Cazurile “Rarinca” şi “Olguţa” repun întrebarea: de ce sînt procurorii magistraţi?

ion-spanu.300Editorial de Ion Spânu

Scăderea încrederii populaţiei în Justiţie, aşa cum arată sondajul Eurostat, pune cu adevărat la îndoială existenţa statului de drept în România. Devenită aproape un slogan umoristic, sintagma „statul de drept” a cunoscut în ultima vreme o degradare semnificativă. Un lucru rămîne cert: statul de drept nu există în afara Justiţiei!

De-a lungul vremii, încă din secolele XVII-XVIII, cînd a apărut, „statul de drept” a cunoscut numeroase definiţii, dar, oricît de sofistificate au fost acestea, pînă la urmă s-au topit într-un singur cuvînt: DEMOCRAŢIE. Văzut ca supremaţia absolută a Legii în scopul respectării drepturilor şi libertăţilor individuale, „statul de drept” este, în forma lui cea mai pură şi simplă, garanţia că Puterea statului nu-l îngenunchează pe cetăţean, ci pune deasupra oricăror valori LIBERTATEA şi DREPTURILE sale.

Şi atunci, de ce oare tocmai JUSTIŢIA, principalul instrument prin care aceste valori sînt protejate, scade atît de dramatic în încrederea oamenilor? În aceste zile s-au căutat tot felul de explicaţii, care mai de care mai trăznite, cînd lucrurile par, totuşi, destul de simple.

În România, în mod ciudat, cînd spui „Justiţie” spui magistraţi, iar cînd spui „Magistraţi”spui procurori şi judecători! Spun că acest lucru este ciudat pentru că în Constituţie nu se spune aşa ceva, ci, potrivit art. 126, al. 1: „Justiţia se realizează prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”.

Dar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca şi în celelalte instanţe inferioare, nu lucrează nici un procuror, cu alte cuvinte, oricît de important ar fi statutul acestuia, Procurorul nu face parte din rîndul persoanelor prin care se realizează Justiţia! Constituţia ne oferă şi explicaţia în art. 132, al. 1: „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”. Procuratura este, cu alte cuvinte, subordonată unui ministru care face parte dintr-un Guvern numit politic (fie el şi tehnocrat), întrucît este validat de un Parlament eminamente politic!

Eforturile uriaşe ale „SISTEMULUI” de a da şi procurorilor statutul de „MAGISTRAŢI” a bulversat şi prevederile Constituţiei şi a dus la aceste chestiuni redundante, pe care este greu să le înţelegem în limitele logicii. Fiind consideraţi magistraţi, procurorii au intrat şi în componenţa Consiliului Superior al Magistraturii, dobîndind astfel a doua subordonare, în afara de cea a Ministerului Justiţiei! Scopul nedeclarat al prezenţei Procuraturii în CSM este acela de a „controla” acest organism, pe care, în mai multe rînduri l-a şi condus prin„alegerea” în fruntea CSM a unor procurori!

De altfel, este de ajuns să observăm care este componenţa CSM: din cei 19 de membri CSM, doar 9 sînt judecători! În rest, întîlnim: 5 procurori, 2 reprezentanţi ai societăţii civile, ministrul Justiţiei, preşedintele ÎCCJ, Procurorul general. Cînd participă la lucrările CSM, preşedintele României chiar prezidează şedinţele!

Cu alte cuvinte, la şedinţele CSM, cei 9 judecători nu vor avea niciodată majoritatea dacă preşedintele ÎCCJ va fi o persoană de genul Liviei Stanciu, care s-a declarat „partenerul”DNA, adică al unei secţii a procurorilor!

Continue reading Cotidianul.ro

____________________

citiți și:

Anchetele anticorupție vs. libertatea de exprimare – un circ fără pâine

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s