50 de lucruri uimitoare despre om și corpul uman

117

1. Când o persoană moare auzul este ultimul simt perceput. Văzul este primul care dispare.
2. Celulele care compun creierul uman pot absorbi de până la de 5 ori mai multă informație decât cuprinde toata Enciclopedia Britanică. Continue reading “50 de lucruri uimitoare despre om și corpul uman”

„CHILIPIRGII” SI „FRAIERI”, ÎN CULTURA CONTEMPORANA…

 

În aceste zile pacatoase, omul de cultura (nu doar din România! – …Raul, Tradarea Luminii si Vampirii S-AU GLOBALIZAT!) poate exista sub doua chipuri:

 

1-chilipirgiul”, care sare dintr-o barca în alta, si în materie de politica, si în materie de gasti asa-zis “culturale”, si în ce priveste calcularea folosului material, adus de înscrierea ( în 60% din cazuri, prin mita grasa!) în fel si soi de “bresle”, “uniuni” si “ligi” si “conclavuri” si reviste culturale cu bani (deci, si cu orientare politico-satanica, si cu remuneratie, pentru colaboratorii “constanti” ai Adversarului…ceea ce implica, din partea “chilipirgiului”, un…”studiu comparativ” asupra foloaselor materiale si de influenta si “exploatare-desfatare” sociala); “<<CHILIPIRGIUL>> NU VA GÂNDI, <<(NE) SIMTI>> ORI FACE NIMIC, NICIODATA, ÎNAINTE DE A CALCULA” – e Legea de Existenta a oricarui “chilipirgiu”…; adica, nu va “face”, cu adevarat, ci, precum Dinescu Mircea, stimulat de… “Romanul” amic: “Fa-te, Mircea, ca lucrezi!”

 

A se preface ca face, asta-i esenta “artei” celui categorisit de noi drept “chilipirgiu” (pentru ca amusineaza într-una, ca porcul, prin toate gunoaiele, poate pica ceva…poate “se lipeste” de ceva/cineva “sus-pus”…de un “dumnezeu de ocazie”…”de mucava”, de fapt… – care, cum altfel, nu poate fi decât…DRACUL!); totdeauna, “chilipirgiul” se dovedeste a fi cel mai eficient complice si complotist al Raului Demonic, prin Negarea Binelui (ba chiar a …existentei reale a Binelui: “Bine? Binele NU EXISTA – <<bine/bun>> e numai ce-mi cade mie, cum trebuie, la stomac si la portofel!”)… – în lumea asta pidosnica si total ilogica/absurda…;

 

2-fraierul”, adica omul autentic de spirit/cultura, care nu cunoaste si nu vrea sa cunoasca semnificatia cuvântului “oportunism”, nici nu asteapta vreun folos material ori de influenta, din partea cuiva – si nici nu pierde vremea, cautând/pipaind/aproximând (în functie de interesele lui socio-economice, lipicioase si gretoase!) “surogate de creatie”: el EXPLODEAZA, complet dezinteresat, si…creeaza SPONTAN, “de-a binelea/de-adevaratelea”! Fie ca e vorba de conducatori “executivi” de reviste (finantate de “bosi”, care stimuleaza, fariseic, munca idealista), conducatori “executivi” care muncesc pâna la lesin, ca sa iasa o revista “cum nu s-a mai vazut”… – fie ca e vorba de colaboratori, care nu sunt altceva decât scriitori carora nu le-a surâs zeita Fortuna, sau au scapat prea multe…”oportunitati”, “cu carul”, si, deci, nu au revista, nu au tribuna de exprimare si de lansare a Revelatiei – adica, a ideilor si imaginilor inspirate divin si a roadelor lor artistice. Acestia sunt în stare sa se lase crucificati, numai sa-si vada “copiii de Duh” publicati…”nascuti”, zic ei, cu o naivitate enervanta!

 

Câte jertfe, câte vise, câte exasperari…câte hartuiri istovite, între acesti “fraieri”! Dar, ce importanta au ele, când ideile, în sfârsit, au sansa sa-si ia zborul, dintr-un cuib…(pregatit, fortificat…”creat”, poate, chiar STRATEGIC: banuim ca exista unele REVISTE-CA-“PUBELE”, special “create”, pentru a vlagui si anestezia, prin expresie, avântul ideatic, gata sa se transforme în avânt faptuitor, autentic revolutionar-spiritual…odata „vomat” Veninul Sacru al Revelatiei-despre-Adevarul-Deranjant – … din pacate, pe scriitor începe sa nu-l mai preseze grija finalitatii demersului sau scriptic si expresiv…!) – si sa fâlfâie zelos, „inspirat”, în chip de PRINOS DE SLAVA, spre Cerurile Lui, Cel de la care le-a venit Revelatia!!!

 

…Asadar: „chilipirgiului” nu-i pasa, „nici cu spatele”, de eficienta si eventualul efect soteriologic al scrisului sau (dimpotriva, cum a si marturisit unul, acum doi ani, pe Radio România Cultural – unul, Fluerasu Petre: ca sa se „vânda” bine, el e în stare sa se prostitueze oricând, cu oricine, în orice mod si acceptând orice conditii!) : pe el nu-l intereseaza PRINOSUL, sângele varsat, forta de Duh arsa (precum lumânarea în fata Altarului!) – pentru o cauza…”ha-ha-ha”…ci, doar si numai…”paraua, nene” …”haleala, groseanu’, taticu’…!”– …adica, aspectul strict si brutal pecuniar: care revista îl plateste mai bine, cu cine sa se adune, pe cine sa pupe în dos, pentru a se înfige în „fruntea bucatelor” culturale… – …„frunte” de unde mai pica un post „gras” platit, un loc gratuit la „statiune” ori la hotelurile de patru stele (dar, cine stie, poate sa fie si de cinci…!), un „simpozionas” cu…”relevanta” (diplome „daurite”, diurne etc. etc.), un „premisor” („grascior”…si „cu staif”! – cunosc destui care fac adevarate colectii de premii!), dat de tovarasii de gasca („…o mâna spala pe alta, si amândoua, obrazul, nu?”), o bursa „babana”, în strainatatea …”cât mai straina” – si repetat…si pe timp, practic, nelimitat etc. etc.

 

… „Chilipirgiul” nu se pune rau, Doamne fereste, cu nimeni care (fie si vag potential) l-ar putea, daca nu „salta”, macar mentine (ori „da peste cap”, de la…”masa”!)…unde se afla acum, si…suge!!! „Nu te pisa contra vântului!” – e deviza lui – la care adauga, spre ogoirea pagubosilor: „Ba, asta înseamna sa stii sa te orientezi…Adevar! – ce-i adevarul asta? – ceva de halici, de dat sclipici la curve? – nu! Pai, atunci, ce nevoie avem de el? – n-avem, deci mai lasati-va de goange: scrieti si voi, ca mine, daca nu vreti sa muriti de foame ori chiar sa v-asculte telefonul… – despre <<VICTORIA PEDELISMULUI ÎN LUME>>…hai, lasa bosumflicul… – auzi, principii! – Dom’le, ma omori cu zile, atâta prostie n-am vazut, de când mama m-a facut! … – bai, fraiere, tu chiar meriti sa crapi de foame…si sa astepti, pâna la Sfântu-Asteapta, sa te bage cineva în seama!!! Ba, pâna nu-l faci TU pe bosul de-acolo, de sus, spre care-ti curg si tie balele, sa te bage în seama, dând cu gura si lingând cu limba ORICÂT-ORISICE, nu ai ce spera sa iesi la vedeala, ba, boule…! – mi-e mila de tine, dar n-am ce-ti face: ESTI PREA PROST!!!” – DA, asta e retorica “de budoar” a tuturor “reusitilor”, a tuturor “celebritatilor” din lumea asta (deci, “ne-ratatilor” – …ratatii or fi ei cu Har, cica… – dar daca-s …”fara orientare”, deci, “DEGEABA” au Har!!!… – cine li-i de vina?! …prostia lor, de “ne-chilipirgii”, cine altcineva?! )!

Când auzi de-o “celebritate” (ca-i în lumea scriitorilor, ca-i în lumea filmului… – n-are nicio importanta “locul de prostituare”… – FUGI CÂT POTI DE EA! Astea nu sunt vremi stapânite de forte generative, care sa instituie cu adevarat, sa construiasca “pe granit” – ci este VEACUL “VIRTUALITATILOR” MULTIPLE SI ÎNSELATOARE SI ADUCATOARE DE PIERZANIE A DUHULUI, nu e vremea constructiei “pe munte”, ci…doar pe “nisipul miscator si luat de orice vânt, încotro vrea el”: este veacul în care danseaza Satana Dansul Degenerarii si al Falsificarii, al “darii peste cap” a valorilor stabilite, cândva, tare de mult, de Autoritatea si Vocea Celui din Ceruri…Demiurgul Autentic, nu Jalnica si “Multvizionata” Paiata Cosmica…având “rating” astronomic, pentru ca…astronomic e si numarul prostilor, care se dau singuri si de buna-voie, cu un surâs larg, gras si tembel – PIERZANIEI-de-DUH!!!

 

…”Fraierul”…deh, ca fraierul (ce-i poti cere?!) : munceste, zi si noapte, la temperaturi interioare de furnal…pentru ca, în cele din urma, sa se trezeasca, livid, ca nimeni nu-si risca pielicica, pentru a-i publica lui expresia unor idei prea…mult prea… indigeste, pentru preaputernicii zilei : ”…oh, tu nu-ti dai seama cât pesimism induci publicului cititor, care asteapta de la tine încurajari, explozii de frumusete si de bucurie… – nu atâta fiere si atâta aer sumbru” (…pai, pen’ ce atâta „explozie de bucurie”, când populatia devine tot mai indigna, mai înjosita, prin saracire si exploatare nerusinata, a muncii ei, de niste trântori ordinari, cu titulaturi sonore, sau…doar cu munti de parale, de provenienta carora nimeni nu face imprudenta sa-i întrebe…conform „Legii lui Ohm”: „…daca esti om cu mine, sunt si eu om cu tine!”… – adica, asteapta, toata turma asta „popular-otevista” – sa fie „mintita frumos” – …pai, asta o fac toate populatiile, în toate regimurile tiranice…si, se vede treaba, nici nu va putea exista, vreodata, un regim de ne-tirani, atâta vreme cât poporul, de fapt, populatia… – îi crede, din inima, pe „stabii cu bani si fotolii” – atotputernici, „hristosi mincinosi”, dar acceptati, de plebe, ca niste zei: ei nu-s, pentru plebeu, niste muritori de rând – ci ZEII BANULUI/VITELUL DE AUR!!! – …asta arata cât de evanghelizati, întru HRISTOS-Calea-Adevarul-Viata, sunt mai toti cioflingarii de laici, care bat matanii, pe jos, prin mânastiri si biserici…si câta grija pentru evanghelizatea lor arata „Biserica de Zid”!) – sau se trezeste înjurat, întâi, ca la usa cortului, cu o aroganta ce i-ar face lamâiosi de furie, pe sefii comunisti de altadata (mici copii…), în materie de aroganta (sa se stie cine-i jupânul-patronul!) si de grosolanie…

 

…N-aveti nicio grija, aici eu nu vorbesc de „cenzura comunista”, atât de mult trâmbitata si cu…”exclusivitate de program”, ci vorbesc de vremurile Mafiei Românesti si Mundane – vremuri ale Leprelor si Javrelor si Impostorilor Români si Mundani (cu functie de „hristosi mincinosi”) CONTEMPORANI!!!)…

 

…Revenim.

 

…Si daca ar iesi, oarecum, „la vedeala”, adica s-ar rastigni „fraierul”, ABSOLUT GRATUIT si IREPETABIL, precum „starul” Dumnezeiesc – HRISTOSUL – „pentru publicul doritor de senzatii tari”, publicul „vizitator de cripta”?! O-ho-ho, el, „fraierul”, este gata de Rastignire, ca de suprema fericire…fara sa-i pese nici cât „negru sub unghie” ca, de fapt, este podidit si acoperit, complet, (chiar în ceasurile Creatiei sale divine, dedicate, integral, Cerului) – de maldarele de trântori si vampiri, pusi pe capatuiala, din „extracte” de sânge proaspat de „fraier”…! – si, chipurile, mai fac si mofturi, ca nu cumva sa se trezeasca…eventuale ”pretentii”, în bietul suflet schilodit de suferinta fara leac, al „fraierului”!!! Bietul de el…nici n-a auzit, vreodata, acest cuvânt…”pretentii”, legat de opera lui, alcatuita din Ranile lui…!

 

…De ce mai exista, deci, „fraieri”? Probabil, pentru ca (înafara de „chilipirgii” si vampiri!) Dumnezeu are nevoie si de existenta si „fraieria” lor…adica, de munca lor cinstita si, uneori, minunata, pentru suflete asemeni lor…”fraiere si curate” (…„puah!”- bombane si se strâmba, de scârba, toti „chilipirgiii”, într-un glas…). Parca Hristos zicea: „Fericiti cei saraci cu Duhul, caci a lor va fi împaratia cerurilor”…Poate ca tocmai sufletele lor de copii (cam cretinuti, în contextul acestor vremi, în care „copiii” stiu mai multe ticalosii decât maturii…sau învata, teribil de usor, de la „chilipirgii” – „chilipirgeala”, si hotia, si tradarea, si prostirea de oameni cinstiti…câti or mai fi ramas, si dintr-astia, cinstitii…”cui îi mai da mâna, azi, sa fie cinstit?” – ma întreba, zilele astea, un vecin…!) – vor salva lumea, de aceste creaturi fara constiinta, fara niciun Dumnezeu ori rost, deci TOTAL NEPRODUCTIVE, întru PRINOSUL de slava a Creatorului…din moment ce „productia/creatia” lor se numeste doar „minciuna” si „linguseala” si „ticalosie”: nu degeaba i se zice Satanei – „Marele Iluzionist”!

 

…”Fraierii” lasa sânge din sângele lor, pe oriunde trec…ÎMPROASCA LUMEA CU SÂNGE DE FOC, CA DINTR-O FÂNTÂNA ARTEZIANA, PRECUM HRISTOSUL DE PE CRUCE…acum doua mii de ani, si de-a pururi, prin Artistul Rastignit de societatea „chilipirgiilor” si iudelor si vampirilor!!!

…Dar cine cumpara sânge?! Cine da vreun sfant, macar, pe bietul sânge, curgând în valuri – SÂNGELE DE ARTIST „FRAIER” ???!!! Nu, nu-l plateste nimeni, dar toti îl sug, precum stoluri de vampiri, din patru zari veniti, ca Norii Apocalipsei…, vin, tot vin, tremurând de febra odioasa a lacomiei si nesatului…!!! …Unuia, macar, dintre „chilipirgii” si vampiri/tradatori si negustori, iude fara de sânge – nu-i pasa ca face averile lui Cresus, pe SPINAREA si pe MOARTEA (de zi cu zi si noapte de noapte!) a Artistului AUTENTIC, Ziaristului AUTENTIC, Profetului AUTENTIC…deci, a „FRAIERULUI”…!

 

…Cât a trait, n-a avut, bietul „fraier”, bani în punga, nici macar (de multe ori!), acoperis deasupra capului… – …dupa ce moare, uneori, fostul „fraier” n-are nici cruce la capatâi, Crucea ca Semn…pentru ca sa vina, eventual, un om care i-a îndragit vreun vers, sau i-a fredonat vreo frântura de melodie… – sa verse o lacrima, undeva anume…nu la groapa comuna, precum a patit-o „fraierul” de Mozart…!

 

…E pacat, totusi, ca nici macar „fraierii” nu se recunosc între ei…nu fraternizeaza, împotriva Raului Insidios, Vicleano-Parsiv… – si, din varii pricini, se sfâsie orbeste, între ei…”ideatic” – …sau mai putin…! Astfel, meritul lor „ideatic”, pretul spiritual si forta si autoritatea lor spirituala se pierd prin „gaurile podelei” (lumii si iadului…). Când cutcurigesti prea mult, indiferent de ce – îti pierzi credibilitatea si ascultatorii (care nu se pot concentra decât la tacere sau la soapta, în acest univers asurzitor de atâtea trompete, tromboane, dairele si drâmbe!). Dar, cine poate sti ziua când va rasuna, de data asta, din Cerurile Lui Dumnezeu Cel Viu si Adevarat (…nu cel cu vocea trucata, de catre Satana!), „Internationala” CRESTINA, care, dupa ce-i va evangheliza zdravan si „pe bune”, îi va strânge într-o oaste de arhangheli straluminati…”oaste” în cadrul careia îsi vor regasi identitatea de om si îsi vor regasi dumnezeirea/Lumina Dumnezeului Cerului, din plamada lor pamânteana/(de)cazuta…de creaturi umane istorice! – vor fi/redeveni, prin Revelatie: Duhurile de Foc ale Oamenilor Re-Îndumnezeiti si Vii!

 

…Pentru ca, din punctul nostru de vedere, oamenii care nu au (sau nu vor…ceea ce, efectiv, e tot aia!) ce darui, ca PRINOS DE SLAVA, Atoate-Creatorului – adica, de fapt, HOMUNCULII care au ramas la stadiul de „chilipirgii” si de „smecheri” – sunt MORTI! – pentru ca ei nu creeaza, cel mult, îi „vampirizeaza” pe cei vii…

 

…Si numai cei ce reactioneaza, nu platiti sa reactioneze, ci ca forma vehementa si total autentica, vitalista, de exprimare a spiritului lor, a personalitatii, a ideilor si dorurilor si solutiilor lor de continuitate a existentei Omului, pe Pamânt, ca fiinta Umano-Divina (râvnind, necontenit, la întoarcerea în Originarul Paradis!)– doar aceia sunt VII !!! – …si, deci, numai ei nu umplu lumea de duhoarea împuticiunii hoiturilor lor … – ambulante, din…inertie!!!

 

…Oare ce va mai ramâne, ce se va alege, din Artist, în ETERNITATEA LUI DUMNEZEU… – „chilipirgiilor” si „fraierilor”?! Noi zicem ca nu prea multe. Poate, pe ici, pe colo, câte o amintire, ratacita, despre vreo frântura de poem inspirat ori poveste frumoasa…ori vreun tablou sângerat, din adâncul inimii si culorii, de pictor, ori vreo fredonare de cântec avântat spre Cer… – dar NUMAI de-ale celor cu Har! Putin, e drept – dar, macar, POSIBIL!!!

 

…”Chilipirgiilor”, chiar daca majoritatea „fraierilor” vor avea, probabil, destin de fraieri… – voi, însa, grabiti-va si sorbiti-horpaiti-clefaiti, aici si acum, tot ce se poate…”îngurgita”. Ca de regurgitat, de mult (si de tot!) v-a regurgitat, pe voi, MEMORIA – …si aia umana, si (nu mai e nevoie s-o zicem, dar o zicem…ca sa nu ramâna nimic nelamurit!), mai ales, DECISIV/DEFINITIV si PRIMA! – cea a Lui Dumnezeu…!!! La Dumnezeu nu prea merge cu mituiala si cu pupincurismul, cu prostituarea si cu tradarile si jigodeniile voastre, de tot soiul…!

 

…N-o sa va scape de TENEBRELE UITARII VESNICE nicio gasca, nicio fituica, nicio… „evidentiere” ori „pila” politico-„gascozo”-pamânteasca…!!! Voi si numai voi sunteti REBUTURILE (extrase si aruncate/scuipate de Dumnezeu, în neantul ne-firii!), din Planul Divin-Demiurgic.

 

prof. dr. Adrian Botez

 

***

 

Servus aus Wien!

Nici nu ne asezam bine in fotoliile de avion si deja ne iau in primire acordurile vesele din mica serenada mozartiana. Ecranele monitoarelor multiplica zambetul irezistibil al lui Nicky Lauda, seful in persoana al companiei cu care zburam, renumitul fost pilot de formula I. Intr-o germana apasata, cu puternic accent austriac, ne sugereaza plin de umor ce sa facem in caz de surprize nedorite. Bineinteles ca nu uita sa recomande, la final, cu mare caldura, „charmanta” sa echipa de insotitori de bord si deliciosul meniu oferit de renumitul restaurant vienez Demel.
Tinerele stewardese, imbracate in rochii moderne din blue jeans, poarta parul prins in coada de cal si sunt foarte discret fardate. Comparate cu cliseul insotitoarelor de bord atat de migalos puse la punct cu care am fost obisnuiti pana acum, „charmantele” par niste liceene sprintene, dintr-o piesa de teatru experimental.
Lista de bucate a furnizorului imperial trezeste nedumerirea vorbitorilor de germana clasica, majoritatea ingredientelor si metodelor de preparare nefiind prezente decat in vocabularul austro-ungar: „mere de pamant” in loc de cartofi, „paradisiace” pe post de tomate, „smantana batuta” ca frisca si „melange” drept cafea cu lapte. De botez n-a scapat nici banala punga pentru rau de aer, numitul „saculet scuipator” in care o mana inspirata a plasat o bombonica Tic-Tac, ca sa merite efortul.
Orasul ne primeste cu frig si cu zapada, dar si cu miresme de iarna, de vin fiert cu scortisoara, de vanilie si ceai cu rom. Radiatoarele duduie de caldura iar mirosul de lemn de prin case aminteste, parca, de vacantele de iarna de prin cabanele montane. Pe strazi, puhoi de lume, din toate partile. Se vorbeste in slovena, slovaca, ceha si maghiara, mult in romaneste si intr-o puzderie de alte limbi pe care nu le-am putut deslusi. Si in austriaca, dar mai rar. Ca un arc peste timp, fosta capitala de imperiu continua sa-si atraga, ca un magnet, „vasalii”. Vin cetateni din toate tarile care inconjoara mica republica alpina.
„Mica, mica, dar ridica!” – iti vine sa exclami a uimire cand vezi cladirile monumentale din centrul orasului cum se intrec in semetie, care mai de care. Atatea palate, catedrale si sedii parca n-am vazut niciunde in Europa, aliniate curat la apel, proaspat renovate, cu fatade perfecte, luminate feeric. Acum, de sarbatori, basoreliefurile, coloanele, cariatidele si portile triumfale ating apogeul. Norocul Vienei de a fi scapat nevatamata de bombardamentele celui de-al doilea Razboi Mondial se vede la fiecare pas, iar austriecii stiu sa valorizeze la justa sa valoare acest cadou facut posteritatii.
Conturul cercurilor concentrice in care a crescut progresiv orasul in decursul secolelor se descifreaza lesne direct de pe harta, ca un pandantiv la inelele din trunchiul unui copac. In jurul ruinelor forului roman Vindobona, se inchide Ringul in care pulseaza inima orasului, culminand cu catedrala – renumitul Stephansdom. In locul zidurilor de aparare, s-a construit artera cu multe benzi de circulatie, pe care se invart necontenit, in cerc, legendarele tramvaie 1 si 2. Te asezi in tramvai si ti se perinda prin fata orasul-muzeu, cu cladirile in stil romanic, baroc, Biedermeier sau Art nouveau. Nu rareori rasare si strania combinatie supranumita glumet „historismus”, stil pe care puristii intr-ale artei il privesc cu sentimente amestecate. Daca vrei mai mult, n-ai decat sa cobori si sa te dedai unei plimbari ghidate pe traseul imperial, evreiesc, culinar, alternativ sau erotic.
„Vienna walks” apare lunar si e gratuit, la fel ca si puhoiul de ziare si reviste doldora de informatii, stivuite in suporturi speciale, prin statiile de autobuz. Imposibil sa le citesti pe toate, de aici si sentimentul ca iar ti-a scapat ceva important si, implicit, dorinta arzatoare de a reveni cat mai curand in orasul care creeaza dependenta.
Dincolo de Ring, se intind Viena medievala si cea moderna incinsa temerar de Gürtel (cordon), zidul fostelor fortificatii de aparare ale cetatii, pe care edilii ingeniosi au preferat sa nu le darame. Asa se face ca metroul circula adesea la inaltime, oferind generos vederi citadine panoramice. Liniile de metrou strabat inelul si cordonul, pornind din centru si continuand catre toate colturile orasului, suprapuse peste pulsul citadin care-si urmeaza cursul pedestru, fara interferente nedorite cu lumea sordida a garilor.
Secanta peste toate, sageata lichida a Dunarii, sau mai bine zis a Dunarilor, caci sunt doua brate regularizate care inchid la mijloc o Donauinsel – paradisul sporturilor in aer liber la umbra skyline-ului UNO-City. La urma urmei, fluviul e cauza si inceputul, „mama” blanda a orasului. Nu pot sa nu zambesc amar la gandul traversarii inot, atat de facile, pe care am intreprins-o in vara trecuta, pe post de copilareasca revansa tarzie, prin albia fluviului care, la Portile de Fier, punea, pana nu de mult, capat atator sperante.
Dar nu numai arhitectura Vienei face sa lase gura apa multor amatori de frumos. Rezonanta muzicala a orasului e la tot pasul: Beethoven, Haydn, Mozart, Schubert, Schönberg sau Strauss pandesc ascunsi in detalii, incepand cu afisele concertelor si mergand pana la nume de cladiri, muzee, strazi, piete si statui. Ba, pe unii ii mai intalnesti si-n carne si oase, mai ales pe Mozart, care pare sa aiba program incarcat vanturandu-se pe corsoul vienez – renumita Kärntnerstrasse – si facand deliciul turistilor, nu numai japonezi. In costum cu pantaloni-pana, redingota si pantofi cu catarama, bineinteles cu peruca alba, e oricand gata sa se traga in chip cu strainii incantati de cunostinta.
Ametiti de atata forfota si arhitectura domneasca, ne-am trezit admirand o constructie de sticla si fier forjat, imbinata gratios ca un minicastel in filigran. N-a durat mult pana ne-am lamurit ca aveam in fata o… statie de metrou. Ce-i drept, nu una banala, ci insasi Karlsplatz, continuand secolul de buna functionare. Ca sa ne mai revenim din soc, am intrat in invecinata „Schnitzelhaus”, unde, in loc de hamburgeri la minut, se servesc crocante snitele-instant, in trei variante: maricel, mare-mare, si imens, toate insotite de o salata orientala ca la mama acasa.
La zece metri mai incolo, fara fasoane inutile, se afla intrarea in muzeul altui bun de larg consum: arta. O usa normala, dincolo de care pandeste o betie de mozaicuri multicolore pictate cu pedanterie fotografica, tablouri semnate Gustav Klimt. Vecinatatea dintre arta si cotidian! Era sa zic „sordidul cotidian”, dar sordid nu exista la Viena. Exista cel mult scuril, daca e sa cauti cu lumanarea. Vecinatatea asta, asadar, ne face sa ne credem mai spirituali decat, probabil, suntem, asa ca ne trezim, dupa cinci zile de sejur, molipsiti de la vienezi, valsand rasfatati in plina strada. Sa te mai miri ca vienezii au renume de „inchipuiti” printre conationalii lor?!
Vocea dispecerului din tramvai anunta statiile incarcate de istorie de parca ar cita din ghidul muzeal al orasului: Schloss Schönbrunn, Palais Belvedere, Stephansdom, Rathaus, Volktstheater, Parlament, Hofburg, Votivkirche, Naschmarkt, „atentie, se inchid usile”.
Reteaua mijloacelor de transport in comun e de-a dreptul grandioasa. Nu cunosc oras european cu un sistem atat de bine pus la punct. E, de altfel, lucru stiut ca multi vienezi nu poseda carnet de soferi, pentru ca, pur si simplu, ajung mai usor si mai rapid in orice colt al orasului cu un banal abonament universal pentru toate mijloacele de transport. In cazul nostru, „cartonul-minune” de o saptamana.
Ori de cate ori aud vocea dispecerului anuntand statia „Berggasse”, mi-l inchipui pe doctorul Freud, ascutindu-si meticulos creionul in clinica lui de la parter si asteptand sa-i vina pacientii la interogatoriu. Mi-am propus sa nu cobor la statia asta, cel putin deocamdata…
In cafenelele vieneze, specialitatile de cafea – care niciodata nu se cheama simplu „Kaffee”, ci „Melange”, „Kleiner Brauner” sau „Bombon” – vin insotite de un pahar cu apa proaspata, de la robinet. In renumita apa vieneza se poate intampla sa-ti inghete dintii la toaleta matinala, caci e rece ca gheata. Provine direct dintr-un izvor de mare adancime. Aproape ca arde la atingere, de parca ar zice: „hai, scularea, ca n-avem timp de pierdut!”
Chelnerul imi ia paltonul – „Madam, pe aici va rog” – si-mi aduce ziarul. Tema la zi e aglomeratia de Craciun. Un tren cu capacitate de 300 de locuri a fost oprit la granita cu Ungaria, pe motiv ca era supraincarcat, cu 600 de calatori. Bineinteles ca nu trebuiau vandute atatea bilete la Budapesta, dar, spre deosebire de colegii din Est, preocupati, dupa modelul post-socialist, sa demonstreze ca nu e vina lor, colegii occidentali s-au concentrat direct pe problema, rezolvand-o. Nasul austriac nu s-a lasat pana n-a dat jos jumatate din calatori – pentru siguranta traficului – iar societatea austriaca de cai ferate a suplimentat prompt ruta, dubland capacitatile. Zis si facut. La intervale de o ora-doua vin trenuri din tarile vecine, pline de proaspeti cetateni europeni dornici sa faca shopping pe Mariahilferstrasse.
Pe Mariahilferstrassse s-a inchis circulatia. Cinci sute de politisti in civil protejeaza discret buzunarele cetatenilor onorabili de degetele celor mai putin onorabili care, la randul lor, au mirosit conjunctura propice, iesind si ei la „cumparaturi” de Anul Nou. Efectul globalizarii.
Imi compar, pe ascuns, mainile si picioarele cu amprenta unei renumite schioare austriece, a carei placa de bronz se aliniaza in varianta locala de „hall of fame” alpin, pe pavajul trotuarului inconfundabilei Maria Hilfer.
Imbujorati, mai comandam un „Punsch” si ne vine greu sa alegem din sortimentul vast: de portocale, fructe de padure, lichior de oua, cu frisca (da, da, „smantana batuta”), visinata, rom etc. Duhuri aburinde urca din cana necontrolat precum duhul din lampa lui Aladin. Cana e decorata cu motive de iarna si avem voie s-o luam cu noi acasa.
Mancam un carnat la botul calului, intr-una din cele cinci piete cu casute din busteni de lemn, rasarite in oras ca niste sate de iarna de pe felicitarile copilariei. Carnatul il primim din mainile unui slovac inimos care isi lauda marfa pe buna dreptate. Carnea proaspata musteste de seva si are gust ca de la porcul de casa sacrificat in ograda bunicilor nostri, acum nu chiar atat de multi ani.
Sa ne miram ca vanzatorul nu e austriac pursange? Ba, bine ca nu: se spune ca un vienez nu e autentic decat atunci cand poate demonstra ca are cel putin o bunica unguroaica, cehoaica sau slovaca. Dovada sta cartea de telefon, care in Viena e plina de nume scrise cu caractere cu diacritice imposibil de pronuntat. Oare porcul din care mancam o fi avut bunici ardeleni?
In curtea castelului Schönbrunn se imbulzesc familii venite sa guste bunatatile de la tarabe sau sa observe animalele din parcul zoologic. Gradina Zoologica intemeiata de Habsburgi seamana mai degraba a parc baroc – o bijuterie cu pavilioane amplasate in forma de stea, in jurul unui minipalat central. Nicidecum nu par a fi grajduri si, in paranteza fie spus, nici nu miros asa. Animalele sunt curate si bine hranite. Multe au pui – semn bun. Perechea de ursuleti polari proaspat nascuti se poate vedea pe ecrane, ursuletii pufosi cuibarindu-se pe langa mama lor. Bineinteles ca au deja nume regale, pe masura: Sissi si Franz, vesnic tineri.
Fetita prietenilor nostri tocmai si-a serbat ziua de nastere la Schönbrunn: copiii erau costumati ca nobilii de la curte, iar sarbatorita era imbracata in costum de Maria Theresa. Muzeul copiilor din incinta Schönbrunnului fabrica zilnic sarje intregi de nobili in miniatura. Noi ne-am multumit cu o plimbare cu caleasca – vestitul „Fiaker” tras de cai lipitani sclipind de curatenie – mijloc de transport frecvent in centrul istoric unde aproape ca nu intalnesti masini.
Fericiti sunt si copiii care vin la primarie sa-i dea o mana de ajutor lui Mos Craciun, confectionand cadouri mai mult sau mai putin comestibile destinate vanzarii in pavilioanele special amenajate din incinta targului de Craciun sau ale centrelor de orfani. „Everyone`s invited!”
Pe strada trece o coloana de Mosi in costum complet, inclusiv barbi. Poarta pancarte pe care sunt scrise revendicari. Sunt in greva. Sa speram ca nu vor lua… barba. Din pacate – sau fericire – lumea nu e in dispozitie razboinica. Se aplauda vesel si se ingana colinde. „Mosul, tot Mos, ce sa-i faci daca trezeste dorinta de armonie? Pace cu noi, pe barba mea!”
Cum adica, s-a terminat vacanta? Pai, ce, e dupa ea?! Stai putin, nu se poate. Abia am venit! Cum ramane cu roata mare din cel mai renumit parc de distractii, Praterul, cu plimbarea prin gradina cu statuia aurita a lui Mozart cantand la vioara – da, da, cea de pe cartile postale! – cu monumentele lui Beethoven, Schubert, Brahms, Strauss, Schoenberg, Stolz si Mozart din cimitirul central, cu birtul grecesc, ale carui bolti gazduiesc semnaturile acelorasi ilustri musterii care acum se odihnesc in cimitirul de la punctul anterior? Cum ramane cu localurile rustice din Grinzing, unde chelneritele imbracate in costume tiroleze servesc numai vinul casei de anul acesta, Heuriger? In localurile de acest tip, berea este interzisa. Vinurile vin asezonate cu de-ale porcului, aliniate pe funduri de lemn, in acompaniamentul lautarilor infocati, obsedati de ceardasul unguresc.
Cui lasam cladirile concepute de genialul Hundertwasser, unde nu sunt doua linii paralele, nici doua ferestre la fel si totul pare sa curga in volute moi, dar, in ciuda legilor fizicii, nu se surpa? Unde lasi Triunghiul Bermudelor, loc nu tocmai clar delimitat in spatiu, unde in fiecare noapte se deschide cate un local nou? Dar nimeni nu stie exact care si unde e, zona e intesata de tineret vesnic pus pe sotii, unde, daca te pierzi, nu mai apari inainte de rasarit, „imbogatit” sau „falimentat” cu o duzina de noi prieteni. Ce facem cu nevinovatul Áugustin (cu accent pe a), personajul preferat al vienezilor, cetatean cu domiciliu aproximativ undeva, prin evul mediu, cu halba de bere lipita de mana, care a salvat orasul de epidemia de holera demonstrand pe exemplu propriu ca un corp imbibat cu usturoi e, practic, invincibil?!
Da, da, inteleg ca avionul nu asteapta, asa ca pasim pragul serii – seara dinainte de repatriere, ca de ramas bun, intr-una din cele cinci berarii ale orasului, care inca mai produc, prin traditie, propria lor bere. Ciocnim o halba pentru grabnica revedere. Cele doua cazane de cupru sclipesc lustruite perfect iar berea proaspata, cu mai putin alcool decat cea imbuteliata in sticle, arunca bule de aer sifonate in cerul gurii. Explozia de arome aminteste de gustul studentiei. Comandam „o coasta” si stim ce facem. In calitate de cunoscatori, ne trezim cu o claviatura intreaga de „spare ribs”, fripta cu acuratete intr-un sos care ne face sa ne lingem pe degete. Portia noastra e trecuta drept „gustare” in meniu; comesenilor „seriosi” li se recomanda versiunea „doua coaste”, adica o completa cutie toracica.
Intorc cartonul rotund, care tine loc de suport pentru halba de bere („biscuitele”) si tanarul vietnamez care face oficiile de chelner imi face semn ca a inteles mesajul. Pe dosul cartonului sta scrisa poezioara: „De-ti intorc cartonu-asa, / Inc-o bere as mai vrea”.
Intre timp, isi face de lucru la cazane un tanar blond cu parul prins la spate si cu obrajii rumeni, clasica fizionomie a monitorilor de schi din Landul Steiermark. Cu o lopata demna de un miner, rastoarna fiertura de cereale din cazane si pregateste o sarja noua. „Cat timp dureaza un ciclu de fabricat bere?” – il intreb eu, curioasa. „Opt ore de fierbere si cinci saptamani de odihna” – vine raspunsul lui de cunoscator.
Direct proportional cu procedeul de fabricat berea creste si respectul meu pentru lichidul auriu din paharul aburit. Intrebarea despre frecventa cu care deserveste cazanele se soldeaza, din pacate, cu un raspuns diplomatic: „Nu pot decat sa spun ca am o norma de lucru extrem de obositoare, care ma tine in priza continua. Daca ti-as spune ce capacitate au cazanele, ai putea calcula consumul total, iar seful nostru s-ar supara pe mine”. Aha! Priceput, mestere, asa, in ceata, cum ma situez acum, nu-mi ramane decat sa constat toastand: „Prost!”, in traducere libera echivalentul german pentru romanescul „Noroc”, care sper sa nu se aplice mot-à-mot in cazul de fata.
O ultima seara in cercul prietenilor dragi, rasfatati de o bunica medieseanca, care ne imbie cu ciorba de potroace si cu varza cu costita afumata de-ti lasa gura apa. Nu-i de mirare ca banatenii si ardelenii cu locuri de munca in Austria fac saptamanal naveta acasa: Orient Expresul si-a schimbat doar numele, dar si-a dublat viteza, facand opt ore, de la usa, la usa. Europa e dodoloata!
La Naschmarkt, renumita piata vieneza, despre care se spune ca are absolut totul, ma asalteaza un miros suspect de putina cu varza murata. Manata de nostalgia sarmalelor, cer cu demnitate, in cea mai pura germana care mi-e proprie, o unitate din respectiva. Vanzatorul – un sarb – ma intreaba respectuos in cea mai curata romana posibila: „doriti cu moare la punga sau o lasam la casoleta pentru sarmale de Craciun?”… Sa mai zica cineva ca nu sta scris pe fruntea noastra ce hram purtam! Cine-a zis ca nu suntem internationali?
In avion, odata ajunsi la Palma de Mallorca, ascultam la casti Billy Joel. Se spune despre el ca in fiecare an de sarbatori isi viziteaza mama in Austria, dar nimeni nu stie cine e mama lui. Ne pune pe jar cu cantecul lui penetrant: „Vienna waits for you”.
Parca ne-a citit gandurile. Curata vrajitorie!

Gabriela Calutiu Sonnenberg
Benissa, decembrie 2007