O poetica a proximitatii

Fragment
Avampremiera „ Dacia” 2011

Elena-Daniela Rujoiu-Sgondea nu este un nume  necunoscut. Poeta se afla acum la al patrulea volum, carora le-a alaturat intre timp si un numar de  articole si de traduceri in si din limba romana, publicate in Romania si in alte cateva tari din Europa, facand cunoscuti  publicului italian doi poeti romani contemporani: Ion Mosteoru, (Il bastone de Toulouse-Lautrec) si Gabriela Gergely, (Latte da Un’ altro Mondo),  iar publicului roman creatii ale unor poeti italieni precum Piera Rosa Celant, Maria Teresa Liuzzo, Vanni Speranza, Giovanni Formaggio, Santiago Montobbio s.a.). De altfel activitatea publicistica si poetica a fost remarcata si apreciata de lumea literara si concretizata intr-un numar apreciabil de premii, de rezonanta culturala ce depaseste orizontul unui areal regional. Unele au si titluri semnificative, care spun de la sine aproape totul:  Nobila Donna Heraldica sau  Il sentiero dei Briganti.
A debutat editorial cu  volumul Inca nu…( Schite de portret si motive nipone) aparut la  Editura Destin, Deva, 2000, al carui titlu se motiveaza si se expliciteaza pe deplin in creatia ulterioara a poetei. Este un titlu sugestiv pentru modestia unui autor aflat inca in conditia de promisiune, care are constiinta dificultatilor drumului ales. Inca nu… a insemnat mai intai de toate cautarea unei formule lirice proprii, mai putin tributara modelelor, intreprindere dificila, nu lipsita de riscuri, mai cu seama pentru inclinatia autoarei  spre contemplare intr-un climat literar dominat decisiv de apartenenta obligatorie la gruparile postmodernismului autohton.
Disparitia acelui „nu” din titlul de debut s-a produs dupa o perioada considerabila, odata cu aparitia volumului Glife transilvane (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2008), urmat aproape imediat de La rasarit, tremurul… (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009). Emotiile de la  intaiul volum si perioada lunga de gestatie a celorlalte doua, dar si alte aspecte ale scrisului sau ne permit sa suspectam acest interval de unele dificultati ale adaptarii la indrumarea si, poate, si  veghea atenta a unui magistru intr-ale poeziei, a unui „guru” pe care poeta l-a urmat cu consecventa unui discipol ascultator, fara sa sacrifice insa din substanta ce se cerea liric exprimata, intregita prin consistente acumulari, la care si maestrul si-a adus contributia binefacatoare. Dupa destainuirile  poetei rolul acesta  l-a indeplinit  poetul  Eugen Evu.
Nu cunosc alte ecouri ale cartilor editate pana acum, in afara celor din prefetele si postfetele volumelor in discutie, din care se pot retine insa observatii pertinente pentru profilul poetic al autoarei, unele apartinand tocmai celor care au vegheat inceputurile ei poetice si au contribuit la formarea ei culturala.
S-a observat mai intai predominanta descrierii in lirica poetei, ceea ce poate insemna o dificultate in plus in receptarea poeziei actuale, pentru ca „descrierea este unicul lucru care pe lectorul de astazi nu-l incanta deloc.” Citind acum toate volumele autoarei sunt convins ca o asemenea poezie nu se putea produce fara descriere, ca insasi poetica ei se constituie pe baza unui mod de contemplatie care imprima imaginilor un caracter preponderent static. E o viziune care nu are cum se exprima altfel. De aici provin si alte caracteristici ale acestei lirici, care provoaca la un excurs mai amplu in jurul ei si al  conditiei poeziei actuale.
S-a apreciat de asemenea ca volumul Glife transilvane  „este un cer instelat de ganduri profunde, scrise intr-o maniera simpla si fara virtuozitate sau subtilitati  inutile.” Spre a ajunge la aceasta simplitate autoarea a ucenicit, se pare, din greu, la scoala scrisului scurt, a expresiei concentrate, aproape ermetice si poate tocmai de aceea enigmatice si, pe alocuri, hieratice, pe care a gasit-o in cateva modele lirice de inalt prestigiu si indelungata traditie, de la noi sau din alte parti ale lumii. Simplitatea nu e doar un rezultat al uceniciei literare, ci si o masca lirica, in dosul careia se ascunde o gestatie mai indelungata, potrivit unui program de asimilare si apropriere de formule lirice moderne si de modéle prestigioase, din care nu lipsesc nici  preocupari savante. In mod cert nu e spontaneitate, calitate care-i lipseste acestei poete „facute”, dar facuta cu rabdare, intr-un interval indelungat si cu dascali priceputi.

In prefata la volumul La rasarit,  tremurul… criticul Gheorghe Perian  face o observatie interesanta cu privire la soarta modernismului romanesc, care n-a disparut „ci doar s-a retras spre marginile literaturii, unde a gasit conditii prielnice de manifestare, fara a mai fi contestat sau tulburat de agitatia permanenta, confuza si inovatoare a centrului.” Chiar daca astazi raportul intre centru si periferie are alta configuratie, retragerea in fata agresivitatii de confrerie a postmodernismului, grabit sa ocupe orice loc ce promite sa devina centru, pare a fi singurul mod de supravietuire a modernismului. E una din consecintele fazei dionisiace de la schimbarea de paradigma mitica, intervenita odata cu schimbarea tipului de societate.
Indiferent de tabloul periodizarii literare, modernismul a insemnat o experienta literara de neeludat in evolutia literaturii nationale si in formarea noilor generatii. Identificarea unor influente ale lui Lucian Blaga ori Nichita Stanescu in opera oricarui poet nu poate fi decat  un semn de valoare culturala cel putin, daca nu si de elevatie artistica. Criticul este inclinat sa creada ca poeta din Orastie e un produs al unui astfel de modernism marginalizat, retras in desavarsirea sapientiala a  programului sau estetic.
Daca mentinerea in limitele modernismului, fie el si  marginalizat, este mai putin asteptata la o poeta contemporana, orientarea blagiana a meditatiei nu mai  surprinde la o poeta ardeleanca. In fireasca prelungire expresionista meditatia coboara spre momentele primordiale ale lumii, acolo unde se poate mai bine intrezari zamislirea lucrurilor din unitatea contrariilor. De cate ori ne indreptam spre UNU, ne apropiem de Origine, de momentul din care se desprind toate si in  semnele  caruia sunt inscrise traiectele si destinele tuturor celor ale lumii.
Originea nu este neaparat capat dinspre infinit al lumii si al existentei, ci mai degraba un centru care contine obligatoriu si celalalt capat, al celuilalt infinit, salas emblematic al energiilor si al materiei, nucleu generativ al lumii cu cele alcatuitoare ale ei. Dualitatea principiilor se identifica si ca sens, astfel ca in origine poate sa se afle inceputul unui sens si sfarsitul celuilalt, originea fiind permanent simultana cu ambele sensuri si cu toate principiile sau dimensiunile esentiale ce au participat la alcatuirea lucrurilor lumii. Asa se explica oarecum si aspectul tematic surprinzator al acestei poezii care s-a bucurat de frumoase si concrete aprecieri.
Imaginatia poetica imprima acestui nucleu generativ configuratie de monada si expresiei lui lirice caracter de simbol. In acest fel ne putem imaginea originea ca o emblema a existentei din care se poate contempla intregul traseu existential al tuturor elementelor, in ambele sensuri, de la geneza la extinctie si inapoi. Pentru aceasta viziunea poetica apeleaza la o structura apta sa exprime simultaneitatea contrariilor, la paradox, ceea ce imprima liricii un caracter contemplativ, reflexiv, sapiential. Unul dintre ele este Paradox absolut:
„Ceea ce numim viata
Este de fapt stingere
Sopti piatra
Unui fir de nisip.”
Autoarea  vede  in fenomene nu numai principiul manifest,  ci si contrariul lui, continut latent in aceleasi fenomene, pentru ca „naturii ii place sa se ascunda”, dupa cum spunea  Heraclit.  Asa apar figura si umbra, viata si moartea, lumina si intunericul, staticul si dinamicul, dar mai cu seama  piatra si raul, expresie metaforica a acestei viziuni extrapolate.  Ea nu-si insoteste descoperirile acestea „fenomenologice” cu entuziasme infantile si exuberante juvenile, ci cu o expresie concentrata in care insa isi face obligatoriu loc si mirarea. In haloul acestei stari psihice isi invaluie revelatiile cunoasterii contemplative si tot astfel le si comunica cititorului.
Mirarea imprima firesc poeziei sentimentul miraculosului, accentuat atunci cand reflectia ajunge, ca in expresionism, la elementele primordiale, temeiurile pe care, descoperindu-le cu aceeasi mirare, grecii antici si-au inaltat   edificiile fizice si metafizice ale civilizatiei si culturii lor exemplare.
Un asemenea loc miraculos este Rasaritul. El se constituie, ca o monada leibnitziana sau ca un „aleph” al lui Louis Borges, intr-un  moment incipient, originar, reiterat cu fiecare mirare a noastra, care, la randul ei, cuprinde genuin o interogatie. Imaginea lui ne atrage atentia asupra unui model cultural semantic implicat structural in aceasta lirica usor ekstatica si hieratica, cautatoare de semnificatii adanci si totodata tematoare sa nu destrame haloul de mister al lucrurilor  rechemate spre contemplare de gratia inspiratiei lirice. Trebuie o cugetare tentata de chemarile inceputurilor si ale predestinarilor firii,  un  spirit blagian pentru a accede, la aceste temeiuri. E nevoie de o adevarata „fereastra fenomenologica” spre a le contempla si a le rechema in actualitatea cugetului si  simtirii noastre. S-a spus de altfel  ca adevarata cheie pentru lectura acestor versuri o ofera „interogatia mirata”, care imprima universului ei liric substantialitate si vitalitate.

Alexandru ZOTTA

Elena Daniela Rujoiu SGONDEA
Transfigurare

Cautand sensul muzicii
Voi intra in pietre
Mladios
Melodios
Subtire
Sa se exprime
Miscarea.

Pietre vorbind

Pietre, voi,
Stinse oglinzi
Ale soarelui.
In voi tace
ultimul strigat.
Pietrele vad

Pe joase frecvente
Pulseaza vibratia
Pietrele vad
Rotunjindu-se.

Transfigurare

Cercando il senso della musica
Entrerò nelle pietre
Ondegiante
Melodioso
Sottile
Per esprimere
Il muovimento.
Pietre parlando

Pietre,Voi,
Specchi spenti
Dal sole
In Voi tace
L’ultimo urlo.
Le pietre vedono

Di basse frequenze
Pulsa vibrazione
Le pietre vedono
Arrotondandosi.

Pietrele respira

Intre doua glaciatiuni
Sub acelasi soare
apele respira
primordialul din ape.

Advertisements

„Polidor, baiatul de aur”

Fundatia “Paul Polidor” pentru UNESCO
prezinta luni, 14 febr.2011, orele 18.30,
de Valentine’s Day, la Complexul Turbotequila, Bucuresti,
Recital de Evergreen-uri
Paul Polidor & Eugen Cristea
dedicat prietenilor de la ICECON
Lansarea volumului semnat de Eugen Cristea:
„Polidor, baiatul de aur”
Editura Fundatiei “Paul Polidor”
Amfitrioni: Polidor Bratu & Paul Polidor
De Valentine’s Day si de Ziua Femeii, va invitam sa petreceti alaturi de noi o seara speciala, cu multa muzica si veselie, cu un antren deosebit sustinut de oameni profesionisti.

VIATA COTIDIANA SI PUTEREA IN COMUNISM

Nadegè Ragaru & Antonela Capelle-Pogacean
Vie quotidienne et pouvoir sous le communisme. Consommer à l’Est
Editura Karhala
Paris, 2010, 464 p.

A aparut la Editura Karthala din Paris o carte de mare interes pentru intelectualii din Est, fie ei cercetatori, oameni din mediile culturale sau simpli cititori, autoarele tratand cu maxim interes si cu remarcabila inteligenta, la care as adauga si tactul necesar, citeva, nu putine, chestiuni de mare importanta pentru  o mai buna cunoastere a vietii de zi cu zi si a posibilitatilor de a se cultiva a locuitorilor de diverse nationalitati din Est in regimul comunist.

Doua mentiuni se impun si anume: cele doua autoare sunt tinere cercetatoare  la un  Centru de Studii  si Cercetari Internationale (CERI) pe langa Institutul de stiinte politice (Sciences Po) din Paris si provin din Franta si  respectiv din Romania. In plus, Antonela Pogacean – intr-un amplu interviu din 2009 aparut in revista Teatrul Azi,  explica  mai detaliat cu ce se ocupa la Paris –  s-a nascut la Oradea, aici a urmat liceul, la Cluj o facultate, asa incat exemplificarile si observatiile  ei legate de Teatrul oradean ne-au interesat in mod expres.

Sustinatori convinsi ai Proiectelor legate de studierea mutatiilor produse in viata locuitorilor din tarile din Estul Europei sub comunism, au sprijinit si incurajat aparitia acestui volum, domnii Christian Lequesne, director CERI, precum si predecesorul sau, Christophe Jaffrelot, dar si responsabilul Colectiei „Cercetari internationale”, Jean-Francois Bayart. Respectiva colectie publica studii si eseuri ce trateaza „mutatiile produse in sistemele internationale si in societatile politice, la ora globalizarii, cu accent pe datele fundamentale ale acestui timp: interfata intre relatiile internationale sau transnationale si procesele interne ce au loc in aceste societati care pot simboliza cumva faimoasa curba a lui Mobius”. De asemenea, Colectia propune analize originale si riguroase, exigente din punct de vedere intelectual, scrise  intr-o limba clara, nedepinzand de mode si puteri, indiferent care ar fi ele.

Volumul – peste 450 de pagini structurate in trei parti – reuneste contributii semnate de cercetatori provenind atat din tarile estice (Bulgaria, Polonia, Romania, Rusia, Ungaria), cat si din Vest (Franta, Elvetia) si SUA. Partea intai este o ampla prezentare a societatilor de tip socialist si comunist care chestioneaza existenta unei culturi socialiste de consum; studiile  poarta titluri incitante ca: „Stiintele sociale socialiste si problema consumului” (Liliana Deyanova), „Fiecaruia dupa munca depusa sau despre consumul imposibil in RDG” (Sandrine Kott), „«Reclama» sau «propaganda»? Vicisitudinile sistemului publicitar socialist in Cehoslovacia comunista” (Bradley Abrams), „A inversa alchimia. Rolul banilor in RDG-ul lui Eric Honecker” (Jonathan R. Zatlin), „Expertii in «societatile statului la coada». Sansele consumismului in Polonia comunista din anii 1980” (Malgorzata Mazurek).

Partea a doua cuprinde alte cateva studii de mare interes, cum ar fi: „Interzicerea ofertei ilicite de bunuri de consum in URSS” (Gilles Favarel-Garrigues), „In cautarea locuintei socialiste ideale in Ungaria post-stalinista: blocuri prefabricate sau casa familiala construita cu propriile maini?” (Virág Molnár). „Ecranele socialismului: micro-puteri si cotidian  in cinematografia bulgara” (Nadege Ragaru).

Romanii isi amintesc ca dupa celebrele Teze din iulie, in Romania cenzura, urmata mai apoi de infinit mai parsiva autocenzura, cand la noi Programul televiziunii s-a redus la doua ore si acelea dedicate Ceausestilor, urmaream cu mic cu mare posturile tv bulgare. La ei se mai putea vedea un film, un spectacol de teatru.

Partea a treia consacrata „vietii sociale a bunurilor si istoriei sociale a consumatorilor” dezvolta subiecte legate de tema propusa: „Teatrul si publicurile sale sau societatea socialista oglindita in reprezentatii la Oradea” (Antonela Pogacean), „Pe drumul abundentei materiale in URSS-ul lui Hrusciov. Consum rationalizat sau urmarirea unei mode?” (Larissa  Zakharova), „Vilele de vacanta din Bielorusia si din Rusia in anii 1970-80: acces, forme, folosire diferentiata”(Ronan Hervouet).

Autorii, toti, fara exceptie, produc analize pertinente, cu bogate trimiteri bibliografice, asupra mecanismelor societatii socialiste-comuniste prin observarea fina a vietii cotidiene, a experientelor omenesti de tot felul, dar si a mecanismelor de dominatie la diferitele nivele ale societatilor. Demersul incearca sa integreze abordari disciplinare diferite, facand sa converseze istoria materiala, culturala, sociala si politica. Tematica consumatiei si a consumului apare in aceasta perspectiva pretioasa, caci invita la traversarea frontierelor disciplinare, pentru a integra politicul, economicul, dar si istoria si sociologia  in teritoriul sensibil al sociologiei culturii. Una dintre concluzii ar fi ca regimurile comuniste au numeroase puncte comune, toate avand punctul de pornire in fosta Uniune Sovietica. Ele prezinta in acelasi timp si diferente, alimentate de experiente istorice de durata medie si lunga, diferite. Aceste regimuri pareau in vremea lor eterne, nimeni neindraznind sa viseze la o schimbare de anvergura celei care s-a produs. In acelasi timp cartea pune in lumina existenta, in acea perioada, a unor circulatii de idei, imagini, oameni si bunuri intre Est si Vest care invita la o revizie a imaginarului maniheist al razboiului rece,  structurat pe opozitia blocurilor.

Viata cotidiana  de oriunde si oricand inseamna  putere de cumparare, viata de zi cu zi, scoala, munca, posibilitati de instruire, de culturalizare, de distractie (lecturi, filme, spectacole, concerte, expozitii, etc. Putem vorbi, in cazul nostru si de formarea unor noi elite, unele reprezentand o patura de activisti privilegiati ai regimului si de decalajul enorm creat intre „masele populare” si acesti indivizi deveniti peste noapte „intelectuali de tip nou”. Vestul a fost si din nefericire (sau din fericire?) ramane un model perpetuu si o alternativa imbietoare, atractiva: abundenta produselor de tot felul, vitrinele elegante, un anume lux si o eleganta  a comportamentului venita din acumulari culturale si de civilizatie de veche traditie, toate acestea insemnand cu adevarat un nivel de viata ravnit. La care se adaugau, fireste, libera circulatie si libertatea gandirii. Nu intra aici, privirea din afara fiind sumara, superficiala, nici volumul imens de munca, nici calificare, nici valoarea reala, nici spiritul competitiv, nici multe altele aflate in spatele aparentei abundente, „amanunte” de care se vor lovi esticii abia dupa caderea comunismului.

Cartea revine asupra ipotezei (sau certitudinii, pentru unii) ca consumismul (sau, mai degraba absenta tot mai acuta –  nu in toate tarile estice la fel – a produselor de larg consum), a constituit principala cauza a epuizarii regimurilor comuniste si a detestarii conducatorilor lor. Ipoteza e nuantata, fiind considerata in parte reductionista:  cetatenii est-europeni puteau avea si alte motive de a sustine sau detesta regimurile in care traiau. In plus, dincolo de asemanarea experientelor de viata ale societatilor estice (dovada importarii lor din U.R.S.S), traiectoriile diferitelor state comuniste in anii 1970 si 1980 prezinta contraste (de pilda, in Ungaria se putea calatori mai usor in  Vest, iar penuria era mult mai putin prezenta in Cehoslovacia, Bulgaria, RDG, Ungaria anilor 1980 decat in Romania sau Polonia).

O observatie critica importanta: cu cat discordanta intre discursul oficial al Puterii legat de capacitatea de consum a populatiei crestea, realitatea de pe teren spunand altceva,  cu atat scadea si mai  vizibil  increderea maselor in legitimitatea sistemului socialist demagogic. In acelasi timp insa, paradoxal, au existat destule forme de adeziune (unele false, altele parand pornite din convingeri sau din interese abil mascate) la programele autoritatilor locale; paralel cu acestea intalnim nu putine incercari de respingere, interpretate de cei vizati ca forme de abatere de la disciplina de partid sau ca manifestari ale unor indivizi cu grave probleme psihice. Internarile fortate in ospicii stau marturie.

Interesanta perspectiva din care sociologul rus stabilit in Statele Unite Alexei Yurchak, de pilda, a nuantat dihotomia intre „cultura oficiala” si cea asa-zisa neoficiala, intelegand sa includa unele forme de cultura – cum ar fi de pilda, rock-and rollul, atat de iubit de tineret – nu numai in categoria actelor de rezistenta, ci si ca un stil de viata care nu avea in mod constient o dimensiune politica. La fel de interesanta mi s-a parut si studierea rolului relatiilor de favoare care operau in diverse forme, cu beneficii certe pentru cei care aveau puterea interventiei. In Romania exista chiar formularea glumeata: acronimul PCR devenea Pile, Cunostinte, Relatii.

In legatura cu omul, pe seama caruia se perora enorm si fara nicio acoperire in planul realitatii, lucrurile stateau cam asa: un regim socialist sau comunist nu ingaduia decat OMUL asa-zis armonios, emancipat, educat in spiritul propagandei comuniste, adica indoctrinat, fidel pana la moarte sau sacrificiu suprem regimului respectiv. E limpede ca disfunctionalitatile interveneau si din modul cum era organizata „economia  planificata”, obiectivele celor putini care incercau sa „modernizeze” cat de cat ce se mai putea,  parand de-a dreptul utopice in cadrul respectiv.

Din studiile prezente razbate demagogicul slogan al „rolului culturii si artei” in „formarea omului nou”, de fapt fiind limpede pentru toata lumea ca e vorba despre rolul propagandistic al artelor; cenzura si amestecul fortelor oculte ale temutei Securitati – daca vorbim de Romania – in toate formele culturii si artei: tiparituri, spectacole, lucrari muzicale si de arta plastica; nimic nu scapa ochiului vigilent al cenzurii. Toate, dar absolut toate trebuiau sa vorbeasca despre „realizarili” de exceptie ale regimului comunist. Fie si in treacat, se aminteste „contributia” nefericita a unor creatori la propaganda mincinoasa, de pe urma careia unii s-au imbogatit, au dobandit functii inalte sau pur si simplu au dorit sa bareze, din invidie, drumul unor colegi talentati si valorosi.

Desigur mie una mi-a trezit un mai mare interes capitolul  destinat stilului de viata individual si colectiv din Ardeal; nu atat modului cum se facea teatru in regimul socialisto-comunist (pe care, traindu-l pe piele proprie, il stiam foarte bine), ci, mai ales modului cum „vede” lucrurile un om tanar, mai mult, o oradeanca ce iubea enorm teatrul, nelipsind de la nicio premiera, ba chiar „ucenicind” prin arhivele teatrului si prin  secretariatul literar. In plus, fiind bilingva (tatal roman, mama maghiara) ea a urmarit permanent si spectacolele sectiei maghiare.

Prin urmare am parcurs cu real interes observatiile si parerile Antonelei Pogacean,  legaturile adesea greu de urmarit dintre maruntele intamplari ale obisnuitei vieti cotidiene si Teatrul ca institutie de prima importanta intr-un oras de provincie ca Oradea. E vorba aici de teatru ca institutie sociala, traversata de relatii asimetrice de putere, institutie care nu poate fi, cel putin teoretic,   suspectata de a  nu fi  total  nici de partea „culturii oficiale” si  nici a „culturii disidente”. Chiar si supus unor constrangeri politice puternice, definitiile date teatrului apar multiple – cultura si cultura nationala, educatie, propaganda, divertisment, etc. Aceasta pluralitate face posibila diversificarea motivatiilor si a formelor de participare la spectacol, mai mult sau mai putin ceremoniale, modelate in parte de trecut si istorie.

Ea descrie cladirea construita in anul 1900 de celebrul cuplu de arhitecti Fellner si Helmer, in stil neo-clasic si baroc (in interior), cu scena italiana, apoi relateaza cateva amanunte importante legate de compozitia publicului (de la 1880 pana la Unirea Ardealului cu Romania, 1918, perioada horthysta, 1940, cedarea Ardealului, refugiul romanilor, trimiterea evreilor in lagarele de exterminare, date istorice care au marcat, desigur, si traseul institutiei teatrale. Importante pentru o justa intelegere a cititorului strain.

Autoarea sesizeaza cu sensibilitate si finete, dar si cu rigoare stiintifica, etapele parcurse de teatrul oradean in anii comunismului; e cu totul justa observatia ei, cum ca sectia maghiara incerca sa continue, pe cat se putea, traditia operetei si a comediei muzicale, incercand sa aduca pe scena si piese  capabile sa trezeasca ravnitul suflu patriotic.

In ce priveste sectia romana, devenita parte a  noului Teatru de  Stat, aici lucrurile par ceva mai simple: se joaca piese istorice, in ideea trezirii sentimentelor patriotice si a cunoasterii istoriei neamului, dar si comedii politiste sau pur si simplu comedii. In repertorii se mai strecurau cand si cand, inseland vigilenta cerberilor cenzori, piese oarecum subversive,  care incercau sa comunice in subtext mesaje contrare ideologiei de partid. Ea da exemple de piese ale unor autori ca D.R. Popescu sau Theodor Mazilu, sau uneori, cum observa si ea, limbajul spectacular esopic putea functiona chiar si prin intermediul pieselor clasice, Caragiale fiind pe primul loc. Sunt binevenite relatarile despre prezenta in repertorii a unui dramaturg ca Szigligeti, fondatorul dramaturgiei maghiare in sec.XIX, sau a lui Iosif Vulcan, dramaturg si redactor al revistei Familia, revista in care a debutat cel mai important poet roman, Mihai Eminescu. De altfel, in semn de omagiu, cele doua trupe poarta azi  numele lor. E vorba si despre o anume complicitate intre creatorii unui spectacol, capabil sa comunice mesaje secrete prin intermediul textului, dar si al imaginii scenice, al decorului si costumelor, etc.

Autoarea a studiat temeinic acte si documente de arhiva, state de functii si de salarii,  a consultat  Monografiile celor doua trupe teatrale, incercand sa descopere si alte cauze ale prezentei sau absentei temporare a publicului in sala de teatru, precum si evolutia (artistica, dar si civica) atat a interpretilor, cat si a spectatorilor. Dupa douazeci de ani de la caderea comunismului, autoarea ne invita cumva sa judecam fara partinire, fara patima, cu discernamant, ce loc mai ocupa experienta artistica si de viata, in traiectoria istorica a societatii europene. Ce preluam si ce trebuie sa uitam definitiv din bogata si dramatica experienta a trecutului. Fiindca, oricum timpul trece, iar intrebarile nu numai ca raman, ci parca se inmultesc…

Elisabeta POP
Oradea
8 februarie 2011

PASCU BALACI DESPRE „MISTERUL LUI IISUS”

Cei mai importanti poeti si scriitori ai Oradiei s-au reunit la Libraria Gutenberg din municipiu, pentru a participa la lansarea volumului “Das Mysterium Jesu” (“Misterul lui Iisus”), semnat de scriitorul si dramaturgul Pascu Balaci. Cartea a fost prezentata de poetul Ioan Moldovan, directorul revistei „Familia”, iar invitatul de onoare al evenimentului a fost PS Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea. Un grup de elevi de la Liceul Teoretic German “Friedrich Schiller” din Oradea a citit din volum in limba germana, de asemenea, si dr. Lucian Munteanu.

„Ma bucur foarte mult ca suntem impreuna in aceasta zi, ca s-a nascut acest volum pentru care si eu sunt «vinovat». In toamna, cand trebuia sa merg la Roma, Pascu Balaci mi-a adus aceste sonete traduse in germana sa le duc Papei. I-am spus atunci ca ar fi bine sa le publicam pentru ca una e sa dai sonetele pe niste foi A4 si alta sa mergi cu un volum. Si asa s-a nascut aceasta carte”, le-a marturisit PS Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, celor prezenti ieri la lansare. Ierarhul a mai mentionat ca acest volum cuprinde sonete deosebite, referitoare la credinta, la ceea ce are omul mai profund si ca, lecturand aceasta carte, cititorul va gasi, dincolo de omul Pascu Balaci, o parte din sufletul sau care ni se ofera.

Pentru a intra in atmosfera sonetista a poeziei germane, cativa elevi din clasa a IX-a A de la Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller” din Oradea au citit din volum in limba germana. Este vorba de: Anca Romocea, Ioana Florea, Vasile Timis, Larisa Gug si Marcel Barbut. De asemenea, si dr. Lucian Munteanu, a fost invitat de autor pentru a citi din volum in limba lui Goethe.

„Volumul lui Pascu Balaci trebuie considerat ca o tentativa a poetului de a-si transmite mesajele si intr-o alta limba, de data aceasta in germana, prin intermediul poetului si traducatorului Josef Johan Soltesz. Traducerea a fost realizata inainte ca realizatorul ei, traitor la Satu Mare, sa fi trecut la cele vesnice”, ne-a spus poetul Ioan Moldovan, directorul revistei Familia, mentionand ca Pascu Balaci este un sonetist cu o bogata infaptuire lirica in acest gen pretentios si oarecum cazut intr-un con de umbra astazi.

„Se poate spune ca personalitatea scriitorului se defineste prin cultivarea a doua genuri: teatrul si poezia (aceasta mai ales in forma fixa a sonetului). In amandoua directiile, Pascu Balaci s-a ilustrat prin numeroase aparitii editoriale. Nu mai putin de 10 volume de sonete a publicat pana acum.

Cartea lansata este o editie bilingva, cumuland volumele anterioare Sonetele catre Iisus” si Viata lui Iisus in treizeci si trei de tablouri, din 2002, respectiv 2004″, a mai adaugat Ioan Moldovan. De altfel, critica a semnalat la timp faptul ca pentru Pascu Balaci a scrie sonet este o provocare a dorintei de implinire prozodica prin abordarea faptului biografic, dar mai ales pe teme fundamentale ale culturii omenirii.

Loredana IONAS
27 ianuarie 2011
Oradea

CANTECUL DUPA CANTEC

O carte ca nealtele:
al doilea volum din
“Cantecul dupa cantec”

Un eveniment editorial de exceptie s-a consumat la Restaurantul Transilvania, din Oradea, intr-o atmosfera eleganta si sarbatoreasca, prilejuita de lansarea celui de-al doilea volum din “Cantecul dupa cantec, schita pentru un univers folcloric bihorean”, carte realizata in colaborare de Ioan Degau si Miron Blaga.

Despre acest volum impresionant, insumand peste 630 de pagini, au vorbit universitarii Viorel Faur, Ioan Laza, Oana Lianu, Blaga Mihoc, precum si Ligia Mirisan, directoarea Bibliotecii Judetene “Gheorghe Sincai” Oradea. Momentul muzical a fost sustinut de indragita interpreta Cornelia Covaciu, acompaniata de solistii instrumentisti Petrica Popa, Mitica Negrean si Sorin Costache.

Acest al doilea volum din “Cantecul dupa cantec” are menirea de a intregi si detalia continutul primului volum, el insusi destul de bogat – circa 70 de solisti si aproape 20 de animatori si personalitati care au cultivat folclorul bihorean etc. Fata de prima carte, acest nou volum mai aduce in atentie circa 50 de solisti vocali, peste 100 de instrumentisti, cateva formatii, grupuri si ansambluri folclorice mai mari, mai importante, alti animatori si cercetatori ai vietii muzicale traditionale bihorene etc.

„Daca inceputul de an sta sub semnul cartii, inseamna ca e un an de bun augur. E o carte unica in peisajul nostru cultural, pe care numai doi oameni mari puteau sa o realizeze. E o carte necesara, pentru ca folclorul bihorean ofera momente de mare frumusete si valoare care acum isi gasesc adevaratul loc in cultura noastra”, a spus Ligia Mirisan, directoarea Bibliotecii Judetene.

La randul sau, conf. univ. dr. Oana Lianu a tinut sa-i felicite atat pe autori pentru cele doua volume, cat si pe artistii care au aparut in carte, mentionand ca judetul nostru se afla la loc de cinste prin faptul ca are un folclor nealterat. In cuvantul lor, autorii au mentionat ca acest al doilea volum din “Cantecul de dupa cantec” intregeste un prim demers in configurarea istoriei cantecului popular din Bihor, oferind “materie prima” pentru viitoare sinteze folclorice privind partea aceasta de tara, propunand totodata spre neuitare un considerabil numar de interpreti vocali si instrumentisti, dar si pe cei care, din umbra, au cercetat si promovat cu asiduitate folclorul muzical bihorean.

Loredana IONAS
10 ianuarie 2011
Oradea

“ANTOLOGIA VINOVATELOR PLACERI” Vol. 1

Initiativa culturala: “Scrieti, baieti, numai scrieti!” s-a concretizat in:
“ANTOLOGIA VINOVATELOR PLACERI” Vol. 1
Infiintata din dorinta de a se implica activ la nivel social si de a oferi romanilor evenimente de prestigiu menite sa promoveze arta si cultura, Asociatia Culturala Maria Domina a avut initiativa de a aduce in atentia iubitorilor de cultura noile talente – persoane ce nu au avut pana in acest moment posibilitatea de a transmite mesajele lor, transpuse in arta poeziei.

Prin urmare, in luna octombrie a anului 2009, asociatia a lansat o provocare poetica denumita sugestiv dupa indemnul lui Ion Heliade Radulescu – “Scrieti, baieti, numai scrieti”, prin care a oferit poetilor anonimi cu adevarat talentati din Romania oportunitatea de a-si publica operele pe site-ul www.vreaubilet.ro, prin transmiterea acestora la adresa poezie@vreaubilet.ro. Aceasta adresa de e-mail este protejata; aveti nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , urmata de o selectie riguroasa spre materializarea unui volum de poezie.

Dupa un an de zile in care sute de poeti s-au inscris in maratonul cultural poetic, pe data de 31 august 2010 s-a finalizat procesul de primire a poeziilor, iar dintre toti participantii, 102 au fost alesi pentru a face parte din “Antologia vinovatelor placeri”, carte ce va cuprinde opere ce pot contribui la intarirea radacinilor artei romanesti si a tezaurului cultural cu care ne mandrim.

Volumul, a carei prefata a fost semnata de poetul Miron Manega, a fost lansat pe data de 12 octombrie 2010 in cadrul celei de-a doua editii a Festivalului Artelor Bucuresti la Cafepedia (Romana), incepand cu ora 12.00.

Din volum:
Ma iarta
de Tatiana Scurtu

De azi nu mai sunt doar a ta!
 M-a furat cerul …
 si marea,
 si viata,
 si moartea…
 Cu lacrimi le-am botezat,
 le-am infiat
 le-am stors in sufletul meu,
 de unde renasc in cuvinte.
 Ma iarta, dragoste,
 daca dorul de tara,
 de mama, de viata si de moarte
 e zvacnetul
 dorintei neimplinite.
 Ma iarta, cerule,
 daca dragostea
 ajunge pana la tine
 incercand a-ti masura infinitul.
Ma iarta, mama,
daca patria nu ma va ierta.
Ma iarta, viata,
daca moartea
va pune capat cuvantului.

GEORGE ROCA: «EVADARE DIN SPATIUL VIRTUAL»

Un poet cu un evantai liric si policrom, avand o cromatica fluida deosebita, este George Roca in volumul „Evadare din spatiul virtual” (Florilegiu de poezie), aparut la Editura ANAMAROL, Bucuresti, 2009.

Inca din titlu poetul ne face cunoscut ca desprinderea de preocuparea sa de  jurnalist si ctitor de publicatii pe internet este echivalentul unei evadari in lumea poeziei. Cunoscand pasiunea sa pentru ziaristica, imi pun intrebarea retorica, fireasca, ce a fost intai poezia sau articolul de ziar? Dar, tot eu raspund, dupa ce am citit o parte din publicatiile scriitorului George Roca, inclusiv volumul cu interviuri: a fost, parafrazand Sfanta Scriptura, CUVANTUL cioplit cu „dalta” sufletului.

Volumul de care facem vorbire, deschis de o prefata semnata de Maria Diana Popescu, intitulata „Un romantic avant la lettre”, este structurat in sapte cicluri a caror tematica se interfereaza, fiind un seismograf al vibratiilor eului pus in diferite ipostaze ale trairilor: „Evadarea din spatiul virtual”, „Antipozi”, „Cromatica Australiana”, „Amintiri”, „Dedicatii”,  „De iubire” si „Fabule si parodii“.

Intreg volumul e construit pe un scenariu liric ingenios, desi nu atat constructia „injectata” de un romantism lucid da coerenta versurilor, cat permanenta stare de veghe, provenita dintr-o stare de criza, resimtita acut, tangentiind cu visceralul: „In timpul viitor,/ arata-mi Universul/ si-arata-mi calea buna/ ce aduce-acolo-n cer.“ (Ruga).  De aici provine si confesiunea frenetica si sincera, in fapt o explozie a interioritatii sub forma retoricii impetuoase: „Am deschis acum o carte/ In limba mea stramoseasca/ Sa dau grijile deoparte,/ fruntea sa mi-o descreteasca”. (Transilvania). Poetul, fiind departe, „peste mari si tari”, ca in basmele noastre, retraieste clipele petrecute in tineretea sa pe pamantul strabun.

Versurile par strabatute de o dragoste adanca fata de oamenii si istoria neamului sau, inclusiv de o dorinta ambigua, ce poate insemna deopotriva cautarea identitatii pierdute in spatiul fabulos al universalitatii Terrei, si invocarea istoriei romanilor, dar si a unei fiinte complementare, a jumatatii mitologice, sub diferite ipostaze. Poetul este supus unui supliciu, poarta crucea locurilor natale pretutindeni in lume, chiar si in spatiul cromatic australian: „…avea nuante de bleu marin/ aidoma/ celor din perioada mea sinilie/ cand mai vizitam inca/ Manastirea Voronetului“( Albastru). Discursul liric are un anume dramatism si un fel de incordare, starnind sentimente contradictorii asemeni fetei din poezia „Zburatorul” de Ion Eliade Radulescu. Poetul aduce o infuzie de vitalitate, o prospetime a confesiei si o exuberanta melancolica si, cand obiectul rememorarii e copilaria, istoria neamului si dorul de pamantul natal, densitatea lirica este incontestabila: „Mi-a iesit in cale copilaria/ dar a trecut pe langa mine/ de parca nu as fi avut-o niciodata.” ( Evadarea). Dramatismul si romantismul, frenezia si infrigurarea trairilor prin rememorare sunt proiectate in decorul amintirilor, in care se amesteca gestul penitent si impulsul eliberator. Nota puternica de vitalism si ardenta vibratorie contamineaza intregul universe liric, incat vibratiile eului ia forma exploziilor agonice, ca in splendida poezie „Eminescu”: „Spre seara,/ la lumina luceferilor/ pentru a-si  desavarsi lucrarea,/ a creat poetul,/ pe… Eminescu!” (Eminescu).

Spuneam la inceput ca volumul este un evantai policrom. Justificarea acestui epitet acordat, este, printre altele, si ciclul cu care se incheie cartea, „Fabule  si parodii”. In literature romana putini mai scriu fabule, cu toate ca societatea in care traim ne ofera destule subiecte, la fel ca in vremea lui La Fontaine, sau a rusului Krilov, englezului John Gay sau a romanului Grigore Alexandrescu. Sub „masca” fabulei, care este o povestire alegorica ce se incheie cu o morala, George Roca critica unele moravuri omenesti ca in: „Datoria”, „Nebunul si pisica”, „Nebunul si catelul”, etc. Iar parodiile (insemnand un fel de cactus) sale sunt o critica tradusa in fapte, cum spunea odata George Pruteanu, aduse fostului Mos Gerila, anumitor oameni ce-si uita limba materna, rusilor bautori de votca, etc.

Citind aceasta carte ma gandeam la ceea ce spunea monseniorul Vladimir Ghika ca „Omul este una dintre fapturile care se alcatuiesc cel mai incet si care trec cel mai repede”, la care adaug ca moartea ne desavarseste viata, pentru ca, punandu-i limite, ii da forma. Viata poetului nu este ceva care exista oricum, ci este o exceptie a mortii. Asa cum lumina este o exceptie a intunericului universal, precum iubirea din versuri este o exceptie a intunericului urii dintre oameni.

George Roca este un poet admirabil, in plinatatea sa creatoare, cartea fiind un poem liric al sensibilitatii si inteligentei, o confesiune pornind de pe malurile Crisului Repede pana la Oceanul Pacific, cu chipul rasfrant in oglinda.

Al Florin TENE
21 octombrie 2010
Cluj-Napoca

SCRIITORI SI CARTI

Prof.  Geanta Constantin

SCAUNUL HARULUI de Titina Nica Tene
La Editura CONTRAFORT,  Craiova, 2009, a aparut volumul de versuri SCAUNUL HARULUI  de Titina Nica Tene.  Doamna Titina Nica Tene Membru fondator al Ligii Scriitorilor Romani de expresie romana de pretutindeni. Este membra a cenaclului Vasile Sav, patronat de Liga Scriitorilor. A scris numeroase carti . Colaboreaza la revistele din tara si de peste hotare .   Este prezenta in mai multe dictionare. A luat premii precum  Premiul pentru poezie la Vara visurilor mele, Bucuresti, 2002. PREMIU LA CONCURSUL NATIONAL „PE ARIPI DE DOR DOMNESC”  IN AUGUST 2010.
      Volum de o sensibilitate lirica  aparte SCAUNUL HARULUI  incepe cu un moto din Noul Testament:
„ Sa ne apropiem, deci, cu deplina incredere de scaunul
Harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, ca sa
Fim ajutati la vreme de nevoie.”   Evrei 4:16
          Dupa cum remarca Mariana Zavati Garder, in Oglinda Literara, nr. 38, februarie 2005, p.13:    „ In lumea noastra glogalizata, unde multe  sunt percepute ca o clonare de idei si fapte si unde scolile inalte ofera cursuri CREATIVE WRITING, din cand in cand iti face prezenta cate un scriitor autentic, un talent innascut si care aduce varietate in literatura contemporana. Titina Nica Tene este o astfel de scriitoare”. 
   Primul poem al volumului  numit sugestiv Scaunul Harului,  cuprinde versuri strabute de un fior metafizic, in care simtim bucuria renasterii intru creatie: „ O alta primavara vine,/Imi infloresc cuvinte-n gura,/ si cad tristetile din mine/ ca florile de pe rasura.”  Tematica poetica este variata. Pornind de la bucuria lucrurilor simple (precum in poemul cu acelasi nume), se merge inspre gravitatea meditatiei poetice: „Cu fiecare zi murim cate putin,/ dar de asta nu avem habar,/ ne straduim din ce in ce mai mult/ sa strangem de-ale gurii in hambar.”(Cu fiecare zi murim cate putin…) Poemul A plecat maicuta… se inrudeste cu lirica regretatului poet Grigore Vieru: „A plecat maicuta, casa e pustie,/poarta e legata cu un lant de fier,/in gradina-s singuri butucii de vie/ cumpana fantanii scartie de ger.”  In poemul Invesnicire satul ne apare ca matca a spiritualitatii romanesti: „Trebuie sa ma-ntorc in satul meu/ cum se-ntorc pasarile calatoare,/ m-asteapta acolo Dumnezeu/ speranta pe o aripa de zare.” Intoarcerea in sat este perceputa de autoare ca o intoarcere „catre izvoare” cum ar spune marele poet si filosof Lucian Blaga: „ Am sa ma intorc in sat curand/ unde ma asteapta maica buna/ la lumina stelei, licarind, / toarcem amintirea, ca pe lana.” Versuri precum: „ In cimitir, la parinti,/ le-am spus si lor ce ma doare/ si, asa, ca un raspuns,/ teiul sfant m-a nins cu floare” din poemul Intoarcere ne duc cu gandul la o poezie a regasirilor tarzii cu inflexiuni onirice.  De o frumusete aparte este poemul Doamne, ajuta-ma… care se inrudeste cu lirica Anei Blandian si lui Adrian Paunescu: „ Parintii  fa-i, Doamne, tineri,/eu, la lumina din stele,/ sa ma  joc, ca altadata,/ cu copiii pietricele.” Marile teme religioase precum cele legate de Pa?ti sau Caciun sunt tratate de autoare intr-o maniera proprie. Versuri ca: „ E liniste-n parcul central,/natura, in juru-mi, renaste,/ Christos Inviat e cu noi,/ iar astazi e ziua de Pa?te.”  (Nadejdea invierii) surprind o participare puternica la evenimentul comisc al Invierii Mantuitorului. In poeme precum Prin fapte… sau Ce m-as face Doamne fara tine? intalnim interogatii ontologice  care ne duc cu gandul la Psalmii arghezieni: „ Ce m-as  face Doamne, fara Tine/in aceasta iarna-n care ploua?/M-ar cuprinde-o deznadejde mare/ ce mi-ar rupe sufletul in doua.”( Ce m-as face Doamne fara tine? ). Cartea impresioneaza print vibratia lirica exceptionala in care meditatia filosofica se imbina cu o traire suava.  In  incheiere prezint poemul Mama:

Mama
Mi-e dor de tine mama si as vrea
sa fii, acum cand ploua, langa mine,
s-alungi tristetea de pe fruntea mea
asa cum o faceai, fiind cu tine.

Sa mergem dupa lemne amandoua,
acolo, in padurile umbroase,
sa culegem si ciuperci si flori
si sa ne-ntoarcem, seara bucuroase.

S-aprindem focul din surcele-n tinda,
fieband o mamaliga pentru lapte,
eu sa alerg, voiasa-ntr-un picior
pe langa focul scanteind in noapte…

Dar unde esti? Te caut tot mereu,
iar in gradina mai este cate o floare,
fac un buchet, pornesc spre cimitir,
sa iti aprind, cu lacrimi, lumanare.
 
*
 
VALCEA IERI SI AZI IN IMAGINI COMENTATE-CALAUZA TURISTICA de Petre Petria
        La „Editura CONPHYS”, din Rm. Valcea,in 2010 a aparut monumentala lucrare a  domnului Petre Petria „Valcea ieri si azi in imagini comentate – Calauza Turistica”. Dupa cum remarca domnul Doru Capataru in prefata „Valcea de ieri, Valcea de azi, pentru cei de maine”: „Obisnuind-ne cu lucrari enciclopedice de anvergura, elaborate cu meticulozitate si probitatea stiintifica dobandita pe parcursul celor peste cinci decenii in care a slujit cartii, distinsul om de litere Petre Petria ne ofera de data aceasta, nu ca o repetare ci ca o completare a universul enciclopedic valcean, o incursiune sentimentala in Valcea, prin care ne poarta intr-un spatiu cu valente afrodisiatice, de leac pentru suflet.”
      Ineditul cartii de fata, comparativ cu ceea ce ne-a oferit prin lucrarile anterioare domnul Petre Petria, consta in faptul ca se pune la dispozitia cititorului, pe langa pictura cuvantului, in principal imaginea, ca principal factor de completare a lecturii.
      In „Argument” autorul arata ca lucrarea de fata : „ da posibilitatea trecatorului prin vreme sa colinde imaginar prin locurile minunate pe care la are tinutul Valcii, sa treaca prin conacele, pavilioanele sau prin castele timpului apus, sa stea la meterezele culelor, adevarate fortarete, marturii ale secolelor XVIII si XIX, sa miroasa iasomia din lazile de zestre prafuite, sa poposeasca prin hanurile ce se inaltau la raspantii de drumuri si sa asculte tropotul cailor postalioanelor aflate altadata ici si colo.(…) Autorul doreste ca aceasta stradanie modesta sa contribuie la dezvoltarea dragostei de neam si tara si sa fie totodata un indemn pentru generatia tanara, de a cerceta documentele care ilustreaza istoria in timp si spatiu, a poporului nostru pentru a transmite mai departe informatii, stiri, dovezi despre ceea ce a fost ieri si ce este astazi.”(p.5)
      Cartea se adreseaza deopotriva cititorului obisnuit, omului de cultura, cat si celui care are un spirit estetic dezvoltat.  Astfel, periplul spiritual (istorico-geografic) porneste din municipiul Ramnicu-Valcea.
        Dupa ce  prezinta mai  multe ipoteze despre modul  in   care a aparut denumirea  orasului  –
cuvantul slavon „valc” cu sensul de „lup”, sau numele unui jude al tinutului, asocierea cuvantului
 „Ramnic” cu un cuvant slavon „rabnic” (care ar insemna „elesteu”), interpretarea toponimului „Ramnic” ( care ar proveni de  la diminutivul cuvantului „rivus” cu semnificatia de rivulus „rau mic” – autorul prezinta informatii despre asezarea  si evolutia in timp al municipiului  Ramnicu-Valcea.
     Ramnicul de ieri si de azi care este unul „dintre cele mai vechi si frumoase  orase ale Romaniei – devenit municipiu si resedinta a judetului Valcea, semanand cu gradina Maicii Domnului”, a ramas si continua sa ramana „copilul pamantului oltenesc scaldat de undele apei, in covata asezata cu credinta menirii de bine la piciorul uriasilor Carpati, ocrotitori de neam si tara”. (p.46)
     Sectiunea referitoare  la imagini vechi si noi despre Ramnicu Valcea, prezinta numeroase ilustrate de la inceputul secolului al XX-lea si pana in prezent referitoare la cladiri (publice si private), biserici, locuri de agrement, vederi de ansamblu, bulevarduri, poduri, actori valceni s.a. Gradina Zavoi, podul de peste Olt, spitalul din Rm. Valcea, casa autorului de manuale scolare, muzicologul Theodor Geanta din Rm. Valcea, cladirea fostului Seminar Sf. Nicolae, Biserica Catolica din Rm. Valcea, podul C.F.R. din apropierea cartierului Ostroveni ( de azi), judecatoria din Rm. Valcea, Salonul cartii scriitorilor valceni din incinta Rotarexim, Sala Polivalenta, licee, universitati, firme s.a. sunt prezente in carte. (pag. 47-8
    Autorul ne ofera informatii si ne prezinta imagini despre Sfanta Episcopie a Ramnicului – care de la sfarsitul anului 2009, are rangul de Arhiepiscopie -, biserici din Ramnic si imprejurimi cum ar fi: Biserica „Buna Vestire”, Biserica „Sfanta Parascheva”, Biserica „Toti Sfintii”, Biserica „Sfantul Dumitru”, Biserica „Sfantul Gheorghe”, Biserica „Sfantul Ioan Botezatorul”, Biserica Evanghelica si multe altele.( pag.79-89)
     In sectiunea cladiri ramase nedemolate intalnim ilustrate cu: Casa Simian, devenita sediul Muzeului de Arta Ramnicu Valcea, cladire in stil gotic, Casa dr. Lazarescu, unde a locuit cunoscutul om de cultura, renumitul dascal Traian Cantemir, Casa casatoriilor – patrimoniul municipiului, casa in care a locuit Anton Pann si multe altele.(pag. 90-95)
     Dintre numeroasele ilustrate cu statui amintim printre altele: Bustul Imparatului Traian din Rm. Valcea, Statuia domnitorului Mircea cel Batran din parcul central al Ramnicului, Statuia Independentei, Statuia cpt. Nicolae Plesoianu, Statuia general Gheorghe Magheru – formatiunea de Pompieri Rm. Valcea, Statuia domnitorului Constantin Brancoveanu, situata in fata Primariei Municipiului s.a.(p.96-98)
      Intalnim ilustratii cu carte veche de patrimoniu tiparita la Ramnic, din colectia Bibliotecii Judetene „Antim Ivireanul” Valcea (p.99), precum si ilustratii cu carti tiparite de autori valceni, inainte si dupa 1990.(pag.100-1009).  De asemena  ni se  prezinta ilustrate cu afisele pieselor de teatru jucate pe scena Teatrului Adreani din Rm. Valcea.(p.110)
      Pornind spre nord din Rm. Valcea, intalnim  Muzeul Satului Bujoreni, Manastirea Frasinei, Athosul romanesc, legata de activitatea duhovniceasca a Sf. Calinic, Schitul din Jiblea, Schitul Scauieni, Schitul Ostrov, Metocul Pausa Schit. Informatia istorico-geografica se imbina cu ilustratele intr-un mod armonios.(pag.111-114).
   Asupra Calimanestiului definit de marele istoric Nicolae Iorga „Sinaia Valcii”, autorul se opreste  in mod deosebit (pag. 115-125), informatia scrisa imbinandu-se in mod armonios cu ilustratele.
   Printre altele autorul remarca: „Peste tot locul, istoria se regaseste in leaganul timpului si pentru aceasta asezare. Salasul dacic de la Cozia Veche, Castrul roman „Arutela”, marea „Larva” a Coziei, manastirile Turnu si Stanisoara, Ostrovul, sunt fiecare alaturi de multe altele, maiestre edificii ce dainuie ca o minune a trudei omului in veacuri, peste mormintele unde isi dorm somnul vesnic Mircea cel Batran si maica Teofana, mama lui Mihai Viteazul.
   Asezare veche ce iti are intaia atestare documentara la 1388, cand numele i-a fost asezat pe hrisoavele cancelariei lui Mircea voievod, Calimanestii au devenit de la inceputul secolului al XX-lea statiune balneara. Cronica istoriei acestui loc are prea multe file pentru a fi redate in acest spatiu. Ea se incheaga pentru fiecare moment mai important al istoriei noastre nationale cu litere de chinovar.
     Vile cochete, impunatorul Pavilion balnear, Cazinoul cat si marile hoteluri sunt copii a nemasuratei iubiri dintre pamantul si apa acestui petic de rai romanesc.
    Voievozii si oamenii de vaza ai acestei tari, imparati si calatori de pe alte meleaguri au adastat sau  au dorit sa adaste sub poala de padure, la umbra muntelui, la fantanile cu temei de sanatate. Clopotele Coziei cheama in zi de sarbatoare pe toti cei care sunt si sigur vor fi, la masa de pomenire ce ne leaga pe toti trecuti, prezenti si viitori”.(p.115)
       Caciulata, Manastirea Cozia, Manastirea Turnu, Manastirea Stanisoara, Castrul Roman, Valea Oltului, Valea Lotrului, Schitul Varatica, Cimitirul eroilor din Primul Razboi Mondial, Schitul Cornet, Turnul lui Doanca, depresiunea Tarii Lovistei – cu Titesti, Perisani, Boisoara, Cainenii, Racovita s.a. apar in paginile acestei monumentale lucrari. (p.126-156)
    Autorul ne plimba intr-un periplu imaginar si la sud de resedinta orasului Ramnicu Valcea, prin orasul Babeni situat in zona centrala a judetului Valcea, la „confluenta raurilor Olt cu Bistrita, si la intersectia drumului ce leaga Ramnicu Valcea cu stravechiul oras (municipiu) Dragasani.” (p.157)
      In continuare ni se prezinta informatii istorico-geografice si ilustrate despre: comuna Galicea, orasul Balcesti, Baile Govora, Manastirea Govora, Manastirea Dintr-un  Lemn, Manastirea Surpatele, Schitul Manailesti, din comuna Francesti, Schitul Verdea din comuna Pausesti – Otasau, Baile Ocnele Mari, Prundeni, comuna model in judetul Valcea, Baile Olanesti, Manastirea Saracinesti, schitul Iezar, schitul Jgheaburi, orasul Berbesti, orasul Brezoi, comuna Voineasa, municipiul Dragasani.( pag.160-223)
    Interesante informatii ni se ofera despre comuna Stefanesti, unde tatal folcloristilor olteni, cunoscutul cercetator, Teodor Balasel, avea sa cerceteze si sa lase in urma sa peste 40.000 de pagini. (p.224). despre Schitul Dobrusa, despre Manastirea Mamu – Lungesti, despre Schitul Patrunsa, despre  Manastirea Bistrita, unde se afla racla cu moastele sfantului Grigorie Decapolitul, despre Manastirea Horezu sau Hurez, emblema arhitecturii medievale din Tara Romaneasca, despre orasul Hurezu, cunoscut ca un renumit centru etno – cultural – folcloric si ca un targ vechi, despre complexul muzeal Maldaresti, despre comuna Tetoiu si satul Budele, unde se afla „Casa memoriala” a scriitorului Bogdan Amaru.(p.224-241)
        In finalul lucrarii intalnim ilustratii care se refera la „Constructii incepute anterior terminate in perioada 1933-1937” „ Costume nationale traditionale”, „Scene de munca”, „Moda palariilor de altadata”, „Instrumente muzicale manuite de sexul frumos”, „Figuri feminine –universale”,  „Idile fermecatoare de altadata din tara si din alte parti ale lumii”, „Copilaria fericita”, un tabel cu populatia stabila dupa domiciliu, pe municipii, orase, comune si sexe la 1 iulie 2009, note explicative ale autorului si o bibliografie selectiva.(pag. 242 – 262)
      Inchei aceste randuri cu o remarca a domnului  Doru Capataru: „ Prin alaturarea imaginilor de ieri si de azi, Petre Petria nu creeaza un contrast a unei vieti cotidiene a Valcii, pentru ca autorul a stiut sa ingemaneze personalitatea si atmosfera istoriei celei vechi cu cea noua, in devenire, pastrand exuberanta fantezie a culorilor de odinioara si adaugand acea pecete de recunoastere urbanistica in mod gradual, in asa fel incat „socul viitorului” sa fie perceput ca o alunecare calma spre o evolutie fireasca si necesara catre modernitate.” (p.4)
*
GEORGETA TRETELNITCHI
Doamna Georgeta Tretelnitchi nacuta pe data de 30.03.1938 la Ungheni, Republica Moldova,  a urmat Liceul Teoretic din  Rm. Valcea si a fost de profesie contabil. A aparut in antologii de epigrame. Scrie poeme, fabule, rondeluri, proza, eseu, epigrame. A publicat in multe reviste. Este membra a cenaclului „A.E.Baconsky” din Calimanesti si a Clubului Umoristilor Valceni. A participat la concursuri si festivaluri. Dintre numeroasele  premiile obtinute amintim  pe cele din 2009 si anume: Premiul I Eseu si Premul II proza, Editia  a V-a, la Concursul de creatie „Dumitru Mitrana” din Calimanesti.
FEMEIA CU PUNGA
 ( satira)
 
Moto:
Doamne cum mai e si viata!
Cum traiam la inceput…
Oare-n ce imi puneam piata?
Fara punga, sunt pierdut!

Tin  minte din cele spuse
De prin vremurile-apuse,
Romanul era aparte,
De-ajungea-strainatate:
Dorea strasnic sa-si ia blugi,
Si s-adune multe pungi!
Cand venea-n tara din nou,
Le facea la toti cadou!
Astazi daca fac o schema,
Femeia e o emblema;
Cat ar fi ziua de lunga,
E-nsotita de o punga,
Intinsa ori sifonata,
Mai goala, sau mai umflata,
Burdusita cu cartofi,
Asortata la pantofi,
Botezata cu reclame,
Cum le sta bine la dame.
Eleganta cu cinci oua,
Iar atuncia poarta doua;
Cealalta mai incarcata,
O tine cam aplecata
Parca-ar zice: – Nu e bine,
Ca plecai cu pungi putine;
De n-o-ncepe degradarea,
Pana fac eu traversarea!

Si barbatu-i caz notoriu,
Nu-i lipseste accesoriul:
Punga fara de valoare,
Punga mica, punga mare,
Punga-ngusta, punga lata,
Ce fasie, desenata,
Ce mai…punga democrata!
Noua noastra „biruinta”
Are pungi, dupa dorinta!
Nu mai pleci pan`la Paris,
Ca sa-ti iei punga de vis!
Daca merge la plimbare,
El ia punga cat mai mare,
Cand o trece pe la Mall
Sa aiba mult spatiu gol.
Ce-o sa ia n-are habar,
Doar sa nu-l trimita iar!…
Si-asa nu mai poarta dunga,
S-o asorteze la punga.
De se-ntoarce pe-nserat,
Chiar trece neoservat.
Punga plina cu de toate,
Il mai scapa de pacate.
Nevasta pan`o goleste,
Se face ca atipeste,
Sa nu-i ceara socoteala,
Nu vine cu punga goala.
Buna cestere ii cere
Pungii, reconciliere.
Punga cumpara si vinde,
Orice usa o deschide,
Cand sfiit calci pe covor,
Punga ti-e ambasador;
De-i usoara sau e grea,
Ochii toti privesc la ea.
Dar vi peste-o saptana,
De nu vrei s-o lasi din mana;
Sau peste o luna poate,
Daca o ascunzi la spate.
Iar de-o misti asa de zor,
Pe-un picior, pe alt picior,
Schimb-o cat mai crestineste,
Cu un plic mic ce fosneste;
Tot ce strecori cu decenta,
Face minuni la urgenta.
Nu-ti trebuie prea mult tact,
Si-ai scapat si de infarct,
Ai scapat de tot ori ba,
Asta e tot treaba ta!

Asa cum spune poetul
Punga  „s-a luat” cu petul.
Azi danseazi-n veselie,
In paduri si pe campie,
Si pe rauri curgatoare,
Ca doar e la nunta mare!
Si-uite-asa umbland hai hui,
Punga a facut si pui;
Pungi marunte si legate,
Ce asteapta congelate,
Ca sa faca taraboi,
Intr-o punga de gunoi!
De nu ar mai fi sa fie,
Tara va parea pustie.
Peturi si pungi de menaj,
In curand pleaci-n voiaj:

Cum vandura de tot soiul,
Bunuri, fabrici, cate-un pic,
Daca ne iau si gunoiul,
Vom ramane cu nimic!