Mariana Gurza: George ROCA cu ŢARA în colţul inimii

Scriitorul George Roca, un nume de referinţă în spaţiul virtual şi nu numai. Deşi locuieşte în Australia, inima de român a rămas pe meleaguri bihorene. Parafrazându-l pe Kogălniceanu, ,,omul înainte de neam şi-a iubit familia, înainte de lume şi-a iubit neamul şi patria sa de pământ, fie mare, fie mică, în care părinţii săi au trăit şi i-a îngropat, în care el s-a născut, în care a petrecut dulcii ani ai copilăriei, ce nu se mai întorc, în care a simţit cea dintâi bucurie şi cea dintâi durere de bărbat.”

Acum, în zi aniversară, îi aducem omagiu nostru sincer celui care s-a dovedit ani în şir, un autentic şi inimos promotor al culturii române, un prieten de nădejde al românilor. Continue reading “Mariana Gurza: George ROCA cu ŢARA în colţul inimii”

Rugăciunea unui judecător

George's avatarARMONIA MAGAZINE - USA

Moment de excepție la festivitatea de absolvire  a Facultății de Drept ”Dimitrie Cantemir” din Cluj  

O rugăm pe doamna Conferențiar Universitar Dr. CORINA BUZDUGAN să ne citească Rugăciunea unui judecător, pentru ca noi, absolvenții, să avem un prilej de meditație asupra îndatoririlor de jurist, pe care le vom avea de îndeplinit în viitor.”, a spus unul dintre cei doi studenți care au prezentat evenimentul.

View original post 607 more words

Mariana Gurza: Centrul Cultural Spiritual Văratic – dulce sunet de clopot

 Sfânta Mănăstire Văratec rămâne una dintre multele ,,tinde ale raiului”, cum frumos denumea Părintele Teofil Părăian mănăstirea. Frumuseţea şi sacralitatea locului a atras de-a lungul timpului, spre vieţuire şi contemplare, cărturari şi oameni de cultură. Continue reading “Mariana Gurza: Centrul Cultural Spiritual Văratic – dulce sunet de clopot”

Dictatura „Bruxelles UE” – O CARTE DE NEGĂSIT ÎN LIBRĂRII

Există o carte  care dezvăluie lipsa de democrație  și de transparență al Parlamentului European (AICI) , și de unde vine acest trend al democrațiilor țărilor de frunte care îl compun și conduc.

Ea se găsește în pdf  E-mail, și a fost primită pentru postare de Daniel Branzei.  Cartea este foarte documentată în ceea ce privește conținutul: Oamenii din spatele globalizării și scopul lor malefic. Continue reading “Dictatura „Bruxelles UE” – O CARTE DE NEGĂSIT ÎN LIBRĂRII”

46 DE ANI – THE GAY MANIFESTO OF 1971

George's avatarARMONIA MAGAZINE - USA

Marile Repere Negative și 

 Instituțiile care asupresc homosexualii

In 1848 Karl Marx a publicat Manifestul Comunist pledând pentru comunism și un stat comunist. Dupa 69 de ani, în 1917, primul sistem politic comunist cunoscut lumii a fost instaurat in Uniunea Sovietica. A fost cel mai crunt sistem politic cunoscut istoriei, a dăinuit cu puțin peste 70 de ani si in cursul existenței lui a cauzat moartea a zeci de milioane de oameni inocenți – cel mai atroce genocid cunoscut istoriei. A promis raiul dar a instituționalizat infernul.

View original post 3,466 more words

VAVILA POPOVICI: FESTIVALUL DE DANS AMERICAN – 2017

 „Dansul este un poem în care fiecare mișcare este un cuvânt.” – Mata Hari

    Întotdeauna am considerat că muzica, dansul și poezia se pot împleti într-o cunună. Exuberantul dans ascunde poezia în suflet, iar muzica îi acordă ritm și rimă.

Scriitorul irlandez George Bernard Shaw spunea că „pentru a ne vedea chipul folosim oglinda, iar pentru a ne vedea sufletul – operele de artă”. Continue reading “VAVILA POPOVICI: FESTIVALUL DE DANS AMERICAN – 2017”

Infarctul și apa

Câtă lume cunoașteți care spune că nu vrea să bea nimic înainte de culcare, pentru că pe urmă trebuie să se trezească de foarte multe ori în timpul nopții?!
– N-am știut nimic din toate astea…Interesant…

Și mai e ceva ce n-am știut…

Mi-am întrebat doctorul de ce oamenii urinează atât de mult în timpul nopții?

Răspunsul medicului meu cardiolog a fost: gravitatea ține apa în partea mai inferioară a corpului când stai în picioare (picioarele se umflă). Când ești culcat și partea inferioară a corpului (picioarele și restul) sunt la nivelul rinichilor și atunci rinichii mută apa pentru că e mai ușor. Continue reading “Infarctul și apa”

“Săgetătorul“ , peste mări şi ţări

O scriitoare desăvârșită

Scriu aceste rânduri temându-mă că nu voi reuşi să găsesc cuvintele potrivite pentru a-mi exprima admiraţia faţă de scriitoarea Vavila Popovici – romancieră, poetă, publicistă, eseistă şi memorialistă, stabilită pe pământ american. Nu o cunosc decât din cărţile sale, din articolele şi eseurile pe care le semnează în „Săgetătorul” ori din alte surse. Iată cum o descriu cei care o preţuiesc:

Cristina Onofre, poetă: „Un cer de linişte inspiră această fiinţă. O linişte fără cusur. Când ne întâlneam ne spuneam cuvinte izvorâte din inimă, cuvinte şi stări de prietenie, fără a fi prietene, după regulile prieteniei, în sensul că ne întâlneam rar. Îmi amintesc cu plăcere şi cu emoţie de lansările de carte la care participam şi, desigur, la cele care m-a onorat cu prezenţa. O îmbrăţişez cu drag”. Continue reading ““Săgetătorul“ , peste mări şi ţări”

VAVILA POPOVICI: Fii diferit, scapă de mediocritate

„Mediocritatea este plaga civilizației.” – John Fowles

   Conform dicționarului, Mediocritatea este „starea celui mediocru – om fără talent, lipsit de merite”. Figurativ, mediocritatea este caracterizată prin insuficiență de spirit, de merit. Etimologic, cuvântul provine din latina veche, „medio” însemnând mijlociu și „ocris” – munți, pietre cu aceeași înălțime. În dicționar sunt citate cuvintele scriitorului Mihail Sadoveanu: „Mediocritatea, prostia ori incultura lor mă exasperează. Aceștia nu sunt artiști”. Parafrazând, am zice că mediocritatea oamenilor politici din zilele noastre ne exasperează. Continue reading “VAVILA POPOVICI: Fii diferit, scapă de mediocritate”

Despre sensibilitatea progresiștilor

Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de a privi în față și a recunoaște adevărul.
Mihai Eminescu

Astăzi am citit un articol interesant  Sensibilitatea progresiștilor.   Ca să faci atent pe cineva la ceea ce vrei să-i spui, trebuie ca mai întâi să-i câștigi încrederea în vorbele tale, să știe că vezi la el aspectele pozitive ale caracterului său, care într-adevăr sunt acolo, căci nu este om care să nu aibă și unele trăsături demne și morale în ființa sa. Continue reading “Despre sensibilitatea progresiștilor”