Aniversare Lucian Blaga

Pe 9 mai 1895 în Lancrăm, județul Alba, venea pe lume Lucian Blaga, poet, filozof, dramaturg, jurnalist, traducător, profesor universitar, academician și diplomat.

În marea trecere

Soarele-n zenit ţine cântarul zilei.
Cerul se dăruieşte apelor de jos.
Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere
îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagă poveste. Continue reading “Aniversare Lucian Blaga”

Împlinirea unei vârste respectabile – Doru Popovici la 83 ani!

Floare-de-coltCine este generos nu poate fi singur.” – Don Miguel Ruiz

   Când suntem tineri ne trăim viața, când anii se adună în desaga vieții, suntem bogați   în amintiri și începem să le derulăm în fața ochilor, să gândim asupra lor, sau să le așternem pe hârtie. Vine un timp când ne amintim cu drag de oamenii care au trecut prin viața noastră, care au însemnat și înseamnă imens pentru noi și dorim să le putem fi recunoscători cu gândul sau cu fapta, fiindcă ei au fost cei care ne-au dăruit câte ceva de care a avut nevoie sufletul nostru. Iar modul în care îți este dăruit ceva, poate însemna mai mult decât darul însuși, spunea un poet.

Când ajungi la o vârstă înaintată, înțelegi mult mai bine cât de importantă este dăruirea, dar și recunoștința, și cât de necesare sunt ele sufletelor oamenilor, câtă bucurie pot aduce. Și atunci revezi ca într-un film, chipurile oamenilor care ți-au făcut daruri, descoperi că ei au fost mulți și te miri cum au putut încăpea în inima ta, pe care, poate, o considerai cândva mică, dar dintr-o dată îți dai seama cât de extensibilă a fost ea de-a lungul vieții tale și începi să te rogi ca „Dumnezeu să-i răsplătească mai mult decât o poți face tu”. Continue reading “Împlinirea unei vârste respectabile – Doru Popovici la 83 ani!”

19 Iunie 2011 – Triplă sărbătoare la Hickory-N.C., USA

.

EBEN EZER- Piatră de aducere aminte

Samuel a luat o piatra pe care a pus-o între Mitpa si Sen si i-a pus numele Eben-Ezer, zicând: „Pâna aici Domnul ne-a ajutat.” (1 Samuel, 7.12)

Motivele de Sarbatoare:

(1) Biserica a implinit 23 de ani de la infiintare (1988)

(2) Binecuvântarea micutei Isobelle-Emanuela, fiica lui Cristian Pantea si a Laviniei

(3 ) FATHER’S DAY – ZiuaTatalui


(1) In urma cu 23 de ani in Hickory- NC, Domnul pusese pe inima a sapte familii de credinciosi, initiativa de a forma o biserica crestina baptista de limba româna. 

Ioan Costea, unul din cei care au fondat biserica in urma cu 23 de ani, povesteste cu nostalgie, cum, dupa ce a vazut orasul Hickory si imprejurimile minunate, desi clima era putin cam rece pentru unul venit din Los Angeles, s-a indragostit de aceste locuri la prima vedere, locurile amintindu-i de vestul României, mai precis de podgoria Aradului. Revenit acasa, in Los Angeles, i-a spus sotiei this is the place. Fiecare român sosit in acest oras a ramas fermecat de oamenii sau locurile primitoare, sau de amândoua aceste aspecte, asa incât, astazi biserica numara cca 90 de membri prin harul lui Dumnezeu.

In duminica dinainte de Memorial Day 1988, fratele Ilie Costea i-a invitat pe toti la un picnic intr-un loc frumos ca raiul, recomandat de John Mich, acest loc fiind Pine Mountain. Totul iti incânta privirea, muntii inalti impaduriti cu-n vesmânt verde pitoresc, parcurile frumoase cu flori multicolore, pârâul cu apa curata si rece ce serpuia la vale pravalindu-se in cascade, si unde se prindeau pastravi, locurile de picnic pentru fript pui si mititei, raiul pe pamânt! Continue reading “19 Iunie 2011 – Triplă sărbătoare la Hickory-N.C., USA”

SARBATOARE IN BISERICA BAPTISTA DIN HICKORY- N.C.

19 IUNIE 2011 – SARBATOARE MULTIPLA

 

EBEN EZER- Piatra de aducere aminte

[pullquote]

Samuel a luat o piatra pe care a pus-o între Mitpa si Sen si i-a pus numele Eben-Ezer, zicând: „Pâna aici Domnul ne-a ajutat.” (1 Samuel, 7.12)

[/pullquote]

 

Motivele de Sarbatoare:

(1) Biserica a implinit 23 de ani de la infiintare (1988)

(2) Binecuvântarea micutei Isobelle-Emanuela, fiica lui Cristian Pantea si Laviniei (Numeri 6.24).

(3 ) FATHER’S DAY – ZiuaTatalui


(1) In urma cu 23 de ani in Hickory- NC, Domnul pusese pe inima a sapte familii de credinciosi, initiativa de a forma o biserica crestina baptista de limba româna.

Ioan Costea, unul din cei care au fondat biserica in urma cu 23 de ani, povesteste cu nostalgie, cum, dupa ce a vazut orasul Hickory si imprejurimile minunate, desi clima era putin cam rece pentru unul venit din Los Angeles, s-a indragostit de aceste locuri la prima vedere, locurile amintindu-i de vestul României, mai precis de podgoria Aradului. Revenit acasa, in Los Angeles, i-a spus sotiei this is the place. Fiecare român sosit in acest oras, a ramas fermecat de oamenii sau locurile primitoare, sau de amândoua acestea, asa incât, astazi biserica numara cca 90 de membri prin harul lui Dumnezeu.

In duminica dinainte de Memorial Day 1988, fratele Ilie Costea i-a invitat pe toti la un picnic intr-un loc frumos ca raiul, recomandat de John Mich, acest loc fiind Pine Mountain. Totul iti incânta privirea, muntii inalti impaduriti cu-n vesmânt verde pitoresc, parcurile frumoase cu flori multicolore, pârâul cu apa curata si rece ce serpuia la vale pravalindu-se in cascade, si unde se prindeau pastravi, locurile de picnic pentru fript pui si mititei, raiul pe pamânt!

S-au adunat intr-o poiana, la marginea pârâului si ideea a fost exprimata:

Ce- ar fi sa incepem o biserica baptista in limba noastra?

Si astfel, viziunea a prins contur si curând s-a materializat intr-o hatarâre ferma:

– Hai s-o facem. ( Acele familii au fost: Nutu si Fibia Andras, Ilie si Anica Costea, Nelu si Victoria Costea, Daniel si Lidia Lucaciu, John si Becky Mich, Marin si Maria Oprea, Sandu si Emilia Salai)

Trei saptamâni mai tirziu, de Ziua Tatalui-Father’s Day, intr-o frumoasa zi din iunie 1988, in biserica Mountain View Baptist Church s-a tinut serviciul de dedicare a Bisericii Baptiste Române din Hickory, NC.

In toamna anului 1988, familia Smilovici Teofil si Norica au simtit calauzirea de a se muta la Hickory, unde fratele a slujit ca primul pastor al bisericii, pâna in anul 1989.
Familia Percy Livius si Mariana s-au mutat din Chicago in Charlotte in aceeasi perioada, iar in ianuarie 1990 biserica l-a ordinat pe Livius Percy ca pastor al bisericii. Liviu Percy a slujit ca si pastor al bisericii p
âna in toamna anului 2003 si a fost o perioada de crestere si de maturizare. Apoi, din vara anului 2004 pâna in vara 2006, biserica l-a avut pastor pe Nelu Chitescu.

In vara anului 1998, biserica crescând, si locul de stângere la inchinare in biserica americana devenind neincapator, am fost calauziti de Dumnezeu in a construi un sanctuar propriu al bisericii române, un loc spre care sa indreptam exodul de români care vor ajunge in zona Hickory-NC. Cu ajutorul lui Dumnezeu s-a cumparat peste 5 acri de pamânt in zona Mountain View si in toamna anului 1998 a inceput constructia Casei de rugaciune.

Prin harul Domnului constructia a fost dedicata in luna mai 1999.

Este extraordinar ceea ce Dumnezeu poate realiza prin oameni cu viziune si hotarâti in a urma calauzirea Duhului, in a intelege ce inseamna jertfa pentru a realiza ceva frumos, care sa aiba rasunet in eternitate.

Multi români, moldoveni, ucranieni, rusi, americani si alte natii, au gasit alinare si mângaiere, ajutor si mântuire, in aceasta Casa de rugaciune. Am vazut copiii nostri, crescuti in America, primindu-l pe Domnul Isus ca Mântuitor si Domn, in limba noastra româneasca. Oameni care nu au stiut ce inseama nevoia de pocainta, sau nici nu au auzit de Dumnezeu, au ajuns la decizia de a-L urma pe Domnul Isus.

Din vara anului 2006, Nelu URS a fost ales pastor al bisericii române din Hickory-NC si suntem multumitori lui Dumnezeu pentru el, pentru slujirea, devotamentul si dedicarea pe care o are in pastorirea bisericii.

Biserica a trecut prin si incercari, prin vremuri tulburi, dar in ciuda tuturor impotrivirilor, in ultimii doi ani, se simte in biserica un avânt deosebit, un aer si un foc nou; copiii nostri, tinerii nostri, intreaga adunare e motivata sa creasca in umblarea cu Domnul Isus. A Domnului Dumnezeu sa fie toata slava, gloria si creditul, acum si in eternitate!

2. Binecuvântarea micutei Isobelle-Emanuela, fiica lui Cristian Pantea si a Laviniei

Dupa invatatura si traditia biblica, copiii mici sunt adusi de catre parinti in Casa lui Dumnezeu pentru a fi incredintati in mâna Domnului, prin rugaciune si citirea binecuvântarii din Numeri 6.22-27, prin invocarea Numelui lui Dumnezeu peste copil, de catre pastor, in nadejdea ca prin invatatura si rugaciunea continua a parintilor, cu ajutorul si binecuvântarea lui Dumnezeu, odrasla lor va ajunge la maturitate sa-L cunoasca personal pe Dumnezeu.

[pullquote]

Tatal nostru care esti în ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau; vie Împaratia Ta; faca-se voia Ta, precum în cer si pe pamânt. (Matei, 6.9-10)

[/pullquote]

(3 ) FATHER’S DAY – ZiuaTatalui (Matei, 1.18- 25)

Pentru aceasta ocazie speciala, mesajul pastorului Nelu URS s-a adresat, deopotriva familiei lui Cristian Pantea (de profesie medic), cât si tatilor (sotilor), dar si intregii congregatii, prezentând, sub inspiratia Duhului Sfânt, modelul extraordinar pe care il gasim in Iosif tatal pamântesc al Mântuitorului Isus, ca sot al Mariei. Acest model exemplar e demn de urmat de catre orice tata (sot) care doreste sa-si implineasca cu succes menirea sau vocatia.

[pullquote]

Iar nasterea lui Isus Hristos a fost asa: Maria, mama Lui, era logodita cu Iosif; si, înainte ca sa locuiasca ei împreuna, ea s-a aflat însarcinata de la Duhul Sfânt. Iosif, barbatul ei, era un om neprihanit si nu voia s-o faca de rusine înaintea lumii; de aceea si-a pus de gând s-o lase pe ascuns. Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a aratat în vis un înger al Domnului si i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme sa iei la tine pe Maria, nevasta ta, caci ce S-a zamislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naste un Fiu, si-I vei pune numele Isus, pentru ca El va mântui pe poporul Lui de pacatele sale.” (…) Când s-a trezit Iosif din somn, a facut cum îi poruncise îngerul Domnului; si a luat la el pe nevasta sa. Dar n-a cunoscut-o, pâna ce ea a nascut un Fiu. Si el I-a pus numele Isus.” (Matei, 1.18-25)

[/pullquote]

 

Dumnezeu pregateste un ajutor potrivit Mariei. El ne cunoaste trecutul, dar si viitorul. Pentru Maria l-a rânduit pe Iosif, un om de caracter. El era neprihanit!

Insa aflase ca Maria e insarcinata, … dela Duhul Sfânt, zicea ea. Iosif, ca orice barbat al acelor vremi, n-o crede. Dar nu voia s-a faca de rusine inaintea lumii. De aceea si-a pus in gând s-o lase pe ascuns, altfel va fi omarâta cu pietre, conform traditiei. O iubea, si-i dorea binele! Nu stim cum se gândea ca vor decurge lucrurile.

Dar Iosif, afla in vis de la un inger al Domnului ca e adevarat ce zisese Maria. Aflam si ca el se temea s-o ia la el pe Maria, deci dorea s-o ia la el! Ingerul ii spune sa nu-i fie teama sa ia la el pe Maria, caci ce s-a zamislit e de la Duhul Sfânt!

Câta credinta! Câta ascultare! Caci Iosif va face intocmai cum spune Domnul! A facut cum poruncise Domnul. El ia Cuvântul Domnului ca pe o porunca, implinind intocmai cerintele Domnului. Si-a pus interesele sale personale si eul lui, deoparte, in spate, mult in urma. S-a subordonat voii lui Dumnezeu, apoi Mariei, si copilului Isus.

Ne-a lasat un bun exemplu pentru un sot si un tata, bun, care a sacrificat totul pentru familia lui. A luat in permanenta cele mai bune decizii. Lucreaza ca tâmplar si intreaga familie isi duc traiul prin munca lui.

Atunci când a fost instiintat de inger sa plece impreuna cu Pruncul si Maria in Egipt, intrucât Irod dorea sa-i ia viata pruncului Isus, asculta de Domnul.

Când Isus, aflat la varsta de 12 ani, a ramas in Ierusalim in Casa Domnului fara ca parintii sai sa stie acest lucru, Iosif nu L-a certat când a aflat motivul: „De ce M-ati cautat? Oare nu stiati ca trebuie sa fiu în Casa Tatalui Meu?

Avem in Iosif un model de tata, un arhetip al lui Dumnezeu, adevaratul tata, al tuturor credinciosilor, Tatal Dumnezeu. Si Duhul ne indeamna sa-I zicem Ava, adica taticule! Slavit sa fie Tatal Ceresc care intotdeauna ne poarta poverile! Aleluia. Amin.

[pullquote]

Isus (…) le-a zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatal facând; si tot ce face Tatal face si Fiul întocmai. Caci Tatal iubeste pe Fiul si-I arata tot ce face (. ..) „De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal. Cum zici tu, dar: „Arata-ne pe Tatal”? ” (Ioan 5.19- 20; 14.9)

[/pullquote]

Slavit sa fie Domnul, ca ni L-a facut de cunoscut pe Tatal! Aleluia. Amin!

Duminica, 19 iunie 2011, crestinii autentici din multe tari si locuri, au sarbatorit ZIUA TATALUI  –  ZIUA  LUI  DUMNEZEU, Tatal tuturor credinciosilor, copiilor Lui! GLORIE DOMNULUI!

 


Aniversare

Pe data de 19 mai 2011, minunea pe nume Janice, a prietenilor nostri Roxana si Octavian Curpas, a împlinit 2 anisori.
Îi uram sa fie pentru parintii ei o primavara în casa cu toata dulceata florilor si gingasia culorilor.

Când primavara da în floare
În ochii tai ce ne privesc,
Curg siruri repezi de cocoare
si lacrimi care dovedesc

Prinosul fericirii, iata,
Cu mângâierea din Lumina,
Esti bogatia lumii toata
Prin revarsarea cea divina.

Izvorul vietii-n stralucire
Îti poarta sufletul curat,
Iar cei care te tin în brate
Îi multumesc ca te-a creat.

Tatiana Scurtu-Munteanu

OVIDIU CREANGA LA 90 DE ANI

ANIVERSARI MEMORABILE: SCRIITORI ROMANI DIN DIASPORA

Putini sunt cei care pot pasi pragul varstei de 90 de ani  pastrandu-si valorile care i-au definit de-a lungul vietii, in asa fel, incat sa poata spune la 90 de ani: „eu voi sari peste suta”, precum cu umor si optimism ne spune  prietenul nostru Ovidiu Creanga.
Multi l-am luat ca model de viata si toti ravnim sa ne pastram  starea lui de spirit, vioiciunea mintii capabila sa astearna scrieri si sa scanteieze in epigrame intr-o etapa de viata in care multi au trecut intr-un fel sau altul la odihna. Cati sunt la numar cei care, la 90 de ani s-au inscris la concurs de literatura si au primit Premiul Scriitorilor din Diaspora, asa cum a primit el recent,  premiul acordat de Liga Scriitorilor din Romania, Filiala Bucuresti? Nu-l cunosteau, dar membrii comisiei de evaluare a textelor, scriitori experimentati, au fost luati prin surprindere intalnind un fenomen atat de rar in literatura.

Cati sunt cei care s-au apucat de scris dupa trecerea pragului de 80 de ani, asa cum a facut el? Mintea sa scormonitoare l-a ajutat ca la aceasta varsta sa mai prinda un tren al vietii in care s-a urcat cu firescul cu care a trait pana acum. A fost aceeasi minte iscoditoare care i-a incununat studiile la facultate, cu Magna Cum Laudae, iar inventiile in specialitatea lui mult indragita – chimia – l-au ridicat pe cele mai inalte culmi ale cercetarii, cu cele mai mari premii si aprecieri, incat a starnit invidia „savantei de renume mondial” si a fost nevoit sa se refugieze in Canada. Desi securitatea si aici i-a facut mari greutati, le-a invins si  si-a urmat cariera in mod stralucit si cu succese care au facut cinste neamului nostru romanesc. Cand a venit vremea sa incheie munca pe acest taram, s-a apucat sa studieze medicina alternativa si hipnotismul cu rezultate incredibile.

Scrierile au fost ultima sa iubire. Ele cereau mai putina alergatura si de pe scaun, acum putea sa vada ceea ce tinerii nu pot vedea stand in picioare. Opt carti publicate in acesti ani si alte cateva volume care isi asteapta momentul trimiterii la tipar, vin sa intregeasca volumul studiilor de specialitate publicate in tara. La acestea  mai avem de adaugat prezenta sa in mai multe antologii, cu multa lauda mai ales in cele de epigrame. Mai punem la socoteala si cateva premii din Basarabia, dar si de la Observatorul,  prestigioasa publicatie din Toronto, Ovidiu Creanga numarandu-se printre fondatorii ei alaturi de directorul Dumitru Puiu Popescu si de regretatul sculptor  si scriitor Nicapetre. Si cartile si tot ce intreprinde, Ovidiu Creanga le face ca pe cel mai simplu si firesc gest. Intr-o zi, cand discutam despre bateriile cu care functioneaza ceasurile de mana,  imi spune: „Buni, stii tu cine a inventat aceste baterii in urma cu 50 de ani?” Tacerea mea si ridicatul din umeri au adus raspunsul lui scurt. „Eu!” Si a inceput sa imi povesteasca imprejurarea,  in timp ce eu inca nu dadeam semne ca intelegeam prea bine totul. E brevetat, a continuat el  si bine ca mi-ai starnit aceasta amintire, fiindca am sa cer din Romania brevetul de inventie. Si tot la fel de simplu, in cursul aceleiasi saptamani, datorita internetului, mi-a pus in fata brevetul lui de inventie care acum a luat locul langa multe altele pe peretele din elegantul lui birou de lucru.

Ovidiu Creanga poate sa se inscrie printre oamenii deosebiti chiar daca as pune punct aici, dar mai sunt multe de adaugat si, de buna seama, nu le voi putea cuprinde pe toate. A fost inzestrat cu o structura psihologica fericita si cu farmec personal, “lipici” cum se spune in popor. Nascut in ziua indragostitilor, 14 februarie,  ursitoarele au fost bucuroase sa-l inzestreze si cu acest dar. Carisma sa l-a facut sa fie mereu inconjurat de oameni care l-au indragit si apreciat. Conversatia cu el este o rara placere. Ironia, autoironia, persiflarea, alunecarea spre ludic, limbajul simplu, clar, direct, sfatos cu care se adreseaza interlocutorului face ca prezenta acestui “Mos Bodranga” cum ii place sa se prezinte, sa fie una dintre cele mai atragatoare persoane.

Pentru ca firul vietii sale s-a desfasurat pe drumul omului de omenie, i-a mai adus inca o recunoastere de valoare in ochii celor care-l cunosc. Dragostea netarmurita pentru Basarabia sa natala si oamenii ei pentru care nu de putine ori a fost gata sa sara in foc, i-au colorat viata si i-au dat satisfactia ca a putut sa-i ajute, chiar si material, din prea plinul inimii sale. Ovidiu Creanga este model stralucit si pentru fratii sai basarabeni care i-au acordat multe diplome si titluri onorifice, iar cateva scoli, camine culturale si strazi ii poarta numele.

Si ar mai fi de spus inca multe altele. Pentru ca am avut sansa si norocul sa ma numar printre cei apropiati lui si familiei lui, mi-a dat prilejul sa-l admir pentru cum si-a crescut copii si nepotii, pentru intreg devotamentul sau fata de familie, de prieteni si de toti cei care i-au stat aproape, dar si de fiintele necuvantatoare din preajma lui, in special cainii. Daca prinde o musca in casa, nu-l lasa inima s-o omoare, o da afara, sa traiasca si ea, fiindca si ea este o faptura creata de Cel de Sus. M-a uns la suflet dragostea lui  pentru frumos si pentru inalte valori morale. As mai adauga si un alt aspect si anume acela ca ii plac nu numai florile, ci si buruienile, de unde i se trage un anume aspect, este uneori “buruienos la gura” cum obisnuieste sa se “scuze”  pentru  limbajul lui uneori cu picanterii. N-as vrea sa inchei fara sa amintesc de pasiunea lui pentru pescuit, adevarat izvor de povestiri, asemenea oricarui pescar care se respecta. Respectul este si cuvantul cu care inchei aceste randuri si pe care il adaug celuilalt cuvant cel de inima, dragostea, dar si pretuirea, cuvinte care ii sunt adresate de toti cei care il cunosc si de colaboratorii “Obsevatorului”.

SA NE TRAIESTI, dragul nostru Ovidiu Creanga!
LA MULTI ANI!
Si sa ti se indeplineasca dorintele alaturi de cei dragi.

Elena BUICA
Pickering, Toronto, Canada
februarie 2011

O carte dedicata balabanestenilor stiuti si nestiuti

Dupa cum stiti pe 5 decembrie se implinesc 550 de ani de la prima atestare documentara a localitatii Balabanesti. O cifra frumoasa si onoranta daca ne gandim ca Bucurestiul a implinit si sarbatorit anul acesta 551 de ani.
Cu ocazia acestei frumoase aniversari, incepand cu data de 17 noiembrie 2010, in comuna noastra vor avea loc o suita de manifestari, coordonate de Primaria Balabanesti si dl profesor de istorie Pamant Neculai, de natura sa marcheze aceasta data importanta din calendarul de existenta al comunei.
Printre actiunile care vor avea loc cu aceasta ocazie va fi si lansarea primei monografii a satului – Balabanesti, un sat de razasi – lucrare ce trece in revista pe parcursul a VIII capitole aspecte privind cadrul natural al zonei, evolutia si demografia satului, scoala si activitatile culturale, personalitati, etc .
Lucrarea se afla intr-un stadiu avansat, data predarii catre cititor pe care autorii o au in vedere fiind Duminica 5 Decembrie 2010, ziua cand, la Barlad, acum mai bine de jumatate de mileniu Stefan cel Mare judeca pricina lui pan Ivasco cu Toma Dumitrescul si Coste Turbure privind satele anume Sasesti, pe Barlad, si pentru satul Romanesti, unde a fost Roman, pe Jeravat, amandoua partile.
Inainte de lansare, am dori ca cei interesati de aceasta carte sa cunoasca cateva detalii tehnice si de continut despre realizarea acestui proiect. Monografia va contine aproximativ 400 de pagini din care 40 de grafica si imagini ce sunt inca in stadiul de prelucrate la tipografia Evrika din Galati. Volumul va apare in format A5, copertile cartii fiind desenate si realizate in Canada(Ottawa) de fotograful si designerul Lori Barron.
Coperta – fata ilustreaza in imagini simbol insirate pe o pelicula de film, opt cadre ce trec in revista momente importante din istoria si viata social-culturala a comunei.
Primul punct de reper este documentul de la 1460, uricul ce consfinteste de ani buni data de nastere a comunei. Acest moment este urmat de un alt cadru, romantic ii spunem noi, ce simbolizeaza continuitatea existentei micilor comunitati pe dealurile Tutovei. Urmeaza o perioada dificila caracterizata de invaziile cetelor de tatari, cu efecte catastrofale asupra micutelor asezari insirate de-a lungul Jeravatului – unele dispar, altele isi continua existenta retragandu-se in codrii intunecati din imprejurimi. Cadrul numarul patru este dedicat participarii consatenilor nostri la celor doua conflagratii mondiale, evenimente la care zeci de eroi ai satelor comunei au luptat la Marasesti, Marasti, Oituz, oprind invazia germana sub indemnul Pe aici nu se trece! al generalului Averescu sau au trecut Prutul, urmand cu credinta si respect ordinul maresalul Antonescu Ostasi, va ordon treceti Prutul!, eliberandu-si fratii din ghearele bolsevismului rus. Urmatoarea secventa din film reliefeaza ortodoxismul si legaturile noastre cu Divinitatea. Am dorit sa amintim celor ce vor detine aceasta carte faptul ca aici la Balabanesti(Zimbru) s-a nascut la 1560 Sf. Rafail, ca tot aici, la noi in sat si-n imprejurimi, de-a lungul timpului au existat si exista inca schituri, manastiri, biserici, troite ce insotesc trecatorul la fiecare pas, amintindu-i tacut de existenta vremelnica a fiintei umane, de sacrificiul si invataturile Mantuitorului. Cadrul urmatorul este dedicat tinerilor, voluntarilor si celor plini de curaj si vointa. Plecati in expeditii temerare unii dintre ei s-au intors acasa cu cunostinte, idei, experienta contribuind la dezvoltarea satului, ceilalti s-au instalat pe meleaguri straine aducand prin munca, talent si daruire, faima si prestigiu micutei dar inimoasei localitati din care se trag. Penultimul cadru este dedicat tuturor celor care s-au sacrificat pentru binele tarii, pentru adevar, pentru dreptate. Nu le putem ignora daruirea si curajul de care au dat dovada, nu putem uita sangele varsat pe campurile de lupta, nu putem sa nu intelegem durerea celor care au suferit in inchisorile comuniste, nu avem dreptul sa-i stergem din memoria noastra pe veteranii intorsi acasa plini de glorie si rani. Ultima secventa din film este dedicata adevaratilor stapani ai pamantului – bunicilor si matuselor, tinerilor si parintilor care au manuit ani de-a randul, de dimineata pana seara tarziu, plugul, sapa, coasa, furca lasand in urma gradini de porumb, vii, livezi si lanuri de grau pline de rod si prospetime. Nici animalele de curte ale truditorului ogorului nu au fost uitate. Ele fiind reprezentate de un tap singuratic ce apare la baza copertii, in partea stanga.
Imaginea centrala de pe coperta prezinta o moara de vant ce aminteste de existenta pasagera a acestor obiective in comuna. Ultima moara, cea a lui Iordache Maxim, a fost transportata pe timpul comunismului de autoritati la Galati, fiind remontata in parcul CFR. Era inca in stare functionala cand a fost reamplasata. Moara a existat in parc o perioada buna de timp pana intr-o zi cand niste baieti ”destepti”, din vecinatate, i-au dat foc. Cea de-a doua moara, a lui Iancu Maxim s-a deteriorat, fiind apoi dezmembrata.
Sublima prefata a monografiei a fost scrisa de dr. Daniela Gifu. Alaturat citam un fragment din gandurile si trairile autoarei cu referire la satul nostru – Fiecare purtam intiparite adanc in inima un Humulesti, o „Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul”, Biblia nepieritoarelor amintiri, pe care o rasfoim din ce in ce mai des, odata cu trecerea anilor biologici, cand nevoia petrecerii alaturi de cei dragi, peste care s-a asternut povara timpului, ne innobileaza existentele. Un asemenea loc de miraculoasa desteptare si inaltatoare sarbatoare launtrica il reprezinta si comuna Balabanesti, devenit leaganul copilariei atator personalitati intre care amintim pe cunoscutul om politic Gheorghe Tasca, ministrul in guvernul roman, prezidat de istoricul si savantul martir Nicolae Iorga.
Lucrarea contine o cantitate bogata de date tehnice, marturii, analize, liste ce au fost colectate de cei trei autori pe parcursul unei lungi perioade de cautari. Ca o precizare, majoritatea datele si evenimentele prezentate sunt sustinute de doua, trei surse de confirmare, exceptie facand unele fenomene si evenimente ce s-au petrecut cu foarte mult timp inainte, care nu au avut martori oculari, dar care prezinta interes din punct de vedere stiintific.
Nota. Autorii monografiei Balabanesti, un sat de razasi nu doresc sa obtina nici un profit financiar de pe urma acestui proiect. In prima faza, numarul de volume tiparite va fi de minimum 200 de exemplare. Sponsorii aparitiei acestei lucrari sunt Primaria Balabanesti, respectiv cotidianul electronic Xpress Balabanesti. Cartea va fi oferita de Primarie gratuit ca premii sau se va distribui la un pret apropiat de cel al costului tiparirii, fondurile rezultate urmand a fi folosite la constructia unei mori de vant in comuna. Intregul proces va fi transparent urmand a se publica exact suma adunata pentru demararea acestui proiect.
http://balabanesti.wordpress.com

ROMANI CU CARE NE MANDRIM

DE VORBA CU O MARE CAMPIOANA – TEODORA UNGUREANU-CEPOI

By Simona Botezan, Washington D.C.

Pe 13 noiembrie 2010, in familia antrenorilor Teodora si Sorin Cepoi va fi o mare sarbatoare. Teodora Ungureanu-Cepoi, una dintre printesele gimnasticii romanesti, isi aniverseaza ziua de nastere. Eleva celebrului cuplu de antrenori Béla si Márta Károlyi, Teodora face parte din elita gimnasticii mondiale, cu o carte de vizita impresionanta. In 1975, a castigat locul al doilea la individual compus si medalia de bronz cu echipa, la jocurile preolimpice, ca preambul pentru cele trei medalii olimpice din 1976, de la Montreal, si medalia de aur, cu echipa, in Japonia si la Londra. A ocupat locul al patrulea la individual la Campionatele Europene din 1977, a castigat medalia de argint a Campionatului Mondial de la Strasbourg in 1978, apoi a castigat titlul Mondial Universitar, trei medalii de aur si doua de bronz, la Campionatele Mondiale Universitare din Mexic, in 1978.
Este casatorita de 29 de ani cu Sorin Cepoi, de asemenea gimnast de performanta si antrenor cu un palmares foarte bogat. Sorin Cepoi a fost component al Lotului Masculin de Gimnastica al Romaniei la Campionatele Mondiale de la Varna (1974); component al Lotului National la Campionatele Europene de la Berna (1975), Vilnius (1977) si Roma (1979); component al Lotului Olimpic al Romaniei Jocurile Olimpice de la Montreal (1976) si Moscova (1980); a participat la Campionatele Mondiale Universitare de la Sofia (1977) si din Mexic (1979) unde a castigat medalia de bronz, cu echipa. Este castigator al locului al cincilea la individual la Cupa Americii (1978) si component al lotului Romaniei la Campionatele Mondiale de la Strasbourg din acelasi an (1978) si la Moscova, in 1980.
De mai bine de treizeci de ani, viata familiei Cepoi este dedicata trup si suflet gimnasticii. La ceas aniversar, cred ca este momentul potrivit pentru a trece in revista cateva dintre performantele de exceptie ale sotilor Cepoi.

Ce reprezinta pentru dumneavoastra gimnastica si de ce ati inceput sa practicati acest sport?
Gimnastica reprezinta, pentru mine, dragoste si pasiune, iar frumusetea acestui sport m-a atras de la o varsta frageda si mi-a implinit multe vise.

Va mai amintiti ce ati simtit cand ati castigat primul concurs important? Ce este in sufletul unui sportiv in momentele in care se afla pe podium si asculta imnul tarii sale?
Primul concurs pe care l-am castigat la individual a fost Champions All, in anul 1976, la Londra. Acolo m-am simtit mandra sa fiu roman si sa aud imnul intonat numai pentru mine.

Cum arata, in urma cu 30 de ani, o zi din viata dumneavoastra de sportivi si cum arata astazi o zi din viata cuplului de antrenori Teodora si Sorin Cepoi?
Este o foarte mare diferenta intre ce-a fost si ce este. Atunci, nu aveam decat grija de a ne antrena pentru a fi cei mai buni. Azi… in afara de programul de antrenament, pe care trebuie sa-l facem competitiv, pentru ca avem concurenta, mai trebuie sa multumim (in primul rand!) si parintii, pentru ca ei sunt cei care platesc. Apoi, mai sunt si antrenorii care lucreaza din greu ca sa ne mentinem programul la nivelul cel mai inalt si bineinteles studentii, care trebuie motivati sa ramana in program.

Spuneti-ne cateva cuvinte despre fiica dumneavoastra, Adriana, si despre nepotica Amélie. Copilaria Adrianei a fost marcata de celebritatea parintilor, de faptul ca dumneavoastra erati modelele unei intregi generatii? Adriana a cochetat cu gimnastica? Va urmeaza in cariera, sau a ales in viata un alt drum?
Adriana a crescut, si in Franta si in SUA, in sala de gimnastica, dar nu s-a implicat serios in activitatea sportiva. Inclinatia ei a fost spre moda si muzica. A terminat facultatea FIT din New York City, cu diploma in comert si reclame comerciale. A lucrat trei ani in Republica Dominicana, la unul din resorturile de vacanta, dupa care a revenit in New York si lucreaza ca manager la un centru comercial din Manhattan. Anul trecut s-a casatorit si acum sapte luni a nascut o fetita absolut adorabila, Amélie Khatrine.

Ati locuit, o perioada, la Grenoble si ati obtinut rezultate bune cu sportivele din Franta. Ce motive v-au determinat sa va mutati peste ocean si sa o luati de la inceput, in SUA? Care au fost primele impresii despre Lumea Noua?
In vara anilor ‘91 si ‘92 am fost invitati de catre fostul antrenor al lui Sorin, Gheorghiu Costache, care locuieste in New York din anul 1980, la un camp de gimnastica, in calitate de antrenori. Acolo metodele noastre de antrenament au fost remarcate de catre o patroana de club, care ne-a propus un contract pe doi ani, la clubul sau, „Gym Cats” din New York. Nu stiu ce ne-a determinat sa plecam. Cred ca destinul. Financiar, o duceam bine in Franta, dar am simtit nevoia unei schimbari. Am revenit, atunci, in Franta si am vorbit cu presedintele clubului despre intentia noastra de a petrece doi ani in SUA. Am facut aranjamente pentru inlocuirea noastra cu un fost coleg, care lucra la un alt club din Franta. „Tranzactia” s-a derulat usor, dar cu multe lacrimi din partea tuturor. Inainte de plecarea noastra, clubul si comitetul sportiv Rhon-Alpes au organizat o festivitate de adio, iar primarul orasului Grenoble ne-a inmanat cheia orasului, pentru merite deosebite.

Este adevarat ca antrenorii va alintau cu numele „Aschiuta”, cand erati in echipa? Cum a pornit povestea? Spuneti-ne o intamplare haioasa cu colega dumneavoastra, Nadia Comaneci.
Antrenorii clubului care m-a lansat, CSM Resita, ma numeau „Aschiuta” pentru ca eram slaba si ma comparau cu o aschie. Ajungand la Onesti, nu stiau multi de porecla mea, asa ca ma strigau Dorina. Cu Nadia am avut multe aventuri, sa le spun asa. Una dintre ele, despre care am vorbit multi ani, a fost cand intr-o sambata dupa-amiaza, eu si Nadia am fost invitate acasa la una din colegele noastre. Parintii colegei nu erau acasa si am hotarat sa facem un „party”. Am invitat alte colege si trei baieti din bloc. Dupa o ora de zbenguit si dansat, auzim soneria. Cand ne uitam pe vizor, panica! Béla era la usa, strigand disperat ca, daca nu deschidem, cheama „Militia”. (Béla fusese instiintat prin telefon de una dintre colegele noastre, care nu fusese invitata la petrecere). Noi, de frica, i-am ascuns pe baieti in debara, dar am uitat sa le ascundem si pantofii, care erau aliniati langa debara. Ii deschidem, noi, usa lui Béla, care intra in casa ca fulgerul si ne intreaba: Ce se intampla aici? Noi am raspuns ca ne facem temele si nimic altceva. Béla da sa iasa pe usa, dar, cand vede cele trei perechi de pantofi, deschide debaraua si da peste cei trei baieti. Nu va inchipuiti ce fata a facut la vederea lor! Dupa ce i-a dat afara, s-a intors la noi si ne-a spus sa ne pregatim de antrenament. Ne-a dus la sala si am facut doua ore de pregatire fizica. Asa s-a terminat o dupa-amiaza libera mult asteptata intr-o dupa-amiaza de munca asidua.

Se spune ca, in trecut, antrenamentele de la Onesti si de la Deva erau foarte dure si ca gimnastele faceau multe sacrificii pentru fiecare medalie. Este un mit ca gimnastii isi sacrifica anii copilariei pentru sport, sau exista si o farama de adevar, in aceasta? Ce ar trebui sa stie parintii care isi indruma copiii spre gimnastica? Dar copiii care decid sa faca gimnastica de performanta?
Si atunci, si acum, o gimnasta de performanta care vrea sa atinga perfectiunea trebuie sa se antreneze multe ore pe zi, sa se dedice sportului muncind din greu si sa sacrifice multe pentru succes. Atunci erai obligat sa le faci, altfel ti se imputau. Acum este mai rezonabil, exista un dialog deschis intre antrenori si parinti, intre antrenori si sportivi si nu te obliga nimeni sa faci aceste sacrificii. Parintii si copiii care tind spre performanta trebuie sa stie ca oricat de talentati ar fi, nu vor reusi fara munca si sacrificii. Nimeni nu a ajuns usor in top.

Spuneti-ne despre activitatea dumneavoastra de la Dynamic Gym. Cat de mult s-au schimbat mijloacele si metodele de antrenament pe care le folositi dumneavoastra acum, fata de cele ale antrenorilor dumneavoastra din Romania?
Atunci, in Romania, sportivii erau selectionati, iar antrenorii erau presati de rezultate. Pentru aceasta, se mai aplica si metoda sfanta – bataia, cel putin la fete. Deviza noastra la Dynamic Gym este de a dezvolta minti ascutite si corpuri sanatoase. Cautam sa convingem studentii nostri cat de importanta este participarea in activitatea fizica generala pentru a avea o viata sanatoasa. Acordam aceeasi atentie si celor care participa in programul recreational, si celor care aleg performanta. Sunt sigura ca acum se aplica aceleasi metode si in Romania.

Exista un moment din cariera dumneavoastra care vi s-a lipit de suflet intr-un mod special, o intamplare deosebita sau o persoana care v-a marcat cariera, viata?
Acestea au fost multe – si placute, si neplacute. Sa va spun una placuta. In anul 1987, cand am preluat conducerea clubului din Grenoble, aveam o eleva, Chloe, care venea dupa o fractura la glezna stanga si pe care noi am remarcat-o ca avand un potential exceptional. Tatal ei vroia s-o retraga de la gimnastica. Inainte de a pleca din Grenoble, ei locuind la Avignon, oras situat la 100 de kilometri de Grenoble, i-am vorbit despre talentul fetei si despre sansa ei de a deveni o gimnasta de mare performanta. I-am spus ca fiica lui ar putea sa participe la Olimpiada de la Barcelona. Ne-am oferit s-o gazduim pe Chloe la noi acasa si l-am rugat sa o lase sa mai incerce o luna, cu noi, ca antrenori. Tatal a fost de acord. In vara anului1992, dupa terminarea campionatului national si a selectiei pentru echipa Olimpica, unde Chloe termina pe locul 1 la individual, barna si paralele, tatal ei a coborat din tribuna si ne-a spus: „Tineti minte, acum patru ani, cand mi-ati spus ca fiica mea, Chloe, ar putea participa la Olimpiada? Eu n-am uitat! Credeam ca ma incantati cu vorbe, numai ca sa o mai las la gimnastica, dar pentru ce ati facut pentru ea, jos palaria!”

Ati pastrat legatura cu colegii dumneavoastra de la lotul national, cu Federatia, cu gimnastii sau antrenorii din Romania? Colaborati cu ei? Dar cu colegii dumneavoastra care s-au stabilit in SUA?
Am tinut si tinem legatura cu multi dintre colegii din tara si cu cei care lucreaza prin alte tari europene. In fiecare vara primim vizite de la multi dintre ei, iar cu cei care locuiesc aici, in SUA, ne vedem foarte des, la competitii. De asemenea am ajutat financiar si material mai multe cluburi din Romania si din Franta.

Ce parere aveti despre prestatia Anei Porgras si a echipei Romaniei, in general, la concursul recent de la Rotterdam? Ce credeti ca ar trebui sa faca un sportiv pentru a atinge performantele dumneavoastra in gimnastica si pentru ca gimnastica romaneasca sa straluceasca din nou, pe prima treapta a podiumului, asa cum am fost obisnuiti?
Ana a progresat mult, de anul trecut, cand am vazut-o ultima oara. Sper ca aceasta medalie s-o incurajeze si s-o motiveze, la fel si pe celelalte membre ale echipei, pentru Olimpiada de la Londra, din 2012. Multe dintre gimnastele romance au depasit cu mult performantele mele. Generatia mea a scris istoria, ele o continua.

Ce parere aveti despre revenirea cuplului de antrenori Belu – Bitang la Lotul National al Romanei? Credeti ca echipa Romaniei poate avea sperante legate de Olimpiada?
Asa… ca sa glumesc, asta inseamna pentru fetele din echipa ca pauza s-a terminat! Cei din cuplul B&B sunt tehnicieni de exceptie si dispun de metodele necesare pentru a aduce echipa Romaniei din nou in fruntea gimnasticii mondiale.

Ce parere aveti despre noile norme de notare in gimnastica si despre arbitraj, in general. V-a tentat vreodata sa deveniti arbitru? V-ati simtit vreodata furata de arbitraj, la concursurile la care ati participat?
Dupa Olimpiada de la Athena din 2004, unde s-au ivit numeroase erori in arbitraj, FIG a venit cu noul sistem de punctare, care, dupa parerea mea, este bine gandit, sau cel putin arata bine pe hartie, dar a iscat multe nemultumiri in randurile antrenorilor si mai ales ale audientei, care crede in continuare ca sistemul de punctaj perfect 10.00 era mai bun. Eu insami detin un brevet international de arbitraj, pe care nu l-am reinnoit in ultimii ani, din cauza ca, petrecand atatea ore la clubul pe care-l conduc, nu-mi ramane timp si pentru arbitraj.

Ce proiecte aveti? Aveti in vedere si Olimpiada din 2012?
In acest moment, avem in echipa nationala a Statelor Unite o gimnasta foarte talentata si cu mari sanse sa participe la Olimpiada de la Londra. Ea se numeste Sabrina Vega si anul viitor va fi, pentru ea, primul an de seniorat. Acum suntem in pregatirea primei mari confruntari, Campionatul Mondial de anul viitor, de la Tokyo. Dupa aceea mai vedem, o luam pas cu pas, important este s-o mentinem sanatoasa.

Permiteti-mi sa va urez succes si un calduros „La multi Ani!”, cu ocazia zilei de nastere, din partea colegilor mei de redactie si a cititorilor nostri de pe intreaga planeta, carora (de-a lungul timpului) le-ati adus de atatea ori zambetul pe buze. Va multumesc, in numele milioanelor de romani care va admira si va iubesc, pentru momentele de fericire pe care le-ati daruit cu atata generozitate si pentru contributia adusa la construirea imaginii Romaniei in lume, mai valoroasa decat orice demers al departamentelor de stat sau al ambasadelor. Va pretuim si va respectam, va dorim sanatate, fericire, putere de munca si succes in tot ceea ce intreprindeti. La multi Ani fericiti sa traiti!
La randul meu, tin sa va multumesc dumneavoastra, tuturor celor cu care colaborati si, mai ales, sa multumesc din suflet cititorilor care nu m-au uitat.
Sa auzim numai de bine!

M.N. RUSU SI FRUMUSETEA ANILOR FARA VARSTA

Nicholas Buda
Intr-un cadru, mai degraba intim decat festiv, la Cenaclul „Mihai Eminescu” din New York a avut loc, vinerea trecuta (22 octombrie, 2010), un eveniment de suflet: sarbatorirea zilei de nastere a criticului si istoricului literar M.N.Rusu. Revenit anul acesta, dupa o perioada de absenta destul de lunga, in cercul literar de la cenaclu, M.N.Rusu a demonstrat, totusi, ca nu si-a intrerupt munca sa de pasionat cercetator al istoriei literare romanesti, ci a continuat-o – cu acordul tacit al conjucturii sociale – in atelierul sau de restaurare istorica de acasa. Prieten foarte apropiat al poetului Nichita Stanescu, coleg de breasla al marilor jurnalisti dar si al marilor boemi, martor al evolu?iei literaturii din Romania timp aproape jumatate de veac, impatimit cercetator al documentelor de arhiva si deopotriva colectionar, criticul M.N.Rusu a impus de la inceput prin talent jurnalistic, profesionalism si dedica?ie. A devenit un nume care catalizeaza acum literatura romana, de la New York, pe o noua dimensiune.
Intalnirea de vineri seara a avut o emotionalitate aparte, binestiindu-se ca M.N.Rusu a mai adaugat un an la nobila sa varsta! Ignorand vremurile mai putin bune la care a fost partas dealungul vietii, si in virtutea inertiei sale de boem, M.N.Rusu nu isi arata anii pe fata-i mereu luminoasa, nici durerile launtrice ale dezamagirilor, pentru ca asa cum spunea prietenul sau, prof. Aurel Sasu (de la Cluj), „criticul nu imbatraneste, din moment ce cartile nu au varsta…”(„M.N.Rusu – 60 sau Calea si viata” de Aurel Sasu, in capitolul „Literatura Diasporei Nord Americane”, din volumul Lumina Lina,  an X, nr. 3, iulie-septembrie, New York, 2005). Surprins in acest amor etern cu intimitatea slovei, M.N.Rusu uita notiunea timpului, orbitand intr-un spatiu istoric foarte sensibil, unde numai un initiat poate sa supravietuiasca. ?i tocmai acest context al supravietuirii sale, reflectat in ignoranta zilei, l-a facut, pentru multi dintre cei care credeau ca-l cunosc, sa fie un mare neinteles.
Momentul aniversar, la care am luat si eu parte, din dorinta sincera de a-mi arata gratitudinea fata de rolul pe care M.N.Rusu l-a avut in viata mea de activitate literara – lansandu-mi, la New York, primele doua carti – a fost si unul revelator. Descinderea in istoria amintirilor legate de personalitatea lui M.N.Rusu a fost inceputa de catre poetul Theodor Damian, care a dat tonul unei atmosfere de nostalgie, de pe vremea cand l-a cunoscut pe critic, pe care l-a numit nasul meu literar: „M.N.Rusu, in cariera lui indelungata si bogata, a format multe generatii de scriitori, i-a nasit pe acestia cum m-a nasit si pe mine, publicandu-ma in «Almanahul Coresi», pe care il edita la Brasov. As dori sa impartasesc o amintire despre felul in care l-am cunoscut pe M.N.Rusu, prin unchiul meu de la Brasov, nenea Ionel (Ionel Georgescu) care a fost seful librariei «?tefan O. Iosif» (din Brasov n.n.), de pe strada 7 noiembrie. Cred ca acum i s-a schimbat numele… Ionel Georgescu a fost, de asemenea, scriitor dar blocat de regimul in care a trait, nefiind publicat niciodata, cartile lui fiind ingropate in edituri. Deci unchiul meu care era din Brasov si M.N.Rusu care era la Brasov erau priteni vechi, facand lansari de carte impreuna. Astfel am ajuns eu pe mana lui M.N.Rusu! inceputul prieteniei mele cu acesta a fost un… negot – eu aduceam carte de la Dorohoi si ei imi procurau benzina de la Bucuresti! Era in perioada acelei saracii, cand benzina nu se gasea de loc… Asa am inceput sa ne vizitam si sa ne legam prietenia. M.N.Rusu este – si cred ca mai trebuie sa o dovedim – un critic de mare valoare! Este un om de inteligenta ascutita, un bataios dar si un mofturos, asa cum il stim, dar este al nostru. Ne este drag pentru ca, iata, crestem impreuna! Poetul Theodor Damian si-a incheiat cuvantul sau recitand trei poezii, dedicate lui M.N.Rusu: „Urmele mele clocotind”, „Guten Abend” si „Locul unde incepe slujba de seara”.
A vorbit apoi venerabilul pictor iconograf, Garabet Salgian care a ridicat tonul nostalgic al discutiilor, in registrul unei sobrietati caracteristice-i, marturisind ca M.N.Rusu are o intrumentatie critica si in teritoriul artelor plastice, mai ales al iconografiei. Poeta Valentina Ciaprazi a continuat, intr-o tonalitate perfecta, cu un elogios cuvant adresat personalitatii lui M.N.Rusu, pe care aceasta l-a numit „un carturar desavarsit” si caruia i-a dedicat o poezie. Ziarista Mariana Terra (de la ziarul „Romanian Journal”), a deschis cutia pandorei amintirilor din anii studentiei, cand a auzit pentru prima data de M.N.Rusu, pe atunci student in anul terminal. Aceasta a citit si o serie de epigrame dedicate sarbatoritului. Nuanta atmosferei de seara, de la intalnirea literara de vineri, a fost usor schimbata de interventia scriitorului Mircea Sandulescu, printr-o incercare a acestuia de a vorbi despre M.N.Rusu, evitand in mod special constructia apelativelor, dorind sa sublinieze ca se poate vorbi despre o persoana, chiar daca nu ai beneficiat de nici o favoare din partea acesteia: „eu vreau sa trec dincolo de lista aceasta a inventarului… mi-a facut, m-a vazut, m-a dres, m-a ajutat… toate sunt bune, dar sunt un inventar al unor lucruri de care ai beneficiat. Deci un om este bun in masura in care ti-a facut tie bine?! Eu merg mai departe de acest invetar… si desi mie pesonal nu mi-a facut nici un bine, tin sa-i multumesc pentru ca exista si face tot ceea ce face. La fel ca si mine, el a trecut prin servicii (in America n.n.) care sunt la antipodul literaturii. Daca ar fi sa definim un om prin ceea ce nu este, iata ce as spune despre M.N.Rusu – nu este mandru, chiar daca i-a inca zece premii va ramane la fel, nu este un inchipuit… nu este un tradator, nu i-a vorbit niciodata de rau pe cei cu care s-a asociat cultural si de care, la un moment dat, s-a despartit. Deci nu are rautate… Acesta este M.N.Rusu: capacitatea de a pastra fundamentulul! La multi ani”!
Urarile au continuat prin scurta alocutiune a poetului Liviu Georgescu, care printe altele spunea: „il cunosc pe M.N.Rusu de vreo doisprezece ani… atunci dansul a spus «eu sunt critic literar», iar eu am zis «eu scriu poezii» si astfel am devenit prieteni. M.N.Rusu este un spirit enciclopedic  foarte bine informat, un intuitiv foarte exigent, iar cuvantul dansului de ordine valorica este metafizica… o matefizica religioasa, esentiala, de fond, nu de suprafata. Dansul a scris foarte mult in Romania la ziarele la care a lucrat… si a avut un volum numit „Utopica”, aparut in 1969, dar s-a oprit la acesta. Ar trebui sa isi publice articolele, pentru ca timpul nu e pierdut, mai poate face inca o carte din acestea! ii doresc fericire multa si viata indelungata, cu multi si fericiti ani”!
A mai vorbit Grigore Culian, directorul ziarului „New York Magazin”, care a tinut sa-si prezinte in mod public, respectul si admiratia – pur profesionale – fata de M.N.Rusu: „stiti ca eu nu sunt adeptul osanalelor, acesta nefacand parte din arsenalul meu de exprimare, de aceea am sa spun doar cateva lucruri pentru ca intr-adevar il apreciez pe M.N.Rusu. Atunci cand am inceput munca mea de ziarist, acum cincisprezece ani, el a fost alaturi de mine in redactie, unde a muncit o perioada impreuna…am invatat foarte multe de la el. Lucrurile acestea trebuiesc recunoscute… pe de alta parte, sunt un om care isi apreciaza semenii, in functie de ceea ce produc, luand in valoare calitatile si nu defectele acestora. Mircea este unul dintre cei care a produs foarte mult la viata lui, prin activitatea sa literara si istorica… de aceea nu pot decat sa-l felicit si sa-i urez un calduros «La multi ani»”!
Spre finalul serii a luat cuvantul si M.N.Rusu. Afisand un zambet larg de boem si ascunzandu-si cu grija emotia unui astfel de moment festiv, criticul a spus: „va multumesc, in primul rand, pentru ca m-ati onorat cu prezenta… intalnirea din aceasta seara este extraordinara datorita dumneavoastra, nu datorita mie. M-am gandit sa o iau si eu pe partea anecdotica despre ceea ce inseamna sa ajungi la o anumita varsta. Pot sa vorbesc din propria mea experienta, despre un fapt care dovedeste prezenta unui element de predestinitate in individualitatea unei persoane si individualitatea unei natiuni. Individul face parte din natiune, iar natiunea da identitate individului. Merg inapoi in istorie: am fost botezat de un preot moldovean, cu barba alba… am aflat mai tarziu ca se numea Neculai Hodoraba…, din Dorohoi. Dar acest preot era prieten intim al lui George Enescu, despre care a si publicat o monografie prin anul 1926. Mama mea, desi era o intelectuala… nu cunostea acest amanunt despre preotul Codoraba. Aceasta este prima intalnire astrala a copilului care eram atunci, cu religia. A doua intalnire astrala, simbolica, se produce atunci cand parintii mei cheama fotograful care ma fotografiaza intr-un lighean spalandu-ma, fireste gol, dar numai eu apaream si ligheanul… insa sub acesta se afla ziarul «Universul». A treia intalnire astrala… a fost la taierea motului, cand de pe o tava in care erau mai multe obiecte, eu am luat in mana creionul! Ce inseamna aceasta, daca nu o predestinare… Nu sunt numai simboluri intamplatoare, care te urmaresc toata viata. Cu un preot m-am intalnit si mi-a marcat destinul, iata, in presa am lucrat la cele mai importante ziare ale perioadei respective («Luceafarul», «Viata Studenteasca», «Amfiteatru» si «Saptamana»)… I-am cunoscut pe cei care abia iesisera, in anul 1964, din inchisoare, pe marii carturari cum ar fi Noica, Streinu, Cioculescu, Pandrea… intalniri absolut directe, de la care am invatat anumite lucruri, in contextul in care daca te intalneai cu ei apareai in notele informative, care sunt publicate acum, dar doar cu numele, atat. Cum apare si numele lui Mircea Sandulescu in notele informative din dosarul lui Dorin Tudoran – un lucru extrem de important… Trebuie sa stiti ca eu sunt, in primul rand, un gazetar, un ziarist. Opera mea nu este cea scrisa ci cea care va fi dupa moarte… Daca vreti o opera interioara, care sa-ti satisfaca si sa-ti bucure viata in continuare, sa te poti uita in oglinda linistit, ca nu ai pacatuit. Experienta de viata de pana acum mi-a demonstrat ca eu sunt modelat de toate personalitatile, mari sau mici, cu care m-am intalnit in viata si care mi-au acordat prietenie…”
Printre cei veniti sa-l felicite pe M.N.Rusu i-am remarcat pe Constantin Virgil Negoita (profesor emeritus la CUNY), scriitorul Ion Burcin, poetul George Nanau, epigramistul Constantin Aronescu, John Predescu (de la „Romanian Journal”), Valeriu Moldoveanu si altii. Cu toti acestia impreuna, am ridicat paharul de sampanie in cinstea celui sarbatorit, dorindu-i ani multi de acum inainte, cu sanatate, fericire si noroc.

ANIVERSARILE LUNII IANUARIE PENTRU ROMÂNI (CUZA SI EMINESCU)

by Gigi STANCIU
Profesoara de istorie
Colegiul National de Arte „Regina Maria”
Constanta, ianuarie 2010

Alexandru Ioan Cuza- ctitor al statului român modern

Mihai Eminescu-ctitor al limbii române moderne

Luna ianuarie reprezinta pentru români prilej de comemorare a doua mari personalitati ale acestui neam: Poetul nepereche, Mihai Eminescu, cel pe care Nicolae Iorga avea sa-l numeasca „expresia integrala a spiritului românesc”, creatorul limbii române moderne si omul de stat, reformatorul, creatorul statului modern român, Alexandru Ioan Cuza.

Ziua de 15 ianuarie este prilej de sarbatoare a limbii noastre, a poeziei, a publicisticii, a teatrului romantic, a gândirii politice si filosofice transpuse atât de maiestrit în cele 14 000 de pagini ale manuscriselor migalos redactate, e ziua de nastere a Luceafarului.

15 ianuarie 1850 este ziua de nastere a LIMBII ROMÂNE LITERARE.

Ziua de 24 ianuarie reprezinta ziua de nastere a unei noi natiuni, cea româna, atât de urgisita de istorie, dar daruita de Dumnezeu cu mari oameni de stat, Cuza fiind legiuitorul, omul moral al epocii sale si al veacurilor, omul de stat pe care poporul îl aseaza alaturi de Vlad Tepes ca pe un dusman al celor certati cu dreptatea, cinstea si curatenia sufleteasca.

24 ianuarie 1859 este ziua de nastere a NATIUNII ROMÂNE.

Pentru urmasi, cele doua personalitati, cea a Poetului si cea a Domnului, sunt niste SIMBOLURI, sunt niste OPERE, sunt niste REPERE VALORICE, ei au fost însa oameni care au viertuit într-un veac încarcat de trairi romantice, exuberante, fara de care nu era posibila schimbarea, REVOLUTIA, transformarea moderna a societatii românesti, adica acea stare de gratie demna de atins de orice societate consstienta de destinul sau istoric.

Când Cuza era ales domn, micul Mihai avea doar 9 ani si era elev la Cernauti în clasa a 4-a primara, obtinând la sfârsitul anului scolar locul al 5-lea din 82 de elevi.

Oare cele doua destine fabuloase s-au intersectat ele vreodata? Bineinteles ca da. Cuza reprezenta pentru tânarul Eminescu ceea ce este si astazi pentru noi. Poetul avea pentru domn, chiar si detronat, o admiratie profunda, fapt care l-a determinat sa îl viziteze în februarie 1870 în localitatea Doblin, în apropiere de Viena, pentru a demonstra astfel „solidaritatea, atasamentul ideologic si admiratia fata de fostul domnitor”.

Mihai Eminescu era atunci student (între 1869 si 1872 a urmat ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filosofie si Drept dar a audiat în paralel si cursurile altor facultati; în acea perioada a activat în rândul societatii studentesti si, printre altele, a participat la pregatirea unei serbari si a unui Congres studentesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea manastirii de catre voievodul Stefan cel Mare, deasemenea tot atunci, în perioada studentiei, s-a împrietenit cu Ioan Slavici.

Alexandru Ioan Cuza era în 1870 în al patrulea sau an de exil, renegat de politicienii epocii, liberalii radicali si conservatorii, cei uniti în „monstruoasa coalitie”. În constiinta românilor, în filele carttilor de istorie, despre Cuza se scrie mai întâi ca a fost revolutionar pasoptist moldovean, ceea ce i-a conferit o mai mare valoare alegerii sale ca domn al Principatelor Unite. Domnia sa scurta a fost marcata de reformele care au dus la dezvoltarea învatamântului, a agriculturii, a armatei, a justitiei.

Pentru tânarul de douazeci de ani de la Viena, tânarul poet patriot care învatase mai întâi la Cernauti, figurile pasoptiste si actiunile lor erau înca vii, iar profetiile sale pentru dulcea Românie erau: „Viata în vecie, glorii, bucurie,/ Arme cu tarie, suflet românesc,/ Vis de vitejie, fala si mândrie”.

POET si DOMN, DOMN si POET, DOUA DESTINE TRAGICE ale unor mari ROMÂNI. Sa îi cinstim asa cum se cuvine, punând simbolic o floare pe mormântul lor, citindu-i unuia opera cu piosenie, privindu-i altuia opera cu admiratie.

LA MULTI ANI LIMBII ROMÂNE!
LA MULTI ANI NATIUNII ROMÂNE!