DILEMĂ

era umilitor: mereu şi pretutindeni
cădeam

acum – m-am ridicat – dar
atât de jos am ajuns – între timp – încât
nu mai am unde să
cad – şi nici rost încotro să mă
ridic
***

CĂDEREA BURSEI

aproape că începusem să mă obişnuiesc cu
năprasnici – pumnii în figură – dinafara
ringului

aproape visam că sărut pumnii care
mă culcau la pământ – şi mă scărpinam
singur – pe burtă – de mulţumirea
că există şi pentru mine-ndestule
lovituri şi bătăi călcătoare-n
picioare

aproape jubilam de
rentabilitatea bursieră a
loviturilor umilitor
încasate

la bursa neagră încă
se paria pe o întâmplătoare victorie
a mea – zdrobit cum se cade!

apoi – târziu şi pe drum de seară – cu
furibundă-ncruntare – a sosit ucigaşă
ura: stearpă – turbată
spre tot şi spre nicăieri anume
direcţionată

acum nu mai visez şi nu mai ştiu nici măcar
gustul amar – dar
înviorător – al
plenar – mazochismului

adorm cu pumnii strânşi a
zadar – şi visez cum
mi se pune pe creştet cununa
anticipatelor şi de nerefuzat
înfrângeri fără lovituri – ci doar

refuzuri scârbite: nu mai merit nici măcar efortul de
a fi lovit: e nerentabil să-ţi foloseşti
pumnii – când nu mai există
atenţie – şi bursă de
pariuri – suculentele
cote pentru victoria lor
perpetuă – şi deci
înmărmuritor neinteresant
devenită – înfrângerea
mea
***

MOZART

dansează graţios într-o mansardă
din când în când îşi explodează-un şut:
degeaba sfinţii sunt mereu în gardă
că în „pardon” li-e mirul – rezolut!

atâta eleganţă-n sărăcie
podeaua spartă n-a-ndurat nicicând –
îşi cântă-n paşi mizeria zglobie:
prinţ generos – livrează vânt cu vânt!

câte poveşti n-a preschimbat în îngeri
rondo-uri învârtit-a la trapez
şi în ninsori dresează orice frângeri

iar de-l întreabă moartea – e chinez!
…veniţi de luaţi lumină: Ariel
când face tumbe-i „voi” – nicidecum „el”!
***

SPITALUL POPULAR

paşii aceia sâcâitor târşâiţi – exasperant
amânaţi – pe trei sferturi adormiţi – ai
bolnavilor din spitale – care ies pe coridor să se
ducă la closet – şi li se scurg – peste papucii mucegăiţi
şiroaie de sânge şi puroaie – prin ambii craci ai
pijamalelor duhnind a urină

acum – aceşti paşi au devenit
scrâşnitori – exasperant de
orb ameninţători – amplificaţi azi de
milioane de ori – paşii
unor zombies care se târăsc prin ceaţa
unui hol fără de capăt – spre
ferestrele mele înnoptate – să mă
pârlească din privirile lor
arzător demente – să mă
schingiuiască – să mă
desfacă în elementele mele
anatomic componente – şi abia apoi
încărcaţi cu ce-au agonisit din
dezmembrarea mea – să se ducă la
baie – unde să-mi azvârle componentele
sângerânde în
closet – pe labirintul
conductelor infernale – cumplit
bolborosind – înfundate de
fecale

după isprava asta – toţi vor rânji cu măselele lor
oarbe – vor chiui cu
ochii lor viermănoşi – vor
încinge hora sălbatică a viscerelor
eliberate de nemistuitul meu mine – după care – cu
aceleaşi ritmate târşâieli gâfâieli adormite ale
paşilor – se vor îndrepta către
saloane – unde se vor culca în
plumb

…cade cortina – peste
patria şi poporul meu – greu
bolnavi…
***

DESCÂNTEC DE-ASMUŢIRE A ZEILOR

îmi dă târcoale iarna – printre-ostreţe:
să mă răpună-acum – sau să mă-amâne?
pe zare trec migrările mistreţe:
din cer ori din pământ nimic rămâne

să se dezlănţuie apocalipsa
prin tăvălugul crâncen de zăpadă
trudita-mi minte să cunoască-eclipsa
să scape de martiriu şi de pradă

târfe de zei şi ţaţe de zeiţe
vă mânii şi v-asmut din paranteze
să-mi ştergeţi şi fiinţă şi matriţe