Nicolae Geantă – Ce drac scump!

nicolae-geanta-320x240“Știți unde se ascunde diavolul acum în 2014?” – am întrebat o ceată de liceeni care mă ascultau cu urechile (vorbindu-le despre Ucraina), dar cu ochii lipiți pe touch-screenurile telefoanelor

Tăcere…

Am băgat mâna în buzunar, am scos smartphonul și le-am arătat: “Aici!”.

Ce drac scump!”, a replicat un șugubăț cu șapca de rapper întoarsă la ceafă.

 Câtă dreptate! Ce scump e să lucrezi pentru Satana!

Am întrebat apoi elevii,  Ce e mai scump, drumul spre Rai sau drumul spre Iad?

Evident că toți au spus că cel spre Rai. Numai cel cu replica a spus că spre Iad. Și-a argumenat: “Pentru că-l alegem singuri!” .

Le-am spus tinerilor că drumul spre Rai e plătit de Hristos. E gratuit. Eu, ei, dvs, nu trebuie decât să trăim frumos, “ca-n timpul zilei”.

Drumul spre Iad însă e plătit de noi. Cu pălincă, țigări, prostituție, droguri și pumni în ochi. Cu delapidări, șmenuri și facturi false. Cu discoteci, înjurături, divorțuri și avort. Dar și cu ură, bârfe și setea de-a distruge. Nu doar în război cu vrăjmașii, ci chiar cu cei dragi. Trădând. Dezonorând. Furând din imaginea aproapelui, a fraților, a lui Dumnezeu!

Tatăl meu spunea odată că nu a plătit milioane pe țigări să învețe să fumeze și acum să renunțe într-o noapte! Câți bani arși pentru Satana! Câte tone de băutură plătite! Câte kilograme de lacrimi vărsate! Câți copii suferinzi, abandonați! Câți avortați! Câte persoane ce suferă pe nedrept! Câte decizii greșite! Ce mori uriașe de ură, ce halde de cărbuni ai calomiilor aprinși! Ce prețuri colosale plătite! Și ce drac scump care râde…

Trebuie să recunoaștem: “e mult mai ușor să dai cu vitriol decât să împrăștii colonie” (ca să-l parafrazez pe Pleșu). Dar și riscul mai ridicat de a te autodistruge!

Dacă diavolul ne costă așa de scump, prieteni, de ce alegem să lucrăm cu el?”, mi-am întrebat elevii?

Din nou tăcere…

Nicolae Geanta –  nicolaegeanta.blogspot.ro
Advertisement

One thought on “Nicolae Geantă – Ce drac scump!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.