UN SCRIITOR REALIST SI CARTEA LUI MEMORIALISTICA

CREANGA Ovidiu
CU SI FARA SECURISTI
(Prefata Paul Goma)
368 pagini
Editura Vicovia 
Bacau, 2009
 
Cu discernamant si responsabilitate, autorul, nascut in urma cu 90 de ani, in satul Varzaresti, plasa Nisporeni, judetul Lapusna, in apropiere de Chisinau, ne dezvaluie, in cartea de fata importante amanunte din culisele securitatii. Unele informatii, prea putin stiute de omul de rand, mai cu seama dupa cotitura din decembrie 1989 au ajuns de notorietate. Dar Ovidiu Creanga este posesorul unor informatii inedite, aflate si traite pe propria piele, in venerabila sa viata de aproape un secol. Nu e de mirare, asadar, ca s-a gandit sa le puna pe hartie si sa le ofere cititorilor, la 20 de ani dupa revolutie, cu gustul amar ca aproape nimic nu s-a schimbat in configuratia politica a tarii, decat formal, vechile structuri fiind inca la putere, peste care s-au calchiat structuri noi, coercitive, asupritoare, cu mult mai ingrozitoare si mai apasatoare pentru omul simplu, decat in perioada anterioara.

Cartea are asezate in fata, cateva pagini din jurnalul scriitorului dizident Paul Goma, datat 12-13 februarie 2008, text intitulat „Mos Bodranga si securistii” in care aflam parerea scriitorului despre aceste structuri coercitive ale Romaniei care isi exercita si in prezent atributele in tara si peste hotare. In paginile jurnalului sau, folosite de Ovidiu Creanga drept prefata, Paul Goma, cu o luciditate si discernamant meritorii, scoate in evidenta marturii ale unor participanti direct la actul rasturnarii regimului comunist, precum si modul bestial, barbar in care au fost torturati si asasinati fostii dictatori, cu o cruzime de nedescris, amanunte aflate din „Stenograma Procesului Ceausestilor” – publicata in „Ziua”, precum si declaratia numitei Cerasela Birjac, sefa Pazei personale a lui Gelu Voican Voiculescu, publicata si ea in „Ziua”, declaratie la fel de socanta ca si stenograma sus amintita.

Volumul „Cu si  fara securisti” – se constituie astfel, intr-un document important, o fresca veridica a societatii politice romanesti de la finele secolului trecut, care a culminat cu miscarea de revolta din decembrie 1989, bazat pe marturii, pe acte originale si relatari ale unor persoane care s-au situat in miezul evenimentelor. In Argumentul sau, autorul explica titlul lucrarii si motivul care a stat la baza inceperii unui asemenea demers memorialistic, folosind date si nume reale care pot fi probate si astazi, desi au trecut mai bine de doua decenii de la evenimentele cruciale din decembrie 1989.

Scrisa sub forma unei Autobiografii, cu nuante autoironice si autopersiflante – lucrarea este si o satira usturatoare la adresa aparatului conducator, al celui represiv, la adresa celor ce s-au imbogatit aproape peste noapte, a tuturor celor ce savarsesc nelegiuiri si supun neamul romanesc oprimarii si distrugerii sistematice. Desi plecat de aproape trei decenii din tara, autorul a pastrat legaturi cu oamenii si cu locurile pe unde a vietuit pana la virsta de 62 de ani. Lucrarea beneficiaza la sfirsit de numeroase pagini ilustrate de Note autobiografice in care-si relateaza povestea vietii si in chip deosebit, amintirile din copilarie, cu mult umor si oarecare unda de nostalgie, dupa anii trecuti, cum e si firesc.

Tot aici isi dezvaluie si pasiunea arzatoare a vietii sale: chimia. Valurile pe care a fost purtat in viata, nu s-au potolit nici in Canada, unde a muncit si a avut realizari remarcabile. Astazi, venerabilul domn Ovidiu Creanga se bucura alaturi de copii si nepoti de o viata prospera, tihnita, pe care o condimenteaza cu lecturi si scrieri personale, publicand la marile reviste canadiene si romanesti literatura  care e foarte apreciata atat de romanii din tara, cat si de cei din diaspora. Ovidiu Creanga nu se sfieste sa-si numeasca „eroii” – (si cei negativi sunt eroi, nu-i asa?) – cu numele lor reale. Si-a luat acest drept legitim si curajul raspunderii, fiindca oricand poate proba cu argumente forte si cu documentatie adevarul afirmatiilor sale. El relateaza despre persoane care erau puse  de regimul trecut sa informeze exact despre actiunile unor vecini, prieteni, colegi de serviciu. A fost si el „filat” si turnat in mai multe randuri. Avand o functie importanta si facand nenumarate deplasari in strainatate, era, prin forta imprejurarilor suspectat. Autorul descrie cu minutie experientele sale cu acei care erau numiti in sens peiorativ „baietii cu ochii albastri”, printre ei fiind si unii foarte buni prieteni care „l-au lucrat” in chip neasteptat.

Insa, afirma Ovidiu Creanga – „Si la securisti au fost unii fiare si au fost si unii mai omenosi. Asa ca tortionarii care spun ca nu au avut incotro si au comis atrocitati avand ordin de la  colonelul Nicolski sau Pantiusa mint cu nerusinare,  caci, daca ar fi refuzat sa faca aceste fapte de neimaginat, nu le-ar fi taiat nimeni capul. Toporul nu ar avea nici o putere daca nu ar avea o coada de topor. Securitatea romaneasca era organizata dupa modelul sovietic insa cei ce au suferit prin inchisori si lagare, dar mai ales cei supusi la ororile „reeducarii” de la Pitesti spun ca a depasit cu mult chiar si Gulag-urile rusesti in atrocitati.”

In relatarile sale, Ovidiu Creanga uziteaza un limbaj direct, frust, despodobit de metafore, floricele si alte figuri de stil care nu s-ar fi potrivit cu subiectul si mesajul lucrarii. Nici frivolitatile de limbaj nu ii sunt specifice si le foloseste doar arareori, cand textul cere acest lucru. Specifice sunt: ironia, satira, parodia, sarcasmul, autoironia, aspectate cu numeroase citate din proverbe si maxime romanesti si universale pentru a ilustra ideile proprii. Limbajul este viu, colorat, animat si da vioiciune si sustinere actiunii.

S-ar zice despre scriitorul Ovidiu Creanga ca este un autor hatru din spita stramosului Creanga (nu degeaba au acelasi nume!) prin umorul sanatos pe care-l practica si prin seninatatea – proprie romanului – cu care depaseste anumite situatii tragice. Dar umorul sarcastic are darul de a pune punctul pe „i”, adica de a  face sa usture. Din text nu se degaja tristete, deprimare, anxietate, resentimente, normale in cazul unei persoane care a suferit atatea nedreptati si a trecut prin focul iadului si furcile caudine ale tortionarilor securisti. S-ar putea chiar spune ca i-a iertat pe toti si nu le mai pastreaza resentimente. Umorul l-a ajutat sa treaca mai usor prin mijlocul suferintei.

Capitolul I, intitulat, firesc: „Inceputurile” – este cadrul de desfasurare al unor „Aspecte din Basarabia romaneasca” – asa cum isi subintituleaza capitolul Ovidiu Creanga. Monografic si autobiografic, autorul (re)creeaza cadrul nasterii sale si atmosfera de inceput de veac XX in Basarabia in care a vazut lumina zilei. Toate capitolele sunt ilustrate cu imagini de epoca, harti, documente. Amanunte despre starea social-economica si demografica a Basarabiei si in chip deosebit a Chisinaului, sunt prezentate cu multa generozitate si mai ales, bine documentate. Autorul face si portretul moral al basarabenilor, descriindu-i astfel: „Caracterul moldovenilor era foarte ingaduitor, ei fiind oameni primitori si buni la suflet”.

Traversand istoria secolului, Ovidiu Creanga puncteaza principalele momente care au marcat existenta, nu numai a lui, dar a tuturor romanilor de dincolo si de dincoace de Prut ce au fost sacrificati si azvarliti ca niste mingi, dintr-un loc in altul, dupa capriciile si meandrele politicii. Destine sfasiate, familii impartite, deportate, cand alipirea Basarabiei in 1920, cand  retrocedarea Basarabiei, in 1940,  un joc perfid care a schimbat soarta a mii si mii de romani. Autorul descrie in amanunt aspecte din viata basarabenilor, obiceiurile si traditiile lor, credinta lor, arta culinara in care basarabencile erau vestite. El face in primul capitol o minimonografie a meleagurilor unde a vazut lumina zilei si unde a copilarit pana la plecarea in Regat. Drama prin care a trecut familia autorului in 1940, la retrocedarea Basarabiei, l-a facut sa se refugieze, astfel ca adolescenta i-a fost mutilata salbatic, dupa spusele sale, de hoardele rosii.

Primele amintiri din copilarie continua si in capitolul 2 al cartii, intitulat: „Ghici cine mi-a pus mina in cap!” cu peripetii din mahalaua Vistiernicilor din Chisinau, targul copilariei scriitorului. Amintirile sunt foarte clare si se deruleaza ca pe o pelicula, cu o limpezime uimitoare de parca s-ar fi intamplat recent. Memorabila este in amintirea scriitorului vizita Reginei Mame, impreuna cu Marele Voievod de Alba Iulia, nimeni altul decat Regele Mihai, pe atunci de varsta autorului. O alta amintire incantatoare este cea legata de circul care a poposit in orasul Balti, care l-a cucerit din prima clipa si chiar a invatat unele numere de prestidigitatie, jonglerie si fachirism. Autorul nu se fereste de vocabularul in argou pentru a da un plus de naturalete  si parfum, amintirilor.

Ovidiu Creanga isi continua amintirile cu tulburarile iscate de ocupatia bolsevica din iunie 1940 si de ravagiile pe care le faceau acestia in teritorii. Apoi, in 1944, al doilea refugiu, cand soovieticii au pus stapanire pe  Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei. Autorul descrie bombardamentul care a avut loc in aprilie 1944 in Gara de Nord, cand au pierit mii de refugiati din garniturile de tren. Prigoana pe care au dezlantuit-o apoi comunistii impotriva basarabenilor care erau vanati si expediati inapoi in Basarabia ori in Siberia a fost fara precedent. Drama familiala, cu tatal ucis de catre bolsevici, avea sa-l urmareasca toata viata.

Realizarile pe plan profesional, premiile luate pentru inventiile aduse in domeniul chimiei, au atras din partea semenilor multe controverse, invidie si chiar ura si nu putine au fost datile cand s-a incercat inlaturarea autorului de la conducerea institutiei, functie de raspundere pe care a indeplinit-o ani la rand in Ministerul Comertului Exterior. Autorul declara lucrurile pe sleau, cu lux de amanunte, fara prejudecati sau inhibitii. El descrie si realizarile si esecurile avute in urma acordarii increderii unor oameni care l-au tradat. Structura psihologica fericita insa, il ajuta sa treaca usor peste multe greutati si obstacole si sa ajunga respectat si chiar temut in domeniul pe care-l iubea atat de mult: chimia.
         
Stilul  autorului e  antrenant si vioi, presarat cu umor si ironie, astfel incat scrierea e accesibila, se citeste usor si e foarte placuta, desi uneori e incarcata de date tehnice sau istorice. Memoria prodigioasa a autorului reda cu exactitate fiecare intamplare in amanunt. Cu mult umor sunt istorisite amanunte picante din vizita guvernamentala in Olanda, alaturi de ministrii de la Chimie si Comert. Autorul descrie modul de viata si civilizatia din tarile in care era trimis in delegatii ca specialist.

Ovidiul Creanga este un original. El intra in dialog direct cu cititorul, ii cere parerea, ii face confesiuni, se inteleg de minune. Se creeaza astfel o comuniune tacita intre scriitor si lector, o intelegere avand ca suport cuvantul scris si feed-back-ul nu se lasa asteptat. E un fluid care circula de la unul la celalalt, la fel ca in salile de teatru, intre actori si spectatori. De fapt, cartea aceasta este ea insasi un spectacol divers, caleidoscopic pe care scriitorul, cu arta, il propune publicului si-l face sa ia parte la el in mod direct, interactiv. Fraze care incep cu: „Intelegeti?… Va intreb… Ce parere aveti?” s.a. ilustreaza acest mod de scriere interactiv, in care vocea auctoriala este actorul principal, cea care da tonul colocviilor.

Cartea este, fara doar si poate, un pretext pentru o autobiografie amanuntita. Apar personaje varii, importante sau nu, care au jucat un rol in viata autorului si, din poveste-n poveste, se alcatuieste structural, corpusul scrierii memorialistice de fata. Un scriitor pragmatic, realist, fara efuziuni lirice ori metaforice. Un scriitor terre-a-terre.  Trasatura definitorie este cea sarcastico-umoristica. Spiritul aventurier ii este implinit si satisfacut, cand viziteaza Sumatra, Singapore, Australia, Scotia, Anglia si astfel, visele din copilarie  de a calatori spre tari necunoscute si exotice, prinde viata. In Singapore a ajuns de patru ori, pentru perioade mai lungi, asa incat visul s-a implinit. Ca orice bun jurnalist, o data ajuns intr-un loc, prima grija era de a se informa despre civilizatia respectiva, istoria, limba si caracteristicile poporului, cultura, traditiile lui si artele culinare. Nu e usor sa te adaptezi oricaror conditii de viata, total straine de ale tarii tale. Tari si orase ale contrastelor izbitoare, ale decalajelor sociale, cu oranduiri diferite de cea din care plecase autorul. El descrie cu talent toate aceste diferente de civilizatie prin antiteza, facand mereu comparatii  cu conditiile si mentalitatile din  tarile lagarului socialist. Pregatirile pentru deplasarile pe alte continente erau minutioase si presupuneau o cunoastere temeinica a tarii in care trebuia sa ajungi sau  cele prin care trebuia sa treci, fiind nevoit sa te adaptezi „din mers” conditiilor climaterice, diferentei de fus orar, alimentatiei si in general, tuturor diferentelor specifice fiecarei tari, indeosebi cele africane si asiatice. Autorul ofera cititorului inclusiv retete autentice de ciorba de peste gatita de lipovenii pescari in Delta Dunarii, in prezenta unei delegatii elvetiene.

Si pana la urma, jurnal de calatorie, documetar, reportaj, ciclu de articole, roman memorialistic, povestiri autobiografice – „Cu si fara securisti” nu se inscrie in nici unul din aceste genuri ori are cate putin din toate. Cert este ca devine destul de atractiv invitand la lectura si cunoastere a unor realitati din sfera politicului, economicului, administrativului, din sfera vietii publice a unui om care a avut o viata cat se poate de plina. Pe tot parcursul cartii, o data cu amintirile, se insinueaza si personaje stranii, ciudate, dubioase, care au ca unic scop, acela de a trage cu ochiul si a raporta mai tarziu cu de-amanuntul tot ce vazusera. Acestia sunt „baietii cu ochii albastri” de care vorbeste autorul.
         
Extrem de multe informatii din toate domeniile ne ofera Ovidiu Creanga, pe care le dezvolta in stilul sau documentaristic si le pune la dispozitia cititorului, astfel incat cartea se poate constitui si intr-un ghid pentru cei care vor sa calatoreasca in tari exotice. Informatiile, de cele mai multe ori sunt aduse la zi, prin comparatie cu datele de acum 30-40 de ani, dandu-ne posibilitatea sa remarcam si evolutia acestor tari in permanenta comparatie cu a noastra, asa cum ni le expune autorul. Sunt relatate in detaliu anumite tratative si relatii  comerciale facute cu diferiti parteneri straini, din industria chimica. Dar autorul ofera si amanunte picante de la  dineurile care se dadeau in cinstea aparatului politic rusesc, cu tot ce urma dupa incheierea tratativelor. Autorul descrie cu mult amuzament  si chiar ingaduinta intamplarile si obiceiurile rusilor la aceste dineuri oficiale, anumite slabiciuni si vicii intrand in firea acestui popor.

Dar in afara de amintirile care curg duium in pagini, insotite de imagini fotografice, autorul releva unele aspecte destul de dureroase pentru un roman: faptul ca in strainatate, romanii isi uita obarsia, neamul si limba si-si invata copiii doar limba de adoptie iar cei mai multi „uita” ca sunt romani, straduindu-se sa adopte obiceiurile, traditia si limba tarii in care au emigrat. Autorul isi incheie reflectiile cu citate biblice, drept pilde: „Cine are urechi de auzit, sa auda”. Reflectiile si observatiile autorului in acest sens, sunt amare si destul de obiective: „Stau si ma gandesc la romanii nostri autentici de aici din Toronto, la cum se chinuiesc si ei si chinuiesc si copiii sa vorbeasca numai englezeste. Am intalnit multe familii de evrei si aici care-si invata copiii romaneste pe cand romanii isi uita neamul, limba obarsia. Ma uit la chinezutii aia mici cum invata hieroglifele lor chinezesti in timp ce unii dintre ai nostri fug de limba parintilor, bunicilor si strabunicilor lor ca dracu de tamaie. Ei oricum vor invata engleza de la scoala de la alti copii dar limba lor materna se chinuie parintii lor sa o uite. O limba este un «asset», este un bun pe care-l castigi fara sa te coste ceva si fara nici un efort. Unii se rusineaza ca sunt romani si-si barfesc cat pot tara. Este adevarat ca avem multi hoti, incepand cu cei din guvern, si ca multe rele sunt inca in tara noastra. Dar, in timp ce stramosii nostri tineau piept hoardelor barbare, cei de mai langa Atlantic erau putin mai feriti.” In delegatii, totdeauna erau insotiti de catre un agent de securitate care-i urmarea pas cu pas, ce spun, ce fac, ce cumpara, cu cine intra in contact. Acesta nu-si dezvaluia identitatea si parea un delegat oarecare. De fapt, ceea ce era mai rau in relatiile dintre cei care plecau impreuna in delegatii e ca se fereau unul de altul si nu aveau incredere in nimeni. De aceea, vorbind despre Romania, ei ascundeau realitatea, o infrumusetau, declarand ca totul e perfect.  Autorul intervine de multe ori in povestiri, adresansu-se direct cititorului, luandu-l ca martor si interlocutor.

Flora, fauna, aspecte economice si demografice, istorice, sunt descrise cu minutie de autor despre tarile pe care le viziteaza. Un adevarat cercetator, spirit neobosit care cauta pretutindeni conexiuni, similitudini si chiar diferente intre culturi si civilizatii. Faptul ca autorul devoaleaza unele aspecte necunoscute de noi, din domeniul exportului interior si exterior de pe vremea totalitarismului, constituie ineditul acestei lucrari memorial-documentaristice. Despre masurile de securitate care se luau fata de delegati  autorul relateaza: „Rusii ca oameni erau cumsecade si te puteai intelege cu ei, dar politica lor, de care nici ei nu erau multumiti, era absurda si total ineficienta, din care cauza o tara cu cea mai mare suprafata si cu cele mai bogate resurse naturale era printre cele mai sarace din lume. Dar acesta a fost comunismul care a nenorocit atatea tari printre care si Romania. Trebuia sa fim cazati numai la anumite hoteluri pentru a  putea sa fim controlati in orice moment. Cand aveam sedinte la Soiuzchimexport, ne prezentam la protocol, de unde eram preluati de un tovaras «lucrator in Comertul Exterior» si eram condusi pe un anumit drum la sala de sedinte. Se proceda asa, ca nu cumva noi sa vorbim ceva cu salariatii lor sau mai stiu eu ce le trecea lor prin cap. Desigur, camerele erau prevazute cu microfoane ascunse. Hotelul nostru avea o forma patrata si la fiecare colt era cate un pupitru unde statea in permanenta o «regulerovca» ce nota orice miscare din sectorul ei. In fiecare moment aveai senzatia ca esti intr-o puscarie.. Nu am fost in puscarie dar asa trebuie sa fie, sa te simti controlat in fiecare clipa. De fapt aceeasi situatie era si la noi in tara, caci si noi aplicam sistemul lor, si, cred ca in unele privinte i-am si depasit.” De fapt, aceasta este si motivatia cartii, urmarirea permanenta a cetatenilor de catre aparatul represiv. Nu sunt ocolite de autor nici dificultatile intampinate in lunga cariera de director,  la Chimimport, privind calitatea marfurilor romanesti si reclamatiile carora trebuia sa le faca fata din partea firmelor straine. Toate acestea sunt relatate cu minutie in paginile cartii, informatiile fiind aduse la zi, comparativ cu anii ’80 cand el si-a inceput viata in Canada.

Autorul pune la dispozitie si hartile tarilor cu care a avut relatii comerciale, in calitatea sa. Iata ce relateaza in capitolul destinat „Thailandei”: „Una din sarcinile permanente pe care le aveam noi, organele de conducere din Comertul Eeterior, era sa gasim noi piete pentru plasarea produselor noastre de export si, eventual, sa gasim piete mai convenabile ca pret, calitate si valuta in care se face plata produsului precum si modalitatea de plata. Cu L/C (letter of Credit) garantat, trebuia sa ai valuta respectiva care era blocata in banca pana la plata marfii. Insa cel mai bine era sa gasesti exportatori care acceptau L/C negarantat. Plata, de regula, se facea la 30 de zile de la livrarea marfii. Eram la Singapore cu o echipa destul de mare, vreo 5 cu tot cu mine. Dupa cum am relatat si in alte capitole, echipa mea avea reprezentanti de la Romanoexport, ca sa plaseze textile, si de la Autotractorul ca sa plaseze tractoare fabricate la Tractorul Rosu din Brasov. Eu trebuia sa coordonez toate operatiunile si, cu toate ca eram director de import, aveam sarcini mari de export in compensatie cu marfurile romanesti greu vandabile, in special tractoare. Stiind ca ne vom duce in Thailanda, am inceput sa invatam notiuni elementare despre aceasta tara eminamente budista.”

Ovidiu Creanga ofera date despre religia budista si obiceiurile calugarilor care obisnuiesc sa faca penitenta, mancand foarte putin, doar din ce li se ofera de pomana si dormind uneori cu capul pe o piatra, ceea ce-i prilejuieste autorului reflectii comparative. Umarind peripetiile autorului prin  tarile africane, ai impresia ca urmaresti un film de aventuri, el avand o putere fascinatorie de descriere si de prindere a amanuntului esential, aventuri, peripetii si chiar mici „invarteli” care-l ajutau sa se descurce in acele tari. Unii dintre securisti sunt personalizati si chiar aflam istoria vietii lor: „Era ingerul nostru pazitor, tov. Colonel (toti erau colonei) Andrei Apetrei, fiu de taran sarac din Muntii Vrancei. Nici nu stiu numele lui conspirativ, cum il chema pe cel ce a venit dupa el si-l chema «Bogdan». Andrei era un baiat cu bun simt, nu facea pe nebunu’ si mi-a spus o multime de istorii de ale lor. Nu era «pe linie», ca a sfarsit-o urat cu Securitatea.” Cand stii cu cine ai de-a face, poti sa-ti iei masuri de precautie si sa te feresti ca sa nu dai de bucluc. Dar problema principala in Romania comunista era ca nu stiai de cine trebuie sa te feresti, caci peste tot misunau „baietii cu ochii albastri”, chiar in cele mai neasteptate locuri, asa cum mentioneaza si autorul: „Nici nu-ti trecea prin cap cine scria note infomative. Cateodata unii pe care-i credeai cei mai buni prieteni si oameni de incredere.”

Lucrand intr-un domeniu deosebit, de mare insemnatate pentru economia nationala a tarii, Ovidiu Creanga a intrat in contact cu fel de fel de persoane. Ei erau „prelucrati” si „vizati” in chip deosebit pentru ca aveau de-a face cu strainii, ceea ce pentru omul de rand, nu prea se punea problema. Fotografiile document care insotesc textele sunt foarte edificatoare. Aflam franturi din istoria Scotiei,  cu povestea Mariei Stuart, si chiar ni se ofera reteta fabricarii whisky-ului, istoria Angliei si a reginei sale aproape centenare, despre vizita lui Nicolae Ceausescu in Anglia, cand a fost plimbat de regina Elisabeta cu trasura regala si cinstit ca un rege la Palatul Buckingam, iar Elenei Ceausescu i s-a conferit un titlu echivalent cu „Doctor Honoris Causa”.
 
Ovidiu Creanga se intoarce insa cu povestirile lui picante, spumante, antrenante si in Piata Matache Macelaru ori in Piata Ferentari, unde puteai gasi pepenoaice dulci de Arad. Cu mult sarm ne povesteste peripetiile avute in urma unui accident auto cand a lovit un tigan numit Pandele, fapt ce l-a costat enorm ca sa dreaga lucrurile la spital pana ce acesta s-a vindecat.

O cotitura hotaratoare in viata autorului a fost aceea cand s-a hotarat sa emigreze in Canada, in anul 1982. Odiseea acestei „evadari” din spatiul concentrationar comunist ne-o relateaza in Capitolul III. „Canada. M-am hotarat, trebuie s-o iau din loc!” Nici in Canada autorul nu a scapat de securisti si a avut mult de furca din pricina unor note informative primite din partea unor romani, astfel ca a fost verificat ani in sir si a primit cetatenia abia dupa zece ani. Dezvaluirile pe care le face Ovidiu Creanga in legatura cu securitatea romaneasca sunt de-a dreptul socante.

In capitolul numit „Cautatorii de aur in Manitoba” aflam istoria foarte interesanta a comunitatii memonitilor, un fel de baptisti desprinsi din Biserica Romano-Catolica, oameni de o inalta tinuta morala crestina, „poate un pic cam habotnici” – cum ii descrie autorul. De asemenea, aflam istoria fratiei hutteriste, dupa numele conducatorului cogregatiei Jacob Hutter, tot ramura desprinsa din catolicism, oameni care au pus toate bunurile in comun si traiesc ca in comuna primitiva, precizeaza Ovidiu Creanga. Primii doi ani petrecuti in Canada s-au dovedit a fi mai dificili pentru autor pentru ca nu poseda inca „experienta canadiana”. Dar aici gaseste un om de isprava care garanteaza pentru el si astfel isi pune o afacere pe picioare. Autorul ne da si retete „Cum poti ajunge capitalist in Canada” .
         
Al IV-lea Capitol al cartii este dedicat „Portretelor” si se intinde pe aproape o suta de pagini. Autorul face portretul fizic si moral al unor persoane pe care le-a intalnit si cu care a colaborat in viata, in total 14 portrete.  Printre aceste portrete se afla si cel al lui Vasile Sasu, „Baiatul cu ochii albastri”. Nu o data, autorul afirma: „Tare ma tem ca de aceasta plaga numita Securitate inca nu am scapat” – ceea ce spune totul in legatura cu simtamintele sale. Portretele acestea sunt pretexte pentru intamplari hazlii si nu prea, petrecute sau aflate de la altii, in legatura cu aceste personaje. Printre ele se afla si portretul Elenei Ceausescu – „Savanta de renume mondial” – pe care autorul nu o prezinta in culori prea atragatoare. Dupa chibzuiala multa, el hotaraste sa astearna pe hartie unele intamplari legate de ea si de conducatorul tarii timp de 25 de ani: „M-am temut sa nu fiu acuzat ca acum dau si eu «lovitura magarului» unei fiinte ce nu mai este in viata si care nu se poate apara. Totusi, deoarece eu ma numar printre nu prea multele persoane care au cunoscut-o destul de bine pe cea care impreuna cu sotul ei, Nicolae Ceausescu ne-a condus un sfert de secol, m-am hotarat sa astern pe hartie cate ceva care sa o zugraveasca asa cum era aceasta fiinta ce a facut atata rau tarii noastre, in general, si mie personal, in particular.”

Cele relatate de Ovidiul Creanga se refera la un aspect mai putin cunoscut de marele public si anume de perioada in care ea a intrat in Institutul de Cercetari Chimice ICECHIM  „ca simpla laboranta, pentru ca, dupa o perioada, sa termine cu titlul de directoare a institutului, inventatoare celebra, doctor inginer, «Doctor Honoris Causa» etc, persoana care a dirijat dezvoltarea Industriei Chimice in Romania (impreuna cu Mihai Florescu ministrul „plin” al Industriei Chimice) si terminand cu, culmea impertinentei, atribuindu-si titlul de «Savant de renume Mondial». Dezvaluirile la acest nivel continua si in  paginile urmatoare sub titlul: „Cum isi lua „savanta” titlurile stiintifice”. Ovidiu Creanga, cu un pragmatism specific firilor prea putin inclinate spre  lirism relateaza in amanunt, faptele cum au fost si nu se preocupa sa le infrumuseteze cu nimic. El spune la un moment dat: „AM SPUS CE AVEAM PE INIMA SI M-AM RACORIT.”

A crede, insa ca volumul „Cu  si fara securisti” este alcatuit in spirit revansard fata de o societate care la un moment dat l-a marginalizat, si l-a determinat sa emigreze, este eronat. Autorul respecta adevarul si, dupa parerea noastra, nu inventeaza nimic si nici nu merge cu tribulatiile mai mult decat trebuie. Cartea se inscrie in categoria (daca o fi aceasta categorie!) memorialistica documentara si cititorul afla fel si fel de informatii care ii pot fi utile candva. Fie si despre istoria si geografia unor locuri exotice pe unde nici cu gandul nu va putea calatori.

Ovidiu Creanga face parte din spita scriitorilor humoristi care nu fantazeaza, dar duce mai departe umorul, sarcasmul, ironia muscatoare dar indreptatoare de moravuri, precum moralistii secolului al XIX-lea. El a realizat o lucrare bine structurata, cu amintiri si intamplari fascinante, romanesti si de „peste apa” – peripetiile proprii dar si ale altora, care starnesc rasul sanatos, ingaduitor, nostalgic, duios, dar si dezaprobator fata de unele situatii neplacute, luand pozitie, asa cum ii sta bine unei scrieri contemporane adevarate.
 
Cezarina ADAMESCU
26 ianuarie 2011

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.