O înmormântare…deosebită!

Bis MetodistaO ÎNMORMÎNTARE…DEOSEBITĂ...

Traducere Rodica Botan

[Autor Necunoscut]

Consumată de pierderea mea, nici măcar n-am observat cît de incomodă era banca de lemn pe care ședeam. Eram la înmormîntarea celei mai bune prietene – mama mea. În cele din urmă a pierdut bătălia cu cancerul. Tristețea și durerea pierderii mă copleșiseră că mi se părea că nici nu mai pot să respir. Mama mea a fost totdeauna stîlpul meu de nădejde și de putere: la piesele de la școală cine credeți că aplauda mai tare decît toată lumea…cînd aveam cîte o durere de inimă lua o cutie cu șervețele și mă asculta pînă îmi vărsam toată inima în fața ei…ea m-a mîngîiat de moartea tatălui meu, ea m-a încurajat în anii de studenție și s-a rugat pentru mine toată viața mea.

Cînd mamei i s-a dat diagnosticul de cancer, sora mea numai ce avusese un bebe, iar fratele meu numai ce se căsătorise cu iubita lui din copilărie. ..așa ca a căzut sorțul pe mine, fata de 27 de ani care nu eram legată de nimic …să am grija mamei. Am considerat însă acest lucru ca o onoare.

-Si acum…ce urmează Doamne? …am întrebat eu stînd acolo pe bancă în Biserică. Viața se întindea în fața mea ca un abis pustiu. Fratele meu stătea stoic privind crucea de pe perete ținîndu-și soția de mînă. Sora mea își rezemase capul pe umărul soțului ei , iar el o sprijinea cu o mînă pe după mijloc în timp ce în celălalt braț era copilașul lor…Toți erau adînciți în durerea lor…dar nimeni n-a observat cît de singură am rămas eu…

Locul meu fusese alături de mama, pregătindu-i mîncarea, ajutind-o să meargă, vizite la doctori, medicamente și citind Biblia împreună. Acum ea s-a dus la Domnul. Lucrul meu s-a ispravit și eram singură…

Am auzit o ușă deschinzîndu-se și închizîndu-se cu putere în spatele Bisericii. Pași repezi s-au auzit  apropiindu-se pe carpet. Un tînăr exasperat se uita cu mișcări rapide în jur și apoi se aseză lîngă mine. Și-a împreunat mîinile și le-a pus în fața lui. Ochii îi erau înlăcrimați. A început să-și sufle nasul…

-Am întîrziat…începu el să se scuze, deși nu era nevoie de nici o scuză. După ce ascultarăm cîteva eulogii, s-a aplecat și a comentat pe șoptite…

-De ce o amintesc în eulogii cu numele de Mary , cînd numele ei a fost Margareta?
-Pentrucă numele ei a fost Margareta…de aia. N-a fost Mary niciodată. Nimeni nu i-a spus Mary…am răspus eu șoptind…

Și mă miram de ce persoana asta s-a așezat lîngă rudele apropiate…putea să stea în partea cealaltă a Bisericii. Mă întrerupe mereu cu lacrimile lui și se fîțîie într-una…cine o fi străinul ăsta pînă la urmă?

-Nu…nu-i drept…a insistat el în timp ce lumea din jur se uita la noi că șușoteam…

-Numele ei este Mary…Mary Peters…mai zise el cu convingere încă odată…
-Nu …ea nu este Mary Peters…i-am răspuns eu.
-Nu sîntem în Biserica Luterană?…mai intreba el…
-Nu…Biserica Luterană este peste drum…
-Oh…
-Cred că ai greșit înmormîntarea, domnule…

Solemnitatea acestei ocazii amestecată cu realizarea greșelii acestui om, a făcut un amestec de emoții în mine care au ieșit afară fără  să vreau sub formă de  …rîs. Mi-am pus mîinile peste față, sperînd că lumea o să ia gălăgia făcută de mine drept plînset…dar n-a fost așa. Și privirile contrariate ale celor ce jeleau în jurul meu au făcut situația să pară și mai comică. M-am uitat la bărbatul de lîngă mine ce părea atît de confuz. La urmă l-a apucat și pe el rîsul, în timp ce se uita în jur realizînd că e prea tîrziu să se retragă.

Mi-am imaginat că mama mea rîdea și ea de situația creată. Cînd ultimul Amin s-a spus, ne-am grăbit să ieșim afară în parcare.

-Cred că o să fim de rîsul orașului…zimbi el. Mi-a spus că numele lui este Rick și pentrucă deja era tîrziu să mai meargă la înmormîntarea mătușii Mary, m-a invitat la o ceașcă de cafea.

Dupa amiaza aceea a fost începutul unei lungi călătorii cu acest bărbat care nu s-a prezentat la înmormîntarea care trebuia dar s-a prezentat la locul unde trebuia. Un an după această întîlnire, eram căsătoriți la o biserică de țară unde el era pastor asistent. De data asta amîndoi am venit la timp și am ajuns la biserica care trebuia. În momentele mele de durere, Dumnezeu mi-a dat motive de rîs. În loc de singurătate, Dumnezeu mi-a pregătit dragoste. Iunie trecut am celebrat aniversarea de 22 de ani de la căsătorie. Și oridecîte ori ne întreabă cineva cum ne-am întîlnit, Rick le spune că ”Mama ei și Mătușa mea Mary, ne-au făcut cunoștiință…și este un aranjament cu adevărat făcut din cer.

Sursa: http://www.peginduri.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s