1. Sumare date personale
Mihaela C. Condrat (stabilita în Germania, Tübingen) s-a nascut în localitatea Bilbor, judetul Harghita, loc mirific, de-o puritate careia i s-a dus vestea. In mijlocul padurilor nesfarsite dintre Harghita si Suceava, pe Valea Bistricioarei, natura ocroteste o asezare umana cum rar ti-e dat sa vezi in Romania: Bilbor. Aici, intre Bucovina si Ardeal, padurea bogata de conifere de la poalele Muntilor Calimani adaposteste cea mai pura si nepoluata zona din tara. Naturaletea simpla a mediului inconjurator nealterat e cea mai importanta avere a Bilborului, localitate ramasa parca intr-un basm rural neatins de problemele de mediu resimtite in Romania secolului XXI. Numele Bilbor provine de la Bielbar, care in limba slavona inseamna locul bradului alb. La puritatea acestei zone trimite insasi denumirea satului. Aici peisajul mioritic de o frumusete rara ofera pasuni intinse, dealuri bogate, arbori stufosi, izvoare de apa dulce si minerala, brazi inalti, turme de oi, capite de fan inmiresmate si aer curat.
– licentiata în Teologie-Litere, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, 2003;
– doctoranda a Universitatii „1 Decembrie 1918”, Alba-Iulia sub îndrumarea prof. dr. Mircea Braga, Gastdoktorandin la Universitatea Eberhard-Karls din Tübingen; promotor cultural; pasionata de poezie, muzica si film;
– aparitii în reviste de cultura din tara si strainatate si într-o antologie de poeti români contemporani.
2. Din lirica Mihaelei C. Condrat
cred
„ if others had not been foolish
we should be so”
Lucia Daramus, I see
a fi sau a fiinta
într-un timp…
numai într-unul, sau în mai multe?
de fapt, câte vieti avem?
cu câte ne luptam?
cine traieste astazi, de ce si din vina cui?
nu stim cine a fost vinovat
generatia mea, sau a ta?
vad das Leben der Anderen
câteodata traiesc nu ca si cum as fi eu,
traiesc ca un tu,
înstrainat de mine
altcineva traieste în mine, cu mine, lânga!
nu vad, nu mai vreau sa vad
caci acest lucru ma face sa înnebunesc
si sângereaza în mine
aceasta vedere
ca un tipat care sparge linistea generatiei mele
ca mâinile tale vinovate
care omoara o floare însângerata!
you see your generation dying
I don´t…
I believe!
I still believe
that´s why I´m still alive
that´s why I can smile
to the moon, to the sky
if other weren´t foolish,
we should be, we must be
more that they can take
more that we can support
astazi nu mai este ziua privrii
astazi este ziua întâmplarii,
a încrederii oarbe
astazi generatia mea striga si crede
în acelasi timp, pentru totdeauna:
daca ceilalti nu ar fi fost nebuni,
nu am mai fi trait astazi!
Nota: aceasta poezie am scris-o prima data în germana, apoi am scris-o si în româna. Ofer mai jos si varianta originala.
Ich glaube. I believe
„ if others had not been foolish
we should be so”
Lucia Daramus, I see
Sein oder dasein
in der Zeit sein,
nur in einer, oder in mehreren?
Wie viele Leben haben wir eigentlich,
mit wie vielen kämpfen wir?
wer lebt heute, weswegen und warum?
wir wissen nocht nicht, wer schuldig war:
meine Generation, deine?
ich sehe
das Leben der Anderen
manchmal lebe ich als du, nicht als ich
jemand ander`s lebt in mir, mit mir, neben mir!
ich sehe nicht, ich möchte nicht mehr sehen
das macht mich verrückt
und das blutet in mir
wie ein Schrei, der die Stille meiner Generation zerriss
wie deine schuldigen Hände, die eine rote Blume töten!
you see your generation dying
I don´t…
I believe!
I still believe
that´s why I´m still alive
that´s why I can smile
to the moon, to the sky
if other weren´t foolish,
we should be, we must be
more that they can take
more that we can support
heute ist nicht mehr
der Tag des Ansehens
sondern des Geschehens,
des blinden Vertrauens
heute schreit und glaubt meine Generation
gleichzeitig, immer für immer:
wenn die Anderen nicht verrückt gewesen wären,
dann lebten wir heute nicht mehr!
dumnezeii anonimilor
„Si în zilele acelea vor cauta oamenii
moartea si nu o vor afla si vor dori
sa moara; moartea însa va fugi de ei!”
Apocalipsa 9,6
am venit sa va dau viata
numai asa veti reusi – cu mine…
fara mine, nu sunteti în stare
sa gânditi!
v-am amanetat,
dintr-o mefistotelica pornire-
ca stapân al vostru, tot!
pâna si sufletul…
nu ma intereseaza,
se întelege, ce veti alege.
mi-am lasat mici cipuri în creierul vostru
care sa va spuna ce si cum,
asa ca v-am scutit de un act în plus de gândire!
v-am facut sclavii mei,
voi mi-ati cerut-o-
cu pretetiile vostre de a vrea mai mult, mai bine,
tot mai muuuult!
sclavii butoanelor…
daca vreti sa muriti,
sa va planificati din timp odiseea,
sunt atâtia care asteapta!!!
si nu am timp de toti,
în loc sa-si puna viata în ordine
înainte de a-si trage glontul,
au lasat-o si pe aceasta în sarcina mea!!!
cât o sa va mai îndur atitudinea insolenta
prin care îmi cereti mereu aceleasi lucruri?!
v-am tot repetat: un singur buton apasati
pentru cazurile de urgenta,
nu trebuie sa stiti mai mult,
si voi… ma tot puneti sa mint,
si sa scuip, si sa lovesc…brutele din voi!
v-am trasat un singur drum
când v-am creat,
o singura credinta:
câteva necesitati consumiste,
voi sunteti recycle bin-ul si mouse-ul
mintii mele, fac ce vreau,
dau când vreau delete, pause sau play!
de fapt, nu mai sunteti fiinte,
doar avatariile unei brute clonate la nesfârsit
care nu are decât notiunea realului pleibecuit
familia mea – un muzeu bun de vizitat
când sunt deprimat…
nu am nevoie de nimeni
mandatul meu nu are data de expirare
atâta timp cât nu am nicio constiinta vie,
alte machiavelice legi ma conduc:
divide et impera, castreaza minti,
si pe urma nu te mai obosi, se vor mutila singure!
în loc de oameni, vad goluri pe care trebuie
în mod repetat sa le umplu pe harta timpului,
sunteti atât de însingurati
încât nu va mai stiti cum sa va strigati durerea pe nume,
nu va mai recunoasteti parintii-
ieri le-ati ars niste palme
ca sa-i crutati de banalitatea cotidiana!
ati jefuit un batrân
ca sa-i demonstrati ca-l mai baga cineva în seama.
din uitare si comoditate va ucideti copiii,
v-ati tradat slabiciunile prietenilor
pentru o bucata de pâine.
ati mâncat de la masa lor,
ca mâine sa-i scuipati cu aceeasi gura
cu care ieri îi sarutati!
nu trebuie sa va mai învat alte trucuri
le stiti pe toate:
legea supravietuirii va învata,
în fiecare din voi am semanat
un cain, un iuda si un baraba!
purtati greul blestem al nefiindului,
al neiubitului, al nealesului, al nejertfei!
va cautati degeaba descendentii:
va clonati prostia în fiecare zi,
ba mai mult, mâncati din ea
ca salbaticii din propria carne
va mutilati trupul!
nu va mai apartineti, v-am confiscat istoria, lumea,
am pus sateliti care sa va observe fiecare miscare…
sunt stapân peste ieri, peste azi, peste mâine
nimeni nu ma judeca-
ar însemna sa-si însceneze propria moarte,
sa-si condamne constiinta în care doar eu locuiesc!
numai daca alegeti sa traiti în getou-
uniti, dar lipsiti de putere
si de orice mijloc de exprimare-
asa veti putea scapa de însemnele mele,
de balaurii mei cei cu 7 capete,
care mereu sunt flamânzi si setosi de sânge.
gata!
s-a terminat cu lumea aceasta
judecata s-a mutat pe tarâmul celalalt,
voi toti sunteti deja amanetati celeilalte lumi
cu nume, cu amintiri, cu casele voastre, cu tot!
va mai ramân câteva clipe
sa va dati seama
ca doar un singur buton aveti la dispozitie
în caz de urgenta…
veti fi atât de preocupati însa de mutilarea voastra
încât sunt mai mult decât sigur
ca îl veti ignora!
vremea mea de-abia a iesit la lumina
ziua umbrelor nu s-a încheiat!
pamântenilor!
va plângeti mai departe soarta
cersind moarte vietii!…
care moarte a fost confiscata, cu coasa cu tot!
Tetrada
lui Constantin Brâncusi
nu iesim din noi însine
am învatat,
decât prin niste gauri ciclice,
sparte de timp.
din când spre un cândva
nu iesim.
întâi ne împietrim
ca în basme,
cu suflarea Mumei Padurii
ne prefacem în stane de piatra,
muncim,
traim,
dar nu mai miscam!
avem viata în interior:
iubim…
Sarutul brâncusian
sarutul a-mpietrit timpul
cumva lumea se va salva de gol
oamenii se vor lega unii de altii
pentru a muri mult mai usor
doua iubiri, o singura privire
tainic lumineaza marginirea
trupurile, strâns unite-ntr-o uimire
par sa-nvinga timp, sa-nvinga firea
moartea nu ne-nvinge în tarie
nu-nviem când vrem
ca Lazar din mormânt
dar ne prindem cu Iubirea legamânt
ca Odata vom fi izgoniti în vesnicie!
duminica lui Toma
Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut! Luca 20, 28
drama Învierii se consuma aprins
în sufletul lui Toma…
unul cauta avid cu întrebarile
altul se daruie smerit cu ranile
cine suntem din cine
a câta parte?
dintre cei care cauta,
dintre cei care au gasit deja,
dintre cei care se daruie
Toma privea, Toma atingea, Toma credea.
credo quia absurdum
murmurul Tomei, murmurul nostru
drumul facut întotdeauna invers
de la experienta la credinta
e logica drumului de la privire la inima…
înainte de ratiunea umana existase însa Adevarul,
Toma a vrut sa-l rapuna prin privire evidentei,
dar l-a învins inima…
ochiul întors spre interior crede întotdeauna
rana ce exista în afara
