Arcadie HINESCU – TIMPUL CA O PRADĂ

Arcadie HinescuArcadie Hinescu, profesor univ. dr. la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, 1994-2007 si Universitatea „Spiru Haret” Bucuresti – Facultatea de Finante și Bănci, Blaj, 2007-2009

Eram în faza de documentare și de pregatire a unui interviu cu domnul profesor Arcadie HINESCU, când în  Ziarul Unirea  am descoperit omagiul academic al rectorului Universitatii “1 Decembrie 1918″ Alba Iulia –  Profesorul universitar Arcadie Hinescu la 65 de ani– scris si publicat in Aprilie 2007.

În prezentarea elogioasă a profesorului universitar Arcadie Hinescu, cu măiestrie si căldură încondeiat de rectorul universității, te surprinde faptul că titlul științific de doctor în economie l-a obtinut în anul 1981, pe vremea comunistă, pe când profesa la Universitatea din Brașov, Facultatea de Industria Lemnului, pe care de altfel o și absolvise cu brio, prin 1965.

Domnul profesor locuiește în Blaj, din 1968, unde am avut deosebitul privilegiu să-l am profesor la diferite materii de specialitate, la Liceul Industrial Forestier Blaj, între anii 1968-1971.

Este de notorietate faptul că însuși Eminescu a fost mânat de „dorul fierbinte de a putea vedea Blajul, de unde a răsărit soarele românismului”, oraș în care a căutat îmbogățirea sa spirituală. Iar George Călinescu pentru a scrie monografia „Viața lui Mihai Eminescu” s-a documentat critic și a investigat drumul parcurs de cel care a scris „ODĂ (în metru antic) (“Nu credeam să-nvăț a muri vreodată; /Pururi tânăr înfășurat în mantia-mi, /Ochii mei nălțam visători la steaua/Singuratății…”), va scrie și aceste cuvinte:

Urmându-și călătoria, ajunseră in cele din urmă in vârful Hulei, de unde se vede Blajul. Eminescu, ridicându-se, strigă atunci emfatic, cu carnetul intr-o mână si cu pălaria intr-alta: „Te salut din inimă, Romă-mică. Îți mulțumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!

George Calinescu l-a avut profesor pe Ramiro Ortiz care preda limba si literatura italiană la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti. Datorita acestui fin intelectual și-a insusit o „educație literară” de excepție: „Cu el m-am deprins a scrie cărți, cu el am deprins meștesugul informației literare și al construcției critice pe substrat istoric, de la el știu tot ce știu”, mărturisea mai târziu autorul cărții ”Bietul Ioanide”. In 1936, Călinescu își lua doctoratul, la 37 de ani, la fel cum domnul profesor Hinescu, tot la 37 de ani, obține titlul științific de doctor în economie.

Privind urma pașilor celor pomeniți, Eminescu și Călinescu, dar și cei ai lui Hinescu, observi că drumul lor a fost atras și luminat de un adevăr cosmic călăuzitor, o promisiune făcută de Însuși Dumnezeu:

Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise.” – Biblia, cartea IOSUA, 1.3.

Dar și  titanii la care am făcut referire (Eminescu, Călinescu, Hinescu), oameni de cultură de viță aleasă, tenaci în drumul ales, n-au rămas pe loc niciodată –  cum rămânem mulți într-o contemplare sau suficiență – ei, însă, au fost mânați de un duh și de o sete de cunoaștere și de muncă, de un neastâmpăr academic care i-a determinat să forțeze și să foreze tot mai mult în pământul cunoașterii, astfel, pas cu pas cucerind noi dimensiuni în cercetare și afirmare.

Eminescu, ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator, acoperea prin scrisul său toate paginile, cu subiecte diverse, de mare profunzime și erudiție. Trudea din greu, zi și noapte. La fel,  profesorul Hinescu avea darul de-a se adânci în cercetări academice folosind în întregime timpul. Așa cum cel care prețuieste pâinea, nu lasă să se piardă nici măcar o fărimitură, nici dânsul nu lăsa nici o secundă să treacă la întâmplare. Timpul era prada pe care o presa și-o hăituia fără milă ca nu cumva să nu-i dea maximum din ce putea să-i dea.

Nichita Stănescu spunea undeva că a cunoscut pe cineva care vedea curentul electric. Și eu am cunoscut pe cineva care vedea timpul și-l domolea pentru el.  Iar talpa gândulu său călca toate clipele timpului, cucerindu-le pentru sine, ca apoi să ni le dăruiasca nouă, prin opere trudite din greu, cu pricepere și migală,  strânse în cărți și lucrări de știință.

Te salut din inimă, Mare Creator de Giuvaere. Îți multumesc, Dumnezeule, că sunt oameni care își pun talantul primit în negoț!” (O parafrazare cf.Matei 25.14-27).

Fericita întâmplare face ca aceste sărace cuvinte să apară acum în 2009, la doi ani de la cele publicate în Ziarul Unirea, însă în preajma zilei de naștere a fiicei sale Daniela Arcadia, care aniversează o frumoasă vârstă … LA MULTI ANI!

Cu aleasă prețuire,

 Vă urez ca Dumnezeu să vă binecuvinteze cu multă sănătate, pace și har!

George Danciu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s