lui Adrian Paunescu…la revedere, maestre!
Altfel vorbim despre poeti
cand nu mai sunt printre noi
gandurile sunt fragmentate
cuvintele confuze
repetate in plans de chitara
cu palmele mangaiem amintiri
mai vii ca nicicand
din albastru se prelinge
ultimul vers
cordial
de Sorin Micutiu
Politica unui singur copil din China are drept consecinta un numar de 13 milioane de avorturi anual, majoritatea fiind ordonate de catre oficialii centrelor de planificare familiala.
Potrivit blogului Al Jazeera, parintii implicati in aceasta “sarcina ilegala”, care a condus de asemenea la un avort ilegal, in luna a opta de sarcina, sunt socati de rapiditatea cu care povestea lor a fost propagata pe internet.
Se pare ca Luo Yan Qua si Xiao Ai Ying nu au stiut ca povestea lor a ajuns pe internet, fiind marcati de evenimentele recente. Se ia in considerare faptul ca un membru anonim, care stia despre avortul ilegal, pe care mama a fost fortata sa-l faca, a lansat vestea pe un site din China, similar Twitter. Raspandirea vestii de catre o sursa guvernamentala este o varianta posibila, deoarece, conform Public Vigil, avorturile fortate au loc, mai ales, in zonele rurale ori periferice ale Chinei, dar acest caz a fost semnalat intr-unul dintre orasele moderne ale tarii, lucru care nu este prea tolerat de catre Guvernul central.
Odata ce sarcina sa a fost detectata, Xiao Ai Ying, care mai are o fetita de 10 ani, a fost batuta si scoasa violent afara din casa de catre autoritatile de planificare familiala, insotite de catre ofiteri de politie. Potrivit digitaljournal, tatal copilului si sotul mamei a declarat ca un politist chiar a lovit-o in burta, incercand sa-i provoace un avort spontan. Apoi femeia a fost transportata la un spital din centrul orasului Xiamen, unde copilul care urma sa se nasca peste doar o luna, a fost ucis cu o injectie letala, in timp ce inca se mai afla in corpul mamei.
Femeile din China platesc amenda pentru ca raman insarcinate
in China, nasterea unui al doilea copil este ilegala, fiind considerata o infractiune pentru care mama plateste si o amenda, care porneste de la 1 dolar, pentru cele mai sarace femei si pana la 40.000 de dolari, pentru cele bogate. Alte femei sunt sterilizate imediat, cu forta. La ora actuala, nu se cunoaste inca daca Xiao Ai Ying va mai fi pedepsita si intr-un alt mod, in afara de cruzimea de-ai fi fost ucis bebelusul pe care l-a purtat opt luni in pantece, asteptand cu nerabdare sa se nasca. Al Jazeera a incercat sa ia legatura cu autoritatile chineze din Xiamen pentru a comenta acest caz, insa acestea au refuzat vehement.
Desi oficialii sustin ca in China au loc in jur de 13 milioane de avorturi pe an, cercetarile in acest domeniu, sustinute si de catre diverse publicatii locale, sunt de parere ca daca ar fi numarate si avorturile nedeclarate sau cele induse fortat de catre autoritatile de planning, s-ar ajunge la un numar infiorator, substantial mai mare decat cel din acte.
Rata intreruperilor de sarcina in China este de 24 avorturi la fiecare 1.000 de femei, cu varste cuprinse intre 15 si 44 de ani, declara Organizatia de Sanatate Mondiala, intr-un studiu realizat impreuna cu Institutul Guttmacher. in 2003, un raport de acest gen arata ca in China numarul de avorturi este de 9 milioane, din totalul de 42 de milioane de intreruperi de sarcina inregistrate in intreaga lume.
Pentru toate autoritatile din afara Chinei, care nu privesc cu ochi buni aceste practici, cum ar fi cea din acest caz, nu mama este considerata a fi comis o crima, ci autoritatile care o obliga sa avorteze. Cu toate acestea, nimeni nu poate interveni in niciun fel.
La Cluj, in perioada 25-28.X.2010, scriitorul american Philip Yancey a avut 4 zile in care a conferentiat in Sala Romana a hotelului Napoca. Peste 500 de tineri, si o mâna de oameni trecuti de 50 de ani, l-au ascultat cu sufletul la gura pe expertul in comunicarea cu semenii, impletind cu maiestrie experientele vietii sale cu invatatura desprinsa din Sfanta Scriptura.
Când crainicul televiziunii nationale din Ukraina, imediat dupa numararea voturilor la alegerile prezidentiale din anul 2004 anunta, contrar asteptarilor, ca Viktor Iuscenko tocmai pierduse alegerile prezidentiale, pentru surdo-muti, intr-un colt al ecranului mare, o doamna le transmite „ascultatorilor” sai ca au fost furati, ca rezultatul alegerilor este trucat si, deci, sunt indemnati sa iasa in masa in piata capitalei si sa protesteze cu insistenta. Privitorii surdo-muti au anuntat de indata si pe altii si au iesit cu mic si mare in piata sa protesteze si, ca urmare interventiei din coltul mic al ecranului, s-a repetat votul care fusese masluit.
In lume, sunt multe voci. Multi crainici pretind ca dau ora exacta in multe domenii, ca ei ar spune adevarul.
Insa, la implinirea vremii, Domnul Dumnezeu l-a trimis in lumea noastra pamânteana pe insusi Fiul Sau sa ne vorbeasca despre adevar si viata vesnica, despre pacat si salvare. Prin proorocul Ioan, spune despre Isus ca El e plin de har si de adevar, ca el e Acela care ridica pacatul lumii. Prin El primim har dupa har. Isus e usa si calea harului pentru om. In Psalmi gasim sintagma „prin lumina Ta vedem lumina”.
De fapt Isus introduce ca model de a vedea si gândi „fereastra mica a ecranului” prin care trebuie sa privim pentru a descifra adevarul din noianul de tablouri prezentate ochilor nostri.
Apostolul Ioan ne povesteste in Evanghelie cum i se adusese la Isus o femeie care tocmai fusese prinsa in preacurvie.
„Dar dis-de-dimineata, a venit din nou in Templu; si tot norodul a venit la El. El a sezut jos, si-i invata. Atunci carturarii si Fariseii I-au adus o femeie prinsa in preacurvie. Au pus-o in mijlocul norodului, si au zis lui Isus: Invatatorule, femeia aceasta a fost prinsa chiar cand savarsea preacurvia. Moise, in Lege, ne-a poruncit sa ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici? Spuneau lucrul acesta ca sa-L ispiteasca si sa-L poata invinui. Dar Isus S-a plecat in jos, si scria cu degetul pe pamant. Fiindca ei nu incetau sa-L intrebe, El S-a ridicat in sus, si le-a zis: Cine dintre voi este fara pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea. Apoi S-a plecat iarasi, si scria cu degetul pe pamant. Cand au auzit ei cuvintele acestea, s-au simtit mustrati de cugetul lor, si au iesit afara, unul cate unul, incepand de la cei mai batrani, pana la cei din urma. Si Isus a ramas singur cu femeia, care statea in mijloc. Atunci S-a ridicat in sus; si, cand n-a mai vazut pe nimeni decat pe femeie, Isus i-a zis: Femeie, unde sunt parasii tai? Nimeni nu te-a osandit? Nimeni, Doamne, I-a raspuns ea. Si Isus i-a zis: Nici Eu nu te osandesc. Du-te, si sa nu mai pacatuiesti.) Isus le-a vorbit din nou, si a zis: Eu sunt Lumina lumii; cine Ma urmeaza pe Mine, nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii. “(Ioan 8.2-12)
Probabil acea femeie era adusa imbracata in dezordine, mai mult dezbracata. Ea era singura in discordanta cu toti ceilalti, oameni la locul lor. Ea era singura pusa la zidul infamiei, de toti ceilalti aflati cumva de partea onoarei si acuzând-o cu mânie „sfânta”.
Ei vad doua tabere, de oameni, buni si rai.
Domnul Isus vede insa doua tipuri de oameni:
(1) oameni care au nevoie de har si nu-si dau seama de aceasta.
(2) oameni care au nevoie de har!
Philip Yancey povesteste cum, din scurt, inainte cu doar o luna de zile, a fost solicitat sa accepte sa mearga la o intrunire, dar când deja acceptase si nu mai putea spune NU, a aflat sau chiar s-a “aflat” in sala in care prezente erau 100 de prostituate.
Dar scriitorul si ziaristul Philip Yancey a spus organizatorilor ” – Doresc nu numai sa le vorbesc, dar si sa le ascult opiniile. – Bine, aveti 3 ore intr-o dimineata!, i s-a raspuns.”
Le-a pus si aceasta intreabare: „Oare de ce a spus Domnul Isus ca prostituatele si vamesii vor merge in raiul lui Dumnezeu inaintea oamenilor religiosi?” O bulgaroaica a raspuns: :”Orice om pe masura ce creste are nevoie de cineva la care sa priveasca in jos. Ori mai jos de noi, nu mai e nimeni”
Insa, când esti cel mai jos, strigi AJUTOR! (Când striga un nenorocit Domnul aude si-l scapa din orice primejdie).
Observati cum, in pildele lui Isus, personajul negativ, mai pe urma e cel vorbit de bine.
Ecranul mare vorbeste de fariseii mândri, cunoscatori de Scriptura, ca acela plecat dupa rugaciunea sa, neindreptatit. Nu la fel s-a intâmplat cu vamesul, acesta nu indraznea sa ridice cel putin capul, spunând in rugaciunea sa doar aceste simple si foarte utile cuvinte: „Ai mila, Doamne, de mine, pacatosul!”
Ecranul mic vorbeste de rascumpararea si indreptatirea celor mici si opresati de nevoi.
Nu pe rabini ii inalta Isus, ci pe samariteanul milostiv; si pe femeia smariteanca, izolata de societate si aflata la a cincea incercare de a forma o familie!
Eroul e fiul plecat de acasa, risipitor, nu cel bun, ramas acasa cu tatal.
Biserica, e asadar, un loc sigur pentru pacatosi, nu pentru farisei.
HARUL poate veni prin fisurile din viata ta!
Minuneaza-te si primeste-l cu bucurie!
El e aproape de fiecare dintre noi!
GLORIE DOMNULUI ISUS!
By Tatiana Scurtu-Munteanu
Pe 26 decembrie 1895 regele Leopold II a inaugurat la Bruxelles complexul „Polul Nord” in incinta caruia se gasea un patinoar luxos. In acel moment se putea vorbi deja despre hochei pe gheata in mai multe tari vecine, primul club belgian al acestei discipline ia fiinta in decembrie 1903, cu numele de Federatia Patinatorilor din Belgia (FPB). Victor Boin a fost primul presedinte al acestuia, sportivul care, cu ocazia Jocurilor Olimpice din 1920 in Anvers, a depus juramantul olimpic.
Prima reuniune internationala: Belgia – Franta
Dupa mai bine de un an, pe 4 martie 1905, va avea loc la Bruxelles, prima întalnire internationala intre Belgia si Franta. Belgienii s-au impus cu scorul de 3-0, goluri marcate de capitanul Ernest Fox. Cateva zile mai tarziu a fost fondat si Cercul Patinatorilor de la Bruxelles, iar in 1908 existau deja trei echipe care jucau in capitala belgiana. Aceste echipe se afiliaza UBSSA (Uniunea Belgiana a Societatilor Sportive de Atletism), organizatie coordonatoare.
La 15,16 mai 1908, sub conducerea francezului Louis Magnus, a fos infiintata la Paris Liga Internationala de Hochei pe Gheata (IIHF), prin membrii sai fondatori: Belgia, Boemia, Marea Britanie, Franta, Elvetia.
In 1911 se deschide al doilea patinoar din Bruxelles (56 x 15m), in frumoasa statiune Saint-Sauveur. In acelasi an i se cere IIHF crearea Federatiei Begiene de Hochei pe gheata, misiune dusa la bun sfarsit in 1912, primul presedinte al federatiei devenind tanarul avocat Henry Van den Bulcke (1889-1947), investit cateva saptamani mai tarziu si ca presedinte al IIHF pana in 1920.
Belgia, campioana europeana
Punctul culminant al hocheiului pe gheata belgian il reprezinta Campionatul European de la Munchen din 1913, de unde, complet neasteptat, belgienii se intorc cu medalia de aur, iar Campionatul European din 1927 de la Viena le aduce locul II.
Orasul Anvers din Belgia are onoarea de a organiza primul Concurs Olimpic la Hochei pe gheata in 1920. Canadienii, reprezentati de Soimii Winnipeg, inving Suedia in finala cu scorul detasat de 12-1. Belgienii termina campionatul pe locul 6.
Belgianul Paul Loicq(1888-1953) a scris istoria hocheiului pe gheata international, devenind pentru un sfert de secol presedintele IIHF, 1922-1947.
Cluburi si patinoare
In anii cincizeci, trei echipe belgiene au concurat la campionatul Europei de Vest: Anvers, Bruxelles ?i Liege. In 1951 se produce o mica ruptura in lumea hocheiului belgian: pe de o parte, Liga Belgiana a Sporturilor de iarna (LBSH), iar cealalta, Liga Belgiana de Hochei pe Ghea?? (LBHG). Intre aceste doua organisme se va instala un joc de-a soarecele si pisica, dintre care niciunul nu va castiga. In ciuda acestui conflict, Campionatul European al Grupei B va avea loc la Liege.
In tot cazul, este notabil faptul ca s-au creat noi cluburi la urmatoarele patinoare: in Charleoi (CSI) Montignies-sur-Sambre (OMSI), La Louviere (Super Wolves), Deurne (Phantom), Herentals (HYC), Hasselt ( Haskey), Forest (Bruxelles Woluwe-Saint-Lambert), Heist-op-den-Berg (Olympia a facut acelasi lucru de la Anvers Sportpaleis) Gullegem (TIC-Choppers Ice) si Jambes (Penguins).
Cel mai bun jucator in cursul acestor ani este, fara indoiala, Bob Morris Sr., jucator la Olympia-Anvers.
In 1964 se ceeaza „Ligue Royale Belge des Sports d’Hiver”, care va fi dizolvata la mijlocul anilor saptezeci, formandu-se apoi trei federatii (FRBPV, FRBPA, FRBHG), destinate celor trei sectiuni: Patinaj viteza, Patinaj artistic si Hochei pe gheata.
Generatia urmatoare
La inceputul anilor 80 unele zone sunt in curs de dezvoltare, astfel entuziasmul pentru sportul cu crosa si puc se raspandeste. In 1981 este creata echipa Griffoens, in cativa ani aceasta da tonul la echipa de juniori. Victoria din Cupa Belgiei in 1990 va fi punctul culminant al ascensiunii sportive al Griffoens.
Echipa de seniori a Bruxelles-ului castiga titlul Campionatului National in 1982. Cei de la Herentals HYC isi cunosc perioada de glorie in 1984-1985 cu o echipa formata din tineri si completata de sportivi canadieni. Printre ei, David Bluteau care se va dovedi a fi cel mai bun jucator pana in prezent. Intre 1986-1992 este perioada de aur a celor de la Olympia Heist, care obtin nu mai putin de sapte titluri nationale.
Singura echipa feminina care a reusit sa se mentina a fost CSHB (Bruxelles) in 1935, dupa care a urmat o lunga perioada de pauza. In 1996 isi fac aparitia 4 echipe feminine cu jucatoare remarcabile precum Ilse Van Gheel, Isis D’Hossche, Sara Verpoest. Treptat hocheiul pe gheata feminin intra intr-un con de umbra, in unele cluburi fetele sunt preluate de echipe corespunzatoare categoriei de varsta. La inceputul lunii martie 2007, echipa Nationala Feminina a participat la Divizia a III-a a Campionatului Mondial de la Sheffield (GBR).
Sursa: http://www.kbijf.be
Situat in inima Ardealului, in zona de contact a Podisului Transilvaniei cu Muntii Apuseni (Masivul Trascaului), pe cursul mijlociu al raului Mures, municipiul Alba Iulia poarta in mod simbolic titlul de Capitala de Suflet a Neamului Romanesc. Acest statut i-a fost confirmat la 15 octombrie 1922, cand la Alba Iulia a avut loc, la Catedrala Reintregirii, ceremonia oficiala de incoronare a regelui Ferdinand I si a reginei Maria, ca regi ai tuturor romanilor din provincile istorice unite. Statul roman a acordat Alba Iuliei in mod oficial prin Hotararea nr. 26 din 30 noiembrie 1994 titlul de Cetate-Simbol A Marii Uniri a Romanilor.calaretii ies din cetate
garda cetatii alba iulia
Numeroase izvoare atesta, inainte de a ne fi fost transmis numele sau prin documente istorice scrise, existenta pe acest teritoriu si in imprejurimile lui imediate, a unor asezari preistorice datand din mileniul al V-lea i.C.; in partea de nord a orasului s-a descoperit o importanta asezare neolitica (5000-1900 i.C.), care a fost locuita de triburi de pastori si agricultori. in numeroase puncte de pe teritoriul orasului – La vii, Platoul romanilor, Castrul Roman, Teleac – au fost scoase la iveala obiecte din epoca fierului si epoca bronzului (1700-1000 i.C.).
Istoria Cetatii Apulum incepe cu 2000 de ani in urma, inainte de cucerirea romana, cand in apropierea actualului oras exista localitatea dacica Apoulon, important centru fortificat mentionat pe hartile vremii. Dupa cucerirea Daciei de catre Traian, orasul s-a numit Apulum, iar fortificatia dacica preexistenta a fost extinsa prin efortul soldatilor Legiunii a XIII-a Gemina stationata aici. Ruinele zidului dacic si al impresionantei porti sunt foarte bine conservate si pot fi vizitate in “Traseul celor trei fortificatii” din cartierul Cetate
In evul mediu orasul apare din nou atestat in anul 1199, de aceasta data sub numele de Alba Iulia (Cetatea Alba a lui Gyula), centru al administratiei Regatul Ungariei din Transilvania, colonizat cu sasi si devenit resedinta a Episcopiei Catolice a Transilvaniei, iar mai apoi drept capitala a Pricipatului Transilvaniei. Denumirea latina a orasului a fost tradusa in documentele medievale redactate in limba slavona drept Balgrad (Cetatea Alba). in Catedrala Romano-Catolica din Alba Iulia isi doarme somnul de veacuri Principele Iancu de Hunedoara.
Mihai Viteazu si-a facut intrarea triumfatoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortaretei de la episcopul Napragy, stabilind aici prima capitala vremelnica a tuturor romanilor. Numele orasului a fost asociat ulterior cu dezideratul de unitate a romanilor, desavarsita la 1 decembrie 1918, prin decizia Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia.
In anul 1933 orasul nord-italian Alessandria a donat orasului Alba Iulia o copie a “Statuii Lupoaicei” (Lupa Capitolina), ca semn al mostenirii culturale latine comune. La data de 13.04.2007 a avut loc inaugurarea oficiala a „Pietei Allessandria” in Alba Iulia, in care este amplasata statuia „Lupa Capitolina”, ca simbol al infratirii dintre Alba Iulia si Alessandria.
Recent, cetatea Alba Iulia a fost desemnata ca una dintre cele 7 Minuni ale Romaniei, in urma unei campanii mass-media desfasurata in 2007. La 29 mai 2009, Alba Iulia a intrat in Guiness Book, prin evenimentul denumit “marea imbratisare” a fortificatiei Vauban, la care au participat 9.758 de oameni, printre care si presedintele Romaniei Traian Basescu, acesta fiind inregistrat oficial cu numele si datele de contact pe listele transmise spre Guiness Book.
Incepand din vara anului 2007, Alba Iulia are o garda calare a cetatii medievale. Dupa multe cautari si negocieri, Primaria Municipiului Alba Iulia a reusit sa achizitioneze citiva cai, pentru inzestrarea unei mici armate simbolice. incercind sa readuca in cetatea istorica aerul epocii din care dateaza zidurile Cetatii Alba Iulia, administratia locala s-a zbatut pentru a forma si inzestra aceasta mica unitate de garda. Investitorii privati care administreaza zonele istorice au reusit, alaturi de primarie, sa creeze un peisaj si un spectacol unic la Alba Iulia – Traseul Celor Trei Fortificatii. S-au deschis un pub, o crama si un restaurant in interiorul zidurilor cetatii Vauban. Vechiul Palat Princiar gazduieste Muzeul de Istorie. in imediata vecinatate se afla Sala Unirii care gazduieste documente legate de evenimentele de la 1 Decembrie 1918.
Pe Platoul Romanilor se afla biserica de lemn in care a intrat Mihai Viteazul si statuia ecvestra a domnitorului. Deasupra portii a III-a a cetatii este celula in care au fost inchisi Horea, Closca si Crisan, iar in apropiere, obeliscul dedicat acestora si monumentul de la Dealul Furcilor, ridicat pe locul in care au fost sacrificati acesti eroi ai neamului romanesc.
intre poarta a III-a si a IV-a a cetatii, se afla Catedrala Romano Catolica, monument in stil gotic ce dateaza de la 1234 si in care este inmormantat Iancu de Hunedoara. Pe Platoul Romanilor se afla Catedrala Reantregirii Neamului, in care au fost incoronati primii regi ai Romaniei, Palatul Apor si Biblioteca Batthyaneum. portile fortificatiei vauban de la alba iuliaBiblioteca Batthyaneum, infiintata de episcopul Ignat Batthyani, a fost instalata intr-o cladire ce apartinea unei manastiri. in fondul bibliotecii se afla peste 50.000 de carti, 19.000 documente si 1665 de manuscrise rare, printre care o parte din vestitul Codex Aureus, scris cu aur pe pergament, in secolul al VIII-lea si 609 incunabule dintre care mentionez Hervidum epistolarum (tiparit la Milano in 1494) si Cosmografia lui Ptolemeu(tiparita 1482). in cladirea bibliotecii Batthyaneum a fost instalat primul observator astronomic modern din Romania, in anul 1779 inzestrat cu cele mai performante aparate din acea epoca.
Obiectiv turistic unic in Europa, “TRASEUL CELOR TREI FORTIFICAtII” ofera vizitatorilor posibilitatea de a calatori in timp de-a lungul a doua milenii de istorie, printre vestigiile a trei fortificatii, din trei epoci diferite, construite succesiv pe aceeasi locatie, fiecare noua cetate incluzand-o pe cea veche: Castrul Roman Apulum (106 d.Ch.), Cetatea Medievala Balgrad (sec. XVI-XVII) si Cetatea Alba Carolina, fortificatie de tip Vauban (sec.XVIII). Garda patruleaza zilnic prin cetate in sunet de potcoave. Scopul in care a fost creata mica armata este in primul rand unul istoric si turistic.
Informatii suplimentare despre Traseul Celor Trei Fortificatii sunt disponibile pe site-ul primariei Alba Iulia la adresa:
http://www.apulum.ro/ro/traseu0.htm
Simona Botezan
Ashburn Virginia
By Mihaela Dordea
V-as spune o poveste despre un poet… Dar am sa va spun ce simt eu, acum, cand iata, trebuie sa vorbesc la trecut despre inca un mare creator, despre maestrul Adrian Paunescu. Un maestru al cuvantului, al poeziei, al iubirii pentru tara asta chinuita, pentru om….
Simt o mare tristete, o mare greutate, un mare gol. Si ma intreb cat va mai dura aceasta nesuportare a vremii si vremurilor in care traim, pentru ca inteleg cu revolta ca toate sufletele acestea sensibile, chiar nu mai pot suporta durerea care creste si creste in tara asta ca ciupercile dupa ploaie.
Au plecat, in ultimii ani, cei mai buni dintre noi! Motu Pittis, Stefan Iordache, Gheorghe Dinica, Nicu Constantin, Ion Cojar, Tatiana Stepa si altii care, ca si ei, nu au mai avut puterea sa reziste….
Imi amintesc de uimirea si admiratia si inflacararea care ma cuprindea citind poeziile lui Adrian Paunescu, poezii care puneau probleme grave, problemele de atunci, din anii 60-70-80 in care cuvantul trebuia sa fie ascuns, sa fie inlocuit…Dar el, Poetul, nu se temea si nu tacea! Imi amintesc cate a facut el pentru cultura romana…Si imi amintesc de cenaclul Flacara. De sufletul unic care crestea aici, de minunile care au rasarit si au ramas flori vii ca Stefan Hrusca, Vasile Seicaru, Victor Socaciu, si nu pot sa nu imi amintesc ca au trecut pe aici multi dintre cei care astazi l-au primit pe Poet acolo , sus, unde s-au adunat aproape toti: Anda Calugareanu, Motu Pittis, sotii Teodorovici, Vieru, Tatiana Stepa…Si Doamne cati sunt acolo ca sa ii faca trecerea usoara!
Cenaclul Flacara…Dupa modelul acestui minunat, unic bastion al culturii, al rezistentei in Romania, am infiintat si eu unul si asa am facut doua emisiuni TV, altele la radio, intr-o vreme in care tot ce era valoros era prohibit. Si ca sa reusesc, tot dupa modelul lui Adrian Paunescu, am avut inaugurarea pe 26 ianuarie…
Apoi imi amintesc de o alta mare tristete, imediat dupa acel simulacru de revolutie din 89, cand marele poet era huiduit si scuipat…Si i-am scris atunci, si i-am alcatuit cu vorbe de suflet si o poezie. A preluat cuvintele mele si le-a asezat langa sufletul lui, versurile mele le-a citit la televiziune, unde avea o emisiune de noapte.
Era bolnav Poetul. Bolnav de poporul roman! Il durea durerea poporului din care si el facea parte. Dar el avea cuvantul! Cuvintele veneau singure la el, nu el trebuia sa le caute, mii si mii de versuri s-au nascut asa. A scris mult, si ma bucur ca Dumnezeu i-a ingaduit sa traiasca ceva mai mult decat Eminescu, ca sa poata crea. Ca sa poata fi langa noi.
A scris si a vorbit pentru noi, atat cat a fost constient, ultima oara pe patul de spital, acum cateva zile.
Mi-e inima grea pentru cultura romana, si mi-e groaza de ceea ce urmeaza, pentru ca se pierd valorile in morminte!Si altele nu mai avem!
Nu stiu daca noi putem face ceva pentru el, doar sa ne amintim cu gand bun, ca a fost odata Adrian Paunescu. A fost? ESTE!
By Tatiana Scurtu-Munteanu
Adiere-nstrainata,
Printre umbre alungata,
Vadul surd te infiaza,
Stele-n taina te vegheaza.
Tu cu fruntea le-ai atinge,
Dorul daca ti l-ar stinge,
Valu-n tarm l-ai saruta,
Pasare de te-ai vedea.
Palida de insomnie,
In duet de poezie
Te revarsa-n gandu-mi care
Catre tine e carare.
Mama, gandu-mi nu gandeste,
Dar prin noapte cand priveste,
Stea pe fruntea ta vegheaza
Ca o pasare-n amiaza.
Interviu cu prof. Darina Lepadatu si prof. Ana-Maria Croicu, Kennesaw State University
realizat de Mara Circiu, Atlanta, Georgia
Romania, cu tot ce are ea mai bun, mai frumos, si mai divers, reprezinta tematica principala a sirului de evenimente academice si culturale ce se vor desfasura pe parcursul anului universitar 2010-2011 in cadrul Universitatii de Stat din Kennesaw, Georgia, sub genericul „Year of Romania”. Evenimentele sunt menite sa capteze interesul tuturor celor care si-au pastrat identitatea romaneasca, de la conferinte si prelegeri academice, pana la evenimente culturale, expozitii de arta sau spectacolele de muzica si dans ale artistilor romani. Meritul principal in organizarea acestor manifestari cultural/academice care promoveaza Romania apartine unui inimos grup de profesori romani care isi desfasoara activitatea la Kennesaw State University, si pe care ii felicit inca o data pentru eforturile depuse in in acest scop. Multumesc doamnelor profesoare Darina Lepadatu si Ana-Maria Croicu care au raspuns cu multa amabilitate invitatiei mele de a ne relata mai multe despre acest important eveniment.
Mara Circiu: Cum s-a nascut proiectul „Year of Romania”? Cine sunt cei implicati in acest proiect?
Darina Lepadatu: Kennesaw State University, plasata in nord-vestul Atlantei, este a doua universitate, ca marime, in Georgia si este supranumita universitatea internationala a Georgiei, datorita vitalitatii programelor ei internationale. In fiecare an, KSU alege cate o tara, care este analizata dintr-o multitudine de perspective, in asa fel incat studentii sa aiba o perspectiva globala bogata si sa nu adopte stereotipuri culturale despre diferite popoare (de exemplu ca Romania este tara lui Dracula). Suntem deosebit de incantati ca anul academic 2010-2011 este dedicat Romaniei. Programul include conferinte saptamanale pe teme academice (cultura si civilizatie, istorie, literatura, societate, politica, economie), precum si expozitii de arta, spectacole de dans, demonstratii sportive si chiar degustare de mancare romaneasca. Acest proiect este rezultatul unei munci de echipa, care-i include pe Dan Paracka, director de programe internationale, precum si pe profesorii romani de la KSU: Darina Lepadatu (sociologie), Ana-Maria Croicu (matematica), Anda Gadidov (matematica), Daniela Tapu (chimie) si Eliza Guvir Markley (managementul conflictului international). Anul Romaniei este foarte important pentru KSU si datorita colaborarii de succes dintre programul de Executive MBA de la KSU si ASEBUSS in Bucuresti.
Mara Circiu: Privind retrospectiv, cum au fost primite de catre studenti si marele public evenimentele de acest gen ale altor tari? De ce sunt importante astfel de evenimente?
Darina Lepadatu: Viziunea universitatii noastre este de a-i educa si pregati pe studentii nostri sa faca fata unei lumi angajate pe drumul globalizarii. Dorim ca ei sa dezvolte competente multiculturale pe care sa le poata folosi la locul de munca (daca lucreaza pentru companii multinationale), in societate si chiar si in viata personala. Succesul acestor evenimente culturale depinde foarte mult de creativitatea si energia organizatorilor. Cu riscul de a ne lauda singuri, pot spune ca niciunul dintre programele anterioare (Kenia, Coreea de Sud, Turcia) nu a avut succesul Anului Romaniei. Asta se datoreaza, poate, si mandriei noastre nationale. Noi, profesorii romani, am fost foarte activi in a promova o imagine foarte pozitiva a Romaniei, care sa trezeasca interesul studentilor si al colegilor nostri americani. De exemplu, deschiderea oficiala a Anului Romaniei, in data de 13 octombrie 2010, un eveniment extraordinar organizat de prof. Ana-Maria Croicu, a avut o audienta foarte mare, evenimentul inregistrand o prezenta de aproape 400 de persoane care s-au delectat privind dansuri romanesti din toate zonele tarii, demonstratii de gimnastica si degustare de mancare traditionala romaneasca. In fiecare zi ma intalnesc cu studenti si profesori, in campus, care imi amintesc cat de bune sunt sarmalele romanesti!
Mara Circiu: Programul divers al „Year of Romania” include conferinte, prelegeri, spectacole, precum si numeroase accente legate de minoritatile existente in Romania. Care au fost criteriile de selectie in elaborarea programului?
Darina Lepadatu: In primul rand, trebuie sa marturisesc ca alcatuirea programului a fost destul de dificila, pentru ca niciodata nu se va putea ajunge la un consens in alegerea a ceea ce este reprezentativ pentru o cultura. De exemplu, ce consideram reprezentativ pentru muzica americana? Muzica country, jazz sau pop? Si noi, ca organizatori, am fost in acelasi impas, din moment ce cultura romaneasca nu este reprezentata numai de Constantin Brancusi, Gheorghe Zamfir si Mihai Eminescu. Am adoptat un procedeu foarte democratic, prin care am incercat ca aproape fiecare disciplina academica sa fie reprezentata si apoi ne-am consultat cu fiecare facultate in parte, sa vedem cum se pot potrivi in curriculum aceste conferinte sau prezentari, pentru a fi folositoare studentilor.
Mara Circiu: Primul eveniment artistic a debutat prin spectacolul oferit de formatia Mahala Rai Banda (MRB). Am avut placerea de a fi fost acolo si am putut observa in direct entuziasmul celor prezenti… Care au fost impresiile exprimate de studentii KSU?
Darina Lepadatu: Intr-adevar, KSU a fost prima gazda a formatiei Mahala Rai Banda, in primul lor tur in SUA. Muzica tiganeasca are o reputatie destul de proasta in Romania, dar MRB este o formatie de elita de muzica pop balcanica, o formatie distinsa cu nenumarate premii internationale. Spre surprinderea mea, specialistii americani de muzica de la KSU erau foarte bine informati despre aceasta formatie putin cunoscuta in Romania, dar foarte bine apreciata peste hotare. Spectacolul a avut un succes urias; muzica electrizanta a ridicat, practic, spectatorii in picioare, care au si dansat cu foc si pasiune. Conform afirmatiei directiunii teatrului in care a avut loc concertul, acest lucru nu s-a mai intamplat vreodata in istoria respectivei institutii. Studentii pareau absolut fascinati de muzica. Toti colegii si studentii au fost foarte placut surprinsi de calitatea muzicii si de intreaga experienta oferita de MRB. Cei mai entuziasti s-au inscris deja in excursia de studii pe care o organizez impreuna cu colega mea, Anda Gadidov, vara viitoare, in Romania. Altii mi-au scris emailuri entuziaste, de genul: „I love everything Romanian!!!” Trebuie sa le multumim inca o data celor din formatia Mahala Rai Banda, pentru ca au lasat o impresie de neuitat despre Romania.
Mara Circiu: In ce mod ati dori sa se defineasca perceptia despre Romania in urma programului „Year of Romania”?
Darina Lepadatu: Asta este o intrebare foarte grea. Viziunea noastra a fost sa cream o imagine mult mai complexa a Romaniei decat cea de tara lui Dracula, a copiilor strazii si a cainilor vagabonzi. In acelasi timp, experienta americana ne-a invatat ca trebuie sa prezentam si o imagine foarte realista a Romaniei, nu una cosmetizata gen „eterna si fascinanta Romanie”. Progresul american se bazeaza si pe analiza lucida a lucrurilor care merg si care nu merg intr-o societate. De aceea, programul Anul Romaniei acopera si succesele noastre in domeniul gimnasticii, dar si problemele prin care trec anumite minoritati in tara noastra, si crimele comunismului sau ale holocaustului romanesc, dar si perioada de crestere economica din ultimii 20 de ani, creativitatea intelectualilor romani care au ajuns mari inventatori sau castigatori ai premiului Nobel, ca si complexitatea evolutiei sistemului politic romanesc. Nu in ultimul rand, consideratiile de natura financiara au fost la fel de importante in planificarea prelegerilor din Anul Romaniei. In situatia in care ne-am putut baza numai pe fondurile oferite de KSU, a trebuit sa ne limitam la invitati din SUA si Canada. Programul reflecta contributiile unora dintre cei mai activi si cunoscuti intelectuali romani care predau la universitati nord-americane, dar si ale catorva academicieni romani din tara, care au proiecte de colaborare cu KSU.
Mara Circiu: Un cuvant de incheiere si o invitatie adresata cititorilor…
Darina Lepadatu: La deschiderea oficiala a Anului Romaniei, fostul ambasador SUA la Bucuresti, James Rosapepe, in prezent senator de Maryland, a folosit urmatoarele cuvinte: „Acesta este nu numai Anul Romaniei, ci si Anul lui Kennesaw State University”. Domnul Rosapepe dorea, prin aceasta, sa aplaude o universitate care acorda atata importanta intelegerii multiculturale si educarii studentilor intru aprecierea culturilor mai putin cunoscute de catre americani. Eu si colegele mele suntem absolut incantate ca lucram pentru o asemenea universitate progresista si pentru ca reusim sa ne simtim aici ca acasa, nu numai cand avem Anul Romaniei.
In incheiere, in numele colegilor si studentilor nostri si al intregii universitati, vrem sa multumim sincer in primul rand Institutului de Initiative Globale al KSU, pentru sponsorizarea Anului Romaniei, Ambasadei Romaniei din Washington DC, domnului Darius Gazinschi, consul onorific al Romaniei in Atlanta, Institutului Cultural Roman din New York si comunitatii romanesti din zona Atlantei, care ne-au acordat tot sprijinul ca organizarea acestui eveniment sa fie la inaltime.
Ana-Maria Croicu: Am fost profund impresionata de spiritul mobilizator al romanilor ce locuiesc in zona Metro Atlanta, care ne-au sprijinit in actiunea noastra si multe dintre elementele de logistica ale acestui eveniment au fost rezolvate datorita faptului ca romanii au reusit sa dea „mana cu mana” si sa arate „Ca-n aste mani mai curge un sange de roman”. Multumirile noastre se indreapta acum spre toti cei ce au fost prezenti si si-au adus aportul, intr-o forma sau alta, la reusita acestui eveniment: membrii ansamblurilor de dansuri populare „Transilvania”, „Mostenitorii”, „Calusarii”, „Traditii romanesti”, preotul paroh Chesarie Bertea de la Biserica Ortodoxa „Sfintii Constantin si Elena” din Lilburn, Georgia, domnul Valentin Serban (pentru traditionale si gustoasele mancaruri romanesti), solistei de muzica populara Mariana Balan, doamnei Daniela Silivas-Harper, campioana olimpica la gimnastica, tinerei gimnaste Denisa Gligor-Silion, doamnei Geta Stanescu (pentru decorurile minunate), romancelor saritoare care au donat tavi intregi de prajituri romanesti „de casa”. Impreuna, am demonstrat ca natia romana nu se dezminte si ca romanul „la nevoie se cunoaste”!
Mara Circiu: Draga Darina si Ana-Maria, va multumim pentru acest frumos eveniment si ne mandrim cu voi. Impreuna, am adus o particica din Romania in atentia celor in mijlocul carora traim, si am reusit din nou sa punem Romania nu doar pe harta, ci si in inima si suflet!
Brusc, totul s-a luminat si mi-am adus aminte cum rezolvam problemele de geometrie, pe timpul liceului. Ce extraordinar trebuie sa fi fost intregul, cat de exact si de armonios se imbinau teoremele si cum ajungeam, cateodata, cu uimire si devotament, la demonstrarea unei simple propozitii!
Pentru moment, am vazut in fata ochilor cearceaful alb si infirmitatea sa: Exista cel putin trei puncte necoliniare. De ce nu a intins cineva patul? Ceva se intamplase cu mine daca ma simteam atat de bine… si cosmarurile toate, acum priveau mirate la subiectele comune de lectura.
As manca o bucata de pepene verde, asta in cazul in care as putea descrie geometric forma sa. Altfel, cum ar putea Utzon sa construiasca, ideatic vorbind, scoica din Golful Circular? Este adevarat, nu vazusem niciodata atat de multe vase cu panze, iar traficul din bay parea o strada aglomerata din Bucuresti. Tangentele volumelor arhimedice se intalneau intr-un punct din adanc, de acolo de unde rasarea fortul: tunurile si steagul. Apoi calculul longitudinii se putea face cu usurinta folosind compasul, busola si telescopul. De unde stiam toate acestea? si cine ma rasfata cu ganduri abstracte, facandu-ma sa uit?
Pana aici! Hai sa ne intoarcem la Eliade si la strazile din copilarie. Mai bine asa decat reculegerea testelor de algebra. Niciodata nu am vazut limpede matricele, precum nici tuburile de deasupra patului. La ce folosesc ele? Un omen care distribuie o substanta transparenta, aproape invizibila, picatura cu picatura, pana in timpul mitic al originilor, dincolo de spatiul profan cu valoare limitata, geometrica, divizabila si previzibila.
Ei da, geometria, vizuala sau nu, inainte de Potop sau dupa, stransa in caietele de scoala sau in gradina lui Socrate, se poate percepe ca model iranian. Mult prea departe, fiindca doar cu geografia nu pot concepe material proiectele. Mai bine mai tarziu si mai corect, decat acum. Nu am atins alegerea perfecta, nu stiu care din urmatoarele viziuni este adevarata: Printr-un punct se pot duce o infinitate de paralele la o dreapta. Sau niciuna. Sau numai una. Punctele astea de vedere, desi fascinante, sunt daunatoare.
Totusi, unde ma aflam? Cate o clipa de luciditate ar da credinta momentului, ar face, poate, mai plauzibil zborul printre cald si frig, printre lichid si fenomenul de evaporare aditional. Miturile, ca adevar absolut despre timpul primordial, au rostul lor, concret si traditional in alegerea viitorului, acelasi viitor repetabil, inceput in fiecare an, in fiecare transport activ de substanta. si cum luciditatea nu poate fi atinsa decat in viata reala, aceea de care ne amintim in biserica, o rugaciune nu ar avea cum sa determine o situatie negativa: Tatal nostru Carele esti in ceruri…
Sa ma gandesc, in parte, cat de implinit trebuie sa fi fost Omar intre demonstatiile stiintifice si cupa de vin – atat cat putea salva dintr-o clipa petrecuta pentru prezent, in contextul cunosterii ambivalente. Alegerea, aceea pe care o facem constienti, are, cu siguranta, valoare in sine, nepunand la socoteala efectul. Viata, asa de nesuferita cum pare, are intelesul sau. In cazul de fata, cunoasterea venea de la sine, in singuratatea izvorului de munte. Viata se grabeste, rapida caravana./Opreste-te si-ncearca sa-ti faci intensa clipa./Nu ma-ntrista si astazi, faptura diafana, /Mai toarna-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…
As fi putut misca cu usurinta mainile, picioarele, doar intelegeam ca nu este nevoie: mintea, atat de limpede, ma lasa sa traiesc libertatea absoluta. Privirea, odata atarnata in varful unui triunghi (de preferinta, isoscel, asa cochet cum mi s-a parut intotdeauna) cu mari eforturi ar fi putut fi mutata. Doar ca, in fond, nu vedeam mai nimic concret, eram deturnata de patratul putere al teoremei lui Pitagora si realitatea se transformase in vis. Da, numai cateva minute si as fi putut jura ca aud pe cineva mergand pe caldaram. Poate mama, mi-am spus cu incredere. Imi aduce ceaiul, asa cum il beau in fiecare dimineata. De mult timp simteam nevoia sa fiu acasa.
„Cred ca ar trebui sa chemam doctorul. Vedeti? Se trezeste.”
Cata relaxare in demonstratiile cu dublu sens: daca si numai daca. Totul e perfect pus la punct. In esenta, am realizat dreptatea lui Khayyam, teoremele lui curate, locul comun de intalnire a geometriei cu algebra: Vreau sa traiesc. Caci mortii nu isi aduc aminte.
Mihaela Cristescu
Paralele – Ilustratia este realizata de Luminita Serbanescu, Ottawa, Canada
Cea de-a 23-a editie a Festivalului de Film al UE, organizat de American Film Institute, se va desfasura la Washington DC, in perioada 4-23 noiembrie 2010, in locatia AFI Silver Theatre and Cultural Center.
Doua filme romanesti vor fi prezentate in cadrul editiei din acest an a festivalului, organizat de AFI in colaborare cu ambasadele statelor membre ale Uniunii Europene.
Filmul regizorului si scenaristului Radu Munteanu „ MARTI, DUPA CRACIUN” [Tuesday, After Christmas] va rula sambata, 13 noiembrie incepand cu orele 12:50 pm si marti, 16 noiembrie, 10:00 pm. „Marti dupa Craciun” face parte dintr-o selectie oficiala a Festivalului de Film de la Cannes din 2010.
Pelicula portretizeaza romanul din clasa medie ce traverseaza criza varstei mijlocii. Daca in BOOGIE protagonistul evita sa ia decizii si sa isi asume responsabilitati, Paul (Mimi Branescu), personajul din „Marti, dupa Craciun”, prins intre sotie si cealalta femeie din viata sa, este pe punctul de a lua o decizie dificila, care va avea consecinte neprevazute. Branescu are o prestatie foarte buna, iar interpretarile Mariei Popistasu (in rolul prietenei lui) si cel al Mirelei Oprisor (in rolul sotiei) sunt excelente. Prin scenele lungi, Muntean ofera maximum de efecte dramatice, ca urmare a interrelationarilor dintre personaje.
Filmul are o durata de 99 minute si a fost realizat integral in Romania, in anul 2010. Regia si scenariul apartin lui Radu Muntean. Coautori ai scenariului mai sunt Alexandru Baciu si Razvan Radulescu; producator Dragos Vilcu. Filmul va rula cu replicile originale in limba romana si subtitrare in engleza.
Cea de a doua pelicula romaneasca, prezenta la Festivalul AFI de la Washington, este
EU CAND VREAU SA FLUIER, FLUIER [If I Want To Whistle, I Whistle]
Filmul a fost selectat pentru Premiile Oscar 2010, la categoria „Cel mai bun film intr-o limba straina” si va rula la Washington sambata, 20 noiembrie, incepand cu orele 4:30 pm si Marti, 23 noiembrie, de la orele 8:00 pm. Pelicula a castigat Premiului Juriului si Premiului Alfred Bauer la Festivalul de Film de la Berlin din 2010.
Filmul prezinta povestea unui tanar, Silviu, pe care il mai despart cinci zile de eliberarea din scoala de corectie, dupa patru ani de detentie. Silviu se afla pe drumul cel bun, reusind sa se fereasca de conflicte cu detinutii mai violenti si sa urmeze cu succes cursul de reabilitare. Dar cand in viata sa reapare mama, care-i povesteste despre planurile ei de a pleca in Italia, împreuna cu fiul cel mic, Marius, atitudinea lui Silviu se schimba brusc. Neputand sa-i convinga pe gardieni sa îl ajute, Silviu va recurge la o solutie drastica. Regizorul Florin Serban, aflat pentru prima data in aceasta ipostaza, ne ofera un penetrant si concis studiu al caracterului uman, sustinut de interpretarea reusita a actorului amator George Pistereanu, in rolul unui Silviu bulversat de lupte interioare.
Regia si scenariul filmului apartin lui Florin Serban. Subiectul este bazat pe un roman al Andreei Valean. Producatorii filmului sunt Catalin si Daniel Mitulescu. Filmul are o durata de 94 de minute, este o productie romano-suedeza si a fost realizat in anul 2010. La Festivalul de la Washington pelicula va rula cu sonor original in limba romana si subtitrare in engleza.
Simona Botezan
Washington D.C
„NEMITARNICE”, Theodor Damian
Editura Dionis, 2005, 133 p
Poezia lui Theodor Damian ne surprinde, ne provoaca, ne pune fata in fata cu realitati nu totdeauna comode, intr-un cuvant, poemele sale ne conduc la o sinceritate fata de sine si fata de marele Univers. Nu intamplator, volumul „Nemitarnice”, de fapt o antologie de o suta unu poeme, se constituie ca un manifest adresat fiecarui potential cititor de a cantari in cumpana dreapta a ratiunii valorile fundamentale ale existentei si mai ales, ale rostului de a apartine bogatului spatiu spiritual romanesc.
Tocmai de aceea, Theodor Damian reuseste prin acest volum de versuri sa expuna concepte care surprind esenta romanismului aflat la confluenta spiritului dacic, al celui latin si peste toate acestea, al celui crestin. Din aceasta ingemanare de curente spirituale rezulta forta unei exprimari poetice pline de sensibilitate, de sens, de durabilitate si mai ales, de vitalitate.
Un scriitor si cartile sale
Theodor Damian, scriitor roman din SUA, este autorul volumelor Introducere in istoria crestinismului. Primul mileniu (2008), Filosofie si literatura: O hermeneutica a provocarii metafizice (2008), Pasiunea textului (2003), Semnul Isar (2006), Nemitarnice (2005), etc. Theodor Damian este teolog, eseist de factura crestin-ortodoxa, important promotor cultural, editor al revistei „Lumina Lina“.
„Revarsarea cu gust si rafinament”
Asemenea unui teatru in patru acte, volumul „Nemitarnice” ne ofera patru trepte in ascensiunea catre intelesul etern al poeziei. Astfel, pentru inceput, privim „Prin ochiul marii”, dupa aceea identificam un „Armaghedon cu un alt nume”, mai departe intelegem metafora „Cautatorilor de lut”, pentru ca in final, sa avem parte de „Zborul ancestral”. Patru trepte in devenire, de fapt patru trepte ale cunoasterii si tot atatea etape in intelegerea lirismului profund al lui Theodor Damian.
„Marea se apleaca pe fereastra/ eram in spatele ei/ si numaram apele/ apele si culorile/ zvacnetul si culorile/ curajul nerusinat/ revarsarea cu gust si rafinament/ cand totul e pe potriva/ ca torsul pisicii pe cuptorul de lut/ iarna la tara// O, ochiul marii de cucuvea/ noroc ca nu face asta/ in fiecare zi/ ca pe multi i-ar trage in ea.” („Ochiul marii”)
„Marile poeme ale tarii”
Sensul poetic nu se descifreaza totdeauna usor, este nevoie de o anumita putere de patrundere ce se dezvolta atunci cand iei contact cu scrierile lui Theodor Damian, fiindca in fiecare vers este incifrata o experienta, un gand, o traire, ceva care a facut parte din viata sa si pe care il daruieste mai departe, celor ce vor sa citeasca, sa asculte si sa inteleaga.
„Peste marile poeme ale tarii/ au trecut uragane migratoare/ si le-au smuls penele colorate/ le-au inversat metaforele/ le-au stricat sensul.” („Poemele tarii”)
„Misterul vietii se patrunde”
Dar efortul este rasplatit pe deplin prin nenumarate intelesuri ce te conduc mai departe, intr-un univers complex si totusi simplu, axat pe principii care se intretaie, se insumeaza, pentru ca ulterior sa se desparta, revenind de fiecare data mereu altele, cu intelesuri noi si cu spontaneitatea unei exprimari ce-si afla mereu cuvinte potrivite pentru experiente tot mai profunde, ce se cer a fi comunicate.
„Nu stiu de cine si de unde/ misterul vietii se patrunde/ nu stiu de unde si de ce/ a aparut deoarece/ nu stiu de cand si pana cand ma arde ochiul tau plapand/ nu stiu de cand, de ce si cum/ ma inghite praful de pe drum/ nu stiu de ce si de la cine/ atata moarte e in mine.” („Nu stiu”)
Intre Vasile Voiculescu si Lucian Blaga
O sursa de inspiratie deosebit de valoroasa pentru poezia lui Theodor Damian o reprezinta viziunea teologica crestina care sub o forma sau alta revine prin diferite teme sau simboluri, oferind o consistenta si o profunzime ce depasesc exprimarea laica. Astfel, continuand traditia unor poeti de factura religioasa in genul lui Vasile Voiculescu sau intr-o anumita masura, Lucian Blaga, Theodor Damian impleteste in experienta concreta a zilelor noastre, elemente de teologie, precum si relatia lor cu arhetipuri mitice, general umane sau specifice spatiului daco-roman.
„Izvorul apelor sfintite in tine”
In acest sens, putem vedea influenta unui anumit gen profetic, in poezia „Cel care vine”: „Iordanul s-a tulburat/ spre varsare/ iarasi s-a aruncat cineva/ in apele sale/ iarasi un Ioan Botezatorul/ si-a facut aparitia/ in pustiul lumii.// E lung drumul pana la Iordan/ iti trebuie ani sa-l strabati/ ai timp ca sa ierti tuturor toate/ si sa inveti sa te rogi pentru frati// E lung drumul si greu/ pana sa descoperi izvorul/ apelor sfintite in tine/ si sa-L recunosti/ pe Cel care vine.”
Astfel, volumul „Nemitarnice” ne poarta prin multiplele exprimari artistice originale si sensibile ale lui Theodor Damian, oferindu-ne ocazia sa cunoastem si sa ne cunoastem, sa exploram fatetele nebanuite ale unei realitati uneori, contradictorii, alteori, rationale, dar intotdeauna sublime si senzationale, fiindca in cele din urma, viata este un dar extraordinar, irepetabil, de care trebuie sa ne bucuram cu toata fiinta noastra. Poezia lui Theodor Damian este un imn al vietii ce invinge, care desi aparent se opreste, totusi curge mai departe, din eternitate in eternitate.
Octavian Curpas
Surprise, Arizona
Autor: Alex SAVITESCU
“It ain’t over until the lady sings. “Puneti dvs., anglofilii, atributul potrivit doamnei. Caci doamna solista de la Opera vrea sa devina personaj principal al intilnirii dintre publicul iesean si Ioan Holender, dindu-se de ceasul mortii si al institutiei pe care o reprezinta. “Va vaitati, dar nu faceti nimic!” , tuna vocea baritonala a lui Ioan Holender.
Stop-cadru: auditoriu numeros si curios, venit sa-l asculte pe unul dintre romanii care se asaza, ca o virgula intre subiect si predicat, intre fatalism si “hai sa schimbam ceva! “. O alta doamna, pictata de data asta de Balasa, pare sa scape din miini toata galaxia iubirii din “Aula Magna” a Universitatii iesene. Iar el, Holender, pare sa stie cum s-o aduca la loc, dar, pur si simplu, asta nu e treaba lui. Doamna?
Cartea dvs. de memorii se numeste Nu am terminat inca. Sint oameni de 20 de ani, care nu ar face niciodata promisiuni atit de raspicate. Unde va gasiti energia?
Afirmatia nu am nascut-o eu. “Ich bin noch nicht fertig” este o afirmatie pe care editura a gasit-o intr-o opera. Si asta este Capriccio de Strauss, in care directorul de teatru spune, la un moment dat, aceasta propozitiune: “Inca nu sint gata! “. Ar fi un titlu pe care il consider just pentru tot ce fac eu acuma.
Ar fi o traducere mai corecta.
Da, ar fi si o desemnare mai corecta, chiar si mai corecta decit in limba germana, a tot ceea ce fac acum. Si poate v-as si sfatui sa vorbim mai mult despre ce fac acum, in loc sa vorbim despre tot ce am facut. Aicea, toata lumea ma priveste ca “directorul Operei din Viena”. Si totusi sint Holender si nu sint mai putin decit am fost, iar indeletnicirile de acum nu sint mai putin importante.
Nu sinteti mai putin decit ati fost, tocmai de aceea va propun sa vorbim despre omul Holender. Ati facut acum citiva ani o declaratie care poate parea paradoxala: anii de studentie de la Politehnica v-au ajutat in cariera dvs. in domeniul artei. Cum vine asta?
Este o analiza obiectiva si, fiind constient de teroarea si de frica, si de toate cele rele care au fost, totusi trebuie sa vad si lucrurile bune de atunci din invatamint si din arta, si din cultura. Sub presiune, da! Dar nisele, partile in care puteai sa te exprimi au fost si ele prezente si am stiut sa profit de ele. Nu ma consider un criptocomunist, daca spun ca am invatat, in Romania, foarte mult in acea vreme, la Politehnica, unde am avut profesori exceptionali. Si nu toti cei care au avut succese si au facut o cariera profesionala pina in 1989 trebuie pusi acum la perete. Si nu trebuie considerati acum criminali si dusmani si scosi din toate posturile. Si asta pentru ca n-au fost disidenti. Oamenii nu s-au nascut pentru a fi eroi. Oamenii traiesc pentru a supravietui si nu poti sa-i condamni ca au continuat profesiunea si ca s-au acomodat situatiei. Aici, nu sint de acord sa cauti ce a facut unul inainte de 1989. Sa-l condamni daca a facut, intr-adevar, din proprie initiativa lucruri pe care nu trebuia sa le faca. Atunci, oamenii astia sint criminali si sint de o moralitate care astazi ii scoate din circulatie. Dar asta este vinatoarea, asta este continuata de 20 de ani si unii o vor continua: cu asta nu ajungem mai departe.
Cum ati ajuns sa fiti autorul acelei revolte din facultate, din cauza careia ati fost apoi exmatriculat din sistemul universitar, pus cu fata la zid, acuzat de colaborationism?
Eu nu vreau sa ma fac mai important si sa ma fac erou, ceea ce nu am fost. Imi amintesc perfect de ziua aia din octombrie, cind mergeam la un colocviu de teoria mecanicii, cu un lector de care mi-a fost frica, care era si un om de partid. “Nu se tine colocviul, este o sedinta!” , mi s-a spus. Eu am fugit in general de aceste sedinte, dar atunci eram foarte bucuros ca se intimpla asa ceva. Am intrat in sala mare a Politehnicii si, imediat cum am intrat, am simtit atmosfera, nestiind de dinainte ce e acolo – sedinta o pregatisera, din motive politice, studentii din anul al V-lea. A fost nu o rascoala, dar un protest. Si s-au spus lucruri acolo. Si nu stiu ce m-a apucat ca sa vorbesc, fara sa ma gindesc. Dar, stind sub dictatura si sub presiune, se deschide un mic ventil si tisneste dorinta instinctiva a oamenilor de a se pronunta si de a spune lucruri interzise. Si am spus primele cuvinte: “Daca aici sintem acum in aceasta atmosfera incarcata, in aceasta atmosfera pre-revolutionara…”. E!
“Pre-revolutionara” – ala a fost cuvintul care v-a atras nenorocirea.
Exact! Eu ii inteleg pe cei care m-au pedepsit pentru ca, intr-adevar, daca nu dai imediat cu ciomagul in ei, treaba asta devine din ce in ce mai mare. Asta nu am stiut eu atunci, ca era pe timpul revolutiei din Ungaria, si frica celor de la putere a fost ca revolta asta studenteasca va lua alte forme, apropiate de cele din Ungaria. Si dupa aia au venit represaliile normale, daca ti-ai deschis gura intr-un sistem de dictatura. Daca as fi gindit si as fi stiut ce urmari vin, nu stiu ce as fi vorbit, daca as fi vorbit.
Cum au trecut parintii dvs. peste toti acei ani? O matusa, victima a Pogromului, un bunic de-al dvs., disparut dupa ce fusese trimis la Canal, dvs., exmatriculat din facultate…
Foarte greu. Eu totdeauna am avut “origine nesanatoasa”: pina in ‘45, am avut “origine nesanatoasa”, iar dupa aceea, iarasi, “origine nesanatoasa”, pentru ca nu fusesera muncitori.
Ci proprietari ai unei fabrici de otet si marmelada.
Da, nu o fabrica mare, si nici nu au fost bogati, dar au fost burghezi. Dar am ajuns student, pentru ca un an de zile am lucrat pe tramvaie. S-a si scris la Viena povestea asta, ca “a condus tramvaie in Romania si acum conduce Opera noastra”. Da! Asa e. Am condus si tramvaie in Romania, dar nu ca vatman am devenit directorul Operei din Viena.
In ce ani ati condus tramvaie?
Intre 1952 si 1953. Dar nu am fost vatman in circulatie, ci in vagoanele de reparatie. Dar, in filmul ala pe care l-am facut la Timisoara si care a si fost premiat la Bucuresti (premiul APTR – 1999, n.r.), Holi, am condus din nou tramvaiul. Cei care au facut filmul au avut iscusinta sa ma roage sa reconduc tramvaiul. Si tot ce am spus, tot ce am vorbit a fost filmat in timp ce am condus. O chestie frumoasa.
Ati ajuns apoi antrenor de tenis in frac, intr-un frac al tatalui, ciuntit si adaptat. Cum de i-ati luat fracul?
Ha, ha, ha! Pai, ce sa mai faca el cu fracul pe vremea aia? Nimic, ca era imbracaminte de dusman de clasa! Am zis ca tai fracul ala si imi fac pantaloni scurti din el. Astea sint simboluri, totusi: “Ia uite unde a ajuns baiatul lui Holender si nepotul lui Donhelm!”. Donhelm, bunicul meu, a fost o figura de om instarit, vindea stofe. “Uite unde a ajuns familia asta, baiatul asta stropeste terenul de tenis in frac!”
Spuneati mai demult ca plecarea spre Viena a fost marcata de plins: tatal dvs. plingea de bucurie, dvs. de necaz. De necaz, dupa toate pe care le-ati patimit aici?
Da, pentru ca m-am simtit rupt de limba mea, rupt complet. Am plecat de nevoie, si nu de voie. Stiam ca plec ca un om ratat, la 24 de ani, un om care nu stie nimic, care nu e nimic, care nu a invatat nimic. “Ce fac eu cu 24 de ani, in lumea capitalista? ” Bine, si propaganda asta isi facuse efectul. Si am ramas la Viena. La 24 de ani, Viena mi-a displacut profund: pe strada erau curve, prostituate, decadere, Coca-Cola, eu sarac, ei bogati, si am continat sa fac pe omul de stinga.
Si cit v-a tinut?
Mult! Mult! Mult! Stii, devii fericit, te impaci cu viata, cind esti respectat, oriunde ai trai, daca primesti o anumita consideratie pentru ceea ce faci. Eu am primit multa consideratie, pentru ca am stiut lucruri pe care ei nu le stiau. De exemplu, literatura rusa: eu am cunoscut-o pentru ca, de nevoie, am invatat-o. Apoi, operele rusesti: eu le-am stiut, aia nu! Stanislavski, regiile rusesti… Si, stii, intotdeauna exista un interes si o curiozitate a unei parti pentru o alta parte pe care ei n-o cunosc: Brecht, Capitalul de Marx – eu le-am cunoscut. Ei, si asa am inceput acolo. Asa am fost atras de teatru. Dar nu am putut sa traiesc din asta, si atunci mi s-a spus: “Eee, daca ai avea voce!” … Si am zis: “Pai, eu am cintat la Timisoara si am luat si lectii de canto”. Am facut aceasta incercare (admiterea la Conservator, n.r.), si, cind mi-au dat bursa, mi-am zis eu, educat in spirit comunist: “Daca imi dau bani capitalistii astia, inseamna ca e ceva aici!”.
La Viena v-ati luat viata de la capat. Cind v-ati indragostit de opera?
Absolut, la Timisoara, la Opera si la Teatrul de Stat, prin ansambluri, prin repertoriile facute, prin artistii care au fost. Sotii Moruzan, Dinu Gherasim, Gheorghe Leahu – toti au fost zeii mei, asa cum astazi ii admir pe Domingo si pe Pavarotti. “Pavarotti”-i mei au fost cintaretii din Opera din Timisoara. De aia stiu ce rau e cind aceste teatre si opere – ca tot sintem la Iasi – nu fac spectacole, pentru ca pierzi publicul, pierzi o generatie care se dezobisnuieste de a se duce la opera. Si ei vor sa se duca intr-o cladire care e inchisa de ani de zile. Asta e o crima! E o crima fata de tineretul care creste in orasul asta si nimeni nu se sinchiseste, si pe nimeni nu deranjeaza. Nici un ministru al Culturii din Romania nu este deranjat ca, de ani de zile, cladirea Teatrului National din Iasi e inchisa. Acest fatalism este ingrozitor!
De care dintre marii artisti pe care i-ati adus la Viena va simtiti cel mai aproape?
Chestiunile private si apropierile mele nu sint asa de importante. Eu am fost prieten foarte apropiat, intr-adevar, de Ludovic Spiess, care a murit acum citiva ani si care a fost directorul Operei din Bucuresti. Simpatii am avut pentru multi si am adus aproape trei generatii la Viena, in activitatea mea de agent teatral, de la cei care nu mai cinta – Dan Iordachescu, David Ohanesian, pina la Ileana Cotrubas. Ea cred ca e cea mai importanta artista din istoria Romaniei, incomparabila cu altele, cu divinele dive ale mediatizarilor in Romania. Aceasta fata, cu o calitate absolut iesita din comun, a facut o cariera scurta, dar, de cele mai multe ori, exceptionala. Si au fost si altii, care n-au avut posibilitatea sa iasa pina atunci, daca nu ar fi fost conditiile politice de asa natura.
Va intreb, dupa 19 ani de condus un simbol al Austriei: munca de director al Staatsoper presupune si calitati de politician?
Acum trebuie sa va intreb eu ceva: ce intelegeti prin politician?
Capacitatea de a sublima si opiniile stingii, si ale dreptei, si ale tuturor celor care vor sa transforme o institutie de asemenea anvergura in propriul lor capital electoral.
Postul de director al Operei din Viena este asa de periculos si asa de periclitat, si asa de expus criticii pozitive sau negative, incit, daca acolo lucrurile merg cit de cit bine si politicienii nu au probleme din cauza asta, atunci ei te lasa sa-ti faci treaba. Cred ca de asta mi s-a si prelungit mandatul de patru ori: “Sint lucrurile in ordine acolo? Hai sa-l lasam pe Holender sa-si faca treaba, ca lucrurile acolo sint in ordine, si economic, si artistic! Si de ce sa ne incurcam cu altii, ni-i simpatic, e roman, simpatizeaza foarte mult si Austria, ne critica si pe noi, a adus o serie intreaga de lucruri care nu ne convin, ne tot reaminteste perioada ‘38-’45, pe care noi ne facem ca nici nu a existat, pentru ca noi am fost invadati de nemti”… Si eu le-am zis-o, ca nu au fost invadati, ci au facut-o de buna-voie…
Si nu v-au iubit pentru marturisirea asta…
Nu! Nu m-au iubit si foarte multi au fost bucurosi ca nu mai sint director. Si predecesorul meu (Dominique Meyer – n.r.), care conduce institutul intr-un mod foarte cunoscut, a spus: “Nu, de la mine sa nu va asteptati la declaratii politice, eu vin din Franta, sint un oaspete al acestei tari, rostul meu e de a conduce artistic Opera! “… “Slava Domnului ca asta nu se mai baga! ” Asta e o parte! Pe de alta parte, institutia Operei din Viena si-a cistigat o notorietate mondiala nu numai din motivele de calitate a spectacolelor, ci si prin faptul ca stam mult mai curati si mult mai verticali. Iar lucrurile pe care le-am spus si pe care le-am facut, aducerile aminte, toate au ajuns pina la Londra si la New York, pina in “The Times” si “New York Herald Tribune”. Deci notorietatea Operei din Viena s-a datorat si lucrurilor pe care le-am spus, si lucrurilor pe care le-am facut. Am schimbat edificiul acestei Opere de 140 de ani, am facut opera pentru copii: “De Holender am avut noi nevoie, ca sa vina din Timisoara asta nenorocita, ca sa ne schimbe fatada Operei din Viena pentru o opera de copii! “. Astazi, daca ai reveni si ai incerca sa faci sa dispara opera asta de copii, ar fi imposibil! Face spectacole in strada – astea sint mari succese, iar vienezii saluta toate schimbarile, cu conditia ca totul sa ramina asa cum a fost. Ei, nu mai e asa cum a fost! Gustav Mahler, cu siguranta cea mai mare personalitate dintre directorii Operei din Viena – 10 ani a fost director, nu a avut nici macar o camara denumita dupa el. Eu am schimbat o sala, care se numea altfel, dupa un pictor fara calitate, dar foaaarte cunoscut!, cu o mare cariera in timpul nazismului, si am botezat-o Sala “Gustav Mahler”.
Asta inseamna ca austriecii nu sint sinceri cu istoria lor, nici “la bine”, nici “la rau”? Sint tentati sa-si duca valorile in purgatoriu, la fel cum ati constatat si dvs. ca fac romanii, iesenii, cu cladirile istorice?
Sintem rude indepartate… E ceva!
Ce sfaturi le-ati da managerilor de institutii culturale din Romania?
Daca ei nu sint patrunsi si daca nu conduc aceste institutii cu dragoste si iubire, si respect fata de artisti… Succesele mele le-au facut altii, dar eu am ales artistii! Daca aveti colaboratorii pe care trebuie sa-i aveti si daca ai cunostinte profesionale suficiente, important este ce joci si cu cine joci. Asta intereseaza, asta conteaza, asta e tot! Daca stii ce repertoriu sa alegi si cu cine, si daca lucrurile acestea sint interesante, daca stirnesc curiozitate, e suficient. Nu trebuie sa stii de ce iti place, dar trebuie sa pleci impresionat. Te duci si spui: “Prietene, ma, ai vazut spectacolul?”. “Nu, dar eu stii ca la Opera nu ma…” “Ma, da’ asta tre’ s-o vezi!”
Sa creezi reflexe si legaturi in rindul publicului.
Asta e important! Nu-i spunem propaganda, ci “propaganda din gura-n gura”. Asta e cel mai important! Dar, vedeti, la noi au disparut criticii, n-au un ecou, asta e cel mai trist lucru: mai bine sa fluieri artistul, decit sa nu se intimple nimic. Iar la noi nu prea se intimpla nimic.
Astazi, realizati o emisiune de radio si sinteti in continuare implicat in proiecte prin toate colturile lumii. Exista vreun vis neimplinit al baiatului blond de la Timisoara?
Pe asta v-o zic in premiera: din decembrie, sint angajat la un post de televiziune, pentru doua magazine de cultura pe care le fac din tara, dar si din strainatate. Si incep la Milano, cu spectacolul de deschidere de la Scala. Am posibilitatea sa talmacesc ceea ce fac altii: asta inseamna ca nu sint gata! Asta inseamna ca sint ascultat, pentru ca, altfel, dumneata nici n-ai vorbi acuma cu mine.
——–
REPERE:
» Nascut pe 18 iulie 1935, la Timisoara
» Cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena: 1 aprilie 1992 – 30 august 2010
» Consilier al Metropolitan Opera din New York, presedinte si director artistic al Festivalului “George Enescu” de la Bucuresti
» Premii si distinctii: Ordinul Artelor si Literelor din Franta (1999), Medalia de onoare in aur a orasului Viena (2010), Cetatean de onoare al oraselor Cluj si Timisoara, Doctor Honoris Causa al mai multor universitati (Iasi, Cluj, Timisoara, Bucuresti, Sofia), Marea medalie de aur pentru merite a Republicii Austria (2002), Medalia de aur “Franz Schalk” a Orchestrei Filarmonice din Viena
» Carti publicate: Ioan Holender. Viata directorului Operei de Stat din Viena. Autobiografie (2001), Inca nu sint gata! (2010)
Pulsul Diasporei Romanesti de la Sydney la Madrid
“…singurul lucru care se putea face, era cultura. Eu insumi, Cioran si multi altii, am ales deci sa lucram, fiecare dupa vocatia sa. Si asta nu inseamna ca eram rupti de tara, dimpotriva, dar era singura cale prin care puteam ajuta.” Mircea Eliade – L´Epreuve du Labyrinthe, entretiens avec Cl. H. Rocquet – Belford, 1978, Paris (Incercarea Labirintului, pag. 34)
Espacio Niram din Madrid lanseaza o serie de video-conferinte menite sa reuneasca intelectuali romani din toate partile globului, pentru a-si impartasi experiente, a schimbe idei si a ajuta la consolidarea sentimentului de identitate romaneasca prin cultura.
Centrul Pro-Arte Madrid in colaborare cu Editura Niram Art si scriitorul Hector Martinez Sanz organizeaza “Intalnirea virtuala cu George Roca, autorul cartii De vorba cu stelele”, care prezinta personalitati romanesti din lumea artelor, literaturii, muzicii, raspandite in intreaga lume.
Evenimentul se va desfasura vineri, 5 noiembrie a.c., incepand cu ora 23.00 (ora Spaniei), in Espacio Niram din Madrid.
La intalnirea virtuala cu autorul vor fi prezenti intelectuali romani si spanioli: Bogdan Ater (artist plastic), Fabianni Belemuski (directorul Revistei Niram Art), Antonio Calderon de Jesus (fundatorul Galeriei Artejescal), Alexandru Dica (presedintele RoMadrid Cultural Club), locotenent colonel Garda Reales Tercios, Miguel Angel Galan Segovia (directorul Editurii Niram Art), Ovia Herbert (poet), Hector Martinez Sanz (scriitor, filosof, directorul Revistei Madrid en Marco), Kasandra Kalmann Nasaudean (jurnalista Radio Diaspora Online din Statele Unite), Romeo Niram (artist plastic), Geanina Ionela Palade (avocata), Ariadna Petri (fundatoare Cercul Poetic Reflexos), Tudor Serbanescu (fundator Centrul Pro-Arte), Marin Trasca (jurnalist), Andrei Zamora (fotograf). Invitata speciala a serii va fi Carmen Sandulescu (jurnalist Radio Romania International).
Participantii la evenimentul din Madrid vor intra in dialog cu George Roca, jurnalist si scriitor stabilit in Sydney, prin videoconferinta. “George Roca este poet si ziarist. A scris, a editat, si figureaza in conducerea mai multor reviste si ziare. Iar toate aceste publicatii care sunt la activul sau, la un loc, ajung la cca. 20. Este o carte de vizita concludenta, mai ales ca, intotdeauna, George Roca a militat pentru aceleasi idealuri democratice, de dragoste fata de oameni, de normalitate si intelegere, de frumos si curatenie sufleteasca”, declara jurnalistul Roni Caciularu, din Israel.
Organizatorii initiaza astfel o serie de evenimente culturale si artistice, prin care isi propun sa stabileasca legaturi si sa uneasca intelectualii romani din Diaspora si Romania. “Intalnirea cu George Roca, autorul cartii De vorba cu stelele, constituie primul eveniment dintr-un proiect amplu, pe care ni l-am propus la jumatatea acestui an. Intentia noastra este sa reunim intelectualii romani din Diaspora si Romania, oferindu-le posibilitatea de a desfasura impreuna evenimente culturale si artistice, precum si proiecte care au ca scop integrarea artei si culturii romane in alte tari ale lumii”, a declarat Miguel Angel Galan Segovia, directorul Editurii Niram Art.
Revista ARMONIA - Saltmin Media 