STRĂINILOR DE DACIA

sleios străin obraznic – tontoroiul
îl joci peste strămoşul sfânt mormânt:
e joc de crimă jaf – inimii sloiul
cu care-mi zgârii duhuri din pământ

tot Kogaionul l-ai trezit – smârdoare!
când mi-ai pocit limba din Soare şi Cuvânt:
mii tarabostes au ieşit din floare
sub hore calcă strâmbu-ţi legământ

opriţi din ceasuri – zeii-apasă-opinca:
din şarpe negru – iscă trandafirii
străbunii-şi rostuiesc de zor tilinca
să cânte-mpărăteasca noimă-a firii

toţii Mirii Munţi în straie de lumină
vin cu Cereştile Mirese la Izvor:
aici sunt Soare Lună şi Stupină
iar sfinţii niciodată nu ne mor!

voi – venetici învăluiţi în bale
nu ne cunoaşteţi zeii – nici otrava:
deci nu veniţi orbeţi – cu toată graba
curmaţi-vă spre noi a voastră cale!

prea gingaş sfânt pământu-i din vecie
să-ndure pas clocit nemernicie!
când zâne s-or desface din zvelt trunchi
vă veţi preface-n stârvuri de păduchi…

…voi – greş de borţi la raiul naiul:
retina tracă se trezeşte!
veţi arde-n aprige văpăi şi-n graiul
în cari Zalmoxis ziua povesteşte!
***

PEISAJ CU CIORI – IARNA

mulgând la sânge costeliva zi
zburătăcesc pe mirişti slute ciori:
vor smulge te miri ce din zori în zori
zăbranic peste iarnă-or dezveli

apriga foame s-a dedat zăpezii
stomacul vid s-a-ncrâncenat pe zare
negru sughiţ de lipsă-n crucea-amiezii
se-aud croncăniturile amare

pe sub pământ îşi ascund bocet munţii
i-a scufundat mizeria din cer
de frig s-a spart aureola frunţii

brazii-s smeriţi în bezne de miner
…nici Dumnezeu nici înger nu coboară
până şi-n vis – psalmodiază-o cioară
***

MISTICE INFLUENŢE

câteva energice fâlfâiri din aripi de
fluture – acolo sus – printre
stele – şi
destinul unui om – al unor
istorii întregi ori chiar
eoni – s-a
împlinit
***

CÂND MĂ ÎNTÂLNESC CU LIMBA ROMÂNĂ

când mă întâlnesc cu
limba română – e ca şi cum m-aş întâlni cu
Dumnezeu: plâng precum munţii în
furtună – sufletul meu luminează până
departe – în adâncul – la rădăcina
fântânilor

mă întâlnesc cu însăşi
Sărbătoarea

îndemnul de vibraţie al limbii române – acolo
sus – în vârful copacului veciei – aprinde
fructul mântuirii: întâi îi ies acestuia – de sub
abdomenul silabelor – picioarele
baletând artificii miriapode – apoi – în
urmă – sunetul vocii sale de
fruct al minunii frazale coace şi
aprinde palatul Lui
Dumnezeu – aprinde
pădurile raiului – aprinde flori în
auz şi-n
lenile sfânt scrise de
albinelor văzduhului

limba română e cea în care Dumnezeu a făcut
Cele Patru Răsărituri – apoi pe
Adam Eva heruvii serafii – iar la urmă a
râs – vesel ca un copil – aplecat peste
ghizdurile înalte ale
Întregii Creaţii
***

Adrian Botez