Sexualitatea în epoca post-creștină

Alege viataby Alianța Familiilor din România

.

SEXUALITATEA IN EPOCA POST-CRESTINA

.

Continuam astazi seria de articole privind deconstructivismul, privind la sexualitatea umana si incepind cu intrebarea: ne-am putea imagina sexualitatea în epoca post-crestină?

Am indrazni? Unii au curajul sa o faca. Despre un astfel de scenariu, infernal spunem noi, scriem astazi. Auzim tot mai des ca societatea occidentala a intrat in epoca post-crestina. Cei care afirma asta, cu multa confidenta, sunt ateii si avantgarda secularista. Afirma asta pentru a-si justifica si promova agenda anti-religioasa. „Traim in epoca post-crestina,” zic ei, „si cerem eliminarea religiei din spatiul public”.

Realitatea insa e mult diferita si a mai ramas inca multa vreme pina a intra in societatea „post-crestina.” Mai e inca mult de demolat pentru a anihila 2000 de ani de crestinism. Asta, insa, nu inseamna ca nu se poate ajunge acolo. Iar una din intrebarile care deja trebuie sa ingrijoreze este: cum va arata societatea post-crestina? Se poate spune ca o societate post-crestina va fi, din necesitate, una care va demola institutiile si valorile crestine si le va inlocuit cu altceva. Acest „altceva” inca nu e bine definit, dar ceva se poate zari pe orizont. Daca cineva vrea sa vada societatea post-crestina trebuie sa priveasca in urma la societate pre-crestina.

Unul din subiectele cu care societatea post-crestina se va confrunta va fi sexualitatea. Inevitabil. Care vor fi moravurile sexuale, conduita sexuala, modul de manifestare a relatiilor de intimitate intre sexe intr-o astfel de lume? Pe acest subiect ne concentram astazi, inspirati de un comentariu peste care am dat cu citeva luni in urma si publicat sub numele, sugestiv, „Sex After Christianity” („Sexul dupa crestinism”) [Linkul comentariului in engleza este aici: http://www.theamericanconservative.com/articles/sex-after-christianity]

Nu trebuie insa sa privim le prea mare distanta sa apreciem cum va arata sexualitatea in lumea fara Dumnezeu. Foarte probabil lumea se va intoarce la relatiile sexuale existente cind lumea nu-l avea pe Dumnezeu, relatii anormale, abuzive, cind placerea sexuala a fost punctul central si obiectivul ultim al relatiilor intre fiintele umane. Va fi probabil o repetare a starii societatii umane descrisa in Facerea 6. O lume unde sexualitatea se va manifesta fara limite de varsta, grad de rudenie, inclinatii sexuale normale ori anormale.

Pentru a intelege ce deja se reliefeaza pe orizont, va recomandam doua materiale apartute doar saptamina aceasta. In SUA FBI a arestat, intr-o operatiune (faimosul „sting” FBI) impresionanta de 75 de ore, 150 de proxeneti specializati in sexualitatea pedofila, si a scapat din ghiarele lor 105 de copii si tineri intre 9 si 17 ani. [Detalii aici: http://news.yahoo.com/fbi-says-arrested-150-three-days-child-prostitution-154521080.html]

 Inferenta nu scapa ca pedofilia si prostitutia vor fi o manifestare sexuala acceptata in lumea post creastina. Dimensiunile imense ale pedofiliei in America sunt reflectate in acest „sting” care de fapt indica si dimensiunile probabile ale acestei abominatii si in Uniunea Europeana. O alta manifestare a sexualitatii in lumea post-crestina va fi traficul de fiinte umane cu scopul specific de a fi exploatate sexual. Asupra acestui subiect va recomandam o prezentare video-audio de 68 de minute facuta recent de Family Research Council din Washington. [Link: http://www.frc.org/university/human-trafficking-modern-slavery]

Revenim la subiectul nostru – sexualitatea in lumea fara Dumnezeu. Autorul articolului este un blogger crestin, Rod Dreher, si comentariul lui a fost postat pe 11 aprilie. In engleza poate fi citit, in intregime, aici: http://www.theamericanconservative.com/articles/sex-after-christianity/ Comentariul lui Dreher a fost abreviat, editat si tradus pentru dtra de David Tut AFR Timisoara. Ii multumim.

Sexualitatea in lumea post-crestina

Acum 20 de ani presedintele Bill Clinton, “a călcat” pe un teren minat când a incercat sa-si tina o promisiune din campanie care permitea soldatilor gay sa-si serveasca tara in mod liber. Casatoriile intre aceleasi sexe abia devenise o cauza politica. Tara se afla atunci la trei ani departare de Legea de protejare a casatoriei [Nota AFR: e vorba de legea federala Defense of Marriage Act – DOMA, pe care Tribunalul Suprem SUA a declarat-o neconstitutionala in iunie] si la patru ani departare de prime-time-ul actritei si moderatoarei Ellen DeGeneres. [Nota AFR: e vorba de o actrita care si-a lasat sotul pentru o femeie] Apoi a venit, ceea ce istoricii vor numi odata, o revolutie culturala.

Astazi intram in jocul final al zbaterilor asupra drepturilor gay si a semnificatiei conceptului de homosexualitate. Conservatorii au fost deraiati de la convingerile lor, atat in instante, dar intr-o mai mare masura in fata opiniei publice. Se afirma in mod obisnuit ca singurul motiv impotriva casatoriilor de acelasi sex este bigotismul sau motivele religioase, dintre care nici unul, continua ideea, nu are pozitia sau statutul de a determina legi sau standarde publice. Magnitudinea infrangerii suferite de traditionalistii morali va deveni tot mai clara pe masura ce americanii mai in varsta vor parasi scena. Statisticile arata ca pentru tineret homosexualitatea este ceva normal si casatoriile gay nu sunt de mare importanta, exceptie facand cazul in care unul li se opune si atunci acesta capata statul moral a unui segregationist din anii 1960.

Inceputul sfârsitului

Toate acestea au in fapt o importanta mai mare decat pot oamenii de pe ambele baricade sa o vada si din motive care ocolesc chiar si cel mai infocat oponent al drepturilor gay. In 1993 un articol in publicatia The Nation identifica cauza drepturilor gay ca fiind apogeul si punctul de pornire al razboiului cultural: „Toate curentele de eliberare ale zilelor noastre sunt subsumate in dezbaterea gay. Miscarea gay este in unele aspecte similara miscarilor experimentate de alte comunitati din trecutul natiunii, dar in acelasi timp este ceva mai mult deoarece populatia se confrunta cu o criza a identitatii sexuale, fapt pentru care homosexualii au fost fortati sa-si inventeze o cosmologie ca sa o inteleaga. Nimeni nu spune ca schimbarile vor veni usor. Dar este posibil ca o minoritate mica din punct de vedere numeric si dispretuita sa schimbe America pentru totdeauna.”

Cauza drepturilor gay a avut succes tocmai pentru ca cosmologia s-a disipat din mintea occidentalilor. Casatoriile gay dau o lovitura puternica vechii ordini. Mariajul gay va schimba, fara dar si poate, America in moduri care doar acum devin vizibile. Spre bine sau spre rau, o va face mai putin crestina. Deja a si inceput sa o faca.

Cand au inceput sa scrie in 2010 cartea American Grace (“Gratia Americana”), un studiu comprehensiv al credintelor si practicilor religioase contemporane, politologii Robert D. Putnam si David E. Campbell au observat doua tendinte inverse generate in jurul anilor 1990. Au descoperit ca tinerii americani ajunsi la stadiul de adult in aceea vreme au inceput sa accepte homosexualitatea ca fiind licita din punct de vedere moral intr-un numar mare. Deasemenea au mai observat ca tinerii americani s-au departat din ce in ce mai mult de religia organizata. Boom-ul evanghelic din 1970 si 1980 s-a oprit si daca nu ar fi fost “tsunami-ul” de imigranti hispanici Biserica Catolica Americana ar fi pierdut aderenti la fel ca si miscarea Protestanta, aflata intr-o lunga scadere numerica.

Declin spiritual

In timp, datele aratau ca atitudinile asupra moralitatii s-au dovedit a fi buni predictori ai angajementului religios. In mod particular, cu cat cineva era mai liberal in privinta homosexualitatii cu atat era mai putin probabil ca acel individ sa se afilieze unui religii. Tinerii americani nu deveneau atei. In schimb ei se identificau ca fiind spirituali, dar nu religiosi. Impreuna cu ateii si agnosticii, acesti “Nones” [Nota AFR: termen folosit pentru oameni care nu se identifica cu nicio denominatie religioasa] compun segmentul cu cea mai rapida crestere a credintei la nivelul demografic al natiunii.

Dupa un studiu elaborat in 2012 de Pew Research Center, Nones constituie “religia” unui american din trei sub varsta de 30 de ani. Acesta nu este comportamentul tinerilor care tind sa faca ce fac alti tineri: sa tina biserica la “indemana” pana se aseaza la locul lor. Pew Research Center a concluzionat ca aceasta generatie este cea mai putin afiliata religios decat oricare alta despre care avem date. Putnam – eruditul de la Harvard University cunoscut pentru studiul sau despre cultura civica, un best-seller,“Bowling Alone” – a spus ca nu avem motive sa credem ca se vor intoarce in biserica pe masura ce vor inainta in varsta.

Putnam si Campbell au aratat in cartea lor, American Grace, ca corelarea nu este cauzualitate, dar au scos in evidenta ca pe masura ce activismul gay incepea sa ocupe un loc central in scena politica, rolul public activ pe care multi lideri crestini si-l asumau impotriva drepturilor gay a dus la instrainarea tinerilor fata de religia organizata.

Putnam crede ca bisericile crestine vor trebui sa liberalizeze invatatura despre sexualitate daca vor sa mentina loialitatea tinerelor generatii. La prima vedere pare o concluzie rezonabila, dar experienta Americii cu denominatiunile liberale contrazice aceasta sugestie. Bisericile Protestante care au fost mai ingaduitoare cu homosexualitatea si libertatea sexuala in general, au scazut la numar. Se pare ca atunci cand oamenii decid ca normele istorice ale crestinismului sunt gresite cu privire la sex, ei nu gasesc o biserica care sa le suporte aceste asteptari liberale. Ei pur si simplu nu mai merg la biserica. Acest fapt ridica o intrebare serioasa: este sexul punctul de gravitate a ordinii culturale crestine? Este intr-adevar cazul in care, daca renuntam la invatatura crestina despre sex si sexualitate, ar disparea factorul care da – sau a dat – Crestinismului puterea sa fie o forta sociala?

Desi nu a spus-o chiar asa, eminentul sociolog Philip Rieff, ar fi spus probabil „da”, avand ca reper cartea lui Rieff din 1996 The Triumph of the Therapeutic („Triumful Terapiei Analitice”), in care vorbeste de “deconvertirea” Occidentului de la crestinism. Aproape toata lumea recunoaste ca acest proces a fost in curs de desfasurare de la Iluminism incoace, dar Rieff a aratat ca a ajuns la un stadiu mai avansat decat majoritatea oamenilor – ori al tuturor crestinilor – recunosc.

Rieff, care a murit in 2006, a fost un necredincios, dar a inteles ca religia este cheia intelegerii oricarei culturi. Pentru Rieff esenta oricarei culturi poate fi identificata prin ceea ce interzice. Fiecare cultura impune o serie de cerinte morale pentru membrii sai, de dragul servirii intereselor comune si ii ajuta pe acestia sa faca fata cerintelor. O cultura necesita un cult – un sentiment de ordin sacru, o cosmologie care inradacineaza aceste cerinte intr-un cadru metafizic.

Rieff, scriind in 1960, a identificat revolutia sexuala – desi el nu a folosit acest termen – ca un predictor al mortii crestinismului ca forta culturala determinanta. El a inteles ca renuntarea la autonomia sexuala si la senzualitate in cultura pagana a stat la baza culturii crestine – o cultura care in mod esential, nu numai ca a renuntat, dar a si redirectionat instinctul erotic.

Apostolul Pavel si sexualitatea crestina

Faptul ca Occidentul a fost rapid re-paganizat in jurul senzualitatii si libertatii sexuale a fost un puternic semn pentru decesul crestinismului. Este aproape imposibil pentru americanii contemporani sa inteleaga de ce sexul a fost o preocupare centrala a crestinismului timpuriu. Sarah Ruden, – formata ca traducator clasic la Yale- explica cultura in care a aparut crestinismul, in cartea ei, publicata in 2010 Paul Among the People (“Pavel printre oameni”). Ruden sustine ca este profund ignorant sa ne gandim la apostolul Pavel ca la un dur proto-puritan pogorandu-se peste nepasatorii pagani hipioti („happy-go-lucky”), poruncindu-le sa se opreasca din distractie. De fapt, invataturile lui Pavel cu privire la puritatea sexuala si la casatorie au fost adoptate ca eliberatoare in pornografie, in explorarea sexuala din cultura greco-romana a timpului – exploratoare in mod special pentru sclavi si femei, a caror valoare principala pentru barbatii pagani era capacitatea lor de a produce copii si de a le oferii placeri sexuale.

Crestinismul articulat de Pavel a fost o revolutie culturala, restrangand si canalizand sexualitatea masculina, ridicand statutul femeilor si a corpului uman, si infuzand casatoria si sexualiatea maritala cu dragoste. Casatoria crestina, scrie Ruden, a fost “la fel de diferita dupa Pavel ca si porunca de a intoarce celalalt obraz”. Ideea nu este aceea ca crestinismul a fost singurul sau primul care a definit sau a reevaluat sexualitatea, dar ca in antropologia crestina sexul primeste un sens nou si diferit, unul care a impus o schimbare radicala de comportament si norme culturale. In crestinism, ceea ce oamenii fac cu sexualitatea lor nu poate fi separat de ceea ce este persoana umana.

Ar fi absurd sa pretindem ca civilizatia crestina a atins vreodata o epoca de aur a armoniei sociale si fericirii sexuale. Este usor sa gasesti perioade de timp in istoria crestinatatii cand autoritatile bisericii erau obsedate de puritatea sexuala. Dar, asa cum recunoaste Rieff, crestinismul a reusit sa stabileasca o modalitate de valorificare a instinctului sexual, sa-l plaseze intr-o comunitate si sa-l directioneze pozitiv. Ceea ce face ca epoca noastra sa fie diferita de cea trecuta, spune Rieff, este ca noi am incetat sa credem in cadrul cultural crestin, dar am facut imposibila si credinta in orice alt cadru decit restrangerea pasiuniilor individuale canalizate creativ in scopuri comune.

Mai degraba, in epoca moderna, am inversat rolul culturii. In loc de a ne invata ceea ce trebuie sa ne priveze de a fi civilizat, avem o societate care ne spune ca ne vom gasi sensul si scopul prin eliberarea de vechile prohibitii. Asta a ajuns sa fie o poveste complicata care implica cresterea umanismului, si aparitia Iluminismului si a modernitatii. Filosoful Charles Taylor scrie in magistrala sa religioasa si culturala A Secular Age („O Era Seculara): “Intreaga atitudine etica a modernilor presupune si urmeaza de la moartea lui Dumnezeu”. A fi modern inseamna a crede in dorintele individuale ca locus al autoritatii si a auto-definirii.

Mai e speranta?

Treptat, Occidentul a pierdul ideea ca crestinismul a facut multe pentru civilizatie, scrie Taylor. In Secolul 20 inlaturarea idealurilor crestine restrictive in ceea ce priveste sexualitatea a fost identificata cu starea de sanatate. Inca din anii 1960, convingerea ca expresia sexualitatii este sanatoasa si buna – cu cat mai mult cu atat mai bine – si ca dorinta sexuala este componenta intrinseca a identitatii individului au culminat intr-o revolutie sexuala, un spirit care sustinea ca libertatea si autenticitatea nu sunt gasite in abstinenta sexuala (filozofia crestina) ci in expresia si asertiunea sexualitatii. In acest mod isi revendica America moderna libertatea.

Cultura noastra post-crestina este atunci o anti-cultura. Suntem convinsi de logica modernitatii si de mitul libertatii individuale sa distrugem aceste ultime vestigii ale vechii ordini, convinsi fiind ca adevarata fericire si armonie va fi a noastra odata ce toate limitele si granitele vor fi spulberate.

Casatoriile gay semnaleaza triumful revolutiei sexuale si detronarea crestinitatii pentru ca neaga conceptul central si esential al antropologiei crestine. In invatatura crestina clasica, uniunea cu amprenta divina dintre un barbat si o femeie este in fapt o icoana a relatiei lui Hristos cu Biserica Sa si a lui Dumnezeu cu Creatia. Acesta este motivul pentru care casatoria gay neaga cosmologia crestina din care s-au derivat drepturile omului si alte bunuri fundamentale ale modernitatii. Daca o sa le mai putem pastra in epoca post-crestina ramane de vazut.

De asemenea va ramane de vazut daca vom putea pastra Crestinismul fara a accepta castitatea crestina. In studiul sociologului crestin Smith despre ceea ce el numeste “deism terapeutic moralistic” – starea de bine, pesudo-crestinismul care a inlocuit versiunea normativa a credintei in America contemporana – sugereaza ca aceasta sarcina va fi extrem de dificila.

Crestinii consevatori au pierdut lupta cu casatoriile gay si dupa cum vedem noi au pierdut-o cu decenii inainte ca cineva sa se si gandeasca la casatoriile intre persoanele de acelasi sex ca si la o posibilitate. Promotorii casatoriei gay au reusit asa de repede pentru ca au aratat publicului viziunea pentru care lupta, viziunea care era in consonanta cu ceea ce americanii post-1960 credeau deja despre sex si casatorie. Intrebarea pe care ar trebui sa si-o puna crestinii occidentali este daca vor pierde crestinismul in fata acestei noi dispensatii.

Prea multi dintre ei cred ca casatoriile gay sunt doar o problema de etica. Ei nu au puterea sa vada ca mariajul gay impreuna cu colapsul mariajului crestin la saraci si clasa muncitoare heterosexuala este in perfecta ordine cu individualismul sacralizat de modernitate si imbratisat de cultura contemporana. Ei lupta razboiul culturii din punct de vedere moral si nu cosmologic. Nu doar ca au pierdut cultura, dar daca nu inteleg natura luptei si nu isi schimba strategia si sa lupte cosmologic, pe parcursul a cateva generatii isi vor pierde si religia.

“Moartea unei culturi incepe cand institutiile normative isi pierd menirea in a transmite idealuri in moduri in care acestea raman obligatorii in respect cu sinele”, scrie Rieff. Conform acestui standard crestinismul in America, sau chiar spiritualitatea americana, sunt in pericol de moarte. Daca credinta nu se va redresa, autopsia istoriei va conchide ca mariajul gay a fost un simptom si nu o cauza, a fost semnul care a dat pe fata starea terminala a pacientului.

COPIII ABANDONATI AI ROMANIEI

Soarta copiilor nostri trebuie sa ne dea tot mai mult de gandit. Am scris mereu despre situatia precara a copiilor ramasi acasa cu parinti plecati la lucru in strainatate. Marti, Romanian Global News a publicat materialul alaturat scris de o romanca din Italia. Silvica SIMONCA (Italia): QUO VADIS orfanii albi ai României ? Marţi, 30 Iulie 2013 Roma, Italia/Romanian Global News

“Sa nu m-atingi” este titlul unei povestiri din cartea “Satul fara mamici” apartinand scriitoarei de origine romana, Ingrid Beatrice Coman. In cuvinte de o mare sensibilitate, autoarea descrie o realitate mai putin cunoscuta sau care nu se vrea sa fie mediatizata, si anume drama “orfanilor albi”. Acestia sunt copiii ramasi singuri acasa, in grija unei rude, a unui vecin sau a bunicilor, dupa ce unul dintre parinti sau amandoi au fost nevoiti sa ia calea strainatatii pentru a se elibera de saracie. Sunt familii plecate in Europa Occidentala imediat dupa schimbarea regimului din Romania. Anii de dictatura au lasat in urma o realitate imposibil de imaginat pentru lumea moderna si prospera a Occidentului: saracia si foamea.

Fetita din povestire nu vrea sa fie atinsa de nimeni. EA STIE CA ACEL GEST INSEAMNA DESPARTIRE A DE PERSOANELE DRAGI, INSEAMNA LACRIMI si DURERE IN SUFLET. O durere NEIMPARTASITA, pentru ca oricum nu este nimeni sa o asculte! Occidentul, in special Italia si Spania, era pentru familiile sarace, El Dorado care alunga pentru totdeauna foamea din casa. Prima sacrificata, ca si cum ar fi castigat la loterie, era mama, sotia pentru care era mai usor sa-si gaseasca un loc de munca de ingrijitoare de batrani, copii sau menajera in casele bogatilor din Occident. Dupa ea, sotul, fratele, unchiul. Ultimii erau intodeauna copiii care isi asteptau tacuti randul. De multe ori nu a existat un drum si pentru ei, ramanand uitati in casa, nevoiti sa-si duca povara amarciunii de a fi singuri in lume. Singuri acasa cu o pereche de adidasi, haine “Made in Italy”, un panettone de Craciun… Paradoxurile vietii, acum au o masa imbesugata, dar scaunele din jurul mesei sunt goale cum este si sufletul lor. Au facut din asteptare o filosofie de viata, iar asteptarea i-a maturizat inainte de timp. Etapele de dezvoltare normala s-au contopit, au crescut in graba. Au preluat responsabilitati noi, de adulti, iar copilaria lor a ramas doar in “Amintirile” lui Ion Creanga, citite candva de mama. Generatia fericita, cu “cheia la gat”, a devenit o alta generatie, cu aceeasi cheie, dar cu sufletul ranit, umilit, sfarsit de asteptare. Am intalnit multi dintre acesti copii si in orfelinatul unde am lucrat mai mult de cinsprezece ani. Acele gesturi de aparare in fata necunoscutului si refuzul de a primi mangaieri imi sunt familiare. Pentru ei, eram nu numai educatori, dar si parinti. Din nefericire, ajungeau si aici, atunci cand mama uita sa se intoarca din strainatati.

Aceasta este consecinta politicii gresite atat din partea statului care primeste emigranti, cat si din partea statului de unde vin acestia. Nu vorbesc doar de Romania, fenomenul este extins in tot estul Europei. Interesele economice au prevalat lasand politica de protectie sociala pe ultimul loc. E un avertisment si pentru Italia de astazi care traverseaza momente de criza prelungita, acela de a nu-si lasa mamele, tatii, tinerii sa plece. O natiune sanatoasa isi tine poporul strans, il protejeaza unde s-a nascut. O natiune sanatoasa nu este un numar in fata usilor de la Caritas!

In Italia, Silvia Dumitrache, presedinta ASOCIATIEI FEMEILOR ROMANCE DIN ITALIA – ADRI, a creat proiectul “Te iubeste mama!” care sa faciliteze legatura mamelor din Italia cu copiii ramasi in tara prin intermediul WEBCAM. A gasit sprijin, dar nu atat cat ar trebui pentru ca toate mamele sa beneficieze de proiect. Acest tip de legatura, chiar daca este limitata de ecranul unui computer, contribuie esential la revigorarea, la mentinerea stabila si continua a relatiei familiale.

Impactul se extinde antrenand o sfera mult mai profunda, aceea afectiva – http://www.teiubestemama.it Institutiile sustin mai mult moral un proiect social, proiectele din care ies alte beneficii sunt mai mereu prioritare. Nu putem vorbi despre o evolutie benefica pentru un popor atunci cand obiectivele pe termen lung nu sunt luate in condiderare. A avea grija ca viitori adulti sa fie bine integrati in societate cred ca este unul dintre obiectivele prioritare. Cu o copilarie traumatizanta, peste un deceniu o sa avem peste 80.000 de viitori adulti incapabili sa-si construiasca o familie pentru ca nu au avut un model de familie sanatos, echilibrat.

Asistam indiferenti la un fenomen social care distruge ideea de familie sanatoasa. Putini sunt sensibili la repercusiunile acestui fenomen in ceea ce priveste sanatatea psihica a tuturor membrilor din familia divizata. Copii care sufera de depresie la o varsta cand acest dezechilibru nu ar trebui sa se intalneasca, copii care s-au sinucis de dorul mamei (stim de la Maria Montesori si de la alti psihologi si psihanalisti celebri, cat de important este rolul mamei in primii ani de viata). Am putea adauga aici si violentele asupra femeilor plecate in strainatate din partea sotilor gelosi, unele dintre ele si-au gasit sfarsitul la intoarcerea acasa.Tulburari afective si comportamentale sufera si figura masculina din familie, vulnerabila si aceasta atunci cand sotia, mama fiilor sai nu este prezenta in fiecare zi. N-ar fi mai bine ca in loc sa irosim banii in proiecte falimentare sa-i directionam in proiecte care pot ameliora aceasta situatie? Dincolo de interesele personale, ar trebuie sa reflectam mai mult la acest fenomen care pare incontrolabil. Investirea banilor in proiecte falimentare inseamna distrugerea unui popor!

Intrebarea mea este aceeasi: QUO VADIS? Am si raspunsul la aceasta intrebare: la distrugere. N-ar fi mai bine sa fim ajutati la noi acasa daca dorim sa ne afirmam solidaritatea si spiritul umanitar? Poate ca in acest mod, gandurile fetitei din povestire ar fi fost altele: “Irina nu plansese, nu se vaicarise si alunecase fara sa cracneasca in noile haine ale noii ei vieti, viata de fetita cu mama plecata in strainatate, intrata fara stire, intr-o noapte oarecare, in randurile numeroase ale armatei aceleia fara nume, armata copiilor imbracati in platosa singuratatii si a asteptarii, a copiilor orfani cu ora, chemati sa invete de unii singuri lectia aceea care nu se preda in nici o scoala”. O analiză de Silvica SIMONCA, Italia

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.