1. Sumare date personale

Mihaela C. Condrat (stabilita în Germania, Tübingen) s-a nascut în localitatea Bilbor, judetul Harghita, loc mirific, de-o puritate careia i s-a dus vestea. In mijlocul padurilor nesfarsite dintre Harghita si Suceava, pe Valea Bistricioarei, natura ocroteste o asezare umana cum rar ti-e dat sa vezi in Romania: Bilbor. Aici, intre Bucovina si Ardeal, padurea bogata de conifere de la poalele Muntilor Calimani adaposteste cea mai pura si nepoluata zona din tara. Naturaletea simpla a mediului inconjurator nealterat e cea mai importanta avere a Bilborului, localitate ramasa parca intr-un basm rural neatins de problemele de mediu resimtite in Romania secolului XXI. Numele Bilbor provine de la Bielbar, care in limba slavona inseamna locul bradului alb. La puritatea acestei zone trimite insasi denumirea satului. Aici peisajul mioritic de o frumusete rara ofera pasuni intinse, dealuri bogate, arbori stufosi, izvoare de apa dulce si minerala, brazi inalti, turme de oi, capite de fan inmiresmate si aer curat.

– licentiata în Teologie-Litere, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, 2003;

– doctoranda a Universitatii „1 Decembrie 1918”, Alba-Iulia sub îndrumarea prof. dr. Mircea Braga, Gastdoktorandin la Universitatea Eberhard-Karls din Tübingen; promotor cultural; pasionata de poezie, muzica si film;

– aparitii în reviste de cultura din tara si strainatate si într-o antologie de poeti români contemporani.

2. Din lirica Mihaelei C. Condrat

cred

„ if others had not been foolish

we should be so”

Lucia Daramus, I see

a fi sau a fiinta

într-un timp…

numai într-unul, sau în mai multe?

de fapt, câte vieti avem?

cu câte ne luptam?

cine traieste astazi, de ce si din vina cui?

nu stim cine a fost vinovat

generatia mea, sau a ta?

vad das Leben der Anderen

câteodata traiesc nu ca si cum as fi eu,

traiesc ca un tu,

înstrainat de mine

altcineva traieste în mine, cu mine, lânga!

nu vad, nu mai vreau sa vad

caci acest lucru ma face sa înnebunesc

si sângereaza în mine

aceasta vedere

ca un tipat care sparge linistea generatiei mele

ca mâinile tale vinovate

care omoara o floare însângerata!

 

you see your generation dying

I don´t…

I believe!

I still believe

that´s why I´m still alive

that´s why I can smile

to the moon, to the sky

if other weren´t foolish,

we should be, we must be

more that they can take

more that we can support

 

astazi nu mai este ziua privrii

astazi este ziua întâmplarii,

a încrederii oarbe

astazi generatia mea striga si crede

în acelasi timp, pentru totdeauna:

daca ceilalti nu ar fi fost nebuni,

nu am mai fi trait astazi!

Nota: aceasta poezie am scris-o prima data în germana, apoi am scris-o si în româna. Ofer mai jos si varianta originala.

Ich glaube. I believe

„ if others had not been foolish

we should be so”

Lucia Daramus, I see

Sein oder dasein

in der Zeit sein,

nur in einer, oder in mehreren?

Wie viele Leben haben wir eigentlich,

mit wie vielen kämpfen wir?

wer lebt heute, weswegen und warum?

wir wissen nocht nicht, wer schuldig war:

meine Generation, deine?

ich sehe

das Leben der Anderen

manchmal lebe ich als du, nicht als ich

jemand ander`s lebt in mir, mit mir, neben mir!

ich sehe nicht, ich möchte nicht mehr sehen

das macht mich verrückt

und das blutet in mir

wie ein Schrei, der die Stille meiner Generation zerriss

wie deine schuldigen Hände, die eine rote Blume töten!

 

you see your generation dying

I don´t…

I believe!

I still believe

that´s why I´m still alive

that´s why I can smile

to the moon, to the sky

if other weren´t foolish,

we should be, we must be

more that they can take

more that we can support

 

heute ist nicht mehr

der Tag des Ansehens

sondern des Geschehens,

des blinden Vertrauens

heute schreit und glaubt meine Generation

gleichzeitig, immer für immer:

wenn die Anderen nicht verrückt gewesen wären,

dann lebten wir heute nicht mehr!

 

dumnezeii anonimilor

„Si în zilele acelea vor cauta oamenii

moartea si nu o vor afla si vor dori

sa moara; moartea însa va fugi de ei!”

Apocalipsa 9,6

am venit sa va dau viata

numai asa veti reusi – cu mine…

fara mine, nu sunteti în stare

sa gânditi!

v-am amanetat,

dintr-o mefistotelica pornire-

ca stapân al vostru, tot!

pâna si sufletul…

nu ma intereseaza,

se întelege, ce veti alege.

mi-am lasat mici cipuri în creierul vostru

care sa va spuna ce si cum,

asa ca v-am scutit de un act în plus de gândire!

v-am facut sclavii mei,

voi mi-ati cerut-o-

cu pretetiile vostre de a vrea mai mult, mai bine,

tot mai muuuult!

 

sclavii butoanelor…

 

daca vreti sa muriti,

sa va planificati din timp odiseea,

sunt atâtia care asteapta!!!

si nu am timp de toti,

în loc sa-si puna viata în ordine

înainte de a-si trage glontul,

au lasat-o si pe aceasta în sarcina mea!!!

cât o sa va mai îndur atitudinea insolenta

prin care îmi cereti mereu aceleasi lucruri?!

v-am tot repetat: un singur buton apasati

pentru cazurile de urgenta,

nu trebuie sa stiti mai mult,

si voi… ma tot puneti sa mint,

si sa scuip, si sa lovesc…brutele din voi!

v-am trasat un singur drum

când v-am creat,

o singura credinta:

câteva necesitati consumiste,

voi sunteti recycle bin-ul si mouse-ul

mintii mele, fac ce vreau,

dau când vreau delete, pause sau play!

de fapt, nu mai sunteti fiinte,

doar avatariile unei brute clonate la nesfârsit

care nu are decât notiunea realului pleibecuit

familia mea – un muzeu bun de vizitat

când sunt deprimat…

nu am nevoie de nimeni

mandatul meu nu are data de expirare

atâta timp cât nu am nicio constiinta vie,

alte machiavelice legi ma conduc:

divide et impera, castreaza minti,

si pe urma nu te mai obosi, se vor mutila singure!

în loc de oameni, vad goluri pe care trebuie

în mod repetat sa le umplu pe harta timpului,

sunteti atât de însingurati

încât nu va mai stiti cum sa va strigati durerea pe nume,

nu va mai recunoasteti parintii-

ieri le-ati ars niste palme

ca sa-i crutati de banalitatea cotidiana!

ati jefuit un batrân

ca sa-i demonstrati ca-l mai baga cineva în seama.

din uitare si comoditate va ucideti copiii,

v-ati tradat slabiciunile prietenilor

pentru o bucata de pâine.

ati mâncat de la masa lor,

ca mâine sa-i scuipati cu aceeasi gura

cu care ieri îi sarutati!

nu trebuie sa va mai învat alte trucuri

le stiti pe toate:

legea supravietuirii va învata,

în fiecare din voi am semanat

un cain, un iuda si un baraba!

purtati greul blestem al nefiindului,

al neiubitului, al nealesului, al nejertfei!

va cautati degeaba descendentii:

va clonati prostia în fiecare zi,

ba mai mult, mâncati din ea

ca salbaticii din propria carne

va mutilati trupul!

 

nu va mai apartineti, v-am confiscat istoria, lumea,

am pus sateliti care sa va observe fiecare miscare…

sunt stapân peste ieri, peste azi, peste mâine

nimeni nu ma judeca-

ar însemna sa-si însceneze propria moarte,

sa-si condamne constiinta în care doar eu locuiesc!

 

numai daca alegeti sa traiti în getou-

uniti, dar lipsiti de putere

si de orice mijloc de exprimare-

asa veti putea scapa de însemnele mele,

de balaurii mei cei cu 7 capete,

care mereu sunt flamânzi si setosi de sânge.

gata!

s-a terminat cu lumea aceasta

judecata s-a mutat pe tarâmul celalalt,

voi toti sunteti deja amanetati celeilalte lumi

cu nume, cu amintiri, cu casele voastre, cu tot!

va mai ramân câteva clipe

sa va dati seama

ca doar un singur buton aveti la dispozitie

în caz de urgenta…

veti fi atât de preocupati însa de mutilarea voastra

încât sunt mai mult decât sigur

ca îl veti ignora!

 

vremea mea de-abia a iesit la lumina

ziua umbrelor nu s-a încheiat!

pamântenilor!

va plângeti mai departe soarta

cersind moarte vietii!…

care moarte a fost confiscata, cu coasa cu tot!

 

Tetrada

lui Constantin Brâncusi

 

nu iesim din noi însine

am învatat,

decât prin niste gauri ciclice,

sparte de timp.

din când spre un cândva

nu iesim.

întâi ne împietrim

ca în basme,

cu suflarea Mumei Padurii

ne prefacem în stane de piatra,

muncim,

traim,

dar nu mai miscam!

avem viata în interior:

iubim…

 

Sarutul brâncusian

sarutul a-mpietrit timpul

cumva lumea se va salva de gol

oamenii se vor lega unii de altii

pentru a muri mult mai usor

 

doua iubiri, o singura privire

tainic lumineaza marginirea

trupurile, strâns unite-ntr-o uimire

par sa-nvinga timp, sa-nvinga firea

 

moartea nu ne-nvinge în tarie

nu-nviem când vrem

ca Lazar din mormânt

dar ne prindem cu Iubirea legamânt

ca Odata vom fi izgoniti în vesnicie!

 

duminica lui Toma

Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut! Luca 20, 28

 

drama Învierii se consuma aprins

în sufletul lui Toma…

unul cauta avid cu întrebarile

altul se daruie smerit cu ranile

cine suntem din cine

a câta parte?

 

dintre cei care cauta,

dintre cei care au gasit deja,

dintre cei care se daruie

 

Toma privea, Toma atingea, Toma credea.

 

credo quia absurdum

murmurul Tomei, murmurul nostru

drumul facut întotdeauna invers

de la experienta la credinta

e logica drumului de la privire la inima…

înainte de ratiunea umana existase însa Adevarul,

Toma a vrut sa-l rapuna prin privire evidentei,

dar l-a învins inima…

 

ochiul întors spre interior crede întotdeauna

rana ce exista în afara