CLUB COLECTIV: Gigi Becali „Erau lucrări demonice, un spectacol satanic“

Gigi_Becali-1“Eu nu vreau să intervin, dar această tragedie m-a făcut şi pe mine să mă uit la tv şi să văd aceste lucruri. Eu voi comenta cum gîndesc: suferinţa părinţilor care îşi îngroapă copiii. Mi se ridică părul şi mă cutremur tot. Să fie învăţare de minte la educaţie, că am şi eu fete şi să mă ierte toată lumea, dar ale mele nu puteau fi acolo niciodată. Am văzut nişte filmări de la acele aşa-zise spectacole.  Erau lucrări demonice, se jucau cu focul şi făceau mişcări satanice. Să mă ierte trupa care se promova acolo, dar aţi văzut că atunci cînd dansau, ţineau degetele lui satan? E semnul lui, încornorarea. Copiii, săracii, nu conştientizau, ci doar conducătorii.

muzica-rock

Pe organizatori nu i-a interesat profitul, ci distrugerea sufletului. Ei au vrut să distrugă tineretul, să acapareze suflete prin mişcări demonice. Asta fac cluburile alea. Să mă ierte toată lumea, dar ăsta e adevărul, îmi vine să plâng. Ăla nu era un spectacol curat, nu era lumină, ci întuneric acolo. Îmi vine să urlu! Cum să lăsăm 400 de copii să se ducă într-o mişcare satanică? E semn de la Dumnezeu să învăţăm din asta.

De aia nu i-a interesat banii pe intrare, au fost alţii care au vrut suflete acolo. Vinovaţi sunt cei care au organizat acel spectacol satanic pentru moarte. Procurorii vor intra în ei să le dea 25 de ani ca sa îi înveţe minte. Nu au vrut bani, au omorât suflete, să mă ierte Dumnezeu”, a declarat Gigi [Nota: sublinierele ne apartin]

Sursa: adevarul.ro [in direct la Romania TV)

Advertisements

One thought on “CLUB COLECTIV: Gigi Becali „Erau lucrări demonice, un spectacol satanic“

  1. Pingback: CLUB COLECTIV: Gigi Becali „Erau lucrări demonice, un spectacol satanic“ | viata omului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: