Documente de Arhivă: Mihai Șora și părinții lui Tismăneanu și Patapievici au avut trecut comun

„Obrăznicia și tupeul golănesc au devenit principalele arme în apărarea lui Mihai Șora după dezvăluirile publicate de „Evenimentul zilei” și „Cotidianul” în legătură cu trecutul stalinist al lui Mihai Șora și așa-zisa sa disidență din cabinetul Anei Pauker”, opinează scriitorul Ion Spânu în Cotidianul, ultragiat de recenta amenințare a lui Vladimir Tismăneanu la adresa tuturor românilor.

„S-a ajuns pînă acolo, încît Vladimir Tismăneanu, odrasla unui dintre cei mai nenorociți staliniști care au instalat comunismul în România, să amenințe în stînga și-n dreapta, uitînd că el însuși a fost cel care a aruncat primele zoaie pe imaginea lui Mihai Șora, într-un interviu din 2014 pentru Radio România Internațional, în care vorbea tocmai despre „comuniștii români expulzați din Franța”, dîndu-l ca exemplu chiar pe Mihai Șora, pe care acum zice că-l apără. Acum, pe pagina sa de Facebook, același Vladimir Tismăneanu îl consideră „un om de o cinste exemplară”, despre care nimeni nu ar avea voie să scrie: „A-l murdări este un gest obscen”! Și nici asta nu e de ajuns, zice amenințătorul Tismăneanu, ar fi nevoie de „apropabarea noastră” (???), de „consimțămîntul nostru” (???), căci, altfel, „Să nu se mire pîngăritorii de mînia noastră” (???)”, se mai miră Ion Spânu de mânia proletară a fostul propagandist comunist.

Arătând de asemenea că soția lui Mihai Șora a calificat poporul român drept „incult” și „devertebrat”, jurnalistul Mirel Curea de la Evenimentul Zilei scrie: „După ce, pentru Horia-Roman Patapievici „Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării.”, acum suntem niște căzături și pentru alde Șora. Să fie sănătoși, dacă atât îi duce capul și sufletul să vorbească despre poporul lor, dar nu asta vreau să evidențiez, ci numitorul comun a două personaje, Dionis Patapievici, tatăl lui HR Patapievici și Mihai Șora: ambii au venit și s-au instalat în România în anul 1948. Primul, de la Viena, al doilea, de la Paris. Dragoste de comunism, sau marșrutizare, adică relocare la ordin?”, se întreabă experimentatul jurnalist.

Într-adevăr, tatăl lui H.R. Patapievici, Dionis Patapievici, a venit din Viena, unde era traducător pentru Armata Roșie, la București, pentru a se instala ca consilier la Banca Națională, după cum Mihai Șora a devenit, în același an, consilier la Ministerul de Externe. Prin grija arhiviștilor români aflăm că celor doi li se adaugă și Tismăneanu tatăl, întors în țară tot în 1948, dar de la Moscova. Așa se explică, iată, și vehemența cu care Tismăneanu fiul îl apără pe fostul bolșevic Mihai Șora. Mai ales că, după toate probabilitățile, Leonte Tismăneanu (Tisminetski) s-a întâlnit cu Mihai Șora în celule comuniste din Franța, unde tatăl lui Vladimir Tismăneanu a ajuns odată cu retragerea brigăzilor terorist-bolșevice din Spania. După stagiul moscovit, agentul bolșevic Leonte Tismăneanu este trimis din URSS în România la Direcția de Agitație și Propagandă. La fel ca Mihai Șora, însărcinat cu munca de agitație comunistă, după cum a demonstrat ziaristul Dan Andronic cercetându-i fișa de cadre din Arhiva CC al PCR. Din aceeași Arhivă, publicăm azi un document care poate aduce noi lămuriri privind legăturile peste ani între bolșevici și urmașii lor.

Continue reading  activenews.ro 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s