Tag: viata

SUB CRUCEA SUDULUI (2) TARA CONTROVERSELOR

On By nelursIn WorldLeave a comment

Australia este o tara a controverselor. Am sa va explic de ce. Un ilustru politician de pe malul drept al Dambovitei spunea odata ca: „Iarna nu-i ca vara!”. Ei bine, avea dreptate, dar… numai daca se referea la Romania! In Tara Cangurului, in ultimii ani, a inceput sa fie iarna ca vara si… vara ca iarna sau… chiar mixate. La sfarsitul anului 2010, pe continentul australian, controversele climatice se tin lant! Aici, in conditii normale, ar trebui sa fie sezonul estival! Deci, zile toride, plaja, pantaloni scurti si o invazie de turisti din emisfera nordica. Din pacate nu-i chiar asa! Soare si multa caldura pe coastele oceanului este, dar la munte ninge… chiar daca suntem in toiul verii; in mijlocul continentului, zona desertica e din ce in ce mai secetoasa, in sud – padurile ard cu saptamanile, iar… in nord-est avem parte de inundatii mai abitir ca pe vremea lui Noe.

Marele Potop Australian

Australienii incearca totusi sa fie realisti. Stiu sa tina piept greutatilor. Nimeni nu isi pune cenusa-n cap ca inundatiile recente acopera o suprafata mai mare decat a Frantei si a Germaniei luate impreuna!!! Multe case au disparut sub ape mai adanci de zece metri. Desigur ca majoritatea sufera-n tacere, le pare rau de cei sinistrati, cauta sa-i ajute, trateaza fenomenul cu seriozitate. Este declarata starea de dezastru, pagubele sunt peste cinci milarde de dolari australieni sau americani – paritatea in prezent fiind de unu la unu. Oamenii sunt lucizi, gandesc cu optimism la viitor, la refacere… pun mana, ajuta armata sau fortele guvernamentale, pentru a restabili ordinea, pentru a reface legaturile cu civilizatia si pentru a se repara ceea ce a fost distrus de ape. Totul prin munca, intelegere, credinta si patriotism chiar… Au fost deschise diferite puncte de ajutor financiar pentru sinistrati. Chiar si copiii isi doneaza economiile din pusculita. Asa i-au educat parintii si profesorii de la scoala, sa sara si sa-si ajute semenii aflati la greu! De aceea nimeni nu tipa, nu urla, nu varsa blesteme pe natura sau pe guvern. Cauta sa inteleaga si sa puna umarul la efortul de reabilitare a situatiei. Australianul este obisnuit cu greul. A trait, in conditii precare, intr-un mediu geografic diferit de cel de unde isi lasase stramosii, a cucerit locuri noi, s-a adaptat conditiilor climatice salbatice, distantelor enorme, a pornit deseori de la zero si a razbit… creand in 200 de ani o societate prospera si o tara respectata de alte natiuni!

Revenind la Marele Potop Australian, si il numesc asa deoarece – dupa spusele istoricilor si a arheologilor – aria potopului biblic se crede ca ar fi fost mai mica decat cea a actualului diluviu australian. Desigur ca traind intr-o era moderna nu mai este nevoie de o Arca a lui Noe, cu toate ca si aici a fost distrusa o mare parte a florei si faunei locale. Un pericol demn de luat in seama il constituie serpii veninosi si crocodilii. Primii s-au instalat in casele parasite provizoriu, pe care le considera loc de refugiu. Crocodilii au iesit din rauri cautand hrana in zonele inundate, unde se infrupta cu animale moarte. Sunt convins ca nu ar ierta nici oamenii care se aventureaza prin apele involburate in cautarea unor chilipiruri, sau furturi de prin proprietatile abandonate. Mai sunt si pe-aici hoti si profitori de pe urma necazurilor semenilor lor, ca deh, oameni suntem! Cei prinsi primesc pedepse grave si devin dizgratia societatii! Orase intregi se afla sub ape, precum: Theodore, Chinchilla, Rockhampton, Emerald, Fitzroy, Condamine, Saint George, Jericho, Bundaberg, Dalby, Alpha si altele, multe dintre acestea fiind evacuate in totalitate. Dintre toate orasele sinistrate cel mai tare imi pare rau de Theodore! Acesta si-a primit denumirea ca omagiu adus unui important politician australian de origine romana, Eduard Teodorescu (foto), fost premier al statului Quensland in perioada 1919-1925. Dar despre acesta vom discuta in detaliu cu alta ocazie. 

Patrie sau matrie?

Sa lasam putin necazurile de-o parte si sa vorbim despre lucruri mai vesele. O alta controversa este dominatia femeilor in viata politica si sociala de aici. Circula printre barbatii o gluma precum ca Tara Cangurului a revenit epoca matriarhatului. Am stat si am analizat amanuntit aceasta teorie si le dau dreptate. Astfel, seful statului australian este regina Elisabeta a II-a, reprezentata in Australia printr-un guvernator general, tot o femeie, doamna  Quentin Bryce, urmata de primul ministru, doamna Julia Gillard. In parlamentul federal de la Canberra sunt 22 de senatori si 33 de deputati de gen feminin. Premierul statului  Queensland este Anna Bligh, premierul statului Noua Galie de Sud (New South Wales) este Kristina Keneally (foto), primarul metropolei Sydney este doamna Clover Moore. O adevarata conducere politica matriarhala fapt pentru care Australia poate fi numita matrie, nu patrie! Asta da democratie! Unde sunt barbatii? La pub, beau bere, joaca cricket, rugby, sau scriu articole despre „Tara controverselor”!  Imi aduc aminte de o comedie italiana de la inceputul anilor ’70 in care se ridiculiza lipsa femeilor in Australia. Titlul filmului „Frumos, onest, emigrat in Australia”. In rolul prinicipal Alberto Sordi. Acolo, in ilara pelicula, din lipsa de femei, barbatii dansau impreuna la balul de sambata seara! Oare cum o fi dansul zilelor noastre, caci numarul femeilor ne-a depasit de mult…               

Sarbatori de iarna in pantaloni scurti

Deci, dupa cum a relatat mai sus, clima ne joaca feste. Suntem in plin sezon estival. Pe coasta Pacificului e cald-cald, dar nu sufocant cum sunt verile din Bucuresti. La Sydney,  imbracati in tricou si pantaloni scurti, ne racorim cu briza aerului conditionat. La mai putin de 500 de km distanta, in statiunea montana Perisher, pe 20 decembrie 2010, in plina vara australiana a nins! Se schiaza vartos! Temperaturi noaptea intre -2 si -7 grade Celsius! Controvesatele sarbatori de iarna comerciale au inceput si la noi – precum in orice societate capitalista care se respecta – inca de pe la inceputul lunii noiembrie. Braduti, brazi si bradoi de plastic, impopotonati cu beteala multicolora si cu cadouri „dummy” iti atrag atentia ca vine Craciunul si ca ar fi cazul sa bagi manuta-n buzunar si sa cumperi niscaiva cadouri pentru cei dragi. Reclame peste reclame, „sale” peste „sale”, ieftiniri de toate felurile, facute parca pentru a se armoniza cu portofelul oricarui cumparator si… peste tot aceeasi muzica de sezon difuzata la toate difuzoarele complexelor comerciale, de la „Jingle Bells”-urile preotului-compozitor american James Pierpoint din Boston, la „Stille Nacht”-ul austriacului Franz Xaver Gruber. Pana la Craciunul religios ti se apleaca de atatea colinde si cantecele de iarna, incat iti vine sa iti iei campii si sa asculti acasa orice, chiar si mult detestatele cantate maneliene romanesti!

Vacanta de Craciun te intampina cu abundenta si cu dragostea celor care te inconjoara. Fiecare aussie se intoarce de la supermarket cu cate un ditamai curcan sub brat, care aruncat in cuptor se transforma intr-o friptura care iti incanta papilele gustative, cerand cu vehementa sa fie stropit cu renumitele vinuri australiene… care au intrecut deja faima celor frantuzesti, sau californiene. De obicei Craciunul se tine strict in familie, restaurantele fiind cam goale in aceasta seara. Apoi, zilele urmatoare pana la Anul Nou se fac parties-uri unde iti inviti musafirii de suflet, sau esti invitat de rude sau de prieteni dragi. Tot in pantaloni scurti! La barbechiu, babechiu, barbeque, sa BBQ! Name it! Se mananca mormane de fleici la gratar, de vaca, de porc, de pui, de emu (strut australian), de canguri si de crocodili! Si ne mai intrebam de ce „astia din urma” sunt suparati pe noi si vor sa ne pape si ei… la randul lor! (sic!). Berea curge garla. In general marci autohtone: VB (Victoria Bitter), Fosters Lager, Tooheys New, Cascade, Crown Lager, si alte multe sortimente. Rece sa fie, ca deh australienii nu sunt snobi precum alte neamuri mai… ortodoxe! De bronzat la ocean nu prea se inghesuie localnicii nostri. Cred ca de frica si de groaza cancerului de piele. Totusi plaja e plina de… turisti fraieri care vor sa epateze atunci cand se vor intoarce pe meleagurile natale din emisfera nordica. Ei, de gustibus et „urmari”-bus non disputandum! In fiecare an mor in Australia peste 1000 de persoane de cancerul pielii arse la soare – melanoma! Credeti ca bronzatii de la „marea neagra e albastra”, sau cei de la alte mari invecinate sunt scutiti de acest „cadou” solar!

Anul nou, se sarbatoreste in cadru festiv, deobicei locuri organizate de guvern, unde se face risipa de artificii si de sticle de sampanie carora le sar dopurile. La Sydney sunt organizate cele mai fastuoase serbari ale trecerii dintre ani, cu focuri si jocuri de artificii lansate de pe Marele Pod, de pe acoperisul Operei House, sau de pe navele aflate in golful adiacent. Totul pentru incantarea ochilor celor prezenti, a obiectivelor camerelor de luat vederi si de fotografiat, pentru a demonstra astfel lumii ca existam si pentru ca suntem printre primii care intampina noul an care vine.

30 de ani de la moartea lui Lennon

Va veti intreba ce legatura are John Lennon cu Australia. Nu stiu prea multe amanunte… in afara de minunata muzica a bitalsilor care a cucerit inimile atator generatii de ozi. Are insa o legatura cu autorul acestor randuri. In urma cu 30 de ani locuiam la New York, la un block distanta de Dakota Building, locul unde a fost impuscat marele cantaret si compozitor. 8 decembrie 1980! O seara trista si foarte friguroasa. Dupa ce cinasem la un restaurat chinezesc de pe Columbus Ave, ma intorceam zgribulit spre casa. Locuiam in apropiere, pe 73 street West. Mi-a atras atentia zgomotul facut de mai multe sirene ale masinilor de politie. Unele ieseau de pe 72 Street, altele intrau! Ciudat! Curiozitatea m-a indemnat sa ma duc sa vad ce se intampla. Pe la mijlocul strazii 72 cineva mi-a spus ca a fost impuscat John Lennon. Am alergat intr-acolo. Stiam unde locuieste. Il mai intalnisem de cateva ori prin imprejurimi, sau prin parcul din vecinatate. Se purta ca un om normal, fara excentricitati. Insotit mereu de Yoko Ono, il recunosteai usor dupa ochelarii rotunzi care erau hallmark-ul sau.

Deci, sirene, girofaruri, vacarm si jale… Cand am ajuns la aceea poarta a crimei am aflat ca pe John il transportasera deja spre spital cu o masina de politie iar pe Yoko cu  alta. Unii ziceau ca ar fi fost raniti amandoi. N-am putut vedea prea mult deoarece se adunase deja un puhoi de oameni. In intrandul portii blocului Dakota statea doi indivizi paziti de mai multi politisti. Unul era un portar in uniforma care gestcula tot timpul si vorbea tare, celalat un tip grasun, tacut, cu un cap foarte rotund, zambind prosteste! Asteptau cu totii sa vina anchetatorii. Lumea era foarte agitata… S-au facut grupuri-grupuri de discutii, de prezumptii si de scenarii. Nu se stia inca precis cine fusese ucigasul… Mai tarziu am realizat ca era tipul tacut cu cap rotund, Marc Chapman. Lui i s-au pus catusele… si a fost luat de politisti. Nu am stat foarte mult dupa aceea deoarece mi se facuse frig si incepuse sa fie mare aglomeratie! John Lennon in schimb plecase de tot… Odihneasca-se in pace! Nu l-am uitat nici dupa trei decenii de la disparitie! Urmatorul weekend am participat la un miting in Central Park, alaturi de peste o jumatate de milion de oameni. Era un miting dedicat memoriei celui disparut, un miting pentru pace, pentru armonie si intelegere. Avand in ochi lacrimi inghetate din cauza frigului de-afara cantam cu totii:  „Imagine there’s no countries/ It isn’t hard to do/ Nothing to kill or die for/ And no religon too/ Imagine all the people/ Living life in peace…/”. Mica-i lumea Doamne, chiar vazuta de aici de la antipozi!                                
                                                                 
(George ROCA, Sydney, Australia, 6 ianuarie 2011)

OVIDIU CREANGA LA 90 DE ANI

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

ANIVERSARI MEMORABILE: SCRIITORI ROMANI DIN DIASPORA

Putini sunt cei care pot pasi pragul varstei de 90 de ani  pastrandu-si valorile care i-au definit de-a lungul vietii, in asa fel, incat sa poata spune la 90 de ani: „eu voi sari peste suta”, precum cu umor si optimism ne spune  prietenul nostru Ovidiu Creanga.
Multi l-am luat ca model de viata si toti ravnim sa ne pastram  starea lui de spirit, vioiciunea mintii capabila sa astearna scrieri si sa scanteieze in epigrame intr-o etapa de viata in care multi au trecut intr-un fel sau altul la odihna. Cati sunt la numar cei care, la 90 de ani s-au inscris la concurs de literatura si au primit Premiul Scriitorilor din Diaspora, asa cum a primit el recent,  premiul acordat de Liga Scriitorilor din Romania, Filiala Bucuresti? Nu-l cunosteau, dar membrii comisiei de evaluare a textelor, scriitori experimentati, au fost luati prin surprindere intalnind un fenomen atat de rar in literatura.

Cati sunt cei care s-au apucat de scris dupa trecerea pragului de 80 de ani, asa cum a facut el? Mintea sa scormonitoare l-a ajutat ca la aceasta varsta sa mai prinda un tren al vietii in care s-a urcat cu firescul cu care a trait pana acum. A fost aceeasi minte iscoditoare care i-a incununat studiile la facultate, cu Magna Cum Laudae, iar inventiile in specialitatea lui mult indragita – chimia – l-au ridicat pe cele mai inalte culmi ale cercetarii, cu cele mai mari premii si aprecieri, incat a starnit invidia „savantei de renume mondial” si a fost nevoit sa se refugieze in Canada. Desi securitatea si aici i-a facut mari greutati, le-a invins si  si-a urmat cariera in mod stralucit si cu succese care au facut cinste neamului nostru romanesc. Cand a venit vremea sa incheie munca pe acest taram, s-a apucat sa studieze medicina alternativa si hipnotismul cu rezultate incredibile.

Scrierile au fost ultima sa iubire. Ele cereau mai putina alergatura si de pe scaun, acum putea sa vada ceea ce tinerii nu pot vedea stand in picioare. Opt carti publicate in acesti ani si alte cateva volume care isi asteapta momentul trimiterii la tipar, vin sa intregeasca volumul studiilor de specialitate publicate in tara. La acestea  mai avem de adaugat prezenta sa in mai multe antologii, cu multa lauda mai ales in cele de epigrame. Mai punem la socoteala si cateva premii din Basarabia, dar si de la Observatorul,  prestigioasa publicatie din Toronto, Ovidiu Creanga numarandu-se printre fondatorii ei alaturi de directorul Dumitru Puiu Popescu si de regretatul sculptor  si scriitor Nicapetre. Si cartile si tot ce intreprinde, Ovidiu Creanga le face ca pe cel mai simplu si firesc gest. Intr-o zi, cand discutam despre bateriile cu care functioneaza ceasurile de mana,  imi spune: „Buni, stii tu cine a inventat aceste baterii in urma cu 50 de ani?” Tacerea mea si ridicatul din umeri au adus raspunsul lui scurt. „Eu!” Si a inceput sa imi povesteasca imprejurarea,  in timp ce eu inca nu dadeam semne ca intelegeam prea bine totul. E brevetat, a continuat el  si bine ca mi-ai starnit aceasta amintire, fiindca am sa cer din Romania brevetul de inventie. Si tot la fel de simplu, in cursul aceleiasi saptamani, datorita internetului, mi-a pus in fata brevetul lui de inventie care acum a luat locul langa multe altele pe peretele din elegantul lui birou de lucru.

Ovidiu Creanga poate sa se inscrie printre oamenii deosebiti chiar daca as pune punct aici, dar mai sunt multe de adaugat si, de buna seama, nu le voi putea cuprinde pe toate. A fost inzestrat cu o structura psihologica fericita si cu farmec personal, “lipici” cum se spune in popor. Nascut in ziua indragostitilor, 14 februarie,  ursitoarele au fost bucuroase sa-l inzestreze si cu acest dar. Carisma sa l-a facut sa fie mereu inconjurat de oameni care l-au indragit si apreciat. Conversatia cu el este o rara placere. Ironia, autoironia, persiflarea, alunecarea spre ludic, limbajul simplu, clar, direct, sfatos cu care se adreseaza interlocutorului face ca prezenta acestui “Mos Bodranga” cum ii place sa se prezinte, sa fie una dintre cele mai atragatoare persoane.

Pentru ca firul vietii sale s-a desfasurat pe drumul omului de omenie, i-a mai adus inca o recunoastere de valoare in ochii celor care-l cunosc. Dragostea netarmurita pentru Basarabia sa natala si oamenii ei pentru care nu de putine ori a fost gata sa sara in foc, i-au colorat viata si i-au dat satisfactia ca a putut sa-i ajute, chiar si material, din prea plinul inimii sale. Ovidiu Creanga este model stralucit si pentru fratii sai basarabeni care i-au acordat multe diplome si titluri onorifice, iar cateva scoli, camine culturale si strazi ii poarta numele.

Si ar mai fi de spus inca multe altele. Pentru ca am avut sansa si norocul sa ma numar printre cei apropiati lui si familiei lui, mi-a dat prilejul sa-l admir pentru cum si-a crescut copii si nepotii, pentru intreg devotamentul sau fata de familie, de prieteni si de toti cei care i-au stat aproape, dar si de fiintele necuvantatoare din preajma lui, in special cainii. Daca prinde o musca in casa, nu-l lasa inima s-o omoare, o da afara, sa traiasca si ea, fiindca si ea este o faptura creata de Cel de Sus. M-a uns la suflet dragostea lui  pentru frumos si pentru inalte valori morale. As mai adauga si un alt aspect si anume acela ca ii plac nu numai florile, ci si buruienile, de unde i se trage un anume aspect, este uneori “buruienos la gura” cum obisnuieste sa se “scuze”  pentru  limbajul lui uneori cu picanterii. N-as vrea sa inchei fara sa amintesc de pasiunea lui pentru pescuit, adevarat izvor de povestiri, asemenea oricarui pescar care se respecta. Respectul este si cuvantul cu care inchei aceste randuri si pe care il adaug celuilalt cuvant cel de inima, dragostea, dar si pretuirea, cuvinte care ii sunt adresate de toti cei care il cunosc si de colaboratorii “Obsevatorului”.

SA NE TRAIESTI, dragul nostru Ovidiu Creanga!
LA MULTI ANI!
Si sa ti se indeplineasca dorintele alaturi de cei dragi.

Elena BUICA
Pickering, Toronto, Canada
februarie 2011

FRUMOASA NOASTRA PLANETA ALBASTRA

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

„Sa stii ca in zilele din urma vor fi vremuri grele, caci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, mandri, defaimatori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara evlavie, fara dragoste fireasca, neinduplecati, vorbitori de rau, neinfranati, neimblanziti, neiubitori de bine, tradatori, obraznici, ingamfati, iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei 3:1-4).

Spre sfarsitul secolului XX, multi propovaduiau, vorbeau, se temeau si asteptau „Sfarsitul Lumii”, fenomen ce urma sa aiba loc in anul 2000. Am trecut acest prag si se fac tot felul de scenarii  dramatice, catastrofale, altele datatoare de speranta, referitoare la anul 2012.
Sunt si unele argumente stiintifice, precum Rezonanta Schumann, numita sugestiv „Pulsul Terrei”, verificata  in mod experimental si demonstrata matematic in anul 1952, de fizicianul german Winfried Otto Shumann (1888 – 1974), profesor la Facultatea de Stiinte din München. El a prezis existenta campului bioenergetic al pamantului si a calculat frecventa sa de vibratie, inainte chiar de a putea fi efectiv masurata. Acest camp are o rezonanta, masurata in pulsatii (vibratii) pe secunda. Unii o considera responsabila de echilibrul biosferei, mediu natural de care depind toate formele de viata. S-a ajuns la concluzia ca toate vertebratele si creierul nostru au aceeasi frecventa (aproximativa) de 7,83 hertzi. „Noi si planeta formam o entitate unica. Adica noi, fiintele umane suntem pamant care simte, gandeste, iubeste si venereaza. De ce suntem asa? Pentru ca avem aceeasi natura bioelectrica si suntem inconjurati de aceleasi unde rezonante Schumann.” Datorita faptului ca sangele nostru contine fier, spun unii cercetatori, suntem facuti sa vibram in ritm cu Pamantul; vibratia noastra este o suma de impulsuri electrice care controleaza activitatea muschilor, sistemului nervos, organelor de simt, creierul fiind organul centralizator si coordonator al acestor vibratii, numite unde cerebrale. Ele pot fi masurate.
Vorbind din punct de vedere fizic despre Rezonanta, putem spune ca este vorba despre frecventele descarcari electrice ce apar in timpul unor furtuni puternice si care creeaza unde electromagnetice intre Pamant si ionosfera (patura superioara a atmosferei, cuprinsa aproximativ intre 100 si 1000 km, in care gazele componente sunt rarefiate si incarcate cu ioni, producand acea rezonanta electromagnetica. Deci, suprafata terestra si ionosfera sunt bune conducatoare de electricitate si atmosfera cuprinsa intre ele se comporta ca un dielectric, ca o imensa cavitate rezonanta pentru undele electromagnetice. Valorile lor au fost puse in evidenta: 7,83 Hz, 14,3 Hz, 20,8 Hz, 27,3 Hz si 33,8 Hz (o frecventa de un Hertz corespunde unei perioade de repetare de o secunda). Cand s-a calculat cu aproximatie cea mai joasa frecventa de rezonanta a „cavitatii rezonante terestre” s-a impartit viteza luminii la circumferinta terestra si s-a obtinut valoarea de 7,8 Hz. Nu este o valoare fixa, ci una variabila, deoarece altitudinea ionosferei are variatii de la o zi la alta si de la un anotimp la altul. Analizata stiintific, Rezonanta Schumann poate oferi date importante referitoare la modificarile climatice, dar si informatii despre activitatea solara, furtunile terestre.
De aici incep comentariile stiintifice a caror veridicitate, cu greu o putem proba. Gasim semnalat ca „Timp de mii de ani, Rezonanta Schumann sau Pulsul Terrei, a fost de 7,83 cicli pe secunda. Insa, din 1980, rezonanta a inceput sa creasca incet, acum fiind de 12 cicli pe secunda”. Aceasta crestere a frecventei de rezonanta Schumann, a fost observata si identificata mai intai de un clarvazator brazilian. Se preconizeaza ca la 13 Hz inima pamantului se va opri. Dar, determinarile experimentale infirma modificari ale frecventelor de rezonanta Schumann in sensul unei cresteri continue, ne spune Alexandru Mironov, jurnalist roman, specialist, scriitor SF: „Este evident ca pentru a se produce asemenea modificari este nevoie sa se modifice parametri fizici ai cavitatii formate din suprafata terestra, straturile inferioare ale atmosferei si ionosfera”. Iar aceste modificari, ne spune dumnealui ca nu s-au produs, nu s-a intamplat nimic cu cavitatea Schumann. „Cresterea frecventei de rezonanta Schumann se traduce prin scaderea progresiva a densitatii planetei” si cum masa planetei este constanta, inseamna ca ii creste volumul, iar o asemenea crestere de volum nu a fost inregistrata de nici unul dintre satelitii care efectueaza masuratori de precizie asupra planetei (densitatea fiind raportul dintre masa si volum). „Mai degraba putem banui ca intensitatea campului magnetic fluctueaza, scazand si apoi revenind, fara a se modifica polaritatea campului magnetic terestru. Astfel de fluctuatii au mai avut loc in trecut. Inversiune sau fluctuatie, nucleul terestru pare a fi agitat insa de furtuni intense.” De adaugat ca ultimele studii ale cercetatorilor de la Institutul de Geodezie din cadrul Universitatii Bonn din Germania au demonstrat ca marimile planetei s-au micsorat in ultimii cinci ani, cu 5 milimetri. Nu ar fi aceasta cauza valorilor modificate ale Rezonantei Schumann? Si admitand modificarea rezonantei Schumann, putem crede ca ea poate conduce la modificari genetice lente si progresive in sensul reducerii timpului necesar dezvoltarii si maturizarii fiintelor de pe Terra? Iar ingineria genetica ar putea interveni intr-un mod util, pentru a face corectiile necesare sau pentru a anula efectele acestui fenomen daca procesul s-ar derula in defavoarea omului?
Se vehiculeaza ideea ca datorita acestui fenomen ziua nu mai are 24 de ore, ci doar 16 ore si ca acest aspect ar fi sesizat de multi dintre noi. Logic nu putem afirma ca ziua nu mai are 24 ore, ci doar 16, pentru ca, daca ar fi asa, ceasul ar trebui sa treaca de la orele 16, direct la 24 si am avea ceasuri cu doar 16 ore. Alexandru Mironov ne linisteste si ne vorbeste (in 2007) despre acest timp: „Avem ceasuri? Avem! Ce ne spun ele noua? Ne indica vreo accelerare a timpului? Haideti sa credem ca sunt influentate ceasurile terestre, asa ca nu mai putem detecta o accelerare a curgerii timpului. Dar ceasurile din spatiu? Ele cum de sunt influentate? Nu uitati ca orice vehicul spatial are la bord ceasuri de mare precizie, ele fiind folosite ca baza de timp pentru desfasurarea activitatilor programate. Ei bine, aceste ceasuri nu au „sesizat” nici o anomalie in curgerea timpului…” Care este adevarul? Poate ceasul nostru interior va trebui potrivit in alt mod? Ni se pare ca timpul se scurge din ce in ce mai repede si nu mai putem face tot ce ne propunem. Nu cumva cantitatea de informatie pe care creierul nostru trebuie sa o proceseze creste neincetat, iar posibilitatile de comunicare sunt din ce in ce mai multe si de la mai mari distante, deci procesarea acestor  informatii si conexiuni necesita din ce in ce mai mult timp si ziua ni se pare mai scurta, numarul zilelor mai putine, viata mai scurta? Poate fi doar o schimbare de perceptie a curgerii timpului pe care o resimte orice om, o criza acuta de timp cu care ne confruntam la ora actuala vis – a-vis de informatiile care ne asalteaza. Ne mai punem intrebarea: Este o iluzie sau are o baza reala? N-ar trebui sa ne straduim sa ne adaptam si sa incercam sa facem fata vitezei cu care vin informatiile si cantitatii lor? Caci ce este adaptarea decat un conflict de forte care ajung la un echilibru, la o neutralitate? Echilibrarea unor dezechilibre, spunea un coleg de-al meu! De cate ori nu au oscilat gandurile noastre pana am luat o hotarare? Acea hotarare a fost punctul de echilibru al oscilatiilor noastre. Poate este necesar sa gandim si sa actionam mai rapid pentru a ne incadra intr-un timp mai scurt ? Poate unii dintre noi nu dispun de aceasta posibilitate a adaptarii? Poate creierele noastre se vor adapta la o capacitate mai mare de procesare, intocmai computerelor care se schimba, devin mai rapide si cu capacitate mai mare de procesare? Neuro-fizicianul britanic W. Grey Walter spunea ca cel putin zece miliarde de celule electronice ar fi necesare pentru a face o copie a creierului omenesc. Aceste celule ar ocupa cam 500 de mii de metri cubi si alte cateva milioane de metri cubi ar mai fi necesare pentru „nervi” sau cabluri, iar puterea necesara pentru operare ar fi de un miliard de wati. Iata cu ce am fost inzestrati de Divinitate!
In cartea „Misterele marii cruci de la Hendaye” (cruce aflata in sudul Frantei, monument ce reprezinta Sfarsitul Timpului continand intr-o forma codificata informatii despre marele An Cosmic si ciclurile de purificare si „triere” care vin odata cu acesta), ni se spune ca astazi suntem la marginea Timpului si ca intreaga realitate se va intoarce „pe dos”. Autorii se bazeaza nu pe profetie, ci pe cercetari stiintifice in legatura cu alinierea planetelor si a galaxiilor care au determinat perioadele de purificare din trecut. Acelasi lucru s-ar fi intamplat in Atlantida cu mii de ani in urma, cand, ca si acum, domneau lacomia, materialismul, setea de putere si tehnologia, in detrimentul spiritualitatii. Mai multe texte stravechi descriu transformari radicale in trecutul indepartat al omenirii. „Odata cu trecerea timpului si apropierea de anul 2012, vor avea loc mai multe schimbari la nivelul planetei, care vor provoca modificari radicale si bruste de clima, timpul va ajunge la zero, clima se va schimba dramatic, iar ADN-ul uman va fi reprogramat”, citeaza oamenii de stiinta, considerand ADN-ul nostru un Internet biologic. Consecintele acestui fenomen se pare ca sfideaza puterea imaginatiei: „Intreaga planeta si toti locuitorii ei vor trece intr-o alta dimensiune!” Deci, curgerea timpului terestru se va mai accelera, pe masura ce ne apropiem de „Punctul Zero”; daca 24 de ore ale zilei reprezinta inca, la ora actuala, 16 ore efective, diferenta dintre acestea se va mari exponential, astfel incat la trecerea prin Punctul Zero, pe care unii il situeaza la sfarsitul anului 2012, 24 de ore din anul 1980 vor corespunde la 0 ore efective. Altfel spus, timpul terestru nu va mai exista!?
Astronomii spun astazi ca planul Sistemului nostru solar se va alinia peste planul Galaxiei, Calea Lactee, lucru care se intampla o data la 26.000 ani, cand se incheie un Mare Ciclu Cosmic. Aceasta afirmatie corespunde previziunilor mayasilor, cei care in urma cu 3500 de ani au pus bazele astronomiei si au calculat date astronomice pentru perioade de milioane de ani, cat si ciclurile prin care planeta trece ireversibil: Oscilatia axei terestre, schimbarea pozitiei aparenta a stelelor, iar la nivel planetar, inversiunea polilor magnetici, fenomen care s-ar petrece o data la 13.000 de ani, deci de doua ori intr-un mare ciclu cosmic de 26.000 de ani. In prezent, se spune ca ne apropiem de aceste doua mari schimbari, aflandu-ne la sfarsitul acestui mare ciclu, dar si la inceputul unuia nou. Mayasii au prezis chiar si data exacta a disparitiei propriei civilizatii. Calendarul mayas se opreste in 22 decembrie 2012 si de aici concluzia ca schimbarile care se asteapta in 2012 vor modifica total viata pe Terra si omenirea insasi. Persoanele clarvazatoare au confirmat ca in jurul anului 2013 este o bariera de care ele nu pot trece, aceasta nu ar inseamna ca nu este nimic dincolo de acel an, ci doar ca este ascuns perceptiilor noastre. S-ar parea ca avem de a face cu o elevare a constiintei pe masura ce ne apropiem de translatia in cea de-a patra dimensiune, adica de trecerea la o frecventa de vibratie superioara. „A patra dimensiune este mult mai plina de viata. Este o dimensiune in care predomina compasiunea, intelegerea si iubirea.” Se vorbeste despre 9 dimensiuni ale constiintei, din ce in ce mai inalte. Pana in prezent, se pare ca am pierdut in mare parte legatura cu dimensiunile mai inalte – dimensiuni spirituale, iar acest lucru ne-a facut sa involuam intr-o „specie daunatoare, ce ar putea distruge intregul Univers”. Un destin neinteles ne-a conditionat pana acum existenta?
Cert este ca exista in profunzimea fiintei umane o samanta care asteapta sa incolteasca, este acel neastampar pe care-l simtim, cu scopul regasirii adevaratei noastre naturi, de a iesi din visul materiei si de a ne intoarce la spiritualitate, la divinitatea care vegheaza si ne indruma  CALEA. Vocea Sinelui trebuie sa fie mai puternica ca cea a Egoului. Caci numai Sinele ne poate face sa cunoastem ADEVARUL si numai astfel vom ajunge la adevarata VIATA. A urma drumul spiritual inseamna a urma drumul aratat noua de Divinitate si mai inseamna a ne autocunoaste si a ne elibera de teama intunericului. Pe frontispiciul templului din Delphi este scris: „Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste intregul Univers, cu energiile si fortele sale ascunse” iar un aforism al intelepciunii ne invata: „Ceea ce este aici (in microcosmosul fiintei mele) este pretutindeni (in macrocosmos),ceea ce nu este aici nu este nicaieri”.
Se mai vorbeste despre Centura Fotonica care incercuieste constelatia Pleiadelor. Oamenii timpului nostru avand un comportament egoist si, deci, cu vibratii scazute in aura energetica, nu vor supravietui radiatiei de inalta frecventa ale acestei nebuloase, nor electromagnetic care emana din centrul galaxiei. Astronomii ne explica cum sistemul nostru solar, trece prin Centura Fotonica de 2 ori la fiecare 25.920 ani, iar trecerea Centurii dureaza 2000 de ani. Unii cred ca soarele a si intrat in Centura din 1998, preia energia si o distribuie in intregul sistem solar; urmeaza ca Terra sa intre in 2012, cand sunt de asteptat efecte temporare spectaculoase. Terra inconjoara Soarele pe orbita sa, deci este sau in fata sau in spatele Soarelui, daca ne imaginam intrarea lineara in Centura. In consecinta, ori Soarele, ori Terra va intra prima data. Este imposibil de prezis exact care va intra, deoarece Centura se dilata si se contracta mereu. Daca Soarele va intalni primul Centura, ne comunica unii, vor urma 3-5 zile de intuneric total si vor cadea toate sursele de curent electric; daca Terra va intra prima, nu va fi intuneric. Ni se mai comunica faptul ca o data cu intrarea planetei in Centura, vom experimenta un soc electric, cam o zecime de secunda, dar care nu va fi periculos. Alte surse spun ca in jurul Terrei va exista o intensa activitate fotonica, apoi o comprimare si o expansiune brusca a atmosferei; multa vreme, cerul va deveni plin de lumina intensa, care ii poate duce la orbire pe cei neprotejati. Aceasta lumina este asteptata sa apara in ultimele 3 zile. O alta caracteristica spectaculoasa va fi efectul activitatii intense a fotonilor asupra materiei. Va exista o inalta excitatie a atomilor, cauzand fluorescenta tuturor corpurilor. Ca rezultat major, nu va mai exista noapte timp de 2.000 de ani. Despre acest Nor fotonic se spune ca are o mare densitate de electroni si pozitroni  (antielectroni). In fizica, atunci cand o particula si antiparticula sa intra in coliziune, sunt amandoua anihilate, cu o imensa degajare de energie radianta-fotoni. Prezenta acestor pozitroni liberi va interfera cu electricitatea terestra formata din electroni, ceea ce va duce la acel soc electric. Oricum, energia fotonica, ca rezultanta a coliziunii dintre electroni si pozitroni, va deveni o majora sursa de energie libera si nepoluanta. „Intalnirea cu Centura Fotonica va fi o mare experienta pozitiva, dar numai Omul cu suficienta disciplina pusa in slujba ameliorarii si elevarii propriei constiinte, isi va da seama ca anticipata “Epoca de Aur”, se manifesta deja. Nu se poate pune la indoiala faptul ca pentru Omenire, intalnirea cu Centura Fotonica, va fi in esenta o experienta spirituala. Dar acest lucru depinde totusi de fiecare. Daca la acea vreme vom fi destul de evoluati, mari pasi inainte vom face prin ridicarea nivelului constiintei prin absorbirea razelor de lumina de inalta frecventa. Daca comportamentul nostru ramane negativ, avem multe vibratii scazute ca rezultat al actiunilor egoiste, nu ne putem astepta sa supravietuim radiatiei de inalta frecventa. Cu alte cuvinte, va avea loc o mare selectie naturala pe baza spirituala.” Nu par toate de domeniul stiintifico-fantastic? Este posibil? Sau nu este posibil? Sa ne speriem? Sau sa ne bucuram?
Diferite organizatii sunt alertate de faptul ca oamenii tulbura procesele naturale, prin modul in care traim – emisia de gaze fiind responsabila pentru efectul de sera (dioxidul de carbon si metanul), iar ca rezultat planeta este din ce in ce mai fierbinte. Se preconizeaza ca va creste nivelul marilor prin extinderea oceanelor si topirea ghetarilor, vom avea parte de furtuni, tornade si seceta. Pamantul se indreapta spre o crestere a temperaturii medii de aproximativ 4 grade Celsius pana la sfarsitul secolului, potrivit unei analize de monitorizare a emisiilor toxice efectuata pe 60 de tari. Aceasta va duce la disparitia unor specii de vietuitoare, la reducerea culturilor si deci a hranei (unii sunt de parere contrarie si anume ca va duce la o majorare a productiei de hrana), precum si colapsul calotei glaciare a Groenlandei. Kevin Trenberth, directorul pentru analiza climei al Centrului National al SUA pentru Cercetari Atmosferice (CNCA) adauga o observatie: „Este vorba de un lucru care nu poate fi oprit. Va trebui sa pur si simplu sa traim cu aceasta. Noi cream o alta planeta, diferita. Daca ar fi sa ne intoarcem aici pentru o suta de ani, am gasi o cu totul alta clima.” Richard Lindzen, fizician specializat in probleme de clima, profesor de meteorologie, absolvent si doctor in matematici aplicate la Harvard, considera incalzirea Pamantului absolut reala, dar afirma ca aceasta este rezultatul variatiilor naturale ale climei Terrei. Concluzia lui, dupa 40 de ani de studiu al meteorologiei: Este vorba de un „alarmism fara baza”. Mai mult, el sustine ca multi alti cercetatori sunt de aceeasi parere, ca in momentul de fata finantarea multor programe de cercetare este conditionata de preocuparea manifestata pentru incalzirea globala. Si-atunci ce sa mai credem? Care este adevarul?
De curand, profesorul Leonid Sokolov de la Universitatea din St. Petersburg, vorbeste despre un asteroid pe nume Apophis care se apropie de Terra si cel mai probabil va lovi Pamantul  pe data de 13 aprilie 2036. Cercetatorul crede ca asteroidul se va dezintegra in particule mici, iar fragmente din el vor continua sa cada pe Terra timp de multi ani. Asteroidul a fost descoperit in 2004 si este considerat cea mai mare amenintare la adresa planetei. Cercetatorii NASA spun ca ideea unei ciocniri in 2036 ar fi un pic hazardata. Care este adevarul?
Profesorul de Geologie de la University din Arizona, Jonathan Overpeck, intrebat, daca trebuie sa facem ceva in tot acest timp, a raspuns: „Ceea ce va pot spune este ca daca decideti sa nu faceti ceva, impactul va fi mult mai mare decat daca decideti sa faceti”.
Catherine Pearce, membru al asociatiei „Prietenii Pamantului”: „Clopotele au inceput sa sune alarma. Lumea trebuie sa se trezeasca in fata amenintarii.”
In ultimii ani, informatii de natura metafizica si spirituala, au intrat in campul constiintei planetare facandu-i pe multi oameni sa se intoarca din nou catre spiritualitate. Constiintele s-au polarizat si se crede ca aceasta ar face parte din procesul de purificare al acestei frumoase planete albastre. Universul este Spirit in manifestare, nimic nu este intamplator in Univers, in viata noastra zilnica, totul este perfect facut si coordonat de Divinitatea plina de iubire, in scopul evolutiei noastre, apropierii de Fiinta Sa. Noi, oamenii suntem cei care stricam frumusetea si echilibrul acestei planete! Si tot atat de adevarat este ca fiecare efect sau fenomen are la baza o cauza, adica un inteles adevarat, a carui insemnatate nu trebuie sa ne scape.
Unde se afla Adevarul? In inima omului credincios, si numai el va confirma veridicitatea cuvintelor unui profet, ale unui om de stiinta si va discerne neadevarul de adevar.
Biblia ne spune insa, ca nimeni nu stie: „Despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni: nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.” (Matei 24:36)
Nu vedem oare ce loc frumos pentru viata ne-a oferit Divinitatea? O realitate care nu ar exista fara ca noi sa o putem percepe! Ne-a inzestrat cu simturi pentru a ne putea bucura de frumusetile din jurul nostru; ne-a inzestrat cu minte pentru a  intelege ca facerea lumii a fost un act al Iubirii absolute, un destin etern si fericit al omului. Este cauza care trebuie sa ne determine a adauga frumuseti acestei naturi facuta din iubire pentru noi oamenii. Conditia istorica a fiintei umane ne obliga sa recunoastem si existenta raului din jurul nostru. Faptul de a exista pentru totdeauna, de a ne schimba sau a nu mai exista, salasluieste in final in puterea Celui ce exista cu adevarat, a Dumnezeului nostru. Reprezentantii Bisericii ne spun ca deosebirea dintre sensul primordial si starea actuala a fiintei impune credinta ca mantuirea pe care a inceput-o Fiul lui Dumnezeu prin Intrupare „va fi incununata cu restaurarea fiintei in conditia ei finala, implinita si desavarsita”. Sfantul Ioan Damaschin spunea: „Numai prin iubirea lui Dumnezeu se poate afirma si conserva sau permanentiza fiinta. A ramane in nadejde inseamna a ramane in fiinta, adica in Dumnezeu”
Biblia ne invata ca trebuie totusi sa veghem; trebuie sa fim pregatiti in orice clipa pentru a ne intalni cu Dumnezeu. Pentru aceasta noi trebuie sa credem din toata inima in Domnul Iisus Hristos, sa traim o viata sfanta si curata.
Sa ne cunoastem capacitatile si defectele, pentru a putea adopta un comportament adecvat ori unde ne-am afla. Reusind sa ne autocunoastem, ne putem  autocontrola, reusim sa facem distinctia dintre adevar si minciuna, dintre bine si rau, dintre aparent si real, dintre posibil si imposibil. Si aceasta deoarece in prezent comportamentul oamenilor s-a schimbat, hotarul dintre rau si bine a cam disparut, disperarea, agresivitatea au crescut la cote alarmante, de asemeni intoleranta. Lumea este complet derutata. Sa fie de vina aceste presupuse si unele chiar demonstrate schimbari ? Sau de vina este indepartarea noastra de credinta, de Legile divine?

Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina

SCRISOARE DESCHISA DOMNULUI GAVRIL CORNUTIU

On By nelursIn Opinions2 Comments

Cand citesc sau aud ceva interesant, imi place sa si meditez putin pentru a putea capta oarecum gandul celui care a scris sau al aceluia care vorbeste. Astfel, dintr-o sala plina care il asculta pe dl Teodor Baconschi vorbind la Ambasada pe data de 19 octombrie 2010, eu am fost singurul care a inteles, ce vrea sa „construiasca” pdl-eul domniilor lor(?), cand a spus (il citez exact): „Am ajuns sa cerem partidelor politice sa CREEZE oameni de Stat! Toti ceilalti s-au pierdut in discutii, chiar si glume, caci era acolo si un reprezentant al «ciorditorilor» (dupa cum s-a exprimat el), un urmas al rromei care i-a animat putin. Sa reconstruiesti, ce a fost descentralizat haotic pentru a face posibila fraudarea fara masura din Bugetului Tarii, cu actualii fraudatori politicieni, nu este ca si cum ai incerca dintre lupi sa faci caini pentru o stana de oi?”

Multi englezi, pana la venirea la tron a Regelui James, au spus: „Ne este rusine ca suntem englezi!, sau Nici nu-mi vine sa ma mai intorc acasa!” Odata cu acest rege au fost imbunatatite si conditiile in Colonii. Vedeti? Cand ”CAPUL” vrea binele unei natiuni, natiunea nu se mai ”impute”, ca si pestele! Ei au populat Statele Unite fara a se mai intoarce acasa, in Anglia.

Multi germani, deasemenea au spus asa, dupa terminarea Razboiului. Unul mi-a marturisit chiar mie aceasta: „Imi este rusine ca sunt german, de douazeci de ani cutreier lumea, lucrand, fara sa fi mai respira nici aerul din tara mea!”, la Immanuel Hostel-Jaffo (din Tel-Aviv), unde l-am intalnit. Era un sculptor renumit care a primit aprobarea de a executa o lucrare in Israel, in semn de recunoastere a ceeace a facut, nu el, ci natiunea lui, condusa de un descreerat, a carui femeie a fost chiar o evreica, Eva Braun.

Nici noi, cei plecati in afara granitelor Tarii la munca, chiar daca unii dintre noi nu ne vom mai intoarce acasa, nu am facut nici un rau Natiunii noastre, ba, chiar ii facem bine, in multe privinte, in limita posibilitatilor care ne stau la indemana si de care ne putem folosi. Iar din Romania de azi, romanii sunt goniti sistematic in ultimii douazeci de ani pe motiv ca – declara presedintele actual al ei: „Statul nu are resurse sa se ingrijeasca de fiecare cetatean!”
 
Presedintele Traian Basescu a explicat ca statul si Guvernul nu pot fi responsabile pentru fiecare cetatean in parte, intrucat nu exista resursele necesare. Asadar, doar noi (toti!) nu suntem „cetateni ai Tarii”, ci doar politicienii intocmesc conditiile de a fi ”cetateni”, motiv pentru care Statul iata ca si respecta Constitutia fata de ei: ARTICOLUL 47 din Constitutia Romaniei:

• Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.
• Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege. Cetatenii au dreptul si la masuri de asistenta sociala, potrivit legii.

Cand un roman care lucreaza in afara tarii, afirma suparat: „imi este rusine ca sunt roman!”, in nici un caz nu vrea sa zica ca ii este rusine de originea sa, de bunii si strabunii sai, sau de marii sai domnitori si regi (de aceasta 99,9% dintre noi suntem mandri!), ci de cei care i-au condus sau ii conduc Tara, facandu-l de ras si de ocara in fata intregii lumi, timp de atata amar de ani!

Pe de alta parte, cand intelectual care il aude vorbind asa pe romanul care lucreaza in afara Tarii (poate de rand, poate intelectual si el), si ii interpreteaza aceasta durere ca pe un mobil de parasire a Tarii, ori este ”politician”, ori din alte motive are interesul de a semana dispret, discordie, ura…, intre romani. De asa ceva, nu mai avem nevoie in libertate, caci suntem satui de acestea, din cei patruzecisicinci de ani de lagar comunist!

*

Distinse domn, Gavril Cornutiu,

Nici un banuiti dvs ce placere imi face sa citesc articolele pe care le scrieti. Sunteti profesionist ADEVARAT in cercetarile pe care le faceti, iar gandurile ce le asterneti pe hartie rascolesc pe orice roman, daca este om intre oameni educat de parintii lui cu cinste si demnitate.

Totusi, undeva gresiti grav, poate din necunostinta, poate si din alte motive, caci personal nu va cunosc.  STIU BINE, insa, ca nimenea un poate cuprinde intregul adevar: toti vedem in parte, intelegem in parte si asa vom si cunoaste o vreme, tot in parte, si adevarul, si orice lucru, fiinta sau idee, indiferent de cat de profund ne-am adanci intr-un studiu asupra lor (parafrazandu-l pe Apostolul Pavel). Studiul dvs asupra originii limbii si a neamului nostru este GENIAL, eu si sotia am facut un SCOP din a va colectiona aceste articole – ADEVARATE VALORI! ? dar cateodata (poate de durere!), cand ajungeti prin dreptul romanilor de rand… Eu sunt unul dintre ei, si afirm asta cu mandrie, nu din modestie, caci fiecare om serios si cinstit este o valoare la urma urmelor. Nu o fac nici cu siretenie subtila, caci nu tintesc nici un interes la dvs, ci pentru ca toti am ajuns ”de rand” dupa 1945, din pacate. Asadar cand ajungeti in dreptul acestora, faceti unele afirmatii ”grosso modo”, pe care enorm de multi dintre noi, cei plecati de acasa, covarsitor de multi, nu le meritam catusi de putin. V-as indemna, cu permisiunea dvs, sa folositi un ton prietenesc (presupunand ca il aveti deja insusit, de mult timp), pentru ca nu vedeti pe nici unul dintre noi atunci cand faceti referinte si nici nu cunoasteti bine majoritatea noastra pentru a va permite luxul tragerii unei concluzii definitorii generalizate, convins fiind ca tocmai felul dvs de a fi ”cercetator” implica o astfel de obligativitate.

A caracteriza un om sau o grupare intr-un fel anume (sa zicem chiar pe un roman care si-a ”parasit” Tara, sau pe mai multi), cere obligatoriu o cunoastere temeinica, caci altfel, ce caracterizare va iesi? Nu m-as face cu acel om sau acea grupare, dusman degeaba si fara sa vreau poate? Dar ce credeti, daca as cataloga cu superficialitate, necunoscand practic motivele, drept om/oameni de nimic, care-si dispretuieste/ dispretuiesc – va citez ? ”propria origine”, as cladi sau as darama ceva in sufletul acelui om???, …ceva de care poate ca nici nu am dreptul sa ma ating.

V-ati gandit vreodata, cinci minute macar inainte de a scrie despre ”problema identitara a romanilor”, asa: cum pot atrage eu pe roman catre aceasta idee?, sau cum pot eu inflacara pe roman, astfel incat sa pot reface (sau mentine cat de cat macar) unitatea romanilor? Vedeti, Eminescu nu ar fi procedat astfel! Prin felul cum le vorbea romanilor, el a devenit de temut pentru dusmanul vesnic, reusind sa adune in jurul sau o adevarata armata de peste douasute de mii, in Ardeal! Odata, a intalnit un om inferior lui, dar nu a procedat cu el asa cum procedati dvs cu noi, folosind astfel de ”tonuri”, ci altele (nu le enumar caci le stiti bine), care au nascut in acel om gustul unei creatii originale si au montat intre ei o prietenie asa de stransa, incat acel om, de atata durere, s-a stins si el la putina vreme dupa ce a aflat ca iubitul lui PRIETEN si FRATE ROMAN, Eminescu, a fost omorat…

Am certitudinea ca dvs stiti mult mai bine decat mine, de cate feluri sunt oamenii, de aceea m-am revoltat cand ati ”strigat” la noi, in primul articol din 1.Nov.2010: Neam de tarla si de slugi! Un astfel de ton nu va uni niciodata pe nimeni, ci va dezbina lovind in suflete. Pe de alta parte, gandindu-ma numai la englezi, canadieni, australieni si americani, si la cel de-al II-lea Razboi Mondial, vad cel mai clar ca a fi unita o Natiune, nu inseamna neaparat a locui toti impreuna in aceeasi tara permanent. Intorsatura acestor lucruri firesti cam pana pe la sfarsitul lui 1917, si care va doare pe dvs, a pornit-o ”cineva” atunci din Rusia, insa romanii find tinuti, priponiti de tarusul gliei prin puterea cizmei staliniste (dar nu si ruseasca, imi permit eu sa sustin) au pierdut startul, si ajungem astazi sa ne speriem de faptul ca patru-cinci milioane de romani s-au stabilit in strainatate (sau poate ca NU, caci doar cativa din cei plecati insista). Atunci ce sa mai zicem de evreii de care pomeniti, care sunt in afara granitelor lor, in numar de peste cincizeci de milioane? O astfel de conceptie nu este nici macar adiacenta cauzei care a provocat dupa 1945 exod romanesc, si care, dupa 13 iunie 1990, a devenit cu adevarat anarhic si ingrijorator pentru Tara, dar nu si pentru politicienii care o conduc, caci ei in loc sa se ingrijoreze, au gasit in acest fenomen o ideala posibilitate de spalare a unor sume enorme de bani de la Buget, motiv pentru care au si constituit mult trambitata ”diaspora” care nici nu exista in mod real, politic vorbind, atasata de vreun partid anume.

Intreb, caci vad ca stiti cate ceva despre ei (evrei): Cam ce credeti ca s-ar fi ales de evrei, daca cineva, incercand sa descopere cauza dezradacinarii lor, pentru a-i atrage la origini ar fi ascutit asa pana, ca dvs, impotriva celor care au fugit care incotro de faraonii cotropitori, de romani, de greci, etc.?, … catalogandu-i drept renegati care isi schimba identitatea ca pe haina ? va citez iar ? ”la gunoi cu vechiturile!” Ori credeti, ca evreii nu au fugit niciodata, in istoria lor, din Tara, pentru a se salva, de foamete? Daca credeti si una ca asta, atunci eu, dupa ce am trait patru ani consecutivi in Israel, intr-o mare biblioteca a unui colegiu biblic din Yaffo, va spun ca va inselati rau! Iacob, al treilea Patriarh al lor, a plecat la fiul sau Iosif, in Egipt, cu saptezeci de suflete si apoi ei au iesit de acolo in numar de saptesute de mii! Dar stiti cat a stat acolo? Scrie in Biblie!
Statul Evreu, lucrand circa douamii de ani in diaspora, a impamantenit intre ei o lege a ajutorului reciproc (zeciuiala), dar si un fel de respect al semenului, pentru Statul Evreu, astfel ca nici macar acela care trage prin Olanda droguri pe nas, nu este ”renegat” sau ”parvenit intelectual”. Dar accentuez inca odata: Statul lor a facut aceasta!!! Si, pentru ca sa nu-l piarda nici macar pe un astfel de evreu care se drogheaza, i-a creat si lui, deopotriva cu ceilalti, conditiile politice de a-si castiga cetatenia olandeza (sau alta, sau chiar altele), fara a o pierde pe cea natala. Mai mult, ei ofera protectie chiar si unui criminal, daca este evreu. Intreband acolo ”de ce si unui criminal?”, mi-au raspuns: pentru ca au murit prea multi in al doilea Razboi Mondial. Nu vreau sa intru in astfel de discutii caci, si criminalul care va primi protectie, nu va scapa nejudecat, dar nici nu-l va da repede pe mana unui Hugo Chavez, sau a unui Ceausescu, sa zicem. Vreau totusi sa va mai spun ce am citit odata intr-un ziar cum ”o vechitura”, un homeless evreu hai-hui prin Australia, a donat Statului Evreu suma de un milion de dolari, promitand ca restul averii sale i-o va dona prin testament, atunci cand ei au intrat in razboi cu irakienii, pe atunci eu fiind acolo, in Kibutul Kefar Menachem. Vedeti cum castiga un Stat, o Tara, un Neam, daca-si iubeste cetateanul? Sa stiti ca oamenii, evreii, se mai fac uneori prin publicatii si cum ii faceti dvs pe romani, insa exista Statul care echilibreaza balanta. Acel Stat, ca si aparat al puterii, nu-i format din tarle de slugi aservite comunismului moscovit, desi generalul armatei britanice, Ben Gurion, care a pus bazele acualului Stat, a fost.

Dar sa revenim la ai nostri… Refuz sa cred ca o personalitate ca a dvs, atata de interesata in cercetarea provenientei noastre, sufera de patimi ”tismanesi” sau” patapievicesti”, pentru simplul motiv ca nu v-au decorat inca presedintii Tarii si pe dvs. Daca va decorau, nu va mai scriam, caci m-as fi gandit ca faceti aceasta denigrare ca si el, pe vreo 5-6000 de euro pe luna, nu gratis…

Continuand sa va lecturez articolul din 2.Nov.2010, in care reveniti la problema identitara, raman consternat cand vad ca romanul care pleaca sa munceasca in strainatate si poate ca se si hotareste sa nu se mai intoarca in Romania, este catalogat de dvs drept unul care (va citez) ”scuipa in capul parintilor sai, a bunicilor sai, a sperantelor lor, a credintelor lor, a suferintelor lor…?” Oare nu gresiti prea grav, distinse domn? In Germania, cat eu am stat patru ani ca azilant, in Israel alti patru ani, iar in Spania iata ca fac anul acesta sapte ani, si inca nu am auzit asa ceva! Ba am sesizat la toti acestia ca Statul isi educa cetatenii cam asa: ”Sunteti parte a unei Natiuni Libere. Puteti calatori si munci oriunde doriti voi, va puteti stabili sau casatori oriunde simtiti voi ca va fi bine. Fiti mandri de Natiunea voastra si nu faceti fapte antisociale pe nicaieri, pentru ca si Natiunea voastra sa se poata mandri cu voi!” Adaug, ca datorita ratei somajului din Spania, oficial de 22%, si exodul fortei de munca a depasit cifrele istorice!!! Pasivitatea guvernului socialist de aici, este identica cu a celui din Romania, ca doua picaturi de apa semanand, dar, in nici un ziar nu am citit ceva asemanator cu ce scrieti dvs, in toti acesti sapte ani. Cei ce se preocupa de soarta Tarii, si la momentul potrivit fiti siguri ca si intervin, sunt Militarii! Armata! Nicidecum cetateanul care, pe oriunde s-ar duce sa munceasca, PLATESTE intr-un fel Tarii, pentru asa ceva. Eu simt ca la noi in Tara, prin acea zona triumfa acel neam de tarla si de slugi, si prin Parlament, caci suntem (nu pentru ca a cerut poporul asa ceva) REPUBLICA PARLAMENTARA!

Sunt doua emisiuni televizate la care eu ma uit, pentru ca imi place sa aflu despre alte tari, popoare, datini, etc.: ”Madrileños en el mundo!” si ”Españoles en el mundo!”, care aduc in prim plan o multime de spanioli stabiliti care pe unde au vrut prin aceasta lume, indemnand parca la un si mai mare exod acum, caci este Criza, dar inca nu am auzit astfel de cuvinte spuse, nici macar la adresa acelora care s-au stabilit prin tarile inamice arabe, cum ar fi Iranul si altele.
 
Asta nu inseamna ca nu exista si dintr-aceia care ”scuipa” si pe ce este al lor, si pe ce este al altor Natiuni chiar! Tare mult as vrea sa ii cunoasteti si sa va si referiti exact la ei, caci merita. De pilda, in Germania am intalnit dintr-astia si m-am dus la Politie sa-i denunt, caci stiind romaneste si intelegandu-i, credeam ca pot ajuta Politia sa ii starpim mai repede, insa capitanul care m-a primit, m-a intrebat:
?Her Toma, aveti copii, familie?
?Da!
?Unde sunt ei?
?Cu mine, aici!
?Atunci duceti-va acasa si aveti grija de ei, caci de hoti ne ocupam noi. Asta-i treaba noastra!

Am vazut mai tarziu o familie (mai serioasa, credeam eu), a carui copil se juca cu ai mei, asteptand la Politie sa-si ia pasapoartele, sa predea Ausweiss-urile si sa plece in Tara:
?De ce plecati? O sa piarda copilul anul scolar…
?Da-o-n (…) de Germanie! Asta-i Tara? Azi sa furi si maine sa te prinda!…

Altadata m-a chemat altul, vazandu-ma intr-un supermarket, sa-i traduc ceva ce scria pe un produs, si numai ce ii cade un baton de salam (ca acela ”de Sibiu”, de pe la noi) pe cracul pantalonului in jos:
?Ce faci ma, furi?
?A-a-a, nu-u-u, …ca este voie sa iei alimente!…
?Dar daca ar fura cineva din magazinul lui maica-ta, tie ti-ar conveni? Pe mine sa nu ma mai cunosti de azi inainte! Bine?

Acum cinci ani, tarla asta care ne face de ras doar pe noi, nu si pe Basescu vad, i-au taiat sotiei poseta cu lama si ne-a costat 800 de euro refacerea actelor, caci era pe vremea cand la Consulat se putea intra numai cu spaga, de la portari si pana-n… Iata-i, acestia scuipa pe orice, mult stimate domn!

Mai spuneti ca noi, romanii, am ajuns minoritatea cea mai raspandita, dintr-un popor care a fost cel mai stabil si originar… Nu-i adevarat! Am specificat mai sus: primii sunt evreii, la ambele capitole! Dar englezii de pe cele trei continente? Apoi exodul tarilor africane? Dar proportional vorbind, si ungurii, si polonezii chiar ne-au depasit. Eu nu am fost in Londra, insa intreband o femeie de aici, spaniola, ”de ce nu se duce acolo sa munceasca?”, caci stia foarte bine engleza iar aici nu avea de lucru, mi-a spus ca a incercat, dar nu se poate ”din cauza ca acolo este mafie poloneza”, peste care ea nu a putut trece!!! Si aici a fost o mafie de acest gen, romaneasca, dar Criza i-a indepartat.

Mai repetati si in acest articol ca ”nici o alta natie nu isi paraseste cu atata usurinta si seninatate ceeace fiecare popor numeste patria sa…”  Am sa va rog sa imi permiteti sa va corectez putin, pentru ca am un exemplu special in familie, zicand eu putin mai altfel: In nici o alta natie de pe acest pamant, nu a prins, de la vladica pana la opinca, cum a prins la noi acest indemn (inoculat special de comunistii sovini si dezbinatori) de a-ti ponegri, desconsidera si umili aproapele, fratele tau roman prin ”maxime” de genul ”nimeni nu-i mai smecher, mai hot, mai pungas…, mai parasitor de patrie (poftim!), ca romanul”, desi romanul acela care a furat batonul de salam, de la un neamt a aflat ca nu pateste nimica daca il prinde furand un aliment sau tigari!!! Dar ce sa mai zic de milioanele de evrei, italieni, spanioli, englezi, olandezi…, incetateniti in Statele Unite, Canada si Australia? Si acum exemplul din familie. Eu si sora mea, ne-am trezit in 1963 ca avem un frate, dupa tatal ei, de origine germana. Ne-am trezit cu el la poarta, pur si simplu! Mama stia ca primul ei barbat a stat peste doisprezece ani in Germania, dar ca a mai facut si pe acolo copii, nu. Avea douazecisicinci de ani si era militar in termen in ”areea engleza”, iar in vacanta acelui an a vrut sa-si cunoasca tatal. A venit in Romania, s-a dus la militie, ei i l-au gasit, dar a mai aflat ca mai avea o sora, un frate si un altul prin alianta (pe mine). In 1965, el a revenit la noi, special pentru a o scoate din Tara pe sora noastra (pentru ca numai ea era majora), sa o ia cu el in Australia, unde el pleca sa munceasca (si unde s-a si casatorit si a ramas douazecisicinci de ani!!!, cu toate ca germanii pot trai foarte bine si fara servici acasa, pe ajutor social, dar el a motivat ca nu-i place sa traiasca ca ”proletarii”). Ma rog, asa se vedeau poate din RFG proletarii, tinuti de comunisti pe ajutor social…

Si i-a spus sora-mi sa vina cu el:
?Eu nu-mi parasesc Tara! – a fost raspunsul ei, ea fiind prima generatie de ”soimi ai patriei(!)”.
?Dar cine ti-a cerut sa faci asa ceva?
?Tu! Acuma.
?Eu? Tu crezi ca daca eu plec in Australia, imi parasesc tara? Tara mea de origine este Germania si cu originea asta voi muri indiferent ce-as face, insa eu mai am o tara, pe care si un caine o are, daca vrea, dara-mite un om: ACEASTA LUME INTREAGA, TOT TARA MEA ESTE, surioara scumpa!
?Nuuuu…, eu nu parasesc Romania!
?E alegerea ta! Faci cum crezi, dar iti spun, doar acuma te pot ajuta, mai tarziu nu, pentru ca voi nu-l cunoasteti pe Ceausescu, cu adevarat!
…Si a avut dreptate! Eu la 38 de ani, cu capul spart de minerii chemati de Iliescu, dar copiii, unul la 14 si altul la 8 ani,  asa am ajuns sa cunoastem prima tara civilizata: Germania a fratelui meu prin alianta, Klaus! Fortati de presedintele ales cu 90% de voturi, am luat si eu loc la Agentia de Bilete din str. Doamnei, la coada infermal de lunga (de tineri, baieti si fete, studenti si studente, loviti ca si mine), in spatele unei domnisoare cu fusta rupta, violata in graba de mineri chiar in microbuzul lui Dan Iosif… Totusi in Germania si-a ales sa ramana, indragostit de o nemtoaica, doar copilul cel mare. Cel mic este avocat in Romania.

Vedeti? Eu cred ca trebuie sa va schimbati putin opinia, unghiul prin care sa ii priviti pe cei din afara Tarii, si atunci concluziile va vor fi altele! Cercetati mai bine exodul romanilor motivat de saracia crunta in care ne-a impins MASONERIA COMUNISTA. Eu declar cu mana pe inima ca, toti romanii care spun ”imi este rusine sa spun ca sunt roman” si se si reincetatenesc care pe unde doresc, spre exemplu, nu se refera la originea lor si nici nu fug de ea (sunt ferm convins ca de aceasta sunt MANDRI!), ci se refera, si poate si fug chiar, la/de hotii din fruntea tarii, care vrand-nevrind ne reprezinta SI NE FAC DE RAS!!! Exprimarile de acest gen, tin de subtilitatile oricarei limbi (sunt expresii!), insa noi romanii stim exact ce vrea sa spuna cel ce le foloseste. Sau ce dumnezeu, numai noi cei din afara mai stim azi ce vrea sa spuna zicala ”unde dai si unde crapa!”, cei de-acasa nu?

Poate ca trebuie sa motivez marea deznadejde in care am cazut dupa ce am scapat de gloante, la Eva, si eram LIBER. Zona mea, de proiectare si urmarire a executiei lucrarilor, a fost Albia raului Buzau, cu salba de micro-hidrocentrale Candesti, Vernesti si Simileasca. Imediat dupa Revolutie, colegii de-acolo imi ziceau:
?Daca nu se ridica si Bucurestiul, nimic nu s-ar fi intamplat! Sa tot multumesti Cerului pentru o asa recunostinta…
Cand Bucurestiul a pornit Demonstratia de la Universitate, pentru a-i da jos pe primii doi mincinosi, care au declarat: prima data ca ei nu vor participa la alegeri ci doar se vor ingriji ca acestea sa se desfasoare cinstit, iar a doua oara au declarat ca ei nu au spus niciodata ca nu vor participa la alegeri(!), colegii mei de la santiere (intelectuali!), imi spuneau altfel:
?Ce dracului mai vreti, ma, acuma?
?Sa-i dam jos pe astia ca sunt MINCINOSI! Cand un nea gheorghe minte este una, dar cand minte un presedinte de Tara si un prim ministru, este alta: Astia ne fac Neamul de ras! Uite aici amandoua interviuri ale lor! (eu umblam cu cele doua petice de ziar la mine)
?Fac pe dracu! Lasati-i sa conduca. Daca-i libertate, de ce sa nu participe si ei la alegeri.
…La birou, in lacul Tei, eram toti oameni cu studii (tehnicieni, ingineri, cercetatori), …intelectuali, dar si comunisti pe deasupra, unii(!), care ne strigau celor care nu simpatizam cu FSN: PeNeTe si PeNeLe, sa ne pupe-n FeSeNe! Ce frumos! Nu?
Iata TARLA, distinse domn! Dar nu punctati spre ei, din pacate.

Vreau sa inchei declarand ca noi, cei plecati, pe care politicienii ne numesc ”diaspora”, iar dvs ”tarla si slugi” suferim si aceste jigniri din partea dvs, si injosirea de principiu a perioadei de adaptare, si lipsuri, caci ne restrangem de la multe pentru a putea strange un ban destinat tot Romaniei, in care speram sa ne construim o casa pentru anii de batranete (zic asta in numele majoritatii, in mijlocul careia imi duc veacul zi de zi), sau speram sa ne-o achitam pe aceea pe care o avem de platit (sau apartamentul), ajutandu-ne odata cu aceasta si rudele din Tara, care nu au avut curajul testarii muncitului in alte tari sau nu au putut chiar. Acesti bani ai nostri aduc beneficii Tari, doar ca la omul de rand nu se simte aceasta. Totusi pentru contributia noastra ne lauda doar politicienii, deoarece doar ei beneficiaza de comisioanele ce le platim, si tot ei ne spurca, cam ca dvs, cand pierd alegerile din cauza noastra: ”CAPSUNARII! Din cauza lor am pierdut alegerile. (Nu din cauza ca ei, hoti notorii, au inrobit Tara!!!) Iata TARLA!!!
Uite aici am dorit sa ajung, caci probabil va doare faptul ca nu suntem toti in Tara sa-i dam jos, adica sa votam la unison cu totii altceva. Daca credeti ca aici e hiba, iar va inselati! Pe fruntea unui om NU scrie: e cinstit sau e necinstit! Iata ca Basescu a si confirmat-o, chiar. Fiind bucurestean, stiindu-l cum a fost la Primaria Capitalei, eu am crezut ca este cinstit si patriot, dar ca presedinte a schimbat foaia, magarindu-se, declarand neconstitutional decurand ca ”Statul nu este obligat sa se ingrijeasca de traiul fiecarui cetatean in parte!”. Totusi doar aici in Spania am avut certitudinea ca este si el tot o apa si un pamant cu hotii ca Nastase, Vantu, Iliescu…, pentru ca (atentie!) am vazut cu ochii mei, cum mana lui dreapta diasporizata, deputatul Branza Gabriel (plus William, dupa Revolutie), fura din banii destinati campaniei electorale. Am facut reclamatie la presedentia Tarii si a intregului Birou executiv al pdl, si pentru ca nu am primit nici un raspuns, abia atunci(!) am inceput sa scriu despre asta, exact cum scriu si acuma. Intreb: dvs chiar aveti certitudinea ca romanii plecati din Tara isi schimba identitatea asa, cam ca deputatul Branza Gabriel care s-a facut William (roman de five o’clock), ca si cum si-ar fi schimbat o haina ”la gunoi cu vechiturile”, cum ziceti?
Am un coleg bun aici care si-a inaintat actele pentru cetatenie si mi-a zis:
?Suntem mai prost condusi decat aia din America Latina!
?De ce?
?Aia NU trebuie sa renunte la cetatenia lor, daca o vor si pe asta spaniola, noi DA!!!
Vedeti neamul de tarla, care stie sa faca ne-legi? A ajuns la Cotroceni, la Palatul Victoria si in Parlament! Dar sa nu spuneti ca i-am votat noi, ca iar va voi contrazice, si nu mai vreau.

PROBLEMA ROMANILOR. La noi o mica problema este, dar foarte greu de rezolvat: iubirea semenului! Si aceasta ni se trage de la anii acestia in care am fost rupti total de ceeace se cheama coeziunea de Neam, in care intra si Tara. Toti am fost rupti, cu preoti cu tot (90% influienta comunista), exceptie facand doar Martirii, atat ai ortodoxiei cat si ai celorlalte culte. Cititile cartile si va veti convinge. Mai mult preotia de dupa 1945, uita ca noi suntem romani si pe noi ne intereseaza mai putin ceeace depaseste isoria lui Noe, spre exemplu, din Vechiul Testament. Cultele nu mai spun, …canta tare si cu forta:
Daca Duhul Tau, Doamne, ar fi-n mine,
As canta ca si David!
… apoi as lupta, …m-as ruga, …as juca, …si cam atata, ca nu trebuie sa faca si crestinul tot ce facea David cu cele 365 de femei pe care le-a avut. Dupa Stefan cel Mare, spre exemplu, cultele nu-l invata pe crestin sa se ia, acesta fiind un prea ”mare curvar”: a avut doar trei-patru femei! Ori pentru atatea doar (cred ei), nu merita sa fie cantat si predicat in Bisericile lor. Or mai zice probabil ca s-a inchinat si la idoli…, cu toate ca habar au ce-s aceia, motive pentru care nu mai conteaza cat a luptat pentru Moldova sau cat a suferit pentru a o lasa urmasilor sai LIBERA si INTREAGA. Pentru ei doar David are fapte care merita sa-l predice si sa-i inalte osanale.

Iata un alt loc, si o alta tarla de slugi, distinse domn, Gavri Cornutiu! Si mai exista una si prin Politie, ochii mei vazandu-i pe politisti prin piete, zilnic intinzand punga goala amaratului nostru taran, spunandu-i cu tupeu: Fa-i plinul! Fara sa-i si plateasca… Voi incheia amintind-o pe cea mai mare: TOATA MASSMEDIA DIN TARA, cu unele prea mici exceptii doar!

Alexandru TOMA
Madrid, Spania
25 anuarie 2011

MY CHINA !

On By nelursIn WorldLeave a comment

Despre China.
Informatii culese din lucrarile de semestru ale unei colege

Am crescut intr-o lume in care „Made in People’s Republic of China“ era apogeul luxului proletar. Pasta de dinti MAXAM sau ciocolata in ambalaj auriu care incadra perfect fotografia unui pod erau motive pentru ca fiecare zi in care le gaseam in casa sa semene a Craciun. De atunci lucrurile s-au schimbat radical. China a devenit simplu „Made in China”, o tara care, odata cu preluarea Hong Kongului si Macao, in 1999, a inceput sa puna la grea incercare doctrinele economico-politice potrivit carora, pentru ca o tara sa fie capabila de o puternica si sanatoasa dezvoltare economica, numai sistemul capitalist dublat de democratie, ca forma de guvernare, e singura combinatie posibila.

China este tara cu cele mai atractiva economie, in crestere constanta din 1978, anul in care partidul unic comunist a decis liberalizarea ei, punand accent pe investitii si exporturi. Produsul intern brut aseaza China pe locul doi in lume, dupa Statele Unite, cu o cifra de aproape 5 trilioane de dolari.
 
Degeaba am schimbat regimul politic, degeaba am schimbat continentele, cand vine vorba de cumparaturi, pe orice pui mana in Statele Unite, totul este „Made in China“. Nimic nu mai pare un teritoriu protejat. Toate firmele de prestigiu au lasat in urma atelierele si fabricile din Ecuador, Mexic, Guatemala, Honduras, Sri Lanka si s-au mutat in China. La Macy’s, cele mai vandute cizme au fost cele din cauciuc, care le imita perfect pe cele de calarie si, evident, sunt „Made in China”; la fel ca si punga de hartie lucioasa si roz pe care scrie, cu litere aurii, numele celei mai apreciate firme care deserveste publicul feminin: Victoria’s Secrets.

China nu-si permite sa greseasca in contextul economic actual. Pozitiile pe care le detine in prezent sunt consolidate si datorita unor masuri guvernamentale ca cea care intra in vigoare foarte curand, in 1 februarie, si se refera la jurnalistii economici ce relateaza despre bursa chineza. Potrivit acestei masuri, doar jurnalistii cu minim doi ani de experienta in zona economica au voie sa relateze despre bursa, iar editorii stirilor economice trebuie sa aiba cel putin cinci ani vechime in domeniul. In acest fel guvernul de la Beijing doreste sa se asigure ca actiunile in derulare pe bursa vor fi protejate de fluctuatii cauzate de zvonuri. Masura, care poate se incadreaza in interventionismul unui regim totalitar, se justifica in contextul in care bursele din Shanghai si Shenzhen la un loc formeaza cea mai mare piata, la nivel mondial, pentru companiile care isi fac oferta publica pentru prima data.

Dintre aceste companii, cele care s-au remarcat in ultimii doi ani sunt cele care fabrica panouri solare, China devenind cel mai important jucator in multe din componentele acestei industrii, in primul rand datorita subventionarii eficiente pe care guvernul chinez o practica. Cu doar o saptamana inaintea vizitei oficiale pe care presedintele chinez Hu Jintao o va face la Washington, Barack Obama a semnat un document potrivit caruia panourile solare necesare Departamentului Apararii vor fi de productie interna, americana, chiar daca in acest fel costurile s-ar putea sa fie mai mari. Departamentul Apararii foloseste panouri solare in toate zonele in care soldati americani sunt angajati, fiind o modalitatea sigura si autonoma de gospodarire a resurselor necesare vietii intr-o zona de conflict, fara a depinde de cineva.

* * *
In 2009, cu ocazia vizitei in China, Presedintele american a promis o simplificare in procedura acordarii de vize pentru studiu studentilor chinezi care doresc sa studieze in Statele Unite. Acest fapt a facut ca numai intr-un an numarul chinezilor care aleg SUA ca destinatie academica sa creasca cu 27,5 %. Cei mai multi dintre studentii chinezi provin din randurile a trei universitati: Universitatea Peking, Universitatea Tsinghua si Universitatea de Stiinte si Tehnologie a Chinei. 

Cei aproape un milion de studenti chinezi care sunt cuprinsi in sistemul de invatamant american, la toate nivelurile, ajung sa fie acceptati datorita efortului depus de firme de consultanta la care acestia apeleaza. Prea putini dintre tinerii chinezi reusesc sa faca singuri curte unei universitati americane si sa fie acceptati datorita efortului personal depus. Dosarele celor care doresc sa studieze in SUA sunt realizate cu scrupulozitate de firme de consultanta care functioneaza legal in China. Pentru serviciile lor, acestea percep intre 20.000 si 50.000 RMB, echivalentul a 3.000-7.500 de dolari americani. Detinute de chinezi care la randul lor au studiat in SUA, aceste firme de consultanta se implica intr-o paleta intreaga de lucruri, de la descoperirea unui program academic care sa corespunda cu cerintele studentului – client, pana la efectiv completarea documentelor online necesare pentru a aplica la o universtate americana, completarea documentelor necesare obtinerii de viza si chiar cumpararea de bilet de avion pana la destinatie. Firmele de succes sunt cele care reusesc sa trimita cat mai multi studenti chinezi in SUA, iar numele lor este cunoscut de clientela interesata.

Schimbul de informatii intre studentii plecati la studii si colegii ramasi in China se face prin Renren (in traducere reteaua din campus), un fel de facebook chinezesc, folosit in special de studentii din universitatile chineze si care numara peste 40 de milioane de utilizatori.

Studentii chinezi nu discuta politica niciodata, nici despre a lor dar nici nu comenteaza chestiuni la ordinea zilei care se intampla in Statele Unite sau aiurea, in lume. Wei –Wei Wang este bursiera Getty, in jurnalism, originara din Taiwan dar care isi desfasoara activitatea la Beijing. In articolele ei a povestit lumii intregi despre o serie de cladiri apartinand unor foste fabrici dezactivate si care, ani la randul au fost folosite, cu acordul autoritatilor, ca spatii – galerii si studio de catre tineri artisti chinezi. In timp zona a devenit cunoscuta sub numele de 798 Art District si un fel de magnet pentru o noua elita, un nucleu al tinerei generatii care insa a fost rapid etichetata de catre aceleasi oficialitati ca fiind „tineri furiosi”. Drept urmare, zona a fost culcata la pamant, distrugandu-se o serie de graffitti si alte forme de arta urbana. Numerosi artisti care au incercat sa-si protejeze operele au fost arestati si sunt in continuare inchisi, chiar si la aceasta ora, pentru nealinierea lor.

China defineste in acelasi timp doua entitati: guvernul si poporul. Suprapunerea nu mai este perfecta.

Ioana MOLDOVAN*
Los Angeles
31 ianuarie 2011
——————————

* Ioana Moldovan este bursier Fulbright la School of Theater din cadrul University of Southern California, Los Angeles. (n.r.)

CE E IUBIREA ?

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Ce va vine in minte daca v-ar intreaba cineva ce e iubirea?
Inefabilul iubirii ne face sa dam fiecare raspunsuri diferite, caci iubirea nu poate fi explicata pe de-a-ntregul. Poate sa spuna cineva ca a patruns in esenta ce este iubirea? E un mister pe care il purtam in noi, e o minune, nu stii de unde vine si nu stii unde o sa te duca. Iubirea se naste in tine, o simti ca pe ceva unic, e ca o flacara, un fel de combustie interna. Cand iubesti, perceptia din jurul tau se schimba, iar starea aceasta curge prin tine. Dispare totul, nu mai exista decat dorinta ca celalalt sa te iubeasca la fel de mult si il vrei numai pentru tine. Nevoia de iubire este atat de mare, incat, si atunci cand crezi ca esti mintit, iti vine sa strigi: “Minte-ma, dar minte-ma frumos!”
Se spune ca iubirea nu este de esenta umana si ca poarta in ea ceva din puritatea dumnezeiasca. Nici un om nu se poate lauda ca a inventat iubirea, nici nu se poate transmite din generatie in generatie, nici nu se poate Invata de la cineva, ori prin maturizare sau vointa si nici nu depinde de caracterul omului sau de varsta, chiar daca la varsta a treia e mai domoala, dar este compensata de lumina experientei. Oamenii au nevoie de dovezi de iubire pana in ultima clipa de viata. Acolo unde dispare, sufletul e parjolit.
Toate religiile lumii propovaduiestc iubirea ca fiind cel mai inalt mesaj, cea mai desavarsita conditie umana. Cele mai mari sacrificii omenesti s-au facut din iubire, asa cum s-a sacrificat Iisus din iubire pentru oameni. Literatura abunda de creatii pe aceasta tema.
Sensul cuvantului A-MOR (fara moarte) este iubirea. El arata ca iubirea poate sa treaca dincolo de moarte. Se spune chiar ca dragostea poate sa mute muntii din loc, caci la urma urmelor, tot ce conteaza in viata in mod deplin, este iubirea.
Iubirea este o sarbatoare a firii, este ceva armonios, bland, fascinant, cald. Caldura sufleteasca data de iubire da viata infinitelor entitati ce alcatuiesc universul, creaza forme, invie, lumineaza. Iluminarea, intelepciunea, vin pe calea iubirii, tine de bucuria de a trai iluzia.
Se intampla ca uneori iubirea sa-ti aduca si suferinta, sa mai incurce itele sau sa dea nastere unor situatii mai deosebite. Mai zilele trecute, un tanar imi spunea: “iubesc doua fete in acelasi timp si nu ma pot hotari pe care sa o aleg pentru casatorie. As putea impartasi fericirea cu oricare dintre ele.” Si cand i-am zis: “Tu ce-ai raspunde la intrebarea: Dar necazurile, cu care le-ai putea imparti mai bine?” a cazut pe ganduri.
Nu exista o reteta pentru iubire, exista doar acea chimie care se intampla intre oameni, singura valabila. E foarte diferita la fiecare cuplu de indragostiti, un unicat indescifrabil.
O amintire din perioada adolescentei care imi flutura si acum prin minte, mi-o explic doar prin aceasta misterioasa chimie.
Cam pe la 15-16 ani, Iuliei, prietena si colega mea de banca, ii sfaraiau calcaiele dupa Dragos cu care se intalnea adeseori in Cismigiu, caci pe acolo le era drumul spre casa. La inceput, conversatia lor era foarte sumara. Se intalneau, se salutau scurt: El: “Buna!”, ea: “Buna!”. Dupa un timp: ”Ce mai faci?” “Bine, dar tu?” “Si eu bine.” Dragos o lua de mana si se plimbau tacand, lasand doar inimile sa vorbeasca in graiul lor. La plecare ii inmana o scrisoare de dragoste. Iulia raspundea intotdeauna prompt cu scrisori frumoase pe care eu i le ticluiam cum ma pricepeam mai bine. Mi-amintesc cum ii spuneam cu deplina convingere ca numele Dragos s-a nascut din cuvantul dragoste. Dupa un timp, Dragos i-a facut urmatoarea declaratie de dragoste: “Stii ce-mi place la tine cel mai mult? Cat de frumoase scrisori imi scrii. Noaptea nu pot dormi pana nu citesc scrisorile tale, incat le stiu pe dinafara. N-as putea sa traiesc fara ele.” Cu vremea, Dragos a aflat cine scria acele “minunate” scrisori de dragoste. Credeti ca intre ei s-a schimbat ceva? Nici vorba. Dupa terminarea scolii s-au casatorit si eu le-am botezat copilul. Ce dovada mai mare trebuie pentru felul cum lucreaza chimia? Nu este nimic mai frumos si mai tulburator ca privirile ochilor de indragostit care spun povesti de iubire pe care cuvintele nu le pot ingana sau asterne pe hartie.
Si pentru ca iubirea ocupa un loc atat de importat in viata oamenilor, i s-a inchinat o zi din cele mai vechi timpuri, chiar inainte de crestinism, asa cum este sarbatoarea Dragobetele. E celebrata in ziua de 24 februarie, in anotimpul rece, dar tine inimile calde, caci “Dragobetele saruta fetele”, cum este vechea zicala romaneasca. Se spune ca Dragobetele, feciorul chipes si puternic al Babei Dochii, aduce iubirea in casa si in suflete. Acest tanar neastamparat si navalnic este fratele mai viril al mai firavului Sf. Valentin, Cupidonul american, care isi arata amorul cu inimioare rosii strapunse de sageti si ravase parfumate. Virilitatea Dragobetelui este o creatie in spiritul locului, tipic unei culturi dionisiace. Balcanicii sunt mai infocati, mai intaratati, mai puternici, mai voluptosi decat fratii lor de peste ocean. Zona Carpato-Dunareana duduie de forta si barbatie.
Pentru omul arhaic, ziua de Dragobete era semnul sosirii primaverii. Era prima zi cand se vorbea despre pasari si plante, semne ale innoirii naturii, cand pasarile presarau bucurie, iar plantele si florile incantau simturile pe plaiurile mioritice. In aceasta zi se “logodesc” pasarile. Datorita vechimii, aceasta zi a dat nastere la multe si frumoase obiceiuri care s-au pastrat la sate si care nu merita epitetul de “rasuflate”.
In ultimii ani, la oras, tinerii dornici de innoire, incurajati si de comert, ii fac tot mai mult loc zilei de 14 februarie, Valentine`s Day, zi inchinata iubirii in amintirea Sf. Valentin. Romanii stiu destul de putin despre acest Sfant care a fost executat in anul 269 la 14 februarie pentru ca a favorizat casatoriile interzise de imparatul roman Claudius. Acesta nu isi putea aduna ostasi pentru prea multele razboaie purtate. Socotind ca barbatii nu doreau sa isi paraseasca sotiile, a interis casatoriile. Preotul Valentin, a cununat in secret perechi de indragostiti, si-a atras moartea si a devenit martir.
Va puteti inchipui cum ar arata omenirea daca ar fi lipsita de acest sentiment de rotunjire a propriei fiinte, care sta la baza vietii, refugiul celor asupriti, acoperamantul celor dezgoliti, speranta celor deznadajduiti, hrana celor infometati, apa celor insetati ?
Dar cum ar fi daca, macar numai pentru o zi, iubirea ar fi stapana pe toate inimile, iar oamenii s-ar imbratisa si ar canta “Toti pe lume frati noi suntem”?

Elena Buica- Toronto

Iluzii si destin

On By nelursIn literatureLeave a comment

Discrete nostalgii pentru vechile structuri epice, pe-alocuri sporadice! Comportamentele vietii se schimba si, odata cu ele, si modul de percepere si transfigurare la nivel fictional. In actul creatiei, apar noi forme de limbaj, marcate inca de poetici normative sau, in acceptiune moderna, debarasate de ele. Cert este insa faptul ca intalnim putini prozatori novatori in plasmuirile lor epice. Romanul, privit ca ,,metafora a vietii’’, ramane insa o ispita pentru cei stapaniti de un daimon socratic, si nu numai in acceptia lui!
Nicolae Balasa, doctor in Filosofie, face parte  din putinii romancieri, detasati, fictional si conceptual, de canoanele epicii traditionale, unele crepusculare. In prezentarea unor teme, extrase din paienjenisul vietii cotidiene, el se dovedeste un subtil narator: intriga, reflectie filosofica, tipologie, logos incarcat de sensuri ce solicita prudenta si cumpaniri in zonele fiecarei meditatii. Nu este un debutant! A mai publicat: Blesteme, Editura „Spirit Romanesc“, 1995, Craiova, Pe apa Sambetei, Editura „Horion“, 1998, Craiova, Organizarea si functionarea mass-media in Oltenia, Editura „Spirit Romanesc“, 2000, Craiova, Comunicare si Intelegere, Editura Newest, Targu-Jiu, 2005, Puntea franta si caderea spre niciunde, Editura Newest, Targu-Jiu, 2007, Mataniile Alexandrei, Editura Newest, Targu-Jiu, 2008, Vamile apocalipsei, Editura Newest, Targu-Jiu, 2009, Acvariul cu fate, Editura Newest, Targu-Jiu, 2010, romane si lucrari cu evocari si deschideri in orizontul cunoasterii.
Actualul roman Viata ca iluzie si clipa ca destin are o viziune mai larga, chiar daca in restu filonlui epic staruie obsesiv povestea unei iubiri. O viziune neoromantica  eterna, indiferent de orientari si destine. Ea exista succesiv in culturi.
Eroii – Nick, tanar profesor de filosofie, Olesya, fosta studenta in Cernauti  si Kiev, romanca prin ascendenta paterna, Yanina, colega de studii din Odesa, cu filon slav, Igor, Boerica, Tudosie si Amer, intregesc personajul tipologic; provin din tari si zone geografice si configureaza mentalitati diferite. Este de altfel si intentia autorului de a inmanunchea trairi eterogene in derulari dincolo de doctrine si conjuncturi istorice.
Montpellier si Lyon, toposuri de intalnire temporara si intoarceri spre zonele de obarsie, cu itinerarii si popasuri in cateva tari cu vechi traditii de cultura. Popasuri in parcuri, hoteluri si catedrale – Complexul Brincusi din Tg. Jiu etc., toate dovedesc o reala capacitate  de cunoastere si cuprindere. Istoria se repeta pentru ca autorul, ,,ab imitio” (pp 2-3), schiteaza imagini ale unor vechi civilizatii. Deci, eroii nostri sunt, intr-un fel, argonauti moderni ai spiritului. Alte Colhide  cu iluzii, alte destine!…
Idila Nick – Olesya – odata cu plecarea din campusul universitar, din Montpellier –  cu excursii in cateva zone din tara noastra, evolueaza intr-un mariaj cu tonalitati mistice si cu recuperarea eroinei intr-un spital din Tg. Mures. (Este victima a unui grup agresiv). Ne aflam intr-o zona a tragicului intuit in momente de zbucuim si cautari. Un complex tragic, tutelat imprevizibil de un mitic destin. Tragicii greci il prezentau scenic in reprezentari nu lipsite de talc.
Prozatorul exceleaza in arta portretului, conturat prin dialoguri vii, cu subtilitati semantice si incarcaturi afective. Olesya – spiritul feminin – inteligenta, naivitate, puritate si trairi aparte, Nick, dimpotriva – orizont, putere  de deschidere, – osciland intre ispita erotica si concept. Este obsedat de  disjungeri – separa si judeca fiecare traire. Nu duplicitate in gest si in logos, si, dimpotriva, o voluptate a trairii sub semnul miticului eros.
Idila pare sa aminteasca scenarii din poezia ,,Floare – Albastra” a nemuritorului poet din Ipotesti (Eminescu) – poetul care, inca din tinerete, evocase, fascinand, spiritul si meleagurile de basm ale Bucovinei!.
Cuplul – Nick – Olesya  constituie insa un model de intuire a vietii intr-o perioada cand pasiunile varstei, inaripate, cauta noi contururi cu posibile realizari in arii ideatice. Nicolae Balasa, prin certa vocatie epica, ramane un autentic prozator.
George Sorescu

IMPOSTURA CA PRINCIPIU VALORIC SUPREM IN PROMOVAREA OAMENILOR

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Un lucru cu cat este mai scump cu atat este mai ieftin. Vorbesc de valoarea reala a lucrului. Aceasta deoarece un lucru scump, de valoare reala, nu doar ca are fiabilitate, avand durata de utilizare cu mult mai mare decat cel ieftin, dar el creste eficienta in atingerea scopului.
 
Deci cel mai valoros lucru este cel ce se potriveste cel mai bine scopului propus, rolului pe care trebuie sa il joace. Fiecare a avut o masina careia la un moment dat a trebuit sa-i schimbe o piesa. Toata lumea stie ca piesa originala care se potriveste perfect ofera o functionare optima si protectia restului pieselor masinii, iar piesa neoriginala cu cat e mai indepartata de standarde cu atat genereaza o functionare mai proasta si poate uza celelalte piese, defectand mult mai profund masina. Asa este si cu oamenii.
Considerati ca fiecare om este o piesa intr-un sistem institutional, intr-un sistem social. Omul potrivit la locul potrivit garanteaza o maxima eficienta in rolul profesional si social presupus pozitiei ocupate, crescand armonia functionala a sistemului si performantele celor din jurul lui. Atunci cand este vorba despre loc de decizie, efectul va fi in functie de raza de aplicabilitate a acesteia.

Un bun conducator de intreprindere sau institutie poate performa sau poate falimenta respectiva institutie ori intreprindere. Pana aici cam toata lumea gandeste la fel, daca este de buna intentie si sincera. De aici incolo apare intrebarea: bine, dar care este piesa originala, avand toate standardele, sau in cazul nostru omul potrivit la locul potrivit? In primul rand, trebuie sa cunoasca, la nivel profesional, scopul, mijloacele si metodologia de obtinere a efectului de rol profesional si social. Cu cat va fi mai putin profesionist in aceste trei directii cu atat eficienta lui va fi mai mica, trecand in efect negativ. Adica, daca vei pune un inginer de tractoare sa creasca pesti, pestii vor muri, iar daca vei pune un agronom sa repare avioane, atunci doar cei care au hotarat acest lucru sa se urce in acestea.

Am dat exemple extreme. Dar toti cei numiti sau alesi pe un post de decizie se inscriu undeva pe linia ce leaga extremele: performanta – slaba eficienta. Orice individ ajuns pe un post de decizie pentru care nu are calificare in domeniul in care ia decizia produce paguba, pana la distrugerea intreprinderii sau institutiei in cauza. in al doilea rand, fiecare profesie are un tip particular de gandire. Cu totul altfel gandeste un inginer, un jurist, un medic sau un preot etc. In timpul formarii lor, indivizii se amprenteaza definitiv cu un mod specific domeniului de a gandi. Recalificarile ulterioare, fara a porni de la acel mod de a gandi in care s-a format, sunt carpeli care au valoarea carpelilor de tipul: din costumul unui om scund si gras vreau sa fac un costum pentru un om inalt si subtire. Sigur ca va iesi un costum cu care poti grebla prin gradina, dar nu poti frecventa cu el saloane cu pretentii.
 
Asa-zisa sansa democratica a recalificarii din slujba in slujba se refera la oameni care sa faca si ei ceva ca sa castige o paine, dar nu la oameni de performanta, care sa performeze institutia, sa duca lumea inainte. Oamenii de performanta cresc in propria profesie, din nivel in nivel, tinzand spre competenta maxima posibila. Un om care nu a fost performant in propria meserie in care s-a format, care nu a fost capabil sa traiasca din meseria in care s-a format acela nu va fi performant in nicio alta activitate in care se va reprofila. Un asemenea om neperformant in meseria lui, daca va fi in pozitie de decizie in alta activitate, va necinsti prin incompetenta scaunul pe care sta, facand rau domeniului, prin aceasta contribuind la inrautatirea generala a societatii, de aici facandu-si rau siesi si familiei sale, chit ca prostul se crede intotdeauna genial.
Nu sunt pareri la un taifas. Acestea sunt afirmatii exacte ale unui om de specialitate. Sunt specialist in esecuri umane.

Parerea atat de invocata, de fapt o scuza, cum ca politica este singurul domeniu in care nu trebuie sa ai o pregatire deosebita este un fals si praf pentru orbirea celor care nu vad cu ochii lor. In societatile performante, ca sa te apuci de politica, trebuie sa fi fost absolvent, dar nu orice absolvent, al celor mai prestigioase universitati. Cititi biografiile oamenilor politici occidentali. Daca nu poti dovedi ca faci parte din elita generatiei tale, din cei 3-5% nascuti, iar nu facuti si antrenati (scoliti) la sange nu ai ce cauta in politica. La noi diluviul politic si social a scos la suprafata repetentii si gunoaiele, iar prostul nu numai ca nu poate accepta, dar nici macar nu poate intelege ca este prost. El va numi in functii de decizie indivizi care ii seamana.
 
De aceea institutional Romania este condusa, cu rare exceptii, de impostori. Impostori nenorociti de trei surcele aflati ca, in afara celor ca voi, intreaga populatie va dispretuieste si isi bate joc de voi pe la spate, chiar daca pe fata, in mod prefacut, pastreaza o aparenta de deferenta.

Prof.Univ.Dr. Gavril CORNUTIU
Universitatea Oradea
28 ianuarie 2011

UN SCRIITOR REALIST SI CARTEA LUI MEMORIALISTICA

On By nelursIn History, Life and HealthLeave a comment

CREANGA Ovidiu
CU SI FARA SECURISTI
(Prefata Paul Goma)
368 pagini
Editura Vicovia 
Bacau, 2009
 
Cu discernamant si responsabilitate, autorul, nascut in urma cu 90 de ani, in satul Varzaresti, plasa Nisporeni, judetul Lapusna, in apropiere de Chisinau, ne dezvaluie, in cartea de fata importante amanunte din culisele securitatii. Unele informatii, prea putin stiute de omul de rand, mai cu seama dupa cotitura din decembrie 1989 au ajuns de notorietate. Dar Ovidiu Creanga este posesorul unor informatii inedite, aflate si traite pe propria piele, in venerabila sa viata de aproape un secol. Nu e de mirare, asadar, ca s-a gandit sa le puna pe hartie si sa le ofere cititorilor, la 20 de ani dupa revolutie, cu gustul amar ca aproape nimic nu s-a schimbat in configuratia politica a tarii, decat formal, vechile structuri fiind inca la putere, peste care s-au calchiat structuri noi, coercitive, asupritoare, cu mult mai ingrozitoare si mai apasatoare pentru omul simplu, decat in perioada anterioara.

Cartea are asezate in fata, cateva pagini din jurnalul scriitorului dizident Paul Goma, datat 12-13 februarie 2008, text intitulat „Mos Bodranga si securistii” in care aflam parerea scriitorului despre aceste structuri coercitive ale Romaniei care isi exercita si in prezent atributele in tara si peste hotare. In paginile jurnalului sau, folosite de Ovidiu Creanga drept prefata, Paul Goma, cu o luciditate si discernamant meritorii, scoate in evidenta marturii ale unor participanti direct la actul rasturnarii regimului comunist, precum si modul bestial, barbar in care au fost torturati si asasinati fostii dictatori, cu o cruzime de nedescris, amanunte aflate din „Stenograma Procesului Ceausestilor” – publicata in „Ziua”, precum si declaratia numitei Cerasela Birjac, sefa Pazei personale a lui Gelu Voican Voiculescu, publicata si ea in „Ziua”, declaratie la fel de socanta ca si stenograma sus amintita.

Volumul „Cu si  fara securisti” – se constituie astfel, intr-un document important, o fresca veridica a societatii politice romanesti de la finele secolului trecut, care a culminat cu miscarea de revolta din decembrie 1989, bazat pe marturii, pe acte originale si relatari ale unor persoane care s-au situat in miezul evenimentelor. In Argumentul sau, autorul explica titlul lucrarii si motivul care a stat la baza inceperii unui asemenea demers memorialistic, folosind date si nume reale care pot fi probate si astazi, desi au trecut mai bine de doua decenii de la evenimentele cruciale din decembrie 1989.

Scrisa sub forma unei Autobiografii, cu nuante autoironice si autopersiflante – lucrarea este si o satira usturatoare la adresa aparatului conducator, al celui represiv, la adresa celor ce s-au imbogatit aproape peste noapte, a tuturor celor ce savarsesc nelegiuiri si supun neamul romanesc oprimarii si distrugerii sistematice. Desi plecat de aproape trei decenii din tara, autorul a pastrat legaturi cu oamenii si cu locurile pe unde a vietuit pana la virsta de 62 de ani. Lucrarea beneficiaza la sfirsit de numeroase pagini ilustrate de Note autobiografice in care-si relateaza povestea vietii si in chip deosebit, amintirile din copilarie, cu mult umor si oarecare unda de nostalgie, dupa anii trecuti, cum e si firesc.

Tot aici isi dezvaluie si pasiunea arzatoare a vietii sale: chimia. Valurile pe care a fost purtat in viata, nu s-au potolit nici in Canada, unde a muncit si a avut realizari remarcabile. Astazi, venerabilul domn Ovidiu Creanga se bucura alaturi de copii si nepoti de o viata prospera, tihnita, pe care o condimenteaza cu lecturi si scrieri personale, publicand la marile reviste canadiene si romanesti literatura  care e foarte apreciata atat de romanii din tara, cat si de cei din diaspora. Ovidiu Creanga nu se sfieste sa-si numeasca „eroii” – (si cei negativi sunt eroi, nu-i asa?) – cu numele lor reale. Si-a luat acest drept legitim si curajul raspunderii, fiindca oricand poate proba cu argumente forte si cu documentatie adevarul afirmatiilor sale. El relateaza despre persoane care erau puse  de regimul trecut sa informeze exact despre actiunile unor vecini, prieteni, colegi de serviciu. A fost si el „filat” si turnat in mai multe randuri. Avand o functie importanta si facand nenumarate deplasari in strainatate, era, prin forta imprejurarilor suspectat. Autorul descrie cu minutie experientele sale cu acei care erau numiti in sens peiorativ „baietii cu ochii albastri”, printre ei fiind si unii foarte buni prieteni care „l-au lucrat” in chip neasteptat.

Insa, afirma Ovidiu Creanga – „Si la securisti au fost unii fiare si au fost si unii mai omenosi. Asa ca tortionarii care spun ca nu au avut incotro si au comis atrocitati avand ordin de la  colonelul Nicolski sau Pantiusa mint cu nerusinare,  caci, daca ar fi refuzat sa faca aceste fapte de neimaginat, nu le-ar fi taiat nimeni capul. Toporul nu ar avea nici o putere daca nu ar avea o coada de topor. Securitatea romaneasca era organizata dupa modelul sovietic insa cei ce au suferit prin inchisori si lagare, dar mai ales cei supusi la ororile „reeducarii” de la Pitesti spun ca a depasit cu mult chiar si Gulag-urile rusesti in atrocitati.”

In relatarile sale, Ovidiu Creanga uziteaza un limbaj direct, frust, despodobit de metafore, floricele si alte figuri de stil care nu s-ar fi potrivit cu subiectul si mesajul lucrarii. Nici frivolitatile de limbaj nu ii sunt specifice si le foloseste doar arareori, cand textul cere acest lucru. Specifice sunt: ironia, satira, parodia, sarcasmul, autoironia, aspectate cu numeroase citate din proverbe si maxime romanesti si universale pentru a ilustra ideile proprii. Limbajul este viu, colorat, animat si da vioiciune si sustinere actiunii.

S-ar zice despre scriitorul Ovidiu Creanga ca este un autor hatru din spita stramosului Creanga (nu degeaba au acelasi nume!) prin umorul sanatos pe care-l practica si prin seninatatea – proprie romanului – cu care depaseste anumite situatii tragice. Dar umorul sarcastic are darul de a pune punctul pe „i”, adica de a  face sa usture. Din text nu se degaja tristete, deprimare, anxietate, resentimente, normale in cazul unei persoane care a suferit atatea nedreptati si a trecut prin focul iadului si furcile caudine ale tortionarilor securisti. S-ar putea chiar spune ca i-a iertat pe toti si nu le mai pastreaza resentimente. Umorul l-a ajutat sa treaca mai usor prin mijlocul suferintei.

Capitolul I, intitulat, firesc: „Inceputurile” – este cadrul de desfasurare al unor „Aspecte din Basarabia romaneasca” – asa cum isi subintituleaza capitolul Ovidiu Creanga. Monografic si autobiografic, autorul (re)creeaza cadrul nasterii sale si atmosfera de inceput de veac XX in Basarabia in care a vazut lumina zilei. Toate capitolele sunt ilustrate cu imagini de epoca, harti, documente. Amanunte despre starea social-economica si demografica a Basarabiei si in chip deosebit a Chisinaului, sunt prezentate cu multa generozitate si mai ales, bine documentate. Autorul face si portretul moral al basarabenilor, descriindu-i astfel: „Caracterul moldovenilor era foarte ingaduitor, ei fiind oameni primitori si buni la suflet”.

Traversand istoria secolului, Ovidiu Creanga puncteaza principalele momente care au marcat existenta, nu numai a lui, dar a tuturor romanilor de dincolo si de dincoace de Prut ce au fost sacrificati si azvarliti ca niste mingi, dintr-un loc in altul, dupa capriciile si meandrele politicii. Destine sfasiate, familii impartite, deportate, cand alipirea Basarabiei in 1920, cand  retrocedarea Basarabiei, in 1940,  un joc perfid care a schimbat soarta a mii si mii de romani. Autorul descrie in amanunt aspecte din viata basarabenilor, obiceiurile si traditiile lor, credinta lor, arta culinara in care basarabencile erau vestite. El face in primul capitol o minimonografie a meleagurilor unde a vazut lumina zilei si unde a copilarit pana la plecarea in Regat. Drama prin care a trecut familia autorului in 1940, la retrocedarea Basarabiei, l-a facut sa se refugieze, astfel ca adolescenta i-a fost mutilata salbatic, dupa spusele sale, de hoardele rosii.

Primele amintiri din copilarie continua si in capitolul 2 al cartii, intitulat: „Ghici cine mi-a pus mina in cap!” cu peripetii din mahalaua Vistiernicilor din Chisinau, targul copilariei scriitorului. Amintirile sunt foarte clare si se deruleaza ca pe o pelicula, cu o limpezime uimitoare de parca s-ar fi intamplat recent. Memorabila este in amintirea scriitorului vizita Reginei Mame, impreuna cu Marele Voievod de Alba Iulia, nimeni altul decat Regele Mihai, pe atunci de varsta autorului. O alta amintire incantatoare este cea legata de circul care a poposit in orasul Balti, care l-a cucerit din prima clipa si chiar a invatat unele numere de prestidigitatie, jonglerie si fachirism. Autorul nu se fereste de vocabularul in argou pentru a da un plus de naturalete  si parfum, amintirilor.

Ovidiu Creanga isi continua amintirile cu tulburarile iscate de ocupatia bolsevica din iunie 1940 si de ravagiile pe care le faceau acestia in teritorii. Apoi, in 1944, al doilea refugiu, cand soovieticii au pus stapanire pe  Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei. Autorul descrie bombardamentul care a avut loc in aprilie 1944 in Gara de Nord, cand au pierit mii de refugiati din garniturile de tren. Prigoana pe care au dezlantuit-o apoi comunistii impotriva basarabenilor care erau vanati si expediati inapoi in Basarabia ori in Siberia a fost fara precedent. Drama familiala, cu tatal ucis de catre bolsevici, avea sa-l urmareasca toata viata.

Realizarile pe plan profesional, premiile luate pentru inventiile aduse in domeniul chimiei, au atras din partea semenilor multe controverse, invidie si chiar ura si nu putine au fost datile cand s-a incercat inlaturarea autorului de la conducerea institutiei, functie de raspundere pe care a indeplinit-o ani la rand in Ministerul Comertului Exterior. Autorul declara lucrurile pe sleau, cu lux de amanunte, fara prejudecati sau inhibitii. El descrie si realizarile si esecurile avute in urma acordarii increderii unor oameni care l-au tradat. Structura psihologica fericita insa, il ajuta sa treaca usor peste multe greutati si obstacole si sa ajunga respectat si chiar temut in domeniul pe care-l iubea atat de mult: chimia.
         
Stilul  autorului e  antrenant si vioi, presarat cu umor si ironie, astfel incat scrierea e accesibila, se citeste usor si e foarte placuta, desi uneori e incarcata de date tehnice sau istorice. Memoria prodigioasa a autorului reda cu exactitate fiecare intamplare in amanunt. Cu mult umor sunt istorisite amanunte picante din vizita guvernamentala in Olanda, alaturi de ministrii de la Chimie si Comert. Autorul descrie modul de viata si civilizatia din tarile in care era trimis in delegatii ca specialist.

Ovidiul Creanga este un original. El intra in dialog direct cu cititorul, ii cere parerea, ii face confesiuni, se inteleg de minune. Se creeaza astfel o comuniune tacita intre scriitor si lector, o intelegere avand ca suport cuvantul scris si feed-back-ul nu se lasa asteptat. E un fluid care circula de la unul la celalalt, la fel ca in salile de teatru, intre actori si spectatori. De fapt, cartea aceasta este ea insasi un spectacol divers, caleidoscopic pe care scriitorul, cu arta, il propune publicului si-l face sa ia parte la el in mod direct, interactiv. Fraze care incep cu: „Intelegeti?… Va intreb… Ce parere aveti?” s.a. ilustreaza acest mod de scriere interactiv, in care vocea auctoriala este actorul principal, cea care da tonul colocviilor.

Cartea este, fara doar si poate, un pretext pentru o autobiografie amanuntita. Apar personaje varii, importante sau nu, care au jucat un rol in viata autorului si, din poveste-n poveste, se alcatuieste structural, corpusul scrierii memorialistice de fata. Un scriitor pragmatic, realist, fara efuziuni lirice ori metaforice. Un scriitor terre-a-terre.  Trasatura definitorie este cea sarcastico-umoristica. Spiritul aventurier ii este implinit si satisfacut, cand viziteaza Sumatra, Singapore, Australia, Scotia, Anglia si astfel, visele din copilarie  de a calatori spre tari necunoscute si exotice, prinde viata. In Singapore a ajuns de patru ori, pentru perioade mai lungi, asa incat visul s-a implinit. Ca orice bun jurnalist, o data ajuns intr-un loc, prima grija era de a se informa despre civilizatia respectiva, istoria, limba si caracteristicile poporului, cultura, traditiile lui si artele culinare. Nu e usor sa te adaptezi oricaror conditii de viata, total straine de ale tarii tale. Tari si orase ale contrastelor izbitoare, ale decalajelor sociale, cu oranduiri diferite de cea din care plecase autorul. El descrie cu talent toate aceste diferente de civilizatie prin antiteza, facand mereu comparatii  cu conditiile si mentalitatile din  tarile lagarului socialist. Pregatirile pentru deplasarile pe alte continente erau minutioase si presupuneau o cunoastere temeinica a tarii in care trebuia sa ajungi sau  cele prin care trebuia sa treci, fiind nevoit sa te adaptezi „din mers” conditiilor climaterice, diferentei de fus orar, alimentatiei si in general, tuturor diferentelor specifice fiecarei tari, indeosebi cele africane si asiatice. Autorul ofera cititorului inclusiv retete autentice de ciorba de peste gatita de lipovenii pescari in Delta Dunarii, in prezenta unei delegatii elvetiene.

Si pana la urma, jurnal de calatorie, documetar, reportaj, ciclu de articole, roman memorialistic, povestiri autobiografice – „Cu si fara securisti” nu se inscrie in nici unul din aceste genuri ori are cate putin din toate. Cert este ca devine destul de atractiv invitand la lectura si cunoastere a unor realitati din sfera politicului, economicului, administrativului, din sfera vietii publice a unui om care a avut o viata cat se poate de plina. Pe tot parcursul cartii, o data cu amintirile, se insinueaza si personaje stranii, ciudate, dubioase, care au ca unic scop, acela de a trage cu ochiul si a raporta mai tarziu cu de-amanuntul tot ce vazusera. Acestia sunt „baietii cu ochii albastri” de care vorbeste autorul.
         
Extrem de multe informatii din toate domeniile ne ofera Ovidiu Creanga, pe care le dezvolta in stilul sau documentaristic si le pune la dispozitia cititorului, astfel incat cartea se poate constitui si intr-un ghid pentru cei care vor sa calatoreasca in tari exotice. Informatiile, de cele mai multe ori sunt aduse la zi, prin comparatie cu datele de acum 30-40 de ani, dandu-ne posibilitatea sa remarcam si evolutia acestor tari in permanenta comparatie cu a noastra, asa cum ni le expune autorul. Sunt relatate in detaliu anumite tratative si relatii  comerciale facute cu diferiti parteneri straini, din industria chimica. Dar autorul ofera si amanunte picante de la  dineurile care se dadeau in cinstea aparatului politic rusesc, cu tot ce urma dupa incheierea tratativelor. Autorul descrie cu mult amuzament  si chiar ingaduinta intamplarile si obiceiurile rusilor la aceste dineuri oficiale, anumite slabiciuni si vicii intrand in firea acestui popor.

Dar in afara de amintirile care curg duium in pagini, insotite de imagini fotografice, autorul releva unele aspecte destul de dureroase pentru un roman: faptul ca in strainatate, romanii isi uita obarsia, neamul si limba si-si invata copiii doar limba de adoptie iar cei mai multi „uita” ca sunt romani, straduindu-se sa adopte obiceiurile, traditia si limba tarii in care au emigrat. Autorul isi incheie reflectiile cu citate biblice, drept pilde: „Cine are urechi de auzit, sa auda”. Reflectiile si observatiile autorului in acest sens, sunt amare si destul de obiective: „Stau si ma gandesc la romanii nostri autentici de aici din Toronto, la cum se chinuiesc si ei si chinuiesc si copiii sa vorbeasca numai englezeste. Am intalnit multe familii de evrei si aici care-si invata copiii romaneste pe cand romanii isi uita neamul, limba obarsia. Ma uit la chinezutii aia mici cum invata hieroglifele lor chinezesti in timp ce unii dintre ai nostri fug de limba parintilor, bunicilor si strabunicilor lor ca dracu de tamaie. Ei oricum vor invata engleza de la scoala de la alti copii dar limba lor materna se chinuie parintii lor sa o uite. O limba este un «asset», este un bun pe care-l castigi fara sa te coste ceva si fara nici un efort. Unii se rusineaza ca sunt romani si-si barfesc cat pot tara. Este adevarat ca avem multi hoti, incepand cu cei din guvern, si ca multe rele sunt inca in tara noastra. Dar, in timp ce stramosii nostri tineau piept hoardelor barbare, cei de mai langa Atlantic erau putin mai feriti.” In delegatii, totdeauna erau insotiti de catre un agent de securitate care-i urmarea pas cu pas, ce spun, ce fac, ce cumpara, cu cine intra in contact. Acesta nu-si dezvaluia identitatea si parea un delegat oarecare. De fapt, ceea ce era mai rau in relatiile dintre cei care plecau impreuna in delegatii e ca se fereau unul de altul si nu aveau incredere in nimeni. De aceea, vorbind despre Romania, ei ascundeau realitatea, o infrumusetau, declarand ca totul e perfect.  Autorul intervine de multe ori in povestiri, adresansu-se direct cititorului, luandu-l ca martor si interlocutor.

Flora, fauna, aspecte economice si demografice, istorice, sunt descrise cu minutie de autor despre tarile pe care le viziteaza. Un adevarat cercetator, spirit neobosit care cauta pretutindeni conexiuni, similitudini si chiar diferente intre culturi si civilizatii. Faptul ca autorul devoaleaza unele aspecte necunoscute de noi, din domeniul exportului interior si exterior de pe vremea totalitarismului, constituie ineditul acestei lucrari memorial-documentaristice. Despre masurile de securitate care se luau fata de delegati  autorul relateaza: „Rusii ca oameni erau cumsecade si te puteai intelege cu ei, dar politica lor, de care nici ei nu erau multumiti, era absurda si total ineficienta, din care cauza o tara cu cea mai mare suprafata si cu cele mai bogate resurse naturale era printre cele mai sarace din lume. Dar acesta a fost comunismul care a nenorocit atatea tari printre care si Romania. Trebuia sa fim cazati numai la anumite hoteluri pentru a  putea sa fim controlati in orice moment. Cand aveam sedinte la Soiuzchimexport, ne prezentam la protocol, de unde eram preluati de un tovaras «lucrator in Comertul Exterior» si eram condusi pe un anumit drum la sala de sedinte. Se proceda asa, ca nu cumva noi sa vorbim ceva cu salariatii lor sau mai stiu eu ce le trecea lor prin cap. Desigur, camerele erau prevazute cu microfoane ascunse. Hotelul nostru avea o forma patrata si la fiecare colt era cate un pupitru unde statea in permanenta o «regulerovca» ce nota orice miscare din sectorul ei. In fiecare moment aveai senzatia ca esti intr-o puscarie.. Nu am fost in puscarie dar asa trebuie sa fie, sa te simti controlat in fiecare clipa. De fapt aceeasi situatie era si la noi in tara, caci si noi aplicam sistemul lor, si, cred ca in unele privinte i-am si depasit.” De fapt, aceasta este si motivatia cartii, urmarirea permanenta a cetatenilor de catre aparatul represiv. Nu sunt ocolite de autor nici dificultatile intampinate in lunga cariera de director,  la Chimimport, privind calitatea marfurilor romanesti si reclamatiile carora trebuia sa le faca fata din partea firmelor straine. Toate acestea sunt relatate cu minutie in paginile cartii, informatiile fiind aduse la zi, comparativ cu anii ’80 cand el si-a inceput viata in Canada.

Autorul pune la dispozitie si hartile tarilor cu care a avut relatii comerciale, in calitatea sa. Iata ce relateaza in capitolul destinat „Thailandei”: „Una din sarcinile permanente pe care le aveam noi, organele de conducere din Comertul Eeterior, era sa gasim noi piete pentru plasarea produselor noastre de export si, eventual, sa gasim piete mai convenabile ca pret, calitate si valuta in care se face plata produsului precum si modalitatea de plata. Cu L/C (letter of Credit) garantat, trebuia sa ai valuta respectiva care era blocata in banca pana la plata marfii. Insa cel mai bine era sa gasesti exportatori care acceptau L/C negarantat. Plata, de regula, se facea la 30 de zile de la livrarea marfii. Eram la Singapore cu o echipa destul de mare, vreo 5 cu tot cu mine. Dupa cum am relatat si in alte capitole, echipa mea avea reprezentanti de la Romanoexport, ca sa plaseze textile, si de la Autotractorul ca sa plaseze tractoare fabricate la Tractorul Rosu din Brasov. Eu trebuia sa coordonez toate operatiunile si, cu toate ca eram director de import, aveam sarcini mari de export in compensatie cu marfurile romanesti greu vandabile, in special tractoare. Stiind ca ne vom duce in Thailanda, am inceput sa invatam notiuni elementare despre aceasta tara eminamente budista.”

Ovidiu Creanga ofera date despre religia budista si obiceiurile calugarilor care obisnuiesc sa faca penitenta, mancand foarte putin, doar din ce li se ofera de pomana si dormind uneori cu capul pe o piatra, ceea ce-i prilejuieste autorului reflectii comparative. Umarind peripetiile autorului prin  tarile africane, ai impresia ca urmaresti un film de aventuri, el avand o putere fascinatorie de descriere si de prindere a amanuntului esential, aventuri, peripetii si chiar mici „invarteli” care-l ajutau sa se descurce in acele tari. Unii dintre securisti sunt personalizati si chiar aflam istoria vietii lor: „Era ingerul nostru pazitor, tov. Colonel (toti erau colonei) Andrei Apetrei, fiu de taran sarac din Muntii Vrancei. Nici nu stiu numele lui conspirativ, cum il chema pe cel ce a venit dupa el si-l chema «Bogdan». Andrei era un baiat cu bun simt, nu facea pe nebunu’ si mi-a spus o multime de istorii de ale lor. Nu era «pe linie», ca a sfarsit-o urat cu Securitatea.” Cand stii cu cine ai de-a face, poti sa-ti iei masuri de precautie si sa te feresti ca sa nu dai de bucluc. Dar problema principala in Romania comunista era ca nu stiai de cine trebuie sa te feresti, caci peste tot misunau „baietii cu ochii albastri”, chiar in cele mai neasteptate locuri, asa cum mentioneaza si autorul: „Nici nu-ti trecea prin cap cine scria note infomative. Cateodata unii pe care-i credeai cei mai buni prieteni si oameni de incredere.”

Lucrand intr-un domeniu deosebit, de mare insemnatate pentru economia nationala a tarii, Ovidiu Creanga a intrat in contact cu fel de fel de persoane. Ei erau „prelucrati” si „vizati” in chip deosebit pentru ca aveau de-a face cu strainii, ceea ce pentru omul de rand, nu prea se punea problema. Fotografiile document care insotesc textele sunt foarte edificatoare. Aflam franturi din istoria Scotiei,  cu povestea Mariei Stuart, si chiar ni se ofera reteta fabricarii whisky-ului, istoria Angliei si a reginei sale aproape centenare, despre vizita lui Nicolae Ceausescu in Anglia, cand a fost plimbat de regina Elisabeta cu trasura regala si cinstit ca un rege la Palatul Buckingam, iar Elenei Ceausescu i s-a conferit un titlu echivalent cu „Doctor Honoris Causa”.
 
Ovidiu Creanga se intoarce insa cu povestirile lui picante, spumante, antrenante si in Piata Matache Macelaru ori in Piata Ferentari, unde puteai gasi pepenoaice dulci de Arad. Cu mult sarm ne povesteste peripetiile avute in urma unui accident auto cand a lovit un tigan numit Pandele, fapt ce l-a costat enorm ca sa dreaga lucrurile la spital pana ce acesta s-a vindecat.

O cotitura hotaratoare in viata autorului a fost aceea cand s-a hotarat sa emigreze in Canada, in anul 1982. Odiseea acestei „evadari” din spatiul concentrationar comunist ne-o relateaza in Capitolul III. „Canada. M-am hotarat, trebuie s-o iau din loc!” Nici in Canada autorul nu a scapat de securisti si a avut mult de furca din pricina unor note informative primite din partea unor romani, astfel ca a fost verificat ani in sir si a primit cetatenia abia dupa zece ani. Dezvaluirile pe care le face Ovidiu Creanga in legatura cu securitatea romaneasca sunt de-a dreptul socante.

In capitolul numit „Cautatorii de aur in Manitoba” aflam istoria foarte interesanta a comunitatii memonitilor, un fel de baptisti desprinsi din Biserica Romano-Catolica, oameni de o inalta tinuta morala crestina, „poate un pic cam habotnici” – cum ii descrie autorul. De asemenea, aflam istoria fratiei hutteriste, dupa numele conducatorului cogregatiei Jacob Hutter, tot ramura desprinsa din catolicism, oameni care au pus toate bunurile in comun si traiesc ca in comuna primitiva, precizeaza Ovidiu Creanga. Primii doi ani petrecuti in Canada s-au dovedit a fi mai dificili pentru autor pentru ca nu poseda inca „experienta canadiana”. Dar aici gaseste un om de isprava care garanteaza pentru el si astfel isi pune o afacere pe picioare. Autorul ne da si retete „Cum poti ajunge capitalist in Canada” .
         
Al IV-lea Capitol al cartii este dedicat „Portretelor” si se intinde pe aproape o suta de pagini. Autorul face portretul fizic si moral al unor persoane pe care le-a intalnit si cu care a colaborat in viata, in total 14 portrete.  Printre aceste portrete se afla si cel al lui Vasile Sasu, „Baiatul cu ochii albastri”. Nu o data, autorul afirma: „Tare ma tem ca de aceasta plaga numita Securitate inca nu am scapat” – ceea ce spune totul in legatura cu simtamintele sale. Portretele acestea sunt pretexte pentru intamplari hazlii si nu prea, petrecute sau aflate de la altii, in legatura cu aceste personaje. Printre ele se afla si portretul Elenei Ceausescu – „Savanta de renume mondial” – pe care autorul nu o prezinta in culori prea atragatoare. Dupa chibzuiala multa, el hotaraste sa astearna pe hartie unele intamplari legate de ea si de conducatorul tarii timp de 25 de ani: „M-am temut sa nu fiu acuzat ca acum dau si eu «lovitura magarului» unei fiinte ce nu mai este in viata si care nu se poate apara. Totusi, deoarece eu ma numar printre nu prea multele persoane care au cunoscut-o destul de bine pe cea care impreuna cu sotul ei, Nicolae Ceausescu ne-a condus un sfert de secol, m-am hotarat sa astern pe hartie cate ceva care sa o zugraveasca asa cum era aceasta fiinta ce a facut atata rau tarii noastre, in general, si mie personal, in particular.”

Cele relatate de Ovidiul Creanga se refera la un aspect mai putin cunoscut de marele public si anume de perioada in care ea a intrat in Institutul de Cercetari Chimice ICECHIM  „ca simpla laboranta, pentru ca, dupa o perioada, sa termine cu titlul de directoare a institutului, inventatoare celebra, doctor inginer, «Doctor Honoris Causa» etc, persoana care a dirijat dezvoltarea Industriei Chimice in Romania (impreuna cu Mihai Florescu ministrul „plin” al Industriei Chimice) si terminand cu, culmea impertinentei, atribuindu-si titlul de «Savant de renume Mondial». Dezvaluirile la acest nivel continua si in  paginile urmatoare sub titlul: „Cum isi lua „savanta” titlurile stiintifice”. Ovidiu Creanga, cu un pragmatism specific firilor prea putin inclinate spre  lirism relateaza in amanunt, faptele cum au fost si nu se preocupa sa le infrumuseteze cu nimic. El spune la un moment dat: „AM SPUS CE AVEAM PE INIMA SI M-AM RACORIT.”

A crede, insa ca volumul „Cu  si fara securisti” este alcatuit in spirit revansard fata de o societate care la un moment dat l-a marginalizat, si l-a determinat sa emigreze, este eronat. Autorul respecta adevarul si, dupa parerea noastra, nu inventeaza nimic si nici nu merge cu tribulatiile mai mult decat trebuie. Cartea se inscrie in categoria (daca o fi aceasta categorie!) memorialistica documentara si cititorul afla fel si fel de informatii care ii pot fi utile candva. Fie si despre istoria si geografia unor locuri exotice pe unde nici cu gandul nu va putea calatori.

Ovidiu Creanga face parte din spita scriitorilor humoristi care nu fantazeaza, dar duce mai departe umorul, sarcasmul, ironia muscatoare dar indreptatoare de moravuri, precum moralistii secolului al XIX-lea. El a realizat o lucrare bine structurata, cu amintiri si intamplari fascinante, romanesti si de „peste apa” – peripetiile proprii dar si ale altora, care starnesc rasul sanatos, ingaduitor, nostalgic, duios, dar si dezaprobator fata de unele situatii neplacute, luand pozitie, asa cum ii sta bine unei scrieri contemporane adevarate.
 
Cezarina ADAMESCU
26 ianuarie 2011

Sacrificiul iertarii

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

“El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn, pentru ca noi, fiind morti fata de pacate, sa traim pentru neprihanire; prin ranile Lui ati fost vindecati.” 1 Petru 2 : 24
Pacatele omenirii apasau ca o povara pe umerii Lui. In trupul Sau fara vina, negreala pacatelor lasa urme adanci de necuratie, de nelegiuire, de blestem. Si ce imagine crea! Picioarele acelea prafuite de drumurile colindate erau strapunse de cuie si sangele curs din ele se prelingea in josul crucii. Mainile Sale care altadata vindecau felurite boli, mangaiau obraji brazdati de lacrimi, alinau dureri, erau si ele strapunse de cuie. Intinse pe lemnul crucii, ele pareau sa cuprinda toata omenirea intr-o imbratisare calda de mama iubitoare ce stie a ierta. Fata Lui, pana nu demult senina si zambitoare, inca mai pastra din blandetea-I aparte. Buzele Sale se inchisera intr-o dureroasa tacere, urechile Ii auzeau cuvintele injurioase rostite la adresa Sa, precum si plansul sfasietor al inimilor care au crezut in El. Dar ochii, ochii erau aceiasi! Privirea la fel de patrunzatoare si de adanca de puteai sa te afunzi cu totul in caldura-I binefacatoare.   
Omul din El suferea cumplit chinurile groaznice, urmele batailor nemiloase, cuiele din maini si din picioare, coroana de spini de pe frunte. Insa mai grea decat durerea fizica era cea interioara: lupta mintii. Dar El stia ca pentru aceasta venise: sa rascumpere omenirea prin moartea Sa pe cruce. Nu conta voia Sa, ci voia Tatalui ceresc si acum El implinea planul de salvare de sub robia pacatului. Si mai stia ca nici chiar moartea nu-I va putea sta in cale caci dupa trei zile o va birui, inviind dintre cei morti si apoi se va ridica inapoi la cer langa Tatal Sau. De aceea, acum, cu un efort sfasietor isi striga Tatal si isi incredinta Duhul in mainile Sale. Cuvintele zburara in ecouri naucitoare pana la ceruri asteptand parca un raspuns de acolo. Dar in cer e tacere…

Cristina Magdalena Francu

Cum este sa fii sotie, mama si Prima Doamna in Stat, intr-o societate dominata de barbati

On By nelursIn WorldLeave a comment

Asma Al Assad (35 de ani) este Prima Doamna a Siriei. Nascuta la Londra, aceasta se remarca printr-o pregatire de top în economie, informatica si literatura. Mama a trei copii, sotia presedintelui Siriei considera ca “inainte de toate o sotie este sotie, chiar daca este nevasta de presedinte, de doctor, sau de electrician instalator”. Ea spune: “Am o responsabilitate fata de tara pentru ca sunt sirianca, nu pentru ca sunt sotia presedintelui. Repet, a fi sotie este ceea ce esti acasa. Pentru mine ca femeie, ca individ, este important ce fac in afara casei. Eu am lucrat intotdeauna, am fost mereu o persoana activa si cred ca femeile joaca un rol vital in dezvoltarea oricarei societati. Aici nu fac diferenta intre societatea europeana si cea a lumii arabe”.

“Toate femeile pe care le stiu sunt capabile, destepte, hotarate si ambitioase”

Asma Al Assad a revenit in Siria in 2000, dupa ani in care a locuit in Anglia. Devenita sotia presedintelui Siriei, Asma si-a pastrat spiritul european, emanand puterea si hotararea unei femei independente. Desi este prima femeie in stat, Asma merge la cumparaturi fara bodyguarzi si isi conduce singura masina. Prima Doamna a Siriei este o feminista convinsa, o persoana ce isi doreste sa fie si utila societatii in care traieste.

“Cred ca ne subestimam femeile cand ne uitam la ele si le judecam numai in concordanta cu aspectul lor exterior. Si asta pentru ca toate femeile pe care le stiu sunt capabile, destepte, hotarate si ambitioase. Iar atunci cand te uiti doar la cum sunt imbracate pierzi, pentru ca nu ajungi sa le cunosti adevarata lor valoare. Cand vorbim despre barbati nu vorbim despre ce anume poarta pe ei sau cum arata, ci despre cat sunt de puternici, de influenti, ce au facut, asa ca si discutiile despre femei ar trebui sa se indrepte intr-acolo, sa se schimbe considerabil”, a declarat Asma Al Assad.

“Oamenii in Siria sunt eleganti”

Asma Al Assad se detaseaza si prin stilul sau vestimentar, fiind una dintre cele mai elegante persoane publice din lume. Cu toate acestea, Prima Doamna a Siriei sustine ca nu prea se gandeste la haine, pe care le doreste a fi doar practice.

“Am foarte multe responsabilitati, am trei copii mici, iar primul lucru atunci cand ma gandesc nu este cu ce ma imbrac, ci este ce am de facut ca sa fiu de folos, ce sa fac astfel incat copiii mei sa aiba o zi plina, deci nu prea ma gandesc la haine. Hainele trebuie sa fie practice si sa reflecte nu numai cine esti, dar sa si reprezinte societatea din care faci parte. Iar oamenii in Siria sunt eleganti in primul rand pentru ca sunt mandri si pentru ca isi reprezinta frumos tara. Asa ca si eu, ca reprezentant al tarii mele, trebuie sa fiu la fel”.

“Eu nu fac diferenta intre fata si baietii mei”

Pentru Asma Al Assad, provocarea pe  care o traieste zi de zi este educatia propriilor copii. Vorbind despre aceasta, Prima Doamna a Siriei afirma ca nimic nu este mai important pentru ea si sotul ei decat sa isi creasca bine copiii “cu simtul responsabilitatii, cu respect fata de ei si fata de cei din jur… Eu nu fac diferenta intre fata si baietii mei. Toti trebuie sa fie puternici, ambitiosi si sa fie responsabili ca cetateni ai Siriei si ca oameni, sa contribuie pozitiv la viata societatii in care traim indiferent de sexul lor”, spune Asma.

“Este important sa ramai ancorat in realitate”

Asma Al Assad  este o femeie ambitioasa, care vrea sa aduca Siriei imaginea puternica a unei noi generatii. “Este important sa ramai ancorat in realitate. Eu imi conduc singura masina, ma duc singura la supermarket, incerc sa traiesc cat de normal posibil. Dar in acelasi timp, incerc sa inteleg ce se petrece acolo si sa influentez luarea unor decizii la nivel inalt. Siria este o tara extrem de sigura, daca nu ar fi desigur, nu as putea face toate acestea”, a precizat ea.

Roxana Curpas
Phoenix, Arizona

A OPTA SCRISOARE „LA UN PRIETIN”: MARTIRIU SI…EXPECTATIVA

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Stimate domnule G. L. T. –
Va multumesc mult, pentru interviul trimis, cel oferit de dl Ion Coja, dlui Nichita Vancea.
De la inceput, doresc sa-mi marturisesc deosebita stima pentru dl Coja (ca si pentru dvs.!) – dl Ion Coja dovedindu-se, de-a lungul anilor, un om/roman autentic, a carui tinta a fost, mereu, Adevarul Crestin-Ortodox. Impotriva tuturor dusmanilor Adevarului, oricat de „sus” situati, in lumea asta „de se masura cu cotul”!!!

Socotesc, insa, ca multe false (sau reale, uneori…) neintelegeri, dintre oameni care-si iubesc, neconditionat, si poporul, si Neamul – isi au izvorul in lipsa de nuntari semantice necesare, in limbajul folosit fata de…inima lor insasi, fata de insesi Crezurile lor cele mai curate si adanci! Daca eu am  simtit, de atatia ani incoace, nevoia sa fac deosebirea, cat mai clara, intre chipul istoric al unei comunitati umane, coagulate in jurul unei limbi comune, a unor crezuri comune ale Duhului etc.  – dar si in jurul unor evenimente supuse timpului trecator, cu intunecari si iluminari succesive (si am fixat ca „popor” e numele ei/comunitatii terestre supuse timpului istoric…) – si chipul din vesnicia Lui Dumnezeu, Neamul, care nu-si clinteste trasaturile chipului, pentru ca EXISTA in supraistorie, ca Arheu – ci si le confirma si tot mai clar si le reveleaza, tocmai prin MEDIA trairii sale terestre, „traire” terestra prin intermediul formei istorice-„popor” (Neamul este entitatea creata de Dumnezeu, si, in fata Tronului Dumnezeiesc al Judecatii din Urma, nu „popoarele” vor fi chemate sa dea seama, ci Neamurile… „cu regii si imparatii lor” – Neamuri care vor da seama, de fapt si in primul rand, de modul cum si de felul (si calitatea de Duh a actiunii!) in care si-au apropiat sau departat fiinta lor iluminata, de „obrazul” lor traitor-expresiv-istoric, „obrazul” poporului subsecvent – „obraz” lasat mai mult sau mai putin sa fie corupt/pangarit de malul istoriei, lasat mai mult sau mai putin in stare de departare, fata de Lumina Misiunii Sfinte, fixate de Dumnezeu fiecarui Neam in parte…) – nu inseamna ca am gresit, ci, tocmai dimpotriva, am cautat si caut sa judec cat mai limpede, pentru a nu-mi trada impulsurile dinauntru, ale Duhului – care, pururi, spre Adevarul Hristic este atintit.
…In interviul dlui Ion Coja exista, din pricina ca nu opereaza  cu termeni diferentiati semantic, contradictii. Domnia sa recunoaste (…fara „ajutorul” meu!), ca popoarele sunt supuse greselii (si cum sa nu fie „popoarele” supuse greselii, cand insesi entitatile arheice, Neamurile, pot gresi? – pot gresi printr-o mai limpede ori mai tulbure legatura dinamica si de Duh, cu expresiile lor terestre si subsecvente in istorie – popoarele! – caci Misiunea Divina se realizeaza prin efortul personal, al poporului istoric, dar combinat, acest efort istoric, ca si in conceptia teandrica a crestinismului, despre „soarta” – cu efortul Neamului, de a se revela CAT MAI DEPLIN, catre expresia sa istorica, „poporul”!) – din moment ce stabileste grade de …”oierire” ale unui popor sau ale altuia: „Pai, domnilor criticastri, niciodata in istoria lor romanii nu au fost atat de oi ca americanii in septembrie 2001.“ Deci, poti sa fii, ca popor (oricat ai fi de iubit de oameni si Dumnezeu!), supus unor eclipse de Duh! Sa nu uitam ca, in secolul al XIII-lea, TOATE POPOARELE TERREI au intrat in eclipsa de Duh…de fapt, “un blocaj recapitulativ” al castigurilor si pierderilor din actiunea spiritual-hristica! Atunci, a fost nevoie de aparitia unor entitati divine cu totul speciale, de tipul lui Christian Rosenkreuz, sau Sfantul Francisc, sau Grigore Palamas…care sa produca “deblocarea”, continuarea evolutiv-spirituala a existentei terestre!!!
…Oricat ti-ai iubi de neconditionat poporul, nu se poate (si nici nu este cuiva folositor!) sa nu-i recunosti momentele, sau chiar epocile de decadere, de indepartare fata de expresia “Obrazului Arheic”…A se vedea si capitolul XVII al Descrierii Moldovei (Despre naravurile moldovenilor), unde domnitorul si masonul patriot Dimitrie Cantemir (uneori nedrept, fata de poporul roman, cum este atunci cand afirma: “(…)nu numai ca Moldovenii nu sunt iubitori de stiinti, ci mai la toti le sunt si urate. Si asa nici numele stiintelor si ale mestesugu¬rilor frumoase nu le sunt lor cunoscute; si zic, ca oamenii cei invatati isi perd mintea si cand voesc sa laude invatatura cuiva zic ca este nebun de stiinta cea multa si cel mai de ocara lucru este pentru ca zic, ca numai preotilor se cuvine sa, invete, iar pentru mireni este destul sa citeasca si sa scrie si sa-si iscaleasca numele si sa stie cum isi vor pune la isbod boii, caii, oile, stupii si altele de acestea; iar celealte toate sunt netrebuitoare” – facandu-se a uita, pe de o parte, ca romanii/”moldovenii” au stat de straja la Portile din Rasarit ale Europei, tocmai pentru ca mult-laudata civilizatie crestin-occidentala sa se ridice… – iar, pe de alta, ca Biserica Ortodoxa a pastrat, ca pe nepretuite giuvaiere, putinele, dar cat de substantialele opere de cultura valaha – …daca atat de crestinestile  Invataturi ale lui Neagoe Basarab catre fiul sau, Theodosie, ar fi inlocuit, in scolile diplomatiei si ale “stiintei conducerii” lumii, acel blestemat  “op”, Il Principe , cartea lui Niccolò Machiavelli, Europa si lumea ar arata azi, in ce priveste Lumina Duhului,  cu totul altfel!!!) – incearca sa-si explice ramanerea poporului roman in “competitia istoriei” prin Inalta Mila Lui Dumnezeu (eu as amenda: nu doar prin Mila Dumnezeiasca, ci si prin Iluminarea Arheica, din partea Neamului!): “Ei nu au masuri in cugetile lor, cand le merge bine sunt semeti, iar de le merge rau parasesc barbatiea si la vederea dintaiu nimic nu li se pare cu greu. Iar daca li se intampla la aceia cat de putina sminteala impotrivitoare, atuncea cad in uimire si nu stie ce sa faca si la urma, daca vad ca ostenelile lor sunt zadar¬nice, se caesc ca s’au apucat insa prea tarziu.
Deci dar nu putem zice alt nimic, fara nu¬mai ca. din prea osebita si nemarginita prove¬dinta a lui Dumnezeu, o imparatie asa mare si infricosata a Otomanilor, biruind cu armele sale pre toata puterea romanilor in Asia si o bu¬cata nu prea mica in Europa si pre Unguri, Sarbi, Bulgari si alte stapaniri nenumarate, aducand cu sila sub stapanirea sa si pre Greci norodul cel mai intelept. Iar pre un norod asa prost si fara de putere, n’a fost vrednica ca sa-l sileasca cu razboi, ca sa i se plece sub stapanire si mai pre urma umbland de atatea ori sa lepede jugul cel primit de bunavoe, to¬tusi a ramas neatins si nesmintit, atat la obi¬ceiurile lui cele politicesti cat si la oranduelile cele bisericesti.”
…Poporul roman (direct sau prin…”regii si imparatii sai”…) a avut destule eclipse (cele mai apropiate: 23 august 1944, cand am ales atat de cumplit de rau, SA-I TRADAM PE FRATII GERMANI-GOTI – …spre deosebire de fino-ugricii unguri, care au mers pana la capat, in tragedie! – … apoi, 25 decembrie 1989, cand mult prea multi romani au fost de acord cu blasfemia asasinarii unui conducator care condusese poporul  UN SFERT DE VEAC!!! – nu conteaza, acum, o discutie despre “cum condusese”, pentru ca insasi discutia aceasta ne-ar face sa gresim mai mult! –… iar cea mai proaspata greseala: 6 decembrie 2009, cand nu doar “frauda de noapte” l-a reales pe Basescu, ci si “scursurile”/golanii romanilor, adica acea plebe care nu face nicio cinste “obrazului arheic romanesc”…plus toti etnicii tigani, cu care Basescu a facut un pact…nu mai discutam, acum, despre “udemeristi” si despre Partidul Civic Maghiar…”creatura frankenstein-iana” a lui Traian Basescu!). Dar tot poporul roman are MARETI MARTIRI CRESTINI!!! Are martiri si pentru Crezul Neamului Arheic Romanesc…Poporul roman a avut si acel moment de demnitate mioritica, extraordinara: Miscarea/Scoala Spirituala Legionara (cunoscuta si sub numele de Legiunea Arhanghelul Mihail, pentru ca, 250 de ani dupa 1871, lumea terestra este condusa de Arhanghelul Spiritului, Mikaël – opus Arhanghelului Ratiunii “Tehnice”, Gabriel…). Insusi Emil Cioran sublinia miracolul infaptuit de Capitan – adica, de Corneliu Zelea Codreanu, in Prima Scoala Terestra a Duhului, din “modernitate” (adica, din ultimele 3-4 veacuri!):
“Inainte de Corneliu Codreanu, Romania era o Saharã populatã. Cei aflati intre cer si pãmant n-aveau nici un continut, decat asteptarea. Cineva trebuia sã vinã.
Treceam cu totii prin desertul romanesc, incapabili de orice. Panã si dispretul ni se pãrea un efort.
Tara nu ne putea fi o problemã decat negativã. In cele mai necontrolate sperante, ii acordam o justificare de moment ca unei farse reusite. Si Romania nu era mai mult decat o farsã reusitã.
Te invarteai in aer liber, vacant de trecut si de prezent, indrãgind dezmãtul dulce al lipsei de menire.
Biata tarã era o pauzã vastã intre un inceput fãrã mãretie si un posibil vag.
In noi gemea viitorul. In unul clocotea. Si el a rupt tãcerea blandã a existentei noastre si ne-a obligat sã fim. Virtutile unui neam s-au intruchipat in el. Romania din putintã se indrepta spre putere.
Cu Corneliu Codreanu am avut doar cateva convorbiri. Am priceput din prima clipã cã stau de vorbã cu un om intr-o tarã de fleacuri umane. Prezenta lui era tulburãtoare si n-am plecat niciodatã de la el, fãrã sã simt acel suflu iremediabil, de rãscruce, care insoteste existentele marcate de fatalitate. De ce n-as mãrturisi cã o teamã ciudatã mã cuprindea si un fel de entuziasm plin de presimtiri ?
Lumea cãrtilor mi se descifra inutilã, categoriile inoperante, prestigiile inteligentei sterse, iar subterfugiile subtilitãtii, zadarnice.
Cãpitanul nu suferea de viciul fundamental al asa-zisului intelectual roman. Cãpitanul nu era “destept”, Cãpitanul era profund.
Dezastrul spiritual al tãrii derivã din inteligenta fãrã continut, din desteptãciune. Lipsa de miez a duhului preschimbã problemele in elemente de joc abstract si rãpeste spiritului latura destinului. Desteptãciunea degradeazã panã si suferinta in flecãrealã.
Dar cuvintele Cãpitanului, grele si rare, rãsãreau din Soartã. Ele se plãmãdeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor si al gandurilor.
Cand, in 1934, ii spuneam ce interesantã ar fi expunerea vietii lui, imi rãspundea : “Nu mi-am petrecut viata prin biblioteci. Nu-mi place sã citesc. Eu stau asa si mã gandesc”.
Acele ganduri au urzit rostul nostru. In ele respira natura si cerul.
Si cand au pornit spre infãptuire, temelia istoricã a tãrii s-a zguduit.
Corneliu Codreanu n-a pus problema Romaniei imediate, a Romaniei moderne sau contemporane. Era mult prea putin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale si nici asteptãrilor noastre. El a pus problema in termeni ultimi, in totalitatea devenirii nationale. El n-a vrut sã indrepte mizeria aproximativã a conditiei noastre, ci sã introducã absolutul in respiratia zilnicã a Romaniei. Nu o revolutie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai sã creeze Romania, dar sã-i si rãscumpere trecutul, sã insufle absenta secularã, sã salveze, printr-o nebunie, inspiratã si unicã, imensul timp pierdut.
Patosul legionar este o expresie de reactiune in fata unui trecut de nenoroc. Aceastã natie n-a excelat in lume decat prin consecventa in nefericire. Niciodatã nu s-a dezmintit. Substanta noastrã este un infinit negativ. De aici pleacã imposibilitatea de a depãsi pendularea intre o amãrãciune dizolvantã si o furie optimistã.
Intr-un moment de descurajare i-am spus Cãpitanului :
-”Cãpitane, eu nu cred cã Romania are vreun sens in lume. Nu e nici un semn in trecutul ei care ar justifica vreo sperantã”.
-”Ai dreptate”, mi-a rãspuns. “Sunt totusi unele semne”.
-”Miscarea Legionarã”, adaug eu.
Si atunci mi-a arãtat in ce fel vedea el reinvierea virtutilor dace. Si-am inteles cã intre daci si legionari se interpune pauza fiintei noastre, cãci noi trãim al doilea inceput al Romaniei.
Cãpitanul a dat romanului un rost. Inainte de el, romanul era numai roman, adicã un material uman alcãtuit din atipiri si umilinti. Legionarul este un roman de substantã, un roman primejdios, o fatalitate pentru sine si pentru altii, o vijelie umanã infinit amenintãtoare. Garda de Fier, o pãdure fanaticã…Legionarul trebuie sã fie un om in care mandria suferã de insomnie.
Eram obisnuiti cu patriotul de ocazie, gelatinos si vid. In locul lui apare insul ce priveste tara si problemele ei cu o cruntã inversunare. Este o deosebire de densitate sufleteascã.
Acel ce a dat tãrii altã directie si altã structurã, unea in sine pasiunea elementarã cu detasarea spiritului. Solutiile lui sunt valabile in imediat si in vesnicie. Istoria nu cunoaste un vizionar cu un spirit mai practic si atata pricepere in lume, sprijinitã pe un suflet de sfant. Tot asa, ea nu cunoaste o a doua miscare in care problema mantuirii sã meargã manã in manã cu gospodãria.
A face isprãvi si a te salva, politicã si misticã, iatã cãrei ierductibilitãti i-a pus el capãt. Il interesa, in egalã mãsurã, organizarea unei cantine si problema pãcatului, comertul si credinta. Nimeni nu trebuie sã uite: Cãpitanul a fost un gospodar instalat in Absolut.
Fiecare credea ca-l intelege. El totusi scãpa fiecãruia. Depãsise limitele Romaniei. Insãsi miscãrii i-a propus un mod de viatã care intrece rezistenta romaneascã. A fost prea mare. Inclini uneori a crede cã el a cãzut din conflictul mãrimii lui cu micimea noastrã. Nu este totusi mai putin adevãrat, cã epoca de prigoanã a scos la ivealã caractere pe care cea mai increzãtoare utopie nu le-ar fi putut bãnui.
Intr-o natie de slugi el a introdus onoarea si intr-o turmã fãrã vertebre orgoliul. Influenta lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, intr-un anumit sens, si pe dusmani. Cãci acestia din lichele au devenit monstri. I-a obligat la tãrie, le-a impus un caracter in rãu. Ei n-ajungeau decat caricaturi infernale, dacã mãretia Cãpitanului n-ar fi cerut o echivalentã negativã. Am fi nedrepti cu cãlãii, dacã i-am considera ratati. Toti s-au implinit. Un pas in plus si trezeau gelozia Diavolului.
In preajma Cãpitanului, nimeni nu rãmanea cãldut. Peste tarã a trecut un fior nou. O regiune umanã bantuitã de esential. Suferinta devine criteriul vredniciei si moartea, al chemãrii. In cativa ani, Romania a cunoscut o palpitatie tragicã, a cãrei intensitate ne consoleazã de lasitatea a o mie de ani de neistorie. Credinta unui om a dat nastere unei lumi, ce lasã-n urmã tragedia anticã a lui Shakespeare. Si aceasta in Balcani !
Pe un plan absolut, dacã ar fi trebuit sã aleg intre Romania si Cãpitan, n-as fi ezitat o clipã.
Dupã moartea lui ne-am simsit fiecare mai singuri, dar peste singurãtatea noastrã se ridica singurãtatea Romaniei.
Nici un toc sã-l infig in cerneala nenorocului n-ar putea descrie nesansa ursirii noastre. Totusi, trebuie sã fim lasi si sã ne mangaiem. Cu exceptia lui Iisus, nici un mort n-a fost mai prezent printre vii. Avut-am careva vreun gand sã-l fi uitat ? “De aici incolo tara va fi condusã de un mort”, imi spunea un prieten pe malurile Senei.
Acest mort a rãspandit un parfum de vesnicie peste pleava noastrã umanã si-a readus cerul deasupra Romaniei” (cf. Profilul interior al Capitanului, in “Glasul strãmosesc”, Sibiu, anul VI, nr.10 din 25 decembrie 1940).
Daca un apostat scrie asa, despre Miracolul Apropierii “poporului istoric” de “Neamul Arheic Romanesc”, intre 1927 si 1938 (anul asasinarii lui CZC, in padurea Tancabestilor…din ordin masonic, dar si cu acordul lui Carol al II-lea, si cu acordul lui Adolf Hitler – care fusese teribil de jignit de afirmatia, “de la obraz”, a lui CZC, ca “Singura Ipostaza de Duh Nationalista este Miscarea/Scoala Arhanghelului Mihail”: nazismul este numai “carnea”, fascismul este numai…”haina”! – …si chiar si cu complicitatea, FOARTE ACTIVA, a  marelui nationalist, devenit mason, din luciferism…NICOLAE IORGA!) – inseamna ca nu sutem departe de Adevarul Re-venirii/Re-intalnirii “obrazului etern” cu “obrazul istoric”, al romanilor…
…Da, Ion Coja are dreptate ca “Romanul, dupa parerea mea, poate ma insel!, este rabdator ?i nu se revolta usor, dar nu din la?itate, cum cred nerozii, sau din teama de moarte, ca ar putea fi ucis, ci mai degraba din teama de a nu fi pus in situa?ia sa ia el via?a cuiva! Romanul lasa sa treaca de la el ?i il lasa pe netrebnic „in plata Domnului”!… Romanul crede profund in justi?ia divina!”
Dl Coja spune un adevar, dar nu era nevoie sa-i categoriseasca, “la hurta”, pe toti cei ce mediteaza asupra Neamului Roman si a poporului roman, cat si pe cei ce NU mediteaza decat cum sa se afirme, “in buricul targului”, sau cum sa jefuiasca poporul, laudandu-l, cu perfidie si gretoasa lingusire… – nu era nevoie, zic, ca dl Coja sa categoriseasca, “cu toptanul”, drept “nerozi”…PE TOTI CEI CE NU FORMULEAZA DUPA CANOANELE SALE FRAZALE!!!
Eu nu ma consider si nici nu sunt nerod, cand apreciez, admirativ, “rabdarea” poporului roman, “din teama de a nu fi pus in situa?ia sa ia el via?a cuiva” – …dar afirm si apreciez si ca, dincolo de anumite limite, “rabdarea” asta devine…PARALIZIE A DUHULUI!!!
Indiferenta, iresponsabilitate, prostie, egoism, sub masca de…”crestinism”!!! Hristos a aratat clar ca exista limite, dincolo de care a nu lua atitudine, inseamna “sa te pupi in bot cu Satana!” – caci Hristos s-a luptat, prin vorbe grele si uluitor de aspre, cu preotii indraciti de la Marele Templu, apoi, a luat biciul, in Marele Templu din Ierusalim, si i-A LOVIT, precum cu fulgerul divin, pe zarafi, care sunt chipul de atunci al bancherilor de azi…Adica, zarafo-bancherii trebuie trecuti prin focul divin, pentru ca ei insisi nu pot sa se mai indrepte, din proprie initiativa: ii poseda cel mai indepartator Duh Satanic – cel care “plodeste fals”, prin Minciuna, duhul de dispret (otravit, intunecat si vulgar), fata de Dumnezeu Cel Viu – …si aduce, tot prin Minciuna, indemnul spre lene a Duhului si de inchinare, definitiva si irevocabila, la…Marele Iluzionist-Satana: cel ce le da luciferismul, increderea ca, prin banul rece, pot sa-l sfideze si pe Dumnezeu…ca metalul ori hartia, moarte, sunt/ar fi superioare Vietii Dumnezeiesti!!!
…Precum Hristos, nici poporul roman (“orientat” de Neamul Arheic, din anistoria Lui Dumnezeu) n-a rabdat, pana acum, la modul absurd si prostesc. Macar si din suta in suta de ani, a aratat ca…E VIU SI “DESTEPT”/TREAZ”!!! Rascoale (cumplite, unele!), revolutii (cu inceput masonic si cu sfarsit nationalist, neaos romanesc! – precum ridicarea Ardealului, de catre “craisorul” Avram Iancu, intre 1848-1849… – noi, romanii, am fost binecuvantati si “ghidati” de Bunul Dumnezeu, in ultimele sute de ani, nu  de Voievozi, ca nu mai aveam vii si evidente/emergente stirpele mistico-regale, “cu sange de balaur otravit/ALCHIMIC”, Musatinii si Basarabii  – ci  prin “craisori”, fiinte asemanatoare, in Duh, Voievozilor Sfinti, despre care Mircea Eliade zicea ca au fost “primii legionari”… –  jumatate in istorie, jumatate in mit/transistorie/arheitate: “craisorul” Horea, “craisorul” Iancu, “craisorul” Vladimirescu, “craisorul” Codreanu… – la fel precum Voievozii Sfinti, ei au porunca de la Hristos-Dumnezeu – …zic taranii batrani din satele de munte… –  sa nu “huzureasca” in Rai, ci sa vegheze, asupra noastra-popor istoric, de acolo, din cerurile de deasupra Pamantului Romanesc!!!).
…Joi, 6 ianuarie, la Sinteza zilei, pe Antena 3, Mihai Gadea l-a invitat pe dl ADRIAN SOBARU.
ADRIAN SOBARU, cu capul bandajat, cu vanatai intinse peste toata fata… – dar cu ochii iscoditori, vii, limpezi, SINCERI PANA LA MIRACOL, PANA LA CUTREMURAREA DE DUH!!! Ce a spus acesta este cel putin la fel de memorabil precum spusele dlui Ion Coja, pentru ca ADRIAN SOBARU vorbea nu din cartea de hartie, ci din aceea a suferintelor proprii si a framantarilor proprii, care l-au podidit si i-au rapit somnul, de ani si de puzderie de luni… – suferinte si framantari care incepeau la capul copiilor sai, dintre care unul autist – …si se talazuiau, apoi, cu infinita durere, asupra intregii LUMI, intregului POPOR  al suferintelor, necazurilor, umilintelor cumplite… Duhul sau medita, cu sudori de sange, precum in rugaciunea  Lui Hristos din Gradina Ghetsemani: asupra Lui Dumnezeu, asupra Vointei Lui Dumnezeu, in legatura cu lumea asta, in legatura cu poporul romanilor…ADRIAN SOBARU s-a dovedit a fi Duhul cel mai lucid si mai activ si mai sincer si mai iluminat, cu care Dumnezeu-Hristos Mantuitorul a binecuvantat Romania zilelor si anilor acestora: el nu uraste pe nimeni, ci CONSTATA SI DEFINESTE, CU VORBELE CLARE SI SINCERE, CU CARE NUMAI DUMNEZEUL CEL INTRUPAT-HRISTOS TREBUIE CA LE-A VORBIT APOSTOLILOR SI MULTIMILOR DE OAMENI!!!
…ADRIAN SOBARU a rupt sute de hartii, de luni de zile, pana sa strapunga cu Duhul la Mesajul Divin, pe care TREBUIA sa-l faca vazut/auzit/perceput, pentru DESTEPTARE/TREZIRE/CUTREMURARE DE DUH!!! (…ACESTA, si nu ”dorinta de a deveni vedeta”, este motivul pentru care ADRIAN SOBARU a ales sa faca gestul sau de sacrificiu avertizator, precum Iisus pe Muntele Golgota, dupa ce constatase ca in Vale, cand l-a inviat pe Lazar, „unii au crezut, dar cei mai multi nu au crezut”!). Procesul de cautare a Simplitatii, dar si a Biciului Logos-ului – a inceput, pentru ADRIAN SOBARU:
1-din zilele grevei celeilalte martire, CRISTINA ANGHEL: ADRIAN SOBARU a vazut ca, daca un roman protesteaza si avertizeaza dintr-o camera de spital, ca dintr-o pestera, NIMENI NU SE SINCHISESTE/”NIMIC NU SE MISCA”!!! (Si aici, va aduc la cunostinta, draga domnule G. L.T., faptul ca nu doar Basescu a zis, pe aeroport, cand venea din Kazahstan, ca nu stie NIMIC despre Doamna Cristina Anghel – …si nici dupa ce a fost informat, n-a dorit…„a stire”!!! – …ci si mii si sute de mii de romani! Eu n-am putut, evident, sa iau legatura decat cu cateva sute de astfel de…”putini la simtire”, dar amici de-ai mei, SUTE, mi-au vorbit  – fiecare in parte… –  despre alte multe mii de „insensibili”….);

2-cand a bagat de seama ca, pentru „conducatorii nostri, noi nu mai suntem oameni, ci am devenit, precum inainte de 1989, precum in lagarele naziste… – NISTE CIFRE!!!  …Furajare (sau: non-furajare!) „pe cap de vita”…!!!
…Si, atunci, si-a dat seama ca el, ADRIAN SOBARU, are o sansa incredibila: sa intre in acel loc privit, involuntar chiar, de milioane de romani, de TOTI romanii (cel putin, potential!): Parlamentul, care se pregatea sa discute o motiune ce-i atingea pe romani la buzunar – deci, aflati, mental, intr-o stare de  „solidaritate…egoista”: “Ma doare de cand am vazut ca nu mai exista speranta pentru copii, nu se mai vede luminita. Lumea trebuie sa inteleaga ca nu trebuie sa faca gesturi ca al meu. Eu tremuram, nici nu mai stiu ce am facut (…). Banuiesc ca nu sunt singurul, primul sau ultimul. Incepem sa nu scoatem capul afara pentru ca ne e frica pentru ziua de maine, devenim roboti. Sa nu ai dreptul sa spui nimic este rau pentru societate (…). Atunci cand am sarit nu m-am gandit daca voi muri sau nu, stiam doar ca vreau sa transmit un mesaj ” (s. mea) – a spus ADRIAN  SOBARU, la Antena 3.

Ce spune Hristos? “Nu va fie frica!” Adica, Hristos recunoaste ca frica, instinctul de conservare, este/sunt in firea omului – DAR OMUL TREBUIE SA LUPTE CU ACEST INSTNCT, DACA VREA SA-SI RECAPETE ARIPILE/ZBORUL! Adica, sa-si recapete CAPACITATEA DE MARTIRAJ, DE GENEROZITATE/ALTRUISM, prin care re-devine Fiul Lui Dumnezeu!!!
…Si ADRIAN SOBARU si-a infrant, printr-un miracol, instinctul de conservare, egoismul/egotismul (ADRIAN SOBARU isi iubeste, ca orice om normal, copiii! – ii numeste “ingerasii lui” – dar stie ca, in jocul cinic al satanelor pedeliste, sunt mistuite, ca intr-un vartej ucigas, vietile TUTUROR copiilor de romani cinstiti!). S-a aruncat in gol, in haul pacatelor parlamentare, pentru ca romanii sa fie siliti sa TRESARA, macar…Apoi, eventual, sa citeasca, atent, mesajul scris (dupa luni de nopti cu framantari pentru Simplitate si Dreptate si Demnitate): “„Ne-ati ciuruit!
Ati vandut toata tara!
Ne-ati ucis viitorul copiilor!
Ne puteti lua viata, dar nu si
LIBERTATEA!!!”

…Primul „verset” aminteste cinismul diabolic cu care Basescu s-a exprimat, vis-a-vis de frauda… „castigatoare”, din noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009: „I-am ciuruit!” Noi nu ne-am dat, atunci, seama, dar era expresia vampirismului, a dorintei satanice de genocid, a celui ce se autoproclama, cu „binecuvatarea” Uniunilor Masonice Mondiale, „presedintele Romaniei”…! ADRIAN SOBARU chiar exprima, cu o liciditate teribila, nucleul personalitatii lui Basescu: „E diabolic prin tot ceea ce face. Gandirea lui e diabolica. Parca nu-si mai doreste cetatenii pe Pamant. Dar e bun, e foarte bun, nu are cine sa-l invinga”. Afara de Serviciile Secrete (vreo comanda masonica, am adauga noi…) – si, fireste, de DUMNEZEU!!!
…Ultimul “verset”, format dintr-un singur cuvant (“LIBERTATEA!”) aminteste atat despre cel mai pretios (si primul!) dar facut de Dumnezeu, in Paradis, lui Adam Protogonos: A FI LIBER…chiar sa savarseasca pacatul…!!! – …cat si despre vorba legionara (a “Echipei Mortii”, adica a celor pregatiti de Scoala Lui CZC, in orice clipa, pentru MARTIRIU!!!), strigata, FOARTE CURIOS, chiar in noptile “revolutiei” bucurestene: “Vom muri si vom fi liberi!”
…E drept, au avut si masonii francezi, de la 1789, sloganul: “Liberté ou la Mort!”
…De ce e trist, acest inger lucid, numit ADRIAN SOBARU? “Sunt trist pentru ca nimic nu s-a miscat (…) E o lipsa de solidaritate a romanilor, o dezbinare a societatii”…Fireste ca putem vorbi, la infinit, despre “intuitia” poporului roman…despre cat de bine a facut si face ca, vorba lui Blaga, “boicoteaza istoria”…Dar un fapt este incontestabil: imediat dupa decembrie 1989, sute de mii de concetatini de-ai nostri, milioane chiar! – s-au dus la Istanbul…Nu manati de vreo fervoare religioasa, NICI MACAR DE DORINTA DE A CUNOASTE LUMEA TERESTRA! A face afaceri cu chiloti, lacomi ca hienele!!! – a-si vinde (…femeile/fetele…) trupul in zona islamica, pentru “bani buni”… Nu tot poporul, dar cat de multi si cat de turbati de lacomie, ca nici n-au bagat de seama, unii, vorba lui Ion Coja (care iar se contrazice…de data asta, ”bine” –  recunoscand eclipse ale poporului infectat de istorie!), ca-i pacalesc Ratiu si Campenu, cu mirajul “capitalist – iar Iliescu (aici nu-i dau dreptate dlui Coja!), cu mirajul …”continuitatii”. Nu, Iliescu inaugura epoca “Marilor Tradari Oficiale”!!! Cine stie cate veacuri vor trebui sa treaca (dupa experientele acestea mengele-ene: comunismul, capitalismul, liberalismul…), pana sa reinnoade, iarasi, intru CONTINUITATE AUTENTICA, “poporul istoriei” cu Neamul Traditiei Cosmice…?!
…Doar pe la munte, sus de tot, mai exista mandria portului national – si pe la manastirile de pe munti si de sub munti, mandria de a vorbi CURAT (SI CU RESPECT RELIGIOS!!) ROMANESTE!!! Si, din nou, ii dau dreptate dlui Coja, in legatura cu mineriadele: cele din 1991 si 1999 au fost ridicari de revolta “pe bune” (categoric nemanipulate!), rascoale din pricina saraciei lucii, a mizeriei si mortii, catre care ii impingeau…”oamenii dreptei constantinesciene”!! Si asta mi-au spus-o mineri de la mine, de la Gura Humorului, care au scapat de masacrul de la Stoenesti…!!!

…Sa ne apropiem de final: da, poporul roman are, chiar mai mult decat multe alte popoare, vocatia martiriului (…inclusiv Eminescu ar trebui considerat un MARTIR!). Dar, de o vreme incoace, poporul roman pare ca este silit (cum sugereaza ADRIAN SOBARU) “vocatia expectativei” si a lipsei de solidaritate, a dezbinarii. A pasivitatii, care numai crestina nu este! – ca doar dl Ion Coja n-o fi de acord cu o prostie, spusa de acelasi Emil Cioran (plagiindu-l, ciudat, pe…Marchizul de Sade…), care s-a dovedit extrem de lucid cu ocazia analizei Scolii de Duh Legionare: “crestinismul este religia sclavilor”.
…Eu am afirmat ca, din nou, pentru poporul roman, aflat in plina evolutie spirituala (de tip metanoic!), se apropie “NEVOIA DE MARTIRI”…(am scris si publicat, cu multi ani in urma, un articol cu acest titlu…) – si n-am gresit: au si aparut DOI DEODATA: CRISTINA ANGHEL si ADRIAN SOBARU!
…Asa cum imi sugera cineva, probabil ca orice eclipsa avertizeaza asupra unor ulterioare mari schimbari spirituale terestre. Ca ma manie si ma ingrijoreaza prelungirea expectativei, ca stadiu spiritual-atitudinal opus celui de martiraj – este firesc si omeneste… – nu e nevoie sa mi se zica, precum o face dl Ion Coja – “nerod”, ci, cel mult, “prea grabit”. Dar, fireste, eu cred in Misiunea Neamului Romanesc – si STIU: dupa frenezia experimentala, va veni stadiul metanoiei (…esentiale, prin definitie!): poporul roman trece, fara ca noi sa bagam de seama (“carturarii” – CEL MAI PUTIN! – …avea dreptate Tutea, cu “baba” lui, cu calcaiele crapate, venita sa se prabuseasca la Icoana Maicii Domnului…!) – printr-un stadiu de evolutie spirituala mistica: curand, se va intoarce la Albia/”Arheul” Neamului! Saracia “politica” este rasturnarea semantica, facuta de Dumnezeu Cel Viu, asupra “lucraturii” demonice: da, romanii autentici (calitativ, nu cantitativ!) se vor convinge sa revina la ale Duhului, si sa parasesca falsele valori …“sclipicioase”! Ca poporul roman “are intuitie” (…nu infailibila, stimate dle Ion Coja! – pentru ca nimic, in istorie, nu este infailibil…) – se va dovedi, cat de curand.

…Numai ca, iarasi, rolul MARTIRILOR (de la Dumnezeul Martirizat si pana la…ADRIAN SOBARU!), este sa “miste lucrurile” mai repede decat le convine indivizilor ori chiar popoarelor!
NEAMUL asteapta, dar nu-l exasperati, cu incetineala trezirii-“desteptarii” voastre, frati ai mei! Un ADRIAN SOBARU a fost “prevazut”, in economia dumnezeiasca, tocmai pentru a avertiza ca…pana si sfintii, pana si Dumnezeul Iubirii!!! – … isi cam pierd rabdarea, cu…excesiv de ”lenevosii”…excesiv de prelung meditativi (uneori…”rumegand” in gol!), amanatori de Martiriu, deci de Metanoia – carora tot poporul roman “le-a zis-o”: “INCURCA-LUME”!!!

…Da, de-acum incolo, lumea, poporul roman in intregimea sa, chiar fara sa  constientizeze, va/vor fi supusa/supusi DUMNEZEIESTII LUCRARI DE “ZGALTAIRE METAFIZICA”, DE CUTREMURARE/METANOIA, inceputa prin CRISTINA ANGHEL si ADRIAN SOBARU – … si continuata de alti, mereu alti si alti alesi ai Vointei Lui Hristos-Mantuitorul!!!

…PANA LA INVIEREA POPORULUI ROMANESC, INTRU NEAMUL ARHEIC AL ROMANILOR!!!

…Doamne,-ajuta!
Cu, mereu, aceeasi pretuire si calda prietenie,
prof. dr. Adrian Botez

Vointa fara putere

On By nelursIn Credinta, EducatieLeave a comment

Motto: “… am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac.” (Romani, 7. 18)


“Ioan a vazut pe Isus venind la el, si a zis: “Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii!“” (Ioan, 1.29)

“veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi.” (Ioan, 8.32)

“Puterea omului este reflectata de natura lucrului gândit sau facut .…” (autorul)

Ca suport de studiu, si de confirmare si de întarire a celor prinse în titlu, sa luam un text din Romani capitolul 7.

“Caci nu stiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urasc. Acum, daca fac ce nu vreau, marturisesc prin aceasta ca Legea este buna. Si atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste în mine. Stiu, în adevar, ca nimic bun nu locuieste în mine, adica în firea mea pamânteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac. Caci binele, pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul, pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac ! Si daca fac ce nu vreau sa fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste în mine.“ ( Romani. 7.15-20)

Scriitorul Philip Yancey spune ca el alege sa scrie despre subiecte pe care nu le întelege. Acest fapt îl incita ca scriitor. Nu-mi e prea greu sa recunosc ca sunt un om cu putina putere. Însa nu-mi e usor sa scriu despre acest subiect.
Suntem obisnuiti sa vedem mai peste tot oameni plini de putere – ne referim la faptul de a putea, de-a avea capacitate, acea însusire necesara, fizica, morala si intelectuala, de a actiona pentru a realiza ceva ce si-a propus, având putinta, forta fizica, tarie si vointa – mai ales în ceea ce priveste discernamântul.
Dar, la o privire mai atenta, observi infirmitati si fisuri ale vasului din care ies la iveala gânduri, idei si opere marete.

Cu totii suferim de boala imperfectiunii, suntem cumva vitregiti în întelepciune si pricepere, datori în a face binele:

„ dupa cum este scris: “Nu este nici un om neprihanit, nici unul macar. Nu este nici unul care sa aiba pricepere. Nu este nici unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toti s-au abatut, si au ajuns niste netrebnici. Nu este nici unul care sa faca binele, nici unul macar.” (Romani, 3)

“Ce este omul, se cunoaste dupa numele care i s-a dat de mult: se stie ca este din pamânt, si nu poate sa se judece cu cel ce este mai tare decât el.” (Eclesiastul, 6)

Imperfectiunea mea, grosolana, e aceea care analizeaza si pune în balanta pe altii. Ochiul critic îi vede pe toti care-i intra în câmpul de lucru, mai apropiati sau mai de departe, contemporani sau aflati demut în istorie, punând în cântar puterea sau capacitatea reflectata de fiecare dintre ei.

Forta multora scot la lumina diverse opere, de tot felul, spirituale sau materiale, articole sau carti de specialitate ori de beletristica, cladiri si edificii de orice fel, a caror valoare le-a dat autorilor un nume.
Cu toate acestea, în viata si activitatea lor apar nu odata sincope mai mari sau mai mici, alteori, chiar adevarate dezastre.

E o vorba, totul e ok pâna nu ti se întâmpla sa dai cu capul de grinda de sus. Te înalti prea mult, te lovesti de grinda, apoi cazi la pamânt! Nu ne place deloc ideea, decum sa ni se întâmple. Dar, decât sa umblam cu capul în nori, mai bine sa cadem si sa ne ridicam pe picioarele noastre.

Fiecare îsi cunoaste o parte din slabiciuni sau neputinte. Nu putem ba una, ba alta.
Am cunoscut doi gemeni, oameni maturi. L-am întrebat pe unul dintre ei: – Au fost momente pe vremea când erati studenti la Sport când unul sa raspunda în locul celuilalt la unele materii de studiu sau la diferitele probe de examen? A zis: – Da, de multe ori, unul dintre noi era mai bun decât celalalt, în multe ocazii. De exemplu, a zis, la proba de înot – o proba despre care ai zice ca nu va crea mari diferente la gemeni – unul era mai performant, si, da, l-a înlocuit pe celalalt.

Ne place sa fim cei mai buni, sa fim apreciati. Daca e posibil, nu lasam sa se vada înafara neputintele noastre. Dimpotriva, le ascundem cât de mult putem. Nu ne simtim deloc confortabili sa ni se vada slabiciunile si neputintele noastre. Mai ales când ne-am urcat pe un piedestal, când ne-am facut o imagine pentru cei din jur, nu vrem sa coborâm din dimensiunea imaginii afisate în timp.
Sigur, mai e si cazul, nedorit de altfel, când suntem mult prea jos, când nu ne mai pasa de nimic, când nu mai simtim nimic!

Un copil, un elev sau un student, dar si unul ajuns în vâltoarea vietii, care nu recunoaste ca nu e suficient de capabil pentru a iesi singur, prin puterea sa din încurcatura – si care nu solicita ajutorul în astfel de împrejurari ale vietii, el nu va progresa îndeajuns si se afla în pericol de moarte.
Pare exagerat – desigur – sa ma exprim cu cuvinte deloc populare, pericol de moarte, însa acestea exprima cel mai bine realitatea de care vorbesc.
Cel aflat într-o stare de copil-copilarie, nu poate realiza si analiza cu luciditate situatia si pericolul în care se afla.

La Mare, daca ignoram pericolul apei, la orice vârsta am fi, putem fi în pericol de moarte. La Ocean, si mai mult, deoarece sunt zone cu rechini. La fel, pentru catararea pe munti stâncosi, înalti, dificultatea si pericolul sunt iminente. Nu avem capacitatea si puterea de a controla totul. Pericolele se pot ivi pe negândite si nepregatite.

Noi putem judeca si analiza foarte bine – dupa o pregatire temeinica – starea plantelor si ale animalelor, noi fiind situati într-o stare superioara si în afara lor. Am aflat din mass-media ca un câine a fost antrenat sa memoreze/raspunda la 1.000 de cuvinte sau semne, însa el nu-si poate da cu parerea, în profunzime, despre semenii sai.

Însa, pe om, nu-l putem analiza în întregime, noi însine facând parte din omenire. Ne poate însa vedea foarte bine starea cineva aflat deasupra si dinafara noastra. Si exista cineva, creatorul nostru. E bine sa stim cum ne vede el, creatorul, ce zice el despre noi.

Parerea noastra despre noi însine sau despre semeni nu este perfecta, precisa si corecta.
Cu privire la om, ora exacta si caracterizarea precisa o poate da si o da numai Dumnezeu. În Biblie aflam ce spune Dumnezeu despre noi. Privind prin lentila Bibliei putem si noi vedea ce vede Dumnezeu la om.

Daca e unul în Mare, gata-gata sa se inece, nu poate fi salvat decât de cineva mai în putere decât el.

La început de An Nou am citit primii psalmi si primele capitole din Proverbe.

“Caci casa ei pogoara la moarte, si drumul ei duce la cei morti: nici unul care se duce la ea nu se mai întoarce, si nu mai gaseste cararile vietii.” (Proverbe, 2.18-19)

Spiritualizând metaforic vorbele lui Solomon, anterioare citatului nostru, prin care îsi povatuieste fiul sa urmeze calea întelepciunii si priceperii, am putea spune ca straina întelepciunii – mândria, minciuna, prostia sau nebunia – îsi are si ea casa ei. Noi putem construi si locui în casa întelepciunii , sau, dimpotriva, în casa strainei.

Apostolul Pavel (Coloseni, 2) scrie laodicenilor cât se poate de clar:

„Vreau, în adevar, sa stiti cât de mare lupta duc pentru voi, pentru cei din Laodicea si pentru toti cei ce nu mi-au vazut fata în trup; pentru ca sa li se îmbarbateze inimile, sa fie uniti în dragoste, si sa capete toate bogatiile plinatatii de pricepere, ca sa cunoasca taina lui Dumnezeu Tatal, adica pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile întelepciunii si ale stiintei. Spun lucrul acesta, pentru ca nimeni sa nu va însele prin vorbiri amagitoare.”

Sfântul ap. Pavel le scrie corintenilor (1 Corinteni 1.30-31) astfel:

“El a fost facut de Dumnezeu pentru noi întelepciune, neprihanire, sfintire si rascumparare, pentru ca, dupa cum este scris: “Cine se lauda, sa se laude în Domnul.“.”

Revenind la citatul din Proverbe 2.18-19, marturisesc ca m-a cutremurat pericolul de moarte al omului care apuca pe calea strainei, Caci casa ei pogoara la moarte, si drumul ei duce la cei morti: nici unul care se duce la ea nu se mai întoarce, si nu mai gaseste cararile vietii. Cum? Acela, nu mai gaseste cararile vietii?! ….. Vai!

Slava Domnului, ca exista – e drept, singulara – o posibilitate de scapare. Interventia cuiva dinafara spatiului si al timpului în care traim. E vorba de Isus Hristos din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu.
Isus Hristos – daca venim la El, prin rugaciune sincera si prin credinta, în Numele Lui – El ne va ajuta si ne va scapa de neputinta în care traim. El ne-a si înlocuit în moarte când fusese rastignit pentru pacatele omenirii întregi. El este Mielul care ridica pacatele lumii! El ne elibereaza din starea de pacat.

„Omul acesta se înfatiseaza înaintea voastra pe deplin sanatos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ati rastignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morti.” (Fapte 4)

“Caci în El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: ,Suntem din neamul lui...’” (Fapte 17.28)

Când eram copii eram ajutati de parinti. Acum, ca oameni maturi, suntem copii ai lui Dumnezeu, Tatal nostru, deci El e cel care ne ajuta daca-l rugam. El poate sa ne calauzeasca, sa ne îndrume si sa ne ajute. Avem nevoie de întreg ajutorul lui în viata si umblarea noastra.

Isus Cristos a zis ucenicilor sai:

Despartiti de mine nu puteti face nimic. … Nu va las orfani, va trimit un Ajutor (numit si Sfatuitor, Mângâietor, Aparator, Paraclet, Avocat), pe Duhul Sfânt, care va lua din ce-i al Meu si va va descoperi. (cf.Ioan cap.14 si 15).

Mi s-a întâmplat de câteva ori sa cad în mrejele pacatului, care ne înfasoara atât de lesne, în apele tulburi si învolburate ale vietii. Prin puterile mele slabe, nu aveam cum sa ma salvez, n-aveam cum sa-mi gasesc scaparea si eliberarea. Nu ma putea salva nici un alt om. Decât Dumnezeu si Isus Hristos. Atunci am strigat insistent catre Dumnezeu, în Numele lui Isus, si, dupa un timp, prin credinta, am fost eliberat.
Multumesc lui Dumnezeu ca El aude când striga un nenorocit, când striga un om aflat în primejdie, în nevoie de Dumnezeu, El aude si vine de-l scapa. Glorie Domnului!

N-ai vrea si tu scump prieten sa apelezi la jutorul lui? Sa-ti vezi nevrednicia si neputinta de-a te ridica singur din cursa celui rau, din vicii si pacat!

Sunt totdeauna câtiva pasi de urmat. Apoi, dupa eliberare, Dumnezeu se asteapta sa ne gaseasca în Templu (Nu stiti ca voi sunteti templul Duhului Sfânt? Se asteapta sa avem si sa fim calauziti de Duhul Lui.)

Dupa aceea, Isus l-a gasit în Templu, si i-a zis: “Iata ca te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se întâmple ceva mai rau.”

Sa nu mai avem aceeasi viata pacatoasa, ca sa nu ni se întâmple ceva mai rau, adica sa nu mai gasim har de iertare si pace. Sa avem o viata noua, curata.

Apostolul Pavel, în a doua sa epistola catre corinteni, mai aduce un spor de lumina:

“Chiar daca as vrea sa ma laud, n-as fi nebun, caci as spune adevarul; dar ma feresc, ca sa n-aiba nimeni despre mine o parere mai înalta decât ce vede în mine, sau ce aude de la mine.
Si ca sa nu ma umflu de mândrie, din pricina stralucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un tepus în carne, un sol al Satanei, ca sa ma palmuiasca, si sa ma împiedice sa ma îngâmf.
De trei ori am rugat pe Domnul sa mi-l ia. Si El mi-a zis: “Harul Meu îti este de ajuns; caci puterea Mea în slabiciune este facuta desavârsita.”
Deci ma voi lauda mult mai bucuros cu slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos sa ramâna în mine.
De aceea simt placere în slabiciuni, în defaimari, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorari, pentru Hristos; caci când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12)

“O minune: puterea atât de frageda a mugurului proaspat învinge si sparge scoarta cea mai tare si mai dura a unui arbore .” (Lucian Blaga)

Cu totii am citit sau cel putin am vazut o versiune sau doua a celebrului roman a lui Victor Hugo, Mizerabilii.
Jean Valjean, un tânar sarac, flamând, a furat o pâine sa-si astâmpere foamea. Prins si judecat este închis, într-un final, ca ocnas. Dupa mai multi ani, evadeaza si, dupa ce o multime de oameni si case refuza sa-i dea o bucata de pâine, ajunge în cele din urma în casa primitoare a episcopului Bienvenu – nume împrumutat si preschimbat în renume –, episcop care locuieste împreuna cu sora sa, Baptistine. Episcopul, plin de mila crestineasca traieste aidoma rolul bunului Samaritean. Îl aseaza pe ocnas la masa sa. Îi cere Baptistinei sa aduca mâncaruri bune si sa puna tacâmurile cele scumpe folosite la ocazii importante! Aceasta, din priviri îsi mustra fratele, însa preotul pluseaza si mai mult, ridicând permanent standardul bunatatii si a dragostei aratate. Jean Valjean, uimit, manânca cu pofta si contrariat de inima buna a preotului.
Dupa tinuta si starea lui Jean, Bienvenu stia ca acesta este un evadat cautat de politie, dar episcopul îi pune la dispozitie o camera si un pat bun pentru a se odihni peste noapte. Neobisnuit cu patul moale se trezeste în plina noapte, buimac, când – potrivit apucaturilor unui ocnas – pune mâna pe argintaria ochita în timpul mesei si se pierde în întunerecul noptii. Curând, însa, este prins de jandarmi, adus în fata domnului Bienvenu, care, la acuzatiile jandarmilor, îl declara nevinovat, mustrându-l pe Jean “– De ce nu ai luat si cele doua sfesnice de argint, doar ti le daruisem si pe ele?”

Jean Valjean paraseste din nou casa episcopului Bienvenu si mai contrariat de acesta data. Bunatatea exemplara a episcopului, inima sa larga la nevoile sale, disponibilitatea enorma si întelegerea profunda a crizei morale prin care trece Jean Valjean, îl determina treptat sa-si schimbe din temelii viata si gândirea. Se stabileste într-un mic oras, îsi schimba numle, în Madelaine, un nume cald si asezat, cum îi va fi de-acum si viata sa. Daca pâna la întâlnirea cu episcopul Bienvenu, fusese cumva egoist si fara busola, de-acum devine si el un munte de bunatate si întelepciune, asa cum vazuse la mentorul sau Benvenu, care l-a primit cu multa dragoste si empatie. Metaforic, Bienvenu îl prefigureaza pe Mântuitorul Isus, pe Dumnezeu însusi, care este plin de dragoste si întelepciune si de bunatate. Din iubire pentru om, El si-a jertfit Fiul.
Întâlnirea reala pe cale spirituala cu Dumnezeu sau cu oamenii schimbati de El, dupa tiparul Sau, e un har deosebit care va molipsi si viata noastra cum s-a întâmplat cu Jean Valjean.
Richard Wurmbrand spunea despre cineva ca avea o astfel de credinta care se lua ca si gripa!
Isus Hristos ridica pacatul nostru si neputintele noastre, El ne da la o parte valul care ne împiedeca ochi sa vedem realitatea spirituala în care traim. El e Acela care ne poate elibera din cursa celui Rau în care ne-am obisnuit sa traim. El ne ridica din starea de pacat si ne ajuta sa umblam frumos dupa voia Lui si voia noastra. Asa primim puterea care ne lipseste, eliberându-ne din lanturile pacatului în care traim, prin credinta în Dumnezeu.

Un lucru extraordinar: Dumnezeu nu oboseste iertând, implicându-se în viata noastra ratata, restaurând-o cu migala.
Vei spune, poate, ca nu ai nevoie de iertare! Dar numai iertarea aduce si schimbarea de care ai atâta nevoie si binecuvântarea vietii de acum si a celei vesnice.
De iertare avem nevoie. Pentru necredinta manifestata, pentru faptul ca nu am multumit pentru multele oportunitati oferite de Dumnezeu prin mila Sa: pâinea de pe masa, sanatatea daruita, serviciul, pensia, pentru familie. Suntem vinovati ca nu I-am multumit.
Curaj! Mai este înca har si speranta!
El spune tuturor Pe cel care vine la Mine, nu-l voi izgoni afara!

Glorie Domnului! Amin!