M.Blecher (1909-1938)

75 de ani de la despărțire

„In dimineaţa de 31 mai, a murit la Roman, în vârstă de 29 de ani, după o viaţă trăită în spitale şi sanatorii, cu amândouă picioarele îndoite şi anchilozate de la genunchi, cu şira spinării distrusă de tuberculoză… cu doi ochi mari, puţin sticloşi, dilataţi în lunga lor insomnie, scriitorul M. Blecher. El lasă în urma lui două cărţi tipărite care- nu am nici o îndoială- îi vor păstra pentru totdeauna dureroasa lui memorie”, nota Mihail Sebastian în revista VIAŢA ROMÂNEASCĂ din iulie 1938. Un Iov al istoriei literare a fost Blecher, care s-a născut la 8 septembrie 1909 , la Botoşani, în familia unui negustor de porţelanuri. Şi-a dat bacalaureatul la Paris, iar la vârsta de 19 ani se îmbolnăveşte de morbul lui Pott, boala de care vorbea Sebastian.

Soarta i-a rezervat zece ani de chin, dar şi de vise şi răgaz de creaţie, pentru că Max – Marcel Blecher avea talent, se entuziasmase de suprarealism, modernism în genere, era un precursor al oniricilor, la noi, avea ce spune. Filosofia, muzica, desenul, artele plastice îi erau la îndemână.

A debutat în 1930, la „Bilete de papagal” al lui Arghezi, cu schiţe şi aforisme, iar revista lui Andre Breton i-a publicat, în Franţa, prozopoeme. Acetea au fost grupate ulterior într-o plachetă , cu titlul „Corp transparent”, în ţară.

Prieteni apropiaţi i-au fost Geo Bogza şi Saşa Pană, acesta din urmă ocupându-se de opera ce va deveni prea curând postumă. In 1971, la editura Cartea Românească a apărut volumul antologic „Vizuina luminată”, conţinând jurnalul de sanatoriu, proze şi poeme, traduceri, corespondenţă, desene ale autorului, note ale lui Saşa Pană. Cu un an înainte, la editura „Minerva”, Dinu Pillat se îngrijise de apariţia unui volum de proze. Cărţile despre care scrisese Sebastian erau „ Întâmplări din irealitatea imediată” ( Ed. Vremea – 1936 ), cu un portret de Jules Perahim şi „Inimi cicatrizate” (Ed. Alcalay- 1937). In 1972, prima din aceste cărţi a fost tipărită în Franţa la editura Denoel, cu o prefaţă de Ov.S.Crohmălniceanu.

E. Lovinescu scria despre Blecher – „O mare capacitate de a percepe realitatea, de a o izola , de a fuziona cu ea şi, după această fuziune, de a o dilata în forme fantastice”, iar Pompiliu Constantinescu afirma – „Rareori mi s-a întâmplat să întîlnesc în epocă un debut mai revelator. Geo Bogza era convins că romanul „Inimi cicatrizate” va dăinui peste o sută de ani. Noi spunem că mai mult.

Au scris despre Blecher numeroşi exegeţi, admiratori, lectori atenţi, critici de anvergura, începând cu G. Călinescu, apoi Eugen Ionescu, Camil Baltazar, Silvian Iosifescu, Radu G. Ţeposu („Suferinţele tânărului Blecher”- E. Albatros- 1987), Dinu Pillat ( o intensitate fără precedent , o literatură a autenticităţii subiective,senzaţia ameţitoare a neantului ascuns în banalitate,expresivitate extraordinară).

A fost comparat cu Kafka, iar Eugen Ionescu spunea că Blecher „denunţă realitatea fantastică a lucrurilor”. G. Călinescu făcea anumite paralele cu Thomas Mann. „O statuie vie a durerii”, scria cu afecţiune tulburată prietenul Saşa Pană. Iar Blecher a răspuns – „Viermele a fost înţepat de ac, dar aripile cu polen continuă să bată… Am trăit în 29 de ani mai mult decât alţii în 100… Iată-mă sunt vulturul din asfinţit cu inima mea în cioc aprinsă ca un lampion”. „Inimi cicatrizate” a fost tradus în germană, iar la noi, Radu Afrim a pus în scenă un spectacol teatral.”Sunt treaz, dar dorm şi visez veghea mea” au fost unele dintre ultimele cuvinte ale acestui martir al istoriei literare româneşti.

.
BORIS MARIAN