ANIVERSARI MEMORABILE: SCRIITORI ROMANI DIN DIASPORA

Putini sunt cei care pot pasi pragul varstei de 90 de ani  pastrandu-si valorile care i-au definit de-a lungul vietii, in asa fel, incat sa poata spune la 90 de ani: „eu voi sari peste suta”, precum cu umor si optimism ne spune  prietenul nostru Ovidiu Creanga.
Multi l-am luat ca model de viata si toti ravnim sa ne pastram  starea lui de spirit, vioiciunea mintii capabila sa astearna scrieri si sa scanteieze in epigrame intr-o etapa de viata in care multi au trecut intr-un fel sau altul la odihna. Cati sunt la numar cei care, la 90 de ani s-au inscris la concurs de literatura si au primit Premiul Scriitorilor din Diaspora, asa cum a primit el recent,  premiul acordat de Liga Scriitorilor din Romania, Filiala Bucuresti? Nu-l cunosteau, dar membrii comisiei de evaluare a textelor, scriitori experimentati, au fost luati prin surprindere intalnind un fenomen atat de rar in literatura.

Cati sunt cei care s-au apucat de scris dupa trecerea pragului de 80 de ani, asa cum a facut el? Mintea sa scormonitoare l-a ajutat ca la aceasta varsta sa mai prinda un tren al vietii in care s-a urcat cu firescul cu care a trait pana acum. A fost aceeasi minte iscoditoare care i-a incununat studiile la facultate, cu Magna Cum Laudae, iar inventiile in specialitatea lui mult indragita – chimia – l-au ridicat pe cele mai inalte culmi ale cercetarii, cu cele mai mari premii si aprecieri, incat a starnit invidia „savantei de renume mondial” si a fost nevoit sa se refugieze in Canada. Desi securitatea si aici i-a facut mari greutati, le-a invins si  si-a urmat cariera in mod stralucit si cu succese care au facut cinste neamului nostru romanesc. Cand a venit vremea sa incheie munca pe acest taram, s-a apucat sa studieze medicina alternativa si hipnotismul cu rezultate incredibile.

Scrierile au fost ultima sa iubire. Ele cereau mai putina alergatura si de pe scaun, acum putea sa vada ceea ce tinerii nu pot vedea stand in picioare. Opt carti publicate in acesti ani si alte cateva volume care isi asteapta momentul trimiterii la tipar, vin sa intregeasca volumul studiilor de specialitate publicate in tara. La acestea  mai avem de adaugat prezenta sa in mai multe antologii, cu multa lauda mai ales in cele de epigrame. Mai punem la socoteala si cateva premii din Basarabia, dar si de la Observatorul,  prestigioasa publicatie din Toronto, Ovidiu Creanga numarandu-se printre fondatorii ei alaturi de directorul Dumitru Puiu Popescu si de regretatul sculptor  si scriitor Nicapetre. Si cartile si tot ce intreprinde, Ovidiu Creanga le face ca pe cel mai simplu si firesc gest. Intr-o zi, cand discutam despre bateriile cu care functioneaza ceasurile de mana,  imi spune: „Buni, stii tu cine a inventat aceste baterii in urma cu 50 de ani?” Tacerea mea si ridicatul din umeri au adus raspunsul lui scurt. „Eu!” Si a inceput sa imi povesteasca imprejurarea,  in timp ce eu inca nu dadeam semne ca intelegeam prea bine totul. E brevetat, a continuat el  si bine ca mi-ai starnit aceasta amintire, fiindca am sa cer din Romania brevetul de inventie. Si tot la fel de simplu, in cursul aceleiasi saptamani, datorita internetului, mi-a pus in fata brevetul lui de inventie care acum a luat locul langa multe altele pe peretele din elegantul lui birou de lucru.

Ovidiu Creanga poate sa se inscrie printre oamenii deosebiti chiar daca as pune punct aici, dar mai sunt multe de adaugat si, de buna seama, nu le voi putea cuprinde pe toate. A fost inzestrat cu o structura psihologica fericita si cu farmec personal, “lipici” cum se spune in popor. Nascut in ziua indragostitilor, 14 februarie,  ursitoarele au fost bucuroase sa-l inzestreze si cu acest dar. Carisma sa l-a facut sa fie mereu inconjurat de oameni care l-au indragit si apreciat. Conversatia cu el este o rara placere. Ironia, autoironia, persiflarea, alunecarea spre ludic, limbajul simplu, clar, direct, sfatos cu care se adreseaza interlocutorului face ca prezenta acestui “Mos Bodranga” cum ii place sa se prezinte, sa fie una dintre cele mai atragatoare persoane.

Pentru ca firul vietii sale s-a desfasurat pe drumul omului de omenie, i-a mai adus inca o recunoastere de valoare in ochii celor care-l cunosc. Dragostea netarmurita pentru Basarabia sa natala si oamenii ei pentru care nu de putine ori a fost gata sa sara in foc, i-au colorat viata si i-au dat satisfactia ca a putut sa-i ajute, chiar si material, din prea plinul inimii sale. Ovidiu Creanga este model stralucit si pentru fratii sai basarabeni care i-au acordat multe diplome si titluri onorifice, iar cateva scoli, camine culturale si strazi ii poarta numele.

Si ar mai fi de spus inca multe altele. Pentru ca am avut sansa si norocul sa ma numar printre cei apropiati lui si familiei lui, mi-a dat prilejul sa-l admir pentru cum si-a crescut copii si nepotii, pentru intreg devotamentul sau fata de familie, de prieteni si de toti cei care i-au stat aproape, dar si de fiintele necuvantatoare din preajma lui, in special cainii. Daca prinde o musca in casa, nu-l lasa inima s-o omoare, o da afara, sa traiasca si ea, fiindca si ea este o faptura creata de Cel de Sus. M-a uns la suflet dragostea lui  pentru frumos si pentru inalte valori morale. As mai adauga si un alt aspect si anume acela ca ii plac nu numai florile, ci si buruienile, de unde i se trage un anume aspect, este uneori “buruienos la gura” cum obisnuieste sa se “scuze”  pentru  limbajul lui uneori cu picanterii. N-as vrea sa inchei fara sa amintesc de pasiunea lui pentru pescuit, adevarat izvor de povestiri, asemenea oricarui pescar care se respecta. Respectul este si cuvantul cu care inchei aceste randuri si pe care il adaug celuilalt cuvant cel de inima, dragostea, dar si pretuirea, cuvinte care ii sunt adresate de toti cei care il cunosc si de colaboratorii “Obsevatorului”.

SA NE TRAIESTI, dragul nostru Ovidiu Creanga!
LA MULTI ANI!
Si sa ti se indeplineasca dorintele alaturi de cei dragi.

Elena BUICA
Pickering, Toronto, Canada
februarie 2011