În păcat m-a zămislit mama mea, spune Psalmistul. Aceasta este problema fundamentală a omenității, păcatul, dar nu o stare de conflict angajat cu Dumnezeu, ci păcatul nativ, adamic, parte a structurii noastre, adînc înfipt în fire, ontologic definibil.
Cum reacționăm la păcat?
1. Ateismul. Prima atitudine (deși n-am fost niciodată ateu, totuși am admirație pentru ateii onești și consecvenți, pentru că încă putem nădăjdui în dreptul lor) constă în uciderea lui Dumnezeu. Uneori chiar copiii crescuți în biserică devin atei pentru că refuză să se rupă pe dinăuntru. Își privesc starea, contemplă standardele lui Dumnezeu, se uită din nou la ei, din nou la standardele morale ale Bisericii și nu știu ce să facă. Prima opțiune este ascunderea de Dumnezeu sau ascunderea lui Dumnezeu. Ateismul precoce poate fi trecător sau se poate împietri cu vîrsta, dacă nu intervine Dumnezeu în harul și mila Lui.
2. Fariseismul. Aici speranțele sînt puține și drumul de întoarcere este greu. Fariseii împietriți în adultețe sînt damnați și etichetați și de Mîntuitorul Însuși: ¨morminte văruite”. Nu există discurs mai acid din partea Domnului decît Matei 23. Fariseul are drumul tăiat înapoi. A ales fățăria. Acolo sînt standardele Domnului, aici sînt standardele lui. Pe ale Domnului le poate imita, face frumos, pe ale sale le trăiește în privat, în taină. Fariseul tînăr este scîrbos. Nimic mai urîcios decît un adolescent fariseu care devine activ și apoi activist în biserică doar ca să își satisfacă sponsorii, părinții, trăind mai apoi o viață depravată. Mai bine un ateu precoce cu nădejde, decît un fariseu timpuriu, pietrificabil în duplicitate.
3. Subestimarea păcatului. Este genul acela de atitudine … Dumneavoastră și ai dumneavoastră cam exagerați, frate! În fond, ce mare lucru, un păcățel, toată lumea face așa. Cei care subestimează păcatul se iartă ușor! Ei sînt de partea majorității și majoritatea de partea lor. Sîntem toți la fel de hoți, toți la fel de curvari, toți la fel de păcătoși, dar păcatele acestea sînt tocmai dovada că sîntem vii în fond, nu-i așa? Să ne împăcăm cu gîndul! Dumnezeu are în job-description-ul Dînsului să ne ierte! Să-Și facă frumușel datoria! Să păcătuim ca să se înmulțească harul!
4. Pocăința superficială. Cei care se pocăiesc superificial nu subestimează păcatul. Îi dau importanța cuvenită, dar cred că totul se rezolvă cu, scuzați expresia, vorba unui prieten, cu “lacrimi și muci” sau cu mers pe sticlă, autoflagelare, mers pe coate și genunchi împrejurul bisericii, pe coji de nuci eventual. Pocăitul superficial se pocăiește de orice și rapid, pentru că știe că e grav. De păcat trebuie să scapi ca de jeg. Faci baie și gata. E rîvnitor și este gata să plătească orice preț, scăpînd din vedere că prin har sîntem mîntuiți, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
5. Depresia și disperarea. Este o altă posibilă reacție la păcat. Disperatul nu subestimează păcatul și nu-și negociază pocăința în termeni ușori. Este apăsat pe ambii umeri de amîndouă. Este prăbușit sub propria spurcăciune, dar nu se poate ridica. Vede că binele pe care vrea să îl facă nu îl poate face, iar răul se ține lipit de el.
6. Lupta încrîncenată. Lupta cu păcatul duce nicăieri. Vom sfîrși cu siguranță învinși. Scriem pe frigider De luni mă fac mai bun! Nu merge! Este precum în cazul curelor de slăbire. Efectul yo-yo! Lupta cu păcatul din noi nu duce nicăieri. Apostolul mărturisește că este învins între capitolele 6-8 din Romani.
7. Ne mai rămîne o singură soluție posibilă: răstignirea împreună cu Cristos și învierea împreună cu Cristos! Aceasta este soluția biblică!
__________________________________
Note:
(1) Sursa: http://mariuscruceru.ro/2013/05/05/sapte-atitudini-posibile-fata-de-pacat/
(2) Foto: http://www.trilulilu.ro/imagini-fotografie/tuturor-prietenilor-fa-ti-griji-pentru-constiinta
(3) Sursa citatului “în păcat m-a zămislit mama mea“: Psalmul 51: 5 http://www.ebible.ro/biblia/paralel/cornilescu-ortodoxa/psalmi/51/
Revista ARMONIA - Saltmin Media 