Pe Viorel Ploesteanu l-am cunoscut in vara trecuta, intr-o tabara de creatie de la Galati, organizata de „Esente” – un site interactiv de pe internet. O prezenta discreta cu o camera digitala si atat. Spre diferenta de cei care voiau sa-si vanda cartile, Viorel Ploesteanu le-a dat „de gratis” si asta mi-a atras atentia: din ce in ce mai rar cunosc oameni care, in aceste vremuri zbuciumate, sa urmeze biblicul concept: „Fara plata ati primit, fara plata sa dati”.
Cartea pe care mi-a dat-o (un roman) se numeste „Ciorile albe” (Ed. Craiova, Dolj, 2007). Trec peste faptul ca are girul lui Fanus Neagu si ajung la perceptia mea de cititor inrait: Viorel Ploesteanu construieste volumul in dublu model, cel al anilor 1960-1975, combinat cu cel actual, al presupusei „modernitati”.
Infrastructura stilistica atinge uneori o exprimare de tip Eugen Barbu (vezi „Groapa”), lucru firesc daca tinem seama de tipologia personajelor, insa imediat se trece la romantism si apoi la postmodernism (asa cum l-a definit critica literara „de directie” de azi). Aceasta combinatie aleatorie pe alocuri dar impusa autoritar in zone bine stabilite de autor ii poate asigura un succes de casa rapid. Ii recomand sa apeleze la o editura care tipareste tiraje de masa pentru ca sunt sigur ca-si va gasi locul in literatura romana.
Doru DANCUS
Targoviste
20 ianuarie 2010
Month: January 2011
SALVATI ROSIA MONTANA
APEL CATRE PUBLICATIILE CULTURALE
Lumea literara romaneasca, oriunde ar fi scriitorii care o exprima, are si misiunea de a apara demnitatea culturala si patrimoniul tarii, mai ales in actuala conjuctura, cand coruptia si nepasarea au adus prejudicii irecuperabile. Astfel a fost impinsa si Rosia Montana spre un prezumtiv dezastru: distrugerea patrimoniului si otravirea mediului. Acolo mai lupta o mana de oameni (mai precis douazeci), care au nevoie de sprijin, cel putin moral.
In plus, avand in vedere ca revista „Romania literara”, nu dezinteresat, a trecut de partea societatii „Gold Corporation”, aducand un prejudiciu de imagine si scriitorului roman, se impune o corectie.
In acest sens, facem apel catre toate publicatiile culturale romanesti sa arboreze pe frontispiciu sigla campaniei „Salvati Rosia Montana!”.
Ilie CHELARIU,
redactor-sef al revistei „Orient latin”
Timisoara
INTERVIU CU SCRIITOAREA FLORICA BUD
„Nu ma cred o printesa,
[…]ci un salahor literar”
Florica BUD
Baia Mare, 27 iulie, 2010
Daniela SITAR-TAUT: Doamna Florica Bud, sunteti in continuare, o adolescenta rasfatata. De obicei, apropierea de poezie se petrece mai devreme. In cazul dvs., drumul a fost invers. Ce v-a determinat sa va schimbati, inca o data, haina scriitoriceasca? Si, cum a fost primita aceasta schimbare de catre colegii de condei?
Florica BUD: De fapt… nu este chiar o schimbare, ci doar o intoarcere in timp… o intoarcere la copilarie, cand frecventam „Cenaclul elevilor din Ulmeni” si scriam poezii. Prima mea poezie s-a intitulat „Rau”: „Raul curge lent… o cale… si cu el curg anii mei”. Aveam atunci mari probleme existentiale. Iubind-o foarte mult pe bunica mea, Valeria, ma preocupa petrecerea noastra scurta prin lume. Rezolvand – prin acceptarea neputintei – problema inca de atunci din copilarie, acum ma gandesc la moarte mai putin. Ulmeni, fosta comuna, astazi oras, asezat pe malul stang al Somesului, este locul in care m-a adus… barza. Noi, ulmenii, ne mandrim cu Tohatul lui Petre Dulfu, Chelinta lui Emil Gavris, de asemenea cu… casa parinteasca unde a vazut lumina zilei profesor doctor Florian Ulmeanu, fondatorul Societatii de Medicina Culturii Fizice din Romania si detinatorul Premiului Boullard al Academiei de Medicina a Frantei. Suntem patru membri ai U.S.R., din Ulmeni: Radu Ulmeanu, Viorel Muresean, Vasile Morar si subsemnata. Primarul orasului, Lucian Morar, a tinut sa marcheze aceasta realizare si, impreuna cu poetul Ion Vadan, ne-a sustinut in demersul de a tipari o antologie cu titlul Ulmeni – cuvant zidit in vitralii. Ma intorc la timpul prezent si spun cu mana pe inima ca poetii m-au primit cu multa caldura in randurile lor, chiar si cei grupati in «Poetas del Mundo».Tin sa le multumesc si pe aceasta cale.
Daniela SITAR-TAUT: Unul dintre ultimele volume poarta un titlu socant – „Pierd monopolul iubirii”. De fapt, aceasta este una dintre notele definitorii prezente si in celelalte aparitii editoriale. Nu e cam riscanta o astfel de declaratie – livresca, ce-i drept, din partea unei doamne?
Florica BUD: Toti muritorii au dreptul la iubire, cel putin in… poezie. Tocmai de aceea m-am asezat, asa cum nu obisnuiesc sa o fac in viata, in capul mesei la festinul iubirii, dand din coate sa obtin cat mai mult, daca se poate sa inhat cincizeci si unu de procente din actiunile ei, cotate la bursa. Am tinut cont si de sfatul facil, pe care eu nu il agreez, ca in dragoste ca si in razboi totul este permis. Dar am fost crunt dezamagita! Cine mai are nevoie astazi de iubire? Asadar… dupa ce m-am smiorcait din cauza ca… Pierd monopolul iubirii, m-am repliat si, prozatoarea ludica din mine, a notat pe urmatoarea pagina a acestui volum… „unii pierd si ceea ce nu au avut niciodata…” Sa fie vorba de cititori ? Sa fie vorba numai de sentimente?
Daniela SITAR-TAUT: Horia Garbea va definea drept o poeta a iubirii, cu un registru afectiv variat. Se resimt insa niste ghimpi aruncati femeilor docte, divelor. Sunteti o feminista? Ce aveti de impartit cu „frumoasele frigide ale napocalului cluj”?
Florica BUD: Nu, dimpotriva! desfid feministele, din cauza carora ne-am pierdut pentru totdeauna locul privilegiat in sufletul barbatilor. Consider asa-zisele feministe niste aeriene carora li s-a urat cu binele lor mic-burghez. Nu am nimic cu doctele, ci cu… indoctrinatele. Nu am nimic impotriva divelor adevarate. Iar cu ale noastre, confectionate din plastilina, am o singura problema. Fiind niste prezente cotidiene la televizor, devin formatoare de opinii, caractere. Or… mi se pare destul de periculos ca mii de adolescenti, de sufletul carora, din pacate, nu are nimeni vreme sa se ocupe temeinic, sa confunde aparenta cu realitatea, naturaletea si competenta cu superficialitatea si cabotinismul acestor personage. Ce as putea imparti cu frumoasele napocalului Cluj… decat frigiditatea!?!
Daniela SITAR-TAUT: Una dintre cauzele respingerii cartilor dvs. este acuza referitoare la lipsa unei pregatiri filologice. Resimtiti acest aspect ca pe un handicap?
Florica BUD: La intrebarea aceasta as putea sa raspund pe vreo trei sute de pagini in care sa ma plang ca nu am avut norocul sa ma indrume nimeni spre un domeniu ce mi s-ar fi potrivit. Asa ca… pe fondul nebulozitatii existentei mele, din clasa a noua am urmat glasul profesorului meu de matematica, domnul Gheorghe Cardos, care imi spunea: „Trifule, (Florica Trif) sa nu mergi la umana, ca vei ajunge un stalp de cafenea!” Asa ca, dupa doua zile de sectie umana m-am intors la iubirea indusa in copilarie, matematica. Dar sa iti raspund la intrebare. Din cauza ca nu am un trecut filo-literar ma simt uneori in afara de concurs. Ba mai mult, unii ma fac sa ma simt o intrata pe usa din dos a literaturii.
Candva… m-a intrebat cineva daca ma cred mai desteapta ca altii si am raspuns sustinand un adevar care mie mi se potriveste: depinde langa cine stau. Sunt unii semeni care ma fac sa ma simt proasta si urata si… fara griji. Altii ma fac sa ma simt ca o regina… tot asa se intampla si in literatura, depinde langa cine stau! Uite, am stat vara aceasta la Neptun, cu ocazia „Festivalului de Literatura”, la o masa cu mai multi scriitori, masa prezidata de domnul Nicolae Manolescu. Domnia-Sa mi s-a adresat: „Haide, Florica, spune si tu ceva!” Nimeni nu mi-a mai cerut lucrul acesta. De parca ar fi simtit ca sufar de un complex, pe care l-am adus cu mine din copilarie. Am o problema cu discursul. In primul rand nu dispun de o voce destul de puternica pentru a putea sa acopar alte voci si… apoi… nu pot sa ma concentrez cand vorbesc altii. Pot sa gandesc doar cand sunt singura in fata hartiei sau a laptop-ului. De aceea, prefer sa particip la emisiuni doar eu si interlocutorul. Abia atunci pot sa ma concentrez, stiind ca am fost invitata pentru a-mi exprima opiniile. Desigur, mi-ar fi fost de folos o pregatire filologica. Dincolo de pregatirea de specialitate, ar fi insemnat profesori si colegi dispusi sa imi dea girul, daca as fi avut nevoie. Dar nu a fost sa fie!
Daniela SITAR-TAUT: Care este cea mai elogioasa, respectiv cea mai denigratoare dintre cronicile de pana acum? Relevati-mi, daca e cazul, si „culisele” aparitiei acestora.
Florica BUD: Sunt in asteptare… si pentru una si pentru alta! „Asteapta mult si bine!…” vor spune rautaciosii. Un articol interesant a scris criticul Mircea Moisa, in revista „Ramuri”, nr 5/6, 2006, referitor la „Barbatul care mi-a ucis sufletul intr-o joi”: „Prin problematica si formula, prin proiectul teoretic organic conceput, incorporand multiple conotatii, cu semnificatii existentiale majore, lectura romanului semnat de Florica Bud o percep ca pe una memorabila”. M-am bucurat cand criticul Gheorghe Grigurcu a subliniat in cuvantul sau de pe coperta a patra a volumului „Reparam onoare si clondire”: „important e faptul ca Florica Bud poseda o scriitura atat de personala, incat paginile d-sale pot fi identificate numaidecat, chiar in absenta semnaturii” . Dupa cum nu imi displace nici ceea ce a spus criticul Alex. Stefanescu, in prefata romanului „Mariatereza” sunt eu: „ceea ce place si captiveaza este fiecare fraza luata in parte, plina de culoare si umor, de draci de femeie rasfatata si de inteligenta folosita capricios”.
Cel mai defavorabil articol despre mine (ca sa scrii bine-rau despre cineva, fara sa te descalifici ca om, trebuie sa ai talent, nu rautate) a fost publicat de criticul literar Ioana Both si se refera la „Barbatul care mi-a ucis sufletul intr-o joi”, roman pe care l-a catalogat „roman porn-soft categoria B”, lucru care ar fi trebuit, daca am avea un public avizat, sa faca din mine o autoare cool. Din pacate, neavand nici domnia-sa prea multi cititori, articolul nu a avut efectul scontat. Dar, in schimb, mi-a aruncat site-ul, http://www.floricabud.ro, ce il contine la capitol „Referinte”, cu titlul „Un roman brebanian, intre site-urile XXX”. Asa ca, tot m-am ales cu ceva; ceea ce nu au reusit niste domni, a reusit o doamna! Adevarul este ca sunt putini degustatori de proza bine scrisa, chiar printre cunoscatori. Majoritatea prefera sa se scalde in apele salcii si statute ale unui roman in care un personaj foarte complex se lafaie extenuat in valurile maloase ale propriei profunzimi. Protagonistul, fie comunist, fie un fugar prin cele strainataturi, de frica securistilor, fie ca este un neocapitalist iubitor de prospaturi, se prezinta in fata cititorului, surescitat inca de la primul rand al cartii, cu grave carente de iubire, poate chiar din uterul matern. Se cunoaste ca fatul percepe toate tristetile si neimplinirile viitoarei mame si, mai ales, ii ramane incastrata in memorie dorinta ei, intr-un moment de ratacire, de a-l pierde. Si… de aici deriva neintelegerea de mai tarziu a propriei identitati, a sexualitatii, a propriei digestii, daca romanul este… suprarealist. Eroul lupta cu lumea, cu principiile care il incorseteaza si, de obicei, esueaza intre picioarele literaturii feminine, ca sa afle izvorul marilor valori umane. Dar… tot am invatat ceva. Nu se cuvine sa obosesti prea mult cititorul!
Daniela SITAR-TAUT: Scrieti mereu si, de la un volum la altul, va schimbati atat stilul, cat si specia abordata… Pamflete, romane, literatura pentru copii, poezii in editii bilingve. De ce o faceti? Literatura e o compensatie, un refugiu, o colectionare de „trofee” – diplome, premii, aparitii in dictionare, recenzii, cronici de intampinare?
Florica BUD: Am spus candva la un interviu, spre amuzamentul prozatorului Marian Ilea, ca literatura a fost un ultim tren pentru un om care si-a dorit sa realizeze ceva in viata si… acel tren a fost prins in ultimul moment. Mi se pare ca l-as fi suparat pe Cel de Sus daca as fi avut nesabuinta comoditatii, nevalorificand aproape nimic din zestrea pe care mi-a dat-o. Da, recunosc, cu totul altceva as fi dorit sa fac; sa cant la un instrument, sa fac balet, sa pictez, sa lucrez intr-un colectiv de inventatori, sa fiu actrita. Dar, pentru ca nu am avut sansa in vremea copilariei de a fi descoperita si nici indrumata, a trebuit sa ma ajut singura, in plina maturitate. Incercari au fost. In studentie m-am inscris intr-o trupa de teatru pentru amatori, intr-una de dans, intr-o echipa de speologi, dar niciunde nu mi-am gasit jucatori de cursa lunga. In cele din urma, am ajuns la concluzia ca numai ceea ce voi face de una singura va fi bun facut. Or, la varsta cand mi-am dat un ultim avertisment, cele mai la indemana au fost creionul si hartia.
Mi-am dorit sa fac ceva deosebit, dar fara schimbari radicale, fiindca, atentie, nu imi plac schimbarile de niciun fel. Si, daca tot am prins acest tren, chiar daca nu le place unora, ma straduiesc sa imi dublez talentul cu multa, multa munca, fiind unul dintre copiii saraci ai literaturii. Ca si in viata, si in literatura exista copii saraci si copii de bani gata. Respectiv, de bani gata sunt scriitorii mai mult sau mai putin consacrati, care isi predau manuscrisele, mai mult sau mai putin lizibile, la o editura si nu-i mai doare capul, fiindca de restul se ocupa altii. Copiii saraci, aidoma mie, isi predau cartea la cheie… Editura doar o tipareste. Pentru a ajunge la acest punct, implic in demersul meu literar mai multi oameni. Primul este autorul copertei. Zabovesc langa el, adica langa pictorul Gheorghe Makara, pana iese coperta asa cum ne place. Stau zi-lumina langa poeta Maria Abrudan, alias Michis, profesoara de limba si literatura romana, cu ajutorul careia imi corectez inevitabilele greseli. Sunt zile in care domnia-sa este dusmanul meu numarul unu, dar… apoi o iert si… ma iarta. Parerea mea este ca in primul rand autorul trebuie sa isi corecteze cartea, fiind cel mai interesat ca aceasta sa iasa in conditii optime.
Am revazut fiecare volum de nenumarate ori… inainte si dupa ce a luat drumul tiparului. In timpul dedicat corecturii as mai putea scrie o carte, fiindca nu duc lipsa de inspiratie, dar sunt o perfectionista. Reiterez ideea ca nu ma cred o printesa, asa cum ma vad altii, ci un salahor literar, dar ma bucur ca am prins acest… post. Astfel, pot spune ca volumele imi apartin in integralitatea lor, incepand cu titlul acestora si terminand cu… aspectul literelor. Nimeni nu trebuie sa gandeasca in locul meu sau dupa mine ! Mi s-a intamplat sa accept ca editura sa faca unele schimbari la nivelul copertei, dar am regretat, fiindca rezultatul nu a fost cel dorit.
Daniela SITAR-TAUT: Deseori lumea va priveste ca pe un personaj. Vestimentatie de eroina de roman de secol XIX, cromatica expresionista… Atrageti atentia. Pe de alta parte, sunteti un bun camarad si – deseori – un (micro)Mecena al literatilor. Mama Dolores a Academiei OJT, acestia va intampina cu aclamatii. Cine este, in fond, Florica Bud, locatara a unei camere cu papusi?
Florica BUD: Nu doresc cu tot dinadinsul sa fiu originala, dar ma imbrac cu ceea ce cred ca ma defineste, in primul rand ca personalitate si ca stare de spirit. Si, de ce nu? Imi folosesc si aici imaginatia. Regret ca m-am nascut intr-o epoca a pantalonilor si… a femeilor mult prea comode. Simt nevoia de a ma inconjura de tot felul de lucruri care sa ma bine dispuna. Imi cos rochiile in asa fel incat sa se armonizeze cu felul meu de a fi si de a simti. Se pare ca m-am nascut cu un dezvoltat simt estetic, verificat in timp. Fiindca oamenii nu pot sa mi-i asortez, ii iau asa cum sunt si nu ii judec dupa aparente, studii sau avere, ci dupa caracter. Nu iau pareri de-a gata nici chiar despre cei din jur, ci ma obosesc sa mi le conturez singura. Obiectele care sunt in armonie cu mine nu imi distrag atentia. Respectand aceste reguli si cunoscandu-ma, mi-am decorat ca atare habitatul. Abia cand ma aflu in consonanta cu tot ceea ce ma inconjoara pot sa creez. Sunt fericita, fiindca pot sa ma bucur de tot ce este frumos si mai cu seama de bucuria celorlalti.
Daniela SITAR-TAUT: Care sunt, exceptandu-l pe Mircea Santimbreanu, intalnit in copilarie, scriitorii care v-au ajutat si influentat cel mai mult?
Florica BUD: Pe regretatul scriitor Mircea Santimbreanu l-am descoperit in copilarie, din lectura cartilor sale. Ca om l-am cunoscut abia in anul 1996, la un colocviu de literatura pentru copii, la Calarasi. Spirit fermecator, cu mult umor, iubea copiii si copiii il adorau. Fascinant fiind, simteai ca nu te poti dezlipi de el. In timp, am cunoscut multi scriitori, critici, profesori universitari care m-au impresionat prin cunostintele si talentul lor oratoric si pe care i-as fi ascultat la nesfarsit. Complexitatea si eruditia acestora imi trezesc si acum parerea de rau ca nu am avut parte de asemenea mentori in perioada de formare a personalitatii. In alta ordine de idei, m-au ajutat sa debutez ca scriitor, in Baia Mare, jurnalistul si scriitorul V.R. Ghenceanu, folcloristul Pamfil Biltiu, profesor doctor Valeriu Achim, directorul Editurii Gutinul. Au fost alaturi de mine scriitorul si profesorul universitar Victor Iancu, criticii literari Gheorghe Glodeanu, Ion M. Mihai, Saluc Horvat, poetii Maria Abrudan, Rodica Brad Pauna, Nicolae Scheianu, Ioan Burnar si altii.
Am beneficiat, la volumul de debut, „Iubire, sunt un obiect nezburator”, de prefata scriitorului Neagu Udroiu. De asemenea, m-am bucurat de aprecierea scriitorilor Petre Salcudeanu, Gabriel Chifu si Varujan Vosganian. Poetii Ioan Es.Pop, Niculina Oprea, George Vulturescu, Gh. Mihai Barlea au rostit cuvinte de incurajare la aparitia primelor mele poeme, in diferite reviste literare. Am beneficiat de atentia poetilor Lucian Perta, Vasile Muste, Echim Vancea. Un rol decisiv in afirmarea mea l-a avut grupul de scriitori din jurul revistei art-panorama, in frunte cu Dan-Silviu Boerescu, Horia Garbea, Ioana Dragan, Catalin Tarlea, Mihail Galateanu, Mihai Gramescu. Tin foarte mult la opiniile scriitorului Gelu Iova, caruia i-am atras atentia odata cu aparitia volumului Billclintonienii. Am conlucrat foarte bine cu scriitorii Iuliu Ratiu, Crina Bocsan. Decuseara, Iolanda Malamen si Lucia Verona.
M-a onorat cu prezenta, la lansarile de carte de la Muzeul Literaturii si Gaudeamus, romacierul Nicolae Breban, iar poetul Ion Muresan a remarcat, la o intanire literara, evolutia mea. Poetul Radu Ulmeanu mi-a oferit o rubrica permanenta in revista sa, „Acolada”, care apare la Satu Mare. Respectiva rubrica poarta titlul „Migdale Dulci-Amare” sau „Texte cu Nume”. Colaborez si la „Nord Literar”, unde sunt redactor asociat. Intretin o frumoasa prietenie cu un grup de cercetatori de la Institutul de Literatura George Calinescu, format din Anamaria Brezuleanu, Lucia Toader, Andrei Nestorescu. Ma bucur de o fructuoasa colaborare cu poetul si traducatorul de limba albaneza Baki Ymeri, care mi-a tradus cartea „Stindardul Dorintelor”. Recent, am fost invitata sa fiu prezenta, alaturi de alti poeti, cu mai multe poeme, in antologia alcatuita de scriitorul Igor Ursenco. Cred ca nu ma pot plange de prieteniile literare.
Daniela SITAR-TAUT: Sunteti nelipsita de la sedintele USR. Definiti-mi, in cateva randuri, atmosfera faunei literare. Care sunt „familiile” de scriitori? Cine impune si se impune?
Florica BUD: Particip cu placere la sedintele de consiliu desfasurate in Casa Monteoru, in care mai functioneaza Uniunea Scriitorilor din Romania. Sedintele sunt prezidate de catre presedintele Nicolae Manolescu si cei trei vicepresedinti: Irina Horia, Gabriel Chifu, Varujan Vosganian. Unii dintre scriitori sunt niste copii mari care dau impresia uneori ca au pierdut legatura cu… pamantul. Ii invidiez pentru aceasta forma de detasare, pe care eu nu mi-am permis-o niciodata. Dar un lucru am inteles de la prima sedinta, este nevoie de mult tact din partea criticului Nicolae Manolescu pentru a canaliza atatea orgolii stranse la un loc inspre binele Uniunii, ca altfel o paste dezintegrarea. Deocamdata sunt la inceputul mandatatului meu de consilier, respectiv in faza de cunoastere si acumulare. Promit mai multe informatii in cel de al doilea volum de interviuri.
Daniela SITAR-TAUT: „Bookataria de texte”, primul volum, a fost o reusita. Ati fost vecina cu nume consacrate ale literaturii pentru copii si nu numai. Ce aduce nou acest al doilea tom, mult gastronomic fata de primul?
Florica BUD: Am avut sansa de a fi prezenta in aceasta minunata carte pentru copii, cu desene atragatoare si… nume de scriitori-surpriza. Ceea ce aduce nou, volumul al doilea, este strict secret. Alaturi de povesti si desene vor fi prezente si mini-retete de bucate ce vor aduce bucurie copiilor si nu numai. Colaborarea la aceasta carte mi-a adus doi prieteni noi, respectiv pe artistul plastic Stela Lie si pe traducatorul Florin Bican.
Draga Daniela, ai uitat sa ma intrebi despre cartea de bucate aparuta recent, „Mancaruri de altadata”, semnata de catre Dan-Silviu Boerescu, Adrian Paduraru, Florica Bud. Ori nu iti plac gospodinele si gospodarii literari? Vezi, ca si tu ai… lipsuri?
Daniela SITAR-TAUT: Aveti un model de viata feminin?
Florica BUD: Am crescut in casa cu doua femei nascute in zodia Varsatorului, bunica si mama (soacra si nora). Desi nascute in aceeasi zodie, nu s-au potrivit ca fire. Bunica, Valeria Trif, a fost o femeie cerebrala, introvertita si iubitoare de carte, femeia cu cei mai frumosi ochi albastri pe care i-am intalnit vreodata. Ea avea o vorba buna pentru toata lumea. Mama, Cornelia Trif, a fost si este o femeie frumoasa, scuturata, o femeie demna care se vede pe unde trece. Este o prezenta vesela si harnica, la fel ca o albinuta. Dar, din pacate, pentru noi, copiii, sora Valeria-Ana si cu mine, a fost si este genul de femeie-capitan, fiind in stare sa poarte razboaie pe mai multe fronturi, din care de fiecare data iese victorioasa.
Crescuta intre ele, ca zona tampon, a trebuit sa uit ca sunt berbec si am devenit ceea ce si-au dorit dansele. Fiecare dintre ele s-a straduit sa isi lase amprenta decisiv asupra mea. Nu e de mirare ca ani de zile nu am prea stiut cine sunt. Dar, odata cu trecerea anilor, constat cat de mult seman cu mama si ca dispun de suficienta energie ca sa intorc partea mea de univers pe dos si sa imi port razboaiele, desi m-am straduit sa traiesc asa cum si-ar fi dorit bunica mea. De aceea, imi place sa spun ca m-am nascut poeta, dar ca voi muri prozatoare. La un moment dat chiar am reusit sa mentin echilibrul si sa fiu si una si alta.
Daniela SITAR-TAUT: Cand se va face mare, ce-i va face literaturii fetita care se joaca cu chibriturile?
Florica BUD: Ii va da foc, pentru a vedea daca va arde si… pentru a vedea daca va arde si… daca raspunsul va fi afirmativ, va dori sa se regaseasca in ceea ce a ramas… Parafrazand titlul cartii de debut pot afirma: „Iubire, mai sunt un obiect nezburator!”
Daniela SITAR-TAUT
Revista Acolada
Baia Mare
2010-2011
ROMANIA VAZUTA DINAUNTRU SI DIN AFARA
Acum doi ani, 70.000 de voturi in favoarea Presedintelui Basescu, exprimate in diaspora, au determinat ramanerea acestuia pe post, pentru a doua legislatura. Un bun prieten din tara nu mi-a iertat-o luni de zile: „Multumita tie il avem din nou pe asta presedinte!” cu toate ca eu nu am drept de vot si… n-am votat nici cu Basescu… nici impotriva lui. Insa si eu am gandit la fel ca multi din diaspora: „Se pare ca Basescu este raul cel mai mic, ii dam lui votul nostru!” Cine are – sau a avut – dreptate? Colegul meu din tara sau romanii din diaspora?
Acelas coleg si prieten mi-a dezvaluit preferintele lui politice: „Antonescu este cel mai capabil politician roman actual!”… „Nimic de zis…”, m-am gandit eu in necunostinta de cauza, “…daca prietenul meu din Romania zice asa…asa o fi!” Dar eu…am exprimat numai o rugaminte, una mica: “Mai, trimite-mi si mie programul partidului lui!” …si am asteptat sa citesc programul celui mai capabil om politic… Astept si astazi… Au trecut mai mult de sase luni de zile…Un partid politic fara program…? Mai are dreptate prietenul meu? Sau nu? Dar…ce parere ciudata am eu, asta…cel din afara! Auzi: sa cer programul partidului!!
Dar ce diferente intre punctele de vedere ale celor din tara si din afara!
In urma cu vre-o 10 ani am auzit ca la un teatru din Germania se juca o piesa in care juca un actor roman, Dan Puric. Am retinut bilete telefonic, m-am suit in masina si am mers 200 Km sa vad piesa – extraordinara prestatia lui Puric!! – pe urma am mai mers 200 de km ca sa ajung acasa unde am ajuns obosit tarziu dupa miezul noptii…A meritat, ce a facut Puric a fost genial! De atunci, pentru mine numele Puric a fost sinonim cu extraordinar…pana ce am aflat de curand ca Puric incearca sa gaseasca si sa ofere o solutie pentru problemele Romaniei…Solutia lui consta pe de o parte in rugaciuni, pe de alta parte in blesteme la adresa presedintelui Basescu si inca pe de alta parte in relansarea economiei traditionale taranesti…O fi chiar asa de simplu? O fi solutia aceasta – Romania sa se intoarca, cu ajutorul lui Dumnezeu, la o economie agricola – atat de eficace? Poate duce asta la ceva bun pentru omul din Romania? …Sunt destui romani care citesc cu interes ceea ce publica Puric.
Pentru locuitorii tarii in care actorul Puric a fost atat de apreciat – Germania – asa ceva ar fi greu de inteles! Ei ar spune ca Puric, in cautarea binelui, s-a ratacit… putin, pe alte taramuri, prea sus! Asa ar gandi probabil cineva din afara. Ce deosebire de puncte de vedere! Eu stau de o parte – in afara tarii – si ma uit la framantarile ingrozitoare ale conationalilor mei, la soarta lor deloc usoara…Dar si mai apasatoare mi se pare lipsa unei orientari, a unei perspective…As putea spune ca este vorba de o dezorientare totala a celor mai multi cetateni ai natiunii romane…Este vorba de disperarea lor in fata saraciei lucii cu care sunt confruntati foarte multi…O solutie generala, rapida si valabila pentru 20 de milioane de oameni nu am… De fapt…nici nu exista: ceea ce nu s-a facut in 20 de ani nu se poate recupera intr-un timp mai scurt decat tot atat…Daca se mai pun la socoteala si ultimii ani de dictatura … atunci sunt peste 30 de ani necesari ca Romania sa recupereze handicapul fata de tarile europene avansate…Asta este o viata de om!! Trista perspectiva pentru cei care n-au o alta solutie!
Poate ca ar fi bine sa ajut sa facem mai intai putina ordine? Poate as putea sa le pun la dispozitie cateva idei? “Ideile apartin idiotilor” imi aduc aminte din copilarie…STOP!! Nu este adevarat! Cu asta trebuie inceput! Ideile sunt materia prima din care se pot produce solutii si de aceea sunt extrem de importante in evolutia unei persoane, a unei natiuni! Dar nu toate ideile au aceasta calitate – vezi ideile actorului Puric! – ci numai cele care sunt in concordanta cu conceptele de viata ale altora, ale celor care au succes in viata! Daca analizam la nivelul Romaniei…atunci ideile altor natiuni de succes – cum ar fi Germania sau Franta – sunt cele care trebuiesc puse pe masa si analizate! Asa se ajunge imediat la refuzul acestor tari de a primi Romania in Schenghen…Despre asta am scris intr-un articol saptamana trecuta, dar acum as vrea sa incep dintr-un alt loc, sa consider un alt punct de vedere…
Libertatea cuvantului
Sa ne intoarcem in gand in urma cu 20 de ani…La vremea aceea Ceausescu fusese tocmai executat si poporul roman, care timp de decenii n-a avut voie sa spuna decat “Traiasca conducatorul cel mai iubit…!” a primit dreptul sa spuna tot ce vrea! Deosebirea a fost imensa, dar din aceasta nu a rezultat nici dupa 20 de ani un salt calitativ substantial fiindca nimeni n-a atras masiv atentia ca – daca vrei sa nu pierzi vremea – trebuie sa inveti din experienta altora! Proverbul respectiv exista si in limba romana insa dorinta de a spune ceva – indiferent ce! – a fost si mai este atat de mare incat…s-a ajuns la situatia de astazi: exista o gramada de publicatii, exista o multime de autori, exista o multitudine de pareri si intre timp a aparut si o cacofonie – aproape de nesuportat – a limbajului…dar nu exista o solutie, nu exista un concept! Numai foarte, foarte putini au invatat din experienta altora!
Privind din interiorul Romaniei…este minunat ca acum poti sa spui ce vrei cui vrei si cand vrei…”Asta este democratie!! Am asteptat-o atatia ani!” spun multi romani. Privind din exteriorul Romaniei…situatia este diferita: nici-una dintre democratiile vesteuropene – bine stabilite, verificate in timp si cu cetateni multumiti cu regimul democratic al tarilor lor si care mai si constituie un exemplu pentru Romania – nu permit sa spui ce vrei cui vrei si cand vrei! Nici vorba! In primul rand trebuie respectat rangul politic, pe urma varsta, gradul academic…pe urma limbajul trebuie sa fie respectuos…iar ceea ce are de spus cineva trebuie sa fie relevant pentru persoana careia ii este adresat mesajul! Altfel…sau nu primeste cuvantul sau ce spune…nu este bagat in seama!
“Si asta se mai cheama democratie?!!” ar intreba unul dintre autorii din ziarele romanesti pe care-l citez acum cand scrie: “Basescu, calaul democratiei romanesti! Escroc, incult si betiv, inconjurat de interlopi, interloape, toape si falsi intelectuali…” Da, democratia , libertatea cuvantului – in varianta occidentala, practicata in toata lumea – nu inseamna o insiruire necontrolata de invective…Daca anumite ziare romanesti folosesc o alta varianta a democratiei – varianta romaneasca – atunci vest europenii si americanii vor spune ca romanii nu au ajuns la nivelul lor de intelegere… ca au ramas undeva in urma, au ramas de caruta…Vor mai spune ca cei 20 de ani de la impuscarea lui Ceausescu nu le-au folosit la nimic… Aprecierea nu va ramane limitata la ziarele respective ci se va rasfrange asupra intregului popor roman…De aceea invectivele ar trebui sa dispara mai intai din ziare…pe urma vor dispare si din limbajul curent iar mai tarziu…se va schimba si parerea strainilor despre Romania!
Nu am nici-o simpatie deosebita pentru Basescu, dar am o simpatie teribila pentru ceea ce ar trebui sa fie natiunea romana in mijlocul natiunilor europene…De aceea ma uit cu tristete la textul de mai sus si-mi spun: nu cumva ar trebui inceput de aici? Haideti sa facem un prim pas si sa vedem cel putin daca adjectivele de mai sus reflecta realitatea…Sa luam “incult” si sa verificam in Google: acolo gasim ca Basescu a absolvit Facultatea de Navigatie a Institutului de Marina din Constanta. Aceasta echivaleaza aproximativ cu o diploma de inginer iar un inginer…nu face parte dintre incultii Romaniei! A mai absolvit Cursurile Avansate de Management in Transportul Maritim organizate de Academia Norvegiana…Asta ar fi probabil un fel de MBA in marinarie, facut in strainatate…Nu, o persoana cu un MBA in strainatate …nu este un incult: autorul greseste masiv! Mai mult decat atat: autorul dezinformeaza masiv!!
De ce oare? Ce urmareste?
Treaba lui! Nu este important sa aflam ce urmareste autorul articolului, este mai important sa aflam ce gandesc altii despre natiunea romana cand citesc asa ceva, acesta era telul analizei de fata. Intern, in mediul romanesc, textul de mai sus este acceptat: n-am vazut nici un protest la adresa lui.
Privit din afara, de un vesteuropean, textul plin de invective nu este inteles in nici un caz ca un atac la adresa Presedintelui Romaniei Traian Basescu. Nu! Nici nu este bagat in seama in acest sens ci…este luat in considerare pentru a demonstra diferenta imensa care exista intre intelegerea occidentala a democratiei si felul in care aceasta este inteleasa in Romania. Inca mai simplu exprimat…este justificarea pentru neprimirea Romaniei in…poate nu in Schenghen fiindca nu are legatura directa cu Schenghen-ul ci…in alte foruri europene. “Romanii…mai au mult pana sa ajunga la nivelul nostru!” vor spune nemtii sau francezii si vor dirija investitiile – si atentia – lor catre Ungaria, Lituania sau Slovenia…nu catre Romania.
Ramane Presedintele statului Roman, Traian Basescu…Pentru jumatate din populatia romana el este “…calaul democratiei romanesti! Escroc, incult si betiv…” Cealalta jumatate a populatiei nu-l vede si nu-l apreciaza a fi asa, ca dovada ca i-a acordat votul…Cum il vede strainatatea?
Pentru Presedintele Frantei, Sarcozy si pentru cancelarul german Merkel, Basescu este colegul care indeplineste functia de Presedinte al Romaniei in a doua legislatura, dupa ce a supravietuit o incercare de indepartare din functie in prima legislatura: deci este o personalitate politica verificata pe plan intern in divergente politice dificile. Basescu este partenerul lor de discutii si prin urmare garantul ca politica UE este realizata si in Romania. In favoarea lui Basescu pledeaza si faptul ca partidele de opozitie nu sunt in stare sa ofere nici-un fel de program politic ci se straduie numai sa-l inlature: asta nu este inteles ca o necesitate ca Presedintele Romaniei sa fie inlaturat din functie ci este inteles ca o dovada ca Basescu a reusit sa mobilizeze toate fortele si conceptele politice existente in Romania. In afara de ce spune sau reprezinta el…nu exista nici-un concept politic! Ca urmare, Basescu este vazut drept omul potrivit la locul potrivit la timpul potrivit!
Surprinzator, nu? Ce diferenta imensa intre unele pareri exprimate cu vehementa in unele ziare romanesti si felul in care este vazut Basescu din exterior! Poate ca romanii din interior ar trebui sa analizeze si sa considere parerea celor din exteriorul Romaniei, din cadrul UE? A acelora care conduc UE, care conduc lumea? Poate ca ar trebui sa foloseasca intr-un cu totul alt mod acest cadou imens al democratizarii tarii, libertatea cuvantului?
Controlul de calitate al textelor “bune de tipar”
Cine ar trebui sa asigure controlul de calitate al articolelor trimise spre publicare? Imi aduc aminte ce mi s-a intamplat cand am trimis primul meu articol de doua pagini la ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ): au publicat 15 randuri din el, cu toate ca nu continea nici-o invectiva la adresa nimanui… A fost asta cenzura? Nu am gandit asa!…A fost mai curand o dovada de respect la adresa cititorilor, care aveau – probabil – un nivel de cunostinte si un interes diferit de al meu si pentru care cele 15 randuri au fost suficiente!
Cel care a stabilit aceasta a fost redactorul paginii respective: FAZ este un concern de presa imens, renumit ca unul dintre cele mai bune in Germania. Pentru a garanta calitatea ireprosabila a fiecarui numar, a fiecarui articol, fiecare pagina – sau grup de pagini – are un redactor responsabil care…raspunde cu capul lui pentru fiecare rand publicat. Sunt oameni cu studii de specialitate, de foarte inalta calificare, alesi intr-un process de selectie care dureaza ani…si sunt platiti…dumnezeeste! Plata vine in urma calitatii ireprosabile a publicatiei a calitatii care este atat de inalta incat stabileste linii de ghidare in domeniul respectiv – politic, tehnic sau economic – in toata tara. Unii dintre redactori sunt solicitati sa treca in industrie sau in politica, ca purtatori de cuvant sau ca manageri superiori… Activitatea publicistica creeaza elita societatii!
Desigur ca in diaspora romana situatia este complect diferita: jurnalistii sunt – in marea majoritate – calificati in alte meserii decat in cea…jurnalistica! Jurnalistii fac aceasta meserie cu placere…dar fara bani, sau cu numai prea putini bani…Calitatea limbajului folosit in general este acceptabila, nu seamana de loc cu citatul de mai sus…Nici propietarii ziarelor – cei care decid ce si cum apare – nu au o calificare asemanatoare celor de la FAZ… Mai ramane calitatea informatiei…pentru care cei care publica in ziarele romanesti sunt calificati… la locul de munca.
Toate cele de mai sus sunt adevarate, greutatile pe care le intampina propietarii ziarelor – cel putin in diaspora – sunt imense si sunt si cunoscute dar…aceasta nu poate fi o scuza pentru ceea ce cititorul roman are dreptul sa astepte: calitatea ireprosabila a informatiilor difuzate, calitate masurata atat in alegera informatiilor, in exactitatea relatarii faptelor cat si in limbajul folosit! S-ar putea mai bine? Ar merita cititorul din tara si cel din diaspora romana o presa calitativ superioara?
Pregatirea continua
Desigur ca se poate! Americanii au inventat de mult si aplica aceasta la locurile de munca din industrie: “continuing education”; europenii au formulat principiul “A invata o viata intreaga!” si o si practica cu insistenta…ba chiar Lenin a descoperit aceasta si a formulat acum 90 de ani: “Invatati, invatati, invatati!” “Mai este valabil un dicton comunist in zilele noastre?”…ar intreba cineva care ar vrea sa puna o intrebare “incuietoare”… Raspunsul este foarte simplu: nu te obliga nimeni sa faci ceva dar… daca nu faci… maine se va gasi unul care a facut asta – ce se cere – intr-un mod consecvent…si care te va inlocui! Este un fel de activitate voluntara …care insa devine obligatorie daca vrei sa-ti pastrezi locul de munca…Si asta se cheama … democratie 100%! Obligatia… acceptata voluntar!
Si iarasi intalnim paradoxul acesta al democratiei, al diferentei intre felul in care se intelege ceva in Romania si in exteriorul Romaniei, de felul in care inteleg ceva romanii si cei care apartin unei alte natiuni. Intr-o democratie nu exista nimic obligatoriu, poti sa faci ce vrei…dar daca nu faci ce trebuie …”te ia mama dracului!” daca imi permiteti sa exprim situatia in clar text romanesc…Adica…ramai fara serviciu, ramai in urma, ramai dator vandut…ramai…asa cum a ramas Romania la ora actuala. In Romania s-a perceput numai prima fata a medaliei: poti sa faci si sa zici ce vrei! Insa…daca te uiti bine si pe fata a doua…care este mult mai importanta decat prima si a inceput deja sa fie aplicata…atunci… vezi Schenghen! Neprimirea in Shenghen este o consecinta directa a acestei priviri selective, “chioare” daca vreti mai clar: numai drepturi dar fara obligatii!…Si-a dorit cineva asta? Sunt sigur ca nu si-a dorit nimeni…numai ca foarte multi au actionat si actioneaza intr-un fel care nu corespunde cu asteptarile democratice ale mediului european…
In ce ar consta aceasta “educatie continua” a cetateanului roman, a membrilor diasporei, a ziaristilor romani din tara si din strainatate? Pai…in primul rand…in stiinte politice! “Iarasi marxism??!” aud intrebarea neformulata a unui interlocutor imaginar…”Da, desigur!” as spune eu”…”Dar nu numai!”
De catva timp urmaresc cu mai multa atentie presa romana de pretutindeni si sunt deadreptul uluit de nivelul politic extrem de scazut al materialelor publicate (cu cateva exceptii, desigur!)…Prin nivel politic nu se intelege numai modul de analiza a activitatii politice a guvernelor – asta este politica inalta, aproape neanalizata in presa romana – ci insasi modul de abordare al problemelor zilnice: si aceasta este “politica” (la scara mica, desigur) si asta se poate citi in cursurile de “stiinte politice”. Din lipsa acestor cunostinte rezulta o lipsa de progres in tratarea problemelor zilnice, rezulta neintelegeri, solutii neadecvate, confuzii…Desigur ca cu timpul, dupa decenii, participantii romani vor capata experienta si vor ajunge la nivelul de intelegere existent astazi in SUA si in UE… Dar … dupa cum se stie: cine vrea sa progreseze repede…invata din experienta altora!
In SUA, in Europa chiar si in tara exista un volum urias de literatura politica de excelenta calitate, complect ignorata atat in Romania cat si de catre jurnalistii romani din diaspora…Ce si cum functioneaza in politica si in economia SUA si in cea mondiala este analizat in profunzime, din mai multe puncte de vedere, sta la baza multor articole din ziarele europene si americane…numai (ca multi dintre) jurnalistii romani trec pe langa acestea ca si cum n-ar exista…Multi dintre cei care publica in ziare inventeaza conceptele lor proprii pe care le expun cu convingere (De exemplu: citeste-l pe Dan Puric!)…dar acestea nu se bazeaza decat pe simtaminte si nu pe o analiza stiintifica…si nu pot fi aplicate. Autorii raman izolati in experienta lor, cititorii se orienteaza eventual dupa aceste pareri si raman si ei izolati si blocati, fara intelegerea necesara pentru ceea ce se intampla in jur, Romania bate pasul pe loc…Deci: stiinte politice!
Marketingul reprezinta 75% din ceea ce se intampla in SUA si in lume…Cunostinte de marketing occidental nu au fost disponibile in Romania…Psihologie, asigurarea calitatii, practica ziaristica…sunt tot atatea obiecte de studiu la universitatile americane sau europene, sunt expuse in nenumarate carti care se gasesc si in bibliotecile din tara: le-ar fi foarte folositoare jurnalistilor romani din tara si din diaspora.
Vor – nu – vor, jurnalistii creeaza sau influenteaza masiv opinia publica de oriunde. Pentru a o influenta in bine, pentru a o intelege si pentru a-i oferi explicatiile de care are nevoie, jurnalistii trebuie sa fie in frunte, trebuie sa aiba un nivel de cunostinte si de intelegere mult deasupra celui al cititorului. ACEST NIVEL TREBUIE MAI INTAI DOBANDIT !
Daca se ia in mana un manual de ziaristica se intalneste chiar pe primele pagini o realitate surpinzatoare: ziaristica precizeaza – contrar parerii generalizate printre jurnalistii romani – ca nu orice cuvant scris este demn de publicare! Poate ca ar fi util ca ziarele romanesti sa inceapa sa se orienteze dupa regulile EU sau dupa cele americane – exista un cod al eticii ziaristilor americani si exista un cod etic al ziaristilor europeni – si sa le aplice cu consecventa. Ceea ce se va schimba in bine este calitatea informatiilor catre publicul romanesc; de aici va apare o schimbare a intelegerii realitatii de catre publicul romanesc…De aici incepe adaptarea la mediul in care traiesc romanii in lume: de aici incepe alinierea Romaniei si a romanilor la celelalte tari si natiuni dezvoltate… N-ar fi bine sa fie asa?
Retrospectiva…spre viitor
Daca ne intoarcem la Dan Puric, un om de geniu mutat in tribun politic…am putea spune ca experienta capatata de el pe scena nu duce la gasirea unei solutii pentru multiplele probleme ale poporului roman…Duce mai curand la confuzie. Ceea ce trebuie facut este altceva decat a te ruga: trebuie inteles cum functioneaza sistemul politico-economic romanesc si cel european, care sunt diferentele intre ele, trebuie stabilit ce ar trebui sa faca Romania si poporul roman pentru a fi acceptat fara reserve ca partener al natiunilor occidentale…si… trebuie mers consecvent pe drumul respectiv! Genialului actor Puric ii lipsesc cunostintele de specialitate pentru a se putea pronunta asupra evenimentelor politice si economice, ii lipseste maturitatea politica necesara pentru a conduce poporul roman spre mai bine…Patriotism, dragoste de tara, romanism…nu sunt de ajuns! CUNOSTINTELE DE SPECIALITATE SUNT IMPERIOS NECESARE! Acelas lucru se poate spune despre foarte multi dintre cei care contribuie ca ziarele sa apara zilnic…
“Maturitate politica”? vor ridica din sprancene unii dintre cititori: “Asta este un termen comunist!”
O fi…Numai ca maturitatea politica:
a) este necesara si in democratie
b) are in democratie un alt continut decat in comunism.
Dar de necesitatea maturitatii politice nu scapa nimeni, nici chiar autorul articolului citat mai sus! Inlocuirea conceptelor prin invective nu denota prezenta maturitatii de nici-un fel, nu numai a celei politice.
Cunostintele de specialitate sunt imperios necesare…dar…tot nu sunt suficiente pentru a putea intelege si comenta competent fenomenul politic la nivel de guvern sau de presedinte al unei tari! Este necesara experienta in aplicarea acestor cunostintelor politice, este necesara confruntarea cu realitatea responsabilitatii multiple si simultane – fata de cetateni, fata de partidul de care apartii sau pe care il simpatizezi, fata de legile statului in care traiesti, fata de procesele complexe in urma carora se ajunge la o decizie politica, fata de responsabilitatile internationale ale tarii – pentru a te putea apropia treptat de stadiul de maturitate politica necesar unui ziarist intr-un stat democratic. Este un drum lung si greu…dar numai acesta duce la stadiul din care o populatie dezorientata, saracita si in parte disperata poate fi orientata cu succes spre gasirea unei solutii. Invectivele, din contra…nu duc la nimic. Ele arata numai ca cel care le publica este la fel de dezorientat ca si cititorul si atunci…de se sa fie citit?! Activitatea de jurnalist implica o responsabilitate sociala imensa, despre care nu s-a discutat de loc in cei 20 de ani de cand presa a devenit libera!
Desigur ca cele scrise mai sus nu aduc nici-o contributie directa la rezolvarea problemelor economice actuale ale Romaniei. Romania a mers atat de departe spre un colt izolat si singur al economiei si politicii mondiale incat un articol nu poate schimba mare lucru. Daca insa, pornind de la acest articol, se va incepe o introspectie si o schimbare a parerilor, a atitudinilor, a pozitiilor exprimate – atat la ziaristi cat si la publicul cititor – atunci…va incepe o schimbare de mentalitate spre bine. Daca se aduna mai multi participanti … izvorul devine un parau, pe urma un rau…pe urma…va incepe schimbarea in bine a Romaniei. Schimbarea in bine incepe cu schimbarea calitatii mass media: aceasta este ceeace se vede pentru Romania, privind din afara.
Succes!
Radu MIHALCEA
Chicago, SUA
16 ianuarie 2011
PASI SPRE POARTA INFINITULUI
UNOR PARINTI
S-au risipit pe carare
Cioburi de cer,
pasii tai repezi cauta clipa trecuta
cand alergai speriata cu un pui de om
curgeau rauri de griji in noapte
un strigat surd se ridica,
acoperind febra cu lacrimi
fugi intre foile ingalbenite ale manuscrisului
pasi intre vis si o lume a ta,
iar vin din neant clipe cu un el, o ea,
el este confuz, fiu sau nepot
amandoi ti-au trecut prin brate, mai mult nepotul
dar ce importanta mai are,
file, file de cer se tot razletec pe carare
troiene nesfarsite de zapada
topite in labirintul anilor
zamislesc slove albe pe un cernoziom fierbite
se coace painea in test si apa de aur este tot mai dulce
nisipurile Olteniei se contopesc in arsita Baraganului,
setea de iubire cu viata
Octogenul cuprinde in talerele lui
79 cu 82,
Le pune in creuzet le tot mojareaza
Pulberi de cer si iubire
Pulberi de pasiuni frante si regasite in slove mestesugite
E greu sa porti un ADN de soare,
cu flori de camp si apa de izvoare
Ce setea ti-o atata spre cautari trecute
Nemarginite nelinisti se ridica,
a fi sau nu urmas al clipei fericite…
Cand o pana s-a revarsat cu-nfrigurare pe biata coala de uitare
Ca un amnezic, tremurand
a prins cu sat fiecare soapta vie
chemare din adancuri
patimi vii si doruri multe
ratacitoare troiene de ani si truda multa
Azi ne vor surade lin la o lansare reusita.
INTUNERICUL ALB
Pasii se pierd,
intunericul alb pluteste in valuri de o clipa
iedera alba
Astept…
Te caut,
Rasaritul se contopeste cu amurgul
umezeala roade cerul
pasarelele isi soptesc misterioase ecouri
Pacla
un burete care picura ciripitul unei vrabii
in palma unui brad somnoros
Te caut,
Ce bine te ascunzi
inima te vede atunci cand ochii par orbi
gandul te asculta cand am asurzit de atata liniste,
nu, nu-i noapte
este doar un intuneric al iluziilor
prierdute in neantul rece al asteptarilor
Soare.
druizii iti ard radacinile pentru a te inalta
dolmenele se deschid, culegand insetate intunericul alb
ascult soapta pietrelor
un micron, doi culeg fiecare cristal
ma cufund in noaptea rece a zilei asteptandu-te
surad,
razele curg, calde in interior
te-ai transformat in izvor de lumina.
PASII
un bisturiu nemilos
ma diseaca in noapte
valul alb invadeaza totul
avioane suspendate atemporal
Stonhenge neclintit se opune
fiecare piatra murmura un descantec
maini insangerate aduna zmeur
lespezi
sarpe de gheta
invadeaza ungherele inimii
o scanteie strapunge clipa
Arde, arde
Inima revasa potirul…
POARTA INFINITULUI
Arunca o plasa de raze
aduna clipele,
Cari
retele ascunse in plamada timpurilor
soaptele gandurilor devorate in umbra unui stejar
Rodin
Poarta spre infinit
s-a scurs in Merkaba unui sarut.
Infinitul,
ceas al tacerii,
asculta cum cresc pietrele
Statornicie efemera
Revarsata in clepsidra unei zile
Brahma…
PRINTRE FULGI DE SOARE
Vei spune hotarat:
„fulgii coboara in iarba”
iar eu ii vad cum urca incet spre cer
sa stea la sfat cu gastele in zare…
scenarii ciudate fac unii:
„lumea o sa se rastoarne peste noapte”
calcule, rascoliri sumbre…
hei!
farisei ai lumii priviti gastele…
apocaliptice ganduri va tot framanta
bani aruncati pe vorbe goale
cand se coace foametea in Sahel
si cerul arde dureros de tare
Ne este frig la zero grade,
Dar era bine cand luam tranvaiul
la minus treizeci si-un pic,
Azi tremuram la fiecare adiere,
Avem masini si vile multe
haotic si devastator devine fiecare fulg
pierdut in negandire…
trosnea gheata sub carul plin de lemne
cand Dunarea era o punte,
Azi toti se tanguie pe vale,
ca-i frig si-a nins cateva palme pe carare
E arsita in lumea larga
cu greu un strop de apa mai culeg
Ca niste copii prea razgaiati de-o mama
Ne este greu si cu posmagii inmuiati
E jale in paradisul plin de poame.
Senini sunt ochii celor ce duc povara in desert
De-ar fii aici ar tot jeli in catedrale
sardele ar fii pentru trei sarmale…
Asa cu chip de ingeri insetati
asteapta ploaia in zadar…
Lumini multicolore de mii de wati la unii le surad
La altii curcubeul este legamant
Usor desertul casa lor,
gradina plina uneori
de rod
la altii totul e o drama,
iar maracinii lan de nepasare,
in lumea cu hambare…
E LINISTE IN PARADIS
De pe-o ramura de brad
aripi de vant se preling in iarba,
patand in alb verdele trist al iernii
valuri de cer se avanta spre infinit
chemand haite flamande de soare
pete negre, roiesc asteptand
aripi de vant,
aripi de iubire ganguresc trist printre stele,
un girofar strapunge violent
tacerea asteptarilor pierdute
pe o scara de foc impietrita in uitare,
un pui de om aduna aripi de stele
risipesite pe derdelusul vietii,
invatand sa paseasca.
Cu genunchii sangeranzi
se agata de o lume de piatra…
e liniste in paradis,
doar soarele timid se strecoara printre stanci,
suntem inca vii….
Camelia TRIPON
Targu Mures
15 ianuarie 2011
ORIZONTURI DACO-ROMANE
De curand a aparut, la Cluj-Napoca, cel de-al III-lea volum al lucrarii intitulate „Orizonturi daco-romane” a cunoscutului arheolog si dascal, academician prof. dr. Dumitru PROTASE. Lucrarea cuprinde 37 de articole si studii pe care autorul le-a publicat de-a lungul timpului in tara sau peste hotare, consacrate trecutului nostru daco-roman in perimetrul carpato-danubian. Reamintim ca volumele precedente au aparut in anii 1995 si respectiv 2005, bucurandu-se de o calduroasa primire in cercurile academice si stiintifice din intreaga tara, avand in vedere abordarile incitante si gradul de noutate pe care il oferea celor interesati.
Si acest nou volum, asa cum ne avertizeaza autorul insusi in Prefata lucrarii sale, este, asemenea celor anterioare, structurat pe aceleasi principii si utilizeaza aceeasi grupare a materialelor publicate. In acest sens, studiile cuprinse in aceasta carte sunt structurate pe capitole ca „Dacia independenta”, „Dacia romana”, „Dacia post-romana” si „Varia.”
Deoarece, asa cum precizam, in aceasta lucrare sunt cuprinse articole publicate in tara si peste hotare, o mare parte din texte sunt nu numai in romana, ci si in limbi ca engleza, franceza, germana si maghiara, oferind astfel si unor specialitti sau cititori straini posibilitatea de a lua la cunostinta despreb rezultatele cercetarilor ca si despre descoperirile facute de neobositul universitar si arheolog acad. Dumitru PROTASE. Autorul, demn continuator al lui Vasile PARVAN, aduce, prin lucrarea de fata, in atentia istoricilor, dar si a publicului obisnuit numeroase elemente, date si dovezi extrem de utile in intelegerea trecutului nostru daco-roman, de pe o arie extrem de extinsa, cu cercetari intreprinse atat pe intregul teritoriu Transilvan cat si in afara acestuia.
Observatiile academicianului prof. dr. Dumitru PROTASE, sustinute de date rezultate in urma unor sapaturi si cercetari minutioase, dar si a unei adecvate cunoasteri a lucrarilor stiintifice consacrate acestei tematici, aduc contributii noi, extrem de interesante atat in ceea ce priveste prezenta propriu-zisa a romanilor in spatiul carpato-danubian, cat si a altor semintii aflate in contact sau relatii cu aceste teritorii. Se refera in acest sens la invazia carpilor in anul 242 in Dacia, probleme ale crestinismului la gotii din transilvania, crestinismul la daco-romani inainte de venirea slavilor, fondul lexical dacic si semnificatia lui in limba romana etc.. Academicianul Dumitru PROTASE, continuand o indelunga si prodigioasa activitate de cercetare, aduce competente si pertinente clarificari legate de zone sau subiecte incerte sau controversate, recurgand exclusiv la o argumentatie stiintifica elevata si eliminand din demersul sau stiintific orice ingerinte propaganditice sau politice.
Astfel, domnia sa ajunge la concluzia ca „Teoria lui Roesler nu s-a nascut din motive stiintifice, ci din motive politice”, sau dezvaluie „adevaruri fundamentale in istoria romaneasca. Permanenta si continuitatea in tinuturile de la Dunare si Carpati”. Academicianul prof. univ. Dumitru PROTASE nu este robul exclusiv al materialelor arheologice descoperite caci, pentru a-si demonstra asertiunile, recurge si la argumente de ordin lingvistic sau lexical care, coroborate cu vestigiile arheologice, intregesc in mod fericit tabloul trecutului nostru daco-roman, in acest spatiu.
Am mai remarcat o trasatura exceptionala a demersului sau stiintific si anume, faptul ca academicianul Dumitru PROTASE evita abordari subordonate unor scopuri conjuncturale, chiar daca de buna credinta, si are capacitatea sa deceleze intre faptul istoric si interpretarile interesate sau justificate de o anumita orientare de circumstanta. Fiecare dintre abordarile domniei sale dincolo de competenta indiscutabila a specialistului, degaja o dragoste netarmurita fata de trecutul nostru istoric, dar si o incredere extrem de tonica, mai ales in acest context de criza complexa, in viitorul tarii noastre.
Peste cateva zile, mai exact la 1 februarie a.c., distinsul academician prof. univ. dr. Dumitru PROTASE, rectorul Universitatii Populare Cluj-Napoca, va implini frumoasa varsta de 85 ani. Este un prilej de a-i adresa nu numai felicitari pentru aceasta recenta carte exceptionala, ci si sincere urari de viata lunga si cu sanatate, rodnica in noi viitoare lucrari fundamentale in domeniul pe care il ilustreaza de decenii in mod stralucit.
Dr. Dan BRUDASCU
CASATORIA SI FAMILIA : DECLIN SAU DISPARITIE?
Ceva se intimpla. Semnele acestui „ceva” sunt peste tot, de netagaduit si ingrijoratoare. Vorbim despre casatorie si familie. Este casatoria ca institutie sociala in declin sau pe cale de disparitie? De citiva ani suntem confruntati cu un asalt de argumente numeroase, carti, initiative legislative, studii, comentarii, si miscari sociale care afirma ca societatea Mileniului III nu mai are nevoie de casatorie. Ca este o institutie demodata fara nici o relevanta sau utilitate sociala. Fie ca e numita epoca post-moderna, post-morala, sau cu alte nume, perioada de inceput a Mileniului III cere tot mai vehement dezinstitutionalizarea casatoriei.
Anul 2010 a fost plin de evenimente si semne de prost augur pentru casatorie si viitorul ei. Portugalia, Argentina, si Mexico City au legiferat casatoriile unisex. Judecatori federali in SUA au declarat neconstitutionala casatoria binara intre un barbat si o femeie. Publicatiile prestigioase americane Newsweek si Time au anunta „moarte” casatoriei ca institutie sociala, iar luna aceasta publicatia britanica The Economist a rulat o serie de articole in favoarea dezinstitutionalizarii casatoriei si pentru inlocuirea ei cu parteneriate civile bazate pe contracte intre parti, fara deosebire de sex. In plus, saptamina aceasta democratii americani si-au anuntat intentia de a initia luna viitoare proiecte legislative de legiferare a casatoriilor homosexuale in Rhode Island, New York, si Maryland, state in care in urma alegerilor din noiembrie au devenit majoritati.
In plus, exista miscari foarte agresive care si ele au acelasi obiectiv – eliminarea casatoriei. Amintim aici doar de Beyondmarriage.org, o miscare din care fac parte mii de personalitati influente din intreaga lume, academicieni, profesori, jurnalisti, oameni de afaceri, politicieni, filosofi, eticisti, lideri de comunitati religioase, preoti, pastori, avocati, judecatori, oameni de rind, care toti au in comun acelasi obiectiv – eliminarea casatoriei si inlocuirea ei cu o sumedenie de structuri contractuale intre doua sau mai multe persoane, dar care toate resping elementele fundamentale ale casatoriei naturale – heterosexualitatea, monogamia, fidelitatea in relatiile intime, si procreerea.
Radacinile acestor idei radicale nu sunt tocmai vechi. Fondatorii comunismului (Engels si Marx) au respins casatoria pentru ca, in opinia lor, era o institutie sociala de exploatare a femeii de catre barbat. Miscarea feminista a secolului XX a preluat aceste notiuni, iar miscarea de emanciapare sexuala inceputa in anii 60 a promovat si continua sa promoveze cu agresivitate aceleasi notiuni. Casatoria este vazuta ca un instrument de exercitare a autoritatii patriarhale. Ca atare, trebuie eliminata. Iata cum, in mod ciudat, casatoria, care pina nu de mult era socotita, de mii de ani, ca un cadru social pentru facilitarea fericirii si dezvoltarii armonioase a barbatului si a femeii, in ultimii ani a fost transformata in obstacolul primordial in calea implinirii fericirii personale.
Aceste notiuni sunt reflectate tot mai clar si des in textele rapoartelor emise de structurile europene privind familia si casatoria. Nu se mai vorbeste despre „familie,” ci despre „variante de familii.” Iar terminologia „sot si sotie” a fost inlocuita cu terminologia de „parteneri.” Certificate de casatorie emise in statul american Massachusetts, care a legiferat casatoriile unisex in 2004, a eliminat cuvintele „mire” si „mireasa,” „barbat si femeie,” inlocuindu-le cu cuvintele „partea contractanta A” si „partea contractanta B.”
Trendurile acestea sunt in voga in majoritatea tarilor europene occidentale. Fara indoiala suntem martori al unui declin incontestabil al institutiei casatoriei. Se poate insa vorbi si despre posibila extinctie sau chiar disparitie a acestei institutii? Daca da, care ar putea fi consecintele eliminarii ei?
Subiectul acesta devine tot mai curent. Ne limitam insa astazi la concluzia directa si simpla formulata de Siegmund Freud in unul din cele mai bine cunoscute si provocatoare eseuri pe care le-a scris: Civilization and its Discontents. („Civilizatia si nemultumirile ei”) Scris in 1929 si publicat in anii 30, eseul acesta a fost tradus si in romaneste dupa 1989. Argumentul lui esential este ca dizolvarea institutiei casatoriei va rezulta in prabusirea civilizatiei. Porneste de la premiza ca civilizatia a fost facuta posibila de instituirea casatoriei ca institutie sociala fundamentala a societatii. In consecinta, afirma Freud, atita timp cit societatea accentueaza heteronormativitatea, monogamia, casatoria si procreerea, civilizatia va fi posibila, iar cind acesti piloni sociali se vor surpa, civilizatia va regresa in barbarism.
Dezbaterile privind casatoria si viitorul ei se simt si se rasfring si in Romania. Va reamintim ca in 2008 d-l Peter Kovacs, pe atunci senator de Cluj, a initiat, fara succes, proiectul legislativ al parteneriatelor unisex din Romania. Iar saptamina trecuta am dat in presa romana peste articolul alaturat al d-lui preot Marcel Radut Seliste privind situatia precara a casatoriei in Romania. Trendul inceput in tarile occidentale se simte tot mai pregnant si la romani. Numarul celor casatoriti scade, al celor necasatoriti si al celor care traiesc in concubinaj creste, si tinerii care opteaza pentru casatorie tind sa se casatoreasca la o virsta tot mai tirzie. Reproducem in intregime articolul d-lui Seliste care poate fi accesat si aici: Click here: De la cititori: Familia romaneasca, intre crestinismul de parada si criza economica
Familia romaneasca, intre crestinismul de parada si criza economica
Romanilor le place sa-si spuna crestini. La recensamantul din 2002, 86,7% dintre romani s-au declarat crestini-ortodocsi. Un asemenea atasament declarat fata de valorile religioase determina, la o prima impresie, concluzia ca in Romania se traieste moral. Realitatea vietii de roman dovedeste insa ca romanii traiesc in apostazie si ca familia crestina romaneasca este pe cale de disparitie. Conform Eurostat, oficiul de statistica al Uniunii Europene, numarul de casatorii in Romania a scazut de la 8,72 casatorii/1.000 locuitori in 2007, la 6,25 casatorii/1.000 locuitori in 2009. Romanii renunta treptat la institutia casatoriei civile si implicit, la Sfanta Cununie. Acest fenomen afecteaza de altfel majoritatea tarilor Uniunii Europene. In 2009, in diferite tari ale Uniunii situatia numarului de casatorii a fost urmatoarea: Belgia 4,36/1.000, Bulgaria 3,42/1.000, Grecia 4,68/1.000, Spania 3,76/1.000, Italia 4,01/1.000, Franta 3,97/1.000, Ungaria 3,67/1.000, Polonia 6,57/1.000.
A crescut numarul divorturilor
In Romania, s-a inregistrat insa o crestere a divorturilor de la 1,5 divorturi/1.000 locuitori in 2005 la 1,7 divorturi/1.000 locuitori in 2008. Statisticile nationale, pentru anii 2009 si 2010, avertizeaza ca familia romaneasca se destrama din cauza saraciei, educatiei precare, alcoolismului, violentei domestice, a separarii sotilor prin migratia economica. Institutul National de Statistica anunta in noiembrie 2010 ca “numarul casatoriilor a fost in luna septembrie 2010 cu 2162 mai mic decat in aceeasi luna a anului 2009. In luna septembrie 2010 s-au pronuntat cu 643 divorturi mai multe decat in luna septembrie 2009”, iar in decembrie 2010, acelasi institut constata ca “numarul casatoriilor a fost in luna octombrie 2010 cu 3277 mai mic decat in aceeasi luna din anul precedent”.
Fertilitatea in Romania
Eurostat inregistreaza o firava crestere a fertilitatii in Romania, de la 1,30 copii/femeie in 2007, la 1,38 copii/femeie in 2009, aceste cifre fiind totusi sub media europeana, in diferite tari europene inregistrandu-se urmatoarele date: Belgia 1,84 copii/femeie, Bulgaria 1,57 copii/femeie, Grecia 1,52 copii/femeie, Spania 1,40 copii/femeie, Italia 1,42 copii/femeie, Franta 2,00 copii/femeie, Ungaria 1,32 copii/femeie, Polonia 1,40 copii/femeie. Statisticile ne arata ca, din totalul copiilor nascuti vii in 2009, 27,97% au mame necasatorite. Totodata, conform datelor UNICEF, Romania se afla in 2009, in fruntea clasamentului european la numarul de minore care devin mame, cu 43 de minore/1.000 de mame, Institutul National de Statistica calculand o medie de 8.500 de minore care nasc anual in Romania.
Ce mai “macina” familia romaneasca?
Familia romaneasca este macinata mai ales de avorturi. In anul 2008, femeile romance ocupau locul 3 in clasamentul avorturilor comise in Europa. Conform organizatiei “Institute for Family Policies”, in anul 2008, in Romania au fost comise 127.907 avorturi, tara noastra clasandu-se dupa Marea Britanie (215.975 avorturi) si Franta (209.913 avorturi).
Aceste date statistice dezvaluie apostazia in care rataceste familia romaneasca. Clasa politica aduce un plus de bezna prin masurile “anticriza” adoptate. Scaderea cuantumului indemnizatiei pentru concediul maternal, concedierile masive, migratia personalului medical calificat din spitalele romanesti spre vestul Uniunii Europene reprezinta doar cateva din loviturile primite de familia romaneasca din partea politicienilor. In acest context, Patriarhia Romana a declarat 2011 ca “Anul omagial al Sfantului Botez si al Sfintei Cununii”. Sunt preot de spital si martor la multe drame de familie. Stiu ca este mare nevoie ca prin acest proiect religios-duhovnicesc sa se treaca de la predica la fapte, pentru a reaseza familia romaneasca pe cale vietii crestine. Altfel, nu putem spune decat ca un popor in care familia este destrama de prea putina noastra slujire, a preotilor, de saracie, alcoolism, desfranare si ucidere de prunci, nu este un popor crestin. Poporul roman se transforma treptat intr-un popor care se sinucide si e pacat.
DECLINUL CASATORIEI IN AMERICA
Situatia casatoriei insa este cu mult mai precara dincolo de Atlantic, in SUA, unde in 2010 s-a efectuat ultimul recensamint al populatiei. In noiembrie prestigioasa institutie de sondaje de opinie si analiza a trendurile sociale din SUA, Pew Research Group, a emis un Raport extensiv, intocmit pe baza datelor obtinute la recensamint, privind declinul casatoriei in America, o tara predominant crestina cu peste 300 de milioane de locuitori. Sumarul de mai jos al Raportului a fost tradus pentru AFR de d-l Ionut Bruma, voluntar AFR din Bucuresti. Ii multumim. In linkul acesta aflati textul in intregime, in limba engleza, a Raportului, lung de 121 de pagini: http://pewsocialtrends.org/2010/11/18/the-decline-of-marriage-and-rise-of-new-families/. Ironic, insa, 95% dintre tinerii americani necasatoriti totusi intentioneaza sa se casatoreasca! http://pewsocialtrends.org/2010/11/18/the-decline-of-marriage-and-rise-of-new-families/.
Declinul casatoriei si aparitia noilor forme ale familiei
–studiu efectuat de Pew Social Trends Staff
Sumar
Tendintele de transformare care au dus in ultimii 50 de ani la un puternic declin in ceea ce priveste casatoria traditionala si la ascensiunea noilor forme familiale, au fost create si impuse prin atitudini si comportamente diverse raportate la clasa sociala , varsta si rasa potrivit unui nou studiu efectuat de PEW Research Center facut in asociere cu revista Time si completat de o analiza demografica si economica efectuata de U.S Census Bureau.
In Statele Unite ale Americii noua tendinta de scadere a casatoriilor este puternic corelata cu o scadere a veniturilor. Chiar daca sufera un declin la nivel global indiferent de grupuri sociale, casatoria ramane totusi norma in randul adultilor cu studii superioare si venituri bune dar este mai putin intalnita printre cei cu pozitii sociale mai joase. Studiul arata ca cei ce fac parte din grupul dezavantajat din punct de vedere al veniturilor sunt la fel de dispusi sa se casatoreasca ca si cei cu venituri bune dar in acelasi timp pun un pret mai mare pe siguranta financiara ca o pre-conditie a casatoriei. Aceasta siguranta financiara este un criteriu pe care cei mai multi nu-l pot indeplini.
Studiul arata totodata diferente clare intre generatii. In 1960 doua treimi, aproximativ 68% dintre tinerii intre 20 si 30 de ani erau casatoriti fata de doar 26% in 2008. Cati dintre cei ramasi sunt dispusi sa se casatoreasca ramane o intrebare deschisa. Deocamdata studiul arata ca tinerii, spre deosebire de parintii lor, inclina mai mult spre relatiile de concubinaj sau alte diferite forme familiale cum ar fi casatoriile intre persoane de acelasi sex sau cele interrasiale.
Chiar si atunci cand casatoria este in declin, familia – in toate formele si varietatile ei ramane mobila si se redefineste usor. Studiul arata ca americanii definesc familia in foarte multe moduri iar majoritatea adultilor vad propria familie ca fiind cel mai important si satisfacator element al vietii lor. Iata si sumarul principalelor aspecte ale raportului :
Declinul casatoriilor pe clase
Aproape jumatate (52%) dintre adultii din SUA erau casatoriti in 2008 fata de 72% cat se inregistra in 1960. Acest declin s-a produs pe clase sociale. In 2008 s-a inregistrat o diferenta de 16 procente intre numarul casatoriilor inregistrate in randul absolventilor de facultate (64%) si cele din randul celor care terminasera doar liceul sau mai putin (48%). In 1960 aceasta diferenta era de doar 4%. Studiul arata ca cei cu studii medii sau sub medii isi doresc la fel de mult ca si ceilalti sa se casatoreasca dar pun in acelasi timp un pret foarte mare pe stabilitatea financiara ca fiind un criteriu si un motiv al unei casatorii.
S-a demodat casatoria?
4 din 10 respondenti spun ca da. In 1978 cand revista Time a pus aceasta intrebare doar 28% au fost de acord cu faptul ca s-a demodat casatoria. Cel mai probabil vor da un raspuns afirmativ cei care sunt parte a fenomenului (62 % din parintii concubini) si cei care au probleme in familie (42% din familiile conservatoare). In ciuda acestor incertitudini crescande americanii sunt mai optimisti in ceea ce priveste viitorul casatoriei si al familiei (67% sunt optimisti) decat in privinta sistemului de invatamant (50% sunt optimisti) , al economiei (46 % optimisti) sau a moralei si a eticii (41% optimisti).
Un public ambivalent
Raspunsurile publicului fata de schimbarea normelor maritale si ale familiei reflecta o combinatie intre acceptare si reticenta. Pe de o parte, dintre cei mai reticenti, 69% considera ca tendinta femeilor singure avand un copil este nociva pentru societate iar 61% spun ca un copil are nevoie atat de mama cat si de tata pentru a creste armonios. Dintre cei care accepta noile tendinte si schimbari, doar cativa spun ca tendinta de a forma concubinajul (43%), copii crescuti in afara casatoriei(43%), copii crescuti de cuplurile homosexuale(43%) si casatoriile interrasiale(14%) sunt un rau pentru societate si foarte multi spun ca nu prea fac diferenta.
Stabilitatea familiilor
In ciuda declinului casatoriei viata de familie nu a fost daramata complet. Trei sferturi dintre adulti spun ca familia este cel mai important element al vietii lor si ca sunt foarte satisfacuti de viata lor de familie. Mai mult de 80% dintre respondenti spun ca familiile lor actuale sunt mai unite,mai apropiate decat familiile in care au crescut, sau la fel de apropiate. Totusi au raspuns pozitiv mai mult adultii casatoriti decat cei necasatoriti.
Definitia familiei
In marea majoritate publicul nu considera casatoria ca fiind singura cale de a forma o familie. 86% spun ca un singur parinte cu un copil constituie o famile, 80% spun ca un cuplu necasatorit, avand copii formeaza o familie si 63% spun ca un cuplu de homosexuali care cresc un copil reprezinta tot o familie. Prezenta copilului conteaza in mod evident in aceste definitii. Daca un cuplu nu are copii majoritatea spune ca el nu reprezinta o familie pe cand daca un cuplu casatorit dar fara copii este considerat de 88% din respondenti o familie.
Legaturile care unesc
La intrebarea pe cine ar ajuta cu bani sau cu ingrijire intr-un moment dificil, americanii se simt mai obligati in primul rand fata de rude-inclusiv fata de cele din familii destramate (rude prin alianta)- apoi fata de prietenii cei mai buni. Ierarhizarea rudelor descrie o tendinta previzibila : Multi dintre respondenti se simt obligati sa-si ajute parintii (83% se simt extrem de datori sa o faca) sau copiii maturi (77%) , la fel raspund si referitor la parintii(55%) sau fratii vitregi(43%). Cat despre prietenii cei mai buni doar 39% si-au exprimat o la fel de mare obligatie de a ajuta.
Schimbarea rolurilor
In ultimii 50 de ani, femeile au ajuns la paritate cu barbatii in ceea ce priveste ocuparea fortei de munca si au inceput sa-i depaseasca in realizari in domeniul educational. Aproximativ sase din zece femei muncesc in prezent, aproape dublu fata de 1960. Raspunsul publicului cu privire la aceste schimbari denota o problema inca nerezolvata. Mai mult de sase din 10 (62%) din respondenti sprijina casatoria moderna in care atat barbatul cat si femeia au un loc de munca si ingrijesc impreuna atat caminul cat si copiii, procent in crestere de la 48% in 1977. Chiar si asa publicul nu a renuntat complet la tiparul in care sotul este «capul familiei ». In jur de 67% din respondenti spun ca pentru a fi pregatit pentru casatorie este foarte important ca barbatul sa fie capabil sa-si sustina financiar familia in timp ce doar 33% afirma acelasi lucru despre o femeie.
Ascensiunea concubinajului
Urmand declinului casatoriei, concubinajul a devenit mai raspandit, aproape dublandu-se din 1990 incoace, potrivit Census Bureau. In chestionarul intocmit de Pew research, 44% dintre adulti (si mai mult de jumatate din adultii intre 30 si 49 de ani) spun ca au trait in concubinaj la un moment dat al vietii lor. Dintre acestia aproape doua treimi (64%) spun ca au considerat aceasta forma de convietuire ca un pas spre casatorie.
Influenta copiilor
Numarul de nasteri in randul femeilor necasatorite a crescut dramatic de-a lungul ultimei jumatati a secolului trecut de la 5% in 1960 la 41% in 2008. Diferente apar si intre rase :
Dintre femeile care au nascut in 2008 fiind necasatorite, 72% erau de culoare, 53 % hispanice si 29% femei albe. Per total numarul copiilor crescuti de un parinte singur nu este atat de mare comparativ cu cel al copiilor crescuti de o mama necasatorita, insa se observa la fel o crestere puternica- 25% in 2008 pornind de la un procent de doar 9% inregistrat in 1960. Publicul este de parere ca un copil al unui parinte singur intampina mai multe provocari decat ceilalti copii – 38 % spun « mult mai multe« provocari si 40% spun « ceva mai multe«. Respondentii chestionarului vad chiar si mai multe provocari de infruntat pentru un copil al unui cuplu homosexual (51% spun ca intampina mult mai multe provocari) sau al unui copil al carui parinti au divortat (42% spun ca acestia intampinamult mai multe provocari).
In casatorie dragostea surclaseaza banii
Majoritatea adultilor casatoriti spun ca dragostea (93%), angajamentul pe termen lung(87%) si compania (81%) sunt motive foarte importante pentru a te casatori. Un procent mai mic spun ca dorinta de a avea copii (59%) si stabilitatea financiara sunt motive importante pentru a se casatori. Adultii necasatoriti claseaza aceste criterii in acelasi mod. Totusi, intrebati daca sunt de acord ca exista «doar o singura iubire adevarata « pentru fiecare persoana, mai putin de trei din zece (28%) dintre respondenti spun, DA.
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
ELENA BUICA – O AMBASADOARE A SUFLETULUI ROMANESC
„Scriu din dragoste de oameni”
Elena Buica
Tumult de lumina iesita din adancurile fiintei. Bijuterii din zestrea amintirilor, toate acestea alcatuiesc noua carte a bravei romance Elena Buica, traitoare in Canada care dovedeste, cu fiecare noua carte ca Romania a ramas pentru ea, nu numai tara natala, tara de bastina, dar si matricea spirituala din care, asa cum se poate constata, nu s-a rupt niciodata.
Marturisirile scriitoarei romance aflata in Canada, scrise acum, cand se afla aproape de inserarea fiintei, au toate, o trasatura comuna: sunt cat se poate de reale si sincere, bazate pe experienta coplesitoare a unei vieti pline de neprevazut care a purtat-o pe meleaguri indepartate, dar care nu a constituit o piedica pentru suvoiul navalnic al amintirilor care au curs nestavilit, in chip tulburator, parca mai vii ca oricand, cu cat anii au trecut si ea s-a statornicit la atatea mii de kilometri departare. Dovada ca departele poate deveni aproape si chiar ramane in adanc de fiinta.
A cincea carte de amintiri, insemnari, dialoguri cu oameni dragi, eseuri, exegeze, portrete si intamplari de aici sau de acolo, pe scurt – scrieri, “un tumult de trairi” – sunt dovada peremptorie ca omul isi poarta patria in buzunarul de la piept, oriunde s-ar duce, ca pe o insigna. Inca din cuvantul preliminar Elena Buica isi declara crezul artistic, considerand scrisul – ca mod de a exista, ceea ce nu mai are nevoie de nici un comentariu. Scrisul ca bunastare sufleteasca, ca avere spirituala, singurul belsug si casa in care locuieste sufletul – ce frumoase definitii ale scrisului! Iata: „Scrisul este casa in care locuieste sufletul meu, este timpul si spatiul in care calatoresc gandurile mele, este terenul pe care vietuiesc si pe care lupt sa ridic cat mai sus maretia sufletului si impacarea cu mine insami. Este lupta de a da contur unor intelesuri spirituale tainice pentru a le impartasi semenilor mei, pe scurt, este chiar ratiunea de a fi.”
Elena Buica si-a deschis portile sufletesti si a poftit in el pe toata lumea. N-a pus nici un fel de zavoare pentru ca ea nu crede in hoti si misei care sa-i fure averile sufletesti. Acestea raman tot acolo, ba sporesc, cu cat le imparti mai multor oameni. Temele spre care si-a indreptat atentia autoarea sunt, desigur: „dragostea de frumos si adevar, infratirea omului cu natura, dorul si jalea, setea de viata brazdata uneori de traznetele durerii, nelinistea trairilor scurgerii ireversibile a timpului, contorsionatele trairi ale adaptarii la noul mod de viata pe pamantul stramutarii… Scriu despre frumusetea operelor scriitorilor nostri si din vacantele mele, despre frumusetile pamantului, adevarate colturi de Rai in care Bunul Dumnezeu a revarsat minunatiile Sale, iar mintea omeneasca s-a intrecut pe sine.” Iata un univers cat se poate de generos in care accede folosind un fel de scara din cuvinte. „Cuvintele sunt pentru mine un fel de scara pe care pot urca oricat de sus, sau in viitor, pot cobori pana in adancuri, chiar si la acelea ale sufletului nostru”.
Asa cum am amintit, conditia esentiala este sinceritatea, obiectivitatea, generozitatea cu care autoarea stie sa se apropie de oameni si sa le daruiasca ceea ce are mai bun in ea. Un scris genuin smuls parca din pamanturile virgine ale sufletului. Un duh arhaic, un puternic suflu de autenticitate, o unda de romantism si un car plan varf de umanitate – nostalgie cat cuprinde, se degaja din toate scrierile ei, atat de minutios alcatuite, care merg direct la inima. Un fel de paine spirituala, o mana inefabila si apa vie constituie scrisul pentru Elena Buica. Autenticitatea trairilor sale sufletesti un poate fi pusa la indoiala. Gratie scrisului, viata a dobandit alt sens, alte dimensiuni si, fara sa-si piarda din materialitate, a devenit esentiala, inefabila, si-a schimbat si traiectul, e chiar suportabila. Textele sale, sunt, dupa propria marturisire „un labirint cu infinitati ascunse”.
Cate ceva din sensurile lui adanci se descifreaza si in cartea de fata, lasand insa misterul, inefabilul, sa invaluie realitatea. O simbioza necesara care surprinde prin originalitate si prin nota particulara care e – fara doar si poate franchetea, sinceritatea, fara ascunzisuri, fara sincope. O anume uimire copilareasca a cuiva care vrea sa cerceteze cu de-amanuntul lumea pentru a putea participa la misterul ei, se desprinde din fiecare text, aproape la fiecare fraza, domolita insa, de intelepciunea si iluminarea dobanita in timp si stapanirea de sine care o fac sa nu se mai mire de nimic. Lumea exista independent de vointa noastra si mai mult, merge inainte, indiferent de evenimente, de oameni, de fenomene. Doar Dumnezeu Maritul este singurul care poate dispune de mersul ei.
Un scris la lumina zilei, la lumina gandurilor, la flacara inimii, la flacara care nu se mistuie, a Cuvantului bun si ziditor de suflete. Prozatoarea marturiseste insa ca scrisul a insemnat, pe langa daruire si o jertfa pe masura reusitei. Elena Buica este constienta de locul ei in panoplia scrierilor lumii, dar vrea, cu toate acestea, sa-l pastreze. Bucuria pricinuita de zamislirea acestor pagini nu i-o poate lua insa nimeni. Fiindca e bucuria daruirii perfecte, a daruirii depline, fara rezerve si fara ascunzisuri. Un „spectacol al luminii, o bucurie rotunda” – spune ea. In care ne primeste si pe noi, cititorii, cu generozitate, la care ne face partasi. „Stiu ca scrierile mele nu vor ajunge in piscul literaturii, dar chiar numai un musuroi de le-am socoti si tot inseamna mai mult decat platitudinea drumului de viata care vine de nicaieri si merge niciunde”.
Capitolul I – se refera, de buna seama, la „Viata pe pamant Canadian” – pentru ca e tara care i-a oferit ospitalitate, cetatenie, camin, armonie, toate atributele unui cetatean. “Luminisuri canadiene” – primul text are ca punct de referinta viata de emigrant si autoarea relateaza din experienta sa, unele intamplari surprinzatoare, care au un talc, despre civilizatia canadiana, comportamentul fara cusur al cetatenilor care sar in ajutorul celor care nu cunosc orasul si limba. O amabilitate care atinge sufletele si care este nota caracteristica a canadienilor. Din fiecare intamplare, Elena Buica face un eveniment, din care poti trage o invatatura, o pilda de viata, o morala.
„Zi de primavara a sufletului” de Sarbatoarea Pastelui Blajinilor – este o proza pricinuita de intalnirea organizata pentru basarabenii traitori pe meleagurile canadiene, intalnire la care a participat si autoarea. Ea aduce informatii despre traditia crestina legata de aceasta sarbatoare: „Sarbatoarea acesta, numita Pastele Blajinilor, Prohoadele sau Pastele Mortilor, este raspandita mai cu seama la slavii de rasarit si in Moldova, unde se intersecteaza traditiile romanesti cu cele slave, o sarbatoare care caracterizeaza bogatia traditiilor crestine, un amestec de mituri stravechi si datini crestine. Se praznuieste in prima zi de luni dupa Duminica Tomii, dar pentru traitorii pe aceste meleaguri canadiene care lucreaza in zi de luni, a fost amanata pentru urmatoarea duminica”. Aceste momente ii prilejuiesc amintirea unei alte sarbatori petrecute la Chisinau in urma cu aproape doua decenii si autoarea profita de ocazie ca sa descrie ceremoniile crestinilor din Basarabia.
Totodata Elena Buica ii face un portret scriitorului roman din Canada, nonagenarul Ovidiu Creanga, „sfatosul si hatrul Mos Bodranga” cum se autointituleaza, seniorul Ovidiu Creanga, vegheaza ca totul sa se desfasoare bine si frumos, mai ales ca, tot astazi, s-a pus la cale infiintarea unui cenaclu literar care va purta numele mult iubitului poet Grigore Vieru si infiintarea unei societati de intr-ajutorare a moldovenilor sositi in Canada si aflati in diferite nevoi”. Comuniuni de neam si de limba, comuniuni de spirite ii aduna pe romani in astfel de manifestari care devin sarbatori sufletesti.
Un alt text se refera la un „Accident feroviar” petrecut la iesirea din statia garii Pickering. Este relevant cum autoarea pune mereu fata in fata cele doua civilizatii si face comentarii pe marginea unor evenimente si modul cum se reflecta ele in constiinta civica. Oricare om ar fi tentat sa faca asemenea comparatii. „Drumul spre universitate” – pune din nou in antiteza cele doua sisteme de invatamant: cel canadian si cel romanesc. „Zile insemnate” – un text-pretext pentru o amintire scumpa: prima zi de scoala a autoarei, in urma cu foarte multi ani, prilej de nostalgii si de duiosie acum, dupa sase decenii, cand nepotica a pornit pe drumul facultatii la Ottawa. Emotia inunda atmosfera si ne este transmisa si noua. Scrierea e impregnata cu o nota de tristete pentru timpul trecut ireversibil. In „Cea mai frumoasa zi a liceanului canadian” – autoarea descrie momentul festiv al sfarsitului de liceu la care a participat in calitate de… bunica, absolventa fiind nepoata ei, Mara-Elena care-si indrepta de acum pasii spre facultate. Cu adevarat emotionant este si “Colindul romanilor canadieni” si autoarea ne asigura ca traditia romaneasca si obiceiul colindatului s-au pastrat si sunt practicate de toti romanii, asa cum au invatat acasa, din mosi-stramosi.
Un text inedit este si “Am intampinat flacara olimpica” – eveniment care a avut loc in 17 decembrie 2010, cand flacara olimpica, unul din cele mai vechi simboluri ale jocurilor olimpice, a trecut prin apropierea casei scriitoarei. Surpriza si emotia sunt in aceeasi masura, coplesitoare pentru ca reinvie: „focul – simbolul sacru din timpurile antice ale Greciei, furat de Prometeu de la Zeus ca sa il duca oamenilor. Atunci focul insemna simbolul renasterii lumii si lumina, iar astazi simbolizeaza continuitatea intre lumea antica si lumea noua”. Autoarea apreciaza faptul ca populatia Canadei stie sa puna pret pe valorile sportive, pe simbolurile omenirii, pe efortul organizatorilor, dar mai ales sunt mandri ca tara lor, Canada, este gazda Jocurilor Olimpice de iarna. „Cand Flacara s-a apropiat de locul unde ne aflam, un fel de curent a trecut prin noi ca o infiorare. Era o bucurie generala, totul era pozitiv, un entuziasm pentru care puteai sa zici ca viata merita sa fie traita”.
Sub genericul „Frumuseti canadiene” – „Maretia portretelor” – Elena Buica ii face un portret renumitului artist fotograf Yousuf Karsh si descrie expozitia alcatuita din colectia de portrete a artistului. Capitolul II– este unul mai special. El este intitulat: „Cu gand si dor de tara” – si are ca subtitlu: „Din dragoste de oameni”. Si intr-adevar, din aceste scrieri razbate chiar si prin 99 de ziduri si mii de kilometri departare, gingasia si frumusetea sufletului romanesc. Autoarea evoca intalnirile pe care le-a avut cu romanii din satele oltenesti de unde a purces si unde si-a petrecut copilaria, adolescenta si mai apoi viata, pana la plecarea in Canada.
O particularitate a Elenei Buica este deschiderea spre oameni si cu deosebire, spre conationalii sai din Tiganesti-Teleorman, locuri pe care le viziteaza o data pe an intrand in contact nemijlocit cu figuri pitoresti de tarani pe care-i zugraveste cu multa dragoste. Povestile lor de viata devin subiecte pentru ca, nu-i asa, viata bate literatura. Un farmec deosebit o au conversatiile cu satenii in graiul in care si ea a crescut. Ea vede acum lumea cu ochii taranilor acelora care se minuneaza inca de orice lucru nou si pun mana la gura in semn de exclamatie. De un farmec deosebit sunt si evocarile din anii copilariei. Idilicul si nostalgia vremurilor copilariei sunt reinviate astfel cu multa maiestrie, dar si cu un dram de obiectivitate, facand mereu observatii pertinente despre cum a evoluat lumea in tot acest timp, de parca autoarea face un salt de 6-7 decenii si ar vrea ca totul sa ramana cum a fost.
Uneori, bucuria revederii meleagurilor parasite, dar nicicum uitate, este putin umbrita de un simtamant de dezamagire ca nu totul corespunde asteptarilor si regaseste o cu totul alta realitate decit si-a inchipuit dupa asemenea absenta. Dar dezamagirea se spulbera repede, invinsa de bucuria unica a pasirii pe aceleasi ulite ale copilariei. Elena Buica face parte din acei oameni curati la suflet si la minte, care vad partea frumoasa a lucrurilor. Bunatatea si delicatetea ei nu ingaduie prea mult in imagine lucruri reprobabile. De aceea, cred ca ar fi incapabila sa scrie despre lucruri negative, caci n-o lasa inima. Ea vrea ca oamenii sa se bucure la citirea scrierilor ei si nu sa se intristeze, ca destul sunt ei tristi.
Scrisul inseamna pentru Elena Buica, o bucurie facuta in dar oamenilor. De aceea, spiritul critic nu ii este propriu: „…pe masura ce te apropii cu dragoste si intelegere de toti oamenii, dincolo de spectacolul de balci al politicienilor si imbogatitilor vremii noastre, descoperi oameni care dau frumusete tarii, chiar daca ei nu ies in fata pe scena tarii. Exista o lume care isi vede de rosturile ei, cu temeinicie, in liniste si pace, ducand carul vietii inainte, dupa puterile fiecaruia. Sunt multi oameni buni si harnici, cu profunda credinta in Dumnezeu, pastratori de traditii si de morala din strabuni care ajuta la anularea efectelor unor mari prefaceri devastatoare de acum, care purifica aerul in preajma noastra, il fac mai respirabil. Acesti oameni mi-au hranit sufletul cu faptele lor. Atingerea cu viata lor te face mai bogat sufleteste. Sunt oameni buni care niciodata n-au iesit din adancul convingerilor lor, oameni cu puternic crez launtric, cu caractere puternice, care isi poarta valorile morale cu simplitate si aleasa modestie”.
Spre acesti oameni si aceste locuri se indreapta amintirile si evocarile autoarei si in scrierea: “Vara involburata” (Impresii din vacanta romaneasca) – scriere prilejuita de lansarea celui de-al patrulea volum de proza, “Oglindiri” ce s-a petrecut sub egida Ligii Scriitorilor din Romania, filiala Bucuresti, dar si vacanta petrecuta la baile Olanesti cu doua doamne ale scrisului romanesc: Elisabeta Iosif si Elena Armenescu, vizitarea manastirilor Cozia si Horezu, alaturi de o alta distinsa doamna, Ligya Diaconescu, momente unice care au lasat in suflet urme de nesters.
Alta scriere are ca subiect „Evocarile unei profesoare” si cu mult sarm autoarea istoriseste patanii din cariera ei didactica si evoca figure de elevi deosebiti care i-au amprentat sufletul cu nevinovatia si gingasia lor. Cea mai recenta vizita, in vara anului 2010 constituie un manunchi de reflectii obiective despre starea actuala a Romaniei, cu bunatate, intelegere si mahnire pentru tot ce nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor. Sarbatorile primaverii, cu Ziua Martisorului si Sfintele Paste sunt privite paralel, din unchiul celor doua civilizatii, trecand in revista traditiile de aici si de peste ocean, in scrierea „Zvon de primavara”. Autoarea descrie in culori si miresme deosebite Manastirea „Sfantul Gheorghe” din comuna Tiganesti, vizitarea ei constituind pentru Elena Buica, un fapt deosebit care a avut darul sa-i strecoare fiorii credintei in fiecare fibra, asa cum marturiseste cu evlavie in glas.
Prin toate aceste proze evocatoare, autoarea doreste nu numai sa prinda intre coperti de carte, fapte, locuri si oameni, vii ori trecuti in lumea celor blajini, ci sa le inscrie in vesnicie. Ea duce in tara de adoptie crampeie, franturi din fibra romaneasca in tot ce are ea mai bun, mai cald, mai ospitalier, mai frumos. Asa, ca sa ne cunoasca si cei de acolo, ceea ce e admirabil pentru ca prin acest gest, ea se face ambasadoarea sufletului romanesc. Tot in aceeasi linie se inscrie si micro monografia “Parohia Schimbarea la Fata, Parcul Ghencea II – Bucuresti” – de asemenea descrisa cu lux de amanunte.
Capitolul III al cartii, intitulat: “Din goanna vietii” cuprinde insemnari despre scrisul sau, ganduri despre senectute, dar si “Peripetii de Anul Nou” si o scriere nostima intitulata: “Nebuniile tineretii” – in toate descriind cu sarm intamplari si oameni intalniti in calatoriile sale.
Capitolul IV este rezervat “Vecinilor nostri, americanii” si descrie calatoriile autoarei in Arizona, apoi la Marele Canion, Chicago – Orasul de sub nori, Iarna in Florida, note de calatorie si amintiri bogat ilustrate cu fotografii color surprinse in aceste drumetii.
Capitolul V este rezervat scriitorilor romani din tara si diaspora si incepe cu scriitorul George Roca, „ziarist cu har si talent, personalitate marcanta in mass-media romaneasca, in presa virtuala si nu numai, de formatie filolog si om de teatru, cu pasiune pentru arta fotografica, poet si prozator” si autoarea relateaza aspecte de la lansarea volumului de publicistica a acestuia „De vorba cu stelele”. Un portret al doamnei Ligya Diaconescu, un adevarat „star al presei” – asa cum o prezinta Elena Buica, „Intelectualul de marca, adevarat ambasador al culturii romane, poeta, prozatoare, ziarista, cunoscuta realizatoare de emisiuni de televiziune, dar si promotoare a culturii si turismului din Romania, Ligya Diaconescu este proprietarul si directorul general al Revistei Starpress”. Marin Voican Ghioroiu si una din cartile lui, „In gradina raiului folcloric“ ne sunt prezentate cu multa arta de Elena Buica. Din tezaurul sau sufletesc nu lipseste o alta personalitate, Octavian Curpas care ii ia un interviu Elenei Buica despre “starea de frumusete a sufletului”.
La capitolul “Evocari” – Elena Buica il aminteste pe „animatorul cultural de larga respiratie internationala – Artur Silvestri” care i-a fost mentor, a descoperit-o si promovat-o prin revistele Asociatiei Romane pentru Patrimoniu, la fel cum a facut cu numerosi romani din diaspora. Lui ii dedica Elena Buica trei medalioane pioase in care relateaza ce a insemnat pentru ea acest Model al Omului Mare. Despre Adrian Paunescu – cel de curand plecat dintre noi, Elena Buica are cuvinte muiate in rugaciune si lacrimi. In galeria personalitatilor amintite in aceasta carte, cu modestia cuvenita, mentionez ca admirabila scriitoare Elena Buica, m-a inscris si pe mine, cu una din cartile pentru copii, recent aparuta, fapta pentru care ii sunt recunoscatoare. Gabriela Calutiu Sonnenberg romanca traitoare in Spania este prezenta si ea cu prefata la volumul „Andaluzia”. Sub genericul “Puncte de vedere” – autoarea reda o convorbire cu distinsul scriitor Al. Florin Tene, presedintele Ligii Scriitorilor din Romania.
In incheiere, sub titlul “In spiritul fratiei”, Elena Buica evoca o intalnire admirabila in Canada cu basarabeanul Vasile Soimaru, intalnire rezumata astfel: „Fratii nostri de peste Prut ne trimit mereu semne in spiritul fratiei. In ziua de 17 septembrie, 2009, domnul Ovidiu Creanga, colaboratorii revistei «Observatorul» si cenaclul «Nicapetre» au organizat intalnirea cu remarcabilul om de cultura din Chisinau, doctorul in economie, omul politica, sociologul, maestrul al fotografiei artistice, autor a 10 volume in ultimul deceniu, Vasile Soimaru, descendent al legendarilor Soimaresti din romanul lui Mihail Sadoveanu. Domnia sa ne-a adus cadou un splendid album-monografie care ne vorbeste despre nemurirea neamului romanesc, cum spunea regretatul om ce cultura Andrei Vartic, album intitulat «Romanii din jurul Romaniei in imagini». La intalnirea aceasta in spiritul fratiei au participat si multi basarabeni stabiliti in Canada.”
Prin scrierile din acest volum, Elena Buica a demonstrat necesitatea demersului sau epic in lumea romaneasca de aici si din Canada, faptul ca nu si-a uitat neamul si limba si ca poarta precum un stindard faclia culturii romanesti pretutindeni pe unde o calauzesc pasii. Ii dorim multa putere de munca, agerime de spirit, inspiratie si perseverenta in implinirea acestei meniri pe care Dumnezeu i-a dat-o in locul si in timpul in care a asezat-o cu bunatate si milostivire.
Cezarina ADAMESCU
http://www.agero-stuttgart.de
13 ianuarie 2011
D-ALE LUI CARAGIALE
LICEUL DE ARTA “D.CUCLIN” GALATI in parteneriat cu CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI va invita in data de joi 20.01.2011, ora 11.00 la sala “Amfiteatru” din Liceul de Arta “D.Cuclin”
la spectacolul extraordinar: “D-ALE LUI CARAGIALE”
adaptare dupa schitele lui I.L.Caragiale
organizat de Trupa de Teatru “D’ARTE”
interpreti:
Cosmin Cornici, Oana Craita, Penelopa Magureanu, Madalina Parvu, Georgiana Stoica, Alexandru Toporas.
Regia si scenografia: prof. coord. Elena Carmina Ilie
Invitat Special eveniment: Angela Baciu – scriitor
Intrarea este libera!
Angela Baciu
CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
Departamentul Cultural Artistic
organizeaza expozitia de fotografie:
“SEMN DE APA” de Simona Andrei
Invitat special recital folk: Maria Magdalena Danaila
Deschiderea expozitiei: vineri 21.01.2011, ora 17.30, et.1, C.C.Sind.Gl
cood.proiect: Angela Baciu
Expozitia va fi deschisa publicului larg in perioada 21.01 – 21.02.2011
SIMONA ANDREI – fotograf
Licentiata in filosofie, fotograf profesionist
“Expozitia se intituleaza “Semn de apa” si este o colectie de 30 de fotografii cuprinzand variatiuni pe tema apei.
Un experiment pe marginea fotografiei de atmosfera, o cura de detoxifiere impotriva naivitatii fotografiei tip ilustrata. Expozitia se adreseaza firilor sensibile, meditative, celor care cauta esenta dincolo de aparente. ” zice Simona Andrei
Activitate
– Salonul National de Arta Fotografica Muntenia – Mileniul III, Campina 2007, editia a IV-a
– A XII-a Bienala a Salonului National de Arta Fotografica “Eva” Slatina decembrie 2007
– Expozitie personala “Dor de Eva”, Centrul Cultural Galati, februarie 2008
– Salonul National de Arta Fotografica – editie jubiliara, organizator Foto Club “Mircea Faria”, Craiova 2008, editia XXV
– Salonul National de Fotografie “Dan-Mihail Calinescu” Craiova 2008, premiul I sectiunea “Portret”
– Lucrari publicate in albumul On Exposure, Suedia, editiile 2008, 2009.
– Salonul International de la Sibiu, editia a XIII-a, 2009
– Expozitie personala “Cusca” café-galeria Mond’art Galati 2009
– Salonul fotografic national de tineret sub patronajul AAFR 2010– membru al juriului
Proiecte 2011
– expozitie personala ianuarie-februarie 2011 C.C.Sind.Gl
– In focus – expozitie-experiment de grup Bucuresti februarie 2011
– expozitie personala “Semn de apa” Craiova , Club foto Mihai Dan-Calinescu, 11 martie 2011
Va asteptam, intrarea libera!
Angela Baciu
scriitor, consilier cultural C.C.Sind.Gl
Comunicat: Proiect 2011 – 2012
CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
Departamentul Cultural Artistic lanseaza proiectul:
“CULTURA INVINGE CRIZA
GALATZI – ORAS COSMOPOLIT DE IERI SI DE AZI “
Proiectul se va derula pe perioada 2011 – 2012 in colaborare cu toate institutiile culturale galatene, oficialitati, mass media.
Organizatorii isi propun sa ofere publicului de toate varstele, pe o perioada de 12 luni evenimente culturale de buna calitate, diverse, din toate domeniile artei.
Galatenii vor putea vedea spectacole si lecturi de poezie, lansari de carte si reviste, expozitii de fotografie, magia teatrului, arta fotografica, sedinte de cenaclu, diferite concursuri de literature, desene, picture, poezie haiku, targuri de vintage, handmade si antichitati, si multe altele.
C.C.Sind.Gl isi propune si in acest an un plan de proiecte plin, dorindu-si sa organizeze evenimente si in spatii neconventionale, spectacole de strada,evenimente caritabile si, mai ales, prin cunsocutul Ansamblu “Estrada Copiilor” & “Tinere talente” (instructori: Andreea Ignat si Mariana Onofrei) sa organizeze spetacole speciale pentru micuti. Echipa C.C.Sind.Galati va invita sa ne fiti alaturi!
Angela Baciu
GREG JOHNS – STEAUA LUI DAVID SI MANDALE
Sub acest titlu, oarecum neobisnuit, prietenul George Roca imi trimite de la antipozi citeva fotografii. Dumnealui este un reputat poet si publicist si, cunoscindu-mi interesul pentru artele plastice imi face cunostinta cu lucrarile unui apreciat sculptor australian. Inedit pentru mine dar binecunoscut si de mare succes nu numai in tara lui, Greg Johns se remarca prin statui ambientale si prin …mandale.
Ce este o mandala? Un desen sau pictura in forma de cerc considerata in culturile asiatice vechi (numele e in sanscrita) ca fiind o reprezentare geometrica sacra. In India, in Tibet si in alte locuri mandala este utilizata pentru credinta in puterile sale de vindecare, dar pe noi ne intereseaza, desigur,mai ales interpretarea simbolica si partea estetica. Pentru ca mandala isi propune o interpretare a Universului in ansamblu si a legilor care il guverneaza, foloseste imagini specifice (roata, oglinda, floarea de lotus, flacara, sceptrul, dragonul s.a.). Practic, e un desen foarte complex, construit in jurul unui punct, focar sau centru. Desenul este delimitat de o centura externa si contine cercuri concentrice care simbolizeaza, in interpretari analogice, faze ale initierii sau nivele de cunoastere.
Greg Johns pleaca de la mandala clasica si ajunge la mandala tridimensionala, sculptura masiva, monumentala. El isi propune in lucrarile lui sa completeze frumusetile naturii. Imaginatia sa creativa tine seama de locul destinat sculpturii: un parc, un teren de sport, un squar sau o faleza de unde se vede nemarginirea oceanului. Motivele geometrice de care se serveste ascund nebanuite frumuseti. Un periodic, intitulat “Jurnal of Matematics and the Arts” (frumoasa… simbioza) descopera in arta sa conotatii de exceptie, caracteristice mandalelor: armonie pentru corp, minte si spirit. Cu ajutorul carora ar trebui sa ajungem in propriul nostru centru…!
Steaua lui David , “Magen David” cum isi intituleaza Greg Johns una din cele mai interesante sculpturi ambientale, ofera aspecte surprinzatoare daca e privita din unghiuri diferite si la diverse ore ale zilei. Artistul pune in lumina nu numai laturile metalice ale operei sale ci si spatiile dintre acestea, valorificind din plin contextual peisagistic si imaginatia privitorului. De aici si pina la asa zisa “cosmograma” distanta e mica…Noi ne-am gasit linistea interioara… Arta si-a facut datoria!
Cu sau fara intentie, sculptorul din Adelaida, din sudul Australiei, ne trimite un mesaj de simpatie si prietenie.
Dr. DOREL SCHOR
CAMPANIA SUFLET PENTRU ROMANIA
COMUNICAT DE PRESA
Mihaela Serban, Mirco Maschio si Rodica Elena Lupu au trimis daruri copiilor orfani
Oameni cu suflet, celebri, cu o cariera de succes si cu numeroase implicari umanitare, cunoscuta realizatoare TV a galelor, Mihaela Serban si Mirco Maschio, au implementat impreuna campania SUFLET PENTRU ROMANIA, care a venit in sprijinul copiilor orfani si abandonati in maternitati. Astfel, dupa prima editie de strangere de fonduri, au fost trimise cadouri de sarbatori, copiilor orfani din judetul ARAD.
Mos Craciun a venit incarcat cu dulciuri alese, cu carti de poezii pentru copii semnate de scriitoarea Rodica Elena Lupu, cu multe alte surprize pentru impodobirea bradutilor si pentru bucuria copiilor.
Serbarea de colinde si daruri, a avut loc la Primaria din Chisineu Cris, judetul ARAD, unde, in prezenta Primarului GHEORGHE BURDAN, copiii orfani, in numar de cateva sute, au asteptat bucurosi darurile care au sosit din partea campaniei.
Primul pas al campaniei a fost facut catre copiii de varste mici si catre o casa de copii deja existenta in oras. Al doilea pas al campaniei va fi facut in primavara, cand va incepe constructia primului centru de tip rezidential pentru copiii abandonati in maternitati pe terenul oferit de Mirco Maschio, urmand a se face o conferinta de presa oficiala, care va lansa arhitectura finala a contructiei.
Un lucru esential este faptul ca in urma campaniei SUFLET PENTRU ROMANIA, s-au strans materialele de constructii necesare primului centru.
Campania va continua si in anul 2011 pentru donatii.
LA CLUJ, DIN PACATE, MASURILE LUATE DE FORTELE HORTHYSTE IS MAI PUTERNICE DECAT ADEVARUL ISTORIC!
De mai multe saptamani, elita culturala si stiintifica a Clujului este puternic starnita, si pe buna dreptate, de faptul ca, dupa incheierea lucrarilor de reparare a monumentului istoric din plin centrul municipiului, cunoscut in tara si peste hotare sub denumirea de grupul statuar Matei Corvin, opera a sculptorului slovac Fadrusz, amplasat aici in anul 1902, intr-un moment de maxima afirmare a politicii de maghiarizare, cu orice pret si prin orice mijloace a romanilor si a tuturor minoritatilor etnice si lingvistice din fostul imperiu dualist austro-ungar, se refuza sistematic repunerea placutei cu textul scris al marelui istoric si savant Nicolae Iorga, prin care se reamintea ca regele Matei a fost „Biruitor in razboaie, invins numai la Baia de propriul sau neam, cand incerca sa invinga Moldova nebiruita”.
Cei mai importanti istorici si oameni de cultura clujeni de azi considera decizia nereamplasarii acestei placi drept o sfidare samavolnica a adevarului istoric, inca un afront adus istoriei noastre nationale si, prin interventii publice pertinente, solid argumentate stiintific, cer sa nu se admita aceasta incalcare nepermisa a legii. Fapt surprinzator, reprezentantii unor institutii cu atributii clare in privinta protejarii si conservarii monumentelor si siturilor istorice, inca marcati de propriile frustrari sau poate din ignoranta, sunt de cu totul alta parere(1).
Reamintesc, inclusiv pentru stiinta celor vizati mai sus, ca in primii ani dupa Unirea de la 1 Decembrie 1918, au fost o serie de oameni politici romani care au vazut in monumentul dedicat lui Matei Corvin altceva, respectiv un mijloc de glorificare a trufiei unguresti si au sugerat demontarea si eventual mutarea lui in alta parte, date fiind sensibilitatile deosebite ale relatiilor romano-ungare in orasul Cluj. Intre noile locatii sugerate atunci s-a numarat zona din apropierea Castelului Huniazilor de la Hunedoara, considerata mai potrivita pentru evocarea intregii familii nobiliare cu o contributie majora la salvarea si dezvoltarea regatului maghiar. S-a sustinut atunci ca acolo, la Hunedoara, s-ar evita transformarea monumentului intr-un mijloc de perpetuare a agresivitatii absurde dar constante a propagandei revizioniste hungariste si s-ar putea atenua tensiunile interetnice existente in zona Clujului. In plus, au observat contestatarii liberali ai monumentului, acesta nu promovaintrutotul adevarul istoric, incercand sa sugereze ca steagurile moldave ar fi fost cele aplecate in fata regelui maghiar, in realitate invins si umilit de bravii osteni moldavi. Liberalii, daca nu ma insala memoria, au intentionat, asadar, demontarea intregului monument.
In aceasta disputa destul de puternica a intervenit decisiv si marele istoric si savant Nicolae Iorga. In opinia sa, ar fi fost o impietate demontarea lui, un afront adus acestui important si luminat rege maghiar, nascut din parinti romani, nu in Ungaria, ci in mijlocul propriului popor, la Cluj. Dar ca istoric, Nicolae Iorga a trebuit sa recunoasca falsul grosolan pe care urmareau sa-l perpetueze, prin acest monument, initiatorii lui, nimeni altii decat cercurile anti-romanesti de la Budapesta. De aceea, la recomandarea sa, s-a amplasat, pe soclul monumentului, placuta cu textul propus de istoricul si savantul roman. Fiind adversare de moarte ale adevarului, autoritatile horthyste de ocupatie au decis, in 1940, indepartarea placutei respective, neputand tolera perpetuarea adevarului istoric ca, la Baia, oastea maghiara, condusa de regele Matei Corvin, a fost infranta de bravii osteni moldoveni, iar regele, in mod umilitor, a fost nevoit sa fuga de la locul confruntarii militare.
Din pacate, avand in vedere ponderea coplesitoare a elementului maghiar in randurile structurilor politice comuniste, care au preluat puterea dupa 6 martie 1945, dar care, beneficiind de implicarea si sprijinul fortelor sovietice de ocupatie, au continuat, cu frenezie, multe dintre orientarile extremiste ale fortelor de ocupatie horthyste, nici un istoric sau oficial roman nu a indraznit sa ceara repararea necesara si reamplasarea acestei placute. Aceasta situatie s-a perpetuat pe toata durata regimului comunist, date fiind pozitiile de conducere importante detinute, la nivel central si local, de elementele comuniste unguresti, in partid, militie, dar si in structurile Securitatii.
Abia in 1992, la sugestia si insistentele unor istorici si cercetatori clujeni, primul edil ales, nu numit, dupa lovitura de stat din decembrie 1989, a decis reamplasarea acelei placute. Acest lucru s-a facut cu mult tam-tam si cu inutile valuri, avand in vedere faptul ca, din pacate, cozile de topor nu au disparut din randurile romanilor, iar pentru multi afirmarea istoriei nationale si a demnitatii propriului popor e un fapt condamnabil, de neiertat.
In pofida eforturilor(2) disperate ale unor forte revizionist revansarde, placuta a ramas pana in momentul demararii lucrarilor de reparare a monumentului. La incheierea acestor lucrari, insa, executantii au uitat sa reamplaseze placuta. In schimb, la comanda finantatorului, au mutilat monumentul original, prin amplasarea unei cununi aurite de lauri in jurul fruntii regelui. Deci, de doua ori s-a incalcat legea. Dupa stiinta mea, nicaieri in lume, la repararea unui soclu nu se umbla la structura propriu zisa a unei lucrari artistice. Acest kitsch ordinar si de prost gust, dictat de fortele revizioniste de la Budapesta, i-a lasat, insa, indiferenti pe „specialistii” clujeni in materie de protejare a monumentelor istorice. Mai mult chiar, pentru ei, se pare, legale sunt doar masurile dispuse de autoritatile horthyste de ocupatie care, cu samavolnicie, au indepartat placuta cu textul istoricului Nicolae Iorga(3). Prin urmare, din ignoranta si rea credinta, ei sustin ca acest text intregitor al grupului statuar, potrivit fortelor horthyste si ale sustinatorilor lor de azi, nu este binevenit si nu mai trebuie reamplasat.
In atari conditii, daca se va permite, conjunctural, ca acest monument sa slujeasca doar promovarii unor interese de tip revizionist si revansard, grupul statuar Matei Corvin din plin centrul municipiului Cluj-Napoca nu va glorifica faptele marete ale acestui stralucit si luminat rege, ci va contribui la perpetuarea dispretului fata de istorie si adevar de catre forte ce n-au incetat sa viseze la refacere Ungariei Mari. Iar pana atunci, la mentinerea tensiunilor si neincrederii reciproce dintre romani si unguri in spatiul transilvan. Iata de ce adresez factorilor de decizie de la nivel local si central sa dispuna indepartarea acelui kitsch ordinar, de un uluitor prost gust, simbolizat de coroana aurie pusa, neinspirat, pe capul regelui, dar si reamplasarea neintarziata a placii cu textul istoricului Nicolae Iorga. Tocmai pentru respectarea istorie noastre nationale si a adevarului!
In caz contrar, s-ar putea ca, peste ani, asemenea liberalilor in anii 20 ai secolului trecut, sa se mai gaseasca, candva, alte forte, care sa pledeze fie pentru demolarea completa a acestui grup statuar(4) fie pentru mutarea lui definitiva intr-un loc in care sa aduca mai putine beneficii iredentismului revizionist si revansard si sa nu mai incurajeze manifestarile ce aduc atingere demnitatii acestei(5) tari.
——————————————————————–
(1) Datorita unui comportament cu totul nejustificat, prin neimplicarea, datorata poate altor interese sau totalei lor incompetente, dupa 1990 au disparut sau au fost mutilate o serie de monumente de patrimoniu deosebit de valoroase, fara ca reprezentantii respectivei comisii sa fi manifestat un minim si decent interes. Ei prefera sa se lamenteze pe la asa zise colocvii stiintifice, dand, cu lasitate, vina pe cu totul alte persoane, in general pe edilii orasului sau pe reprezentantii fortelor politice. Dovedind o comoditate vecina cu incompetenta sau chiar lasitatea unii din acesti asa zisi specialisti uita ca, atunci cand a fost cazul, nu numai ca nu s-au implicat, nu au propus variante alternative sau solutii mai potrivite, dar au preferat sa taca chitic sau sa se angajeze in dispute orgolioase, de pe pozitii si raspunzand unor comenzi sau interese partinice, nicidecum cu argumente de stricta specialitate si juridice. Sa ne mai miram atunci de kitschurile nenumarate, aparute dupa 1990, care slutesc si aduc atingere prestigiului cultural al acestui important oras sud-est european.
(2) Ma refer, in acest sens, atat la numeroasele procese, interventii la organele centrale, dar si la o rusinoasa campanie de presa, desigur, cu concursul unor „ziaristi” atrasi de mirajul castigului ieftin, inclusiv a unor eventuale burse Soros. Fara pic de cultura, fanatizati de diverse interese politice, manipulati grosolan de cercuri interesate, care, nu o data, ii si finantau pe masura sau le ofereau diverse avantaje, materiale, financiare sau de alta natura – inclusiv promovarea in functii bine retribuite, acesti ziaristi au preferat sa faca jocul unora sacrificand minimul respect fata de istoria noastra nationala si adevarurile ei.
(3) Desi, din punct de vedere politic, Nicolae Iorga ilustreaza orientarea politica nationalista in Romania interbelica, textul lui nu are nici o conotatie politica, urmarind exclusiv slujirea si afirmarea adevarului istoric. Prin urmare, repunerea acestei placute nu aduce servicii vreunei forte sau orientari politice, dar este necesara pentru a reafirma respectul fata de istoria si demnitatea acestui popor.
(4) Asa cum s-a intamplat, la Brasov, dupa al II-lea razboi mondial, cu un alt grup statuar aflat in slujba propagandei agresive unguresti.
(5) Personal, gasesc complet neinspirata invitarea la Cluj-Napoca, pentru reinaugurarea monumentului, a actualului prim ministru maghiar, Viktor Orbán, unul dintre cei mai neimpacati dusmani ai poporului roman, promotor al nerecunoasterii Trianonului, dar si al refacerii Ungariei Mari!
Dr. Dan BRUDASCU
Cluj-Napoca
15 ianuarie 2011
161 DE ANI DE LA NASTEREA LUCEAFARULUI
Toate generatiile au ca datorie sacra sa transmita mai departe ideea ca Eminescu este, a fost si va ramane cel mai mare poet al nemului sau. Sunt cuvinte scrise cu evlavie de cel mai mare critic literar al romanilor, George Calinescu. De ce aceasta dorinta, acest indemn al sau? Pentru ca Eminescu a fost nu doar un geniu pe care poporul l-a nascut in vremuri de prefaceri spirituale, politice si economice, ci si sufletul insusi al poporului sau, chintesenta gandirii sale, dar si a lumii intregi, a fost sufletul impovarat de patima pentru dreptate, adevar si frumos, acele valori perene ale civilizatiei umane.
Eminescu este oricand actual, ca orice mare scriitor, dar mai mult decat oricare el are intuitii de geniu, are taria expresiei poetice care poate fi comparata cu cea a diamantului. Daca azi scoala in general pare ca si-a incheiat misiunea, pentru ca elevii nu admit sa mai fie indrumati de mentori care le cer sa memoreze papagaliceste totul, dar acest lucru e reclamat si in alte timpuri istorice, vezi Evul Mediu cu sistemul lui de invatamant, vezi scrierile lui Ion Creanga, „Amintirile” sale despre ceasloave si formele pronumelor personale, scrieri din epoca moderna, daca azi elevii si profesorii lor cer tot mai mult mutarea accentului pe creativitate, pe studiul individual, nu inseamna ca versurile lui Mihai Eminescu trebuie blamate, uitate prin sertare sau rafturi de biblioteci, ori doar analizate in comentarii care par sofisticate si nesuferite pentru ca impun aceeasi metoda a memorarii; azi, ca si ieri, ca si maine, Eminescu este al nostru, al romanilor, dar e deopotriva al tuturor oamenilor de pe aceasta planeta, altfel de ce o indianca celebra, Amita Bhose ar fi avut atata daruire pentru opera sa, pentru intelegerea legaturii spirituale dintre India si Eminescu, dintre Tagore si Eminescu, dintre Budha si Eminescu.
O soarta de om deplin al culturii romane cum il caracteriza filosoful Constantin Noica, o soarta deloc favorabila pentru ca marile spirite nu au vocatia adaptabilitatii intr-o lume predominata de rau, copilului Eminescu i-au harazit astrele si ursitorile sa invete devreme limba lui Goethe, a lui Heine si Schiller, a lui Shopenhauer, Kant si Hegel. Tot soarta i-a permis studiul la Cernauti cu un mare patriot, Aron Pumnul, profesorul care l-a impresionat atat si prin viata sa si prin moartea care i-a deschis adolescentului portile cugetarii si ale poeziei elegiace.
Destinul i-a scris apoi pagini de studiu, de munca, alaturi de trupe de teatru ale unor mari artisti romani ai epocii: Tardini, Pascaly, Iorgu Caragiale, amprenta Marelui Will atingandu-l deci si permitandu-i sa cunoasca marile valori ale literaturii dramatice de care toata viata sa va fi atras. Anii petrecuti la Viena si Berlin, ani de studiu si de munca, au fost incununati de rezultate pentru ca, desi nu a obtinut titlul de doctor in filosofie, cu o lucrare despre opera lui Immanuel Kant, asa cum proiectase mentorul sau Titu Maiorescu, marele poet a scris versuri, ceea ce stia el cel mai bine, neintrecut de nimeni, poetul nepereche.
A tradus din opera lui Kant, a tradus un dictionar german-sanscrit, voind sa creeze unul roman-sanscrit, a inceput scrierea unei gramatici sanscrite, a creat piese de teatru, a scris articole de presa mai ales, pentru ca daca i s-ar intocmi o carte de munca post mortem, el a avut serviciu de la 16 ani, ceea ce inseamna nu neaparat ca era sarac, dar nici bogat, era un om de conditie modesta, dintr-o familie apartinand clasei sociale de mijloc a Romaniei, a Modovei la nastere, apoi a Romaniei din timpul lui Cuza si a lui Carol I.
A lucrat ca sufleor, ca si copist, ca secretar de agentie diplomatica a Romaniei la Berlin, ca director al Bibliotecii centrale de la Iasi, ca profesor de logica la Institutul Academic de la Iasi, ca revizor scolar, ca ziarist si redactor-sef, pentru ca pe de o parte trebuia sa lucreze ca sa aiba din ce trai ca orice om, pe e alta parte aceasta era vocatia sa de om al literelor, al studiului cartilor, indeletnicire placuta, dar atat de nefolositoare dupa unii.
Nu i-a dat nimeni premii, nici nu si-a dorit, nici pomana nu voia de la nimeni, invatat de mic cu munca si cu lipsurile, nu a huzrit si nici nu a cheltuit banii aiurea prin carciumi, el a citit si a scris, a trudit pentru a intelege sensul existentei sale si a fiecaruia din noi ca indivizi si ca apartinatori ai poporului nostru, a trudit pentru a intelege si explica si altora sensul trecerii noastre prin viata si lume si ce trebuie sa facem ca acesta trecere sa fie una morala si demna.
Cum a murit, care a fost cauza mortii sale e atat e neimportant in contextul intelegerii operei, demitizarea pe care o vor unii e insignifianta, degeaba arunci cu pietre acolo unde nu cunosti cauza. Asemanarea lui cu Iisus nu e o blasfemie daca vom crede in teoria conspiratiei, a atentatului politic, daca avem acest curaj pentru ca nu prea il avem, preferam sa spunem ca a murit de sifilis sau de extenuare psihica datorata faptului ca nu stia sa traiasca echilibrat. Oare? Candva poate va fi cineva care sa elucideze si acest mister pe baza de documente clare sau poate nu, poate nici nu este necesar, Eminescu ramane Eminul nostru iubit, eminenta nostra cenusie, etalonul de frumusete, adevar si dreptate pentru poporul nostru, reincarnarea lui Budha sau a Dochiei sau a lui Decebal sau a vreunui balaur, sau doar urmas al unui turc, Emin efendi sau Luceafarul sau poetul nostru drag, al tuturor.
Prof. Gigi STANCIU
Constanta
15 ianuarie 2011
Revista ARMONIA - Saltmin Media 