traumatizat devine violent, nu pentru ca si-a insusit modelul educatorului, ci pentru a se refula, a domina si el prin forta pe altii.
Autoritatea veritabila nu include nici orgoliul, nici vanitatea, nici pedanteria. Ea consta in intregime in respectul pe care educatorul il are fata de „functia sa”. Autoritatea fara libertate nu poate da nastere unui om cu personalitate bine formata, apta sa raspunda cerintelor sociale, politice, economice si culturale ale societatii. Dar libertatea sa fie fiica autoritatii bine inteleasa. „Caci a fi liber – spune Durkheim – nu inseamna a face ceea ce-ti place, ci a fi stapan pe tine, adica a te purta rational si a-ti face datoria. Pentru a dota un copil cu stapanire de sine, trebuie utilizata autoritatea educatorului, iar autoritatea acestuia nu este decat un aspect al autoritatii datoriei si ratiunii”.
Copilul va fi nevoit sa o recunoasca in cuvantul educatorului si sa renunte la o parte din prerogativele libertatii sale, constient ca prea multa libertate duce la disparitia unui model comparativ, la haos si dezumanizare. Numai in acest fel va sti mai tarziu sa o gaseasca in propria-i constiinta si sa i se supuna.
Un posibil dezechilibru intre autoritate si libertate ar duce, fie la despotism, fie la disparitia moralei sociale. In ambele cazuri numai violenta triumfa. Biruinta ei inseamna disparitia frumosului, a iubirii, a firescului dintre noi…
Scoala trebuie sa se deschida catre societate si sa constituie o viata interna bazata pe echilibrul autoritate-libertate in educatie. Considerand scoala ca o „societate scolara” unde au loc fenomene de contagiune sau de moralizare colectiva, de efervescenta, Durkheim spune ca educatorul trebuie sa precizeze prin actiunile sale sociale sensul notiunii de grup. Pentru ca in grup se invata bazele activitatii sociale transformatoare, se asimileaza regulile, se descifreaza intelesul autoritatii si iubirii, se intelege semnificatia lui „noi” in raport cu „ei”.
Marea problema a scolii de azi este disciplina, lipsa educatiei familiale, lipsa minimului de moralitate. Se poate vedea cu tristete ca tinerii – educatii nostri de toate zilele – fac parte din noi, din lacrima dulce plecata haihui inspre niciunde…
O putem strivi intre degete, ori saruta ca si cum am fi gresit cu noi insine.
_______________

Bibliolgrafie: Durkheim, Emile. – Education et sociologie / Emile Durkheim ; préf. de Maurice Debesse ; introd. de Paul Fauconnet. – [9e éd.]. – [Paris] : Presses Universitaires de France, 2005. – 130 p. ; 19 cm.,  ISBN 2–13–055329–X.

Prof. George Baciu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.