ADRIAN BOTEZ: COSÂNZEANA (și alte poeme)

[Nota redacției – Candidat la Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2017: Prof.dr. ADRIAN BOTEZ]

botez-a-sp-wb-1

PREAGUNOIERE SOLITUDINI MUTE

 

preagunoiere solitudini mute

de vase scumpe – sparte la furie

şi legumind trecuta lor virtute

când zac – acu’ – -ntre zòi şi-o scăfârlìe

 

această umilire – între stele

oare-i la fel de jalnică şi crudă?

regala lor lumină – grea şi nudă

e-nchisă – sfânt – de-aceleaşi vechi zăbrele?

nime-ntru nimeni nu mai crede – veşnic

sau ne-a uitat frăţânele ceresc?

sau poate Crist – văpaie într-un sfeşnic

 

îşi oglindeşte-n noi – păcatul său lumesc?

…Potirul Graal s-a înfrăţit cu vinul

şi – amândouă – dogoresc suspinul….

***

 

COSÂNZEANA

 

am trecut prin zori cucută

Cosânzeana e pierdută

a venit un mag la mine

să-mi încredinţeze rime

 

magule – acum e ger

bocet sui’ din cer în cer

jalea către Lună vuie

căci Iubirea uite-o – nu e…

 

nu poţi scrie stih de rană

fără Sfânta Cosânzeană

gnomii plâng pe-umărul meu

scriu cu lacrimi: “Dumnezeu…

 

doar ondine unduiesc

pân’ la Hristosul ceresc

trupul lor de rugăciune

arde împletiri de rune…

 

Cosânzeană – Cosânzeană

privighetoare Ileană

sufletul cu toţi jertfim

între noi să te ivim

 

doina iar ne mântuiască

hora pas să-şi răsărească

şi să işte – la chindii

Sfintele Entelehii

 

…Cosânzeană – Cosânzeană

cântul  meu şi stih de rană…

***

 

MISTICA IARNĂ (IV) – FĂRĂ CREZĂMÂNT

 

mistica iarnă – fără crezământ

dă cu săracul vieţii de pământ

jungherul gheţii i-l propteşte-n gât

mult prea degrabă-l alduieşte sfânt

 

au fost odată craii de zăpadă

şi-au fost crăiese – ţurţuri de paradă

dar eu povestea asta salonardă

n-o oploşesc la mine în ogradă

 

suntem evanescenţi supuşi de nea

şi ne topim în efemere focuri

am vrea să fim ce ni s-a scris în jocuri

 

n-apucăm vorba către zâna rea…

…mălai de soare picur’ pe cărare

dar codrul alb ne-nghite în uitare…

***

 

PUŞCĂRIA DRAGĂ

 

n-aş vrea de lanţuri să m-atârne-n turnuri

viscol stârnind globule albe-n scrisuri –

dar puşcăria-i mediul meu de visuri

ea mi-e avere – pavăză de bunuri

 

nu-mi tot veniţi – duhnind a realitate

în teatrul meu – închipuind Cetate:

eu sunt bătrân poem războinic

şi vă voi spulbera-ndârjit destoinic

 

voi – cabotini – nu-mi zgândăriţi a viaţă

şi nu-mi prefaceţi strunele în piaţă…

…să nu vă văd – regalii ipocriţi

căci sfinţii-mi sunt umili – dar rămân sfinţi!

***

 

BALADĂ (din Ardeal)

 

câine rău

la făgădău

alei – ospătăm din zgău

 

a venit o cucuvea

să-mi dea – iarăşi – vestea rea:

voivozii nu-s în pridvor

casa mea n-are cuptor

îngerii sunt petrecuţi

sfinţii din cer sunt căzuţi

ogrăzile risipite

zeiţele cătrănite

…vatră fandosind ispite…

 

alei – ciufă cucuvea

mai amână vestea rea

până-mi găsesc copârşeu

să mă-ngrop la făgădău

şi să trec în ceea lume

făr’ de veşti şi făr’ de nume

 

ce-mi lipseşte – oi găsi

voievozi de nouă zi

ce nu ştiu – poate-oi afla

şi mi-o pune Dumnezău

inima la locul său

 

…ca să uit de făgădău

să gonesc căinele rău…

***

 

SEMNE (cântec din Ardeal)

 

ni la ea câtu-i de mândră

c-o fătat un pui de urdă!

nu să uită nici la stele

să priceapă şagă-n ele

nu să uită nici la lună

n-aude mustrare-n strună…

 

nu fi mândră – fata mea

că pruncu-ţi s-o rădica

ş-o face prăpăd în ţări

ş-o seca şi râu şi mări

 

nu e vremea bunilor

e plânsul străbunilor:

tot ce naşte iscă fiară

stinge foc – sleieşte vară

putrezeşte roadele

împânzesc iscoadele…

 

roagă-l pe Hristos de fum

să mai facă înc-un drum

să scăpăm de pruncii-fiare

să ne strecurăm din gheare

să mai facă înc-o scară

nu toţi bunii să ne piară

şi să ne suim la cer

să stingem şi rău şi ger…

 

…Hristul iar se răstigneşte

pruncii-fiare îmblânzeşte

şi-om mai apuca o zi

icoana om dezvăli

focu-n vatră-om primeni

ştergarele s-or albi…

 

…iar voivozii vor veni

sfinţi la geamuri om găsi…

***

 

RUGĂCIUNEA

 

s-a aprins un rug pe muchia vieţii

ard într-însul şi nădejdi – şi gânduri

cineva ciopleşte patru scânduri

cineva a sugrumat sticleţii…

 

n-am ales – culeg din drum neghină

grâul nu e pentru rătăciţi

de mişc mâna – demoni răsăriţi

numără de zor cât înmulţii la vină

 

prăbuşit de-atâta rea-credinţă

îl visez pe Mirele Hristos –

Cel ce-mi lùmină păcatul pân’ la os

 

iscă vin – din apa-neputinţă…

…vino – Criste – -n holda-mi de păcate

fire şi fiinţă arde jumătate!

***

 

IERNATICA VARĂ – CÂND TOATE-S RUINE

 

iernatica vară – când toate-s ruine

sfinţenia-ngheaţă – în ochi şi în vine

şi-ai vrea să fii diavol – să nu râzi când plângi

cenuşă-i averea de duh ce o strângi

 

iernatica vară – când toate-s ruine

doar fulgii de păsări – reptile divine

în crivăţul verii plutesc – iar nu îngeri

pe stih răstignit – nu ai sânge să sângeri

 

căzute-n uitare şi în zguri de vise

vezi oase şi nu crezi – icoane aprinse

la focul de gheaţă-n pădurile ninse

 

de zguri şi cenuşi şi roci de narcise…

…prăbuşire-mpietrită – cerneli decrepite

zeiţe-n argile zac iar siluite…

***

 

COPACI DE CENUŞĂ SE SCURG ÎN RIGOLE

 

copaci de cenuşă se scurg în rigole

e cerul scorţos de atâtea ispite

degeaba visezi la aezi şi gondole

te sufoci de văpăi – îngropat sub copite

 

nu zboară nici păsări – nu fâlfâie rază

doar bezne-aurite recit’ cu emfază

lăută-ncrustată-n oceane secate

doar zbârnâie-n darnuri – zeiri necurate…

 

iceberguri de viaţă se sfarmă în lume

din ţurţuri de vìpii – plodiri fără nume

tăişuri de colţi se deschid spre Cetate

 

şi rage tăcerea în suflet de frate…

…preacinstit derbedeu – ce vezi în muzeu

a fost cândva raiul – acu-i mausoleu…

***

 

ORFANUL DIN LUNĂ

 

nave divine-acostând colo-n lună

vise fierte şi triumf de nebună

aş vrea să întreb – stihu-n gât se răzbună

iar îngerii diavoli mă-ncifrează în rună

 

dacă pleci – dacă pleci – încuie-mă-n cale

nălucile vin îmbrăcate în zale

mă calcă în tropot şi strig mătrăguna

să-nvie-n poveşti măsurate cu struna

 

nu pleca făr’ să iei stihuirea cu tine

să mă-nveţi pe de rost – ca pe-un stup de albine

nu pleca în imperii de ceaţă şi brumă

 

făr’ să iei Poezia – deasupra de spumă…

…a plecat – şi rămas-am orfanul din lună

culegând şi-alegând: floarea rea – floarea bună…

***

 

AM AJUNS FLOARE-N COLIND

 

licărind şi pritocind

am ajuns floare-n colind

cântă-mă – să nu mă uite

flori şi păsări şi cucute

 

nu sunt rău şi nu sunt bun

poţi să m-agăţi în alun

să descânţi cu mine luna

şi Mireasă Mătrăguna

 

sunt un puişor de Crist

în scutece de-ametist

nu sunt trist – dar nici nu râd

nu chem călăreţul hâd

  

va fi lună – va fi soare

furtună ori numai boare

îţi voi îngâna-n ureche

despre zidirea cea veche

 

noapte bună – om năuc

da – ai văzut doar un cuc

şi de ţi-a cântat din faţă

uite – vezi iar dimineaţă

 

…dar de ţi-a cântat din spate

ia-ţi toiag – şi intră-n carte…

***

 

COLIND

 

citesc de zori

şi răsar flori

un vânt de gând

mă vrea plângând

 

lacrimi şi stea

ajung la Ea

Cea Preacurată

grea nestemată

 

şi gându-nnod  

mă isc voivod:

mii de cununi

prind în năvod

 

ieşit din lut

acum sărut

văzduh de mieri

şi devin ieri

 

sfinţit de vis

te-ating cu zbor

şi-acum vezi scris

nor de cocor

 

…şi iarăşi vin

să te fac crin…

suit pe grind

mă fac Colind…

***

 

                            Adrian Botez

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s