Despre sensibilitatea progresiștilor

Cel mai mare păcat al oamenilor e frica, spaima de a privi în față și a recunoaște adevărul.
Mihai Eminescu

Astăzi am citit un articol interesant  Sensibilitatea progresiștilor.   Ca să faci atent pe cineva la ceea ce vrei să-i spui, trebuie ca mai întâi să-i câștigi încrederea în vorbele tale, să știe că vezi la el aspectele pozitive ale caracterului său, care într-adevăr sunt acolo, căci nu este om care să nu aibă și unele trăsături demne și morale în ființa sa.

În cartea “India secretă”, Paul Brunton (1898-1981) povestește și lucruri interesante, remarcabile. Cartea era în vogă prin anii ’80 ai secolului trecut. Autorul povestește, în plan secundar, și  despre un personaj care avea mai multe crime la activ, un om de temut și devenit faimos pentru acest lucru. Însă Paul Brunton mai adaugă un fapt deosebit care îl și umanizează pe acel bărbat: se îmbăia de două ori pe zi, ceea ce nu era puțin lucru pentru unul ca el, criminal notoriu, într-o țară în care condițiile de igienă erau dificile. Dar faptul că avea o grijă specială de a fi curat trupește am considerat că într-adevăr e demn de apreciat, că ceea ce-l determina s-o facă îi da ceva greutate caracterului său foarte dubios de cealaltă înclinație, oribilă.

Ce vreau să spun? Ideea e că și la cei mai oribili oameni sau la orice categorie de oameni ne-am referi, în orice situație,  pe nimeni nu-l putem cataloga simplu și rigid într-o căsuță a laudei sau defăimării, omul fiind o ființă de-o mare complexitate și multitudine de trăsături care, practic, îl caracterizează pe fiecare. Fără îndoială, de aceea și conchidea Mihai Eminescu  a spune că “În om e un șir nesfârșit de oameni.

Omul, cu cât știe sau cunoaște mai puțin, mă refer la cultura generală existentă în lume, cu atât el e într-un fel mai îngust sau mai obtuz în înțelegerea lumii în care trăiește. Și devine problematic doar atunci când “se bagă unde nu-i fierbe oala” sau “ca musca în lapte“, altminteri e treaba fiecăruia  ce face, până ce nu îngrădește de fapt libertatea celorlalți prin ceea ce intreprinde însuși.

Sigur că mai sunt și alte aspecte, unul dintre acestea este empatía (formă de cunoaştere a altuia, în special a eului social sau a ceva, apropiată de intuiţie; identificare, prin trăire, cu alte persoane; interpretare a eului altora după propriul eu.).

Pe de altă parte, lipsa de toleranță,   manifestarea eului unora, îi și determină pe ei  înșiși să iasă în față să caute adepți, să-și promoveze identitatea și plăcerile lor. De exemplu, microbiștii. Toată stima până la un punct, care se încadrează în bunul simț, al susținerii civilizate a echipei lor favorite. În principiu, te poți bucura civilizat de acest drept de-a fi alături de-o echipă: de Rapid, Dinamo sau Steaua. Dar cine sunt agitatorii? Când, cine și de ce se trece la trivialități, la aspecte obscene și suburbane? E o mare rușine sau nu e o rușine comportamentul necivilizat și imoral? În acel timp al vandalismului aberant,  atâția oameni (dintre suporteri și populație) suferă din mai multe motive prin  ceea ce fac parte  dintre suporterii entuziaști și dezlănțuiți pentru orice acțiune de vandalism și de perturbare  în mod grosolan a oricărei activitate civilizată în raza lor de acțiune.

Uitați-vă că așa s-a început și așa s-a întâmplat cu suporterii unor mari echipe din Anglia. Trist e că s-a ajuns și la București.

Fără nici o îndoială, toți acei oameni care practică vandalismul,  la scară mare sau mai mică, au și ei nu puține zile sau momente cu manifestări civilizate și demne de luat în seamă. Însă, la fel de demn de luat în seamă sunt și acele aspecte negative condamnabile de legile bunului simț. Și e foarte probabil că unii ca ei (dintre ei) s-au aflat și pe baricadele revoluției din ’89 sau în alte momente fierbinți de tipul celor de la începutul anului 2017.

Dar în mod similar procedează și “microbiștii progresiști, ei dau în clocot pentru ceea ce admiră și place eul lor. Orbiți de patimile lor, reprobabile, ajung că le susțin  dincolo de limitele bunului simț, urmărind ca ideile lor mârșave să le vâre pe gâtul poporului liniștit,  cu forța,  prin pâlnia unor marșuri grotești și ale unui  “progresism” bolșevic care a dat de fapt un faliment rușinos în  țările comuniste de pretutindeni.  În întreaga lume, ei sunt aceia care au pervertit termeni ca libertate, democrație, moralitate, bun simț. Te-ai aștepta la un progres, la o înaintare în tot ce e demn de dorit: civilizație, fericire, trai, bunătate, iubire, loialitate, altruism. Dar toare valorile autentice sunt răsturnate, ca să ilustrăm situația, cu alte cuvine, ei nu fac altceva decât să ne spună și să ne impună necondiționat: “asta și așa vor mușchii noștri.”.  Valul “progresiștilor” vine de afară, din import. A intrat imediat după  ’89, intrând în bagajul odiosului George Soros, cel care l-a procopsit pe politrucul Silviu Brucan, ideologul și materia cenușie a pseudo-partidelor FSN-iste  (împreună cu Ion Iliescu), un cunoscător al limbii engleze. Așa s-au înființat repede, cu banii lui Soros, ONG-uri progresiste, lucrând la infiltrarea microbului ucigător “progresit” în România, iar vandalismul unei noi pături sociale s-a insinuat în 20 de ani, cum profețise politrucul Brucan. În acest sens murdar, în 20 de ani ne-am aliniat cu lumea Europeană, progresită, învățând papagalicește limbajul political corect – aberant și odios.

Elveția s-a menținut neutră față de politica externă, generic vorbind. Dar față de cele două mari lumi spirituale (lumea lui Dumnezeu  și lumea lui Satan), omul nu poate rămâne într-o poziție neutră. Când omul se crede neutru, automat se află de partea Diavolului. Să explic situația ilustrativ. Într-o discuție, un om se lăuda cu superioritatea sa. Eu sunt neutru, nu sunt nici de partea împărăției lui Dumnezeu, nici cu iadul Diavolului.  Dar ce faci? l-a întrebat Satana. Uite, eu stau aici pe gard, între cele două lumi. Dumnezeu și i-a luat pe ai Săi, în raiul cerului Său. Apoi și Diavolul, și-a luat discipolii care n-au ascultat de Testamentul Creatorului, la el în iad. Și, l-a privit cu dispreț și superioritate pe acel om care se credea bine așezat pe gard, neutru, încrezător în sine. Înșelătorul  lumii (Șarpele cel vechi-Amăgitorul) i-a spus omului: am venit să-mi iau gardul. Și l-a luat și pe acel om cu gard cu tot, în iad. Pe de altă parte, ca să ajungi în Cerul lui Dumnezeu, trebuie să cunoști pretențiile lui Dumnezeu și să decizi ce faci; dar ca să fii adeptul diavolului, ajunge să nu faci voia lui Dumnezeu și imediat te și situezi în lumea spirituală a Diavolului.

Lumea bunului simț, este așezată în lumina care vine de la Dumnezeu, Tatăl luminilor. Iar lumea întunerecului, aceea a rușinii, a imoralității, a vandalismului și oricărori rele și urâciuni (political corect) îl are de stăpân pe Diavolul și pe îngerii săi care-i și instigă la nesupunere și neascultare de Dumnezeu.

Libertatea de alegere, pentru om, e lăsată de Dumnezeu, El nu-l constrânge deloc, a pus în om conștiința care este ca o busolă și ca un GPS perfect care îl pot ghida bine în decizile care trebuie să le ia. Chestiunea deciziei e una personală, nu e nevoie de marșuri și de presiuni față de ceilalți. Doar se știe că reclama este cel mai adesea pentru obținerea unui profit. Cine caută profitul? Cine dorește un câștig prin acea mârșăvie? Mai întâi promotorii ideilor, au un mare profit – George Soros și mari acoliți ai lumii apostate din Occident, magnații banului,  care nu ies în față la TV sau în  presă, apoi marele amăgitor de oameni și de suflete, Diavolul în persoană.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s