De la Freud încoace s-a produs o mutație: s-a pus sexul în locul capului

Câteva gânduri rostite de Zoe Dumitrescu-Bușulenga

“De la Freud încoace s-a produs o mutație: s-a pus sexul în locul capului.

Asta e tristețea cea mai mare. Vedeți, la noi, la români există/exista/ o cuviință. Anumite cuvinte nu se pronunțau – nu erau niște tabu-uri, dar există/exista/ o pudoare. Acum “cuviința”, cuvântul acesta, a dispărut din dicționar. Nu am prejudecăți de niciun soi, dar felul în care ne purtăm ucide frumusețea.”

Source: “Credeți că de la manele ne vom mai putea întoarce la Johann Sebastian Bach?” – WebCultura

Un ziarist român a afirmat că din moment ce a citit Biblia în română, franceză și engleză, este tobă de teologie!

ctp-2by Rasvan Cristian Stoica

Eu sunt creștin. Nu sunt teolog. Un ziarist român, genial în felul său, a afirmat, într-un articol recent, publicat în ziarul ”Gândul”, că, din moment ce a citit Biblia în română, franceză și engleză, este tobă de teologie. Că se poate lua la trântă gândiristo-voinicească cu oricine s-ar încumeta să-i conteste cunoștințele pe ramură.

Nu vreau să comentez ideile din pomenitul material. Ceea ce e important, e că un ziarist (și scriitor, pe deasupra), a cunoscut voia Domnului și a răspuns la ea după cum am citit. Continue reading “Un ziarist român a afirmat că din moment ce a citit Biblia în română, franceză și engleză, este tobă de teologie!”

Seminar despre întuneric (1)

valeriu_butulescu_caracter_1850

Eu [Isus] am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. – Ioan.12:46

1. Domnul Dumnezeul meu îmi luminează întunericul meu. (Ps.18:28)

2. Întunericul nu trebuie să-l luminăm ca să-l putem vedea. (Lucian Blaga)

3. Fericirea întunecă, durerea lămureşte. (Nicolae Iorga) Continue reading “Seminar despre întuneric (1)”

De atitudinea ta față de Biblie depinde totul!

   .

Unde e Biblia ta?

E citită  și  iubită – 

sau o disprețuiești?

.

  1. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. – ISUS, Fiul lui Dumnezeu
  2. Hrana spirituală sănătoasă ne vine din Biblie. – George Danciu
  3. Mie mi-a trebuit o viată ca să mă conving că în afară de Biblie, nu e nici un adevăr.  – Petre Țuțea
  4. Taina existenței umane nu stă în a trăi, ci în a ști pentru ce trăiești. Dintre toate cărțile lumii, Biblia dă cel mai bun răspuns pentru cine vrea să afle rostul vieții. – Nicolae Iorga
  5. Sau te va tine Biblia departe de păcat, sau păcatul te va tine departe de Biblie. –  Jim Smith
  6. Biblia, e o carte pentru orice vreme. De aceea trebuie citită și trăită astăzi. – Duțu Sacramento Continue reading “De atitudinea ta față de Biblie depinde totul!”

O profesiune de credinta

PRIMA SI CEA MAI IMPORTANTA CARTE A LUMII

Comunicarea spirituala

Zoe Dumitrescu-Busulenga

Trebuie sa va spun ca eu traiesc în permanenta cu un sentiment de frustrare. Lumea se amuza când spun asta, dar eu ma simt o ratata. Cariera mea trebuia sa fie una muzicala. În clipa în care, la 17 ani, m-am îmbolnavit de tuberculoza si mi s-a spus ca trei ani nu mai am voie sa cânt, nici la pian, nici la vioara, a fost o prabusire, care, fireste, la acea vârsta, mi s-a parut o catastrofa.

 Fatalmente, a trebuit sa merg pe alta cale. Si am ales calea de jurist, a tatei, si cea de filolog, a mamei. Si asa am intrat, mai mult sau mai putin cu voia mea, dar sigur cu voia lui Dumnezeu, în acest câmp al „formatiei sufletelor“, cum îi spun. Fiindca mie îmi parea esential nu sa însir niste date si gânduri în fata studentilor, ci sa încerc sa comunic cu ei, nu numai omeneste, dar si spiritual. Si cultural, pentru ca doream sa fac din ei oameni cultivati, sa le dau cât mai multe surse de incitatie la lectura si la arte în general.

*** Continue reading “O profesiune de credinta”

Prima si cea mai mare carte a lumii

O profesiune de credinta-

COMUNICAREA SPIRITUALA

Zoe Dumitrescu-Busulenga

Trebuie sa va spun ca eu traiesc în permanenta cu un sentiment de frustrare. Lumea se amuza când spun asta, dar eu ma simt o ratata. Cariera mea trebuia sa fie una muzicala. În clipa în care, la 17 ani, m-am îmbolnavit de tuberculoza si mi s-a spus ca trei ani nu mai am voie sa cânt, nici la pian, nici la vioara, a fost o prabusire, care, fireste, la acea vârsta, mi s-a parut o catastrofa.

[pullquote]

Si am ales calea de jurist, a tatei, si cea de filolog, a mamei. Si asa am intrat, mai mult sau mai putin cu voia mea, dar sigur cu voia lui Dumnezeu, în acest câmp al „formatiei sufletelor“, cum îi spun. Fiindca mie îmi parea esential nu sa însir niste date si gânduri în fata studentilor, ci sa încerc sa comunic cu ei, nu numai omeneste, dar si spiritual.

Zoe Dumitrescu-Busulenga

[/pullquote]

Fatalmente, a trebuit sa merg pe alta cale. Si am ales calea de jurist, a tatei, si cea de filolog, a mamei. Si asa am intrat, mai mult sau mai putin cu voia mea, dar sigur cu voia lui Dumnezeu, în acest câmp al „formatiei sufletelor“, cum îi spun. Fiindca mie îmi parea esential nu sa însir niste date si gânduri în fata studentilor, ci sa încerc sa comunic cu ei, nu numai omeneste, dar si spiritual. Si cultural, pentru ca doream sa fac din ei oameni cultivati, sa le dau cât mai multe surse de incitatie la lectura si la arte în general.

***

 Pentru mine însa, important era, la început, sa driblez noua doctrina care încerca sa se încuibe la noi… marxismul, dublat, fireste, de ateism. Am intrat în facultate într-o vreme amarnica… Eminescu era facut socialist, toata cultura româneasca se transforma într-o cultura pre-comunista. La seminarii faceam contrariul a ceea ce se facea la cursuri. Studentii au simtit imediat asta, omul tânar întelege repede aceste lucruri, si atunci toti veneau la mine. Am început cu Eminescu, fiindca el era tinta tuturor. Încercam sa-l arat în lumina adevarata, cât se putea, fiindca eram controlati. Am facut tot felul de acrobatii, de interpretari de text, ca sa ajungem indirect la adevar; acestea s-au spus cu jumatate de gura. Asta a fost o etapa. Dupa ’65, am scapat de chinga sovietica, lucrurile mergeau mai usor. În timpul acela, George Calinescu nu mai era la catedra, ramasese la Institut, dar mai venea la facultate. Îmi amintesc ca într-o zi venise la un curs de-al meu. Nu pot sa va spun ce emotii am avut. Eram si foarte tânara. Inchipuiti-va sa-l ai pe Calinescu în amfiteatru… A intrat si mi-a zis: „Ei, Zoe, haide, sa te aud!“. Aveam un curs despre Gherea. De fapt, nici nu faceam despre Gherea, ci despre Maiorescu. Facând o paralela între cei doi, aveam grija sa iasa Maiorescu deasupra. Când am terminat cursul, Calinescu m-a îmbratisat si mi-a spus „foarte bine!“. A fost impresionat, pentru ca faceam ceea ce încercase si el sa faca. Sa ne strecuram pe sub o doctrina straina de noi.

[pullquote]

Dupa ce le-am prezentat cartile sfinte ale indienilor, am ajuns la evrei, dorind sa-i îndrept spre Biblie, care era prima carte în bibliografia pe care le-o dadeam studentilor. Veneau la cursurile mele si teologi. Atunci, speriat ca îl bag la puscarie, a venit la mine secretarul de organizatie pe universitate. I-am spus: „Mai copile, spune si tu ca e prima si cea mai mare carte a lumii. Si nu se poate face carte fara ea, ca ne facem de râs daca o scoatem din bibliografie.” Când a auzit asta, a tacut din gura.

Zoe Dumitrescu-Busulenga

[/pullquote]

Apoi, am intrat într-o etapa cu destula libertate de miscare, cu referire la culturi straine. Între timp, Tudor Vianu m-a adus la catedra de literatura comparativa, eu fiind specialista în engleza si germana. Tudor Vianu a fost foarte bun prieten cu tatal meu si ma cunostea de când eram mica. Si în acest mod am putut sa-mi exprim punctele de vedere asa cum am dorit, cu foarte putine concesii. Si am ajuns sa fac literatura comparata a popoarelor orientale. Dupa ce le-am prezentat cartile sfinte ale indienilor, am ajuns la evrei, dorind sa-i îndrept spre Biblie, care era prima carte în bibliografia pe care le-o dadeam studentilor. Veneau la cursurile mele si teologi. Atunci, speriat ca îl bag la puscarie, a venit la mine secretarul de organizatie pe universitate. I-am spus: „Mai copile, spune si tu ca e prima si cea mai mare carte a lumii. Si nu se poate face carte fara ea, ca ne facem de râs daca o scoatem din bibliografie.” Când a auzit asta, a tacut din gura. Asa am facut „formatie de suflete“, nu numai de minti. Am facut carte cu ei, dar le-am trezit si sentimentul religios. Îmi amintesc de un preot care mi-a spus „va sunt recunoscator! Toata viata mea am încercat sa o conving pe fiica mea sa citeasca psalmi, iar dumneavoastra ati reusit acest lucru numai dupa un curs!“.

Zoe Dumitrescu-Busulenga, August 2004

CUVÂNTUL CA TESTAMENT – Zoe Dumitrescu-Busulenga

      CUVÂNTUL SCRIERILOR BUSULENGE –

      perle in muzeul valorilor universale 

 

Cum reactionam acum, când se taie toate radacinile, când se taie trecutul, când spu­nem ca nu mai exista trecut? De ce nu mai exista trecut? De fapt oamenii nu se refera numai la trecutul istoric, ei neaga pe Dumnezeu. Pentru ei exista doar prezent. Atât. Doar placerile. Crase. Cât despre viitor, nici el nu intereseaza, doar prezentul.

[pullquote] Ceea ce lipseste sunt modelele. Si din cauza aceasta tinerii nu stiu cum sa se comporte, cum sa traiasca. Dar si parintii sunt de vina. Ei aplauda pornirile copiilor lor. S-a distrus si satul, care era matricea spiritualitatii nea­mului. La noi, majoritatea oamenilor mari au iesit de la tara; începând cu Brâncusi, Enescu, Pârvan, Simion, Mehedinti. Am desfiintat satul, am desfiintat si familia si credinta. Si atunci, ce facem, cum iesim din aceasta încurcatura îngrozitoare pe care noi însine ne-am facut-o si am acceptat-o ca atare?

Zoe Dumitrescu-Busulenga [/pullquote]

Va dati seama ce despuiere este aceasta, din punct de vedere spiritual, si nu numai?

Noi românii, oare nu putem învia? Oare nu ne putem trezi? Oare trebuie sa acceptam dezradacinarile acestea? Noi, ca crestini, putem sa acceptam, asa, sa vedem cum copiii nostri vor intra de mici în desfrâu? Ce se aude cu familia, vom mai avea familie oare, nucleul societatii? Daca se termina familia, ce am facut? Se termina nea­mul.

Ceea ce lipseste sunt modelele. Si din cauza aceasta tinerii nu stiu cum sa se comporte, cum sa traiasca. Dar si parintii sunt de vina. Ei aplauda pornirile copiilor lor. S-a distrus si satul, care era matricea spiritualitatii nea­mului. La noi, majoritatea oamenilor mari au iesit de la tara; începând cu Brâncusi, Enescu, Pârvan, Simion Mehedinti. Am desfiintat satul, am desfiintat si familia si credinta. Si atunci, ce facem, cum iesim din aceasta încurcatura îngrozitoare pe care noi însine ne-am facut-o si am acceptat-o ca atare?

Nu se poate ca Dumnezeu sa nu ne pedepseasca. Nu se poate ca Dumnezeu sa nu ne pedepseasca. Am impresia ca ne lasa din mâini, ca prea s-a înmultit fara­delegea. Credem ca Domnul ne poate ierta si ne-ar accepta mai departe daca ne îndreptam, daca înviem si noi.

 Maica Benedicta. (Busulenga-Dumitrescu, Zoe). Caietul de la Varatec: convorbiri si cuvinte de folos. Bucuresti: Editura Lumea Credintei, 2007.

O CONFESIUNE DE EXCEPTIE

 

Baia de frumusete

Zoe DUMITRESCU-BUSULENGA

[pullquote]

Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumusete în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumusete. În rugaciune intri pentru a te integra absolutului.

Zoe Dumitrescu-BUSULENGA

[/pullquote]

Per total nu m-am gândit niciodata la mine. Nu m-am socotit o persoana atât de importanta încât sa ma privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o îndeplinea fragmentul acela din mine.


…Când eram copil, eram foarte timida. Dupa parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. În jurul meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe înca de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat însa nici pâna azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea în public, nu m-am vindecat. În întreaga mea cariera universitara faceam puls peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de câte ori le vorbeam studentilor. Si aveam pâna la sase ore pe zi. Eram înclestata, crispata, de fiecare data. Pe masura ce vorbeam, sub înrâurirea ideilor care se succedau în mintea mea, aceasta stare se risipea. Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decât dupa 50 de ani, când am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut însa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Înaintea sfârsitului trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale.

…Reusesc sa stabilesc foarte usor punti de comunicare cu oamenii. Vin înca la mine oameni foarte tineri. Unii au legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte strânse cu Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. În ultimii 4-5 ani aproape ca m-am stabilit la Manastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir în acel loc sacralitate. Vin tineri, si de la Teologie, si calugari, si ma viziteaza. Preocuparile mele au încetat sa mai fie exclusiv literare, au devenit si legaturi spirituale. Îl caut pe Dumnezeu.

….Cei care ma viziteaza acum îl cauta si ei. Unii, dintre calugarii mai vârstnici, dintre preoti, L-au si gasit. Sunt pe calea unei nadejdi. Asa si reusesc sa ies din contingent. Altfel n-as putea sa traiesc cu usurinta în atmosfera actuala. Pentru ca formatia mea este de umanist, de carte, de cultura, asa cum o întelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam niste modele, pe care am încercat sa le urmam, scara de valori era cumva fixata. Traiam într-o lume sigura, în masura în care cultul valorilor stabile îti poate da tie sensul unei stabilitati.

…Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt într-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori în care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem însa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se întâmpla acum seamana cu perioada prabusirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era înlocuita o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevarata. Dar cine vine la noi astazi? Ai zice ca mai degraba vine Antihristul, nu Mântuitorul. Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai cânta…


…Exista si o criza a culturii. Ma uit la programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina. Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta
ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala. Se vorbeste putin si despre intelectualii dintre cele doua razboaie mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunta, opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai cânta. Exista un fel de indiferenta fata de trecut. Lumea a început sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste.

[pullquote]

” Moartea pentru mine înseamna eliberarea de acest trup. Trecerea în lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea în lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mântuitorul stie.”

Zoe Dumitrescu-BUSULENGA

[/pullquote]

…Din fericire, mai sunt câtiva scriitori din cei vechi. Nu stiu în ce masura mai sunt ei productivi. Primesc foarte multe carti, mai cu seama poezie. Sunt autori noi foarte tineri. Ma întreb însa de ce nu mai scriu cei vechi – D. R. Popescu, Breban, Balaita. Acum apar nume noi. Se fac tot felul de ciudatenii în numele postmodernismului. Am încercat sa aflu ce este postmodernismul. I-am întrebat pe ei. N-au fost în stare sa-mi raspunda. E o arta din cioburi – totul este farâmitat – mi s-a spus. Dar Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au facut clasicii. Azi am senzatia ca traim procesul invers – ne diseminam, ne risipim.

…Eu nu înteleg un lucru: când e atâta frumusete întreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, când eu am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca farâmitam frumusetea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea întoarce la Johann Sebastian Bach?

…De la Freud încoace s-a produs o mutatie: s-a pus sexul în locul capului. Asta e tristetea cea mai mare. Vedeti, la noi, la romani, exista o cuviinta. Anumite cuvinte nu se pronuntau – nu erau niste tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum cuviinta”, cuvântul acesta, a disparut din dictionar.


…Nu am prejudecati de nici un soi, dar felul în care ne purtam ucide frumusetea.
Trupul este cortul lui Dumnezeu”, a spus Pavel. Ce facem noi cu el? îl expunem, ca pe o bucata oarecare de carne. E cumplit. Cumplit e si ceea ce s-a întâmplat cu relatiile dintre femei si barbati. Dupa parerea mea, aici s-a savârsit o crima. Fiorul primei întâlniri, dragostea, asteptarea casatoriei, toate astea au disparut. Ce se întâmpla cu noi? Eram un popor de tarani cu frica lui Dumnezeu. La sat înca s-au mai pastrat bunele obiceiuri. Oamenii nu sunt bântuiti de patima carnii care se expune. Nu se vorbeste urât, si asta e bine. Mântuitorul este în noi, e lumina necreata, si noi îl pironim cu fiecare cuvânt al nostru, rau sau murdar.


…Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumusete în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumusete. În rugaciune intri pentru a te integra absolutului.

…Pentru ca intram în zona computerului, am pierdut placerea de a citi. Eu sunt un cetatean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijina pe lectura, nu pe imagini fugitive. Lectura îti lasa popasurile necesare pentru reflectie, pentru meditatie. Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gândire, si te face sa uiti limba. Chiar si eu, dupa ce am stat cinci ani în Italia, la întoarcere a trebuit sa pun mâna pe Eminescu si pe Sadoveanu, ca sa-mi refac limba.

…Moartea pentru mine înseamna eliberarea de acest trup. Trecerea în lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea în lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mântuitorul stie.”

———————————————–

 Zoe DUMITRESCU-BUSULENGA

(Maica Benedicta de la Varatec)