Analfabetul viitorului nu va mai fi cel care nu știe să citească, ci acel care nu știe să înțeleagă. (Alvin Tofller)
În Adevărul.ro se află articolul „Mai multă ştiinţă înseamnă mai puţină credinţă” în care distinsa jurnalistă Medeea Stan publicată câteva idei și date statistice brute: Continue reading “FALS: „Mai multă ştiinţă înseamnă mai puţină credinţă””
by Laurențiu Nica
Toată lumea apreciază tradiţiile, le adoră, le pomenesc, le ţin, le transmit mai departe… Au devenit parcă împământenite la aşa mulţi dintre noi. Cu toate acestea… multe tradiţii sunt nişte obiceiuri inventate de oameni, care nu au nimic în esenţa lor.
Unele tradiţii şi sărbători au ajuns să fie superstiţii la români. Unii cred că dacă nu ţin o anumită tradiţie, o să fie rău de ei. Şi culmea e că toate aceste “ameninţări ascunse” sunt doar nişte feelinguri pe care le-au transmis alţii, de la om la om, ca să sperie pe alţii. Pentru ce oare? Continue reading “Pericolul în care se află creștinii “tradiționaliști””
Poporul Meu va pieri, pentru că nu mai cunoaște pe Domnul.
Cunoștința despre Sfânta Scriptură a crescut foarte mult, acum, față de anii dinainte de Revoluție.
Totuși, înțelegem incomplet, cât trăim pe acest Pământ, căci spune apostolul Pavel: “acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, precum am fost cunoscut și eu.” (1 Corinteni, 13:12). Însă, un lucru este cert: învățătura care contrazice Biblia nu e corectă, și, probabil, acei oameni nu sunt duhovnicești. Continue reading “Mărturia care rămâne: ESTE SCRIS”
“În om e un șir nesfârșit de oameni.“
Eminescu
Dă bine pentru orice român să fie eminescian. Din punct de vedere al românismului, al poeziei, al literaturii, al culturii, al atitudinii față de români și românism, al patriotismului-al iubirii și respectului față de Țară, e întemeiat, cred, și e corect să avem în vedere etalonul Eminescu. Și, fără nici un dubiu, Eminescu este un model și o culme, un luceafăr al culturii române.
Însă e cu totul altceva să ieșim din perimetrul stabilit de însuși genialul poet și să ne hazardăm în idei și atitudini care nu fac cinste nimănui, dimpotrivă. Continue reading “Fenomenul “Eminescu” atrage…!”
„Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan, 3.3)
Nicodim în audiență la Domnul Isus
La Domnul Isus a venit un om de frunte al fariseilor, un iudeu cu numele Nicodim. S-a rușinat să-L caute ziua, căci se complăcea în ideea văzută de oameni că el este un om de frunte edificat asupra vieții.
L-a întâmpinat pe Domnul Isus cu o afirmație pozitivă:
„Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan, 3.2)
La acel moment, se întâlnesc exponenții Continue reading Armonia Magazine USA »
Conform Huffingtonpost, episcopul anglican de Salisbury, Nicolae Holtam, a comparat atitudinea adversarilor căsătoriilor gay cu acei creştini care au folosit Biblia pentru a susține sclavia și că este timpul să-și revadă aceste atitudini care să permită cuplurilor de același sex să se căsătorească, după cum creștinii au procedat cu sclavia și apartheidul.
Ba mai mult, într-o scrisoare adresată către Telegraph, episcopul anglican Nicolae Holtam susţine că atitudinea față de homosexualitate s-a schimbat “considerabil” în ultimii 50 de ani și că acceptarea căsătoriilor gay ar fi o “consoldare a instituției căsătoriei” (Sursa: Evenimentul zilei). Continue reading “Episcop anglican – aberații de neimaginat privind Căsătoriile Gay”
„Sa fii abil e ceva, dar sa fii cinstit, asta merita osteneala.”
Constantin Brâncusi
.
Citim în ziarele acestei saptamâni: „Cel mai cautat infractor al momentului”. „Magistratii Înaltei Curti de Casatie si Justitie au emis, joi 22 martie a.c. un mandat de arestare în lipsa a unui deputat acuzat de mai multe înselaciuni imobiliare…” Iata o noua tema de reflectie care m-a determinat sa astern gânduri despre virtute, cuvânt ce provine din latinescul „virtus”, însemnând integritate morala, existenta ei nefiind posibila fara libera alegere, a spus-o chiar unul din cei mai reputati Sfinti Parinti ai Bisericii – Origene (185-254).
Se poate vorbi de mai multe virtuti, despre virtuti religioase si virtuti morale.
Virtutile religioase sunt considerate a fi suprafiresti sau insuflate – daruri puse de Dumnezeu în inima omului – care îi orienteaza viata spre fapte bune. Aceste virtuti sunt: dragostea, credinta si speranta. Opusul lor: ura, lipsa de credinta si disperarea.
Dragostea este puterea, energia trairii spirituale manifestata prin sentiment, ratiune si vointa fata de sine, de lume si fata de Dumnezeu, fiindca „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 16) ; credinta este un dar de la Dumnezeu, prin care primim si pastram ca adevaruri, toate cele scrise în Sfânta Scriptura si Sfânta Traditie: „Cel ce crede în Mine chiar de va fi si muri, viu va fi”; speranta este asteptarea cu încredere a împlinirii tuturor binefacerilor,„Hristos în voi, nadejdea slavei” (Col. 1:26-27).
Virtutile morale sunt deprinderi dobândite în practica vietii. Ele exprima esenta si perfectiunea morala; controleaza toate actele, faptele si atitudinile noastre, modeleaza si structureaza întreaga noastra viata. Ele sunt: întelepciunea, dreptatea, cumpatarea si taria. Aceste virtuti se mai numesc si cardinale, fiindca ele stau la temelia celorlalte virtuti si pe ele se reazema viata cinstita. Opusul lor: prostia, nedreptatea, neînfrânarea, slabiciunea.
Întelepciunea este cea care ajuta echilibrului vietii noastre, înfaptuirii de lucruri cinstite, prin prudenta, prevedere; dreptatea presupune raportarea activitatilor noastre la respectarea normelor divine (Cuvântul lui Dumnezeu) si a normelor de drept juridic (stabilite de conducatorii tarilor); cumpatarea presupune stapânirea poftelor, masura în toate actele si faptele vietii (în mâncare, bautura, îmbracaminte, în vorbe, avutie si în tot comportamentul); taria este virtutea morala care întareste sufletul si cugetul în urmarirea binelui; ne face capabili sa depasim toate greutatile vietii.
Sf. Macarie cel Mare spunea ca toate virtutile sunt legate între ele, formând un lant duhovnicesc, una atârnând de cealalta.Fiinta tuturor virtutilor este însusi Iisus Hristos si El trebuie sa fie etalonul comportamentului nostru.
În alt eseu afirmam ca cinstea nu este o vocatie (atractie înnascuta), dar este o optiune dobândita prin educatie sau autoeducatie si prin vointa. Cinstea ca atare este o virtute, una dintre cele mai complexe, pentru ca în ea se aduna si se sintetizeaza multe alte virtuti, este o calitate morala care include: întelepciunea, dreptatea, cumpatarea, sentimentul demnitatii, corectitudinii si serveste drept calauza în conduita omului. Opusul cinstei este coruptia. Un om cinstit lupta în viata pentru biruinta binelui, pentru fericire. Orice comunitate omeneasca este echilibrata, sanatoasa si prospera, atunci când se afla în ea o majoritate de oameni cinstiti. „Nu exista mostenire mai pretioasa decât cinstea” scria William Shakespeare.
Coruptia, acest mare pacat omenesc, este definita ca fiind: decadere, depravare, desfrânare, destrabalare, dezmat, imoralitate, perversitate, pierzanie, stricaciune, viciu, desantare, descompunere, putreziciune, seducere… Sf. Ioan Gura de Aur (347-407) spunea ca focul pacatului se stinge doar prin apa curata a virtutii. Se pare ca în zilele noastre izvorul acestei ape a cam secat… focul se extinde, pompierii nu mai prididesc a-l stinge.
Politicienii definesc coruptia ca fiind „abuz de putere savârsit în scopul obtinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat”.
Majoritatea oamenilor privesc coruptia ca fiind determinata de legi prost facute si încalcate în mod sistematic de chiar cei care ar trebui sa vegheze la aplicarea lor; clientelism si clici în competitie pe resurse. Sunt destui oameni abili în a eluda legile, netinând seama de moralitatea necesara unui om care intra în afaceri si trag probabil dupa ei în mocirla si pe alti oameni, profitând de lacomia sau de naivitatea lor. Ma tot întreb, când si cum au dobândit acesti oameni o atât de bogata cultura infractionala? Cum de s-au putut perfectiona într-un timp atât de scurt? Baieti destepti, nu gluma! Bine sesiza cineva ca astazi „bisericile si manastirile sunt aproape goale, în timp ce salile tribunalelor, puscariile, tripourile, bordelurile, discotecile sunt mereu pline.” Chiar ma întreb unde or încapea atâtia nemernici? Dar au grija judecatorii sa le dea condamnari cu suspendari! Platesc, fiindca au de unde si stau bine-mersi acasa. Cam asta înseamna, nu? Câte ore de munca ar putea presta toti acesti inculpati în schimbul acestor procese tergiversate, plimbari prin tribunale? Câta energie pierd toti acesti tineri în discoteci si bordeluri, în loc sa practice diverse sporturi, sa viziteze muzee, sa caute sali de concerte, biserici pentru a se cultiva, sau sa creeze ceva folositor prin munca lor?
Filozofii vremurilor au fost preocupati de integritatea morala a oamenilor, pentru binele societatii în care traiau. Socrate (470 î.Hr.-399 î.Hr.) afirma la vremea sa ca oamenii nu sunt virtuosi de la natura, virtutea nu e chibzuinta, adica judecata cumpanita, logica, ea nu se poate învata, ci e data oarecum prin har divin celor care o au; ceea ce îi calauzeste însa spre virtute este parerea adevarata.
Filozoful grec Aristotel (384 î.Hr.-322 î.Hr.), considera virtutea de doua feluri: o virtute a ratiunii si o virtute morala; prima se dezvolta prin învatatura si are nevoie de experienta si de timp, virtutea morala însa, se capata prin obisnuinta. Astfel trage concluzia ca nici una din virtutile etice nu este data de natura, caci nimic din ce apartine naturii nu poate fi schimbat prin obisnuinta. Avem doar o dispozitie naturala sa le primim în noi. Aceasta dispozitie nu poate deveni realitate decât prin obisnuinta: „construind, devii un constructor, cântând la chitara devii un chitarist, tot asa prin actiunea dreapta devenim drepti, prin observarea masurii devenim masurati, prin actiuni de curaj – curajosi.”
Virtutea morala a caracterului este însa un habitus, adica o deprindere care ramâne sub forma de dispozitie activa. „Ea nu se învata!”, este raspunsul lui Aristotel la problema care, de la Socrate a preocupat toata filozofia greaca, anume de a sti daca virtutea se poate învata, capata prin stiinta. „Cunoaste-te pe tine însuti” spusese Socrate, fiindca raul este facut când nu cunosti binele; nu este o cunostinta capatata, cât o deprindere, un stil al actiunilor noastre obtinut prin exercitiu.
Pentru a face bine, a fi cinstit, mai întâi trebuie sa te departezi de rau, de ispite. Cineva sfatuia: „Acolo tine-ti caruta, departe de apa care clocoteste si de vârtej”. Mai clar, din tabloul virtutilor, cinstea s-ar putea cuprinde în cele doua: justitie si prudenta, iar necinstea: profit bazat pe înselaciune. Ratiunea omului îi serveste pentru a distinge si a alege ceea ce este bun. Pentru Aristotel viata trebuie condusa de ratiune, întrucât ratiunea apartine numai omului si cu ajutorul ei viata poate fi fericita pentru el.
Teologul, filozoful crestin, Fericitul Augustin (354-430) considera ca sufletul care este de esenta spirituala si nemuritor, poate contempla în el ideile eterne, aceasta contemplare formând întelepciunea, dar el poate contempla în el si adevarurile morale, aceasta însemnând ca si adevarurile morale au o origine transcendenta; de origine divina fiind, ele sunt eterne, exprima iubirea si calitatea lui Dumnezeu. Aceasta se traduce prin iubire în relatiile dintre oameni. Raul nu poate fiinta definitiv, el fiind numai „o lipsa”, „o neîmplinire”, asa cum mai târziu avea sa spuna si Einstein.
Filozoful englez Francis Bacon (1561-1626) este intransigent si ne avertizeaza în scrierile lui: „Nu aripi trebuie sa se puna spiritului omenesc, ci plumb, caci cu prea mare usurinta se avânta în cele mai înalte abstractiuni, pierzând orice contact cu experienta.”
René Descartes, filozof si matematician francez (1596-1650), sustinea ca nu este necesar ca ratiunea noastra sa nu se însele; este de ajuns constiinta noastra sa ne arate ca nu ne-au lipsit niciodata hotarârea, vointa si virtutea de a executa toate lucrurile pe care am judecat a fi cele mai bune si în acest fel virtutea singura este suficienta pentru a ne face fericiti în viata aceasta, fiindca virtutea când nu este luminata îndeajuns de intelect, poate fi falsa, poate sa ne duca pe drumul raului, ori tocmai ratiunea împiedica falsitatea ratiunii, considerând totodata ca Seneca – considerat un mare moralist – nu a dat toate principalele adevaruri pentru cunoasterea mai usoara a virtutii, pentru reglementarea dorintelor si pasiunilor noastre. Fac o paranteza amintind o îndrumare pretioasa a lui Seneca: „Sa exprimam ceea ce simtim, sa simtim ceea ce exprimam; vorba sa semene cu fapta”.
Pe de alta parte, matematicianul, fizicianul si filozoful Blaise Pascal (1623-1662) ne spune sa nu cautam siguranta si certitudine în ratiunea noastra; ea va fi totdeauna înselata de inconstanta aparentelor. Suntem plini de lucruri care ne arunca în afara: pasiunile ne împing în afara, obiectele din afara ne tenteaza si ne cheama si astfel filozofii ar propovadui în zadar „Intrati în voi însiva!” Singurul lucru care ne mângâie în mizeria noastra este divertismentul si el este tocmai cea mai mare dintre mizeriile noastre, caci el ne împiedica sa ne gândim la noi si ne duce spre pierzanie. A avut oscilatii între rationalism si scepticism (era si foarte tânar pe atunci; moare la numai 39 de ani), spre finalul vietii alegând credinta. Din punctul lui de vedere, gândirea determina maretia omului: „Omul nu este decât o trestie, cea mai slaba din natura, dar este o trestie care gândeste.” Concluzia lui este sa evitam excesele – atât excluderea ratiunii cât si neadmiterea ei. Despre inima, Pascal spunea ca „Inima are ratiunile ei, pe care ratiunea nu le cunoaste”. Tot el amintea ca în lumea noastra „Iisus a venit cu stralucirea ordinei sale.”
Filozoful german Immanuel Kant (1724-1804) afirma clar ca virtutea – întelegându-se acel ansamblu de calitati umane printre care si cinstea – poate fi dobândita, ea nu e nascuta, acest fapt ar reiesi chiar din notiunea ei fara a fi nevoie sa ne raportam la cunostinte antropologice din experienta, caci facultatea morala a omului nu ar fi virtute daca nu ar triumfa prin puterea principiului în lupta cu puternicele înclinari contrare. Vorbind despre virtute, Kant concluziona: „Ea este produsul ratiunii practice pure, întrucât aceasta în cunostinta superioritatii sale, din libertate câstiga predominanta asupra înclinarilor.”
Kant, cel caruia doua lucruri îi umpleau mintea cu o vesnic înnoita si sporita admiratie si veneratie: „Cerul înstelat deasupra mea si legea morala din mine” al carei scop, spunea, nu se opreste la hotarele acestei vieti, ci se întinde spre infinit (Critica ratiunii practice).
Vavila Popovici – Raleigh, NC
Andrei CIOBANU
Isus a spus: Eu sunt calea si adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin Mine (Ioan, 14.6)
Legenda spune ca apostolul Andrei ar fi adus Evanghelia in România, in zona Dobrogei, ceea ce este foarte posibil. Evanghelia contine in esenta vestea buna a rascumpararii omului din starea de pacat, prin credinta in Jertfa Mielului fara cusur, Isus Cristos din Nazaret, evreul, Om si Dumnezeu.
Insa, lucrarea apostolica de necontestat, scrisa prin inspiratia Duhului Sfânt, aceea care prezinta adevarul biblic, se regaseste numai in cartile canonice ale Bibliei. In cazul lui Andrei, in Evanghelii (pentru perioada traita impreuna cu Isus), respectiv in cartea Faptele apostolilor pentru timpul pe care l-a trait dupa inaltarea la Cer a Domnului Isus si a indeplinit Continue reading “Traditia bate „numeric” Cuvântul si adevarul!”
Andrei CIOBANU
In Evenimentul zilei gasim chiar aceste cuvinte intr-unul din articolele sale:
Manastirea Nicula, circ si credinta: dupa turul bisericii în genunchi, pelerinii s-au batut pe sarmale
Preotii ortodocsi, dar si invataceii acestora, marea masa de români „ortodocsi”- ca si cei catolici de altfel -, au multe conceptii nebiblice.
[pullquote] Daca tu nu intelegi, asta nu inseamna ca nu intelege nimeni.
Dorel SCHOR [/pullquote]
Insasi sarbatoarea din 15 august nu are temei biblic, si ma refer in principal la modul lor de manifestare si la doctrina pe care o promoveaza. La fel se intâmpla si in 8 septembrie.
Isus Christos vorbindu-le Saducheilor, celor care nu cred in inviere, le-a dat aceste cuvinte de invatatura, care ne sunt de mare folos si noua azi:
<Isus le-a zis: „Oare nu va rataciti voi, din pricina ca nu pricepeti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?”> (Marcu 12, 24)
Si aceste cuvinte le luam pentru noi, fiecare. [pullquote]Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvântul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad.
Epistola catre Evrei, 11:3[/pullquote]
Oare nu va rataciti?
De ce? Pentru ca nu pricepeti Scripturile (Biblia) si nici puterea lui Dumnezeu! Priceperea vine prin credinta, acea credinta data sfintilor odata pentru totdeauna (Epistola lui Iuda, 3).
Imi aduc aminte ca un tânar „profesor” de yoga, instalat la cârma lectiilor teoretice si practice, unul Radu din Bistrita, cu o facultate (tehnica) absolvita la Iasi cam prin 1989, care a decedat de foarte tânar, dupa cca 10…15 ani de „activitate”, a avut grija sa spuna de la prima lectie cu noii sai cursanti ca si el e crestin! Profesor de yoga-practicant, crestin! O mare pacaleala, a lui personala, apoi a celorlalti! Da, tinea si el aceste sarbatori.
Ce vreau insa sa zic e ca profesorul Radu spunea des cursantilor: Sa cititi zilnic o Scriptura (din Scripturi). Pentru el „scriptura” insemna scrierile vechi, Biblia, scrierile indiene (Vedele, Upanisadele etc). Puteti sa credeti asa ceva?
Cine nu cunoaste Biblia, nu avea cum sa-si dea seama de marea aberatie si pretentie in spusele lui Radu.
Biserica Ortodoxa, prin profesori si teologi, prin slujitorii bisericilor, promoveaza generic „Scriptura”, cu trimitere la Biblie si la sfânta traditie!
Situatie care e oarecum asemanatoare, deoarece asa zisa sfânta traditie, numai sfânta nu e, deoarece a fost adaugata ulterior, de oameni, nefiind o „Lucrare” canonica, asa cum s-a stabilit despre cele 66 de carti care compun Sfânta Scriptura-Biblia. Adevarata Sfanta Traditie e cartea Faptele apostolilor din componenta Bibliei care arata care au fost faptele apostolilor, cum au gandit si cum au slujit ei.
Cititi Prefata la Biblia iesita in acesti ani sub indrumarea marelui carturar si teolog Batolomeu Anania- unde e explicata aceasta problema, 66 de carti canonice, iar B.Ortodoxa le-a adaugat si pe celelalte vreo 15, numite de domnia sa „carti bune de citit”.
Daca ati cunoaste BIBLIA, si invatatura care trebuie luata din ea, si Scriptura-Biblia nu poate fi desfiintata (Isus a spus: – si Scriptura nu poate fi desfiintata –, Evanghelia dupa Ioan, 10.35), ati sti tot ce e scris despre Fecioara Maria. Tot. Dar nimic peste ce este scris in Biblie.
Domnul Isus, El Insusi, când S-a confruntat cu satana (Matei, 4) i-a raspuns in trei rânduri: „Este scris…”. Si noi raspundem afirmatiilor nebiblice pe care le folosesc si pe care se sprijina teologia ortodoxa, cu ceea ce este scris si afirmat de cuvântul biblic.
Cu privire la Fecioara Maria este adevarat tot ce e scris in Biblie, ca a fost fecioara, plina de multe calitati si virtuti, ori câte am dori sa ne inchipuim ca le-ar fi avut. Ca a fost cuminte si ascultatoare de parinti si de Dumnezeu.
Sa vedem insa exact ce spune Evanghelia dupa Luca, despre Fecioara Maria:
1.28 „Îngerul a intrat la ea si a zis: „Plecaciune, tie, careia ti s-a facut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântata esti tu între femei!”
1.30 Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; caci ai capatat îndurare înaintea lui Dumnezeu.
1.31 Si iata ca vei ramâne însarcinata si vei naste un Fiu, caruia Îi vei pune numele Isus.
1.32 El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; si Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatalui Sau David.
1.33 Va împarati peste casa lui Iacov în veci, si Împaratia Lui nu va avea sfârsit.”
Ingerul ii spune „Plecaciune, tie, careia ti s-a facut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântata esti tu intre femei! …
In acest verset, as vrea sa pun lumina pe faptul ca i s-a facut mare har din partea lui Dumnezeu (mântuirea este prin har si credinta), avea si ea mare nevoie de har, de iertare si de curatire divina:
„Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este în Hristos Isus.” (Epistola catre Romani, 3:23-24).
Singurul om fara de pacat a fost Omul Isus Christos.
David o spune generic intr-unul din Psalmi (50 sau 51): „Caci in pacat m-a zamislit mama mea.”. E vorba de pacatul adamic, in care se afla intreaga omenire.
Apoi, Domnul este cu ea si ea e binecuvântata esti tu intre femei! Maria e binecuvântata intre femei. Fara comentarii.
Apoi i se spune: „Nu te teme, Marie; caci ai capatat îndurare înaintea lui Dumnezeu.
Observati ca citim: “… Îi vei pune numele Isus. El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; si Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatalui Sau David.” nu va fi chemat-numit fiul ei, al Mariei, ci va fi chemat Fiul Celui Preainalt (Fiul lui Dumnezeu). Care e accentul pus?
Dumnezeu (Tatal) e din vesnicie, asa cum si Fiul (Dumnezeu) e tot din vesnicie, El fiind mester zidar in crearea Universului (Proverbe, 8), ca si Duhul Sfant de altfel.
Domnul Isus, Dumnezeu vesnic, a coborât pe pamânt luând chip de om (nascut prin fecioara Maria, un vas care a primit mare har si indurare de la Dumnezeu) ca sa faca lucrarea Sa de la Cruce pentru rascumpararea omului din pacat.
Pentru Maria a fost o foarte mare onoare, o putem lauda cât dorim de mult, o putem numi „fericita” sau „binecuvantata”, asa cum ne invata Scriptura.
Sa vedem inca un cuvânt foarte expresiv pentru cei care vor sa vada lumina adevarului, scris tot de apostolul si evanghelistul Luca:
„Când au ajuns acasa, s-au suit în odaia de sus, unde stateau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul si Iuda, fiul lui Iacov. Toti acestia staruiau cu un cuget în rugaciune si în cereri, împreuna cu femeile si cu Maria, mama lui Isus, si cu fratii Lui.” (Faptele apostolilor, 1:13-14).
De ce staruia si ea in rugaciune alaturi de apostolii Domnului si de ucenici? Biserica e zidita pe invatatura apostolilor!
Si pentru ca si Maria era impreuna cu femeile, printre ele, in mijlocul lor, pomenirea lor in versetele mentionate, facându-se mai la urma, dupa apostolii Domnului !!!
Nu poate nimeni sa-i scada cu nimic din meritele Fecioarei Maria- mama lui Isus, asa cum nimeni nu poate sa-i sporeasca cumva meritele peste ce este scris, peste ceea ce este cu adevarat in ochii lui Dumnezeu.
„Petru si apostolii ceilalti, drept raspuns, i-au zis: „Trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Faptele apostolilor, 5:29).
Fecioara Maria nu a dat invatatura, nu ne-a venit invatatura scripturala prin ea. Cel mai probabil e ca a fost o mama exemplara, in toate privintele. Dar poate nu e lipsit de noima sa vedem ca mamele nu se afirma si ele impreuna cu fiii, pentru meritele lor. Sunt pomenite, pe scurt, asa cum gasim in orice genealogie. Oamenii, insa, exagereaza in unele cazuri. Cum a fost cu Elena, mama imparatului Constantin, si cu Fecioara Maria, exagerarile mergand in mai multe planuri si directii.
Dumnezeu a spus prin apostolul: „femeii nu-i dau voie sa invete pe altii”.
Adventistii au o asa zisa invatatura (mai importanta decât Biblia) venita printr-o femeie! Erorile intra si stau gata sa intre si in doctrina cultelor neoprotestante daca nu se cauta sa ramâna doar la ceea ce este scris.
Scrierile lui Ellen White sunt privite ca infailibile. Insa conform 2 Tim. 3:16-17, Biblia este suficienta, sa duca în cer, sa-l echipeze pe omul lui Dumnezeu pentru orice lucrare buna. Dar doamna White adauga scrierile ei la Biblie, de fapt înconjurând Scripturile cu scrierile ei. Pentru Ellen White, Biblia si scrierile ei rezolva toate cazurile, nu doar Biblia singura. Asa cum pt. Ortodoxie exista asa zisa sfanta traditie.
Ortodocsii si catolicii au adaugat si ei la doctrina lor, invataturi omenesti, incalcând teologia divina:
„Femeia sa învete în tacere, cu toata supunerea. Femeii nu-i dau voie sa învete pe altii, nici sa se ridice mai presus de barbat, ci sa stea în tacere.” (1 Timotei, 2.11-12).
In Ioan, la Nunta din Cana, exista acest cuvânt : „Când s-a ispravit vinul, mama lui Isus I-a zis: „Nu mai au vin.” Isus i-a raspuns: „Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi-a venit înca ceasul.” Mama Lui a zis slugilor: „Sa faceti orice va va zice.” (Ioan, 2.2-4)
Observati ca atunci când Maria i se adreseaza Domnului, El ii raspunde de-a dreptul asa: „Femeie”, iar ea spune slugilor (de ce nu si noua?): „Sa faceti orice va va zice El.”
„Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor între Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos …” (1Timotei, 2.5)
„Si, daca cineva nu întelege, sa nu înteleaga!” ( 1 Corinteni, 14:38)
„Numai lui Dumnezeu sa -I te inchini si sa-I dai slava!” Cele 10 porunci)
Toata Gloria, tot creditul, Inchinaciunea si Lauda si Multumirea, Sa-i fie aduse acum si in veci de veci, Singurului Dumnezeu, Creatorului si Mântuitorului nostru! Slavit sa-I fie Numele! Aleluia.
Revista ARMONIA - Saltmin Media 