O veste bună: La grădinița „Boboceii” din Brașov NU se fac și nu s-au făcut cursuri de educație sexuală

Update, la articolului anterior, despre intenția ONG Salvați copii de a face educație sexuală la grădinița „Boboceii” din Brașov, cu un text  publicat  deja pe site-ul ActiveNews.ro și, totodată,

Felicităm vigilența conducerii Grădiniței „Boboceii” din Brașov!

„Nu se face educație sexuală în grădinița noastră. Cei de la Salvați Copiii ne-au prezentat într-adevăr, acel proiect, dar am decis să nu-l acceptăm în grădinița noastră. Erau niște cursuri despre protejarea intimității copiilor, despre faptul că aceștia nu trebuie să lase niciun străin să-i atingă, nu era nimic legat de actul sexual, dar având în vedere că subiectul este foarte sensibil, am decis să nu acceptăm. Oricum, cursurile ar fi fost predate tot de educatoarele noastre, nu de personal străin. Acel formular de acord a fost trimis, pentru informare, pe mai multe mailuri, iar cineva l-a descărcat și l-a pus pe internet. Repet, nu s-a făcut și nu se face niciun astfel de curs la grădinița noastră. Am fost puși în situația de a fi sunați de părinți nemulțumiți că nu au fost informați, pentru că știau că toate cursurile predate la noi se fac numai cu acordul părinților. Reiterez faptul că orice se predă la grădinița noastră este ales numai cu acordul prealabil al părinților ”

Advertisements

One thought on “O veste bună: La grădinița „Boboceii” din Brașov NU se fac și nu s-au făcut cursuri de educație sexuală

  1. Pingback: La Grădinița Boboceii din Brașov s-a început Educația Sexuală a copiilor! – Revista ARMONIA – Saltmin Media

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s