Părinții ies în stradă împotriva propagandei homosexuale din școlile românești

by România liberă

Numeroși părinți se organizează, în prezent, pe rețelele sociale, pentru a realiza proteste față de cooptarea profesorilor din școlile românești în planul de reeducare a elevilor în sensul acceptării homosexualității drept un comportament normal.

Reacția părinților îngrijorați a apărut după ce Asociația ACCEPT, organizație de promovare a intereselor homosexualilor, în colaborare cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a trecut la etapa reeducării profesorilor în scopul glorificării homosexualității în școli.

Părinții deranjați de expunerea elevilor la propaganda homosexuală în școli intenționează să picheteze în aceste zile sediul Guvernului, dar și locația unde se desfășoară în aceste zile una din etapele reeducării profesorilor în sensul glorificării homosexualității în școli.

ACCEPT și CNCD organizează, în aceste zile, la hotelul Carpați din Predeal, proiectul ”Parteneriat pentru Egalitatea Persoanelor LGBTI”, finanțat de Uniunea Europeană, potrivit comunicatului comun transmis de cele două organizații. În cadrul proiectului, ACCEPT și CNCD invită ”profesorii consilieri școlari” să învețe cum să crească ”capacitatea autorităților publice și a profesioniștilor din domeniul justiției, sănătății, educației și asistenței sociale de a relaționa cu petenți, pacienți, elevi, studenți, clienți care aparțin comunității LGBTI”, se menționează în comunicat. ”În cadrul sesiunilor de formare, cursanții vor avea ocazia de a dezbate și de a aprofunda teme precum: informații de bază privind problematica LGBTI, istoria comunității din România, informații generale privind prevenirea și combaterea discriminării”, precizează ACCEPT și CNCD.

Deși sesiunea de la Predeal e dedicată unui grup de ”20 de profesori consilieri școlari”, proiectul general vizează reeducarea a 160 de specialiști, printre care judecători, procurori, avocați, profesori și consilieri școlari, asistenți sociali, psihologi și endocrinologi”, potrivit CNCD și ACCEPT.

www.romanialibera.ro

Sursa: https://crestintotal.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s