DIN NOU, DESPRE „CAZUL MARIA TĂNASE”…
Observăm că, după publicarea (pe ici, pe colo…) a articolului nostru “Câte ceva despre necesitatea moralităţii artistului în/prin Artă (epistolă)”, din 27 August 2015, în care afirmam, în cadrul unei comparaţii între modul cum şi-a slujit Patria, Neamul şi Sinea Spirituală o cântăreaţă portugheză, Amalia Rodrigues, şi modul cum a slujit aceste repere de valori naţional-spirituale – Maria Tănase: “…Din păcate, MARIA TĂNASE, cu o voce extraordinară (şi ea!), nu s-a înălţat la VALOAREA MORALĂ, cerută, imperios, unui Artist!”, se află oameni de foarte mare bună-credinţă, dar care nu sunt şi informaţi, până la un nivel cel puţin egal cu această bună-credinţă, care mă mustră, pentru acest “afront” adus Mariei Tănase şi…României!
Noi n-am negat, în articolul din 27 August 2015, Doamne fereşte, talentul şi calităţile excepţionalei voci a artistei…ci afirmam următoarele: “Nimeni nu trebuie să aibă/nu are dreptul (e vorba de bun-simţ, la urma urmei!) să se uite <<sub patul>> unui Artist (şi nici al unui alt om, dacă e să vorbim…<<democratic şi constituţional>>, nu-i aşa?!) – dar modul cum se raportează el, Artistul, la Patria şi la Neamul său, prin ceea ce face în artă şi cu arta sa…dacă el creează Artă spre binele ori spre răul (şi blasfemierea!) Patriei şi Neamului său… – …ei, acestea sunt lucruri deosebit de importante, ESENŢIALE! – şi vor fi judecate, şi de oameni, şi de Dumnezeu…mereu! ”.
Cu alte cuvinte, nu ne interesa (şi nu ne va interesa nici de acum încolo, NICIODATĂ!) viaţa furtunos-amoroasă (nici amănuntele “picante”, vrednice de “paparazzi”, nu de noi…) – a mai ştiu eu cărui artist! Dar vom îndrăzni să-l judecăm pe artistul respectiv, ŞI în funcţie de atitudinea, constructivă ori distructivă, faţă de Patria care l-a plămădit/născut (dintr-un anume soi de pământ şi dintr-un văzduh anume, sub anume stele!), cât şi faţă de Neamul în care s-a iscat, şi din care şi-a “tras” (precum o floare – seva, culorile, miresmele!): Logos-ul, Identitatea-Originea, Religia (Calea Spirituală)…cu alte cuvinte, Fiinţa de Duh!
Se spune/se va spune, în continuare, ceva ce ne împuiază urechile, de mult prea multă vreme!: “Maria Tănase A AVUT GENIU! Maria Tănase ESTE UN GENIU!”
Nu-i adevărat: Maria Tănase are/a avut un talent muzical deosebit, o voce excepţională…dar ATÂT! Cei care afirmă ceva despre “genialitatea” ei – nu cunosc sensul cuvântului “geniu” . Nu cel din DEX, care se opreşte cu definirea, exact acolo de unde ar trebui să înceapă… :
“GÉNIU, genii, s. n. I. 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare” (n.mea: …”înzestrare”, de către cine? – “însemnătate” – PENTRU CINE?! …şi calităţile acestea de excepţie – cui şi la ce să folosească, mă rog?)… –
…pentru că, de mult, nu mai avem dreptul să rostim şi credem în entităţile spirituale, numite Neam şi Patrie! – ci sensul acela din greco-latinească şi din ştiinţa spirituală creştină! Pentru adevărata, adecvata şi autentica definire a termenului, ne vom duce la un martir (…prin mult prea grabnica şi strania/suspicionabila uitare a personalităţii şi operei sale titanice!) al Filologiei Daco-Valahe, AUGUST SCRIBAN :
“-GÉNIŬ n., ca și spirit (lat. genius, d. gígnere, génitum, a naște. V. gen). Zeŭ care, după credința celor vechĭ, prezida la nașterea fie-căruĭ om și-l proteja pînă la moarte, așa cum e la creștinĭ îngeru. Spirit, ființă mistică. Poet. Zeŭ protector: geniu Româniiĭ. Fig. Persoană care exercită asupra alteĭa o influență bună saŭ rea. Fig. Gradu cel maĭ înalt al aptitudinilor omuluĭ, talent extraordinar: geniu poeziiĭ, afacerilor, intrigiĭ. Caracter propriŭ și distinctiv: geniu unuĭ popor, uneĭ limbĭ. Inginerie militară saŭ și civilă (știința de a face podurĭ, fortificațiunĭ ș. a.). Trupe militare însărcinate cu asta (pontonierĭ, telegrafiștĭ ș. a.). – Uniĭ zic un geniŭ, doĭ geniĭ, articulat geniiĭ cînd înseamnă <<zeu>>”.
Sursa: AUGUST SCRIBAN (ediţia princeps, din 1939)1.
Observaţi, acum, diferenţa: DEX-ul îl tratează pe “geniu” ca pe un…”venusian” (venit de nu ştiu unde şi oprit nu se ştie unde…şi exprimându-se nu se ştie pentru ce şi pentru cine!), pe când AUGUST SCRIBAN îl face să existe ca o excepţională fiinţă organică, aparţinând de un anume spaţiu spiritual şi contribuind, prin “CALITĂŢILE SALE DE EXCEPŢIE”, la luminarea şi propăşirea acestui “ANUME SPAŢIU SPIRITUAL”.
Mai mult, şi decisiv, ca importanţă a semnificaţiei geniului:
-“ Zeŭ protector: geniu Româniiĭ. Fig. Persoană care exercită asupra alteĭa o influență bună saŭ rea (…).Caracter propriŭ și distinctiv: geniu unuĭ popor, uneĭ limbĭ ”…
Deci, “a fi geniu” presupune să fii, prin tot ce eşti şi prin tot ce faci, PROTECTORUL/DUHUL PROTECTOR al unui NEAM şi al UNEI PATRII…!!! – …în cazul dat – al ROMÂNIEI!…al DACO-VALAHO-ROMÂNIEI: s-o numim clar, pentru ca să nu se ivească, nici acum, şi nici mai târziu, regretabile confuzii, dorite şi sugerate, de către politica de “corcire” şi de “confuzionare identitară şi geo-lingvistică”, dusă de “stratègii” Uniunii Europene, “prioritar” pentru ţările din Estul Europei…!
…Ei, având, acum, suficient de bine definit spaţiul de exprimare, să ne ocupăm, puţin, de “cazul MARIA TĂNASE”, spre a încerca să lămurim lucrurile, întru ştiinţa lingvistică şi întru aceea, la fel de importantă, a istoriei morale a Daco-Valaho-României.
*
…Păi, haideţi, atunci, să ne amintim, prin documente, nu doar de “vocea”, ci şi de “balansoarul spionagesc“, numit “Maria Tănase”…de “trestia” internaţionalistă, Maria Tănase… – …când “aplecată” spre sovietici, când aplecată spre aliaţii “Vestului Salbatic“… – …şi atunci, poate, înţelegem de ce îi erau mai utile/rentabile (in meseria ei…) “paharele“, decât arta…
În articolul din 27 August 2015, noi doar afirmam: “MARIA TĂNASE a promovat, în locul autenticei muzici populare româneşti… – muzica de petrecere şi de CRÂŞMĂ!!! Pur şi simplu, geniul ei vocal a stricat folclorul autentic valah…a fascinat valahii să nu mai privească spre inima de foc a Folclorului Valah…ci să se extazieze (…şi, da, prin vocea ei putea să fascineze, spre orice, pe oricine!) în faţa muzicii de mahala şi de birt, <<MUZICA DE PAHAR>>…”)
Acum, şi demonstrăm, “pe şleau”, cu “docomentul” pe masă:
“(…)Maria Tănase este legată de cercuri de stânga, uneori chiar comuniste. SANDU ELIADE (prezida ASOCIAŢIA <<AMICII URSS>>), HARY BRAUNER (era din anturajul lui Lucreţiu Pătrăşcanu) şi TITUS CRISTUREANU (n.mea: prieten apropiat al Generalului EMIL BODNĂRAŞ…!!!), sunt oameni pe care-i frecventează, oameni legaţi de reţelele Comitern din România, într-un fel sau altul”.
Mai departe:
„Începutul cochetăriilor Mariei Tănase cu serviciile de informaţii din lumea bună din Franţa, Marea Britanie, America, datează din 1937. Ea apare în anturajul unor mari personalităţi cu care organizează un spectacol la Paris, cu ocazia unei expoziţii internaţionale, cu scopul de a-i ajuta pe răniţii de pe câmpurile de luptă – se desfăşura războiul civil din Spania. Fondurile obţinute din spectacol, din documetele siguranţei, ar fi ajuns doar în partea internaţionaliştilor. Partea opusă, naţionaliştii, nemulţumiţi, au pus ochii pe ea”, povesteşte istoricul Cristian Troncotă.
Devine iubita lui Maurice Nègre, jurnalist francez al agenţiei Havas, care vine la Bucureşti la sfârşitul anilor ’30. De fapt, acesta era era agent al Serviciului de spionaj francez, trimis în România pentru a reorganiza reţeaua de spionaj. Franţa avea nevoie de informaţii din România, în contextul în care atmosfera în Europa se încingea şi ne îndreptam cu viteză către a al Doilea Război Mondial.
Suspectat de spionaj, în 1941 Maurice Nègre e arestat la Bucureşti şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, însă apoi pedeapsa îi este redusă la 10 ani. El s-a bucurat de asistenţa Mariei Tănase, care a bătut pe la toate uşile pentru a-l elibera.
În 1940, în urma unui pictorial nud, în care Maria Tănase apare jucând şah, poliţia legionară, care o ţinuse minte de la strângerea de fonduri din Paris, se leagă de acest pictorial pentru răzbunare. Câteva luni, toate discurile ei sunt sparte, iar matriţele distruse la casele de discuri.
De spaimă, artista e obligată să-şi părăsească locuinţa din Bucureşti şi să se refugieze în mahalaua copilăriei ei. Intervine Eugen Cristescu, numit în 1940 la şefia serviciului special de informaţii. El se hotărăşte să o ia sub protecţie şi devine iubitul ei.
Nu se ştie dacă Eugen Cristescu îi dăduse misiunea Mariei Tănase să continue relaţia cu Nègre, să facă demersuri oficialităţilor pentru a-l elibera sau mergea să-l viziteze pentru a obţine informaţii. Cert este că Nègre este eliberat.
În 1943, Cristescu o trimite pe Maria Tănase să ia contact cu serviciile speciale aliate, la Istanbul. Sub acoperirea activităţii artistice, ea putea să înlesnească legăturile dintre agenţii trimişi de Cristescu şi agenţii anglo-americani. E văzută la Istanbul în compania unui personaj cunoscut serviciilor secrete, Alfred de Chastelain, rezidentul spionajului britanic în România.
La sfârşitul lui 1943, Alfred e paraşutat în România, în judeţul Teleorman, la Plosca, cu două zile înainte de Crăciun, alături de ofiţerii britanici Ivor Porter şi Silviu Metianu, în celebra acţiune “Autonomus”. SSI-ul avea informaţii despre venirea lor, dar aflaseră şi nemţii, motiv pentru care trebuia să se însceneze o arestare pentru protecţie.
<<(…)Maria Tănase nu era agent de culegere de informaţii, CI DE LEGĂTURĂ ŞI INFLUENŢĂ. Prin acţiunea de a-i aduce pe români şi pe britanici în postura de a gândi o soluţie împreună pe frontul secret, pentru a scoate România din alianţa cu Germania, a fost fundamental>>, consideră istoricul Cristian Troncotă.
După 23 august 1944, Maria Tănase începe să fie suspectată de către autorităţile sovietice. La început, în anii ’30, era privită cu simpatie pentru legăturile ei cu cercurile de stânga, acum, pentru faptul că excelase în relaţiile cu anglo americanii, au început să-şi pună semne de întrebare.
Era filată în permanenţă de securitatea nou înfiinţată a regimului comunist. Documentarul Realităţii TV induce ideea că Eugen Cristescu le-ar fi sugerat noilor autorităţi despre capacităţile Mariei Tănase, fapt pentru care la Securitate, cei din intern îi deschid dosar de urmărire informativă, DAR, ÎN ACELAŞI TIMP, ERA CHEMATĂ LA DIVERSE ÎNTRUNIRI TOVĂRĂŞEŞTI ORGANIZATE LA VÂRF...” – cf. România liberă, 26 Septembrie 2010.
…Nu ne interesează faptul în sine, de “a fi fost amanta lui Eugen Cristescu”, ci faptul că Eugen Cristescu a făcut parte din complotul lui Mihai I şi al camarilei sale trădătoare, sabotând încercările disperate ale Mareşalului de a scoate România, ÎN MOD ONORABIL (deci, nu prin invazie sovietică!), din războiul al doilea mondial:
“În martie 1944, generalul Titus Gârbea a fost numit în funcţia de şef al Misiunii Militare Române la O.K.W. (Înaltul Comandament al Wehrmachtului) şi al O.K.H. (Înaltul Comandament al Armatei de Uscat). În această calitate, generalul Titus Gârbea a participat la mai multe şedinţe ale OKW şi O.K.H. , prezentând poziţia Marelui Stat Major al Armatei Române. El a raportat cele convenite de responsabilii germane atât Mareşalului Ion Antonescu, cât şi generalului Constantin Sănătescu. La 20 August 1944, generalul Titus Gârbea a avit o întâlnire cu generalul german Heinz Guderian – şeful O.K.H. În urma refuzului părţii germane de a întări frontal din România cu unităţi blindate, generalul Titus Gârbea a decis să plece în ţară, pentru a informa despre poziţia comandamentului german şi despre situaţia reală a întregului front de est. (…) Mareşalul căzu pe gânduri, îşi dădea seama de dezastrul care se apropie. (…) Generalul Titus Gârbea: Dacă dvs. Nu puteţi să faceţi acest armistiţiu, atunci să-l facă regele sau orice comandant care ar veni la comanda armatei, pe întreaga ţară. Mareşalul: Ce faci acum? Generalul Titus Gârbea: Mă duc la Bucureşti şi aştept ordinele dvs., vă spun încă o dată, dacă e nevoie, mă întorc în Germania. Mareşalul: Spune-i lui Hitler că, iată, în contra mea s-a făcut o coaliţie de partid, că toţi sunt contra mea, ŢARA ÎNTREAGĂ NU MAI POATE SĂ SUPORTE RĂZBOIUL” – cf. Agenţia de Presă RADOR.
Şi iată ce dezvăluie Ivor Porter2, în “Operaţiunea <<Autonomus>>”, Bucureşti, 1989:
“22 August 1944.
Potrivit însemnărilor mele, în aceeaşi seară, la orele 19.00, Mareşalul s-a întors de pe front <<deziluzionat>>. Ică, după spusele lui Vasiliu, urma să fie investit cu puteri depline pentru negocierea unui armistiţiu şi, însoţit de către de Chastelain, în dimineaţa zilei de 24 august, va zbura până în Turcia, de unde urma să-şi continue drumul spre Cairo. Deşi nu prea avea mare incredere în Ică, de Chastelain era gata să colaboreze la orice plan care oferea o şansă rezonabilă de a aduce Romania de partea noastră în război. În drumul de la aeroport, Ică i-a pus la curent pe Mareşal asupra celor plănuite. Antonescu vorbise cu Ică (n.mea: Mihai Antonescu3) de două ori de la Bacău, dar acesta din urmă, pe propria-i răspundere şi fără să aştepte reintoarcerea Mareşalului, a încercat să forţeze lucrurile. Îl chemase pe însărcinatul cu afaceri turc şi, prin acesta, ceruse guvernului turc să-i informeze pe Aliaţi asupra dorinţei României de a semna armistiţiul, cerând, ca prim pas, o încetare a focului. Nu este clar dacă i-a împărtăşit Mareşalului planul său de a se duce personal in Turcia, însoţit de către de Chastelain. Cand, o oră mai târziu, Vasiliu i-a prezentat lui de Chastelain propunerea, el a lăsat să se inţeleagă că Ică acţiona independent de Mareşal. Mai târziu, în aceeaşi seară, Ică a trimis o telegramă la Legaţia României de la Ankara, solicitându-i din nou lui Saracioglu să-i acorde sprijin diplomatic, lui sau oricui va veni în Turcia, în numele Romaniei. El dorea ca Turcia să acţioneze ca mediator, în vederea incheierii armistiţiului; voia să fie informat în decurs de douăzeci şi patru de ore, asupra soluţiei alese de către anglo-saxoni, dintre cele trei propuse.
Mareşalul îi ceruse şefului comunităţii evreieşti, doctorul Filderman, să convingă cercurile oficiale americane şi britanice să trimită misiuni în Romania, în eventualitatea unei ocupaţii ruseşti. Antonescu era un prieten apropiat al doctorului Filderman (…). Referirea lui Maniu la <<condiţii mai puţin favorabile decât cele oferite lui Antonescu>> privea termenii mai buni asupra cărora Moscova convenise cu Nanu (n.mea: FREDERIC NANU, ambasadorul României, în Suedia – a luat legătura, la ordinal lui Ion Antonescu-Mareşalul, cu Alexandra Kollontai, ambasadorul URSS, în Suedia!), la Stockholm, cu trei săptămani inainte, fără ştirea aliaţilor săi. În conformitate cu acestea, REPARAŢIILE DE RĂZBOI CERUTE ROMÂNIEI VOR FI REEXAMINATE. SE VA REZERVA CA REŞEDINŢĂ A GUVERNULUI ROMÂN UN JUDEŢ CARE SĂ NU FIE SUB OCUPAŢIA TRUPELOR SOVIETICE. <<Întrucât Antonescu dorea să joace cinstit> cu aliatul său, MOSCOVA CĂZUSE, DE ASEMENEA, DE ACORD SĂ LI SE DEA NEMŢILOR DOUĂ SĂPTĂMANI, ÎN CARE SĂ PĂRĂSEASCĂ ROMANIA ÎNAINTE CA ARMATA ROMÂNĂ SĂ ÎNTOARCĂ ARMELE ÎMPOTRIVA LOR. În cazul, puţin probabil, în care nemţii ar pleca de bună voie, ROMÂNIA S-AR PUTEA CONSIDERA NEUTRĂ. Cu toate că pe hârtie condiţiile acestea erau mult mai bune decât cele oferite de Cairo, Antonescu nu se putea hotărî să le accepte, atâta vreme cât simţea că ar mai fi o şansă de a ajunge la o inţelegere cu Aliaţii occidentali. MANIU NU-I INFORMASE ÎN PREALABIL PE ENGLEZI ŞI PE AMERICANI DESPRE ACEASTĂ OFERTĂ MAI BUNĂ. Fie presupunea că Londra şi Washingtonul o cunoşteau dc la ruşi, fie a ghicit adevărul, dar nu dorea să se expună unei alte acuzaţii că ar pune beţe în roate.
În zorii zilei de 22 [august], Ionel Stârcea4 a dus la Snagov cele două telegrame aprobate pentru a fi expediate la Cairo, via Ankara, prin Cretzianu. Le-a înmânat lui Pogoneanu, şeful cifrului de la Centrul de comunicaţii de la Snagov al Ministerului Afacerilor Străine. Pogoneanu, asemenea lui Buzeşti, se bucura de increderea Regelui. El va codifica mesajele şi va asigura transmiterea lor prin emisia de la ora 19.00. Cretzianu le va descifra şi le va da în clar reprezentantului SOE din Turcia, care le va recodifica şi le va transmite la baza SOE de la Cairo. Procesul era complicat şi greoi”.
Şi mai departe:
“Mareşalul a avut trei întrevederi importante în seara aceea. Două dintre ele au fost urmarea prânzului de lucru de la Palat. Mai întâi, Ion Mihalache a venit în vizită, în numele lui Maniu. S-a căzut de acord asupra necesităţii încheierii unui armistiţiu şi s-a discutat posibilitatea intervenţiei militare anglo-americane. Apoi s-a prezentat Gheorghe Brătianu, în numele lui Constantin Brătianu, şi a promis că va veni, din nou, la Mareşal, a doua zi dimineaţa, la Snagov, cu propuneri concrete, din partea ambelor partide.
Antonescu l-a văzut şi pe Clodius [ministrul german] în aceeaşi seară. I-a reamintit că promisiunea Germaniei de a menţine frontul din Moldeva nu fusese respectată. Dacă nu primea, pe loc, ajutor din partea lui Hitler, SE VA VEDEA NEVOIT SĂ ÎNCHEIE ARMISTIŢIUL CU CELE TREI PUTERI.
Pentru Antonescu, care nu dorea să ridice armele împotriva vechiului său aliat, aceasta era calea proprie de a obţine acordul lui Hitler, pentru retragerea din război. Potrivit unui raport german, trimis ministrului Afacerilor Externe de la Berlin, pe data de 24 august, Mareşalul i-a declarat lui Clodius că va arunca în luptă ultimele reserve, în efortul său de a-i opri pe ruşi şi, DACĂ NU VA REUŞI, VA TREBUI SĂ-ŞI RECAPETE LIBERTATEA DE ACŢIUNE POLITICĂ. Clodius înţelesese că Mareşalul dorea să aibă mână liberă să iasă din război numai în cazul prăbuşirii frontului. Faptul că înaltul Comandament militar german socotea, după cât se pare, atacul sovietic din sud drept o pură diversiune, ar putea explica de ce Berlinul nu a fost alertat, imediat, cu privire la demersul Mareşalului. Ceva mai devreme, în aceeaşi zi, Hitler ţinuse o consfătuire, la cartierul său general, pentru a discuta problema Balcanilor, îşi exprimase îngrijorarea în legătură cu pericolul unei Serbii Mari, dar n-a pomenit nimic despre România.
După întâlnirea cu Clodius, ICĂ A TRIMIS DE URGENŢĂ UN CURIER LA STOCKHOLM, CU INSTRUCŢIUNI PENTRU NANU, DE A O INFORMA PE DOAMNA KOLLONTAY, DESPRE FAPTUL CĂ GUVERNUL ROMÂN ERA DISPUS SĂ ÎNCHEIE ARMISTIŢIUL. Apoi, Mareşalul, doamna Antonescu, Ică şi aghiotanţii au plecat la Snagov, unde dispuneau de casa prinţului Nicolae, şi au ajuns noaptea, după ora unu”.
…Ei bine, Ionel Stârcea5, omul lui Titus Pogoneanu6, al lui Ştefan Davidescu, secretarul general al Ministerului Afacerilor Străine şi al lui EUGEN CRISTESCU, totodată! – este convins (în timpul unei băi, în lac…!) să nu ducă, la Snagov (pentru a le face oficiale şi, astfel, să zădărnicească planul de arestare şi, ulterior, de condamnare la moarte, a Mareşalului!) , documentele prin care se dovedea că Mareşalul obţinuse CONDIŢII ONORABILE, de la Aliaţi!!! – iar nu …“capitularea fără condiţii”!
…Maria Tănase (amanta lui EUGEN CRISTESCU7, a unui pion principal al TRĂDĂRII ŞI RUINĂRII/DISTRUGERII PATRIEI!), cu voie ori fără voie (dar cu oarece… INTERES!…şi fără niciun soi de orientare spirituală!), intră în această “şerpărie” a complotului RĂSTIGNIRII şi (…credeau duşmanii…), al “aneantizării definitive” a României (…răstignire şi “aneantizare” decise de actul nemernic, de la 23 August 1944!), prin care Patria era azvârlită sub ocupaţia sovieticilor, ca pradă sovieticilor…care sovietici, prin influenţa lor nefastă, o vor mutila, material şi spiritual, pentru mai bine de o jumătate de secol…de fapt, până astăzi…, şi cu perspective (sumbre…) şi pentru vremile ce vor veni!
…Vor continua a spune apărătorii, “până-n pânzele albe” şi fără simţ de orientare spiritual, ai MARIEI TĂNASE: “Ei, o fi greşit, şi ea…om e!”
Sigur că doar “om este”…dar, în niciun caz, NU şi “geniu”!!!
Pentru că unul, unul, de-i zicea…MIHAI EMINESCU (“proto-legionar”, îi zic unii năuci, de azi…), oare de ce n-o fi greşit, şi EL?! – …şi, deci, “de pururi pentru pururi”, rămâne/va rămâne Mihai Eminescu – GENIUL/PROTECTORUL SPIRITUAL AL DACO-VALAHO-ROMÂNIEI, din decizia Lui HRISTOS-Dumnezeu?!
Este foarte simplu de răspuns: pentru că PROTECTORUL UNUI NEAM şi al unei PATRII are, de la Bunul HRISTOS-DUMNEZEU – UN INSTINCT INFAILIBIL AL NEAMULUI ŞI AL PATRIEI!
Ca orişicare GENIU AUTENTIC!
…Nu are nici interese personale (deci poate fi, oricând, MARTIR!), nu are “probleme de orientare spirituală” (deci, poate fi decretat, fără pic de teamă, nu “sfânt laic” – …ceea ce este o aberaţie, o contradicţie în termeni! – …cum a făcut-o Patriarhia Română, până acum…! – ci SFÂNT CU ADEVĂRAT, chiar ARHANGHEL! – adică, PROTECTOR, DIN CERURI, al DUHULUI PATRIEI ŞI AL NEAMULUI SĂU!
…Ceea ce nu este cazul MARIEI TĂNASE…
***
Note
1 – August Scriban (n. 12 noiembrie 1872, Galaţi – d. 2 august 1950) a fost un lingvist român, licenţiat în filologie şi cu doctorat la Halle, în Germania.
Este autorul unui sistem ortografic fonetic, caracterizat, printre altele, prin absenţa notării articolului hotărât -l şi prin reintroducerea semnelor ŭ şi ĭ (Ortografia românească, 1912).
Opera sa principală este Dicţionaru limbiĭ româneştĭ (Iaşi, 1939), bogat în regionalisme, folosit până târziu, mai ales pentru etimologii. A publicat Gramatica limbii româneşti (morfologia) pentru folosinţa tuturor (1925).
2 – Ivor Forsyth Porter (1913-2012) s-a stins din viaţă la aproape 99 de ani. A fost un prieten apropiat al Regelui Mihai, o personalitate a perioadei celui de-al doilea război mondial. A publicat doua cărţi „Operation Autonomous: With SOE in Wartime Romania” (Chatto & Windus, 1989) şi ‘Michael of Romania. The King and the Country” (Sutton, 2005).
3 – Mihai Antonescu (n. 18 noiembrie 1904, comuna Nucet, judeţul Dâmboviţa – d. 1 iunie 1946, Închisoarea Jilava) “a fost avocat, politician român de extremă dreaptă şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri condus de Ion Antonescu. După război, a fost judecat, găsit vinovat de crime de război, condamnat la moarte şi executat” – cf. wikipedia.
5 – Ionel Stårcea făcea parte din grupul de diplomaţi care lucraseră la Geneva, la Societatea Naţiunilor cu Nicolae Titulescu (desigur tot cu o „pilă”), grup care îi mai cuprindea pe G.Niculescu-Buzeşti, Titus Pogoneanu şi George Anastasiu – toţi conspiratorii cei mai importanţi, care au jucat un rol major, în evenimentele anilor 1943-1944.
6 – Titus Pogoneanu – şeful cifrului de la Centrul de comunicaţii de la Snagov al Ministerului Afacerilor Străine.
7 – Eugen Cristescu (n. 3 aprilie 1895, comuna Grozeşti, judeţul Bacău; d. 12 iunie 1950, Penitenciarul Văcăreşti), a fost ŞEFUL SERVICIULUI SPECIAL DE INFORMAŢII AL ROMÂNIEI, în perioada 12 noiembrie 1940 – 1 martie 1945.