Peter Costea – Parlamentul European – Solicităm voluntari

SOLICITĂM VOLUNTARI PENTRU CANDIDATURA
INDEPENDENTĂ  LA EUROPARLAMENTARE
A
 DLUI. PETER COSTEA

Dragi prieteni,

Pe 10 ianuarie 2019 v-am comunicat lansarea candidaturii mele independente la alegerile europarlamentare din luna mai a anului acesta. Revin cu ultimele noutăţi şi solicitarea de a mă sprijini ca voluntari pe parcursul campaniei. La fel ca şi data trecută, adresez această notă către prieteni şi către cei mai apropiaţi mie, pentru că ne cunoaştem de mai bine de zece ani. Sunteţi mii de persoane, prieteni, cunoştinţe, voluntari alături de care am muncit la diverse proiecte pro-familie şi pro-viaţă de-a lungul anilor, semnatari ai Declaraţiei de la Timişoara [http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php], dar şi alte persoane de bună credinţă pe care le cunosc de mulţi ani. Continue reading “Peter Costea – Parlamentul European – Solicităm voluntari”

Advertisements

Povestea voluntarilor din Cluj care își sacrifică din timpul propriilor familii pentru a le face viața mai frumoasă unor copii sărmani

 Eveniment caritabil la Cluj Napoca

Membrii unei fundații s-au gândit să îi distreze ei pe cei mici, în timpul liber.

Mai și mici, mari amici

Copiii din familiile dezorganizate sau foarte sarace au parte de un strop de bucurie datorita unor voluntari din Cluj

Îi duc la teatru, la librărie, sau fac mișcare.

Continue reading “Povestea voluntarilor din Cluj care își sacrifică din timpul propriilor familii pentru a le face viața mai frumoasă unor copii sărmani”

AFR “Editie speciala” – solicitare voluntari europarlamentare 2014

PeterCosteaLibrarySOLICITARE VOLUNTARI EUROPARLAMENTARE 2014

Va spunem La Multi Ani si un An Nou Fericit!

Emitem astazi, o editie speciala AFR solicitind voluntari pentru campania alegerilor europarlamentare a dlui Petre Costea, candidat independent. Multi ani dl. Costea a fost presedintele AFR si impreuna cu colegii lui din Alianta Familiilor si din alte organizatii pro-familie si pro-vita din Romania si Europa, dinsul a promovat valorile familiei crestine si traditionale in forurile decizionale ale Romaniei si Uniunii Europene. Proiectele in care dl. Costea si AFR au fost implicati de-a lungul anilor sunt numeroase si bine cunoscute.

Spre dezamagirea miscarii pro-familie si pro-vita din Romania, majoritatea europarlamentarilor care reprezinta Romania in Parlamentul European sprijina initiativele anti-familie si pro-avort derulate acolo. Continue reading “AFR “Editie speciala” – solicitare voluntari europarlamentare 2014″