Nedreptățirea lui Iuda

IudaVânzătorul1. Perfecţiunea planului divin

Trăim cu convingerea că suntem aproape de Mântuitor, întrucât îi deplângem suferinţele îndurate şi întrucât îi condamnăm cu toată severitatea pe toţi aceia care, într-un fel sau altul, L-au supus la chinuri: preoţii Ana şi Caiafa, Iuda Iscarioteanul, procuratorul Ponţiu Pilat, Baraba, gloata îmbătată de ură fanatică, soldaţii care L-au batjocorit şi apoi şi-au împărţit hainele Lui.

Fireşte că sfera resentimentelor se lărgeşte nemăsurat de mult, atunci când în ea includem pe toţi persecutorii lui Iisus, în această categorie intrând atât fundamentaliştii iudaici, cât şi cea mai mare parte a poporului evreu, lesne de manevrat de către marii preoţi şi uneltele lor. După unii este de la sine înţeles că osânda noastră creştinească trebuie să fie aprigă şi definitivă, cam aşa ca cea a cruciaţilor, doar astfel ea putându-se constitui într-un apreciat indicator al fermităţii credinţei… Continue reading » Armonia Magazine USA

Este vremea să ne dedicăm slujirii popoarelor care n-au Biblia în limba maternă

Trib necivilizat“Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.”

Eclesiastul 3.1

.

În atenția tinerilor și a bisericilor locale Evanghelice,  de pretutindeni

.

Orice lucru își are vremea lui

“Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.  Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui…”

Eclesiastul, 3.1-2

 

De două-trei zile nu-mi găseam tonul potrivit pentru scris. Răsfoind Biblia, și câteva însemnări despre misiune, dintr-odată am fost luminat de două expresii duhovnicești. Eclesiastul  spune că “orice lucru își are vremea lui“. Acum este vremea potrivită ca tinerii să se hotărească pentru lucrarea de misiune din țările și triburile sărace, acolo unde nu există o Biblie în limba lor maternă. Continue reading » Armonia Magazine USA

Spre normalizarea pedofiliei în Romania?

Consiliul Europei.ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

.

7 februarie 2013.

 .
SPRE NORMALIZAREA PEDOFILIEI IN ROMANIA?
.

In ultimii ani in sociologie se vorbeste tot mai mult despre “mainstreaming”, un termen format din doua cuvinte engleze separate, “main” care inseamna “principal” si “stream” care inseamna “curent”, dar care legate impreuna denota transformarea unui comportament marginal in unul “principal”, adica “mainstream”. Un exemplu tipic este divortul, care acum 100 de ani era intilnit extrem de rar dar care de citeva decenii incoace a devenit o realitate obisnuita, acceptata de societate ca ceva normal. In alte cuvinte, divortul a devenit “mainstream”. Continue reading “Spre normalizarea pedofiliei în Romania?”

“Semnătura iubirii”

SemnaturaIubiriiVersuri de Petru Lascău, despre comoara ascunsă în ţarina iubirii divine

.

Motto: “Eu, subsemnatul/ Declar că: / VĂ IUBESC!”

.
 .
De mai bine de două mii de ani, crucea de pe Golgota atrage şi inspiră prin
valoarea sacrificiului adus de Fiul lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii.
Poeţi, prozatori, pictori, sculptori şi muzicieni creştini I-au dedicat Celui
din Veşnicii, creaţiile lor. Naşterea lui Mesia, botezul Său, coborârea Duhului
Sfânt, pildele lăsate de El pentru noi, în Scriptură, dragostea Sa faţă de
umanitatea căzută, răstignirea şi învierea sunt tot atâtea subiecte de care cei
ce au decis să Îl slujească şi să Îl laude şi prin artă, s-au apropiat cu
interes şi cu veneraţie. În rândul făuritorilor de frumos care sunt mai întâi de
toate, creştini, se află şi poetul şi prozatorul Petru Lascău, autorul volumului
de versuri „Semnătura iubirii”. Printre creaţiile sale se numără de asemenea,
“Paşi spre lumină”, „Biserica în asediu”, „Între zâmbet şi suspin”, „În răcoarea
dimineţii”.
 .
Despre Petru Lascău se poate afirma că este un poet al fiorului religios
creştin. Versurile sale sunt încărcate de spiritualitate şi denotă o credinţă
profundă. Lirismul lui Petru Lascău are ca element definitoriu iubirea – faţă de
Dumnezeu, în primul rând, apoi faţă de aproapele şi de pământul natal.
.

„Apostolii Domnului Iisus” – Când alegerea divină sfidează orice logică umană

ApostoliiMoto:Nu erau aleşi pentru ceea ce erau, ci pentru ceea ce aveau să devină.

.
.
Sunt multe lucrurile care te impresionează,  atunci când ai ocazia să călătoreşti prin Ţara Sfântă: locuri pitoreşti, încărcate de  atmosfera unei istorii pline de semnificaţie, clima specifică Palestinei, bisericile ridicate în amintirea diferitelor evenimente relatate în Evanghelii. Dar cu siguranţă că pentru un
creştin care ajunge pe acele meleaguri, cel mai important lucru îl reprezintă conştientizarea faptului că tot ce s-a scris  despre Domnul Isus Hristos reprezintă o realitate palpabilă.
.
Din acest punct de vedere, putem spune că mărturiile trecutului biblic se constituie asemenea unei Evanghelii inscripţionate în vestigiile care ne-au mai rămas din acea epocă, în geografia pământului ce a fost martorul vieţii Mântuitorului şi în mulţimea de oameni care într-o formă sau alta, conservă spiritul celor care au locuit  dintotdeauna, acolo. Nimeni nu va putea spune vreodată, după ce a călătorit în  Ţara Sfântă, că nu a fost atins de imaginea Celui numit Isus din Nazaret.
.
Oameni obişnuiţi, cu o chemare neobişnuită
.
O astfel de experienţă a trăit şi Petru Lascău, pastorul bisericii Agape din
statul Arizona, care ne oferă ocazia de a medita mai profund asupra puterii

Iubirea fără de (până la) sfârşit

Vavila Popovici– Două cărţi de Vavila Popovici –

 

Scriitoarea Vavila Popovici – poet şi prozator – s-a mutat de puţini ani în America, acolo unde cele două fiice ale sale trăiesc de mai multă vreme. „S-a mutat” este un fel de a spune, pentru că românca piteşteancă, ieşeancă pe vremea studenţiei, a luat cu ea şi zestrea de neegalat (şi de neînlocuit cu nimic altceva) pe care ţara natală, România, o oferă fiilor săi cu o generozitate mai anevoie întâlnită de alte meleaguri.

Precum melcul cu cochilia lui, Vavila Popovici a luat în suflet ţara. Iar cărţile pe care le scrie şi le tipăreşte peste oceanul cel mare au în miezul lor tot ţara, cu toate ale sale – mai bune, mai rele, – scriitoarea ştiind că o dragoste adevărată, pentru a fi completă, nu reţine doar părţile frumoase ale vieţii, ci şi pe cele de pe cealaltă parte a… monedei. În această ordine a lucrurilor, cele două cărţi la care voi face referire mai departe mi se par pe deplin edificatoare. Continue reading “Iubirea fără de (până la) sfârşit”

Politicienii vor fi înlocuiți de oameni bionici

MDP - Editorial poza nouaMaria Diana Popescu, Agero

Fantomele mayaşilor s-au cuminţit, dar cum să trăim noi liniştiţi dacă presa de senzaţie a scotocit prin cotloanele Universului după  nişte afluxuri de raze gamma, mega-erupţii, furtuni solare, asteroizi sau chiar extratereştri? – toate, avînd ca ţintă Pămîntul. De ce periodic se nasc apocalipse în studiourile de ştiri? Păi, să ne ţină ocupate mintea şi voinţa, iar sistemul bielă-manivelă, butonat de marele puteri, să se mişte lejer. N-avem de ce ne teme de Univers, pentru că el toarce ascultător, minuţios programat de Creatorul Suprem. Chiar dacă vin extratereştrii, prima haltă o vor face în Parlament. De acolo îşi vor întregi colecţia grădinii zoologice de pe planeta lor. Ipotetic, să zicem, de ce ne-am teme de o civilizaţie ajunsă la un nivel tehnologic net superior nouă? Cu siguranţă au depăşit ideologia dominaţiei, distrugerii, colonizării, a lipsei de respect pentru viaţă şi Univers. Îngrijoraţi trebuie să fie ei! Dacă cumva pică în mijlocul colonizatorilor de pe planeta noastră, în curtea F.M.I sau B.M.? Vor fi torturaţi, storşi de informaţii, apoi li se vor da nişte împrumuturi. Vai de ei, nici nu bănuiesc ce-i aşteaptă! Continue reading “Politicienii vor fi înlocuiți de oameni bionici”

BĂBUŢA ŞI PUIUL DE CIOARĂ

Casa la bloc– poveste românească actualizată –

.

A fost odată ca niciodată o biată băbuţă (băbuţă nu după buletin, ci din pricină de necazuri repetate prea des  –  aşa-s unii, nepricepuţi: când se-nvaţă cu ceva, repetă, şi iar repetă  –  de ţi se şi-apleacă, văzându-i). Şi băbuţa asta locuia într-o cocioabă aşa de dărăpănată, că, în fiecare zi, trebuia să iasă din ea, ca să-i facă vecinii resuscitarea (căsuţei, nu băbuţei), prin câteva elementare reparaţii. De treabă, vecinii ăştia, dar cam  proşti, că nu s-au gândit că  ar fi ieşit mai ieftin, şi  i-ar fi binecuvântat Dumnezeu, dacă i-ar fi construit  băbuţei altă casă, decât s-o repare zilnic tot pe aia proastă. Dar, dacă tot n-are omul ce face, se face c-ar tot face…Şi, de fapt, căsuţa era bloc comun  –   aşa că vecinii tot n-aveau încotro, că se dărâma şi peste ei, c-aşa e la comun… Continue reading “BĂBUŢA ŞI PUIUL DE CIOARĂ”

„Păzeșteți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții.”

Pictura de Leonid AfremovDr. Ligia Miclea

.

Inima poate fi modificată structural și funcțional de obezitate și de alimentație ?

Unul din factorii majori de risc care modifică structura inimii este obezitatea. Modificarea produsă de ea este creșterea anormală (hipertrofia) a cămăruței superioare din partea stângă a inimii, numită atrium. Această modificare de structură duce și la o schimbare în funcționarea inimii, care se poate manifesta prin apariția fibrilației atriale, care ar putea determina apariția accidentului vascular cerebral și, posibil, a decesului. Continue reading “„Păzeșteți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții.””

POVESTEA POETULUI BEŢIV ŞI A FETEI DE HANGIU

Adrian Botez          .  .  .  . . . . . Adrian Botez

– poveste chineză –

.
Ar trebui scrisă o carte despre cum se părăsesc iubiţii, de către cele care îi iubesc mai presus decât viaţa, în China medievală…Povestea sărmanei Lu Io Ce, fiică de hangiu din Siciuan, remarcată de bogatul şi talentatul om al împăratului, Lu Io – după două versuri, scrise de ea pe un perete al hanului, unde poposise, într-o după-amiază de vară, galantul om imperial, cu suita sa de desfrânaţi – s-ar putea alcătui în primul capitol al acestei încă nescrise cărţi…Două versuri, atât erau scrise pe peretele afumat al hanului, dar ce versuri! Două perle rare! Nimeni nu mai văzuse şi auzise astfel de minuni de frumuseţe şi armonie… Continue reading “POVESTEA POETULUI BEŢIV ŞI A FETEI DE HANGIU”

Preotul Bisericii “Sfântul Gheorghe cel Nou” – afirmație discutabilă despre moaştele “Sfântului Nicolae”

Bisericii Sfântul Gheorghe cel NouLibertatea.ro, prin competenții săi redactori, Ionela Săvescu, Dana Neagu, în data de  31 Ianuarie 2013 publică un articol interesant vis-a-vis de moaștele Sfântului Nicolae.

Biserica “Sfântul Gheorghe cel Nou” din Bucuresti este într-o situație delicată și  divergentă în afirmațiile preotului Emil Cărămizaru. Preotul susține ceva care nici nu poate dovedi,  cum  că moaștele care atrag poporul ortodox în biserica sa sunt din trupul unui sfânt Nicolae. Pe de altă parte,  ziarul “Libertatea” din ziua precedentă, a făcut publice și în România  cercetările pe care le-au făcut antropologii italieni, care spun că toate moaştele Sfântului Nicolae sunt în Italia. Continue reading “Preotul Bisericii “Sfântul Gheorghe cel Nou” – afirmație discutabilă despre moaştele “Sfântului Nicolae””