Coronavirus și război cultural (de Michael E. Jones)

„Bufnița Minervei nu-și ia zborul până la căderea amurgului.”
– G.W.F Hegel, Elemente de bază ale filozofiei dreptului [1]

„Sunt un om de știință care lucrează pentru stoparea coronavirusului. Ar trebui să anulăm toate slujbele religioase.”
– Patrick O´Neill

Ciuma este înfățișată în Scripturi drept pedeapsă pentru păcat. Iahve l-a iertat pe David după ce acesta comisese adulterul cu Beer-Şeba și îl ucisese pe soțul ei, Urie, pentru a-și acoperi păcatul; dar după ce David a lovit în mândria israeliților și a decretat un recensământ, pedeapsa care fusese amânată a devenit inevitabilă. Dar chiar și acum Dumnezeu a încercat să o diminueze, oferindu-i lui David o alegere. În numele Domnului, profetul Gad i-a oferit regelui posibilitatea de a alege între trei ani de foamete sau trei zile de ciumă. Confruntat cu aceste opțiuni, David este obligat să recunoască:

„E tare greu, a răspuns David lui Gad, dar să cad mai bine în mâna Domnului, căci mila Lui este mare; numai în mâinile oamenilor să nu cad!” Şi şi-a ales David ciuma în vremea secerişului grâului.” (II Regi 24: 14).

Întrebarea are relevanță pentru actuala criză a coronavirusului. A ales vreunul dintre liderii lumii ciuma? Armele biologice modificate genetic nu existau în zilele lui David, dar faptul că ele există azi dă un sens nou ideii că un conducător poate „alege ciuma”. Cei doi suspecți principali în acest sens sunt Statele Unite și China. În prezent, două explicații la fel de plauzibile, dar concurente, își fac drum prin media:

1) coronavirusul este o armă biologică, eliberată în populație în mod deliberat sau din greșeală, sau

2) pandemia coronavirusului este o criză fabricată.

Totuși, aceste alternative nu se exclud reciproc.

Pentru a face alegerea corectă, David a trebuit să distingă între natură (realitate, boală) pe de o parte și minte (politică și strategie militară), pe de alta, înainte să poată face o alegere în cunoștință de cauză, drept conducător al israeliților. Ciuma era o categorie „a naturii” pe atunci, dar s-ar putea să nu mai fie și azi, într-o epocă în care virusurile au fost transformate în arme.

Liderii din zilele noastre se confruntă cu alegeri similare. Ceea ce le lipsește este capacitatea de a distinge între categoriile (felurile) naturii și categoriile (felurile) minții. Încă de la publicarea Principia Mathematica a lui Newton, politicile politicii s-au bazat pe categorii ale minții impuse de stat în numele categoriilor naturii. Oligarhii Whig au transformat fizica newtoniană în armă prin lojile masonice care au fost stabilite pe continent pentru a da jos monarhia de Bourbon, sub îndrumarea lui Jean Theophilus Desaguliers, membru al Royal Society, francmason și protejat al lui Newton. Bogăția națiunilor de Adam Smith este o altă transformare a fizicii newtoniene în armă, în care interesul personal și concurența ocupă locurile gravitației și respectiv inerției, ceea ce le-a permis să se mascheze ca forțe ale naturii, promovând în același timp interesele oligarhilor Whig care au încurajat cariera lui Smith.

Feminismul este un exemplu similar mai recent. Conform acestei distorsiuni ideologice, femeia – evident o categorie a naturii pe care nimeni nu o poate nega – devine „armă” prin crearea și impunerea simultană a „drepturilor femeilor”, care includ, desigur, avortul. Dacă recunoașteți existența femeilor, în conformitate cu această gândire, trebuie să admiteți că uciderea prin avort a fătului este licită. În mod similar, dacă admiteți existența COVID-19, trebuie să acceptați liniile directoare ale statului în tratarea acestuia. Știința, așa cum ne spune tradiția anglo-americană care derivă de la Newton, este folosită pentru a defini ceea ce este real, adică toate categoriile naturii. Religia a cedat acum științei dreptul de a spune ce este real și ceea ce nu este. Ca urmare, ciuma poate veni de la Dumnezeu, dar existența ei nu poate fi validată decât de știință, care stabilește liniile directoare pe care toți politicienii trebuie să le urmeze. Aceste linii directoare au detronat acum toate celelalte reguli, cum ar fi aceea care impune prezența la Liturghie (…).

În absența oricărui ajutor din partea Bisericii pentru a face distincția între actele lui Dumnezeu și categoriile minții umane, statul nu a pierdut timp în preluarea controlului și nu a lăsat să se irosească o altă criză. Eric Holcomb, guvernatorul statului Indiana, a declarat stare de urgență, interzicând adunările publice în locuri precum restaurantele, regulă pe care episcopii locali au aplicat-o apoi bisericilor lor. Spre deosebire de David, guvernatorul Holcomb a declarat că ciuma înseamnă război: COVID-19 a creat o stare de război în statul Indiana. „Pentru cei care cred că reacționăm excesiv”, a spus guvernatorul Holcomb, „vă asigur că nu o facem. Suntem în război cu COVID-19 și vom câștiga acest război.”[3]

China, parcă aprobându-l pe guvernatorul din Indiana, a susținut că Statele Unite au lansat un atac biologic împotriva lor. La 13 februarie 2020, Comitetul Partidului Comunist afiliat Centrului de control al bolilor din Beijing a emis un „ordin de război”, prin care solicită membrilor partidului să recunoască faptul că China a intrat într-o stare de război. [4] Până la jumătatea lunii martie, mulți comentatori abandonaseră povestea oficială conform căreia COVID-19 „își avea originea într-o piață de fructe de mare din Wuhan” [5] în favoarea versiunii unei arme biologice drept cauză a pandemiei. Opiniile diferă asupra modului în care virusul a ajuns la populație. Metallicaman a spus că eliberarea lui în public a fost intenționată. [6] Cu experiența sa din anii petrecuți la CIA, Philip Giraldi a spus că pericolul contaminării involuntare în decursul lansării unei asemenea arme biologice era atât de puternic încât anula, efectiv, folosul acesteia. [7]

Laborator de nivel P-4
Totuși, acele arme „inutilizabile” au continuat să fie fabricate, inclusiv la Institutul de Virusologie din Wuhan, care găzduiește singurul laborator de biosecuritate nivel P4 din China, o instalație care este capabilă să stocheze, studieze sau fabrice agenți patogeni de nivelul 4, cum este coronavirusul. Întâmplător sau nu, Institutul se află la doar 10 km de epicentrul focarului de coronavirus din China, ceea ce l-a determinat pe Bill Gurtz de la Washington Times să scrie că „epidemia mortală de virus răspândită la nivel mondial și-ar fi putut avea originea într-un laborator din Wuhan legat de programul secret de dezvoltare de arme bacteriologice, potrivit unui expert israelian în războiul biologic.”

Institutul de Virusologie din Wuhan era (este?) în centrul unei rețele militare secrete de cercetare și spionaj științific care se întinde în întreaga lume. În 2013, doi virusologi chinezi au fost prinși furând și făcând contrabandă cu unii dintre cei mai letali viruși de pe Pământ, de la Laboratorul Național de Microbiologie din Winnipeg, singurul laborator de virusologie de nivelul 4 din Canada. Virușii erau destinați să fie trimiși la Wuhan, unde ambii contrabandiști, virusologul dr. Xiangguo Qui și biologul dr. Keding Cheng, erau implicați în programul de dezvoltare de arme bacteriologică al Chinei. [8] Potrivit ZeroHedge, „cuplul este responsabil pentru infiltrarea în Canada a multor agenți chinezi, proveniți de la instalații științifice legate direct de programul chinez de război bacteriologic, inclusiv de la Institutul de Virusologie din Wuhan și de la Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Regiunea Militară Chengdu.” [9]

Una dintre armele biologice furate din laboratorul din Winnipeg era coronavirusul, care fusese adus acolo pe 4 mai 2013 pentru experimentare pe animale. „Din această rezervă”, scrie Sir Adrian Bond, „Coronavirusul a fost furat în scopuri de contrabandă de dr. Qui, dr. Cheng și de presupuși agenți chinezi recrutați de la Institutul de Virusologie din Wuhan, deghizați ca studenți în virusologie la Universitatea din Manitoba.” [10]

Alte universități au fost, de asemenea, implicate în rețeaua globală de contrabandă cu arme biologice. La sfârșitul lunii ianuarie 2020, agenții FBI l-au arestat pe Charles Lieber, președintele Departamentului de Chimie și Biologie Chimică al Universității Harvard. Lieber a fost „acuzat că a mințit despre rolul său într-un program de recrutare” de chinezi capabili; a fost eliberat din arest la 30 ianuarie, dar numai după ce a achitat o cauțiune de 1 milion de dolari în cash. [11] Potrivit Boston Globe, Lieber „a mințit despre legăturile sale cu Institutul de Virusologie din Wuhan” [12], după ce China i-a plătit sute de mii de dolari pentru a facilita nu numai contrabanda cu armele bacteriologice, ci și angajarea contrabandiștilor.

Lieber, care este evreu, [13] a fost considerat cu risc de a fugi din cauza legăturilor sale cu Israelul, determinând autoritățile să ceară ca atât el, cât și soția sa să predea pașapoartele. Lieber este unul dintre fondatorii firmei de bio-tehnologie Nanosys, afiliată la Universitatea Ebraică din Ierusalim. [14] Potrivit rechizitoriului,

„Procurorii afirmă că Lieber a acceptat să efectueze cercetări, să publice articole și să solicite brevete în numele Universității de Tehnologie din Wuhan, China, în schimbul a 50.000 de dolari pe lună și a aproximativ 150.000 de dolari în cheltuieli personale. De asemenea, a primit 1,5 milioane de dolari pentru a înființa un laborator de cercetare la universitatea chineză… Autoritățile mai spun că Lieber a ascuns implicarea în program în fața oficialilor de la Harvard; în 2018 le-a spus anchetatorilor federali că nu i s-a cerut niciodată să participe la program.” [15]

Arestarea lui Lieber vine pe fondul îngrijorării tot mai mari a guvernului federal față de eforturile Chinei de a fura cercetarea și tehnologia SUA, așa cum se manifestă în programe precum Planul celor o Mie de Talente, unde:

„Oamenii de știință au descărcat dosare de cercetare sensibile înainte de a se întoarce în China, au înregistrat brevete bazate pe cercetări din SUA, au depus cereri pentru subvenții și au ascuns că au primit bani de la instituțiile chineze, potrivit unui raport al Congresului emis în toamna trecută… Procurorii federali din Boston au anunțat în această săptămână și acuzațiile împotriva unui cercetător de la Universitatea Boston, care este acuzat că și-a ascuns legăturile cu armata chineză. Yanqing Ye, despre care procurorii spun că este locotenent în Armata de Eliberare a Poporului, a mințit cu privire la serviciul ei militar pentru a intra în SUA, a făcut cercetări pe proiecte militare ale SUA și a adunat informații despre doi oameni de știință americani, pentru armata chineză… Autoritățile federale suspectează că atât Universitatea Harvard, cât și Laboratorul Național de Microbiologie din Winnipeg au fost complici în contrabanda cu agenți biologici periculoși în favoarea Institutului de Virusologie din Wuhan.” [16]

Potrivit unui post de pe Facebook, doi „studenți” chinezi care lucrau ca asistenți de cercetare au fost, de asemenea, arestați după ce unul dintre ei, care era de fapt locotenent în armata chineză, a fost prins pe Aeroportul Logan în timp ce încerca să plece spre China cu 21 de flacoane de contrabandă conținând „eșantioane biologice sensibile” în bagaj. [17] Legătura lui Lieber cu Institutul din Wuhan și metoda de contrabandă a „studentului” conferă credibilitate afirmației că acest coronavirus a fost eliberat accidental.

Cu alte cuvinte, guvernul american și-a subcontractat programul de arme bacteriologice în China, oferind prof. Zhengli o subvenție de 665.000 USD de la Institutul Național al Sănătății pentru un studiu numit „Ecologia coronavirusurilor la lilieci și riscul de apariție a coronavirusului în viitor” (NIAID R01 AI1 10964). La patru zile de la remiterea grant-ului, la 10 ianuarie 2014, prof. Zhengli a primit încă unul, de 559.500 USD de la Agenția pentru Dezvoltare Internațională a Statelor Unite pentru un studiu de cercetare intitulat „Amenințări Pandemice Emergente PREDICT 2_China” (Proiect nr. AID-OAA-A-14 –00102). [19] Pe de altă parte, producția acestor arme biologice a fost cel mai probabil deliberată și plătită de guvernul Statelor Unite. Profesorul Zhengli, cercetător principal și investigator principal la Institutul de Virusologie din Wuhan în ultimii 20 de ani, a fost beneficiarul a milioane de dolari de la USAID și alte agenții care „au acordat finanțare în scopul expres al cercetării și experimentării coronavirusurilor – adesea mai multe subvenții simultan.” [18]

Iar dacă guvernul Statelor Unite a plătit pentru „armarea” coronavirusului de la lilieci a făcut-o ținând cont de o eventuală utilizare, ceea ce înseamnă că ar fi putut planifica un atac. În multe privințe, locul ideal pentru a declanșa un atac asupra Chinei ar fi acolo unde există unul dintre laboratoare; lansându-l la Wuhan, Statele Unite ar putea să-i facă pe chinezi răspunzători pentru atac.

În analiza finală, Sir Adrian Bond, al cărui articol l-am citat, concluzionează că „cea mai probabilă sursă a 2019-nCoV este Laboratorul Național de Biosecuritate de la Institutul de Virusologie din Wuhan”, dar nu este în măsură să decidă dacă „se fac eforturi concertate pentru a ascunde natura exactă a virusului, sursa acestuia și a celor responsabili sau dacă, în cel mai rău caz, diseminarea coronavirusului epidemic este intenționată” [20].

Nu lăsați o criză să se irosească

După cum concluzionează Adrian Bond, atenția pe virus duce la mai multe întrebări decât răspunsuri în această etapă a jocului. Chiar dacă toată lumea a fost de acord cu metafora războiului, nimeni nu și-ar putea explica cum se duce războiul biologic în zilele noastre, dacă s-ar limita la minuțiile războiului biologic. COVID-19 este o armă, nu este o strategie. Și acest fapt ne conduce la concluzia că întrebarea dacă COVID-19 este o întâmplare naturală sau o armă biologică este irelevantă. După ce a fost declarată legea marțială, marea întrebare: „Coronavirusul este real sau este folosit ca pretext pentru o criză fabricată?” a creat incapacitatea de a distinge între lucruri (realități) și ceea ce conferă lucrurilor un sens (categorii ale minții). Soluția rezolvării problemei falsei dihotomii „criză reală/fabricată” poate fi găsită prin distingerea diferitelor părți ale unei campanii care este alcătuită deopotrivă din res et intelectum. Dacă căutăm o explicație strategică a ceea ce se întâmplă acum, trebuie să analizăm măsurile pe care guvernele le iau în lumina puterii pe care le-a acordat-o situația de urgență. Ca întotdeauna în situații de genul acesta, Rahm Emmanuel a avut ultimul cuvânt când a spus: „Nu lăsați niciodată o criză să se irosească”.

Fundația Rockefeller oferă ajutor suplimentar în înțelegerea modului în care sensul și, prin urmare, acțiunea se aplică la un fenomen al naturii prin ceea ce ei numesc „planificarea scenariului”, pe care ei o consideră „o importantă… componentă a trusei noastre de instrumente strategice”, care oferă „un proces de creare de scenarii despre viitor, bazate pe factori care pot afecta un anumit set de provocări și oportunități” [21].

Una dintre „provocările și oportunitățile” Fundației Rockefeller explorată în 2010 a fost cea rezultată din „pandemia pe care lumea o aștepta de ani buni”, care a sosit în sfârșit în 2012. Noua tulpină de gripă, despre Fundația Rockefeller pretindea că ar „proveni de la gâște sălbatice” a fost

„extrem de virulentă și cu un grad mare de letalitate. Chiar și cele mai pregătite națiuni au fost repede copleșite atunci când virusul s-a extins în întreaga lume, infectând aproape 20% din populația lumii și ucigând 8 milioane de oameni, majoritatea adulți tineri sănătoși, în doar șapte luni. De asemenea, pandemia a avut un efect mortal asupra economiilor: mobilitatea internațională atât a oamenilor, cât și a bunurilor, a încetat, debilitând industrii precum turismul și rupând lanțurile globale de aprovizionare. Chiar și la nivel local, magazinele și clădirile de birouri au rămas goale luni întregi, fără angajați și fără clienți.” [22]

Vi se pare familiar acest „scenariu”? Pandemia de coronavirus din 2020 a fost un act al naturii sau nu? A fost o armă, și dacă da, a fost eliberată intenționat sau a scăpat accidental? Sau, pentru a fi și mai specific, a fost un „scenariu” confecționat de Fundația Rockefeller, impus peste focarul de gripă sezonieră din anul respectiv, ca pe o modalitate de a impune controlul asupra unor populații care altfel s-ar fi revoltat împotriva unui asemenea control?

Pulmonologul german dr. Wolfgang Wodarg favorizează această din urmă explicație, descriind epidemia drept un „hype” (cuvânt care desemnează o publicitate sau promovare exagerată) care a prins o viață proprie, în ciuda faptelor și dovezilor și, prin urmare, merită să fie luată în considerare în continuare:

„În fiecare an avem noi tipuri de virus în lume; în fiecare an, coronavirusurile dădeau o rată de 7% până la 15% din infecții. În Wuhan au descoperit o nouă tulpină de virus. Este acest virus periculos? Cum putem ști? Este important să comparăm datele curente cu datele din anii precedenți. Dar, chiar dacă ne uităm la cei 7-15% care aveau virusul, nu putem spune că au murit din cauza lui. Marea întrebare cu privire la rata mortalității în Italia este unde au fost efectuate testele? Dacă ele ar fi făcute unor persoane aflate în spital în stare gravă, rata mortalității ar crește, evident. Rata mortalității normale pentru gripa sezonieră este de 0,1%. Asta înseamnă că o persoană din o mie moare, în fiecare iarnă. Este evident că virusologii au produs senzație aici cu ceva care a impresionat guvernul chinez; iar guvernul chinez a făcut o mare afacere din această epidemie. Brusc, a devenit foarte important din punct de vedere politic într-un mod care nu avea nicio legătură cu virusologia: recunoașterea facială în aeroporturi, verificări ale temperaturii pe loc, pentru a vedea dacă oamenii au febră. Iar aceste măsuri au avut consecințe internaționale. Politicienii au trebuit, brusc, să ia o poziție. Ceva a fost fabricat. O rețea de informații și opinii s-a dezvoltat în aceste grupuri de experți, iar politicienii au apelat la ele, au internalizat rețeaua lor de informații și au început să funcționeze în parametrii acestora. Politicienii au instrumentat rețeaua de informații pentru a decide ce măsuri urma să fie luate. Asta înseamnă că va fi foarte dificil pentru cineva cu simți critic să spună: „Opriți-vă, nu se va întâmpla nimic”. Îmi amintește de basmul despre hainele noi ale împăratului: numai un copil mic a avut curajul să spună că împăratul este gol. Politicienii se joacă, împreună cu oamenii de știință care doresc să pară importanți, pentru că au nevoie de bani pentru a-și susține operațiunile. Vrem să fim importanți; vrem să câștigăm bani.” [23]

Rapoartele din Italia au confirmat suspiciunile lui Wodarg. La 18 martie, autoritatea națională pentru sănătate din Italia a publicat arăta că peste 99 la sută din cazurile de deces prin coronavirus din Italia au fost la persoane care sufereau de afecțiuni medicale anterioare. Majoritatea covârșitoare a celor care au murit în timp după infectarea cu coronavirus erau fie bătrâni, fie aveau afecțiuni preexistente care au înrăutățit efectele virusului. Vârsta medie a pacienților care au cedat a fost de 81 de ani, cu aproximativ 20 de ani mai mare decât vârsta medie a pacienților care au contractat infecția. Vârsta medie a femeilor care a murit a fost cu 28 de ani mai mare. Cel mai mare procent de decese (42,2%) au avut loc la grupa de vârstă 80-89 de ani, în timp ce 32,4% aveau între 70 și 79 de ani, 8,4% între 60 și 69, 2,8% între 50 și 59 și 14,1% peste 90 de ani.

Femeile care au murit după ce au contractat infecția cu COVID-2019 sunt mai în vârstă decât bărbații (83,4 vârsta medie la femei – 79,9 ani la bărbați). Numărul mediu de patologii observate la această populație este de 3,4 (mediana 3, abaterea standard 2,1). În general, 15,5% din eșantion au avut 0 sau 1 patologii, 18,3% au avut 2 patologii și 67,2% au avut 3 sau mai multe patologii. Comorbiditatea cea mai prezentă este hipertensiunea arterială (74,6%), urmată de boli cardiace ischemice (70,4%) și diabet zaharat (33,8%). [24] Silvio Brusaferro, șeful serviciului de sănătate italian a confirmat faptul că persoanele în vârstă și cele cu boli cronice preexistente sunt mai expuse riscurilor. „Vorbim despre oameni foarte fragili, care trăiesc în contact strâns cu ceilalți și despre nevoia de a-i proteja cât mai mult.” [25]

Nu trece mult din lectură și devine clar că Fundația Rockefeller propune modelul autoritar chinezesc de reacție la criză ca normă pentru restul lumii: Nu mi-a fost dificil să spun unde se află simpatiile oligarhice. Fundația Rockefeller admiră chinezii pentru măsurile draconice pe care le-au luat în lupta împotriva virusului și critică politica inițială a Statelor Unite de a „descuraja puternic” zborurile, deoarece clemența „s-a dovedit mortală, accelerând răspândirea virusului în SUA, dar și peste granițe.” Decizia guvernului Chinei de „impunere rapidă și aplicare rapidă a carantinei obligatorii pentru toți cetățenii, precum și sigilarea instantanee și aproape ermetică a tuturor frontierelor, a salvat milioane de vieți, oprind răspândirea virusului mult mai devreme decât în alte țări și permițând o recuperare post-pandemie mai rapidă.”[26]

Continue reading Cultura vieții

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.