Torturat moral de Securitate în tinereţe, a reuşit să ajungă unul dintre cei mai importanţi literaţi români în viaţă

14-15_STEFANESCU_13_MIAşa cum un pământ sălbatic trebuie cultivat, aşa şi un om trebuie cultivat pentru că altfel rămâne sălbatic. Oamenii nu se nasc educaţi, să nu ne facem iluzii.” (Alex. Ștefănescu)

Autor: Horia Tabacu | miercuri, 12 martie 2014 |Interviu EVZ SPECIAL

EVZ: Spunând că vă întâlnesc, mulţi prieteni m-au rugat să vă întreb câte ceva. Cum de sunteţi aşa cunoscut?

Alex Ştefănescu: Sunt simpatic şi sunt critic literar. Dau verdicte. De aceste verdicte depind multe: succesul unui scriitor, succesul unei edituri. Poate şi datorită unor emisiuni făcute la televizor. Am făcut doi ani o emisiune- “Un metru cub de cultură“, la care am invitat personalităţi ale culturii ca să discutăm altfel decât se discută la emisiunile de cultură. De exemplu, am chemat un cunoscut coregraf ca să îmi explice cum s-ar putea caracteriza mersul bucureştenilor pe stradă din punct de vedere coregrafic: cum se urcă în autobuz un bucureştean, cum cară o povară, cum aleargă. Şi pentru asta, ca material ilustrativ, am folosit un film cu bucureşteni. Să vedeţi ce comici, ce crăcănaţi sau ce greşit aleargă, mulţi − aplecaţi pe spate.

Aţi invitat şi oameni de artă?
Am chemat un cunoscut istoric de artă să indentifice acele locuri din Bucureşti care pot deveni peisaje într-un tablou. Ulterior, un mare matematician a venit pentru a spune cum poate fi folosită teoria probabilităţii pentru a câştiga la Loto.

Şi aţi găsit secretul de la loto?
A spulberat toate supersti ţiile care există în domeniu. Tot pe el l-am întrebat: dacă un om aşteaptă într-o staţie şi nu vine autobuzul şi au trecut deja 15 minute, este bine sau nu să se mute la altă staţie pentru a lua alt autobuz? Şi a făcut un calcul din punct de vedere probabilistic şi a spus când este bine să rămâi şi când este bine să te muţi. Cu un istoric, specialist în istoria antică am discutat despre momente asemănătoare cu mineriada noastră din 1990 de-a lungul istoriei. Şi da, au existat. Sclavii de pe nişte plantaţii au fost aduşi la Roma ca să facă presiuni asupra Senatului. Dar turnători au existat? Da, au existat informatori care îi dădeau rapoarte lui Nero.

“Cultura este foarte asemănătoare cu agricultura” Dar un CNSAS?
Da, după ce a fost înlăturat Nero de la putere, au fost judecaţi cei care făcuseră rapoarte secrete. Şi aşa mai departe. Am chemat oameni de cultură ca să vorbească de viaţa de fiecare zi, pentru că există ideea greşită conform căreia cultura este un lux şi că viaţa de zi cu zi este cu totul altceva. Din punctul meu de vedere, cultura este foarte asemănătoare cu agricultura, dar nu în sens ironic. Aşa cum un pământ sălbatic trebuie cultivat, aşa şi un om trebuie cultivat pentru că altfel rămâne sălbatic. Oamenii nu se nasc educaţi, să nu ne facem iluzii. Cred că asta a atras atenţia opiniei publice. Faptul că nu priveam cu superioritate, de pe poziţia unui intelectual, viaţa de fiecare zi. Şi apoi, chiar şi în critica literară, de o viaţă întreagă mă străduiesc să atrag lumea către literatură. Scopul meu nu este să-i intimidez pe oameni.

Cum şi când aţi început?
Am început să scriu critică literară şi să public în 1970, aveam 23 de ani. Nicolae Manolescu îmi era profesor, eram student în ultimul an. A intervenit pentru mine la revista “Luceafărul”, în care am primit o rubrică săptămânală de comentarii critice. Eram fericit.

Stăteaţi la cămin?
Da, la Grozăveşti.

Şi despre cine aţi scris prima oară?
Ştiu sigur despre cine am scris prima dată. Despre Emil Brumaru. Îi apăruse un volum de versuri, chiar aşa se numea −”Versuri” − în 1970.

Ştiu că este o pasiune a dumneavoastră.
Da, a fost şi este. Credeam că sunt primul care a scris despre el, dar mai scriseseră alţii, nu în calitate de critici literari, ci în calitate de prieteni. Însă pentru mine şi pentru alţii era un autor de o noutate absolută, nu se mai auzise de el. Cum am deschis cartea, am citit trei versuri care m-au fermecat pentru că atunci era la modă o poezie reflexivă, destul de sofisticată. Şi el scria aşa: “Fecioarele se încurcau în gene/ Motanii se frecau de damigene/ Şi ne era la toţi atât de lene…”. M-a cucerit, a fost un coup de foudre, m-am îndrăgostit pentru toată viaţa de poezia lui.

Apoi despre cine aţi scris?
Îmi aduc aminte de Mircea Dinescu. Era lansat. Am scris însă şi despre autori mai puţin cunoscuţi. Între mine şi Mircea Dinescu s-a legat o prietenie frumoasă care durează şi astăzi. Am o dedicaţie de la el: “Lui Alex Ştefănescu împreună cu care am supt de la aceeaşi ţâţă a talentului.” El crede despre mine că sunt singurul critic pe care literatura îl bucură. I-am răspuns la dedicaţie: “Da, Mircea, însă tu ai supt primul şi mie mi-ai lăsat foarte puţin.” La care el mi-a răspuns cu talentul lui greu de egalat: “Da, Alex, dar ţi-am lăsat ţâţa.”

Întâlnirea cu Nicu Ceauşescu Ce vi s-a întâmplat după terminarea facultăţii?
Am fost repartizat profesor în localitatea Cajvana din judeţul Suceava pentru că doar acolo erau două posturi de profesor şi puteam merge împreună cu soţia mea. Apoi cu sprijinul lui Nicolae Manolescu, care a fost ca un înger păzitor pentru mine, toată viaţa, am ajuns la revista “Tomis”, din Constanţa. Apoi am venit la Bucureşti, în 1975. A încercat Manolescu să îmi găsească un serviciu, nu a reuşit, dar a vorbit cu Adrian Păunescu şi l-a rugat pe el, care avea şi mai mare influenţă. Şi Adrian Păunescu a aflat că la “Scânteia tineretului” urmează să se înfiinţeze un supliment literar. Am lucrat mai întâi la o secţie literară şi când s-a înfiinţat SLAST-ul, am trecut la el. Am făcut acolo critică literară şi poşta redacţiei, unde mi s-au adresat de-a lungul timpului zeci de mii de tineri. SLAST nu avea nimic politic. Era un moment de efervescenţă literară, deşi în jurul nostru era comunism. Eram fericit acolo. Apoi Elena Ceauşescu s-a înfuriat că exista acest libertinaj. M-am dus la Nicu Ceauşescu în audienţă pentru a-mi aproba transferul la revista “România literară”. A fost prima dată când am stat de vorbă cu el şi mi-a făcut o impresie puternică. În stilul lui Adrian Păunescu voia să rezolve totul pe loc.

Ce v-a întrebat Nicu Ceauşescu?
M-a întrebat despre ce e vorba şi i-am spus că mi-am pierdut răbdarea, că nu mai pot şi că dacă nu lucrez la o revistă literară, consider că mi-am ratat viaţa. A întrebat dacă am vorbit la redacţie, la “România literară”, şi i-am spus că toţi sunt de acord, dar nu mi se dă aprobare. M-a întrebat de cine depinde această aprobare. M-am gândit să nu îi spun că este o interdicţie de la Securitate ca să nu îl descurajez. A luat legătura cu Dumitru Radu Popescu şi i-a cerut insistent să îşi dea acordul, întrebând (discret ameninţător) dacă nu este vorba cumva de o blocadă a tinerilor.

A câştigat Nicu?
A început o lungă discuţie pe parcursul căreia vedeam că îşi pierde treptat entuziasmul. A aflat probabil că cei de la Securitate sunt împotrivă. S-a făcut palid şi s-a simţit ruşinat faţă de mine. I-am spus că, în facultate, fusesem dat afară din UTC. Mi-a spus că un singur om ar putea rezolva şi anume mama lui, “dar te sfătuiesc să nu te duci la ea pentru că poate să te înfunde şi mai rău”. Primul lucru pe care l-am făcut după căderea comunismului a fost să mă mut la “România literară”, unde am fost primit cu braţele deschise. După cinci ani am devenit redactor şef.

Cine a furat 4 milioane de semne? Sunteţi autorul unei cărţi monumentale, Istoria Literaturii Române contemporane 1941-2000…
Eu cred că orice critic literar visează să facă o istorie a literaturii. Am şi spus la o întâlnire cu publicul, aşa cum un actor visează să joace Hamlet, un critic literar visează să facă o istorie a literaturii. Am făcut o Istorie a literaturii române contemporane ca să nu îmi depăşesc aria mea de competenţă, nu puteam scrie despre literatura română veche pentru că nu o cunosc şi nu o înţeleg atât de bine cum cunosc literatura contemporană. Am vrut să continui istoria de acolo de unde a lăsat-o Călinescu, măcar cronologic. Istoria mea se referă la perioada 1941-2000.  

Continue reading EVZ SPECIAL

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s