GICA

Este o poveste simpla, a unui suflet nepereche, o poveste cu oameni, animale si sentimente confuze, o poveste traita de un barbat adevarat si de un copil curios si speriat …

Gica a fost un armasar negru, nascut din iapa Tanta, iapa pur sange englezesc si armasarul Tache, un “fustangiu” neaos, ramas abandonat de la tribul tiganilor zlatari ce-si petrecusera toamna in marginea izlazului nostru comunal. Tata l-a primit in brate pe Gica de la fatare si s-a ocupat de “educatia” lui in primii trei ani de viata. Gica devenise un fel de model, stia trapul apasat, galopul galant, ingenuchiatul pentru prins saua, stia sa-si fluture coama ori de cate ori il auzea pe tata vorbind, devenise armasarul dupa care mai toti vecinii si consatenii mei intorceau capul, dorindusi-l partener pentru iepele din ograda. Incepuse deja sa se faca un fel de liste de asteptare. Gica isi incepuse drumul glorios de cal-minune iar tata il imbracase in cele mai elegante harnasamente ce s-au vazut vreodata prin aceste locuri.

Sa va mai spun cata mandrie, cata fala si cata dragoste se abatuse asupra familiei noastre? Cand tata l-a pus prima zi la sareta, Gica a facut un gest de-o eleganta rara. S-a asezat in genunchi, l-a privit pe tata drept in ochi, pret de cateva minute, a fluturat din cap a nemultumire, si-a umflat narile cu toata forta… Tata a inteles imediat durerea lui Gica, l-a deshamat si l-a sarutat asa cum numai pe noi, copiii ne saruta atunci cand era multumit de comportamentul nostru. Din acel moment Gica n-a mai fost niciodata prins intre hulubele vreunei carute ori la gulura vreunei sarete.

Anul 1961, primavara, a venit peste noi cu blestemul bolsevizarii satelor romanesti. „Ori te spanzuri ori te-neci, ori la colectiv te treci”, era sloganul care se auzea peste tot in sat… la biserica, la scoala, la primarie, la sfatul popular, la caminul cultural, la posta, la militie… In casa noastra, casa linistita oarecum pana la acest nefericit eveniment, primul care ne-a adus vestea si sloganul de mai sus a fost Mitica tiganul unul dintre sutele de tigani nasiti de bunicul meu, fost primar un sfert de veac in comuna… Am uitat sa va spun ca mai toate comunele din sud au fost pricopsite de comunisti cu primari tigani, niste analfabeti aparent cuminti, cu trecut dubios dar buni de “bataie”, in caz ca cineva se opunea deciziei partidului de a intra la colectiv…

Cand Mitica tiganul a intrat in curtea noastra, adica tovarasul primar, tata la oprit politicos la prispa casei si la intrebat scurt:
– Ce cauti, ma, tu in curtea mea? Te-am chemat eu? Te-a chemat sotia mea? Te-a trimis cineva si a uitat sa-mi ceara voie?
Tiganul i-a raspuns tatei pe cel mai linistit ton din lume:
– Partidul, bre, nene Badeo, Partidul m-a trimis. Si daca talica vrei sa opresti partidul sa-si faca datoria, raspunzi! Eu nu mai sunt Mitica tiganul, finul lui talica, acuma sunt Mitica
Partidul… si n-am venit pentru talica, ca te stiu, am venit pentru Gica…
– Pentru Gica? A intrebat tata usor incruntat.
– Da, nene Badeo, pentru Gica. Il vrea Partidul, bre, il vrea la sareta mea… stii si talica ca noi ducem toti caii la abator… ne vin tractoare din Uniune, nu mai putem sta la coada calului… si ar fi pacat ca Gica sa mearga la abator… sigur daca vrei si talica sa ne intelegem asa ,ca oamenii… altfel…
– Asa, altfel ce, mai Mitica?
– Pai asa cum auzisi! Il luam pe Gica si-l trimitem la abator. N-o sa ne facem de rasul lumii tocmai acuma, la sfarsit de colectivizare… ca numai talica si cativa ati mai ramas in afara lumii, nu? S-a trecut toata lumea la colectiv? S-a trecut! Talica ce vrei, sa-mi ceara mie Partidul vot de blam? Sa ma creaza Partidul prost? Asta vrei? Tot mai crezi ca vin nenorocitii aia de americani sa te salveze? Tot nu vrei talica sa intelegi ca vremea chiaburilor s-a dus dracului si acuma este vremea noastra?
– Vremea voastra, mai Mitica? Vrei sa zici ca a venit vremea tiganilor?
– Bre, nene Badeo, ai noroc ca te stiu de mult bre…pentru vorbele astea Partidul te leaga fedeles bre, daca te spun…
– Ai dreptate… Este vremea voastra… numai ca eu pe Gica nu-l pot da! Mi-a cazut in genunchi si m-a rugat sa nu-l pun la caruta si nici la sareta… nu stie sa traga, nu stie sa stea in ham, nu stie sa mearga alaturi de alti cai… Stii foarte bine ca-l folosesc numai primavara, la calarie, sa vad cum imi merg recoltele… Gica nu este un cal normal, daca vrei tu sa intelegi, mai Mitica…
– Nici talica, nene Badeo nu esti tocmai normal, daca tot vorbim, dar Partidul are nevoie de Gica si trebuie sa mi-l dai, altfel…
– Stiu, abatorul…
– Abatorul, zise la fel de calm Mitica tiganul si se retrase spre poarta. Sopti mai mult pentru el. Maine vin sa-l iau pe Gica… vin cu militianul… o sa-l fac eu sa traga la sareta Partidului…
A urmat o noapte alba pentru tata. Tot noapte alba am facut si eu… Auzisem vorbele tiganului si vroiam sa stiu ce gandeste tata. L-am intrtebat cu sfiala:
– Ce faci, il dai pe Gica?
– O sa vedem…du-te la culcare…
A doua zi Mitica tiganul s-a tinut de cuvant. A venit cu militianul Cosac. Un munte de om era militianul Cosac. Vorbea rar si scuipa mereu printre dinti. Ca sa-i intre sapca pe cap o sparsese undeva la spate, un fel de crestus. M-am apropiat de tata, de tigan si de militian.
– Ba nea Badeo, am venit sa-l luam pe Gica, a zis scurt militianul. Intre timp a scuipat de cincizeci de ori printre dinti si l-a prins pe tata de incheietura mainii drepte.
– O sa-l invatam cu munca nene Badeo, o sa-l pun la sareta Partidului… a spus imediat si Mitica tiganul.
Eu priveam supus miscarile tatei si cu frica imensa gestul militianului. Asteptam raspunsul tatei… Veni dupa un tarziu…
– Pai, daca nu se poate altfel, zise tata, eu am sa-l duc personal la abator, mai Mitica… asta am sa fac… il duc la abator si las Partidul sa-si aduca tractoarele de care mi-ai vorbit… n-o sa ma opun eu vointei Partidului…
– Talica, glumesti cu Partidul, bre? Nu intelegi ca noi vrem calul asta la sareta Partidului?  Mai da-l dracului de cal, ca n-o fi om sa tii asa de mult la el… nu-i ajunge cat a domnit-o? Il pun la sareta, nu la plug…
Glasul tiganului devenise agresiv…palmele militianului se incordasera pe mana tatei…
– Daca noi vrem sa luam calul asta o sa-l luam, bre, zise imediat si militianul Cosac. E cal frumos, il vrea tovarasul presedinte… iar daca te opui o sa te luam si pe tine… asta e… fa ce vrei, dar repede ca n-avem timp.
Tata n-a scos o vorba. Alaturi, in grajd , Gica batea din copite asa cum facea mai mereu cand vroia sa iasa la plimbare.
– E un cal, da-l dracului incolo, n-o sa ne certam noi acuma pentru un amarat de cal, mai zise primarul tigan.
– Si nici n-o s-o duca rau…trage la sareta noastra, bre, o sa fie fala primariei… zise si militianul Cosac.
– Il duc la abator. Asta am sa fac. E dreptul meu sa respect porunca Partidului si vreau sa-l duc la abator, mai zise tata si-si retrase mana din stransoare. Maine am sa-l duc la Pitesti. Il predau personal la abator… e dreptul nostru sa ne supunem vointei Partidului… asta am sa fac…
Am ramas uimit. La fel au ramas tiganul si militianul.
– Hai bre, nene Badeo, chiar razi de noi? Pai asta e cal de abator?
– Pai, ce, eu sunt om de colectiv, mai Mitica? Daca asta vrea Partidul dece sa nu-l ascultam?
– Bine, bre, faci cum vrei, dar sa stii ca maine pleci cu el la abator… daca asa vrei talica asta e… eu vroiam sa-l tinem pe Gica la sareta noastra… e pacat de el…
Ziua urmatoare, era intr-o vinere, n-am sa uit niciodata, tata s-a sculat de dimineata, ne-a trezit pe toti si ne-a trimis in grajd sa-l sarutam pe Gica. Fratemi-o Nelu a inceput sa planga. Eu i-am luat botul in palme asa cum facea tata si l-am pupat pe buza de jos, pe frunte si pe urechi. Mama n-a vrut sa intre in grajd. S-a asezat in genunchi in pragul casei si s-a inchinat cu cruce mare si a inceput sa spuna „Tatal nostru”.

Cand am terminat cu pupaturile, tata a scos saua din tinda, a pus-o linistit pe Gica, i-a adus galeata cu apa. L-a busumat usor pe zgreaban si l-a scos in curte. Atunci am vazut cum Gica se aseaza din nou in genunchi, asa cum o mai facuse odata de mult si ne-a privit pe toti cu acelasi interes cu care ne privea tata, seara, la culcare. Parca ne-a innumarat, parca ne spunea ceva soptit printre buzele lui mari si negre… Eu aveam deja impresia ca spune aceiasi rugaciune ca si mama… Se ridicase soarele pana la coltul gardului nostru cand tata a incalecat pe Gica si a plecat spre Pitesti. Stiam toti pentru ce se duce tata cu Gica la Pitesti… Am asteptat trei zile sa vina tata de la abator. Trei zile si trei nopti, mama nu s-a miscat de langa icoana din odaie…

Dimineata, devreme, in cea de-a patra zi a venit si tata acasa. Avea pe umeri saua lui Gica si capastrul tintat, unguresc. S-a dus in grajd si n-a iesit de-acolo decat seara, la insistentele mamei. Avea chipul linistit si numai ochii ii jucau usor in umezeala unui inceput de lacrima… N-a spus nimeni nimic. O tacere sparta doar de cantecul greierilor ne-a acoperit pe toti ai casei, curtea si chiar casa, asa mare cum era, si frasinul din mijlocul curtii si soseaua care trecea pe la poarta noastra… era o liniste pe care niciodata in viata mea n-am mai simtit-o. Tarziu, tarziu de tot, cand luna lumina ca felinarul toata curtea, tata a spus doar atat: „Gata, asta a fost! Sa mergem cu Dumnezeu innainte!” Si asa am mers aproape douzeci de ani, pana cand, intr-o zi de septembrie, tata m-a chemat acasa. Si-a simtit sfarsitul aproape si m-a vrut langa el. Cand i-am dat ultima picatura de apa, mi-a luat capul in palme asa cum i-l lua si lui Gica si mi-a soptit, cu durerea unica a despartirii:
– Sa stii ,ca pe Gica nu l-am dus la abator… L-am terminat eu, in padurea de la Oarja. Am vrut sa termin tot atunci si cu mine, dar erati voi… Asta vreau sa stii… nu l-am vrut pe Gica sluga la tigani… nu l-am vrut sluga la nimeni… pentru ca era al nostru si noi n-am fost niciodata slugi… o sa-i povestesc si lui, cat de curand, de ce l-am injunghiiat… si o sa ma ierte… Iti spun tie, ca tu stii cum a fost si trebuie sa ma ierti si pe toti va rog sa ma iertati…

Ati aflat, pe scurt, povestea lui Gica. O poveste simpla a unui suflet nepereche, o poveste cu oameni, animale si sentimente confuze, povestea traita de un barbat adevarat si un copil curios, poate prea curios si ingrozitor de speriat…

George RIZESCU
Pitesti
10 septembrie 2010

—————————————–
* RIZESCU George, scriitor pitestean. A debutat in anul 1982 cu proza scurta satirica. A scris peste douazeci si cinci de texte-scenarii pentru „Unda vesela” la Radio si a oferit texte satirice pentru efectuarea revelioanelor… A infiintat mai multe ziare si reviste de cultura. A publicat articole, recenzii, reportaje si cateva romane satirice precum: „SARLATANII” (Editura Porto-Franco), „SARLATANII sau IGOR SALVACHE-ROMANU si Revolutia” (Editura Coresi,1995), „GUVERNAREA LUI SALVACHE” (Editura Cultura,1998), „PARLAMENTARII LUI SALVACHE” (Editura Publistar, 2003), „MAREA SPOVEDANIE” (Editura Roza Vanturilor, 2008), „PREOTUL, PRIETENUL SUFLETULUI MEU” (2005) si „NEVOIA DE ORTODOXIE” (2009).

Dialog la distanta cu Ex-senatorul Ilie Ilascu

Stimate domnule Ilie Ilascu, ca politician care cunoasteti situatia din cele doua state romanesti,  Republica Moldova si Romania, cum caracterizati perioada ultimilor douazeci de ani vis-a-vis de interesul comun?
Din pacate, situatia relatiilor  politice  dintre cele doua state romanesti in ultimii ani nu a evoluat, asa  cum ne-am fi dorit,  spre bine, as spune, chiar, ca atmosfera s-a inrautatit simtitor; in cel mai bun caz  relatiile au fost inghtate. La nivel uman, al cetatenilor simpli, au ramas la fel de calde si prietenesti…  ,,Inrautatirea” relatiilor dintre clasa  politica de pe ambele maluri ale Prutului a fost cauzata, in mare parte, de calitatea structurii acestei clase, care, in mare parte, este alcatuita din vechea nomenclatura si de mentalitatea pro rusa, si de ce nu, procomunista, intesata de acele elemente, care au fost  implantate de serviciile secrete ruse, si care, la comanda, reactioneaza asa  cum  le dicteaza Moscova.
Republica Moldova, dar in mare parte si Romania, chiar de face parte  din UE,  au ramas in sfera de influenta  a Moscovei…
Clasa politica de la Bucuresti nu a dorit, si nici astazi nu doreste apropierea (unirea) celor de pe doua maluri ale Prutului. De cea de la Chisinau, nici nu mai vorbim… Totul a ramas doar la nivelul Declaratiilor  pompoase si la baile  de multime, efectul carora dispar imediat dupa terminarea manifestatiilor…
Luni, 8 noiembrie 2010 s-a semnat Tratatul privind regimul de frontiere dintre Republica Moldova si Romania, document semnat intr-un context european. Care este importanta semnarii tratatului? Trebuia semnat un asemenea Tratat?
In  perioada dinaintea alegerilor, semnarea acestui document este doar o reclama electorala si o miscare pentru cei naivi, cat si pentru cei ce nu cunosc situatia… S-a mai turnat un pic de gaz intre actorii politici de la Chisinau, care si asa sunt dezbinati de mama lor…
Duminica, 28 noiembrie 2010, se vor desfasura alegerile parlamentare anticipate pentru Parlamentul Republicii Moldova. Este perioada campaniei electorale. Cum caracterizati aceasta campanie?
O campanie, ca toate celelalte, neinteresanta, trista, minciunoasa, cu o miza mare si un efect mic… In danemarca moldoveana  nu  s-a  schimbat  nimic,  pe primul loc este pusa, ca intodeauna, RANZA moldoveneasca… Nu cred ca se va schimba ceva fata de precedentele scrutine electorale, din simplul motiv ca actorii politici sunt aceiasi, – ,,membrii”  fideli  ai ,,SISTEMULUI” ticalosit…
Liderii AIE (Alianta de Integrare Europeana) a celor patru partide (P.L., P.L.D.M., P.C., P.D.) din Republica Moldova actioneaza suficient de uniti pentru reusita in alegeri? Ce va place si ce nu va place la aceasta campanie electorala?
Este o Alianta dezordonata, ce-i uneste pe multi, doar marimea ciolanului, si nu interesul national. Analizand listele candidatilor, observi in primele locuri eligibile, doar persoane fara sira spinarii, multi suspecti de colaborationism cu structurile vechi ale serviciilor secrete ruse. Chiar de castiga alegerile asa zisa Alianta, pe teren, nu se va schimba nimic. Specialistii  in materie, cat si patriotii adevarati al  acestor meleaguri, au fost ignorati cu desavarsire! Asa ca, de cistiga ,,Alianta” sau comunistii, – nu se va schimba nimic… Mergem si de data aceasta dupa zicala romaneasca: – Pleaca ai nostri, – vin ai nostri, noi ramanem tot ca prostii…
Unii vorbesc despre un compromis, un eventual acord intre Alianta si Partidul Comunist. Ce parere aveti in acest sens?
In Republica Moldova, luand in consideratie  calitatea candidatilor inclusi pe lista, orice combinatie e posibila. Interesul national este lasat, ca de obicei, pe ultimul loc, principalul in aceste  asa zise  ,,compromise”, este accesul la putere cu orice pret!
V-ati gandit sa va implicati in politica Republicii Moldova?
Eu intodeauna am fost implicat in politica moldoveneasca, chiar si cand detineam functia de senator roman, folosind orice ocazie, orice tribuna (APCE, UE, OSCE), pentru a ridica problemele primordiale ale Basarabiei. Una din ele fiind ocuparea, in continuare, a unei parti din Moldova, de catre fortele militare ale Federatiei  Ruse; Instalarea prin forta armelor si sustinerea  unui regim marioneta in raioanele de Est ale Republicii Moldova de catre Federatia Rusa.
In aceasta campanie electorala am dorit sa sustin si sa militez pentru promovarea unor forte, cu adevarat nationale si patriotice pentru viitorul legislativ, prin exponentii Partidului Liberal de la Chisinau.  Dar, din start, mi s-a refuzat relatia, si am fost nevoit sa ma retrag la Bucuresti. Din pacate, Domnul Mihai Ghimpu s-a inconjurat, nu cu cele mai oneste persoane, ci de cele care cred eu, – sunt exponentii ,,SISTEMULUI” ticalosit  infiltrati  de  neprietenii Basarabiei… Prezenta Moscovei la Chisinau e simtita peste tot, prin toate partidele si partidutele infiintate in graba. Din pacate, Romania nu se simte ca ar avea vreun  ,,interes” national in zona, prezenta ,,romanilor” este facuta  cu persoane pro ruse si antiromane, si venite chiar de la Bucuresti… O metomorfoza noua in politica romaneasca fata de romanii de peste Prut…
Cine  ar merita sa devina presedinte al Republicii Moldova dupa alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010, dupa parerea dumnavoastra?
Din  ,,stocul”  propus  si  autopropus, – niciunul nu merita! Interesele lor nu sunt in concordanta cu interesul national al basarabenilor. Mihai Ghimpu ar putea cate ceva sa faca pentru populatia Basarabiei, dar anturajul cu care s-a inconjurat, nu-i va permite…
Daca ne gandim la protestele tinerilor impotriva comunistilor de la Chisinau si la tragediile ce au avut loc in ziua de 07 aprilie 2009, va intreb: s-au luat masuri impotriva celor vinovati, care au lovit in protestatari si care au distrus institutii de stat? De unde proveneau acei tineri atacatori si cine i-au instigat la acele grozavii?
In acele zile ma aflam la Chisinau, intre multimea din strada, si am vazut cu ochii mei ce s-a petrecut. O revolta spontana a tinerilor ce protestau fata de falsificarea alegerilor. Comunistii, cu ajutorul serviciilor fidele, au transformat-o, prin provocare, intr-un haos periculos, care pana la urma a iesit de sub control. Nu doresc sa fac aprecieri, las sa o faca ancheta, care este in derulare… Pana ce nu a fost numit niciun vinovat si nu a fost pedepsit nimeni.
Libertatea de expresie se respecta in Republica Moldova?
Se respecta in linii generale. Problema forte este implicarea finantarii in massmedia de catre structurile cointeresate in a promova o imagine sau alta, si  cel mai periculos si imoral  este ACCEPTAREA, de catre majoritatea reprezentantilor presei, a acestei plati, – de a scrie la comanda!
Cat de important este votul pensionarilor?

In Republica Moldova votul pensionarilor este primordial, fiindca structura populatiei e alcatuita in proportie de 40% din aceasta categorie. Peste un milion de tineri sunt plecati la muca peste hotare, din cei patru milioane pe care ii are  Moldova. Apoi, pensionarii sunt cei mai activi alegatori, participand la scrutine in proportie de 85-90%. Totodata, ei sunt si cei mai conservatori alegatori, ferindu-se de tot ce-i nou, modern, – fiind educati in spiritul comunist!

Ce parere aveti despre reluarea transmiterii TVR1 pe teritoriul Republicii Moldova, care a fost sistata la sfarsitul lunii septembrie 2007?
E o hotarare foarte buna pentru basarabeni, care erau lipsiti de un post in limba romana. Problema este ca, cei ce au luat frecventa retransmiterii TVR1, acum, in ajun de alegeri, apar ca ,,salvatorii” acestui post. De fapt, e aceeasi  persoana care a desfiintat transmisia, iar acum a ,,acceptat” retrasmiterea TVR1 pe frecventa ce-i apartine, -Vlad Plahotniuc! ?i de aceea are, nu stiu cum, un iz neplacut la populatie, intrebandu-se, dar de ce l-a inchis, ca sa-l deschida dupa trei ani? Sa para un salvator, ca alegatorii sa-l aleaga deputat (locul 2 in lista PDM) ?
Daca avem in vedere situatia politica din anul 2001, e posibil ca istoria alegerilor anticipate sa se repete in 2010?
Tot ce e posibil. Din pacate, partidele ce fac parte din Alianta nu au propus alegatorilor nimic nou, de a combate programul PCRM. Aflandu-se la guvernare timp de un an, Alianta si-a cam sifonat imaginea, fiindca saracia lucie a majoritatii populatiei din republica Moldova nu s-a ameliorat, ci dimpotriva, s-a agravat. Clanurile mafiote se simt – bine mersi – in apele tulburi a-i puterii actuale. Din pacate, alte alternative de preluare a puterii in Basarabia nu sunt, inafara de comunisti si trintorii din ,,Alianta”. Dar cred ca moldovenii isi merita soarta… pozitia aflarii cu fundul in doua barci si de a suge de la doua tate, isi fac efectele…
Aveti un mesaj de transmis, pe aceasta cale, pentru basarabenii de pretutindeni, vis-a-vis de desfasurarea alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010?
Toti la VOT!  Indiferent unde va aflati. Nu va fie lene si scarba de cativa bani de a va deplasa duminica, 28 noiembrie, la cea mai apropiata sectie de votare, fiindca, cei pe care i-ati lasat acasa nu au cum sa faca fata invaziei comuniste. Aveti cateva partide pe care le puteti vota si care au sanse reale de a accede in Parlament: in primul rand Partidul Liberal si PDL, lui Filat. Nu Va dati amagiti de PDM a lui Lupu, ei sunt primii care se vor coaliza dupa alegeri cu comunistii… Lupu nu este EUROPEAN si DEMOCRATIC, este sovin si pro rus, de unde ni se trag de mai bine de 70 de ani toate ponoasele! NU VOTATI COMUNISTII!
Despre relatia actuala dintre Republica Moldova si autointitulata Transnistrie referitor la situatia politica dinaintea alegerilor parlamentare anticipate, ce ne puteti spune?
Nu este nicio relatie dintre autoritatile republicii Moldova si marionetele ruse de la Tiraspol. Nu exista nicio Transnistrie, pe care o catologheaza toti ziaristii, – exista raioanele de Est ale Republicii Moldova ocupate de catre fortele militare regulate ale Federatiei Ruse cu scopul de a mentine acest fost teritoriu al URSS in sfera de influenta a Moscovei si de a nu-i ,,permite” integrarea in spatiul Vest European si reunificarea cu Patria Mama, – Romania. In rest sunt doar aparente, Smirnov face doar ce-i spune Moscova, deci si initierea tratativelor de reglementare a asa zisului diferendum ,,Transnistrean”  se poate duce doar, si numai, cu autoritatile centrale ele Federatiei Ruse sub garantia SUA, Romaniei si a statelor UE.
Avand in vedere ca in ultimul an, autoritatile moldovene au luat masuri pentru a debloca procesul de solutionare a conflictului ”transnistrean”, obtinand anumite rezultate, inclusiv reuniuni periodice intre reprezentanti politici de la Chisinau si Tiraspol, intalniri dintre Filat si Smirnov, semnarea Tratatului de frontiera intre Republica Moldova si Romania, adoptarea unor decizii care faciliteaza activitatea agentilor economici din Transnistria de catre Guvernul Republicii Moldova, credeti ca se va ajunge la o rezolvare a conflictului in formatul ”5 + 2” (Chisinau, Tiraspol, OSCE – Organizatia pentru Cooperare si Securitate in Europa, Ucraina, Rusia + UE + SUA) cu ocazia Summit-ului ce va urma?
Republica Moldova NU a obtinut in ultimii ani nici un ,,anumit rezultat”. Au fost doar niste mimari de a obtine ceva, mai mult capital politic si electoral. Intalnirile la meciurile de fotbal au fost doar meciuri de fotbal si mai mult nimic. Asa zisele autoritati transnistrene sunt marionete instalate de Federatia Rusa, ele aflandu-se in Republica Moldova in MISIUNE DE LUPTA. Toti sunt cetateni ai Federatiei Ruse si angajati ai structurilor de Forta rusesti.  Reglamentarea consecintelor razboiului moldo-rus de la Nistru din anii 1991-1992 se poate efectua doar prin : – retragerea neconditionata a tuturor unitatilor militare de ocupatie rusesti de pe teritoriul Republicii Moldova, sub garantia SUA, Romaniei, Ukrainei si UE!
Formatul ”5+2” nu mai este viabil, din simplul motiv ca Republica Moldova a dus un razboi cu Federatia Rusa si nu cu o entitate teritoriala nerecunoscuta de nimeni, cum se doreste de unii, de a prezenta ,,Transnistria”. La masa tratativelor pot sta doar partile  luptatoare in razboiul moldo-rus: Moldova si Rusia, sub garantia SUA, Romaniei, Ukrainei si a UE. Partea ,,transnistreana” nu are ce cauta la masa tratativelor din simplul motiv ca nu exista, nu e recunoscuta de nimeni, chiar nici de Rusia. Eu, in 1992, stiu cu cine am luptat, – cu Fortele militare regulate ale Federatiei  Ruse. Ca Federatia Rusa a mai cooptat la aceste lupte sangeroase si a mai format niste unitati paramilitare de cazaci, puscariasi si tradatori locali, – o priveste…  Daca Federatia Rusa este impusa de Comunitatea internationala sa paraseasca teritoriul ocupat din Republica Moldova, asa zisul ,,conflict” se rezolva intr-o  ZI!
Daca tinem cont de angajamentele asumate de Rusia la Summit-ul OSCE de la Istanbul in 1999, precum ca isi va retrage complet trupele si munitiile ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, putem sa  fim optimisti?
A crede Federatia Rusa pe cuvant, si in toate promisiunile ce le-a dat in acest caz, este sa fii naiv si sa nu te respecti pe tine insuti! RUSIA, NICIODATA, DE BUNA VOIE, NU VA PLECA DIN TERITORIILE OCUPATE ALE REPUBLICII MOLDOVA. Repet, de ,, buna voie”. Rusia trebuie impusa de comunitatea internationala sa elibereze teritoriile ocupate ale Republicii Moldova, stat independent si suveran recunoscut de intreaga comunitate internationala, inclusiv de Federatia Rusa. Si mai este o a doua alternativa de eliberare a teritoriilor ocupate, –  prin forta militara, cu ajutorul comunitatii internationale. Asa cum o face, cand este nevoie, si Statul Israel… fara a se intimida de reactia unora…
Pentru improspatarea memoriei cititorilor, va rog, vorbiti-ne despre inceputurile revolutionare din Basarabia; de ideea fondarii ”Miscarii de Eliberare Nationala din Basarabia”.
Despre ,,Miscarea de Eliberare Nationala din Basarabia” s-a scris mult si controversat. Eu m-am inclus de la inceputuri in Miscare, din anul 1988, cand  locuiam la Tiraspol. Din cei peste 200 mii de locuitori ai Tiraspolului, 35 de mii erau de etnie romana (moldoveana) – 17%, si care, nu aveau nicio scoala, nicio gradinita in limba romana.Toate cele 19 scoli din Tiraspol erau cu predare  in limba rusa. De aici a si pornit…
Ati fost Presedinte al Frontului Popular din Moldova(FPM) – Filiala Tiraspol, ce ne puteti spune despre acea perioada?
A fost o perioada grea, cu jertfe de neuitat, dar cu mari sperante pentru copiii nostri si pentru un viitor mai bun. Filiala Tiraspol a FPM si-a inceput activitatea in primavara anului 1989, ajungand pina la peste 5000 de membri activi. Dupa 1990, odata cu ,,formarea” asa zisei ”RMN (Transnistria)”, s-a inceput o lupta fara crutare impotriva noastra. Au inceput sa dispara, fara urma, multi din membrii nostri activi… La sfarsitul lui 1991 au inceput si luptele de gherila intre noi (cei care sustineam structurile statale ale Republicii Moldova, – politia, procuratura, executivul, bancile si alte structuri) si structurile paramilitare formate de Federatia Rusa la Bazele sale ale Armatei a 14-a. Fiind un fost ofiter al fostei Armate Sovietice, m-am inclus trup si suflet in lupta armata pentru Eliberarea Nationala si Integritatea tanarului stat Republica Moldova.
Ati participat la luptele armate de la Nistru, din 1992. Cum a inceput acel razboi? Cine l-a declansat si care a fost cauza?
Razboiul moldo – rus de la Nistru a inceput cu mult timp inainte de faza lui fierbinte (2 martie 1992), zi in care Republica Moldova este primita oficial ca membra ONU. Federatia Rusa, anticipand desprinderea Republicii Moldova de imperiul rusesc si integrarea ei in familia democratica Europeana si de ce nu, – in Unirea ei cu Patria Mama Romania, a incercat in fel si chip sa zadarniceasca eforturile noastre. Si, utilizind tot arsenalul sau propogandistic, a recurs la ultima sa varianta, – atacarea prin agresiune militara a tanarului stat, Republica Moldova, cu scopul de a-l mentine in sfera sa de influenta strategica si folosirea teritoriului ei in scopuri geostrategice indreptate impotriva comunitatii Europene. Printr-o provocare la Dubasari, pe malul Nistrului, in noaptea de 2 martie 1992, unitatile paramilitare secioniste, ajutate de unitatile militare regulate ale Armatei a 14-a, au atacat Sectia de politie Dubasari, omorand si ranind mai multi coloboratori, restul coloboratorilor transportandu-i la Tiraspol, unde i-au facut prizonieri, acaparandu-le arsenalul de arme si munitie… Restul a mers ca dupa un scenariu trist…
Ati fost detinut politic al regimului de la Tiraspol timp de 9 ani de zile; N-am sa uit acea imagine socanta, a grupului ”Ilascu”, ce erati adusi intr-o cusca din plasa de metal in sala de judecata, imagine care a facut ocolul lumii prin toate televiziunile. Cum ati rezistat si cum s-a reusit eliberarea?
La ora 4:30 dimineata, 2 iunie 1992, in toiul razboiului moldo-rus de la Nistru, prin tradare, am fost arestat de catre serviciile secrete speciale ruse (GRU) si cele ale asa zise Transnistrene (MGB) si incarcerat in subsolul Comenduirii militare al Armatei a 14-a, Directia GRU.Tradarea a venit de la Chisinau din structurile de forta ale  Republicii Moldova, fidele inca Federatiei Ruse. Nu-mi place sa vorbesc despre mine. Au trecut 9 ani de detentie in camera, de unul singur, condamnat la moarte. In zorii zilei de 5 mai 2001 am fost scos din celula, personal de catre asa zisul Ministru al Securitatii Transnistrene, generalul Vadim Antiufeev, si transferat sub excorta la Chisinau, apoi predat serviciilor secrete moldovenesti, dupa care, celor romanesti. Am fost transferat, nu eliberat, cum s-a speculat in presa, asa zisa sentinta de condamnare la moarte ramanand in vigoare pe teritoriul ocupat de rusi pina in prezent. La transferul meu au depus eforturi structurile Europene, care au facut presiuni asupra Rusiei, ultima ordonandu-le celora de la Tiraspol, sa ma predea Romaniei via Chisinau…
Cu ce s-a facut ”vinovat” grupul ”Ilascu” in acel razboi de aparare a Patriei?
Pentru ca mi-am iubit  prea  mult  Patria  si  la  vreme de razboi, fiind mobilizat, cu arma in mana am aparat-o de agresorii rusi, multi din ei ramanand, pe  vecie,  pe  meleagurile  noastre dragi, pe care ei nu le-au iubit…
A urmat activitatea de politician, senator in Parlamentul Romaniei. Ce rezultate –  demne de mentionat, aveti din acea perioada?
Chiar de eram senator roman, activitatea mea de politician a tinut mai mult de problemele Basarabiei, inca ocupata de rusi.
Ati locuit la Tiraspol inainte de conflict. Ce activitate profesionala aveati atunci?
La Tiraspol  locuiam  legal de vreo 10 ani si lucram intr-un Institut de cercetari stiintifice in domeniul legumiculturii ca economist sef, mai avand in subordine si 9 gospodarii agricole de productie a semintelor de legume pentru intreaga URSS.
V-ati gadit sa scrieti o carte despre evenimentele traite in raioanele de Est ale Republicii Moldova, si nu numai?
Nu. Unele din activitatile mele, mai ales pe timp de razboi, nu se incadreaza dupa subiect in paginile cartilor,  a publicului larg.
Ce pasiuni aveti?
Calatorii, filme, natura, fotografia, istorie, politica… Iubesc singuratatea…
Aveti un vis pe care-l doriti sa se indeplineasca?
Nu cred in vise. Sunt pragmatic. A dori , – nu e periculos, spunea cineva…
Ce ne puteti spune despre familie?
Sunt casatorit cu sotia Nina de 35 de ani. Avem doua fete: Tatiana (1980) si Olga (1984).  Locuim la Bucuresti, dar sunt foarte des si la Chisinau. In Basarabia mi-au mai ramas doua surori si un frate. Prieteni am mai putini, dusmani, – cred ca indeajuns si peste…
In august 2010, Presedintele interimar al Republicii Moldova, domnul Mihai Ghimpu a semnat Decretul de acordare al  Ordinul Republicii, membrilor grupului ”Ilascu”, pentru meritele si sacrificiile facute acum 18 ani in urma. Cum ati primit acest merit si care au fost ecourile nationale si internationale?
Rece. Au trecut de la evenimetele  singeroase  totusi 18 ani. Salut lucrurile care se fac la timp… Reactiile au fost diferite, de la multumiri la invinuiri de terorism,  nimicire a ostasilor rusi si multe altele. Cei din alte parti ,,nu s-au amestecat” , ca de obicei, cind vine vorba de a lua o pozitie unde e implicata si Rusia… mai cu fundul la gard.
Daca v-ar solicita liderii politici din Republica Moldova pentru a va implica in bunul mers al tarii, ati accepta?
Bineinteles. Dar nu cred ca o vor face vreodata… se tem de rusi, de vecini, de umbra lor…
Va multumesc pentru acest dialog!

Lucretia Berzintu
Israel, 21 noiembrie 2010

Date Biografice:
Ilie Ilascu s-a nascut la 30 iulie 1952, Taxobeni, raionul Falesti, Republica Moldova;
Este un politician roman;
Deputat in Parlamentul Republicii Moldova in doua Legislaturi (1994 – 1998) si (1998 – 2000);
Senator in Parlamentul Romaniei (2000 – 2004) si (2004 – 2008);
In perioada 2001 – 2008 a fost membru titular al Adunarii Parlamentare al Consiliului Europei din partea delegatiei Romaniei;
Este unul din fondatorii Miscarii de Eliberare Nationala din Basarabia (1988 – 1992);
Presedinte al Frontului Popular din Moldova – Filiala Tiraspol (1989 – 1992, an cand a fost lichidata de fortele separatiste);
Participant la luptele armate de la Nistru (1992) in razboiul moldo – rus pentru Independenta Moldovei, in calitate de comandant al unor trupe militare cu destinatie speciale ale Ministerului Securitatii Nationale din Republica Moldova;
Fost detinut politic al regimului de la Tiraspol (1992 – 2001, condamnat la moarte (1993) de catre o instanta neconstitutionala subordonata politic Moscovei;
Sub presiunile efectuate de comunitatea internationala si indeosebi APCE si UE, Ilie Ilascu la 05 mai 2001 este transferat la Chisinau si predat serviciilor secrete ale Republicii Moldova si Romaniei;
Multe din activitatile sale politice de la Tiraspol si indeosebi activitatea sa in perioada de razboi, nu se cunosc;
Din surse militare rusesti se cunoaste ca Ilie Ilascu si unitatea sa speciala luptand in spatele frontulu au adus mari pierderi Armatei a 14 – a rusesti si bandelor de cazaci veniti sa lupte in Transnistria.
Lucretia Berzintu

Sistemul BOLOGNA – pro si contra

Noul sistem Bologna de invatamant universitar a fost convenit in urma cu mai bine de zece ani de statele Uniunii Europene, iar in Romania aplicarea lui a inceput din 2005. El presupune impartirea invatamantului superior in trei faze: licenta, masteratul si doctoratul. Sistemul a suscitat nenumarate opinii pro si si contra. Printre cele mai relevante pareri se numara, evident, cele ale ’’beneficiarilor’’, care tocmai trec prin acest sistem sau care deja l-au parcurs, la universitati din Romania sau din alte tari europene. Cert este ca este evident imposibil sa faci medicina in doar trei ani, mai ales ca personal apreciez foarte mult conceptul de invatamant centrat pe student. Sistemul de educatie actual este fortat, din ce in ce mai mult, sa se axeze pe rezultate imediate, vizibile, tangibile. Romania produce, in schimb, foarte multe diplome. Inflatie de valori. Dar tot Romania, trebuie sa recunoastem, s-a specializat in productia de exceptii. Statisticile nu mint: suntem o tara de elite. Dovada – numarul de publicatii, articole, note maxime, premii, distinctii etc. Recunoasterea este un prestigiu si are un efect multiplicator. Numai ca, de dragul echivalarii unor diplome, s-a acceptat compromiterea sistemului educational. Sistemul Bologna nu este singurul lucru pe care Romania, intr-un entuziasm nejustificat, l-a preluat fara discernamant. Introducerea sistemului Bologna in Romania s-a facut in varianta autohtona: s-a luat un model strain, s-a schimbat cadrul legislativ intern si s-a incercat aplicarea lui, fara sa se tina prea mult cont de modificari de substanta. Iata de ce gandurile studentilor de la Facultatea de Stiinte ale Comunicarii a Universitatii ’’Apollonia’’ carora le predau NEW MEDIA, studenti cu care am conversat des pe aceasta tema, par si sunt, adunate, extrem de interesante, dand, totodata, teme de reflectat. Citind-ne veti afla care sunt problemele sistemului de invatamant superior in Romania la firul ierbii si cum percep studentii efectului procesului Bologna in tara noastra, in contextul in care acest sistem este din ce in ce mai contestat de catre majoritatea tarilor din Uniunea Europeana. Nu pot preciza daca introducerea sistemului Bologna la noi a fost o evolutie sau o involutie in calitatea educatiei superioare in tara noastra. Dintr-un bun inceput, nu am nici o indoiala ca din tara noastra vor rezulta elite, dar sunt la fel de sigur ca, intr-o proportie covarsitoare, ele nu vor ramane aici. N-am aflat, de pilda, daca ei ar opta sau au optat pentru un masterat, din pasiune sau necesitate. Elitele au darul de a iesi cumva la suprafata, sprijinindu-se abil pe cele cateva trepte sigure de ascensiune si avansand, in acelasi mod, pana pe terenuri mai sigure. Sunt destui insa care vor ramane cu o diploma de masterat in PR sau jurnalism, cu multe carti pe noptiera si cu mult prea putin timp sa le citeasca. Noroc, pana la urma, cel putin in universitatea noastra, cu profesorii care se straduie sa mai acopere golurile din materie propunand cursuri optionale, fiind disponibili pentru ore de consultatii si completand finalul unui curs mai scurt cu ce a ramas nespus in cursul precedent (dexteritate de navigare prin spatiul curriculumului, demna de un Phileas Fogg obligat sa faca ocolul parmantului in doar 48 de zile, in loc de 80). Ma tem ca profesorii si studentii ar trebui sa primeasca la pensie, respectiv la finalul facultatii, diploma de alergat viteza pe un traseu cu lungime de maraton. Asta pentru ca, in opinia multora dintre cei cu care am conversat, se pierde total ideea de etapa, rezervata ’’celor mai buni dintre cei mai buni’’. Mi s-au plans ca vor opta pentru masterat ghidandu-se dupa acelasi principiu care i-a condus la alegerea licentei, pasiunea. Asta nu inseamna ca, daca nu ar exista pasiune, ar renunta, ci dimpotriva. Sistemul actual insa ofera putine sanse celor care se limiteaza la primii trei ani de invatamant superior. Masteratul a devenit obligatoriu intr-un fel, atat pentru cei care doresc sa stie mai multe, din pasiune, cat si pentru cei mai pragmatici care urmaresc un post stabil. Nici un sistem de educatie nu poate garanta insa crearea elitelor. Sunt si destui care sustin ca nenumarate ’’forme fara fond’’ au marcat invatamantul romanesc in ultimii ani, dar cred ca nici o asa-zisa reforma nu l-a afectat mai grav decat ’’sistemul Bologna’’. Singura forma profitabila de pozitionare este ’’in contra’’. Reformele doamnei Andronescu au avut mai ales efecte beningne, deci excesele puteau fi evitate cu destula usurinta, iar ideile domnului Miclea, impuse mult mai totalitar, erau prea evanescent-autiste, cum ar fi invatamantul bazat pe competente, pentru a genera o degringolada de lunga durata. Se mai construiau zone paradoxale de libertate, in care procesul de invatamant avea inca substanta, pe cand procesul Bologna a subminat, in schimb, intr-un timp ireal de scurt, majoritatea conceptiilor valoroase din educatie.
Acum, cresterea calitatii educatiei prin reorganizarea ciclurilor de invatamant si facilitarea insertiei pe piata fortei de munca, sunt simple utopii teoretice. Asta pentru ca, in lipsa studierii lieraturii in liceu, primii doi ani de facultate coincid cu o alfabetizare, iar nu o specializare, in domeniu a majoritatii studentilor. Doi ani de masterat sunt considerati suficienti pentru o profesionalizare veritabila, insa finantarea infima impune ca regula angajarea masterandului. Nu se mai poate vorbi despre cercetare profesionista, educatie substantiala, mai ales in cazul studentilor saraci. Sunt destule voci si impotriva celor trei ani de doctorat. Asta pentru ca e nevoie de macar un an pentru ca proiectul de cercetare sa se configureze, redactarea propriu-zisa presupune poate inca un an, deci studiul, aprofundarea si celelalte, sunt limitate la 12 luni. Nu mai pomenim ca o serie de cursuri ale scolii doctorale trebuie absolvite, ca aproape fiecare doctorand e obligat sa tina seminarii, ca sarcinile birocratice de catedra sunt obligatorii, cu toate indemn pentru superficialitate si nivelare. Bursele de patru luni, posibile in perioada stagiului doctoral, sunt minime, de aceea xeroxurile si achizitionarea de carti sunt interzise. Una peste alta, de aceea studentii/cercetatorii/profesorii valorosi se formeaza cel mai adesea in marginea sistemului. Sistemul actual de educatie din Romania formeaza elite prin exceptie, si nu prin regula. Talentele deosebite insa, sustinute de profesori providentiali ori de parinti culti, se pot dezvolta in orice formula de educatie democratica. Altfel, dupa cum se stie, vor continua vremurile tulburi care au urmat anului 1989, cand valuri intregi de tineri specialisti din toate domeniile au parasit tara, fenomen care a diluat sistematic nucleul dur al competentei in toate domeniile, cu rezultate vizibile de la nivel guvernamental si pana la vanzatorii de flori din coltul strazii. Abia ajunsa la o stare de echilibru precar, societatea romaneasca pare a fi din nou marcata de aceste plecari in deceniul urmator. Caci, dincolo de orice reforme, statia finala a invatamantului autohton pare sa se atinga in momentul in care si educatia se va ’’privatiza’’. Iar sistemul Bologna ma tem ca intr-acolo conduce. Cine are o alta parere, s-o scrie si sa ne-o trimita la redactie. Ii vom face loc in paginile noastre. Cu plecaciune,
profesor asociat Pompiliu Comsa

CASA PARINTEASCA NU SE VINDE

Ne apropiem vertiginos de implinirea  celor douazeci de ani proorociti de regretatul Brucan care, a socotit el, ca ar fi necesari schimbarii mentalitatii ramasa in urma „sobolanilor rosii”. Sa-mi fie iertata cutezanta, dar este nevoie de inca pe atatia pentru a putea spune ca am scapat de gripa sovietica. Cu voia dumneavoastra, imi permit sa fiu un pic sarcastic, dar acum ne-am imbolnavit de o alta gripa, cea spaniola care, dupa cat se vede, dureaza de ceva timp, si nici gand sa ne vindecam. Bineinteles ca este o mare diferenta intre cele dopua stari asumate de romani, una a fost impusa de cizma sovietica, cealalta impusa de neputinta de a pune oameni in scaunul vladicii care cu adevarat sa vrea ceva bun pentru Romania, si va dura pana vom spune din nou „AJUNGE”, si ne vom intoarce acasa. Ne mai gandim cum ne vom intoarce? Ne vedem de pe acum ce chip vom avea peste 3, 4, 5, 10 ani, dar toate vor incerca sa se ascunda in spatele imaginii de european trait… in lume!

Fiindca veni vorba de „acasa”, ceea ce nu a spus politologul roman, contemporan cu doua „iepoci”, una ce nu vrea sa plece, alta ce nu vrea sa vina, este desproprietarirea benevola a romanului de casa parinteasca. Daca Ceauseascu ne forta sa devenim oraseni, demoland satele si mutandu-ne la oras, acum ne-am luat lumea in cap si am plecat dincolo de zare, luand viata pe umeri si drumu-n picioare pentru a deveni… europeni. Dupa 25-30 de ani de comunism, si lancezeala politica de dupa asazisa cadere a imperiului comunist, termenul de „ACASA” a devenit incert, cei ajunsi la o varsta isi mai pipaie fotografiile de familie, iar copiii lor se gandesc cum izbucneau cand…venea lumina! Opera lui Ceausescu de a incuia casele si a pleca la oras a fost dusa mai departe de noi, incuindu-le la plecarea in lume.

„Casa parinteasca nu se vinde”, spune un cantec pe versurile lui Grigore Vieru, aici sunt radacinile noastre si oricat de falnici am fi in lume, fara ele ne bate vantul, nu mai avem de ce ne anina privirea cand suntem singuri cu noi insine, nu mai avem la ce spune… acasa! Copiii nostri, desi nu au cunoscut simtul proprietatii, nici noi nu l-am prea avut, sunt mai realisti, cand sunt mici-din curiozitate, cand sunt mari-din necesitate.

Cu ani in urma am facut si eu greseala asta, am vandut doua pogoane de pamant, mostenire dupa razboi de la tata. Ei bine, baiatul meu, desi avea 6-7 ani, mi-a zis ca de ce l-am vandut, avea si el acolo un petic de… tara. Nu stiu ce putea sa faca el din acel pamant, dar am realizat ca am gresit fata de el, daca tata nu l-a vandut inainte de a-l „trece” la colectiv, eu, cand nu mai mi-l fura nimeni… am cautat sa scap de el!

Anii au trecut, baiatul a devenit un barbat adevarat si nu-mi mai pune acele intrebari… Intorcand un pic oglinda si stergandu-i laturile de praf si de aburii oftatului, ma gandesc cate case sunt goale, parasite, doar in grija vecinilor. Indiferent daca au prispa sau balcon, ele nu trebuie vandute pentru nicio vila din lume.

Acasa ramane locul unde ti s-au nascut copiii, celelalte facute dupa aceea sunt doar locuri unde incercam sa ne simtim bine, dar nu totdeauna reusim.
——————————————————-
*Din volumul „Noaptea strugurilor amari”

Marin TRASCA
noiembrie 2010
Madrid, Spania

ACADEMICIANUL IOAN HAULICA, OMAGIAT LA EL ACASA, IN COMUNA IESEANA IPATELE

– reportaj nonconformist – Era un ceas de toamna insorita, calda si curata, de parca s-au schimbat anotimpurile, cand ne-am imbarcat in masina colonelului in rezerva Ionel Pintilii, patru dintre liderii Ligii Culturale a Romanilor de Pretutindeni, Departamentul Moldova, in frunte cu academicianul Constantin Gh. Marinescu, subsemnatul fiind secondat de juristul Petru Butuc, secretarul filialei iesene. O facuseram din spatele redactiei cotidianului Evenimentul, dupa ce facuseram o mica sedinta pe picior de plecare chiar in sediul Institutului de Cercetari Medicale si Social-Umane care poarta numele regretatului academician Ioan D. Haulica. Cu acest prilej am cunoscut-o si pe gratioasa sa fiica, conf. univ. dr. Daniela Boisteanu, care insa a preferat drumul spre locurile natale in masina presedintelui-rector, prof. univ. dr. Vasile Burlui, care era insotit de vicepresedintele Universitatii ’’Apollonia’’, prof. univ. dr. Constantin Fatu, alaturi de care mai erau scriitorul de calibru Grigore Iliesei si academicianul Valeriu Cotea, cel care timp de doua decenii a reprezentat Romania la Oficiul International al Viei si Vinului, cu sediul la Paris, astazi in varsta de 84 de ani. Cele doua echipaje doreau sa-si omagieze Magistrul acasa la el. Ursitoarele vestede ale toameni insa apar pe negandite si ne tes in minte planuri noi sau vechi, dilemele curand din belsugul multiplelor posibilitati. Sporovaim pe drum despre toate celea, dar fara sa vrem ’’admirand’’ hartoapele prin care serpuiau masinile, dam dreptate academicianului Marinescu, decanul nostru de varsta, care remarca ca traim in trei Romanii paralele: una situata in Evul Mediu, alta in secolul al XIX-lea si ultima in secolul XX. Acum, de fapt, ne aflam in prima, desi soseaua duce spre Manastirea Hadambu, care pe 8 septembrie a implinit 350 de ani de istorie si spiritualitate, prilej cu care a scos un volum exceptional comemorativ, tiparit cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului TEOFAN, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Mai fusesm aici cu ai mei, familie de tarani gospodari din Comarna si ramasesem mut in fata modernismului care salasuieste in cetatea amplasata intr-un cadru natural de vis. Smerenia crestina ne-a facut si atunci si acum sa nu trimitem ganduri sincere catre mai marii judetului moldav care parca au uitat de existenta locurilor. Curand ne-a dat gand de binete primarul Costica Postarnac, presedintele Colegiului 3 PSD, care la ultimele alegeri si-a zdrobit, pur si simplu, ceilalti trei candidati, obtinand un 78,96 % dintre voturile consatenilor, urmatorul clasat fiind pedelistul Vasile Mironeanu, cu 14,51 %. De altfel, aveam sa aflam, nu cu oarecare uimire, ca edilul sef face parte dintr-o familie care a gestionat treburile comunei de zeci de ani, iar acum, nu ce l-am cunoscut mai bine si am discutat pret de mai multe ore cu satenii din Ipatele, ne-am convins ca povestea a fost facila si bazata doar pe fapte, nu pe vorbe.
                                                               *
Mi s-a vorbit mereu in ultima vreme despre un mare OM, distinsul Prof. dr. Ioan D. Haulica, un fiu al satului iesean Ipatele, despre care spunea mereu ca-i datoreaza educatia de baza si atitudinea fata de munca. Nu l-am cunoscut, dar din istorisirile la care am fost luat martor, pot spune ca imi pare nu numai o persoana draga, ci un prieten adevarat. Se nascuse pe 29 octombrie anul de la Hristos 1924, o zi de Brumarel, de toamna senina si bogata, fiind primul copil a unei familii de razasi, Dumitru si Marita, oameni aprigi si mandrii, cu credinta in Dumnezeu si dragoste de carte. Atestati de la 1400, prin al 13-lea document moldovenesc, razasii nu si-au parasit niciodata pamanturile, chiar daca de nevoie si-a stramutat vatra satului, si-au construit si reconstruit biserica, si-au ridicat prin contributia tuturor primul local al scolii. Legatura intre ei si Dumnezeu este una aparte. Insusi numele satului, Ipatele, provine din vocabularul religios slav, marturie fiind, inca din secolul al XII-lea, cronica slavona de la manastirea Ipate. In toate vecaurile, de altfel, au trait calugari si preoti purtand acest nume – Ipate. Crestini ortodocsi, au stiut sa-si respecte stramosii, datinile, traditiile si nu au aderat nicicand la alta religie. Alaturi de biserica, stiinta de carte a constituit o preocupare in viata acestor locuitori, nu foarte bogati. Inca din secolul al XIX-lea si-au trimis copii la scoala, pentru a deveni preoti sau invatatori. Din 1870 avem prima foaie matricola a preotului Gheorghe Mogos, absolvent al Seminarului de la Husi. Din acelasi an functioneaza prima scoala de patru ani la care si-a inceput drumul in viata invatatorul Ioan Haulica. Absoolvent al Scolii Normale de la Iasi, el va construi primul local al scolii si impreuna cu fetele sale, vreme de 40 de ani va pastori generatii de invatacei. Unii dintre ei au ajuns invatatori, ceferisti, avocati, ofiteri. Printre acestia s-a aflat si Nicu Haulica.
Academicianul de mai tarziu, copiil find, a desprins cititul buchiilor si intelepciunea cartilor in tinda bisericii Sf. Nerculai, sub obladuirea preotului Ion Leustean si a presviterei Elena Leustean, invatatoare, popositi de putina vreme in sat de pe taramuri vasluiene, parintele venind de la Tanacu, iar coana preuteasa din jos, de la Zapodeni. Crescut cu dragoste pentru carte si cu evlavie intru cele sfinte, invatacelul a fost atras de timpuriu de cele duhovnicesti, cantand alaturi de dascali la strana si grijind de randuiala in Sfanta Biserica, fapt pentru care, mai tarziu, parintele paroh a staruit pe langa tatal sau sa-si dea baiatul la Seminarul ’’Veniamin Costache’’ din Iasi. Primul om insa care i-a marcat drumul in viata este socotita a fi fost Ortansa Haulica, invatatoarea lui, care ’’certandu-se groaznic’’ cu Mitrita Haulica, a reusit sa-l convinga pe acesta sa-si lase copilul sa se faca preot. Tot ea l-a insotit la Iasi pentru a sustine examenul de admitere. Pentru ca i-a nesocotit cuvantul, atunci, in Iasi, pe strada Uzinei ’’a primit o palma pe care si-o amintea cu nostalgie si recunostinta si la 85 de ani’’. A reusit la Seminarul Teologic unde a fost un elev deosebit, dar stiinta l-a atras mai mult decat haina preoteasca. La sfarsitul verii, dupa cosit si secerat, mergea la Iasi pentru a sustine examenele de diferenta la Colegiul National de unde a obtinut si diploma de bacalaureat, in 1943. Divinitatea l-a ajutat din nou si tatal sau accepta sa urmeze cursurile unei facultati, cea de Agronomie, sperand sa acopere dealurile satului natal cu vii si livezi. Pleaca la Iasi pentru a se inscrie, dar fiind anii razboiului, circulatia trenurilor era perturbata. Invelit in suba de ceferist a unui consatean ajunge clandestin, pe un tren militar, la Iasi. Trenul mergea spre frontul de est, coboara in gara Nicolina si rateaza cu o ora inscrierea la Facultatea de Agronomie. Un tren militar, un consatean ceferist si o ora intarziere au hotarat destinul celui care avea sa devina membru al Academiei Romane. El n-a uitat nicicand cum in dricul verii, la seceris, neveste si fete laolalta, culcau graul, manunchi dupa manunchi, pe miriste si se inganau in cant cu glasul ciocarliei ce-si inalta ruga pe cerul albastru ca floarea de cicoare. Peste tot pe unde a umblat cu studiile si cu invataturile sale, tanarul cercetator a purtat in suflet si in gand dragostea de casa parinteasca si de satul natal, dupa cum spunea in cuvantul sau, deosebit de cald, invatatorul Sava Petrovici Constantin.  
Fiul de taran a ajuns, prin merite deosebite, pe cea mai de sus treapta a stiintelor medicale, valoarea sa fiind apreciata de comunitatea stiintifica medicala si nu numai, romaneasca si straina. Astfel, numeroase societati stiintifice medicale si academii din Romania si de peste hotare s-au simtit onorate sa-l desemneze ca membru. In 1949 a absolvit Facultatea de Medicina, fiind repartizat in calitate de preparator la disciplinele de Farmacologie si Fiziologie din cadrul I.M.F. Iasi. Intre 1953 si 1964 a lucrat cercetator in cadrul Institutului de Fiziologie ’’D. Danielopolu’’. Apoi s-a transferat conferentiar la Institutul de Fiziologie Normala si Patologica al Academiei Romane din Bucuresti, unde a lucrat cercetator stiintific timp de 12 ani si sef de sector, dupa cum isi aduce aminte juristul Petru Butuc, vicepresedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Romanilor de Pretutindeni Iasi. Era de o modestie aparte, de aceea vorbea rareori despre realizarile sale profesionale. Asta desi urmase stagii de specializare in SUA, Austria, Polonia, URSS, Germania si Franta. In 1963 ajunsese doctor in stiinte medicale, revenind prin concurs conferentiar pe meleagurile natale la disciplina de fiziologie a IMF Iasi, iar cinci ani mai tarziu isi adauga la cartea de vizita titlul de doctor docent. In anul universitar 1969-1970, il gasim ’’visiting professor’’ la Universitatea statului american Connecticutt. Membru al Societatii Internationale de Studiu al Creierului, al Societatii Europene de Chirurgie Experimentala, al Societatii Europene de Studiu a Pinealei, al Federatiei Mondiale a Oamenilor de Stijinta, al Societatii Internationale de Stiinte Fiziologice, al Fedearatiei Europene de Fiziologie, al Societatii Neurostiinte, al Societatii de Psihoneuroendocrinologie, Farmacologie, al Societatii de Medici si Naturalisti din Iasi si ne oprim cu enumerarea aici pentru a nu ocupa tot spatiul tipografic pus la dispozitie. Timp de patru ani, intre 199-1994, a condus Societatea Medicilor si Naturistilor din Iasi, apoi a fost membru fondator, vicepresedinte si apoi presedinte de onoare al Societatii Romane de Stiinte Fiziologice. Din 18 decembrie 1991 este membru corespondent, iar trei ani mai incolo, mai precis din 8 noiembrie 1994 membru titular al Academiei Romane, paralel cu membru al Academiei de Stiinte Medicale, la ultima fiind o buna bucata de vreme vicepresedinte. Onorat in 2003 cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii Ovidius din 2003, pe care seful catedrei de Genetica din cadrul Facultatii de Medicina iesene il refuzase din modestie in urma cu doi ani. Si cei de la UMF Targu Mures sau UMF Cluj-Napoca i-au pus laurii de Doctor Honoris Causa. Cel decorat cu Steaua Romaniei in grad de cavaler in 2002, are cercetari prezentate in aproape 300, mai exact 292 sinteze monografice, tratate si studii, dar elaborase si doua tratate de Fiziologie umana la distanta de un deceniu, in 1989 si 1999. Trei dintre cele sapte monografii semnate de Domnia Sa au fost onorate cu premiul Academiei Romane: Sistemul nervos vegetativ-1975, Hormonii locali- 1983 si Transmiterea sinaptica-1999. Dupa ce a obtinut 10 brevete de inventator, savantul a trecut in nefiinta prea devreme, la 13 mai anul acesta, lasand in urma tristete in randul studentilor, colaboratorilor cu care a lucrat. A plecat intr-o zi senina de mai, cu campul inverzit si ciresii troieniti de floare, salasluind acolo sus, in ceata sfintilor si veghind din inlaturi la bucuriile si neimplinirile romanilor. De aceea se doreste ca in fiecare an, in data de 29 octombrie, cand este ziua sa de nastere, sa fie comemorat la Ipatele, poate de aceea se doreste initierea unei burse anuale pentru un fiu al satului ce-si doreste sa urmeze o facultate din cadrul Universitatii Apollonia, bursa finantata din fondurile proprii ale administratiei locale. De mentionat si ca, cel considerat cel mai bun fiziolog din tara, a fost in ultimii ani de viata profesor consultant la Universitatea de Medicina si Farmacie ’’Gr. T. Popa’’ de pe malul Bahluiului.
Profesoara Georgeta Boaca, directoarea scolii comunale, tinea sa sublineze ajutorul pe care Ioan D. Haulica l-a dat consateanului Mircea Ciubotaru, la aparitia monografiei comunei, cel care mentiona ca ’’intoarcerea la obarsie este componenta a unei filozofii a vietii’’’. Este un model viabil, demn de urmat de generatiile actuale sau viitoare, dar si de intreaga comunitate, de aceea poate nu exista bucurie mai mare decat atribuirea numelui celui care repeta obsedant ’’Sa vad ce voi putea realiza, pentru ca fiecare clipa ne atinge si ultima ne doboara’’  scolii cu clasele I-VIII din Ipatele, in fata careia se va ridica curand si un bust al academicianului. Ioan D. Haulica are peste 50 de ani de activitate stiintifica fructuoasa, de rezonanta mondiala, sute de participari la congrese si sesiuni stiintifice cu rapoarte, comunicari, postere sau mese rotunde. A adus contributii originale la fiziologia si farmacologia sistemului nervos vegetativ, studiul sistemului renina-angiotensina de origine extrarenala (creier, hipofiza, epifiza, cord, vase si glob ocular al mamiferelor), identificarea si rolul fibrelor nervoase purinergice din maduva, trunchiul cerebral si hipotalamus, rolul modulator al endoteliului si oxidului nitric in reactivitatea vasculara, rolul epiteliului traheo-bronsic in reglarea bronhomotricitatii, rolul pinealei in reactii neuro-endocrino-metabolice de adaptare la stresul de diferite cauze (fizic, chimic, psihic, biologie etc.).
Cele trei valente ale locuitorilor din Ipatele s-au impletit in personalitatea lui Nicu Haulica. Recunostea senin, de cate ori avea ocazia, obarsia, aici unde ’’isi incarca bateriile’’. Educatia primita in familie si faptul ca nu a uitat niciodata de unde a plecat l-au ajutat sa urmeze drumul drept in viata. Revenea cu placere de fiecare data cand programul incarcat i-o permitea si participa din interior la toate evenimentele familiei si ale comunitatii. De cate ori a fost nevoie a intervenit in favoarea sau pentru ca satul sau natal sa-si continue existenta: mai intai in 1968 la prietenul sau, Virgil Trofin, cand Ipatele a ramas comuna si in 1990 cand a redevenit comuna. Este ctitor al noii biserici, avand un rol hotarator la terminarea lucrarilor si la sfintirea acesteia. Profesor pentru intreaga lume, pentru consatenii sai a ramas, mereu, doctorul Nicu Haulica, cel care ii alina pe patul de suferinta, intervenind pentru ei ori de cate ori a fost nevoie. Profesorului care domina un amfiteatru plin de studenti sau sesiunile unor congrese mondiale de medicina ii tremura vocea atunci cand trebuia sa vorbeasca in fata consatenilor. Pentru cei din mijlocul carora a plecat, a ramas pentru totdeauna unul de-al lor; li se adresa cu ’’badie’’, stia sa-i asculte, avea timp si rabdare pentru a le afla pasurile. Intrebat in vara anului 2009 care-i sunt titlurile stiintifice a raspuns sec ’’titlurile sunt ca o cutie de tinichea goala, legata de coada unui caine’’ si a intins firesc, modest, o carte de vizita pe care scria profesor universitar doctor, membru al Academiei Romane. ’’Asta conteaza mai putin, e mai important sufletul omului’’ a adaugat. Dupa cum s-a relevat mereu, pret de peste cinci ore, pana tarziu in seara, la manifestarile la care am fost invitat la Ipatele, radacinile si sufletul dumnealui au fost si vor ramane intotdeauna, ancorate in pamantul in care si-a inmormantat stramosii.
In cuvantul de deschidere si de evocare a personalitatii academicianului Ioan Haulica, fiu de onoare al comunei Ipatele, primarul Costica Postarnac, inginer de profesie, n-a uitat sa aminteasca faptul ca vorbeste despre un om de o rara modestie, provenit dintr-un loc bogat in istorii, care au fost odinioara, sunt si vor fi in tinuturile de aici, de pe Vilna si Stavnic, din Tara de Jos a Moldovei. De aproape si de departe, pe oriunde l-au purtat cararile vietii, academicianul nutrea sentimente de dragoste pentru sat si pentru oamenii dintre care s-a ridicat, intinzandu-le totdeauna o mana de ajutor, dandu-le un sfat ori intervenind pentru tamaduirea suferintelor lor trupesti sau sufletesti. Te intampina totdeauana cu bunatate si blandete, cu fruntea luminoasa si chipul inflorit de un suras tainic, aidoma unui satean batran si intelept, gata oricand sa-ti aline durerea si tristetea. Multi dintre fii satului ii datoreaza reusita, mai ales ca toti l-au avut ca model si si-au dorit sa-l urmeze. ’’Motiv, asa cum spunea primarul Postarnac, pentru care cu totii avem obligatia sa-i multumim si acum, chiar daca am facut-o si cand era in viata’’. Sa nu uitam ca Ioan Haulica a fost initiatorul constructiei noii biserici cu hramul ’’Adormirea Maicii Domnului’’, initiator si sustinator a aparitiei in anul 2000 a Monografiei comunei, scoasa de profesorul Mircea Ciubotariu, initiatorul si finantatorul constructiei Monumentului Eroilor cazuti in cele doua razboaie mondiale din curtea bisericii noi, indrumatorul copiilor satului in accesarea diferitelor forme de invatamant. Deosebit de tonica a fost si interventia altui participant la manifestare, vicepresedintele Consiliului Judetean Iasi, tanarul si charismaticul pesedist Constantin Adascalitei.
                                                              *
La acest ceas omagial, fandurile celor prezenbti, s-au mai indreptat cu intreaga gratitudine spre parintele Ion I. Leustean, care vreme de 55 de ani a pastorit duhovniceste intreaga obste a crestinilor ortodocsi din Ipatele. Nascut la 5 februarie 1910 in comuna vasluiana Tanacu, viitorul preot a urmat Seminarul Teologic de la Husi, pe care l-a absolvit printre cei merituosi, fiind hirotonit in 1933 si repartizat in parohia de la Ipatele. Pentru faptele sale bune a fost inconjurat cu dragoste si devotament de sateni, inclusiv in momentele sale de restriste, ca acela din 1947, cand a fost arestat si dus la Vaslui. Un grup de enoriasi, condus de Dumitru Haciu, riscand represiuni din partea autoritatilor comuniste de la acea vreme, s-au deplasata la Vaslui, pledand pentru nevinovatia preotului lor. Implicarea preotului in viata satului o dovedeste intreaga sa activitate desfasurata in cadrul Cercurilor Pastorale, a serbarilor si manifestarilor culturale care aveau loc in comuna, implicarea sfintei sale in fondarea Cooperativei de Consum si a Bancii Populare din Iaptele, careia i-a fost presedinte pana la desfiintare. Meritul insa care-i marcheaza intreaga sa activitate profesionala, este determinat de faptul ca in timpul pastoririi sale sectele religioase nu au racolat aici nici un adept. Trecerea la cele vesnice a preotului Ion Leustean s-a petrecut in urma cu doua de ani, la 13 iunie 1989, sfinta sa dorindu-si ca ramasitele pamantesti sa ramana in satul si intre oamenii pe care i-a iubit atat de mult, si carora le-a daruit neconditionat intreaga sa viata. Preuteasa Elena Leustean s-a nascut la 12 ianuarie 1910 intr-o familie de tarani din comuna vasluiana Zapodeni, a urmat scoala primara in satul natal, apoi a fost eleva a Scolii Normale din Bacau, pe care a absolvit-o in 1934, fiind numita invatatoare in comuna Ipatele, mai intai in satul Slobozia, iar din 1945 la scoala primara din satul de centru. Timp de 18 ani, cat a slujit la catedra, a facut dovada unei temeinice pregatiri profesionale, muncind cu daruire si abnegatie, pregatind pentru lume si viata un numar impresionant de copii, S-a stins din viata, la 78 de ani, spre regretul tuturor celor carora le-a pus pentru prima data condeiul in mana. Vasile Postarnac s-a nascut la 22 iulie 1925 aici, ca fiu al agricultorilor  Grigore si Marita, casatorindu-se cu Ana Pintilie la 14 februarie 1952, pentru ca sa fie inmormantat in 1988. Dupa cursul primar facut in satul Slobozia, urmeaza cursurile Scolii generale din satul Ipatele, apoi pe cele ale scolii de 10 ani din comuna Scheia. Si-a inceput activitatea in administratia publica locala inca din perioada anilor 1970, ocupand functia de primar pana in 1984, un an mai tarziu fiind viceprimar, pentru ca, pana la pensionarea din 1987, sa indeplineasca atributiile de agent agricol. In timpul cand a fost primul gospodar al comunei s-au pus caramizile primului sediu administrativ, a fost pietruit drumul judetean Scanteia-Ipatele, a fost electrificata o mare parte a satului, au fost construite si renovate scoli si gradinite in satele componente. Gheorghe Juverdeanu s-a nascut la 3 iulie 1940 in orasul vasluian Negresti, fiu al agricultorilor Gheorghe si Maria, casatorit cu Ana Adjudeanu, el a decedat la 24 decembrie 2003. Dupa cursurile primar si general urmate la Scoala  din comuna Ipatele, a absolvit cursurile liceului teoretic din Iasi, lucrand in invatamant pana in 1970, an in care este promovat secretar al comunei, functie indeplinita pret de trei decenii, perioada in care s-a dedicat solutionarii problemelor si sprijinirii concetatenilor in rezolvarea acestora. La manifestarile de la Ipatele, se spune ca scurta prezentare nu este pe masura activitatii desfasurate de el. Celor patru mentionati in acest subcapitol al reportajului nostru transmis de la fata locului, prin decizii ale Consiliului Local al comunei Ipatele, intrunit in sedinta ordinara din 31 august 2010, li s-a conferit post-mortem titlul de Cetatean de Onoare. Tot post-mortem, a primit acelasi tilu academicianul si savantul de renume mondial, Ioan D. Haulica. Cu titluri de Cetateni de Onoare ai comunei Ipatele au mai fost recompensati Ana Haulica, sotia academicianului, conferentiar Daniela Boisteanu, fiica lor, profesorul universitar doctor Vasile Burlui, presedintele Universitatii ’’Apollonia’’, academicianul Constantin Marinescu, profesor doctor docent, istoric, membru al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, directorul Institutului de Cercetari ’’Ioan Haulica’’ Iasi, PS Calinic Botosaneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, Staretul Protosinghel Nicodim Gheorghita, de la Manastirea Hadambu, Preotul Protopop Vili Dorosinca.  Prin aceste titluri, cei 2089 locuitori ai satelor Ipatele, Bacu, Cuza-Voda, Alexesti, din cele 940 de gospodarii ale comunei Ipatele, si-au onorat nu numai celebrii inaintasi, ci si invitatii de marca avuti. 
                                                          *
S-au spus cuvinte deosebite la acest ceas de aduceri aminte. De pilda, academicianul Valeriu Cotea, cel plecat in urma cu 75 de ani de la Vidra, poarta Vrancei, pe care o pastreaza in suflet, ca si Iasiul deopotriva, a inceput prin a spune asistentei ca singurele palme care-i plac sunt aplauzele. Era bucuros ca participa la aceasta zi a recunoasterii si recunostiintei, de mare semnificatie nu numai pentru Iasi, cat pentru intreg rotundul romanesc, de aceea inscrie data cu majuscule in traseul vietii sale. A tinut sa salute prezenta condeierului recunoscut Grigore Ilisei, dar n-a uitat sa multumeasca Parintelui Protoiereu care a facut legatura intre Pamant si Cer. Cuvinte aparte a avut si pentru profesorul Vasile Burlui, care-i este prieten si care cauta bine sa faca bine, de neuitata fiind prezenta acestuia la Bucuresti la patul de suferinta al academicianului Ioan Haulica. Universitatea Agronomica ’’Ion Ionescu de la Brad’’, pe care vorbitorul a pastorit-o ani buni, se lauda si cu actualul primar Costica Postarnac, care i-a fost prezentat academicianului de profesorul Vasilica, actualul edil al ipatenilor fiind cel care transpune cu claritate in viata cuvintele cunostiinta si constiinta. Sigur, n-au fost uitati toti cei care au plecat din lumea cu dor in lumea fara dor, cel mai pomenit fiind academicianul Haulica, bunul sau prieten, care avea un manunchi de calitati, de aceea a indemnat asistenta ’’sa faceti ceva pentru a ramane’’. La fel de inflacarate au fost cuvintele colaboratorului sau de peste doua decenii, academicianul Constantin Gh. Marinescu, care n-a uitat sa le reaminteasca ca formau un grup de cercetatori inainte de Revolutie care veneau la 7,30 in institut si ieseau la 22,00 cu toate restrictiile de iluminat de la acea vreme. Interesant ni s-a parut si motto-ul afisat in biroul celui comemorat astazi, ’’Sa nu incerci sa te opresti si sa-ti tii gura’’, motto potrivit pentru vremurile acelea si poate inspirat de sloganul lui George Enescu, ’’Ma odihnesc de munca prin munca’’. Si Napoleon avea o maxima apropiata, anume ’’Vorbeste putin, dar adevarat’’. Plin de emotie a fost ceea ce s-a petrecut intr-o buna zi, cand academicianului Ioan Haulica, o batrana, drept multumire, i-a sarutat mana. Pentru omul cetatii, cel foarte primitor, nerefuzand pe nimeni, era incununarea unei vietii, inceputa cu o perioada lunga cand se odihnea in podul universitatii. Mai apoi savantul si cercetatorul numarul 1 al romanilor in materie de Fiziologie, respectandu-si principiile, in pofida oprelistilor politice ale vremii, a avut curajul sa-l invite la un Simpozion International la Iasi chiar pe celebrul George Palade, care era in dizgratia autoritatilor, mai ales dupa ce ginerele lui Malaxa plecase in America. De notat si angajamentul realizarii unei OPERA OMNIA pentru academicianul Ioan Haulica, cuprinzand studiile sale in domeniile eticii si sociologiei, medicinei sociale, volum care ar urma sa apara sub egida Institutului care-i poarta numele din cadrul Universitatii ’’Apollonia’’. Nu intamplator am lasat la urma cuvantul profesorului univ. dr. Vasile Burlui, sufletul manifestarilor de la Ipatele, dar si sprijinitorul aparitiei cu cativa ani in urma a monografiei comunei.
Multumind preacucernicilor parinti asistenti, vorbitorul si-a amintit de discursul primirii lui Liviu Rebreanu in Academie, intitulat ’’Elogiu satului romanesc’’, facand un elogiu locului unde ne aflam, loc dominat in centrul sau de un patrulater aparte: biserica langa scoala, scoala langa Caminul Cultural, Caminul Cultural langa Primarie. De aceea astazi sunt comemorati, poate, un primar si un secretar, un preot si sotia acestuia, invatatoare, plus un academician, de aceea amplasarea acestor institutii in spatiu nu a fost intamplatoare. S-a vorbit din nou de valoarea stiintifica si didactica a activitatii Profesorului Haulica, forta sa de exemplu, valentele OMULUI, personaj si atunci si acum de o delicatete aparte, plus un anume simt taranesc, de o frumusete aparte. Interesant este ca nu a facut cursuri cu academicianul, acesta predand la o facultate paralela cu aceea urmata de presedintele fondator al ’’Apolloniei’’, dar mergea la Cercul Stiintific organizat regulat de acesta la Fiziologie. Printre vorbele sale intelepte erau si o serie de proverbe de genul ’’Boul se leaga de coarne si omul de limba’’ sau ’’Sacul gol nu sta in picioare’’. De aceea, distinsul oaspete remarca nu numai frumusetea slujbei tinute in comemorarea academicianului, cat si interventiile deosebit de inspirate, in timpul acesteia ale unui pusti cu ochii stralucitori, pe nume Tudor Papa, un posibil viitor Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.
                                                          *
Chiar daca Romania ne trateaza astazi ca o mama vitreaga, asemenea momente, precum cele intamplate intr-o zi de toamna tarzie la Ipatele, pe meleagurile iesene, dovedeste ca nu suntem numai o tara furata zi de zi, chiar daca multi dintre noi s-au simtit minoritari in aceasta istorie. Comemorarea academicianului Ioan Haulica si al celorlalti la care am asistat, intr-o lume normala, cu subiect si predicat, dovedeste ca pamantul vechii Daciii nu s-a pustiit de valori, chiar daca traim vremuri in care mugurii putrezesc pe ramuri, inca de cand apar. Asta pentru ca acum se iese din scena la nevreme. O cultura care isi permite sa ignore valorile adevarate e o cultura minora si iremediabil provinciala. De aceea, din coltul de pagina care ne este rezervat, cu asemenea parteneri de batalie precum cei invocati in acest reportaj neconventional, vom lupta impotriva balcanismului romanesc, care militeaza impotriva spiritualitatii rurale a Romaniei. Semneaza, pentru toate relatate, un jurnalist din tara celor ce nu cuvanta, care se numeste
                                                           Pompiliu COMSA

"SERILE DE POEZIE DE PE STRADA BALCESCU III"

UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMANIA – filiala IASI
                             Libraria “LUMINA” – Galati
                         “dialogurile poetei Angela Baciu”
 
va invita marti 16 noiembrie 2010, ora 15.15 la evenimentul cultural
 
       “SERILE DE POEZIE DE PE STRADA BALCESCU III”
 
Invitat de onoare: scriitorul GHEORGHE NEAGU
                             – redactor sef revista “Oglinda literara” Focsani
 
In cadrul evenimentului vor participa cu un program artistic si vor citi din creatiile proprii si elevi
–  de la Liceul de Arta “D.Cuclin”     – prof.coordonator Ilie Elena
–  de la Colegiul “M.Kogalniceanu”   – prof.coordonator poeta Vali Craciun
 
Gazda primitoare: Libraria “Lumina” Galati & d-na Costina Musat
 
Fondator/moderator eveniment: Angela BACIU – scriitor
 
Va asteptam la un ceai fierbinte si autografe din partea invitatului, intrarea este libera!
 
 
Angela BACIU
scriitor, membru U.S.R, filiala Iasi

ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU A DECIS INSTITUIREA PREMIILOR ROMANIA TAINICA

„Noi suntem Romania Tainica
si vocea noastra nu se stinge
orice s-ar intampla.”
Artur Silvestri

Premiile se acorda anual scriitorilor, realizatorilor de documentarea si emisiuni tv., radio, filme, carti, evenimente importante si sustinute cu consecventa, care contribuie la cunoasterea si recunoasterea postuma a filozofului, scriitorului, istoricului, editorului si criticului literar ARTUR SILVESTRI.
Asociatia Romana pentru Patrimoniu
acorda
Premiul ROMANIA TAINICA la prima editie

Doamnei Cleopatra Lorintiu, scriitoare, diplomat, realizator tv, pentru cele doua filme documentare difuzate pe posturile TVR3 si TVR Cultural:
• Remember Artur Silvestri. Noi suntem Romania tainica
• A.R.P. – o creatie a scriitorului Artur Silvestri

Premiul se acorda de asemenea pentru documentarul
• ARTUR SILVESTRI in lumina eternitatii
si pentru cartea
• ARTUR SILVESTRI – Vocatia Caii Singuratice
 
Scriitorului Mircea Micu, postum, pentru cele doua emisiuni din cadrul „Ateneului Artelor” dedicate scriitorului Artur Silvestri, emisiuni realizate in anul 2009 si difuzate pe postul TVRM.

Mariana Braescu Silvestri
Presedinte ARP

***

INVITATIE

Doamna Mariana Braescu Silvestri
si
Asociatia Romana pentru Patrimoniu
va invita
sambata, 20 noiembrie 2010, ora 13:00
in cadrul Targului International Gaudeamus – Carte de invatatura
la un eveniment cultural deosebit:

• Lansarea cartii

ARTUR SILVESTRI
Asa cum l-am cunoscut

Evenimentul v-a avea loc in pavilionul Central Romexpo,
In spatiul de lansari amplasat la nivelul 7.70 (etaj 3, ultimul nivel)

• Decernarea Premiului
ROMANIA TAINICA – Prima editie

• Vizitarea standului Artur Silvestri

La etajul 1, nivel 3.20, stand 110, unde se ofera gratuit cartile lui Artur Silvestri si despre Artur Silvestri, in perioada 18.22 noiembrie a.c.

Pentru informatii, detalii:

mariana.braescu.silvestri@gmail.com

Maria Anghel
Tel: 0744 380 643

Georgeta Dencu
Tel: 0745 251 152

Arheoparcul Gumelnita

Draganesti-Olt, un oras situat la contactul dintre Campia Boianului si Valea Oltului are la vest o lunca cu depresiuni lacustre si grinduri, iar la est Campia Boianului.
Cautarile neobosite ale unui temerar al arheologiei au scos la iveala, in aceasta zona, o serie de vestigii reprezentative ale perenitatii umane, unele dintre acestea datand inca din mileniul VI i.d. Hr. Profesorul Traian Zorzoliu, director al Muzeului Campiei Boianului, pe langa dotarea de exceptie pe care a adus-o lacasului de cultura pe care-l pastoreste, ofera publicului larg un proiect inedit cu un profund caracter istoric si creativ: satul neolitic gumelnitean, din incinta Muzeului Campiei Boianului, reprezentand o realizare unica in tara si printre putinele reconstituiri de acest gen din Europa, constituind totodata si un nou mod de prezentare muzeistica a istoriei.
Strajuit de un sant de aparare si ingradit cu gard din nuiele impletite, intrarea in sat se face pe o punte din lemn sub care curge alene un fir de apa. Patrunzand pe ulita satului, pe partea stanga, vizitatorul poate observa o locuinta lacustra (suspendata pe un pat confectionat din lemne) care constituia la acea vreme un soi de magazie-depozit de alimente. Pe partea dreapta te intampina o coliba mai mare si mai bine utilata. Aceasta reprezenta casa conducatorului de trib in care se gasesc: altarul de cult, pe care sunt asezati doi idoli, barbat si femeie; o masa de magie cu ierburi pentru descantat.  inaintand pe ulita, pe stanga, se observa casa unui olar. in ea pot fi remarcate uneltele confectionate din os cu care mesterul realiza ornamentele pe obiectele din lut realizate pentru diverse intrebuintari. Casa vanatorului, alaturi de ce a olarului, supune atentiei uneltele utilizate in acea perioada de catre om pentru a-si procura hrana. Pe peretele exterior este intinsa o plasa de pescuit, impletita din fibre vegetale avand, in partea de jos, legate, greutati facute din pamant ars, iar pe peretele interior, sunt agatate: harponul, o sulita si un cutit din os. Urmeaza casa agricultorului. Aici se pot vedea uneltele folosite la munca campului, respectiv sape si sapaligi confectionate din corn de cerb. Pe latura cealalta a ulitei, pe partea dreapta, in apropierea colibei sefului de trib, este amplasat un foisor din nuiele impletite. Aici se adunau la sfat, mai marii tribului, pentru luarea unor decizii cu privire la diversele probleme care existau la un moment dat. Catre extremitatea dreapta a ulitei este situat un obor pentru animale.
Inaugurarea arheoparcului s-a facut in prezenta a 100 de specialisti, arheologi, reprezentanti ai 24 de state europene, participanti la Conferinta Internationala de Arheologie Aeriana AARG 2010, organizata de catre Asociatia Internationala Grupul de Cercetare pentru Arheologie Aeriana (Aerial Archaeology Research Group – AARG) si Institutul de Memorie Culturala – CIMEC din Bucuresti.
Toate aceste elemente care constituie Arheoparcul Gumelnita, reprezinta o marturie istorica pe meleagurile draganestene a unei culturi vechi de aproximativ 6.000 de ani. Cercetarea efectuata in decursul unei cariere de scotocitor neobosit prin siturile descoperite prin diferite zone, l-a determinat pe profesorul Traian Zorzoliu sa lase umanitatii un ansamblu de locuinte de la care se poate porni in realizarea unui studiu amplu si pertinent in ceea ce priveste evolutia speciei umane.  Aceasta realizare s-a facut cu eforturi deosebite, fizice, dar mai ales de ordin financiar. Un sprijin in acest sens, l-a gasit la domnul Paul Stanescu, Presedintele Consiliului Judetean Olt, care a inteles importanta demersurilor domnului Zorzoliu si, din fonduri proprii, a acordat de nenumarate ori sume consistente pentru definitivarea acestui obiectiv.
Noi, oltenii din aceasta zona a Romaniei, aducem multumiri domnului profesor Traian Zorzoliu pentru ceea ce a facut si mai face pentru dezvoltarea si punerea in evidenta a bogatului tezaur cultural de care dispune judetul Olt.

George Smarandache,
Slatina, 2010

Cu Mihail Eminescu si Mihai Voda Viteazul in Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului

Incercati si dvs. si nu veti mai fi singuri

In orice lucrare ne-ar fi trupul, sufletul sa ne fie intru caldura sufleteasca a inimii, intru rugaciune, intru starea de iubire si mila fata de semenii nostri. Mila fara iubire si iubire fara mila nu exista. In felul acesta izvorul bucuriilor va fi mereu in sufletul nostru. Dintru aceasta stare sufleteasca va scriem, deci, rugandu-va frumos sa cititi pana la capat si va promitem ca veti descoperi orizonturi spirituale de intalnire si conlucrare, dintre bunii si strabunii nostri si noi cei de azi. Ca toti suntem vii! Si nu veti mai fi singuri!
Prea multi romani cu multa carte si nu numai ei, nu reusesc sa iasa din letargie, din insingurare. Vina este in noi insine. Unde nu este  disponibilitate pentru ceilalti, unde nu exista dorul ce ne leaga pe toti cei din lumea aceasta, intre noi, dar si cu cei din lumea mosilor si stramosilor, nu exista bucuria de a te darui fara nici o recompensa, fie ca ai unele posibilitati materiale-financiare, fie ca nu le ai.
Ne-am instraint de Mihail Eminescu, de Mihai Viteazul, de Sfantul Oprea Miclaus, de Horea din Albac (Vasile  Ursu Nicola), de Avram Iancu,  de  Decebal, Burebista, Zaulmos (Zalmoxis), de Fat–Frumos, Ileana Cosanzeana, de comoara multimilenara a basmelor si doinelor  noastre, ne-am instrainat de Tudor Vladimirescu si de multi, multi altii, in felul acesta ajungand instrainati unii de altii. Vina nu poate fi cautata sau invocata in alta parte. Ea este in noi insine.
Ne-am instrainat unii de altii, desi facem parte din aceeasi familie, a dacilor (Noi, Dacii, suntem Noi, Romanii!). Daca nu ne iubim familia la modul deplin, daca nu-i iubim la modul deplin pe romani, asa cum suntem, buni, rai, cu suflete sanatoase sau in dificultate, destramarea familiei continua. Destramare ca efect al vietuirii noastre vinovate, iresponsabile. Unde izvorul iubirii este oprit, nu exista familie, ci indivizi de rasul altor neamuri, pe fata sau intrascuns.
Noi, in vara aceasta am fost pelerini pe la sufletele oamenilor, cu precadere in triunghiul Cluj-Napoca, Turda, Albac. Din biserica in biserica. In comuniune duhovniceasca cu cei din viata aceasta si cu cei din inimile noastre, plecati la Domnul.
Va rugam frumos sa nu va grabiti sa va formulati opiniile acum, ci la sfarsit.

Slujba de pomenire pentru marii iubitori de neam,
cuprinsi in romanul Valea Hasdatii,
roman al Unirii de la 1 Decembrie 1918:
Mihail Eminescu, Mihai Viteazu, Menumorut voivod, Gelu voivod, Glad voivod, Bogdan voivod, Dragos voivod, Samul Micu Klein episcop,
Vasile Ursu Nicola (Horea din Albac), Avram Iancu, Ion si Vasile, din Ciurila, tribuni ai lui Avram Iancu, Andrei Muresanu, Ion Ratiu memorandistul, Vasile Lucaciu preot, Ion Mota, Iuliu Maniu
si pentru parintii nostri,Gavrila,Crucita, Tanase,Victoria,
Cu toti mosii si stramosii,
Cu tot neamul lor cel adormit!
Slujba de pomenire la solicitarea Societatii Culturale Bucuresti-Chisinau
si a Fundatiei Deceneu pentru Caritate si Cultura, prin Gheorghe Gavrila si
Maria Copil.
Slujbele de pomenire au avut loc la Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, la Manastrirea Schimbarea la Fata-Petridul de Sus, in Agris, la Manastrirea Mihai Voda, in Turda, Baisoara, Iara, Filea de Sus, Filea de Jos, Salicea, Prunis, sutu, Campeni, in Albac la Manastirea Sfantul Ilie si la Biserica parohiala, in Alba Iulia, la  Arhiepiscopia Ortodoxa-in Catedrala Reintregirii.
in Biseica otodoxa din Iara, alaturi de preotii ortodocsi, a slujit si un parinte unit (greco-catolic).
Acesta activitate duhovniceasca, liturgica, se desfasoara in continuare, fara noi, fiind preluata si de alte localitati din Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului. Se reveleaza in toata complexitatea ei duhovniceasca si culturala. Suntem in randuiala Bisericii Ortodoxe Romane, biserica ce vegheaza activ la unitatea de neam si la dainuirea acestuia, intru lumina mantuitoare a divinitatii. Unitate si solidaritate intre noi, cei de azi, dar si cu cei din viata nevazuta. Slujbele de pomenire pot sa fie si o ocazie de activare la zi, in memeoria noastra, a profilului spiritual al celor pomeniti, a faptelor acestora, prin cateva cuvinte despre cei pomeniti, sau, la alegere. Despre Mihail Eminescu? Se pot recita, sau citi unele poezii, sau fragmente din proza. Se pot da celor prezenti copii xerox din creatiile lui Eminescu. Slujba de pomenire poate fi urmata de un cerc de lectura, la casa parohiala, sau acasa la cineva, la cel care a solicitat si s-a ingrijit de cele necesarre pentru acest parastas, sau la unul din cei care s-au unit pentru acest parastas. Mihai Viteazul? Prezenta lui Mihai Viteazul, cu uriasa sa capacitate unificatoare, ca la Eminescu si nu numai, cu dinamica Unirii, pana in ceasul implinirii ei, in 1918, la Alba Iulia, nu trebuie sa lipseasca din memoria romanilor, mereu actualizata, fiind, in continuare, prezenta vie, dinamica, in procesul inevitabil al Reintregirii Romaniei. si Eminescu. Trebuie sa stim, sa intelegem ca marii iubitori de neam, mosii si stramosii nostri, sunt activi si pe planul actual al vietuirii noastre ca neam.
Ceea ce am dorit noi a insemnat o trezire la viata, o tresarire sufleteasca a celor in mijlocul  carora ne-am aflat. Au inteles ca pelerinajul nostru sufletesc are un rost determinativ, ei insisi sa alcatuiasca liste pentru pomeniri, dupa cugetul si inima lor, la  care sa adauge pe raposatii din familiile lor. E o cale a trairii in bucuria adunarii noastre din instrainarea unora fata de altii, in caldura familiei noastre, dar si a familiei largite, a tuturor romanilor. Sentimentul acesta sufletesc ne intareste, ne fortifica, ne scoate din tristete si din lipsa de orizont, Ne regasim sanatatea sufleteasca. O stare de constienizare, de responsabilitate, in sensul ca fiecare dintre noi  sa pastram aceasta stare sufleteasca si sa participam la oficierea liturgica, la activitatile care urmeaza si sa stim mai mult despre cei pomeniti, sa le cumparam cartile, sa le avem in biblioteca noastra. in felul acesta vom beneficia de o crestere launtrica , vom avea o veghe pastratoare de neam. Sa fim selectivi cu buna stiinta la ce cumparam si introducem in casa. Daca nu avem cartile indentitatii noastre nationale, suntem ca o casa fara fundatie, ca un acoperis fara pereti.
Inchei, rugandu-va frumos sa fiti cu luare aminte. Unirea din 1918 a inceput  in  Basarabia si Bucovina si a fost finalizata la 1 Decembrie 1918, prin integrarea Ardealului in fiinta neamului, impreuna constituind statul national unitar roman. Stim cu totii cum comemoram la 27 Martie, in fiecare an, Unirea Basarabiei cu Patria-Mama, Romania. Eforturi de mobilizare, de inchirieri de sali, etc. si cu toate acestea lipseste ceva, fara de care actualizarea nu este vie, dinamica, cu rodirea de asteptat. Reintregirea Romaniei. I-am uitat pe cei 86 de deputati, din Sfatul tarii de la Chisinau, care, iubind mai mult familia romanilor decat propria viata, au votat Unirea cu Romania. Sa-i pomenim la parastase si pe acestia.
Noi, toti, dainuim in eternitate ca suflete (mintea si inima), ca trupuri spirituale. Prin pomenirea liturgica a mosilor si stramosilor nostri, prin rugaciunile noastre si prin celelalte activitati publice, prin  biblioteca personala, ii aducem in sufletele noastre la nivelul constientizarii rolului lor in dainuirea neamului, in felul acesta  viata noastra este mai eficienta in sensul implinirii idealurilor sfinte reintregitoare de tara si de pastrare a unitatii de neam. si viata noastra de zi cu zi este alta, mai sigura, mai imuni in fata greutatilor si incercarilor prin care trecem. Sa fim, prin viata de zi cu zi, in lumea nepieritoare, in lumea luminilor si a bucuriilor eterne. (Mai tare decat piatra si decat diamantul, sufletul este cea mai uriasa forta din Cosmos, pe care nici moartea nu este in stare s-o rapuna, IPS Bartolomeu Anania,
1 Decembrie 1918-Sarbatoarea sufletului romanesc)
Unirea Basarabiei cu Romania
Rezultatul votului: 86 pentru, 3 impotriva, 36 de abtineri, 13 deputati fiind absenti. Citirea rezultatului a fost insotita de aplauze furtunoase si strigate entuziaste „Traiasca Unirea cu Romania!”
27 Martie 1918. Chisinau.Votarea Unirii, in Sfatul tarii.
Au votat pentru Unire: Nicolae Alexandri, Elena Alistar, Ion Buzdugan, Ilarion Buiuc, Constantin Bivol, Ignatie Budisteanu, Teodor Birca, Nicolae Bosie-Codreanu, stefan Botnarciuc, Gheorghe Buruiana, Teodosie Birca, Vladimir Bogos, Vladimir Budescu, Alexandru Baltag, Ion Valuta, Nicolae Grosu, Vasile Gafencu, Simeon Galitchi, Vasile Ghentul, Andrei Gaina, Alexandru Groapa, Dimitrie Dragomir, Felix Dudchievicz, Dimitrie Dron, Boris Epure, Pantelimon Erhan, Vitalie Zubac, Ion Ignatiuc, Ion Inculet, Teofil Ioncu, Anton Crihan, Ion Creanga, Afanasie Chiriac, Dimitrie Caraus,
Ion Corduneanu, Grigorie Cazacliu, Anton Caraiman, Pavel Cocarla, Ion Costin, Vladimir Ciorescu, Grigorie Cazacliu, Vladimir Cazacliu, Vasile Lascu, Nicolae Mamaliga, Mihail Minciuna, Anatolie Moraru, Alexandru Moraru, Dimitrie Marta, Gheorghe Mare, Mihail Maculetchi, Dimitrie Marghitan, Teodor Neaga, Gheorghe Nastas, Constantin Osoian, Gherman Pintea, Vasile Mandrescu, Ion Pelivan, Efimie Palii, Ion Pascaluta, Petru Picior-Mare, Elefterie Siniclie, Nicolae Suruceanu, Timofte Silitari, Chiril Sberea, Nicolae Sacara, Andrei Scobioala, Chiril Spinei, Gheorghe Stavro, Teodor Suruceanu, Gheorghe Tudor, Ion Tudose, Grigore Turcuman, Teodor Uncu, Pantelimon Halipa, Teodor Herta, Leonida turcan, Vasile tantu, Nicolae Cernauteanu, Nicolae Ciornei, Vasile Cijevschi, Vasile Cerescu, Nicolae Cernof, Nicolae Soltuz, Constantin Stere, Zamfir Munteanu, Iacov Sucevan.
Declaratia de Unire
„In numele poporului Basarabiei, Sfatul tarii declara: Republica Democratica Moldoveneasca (Basarabia) in hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunare, Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta de Rusia acum o suta si mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. in puterea dreptului istoric si dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure sa-si hotarasca soarta lor de azi inainte si pentru totdeauna se uneste cu mama ei Romania.
Traiasca unirea Basarabiei cu Romania de-a pururi si totdeauna!
Presedintele Sfatului tarii, Ion Inculet; Vice-presedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului tarii I. Buzdugan”
Unirea Bucovinei  cu Romania, 14/27 octombrie 1918
Aveti in continuare o parte din numele celor vrednici de pomenire:
Sextil Puscariu, Dionisie Bejan, Doru Popovici, Vasile Bodnarescu,
Radu Sbierea, L[aurentie] Tomoioaga, Ion Nistor.
Marea adunare a romanilor din provincia Bucovina, din 14/27 octombrie 1918, voteaza, in unanimitate, pentru Unire.
Declaratia de Unire a Bucovinei cu Romania
“Congresul General al Bucovinei intrunit azi, joi in 15/28 noiembrie 1918 in sala sinodala din Cernauti, considera ca: de la fundarea Principatelor Romane, Bucovina, care cuprinde vechile tinuturi ale Sucevei si Cernautilor, a facut pururea parte din Moldova, care in jurul ei s-a inchegat ca stat; ca in cuprinsul hotarelor acestei tari se gaseste vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnitele domnesti de la Radauti, Putna si Sucevita, precum si multe alte urme si amintiri scumpe din trecutul Moldovei; ca fii acestei tari, umar la umar cu fratii lor din Moldova si sub conducerea acelorasi domnitori au aparat de-a lungul veacurilor fiinta neamului lor impotriva tuturor incalcarilor din afara si a cotropirei pagane; ca in 1774 prin viclesug Bucovina a fost smulsa din trupul Moldovei si cu de-a sila alipita coroanei habsburgilor; ca 144 de ani poporul bucovinean a indurat suferintele unei ocarmuiri straine, care ii nesocotea drepturile nationale si care prin strambatati si persecutii cauta sa-si instraineze firea si sa-l invrajbeasca cu celelalte neamuri cu cari el voieste sa traiasca ca frate; ca in scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca niste mucenici pe toate campurile de bataie din Europa sub steag strain pentru mentinerea, slava si marirea asupritorilor lor si ca ei drept rasplata aveau sa indure micsorarea drepturilor mostenite, isgonirea limbei lor din viata publica, din scoala si chiar din biserica; ca in acelasi timp poporul bastinas a fost impiedicat sistematic de a se folosi de bogatiile si izvoarele de castig ale acestei tari, si despoiat in mare parte de vechea sa mostenire; dara ca cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nadejdea ca ceasul mantuirii, asteptat cu atata dor si suferinta va sosi, si ca mostenirea lor strabuna, taiata prin granite nelegiuite, se va reintregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui stefan, si ca au nutrit vecinic credinta ca marele vis al neamului se va infaptui prin unirea tuturor tarilor romane dintre Nistru si Tisa intr-un stat national unitar; constata ca ceasul acesta mare a sunat!
Astazi, cand dupa sfortari si jertfe uriase din partea Romaniei si a puternicilor si nobililor ei aliati s-a intronat in lume principiile de drept si umanitate pentru toate neamurile si cand in urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungara s-a zguduit din temeliile ei si s-a prabusit, si toate neamurile incatusate in cuprinsul ei si-au castigat dreptul de libera hotarare de sine, cel dintaiu gand al Bucovinei desrobite se indreapta catre regatul Romaniei, de care intotdeauna am legat nadejdea desrobirii noastre.
Drept aceea
Noi,
Congresul general al Bucovinei,
intrupand suprema putere a tarii si fiind investit singur cu puterile legiuitoare,
in numele Suveranitatii nationale,
Hotaram:
Unirea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei in vechile ei hotare pana la Ceremus, Colacin si Nistru, cu regatul Romaniei”.
Toti delegatii au votat pentru Unire: 74 de romani, 7 germani, 6 polonezi, 13 ruteni si 5 deputati de drept.
in incheiere va rog, iar, faceti slujbe de pomenire-parastase-pentru cei care va indemna inima si cugetul dvs. Nu-i lasati nepomeniti pe cei din locurile natale sau din cele in care va duceti traiul. Biserica va sta la dispozitie, oamenii din biserica  va asteapta, aveti toate conditiile intrunite.
Pelerini cu slujbe de pomenire prin Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului,
Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau
Fundatia Deceneu pentru Caritate si Cultura
Gheorghe Gavrila Copil, presedinte
Maria Copil, vicepresedinte

O parte din activitatile din ultimii ani,
(http://www.noidacii.ro/Noi%20Dacii%20nr.17/SCBC%20SI%20FD.pdf
Din cei precedenti,
Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau (Gheorghe Gavrila Copil, Romane, teatru, studii, articole, http://www.noidacii.ro )

Organizeaza expozitia de fotografie si carte documentara intitulata: "REGINA MARIA SI BALCIK"

Comunicat :

BIBLIOTECA « V.A.URECHIA » GALATI

CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI

CONSILIUL JUDETEAN GALATI

Organizeaza expozitia de fotografie si  carte documentara intitulata: “REGINA MARIA SI BALCIK”

– 135 de ani de la nasterea Reginei Maria  –

Majestatea Sa Maria, Regina a Romaniei, Principesa a Romaniei, Principesa de Edinburg si de Saxa Coburg si Gotha a trait in perioada:  29 octombrie 1875, Eastwell Park , Kent , Anglia — d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul Romaniei.

Nascuta Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg si Gotha, a fost mare printesa a Marii Britanii si Irlandei, consoarta regelui Ferdinand I i regina a Romaniei; a fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

Asa cum se stie, Regina Maria a fost foarte iubita  de popor, spunandu-i –se  “Mama ranitilor”, “Regina-soldat”, pentru atitudinea ei puternica, de eroina  din timpul Primului Razboi Mondial, cand, alaturi de elegantele doamnele de la curte, a lucrat direct pe front in spitale de campanie, a fost alaturi de bolnavi si de raniti  si a coordonat activitatea unei fundatii de caritate, lasand in urma sa atat de multe lucruri frumoase.

Expozitia  va fi deschisa in data de 10 noiembrie 2010, ora 12.30 in cadrul “Zilelor Bibliotecii V.A.Urechia”

la et.1, Casa de Cultura a Sindicatelor Galati, filiala « C.Negri » Biblioteca « V.A.Urechia » ,

perioada de vizitare: 10 – 30 noiembrie 2010, intrarea este libera.

In expozitie veti putea vedea:

– carti din arhiva blibliotecii:

– Boris Craciun – “Regii si Reginele Romaniei: O istorie ilustrata a Casei Regale”

– Voicu Iulian – “Regalitatea – o pagina din istoria Romaniei”

– Guy de Cars – “Inimoasele regine ale Romaniei”

– Gilles Duguay – “Regina Maria si Joe Boyle – o prietenie de suflet”

– Hannah Pakula – “Ultima romantica – Viata Reginei Maria a Romaniei”

– Guy Gauthier – “Missy – Regina Romaniei”

– Ion Mamina – “Regalitatea in Romania 1866 – 1947”

– Maria, Regina Romaniei – “Povestea vietii mele”

– “Familia Regala din Romania”

– “Mihai al Romaniei – o perspectiva in imagini a vietii Majestatii Sale si a istoriei Familiei Regale a Romaniei”

– fotografii din albume – arhiva bibliotecii

– fotografii: sursa internet

Coordonatorii acestui proiect :

prof.Ilie Zanfir – dir.Biblioteca “V.A.Urechia”, Angela Baciu – scriitor, cons.cultural C.C.Sind.Gl  si intregul colectiv de la Filiala « C.Negri » condus de d-na Lucica Veliche.

Expozitia a fost realizata si in colaborare cu artistul decorator Constance Vintila.

Va asteptam !

Angela Baciu

scriitor,membru U.S.R filiala Iasi

cons.cult..C.C.Sind.Gl

Regina cu ochi albastri, a Romaniei

By Carmen Marin

Frumoasa regina Maria, numita si „Regina inimilor”, a fost predestinata sa se nasca in cetoasa Anglie si sa devina conducatoarea unei tari meridionale pline de soare si caldura – Romania. Locul unde s-a nascut, Eastwel Park in comitatul de Kent, intr-un mediu romantic, unde prin padurile de stejari rataceau turme de caprioare. Este primul copil al ducelui Alfred de Edinburg (fiul reginei Victoria a Marii Britanii) si al ducesei Maria (fiica a tarului Alexandru al II-lea al Rusiei si a printesei Maria de Hesse a Germaniei). Despre frumusetea stranepoatei de regi si imparati, omul politic roman Ion Gheorghe Duca in lucrarea sa, „Amintiri politice”, afirma: „Regina Maria este o fiinta de care trebuie sa te sfiesti. Este stralucitoare la fizic, ca si la moral, incat iti ia vazul, nimeni nu o poate intrece. Frumoasa de o frumusete incantatoare, nu cred sa fi fost in Europa multe femei care sa se fi putut asemui cu dansa. Inteligenta, fermecatoare, plina de talent pentru pictura, pentru calarie, pentru scris, o conversatie sclipitoare, verva, umor, spontaneitate in gandire, originalitate de expresie si curaj…”.
Maria s-a nascut la 3 octombrie 1875. Tanara printesa se va casatori cu principele Romaniei Ferdinand de Hohenzollern, unirea lor fiind efectuata din ratiuni de familie si de stat, cand timidul Ferdinand abia se refacuse dupa pasiunea pentru Elena Vacarescu. Aveau caractere total diferite, dar se completau foarte bine. Maria a dat nastere la sase copii: Carol (15.10.1893), devenit Rege al Romaniei (1930-1940), Elisabeta (1894), devenita in 1921 Regina a Greciei, prin casatoria cu Regele George al II-lea al Greciei, Marioara (1900), care avea sa devina Regina Maria a Iugoslaviei, prin casatoria, in 1922, cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei, asasinat de fascistii croati in 1934 la Marsilia, Nicolae (1903), care a murit in 1977, Ileana (1909), care s-a casatorit cu principele Anton de Habsburg (de Austria) si Mircea, ultimul copil, nascut in 1913, care a murit la numai 4ani. „Mircea a murit la ora 9 cu mana in mana mea” – spune „regina povestitoare”.
Maria isi va pune amprenta asupra castelul Pelisor deoarece ea, Regina Artista (cum a fost supranumita), este cea care alege stilul, si anume „art nouveau”. Pelisorul a fost ridicat, intre anii 1899-1902, de arhitectul ceh Karel Liman si decorat de Bernhard Ludwig din Viena. Reginei Maria ii placea tot ce luceste: aurul si portocaliul, iar aceasta amprenta este vizibila prin apartamentele acestui castel, care sunt intens poleite. Pelisorul detine interioare precum: Camera de Aur, Capela sau Dormitorul de Aur. Decoratiunile din Camera de Aur sunt unicat, deoarece Regina Maria a dorit ca peretii sa fie din stuc aurit, reprezentand frunze de ciulini, element care alcatuia emblema orasului Nancy si a Scotiei. De asemenea, se intalneste crucea celtica, un alt motiv din tara ei de obarsie.
Supranumele de „regina povestitoare” ii revine datorita povestilor pe care le-a compus, stranse in doua volume, cat si datorita cartii „Povestea vietii mele”, tradusa si in engleza. Nu se pot omite nici volumele scrise la varsta maturitatii, volume precum: Tara mea, Dor nestins, Glasul de pe munte, Ganduri si icoane din vremea razboiului, Masti, O legenda de la Muntele Athos, Povestea unei inimi, Regine incoronate. Frumoasa regina englezoaica devenita romanca, a fascinat Occidentul si a avut un turneu triumfal in SUA in 1926. Nu trebuie uitat rolul ei decisiv in faurirea Marii Uniri, cand a infrant impotrivirea sotului sau fata se o alianta cu Antanta. Cuplul regal Maria si Ferdinand a insotit armata si guvernul in lungul drum al exilului, iar Maria a fost o prezenta activa a spitalelor militare. Sub presiunea sotiei, Ferdinand I cel Loial a refuzat sa ratifice tratatul de la Bucuresti impus de puterile centrale.
La 15 octombrie 1922, Maria a fost incoronata la Alba Iulia ca Regina a Romaniei, vizita in Europa Occidentala constituind un triumf. Moartea regelui Ferdinand I, in 1927, ineficienta unei Regente au aruncat-o insa pe locul doi in viata politica, ea fiind izolata in resedinta ei.
Daca trupul a fost inmormantat cu lacrimile intregului popor la Biserica Domneasca din Curtea de Arges, conform ultimei dorinte testamentare, inima ei a fost asezata intr-o caseta fiind depusa in biserica ortodoxa Stella Maris de la Balcic. Dupa cedarea Cadrilatrelului, in 1940, inima reginei a fost adusa de principesa Ileana la Castelul regal Bran, iar din 1970 a fost transferata Muzeului National de Istorie. O inima care a batut asemenea unei torte cu valvatai.

PREMIILE CONTEMPORANUL 2010

EVENIMENTUL TOAMNEI 2010 – CONTEMPORANUL – TOAMNA CRITICILOR

3 noiembrie 2010, ora 17.00. In Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane, in parteneriat cu CORECTbooks, Aura Christi si Sorin Rosca Stanescu, director general al portalului CORECTbooks, au decernat, cu sprijinul Ministerului Culturii si Patrimoniului National din Romania, Premiile Contemporanul – veche si prestigioasa publicatie nationala, numita „nava-amiral” a culturii romane. Infiintata la 1881, Contemporanul este o foaie de cultura, politica si stiinta, care se apropie, iata, de varsta de 130 de ani de la fondare, prilej cu care a fost lansata Editura Contemporanul. In Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane, care gazduia o expozitie de fotografii realizate de neobositul, inspiratul Dan Vatamaniuc, avandu-l ca protagonist pe regretatul prozator Gheorghe Craciun.

Lume multa, lume buna, majoritatea dintre acestia fiind membri ai „tribului” Conte: Ion Ianosi (ne-a urat noroc; si-i multumim domnului Profesor pentru efortul pe care l-a facut, ca sa fie cu noi!), Alex Stefanescu, Stefan Borbély (ne-a adus, multumim, semnalele la o carte de referinta, semnata de d-sa: Pornind de la Nietzsche), Eugen Negrici, Dan Mircea Cipariu, Ion si Lidia Lazu, Domnita Stefanescu, Steluta Rosca Stanescu, Andrei Potlog, Liviu Ioan Stoiciu, Marian Victor Buciu, Cosmin Ciotlos, Razvan Voncu, Maria-Ana Tupan, Mihail Galatanu, Adrian Dinu Rachieru. Presa scrisa. Jurnalisti invitati de la Radio si TV. De la cateva agentii de presa. Echipa de la TVR Cultural. Entuziasta Ileana Baja, ingerul purtator de cuvant la scriitorilor, fermentul viu al literaturii romane, prezenta, ca de obicei, monopolizand cu gratie si farmec, poeti, romancieri, critici.

Laureatii de pana acum ai Premiilor Contemporanul: Octavian Paler, Radu G. Teposu, Marta Petreu; Stefan Borbély, Eugen Negrici, Magda Ursache

Jurnalistul Sorin Rosca Stanescu, devenit membru de onoare al „tribului” Conte – grup literar alcatuit din mari personalitati ale culturii romane, membri ai Academiei Romane, membri ai Uniunii Scriitorilor din Romania, personalitati de varf ale literaturii romane – a vorbit aplicat despre megaportalul CORECTbooks, opera de pionierat in contextul actual autohton, construita la sugestia sotiei jurnalistului, Steluta Rosca Stanescu (Zexe), opera digitala, care debuteaza cu o librarie de carte in format electronic securizat, anuntand evenimentul acestei toamne: in curand va fi lansata cea mai complexa platforma online integrata din Romania, CorectBooks fiind una dintre componentele acesteia. Odata cu aceasta lansare-eveniment, Sorin Rosca Stanescu, incomodul ziarist, nascut la Brasov, autorul unor anchete, analize incendiare, care au bulversat nu o data opinia publica, personalitatea care a sprijinit puternic literatura romana, oferindu-i un spatiu generos in paginile cotidianului Ziua, lansand, in 2006, impreuna cu Aura Christi si Nicolae Breban, Apelul pentru salvarea culturii romane vii, a anuntat provocarea de ultima ora a CORECTbooks:

„Nicolae Breban a ales CorectBooks pentru a lansa incendiarul volum Istoria dramatica a prezentului”

„Istoria ne arata ca uneori se imbolnavesc si comunitatile, nu numai indivizii. Si pentru sau contra acestor boli, ciudate foarte, mai se gasesc si vraci din cei mai ciudati: razboiul; sau o forma sau alta a dictaturii” sunt cuvintele care deschid primul capitol al acestei carti publicate in exclusivitate in format digital pe CorectBooks. „Lansarea acestui volum reprezinta, sustine Sorin Rosca Stanescu, o dubla premiera pentru piata din Romania, fiind prima carte a unui autor consacrat editata in exclusivitate in format digital si primul eveniment de lansare de carte a domnului acad. Nicolae Breban realizata cu ajutorul platformei Skype, prin care acesta va putea dialoga cu reprezentantii presei si bloggerii din Romania”. „Ii multumesc marelui romancier Nicolae Breban pentru increderea acordata atunci cand ne-a incredintat manuscrisul sau si ne-a oferit posibilitatea de a-l publica in exclusivitate in libraria noastra. Sunt convins ca aceasta carte va naste polemici si controverse dar nu va putea fi ignorata” a declarat Sorin Rosca Stanescu, Director General Virtual Big Bang, compania care detine CorectBooks. „Istoria dramatica a prezentului reprezinta viziunea personala a acad. Nicolae Breban asupra felului in care a fost influentata evolutia Romaniei de catre cele 4 dictaturi prin care a trecut in secolul XX si este disponibila exclusiv pe CorectBooks incepand din data de 7 noiembrie 2010”. „Sunt incantat ca am acceptat provocarea de a tine pasul cu tehnologia, fara suspiciune si fara rezistenta. Am facut-o din dorinta de a impartasi generatiilor de astazi si de maine perspectiva mea de scriitor asupra istoriei tumultuoase a acestei tari pe care, partial, am si trait-o. Este viziunea mea asupra unei realitati pe care acestia nu o pot cunoaste decat, fragmentat, din cartile de istorie” a declarat Nicolae Breban. Marele scriitor, autor a 13 romane, 10 povestiri si nuvele, trei piese de teatru si doua scenarii de film, va utiliza pentru prima data platforma Skype pentru a se alatura presei din Romania, in direct de la Paris, pe data de 7 noiembrie 2010. Cu o zi inainte, dialogul d-sale cu domnul Sorin Rosca Stanescu in care prezinta, printre altele, si motivele pentru care a acceptat colaborarea cu libraria virtuala, va fi publicat pe site-ul si pagina de Facebook CorectBooks, precum si pe YouTube.

Aura Christi i-a facut un elogiu jurnalistului Sorin Rosca Stanescu, omul-actiune, omul-legenda, forta caruia devine evidenta inclusiv atunci cand vezi ce dusmani puternici are. Poeta l-a comparat cu jurnalista-legenda Anna Politkovskaia.

Intr-o atmosfera calda, neobosit de vie, Doamna Conte, Aura Christi, si Sorin Rosca Stanescu, membru de onoare al „tribului Conte”, au decernat Premiile Contemporanul:

Omului-Munte: Alex Stefanescu – Premiul „Criticul Anului 2010”

Alex Stefanescu, unul dintre cei mai importanti critici romani din perioada postbelica, este bucovinean, desi s-a nascut la Ligoj. In ciuda faptului ca s-a nascut, a fost crescut si „scolit” in Romania, este, dupa cum declara ritos d-sa, un om serios; e un profesionist de prim rang, are cultul lucrului bine facut, ii este straina lenea, lucrul lasat la jumatatea „facerii”, detesta fusereala, atacurile la persoana, adora singuratatea, cu toate ca are multi prieteni, ar face statui din oceanul de ciresi infloriti in faimoasa-i gradina. Ingrijeste punctual, ca englezii, gardul viu din jurul casei sale, un gard alcatuit din peste doua mii de brazi divini, absolut divini, mai ales, iernile, cand acestia se transforma intr-un zid de un alb incredibil. E fermecator ca o hetaira, este inteligent, fin, puternic si totodata de o fragilitate care ar concura-o, fara complexe, pe cea a poetilor ciopliti din coasta lui Rilke. Ii plac enorm femeile, si spune in gura mare aceasta (s-a si grabit, in fuga mare, sa-i faca o declaratie de dragoste, spre surpriza lui Sorin Rosca Stanescu, fermecatoarei Zexe), o iubeste exclusiv insa pe femeia vietii sale, Domnita. Spre deosebire de N. Manolescu, care nu are talent si, in ciuda aparentelor menite sa sugereze contrariul, a parasit terenul literaturii romane vii, Alex Stefanescu iubeste constant literatura romana, si, sustinea acad. N. Breban, este cel mai talentat critic si istoric literar roman din ultima jumatate de secol. Poetul Aura Christi l-a botezat „Omul-Munte”, facandu-i un elogiu de zile mari si multumindu-i pentru darul facut tribului Conte, devenind membru al acestuia in primavara acestui an. Alex Stefanescu, un ferment viu al literaturii romane vii, a creat emisiuni literare, a sprijinit si lansat zeci de tineri. Si a scris, a scris si a citit tot timpul, dand literaturii romane un raft de carti, dintre care mentionam, in mod special, Preludii, Dialog in biblioteca, Jurnal de critic, Introducere in opera lui Nichita Stanescu, Intamplari, Ceva care seamana cu literatura, corolarul operei d-sale fiind Istoria literaturii romane contemporane (1941-2000), conceptia grafica: Mihaela Schiopu, fotografii de Ion Cucu, Bucuresti, Editura Masina de scris, 2005, Premiul Uniunii Scriitorilor. Este una dintre cartile de un succes major ale literaturii romane, admirate, contestate, atacate cu virulenta in presa literara.

Profesorului craiovean: Marian Victor Buciu – pentru consecventa in istoria literaturii romane.

Unul dintre criticii si istoricii literari de forta, pe care i-a dat in ultimele decenii literatura romana, profesorul Marian Victor Buciu are cultul Operei, al constructiei, mergand impotriva curentului in voga la ora actuala. Persuasiv si plin de farmec, nefiindu-i straine recursul la metafora, stilul elegant, expresia fina, inteligenta percutanta, Marian Victor Buciu este profesor doctor la Facultatea de Litere a Universitatii din Craiova, preda cursuri de istoria literaturii romane interbelice, din perioada comunista si postcomunista, cuprinzand analize si sinteze ale unor curente si opere de mare interes artistic. A publicat in reviste numeroase cronici, studii si eseuri literare. Mentionam volumele: Celalalt Arghezi. Eseu de poetica retorica a prozei, Breban. Eseu despre stratagemele supravietuirii narative, Ionesco. Eseu despre onto-retorica literaturii. A publicat monografii, eseuri, sinteze axate pe opera unor scriitori ca, de pilda, Cioran, Caragiale, Tepeneag, Dieter Schlesak, monografii substantiale despre cei mai importanti prozatori ai literaturii romane: Zece prozatori exemplari. Perioada interbelica, Zece prozatori exemplari. Perioada posbelica, la Editura Contemporanul vazand lumina tiparului relativ recent volumul intitulat provocator: 10 + 10 prozatori exemplari. Sta sa apara o monografie despre N. Manolescu si Panorama literaturii romane din secolul XX.
Un spirit critic inconfundabil in contextul literaturii romane, care prin critica literara, transformata in instrument, „incearca sa descopere o cunoastere lucida si patrunzatoare, analitica, sintetica, evaluativa (canonica, ierarhizatoare) a literaturii, in limite con-textuale concentrice, clar precizate, de la individual la categorial si universal”.

Lordului de pe malurile Dambovitei: Razvan Voncu – pentru critica si istorie literara

Un critic si istoric literar puternic, neafiliat nici unui grup literar, afisand un aer de independenta si singuratate asumata, „un tanar care nu mai e demult tanar, are insa, in ciuda tineretii, lecturile puse la punct, un critic profesionist care trateaza vecinatatea unor maestri vii drept un nesperat dar, avand – un detaliu rar, tot mai rar, din pacate, intalnit – emotia prezentei unui maestru; un critic format la scoala lovinesciana, cautand intre multele carti citite: Cartea, Autorul, Capodopera, dorinta de a construi Opera. Avem, in aceste pagini splendide – repet, splendide – un spirit lipsit de astampar, un spirit constructiv in pofida pornirilor departe de a fi edificatoare ale cotidianitatii postrevolutionare. Avem un scriitor care, spre deosebire de alti, nu putini scriitori, stie sa scrie, aflandu-se in posesia convingerii ca literatura este o vocatie capricioasa la extrem, ca sa nu repet – si cu acest prilej – asertiunea gnomica a Annei Ahmatova, conform careia «literatura este o lupta a caracterelor puternice», definitie care, presimt, nu-i va displace lui Razvan.” (Aura Christi)

Razvan s-a nascut la Constanta. Isi face studiile la Facultatea de Litere din capitala, unde isi sustine si doctoratul, fiind, la ora actuala, lector universitar la Catedra de literatura romana a aceleiasi universitati. Debut in literatura: 1988. Scrie critica si istorie literara, eseu, literatura confesiva. A colaborat si colaboreaza la cateva dintre revistele de prestigiu din tara. Publica, de asemenea, in reviste literare din Serbia. Este membru al Asociatiei Scriitorilor din Serbia, nu si membru, surprinzator, al Uniunii Scriitorilor din Romania. Dintre cartile publicate de Razvan Voncu, mentionam, intre altele, Jurnalul unui an satanic, Secvente literare contemporane, Despre Preda, Orizonturi medievale, Eseuri critice, Textul confesiv in literatura romana veche, Romania de zi cu zi. O lectura, Pieton prin tranzitie, Un deceniu de literatura romana, Fragmente de noapte. I s-au decernat Premiul „Titu Maiorescu” pentru critica literara al Academiei Romane pe anul 2001 (2003); Premiul National „Marin Sorescu” (2002); Premiul pentru jurnalistica al Academiei Internationale „Mihai Eminescu” (2004)

ecouri

Razvan Voncu:
Draga Aura,
Dupa un asa de frumos eveniment, se cade, intai de toate, sa le multumim celor care l-au facut posibil: tie si lui Andy. Se cade, cu atat mai mult cu cat suntem prieteni si stiti ca va iubim.

Te rog sa crezi ca am spus adevarul: acesta este premiul cel mai drag din cate am primit in viata mea. Pentru ca stiu ca e dat din inima, fara socoteli si fara alt gand decat cel al literaturii si prieteniei. Nici nu iti imaginezi cat de fericit m-ai facut, mai ales ca ai tinut sa il aduci pe dl Profesor Eugen Negrici sa ma prezinte. A fost surpriza surprizelor, iar ziua de ieri, una dintre cele mai fericite din viata mea. Va imbratisez si va iubesc.

Ion Lazu:
Aseara, la Rotonda MNLR, premiile revistei Contemporanul. In sala, mai ales colaboratori ai Contemporanului, revista ce va implini 130 de ani de la aparitie. Si prieteni ai literaturii, cititori, actanti ai vietii culturale bucurestene.  Televiziune, interviuri, fotografi. De remarcat neobositul Dan Vatamaniuc, cel caruia i se datoreaza fotomontajele de la MNLR, mereu schimbate, totdeauna interesante, performante. In ultimele saptamani: o expozitie cu scriitoarele romance de limba franceza, apoi Gheorghe Craciun, Gellu Naum, acum din nou Gh. Craciun. De cate ori intri in Rotonda, ai ceva de vazut, ai de invatat. Traim in era vizualului, ar fi pacat sa nu folosim toate prilejurile de a etala aspecte din istoria literaturii. Au rostit alocutiuni: Aura Christi (despre actiunile Contemporanului, desigur; cateva exprimari: „noi venim cu fapte”, „noi adunam la Contemporanul tot ce e bun”, „o data intrat la Contemporanul nu mai poti sa pleci”), Sorin Rosca Stanescu (despre noua initiativa a unui portal pe internet, cu literatura romaneasca digitalizata, care are avantajul de a fi accesibila tuturor cititorilor de carte romaneasca, de aici si din toata lumea, de la metropola la bibliotecile satesti, dand in acelasi timp sanse egale fiecarui autor sa-si prezinte cartile, etc), Dan Mircea Cipariu (cu precizari privind aceasta initiativa, ce ofera facilitati pentru cei ce lucreaza cu cartea), Ion Ianosi (o evocare a vizitei de acum doi ani in Grecia, in cadrul unui turneu de conferinte si intalniri cu publicul), Eugen Negrici. Au fost premiati si au rostit alocutiuni interesante: Alex Stefanescu (succes de public asigurat!), Marian Victor Buciu, criticul literar venit de la Craiova, autor a catorva monografii de autor importante, si Razvan Voncu, devenit colaborator al Contemporanului dupa ce schimbase cateva reviste unde nu se simtea confortabil, nici apreciat cum se cuvine. La inceputul festivitatii, jurnalistul SRS primise el insusi o diploma de onoare, semn de bun inceput in actiunea Corectbooks, aflata in tratative cu cca 40 de edituri si care nadajduieste sa aduca pe suport electronic 8.000 de titluri din literatura romana, o adevarata panorama a ceea ce ofera scriitorimea noastra confruntata cu provocarea internet. La finalul serii Contemporanul, Aura Christi a citit 7 poeme de ultima ora, iar Lidia Lazu a recitat din Blaga: poezia Noapte la mare si apoi, in romana, franceza si engleza poezia Lumina, incheind cu unul dintre trilurile care au facut-o inconfundabila. Marele absent al serii, scriitorul Nicolae Breban, care de la Paris anunta aparitia pe suport electronic a unei noi carti cu titlu incitant: Aventurierii politicii romanesti, se pare un eseu despre varfurile politicii noastre din ultimele doua decenii. Lansarea acestei carti se va face de asemenea online.

In sala: Maria Ana Tupan, Liviu Ioan Stoiciu, Mihai Galatanu, Adrian Dinu Rachieru, Cosmin Ciotlos, George Gibescu, Teodora Stanciu, Oana Georgiana Enachescu, Paul Suster-Stein, Andana Calinescu, alti actanti mie cunoscuti doar din vedere.
Liviu Ioan Stoiciu:

In aceasta seara am participat la Premiile revistei Contemporanul, acordate de redactorul-sef Aura Christi (felicitari!), ajutata de… surprinzator, jurnalistul Sorin Rosca Stanescu (care mai nou a pus la punct un portal intitulat CorectBooks, vrea sa rupa gura targului cu cartile pe suport exclusiv electronic, vandute amatorilor de pe Internet). Exista se pare un proiect comun al Aurei Christi si Contemporanului cu Sorin Rosca Stanescu si acest portal CorectBooks de a pune lumea la cale pe o zona de pionierat literara – in care sunt inclusi si criticii Alex Stefanescu, coordonator si Razvan Voncu, consilier (ei vor face selectia cartilor „postate”). (…) In sala, lume buna critica si eseistica: Eugen Negrici, Ion Ianosi, Alex Stefanescu, Stefan Borbely, Marian Victor Buciu, Razvan Voncu, Cosmin Ciotlos (singurul care semneaza cronica literara in Romania literara, e de necrezut ca i s-a dat pe mana acestui tanar cronica literara; de regula ii lauda fara masura, neconditionat, pe tineri si le cauta nod in papura celor care nu mai sunt tineri; dar N. Manolescu pariaza pe discernamantul critic al tanarului Cosmin Ciotlos; eu ii strang mana), dar si Adrian Dinu Rachieru sau Maria Ana Tupan (il las la o parte de fostul critic de revista George Gibescu). Plus poetii Mihail Galatanu, Dan Mircea Cipariu sau scriitorii Lidia si Ion Lazu (pe ei i-am notat la prima vedere; Lidia e poeta si actrita, a recitat la final; sa retin, i-a aparut la Editura Ideea Europeana patronata de Aura Christi o carte de versuri intitulata „In voia luminii”). Curios, a fost permanent pomenita sotia lui Sorin Rosca Stanescu (cu… frumusetea ei interioara si exterioara, chiar asa s-au exprimat vorbitorii), n-am inteles de ce. Directorul revistei Contemporanul, N. Breban e azi la Paris. Din cate a anuntat Sorin Rosca Stanescu, N. Breban va publica o carte electronica pe CorectBooks in curand, intitulata Aventurierii politicii romanesti (a celor ce afecteaza constiinta romaneasca), va fi lansata pe Internet…

Revista Contemporanul. Ideea Europeana
Asociatia Contemporanul
Sediu central: Str. Blanari, nr. 21, et. 1, sector 3, Bucuresti

Adresa de corespondenta:
OP 22, CP 113, Sector 1, Bucuresti
Cod 014780, Romania

Tel./fax: 4021-212.56.92, 310.66.18
http://www.contemporanul.ro
office@contemporanul.ro
contemporanul@yahoo.com

Ganduri amare

lui Adrian Paunescu…la revedere, maestre!

Altfel vorbim despre poeti
cand nu mai sunt printre noi
gandurile sunt fragmentate
cuvintele confuze
repetate in plans de chitara
cu palmele mangaiem amintiri
mai vii ca nicicand

din albastru se prelinge
ultimul vers
cordial

de Sorin Micutiu