Cântecul tapițerului

 

E greu de tot să ne omagiem eroii,

Când anii fac din noi, doar fiii ploii –

 

Aseară, un coleg de scoală veche,

Din cei ce trag, de minte, nepereche –

Cu greu, își plimbă câinele pe stradă.

Trăgea de el. Să-nvingă. Sau să cadă.

 

Muncise mult, si ieri, si azi, si mâine,

Și n-avea timp, nici pentru propriul câine.

 

Zvâcnea  și umilit, și condamnat,

Și razvratit, și totuși, împăcat –

Căci el muncea. Proiecte. Și programe.

Și cursuri. Seminarii. Nu moșmoane.

 

Și totusi, când privea, mirat, în jur,

Spitale rupte de medicamente-n cur,

Propriul copil, virtual, muncind și el,

La două lumi: de chin și de măcel,

Și de benchetuit pe lumea mare –

Când n-avea timp, de-ai lui, nici de-o plimbare –

 

Când tinerii-vecini erau plecati

Sâ plimbe câinii altor exilati,

Când si in săli de internări rebele,

Scheletele erau și canapele,

 

Când și-a striga din hol, pe cineva,

De este, funcționa pe balama,

 

Când medicii nu își mai iau nici pauză,

Ca să serveasca Neputința-n cauză,

 

Când unii tot învață, și alt staff

Aplică – ca să facă Lumea praf –

 

Când una cate una, trec încet,

Și viețile de dascăl, și poet,

Și tot ce scriu, ce simt, si tot ce pun

In Automatul zilei – nu e  bun –

 

E greu de tot să ne omagiem  eroii,

Când anii fac din noi, doar fiii ploii …

 

Si poate “am putea, dar nu se poate”,

Să ne-ocupam, tot noi, de tot, si toate,

Să reparam la vieți, si după moarte,

Slujind pe canapele desfundate,

Până ce toate fi-vor reparate…

 

17 iulie 2014

( pentru 20 iulie, ziua de nastere a Vulcanului Poet,  fiu de invatator, Adrian Paunescu )

 Jianu Liviu-Florian