Apelul avocatului Gh.Piperea către medici

Spuneți ce a fost cu această farsă sinistră. Dați în vileag minciuna, afacerile veroase și cinice, corupția și conflictele de interese din sistem, totul generat de ne-oficial declarata pandemie

by Andrei Nicolae

Cunoscutul avocat Gheorghe Piperea face un apel către medicii români, „elita acestei societăți”. El îi îndeamnă pe aceștia să spună tot ce-au văzut în această perioadă, „ați fost determinați să vă încălcați jurământul lui Hypocrate, să priviți neputincioși cum suferă sau se sting pacienții care nu au afecțiuni atât de importante cât este considerată boala sars-cov-2; prin ordonanță MILITARĂ, ați fost obligați să priviți cum 90% din paturile de spital sunt goale, în timp ce pacienții implorau la porțile spitalului un pic de atenție și considerație medicală”.

Citiți și: Luptătorul Daniel Ghiță îndeamnă la BOICOT: Eu, nu mai cumpăr nimic, cât timp este aceasta scanare în magazine, cu isterie, arestări! Nu mai intru și nu mai cumpăr, nimic. Boicot total!

Iată mesajul lui Gheorghe Piperea:

„Cât încă îmi mai permit SRI, Arafat și facebook, mă adresez medicilor noștri:

Sunteți parte din elita acestei societăți : ați fost mințiți că veți fi plătiți suplimentar pentru eforturile și suferințele îndurate în lupta cu infecția cu covid-19; nu ați fost plătiți pentru că cineva a uitat să declare epidemie la nivel național.

Faceți această nobilă profesie din vocație: ați fost determinați să vă încălcați jurământul lui Hypocrate, să priviți neputincioși cum suferă sau se sting pacienții care nu au afecțiuni atât de importante cât este considerată boala sars-cov-2; prin ordonanță MILITARĂ, ați fost obligați să priviți cum 90% din paturile de spital sunt goale, în timp ce pacienții implorau la porțile spitalului un pic de atenție și considerație medicală.

Aveți familii, datorii la bănci, facturi de achitat: veți fi primii care vor fi chemați să răspundă pentru malpraxis și abandon medical; birocrații în halate albe, managerii de spital (de profesie antreprenori de pompe funebre) și politicienii cinici și iresponsanili care v-au supus acestui experiment nazistoid vor face din voi țapii ispașitori în fața furiei maselor de pacienți si asigurați care vor protesta judiciar pentru că au fost prejudiciați medical și psihologic și au fost abandonați.

Așa că vorbiți. Spuneți ce a fost cu această farsă sinistră. Dați în vileag minciuna, afacerile veroase și cinice, corupția și conflictele de interese din sistem, totul generat de ne-oficial declarata pandemie. Opriți această dictatură medicală care se instalează prin eforturile conjugate ale birocraților în halate albe, ale politicienilor cinici, oportuniști și iresponsabili și ale îmbogățiților din “războiul” cu covid-19.

Avem nevoie să ne rămână niște idoli pe soclu. Niște repere morale sunt necesare acum mai mult decât oricând. Trăim un amurg al zeilor, o criză de încredere în semeni și în valori și principii care va transforma lumea noastră într-un pandemonium – o lume a tuturor demonilor.

Așa că vorbiți.

Nicio captivitate nu e posibilă fără supunerea captivului față de autoritatea ilegitimă. Dar nu toate victimele se îndrăgostesc de răpitor”.

Sursa https://www.activenews.ro

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.